Sunteți pe pagina 1din 9

„Tradiţii şi obiceiuri de

sărbători”
„Aprindeţi luminile”

2022

1
Scopul: consolidarea cunoştinţelor din folclorul şi literatura pentru
copii; formarea şi perfecţionarea capacităţilor artistice şi
comutative; educarea atitudinii pozitive faţă de obiceiurile
populare.
Întroducere
Tradiţia calendaristică a sărbătorilor de iarnă e vie, ca la începuturi,
iar noi copiii, încercăm să descoperim mereu şi să dăm glas aceloraşi
colinde dacice, ancestrale, inconfundabile în tot universul creştin.
De peste două milenii vin neschimbate aceste angelice imnuri,
asigurându-şi prezenţa în toate generaţiile. Nimeni şi nicicând nu a putut
să le distrugă, să le oprească din evoluţia lor ce-şi are începuturile la
primii creştini.
Colindatul şi uratul au persistat în timp şi spaţiu, iar Ursul, Capra şi
Moşnegii atributica vestimentală a culturii universale.
„Aprindeţi luminile” şi veţi vedea, că noi, ştim să le depozităm în
relicvariul etnografic!

2
Gospodina. Măi Ioane măi, acuşi se întunecă şi nici pomină de oaspeţi.
Gospodarul. In taci Ileană-hăi, c-or veni, nu te mai teme atâta!
Gospodina. Colăceii şi prăjiturile sunt gata, căci aşa-i obiceiul neamului
nostru, când vin urătorii, gazdele îi servesc cu dulciuri, nuci
prăjituri şi neapărat li se dau şi colăcei, ca răsplată pentru
trudă!
Gospodarul. Să ştii că şi eu am umblat cu uratul. Când ajungeam sub
geamul buneilor sau vecinilor ziceam:
La mulţi ani, cu bucurie
Anul Nou bogat să fie,
Tot cu aur în câmpie!
Gospodina. Taci, Ioane, pare-mi-se că se aude ceva!

Colinda
Bună seara la fereastră
Colindăm la dumneavoastră
c-așa-i la români lăsatu
să umblăm cu colindatul
și nu facem nici un rău
aducem pe Dumnezeu.
Iene în casă gazdă mare
Că afară ninge tare.
Omătul ne-o astupat
Degeaba ne-i căuta.
Mai bine iene în casă
Și ne pune la o masă,
Că masa Crăciunului
Este curtea raiului.

Urătorii. Cinstiţi gospodari, primiţi urătorii?


Gospodarii. Primim, primim!

Scoală gazdă la fereastră


Că punem plugul în brazdă
Și aprinde – o lumânare
Și vezi cum ară plugarii.
Că mai sfânt nimica nu-i
Cum e mersul plugului
Pe ogorul omului

3
Într-u mila Domnului.
Porniți plugul măi flăcăi!
Și strigați odată, măi! Hăi! Hăi!

Aho! Aho și bună seara


Gospodari din toată țara
Am venit cu plugușorul
Ca să-nvelim poporul.
Noi din Iordănești venim
Plugușorul să-l pornim
Urătura s-o urăm,
Obiceiul să-l păstrăm,
Că de-atâția ani de zile
Nu mai vrea să ure nimeni.
Ian mai îndemnaţi flăcăi
Să se-audă peste văi!
Hăi! Hăi!

Bună vreme la fereastră


Boieri mari la dumneavoastră!
Gospodari și gospodine
Feciorași și voi copile,
Dați-vă lângă perdele
Și-ascultați vorbele mele,
Ascultați a mea urare,
La această sărbătoare.
Că-i seara lui Vasile Sfântu
Și mi-o luat căciula vântul
Și o dus-o la fereastră
Aicea la dumneavoastră
Și-am venit după căciulă
Să vă spun și-o urătură

Că noi nu urăm pe bani,


Că nu suntem chiar sărmani
Suntem neam de gospodari,
Strănepoți de-a lui Ștefan,
Toți frumoși și toți voinici,
Că ne tragem din haiduci,

4
Puișori bucovineni,
toți plugari iordăneșteni
Peste dealuri, peste văi,
Ian mai îndemnați flăcăi
Hăi hăi

Ce mai faceți, cum trăiți?


De plugari sunteți gătiți?
Ori nu vreți să ne primiți!
Eu vă spun adevărat,
Că de când s-o înserat
Pe la voi pe-aici prin sat,
Plugari ca noi n-o umblat!
Noi arăm din luna mai
Și-am tras brazdă până-n rai.
Și raiul era-ncuiat,
Plugarii s-o speriet,
Și-o strigat văleu și vai
Și s-o deschis ușa la rai
Și-n rai cine mai era?

