UMF Carol Davila -

Bucureşti
Facultatea de Medicină
Disciplina Psihologie Medicală

SUPORT DE CURS 13

Psihoterapia (1)
13.1. Definiţii, clasificare şi indicaţii ale psihoterapiei.
13.2. Modelarea comportamentului: de la principii teoretice la consiliere şi psihoterapie.
13.3. Psihanaliza (definiţie, baze teoretice, indicaţii, eficienţă).

13.1. Definiţii, clasificare şi indicaţii ale psihoterapiei

Psihoterapia (uneori numită terapie prin cuvânt) este o intervenție psihologică

asupra persoanei, realizată prin mijloace şi metodologii specifice, şi care urmăreşte
diminuarea sau înlăturarea unor simptome sau comportamente maladaptative,
prin modificarea cauzelor acestora şi / sau restructurarea personalității.
Este oferită de profesionişti înalt specializaţi în folosirea abilităţilor de comunicare
interpersonală.

Ajutor psihologic Consiliere Psihoterapie

psihologică
Realizată de persoane înalt specializate
Realizată de
Acordat de orice (psihologi sau medici) și competente
persoane ce dețin o
persoană cu bune (teoretic şi emoţional).
diplomă de specialitate
intenții. Presupune o regularitate a întâlnirilor.
în domeniul ajutorului
Este nesistematizat, Presupune o responsabilitate duală
psihologic și sunt
nu exista o terapeut-pacient.(„contract terapeutic” /
calificate (psihologi,
regularitate a „alianţă terapeutică”) și acordul asupra
medici, asistenți
întâlnirilor. scopului.
sociali).
Are ca scop Se poate conjuga cu alte forme de terapie
Indicații ale Consilierii
uşurarea (de ex. biomedicală sau farmacologică), în
psihologice:
disconfortului cadrul unui plan terapeutic.
- consilierea copilului,
emoțional din Nu urmăreşte crearea de dependenţă, ci
adultului, familiilor, în
prezent. autonomia pacientului.
situații de criză.
Nu este parte a unui Indicații:- tratamentul psihoterapeutic al
- dezvoltare
plan terapeutic. bolnavului psihic (în clinica psihiatrică
personală;
sau în serviciul comunitar);
 Poate crea - asistența bolnavului - tratamentul psihoterapeutic al
dependență şi psihosomatic. bolnavului psihosomatic (în clinici de
asimetrie. Cardiologie, Neurologie,
Gastroenterologie, Dermatologie,
Endocrinologie, Chirurgie etc.)

Condiții preliminare pentru psihoterapeut:

Competență: psihoterapeuții au absolvit studii cu profil umanist (ex. Psihologia,
Medicina) și sunt specializați prin studii post-universitare în domeniul dorit. Au la
activ cursuri de dezvoltare personală și autocunoaștere.
Dezinteres: psihoterapeutul trebuie să se comporte altruist faţă de pacient și să
fie dispus să ajute.
Responsabilitate: psihoterapeutul trebuie să abordeze fiecare client cu
profesionalism și fiabilitate, pentru a urmări bunăstarea pe termen lung a
pacientului.

Condiții preliminare pentru client:

- motivația și compatibilitatea pacientului cu fondul teoretic al psihoterapiei;
- sugestibilitatea pacientului (în terapiile de relaxare și hipnoză este un element-
cheie);
- investiţia afectivă în terapie / terapeut (poate spori disponibilitatea pacientului
de a intra într-un proces terapeutic).

Istoricul psihoterapiilor
Toate sistemele psihoterapeutice se bazează pe concepte și principii teoretice.
Începând cu Psihanaliza, sistemele contemporane psihoterapeutice reflectă evoluția
teoriilor psihopatologice. În prezent identificăm trei generații de psihoterapii:
Terapii de primă generaţie:
Terapia psihodinamică
Terapia comportamentală
Hipnoza / relaxarea
Terapii de a doua generaţie:
Terapia experienţială
Terapia centrată pe client (rogersiană)
Terapia cognitiv-comportamentală
Terapia interpersonală
Terapia experienţială-existenţialistă
Terapii de a treia generaţie:
Terapia dialectic-comportamentală.
 13.2. Modelarea comportamentului: de la principii teoretice la consiliere şi
psihoterapie

Psihanaliza
Concepția teoretică: ființa umană este condusă de energia psihică de natură
inconștientă (pulsiuni) și de experiențele timpurii. Motivațiile și conflictele inconștiente
joacă un rol important în determinarea comportamentului persoanei în prezent.

