CURS 13-14-15

DESPRE PLAGIAT SI CODURI ETICE.

1. CONSIDERAŢII PRELIMINARE.
2. FISE DICTIONAR.
3. ISTORIC.
4. TEME DE DEZBATERE SI REFLECTIE. TEME PROIECTE.
5. DESPRE VIITORUL PLAGIATULUI SI AL PLAGIATORULUI.
6. DOUA LUPTATOARE IMPOTRIVA PLAGIATULUI: EMILIA SERCAN
SI MICHELLE BERGADAÀ.
7. DOCUMENTE ŞI INSTRUMENTE DE LUCRU.
8. CODUL NAȚIONAL DE ETICĂ A CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE.
9. PLAGIAT. SCHEME. TABELE. DIAGRAME.

1. CONSIDERAŢII PRELIMINARE.
Plagiatul este un fenomen cu o istorie bimilenară. A fost folosit copios de filosofi,
literați, profesori, savanți, pictori, teologi, compozitori, pe scurt, toate elitele și-au
trimis reprezentanții în agora plagiatului. În anumite epoci istorice, plagiatul a fost
o formă de vasalitate intelectuală. Plagiatorul nu își ascundea fapta, deoarece a plagia
nu era un act imoral sau penal. Dimpotrivă, era o modalitate de a-și autentifica
lucrarea și de a o legitima, prin recunoașterea sursei, de obicei, o autoritate în
materie.
Modificarea „încadrării” morale și juridice a plagiatului, de la bun la rău, pe
parcursul a două milenii, face parte din seria micilor enigme ale psiho-sociologiei
omenești. Istoria omenirii nu are o evoluție liniară, clară, de la valori negative,
imorale, condamnabile la valori pozitive, morale, de la rău la bine, de la nocturn la
diurn, de la lunar la solar, de la infernal la paradisiac. Ar fi fost și plictisitor, de altfel.
Istoria omenirii ne surprinde întotdeauna. Este labirintică, irațională, inexplicabilă,
de multe ori, Desigur, istoricii vor să raționalizeze parcursul istoriei, dar un
asemenea demers falsifică istoria. Este nevoie, pe de altă parte, de o anumită

1
falsificare, pentru a ne putea orienta în lumile întortochiate, ambigue, înfricoșătoare
ale fluxurilor istorice. Dar ce înseamnă falsificare? O istorie nu este Istoria, Marea
Istorie, pe care niciun istoric nu va reuși să o cuprindă. Când inițiem o cercetare
științifică și redactăm o lucrare, luăm multiple decizii, mici, importante, rapide,
semi-conștiente, după o matură chibzuință, superficiale, profunde; optăm, facem
alegeri, renunțăm la multe ipoteze, citate, dmonstratii, bibliografii. Așadar, folosim
un sistem decisional subiectiv, care întotdeauna va da și erori. Dacă vom aplica
această grilă de interpretare în cazul codurilor etice și deontologice, vom observa
aceeași fragilitate și inconsistență. De aceea codurile se modifică și ar trebui în
permanență să reflecte schimbările timpului, ale epocii, ale conștiinței morale. Codul
lui Napoleon, se spune, este încă actual. Și în acest caz, nu știm ce să facem, mai
întâi, să admirăm vizionarismul napoleonian, să ne întristăm, apoi, de inerția
legiuitorilor sau să deplângem lentoarea evoluției umane? Această enigmatică și
paradoxală bipolaritate a ființei umane, observabilă din perspectiva mileniilor, poate
fi explicată fie ca o disfuncționalitate a logicii istorice [ipoteză utopică], fie ca
mecanism de funcționare a psihologiei umane, la nivelul istoriei colective; fie ca
eroare, autoreglare, resetare a programului ontogenetic sau filogenetic și ipotezele
se pot înmulți, la fel de utopice sau absurde. Ceea ce știm însă, în mod obiectiv, este
că există modificări de paradigmă, cum ar spune Thomas Kuhn; mutații în zona
axiologică, un fenomen, numit de Nietzsche Umwertung aller Werte, adică o
răsturnare a tuturor valorilor. Tema răsturnării valorilor și sintagma densă, s-au
bucurat de succes și au fost preluate, mai târziu, de mulți filosofi germani, printre
care: Oswald Spengler, Georg Simmel, Max Scheler, Nicolai Hartmann, Heinrich
Rickert, Rudolf Herman Lotze, Martin Heidegger. Acum, a venit, iată, și rândul
nostru. Nu vom prelungi, însă, nici demonstrația, nici ironia, ci vom folosi operele
acestor iluștrii filosofi, uitați, din păcate, mulți dintre ei, astăzi, ca să aducem încă
un argument - argumentum ab auctoritate -, deși nu mai era nevoie, în sprijinul unei
viitoare cercetări pluridisciplinare a contradicțiilor, paradoxurilor, tautologiilor,
disfuncțiilor logicii și ale modului tradițional de a raționa.
Fără a încerca să descoperim cauzele care au dus la modificarea etalonului moral de-
a lungul mileniilor sau la mutațiile survenite în comportamentul codificat al
comunității față de plagiat sau alte fapte reprobabile, vom face scurte analize ale
unor documente emise de instituții importante, cu privire la plagiat. Prima observație
se referă la „succesul de piață” al acestor coduri, la inundarea zonelor academice cu
producții de acest gen. Un paradox amuzant, care sare în ochi, deși prea puțini par
să îl vadă, este că toate codurile de etică nu pot face altceva decât să se… plagieze,

