Alternative educaționale

1
 Din cuprins...
1.Alternativele educaţionale în contextul învăţământului românesc contemporan
2. Pedagogia Montessori
3. Pedagogia Freinet

4. Pedagogia Waldorf
https://www.youtube.com/watch?v=sh9YT5ni7RY 5. Alternativa Step by Step

6. Planul Jena

2
 1. Alternativele educaţionale în contextul învăţământului românesc
contemporan
Alternativa educaţională (pedagogică) reprezintă acea variantă de organizare şcolară şi/sau de
desfăşurare a activităţii de educaţie care «oferă diferite soluţii de schimbare a preceptelor oficiale
într-o anumită epocă sau într-un anumit context» (Dictionnaire actuel de l’education).
O alternativă educaţională:
- corectează unele imperfecţiuni ale sistemului oficial;
- substituie unele forme de educaţie prin metodologii didactice diferite sau complementare;
- restructurează cadrul de organizare şi funcţionare al instituţiei şcolare.

3
...
ÎNVĂŢĂMÂNT ALTERNATIV – formă de organizare a procesului didactic, care oferă o altă variantă
organizatorică, diferită de cea din şcoala de masă (oficială).

PLURALISM EDUCAŢIONAL – existenţa unor instituţii şcolare, pe lângă sistemul de învăţământ oficial, care
oferă o nouă variantă de instruire şi educare, propunând și alte conţinuturi, strategii educaţionale şi forme
de evaluare, considerate ca reprezentând un progres pedagogic.
Pluralismul educaţional reprezintă expresia libertăţii şi democraţiei în domeniul învăţământului.
Pluralismul educațional este promovat prin existenţa a cinci alternative în cadrul sistemului naţional de
învăţământ:
1. Montessori,
2. Freinet,
3. Waldorf,
4. Step by Step,
5. Planul Jena.

4
 2. Pedagogia Montessori
Sistem de idei pedagogice care susţine că fiecare copil reprezintă o personalitate unică, pe care trebuie să o lăsăm să se
dezvolte liber, prin propria activitate.
Maria Montessori - opera principală ,,Il metodo della pedagogia scientifica applicato all’educazione infantile nelle Case dei
Bambini’’ (1909; tradusă şi în română, în 1919).

Elemente de specificitate:
gruparea copiilor se realizează în funcţie de vârste și abilități neomogene, în serii de trei sau șase ani: 0-3, 3-6, 6-12
(uneori 6-9 si 9-12), 12-15, 15-18;
există o interacțiune constantă, fiind promovate, în special, tehnicile de interînvăţare;
copiii lucrează în conformitate cu propriile abilități și nu se plictisesc niciodată;
mediul este amenajat în funcție de aria curriculară, iar copiii sunt liberi să se deplaseze prin clasă;
nu există limită în ceea ce privește timpul în care copilul poate lucra cu un anume material. În fiecare perioadă a zilei,
toate ariile curriculare -matematică, limbă, științe, istorie, geografie, desen, muzică etc.-, pot fi studiate la toate nivelele;
 toate disciplinele sunt interconectate, nu sunt predate izolat, profesorul modelând o personalitate "renascentistă“, cu
interese largi. Copilul poate lucra cu orice material pe care-l înțelege, în orice moment;
copiii mai mari își programează întâlniri de studiu în grup și cu profesorul, ori de câte ori este necesar;
grupurile se organizează spontan sau pe bază de o programare anterioară specială. Totuși, aproape întotdeauna, se acordă
prioritate activității alese individual;
profesorul planifică proiecte individuale prin care fiecare copil să-și dezvolte capacitatea de a învăța exact ce îi trebuie
pentru a-și îmbunătăți performanțele;

