Referat

Psihoterapie

Realizator:Urecheanu Andrei,Gr M1317

Psihoterapia este un domeniu interdisciplinar, situat la granița dintre medicină și psihologie. Este o
modalitate de tratament cuprinzător, deliberat și planificat, prin mijloace și metodologii științifice,
având un cadru clinic și teoretic, centrată pe reducerea sau eliminarea unor simptome, tulburări
mintale sau stări de suferință psihosociale și/sau psihosomatice și comportamente disfuncționale.
(definiția dată psihoterapiei de către FRP- Federația Română de Psihoterapie). Respectiv
psihoterapia este o relație interpersonală intenționată utilizată de un psihoterapeut cu formare de
specialitate cu scopul de a ajuta un client sau pacient privitor la problemele sale de viață.
În psihoterapie se utilizează o gamă largă de tehnici, dar indiferent de tehnicile utilizate, se
consideră (Dafinoiu,I, 2000) că cel mai important element în psihoterapie la ora actuală este relația
terapeutică - factor comun în toate orientările terapeutice.
În lume, psihoterapia este practicată de psihologi, medici, psihiatri, asistenți sociali, teologi, consilieri
sau absolvenți de alte studii superioare și care au formare în psihoterapie. În România,
psihoterapeuții sunt psihologi, medici, psihopedagogi și asistenți sociali cu formare într-o anumită
școală sau metodă de psihoterapie.
Cei mai mulți autori (Dafinoiu, I, 2000) consideră că psihoterapia ar putea fi mai bine definită folosind
termenul psihoterapii, datorită multiplelor orientări teoretice existente la ora actuală în lume. Tocmai
din acest motiv în prezent se încearca integrarea în psihoterapie, pornind de la ceea ce se numește
factorii comuni. Termenul de "psihoterapii" este utilizat deoarece fiecare tehnică în parte se
revendică teoretic de la una din numeroasele școli și orientări din psihologie. Cele mai cunoscute
orientări (European Psychotherapy Association- EAP)sunt:

 psihanaliza (la rândul ei de mai multe orientări- freudiană, jungiană, etc),

 psihoterapia adleriană (care-și are inspirația în scrierile teoretice ale medicului Alfred Adler),
 psihoterapia non-directivă sau centrată pe persoană/client (Carl Rogers),
 terapia comportamentala (Skinner),
 terapiile cognitiv/comportamentale (Aaron T. Beck, Albert Ellis),
 hipnoterapia (Milton H. Erickson),
 psihodrama (Jacob Levi Moreno, psihoterapeut de origine română),
 psihoterapia transpersonală (Stanislav Grof),
 psihoterapia expresivă (incluzând art-terapia, terapia prin dans și mișcare, drama terapia,
meloterapia),
 psihoterapia narativă (Michael White, David Epston),
 psihoterapia dafinoica (John Dafinoiu, Georges Glaciel și Andrew Celalalt)
 psihoterapia gestalt (Frederick și Laura Perls).
 psihoterapia sistemică (sau familială)
 Analiza Tranzacțională (Eric Berne)
 psihoterapia Pozitivă (N. Peseschkian)
De la jumătatea secolului al XX-lea și până în prezent, diversitatea orientărilor în psihoterapie a
crescut foarte mult. Oricum, fiecare tehnică în parte vizează dezvoltarea armonioasă a persoanei și
își propune să contribuie la ușurarea suferinței psihice. Psihoterapia este un domeniu interdisciplinar
și este situată la granița dintre practică și teorie, în prezent preferându-se de cele mai multe ori
conceptul de ”cercetător practician” cu referire la psihoterapeut [necesită citare].
Ca metodă de tratament, psihoterapia este o intervenție psihologică asupra persoanei realizată prin
mijloace și metodologii specifice ce țin de un cadru clinic și teoretic și care urmărește diminuarea
sau înlăturarea unor simptome sau comportamente maladaptative și reechilibrarea prin modificarea
cauzelor acestor simpome/tulburări și/sau uneori prin restructurarea personalității.
În psihoterapie, se utilizează o gamă variată de tehnici: discuții (care respectă o anumită
tehnică), hipnoză, sugestie, restructurare cognitivă, etc.