2
cu alte exprimări, desigur, alte tipuri de organizare a materialului etc., adică
modalități perifrastice de repetare, a aceluiași conținut, fapt penalizat de multe
coduri etice din lume și de la noi. Pe de altă parte, această modă a codurilor etice,
care cunoaște noi valuri, răspunde probabil unei creșteri exponențiale, înregistrată
statistic, a falsurilor și furturilor intelectuale, mai ales, în zonele academice.
Este limpede, pe de altă parte, că aceste lupte care se dau pe câmpul conștiinței
morale și al cercetării științifice, fac parte dintr-un program global, al marilor
resetari, la nivelul conștiinței morale globale, care continuă să se degradeze, în ciuda
legilor cu toleranță zero, cu permisivitate zero, cu intransigență înaltă. Observi cât
de greu este să aduci omenirea pe „calea cea bună”; te întrebi dacă nu cumva „calea
cea bună” este alta; te simți mândru că faci parte din armata salvării; te simți
responsabil, angajat; ai instrumente de depistare a plagiatului; reușești, de multe ori,
să-i convingi pe tineri că este mai important să-și descopere vocația de cercetător, să
inventeze, să-și antreneze creativitatea; nu știi pentru cât timp, însă, își va controla
tentația de a copia; când va ceda ispitei de a fura. Toate aceste întrebări, secvențe
fulgurante se constituie în conștiința frământărilor unui dascăl, care dacă descoperă
în clasa lui, în micro-grupul lui de învățăcei, doi-trei plagiatori, înseamnă că un
anumit procent din efortul lui didactic a fost zădărnicit. Și atunci, este nevoit să
recitească, împreună cu studenții, masteranzii, doctoranzii lui, codurile de etică și
deontologie ca să înțeleagă unde, când, dacă și de ce a greșit.

2. FISE DE DICTIONAR.
Conform Dicţionarului explicativ al limbii române (1998), „plagiat” înseamnă:
Acţiunea de a plagia; plagiere ● Operă literară, artistică sau ştiinţifică a altcuiva,
însuşită (integral sau parţial) şi prezentată drept creaţie personală. [< fr. plagiat].

În marile dicţionare - Trésor de la langue française informatisé, Digitales

Wörterbuch der deutschen Sprache1, Duden2 -, cuvantul „plagiat” este atestat, pentru
prima data, la 1697, iar „plagianisme”, la 1680. Se consideră că termenul „plagiat”
provine din latinescul plagiarius – „cel care fură şi revinde sclavii altuia” > de unde
sensul „hoţ de copii”, atestat la sfârşitul secolului al XVI-lea), derivat din plagium –
„sechestru”, „delictul comis de plagiator”, un termen deja juridic, provenind din gr.