5
 ...
profesorul este instruit să predea individual și să supravegheze peste 30 de copii; el este pregătit în probleme
fundamentale de matematică, limbă, științe, arte și deţine reale competenţe psihopedagogice, facilitând
concentrarea interesului și a emoțiilor copilului asupra temei;
profesorul nu stabilește teme, nici nu dictează ce trebuie să se studieze sau să se citească și nici nu stabilește
limite privind profunzimea interesului copilului;
nu există note sau alte forme de recompensă sau pedeapsă, nici explicite, nici subtile; evaluarea se face prin
portofolii, observare de către cadrul didactic și prin fișe de progres.
Formarea caracterului este considerată la fel de importantă ca și formarea academică, elevii învățând să aibă grijă
de ei înșiși, de ambianță, unul de celălalt - gătesc, curăță, construiesc, lucrează grădina, vorbesc politicos, sunt
respectuoși și gata de a acorda ajutor, desfășoară activitate socială în comunitate etc..
Rezultate
Atunci când mediul răspunde tuturor trebuințelor copiilor, aceștia devin, fără vreo manipulare din partea adultului,
sănătoși fizic, împliniți intelectual și echilibrați emoțional, foarte bine educați și emanând bucurie și bunătate unul
față de altul.
Când copiii au completat o activitate prin care au absorbit ceva din mediu, ei par odihniți și profund satisfăcuți, de
parcă o cale s-a deschis în sufletele lor, o cale care i-a condus la toate forțele lor latente, relevând cea mai bună
parte a lor. Ei arată o mare dispoziție către oricine, vor să-i ajute pe alții și sunt plini de bunăvoință.

6
 3. Pedagogia Freinet
Are în centrul său individul şi relaţiile interumane.
Freinet promovează o învăţare centrată pe rezolvarea de probleme de către grupurile de copii aflate sub
îndrumarea cadrelor didactice.

Elemente de specificitate:

roluri ale educatorului: organizarea materialelor necesare educației, asigurarea și menținerea climatului de
încredere, cultivarea încrederii în părerile celorlalți, observare, coordonare;
respectarea drepturilor și nevoilor copiilor (respectul persoanei, al nevoii de cunoaștere, al dreptului de a
critica);
o educație prin reușită, care consolidează dinamismul personal. Orice copil este capabil de reușită, esențial
este să nu-l împingem spre eșec, prin exigențe exagerate sau premature;
o educație a muncii. Educația trebuie să-și găsească motorul în muncă, o muncă liber aleasă, creatoare și
asumată;
respectul identității personale și al diversității: copilul nu va fi supus modelelor prestabilite, ci va fi acceptat
ca atare, cu personalitatea lui;

7
...
nevoia de exprimare și comunicare: fiecare are dreptul de a se exprima, de a comunica în cadrul
grupului său sau al altor grupuri (ex. schimb de jurnale); tehnicile de exprimare nu trebuie impuse în
prealabil; exprimarea liberă este valoroasă atât prin demersurile sale creative, cât și prin producțiile
sale.
responsabilitatea creativă: o pedagogie bazată pe cooperare între adulți, dar și între copii, care își
asumă responsabilități mereu sporite, pregătindu-se astfel pentru viața lor de cetățeni;
 un alt mod de însușire a cunoștințelor: dreptul la plăcere; dreptul la experimentare;
analiza critică a realului: dreptul de a experimenta, a emite ipoteze, a comite erori, a chestiona
trecutul etc.;
o altă concepție despre programe și controale - autocorectarea, autoevaluarea, critica pozitivă a
grupului sunt fundamentale în materie de control;
alte tehnici și alte instrumente pedagogice - proces educațional bazat pe valorificarea unor tehnici
denumite generic: tehnici Freinet (textul liber, jurnalul școlar, corespondența școlară, ancheta
documentară, exprimarea plastică, exprimarea corporală, creație manuală, exprimarea dramatică,
ieșirea școlară).

8
 4. Pedagogia Waldorf
Fundamental în educația Waldorf este recunoaşterea faptului că fiecare ființă umană este unică și trece prin diferite perioade ale
vieții; misiunea educației/pedagogiei este să răspundă nevoilor fizice, sociale, emoționale, intelectuale și spirituale specifice
fiecărei faze de dezvoltare.