Etimologie
Cuvântul psihoterapie provine din greaca veche- psychē, însemnând spirit, suflet sau răsuflare
și therapeia sau therapeuein, a vindeca sau a îngriji. Cuvântul psihoterapie a fost utilizat pentru
prima oară în jurul anului 1890. Psihoterapia era definită în acea epocă ca ameliorare a distresului
sau dizabilității unei persoane de către o alta prin folosirea unei abordări bazate pe o teorie sau o
paradigmă anume.

Forme și intervenții[
Cele mai multe forme de psihoterapie folosesc conversația ca mod de abordare a
clientului/pacientului, dar există și forme de psihoterapie care utilizează alte modalități de
comunicare cum sunt cuvântul scris, lucrările de artă, teatrul, poveștile, jocul (mai ales în
psihoterapia copilului), desenul, dansul și mișcarea, sculptura, filmele.
În timp ce unele intervenții psihoterapeutice tratează clientul/ pacientul folosind modelul medical,
multe abordări terapeutice nu aderă la modelul bazat pe simptom de tipul ”boală/ vindecare”.
Modelul medical este însă folosit de cele mai multe ori în cercetarea în psihoterapie, cuprinzând atât
analiza cantitativă cât și analiza calitativă.
Disputele existente [necesită citare] între diferitele orientări psihoterapeutice se referă în primul rând la
importanța modificării comportamentale (terapia cognitiv-comportamentală) versus importanța
insight-ului (psihoterapiile de orientare psihodinamică). Cercetările recente arată însă că o
combinație a celor două este cea mai eficace în tratament și că aderarea terapeuților la una sau alta
din cele două orientări depinde în mare măsură de modul în care psihoterapeutul însuși se descurcă
cu anxietatea. Terapeuții care preferă aplicarea intervențiilor de tip comportamental sunt cei care își
reprimă sau neagă sentimentele, in timp ce terapeuții care preferă aplicarea intervențiilor orientate
spre insight au tendința de intelectualizare. Acesta este motivul pentru care psihoterapia integrativă
recomandă calea de mijloc în intervențiile terapeutice [necesită citare].

De ce psihoterapie ? Ce este psihoterapia ?

De multe ori psihoterapia pare a fi un demers inutil. Nu poti rezolva problemele citind o carte despre
depresie sau vorbind cu un prieten ? Nu poti renunta pur si simplu la anumite comportamente care nu
sunt eficiente sau chiar îti fac rau ?

Raspunsul este ca ar fi prea dureros. O persoana depresiva este blocata în depresie pentru ca, incredibil
sau nu, este mai usor sa se simta depresiva decât sa faca fata durerii. Este mai usor sa creada ca totul în
jurul ei este lipsit de sens, decât sa faca fata la ceea ce se întâmpla. De aceea depresia pare irationala -
pentru ca este o distragere de la altceva.

Toate aceste comportamente, sentimente, perceptii nu sunt alese sau stabilite la un nivel constient. Nu
ne angajam în comportamente distructive sau prostesti în mod deliberat.

Cheia întelegerii acestor comportamente este inconstientul. Astfel, doar printr-o psihoterapie poti ajunge
în aceasta zona. Învatarea la nivel intelectual este rareori eficienta.

Scopul unei psihoterapii este insight-ul personal, descoperirea personala de sine. Acest mod de învatare
este adesea dificil, de aceea psihoterapia dureaza mai mult decât câteva sedinte.

Psihoterapia este un proces de constientizare; cu cât suntem mai putin constienti de motivele,
sentimentele, gândurile, actiunile noastre, cu atât ele ne vor controla mai mult si vom ramâne blocati în
vechile pattern-uri care nu mai functioneaza.

Veti spune "dar sunt constient de ceea simt, fac si gândesc". Daca am fi însa constienti nu am avea
simptome. Am avea reactii emotionale rezonabile la urcusurile si coborâsurile vietii în loc sa intram în
stari de panica, anxietate, depresie, am învata din greseli; nu i-am rani pe cei pe care îi iubim si nu am
intra în situatii care sa ne raneasca.