1 [https://www.dwds.de/wb/Plagiat].
2 [https://www.duden.de/rechtschreibung/Plagiat].
3
πλάγιος, care poate fi tradus prin „oblic, indirect, înşelător”. Din perspectivă istorică,
se pare că termenul era folosit încă din vremea împăraților romani, Domițian, Nerva,
Traian, și este întâlnit prima dată la Marţial (sec. I d. H), creatorul epigramei modern.
În Epigrama LII / 52, se plângea ca sunt mulți poeți care îi fură versurile.
Cunoscuta de doua mii de ani, aceasta practica s-a “umanizat”, a devenit specific
omeneasca, face parte din antropogeneza, la fel ca hotia, crima, genocidul, dar si ca
eroismul, jertfa, generozitatea, martirajul si martiriul. Dupa cum intelegem, din cand
in cand, destinul istoric al fiintei umane este profund contradictoriu, antinomic,
schizoid. Si asta ne fascineaza si ne asigura cateva circumstante atenuante.
În limba engleză, cuvântul „plagiat” este folosit de Ben Jonson în 1601. Un dicționar
din 1755 il defineste ca „furt literar”.
3. ISTORIC. În schimb, pentru Evul Mediu european, „plagiatul” este un
comportament normal si moral. Autorii compileaza selecții copioase din diverse
texte religioase. Uneori chiar, aceste texte creditau sursa originala.
În orice caz, lucrurile încep să se schimbe în epoca Renașterii. Artiștii își semneaza
lucrările, poeții și savanții, deopotrivă, își afirma mai insistent dreptul de proprietate
asupra operei lor.
Cu toate acestea, practica copierii, a compilării ideilor și cuvintelor persista, în
general, fara consecințe. Shakespeare este un exemplu celebru. El a copiat subiecte,
intrigi, expresii, replici, personaje din nenumarate surse. Benjamin Franklin nu s-a
sfiit, nici el, sa copieze ideile si propozitiile altora.
Cu toate acestea, în secolul al XVIII-lea, apar in Anglia legi privitoare la drepturile
de autor. In ciuda acestor legi “insulare” si singulare, mari enciclopedisti francezi
aveau opinii diametral opuse, pe care le sustineau cu argumente greu de combatut.
Multe, poate prea multe, articole din Enciclopedia franceza iluminista
decriminalizeaza plagiatul raportându-l la imitația tradițională sau subliniind că
sursele de informatie, cultura, in general, sunt în primul rând un bun comun [4].
Diderot, unul dintre cei mai straluciti filosofi, contemporanul lui Voltaire si
Rousseau, împrumută din Dicționarul Bayle citate din Scudéry și La Mothe le Vayer,
care ne pune la dispozitie o vasta cazuistică privind furtul literar. El afirma chiar că
scriitorii apartinand altor culturi pot fi jefuiti, dar in niciun caz ai națiunii franceze.
În articolul „Plagiat”, din marea Enciclopedie, autorul notează că Enciclopediștii, la
fel ca lexicografii, sunt „scutiți de legile comune ale mele și ale voastre. [...] Dacă
furăm [adaugă el], imitam albinele, care se hrănesc si produc numai pentru binele
4
public…”. Marmontel, un alt important representant al Secolului Luminilor, în
articolul „Plagiat” din Suplimentul din 1777, preluat ulterior în Élémens de
litterature, argumenteaza în favoarea plagiatului: “pentru invidioși și proști,
plagiatul este un furt de gânduri; și strigă împotriva acestui furt de parcă ar fi singurii
jefuiți sau de parcă proprietățile spiritului ar fi inviolabile. […]”
În secolul al XIX-lea, istorici, precum Leopold von Ranke, au sustinut imperativul
unei erudiții riguroase, care respecta sursele, notele de subsol si standardele citarii
corecte.
Astăzi, plagierea unui proiect sau teme de seminar, a unui articol academic este mai
ușoară ca niciodată datorită internetului. Este incredibil de simplu să copiezi și să
inserezi un text în propriul document fără atribuire sau ghilimele.
Numeroși autori notabili s-au confruntat cu acuzații de plagiat, în ultimele decenii.
Istoricul Stephen Ambrose, de exemplu, s-a dovedit ca si-a insusit multe pasaje din
nenumarati autori. Printre alți remarcabili plagiatori, se numără si politicianul Joe
Biden. “Scaparile” sale nu-l vor impiedica insa sa ajunga la Casa Alba. Versul
fabulistului La Fontaine se confirma, inca o data: “La morale du plus fort est toujours
la meilleure.”
Dar nu numai oamenii politici americani, germani, francezi sau români cad victime
ale acestei ispite, ci si maestri contemporani in ale scrisului: un cunoscut romancier
ca Jacob Epstein sau jurnaliști, precum Jonah Lehrer, Fareed Zakaria și Jayson Blair.
Și, din păcate, destul de mulți academicieni, cercetatori și studenți. Internetul pare a
deveni, astfel, un supermarket generos, o piata libera, de unde iti poti alege subiecte,
teme, expresii, geniale sau mediocre. Te gandesti chiar daca nu cumva Adam a fost
pedepsit pentru ca a plagiat-o pe Eva, muscand din marul apocrif, deoarece Geneza
nu aminteste de existenta vreunui mar in Eden.

