Grupurile și relațiile sociale Prof.

Marius Banu

Grupurile și relațiile sociale

Definiție și caracterizare
Fiecare om aparține, în același timp unui număr foarte mare de grupuri: familia,
prietenii, colegii, vecinii etc. În fapt, noi trăim și ne formăm în și prin grupuri, iar în grup ne
comportăm într-un mod diferit de cel în care ne comportăm atunci când suntem singuri.
La adăpostul securității oferite de grup sau la presiunea grupului, facem o serie de lucruri
pe care singuri nu le-am face: începem să consumăm alcool, să fumăm, chiulim de la
școală și chiar ne începem viața sexuală din ce în ce mai devreme.

Aparent, noțiunea de grup este simplă și ușor de înțeles. Însă, la nivelul limbajului
comun folosim o serie de cuvinte ce desemnează lucruri asemănătoare, precum: grup,
echipă, mulțime, adunare, gloată, clică, gașcă etc. Însă, nici în sociologie nu este foarte
simplă definirea termenului de grup, existând o serie de concepte care definesc diferitele
tipuri de grupuri de oameni și anume:

(a) Mulțimea este un tip aparte de grupare umană, în care oamenii nu se cunosc între ei,
se întâlnesc întâmplător și stau împreună pentru perioade foarte scurte de timp,
precum tinerii adunați la un concert.

(b) Echipa este un tip aparte de grup în care membrii au roluri bine definite și exersate
pentru atingerea unui scop comun, conștientizat și asumat de toți membrii. Astfel,
daca ne uităm la un meci de baschet vedem două echipe, nu două grupuri de jucători
de baschet. În același fel spunem despre elevii unei clase că formează un grup, iar în
anumite situații formează o echipă.

(c) Categoria socială este un concept ce desemnează, în sociologie, mai mulți oameni
ce au caracteristici similare la nivelul unei populații, precum medicii din județul Buzău,
elevii din București, profesorii din Iași etc., aceștia formând categorii sociale fără însă
a forma grupuri.

Definiție:

Grupul social este, în sens sociologic, orice agregare umană de două sau mai
multe persoane, având următoarele carateristici:

(i) sentimentul de apartenență la grup - membrii grupului conștientizează faptul că

formează un grup și, mai mult decât atât ei sunt percepuți ca atare de ceilalți membri
ai societății, care se raportează la ei ca la un grup;

(ii) între membrii grupului există interacțiuni - dacă între membrii unei colectivități umane
nu există nici un fel de relații, atunci nu avem de a face cu un grup, ci cel mult cu un
grup potențial sau cu o categorie socială;

1
Grupurile și relațiile sociale Prof. Marius Banu
(iii) existența unor caracteristici comune precum valori, credințe, aspirații, obișnuințe,
comportamente etc.

(iv) existența unor interese comune și a unui scop comun.

Tipologia grupurilor sociale

Grupurile din care facem parte sunt extrem de diferite; unele sunt mai mari, altele
mai mici, unele presupun interacțiuni intense, altele mai puțin intense. Prin urmare, putem
vorbi despre mai multe categorii sau tipuri de grupuri sociale.

I. Grupuri primare și grupuri secundare:

(a) Grupurile primare sunt grupuri mici, în care membrii comunică direct și au relații de
tipul face to face. Ele au o puternică încărcatură afectivă având o mare putere de
influențare a individului. Din categoria grupurilor primare fac parte familia și grupul de
prieteni;

(b) Grupurile secundare desemnează grupurile care nu se bazează pe interacțiuni

afective; acestea sunt adesea grupuri profesionale sau grupuri de interese care au, în
mod uzual, scopuri precise, și în care, de cele mai multe ori, interacțiunile sint mijlocite
de instrumente. În cadrul grupurilor secundare, implicarea emoțională este una
redusă.

II. Grupuri formale și grupuri informale:

(a) Grupurile formale au o formă prestbilită, creată în mod normal pe o structură

organizațională. Pozițiile și relațiile din intermediul grupului formal sunt independente
de subiecții care le ocupă, acestea fiind redate printr-o organigramă. Relațiile și
interacțiunile din grupurile formale se realizează după anumite reguli scrise, în
interiorul grupului existând o ierarhie oficială. Un exemplu de grup formal este cel al
profesorilor din Colegiul Național Mihai Eminescu, Buzău;

(b) Grupurile informale sunt grupuri “naturale”, care apar în decursul interacținuilor
dintre anumiți subiecți. De cele mai multe ori, grupurile informale nu au scopuri, reguli
sau structuri interne clar precizate. Apartenența la un astfel de grup are la bază
simpatia și atracția între oameni.