În unele țări ale lumii termenii de consiliere și psihoterapie sunt sinonimi [necesită citare]. În România
asociațiile profesionale de psihoterapie oferă formare profesională atât pentru psihoterapeuți cât și
pentru consilieri, viziunile asupra diferențelor între consiliere și psihoterapie fiind diferite în cadrul
diverselor asociații profesionale: în timp ce unele consideră consilierea psihologică o treaptă
inferioară psihoterapiei (consilierul ocupându-se de probleme mai simple sau de aspecte care țin
de dezvoltarea personală, iar psihoterapeutul tratând inclusiv tulburări care țin de psihopatologie),
altele susțin că psihoterapia și consilierea sunt două discipline diferite. Colegiul Psihologilor din
România cere la ora actuala asociațiilor profesionale să definească programa de formare pentru
consilieri, pentru a diferenția astfel cele două sub-ramuri: psihoterapia și consilierea.
Consilierea psihologică se deosebește de psihoterapie prin faptul că, în vreme ce psihoterapeutul
practică intervenția psihologică sanogenă inclusiv în cazurile de tulburări psihice majore, consilierul
psihologic încearcă să sprijine clientul în depășirea impasurilor inerente dezvoltării personale.
Consilierul și psihoterapeutul lucreaza atât individual cât și pentru optimizarea relațiilor
interpersonale (relațiile dintre copii și părinți, relațiile dintre soți, etc) și/sau autocunoaștere și
dezvoltare personală.
Deși diferite sub aspectul conținutului (tipul de probleme abordate), consilierea psihologică și
psihoterapia sunt similare sub aspectul procesului și al mecanismelor activate.

Consiliere psihologică
Consilierea psihologică este o intervenție specifică realizată:
(a) în scopul optimizării adaptării, cunoașterii de sine și dezvoltării personale și/sau;
(b) în scopul prevenirii apariției ori corijării tulburărilor emoționale, cognitive și de comportament.
Așa cum consilierea juridică este specifică juristului, consilierea medicală, medicului, etc.,
consilierea psihologică este apanajul psihologului (David, 2006);
Consilierea psihologică se deosebește și de consilierea educațională școlară. În timp ce
consilierea educațională/școlară abordeză probleme de educație, formare școlară și carieră,
consilierea psihologică presupune intervenția specialistului în optimizare vieții personale, a
relațiilor, sănătatea mintală și în ameliorarea problemelor psihologice, prin reglarea vieții
emoționale și a comportamentului (David, 2006). De-a lungul vieţii fiecare dintre noi a trecut
prin diverse momente mai grele, s-a confruntat cu o serie de nelinişti, necazuri în preajma
unor evenimente dificile care au fost greu de înţeles şi mai ales de suportat, fie că am trecut
printr-o pierdere, despărţire, deces, o boală, criză de cuplu sau profesională, ş.a.m.d.

Dar nu este neapărată nevoie să existe ceva foarte clar disfuncţional sau problematic,
uneori putem să fim nemulţumiţi de viaţa pe care o avem, de viaţa personală sau
profesională, de felul în care ne simţim la un moment dat, să fim bântuiţi de întrebări fără
răspuns în faţa unor întâmplări sau situaţii de viaţă.

Toate aceste stări ne pot crea o stare de disconfort, ne pot întrista, crea suferinţă,
confuziona în ceea ce priveşte felul în care ne gândim propria persoană, identitatea noastră.
În aceste momente fie nu ne mai putem ajuta de unii singuri, fie nici rudele sau prietenii nu
pot să răspundă întrebărilor noastre; în aceste momente poate cauţi un ajutor specializat, pe
cineva care e pregătit în acest sens.

Cea mai mare greşeală în legătură cu psihoterapia este însă să aştepţi pasiv
vindecarea, rezolvarea, alinarea imediată şi totală.

Trebuie menţionat că efectul nu poate fi imediat şi că necesită efort, dedicaţie şi

susţinere din partea celui care se adresează cerând ajutorul psihoterapeutului. De aceea este
important ca cel în cauză să solicite o consultaţie şi nu alte rude, prieteni, colegi.

Psihoterapia constă într-o discuţie cu un psihoterapeut într-un anumit cadru - loc şi

spaţiu special amenajat în acest sens; este o interacţiune verbală şi non-verbală în acelaşi
timp.

Terapia presupune o relaţie de comunicare profundă bazată pe încredere reciprocă

între cel aflat într-un moment de disconfort, de suferinţă psihică sau cu o nevoie de auto-
cunoaştere şi un psihoterapeut pregătit să ofere un ajutor specializat.

