PSIHOLOGIA INTERVENŢIEI

TERAPEUTICE
„Medicina este de două feluri - una
care promovează puterea și
vitalitatea celui sănătos, alta care
tratează bolile“
DEFINIȚIE

 Psihoterapia este o practică al cărei scop este să conducă la ameliorarea simptomelor, reducerea
viitoarelor episoade simptomatice, îmbunătățirea calității vieții, promovarea unei funcționări adaptative
(în muncă/ studiu și relațiile cu ceilalți), îmbunătățirea probabilității de a lua decizii de viață sănătoase,
și oferirea altor beneficii stabilite de către colaborarea între client/pacient și psiholog.

American Psychological
Association [APA], 2013
METODA
Metoda se referă la faptul că
procesul psihoterapeutic este
întotdeauna ghidat de un set
de reguli derivate din teorie,
practică și cercetare .
Deși în prezent există peste
400 de abordări
psihoterapeutice există o serie
de elemente pe care
toate abordările
psihoterapeutice le au în
comun.
NUMĂRUL PERSOANELOR
SCOPUL TERAPIEI
IMPLICATE
Adică schimbarea pe care
De cele mai multe ori , este
o vizează (de ex.,
vorba de un pacient /client, și
ameliorarea unui simptom
un psihoterapeut , însă
sau îmbunătățirea relațiilor
există și alte variante
cu cei din jur), scop care
(psihoterapia de cuplu unde
poate fi înțeles doar în
este vorba de doi pacienți
contextual plângerii cu
clienți, în psihoterapia de
care vine pacientul clientul
familie unde este vorba de
în terapie
doi sau mai mulți pacienți sau
în psihoterapia de grup ).
Motive care îi fac pe oameni să urmeze o psihoterapie:
 Tulburările psihice și/sau fizice (diagnosticate sau nu), care
provoacă suferință și împiedică funcționarea de zi cu zi a
persoanei.
 Evenimentele de viață care necesită un efort deosebit
pentru a fi depășite, pentru că determină trecerea de la o
stare de echilibru stabil la o nouă stare de echilibru.
 Dorința de a avea o viață împlinită

Efectele psihoterapiei:
 Ameliorarea simptomelor
 Îmbunătățirea relațiilor cu ceilalți
 Îmbunătățiri pe planul funcționării profesionale
școală , lucru etc.)
 Îmbunătățirea sănătății fizice
 Creșterea calității vieții
Unii autori au raportat mai mult de 450 de teorii și abordări
psihoterapeutice diferite (Corsini și Wedding, 2000).
Elementele care sunt comune ritualurilor și procedurilor utilizate de toți
psihoterapeuții Frank & Frank (1991):

• terapeutul combate sentimentul de înstrăinare al clientului prin

dezvoltarea unei relații care se menține după ce clientul își dezvăluie
sentimentele de demoralizare
• terapeutul menține așteptarea pacientului de a fi ajutat, legând
speranța de îmbunătățire cu procesul terapiei
• terapeutul oferă noi experiențe de învățare
• terapia are efecte asupra emoțiilor clientului
• terapeutul sporește autoeficacitatea clientului
• terapeutul oferă oportunități pentru exersare
 PSIHANALIZA ȘI PSIHOTERAPIA PSIHANALITICĂ SAU PSIHODINAMICĂ

 Psihanaliza se bazează pe teoria refulării și este o teorie a

inconştientului;
 Metoda urmăreşte descoperirea sensului şi motivaţiei
comportamentului;
 La baza simptomelor psihice stau conflicte intrapsihice
inconştiente;
 Afectivitatea şi emoţiile sunt primordiale, manifestările cognitive
şi comportamentale fiind secundare acestora;
 Psihanaliza este:

• o formă de psihoterapie;
• o metodă de cercetare (analizare) a psihismului;
• o teorie asupra funcţionării aparatului psihic.

Ea cercetează şi explică atât personalitatea normală, cât şi boala

psihică.
Psihoterapia psihanalitică susţine că în spatele simptomelor se află
conţinuturi inconştiente. Inconştientul poate deveni în anumite
circumstanţe patogen.
Psihanaliza este o psihoterapie cauzală care
abordează conflictele intrapsihice
generatoare de simptome considerând că un
comportament poate fi modificat durabil doar
prin accesul la motivaţia sa profundă
inconştientă, prin conştientizarea sa care
conduce la extinderea Eului conştient,
motivaţia dovedindu-se de cele mai multe ori
anacronică, deci neadapatată personalităţii
adulte.

