Ce este sociologia? Fondatorii sociologiei Prof.

Marius Banu

Ce este sociologia?

Putem pleca de la ideea că sociologia studiază viața socială a oamenilor.

Sociologia, în calitate de cercetare a lumii sociale, a comportamentului omului în diferitele
forme de organizare socială, a urmat calea științelor naturii, a folosit modele de cercetare
empirică speci ce acestora, reușind să se impună ca știință printr-un proces complex ce
a acoperit aproape în întregime secolul al XIX-lea.

Etimologie:

- socius (lat.) - tovarăș, asociat, aliat;

- logos (gr.) - șțiință, vorbire cu sens.

De niție: Sociologia este știința care studiază societatea, sub toate formele ei de
organizare și manifestare, precum și comportamentul oamenilor în cadrul societății.

Fondatorii sociologiei

Cunoașterea științi că a societății este un proces complex, iar metodele de

cercetare speci ce aceste științe s-au impus într-o perioadă relativ îndelungată. De aceea,
în istoria sociologiei sunt identi cați, drept fondatori, patru mari gânditori ai secolului al
XIX-lea:

a) Auguste Comte (1798-1857);

b) Herbert Spencer (1820-1903);

c) Karl Marx (1818-1883);

d) Max Weber (1864-1920).

AUGUSTE COMTE
Gânditorul francez Auguste Comte este cel care a propus numele de “sociologie”
pentru această știință. În secolul al XIX-lea, modelul zicii newtoniene era “idealul
științi c” și, prin urmare, orice știință trebuia să-și însușească acest model, să-i semene,
motiv pentru care care Comte a utilizat inițial numele de zică socială.

Elementul central pe baza căruia se putea constitui noua știință / disciplină era
metoda. Metoda propusă de Comte este metoda pozitivă și se fundamentează pe ideea
că studierea reaității sociale nu se poate realiza decît pe baza culegerii de informații și
date sociale obținute direct din realitate, cu ajutorul unor instrumente ce permit
măsurarea fenomenelor sociale. Astfel, cunoașterea societății nu se putea baza decât pe
fapte, în afara acestora neputând dezvoltate teorii despre realitatea naturală sau socială.

Principala preocupare a gânditorului francez a fost înțelegerea modului în care

evoluează societățile, încercînd să identi ce, aidoma lui Kepler sau Newton în zică, legea
universală a evoluției societăților, pe care a numit-o legea celor trei stadii. Potrivit acestei
legi, evoluția societății și, implicit a omului și a cunoașterii, presupune parcurgerea a trei
stadii:

1
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
 Ce este sociologia? Fondatorii sociologiei Prof. Marius Banu
(i) stadiul teologic;

(ii) stadiul meta zic (speculativ / loso c);

(iii) stadiul pozitiv (științi c, al cunoașterii bazate pe date empirice).

HERBERT SPENCER
A fost și el preocupat de legile care guvernează evoluția societăților, însă a luat
drept model biologia. Pentru gânditorul britanic, societățile se comportă aidoma unor
organisme: cresc se dezvoltă, îmbătrânesc și chiar dispar. Din acest motiv, sociologia lui
Spencer a fost numită “darwinism social”, deși teza propusă de Spencer precede
“Originea speciilor” a lui Charles Darwin.

Fiind preocupat mai degrabă de găsirea legilor care guvernează evoluția

societăților, Spencer identi că, în istorie, existența a două tipuri de societăți:

(i) societăți militare - conduse de militari:

(ii) societăți industriale - în care deținîtorii puterii economice conduc societatea.

Teză: Evoluția oricărei societăți urmează acest tip de succesiune: trecerea de la modelul
militar la cel industrial.

Totodată, pentru Spencer, societățile asemenea organismelor, evoluează

permanent, dezvoltându-se și adaptându-se la cerințele impuse de evoluția socială.

KARL MARX

A luat ca model o altă știință socială - economia. Pentru Marx, forțele care pun în
mișcare societatea își au originea și natura exclusiv în societate. Marx inlocuiește
termenul “societate” cu cel de formațiune social-economică, ce vizează un anumit tip de
societate, existentă într-un anumit context geogra c și istoric și caracterizată printr-un
anumit mod de producție.

