Studiul Introducerii în Sfânta Scriptură

Canonul cărților Vechiului Testament

Curs anul I
Lect. dr. pr. Cătălin Vatamanu
2020
 Studiul Introducerii în Sfânta Scriptură

Studiul Sfintei Scripturi (Isagogia) este acea disciplină teologică prin

intermediul căreia sunt transmise cunoștințe necesare dovedirii și apărării
caracterului divin al Scripturii: autenticitatea, integritatea și adevărul ei.
Necesitatea acestei discipline:
 natura specială a Sfintei Scripturi;
 timpul foarte îndepărtat în care s-au scris cărțile Sfintei Scripturi;
 limba ei, ieșită din uz;
 împrejurările politice, sociale și culturale în care au trăit și au scris autorii sfinți;
 încercările ereticilor de a-i răstălmăci sensul sau de a-i distruge autoritatea divină.
Argumente:
Rom. 15, 4: „Căci toate câte s-au scris mai înainte, s-au scris spre învăţătura
noastră, ca prin răbdarea şi mângâierea, care vin din Scripturi, să avem nădejde.”
II Pt. 3, 15-16: „Şi îndelunga-răbdare a Domnului nostru socotiţi-o drept mântuire,
precum v-a scris şi iubitul nostru frate Pavel după înţelepciunea dată lui, cum
vorbeşte despre acestea, în toate epistolele sale, în care sunt unele lucruri cu anevoie
de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte
Scripturi, spre a lor pierzare.”
 Studiul Introducerii în Sfânta Scriptură

Richard Simon (sec. XVII) – părintele Introducerii în Sfânta Scriptură 

Izvoarele și literatura Introducerii în VT:

 Filologia sacră;
 Istoria contemporană;
 Arheologia;
 Geografia Palestinei;
 Critica textului sacru;
 operele Sfinților Părinți și ale Scriitorilor bisericești (Sf. Ioan Hrisostom,
Meliton de Sardes, Sf. Teofil al Antiohiei, Sf. Irineu al Lyonului, Clement
din Alexandria, Tertulian, Origen, Sf. Ipolit Romanul, Sf. Dionisie al
Alexandriei, Eusebiu de Cezareea, Sf. Atanasie, Sf. Efrem Sirul, Fer.
Ieronim, Fer. Augustin etc.)
 scrierile exegeților și teologilor contemporani.
 Canonul cărților Vechiului Testament

 „Canon” (gr. κανών = „măsurătoare”), “qane” (ebr.) – băț de trestie

Gal. 6, 16: „Şi câţi vor umbla după dreptarul acesta (kata ton kánona), -
pace şi milă asupra lor şi asupra Israelului lui Dumnezeu!”
 Sf. Irineu (Adversus haereses), Tertulian, Origen, Sf. Ioan Hrisostom:
„canon” = totalitatea normelor de viață creștinească, totalitatea
învățăturii biblice.
 colecția de cărți care cuprinde învățătura de credință (Isidor Pelusiotul,
Ep. 114).
 catalogul sau lista cărţilor declarate de Biserică cărţi de origine
dumnezeiască, inspirate (sec. IV)

Generalizarea ideii de „canon” al Sfintei Scripturi:

 canonul 59 al Sinodului din Laodiceea (343)
 Epistola festalis (39) a Sfântului Atanasie cel Mare (367): primul
document care listează cele 27 de cărţi ale Noului Testament; termenul
κανονιζόμενα pentru cărţile care formează cele două Testamente biblice.
 Canonul cărților Vechiului Testament

Cine a stabilit canonul biblic?

 Biserica a moștenit canonul biblic din Iudaism
 În Sf. Scriptură nu aflăm o listă a cărților canonice → Sf. Tradiție
 Biserica, din porunca Mântuitorului de a veghea
la păstrarea nealterată a adevărului.
➢ pozitiv: arătând dacă o carte este inspirată.
➢ negativ: excluzând acea carte care nu este
normativă pentru viața creștină.

 Caracterul canonic îl garantează Sfânta Biserică,

pe baza Sfintei Tradiții.
→ 39 de cărți canonice ale VT

Reprezentarea iconică a Sinodului VII ec.►

 Când a fost încheiat canonul iudaic?