Investigaţia şi observaţia psihanalitică este

centrată pe funcţionarea psihică, psihanaliza
caută cauza simptomului pentru a facilita un alt
mod de structurare decât simptomul.
 În procesul analitic – conflictele nevrotice (dintre instanțele
psihismului, de exemplu Sine sau Id – deținătorul zonei pulsionale
şi Supraeu – depozitarul normelor morale) ajung să fie:
 exprimate în discurs prin metoda asociaţiei libere, prin
evocarea amintirilor;
 retrăite în transfer în relaţie cu terapeutul;
 reconstruite şi elaborate, pentru a fi în final rezolvate prin
înțelegere (insight).
PROCESUL ANALITIC

Instrumentul de bază al psihanalizei clasice, motorul curei analitice este interpretarea transferului – acea
repetiţie, retrăirea trecutului în legătură cu persoana psihanalistului: în condiţiile specifice cadrului
psihanalitic analizandul proiectează asupra analistului atitudini, moduri de relaţionare, dorinţe şi
sentimente pe care în copilărie le-a dezvoltat faţă de părinţi sau alte figuri semnificative.
Cadrul se caracterizează prin neutralitatea terapeutului (care nu trebuie să introducă aspecte personale în
relaţia terapeutică creând acel „ecran alb”) – neutralitate menită să facă posibilă analiza transferului,
depăşirea rezistenţelor, constituirea alianţei terapeutice.
Psihanalistul însă nu poate rămâne în exclusivitate un ecran alb, după cum demonstrează istoria mai
îndepărtată şi mai recentă a psihanalizei; psihanalistul dezvoltă reacţii afective inconştiente faţă de
analizand – contratransferul.
Analiza personală a terapeutului este menită
să reducă pe cât posibil acele „pete albe” de
pe harta psihică a psihanalistului, aşa încât
reacţiile sale transferenţiale să poată fi
controlate.

Mecanismele schimbării în terapia psihodinamică:

 Insightul şi experienţele relaţionale vindecătoare –
considerate în trecut a se exclude reciproc, sunt acum
privite ca procese compatibile, care acţionează sinergic în
vederea schimbării terapeutice.

Prin conştientizarea conţinuturilor psihice inconştiente, Eul dobândeşte

autonomia necesară îndeplinirii rolului de instanţă de comandă şi
control al personalităţii, reuşind să medieze între cerinţele realităţii
externe şi cerinţele realităţii interne (instincte, pulsiuni, Supraeu).
Indicațiile metodei psihanalitice

• Indicaţia iniţială, valoroasă încă din multe puncte de vedere, trebuie nuanţată şi clarificată – Freud în
1904 recomanda: un pacient destul de apăsat de o suferinţă, cu un caracter demn de încredere, cu
o inteligenţă bună, care nu este psihotic, nu foarte în vârstă şi care nu suferă de o maladie
periculoasă care să ceară o intervenţie rapidă, în timp ce în prezent tot mai multe solicitări sunt pentru
tulburări borderline sau maladii psihosomatice.
CONTRAINDICAȚIILE PSIHANALIZEI

 Controlul pulsional slab;

 Absenţa suferintei şi insight-ului asupra bolii;
 Incapacitatea de a tolera frustrarea şi anxietatea;
 Lipsa motivaţiei pentru a înțelege;
 Personalitatea antisocială;
 Existența unei relații personale cu terapeutul
TERAPIA COGNITIV-COMPORTAMENTALĂ

 Comportamentală

 Cognitivă
Studii recente (2006, Butler) o descriu ca eficientă în
tratamentul adulților şi adolescenților cu depresie
unipolară, anxietate generalizată, tulburare de
panică, agorafobie, fobie socială, stres
postraumatic şi promițătoare în abuzul de
substanțe, tulburarea bipolară, anorexie, tulburări
de personalitate, şi asociată farmacoterapiei în
schizofrenie;