Elemente de specificitate:
 educația copiilor devine vie prin activitățile artistice (pictură, desen, modelaj și lucru manual), mișcările ritmice (euritmia), teatrul,
meșteșugul în lemn, jocurile, muzica, basmele etc.;
 valorile etice sunt “hrănite” prin atmosfera de respect și veneraţie faţă de anotimpuri, faţă de sărbători şi natură;
 ritmul are un rol important în educarea voinței, urmărindu-se ritmul unei ore, al zilei, al lunii și al anului:
 Ritmul orei este reliefat de împărțirea cursului principal, ce se desfășoară la începutul zilei şcolare, în primele două ore, în trei
părți: o parte ritmică, prin care este solicitată voința copilului, o parte cognitivă care se adresează intelectului și o parte de
povestire care se adresează simțirii.
 Ritmul zilei presupune studierea materiilor cu caracter cognitiv în prima parte a acesteia și a celor artistice și practice în cea de-a
doua parte. Acest lucru face posibilă adâncirea subiectelor teoretice prin aplicarea lor în practică și prin însuflețirea lor artistică.
 Ritmul lunii se referă la existența unor module de 2-4 săptămâni în care, zilnic, între orele 8 și 10, sunt studiate materiile principale
(română, matematică, fizică, chimie, geografie, istorie, biologie etc.).
Aceste module poartă denumirea de epoci. Materiile sunt studiate în epoci; o clasă studiază, de exemplu, fizica zilnic, primele două
ore fără pauză, timp de 2–4 săptămâni. Într-o astfel de epocă se poate parcurge chiar și materia pe un an școlar, economia lucrului
fiind deosebit de eficientă. Urmează alte epoci, elevii reîntâlnindu-se cu fizica doar peste câteva luni, poate chiar peste un an. Se
predau în sistem modular limba maternă și gramatica, matematica, fizica, chimia, istoria, geografia și științele naturii. Celelalte
materii, cum ar fi limbile străine, educația fizică, desenul și alte activități artistice sau practice, apar ca ore fixe după cursul de bază.

9
 ...
absența manualului unic contribuie la creșterea respectului față de cărți și la întărirea autorității profesorului.
Pe de altă parte, elevii se obișnuiesc să se documenteze din cât mai multe surse în studiul unei teme. De
asemenea, profesorul poate introduce în cadrul procesului de învăţământ noi informații sau materiale,
apărute în domeniul respectiv, și are posibilitatea de a adapta nivelul predării la particularităţile clasei;
o școală fără note - Prin note se evidențiază preponderent competiția dintre elevi, ceea ce duce deseori la
blocaje în rândul elevilor timizi, la frustrări și inhibiții printre cei slabi, aroganță sau egoism la elevii buni și
foarte buni. Astfel, climatul de lucru al clasei poate fi ușor compromis, atmosfera devenind stresantă și
apăsătoare pentru mulți elevi. Adevărata competiție este nu între diferiți elevi ai clasei, ci în fiecare elev în
parte, cu propriile dificultăți, pe drumul dezvoltării calităților, aptitudinilor și potențialului său. În acest fel, toți
elevii se percep unii pe alții ca tovarăși de drum, se acceptă în colectiv cu dificultățile pe care le are fiecare și
se ajută unii pe ceilalți în depășirea acestora. Conlucrarea și spiritul de echipă sunt evidențiate și exersate;
elevii primesc în mod regulat teme și lucrări de control. Scopul lor nu este însă de a obține o notă cât mai
mare, ci de a face o lucrare cât mai bună;
părinții sunt informați despre nivelul activității copilului lor în școală, întâlnindu-se regulat cu profesorii. În
plus, părinții pot vedea caietele de epocă sau aparițiile regulate ale elevilor în serbările lunare ale clasei sau
ale școlii;
la sfârșitul fiecărui an școlar, elevul primește un certificat în care fiecare profesor descrie activitatea sa din
toate punctele de vedere. Din aceste certificate, părinții află mult mai multe despre copilul lor decât dintr-o
medie. În registrul matricol este cuantificată activitatea elevului la fiecare materie cu un calificativ sau o notă,
echivalente cu evaluarea realizată în timpul anului.

10
 5. Alternativa Step by Step

Step by Step este o metodă alternativă de educație a copiilor, bazată pe datele furnizate de psihologia
dezvoltării umane.
În România, programul Step by Step a debutat în 1994, sub numele de Head Start, la inițiativa Fundației Soros
pentru o Societate Deschisă. Din 1995, programul a luat numele de Step by Step (“Pas cu Pas”), nume de
licență pentru toate țările din Europa de Est în care se aplică.
Elemente de specificitate:
program zilnic de 8 ore, conceput pentru ca fiecare copil să poată învăţa şi să înţeleagă complet sarcinile
propuse, în ritmul şi modul propriu;
îmbinare între joc şi învăţare. Activitatea de joc produce motivaţia pentru descoperire a copilului;
copiii iau masa de prânz în comun, în cantina şcolii sau într-un local convenabil din apropiere;
toate achiziţiile sunt exersate, sub diverse forme, în centrele de activităţi, astfel încât nu există teme pentru
acasă; ceea ce este de achiziţionat se prezintă şi se exersează în clasă;
rolul învăţătorului este să-l ghideze şi să-l ajute pe elev să găsească explicaţiile şi soluţiile adecvate;
sunt doi învăţători care se vor completa, mai ales în ajutorul “umăr la umăr” în centrele de activitate. Prin
aceasta se realizează reducerea activităţilor “faţă în faţă” sau frontale ale învăţătorului;