Sfântul Vasile ne aștepta


Și din gură așa zicea:
Casa care se urează
Domn- o binecuvântează.
Și ne-a dat câte un bou,
Să arăm de anul nou,
«Să arați în lume bine,
Că ați început cu mine,
Să arați cu Dumnezeu,
Că n-o să vă meargă rău»
Ian din zurgălăi sunaţi
Şi la plugari îndemnaţi.

Gospodare, din Iordanești,


Bucură-te creștinește,
Că soarele strălucește,
Luna-n codru poleiește,
Roata lumii se-vârtește,

5
Și omul mereu slăbește.
Și-o fost ieri, n-a mai fi mâine,
Omul cât-îi el de om
Se preface-n iarba-n pom,
În nămol și piatră mută
Sau se face praf mărunt
Sau apă curgând în prut.

Toate-n lume-s trecătoare


Și necaz și supărare.
Pentru asta într-un gând
Să-l rugăm pe Domnul Sfânt,
Să ne deie sănătate,
Să ne deie bunătate,
Liniște și pace-n țară
Și pâine bună la vară.
Și să deie Domn Hristos
Să știm a trăi frumos
Să ne fie de folos.
Ian mai îndemnați flăcăi!
Și strigați cu toții Hăi! Hăi!

Anul ce ne-a părăsit


Puțin ne-a cam obosit.
Ne-a cam dat la toți de furcă
Și la școală și la lucru.
La distanță să vă dați
Și puțin mă ascultați.
S-a sculat mai an
Un chinez în Uhan
Cum era înfometat,
Un liliac a amâncat.

Mai pe scurt să nu vă mint


Liliacul avea covid.
Ăsta caz nefericit
Ciuma-n luma a pornit.
Oamenii fără să știe
s-au ales c-o pandemie.

6
Pandemia, bat-o vina
A dus și carantina.
A închis orașe, sate,
Școli, grădinițe și teatre.

Virusul când a intrat a casă


s-o așezat cu oamenii la masă
și pe-ascuns neobservat
gustul și mirosul le-a luat.
Ca să le astupe gura,
Le-o ridicat și temperatura.
Iar pe cei puțin agale,
i-o băgat și prin spitale.

Iar la anul care vine,


Vă dorim să trăiți bine,
Să aveți un an frumos,
Și cu gust și cu miros.
Rude să vă vizitați
Copiii să-i îmbrățișați,
Poate să vă vaccinați,
Și să nu mai strănutați.

Vă urăm la toţi pe rând


De la tânăr la bătrân
De la cel cu barbă deasă
Pân la cel mai mic din faşă.
De la cel cu sapa-n spate
Pân la cel cu studii nalte
Ian mai îndemnaţi flăcăi
Să se-audă peste văi!
Hăi! Hăi!
Am urat noi mai de toate
Şi scuzaţi-ne de se poate
Că nu e de vină gura
Dar aşa îi uratura.
Lasă-ne gazdă în casă
Că afară ninge şi-ngheaţă
Şi mai pică chiciurele

7
Tot pe garduri de nuiele
Dacă nu ne crezi
Ieşi afară şi ne vezi
Că de frig ne-am făcut verzi.
Până atunci măi flăcăi
Mai strigaţi odată, hăi!

De urat am tot urat


Cum din moși am apucat.
Și încă am tot ura,
Că ne place a cuvânta.
Și vii drag a asculta.
Da ni-i fric-om înnopta.
Aicea la dumneavoastră,
Departe de casa noastră.
Și-avem de mers un drum lung
Ia puneți boii la plug
Dați cu biciul să plecăm,
Și pe alții să-i urăm.

La anul când vom veni


Tot în astă sfântă zi,
Să vă găsim pe toți bucuroși,
Că așa-i de la strămoși,
Brazde-nguste, brazde late
La mulți ani cu sănătate
La orașe și la sate,
La bordeie și palate.
De pe munți și de pe văi,
Mai sunați din zurgălăi
Și strigați cu toții măi,
Hăi! Hăi!

Scoate gazdă un colac,


Că ogorul ți-am arat,
Cu plug binecuvântatat,
Zurgălăi și clopoței
Faceți roata măi flăcăi
Și sunați din zurgălăi

8
Puneți mâncare la boi,
c-o ieșit gazda la noi,
cu colac și lumânare,
hai strigați odată tare
pentru gazdă măi flăcăi
hăi, Hăi!
Brazdă plină cu urzici
Opriți plugul măi voinici!
Aho! aho!
Bravo! Foarte frumos! Dar o capră aveți?
Nu! Capră nu avem și ursul s-a îmbolnăvit.
Dar avem o rață, ne primiți?
Primim, primim!

Dansul «Rața»

Colinda «Aprindeți luminile»

Vă dorim sărbători fericite cu bucurii și împliniri alături de cei


dragi!
Să vă găsească Sfintele sărbători cu masa bogată și sufletul
curat!

La mulți ani!
9

S-ar putea să vă placă și