Originea se găseşte în tehnicile comportamentale şi

psihologia cognitivă:
• abordarea este pragmatică, în ”aici şi acum”;
• terapeutul şi pacientul conlucrează în scopul
rezolvării problemelor;
• iar pacientul învaţă strategii şi skill-uri menite să-i
amelioreze dispoziţia, bunăstarea şi funcţionarea
generală.
 MODELUL COGNITIV

• Percepţia unei situatii determina gândirea automată cu

conţinut negativ;
• Gândurile automate influenţează emoţiile, comportamentul,
răspunsul emotional;
• Percepţiile şi gândurile sunt influenţate de credinţe
subiacente.
 “Oamenii nu sunt afectați de ceea
ce li se întâmplă, ci de cum
interpretează ceea ce li se
întâmplă
(Epictet, secolul I d. Hr.)

TCC se bazează pe ipoteza că:

gândurile, credinţele şi percepţiile
determină răspunsuri emoţionale şi
comportamentale iar patternurile de
gândire negativă se asociază cu (sau
chiar determină) bolile psihiatrice
 Aaron Beck (1921-2021)
Albert Ellis (1913-2007)
1. Oamenii aderă dogmatic la idei iraționale și
1. Oamenii aderă dogmatic la idei iraționale și
filozofii personale.
filozofii personale.
2. Aceste idei iraționale le provoacă distres și
2. Aceste idei iraționale le provoacă distres și
suferință.
suferință.
3. Aceste idei pot fi reduse în câteva categorii de
3. Aceste idei pot fi reduse în câteva categorii de
bază.
bază.
4. Terapeuții pot găsi aceste categorii iraționale
4. Terapeuții pot găsi aceste categorii iraționale
destul de ușor în gândirea clienților lor.
destul de ușor în gândirea clienților lor.
5. Terapeuții pot învăța clienții cum să renunțe la
5. Terapeuții pot învăța clienții cum să renunțe la
convingerile lor iraționale care provoacă
convingerile lor iraționale care provoacă
suferință.
suferință.
Modelul cognitiv ABCDEF (Albert Ellis)

Teoria S O R (stimul organism răspuns) devine model ul A B C

CREDINȚE IRAȚIONALE
 „A” reprezintă evenimentul activator sau stimulul din viața persoanei;
Dorel constată că Alina întârzie la cină

 „B” se referă la credința persoanei despre evenimentul activator;

Alina nu-l mai iubește și nu-l respectă . Probabil că are o aventură

 „C”se referă la consecințele emoționale și comportamentale legate de respectiva credință.

Dorel țipă și o acuză pe Alina că are o aventură.
 DISTORSIUNI COGNITIVE
Teoria cognitivă a lui Beck

 Datorită predispoziției genetice modelării realizate de către primii îngrijitori și sau de către evenimente
adverse de viață indivizii dezvoltă credințe negative și sau inexacte despre ei înșiși
 Aceste convingeri profunde despre sine (sunt latente până când sunt activate de evenimente stresante
din viață sau stări dispozitionale negative, în special evenimente și stări dispoziționale care se potrivesc
sau sunt în concordanță cu credința centrală sau schema respectivă
 Când aceste credințe sunt activate, indivizii răspund cu gânduri automate, care sunt inexacte în raport cu
situația dar sunt în conformitate cu credințele centrale
 Activarea repetată a convingerilor negative centrale are ca rezultat o prelucrare distorsionată a informației
în concordanță cu diferite tulburări mentale
 Aceste gânduri automate, credințe centrale și tulburările emoționale asociate pot fi modificate prin terapie
cognitivă o procedură care nu necesită explorarea trecutului
 Tehnici cognitive

 Identificarea gândurilor automate, distorsiunilor cognitive (“nimeni nu mă place”);

 Evaluarea validităţii gândurilor automate şi a emoţiilor asociate şi exprimarea lor în termeni
procentuali; găsirea unor explicaţii alternative pentru evenimentele invocate;
 Identificarea prezumţiilor (patternurilor) maladaptative (“ca să fiu fericit, trebuie să fiu perfect”);
 Evaluarea validităţii prezumţiilor maladaptative şi identificarea emoţiilor asociate.
 Tehnici comportamentale

• Tehnici de desensibilizare la stimuli fobogeni asociată cu tehnici de relaxare;