Legea universală care guvernează evoluția societăților este legea concordanței

dintre forțele și relațiile de producție. Conform acestei legi, ecare formațiune social-
economică se caracterizează printr-un numit mod de producție determinat de relația
dintre cele două componente ale sale: forțele de producție (i.e. forța de muncă și capitalul
tehnic) și relațiile de producție ce se stabilesc între oameni la nivelul modului de producție
(e.g. relația de proprietate).

După Marx, între forțele și relațiile de producție apare o contradicție între:

- caracterul social al muncii - deținătorii forței de muncă sunt legați între ei, deoarece
ecare se bazează pe rezultatele muncii celorlalți și

- caracterul privat al proprietății - proprietarul mijloacelor de producție poate lua decizii în

interesul său fără să țină seama de interesele muncitorilor.

Deoarece în ecare societate există cel puțin două clase sociale - muncitorii
(proletariatul) și proprietarii de capital tehnic (burghezia), contradicția dintre dintre cele
două componente ale modului de producție sa manifestă drept contradicții între cele
două clase sociale.

Evoluția forțelor de producție este mult mai dinamică decât cea a relațiilor de
producție deoarece mijloacele de producție și forța de muncă au o evoluție mult mai
rapidă decât cea a relațiilor de producție, ce au o dinamică extrem de scăzută. Acest fapt
conduce la apariția unui decalaj între cele două componente, ajungându-se chiar la o
neconcordanță ce trebuie rezolvată printr-o revoluție socială, ce va soluționa contradicția
prin schimbarea relațiilor de producție și implicit a tipului de proprietate asupra mijloacelor
de producție.


2
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
 Ce este sociologia? Fondatorii sociologiei Prof. Marius Banu

MAX WEBER
Renunță din start la ideea de a prelua modelul și metodele speci ce științelor
dezvoltate. Pentru Weber, metodele de cunoaștere a realității sociale nu puteau reduse
la instrumentarul științelor naturii si, din acest motiv, era nevoie de un corp de metode
speci ce sociologiei.

Procesul de cunoaștere a realității sociale trebuie să plece de la înțelegerea

acțiunilor oamenilor, Weber propunând ca metodă de cercetare comprehensiunea.

Pentru Weber, sociologia este o știință despre acțiunea socială, ce se bazează,

spre deosebire de lumea zică, pe intenții, motivații sau voință. Acțiunea socială are o
bază subiectivă deoarece este guvernată de voință și de motivație, iar acțiunile oamenilor
au o anumită semni cație pentru aceștia.

Cunoașterea acestei semni cații presupune comprehensiunea, adică înțelegerea

motivelor acțiunii umane.

Odată cu Weber, sociologia a intrat în secolul XX și va cunoaște o dezvoltare

speci că unei științe mature. Au apărut multe ramuri noi - sociologia urbană, sociologia
rurală, sociologia familiei, a religiei etc., dezvoltându-se totodate metode de cercetare și
instrumente speci ce precum sondajul de opinie ori ancheta sociologică.

Secolul XX a adus consacrarea sociologiei, care a căpătat astfel noi dimensiuni:

- o dimensiune academică și empirică - Emile Durkheim a susținut primul curs universitar

de sociologie și a publicat prima lucrare de sociologie - Sinuciderea, în care analizează
fenomenul în cauză bazându-se exclusiv pe date empirice. Dimensiunea empirică a
sociologiei se manifestă pe deplin odată cu apariția primelor mari școli de sociologie:
Școala de la Chicago și Școala de la București.

- o dimensiune aplicativă - cunoașterea și analizarea vieții sociale în scopul e cientizării

instituțiilor publice și a organizațiilor.

Pentru a înțelege cum s-a constitui și s-a dezvoltat sociologia ca știință, trebuie să
analizăm comparativ două tipuri/forme de cunoastere: cunoașterea comună și
cunoașterea științi că.

3
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi