Sunteți pe pagina 1din 4

Lupu Mihai Irinel, Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” Iași, Artă Sacră, Anul 1

 Pedagogia poate fi sau nu știință, filosofie, tehnica, artă;

„Pedagogia este o metodă care înrămează moravurile copiilor spre virtuţi, le pregătește
sufletul spre dragostea față de însușirea învățăturilor şi este una dintre cele mai grele
îndeletniciri de care viaţa are nevoie, având scopul să aducă lumină dascălului, ca să înțeleagă
mai bine ce are de făcut.” (Iosif Moesiodax, secolul VXll)

Pedagogia este atât știință cât și artă. Ca știință pedagogia pretinde rațiune, iar ca artă
pretinde implicație afectivă. Dascălilor le revine dificila sarcină de a începe formarea
deprinderilor morale, o primă condiție pentru a reuși în educație fiind aceea de a iubi copiii. A
doua condiție este să înveți tainele acestei științe.

Pedagogia şi-a conturat, pe baza prelucrării științifice a unor date empirice sau
experimentale, un obiect de interogație, acesta fiind fenomenul educativ şi implicațiile sale
asupra dezvoltării personalității umane.

Interogația pedagogică a ajuns la decelarea unor regularități în sfera fenomenului


educațional, regularități pe baza cărora au fost formulate o serie de norme şi legi ce poartă
numele de principii pedagogice.

Rezultatele cercetării şi reflecției pedagogice sunt stocate în ansambluri explicative


numite teorii; explicația pedagogică a ajuns în stadiul constituirii unor teorii consistente cu
privire la fenomenul educațional şi legitățile care îl guvernează.

Pedagogia este știință descriptivă, teorie normativă și realizare practică ce cuprinde o


serie de principii și reguli bine definite. Accentul se pune mereu spre viitor.

Pedagogia filosofică a evoluat in trei etape istorice : – perioada antichității, perioada


evului mediu si perioada umanista renascentista. Socrate vedea in educația copilului, educația
morala adică formarea unui om virtuos care cunoaște binele. El considera binele ca ceva
înnăscut spiritului si considera ca cea mai importanta cale de scoatere la iveala a binelui este
dialogul prin utilizarea metodei euristice.
Lupu Mihai Irinel, Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” Iași, Artă Sacră, Anul 1

 Evidențiați argumente, finalități, modalități de realizare a unei componente clasice a


educației.

Conținutul educației morale îl reprezintă sistemul de valori, principii, trăsături și


semnificații, convingeri, sentimente, deprinderi si obișnuințe etice de natura umanista,
patriotica, de munca, disciplina etc, care se constituie ca factor ce formează conștiința si
conduita etica, profilul moral al personalității.

Educația umanista îl face pe om mai bun, mai frumos, mai iubitor de oameni, mai civilizat
în comportare, mai săritor la înlăturarea necazurilor semenilor, mai devotat muncii, țării și
poporului său.

Conținutul educației umaniste se caracterizează printr-o gama variata de trăsături si


semnificații, astfel:

- încredere deosebita în om, in valorile și capacitățile sale;

- respect, dragoste și grija fata de familie, copii și părinți, pentru creșterea și educarea
copiilor;

- respect și grija fata de cei suferinzi, în vârsta sau aflați în nevoi;

- cinste, sinceritate, politețe, comportare civilizata în relațiile interumane, cu evitarea


oricăror forme de jignire fizica sau morala;

- atitudine demnă, activa și conștienta față de munca ca instrument productiv, creat și


subordonat omului, în folosul lui și al societății;

- respectarea drepturilor omului, în conformitate cu Constituția și legile țării, cu Declarația


universală a drepturilor omului și a altor documente internaționale asemănătoare;

- respectarea opiniilor, părerilor, ideilor exprimate de oameni;

Componentele conținutului educației morale se afla în interacțiune, toate contribuind la


educarea conștiinței și conduitei morale, la formarea profilului moral al personalității
oamenilor, care își vor aduce, fără îndoiala, o contribuție însemnata la dezvoltarea și
prosperitatea societății, a patriei și poporului nostru.
Lupu Mihai Irinel, Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” Iași, Artă Sacră, Anul 1

 Explicați finalitățile educaționale pentru o activitate didactică pe o temă.

Disciplina: Religie

Unitatea de învățare: Școala Gimnazială „Al.I.Cuza” Podu-Iloaiei, Iași

Tipul lecției: Cunoștințe generale ale religiei

Competențe specifice:

 Cunoașterea locului şi rolului finalităților şi obiectivelor educaționale în ansamblul


structural al curriculum-ului;
 Cunoașterea relației funcționale care se stabilește între componentele structuralele
curriculum-ului, cu prioritatea finalităților şi a obiectivelor;
 Conștientizarea utilității şi importanței stabilirii de obiective educaționale.

Obiective operaționale: la sfârșitul activității, elevii vor fi capabili:

 Să definească termeni, să înșire explicații pe înțelesul tuturor;


 Să identifice avantaje și dezavantaje;
 Să cunoască o bază minimă la această lecție;
 Să argumenteze necesitatea unor cunoștințe de bază;
 Să poată răspunde întrebărilor primite din partea prietenilor;
 Să formuleze subiecte de dezbatere;

Strategia didactică: inductivă, bazată pe exercițiu;

Forma de organizare: activitate frontală, pe grupe, individuală;

Metode si procedee: conversația, exercițiul, aplicați;

Mijloace didactice: broșuri, retroproiector, scheme, texte suport, fișe;

Metodă de evaluare: grilă sau oral(întrebări);


Lupu Mihai Irinel, Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” Iași, Artă Sacră, Anul 1

 Realizați o comparație dintre planul de învățământ și programa școlară în calitate de


produse curriculare.

Planul de învățământ este un document școlar emis de o instituție de învățământ, având


funcția de a orienta procesele instructiv-educative. În cazul instituțiilor școlare de stat, planul
de învățământ are un caracter unitar pentru toate unitățile de același grad. Planul stabilește
următoarele elemente:

 Disciplinele școlare care urmează a fi studiate și succesiunea acestora pe an;


 Structura anului școlar:
 Vacanțele și examene;

Programa școlară este un document care configurează conținutul procesului instructiv-


educativ la o disciplină de învățământ. Programa indică:

 Obiectivele;
 Temele și subtemele;
 Timpul afectat pentru fiecare dintre aceasta.

Pentru profesor programa școlară este principalul ghid în proiectarea ți desfășurarea


activităților având o valoare operațională și instrumentală.

S-ar putea să vă placă și