În acest sens psihoterapia se diferenţiază clar de orice fel de relaţie de prietenie, de o

relaţie mentorat-profesorat, de o confesiune religioasă, etc.
 Ce fel de persoane apelează la psihoterapie?

În general publicul cel mai frecvent întâlnit sunt adulţii din medii sociale diferite, însă
cu precădere persoane cu studii superioare; există de asemenea o categorie largă de clienţi
cum ar fi: studenţi, adolescenţi sau copii aduşi de către familie. În ultima vreme se observă o
creştere a interesului câtre terapia de cuplu, ceea ce denotă o oarecare relaxare a publicului
către acest tip de serviciu. Publicul feminin predomină în defavoarea celui masculin, pentru
că în cultura noastră, cu o educaţie destul de tradiţională, femeile sunt mai deschise şi mai
dispuse să-şi recunoască şi să-şi exprime problemele personale şi să ceara ajutor, pe când
bărbaţii sunt mai reticenţi şi mai puţin dispuşi în a face acest lucru, dar lucrurile evoluează şi
la acest capitol.

De ce se vine la psihoterapie? Ce fel de probleme pot fi abordate?

La psihoterapie, în general, se vine în pragul unei probleme, crize destul de severe,

când semnele disfuncţionale îşi pun amprenta pe viaţa persoanei respective şi nu mai poate fi
suportată, amânată, ascunsă.

Unele persoane vin pentru o mai bună înţelegere a situaţiei de viaţă din prezent, fie
că este o dezamăgire, fie că este vorba de ceva disfuncţional în sistemul relaţiilor
profesionale sau personale, alte persoane pentru simptome sau semne fizice care nu îşi
găsesc un răspuns medical.
Prin psihoterapie pot fi abordate şi alte probleme: stresul la locul de muncă, anxietăţi şi
temeri nejustificate sau fără un motiv clar, gestionarea agresivităţii, apariţia unor stări
depresive după diverse situaţii precum deces, despărţire, eşecuri; înainte sau după o naştere;
neînţelegeri sau dezamăgiri în cuplu, probleme de adaptare la locul de muncă sau în relaţiile
cu ceilalţi oameni, o gestionare defectuoasă a timpului sau a comportamentului alimentar; ar
mai fi şi cei care reclamă diverse fobii cum ar fi cea de spaţii închise sau dimpotrivă cea de
spaţii deschise, teama de a vorbi în public, sau fobiile de diverse animale, etc.

Puţini oameni ştiu însă că psihoterapia poate fi folosită şi ca metodă de dezvoltare

personală, autocunoaştere, optimizarea şi creşterea adaptabilităţii, adică de obţinere a unui
anumit confort psihologic, mobilităţii şi creativităţii, optimizarea comunicării interpersonale
şi chiar a relaţiilor sexuale, de determinare a acelor mecanisme de adaptare care să ne facă
mai rezistenţi în diverse momente dificile de viaţă, să ne exprimăm mai bine şi în folosul
nostru emoţiile, nevoile, sentimentele trăite, de a deveni mai responsabili în acţiunile
noastre.

Câteva reguli pe care trebuie să le ştii despre psihoterapie

1. La psihoterapie nu ţi se prescriu medicamente; psihoterapia este diferită de

consultaţia psihiatrică.

2. Psihoterapia poate fi privită ca o metodă complementară la tratamentul

medicamentos în diverse afecţiuni cum ar fi: tulburări psihotice, tulburări depresive,
tulburări de alimentaţie, diverse dependente, etc.; alături de medicamente, care au rezolvat
o anumită problemă medicală, psihoterapia poate ajunge la cauza care a declanşat acea stare
sau boală.

3. Psihoterapiile sunt de mai multe feluri, în principal împărţite după modelele şi

teoriile asupra personalităţii, după metodele folosite şi regulile pe care le respectă; sunt
terapii de scurtă durată - ex: Terapia cognitiv-comportamentală - sau de lungă durată -
Psihoterapia Psihanalitică şi Psihanaliza, unele suportive altele exploratorii; după obiectul lor
sunt individuale, de cuplu sau de familie. Unele se centrează mai mult pe simptome şi pe
rezolvarea lor imediată, iar altele, care recunosc existenţa inconştientului, se bazează pe
analiza sinelui şi pe relaţia şi dinamica create între terapeut şi pacient.

