5.

SFÂNTUL CLEMENT ROMANUL

1. Repere biografice. Sfântul Clement Romanul are o existenţă istorică schiţată

doar prin aluzii sau referinţe destul de tardive, fără să avem certitudinea cine este autorul.
De la Sfântul Irineu de Lyon (Adversus haereses III, III, 3) aflăm că Sfântul Clement
Romanul al treilea succesor al Apostolilor Petru şi Pavel, după Linus şi Analectus la
Roma. Tertulian (De praescriptione haereticorum 32, 2) consideră că a fost ucenicul
Sfântului Apostol Petru, fiind hirotonit de acesta şi considerat primul episcop al Romei.
În vremea acestui Clement a izbucnit o revoltă în Corint, iar Biserica din Roma a
trimis o scrisoare foarte importantă corintenilor.
Despre Sfântul Clement mai aflăm de la Clement Alexandrinul (Stromate 1,7),
care îl împodobeşte cu calificativul de „apostol” şi Origen (De principiis), care îl numeşte
„ucenic al apostolilor”.
După Origen (Comentariul al Ioan 6, 36) şi Eusebiu (Istoria Bisericească 3, 4, 8-
9) personajul de care se vorbeşte în Epistola către Filipeni IV,3 („Încă te rog şi pe tine,
credinciosule Sizig, ajută-le lor, ca pe unele care au luptat pentru Evanghelie, împreună
cu mine şi cu Clement şi cu ceilalţi împreună-lucrători cu mine, ale căror nume sunt
scrise în cartea vieţii”) poate fi identificat cu Clement Romanul.
Din „Scrisorile” sale aflăm că era un bun cunoscător al Vechiului Testament.
Probabil că era un iudeo-creştin. Nu se menţionează dacă a murit sau nu ca martir. După
toate probabilităţile şi conform Tradiţiei, Sfântul Clement Romanul a păstorit Biserica
Romei între 92-101. Biserica îl prăznuieşte la 24 noiembrie.
2. Repere bibliografice. Tradiţia din secolul al II-lea şi al IV-lea îi atribuie
Sfântului Clement Romanul Epistola către Corinteni (1 Clement, datare: secolul I) şi o
Omilie (2 Clement, datare: secolul al II-lea). Sub numele lui Clement au mai circulat şi
alte lucrări: Dialogurile lui Petru şi Apion. Mai are şi alte scrieri apocrife: „Pseudo
Clementinele”, un roman apostolic, compus din 20 Omilii şi 10 cărţi de Recunoaştere,
care povestesc călătoriile lui Petru, luptele sale cu Simon Magul şi convertirea lui
Clement; „Două scrisori către fecioare”; „Apocalipsa lui Petru prin Clement”;

1
„Constituţiile apostolice prin Clement”; „Scrisoarea lui Petru sau Canoanele lui
Clement” etc.
Scrisoarea către Corinteni are următaorea formula de adresare: „Biserica lui
Dumnezeu cea care peregrinează la Roma, către Biserica lui Dumnezeu cea care
peregrinează la Corint, către numiţi sfinţi în voinţa lui Dumnezei prin Domnul nostru
Iisus Hristos. Harul şi pacea de la Atotputernicul Dumnezeu să vi se înmulţească prin
Iisus Hristos”. Această scrisoare după adresă, se observă că a fost adresată Bisericii din
Roma. Episcop pe vremea aceea, după Eusebiu, era Soter. Scrisoarea reflectă o revoltă a
corintenilor împotriva presbiterilor. Cu alte cuvinte, o revoltă „a harismaticilor de aici
împotriva ordinii presbiterale” (Ioan Ică jr., Canonul Ortodoxiei (I). Canonul apostolic al
primelor secole, Sibiu, Editura Deisis/Stavropoleos, 2008, p. 241).