• Expunerea graduală la stimuli, imersia (“flooding”, expunerea negraduală);
• Antrenarea asertivităţii (capacitatea de a-şi exprima opinia şi de a cere, bazată pe încrederea în
propria judecată şi pe stima de sine);
• Antrenamentul unor skill-uri sociale (în schizofrenie, pacienți inhibați, inactivi, dar și în tulburările de
anxietate, de ex. agorafobia);
• Terapia prin aversiune (stimuli negativi care produc discomfort fizic şi sugează ideea de pedeapsă
sunt asociaţi comportamentlui care trebuie suprimat: de ex. în dependenta de alcool, substante).
 Erorile (distorsiunile) de gândire

• Gândirea de tipul “totul sau nimic”, viziunea “în alb și negru”, fară nuanțe intermediare, “perfect sau ratat”;
• Generalizarea: un singur eveniment negativ e văzut ca un pattern repetitiv infinit: “totdeauna”;
• Filtrele mentale care selectează doar evenimente negative, cele pozitive sunt minore, trec neobservate, nu contează;
• Trecerea directa la concluzii negative, fără efortul de a le verifica sau schimba;
• Anticiparea impresiei proaste produse;
• Gândirea catastrofică;
• Rezonanţa emotională negativă (te simti rău, ești rău);
• Tirania lui “Trebuie să”;
• Etichetarea (sunt un ratat);
• Autoblamarea şi personalizarea unor situatii de care nu este responsabil (autoatribuirea).
 ABORDAREA UMANISTĂ ÎN PSIHOTERAPIE

 reprezintă latura aplicată a psihologiei și a filosofiei umaniste.

 pune accent pe investigația personală a sensului și scopului vieții
 reprezintă un curent care cuprinde mai multe tipuri de psihoterapii
Clasificarea metodelor umanist-experiențiale:

METODE CLASICE
 Psihoterapia gestaltistă – Frederick Perls

 Psihoterapia non-directivă – Carl Rogers

 Psihodrama clasică – Jacob Levi Moreno

METODE MODERNE
 Analiza existențială – Victor Frankl, Rolo May

 Analiza tranzacțională – Eric Berne

 Analiza bioenergetică – Reich, Lowen

METODE POSTMODERNE
 Programarea neurolingvistică – John Grinder, Richard
Bandler (neacceptată frecvent ca o psihoterapie);

 Terapiile transpersonale – Assagioli, Grof, Wibler

 Psihoterapia non-directivă (centrată pe persoană) – Carl Rogers

Psihoterapia centrată pe persoana a fost dezvoltata de Carl Rogers

in anii 1940.
Acest tip de psihoterapie s-a îndepartat de modelul traditional al
terapeutului ca expert si lider, catre un proces nondirectiv,
empatic, care împuternicește și motivează clientul în procesul
terapeutic si care permite acestuia sa isi foloseasca propria
înțelegere a experientelor ca o platforma pentru vindecare.
 Psihoterapia non-directivă (centrată pe persoană) – Carl Rogers

Auto-actualizarea este definită ca o tendință de bază a organismului,

care se străduieste să actualizeze, să mențină si să se îmbunătățească.
Carl Rogers credea ca oamenii au un motiv de bază – tendinta de auto-
actualizare – de a-și implini potentialul și de a atinge cel mai înalt nivel
de dezvoltare.
 Abordarea centrată pe persoană
Teoria psihoterapiei

1. Două persoane sunt în contact

psihologic. 6. Există o minimă reușită în
comunicarea acestei înțelegeri
2. Prima, pe care o vom numi empatice a terapeutului, și a acceptării
client, se află într o stare de necondiționate față de client
incongruență, fiind vulnerabilă (C.Rogers, 1957)
sau anxioasă. 5. Terapeutul experimentează o
înțelegere empatică a cadrului intern
3. A doua persoană, pe care o de referință al clientului și se
vom numi terapeut, este străduiește să comunice această
congruentă sau integrată în experiență clientului
relație.