4. Psihoterapeutul nu e un magician, nu există soluţii miraculoase; trebuie să se

accepte ca această muncă ia timp şi poate fi anevoioasă.
 5. Nu există o durată standard. Durata depinde de fiecare pacient în parte, de
particularitatea problemelor, simptomelor şi a blocajelor acelei persoane, de ritmul în care
se poate înţelege şi se acceptă cineva. De-a lungul timpului pot apărea diverse stări
emoţionale, situaţii care pot bloca desfăşurarea cursivă a demersului terapeutic, însă şi
acestea pot fi de ajutor pentru persoana în cauză pentru a înţelege ceva prin felul în care
sunt gestionate.

6. Psihoterapia este o profesiune care se bazează pe o formare teoretică, practică şi

pe autocunoaşterea terapeutului. Ca urmare ea nu poate fi practicată de oricine şi mai ales
nu poate fi practicată în afara unui cadru profesional (ex. în casa pacientului, la rudele lui,
de faţă cu alte persoane care nu fac parte din terapie, în pauza de masă, 10 minute azi şi 30
de minute mâine). Reuşita terapiei depinde de constanţa şi stabilitatea cadrului care fac
clientul să se simtă în siguranţă. Confidenţialitatea, adică siguranţa că ceea ce se vorbeşte în
cabinet rămâne în cabinet, este de asemenea o regulă de aur care ajută clientul să poată
vorbi cu terapeutul lui chiar lucruri pe care le consideră delicate, jenante. Aceste
caracteristici, constanţa, stabilitatea, confidenţialitatea duc la crearea în terapie a unui
spaţiu de libertate şi deschidere, în care problemele pot fi analizate şi înţelese.

Psihoterapia consta intr-o serie de tehnici care au ca scop tratarea sanatatii mentale, emotionale, precum
si unele afectiuni psihiatrice. Psihoterapia ajuta pacientul sa inteleaga care sunt factorii ce le determina
starile si ii ajuta sa accepte punctele slabe, dar si cele forte. Daca oamenii isi pot identifica sentimentele si
modalitatea in care percep viata, le este mai usor sa faca fata situatiilor dificile.

Psihoterapia este frecvent utilizata pentru problemele care se acumuleaza de-a lungul timpului. Aceasta
functioneaza numai in cazul in care se construieste o relatie de incredere intre pacient si psihoterapeut.
Tratamentul poate dura cateva luni sau chiar ani.

Unii oameni se refera la psihoterapie ca fiind "tratamentul prin vorbire" deoarece se bazeaza pe
comunicarea dintre psihotrerapeut si un grup de persoane cu probleme similare. Unele forme de
psihoterapie folosesc si alte tipuri de comunicare, inclusiv pin scris, opere de arta, povesti narative sau
muzica. Sesiunile au loc in cadrul unei intalniri structurate dintre terapeut si pacient (sau pacienti).

Psihoterapia teoretica a devenit cunoscuta in secolul 19, prin psihanaliza, dar s-a dezvoltat semnificativ de
atunci.

Un psihoterapeut poate fi un psiholog, terapeut pe probleme de casatorie, familie sau ocupational,

asistent social licentiat, consilier, asistenta psihiatrica, psihanalist sau psihiatru.

Una dintre problemele principale ale psihoterapiei, potrivit expertilor, este faptul ca pacientul renunta la
sedinte. Un studiu, efectuat de cercetatorii de la Northwestern University's Feinberg School of Medicine,
au descoperit ca atunci cand pacientii fac psihoterapie pentru depresie la telefon, majoritatea continua
sedintele.

Comunicare sau medicamente?

Psihologii percep suferinta individuala ca pe un rezultat al problemelor ce apar la nivelul relatiilor

interuman, si nu ca un rezultat al unei tulburari persoanle. Un psiholog care se specializeaza in
psihoterapie va lua in considerare contextul larg al relatiilor din cadrul familiei sau de la locul de munca.
Psihiatrii tind sa aiba o abordare medicala asupra sanatatii mentale si sunt inclinati sa prescrie
medicamente pentru a atenua stresul.
Majoritatea psihologilor afirma ca abordarile medicale vizeaza suferinta ca pe un simptom al unei
afectiuni, asa cum vad si simptomele problemelor fizice. Prin urmare, un psihiatru sau un neurolog vor
stabili un diagnostic (ex: tulburare ob sesiv compulsiva, depresie, tulburare post-traumatica) si vor
prescrie medicamente, ca apoi sa recomande si o eventuala interventie psihologica.