OBSERVAȚII:

1. Aceste două tipuri de grupuri nu sunt incompatibile, ele putând coexista. Astfel într-o
cancelarie sau într-o clasă de elevi pot exista și grupuri de 3-4 profesori sau elevi între
care există relații de apropiere și simpatie reciprocă.

2. La ivelul unui grup, ansamblul interacțiunilor dintre membrii săi poate avea la bază trei
mari tipuri de relații: atracție, respingere sau indiferență. Analiza acestor relații în
interiorul unui grup informal ne permite trasarea, realizarea unei sociograme, adică a

2
Grupurile și relațiile sociale Prof. Marius Banu
unei hărți a relațiilor dintre indivizi, a subgrupurilor și a canalelor de comunicare din
interiorul grupului.

III. Grupuri de apartenență și grupuri de referință:

(a) Grupurile de apartenență sunt grupurile din care facem parte la un moment dat;

(b) Grupurile de referință sunt acelea din care nu facem parte deși luăm ca reper valorile
normele și/sau simbolurile lor. Grupurile de referință sunt grupuri pe care le apreciem
și la care aspirăm, ele putând avea o influență covârșitoare asupra noastră. Aceste
grupuri de referință au un rol important în socializarea anticipativă deoarece avem
tendința de a imita atitudinile, comportamentele și valorile specifice acestora.

OBSERVAȚII:

1. Cei mai mulți tineri își selectează idolii din rândul grupurilor de referință.

2. Dorința prea puternică de a face parte dintr-un anumit grup de referință poate, în
anumite cazuri, genera frustrări, insatisfacții și stări de disconfort față de grupul de
apartenență.

IV. Înăuntru și în afara grupului:

Această distincție scoate în evidență tendința unor grupuri de a se delimita clar de ceilalți
indivizi care nu sunt membri ai grupului. Astfel, unele grupuri pot fi închise, exclusiviste
sau ermetice, membrii lor neputând face parte din alte grupuri complementare. Un
exemplu în acest sens este reprezentat de clasele de elevi. Elevii care fac parte din clasa
a XI-a E nu pot face parte din nici o altă clasă a XI-a. În astfel de grupuri, membrii tind să
se definească prin diferențiere și opoziție față de ceilalți, au tendința de a se percepe ca
fiind “speciali” comparativ cu cei care nu sunt membri ai grupului ajungînd chiar să se
definească în termeni de “noi” și “ei”.

OBSERVAȚII:

1. Astfel de grupuri pot ajunge foarte ușor să intre în competiție între ele și chiar să
dezvolte comportamente agresive, așa cum este cazul suporterilor unei echipe de
fotbal.

2. Astfel de interacțiuni se pot dezvolta între diferite licee, între clase diferite din același
liceu dar și între grupuri de elevi din aceeași clasă (noi, rockerii vs. ei, maneliștii sau
noi, cei care știm să ne distrăm vs. ei tocilarii).

3. Simpla apartenentă la un grup determină individul să împartă lumea în “noi” și ”ei” și,
implicit, să dezvolte comportamente de superioritate sau chiar de denigrare și de
ostilitate față de ceilalți.

4. Trebuie precizat că astfel de comportamente se manifestă pregnant în situațiile în care

astfel de grupuri intră în competiție, competiție ce determină, totodată și creșterea
coeziunii interne. Într-un astfel de grup, indivizii care excelează în a promova
identitatea propriului grup dobândesc cu ușurință o poziție centrală în cadrul
grupupui.

3
Grupurile și relațiile sociale Prof. Marius Banu

Dinamica grupurilor - efecte

și presiuni de grup
Dinamica grupurilor vizează procesele care au loc în interiorul unui grup, acestea
fiind obiectul analizei de mai jos.

Formarea grupurilor
Grupurile nu sunt elemente statice, deoarece relațiile dintre membrii grupurilor sunt
într-o continuă schimbare. Grupurile sunt entități vii care trec prin anumite etape în care
membrii grupului se raportează unii la alții în moduri diferite. Una dintre cele mai
importante analize a etapelor prin care trece un grup i se datorează sociologului american
Bruce Tuckman, potrivit căruia un grup parcurge sau poate parcurge următoarele etape:

1. Formarea - este atapa de început a grupului, în care membrii nu se cunosc între ei,
relațiile fiind extrem de politicoase și protocolare. Principala preocupare a membrilor
este, în această etapă, aceea de a-i cunoaște pe ceilalți și de a explora astfel propriile
șanse de afirmare în cadrul grupului.