4. TEME DE DEZBATERE SI REFLECTIE. TEME PROIECTE. SUGESTII.

1. Plagiatul este o culpă morală, civilă sau comercială, care poate fi penalizată,
constă în copierea unui autor sau monopolizarea operei unui creator în domeniul
artelor fără a o cita ● echivalat cu furtul intangibil.
2. Plagiatorul este cel care își însușește în mod necorespunzător sau fraudulos o parte
sau o parte a unei opere literare, tehnice sau artistice ● Plagiatul diferă de arta

5
pastișei, care constă în imitarea sau copierea codurilor sau figurilor de exprimare ale
unui autor, cu scopul ironiei, umorului și deriziunii.
3. Plagiatul, care nu face obiectul unei definiții juridice, este o formă de contrafacere.
Unii fac o distincție între plagiat, împrumut grosier și „reducere”, unde textul suferă
diverse modificări pentru a confunda problema.
4. Originea cuvântului. Atestat în franceză în 1697, cuvântul plagiat = opera unui
înșelător, al unui hoț sau al jefuitorului ● Cuvântul plagiator este mai vechi, atestat
în jurul anului 1484 conform dicționarului etimologic al lui Dubois și Dauzat:
plagiatul este doar un falsificator, care se mulțumește să copieze alți artiști, oameni
de artă sau de știință ● cineva care își însușește munca altora în timp ce încearcă să-
l suplinească pe adevăratul creator sau autor și să încerce să capteze onoruri și succes
● Cuvântul latin masculin plǎgǐārĭus, → desemnează un hot de sclavi, un rapitor de
sclavi ● un negustor, care vinde sau cumpără ca sclav o persoană liberă sau un copil
→ Cuvântul latin provine de la verbul plăgiāre, care în vremea lui Cicero însemna
„a fura un om” [cf. Gaffiot] ● Plǎgĭum este o activitate criminală, deoarece
autoritatea reglementează și controlează traficul de sclavi.
5. Termenul de plagiat apare, pentru prima data, în epigramele poetului satiric
Marțial, care se plânge unui prieten că operele sale au fost însușite de un altul ● Cu
toate acestea, la acea vreme, plagiatul era un joc școlaresc, care legitima acest tip de
împrumut: Seneca îndeamnă astfel autorii să-și „digere” predecesorii ● În Evul
Mediu, trubadurii se copiau reciproc ● În timpul Renașterii, reapariția manuscriselor
grecești și romane a favorizat plagiatul ● În secolul al XVII-lea, plagiatul a fost în
centrul multor controverse ● Se vorbeste despre „arta de a fura și de a atenua cu
precizie furtul” ● Apare chiar o școală de plagiat ● Abia în secolul al XVIII-lea,
dreptul de autor a prins contur în accepția sa modern ● Diderot a calificat plagiatul
drept „cea mai gravă infracțiune care poate fi găsită în Republica Literelor” ● în
secolul al XIX-lea, plagiatul se refera la lucrări al căror caracter original nu este
considerat suficient pentru a le include în literatură ● Odată cu dezvoltarea tipăririi
pe scară largă, plagiatul nu mai încalcă doar exigentele de originalitate sau
moralitate, ci și dreptul proprietății.
6. Începand cu 2019, au aparut pe piață zeci de programe de detectare a plagiatului
● Software-ul produce un „scor de originalitate”, detectează „conținut non-unic” sau
oferă un indicator de tip „nivel de plagiat”, util pentru a ajuta la detectarea
plagiatului, dar, în general, pentru a nu determina exact plagiatul, deoarece nu poate
scoate în evidență decât anumite cazuri de corespondență textuală, fără a discrimina

