Asigurarea eficientă a relațiilor

de parteneriat școală – familie.

Funcţia fundamentală a educaţiei este de a pregăti omul pentru integrarea socială.
Principalii factori ce ajută copilul la desăvârşirea propriei educaţii sunt şcoala,familia
şi comunitatea. Pentru a iniţia un parteneriat educaţional bazat pe asumarea valorilor
democratice, este necesar ca societatea să realizeze o schimbare de valori, atitudini şi
comportamente la nivelul tuturor factorilor sociali implicaţi în susţinerea educaţiei:
cadre didactice,părinţi, elevi, reprezentanţi ai instituţiilor guvernamentale şi
nonguvernamentale.
Teoria şi practica în domeniul parteneriatului educaţional arată că şcoala ar
trebui să dezvolte relaţii constante de colaborare cu unele categorii sociale şi
organizaţii care sunt în mod direct interesate de
realizarea unei educaţii de calitate:
• resursele umane din învăţământ;
• elevii;
• părinţii elevilor;
• instituţiile guvernamentale centrale sau locale;
• organizaţiile neguvernamentale;
• reprezentanţii sectorului economic şi financiar;
• reprezentanţii sindicatelor;
• autorităţile centrale şi locale.
Acumularea de cunoştinţe, atitudini,
valori nu poate fi efectivă fără a recurge la abordări diversificate într-un mediu
democratic. Un rol deosebit în cadrul acestui parteneriat revine valorilor: egalitatea
şanselor,spiritul civic şi ataşamentul faţă de comunitate, comunicarea şi respectul
reciproc,cooperarea şi colaborarea, disciplina şi responsabilitatea.
În acest sens, relaţia şcoală-comunitate locală este influenţată de o mulţime de factori:
mediul social al comunităţii, gradul de cultură, dezvoltarea economică, percepţia
şcolii în comunitate.
Dacă evoluţia copilului nu este urmărită constant, atât la şcoală cât şi în mediul
extraşcolar, nu se pot controla eventualele carenţe şi dereglări în procesul de formare
şi integrare socială. Motivarea lipsei timpului, a oboselii din cauza programului
încărcat nu este o scuză plauzibilă care ar justifica nepăsarea şi neimplicarea.
Schimbul de informaţii privind copilul trebuie să aibă loc în ambele sensuri ale
relaţiei profesor-părinte. Frecvenţa şi consistenţa acestui schimb se dovedeşte a fi de
cele
mai multe ori un test dificil de trecut pentru fiecare participant. Sarcina profesorilor
este
de a informa părinţii despre modul în care se pot implica activ în viaţa copiilor, dar şi
despre felul cum lucrează aceştia.
Monitorizarea sistematică acasă sau în mediul şcolar a copiilor este de real folos în
depistarea problemelor de comportament sau de adaptare la sarcinile şcolare.
Cunoaşterea acestora permite adoptarea unui program şi ale unor metode adecvate,
fiind mai uşor să previi decât să corectezi problemele deja apărute.
Marea majoritate a elevilor au o atitudine pozitivă faţă de informarea părinţilor
privind situaţia lor la şcoală şi consideră că acest lucru va influenţa pozitiv
comportamentul lor.
O relaţie armonioasă între echipa managerială a şcolii, cadrele didactice şi familie
contribuie la trezirea interesului copilului faţă de învăţătură, la înregistrarea
performanţelor şcolare, precum şi la echilibrarea psihologică a elevului. Vizitele
părinţilor la şcoală sunt considerate foarte importante pentru că menţin un contact
permanent cu şcoala (învăţătoarea, diriginta clasei, directoarea şi alţi profesori).
Acestea reprezintă unele dintre cele mai bune şi eficiente metode de monitorizare a
activităţii şcolare a copiilor.
Cele mai eficiente metode de lucru cu părinţii, în viziunea majorităţii profesorilor
sunt: discuţiile individuale , convorbirile telefonice şi şedinţele cu părinţii . Unii
profesori însă consideră că metodele eficiente de lucru cu părinţii sunt: implicarea în
activităţile organizate de profesor , informarea scrisă şi vizita la domiciliu .
Observăm că cea mai eficientă metodă de lucru cu părinţii este discuţia care are drept
scop dezbaterea unor probleme legate de activitatea în clasă, progresul şcolar, nevoile
de instruire şi sprijin, atitudinile şi relaţionările în cadrul grupei, în familie. O altă
metodă eficientă expusă de profesori este convorbirea telefonică, care permite
învăţătorilor să stabilească ziua/ora când pot fi sunaţi de părinţi. În caz de urgenţă
aceştia îi pot apela şi în afara orelor/zilelor stabilite.
În acelaşi timp, cadrele didactice consideră calitatea învăţării, din perspectiva
parteneriatului şcoală-familie-comunitate, drept una care poate fi îmbunătăţită prin
diversificarea şi aplicarea diferitor strategii didactice incluzive: schimbarea rolului
profesorului diriginte; monitorizarea permanentă a elevilor; implicarea elevilor în
diverse activităţi organizate în parteneriat cu diferite structuri; organizarea activităţilor
şcolare şi extraşcolare cu participarea agenţilor educaţionali comunitari.
Concluzii şi recomandări:
Beneficiile colaborării dintre şcoală, familie şi comunitate sunt numeroase în sensul
promovării unei educaţii de calitate şi valorizării rolului social al şcolii. În acest
context, important este ca toţi factorii implicaţi să conştientizeze beneficiile
participării în viaţa şcolară. În acest context, propunem recomandări pentru
eficientizarea relaţiei şcoală – familie – comunitate: – Valorificarea şi transpunerea în
practică a principiilor care stau la baza parteneriatului şcoală – familie – comunitate:
principiul relevanţei - în baza căruia educaţia răspunde nevoilor dezvoltării personale
şi social-economice, principiul eficienţei - în baza căruia se urmăreşte obţinerea
rezultatelor educaţionale maxime prin gestionarea resurselor existente; principiul
descentralizării - în baza căruia deciziile principale se iau de către actorii implicaţi
direct în proces; principiul transparenţei - concretizat prin asigurarea vizibilităţii totale
a deciziei şi ale rezultatelor, principiul asigurării egalităţii de şanse; principiul
incluziunii sociale; principiul centrării educaţiei pe beneficiarii acesteia; principiul
participării şi responsabilităţii părinţilor; principiul fundamentării deciziilor pe dialog
şi consultare; – Diversificarea formelor de antrenare a părinţilor în activitatea şcolii:
includerea activităţilor de consiliere parentală în activităţile curente ale şcolii;
organizarea grupurilor de suport pentru părinţii elevilor cu probleme; implicarea
activă a părinţilor în selectarea disciplinelor opţionale; – Promovarea eticii
democratice în metodele şi relaţiile pedagogice; – Iniţierea diferitor programe
educative comunitare desfăşurate în parteneriat cu şcoala. Subiectele care pot fi
abordate în programele educative pot fi multiple: educaţia pentru organizarea timpului
liber, educaţie financiară, subiectele ce vizează drepturile şi responsabilităţile elevilor;
proiectele care implică realizarea sarcinilor colective, astfel încât aceste proiecte să fie
definite la nivelul unei clase, şcoli, comunităţi locale sau de diferite organizaţii ale
societăţii civile interesate de promovarea unei cetăţenii active.