4. Terapeutul experimentează o
acceptare pozitivă necondiționată
față de client.
 CONGRUENȚA

 ACCEPTAREA
POZITIVĂ
NECONDIȚIONTĂ

 ÎNȚELEGEREA
EMPATICĂ
 Psihoterapia gestaltistă – Frederick Perls

• Gestalt terapia este o terapie fenomenologică-existenţială fondată de Frederick şi Laura Perls în anii ′40.
• Accentul pus pe ideea de “holism”: persoana sănătoasă este un întreg, ea se adaptează continuu și creativ influențelor
mediului.
• Procesul terapeutic este centrat pe “aici si acum”, pe ce simte, gândește, acționează clientul în prezent. Trecutul nu este
interpretat, ci este adus și reconstituit (retrăit) în prezent, pentru a se vindeca.
• Accent pe dimensiunea fundamentală a omului – CREATIVITATEA
 Perls face referire la două nivele diferite de Gestalt:

Gestalt al personalităţii – totalitatea care se manifestă în realizarea

sinelui şi care necesită reintegrarea părţilor care au fost îndepărtate de
personalitate.
Gestalt al comportamentului – totalitatea care emerge când o sarcină
învăţată a fost dusă la bun sfârşit.

Scopul Gestalt terapiei, ca explorare

fenomenologică, este conştienţa.
Conştientizarea are următoarele elemente
distinctive: contact, simţire, emoţie, formare şi
integralitate.
Psihodrama clasică – Jacob Moreno

• În perioada în care Freud dezvolta psihanaliza, un alt psihiatru din Viena, Jacob Levi Moreno, pornea propria
căutare pentru a înțelege natura umană.
• Prima formă de psihoterapie de grup recunoscută.
• Psihodrama este o metodă de acțiune care se bazează pe aspecte ale teatrului pentru a ajuta la explorarea
problemelor persoanei.
• Punctul de pornire al concepţiei moreniene este ideea că în fiecare om există un potenţial creativ, care însă stă la
dispoziţie numai limitat. Psihodrama favorizează descoperirea şi activarea acestui potenţial.Cu posibilităţile ei
creative, bazate pe joc, psihodrama creează condiţiile evocării unor situaţii de viaţă cu scopul deschiderii de noi
perspective în autocunoaştere şi dezvoltare
 Tehnicile utilizate în psihodramă au rolul de a explora
conținuturi mentale greu de accesat:

 Schimbul de rol
 Interviul din rol
 Dublarea

ETAPELE PSIHODRAMEI

 Încălzirea
 Acțiunea
 Integrarea
Analiza existențială – LOGOTERAPIA
Victor Frankl

• Viktor Emil Frankl (1905-1997) a fost neurolog și psihiatru austriac

• Logoterapia face parte din analiza existențială, un tip de terapie cu o marcată natură filosofică care se
concentrează pe căutarea sensului vital în fața goliciunii existențiale, care provoacă simptome psihologice,
emoționale și fizice.
 Tipuri de nevroză după Frankl

1. Noogenă
2. Colectivă
3. Duminicală
4. Nevroza de șomaj
5. Psihogenă, reactiv, somatogen și psihosomatic
Tehnici de logoterapie

Scopul logoterapiei este de a ajuta clientul să dea sens vieții sale. Pentru a
face acest lucru, potrivit lui Frankl, logopedul ar trebui să folosească
următoarele tehnici:

1. Dialogul socratic

2. Dereflecție

3. Confruntarea

4. Intenția paradoxală
 Analiza tranzacțională – Eric Berne (medic psihiatru)

• Analiza Tranzacțională este o teorie explicativă a personalității și un sistem terapeutic dedicat dezvoltării și
schimbarii personale.
• Ca teorie a personalității, ne arată, prin intermediul conceptului de stări ale eului, cum sunt structurati oamenii din
punct de vedere psihologic în termeni de comportamente.
• AT oferă şi o teorie a comunicării prin analiza tranzacţiilor.
• Conceptul de scenariu de viaţă explică modul în care modelele de viaţă prezente îşi au originea în copilărie. În
cadrul acestui concept, AT oferă explicaţii asupra modului în care continuăm să folosim strategiile din copilărie în
viaţa adultă şi a modului în care ne justificăm credinţa în aceste strategii prin intemediul jocurilor pentru a ne întări
poziţia de viaţă.
 Principiile de baza ale Analizei Tranzacționale

 Oamenii sunt OK. Aceasta inseamna ca fiecare are valoare si demnitate ca si persoana, toti suntem
egali .
 Este responsabilitatea fiecaruia de a decide ceea ce-si doreste de la viata si de a trai cu consecintele
deciziilor sale.
 Oamenii isi decid propriul lor destin si aceste decizii pot fi schimbate. Orice convingere proprie poate fi
schimbata. Majoritatea modurilor noastre de interactiune cu lumea au fost formate in copilarie,
regandirea si schimbarea acestor decizii fiind posibila. Aceasta afirmatie este un concept cheie care
inlatura invinovatirea altora si plaseaza responsabilitatea asupra propriei persoane.
Berne a identificat trei tipare individuale de baza ale
personalitatii prezente la fiecare dintre noi - Parinte, Adult si
Copil.