11
 ...
 copilul îşi prezintă, din scaunul autorului, rezolvările sarcinilor la fiecare centru de activitate, precum şi orice
rezultat al activităţii extraşcolare (la întâlnirea de dimineaţă). Completările, întrebările conducătoare ale
învăţătorului îl vor face să înțeleagă corectitudinea sau incorectitudinea demersului său, fără să fie notat,
clasificat;
 lucrările tuturor copiilor sunt expuse în clasă. Există – fără a fi stigmatizantă – posibilitatea de comparare cu
ceilalţi, de reflecție, de înţelegere şi de corectare a demersurilor mentale neadecvate sau slab conturate;
 în timp, mapa cu lucrări a fiecărui copil – cuprinzând lucrări datate şi comentate - devine oglinda
progresului acestuia;
 evaluând conţinutul lucrărilor, educatorii pot constata progresele şi dificultățile/slăbiciunile copilului. A le
depăşi pe cele din urmă nu este decât o chestiune de motivaţie, de a se simţi bine în contextul de învăţare,
curiozitatea proprie copilului fiind suficientă pentru progres;
 învăţătorii au un caiet de evaluare, în care progresele pe fiecare proces de cunoaștere sunt înregistrate
descriptiv, la câteva zile de observare a fiecărui copil. A constata că un copil face operaţii de adunare cu
două cifre (trecere peste zece) în mod constant şi bine la o anume dată, este oricum o evaluare mai
consistentă, are o semnificaţie clară, comparativ cu o notă de 4, 7 sau 10, ori un calificativ cu litere, golit de
semnificaţii de conţinut;
 părinţii au astfel posibilitatea de a-şi evalua copiii în mai multe moduri: participând la clasă şi constatând
eficienţa în rezolvarea sarcinilor de un anume tip, răsfoind mapa personală a copilului - unde găseşte
evoluţia în timp a rezultatelor copilului sau urmărind caietul de evaluare al învăţătorilor.

12
 6. Planul Jena
Ansamblul măsurilor de reformare a structurii şi metodologiei învăţământului, prin care clasele şcolare
erau înlocuite de comunităţile libere de muncă, cu program adecvat, conform înclinaţiilor copiilor.
A fost conceput şi experimentat de pedagogul german Peter Petersen, începând din 1924.
Elemente de specificitate:
critică acerbă adusă clasei tradiţionale care, nefiind alcătuită prin consimţământul mutual, nu reuşeşte
să-i angajeze pe toţi elevii în jurul unui principiu comun; nu creează condiţii pentru ca aceştia să lucreze din
îndemn propriu, spontan, potrivit înclinaţiilor; clasa este o “şcoală de instrucţie”, care vizează numai
dezvoltarea inteligenţei;
comunitatea grupează copiii de sexe şi valori intelectuale diferite, cu o diferenţă de vârstă între ei de
aproximativ 3 ani;
cele 8 clase ale şcolii primare erau înlocuite cu 3 grupuri de bază: inferior – clasele I – III; mijlociu – clasele
IV – VI; superior – clasele VII – VIII;
un grup de bază cuprindea în jur de 40 de elevi; în interiorul acestuia se organizau grupuri mai mici, cu
câte 3 până la 5 - 6 membri;
grupul mic era constituit din elevi de vârste şi cu posibilităţi intelectuale diferite; grupul, aprecia Petersen,
este o “şcoală a vieţii”; diferenţa de vârstă dintre elevi creează relaţii apropiate de cele familiale, cei mari
ajutându-i pe cei mai mici, sprijinind procesul de dezvoltare a acestora; grupul nu are o componenţă fixă,
elevii putând trece dintr-un grup în altul, îmbogăţindu-şi astfel experienţa socială;