6
cu certitudine între originalitate și plagiat → Decizia de evaluare finală trebuie încă
luată de inteligenta umana ● Potrivit Deborei Weber-Wulff, profesor la
Universitatea de Științe Aplicate din Berlin și specialist în domeniul plagiatului,
există încă falsuri pozitive și falsuri negative, iar același text poate fi considerat
plagiat de un software și original de un altul
7. În mod convențional, plagiatul este detectat prin citirea unui text sau prin
observarea unei coloane sonore, a unei imagini sau a unui document filmat și prin
studierea anumitor indicii și inconsecvențe. Ocazional, un motor de căutare face
posibilă căutarea pe Internet pentru câteva cuvinte sau o frază neobișnuită, care ar
putea dezvălui elemente copiate. Același lucru este valabil și pentru elementele
ciudate, modificări de stil, font, dimensiunea fontului, prezența cuvintelor subliniate
și referințe de subsol inactive etc. Pentru un document care este deja puțin vechi,
există riscul ca software-ul sau corectorul să ia în mod eronat pentru o copie un
original (care ar fi fost deja copiat de autor sau de altcineva și care ar fi deja prezent
pe Internet).

5. DESPRE VIITORUL PLAGIATULUI SI AL PLAGIATORULUI.

Plagiatul ar putea deveni mai dificil de detectat, datorita inteligenței artificiale (AI).
Exista generatoare de titluri pentru lucrări academice. Unele site-uri pretind să
genereze eseuri întregi pentru cei interesati. SciNote a lansat un program numit
Manuscript Writer. Acest serviciu permite oamenilor de știință, studentilor sau
masteranzilor să-și introducă datele într-un notebook generator de referințe si
drafturi de studii, care pot fi apoi editate manual sau extinse. În esență, Manuscript
Writer efectuează munca de organizare a ideilor, într-o primă variantă. Ofera, altfel
spus, un fel de brain mapping.
Desigur ca deontologii, exploratorii si vanatorii de plagiate, au inceput sa se intrebe
daca un software poate produce o schiță inteligibilă? Daca aceasta va constitui o
formă de plagiat sau necinste academică? Pe măsură ce capacitatea creativă a AI
crește, este posibil ca deontologii să regândeasca etica, definițiile despre furt,
necinste, plagiat in scopul de a ajunge la un nou consens, adecvat dinamicii actuale
in zona cercetarii stiintifice.
Tehnologia este pur și simplu un instrument; poate fi folosit de ambele părți, atât de
plagiatori, cât și de profesori. Pe măsură ce furtul academic devine mai sofisticat, la
fel si antidotul, adica, software-ul de detectare a plagiatului evolueaza. Eradicarea

7
plagiatului din scoala viitoare va necesita probabil o combinație de software anti-
plagiat de ultimă generație și de traditionala si desueta atenție si vigilenta umană.

