Metode de ultimă generație în învățământ

Metoda cubului
mai 29, 2017

Şi-a luat numele de la mijlocul didactic (un cub) prin care vehiculează
sarcinile către elevi. Ea reprezintă o modalitate de predare-învățare ce
valorifică resursele elevilor de participare conștientă la descoperirea
cunoștințelor și a relațiilor dintre acestea. Este una dintre metodele cel mai
clar consacrate dezvoltării gândirii critice. Structurarea învățării pe baza
rezolvării celor șase sarcini (corespunzătoare celor șase fețe ale cubului)
provoacă elevii în principiu pe întregul traseu al nivelurilor cognitive propuse
de Bloom, în cadrul taxonomiei sale. Metoda este utilizată atunci când dorim
să aflăm cât mai multe informații despre un fenomen, o teorie ş.a., privindu-
le pe acestea din diverse puncte de vedere .
Cum se aplică această metodă?
Profesorul pregătește un cub din carton pe ale cărui șase fețe înscrie șase
sarcini: descrie, compară, asociază, analizează, aplică, argumentează. Dacă își
proiectează lecția pe baza acestei tehnici, are posibilitatea de a o utiliza fie
frontal (prezintă o fată a cubului, citește sarcina și dezbat; cu întreaga clasă),
fie individual (întorcând o față a cubului și propunându-le elevilor sarcina ca o
activitate independentă) sau poate grupa elevii în perechi sau echipe de 4-5
fiecare primind spre rezolvare una dintre cele șase sarcini. Din raportarea pe
care o face fiecare echipă, se construiește, de fapt, un sens comun al învățării.

Abordarea conținutului de studiat se poate face, pe de o parte, într-o ordine

de complexitate a sarcinilor ce reia traseul firesc al producerii cunoașterii
științifice astfel:
1. descrie - elevii îndeplinesc această sarcină cercetând cum arată, ce
caracteristici are obiectul de studiat;
2. compară - determină elevii să sesizeze asemănări și deosebiri (cu ce/cine
se aseamănă şi de cine/ce diferă?);
3. asociază - elevii răspund la această provocare căutând analogii, corelații
cu alte experiențe sau fenomene; întrebarea de sprijin ar putea fi : „La ce ne
gândim când vorbim despre... ? ” ;
4. analizează - face trimitere la menționarea și „disecarea” elementelor
componente : „Din ce e făcut?”, „Ce conține?”, „Ce etape cuprinde
desfășurarea sa?” ;
5. aplică - „Cum poate fi folosit(ă)?”, „Ce putem face cu... ? ”, „Ce utilizare
are ? ''
6. argumentează (pro sau contra) - „E bine să folosim...?”, „E bun sau rău ?
'' „Periculos sau nu?”, „De ce?”. (Moise Constantin , Seghedin Elena , 2009 ,
p. 380 )

Ca încheiere firească a demersului, se consideră necesară o evaluare rapidă

printr-un test care să conțină sarcini din cei șase itemi sugerați de fețele
cubului .
Ordinea de mai sus nu este fixă. Același conținut poate fi abordat și
aleatoriu, în ordinea în care fețele cubului apar, după ce acesta a fost
rostogolit pe catedră.
Metoda se dovedește, ca și celelalte, virtuți formative focalizate tot în
direcțiile :
activizare a elevului și conștientizare
inițiere în argumentare rațională
capacitate de a colabora, a dialoga constructiv
a-și asuma sarcini în grup
formare atât în plan intelectual, cât și social (Moise Constantin , Seghedin
Elena , 2009 , p. 381 )

Bibliografie
 Moise Constantin , Seghedin Elena Metodele de învățământ. In C. Cucoș
( coord. ), Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice
, Polirom 2009 , pag . 380-381