2. Furtuna - este etapa conflictuală în care indivizii își negociază pozițiile în cadrul
grupului. Acum apar tensiuni și se reglează raporturile de autoritate și sferele de
influență din carul grupului. În cazul unor grupuri mai mari, se formează subgrupuri și
alianțe între diferite persoane, catalogate drept “clici”, ”bisericuțe” sau grupuri de
interese. Grupurile care nu reușesc să depășească această etapă ajung să trăiască
într-o permanentă stare de tensiune și neîncredere, indivizii irosindu-și energiile pentru
a menține luptele interne sau, în limbaj comun, pentru “a se mânca între ei”.

3. Normarea - este etapa în care se stabilesc normele pe baza cărora va funcționa

grupul, în care se ratifică rezultatele negocierii din etapa anterioară. Astfel, grupul
ajunge să-și definească o anumită ordine interioară. În această etapă apar așa
numitele statusuri emergente, adică poziții care sunt rezultatul interacțiunilor și
negocierilor.

4. Funcționarea - este etapa în care grupul funcționează respectând regulile agreate,

fiind perioada de productivitate maximă a grupului.

OBSERVAȚII:

(i) Unele grupuri nu trec prin toate aceste patru etape și, în grupuri diferite, etapele se
manifestă cu intensități diferite.

(ii) În orice grup, indivizii sunt animați de nevoia de a-și defini foarte clar poziția și sferele
de influență în cadrul grupului. Astfel, apar comportamente de delimitare a
“teritoriului” propriu, dar și comportamente de dominare care nu fac altceva decât să
definescă structura de putere a grupului.

4
Grupurile și relațiile sociale Prof. Marius Banu
(iii) Nu există grupuri în care toți membrii să aibă poziții egale. Deși unele grupuri par
simetrice în ceea ce privește distribuirea puterii și a influenței, la o analiză atentă se
pot distinge clar diferențele dintre indivizi, unii având o poziție centrală, iar alții una
periferică în cadrul grupului.

Ce spun sociologii despre

comportamentul grupurilor

Două perechi de ochi văd mai bine decât una singură?

Deși în majoritatea cazurilor este adevărat, principiul enunțat de proverbul de mai

sus este, adesea, contrazis de realitate, la nivelul grupurilor funcționând ceea ce se
numește efectul de așteptare - numit și efectul de spectator sau efectul de
indiferență. Acest efect a fost descoperit de Bibb Latané în urma unui studiu de caz ce
viza o crimă produsă în 1964 într-un cartier din New York, unde o femeie a fost violată și
apoi omorâtă chiar în fața blocului unde locuia, zeci de vecini fiind, de la ferestre, martori
ai crimei. Cercetătorul american a fost intrigat de faptul că deși erau atât de mulți oameni
care puteau să o ajute pe femeie, fie numai sunând la Poliție, în condițiile în care crima a
durat o jumătate de oră, Poliția a fost chemată foarte târziu. Chiar dacă vecinii erau
oameni respectabili, cu un puternic simț civic, cel mai simplu ajutor pe care îl puteau oferi
femeii - apelul la Poliție - s-a făcut cu mare întârziere.

Cauza principală a aceestei situații rezidă în ceea ce Latané a denumit efectul de

așteptare. Acest efect apare în toate situațiile de grup și presupune faptru că un
comportament de ajutor reclamat de o anumită situație apare într-un interval de timp
invers proporțional cu numărul celor care-l pot oferi.

Prin urmare, cu cât există mai puțini oameni care pot oferi ajutorul, cu atât acesta
va fi oferit mai repede. Așteptarea se produce pentru că, prezența celorlalți diminuează
sentimentul responsabiității de a acționa, cei mai mulți indivizi așteptând ca altcineva să
ia inițiativa. Astfel, putem vorbi, în cazul grupurilor despre o responsbilitate difuză și, prin
urmare despre o ”anesteziere” a responsabilității individuale.

Unde-s doi puterea crește?

