Curs Tehnologia didactică

Componenta instrumental-funcţională a didacticii - tehnologia didactică (TD) are drept scop

organizarea şi realizarea eficientă a procesului de învăţământ.

Tehnologia didactică reprezintă ansamblul de forme, metode, mijloace, tehnici şi relaţii cu

ajutorul cărora se vehiculează conţinuturi în vederea atingerii obiectivelor.

(după I. Jinga)

Tehnologia didactică reprezintă sistemul teoretico-acţional executiv de realizare a predării-învăţării

concrete şi eficiente prin intermediul metodelor, mijloacelor şi formelor de activitate didactică.

(după I.Bontaş)

Tehnologia didactică include într-untot unitar componentele procesului de învăţămînt, insistând asupra
interdependenţei dintre conţinut şi toate celelalte aspecte, cum ar fi organizarea relaţiei profesor-elev,
metodele, procedeele foflosite, etc. (după I.Nicola)

Tehnologia didactică contribuie la conturarea unei strategii educaţionale, prin care profesorul îi
ajută pe elevi să asimileze cunoştinţe, să-şi formeze priceperi, deprinderi, aptitudini, să manifeste senti-
mente şi emoţii, să-şi formeze competenţe.

Element al tehnologiei didactice este metodologia didactică.

Metodologia didactică este partea componentă a tehnologiei didactice şi reprezintă

conceperea asamblării metodelor şi procedeelor care direcţionează procesul de instruire.
(după E. Macavei)

Metodologia didactică constituie ştiinţa care studiază natura, funcţiile, locul şi clasificarea metodelor
utilizate în organizarea procesului de instruire şi învăţare.
(după N. Oprescu)
Metodologia didactică desemnează teoria şi ansamblul metodelor şi procedeelor utilizate în procesul de
învăţămînt.
(după I. Jinga)

Metodologie – teorie cuprinzătoare despre metodele folosite în educaţie şi în învăţământ, care stau la
dispoziţia profesorilor în vederea atingerii anumitor obiective. (Dicţionar de pedagogie)
Metodologia procesului de învăţămînt – reprezintă teoria care vizează definirea, clasificarea şi
valorificarea metodelor-procedeelor-mijloacelor didactice în vederea optimizării permanenete a activităţii
de predare-învaţare-evaluare. (S.Cristea, Dicţionar de pedagogie)

Dintre componentele procesului de învăţămînt, domeniul cel mai deschis înnoirilor este cel al
metodologiei didactice.

Strategiile didactice reprezintă un grup din două sau mai multe metode şi procedee integrate
într-o structură operaţională, angajată la nivelul procesului de predare-învăţare-evaluare, pentru realizarea
obiectivelor pedagogice la parametrii de calitate superioară. (după S.Cristea)

Strategia didactică - modalitatea de alegere, îmbinare şi aplicare a metodelor, procedeelor, mijloacelor

de învăţămînt, formelor de organizare a învăţării la diferite situaţii de învăţare în funcţie de
particularităţile de vârstă şi individuale ale studenţilor.

Strategia didactică un anumit mod de combinare a metodelor, procedeelor, mijloacelor de învăţământ,

formelor de organizare a învăţării. (după I.Cerghit)

Strategia didactică urmăreşte optimizarea actului de instruire ”prin alegerea metodelor de învăţământ
de pe poziţiile principiilor învăţământului”. (după Babanski)

Strategia didactică combină metodele, stilul educaţional şi resursele de optimizare a activităţii.

Metodele de învăţare sînt modalităţi practice de utilizare a mijloacelor didactice, de organizare

şi desfăşurare a activităţii instructiv-educative.
(după N.Oprescu)
Metoda didactică - acţiune cu funcţie autoreglatoare, proiectată conform unui program care anticipează o
suită de operaţii ce trebuie îndeplinite în vederea atingerii unui rezultat determinat.

(după V. De Landcheere)

Metoda de învăţământ este modalitatea de concepere şi programare a acţiunii didactice, subordonată

scopurilor şi obiectivelor de instruire, calea de acces spre o instruire eficientă.

(după E. Macavei)

Metodele de învăţămînt ţin de latura executorie a activităţii instructiv-educative. Ele reprezintă maniera
de lucru, modul practic de desfăşurare a activităţii, modalitatea concretă de intervenţie.

Raportul dintre strategia didactică şi metodă evidenţiază diferenţele existente la nivelul

timpului pedagogic angajat în proiectarea şi realizarea activităţilor de instruire/educaţie.
Metoda didactică reprezintă o acţiune care vizează eficientizarea învăţării în termenii unor rezultate
imediate şi evidente ale activităţii de predare-învăţare-evaluare, pe când strategia didactică este
angajată pe termen scurt, mediu şi lung, asigurând ”reglarea unui întreg proces şi nu doar a unei
secvenţe de învăţare”, integrează un ansamblu de procedee şi metode orientate spre producerea unuia
sau a mai multor obiective determinate.
Alegerea unei metode se face ţinând cont de finalităţile educaţiei, de conţinutul procesului
instructiv, de particularităţile de vârstă şi cele individuale ale elevilor, de psihologia grupurilor şcolare,
de natura mijloacelor de învăţământ, de experienţa şi competenţa didactică a profesorului.