În vremea Mântuitorului, canonul biblic al VT era încheiat (Iosif Flaviu, Talmudul)

 În vremea lui Ezdra (după exilul babilonic). Mărturii istorice:
1. Ezdra și Neemia – organizarea politică și religioasă a poporului după
întoarcerea din robie.
 toată viaţa poporului, nu numai cea religioasă, ci şi cea politică şi civilă, era
normată de dispoziţiile divine cuprinse în cărţile sfinte.
 reorganizarea cultului presupune existența canonului biblic.
2. II Mac. 2, 13: „Şi se spuneau nu numai acestea în pomenirile lui Neemia, dar şi
cum el, întemeind o bibliotecă, a adunat cele despre regi şi despre prooroci, şi ale
lui David, şi cărţile cele trimise de regii perşi pentru dări, asemenea şi Iuda, cărţile
care s-au risipit din pricina războiului ce s-a făcut nouă, toate le-a adunat, şi sunt la
noi. Dintre acestea, de vă vor trebui, să trimiteţi oameni care să vi le aducă.”
 Cărțile regilor = profeții anteriori (Iosua, Judecători, Samuel, Regi)
 Cărțile profeților = profeții posteriori
 Cărțile lui David = aghiografele
 Cărţile cele trimise de regii perşi pentru dări = Ezdra și Neemia
 Când a fost încheiat canonul ebraic?

3. Iosif Flaviu, Contra Apionem: iudeii venerează 22 de cărți sfinte,

conform numărului literelor ebraice.
Trei categorii:
 Cele 5 cărți ale lui Moise,
 13 cărţi „ale profeţilor”, care cuprind evenimente petrecute după moartea lui
Moise până la domnia lui Artaxerxe,
 4 cărţi care cuprind laude pentru Dumnezeu şi reguli morale pentru oameni.
 El adaugă: „După timpul lui Artaxerxe s-au scris cărţi, dar acestea nu
merită aceeaşi credinţă ca acelea de mai dinainte, pentru că n-a existat
succesiune de profeţi.” → hotarul inspiraţiei este timpul lui Artaxerxe
 Unește Jud. cu Rut și Ier. cu Plâng, profeții mici – o carte.
 Este singurul din mediul iudaic care vorbește de 22 de cărți, ideea fiind
preluată și transmisă ulterior de scriitorii creștini.
4. IV Ezdra 14, 18: Dumnezeu, după nimicirea Ierusalimului şi risipirea
Cărţilor Sfinte, i-a descoperit lui Ezdra toate cărţile Vechiului Testament,
24 la număr.
 Canonul cărților Vechiului Testament

5. Baba Batra: Ezdra și Neemia au fixat canonul iudaic (24 cărți)

6. sec. I d.Hs. – dispute pentru excluderea unor cărți din canon: Cânt., Plâng.,
Iezec., Eccl., Ester.

Canonul iudaic are până astăzi 39 de cărți. La fel în Biserica Ortodoxă.

 Biserica Romano-Catolică are în plus: Baruh, Tobit, Iudit, 1-2 Macabei,
Înț. lui Solomon, Înţelepciunea lui Isus Sirah, adaosurile la cartea lui
Daniel: Cântarea celor trei tineri (cap. 3), Istoria Susanei şi Istoria
nimicirii lui Bel şi a balaurului, unele adaosuri la cartea Esterei.
➢ Biserica Romano-Catolică le numește deuterocanonice.
➢ Biserica Ortodoxă – necanonice, folositoare pentru edificarea religioasă,
nu însă şi pentru dovedirea învăţăturilor dogmatice.
 Problematica anaghinoscomenelor

Alături de canonul lui Ezdra a existat un alt canon?

Canonul iudeilor din Alexandria?
 Canonul lui Ezdra ar fi cuprins cărţile sfinte scrise până în timpul lui şi
redactate într-o singură colecţie de însuşi Ezdra. Acest canon ar fi avut
39 de cărţi, cele aflate azi în canonul iudeilor.
 Canonul iudeilor din Alexandria ar fi cuprins în afară de cele 39 şi altele,
scrise după timpul lui Ezdra, până la venirea Mântuitorului.
 Mărturie = traducerea alexandrină.
 Cel dintâi canon = canon palestinian // cel de-al doilea = canon
alexandrin (al iudeilor din Alexandria).
 Existenţa unui dublu canon a fost susţinută mai ales în Biserica
Romano-Catolică. S-a crezut că pe temeiul acesta se poate fundamenta
învăţătura despre extensiunea canonului Vechiului Testament.
 Problematica anaghinoscomenelor

Argumentele Bisericii Romano-Catolice:

 Mântuitorul Hristos şi autorii Noului Testament citează Vechiul Testament
după recenzia alexandrină.
 Canonul aprobat de Mântuitorul şi Sfinţii Apostoli, apoi de Biserică, prin
utilizare, este cel din Alexandria (cu 46 de cărţi), şi nu Canonul lui Ezdra (cu
numai 39 de cărţi).
Argumente împotriva acestei teze:
 Premisele și concluzia acestei argumentări sunt discutabile. Nu există un temei
istoric solid pentru existența unui dublu canon.
 O lege a lui Moise/ un centru religios – Ierusalim/ preoțimea care veghea la
unitatea cultică → unitate religioasă.
 Nu puteau exista două canoane: Ierusalim și Alexandria.
 Sărbătorile religioase erau celebrate la Ierusalim, oamenii de pretutindeni
aveau obligația de a participa la ele (Est. 9, 29-32)
 Cartea Isus Sirah este trimisă evreilor din Alexandria și este tradusă în grecește
 Evreii din Egipt sunt invitați să trimită bărbați cărora să le dea cărțile pe care ei
nu le au (2 Macab. 2, 15)
 Problematica anaghinoscomenelor

 Mântuitorul Hristos citează din Scriptura VT.

Se susține că Hristos citează din texte necanonice (!?), în:

Mt. 6, 14: „Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru
Cel ceresc”.
Sirah 28, 3: „Omul care ţine mânie asupra omului, cum poate să ceară de la
Dumnezeu vindecare?”

Mt. 6, 7: „Când vă rugaţi, nu spuneţi multe ca neamurile, că ele cred că în multa

lor vorbărie vor fi ascultate”.
Sirah 7, 14: „Nu-ţi îngădui nici o minciună, căci din ea nu poate ieşi nimic bun”.

Mt. 4, 4: „Iar El, răspunzând, a zis: Scris este: "Nu numai cu pâine va trăi omul, ci
cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu"”
Înț. Sol. 16, 26: „Astfel ca fiii pe care i-ai iubit, Doamne, să înveţe că nu felurite
soiuri de roade hrănesc pe oameni, ci cuvântul Tău ţine în viaţă pe acei care cred
în Tine.” (Deut. 8, 3)
 Problematica anaghinoscomenelor

Mt. 7, 12: „Ci toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor,
că aceasta este Legea şi proorocii.”
Tobit 4, 15: „Ceea ce urăşti tu însuţi, aceea nimănui să nu faci”.

Iuda 1, 9: „Dar Mihail Arhanghelul, când se împotrivea diavolului, certându-se

cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să aducă judecată de hulă, ci a zis:
"Să te certe pe tine Domnul!"”
Cartea apocrifă Adormirea lui Moise: „Dar Mihail, arhanghelul, când i se
împotrivea diavolului certându-se cu el pentru trupul lui Moise...”
Zah. 3, 1-2: „Şi mi-a arătat pe Iosua, marele preot, stând înaintea îngerului
Domnului, şi pe Satana, stând la dreapta lui ca să-l învinuiască. Şi a zis Domnul
către Satana: "Ceartă-te pe tine Domnul, diavole, ceartă-te pe tine Domnul, Cel
care a ales Ierusalimul! Acesta nu este el, oare, un tăciune scos din foc?"”

Iuda 1, 14-15: „Dar şi Enoh, al şaptelea de la Adam, a proorocit despre aceştia,

zicând: Iată, a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Lui, ca să facă judecată
împotriva tuturor şi să mustre pe toţi nelegiuiţii de toate faptele nelegiuirii lor, în
care au făcut fărădelege, şi de toate cuvintele de ocară pe care ei, păcătoşi,
netemători de Dumnezeu, le-au rostit împotriva Lui.” // Enoh 2
 Problematica anaghinoscomenelor

→ Nu avem de-a face cu citări explicite.