Psihoterapia cognitiv-comportamentală
Concepția teoretică. se bazează pe teoria învățării sociale, pe condiționarea
clasică și operantă: În această terapie se evidenţiază modul în care credințele
(cognițiile) și modurile de gândire (schema) distorsionate afectează capacitatea de a
face față, astfel încât simptomele emoționale persistă, rezultând comportamente
disfuncționale și dizadaptative. Terapeutul ajută în mod explicit persoana să recunoască
distorsiunea, să evalueze mai adecvat situațiile și relațiile și să învețe din experiența
comportamentală încercând noi strategii și comportamente.

Biofeedback-ul
Biofeedback-ul folosește dispozitive electronice pentru a măsura procesele
fiziologice, de ex. ritmul cardiac, temperatura pielii, conductanța pielii, tensiunea
musculară. O unitate de biofeedback procesează semnalele electronice și transmite
informațiile către utilizator sub formă de sunete sau grafice pe ecranul computerului.
Prin practică, un client poate învăța să modifice aceste procese fiziologice, ajungând la
o stare de relaxare profundă.

Relaxarea / hipnoza
Relaxarea implică o conexiune între percepțiile fizice și cele psihologice,
obiectivul final fiind un efect durabil asupra psihicului obținut prin acțiunile corpului. Ca
tehnică psihoterapeutică, relaxarea are scopul de a conserva resursele corpului și de a
diminua simptomele somatice.
Hipnoza folosește relaxarea ghidată, concentrarea intensă și atenția concentrată
pentru a obține o stare de conştienţă modificată denumită transă. În această stare pot fi
administrate sugestii ţintite pe problema de bază a pacientului, acestea având efecte la
ieşirea din transă.

Psihoterapia umanistă
Această terapie consideră că omul este înzestrat cu disponibilitatea de a deveni,
conștient și liber în demersul său de a decide propriul destin. Se pune accent pe
capacitatea clientului de a se afirma și de a se mobiliza și pe tendința nativă a clientului
spre sănătate și evoluție spirituală, „de a deveni o persoană” (Carl Rogers). Astfel,
terapeutul este un facilitator în prezența căruia pacientul își dobândește capacitățile
sale cele mai bune, pentru că terapeutul îi procură ambientul optim.
În experențialism, patologia este doar un blocaj, semnifică pierderea congruenței
cu sine. Astfel, Eul real și Eul ideal se regăsesc într-o poziție diferită, insurmontabilă.
Raportarea permanentă din poziție inferioară la un Eu ideal determină frustrare și
eventual, patologie.
Specificul terapiei experiențiale nu e „atât în ceea ce terapeutul spune (sau face),
cât în ceea ce el este”. Spre deosebire de terapeutul comportamentalist, terapeutul
rogersian nu confruntă clientul, nu-i propune direcții de acțiune, ci îl acceptă
necondiționat. Terapeutul experiențialist este autentic empatic, trebuie să-și accepte
limitele și să nu-și ascundă sentimentele (transparență), de asemenea, are o percepție
stabilă despre clientul său ca fiind important (apreciere pozitivă necondiționată).

13.3. Psihanaliza

Psihanaliza a fost fondată în jurul anului 1890 de către neurologul vienez

Sigmund Freud (1856-1939) și se bazează pe teoriile lui despre psihodinamica
inconștientului. Ea include un aspect teoretic (afirmații despre dezvoltarea, structura și
funcția psihicului uman), unul diagnostic (metodă de cercetare a proceselor și bolilor
mintale) și unul terapeutic (tratamentul diferitelor tipuri de tulburări mintale).

13.3.1. Psihanaliza ca teorie a personalităţii

Freud consideră că ,,o serie de forțe inconştiente motivează comportamentele sau
tendinţele, în relație cu motivaţiile şi gândurile conştiente”. Freud consideră majore două
pulsiuni (forțe) inconștiente: eros (pulsiunea vieţii) şi thanatos (pulsiunea morții) şi
identifică trei zone ale psihismului (inconştient, preconştient şi conştient).
1. Inconștient: conține instinctele (drives) şi se ghidează după principiul
plăcerii. Aici își are originea toată energia necesară proceselor mentale;
2. Preconștient: este bariera dintre dorințele și pulsiunile inacceptabile (ce au
originea în inconștient) şi realizarea lor în realitate;
3. Conștient: integrează percepțiile externe și interne şi se ghidează după
principiul realității. Conținutul său poate fi comunicat prin limbaj și
comportament. Facilitează adaptarea la realitate și este responsabil pentru
flexibilitatea comportamentală.