3. Repere doctrinare. a. Despre învierea morţilor

- învierea noastră e garantată de învierea Domnului Iisus Hristos.
- aduce argumente în favoarea învierii şi de ordin natural: ziua şi noaptea şi
sămânţa aruncată în pământ şi din care răsare o nouă plantă cu roade bogate. Aceasta e
luată de la I Cor. 15,36.
- pentru adevărul învierii morţilor foloseşte şi vestita legendă a păsării Phoenix,
pe care a cules-o din tradiţia culturii orientale şi greco-latine ( Potrivit legendei „exista o
pasăre care se numeşte pasărea phoenix. Aceasta trăieşte cam 500 de ani şi când e să
moară îşi alcătuieşte din tămâie şi smirnă sau alte aromate un cuib în care intră după
trecerea acestui număr de ani şi moare. Din trupul intrat în starea de putrefacţie se naşte
un vierme căruia îi cresc aripi din humoarea cadavrului. Apoi, sporindu-şi puterile,
viermele înaripat îşi ia cuibul în care se află oasele predecesorului său şi purtându-le, le
duce până în oraşul numit Heliopolis. În timpul zilei, în faţa tuturor, zburând pe deasupra
altarului soarelui, el depune osemintele acolo şi astfel se reîntoarce de unde a venit).
Acest motiv al păsării phoenix este amplu dezvoltat de Lactanţiu în lucarea De ave
phoenix. Sensul general al acestei legende este ca reînnoirea vieţii, în general, nu e
posibilă fără moarte. Autorii creştini o folosesc pentru demostrarea adevarului învierii
morţilor, înviere care nu e posibilă decât prin experierea morţii. Lactanţiu spune că dacă
vrei altă viaţă, trebuie să mori.

2
 b. Dumnezeu Tatăl, Hristos Fiul şi Sfântul Duh
- Dumnezeu e Tatăl, Creatorul şi Proniatorul a toate.
- Hristos e prezentat ca Fiu sau copil al lui Dumnezeu şi Domn al nostru în chip
simplu, fără alambicuri teologale. Una din notele fundamentale ale vieţii lui Iisus Hristos
a fost puterea cuvântului învăţătoresc; Hristos ne-a adus mântuirea vărsând sângele Său
pentru noi; ceea ce a dat valoare mântuitoare sângelui hristic a fost învierea trupului Său
din morţi; Hristos e calea mântuirii.
- Duhul Sfânt e înfăţişat ca putere sfinţitoare a lui Dumnezeu în lume; El este
Acela prin care vorbesc aleşii lui Dumnezeu; Scriptura e opera Duhului Sfânt. Chiar
însăşi scrisoarea pe care o trimite este opera Duhului Sfânt.
- autorul recomandă dezvoltarea frumoaselor daruri ale dragostei printre corinteni:
cel tare să ajute pe cel slab; cel bogat să dea celui sărac, cel înţelept să-şi arate
înţelepciunea nu în cuvinte, ci în fapte bune; cel smerit să nu-şi aducă el însuşi mărturie,
ci s-o aştepte de la altul.
c. Eclesiologia.
Una din problemele capitale ale Scrisorii Sfântului Clement către Corinteni este
ierarhia bisericească şi, implicit, importanţa preoţiei in general. Corintenii s-au răzvrătit
împotriva ierarhiei bisericeşti. O făcuseră, printre altele, poate, şi pentru că nu cunoşteau
originea preoţiei şi a ierarhiei bisericeşti.
Sunt consemnate toate cele trei etape ale ierarhiei bisericeşti: „Aceşti săvârşitori
sunt arhiereul, preoţii şi leviţii: arhiereului i s-au dat sarcini proprii, preoţilor li s-a
rânduit locul propriu, iar leviţilor (diaconilor) li s-au stabilit slujiri proprii. Omul laic e
legat de porunci referitoare la omul laic”.
- se mai spune despre succesiunea apostolică: „Preoţia vine de la Apostoli,
Apostolii de la Hristos, iar Hristos de la Dumnezeu. Dumnezeu a trimis pe Hristos,
Hristos pe Apostoli şi Apostolii pe preoţi”. Este importantă această remarcă pentru că
avem dovezi încă din secolul I (96) despre ierarhia bisericească.
d. Măsuri de îndreptare. Sfântul Clement propune următoarele măsuri
disciplinare pentru îndreptarea corintenilor: 1. cei vinovaţi să se supună preoţilor, făcând
pocăinţă şi lepădând aroganţa, fanfaronada; 2. să practice virtuţile, în frunte cu cea a
dragostei; 3. să plece unde le va indica Biserica.