 În Scriptura Noului Testament nu se face nici o citare din cărţile necanonice, nici
din cărţi apocrife, cu formula de introducere: „Cum este scris", „Scriptura zice",
„Duhul Sfânt zice” etc, aşa precum se introduc citările din cărţile canonice ale
Vechiului Testament.
Dovezi pt. o extensie a canonului VT la Sf. Părinți și Scriitori bisericești:
 Barnaba citează din 3 Ezdra și din Sirah
 Clement Romanul citează din Înț. Sol.
 Păstorul lui Herma citează din 2 Ezdra și 2 Macab., Sirah,
 Sf. Policarp citează din Tobit
 Sf. Irineu citează din Baruh și Înț. lui Solomon
 Tertulian citează din Înț. lui Solomon.
 Sf. Ciprian citează din Înț. lui Solomon, 1 Macab., Tobit, Sirah
→ Citările nu sunt introduse cu formule biblice de citare, iar citarea canonicelor ca
număr este covârşitoare faţă de cele necanonice. Citările din cărţile canonice sunt
introduse, întotdeauna, cu formula de citare a cărţilor de origine divină.
 Problematica anaghinoscomenelor

 Cel dintâi autor bisericesc care ne dă

catalogul cărţilor canonice a VT este
apologetul Meliton, episcop de Sardes (†190).
➢ Scrisoarea către fratelui său Onisim, păstrată la
Eusebiu în Istoria bisericească:
„Am mers în Răsărit, unde s-au petrecut şi unde s-au
vestit lucrurile şi, cu tot dinadinsul, am căutat a
cunoaşte cărţile Testamentului Vechi, pe care,
punându-l în rând, ţi le-am scris. Numele lor sunt:
Moise, cinci cărţi - Facerea, Ieşirea, Leviticul,
Numerele, Deuteronomul -, Iosua Navi, Judecători,
Rut, patru ale Regilor, două Paralipomene, Psalmii lui
David, ale lui Solomon - Proverbele şi Înţelepciunea,
Ecclesiastul, Cântarea Cântărilor, Iov, Isaia, Ieremia,
cei 12 într-o carte, Daniel, Iezechiel, Ezdra".
 !lipsesc: Estera, Neemia şi Plângerile; însă cartea lui
Neemia, în timpul acela, era contopită cu cartea
Ezdra, iar Plângerile cu Profetul Ieremia
 Problematica anaghinoscomenelor

 Sec. al IV-lea este decisiv în fixarea canonului:

1. Sinodul din Laodiceea (343) hotărăşte, în canonul 59, să nu se citească în
Biserică scrierile necanonice alături de cele canonice, întrebuinţându-se aici întâia
oară termenul de „carte canonică”.
Can. 60: „Cărţile Testamentului Vechi care trebuie să se citească sunt: 1. Facerea lumii; 2.
Ieşirea din Egipt; 3. Leviticul; 4. Numerii; 5. A Doua Lege; 6. Isus al lui Navi; 7. Judecătorii
şi Rut; 8. Estera; 9. Ale împăraţilor, întâia şi a doua; 10. Ale împăraţilor, a treia şi a patra; 11.
Paralipomena întâia şi a doua; 12. Ezdra, întâia şi a doua; 13. Cartea Psalmilor, 150; 14.
Pildele lui Solomon; 15. Ecclesiastul; 16. Cântarea Cântărilor; 17. Iov; 18. Cei doisprezece
prooroci; 19. Isaia; 20. Ieremia şi Baruh, Plângerile şi epistolele; 21. Iezechiel; 22. Daniel”.
2. Sfântul Atanasie, Epistola festalis (367), precizează raportul dintre cărțile
anaghinoscomena și cele canonice.
o Cărțile canonice sunt numite θεό πνευστός Γραφή = inspirate.
o Cărţile de bune de citit (άναγινωσκόμενα) au autoritatea Sfinților Părinţi, care le-
au utilizat şi le-au apreciat ca folositoare pentru formarea creștinului.
3. Sinopsa Sfintei Scripturi, din sec. IV sau V, pe nedrept atribuită, într-o vreme,
Sfântului Atanasie: trei clase de cărţi numite κανονιζόμενα, αντιλεγόμενα şi
απόκρυφα.
 Problematica anaghinoscomenelor

4. Sf. Chiril al Ierusalimului (315-386) dă un catalog al cărților sfinte, identic

cu cel al lui Atanasie. Doar două categorii: „cărți divine” și „cărți apocrife” – „cu
acestea să nu avem nimic în comun”.
5. Sf. Grigorie de Nazianz (330-390); Amfilohie († cca 394), episcop de
Iconiu: să nu fie citită orice scriptură pentru că unele sunt pseudonime, foarte
periculoase.
6. Sfântul Epifanie de Salamina (315-403), în scrisoarea sa De mensuris et
ponderibus, numără 39 de cărţi canonice, deşi numărul lor îl comprimă nu la 22,
cum fac ceilalţi scriitori ai timpului, ci la 27, deoarece, spune el, e drept că evreii
au 22 litere în alfabet, dar cinci litere au şi formă finală, deci formă dublă, în total,
ca urmare, sunt 27 de cărţi. //NT
7. Constituțiile Apostolice (sec. IV) și Sinodul Trulan (692), can. 85:
catalogul cărților Vechiului Testament: 36 de cărți + trei cărți ale Macabeilor