Efectul “pierderii de vreme” a fost descoperit de inginerul agronom francez Max
Ringelmann la sfârșitul anilor ’80 ai secolului al XIX-lea. Acesta a observat că oamenii
depun un efort individual mai mic atunci când muncesc împreună cu alte persoane, iar
efortul lor individual nu poate fi cunoscut. Alfel spus, dacă există o sarcină pe care mai
mulți indivizi trebuie să o rezolve împreună, în condiții de anonimat al efortului individual,
implicarea acestora va fi invers proporțională cu numărul indivizilor implicați în rezolvarea
sarcinii respective.

5
Grupurile și relațiile sociale Prof. Marius Banu
Ringelmann a gândit un experiment în cadrul căruia a pus mai mulți studenți să
tragă de o sfoară care avea la capăt un dinamometru. El a cerut fiecărui student să tragă
individual de sfoară, apoi, în echipe de diverse mărimi și a constatat că, deși forța de
tragere totală creștea odata cu numărul de subiecți, efortul depus de fiecare scădea
odată cu creșterea numărului de participanți. Spre exemplu, forța depusă de un individ
dintr-un grup de șapte persoane era de aproximativ 75% din forța depusă atunci când
trăgea singur.

Acest efect ne explică de ce activitâțile colective, în care nu putem cuantifica

eforturile individuale, sunt caracterizate de o eficiență scăzută. Efectul mai sugerează un
efect extrem de important pentru desfășurarea oricărei activități economice: creșterea
numărului de participanți la o activitate nu conduce, în mod necesar, la o creștere direct
proporțională a eficienței în raport cu numărul participanților, ba mai mult, dincolo de o
anumită limită, efortul participanților va scădea dramatic, punând în pericol activitatea
respectivă.

Două capete gândesc mai bine decât unul singur?

Aparent, întrebarea de mai sus va primi întotdeauna un răspuns pozitiv, doarece în
cele mai multe cazuri chiar așa stau lucrurile, grupurile având capacitatea de a genera mai
multe idei decât indivizii izolați. Există situații în care grupurile, din cauza presiunii de
grup, ajung să ia decizii catastrofale. Acesta este fenomenul de gândire de grup
(groupthink). Termenul a fost propus de psihologul social american Irving Janis care a
analizat una dintre cele mai catastrofale acțiuni militare americane postbelice - invadarea
Cubei, din Golful Porcilor, care a avut loc pe 17 aprilie 1961.

Janis a făcut un studiu de caz pe care l-a publicat unsprezece ani mai târziu într-o
lucrare. Acesta a studiat grupul din care a făcut parte și președintele John Fitzgerald
Kennedy, care a planificat și condus operațiunile militare respective. Planul de acțiune
presupunea debarcarea în Golful Porcilor a 1400 de cubanezi exilați, care fuseseră
pregătiți de C.I.A. și care, sprijiniți de armata americană, trebuiau să producă numeroase
tulburări în provincie, iar, în final, să conducă la o revoltă aparent populară care să-l
înlăture de la putere pe Fidel Castro, proaspăt instalat la putere. Acțiunea a reprezentat
pentru analiștii militari cel mai mare eșec suferit de americani după Al Doilea Război
Mondial, toți cei 1400 de cubanezi fiind omorâți sau capturați, iar tehnica militară
americană distrusă sau capturată.

Janis și-a propus să explice cauzele pentru care această acțiune a eșuat și a
considerat că membrii grupuli de decizie au fost victime ale fenomenului groupthink,
efect de grup caracterizat prin tendința puternică de a căuta acordul cu ceilalți membri ai
grupului și care produce efecte distructive asupta percepției și analizei realității, asupra
judecăților morale și asupra eficienței mentale a membrilor grupurilor decizionale înalt
coezive.

Acest fenomen, caracteristic grupurilor înalt coezive și cu un conducător puternic,

are la bază tendința membrilor de a se autocenzura și de a evita atitudinile critice. Printre
fenomenele care însoțesc acest efect trebuie să menționăm:

6
Grupurile și relațiile sociale Prof. Marius Banu
- iluzia invulnerabilității;

- supraîncrederea;

- subapreciera adversarului;

- tendința exagerată de asumare a riscului;

- stereotipuri în aprecierea adversarului.

Greșelile făcute sub aceste presiuni pot fi uriașe, analiza lui Janis reliefând zeci de
erori pe care specialiști, chiar slabi din punct de vedere profesional, nu le-ar fi făcut în
condiții normale.