3
 4. Repere textologice
„1. Hristos este al celor smeriţi, nu al acelora care se ridică mai presus de turma
lui. 2. Sceptrul măreţiei lui Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos, n-a venit cu zgomotul
mândriei, nici al îngâmfării, deşi putea, ci smerindu-se, precum a spus despre El Duhul
cel Sfânt ”.
(Scrierile Părinţilor Apostolici, P.S.B. 1, Sf. Clement Romanul, Către Corinteni (I),
XVI, p. 54)

„1. Cerurile, puse în mişcare prin conducerea Lui, se supun Lui în pace. 2. Ziua şi
noaptea îşi continuă drumul poruncit de El, neîmpiedecându-se una cu alta. 3. Soarele,
luna şi ceata de stele, potrivit poruncii Lui, îşi desfăşoară în unire fără vreo abatere
hotarele ce li s-au pus. 4. Pământul, rodind potrivit voinţei Lui, dă, la timpuri potrivite,
tot felul de hrană oamenilor, animalelor şi tuturor vieţuitoarelor de pe el, fără să se
împotrivească sau să schimbe ceva din legile puse de El. 5. Regiunile cele nedescoperite
ale abisurilor şi cele nepovestite ale adâncurilor se ţin prin aceleaşi porunci. 6. Întinderea
cea nesfârşită a apelor mării, alcătuită la creare în adunări de mări, nu depăşeşte hotarele
ce i s-au pus, ci face aşa precum i s-a poruncit. 7. Că a spus Dumnezeu: „Până aici să vii
şi valurile tale în tine se vor sfărâma”. 8. Oceanul cel fără de sfârşit pentru mintea
oamenilor şi lumile, care se află dincolo de el, se conduc de aceleaşi legi ale Stăpânului.
9. Anotimpurile: primăvara, vara, toamna şi iarna, vin în pace unele după altele. 10.
Locurile vânturilor îşi împlinesc la timpul lor, fără tulburare, slujirea. Izvoarele cele
pururea curgătoare, create pentru desfătarea şi sănătatea noastră, dau fără întrerupere
oamenilor sânurile lor, ca să vieţuiască. Cele mai mici vieţuitoare se adună unele cu altele
în unire şi pace. 11. Marele Creator şi Stăpânul tuturora a poruncit ca toate acestea să fie
în pace şi unitate. A făcut bine tuturor creaturilor Lui, dar mai presus de toate nouă, care
căutăm scăpare la îndurările Lui, prin Domnul nostru Iisus Hristos. 12. Căruia slava şi
măreţia în vecii vecilor. Amin”. .
(Scrierile Părinţilor Apostolici, P.S.B. 1, Sfântul Clement Romanul, Către Corinteni
(I), XX, p. 57)