6. DOUA LUPTATOARE IMPOTRIVA PLAGIATULUI: EMILIA SERCAN

SI MICHELLE BERGADAÀ.
5.1. EMILIA SERCAN. Jurnalist de investigaţie, cadru universitar la Facultatea de
Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii Bucureşti. Din 2000,
lucrează în presa central: „Curierul Naţional”, „Evenimentul zilei” şi grupul de presă
“Realitatea-Caţavencu” • Teza de doctorat abordeaza tema cenzurii • este publicată
la editura Polirom cu titlul Cultul secretului. Mecanismele cenzurii în presa
comunistă, prefaţă prof. univ.dr. Mihai Coman.
[https://pressone.ro/autor/emiliasercan].
A beneficiat de o bursă doctorală la Universitatea Stendhal Grenoble 3 și de o bursă
SUSI la Ohio University, E.W. Scripps College of Communication, Athens, SUA •
Bursier Freedom House în Statele Unite ale Americii • Stagii de pregătire
profesională la cotidianul The Hartford Courant, Connecticut, şi la The Poynter
Institute for Media Studies din St. Petersburg, Florida • A publicat peste 4000 de
articole, anchete, interviuri, analize, editoriale şi ştiri [
https://humanitas.ro/autori/emilia-%C8%99ercan] • Cunoscuta pentru dezvaluirile
sale, bine argumentate, privind plagiatul doctoratelor, practicat de oameni politici,
inalti demnitari, inalti sau mai putin inalti functionari in administratie sau in diverse
alte institutii de stat, pe care i-a acuzat public, cerandu-le demisia sau retragerea
titlului de doctor; Emilia Sercan, la randul ei, a fost acuzata de folosirea plagiatului
la propria-i lucrare de licenta. Proverbul romanesc, “hotul striga hotii”, se confirma,
inca o data. Asadar, in data de 31 august 2020, ora 08:54, un ziarist, Mirel Curea,
reluand dezvaluiri mai vechi, aparute in alte publicatii, citeaza un document oficial,
care însoțea copia lucrării de licență: “În trecutul jurnalistei de investigație, care și-
a făcut în ultimul an un titlu de glorie din expunerea plagiatelor unor puternici ai
zilei – Oprea, Tobă, Negoiță, Onțanu, Licu, Stănișoară, inclusiv Laura Codruța
Kovesi, se ascunde, culmea ironiei, propriul plagiat […]. Cele două cărți din care a
copiat sunt «Jurisprudența europeană privind libertatea de exprimare», cu subtitlul
«Aspecte privind hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului», care îi are ca
autori pe Monica Macovei, Mircea Toma, Ana Coculescu (coordonator) și Adrian
Tudorică și «Ghid juridic pentru jurnaliști» (ediția a III-a), scrisă de Monica
Macovei, Adriana Drăgăliță și Dan Mihai. Ambele cărți au fost publicate în 2002.