Laod. (can. 42): „Nu se cuvine ca cel ierarhicesc sau clericul

să călătorească fără cărţi canonice”
 Problematica anaghinoscomenelor

Mărturisiri de credință ortodoxă:

Mitrofan Critopulos (1640): Mărturisirea Bisericii răsăritene,
soborniceşti şi apostoliceşti:
 În Vechiul Testament sunt 22 de cărţi pe care Biserica lui Hristos le-a recunoscut
drept „canonice şi autentice", cărţi pe care se fundamentează dogmele, de aceea le
„numim inspirate de Dumnezeu şi Sfântă Scriptură”. Cărţile anaghinoscomena:
„nu trebuie respinse, deoarece conţin precepte morale şi sunt demne de laudă”.
 Nu a fost asumată de vreun sinod.
Chiril Lucaris, patriarh de Alexandria şi Constantinopol
Mărturisirea răsăriteană a credinţei creştine (1629):
 Influenţat de concepţia protestantă, calvină, autorul (?) afirmă că sunt 39 de cărţi
canonice, iar despre cărţile anaghinoscomena afirmă că sunt „apocrife".
→ Biserica Ortodoxă a condamnat Mărturisirea în mai multe sinoade:
Constantinopol (1638), Iaşi (1642), Constantinopol (1672) şi Ierusalim (1672).
Catehismului lui Filaret, Mitropolitul Moscovei (1878)
 pe baza numărării făcute de Sfântul Chiril şi Sfântul Atanasie, învaţă că Vechiul
Testament are 39 de cărţi, comprimate la 22. Despre cele necanonice învaţă că ele
nefiind scrise în limba ebraică, nu se numără între cele canonice.
 Problematica anaghinoscomenelor

Concluzii:
➢ Biserica Ortodoxă Română, respectând tradiţia răsăriteană, păstrează
cărţile anaghinoscomena în Sfânta Scriptură, considerându-le
„folositoare şi ziditoare de suflet”, deoarece „sunt pline de înţelepciune
duhovnicească şi de aceea Biserica le foloseşte, pe unele din ele, chiar
la sfintele slujbe”.
➢ Bibliile din 1944 și 1968 păstrează titlul „Cărți necanonice”.
➢ În traducerile româneşti ale Sfintei Scripturi, începând cu cea din anul
1968, cărţile anaghinoscomena sunt tipărite la sfârşit, după cele 39 de
cărţi canonice, (cel mai adesea) fără titlul: „Cărţi şi fragmente
necanonice”.
➢ Cărțile anaghinoscomena trebuie separate de cărțile canonice, dar să
facă parte din Sfânta Scriptură.
➢ Sunt recunoscute de unii Sfinți Părinți, sunt folosite în cult (Paremii,
textul e introdus precum alte scrieri canonice), sunt acceptate de
Sinoadele Ierusalim și Constantinopol (1672).
 Bibliografie

 Petre Semen, Introducere in teologia biblică a Vechiului Testament, Ed. Trinitas,

2008
 Dr. Ilarion Puşcariu, Isagogia adecă introducere in cunoscinţa cărţilor Santei Scripturi,
Tipogr. Arhidiecezană, Sibiu, 1904
 Pr. prof. Vasile Mihoc, Canonul şi inspiraţia Sfintei Scripturi văzute din punct de vedere
ortodox, în „Ortodoxia”, 12/1997
 Pr. prof. Mircea Chialda, Canonul Sfintei Scripturi in Bisericile vechicatolice, în
„Ortodoxia”, 1/1972
 Diac. dr. I. Popescu, Cărţile necanonice şi apocrife ale Vechiului Testament, BOR
4/1905
 Diac. I. Popescu, O mică escursiune asupra numerului cărţilor canonice ale Vechiului
Testament, BOR 1/1903
 Roger Beckwith, The Old Testament canon of the New Testament Church and its
background in early judaism, SPC’K, London, 1985
 Weiser A., Introduction to the Old Testament. The canon, the apocrypha and
pseuepigrapha, London, Longman & Todd, 1966