4
 „3. Să ştim bine că Domnul este aproape, că nici unul din gândurile noastre nu-I
este ascuns şi nici ceva din planurile pe care le facem. 4. Aşadar, este drept să nu ne
abatem de la voinţa Lui. 5. Mai bine să supărăm pe oamenii nesocotiţi şi nepricepuţi, pe
cei mândri şi îngâmfaţi cu lăudăroşenia cuvântului lor decât pe Dumnezeu. 6. Să ne
temem de Domnul Iisus, al Cărui sânge s-a dat pentru noi; să respectăm pe conducătorii
noştri; să cinstim pe preoţi; să învăţăm pe tineri învăţătura fricii de Dumnezeu, iar pe
soţiile noastre să le îndreptăm spre ce este bun. 7. Să arate purtarea cea vrednică de iubire
a castităţii, să vădească voinţa cea curată a blândeţei lor, să facă, prin tăcere, cunoscută
bunătatea limbii lor şi să-şi arate dragostea lor, nu după simpatii, ci să o ofere tuturora cu
cuvioşie, în chip egal, tuturor celor ce se tem de Dumnezeu. 8. Copiii noştri să aibă parte
de creşterea cea întru Hristos; să înveţe ce putere are smerenia înaintea lui Dumnezeu şi
ce poate dragostea curată în faţa lui Dumnezeu; să înveţe că bună şi mare este frica de
Dumnezeu şi că mântuie pe toţi cei care trăiesc cu cuvioşie în Dumnezeu, cu cuget curat.
9. Că El cercetează gândurile şi simţămintele noastre; suflarea Lui este în noi şi o ia când
voieşte”..
(Scrierile Părinţilor Apostolici, P.S.B. 1, Sfântul Clement Romanul, Către Corinteni
(I), XXI, p. 58)

„1. Să înţelegem, iubiţilor, cum Stăpânul ne arată necontenit că va fi învierea

viitoare, a cărei pârgă L-a făcut pe Domnul Iisus Hristos, înviindu-L din morţi. 2. Să
vedem, învierea, care se săvârşeşte în viaţa cea de toate zilele. 3. Ziua şi noaptea ne arată
învierea; noaptea adoarme, ziua înviază; ziua pleacă, noaptea vine. 4. Să luăm fructele!
Cum şi în chip creşte sămânţa? 5. A ieşit semănătorul şi a aruncat în pământ pe fiecare
din seminţe; acestea, căzând în pământ, uscate şi goale, putrezesc; apoi măreţia purtării
de grijă a Stăpânului le înviază din stricăciune; şi dintr-o sămânţă cresc mai multe şi fac
rod”.
(Scrierile Părinţilor Apostolici, P.S.B. 1, Sfântul Clement Romanul, Către Corinteni
(I), XXIV, p. 59)

5
 „1. Să vedem semnul minunat, care se petrece în ţinuturile din răsărit, adică în
acelea din Arabia. 2. Este acolo o pasăre, care se numeşte fenix; această pasăre este una
singură şi trăieşte cam cinci sute de ani; când se apropie de moarte îşi face un cuib din
tămâie, smirnă şi din alte aromate; când se împlineşte timpul, intră în cuib şi moare. 3.
Din trupul putrezit se naşte un vierme; acesta se hrăneşte din cadavrul animalului mort şi-
i cresc penele şi aripile; apoi când ajunge puternic, ia cuibul acela în care sunt oasele
premergătorului ei şi, purtându-le pe acestea, zboară din Arabia până în Egipt, în oraşul
numit Heliopolis. 4. Şi ziua, nămiaza mare, în văzul tuturora, zboară la altarul soarelui şi
pune cuibul cu oasele acolo şi apoi se întoarce înapoi. 5. Preoţii cercetează cronicile şi
găsesc că pasărea a venit la plinirea a cinci sute de ani”.
(Scrierile Părinţilor Apostolici, P.S.B. 1, Sfântul Clement Romanul, Către Corinteni
(I), XXV, p. 59-60)

„1. Cât de fericite şi minunate sunt darurile lui Dumnezeu, iubiţilor! 2. Viaţă în
nemurire, strălucire în dreptate, adevăr în îndrăznire, credinţă în încredere, înfrânare în
sfinţenie. Şi acestea cad sub înţelegerea noastră. 3. Dar, oare acelea, care sunt pregătite
celor ce-L aşteaptă pe El? Pe acelea le cunoaşte Însuşi Creatorul şi Părintele Cel
Preasfânt al veacurilor; El cunoaşte mărimea şi frumuseţea lor. 4. Noi să ne luptăm, deci,
să fim găsiţi în numărul celor care-L aşteaptă, ca să avem parte de darurile cele făgăduite.
5. Dar cum va fi asta, iubiţilor?
Dacă va fi întărită mintea noastră cu credinţa în Dumnezeu, dacă vom căuta cele
bine plăcute Lui şi bine primite de El, dacă vom săvârşi cele potrivite voinţei Lui celei
neprihănite şi dacă vom merge pe calea adevărului, aruncând de la noi toată nedreptatea
şi răutatea, lăcomia, certurile, purtările rele, vicleniile, clevetirile, vorbitul de rău, ura de
Dumnezeu, mândria, îngâmfarea, slava deşartă şi neiubirea de străini”.
(Scrierile Părinţilor Apostolici, P.S.B. 1, Sfântul Clement Romanul, Către Corinteni
(I), XXXV, p. 64)