8
Forma de plagiat îmbrățișată cu predilecție de jurnalistă este cea a reformulărilor și
a amestecului deliberat între fragmente și texte preluate și munca proprie“3.
Ulterior acestui episod, Emilia Şercan nu a mai dorit să facă vreo declarație publică,
anunțând că are în curs de derulare o investigație proprie. Intre timp, au trecut mai
multi ani, Emilia Sercan nu a finalizat inca auto-investigatia, in schimb, a mai
publicat o carte acuzatoare, la Editura Humanitas, intitulata Fabrica de doctorate
sau Cum se surpă fundamentele unei nații.
5.2. Cateva observatii critice, spicuite din prefata, semnata de Gabriel Liiceanu.
În România, de la doar 1500 de titluri de doctor în științe acordate timp de aproape
o sută de ani (1900–1990), s-a ajuns la 67000 de titluri în nici treizeci de ani
(1990–2017).
Cele mai multe, peste 30 000, în ultimii șase ani. Se plagiază peste tot în lume.
Dar frauda intelectuală în lanț s-a inventat în România în „anii tranziției“. În
Academii create ad-hoc, pulsează, într-un ritm greu de urmărit, falsul intelectual, în
care doctori plagiatori devin peste noapte profesori coordonatori de doctorate
plagiate. Ies pe bandă rulantă, cu zecile de mii. Dintre acești infractori protejați se
aleg în România prim-miniștri, miniștri, generali, comisari, procurori, oameni
politici, primari, profesori universitari etc. „Elita țării“. Acest spectacol neverosimil
ne macină fundamentele nației. Există lucruri pe lume cu care nu se poate glumi. Cu
granițele unei țări, de pildă. Iese război. Nici cu granițele spiritului nu se poate glumi.
Pentru că atunci se amestecă prostia cu inteligența, cinstea cu hoția, meritul cu
potlogăria. Ajungem sã fim conduși de șmecheri, de hoți și de impostori. Exact asta
ni s-a întâmplat. Abolind granițele intelectuale, ne-am pomenit invadați și ocupați
din interior de pegra societății noastre.
„Cartea Emiliei Șercan este o bijuterie a jurnalismului de investigație. Dar și o
poveste care se citește cu înfrigurare: povestea unei abjecții în formă continuată.“
(GABRIEL LIICEANU)
5.3. MICHELLE BERGADAÀ. Michelle Bergadaà are trei cetăţenii: elvețiană,
franceză și canadiană. În present, Professor emeritus la Școala de Economie și
Management din Geneva (GSEM), Universitatea din Geneva • De 30 de ani,
activitatea sa a fost axată pe conceptele de etică, proximitate, identitate și
comunicare electronica • Autoare a mai multor cărți, printre care Function Décideur
(1997), Mutation de la société, Mutations des entreprises (2009), și coautoarea unor
3
[https://evz.ro/emilia-sercan-un-eliot-ness-al-plagiatelor-prins-in-pat-cu-al-capone.html].

9
cărți, precum Don et pratiques caritatives (2011), Web: enjeux de confiance (2011),
Les savoirs du Web (2012) sau Les temporalités du Web (2014) • Revoltată de natura
exponențială a plagiatului universitar, a creat în 2004 site-ul colaborativ
„Responsable”, care numără astăzi peste 22.500 de abonați din 117 instituții de
învățământ superior, implantate în 17 țări • Astfel, a reuşit să implementeze un
program complex de cercetare-acțiune-penalizare, la nivel internaţional, dedicat
plagiatului și fraudei universitare prin intermediul internetului • Pentru a consolida
si asigura continuitatea programului, devine fondatoarea Institutului pentru
Cercetare și Acțiune privind Frauda Academică și Plagiat (l'Institut de Recherche
et d'Action sur la Fraude et le Plagiat Académiques - IRAFPA: [https://irafpa.org/]
• Mai este, de asemenea, Președinta Asociației OVSM (Observatorul valorilor
strategiei și managementului - Observatoire des Valeurs de la Stratégie et du
management), al Fundației pentru educație responsabilă și echitabilă (FERE),
codirector al proiectului e-sens, expert în cadrul Social Sciences and Humanities
Research Council of Canada et AERES (Franța), membră a consiliului științific la
Audencia School of Management (Nantes, Franța) • Invitată ca expertă în comitetele
de analiză a plagiatului, la cererea conducerii instituțiilor academice • Conferenţiară
activă şi militantă pe tema eticii și a plagiatului.

7. DOCUMENTE ŞI INSTRUMENTE DE LUCRU.

1. CODUL NAȚIONAL DE ETICĂ A CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE (CoNaEtic)
(draft 2, 21 ianuarie 2019).
[http://www.research.gov.ro/uploads/sistemul-de-cercetare/organisme-
consultative/cnecsdti/conaetic2019b-003.pdf]
2. GHID DE INTEGRITATE ÎN CERCETAREA ȘTIINȚIFICĂ.
[http://www.research.gov.ro/uploads/sistemul-de-cercetare/organisme-
consultative/cnecsdti/2020/ghid-integritate-in-cercetarea-stiintifica-cne-2020.pdf].
3. GHID PENTRU IDENTIFICAREA PLAGIATULUI ÎN LUCRĂRILE
ȘTIINȚIFICE.4

4
[https://cnecsdti.research.gov.ro/wp-content/uploads/cne/2017/12/Ghid_identificare_plagiat_final_site.pdf].