Numeroase studii au demonstrat ca cele mai eficiente tratamente pentru boli mentale, in mod special
depresia, implica o combinatie de medicamente si psihoterapie.
Asociatia Americana de Psihiatrie a explicat ca "multe probleme de sanatate pot fi rezolvate doar prin
psihoterapie, aceasta fiind o componenta cruciala in succesul tratamentului cu medicamente".

Tipuri de psihoterapie

 Terapie comportamentala

Acest tip de terapie se concentreaza pe sprijinirea pacientului in a intelege cum schimbarea

comportamentului poate duce la modificari ale starii de spirit. Accentul este pus pe cresterea implicarii
sociale a pacientului. Aceasta abordare "masoara"activitatile pacientului si incearca sa mareasca
posibilitatea ca acesta sa aibe experiente pozitive.

 Terapia cognitiva

Modul in care simtim este determninat de ceea ce gandim- aceasta este teoria din spatele terapiei
cognitive. De exemplu, daca o persoana sufera de depresie, acesta ar putea fi rezultatul unei gandiri
gresite. Daca convingerile gresite ale unei persoane ssunt corectate, perceptia pacientului asupra anumitor
evenimente si asupra propriei stari de spirit se pot schimba in bine.

Potrivit mai multor studii, persoanele care sufera de depresie au, de cele mai multe ori, pareri gresite
despre propria persoana-pot asocia evenimente neplacute cu ei fara a avea vreo dovada concreta, pot
percepe anumite situatii in termeni absoluti (alb-negru) si pot observa doar aspectele negative ale
lucrurilor.

Terapeutul cognitiv lucreaza cu pacientul pentru a confrunta sau pentru a provoca gandurile eronate, prin
sublinierea altor moduri in care pot fi vazute anumite situatie.

Terapia cognitiva s-a dovedit a fi eficienta in tratarea stresului post-traumatic.

Inca exista indoieli cu privire la eficienta terapiei cognitive in cazul persoanelor in varsta care sufera de
depresie.

 Terapia familiala

Un terapeut specializat pe probleme de familie observa simptomele pacientului in contextul familial. Spre
exemplu, daca un pacient sufera de depresie, cauza spre care se indreapta acest tip de terapie este o
eventuala problema in interiorul familiei.

Terapia de familie implica, in general, discutii si sedinte de rezolvare a problemelor cu pacientul si

familia acestuia.

 Terapia interpersonala
In acest caz, relatiile interpersonale ale pacientului sunt punctul central al sedintelor- modul in care acesta
relationeaza cu alte persoane ar putea avea un impact asupra depresiei. Terapeutul poate incepe prin a
ajuta pacientul sa identifice o emotie si sursa acesteia.

 Terapia de grup

In terapia de grup sunt, de obicei, intre 6 si 12 pacienti si un terapeut. Toti pacientii au probleme similare.
Acestia primesc ajutor de la terapeut, dar si prin observarea problemelor celorlalti a modului in care
acestia reactioneaza in anumite situatii.

Psihoterapia de grup poate ajuta barbatii care sufera de disfunctie erectila.

 Terapia psihodinamica

Acest tip de terapie se concentreaza pe procesele automate, asa cum sunt ele afisate in comportamentul
curent al unei persoane. Terapia psihodinamica doreste creasca constiinta de sine a clientului si sa il
determine pe acesta sa inteleaga impactul comportamentului din trecut sau din prezent.

Terapia psihodinamica ajuta pacientul sa inteleaga radacinile suferintei sale emotionale, prin explorarea
nevoilor, mecanismelor de aparare si a motivelor inconstiente.

Ce trateaza psihoterapia?

 Depresia
 Anxietatea
 Tulburarea de stres post-traumatic
 Stima de sine scazuta
 Tulburarea de anxietate, inclusiv fobiile
 Crize emotionale
 Probleme maritale
 Disputele de familie
 Tulburarea obsesiv-compulsiva
 Alcoolismul
 Dependenta
 Problemele generate de abuzuri in copilarie
 Probleme de comportament
 Tulburare bipolara (in asociere cu medicamente)
 Schizofrenie (in asociere cu medicamente)

Care sunt beneficiile psihoterapiei?