„1. Să se mântuie, dar, întreg trupul nostru în Hristos Iisus şi fiecare să se supună
semenului său, aşa precum a fost rânduit în harisma lui. 2. Cel tare să se îngrijească de cel
slab, iar cel slab să respecte pe cel tare; bogatul să ajute pe sărac, iar săracul să

6
mulţumească lui Dumnezeu, că i-a fost dat să-şi împlinească prin cel bogat lipsa lui.
Înţeleptul să-şi arate înţelepciunea lui, nu în vorbe, ci în fapte bune. Cel smerit să nu dea
mărturie despre el însuşi, ci să lase ca altul să dea mărturie despre el. Cel curat cu trupul
să nu se mândrească, ştiind că altul este cel ce i-a dat înfrânarea. 3. Să ne gândim, dar,
fraţilor, din ce materie am fost făcuţi, cum eram şi ce eram când am venit pe lume; din ce
mormânt şi întuneric ne-a adus în lumea Lui Cel ce ne-a plăsmuit şi ne-a creat, gătindu-
ne nouă binefacerile Lui, înainte de a ne naşte. 4. Având, dar, toate acestea de la El, se
cuvine, să-I mulţumim Lui pentru toate, Căruia este slava în vecii vecilor, Amin”.
(Scrierile Părinţilor Apostolici, P.S.B. 1, Sfântul Clement Romanul, Către Corinteni
(I), XXXVIII, p. 66)

„1. Aşadar, pentru că acestea ne sunt cunoscute şi am pătruns în adâncurile

dumnezeieştei cunoştinţe, se cuvine să facem în rânduială pe toate câte a poruncit
Stăpânul; să le facem la vremile rânduite. 2. A poruncit ca darurile de jertfă şi liturghiile
să nu se săvârşească la întâmplare şi fără rânduială, ci la anumite timpuri şi ceasuri. 3. El
a rânduit, cu voinţa Lui cea preaînaltă, unde şi prin cine vrea să se săvârşească acestea,
pentru ca, fiind săvârşite toate cu cuvioşie şi cu încuviinţarea Lui, să fie bine primite de
voinţa Sa. 4. Aşadar, cei ce aduc la vremile rânduite darurile lor de jertfă sunt bine primiţi
şi fericiţi; că nu păcătuiesc cei ce urmează poruncile Stăpânului. 5. Arhiereului îi sunt
date slujiri proprii, preoţilor li s-a rânduit loc propriu, leviţilor le sunt puse diaconii
proprii, iar laicului îi sunt date porunci pentru laici”.
(Scrierile Părinţilor Apostolici, P.S.B. 1, Sfântul Clement Romanul, Către Corinteni
(I), XL, p. 67)

„1. Şi Apostolii noştri au cunoscut, prin Domnul nostru Iisus Hristos, că va fi

ceartă pentru dregătoria de episcop. 2. Din această pricină, luând mai dinainte desăvârşită
cunoştinţă, au pus episcopi pe cei de care am vorbit mai înainte şi le-au dat lor în grijă, ca
la moartea lor, să le continue slujirea lor alţi bărbaţi încercaţi. 3. Socotim, deci, că nu e
drept să fie izgoniţi din slujirea lor cei care au fost puşi episcopi de Apostoli sau între
timp de alţi bărbaţi vrednici, cu aprobarea întregii Biserici şi care au slujit turmei lui
Hristos fără prihană, cu smerenie, în linişte, cu grijă, de care dau mărturie toţi de multă