13
 ...
în procesul educaţional se pune accent pe copil şi pe dezvoltarea integrală a personalităţii sale. Dezvoltarea
personalităţii se poate desfăşura doar în comunitate - părinţi, elevi, profesori -, în interacţiunea sa cu alţi indivizi. În
comunitate, copilul învaţă:
* să-şi dezvolte spiritul critic de timpuriu,
* să-i respecte pe cei din jur,
* să-şi asume responsabilităţi,
* ce este libertatea şi care sunt limitele ei,
* să se manifeste ca o persoană dinamică, cu spirit de iniţiativă;
accentul este plasat pe viaţa socială,
se promovează: o atitudine dinamică, responsabilă; respectul faţă de cei din jur; spiritul de iniţiativă; spiritul critic
faţă de membrii comunităţii şcolare;
planificarea pe o zi include:
* cercul deschis, ca moment fix al zilei în care se dezvoltă o anumită temă (din viaţa cotidiană);
* cursul de iniţiere în care se urmăreşte formarea de deprinderi (predare);
* perioada compactă (lucru pe fişe);
* cercul închis, în care se propune tema săptămânală;
materiile sunt tratate interdisciplinar şi se porneşte, pe cât posibil, de la situaţii autentice de învăţare;
respectând particularităţile de vârstă, se pune accentul pe contactul direct cu natura, cu lumea înconjurătoare, în
general, deoarece experienţa personală reprezintă cea mai solidă bază pentru învăţare.

14
Reflecție necesară

Ce elemente comune identificați la alternativele educaționale

prezentate?

Ce idei pedagogice apreciați în mod deosebit?

Considerați că anumite idei pedagogice pot fi implementate și în
învățământul de masă?

15
 ...
Alternativele educaţionale menţionate anterior au ca numitor comun câteva
repere pedagogice (cf. Radu, 2002, p. 130)):

 dezvoltă grija faţă de copil, grija pentru formarea sa armonioasă;

 promovează acele teorii şi practici pedagogice care, în loc să se impună din exteriorul copilului, se
dezvoltă plecând de la nevoile acestuia, de la dorinţele şi posibilităţile sale;
 vizează respectarea copilului, valorificarea ritmului său de dezvoltare, a sensibilităţii, autonomiei şi
înclinaţiilor naturale ale acestuia, pe baza unor modele nondirectiviste;
 pun accentul, nu pe consideraţii teoretice, pe speculaţii mentale, ci pe meditaţie, reflecţie «intimă»,
pe o «pedagogie meditativă», centrată pe problemele personalităţii fiecăruia dintre cei educaţi.

16
...
Învăţământul tradiţional
Şcoala pregăteşte elevii pentru viaţă.
Cadrul didactic pune cunoştinţele la
dispoziţia elevilor.
Şcolarizarea este o sarcină de suportat.
Educaţia este privită ca rezultat.
Procesul de învăţare este o progresie liniară,
prin acumularea de informaţii şi deprinderi.
Elevii sunt consumatori pasivi de informaţie şi Elevii sunt activ implicaţi în soluţionarea
autoritate.
Învăţământul alternativ
Şcoala face parte din viaţă.
Cunoştinţele sunt descoperite de către copil.
Şcolarizarea este interesantă şi
neconstrângătoare.
Educaţia este privită ca proces.
Procesul de învăţare este văzut ca o spirală
care se tot extinde, având conţinut,
profunzime şi amplitudine.
problemelor şi participă la elaborarea
proiectelor.
17
Bibliografie:

• Cristea, S. (2010). Fundamentele pedagogiei. Iaşi: Polirom.

•Cucoş, C. (2012). Pedagogie, ediţia a II-a revăzută şi adăugită. Iaşi: Editura Polirom.
•Felea, Gh. (2002). Alternativele educaţionale din România. Cluj-Napoca: Editura Triade.
•Mihăilescu, I. (2003). Sociologie generală. Concepte fundamentale şi studii de caz. Iaşi:
Polirom.
•Montessori, M. (1977). Descoperirea copilului. Bucureşti: EDP.
•Stănciulescu, E. (1997). Teorii sociologice ale educaţiei. Iaşi: Polirom.
•Rădulescu, M. Şt. (1999). Pedagogia Freinet. Un demers inovator. Iaşi: Editura Polirom.

18
19