• Eul Părinte reprezinta starea in care fiinta umana copiaza in

mod inconstient comportamentul figurilor parentale. avea
doua forme:
 Părintele protector
 Părintele normativ
Eul Adult - se formează din ceea ce invatam. Eul
Adult este asemanator unui computer care
proceseaza informatiile si ia decizii in absenta
emotiilor care ar putea afecta aceste procese
Eul Copil - este constituit din ceea ce simtim.
 Copilul natural sau liber
 Copilul adaptat
Analiza bioenergetică - Alexander Lowen

• Analiza bioenergetică este o terapie relativ tânără, fiind fondată în anii 50 de către psihiatrul Alexander Lowen, având la
bază lucrările și teoria fundamentată de profesorul său Wilhelm Reich. În concepția lui Lowen corpul are un rol
fundamental în vindecarea tulburărilor de natură psihică, de aceea terapia este orientată spre acesta.
• Analiza bioenergetică face parte din grupul de psihoterapii orientate către corp, terapii care pun accentul pe forme de
exprimare non-verbală ale pacientului, în vederea vindecării.
Prin intermediul exercițiilor pe care le propune, terapeuții analizei
bioenergetică susțin că sunt atinse mai multe scopuri:

 Reglarea și îmbunătățirea respirației

 Restabilirea echilibrului în sistemul nervos
 Corectarea posturii corporale
 Reducerea rigidității musculare
 Îmbunătățirea exprimării non- și paraverbale
Tipuri de caractere
Lowen a descris cinci tipuri de structuri caracteristice
bazate pe părțile corpului în care fluxul de energie este
împiedicat. Regiunile organismului pe care acest autor le
consideră deosebit de relevante sunt ochii, gura, gâtul,
umerii, pieptul, diafragma și talia.

1. Schizoid
2. Oral
3. Psihopatic
4. Masochist
5. Rigid
 Psihoterapia transpersonală

• Psihologia transpersonală ia în considerare întregul spectru alexperienţelor.Modelele şi teoretizările sale nu rezultă

nicidecum din cercetarea bolilor ci, dimpotrivă, evidenţiază experienţele omului sănătos şi matur, care doreşte să-şi
activeze şi să-şi valorizeze capacităţile latente.
• Psihologia transpersonală este nemulţumită de “parţialitatea”psihologiei contemporane, de faptul că, fiind obsedată de
analiză şi cognitivism, se opreşte la aspecte limitate ale psihismului uman, că ea nu explorează sintetic, în totalitate şi în
profunzime trăirile psihice ale individului.
• Psihismul este compus din procese, trăsături, operaţii, pe când spiritul este sinteză, este totalitate şi transcendere.
Psihoterapia transpersonală plasează în centrul preocupărilor sale Conştienţa cu toate transformările sale.
 RESPIRAȚIA HOLOTROPICĂ – STANISLAV GROF
Respiratia holotropica este o tehnica transpersonală menită
a accesa stări de constiență extinsă.
.
Respiratia Holotropica în sine este o respirație accelerată,
combinata cu muzica sugestiva, în așa fel incat sa conduca
subiectul la un nivel calitativ diferit al conștientei. Este un
instrument extraordinar de auto-explorare ale carui atribute
vindecatoare izvorasc din reconectarea noastra la sursele
fiintei.
Experientele care pot fi traite in timpul unei sesiuni de Respiratie Holotropica .
au fost impartite generic in cateva categorii.
 Experiente corporal-senzoriale
 Experiente biografice.
 Experiente perinatale. .
 Experiente transpersonale. Sunt experiente in care ne putem
identifica cu orice lucru sau fiinta din univers, in care putem accesa
teritorii necunoscute ale psihicului si constiintei noastre.
 PSIHOTERAPIILE DE GRUP