7
vreme. 4. Că nu mic ne va fi păcatul, dacă îndepărtăm din dregătoria de episcop pe cei
care au adus lui Dumnezeu fără prihană şi cu cuvioşie darurile. 5. Fericiţi sunt preoţii
care au plecat mai înainte şi au avut un sfârşit plin de roade şi desăvârşit; ei n-au a se mai
teme, că-i va mai scoate cineva din locul rânduit lor. 6. Căci vedem că pe unii, care au o
viaţă îmbunătăţită, i-aţi izgonit din slujirea, pe care au cinstit-o fără de prihană”.
(Scrierile Părinţilor Apostolici, P.S.B. 1, Sfântul Clement Romanul, Către Corinteni
(I), XLIV, p. 68-69)
„5. Pentru ce sunt între voi certuri, mânii, desbinări, schisme şi război? 6. Nu
avem oare un singur Dumnezeu şi un singur Hristos şi un singur Duh al harului, revărsat
peste noi şi o singură chemare în Hristos? 7. Pentru ce să despărţim şi să sfâşiem
mădularele lui Hristos, pentru ce să ne răzvrătim împotriva propriului nostru trup şi să
ajungem la o atât de mare nebunie, încât să uităm că suntem mădulare unii altora?
Aduceţi-vă aminte de cuvintele lui Iisus, Domnul nostru! 8. Că a spus: «Vai de omul
acela! Mai bine i-ar fi fost lui de nu s-ar fi născut, decât să smintească pe unul din aleşii
Mei; mai bine i-ar fi fost lui să-şi fi pus împrejurul lui o piatră de moară şi să se fi
aruncat în mare decât să smintească pe unul din aleşii Mei». 9. Dezbinarea voastră a
smintit pe mulţi; pe mulţi i-a descurajat, pe mulţi i-a pus la îndoială, pe noi toţi ne-a
întristat; iar dezbinarea voastră se prelungeşte”.
(Scrierile Părinţilor Apostolici, P.S.B. 1, Sfântul Clement Romanul, Către Corinteni
(I), XLVI, p. 70)

„1. Iar dacă unii nu vor da ascultare celor spuse de Dumnezeu prin noi, să ştie că
se expun păcatului şi unei nu mici primejdii. 2. Noi vom fi nevinovaţi de acest păcat şi
vom cere, făcând stăruitoare rugăciuni şi cereri, ca, Creatorul tuturor lucrurilor să
păstreze numărul cel socotit al aleşilor Lui din întreaga lume, prin iubitul Lui Fiu Iisus
Hristos, prin Care ne-a chemat de la întuneric la lumină, de la necunoaştere la
cunoaşterea slavei numelui Lui. 3. Ca să nădăjduim în numele Tău, începutul întregii
creaţii, Cel ce ai deschis ochii inimii noastre, ca să Te cunoaştem pe Tine, singurul prea
înalt întru cele prea înalte, Cel sfânt, Care întru sfinţi Te odihneşti, Cel ce umileşti trufia
celor mândri, Cel ce risipeşti sfaturile neamurilor, Cel ce ridici pe cei smeriţi la înălţime
şi smereşti pe cel înalt, Cel ce îmbogăţeşti şi faci sărac, Cel ce ucizi şi faci viu, singurul