Profesorul Mick Cooper, de la Universitatea Strathclyde din Anglia, scrie ca cel mai important factor de
succes in psihoterapie este pacientul, nu terapeutul.

 Participarea la psihoterapie ofera o serie de beneficii pentru pacient

 Capacitatea de a te intelege pe sine, proriile obiective si valori mai bine
 Dezvoltarea abilitatilor de imbunatatire a relatiilor interumane
 Depasirea anumitor probleme, precum tulburarea de alimentatie, depresia sau anxietatea

Care sunt dezavantajele psihoterapiei?

  Unii pacienti pot constata ca tratamentul determina schimbari la care nu s-au asteptat sau
pe care nu le-au vrut.
 Unele persoane nu doresc sa retraiasca anumite evenimente neplacute (nu toate tehnicile
presupun aceasta metoda)

Psihoterapiile
Psihoterapia poate fi individuală (obiectul intervenției este individul), în grup (obiectul
intervenției este individul inserat într-un grup terapeutic) sau de grup (obiectul intervenției este
grupul, spre exemplu, cuplu, familie etc.). Pentru simplificarea limbajului, sintagma „de grup” se
utilizează adesea și cu referire la psihoterapia „în grup”.
Este evident faptul că intervenția psihologică este ghidată de mecanismele presupuse a fi
implicate în stările de sănătate și de boală. Așadar, în funcție de aceste mecanisme, dar mai ales
legat de ambiția a numeroși psihologi/psihiatri de a deveni întemeietori de școalǎ, avem mai multe
orientări (paradigme) psihoterapeutice: Aceste orientǎri, după felul abordǎrii, se clasificǎ:

 a) Activ-Directive:

1. tehnici de relaxare;
2. sugestia și hipnoza;
3. abordarea cognitiv-comportamentală;
4. abordarea umanist-existențial-experiențială;
5. psihoterapia adleriană.
În cadrul acestor orientări există diverse școli, fiecare cu particularități teoretico-procedurale
specifice. Se estimează (Bergin și Garfield, 1994) că există aproximativ 200 de școli de psihoterapie
și peste 600 de tehnici de intervenție.

 b) Holistice, orientate către:

- subiect ca entitate complexă și irepetabilă, trăitoare într-un univers infinit, dar într-un ambient
microsocial cu o specificitate unică;
- dezvǎluirea conflictelor intrapsihice și reducera lor în scopul obținerii unei mai bune adaptări și - în
acest fel - a stării de echilibru psihic.
În această categorie se încadrează:

1. abordările dinamice (freudiană, junghiană);

2. abordarea non-directivǎ - Carl Rogers;
3. abordarea abreactivă, care dezvoltă tehnici verbale de stimulare a dezvăluirii de sine în
vederea depǎșirii blocajelor ce stau la baza dezorganizărilor psihice generate de sentimente
și atitudini negative de vinovăție, frustrare, ură, revoltă etc. - aceastǎ metodǎ reprezintă o
perfecționare, pe baza unui paradigme teoretice mai avansate, a abordării rogersiene.
Pentru unele școli psihoterapeutice se pot evidenția câteva etape comune în procesul terapeutic,
care se presupune că ar avea o contribuție la promovarea sănătății mintale și la
diminuarea/înlăturarea manifestărilor clinice:


 Psihoterapia este rationala si accesibila. Nu este nimic esoteric sau nedefinibil; nu este un proces
mistic pe care doar unii oameni îl inteleg si altii nu. Este un proces logic pe care oricine îl poate
întelege si urma. Mai mult chiar, într-o psihoterapie buna orice pas trebuie sa aiba sens pentru
pacient.