• Psihoterapia de grup nu este o entitate unică, ci doar o

modalitate de aplicare a diferitelor tehnici psihoterapeutice la
mai mulți clienți/pacienți în același timp, după un program
structurat și elaborat;
• Se pot aborda în grup tehnici: psihanalitice, psihodramatice,
psihodinamice, experiențiale, hipnotice, cognitiv-
comportamentale, gestalt-iste, etc.
Tipuri de grupuri

•
• Psihoterapie de grup – reprezintă forma de terapie în care întâlnirile și ședința terapeutică se desfășoară cu participarea
unui grup de persoane.Întâlnirile se realizează săptămânal sub îndrumarea unui specialist (psiholog cu formare în terapie de
grup) și există o temă stabilită în prealabil (depresie, anxietate, divorț, alcoolism, pierderea cuiva drag, singurătate, etc)
• Grup de suport – Este destinat persoanelor care au terminat partea terapeutica. Au invatat tot ce era de invatat de la
terapeut, stiu metodele si sfaturile acestuia si au reusit sa-si depaseasca problema. Traiesc intr-o stare de echilibru cu
problema lor emotionala. Ca acest echilibru sa nu se destrame, este recomandata participarea la grupurile de suport. Acestea
sunt mai degraba reuniuni periodice ale pacientilor care sunt totusi sub supravegherea unui terapeut
 Principiile și avantajele psihoterapiei
de grup

 Atunci cand fac parte dintr-un grup cu acelasi tip de experiente, oamenii inteleg că nu sunt singuri in acest
proces.
 Grupul este format din membri care se afla in diverse stadii ale procesului terapeutic. A vedea oameni care
se recupereaza inspira speranta celor care se afla la inceputul procesului terapeutic.
 Membrii grupului sunt capabili sa ii ajute pe ceilalti prin impartasirea informatiilor.
 Spatiul grupului este un spatiu in care se pot practica noi comportamente. Mediul este suportiv si ofera
siguranta, permitandu-le membrilor sai sa experimenteze diverse trairi fara a resimti frica de esec.
 Persoanele implicate in terapie de grup pot imita comportamentul unor participanti la grup sau pot observa
si imita comportamentul terapeutului.
 Membrii sai capata un sens de apartenenta si acceptare.
 Simpla impartasire a sentimentelor cu un grup de persoane poate produce eliberarea de simptome, de
vinovatie, stres sau durere psihica.
Exemple de grupuri terapeutice

• Alcoolicii anonimi (AA) este un grup mare, înalt structurat, organizat în jurul unor persoane cu probleme
similare. AA pune accentul pe comunicarea și trăirea împreună cu ceilalți a experiențelor, a modelelor de rol,
pe sentimentul de comunitate și sprijin reciproc. Grupuri asemănătoare sunt – Narcomanii anonimi,
Dependenții de sex anonimi.
• Grupuri de familii multiple (MFG) sunt formate din familiile unor pacienți cu schizofrenie, care discută
problemele lor și felul în care le pot face față. MGF – urile sunt un factor important de descreștere a ratei
recăderilor printre pacienții cu schizofrenie ale căror familii se implică în acest tip de terapie.
• Aceste grupuri pot să pună accentul și pe psihoeducație și pe reducerea emoțiilor exprimate ale unor membri
ai familiilor – “emoții exprimate” reprezintă orice comportament excesiv de implicat, indiferent dacă este ostil
și critic sau controlator și infantilizant; ele favorizeaza recăderile pacienților.
 GRUPURILE BALINT
Michael Balint (1896-1970), psihanalist englez de origine
maghiară, iniţiază omişcare ce se referă la umanizarea relaţiei
medic-pacient, la abordarea holistică apacientului în cadrul unei
medicini psihosomatice.
Asociația Balint din România
(A.B.R.) este o asociație
profesională nonprofit
înregistrată legal în 1993 la
Miercurea-Ciuc.
Lucrul în Grupul Balint este o metodă de terapie de grup de
acum mai bine de 50 de ani,dezvoltată de psihiatrul Michael
Balint.
Metoda Balint constă în discuţii de caz în grupuri restrânse de
profesioniști din domeniile sănătații sub îndrumarea unui sau doi
lideri de grup. Activitatea grupului implică atât formare continuă
personală și profesională cât şi cercetare.