8
binefăcător al duhurilor şi Dumnezeul oricărui trup, Cel ce priveşti în adâncuri, Cel ce
vezi faptele omeneşti, ajutorul celor în primejdii, mântuitorul celor desnădăjduiţi,
făcătorul şi ocrotitorul oricărui duh, Cel ce înmulţeşti neamurile pe pământ şi din toate ai
ales pe cei ce Te iubesc pe Tine, prin Iisus Hristos, Fiul Tău cel iubit, prin Care ne-ai
învăţat, ne-ai sfinţit şi ne-ai cinstit. 4. pe Tine Te rugăm, Stăpâne, fii ajutorul şi
sprijinitorul nostru. Mântuie pe cei dintre noi care sunt în strâmtoare; pe cei smeriţi
miluieşte-i, pe cei căzuţi ridică-i, celor din nevoi arată-Te, pe cei bolnavi vindecă-i, pe cei
rătăciţi din poporul Tău întoarce-i; satură pe cei flămânzi, slobozeşte pe cei legaţi dintre
noi, ridică-i pe cei slabi, mângâie pe cei slabi la suflet, ca toate neamurile să Te cunoască
pe Tine, că Tu eşti singurul Dumnezeu şi Iisus Hristos Fiul Tău, iar «noi poporul Tău şi
oile păşunii Tale» ”.
(Scrierile Părinţilor Apostolici, P.S.B. 1, Sfântul Clement Romanul, Către Corinteni
(I), LIX, p. 76-77)

„1. Tu, Stăpâne, le-ai dat lor stăpânirea împărăţiei prin puterea Ta cea mare şi
nespusă, pentru ca noi, cunoscând slava şi cinstea dată lor de Tine, să ne supunem lor,
întru nimic împotrivindu-ne voinţei Tale. Dă-le lor, Doamne, sănătate, pace, înţelegere,
bună rânduială ca să conducă fără piedică stăpânirea dată lor de Tine. 2. Că tu, Stăpâne,
cerescule Împărat al veacurilor, Cel ce dai oamenilor slavă, cinste şi stăpânire peste cele
ce sunt pe pământ, Tu, Doamne, îndreptează gândul lor spre ce este bun şi bineplăcut
înaintea Ta, ca ei, conducând în pace şi blândeţe, şi cu cuvioşie stăpânirea dată lor de
Tine, să aibă parte de îndurarea Ta. 3. Pe Tine, Carele singur eşti puternic a face cu noi
acestea şi alte mai multe bunătăţi, Te lăudăm prin Iisus Hristos, Arhiereul şi apărătorul
sufletelor noastre, prin Care Ţie slava şi măreţia şi acum şi din neam în neam şi în vecii
vecilor, Amin”.
(Scrierile Părinţilor Apostolici, P.S.B. 1, Sfântul Clement Romanul, Către Corinteni
(I),LXI, p. 77-78).

9
 5. Repere doxologic-liturigice

„Fiind viţă a viei vieţii, părinte ierarhe, ai rodit prin Duhul strugurii frumoşi ai
dogmelor, preaînţelepte; din care pică totdeauna vinul cel de mântuire al dumnezeieştii
cunoştinţe şi veseleşte inimile tuturor binecredincioşilor celor ce te cinstesc cu adevărat,
Clemente, purtătorule de Dumnezeu, întru-tot-fericite!” (Stihiră de la Vecernie, Mineiul
pe luna Noiembrie, 24 Noiembrie, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2001, p. 380).
„Aprinzându-te de râvna credinţei, ai stins până la cenuşă focul necredinţei,
înţelepte, şi ai luminat pe credincioşii care strigă cu frică: Prealăudate Doamne al
părinţilor noştri şi Dumnezeule, binecuvântat eşti!” (Cântarea a VII-a, Mineiul pe luna
Noiembrie, 24 Noiembrie, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2001, p. 390).
„Bucură-te, izvorul învăţăturilor, tâlcuitorule în scris al celor negrăite,
cunoscătorule al celor tăinuite, stâlp tare şi temelie neclintită a Bisericii, dreptar
preaexact, scriitor preaînţelept al tainelor, limbă bine-grăitoare care taie toată erezia ca o
sabie preascuţită şi cu două tăişuri; organ cu dulce sunet, mintea cea cerească, Clemente,
slava mucenicilor, sprijinul sfinţiţilor mucenici, roagă pe Hristos să dăruiască sufletelor
noastre mare milă!” (Stihiră de la Laude, Mineiul pe luna Noiembrie, 24 Noiembrie,
E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2001, p. 393).

10