Singurul mod de a întelege ce se întâmpla este sa analizezi faptele. Faptele nu sunt doar externe,
 ele includ sentimentele, reactiile, perceptiile.contactul cu pacientul și stabilirea, de comun acord, a
termenilor relației de sprijin psihologic;
 evaluarea clinică și psihodiagnosticul;
 conceptualizarea clinică;
 aplicarea tehnicilor de intervenție psihoterapeutică (inclusiv următirea evoluției pacientului și
rezultatele demersului terapeutic) ;
 sevrajul - sprijinirea pacientului pentru a avea o viață independentă, pentru a se desprinde de
terapeut, pentru a ieși, netraumatic și conservându-și noul echilibru, din relația psihoterapeutică.
Daca în primele 5 sedinte nu se întâmpla nimic va trebui sa vorbesti cu terapeutul despre acest lucru.
Poate ca rezistenta ta pentru psihoterapie în acel moment este prea mare, poate ca nu te poti deschide
fata de acel terapeut, nu te simti conectat cu el si nu esti interesat de proces.In unele abordări non-
directive și abreactive, atât "evaluarea clinică" (în forma evaluării psihiatrice/psihologice de tip
categorial-DSM) cât și "conceptualizarea clinică" (asociată diagnosticului categorial DSM) nu numai
că nu sunt necesare, ci sunt chiar contraproductive deoarece duc la "etichetări" generatoare de
prejudecăți conceptuale de natură să îngreuneze sau chiar să compromită procesul terapeutic. De
aceea Carl Roges a evitat "diagnosticele clinice", considerându-le procustiene, și chiar termenul de
psihoterapie - pentru el, între "psiholog" și "client" se naște o relație de ajutor psihologic în care o
persoană, aflată în stare de echilibru psihic mai bun, ajută, printr-o atitudine de acceptare cvasi-
necondiționată, o altă persoană, aflată în dificultate, să atingă parametrii psihici necesari unei bune
adaptări; chiar și în aceste condiții însă "evaluarea non-categorială" (care este starea inițială; ce
probleme sunt?) și "conceptualizarea non-categorială" (cum s-au dezvoltat aceste probleme) sunt
componente importante ale demersului terapeutic.

Orientări în psihoterapie
Psihanaliza a fost prima formă de psihoterapie cunoscută. Psihanaliza se distinge prin faptul că
încurajează verbalizarea gândurilor pacienților, incluzând asociațiile libere, fanteziile și visele din
care analistul interpretează natura conflictelor inconștiente care produc simptomele pacienților.
Psihoterapia cognitiv-comportamentală caută prin diverse metode să identifice și să modifice
cognițiile maladaptative, credințele și comportamentele cu scopul de a influența emoțiile negative
distructive și comportamentele disfuncționale problematice.
Psihoterapia psihodinamică se centrează pe relevarea conținutului inconștient al psihismului
clientului cu scopul de ameliorare a tensiunii psihice. Deși rădăcinile sale se află în psihanaliză,
psihoterapia psihodinamică tinde să fie de mai scurtă durată și este mai puțin intensivă comparativ
cu psihanaliza tradițională.
Psihoterapia existențială se bazează pe credința existențială că ființele umane sunt singure în
lume. Această izolare conduce la sentimentul lipsei de sens care poate fi depășit numai prin crearea
valorilor și înțelesurilor proprii.
Psihoterapia umanistă a apărut ca reacție la behaviorism și psihanaliză și este ca urmare
cunoscută sub numele de A Treia Forță în dezvoltarea psihologiei. Psihoterapia umanistă se ocupă
de contextul uman al dezvoltării individului subliniind înțelesul subiectiv, respingând determinismul și
preocupându-se de creșterea pozitivă mai degrabă decât de patologie. Scopul acestei psihoterapii
este de a crea un mediu relațional în care persoana să poată prospera.
'Psihoterapia de scurtă' durată este un termen generic pentru o varietate de abordări în
psihoterapie. Diferă de alte școli de terapie prin faptul că subliniază centrarea pe o anumită
problemă și intervenția directă. Este bazată pe soluții și nu orientată pe problemă. Scopul nu este
atât de a vedea cum a apărut problema ci ce anume împiedică schimbarea.
Psihoterapia sistemică se adresează oamenilor în relație, respectiv are de-a face cu interacțiunile
de grup. Include terapia familială și consilierea maritală.
Psihoterapia transpersonală se adresează clientului în contextul unei înțelegeri spirituale a
conștienței.
La ora actuală în lume există sute de orientări în psihoterapie. Asa cum am mai spus, psihoterapia
este insight. Vom sti când este vorba de un insight când ne vom simti mai clari, mai hotarâti, mai plini de
speranta, mai energici si când simptomele vor disparea.