”Orice metodă pedagogică – scrie Gaston Mialaret – rezultă din întâlnirea a mai multor factori şi din
acest punct de vedere, educaţia va rămâne mereu o artă: arta de a adapta, la o situaţie precisă, indicaţiile
generale date de cărţile de metodologie”. (A.Cosmovici)

Un alt element al tehnologiei didactice care eficientizează metoda este procedeul.

Procedeele didactice reprezintă operaţiile care sprijină eficientizarea metodelor alese de

profesor în diferite situaţii concrete. (după S.
Cristea)

Procedeul didactic este o tehnică limitată de acţiune, un detaliu al metodei.

(după N. Oprescu)
Procedeele didactice reprezintă componente ale metodei care ţin de execuţia acţiunii, ele servesc drept
instrumente ale metodei. (după I. Jinga)

Majoritatea metodelor de instruire au capacitatea de a funcţiona ca procedee didactice convertibile în

metode, pe parcursul desfăşurării activităţii de predare-învăţare-evaluare.

De exemplu, demonstraţia, procedeu în cadrul metodei explicaţiei; explicaţia, procedeu în cadrul

metodei demonstraţiei; problematizarea, procedeu în cadrul metodei conversaţiei; conversaţia, procedeu
în cadrul metodei problematizării etc.

Alt element al tehnologiei didactice este tehnica.

Tehnicile didactice sînt o îmbinare de procedee, însoţite, după caz, de mijloace pentru
realizarea eficientă a unor activităţi didactice. (după I. Bontaş)

Sarcini:
1. Prezentaţi relaţia dintre elementele instrumental-funcţionale ale procesului de învăţământ.
 1. Prezentaţi valoarea didactică a metodelor interactive în transmiterea şi crearea valorilor
cunoaşterii.

Printre numeroasele avantaje ale utilizării metodelor interactive, sesizate de elevi şi profesori,
menţionăm:
• elevul e actantul principal, e cel care caută, descoperă, fiind doar ghidat, supravegheat de
profesor;
• se stimulează spiritul de explorare şi se formează un stil activ de lucru;
• dezvoltă interacţiunea şi interrelaţionarea în grup, îmbinarea armonioasă a învăţării frontale cu
cea individuală şi pe grupuri;
• se cultivă autonomia şi afişarea propriilor opinii (poziţii);
• se stimulează aptitudinile de a surprinde, înţelege şi evalua orientările valorice ale partenerilor de
interacţiune;
• se formează experienţe şi competenţe de a rezolva situaţii de problemă, studii de caz într-un timp
relativ scurt;
• dezvoltă aptitudinile de exprimare;
• asigură însuşirea şi aplicarea unor cunoştinţe şi capacităţi de către majoritatea studenţilor (chiar şi
cei timizi);
• creează premise pentru formarea unui stil de muncă activ, însoţit de feedback şi autocontrol,
asigurînd corectarea greşelilor la moment, în procesul de lucru, precum şi de construire a actului de
cunoaştere (conform pedagogiei constructiviste); se realizează un feedback rapid, în mod plăcut,
energizant şi mai puţin stresant;
• diminuează distanţa profesor-elev, se pune accent şi pe sfera relaţiilor, nu doar pe rezultate;
• stimulează şi declanşează buna dispoziţie, prin asumarea de roluri şi responsabilităţi;
• reduc la minim fenomenul blocajului emoţional al creativităţii;
• elevii se stimulează reciproc, împărtăşind ideile, discutînd şi argumentînd;
• îmbină/echilibrează cooperarea cu competiţia, dezvoltîndu-se spiritul de echipă, toleranţa şi
ajutoru1 reciproc;
• facilitează apropierea elevului de viaţa reală şi de eventualele probleme cu care se poate confrunta
în mod cotidian etc.
Cu toate acestea, metodele interactive de predare-învăţare-evaluare curentă atestă şi unele
dezavantaje condiţionate, în primul rînd, de structura comună a claselor (de numărul mare de elevi), dar
şi de însuşirea superficială a algoritmului de aplicare din partea unor cadre didactice, eludîndu-se
raportarea la etapa lecţiei sau la specificul materiei de studiu. În cadrul grupurilor numeroase de elevi pot
degenera dezordine, amuzament gratuit şi necesită o secvenţă temporară mai mare, unii lideri pot
monopoliza dezbaterea, activitatea ca atare; unii studenţi se pot implica superficial, or, nu toţi au abilităţi
de cooperare, de aici şi riscul dezorganizării, zgomotului; uneori acestea sînt mai costisitoare, necesită
materiale didactice suplimentare; se atestă, deseori, divagaţii de la subiect şi, nu în ultimul rînd, generează
unele dificultăţi în momentul evaluării.