Freud introduce teoria structurii minții pentru explicarea teoriei personalității. Cele
trei instanțe ale personalității sunt denumite Sine, Eu şi Supraeu.
 Sinele reprezintă pulsiunile primare (foame, sete, sex, agresiune, confort) şi ,
urmează principiul plăcerii.
Supraeul incorporează prin introiecție adaptarea la mediul extern cu restricțiile,
normele și tabuurile sale; este perfecționist, idealist, formează normele despre cum ar
trebui să fim, poartă normele etice și sociale de conviețuire în societate.
Eul funcționează conform principiului realității şi utilizează mecanismele de
defensă, pentru a întârzia sau pentru a adapta expresia pulsiunilor. Aceste mecanisme
au rolul de a păstra coerența socială a persoanei, însă, utilizate neselectiv, pot forma
nuclee de comportament psihopatologic, care devin substratul unor simptome nevrotice
sau psihotice (v. şi curs 4).

13.3.2. Psihanaliza ca metodă de diagnostic

- tehnica asociaţiei libere: clientul scoate la lumină lucruri, le analizează cu

terapeutul, le dă un sens;
Scop: de oferire de material pentru analiză (aducerea la lumină a materialului
nevrotic în vederea raţionalizării, înţelegerii (insight) și a restructurării
comportamentale);
Obiectivele principale ale terapiei psihodinamice sunt obținerea de informații
despre conflictele inconștiente și conștientizarea sentimentelor și motivațiilor. Se
consideră că obținerea insight-ului poate duce la ameliorarea simptomelor. Terapia
psihodinamică își propune, de asemenea, să faciliteze tratarea problemelor psihologice
care au cauzat suferințe emoționale.
Termeni-cheie :
- transfer: sentimentele dezvoltate de pacient către terapeut;
- contratransfer: sentimentele dezvoltate de terapeut faţă de pacient, ca
urmare a transferului;
- rezistenţă: mecanismele defensive se manifestă rigid în analiză;
- catharsis: eliberarea, de către pacient, a tensiunii emoţionale;
- insight: înţelegere, conștientizare.
Nevroza de transfer: o legătură foarte strânsă (anormal de puternică) între
terapeut și client care poate fi un obstacol în a termina terapia. Poate fi o etapă
tranzitorie facilitatoare în Psihanaliză, însă terapeutul are obligaţia de a îndrepta
pacientul aflat în această fază către autonomie.

13.3.3. Psihanaliza ca tehnică terapeutică

Psihanaliza are ca scop restructurarea personalităţii, în direcţia îmbunătăţirii

insight-ului şi autonomiei. Demersul terapeutic, desi laborios, permite eliberarea de
forţele inconştiente distructive, combaterea rezistenței, reechilibrarea raportului între
Sine, Eu şi Supraeu şi impunerea Eului ca instanţă centrală a personalităţii. Scopul final
al terapiei este ca pacientul să ajungă la insight şi să exerseze abilităţile de a face faţă
situaţiilor traumatizante;
Terapia are loc între 1 și 4 ședințe pe săptămână, tipic mai mulți ani. Indicațiile
tipice sunt anxietatea, tulburarea obsesiv-compulsivă şi depresia, mai ales dacă au
origini vechi.
Costul relativ ridicat (în timp și bani) al terapiei psihanalitice, frecvenţa relativ
ridicată a ședinţelor, dependenţa eficienţei ei de capacitatea de insight și de nivelul de
inteligenţă ale clientului, necesitatea unei motivaţii susţinute a clientului și formarea de
lungă durată a terapeutului pot constitui obstacole în aplicarea acestei forme de
terapie.

13.3.4. Dezvoltări ulterioare ale psihanalizei clasice (neofreudieni)

Nume Principalele contribuţii

Inconştientul colectiv, conceptul de arhetip; extinderea conceptului de libido
Jung
la totalitatea instinctelor şi impulsurilor creative
Voinţa de putere nesatisfăcută poate duce la izolare de lume; depăşirea
Adler
nevrotică a inferiorităţii poate duce la o dorinţă anormală de dominare
Rolul traumatismelor precoce (încă din momentul naşterii); rolul pozitiv al
Rank
voinţei în organizarea şi echilibrarea personalităţii
Existența unor fantezii inconștiente complexe la copii, a căror origine o
Klein
constituie teama în fața amenințării existenței
Fromm Relaţia dintre individ şi societate; căutarea sensului (search for meaning)
Horney Nevroze de situație vs. nevroze caracteriale
Rolul important al anxietăţii în crearea de simptome secundare şi ca factor
Sullivan
de rezistenţă în terapie
Forţa motrice a limbajului; stadiul oglinzii ca formator al funcţiei Eului;
Lacan
importanţa imaginarului în dezvoltarea personalităţii