10
4. Raport-eveniment „Declarația de la Bonn - perspective etice ale libertății științei
în Spațiul European al Cercetării“.5
8. CODUL NAȚIONAL DE ETICĂ A CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE
(CoNaEtic) (draft 2, 21 ianuarie 2019).
[http://www.research.gov.ro/uploads/sistemul-de-cercetare/organisme-
consultative/cnecsdti/conaetic2019b-003.pdf]
CODUL NAȚIONAL DE ETICĂ A CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE sau CoNaEtic
sau COD este un instrument de lucru important, în lupta pentru combaterea și
eradicarea corupției, sub forma furtului intelectual.
Scopul acestui COD, precizează autorii în Preambul, este de “a contribui la
consolidarea științei responsabile, a valorilor și a bunelor practici de integritate la
nivelul comunităților de cercetare științifică (CS) din România și a partenerilor
acestor comunități de cercetare.”
Cui se adreseaza acest COD?
“Prin conținut, CoNaEtic vizează cercetători, instituții de cercetare, instituții de
învățământ bazat pe cercetare și parteneri interesați de producerea și difuzarea
cercetării științifice (sponsori și beneficiari, edituri și reviste de specialitate care
preiau rezultate de cercetare). Altfel spus, vizăm integritatea la nivelul întregului
proces de cercetare, în cadrul mediului instituțional care îl condiționează.”
Să reținem cele două axe științifice și etice, pe baza cărora COD își definește
specificul și obiectivele: (i) consolidarea științei responsabile şi (ii) integritatea la
nivelul întregului proces de cercetare.
De asemenea, metoda și obiectivele urmărite, sunt bine și clar precizate, de la
început: “centrat pe esențial, modernitate și adecvare la soluționarea unora dintre
problemele majore din comunitățile românești de CS.”
De ce COD este un instrument de lucru perfectibil?
În COD, găsim definiţii, principii, bune practici esențiale pentru asigurarea
integrității; recomandări destinate cercetătorilor sau altor actori semnificativi ai
mediului de cercetare. Reținem, totodată, că: “Recomandările sunt formulări
normative în registrul direcțiilor de acțiune susținute de către CNECSDTI, asociate

5
[http://www.research.gov.ro//uploads/sistemul-de-cercetare/organisme-consultative/cnecsdti/2020/raport-
eveniment-cnecsdti-declaratie-bonn.pdf].

11
principiilor sau valorilor de integritate specificate prin definiții. Recomandările pot
avea relevanță pentru mai multe teme sau definiții.”
Locul I în topul valorilor etice este ocupat de VALORILE INTEGRITĂȚII ÎN
CERCETAREA ȘTIINȚIFICĂ.
Principalele valori de integritate în CS, retinute de COD se referă la:
a. Onestitate = “concordanța între comportament și autoprezentarea lui în spațiul
public, între practica de cercetare proprie, personală sau instituțională, și așteptările
pozitive asociate cunoașterii științifice.” → Scopul cercetării științifice: “producerea
unor formulări cu valoare de adevăr și obținerea unor consecințe sociale pozitive ale
aplicării rezultatelor de cercetare. “
b. Responsabilizare = “asumarea consecințelor directe sau indirecte ale practicilor
proprii, individuale sau instituționale, de realizare a cercetării științifice.”
c. Replicabilitate = asigurare a “condițiilor ca întregul proces de cercetare proprie
să poată fi reluat cu aceleași date sau cu date similare, urmând același algoritm de
cercetare.”
d. Validitatea cunoașterii = “asigurare procedurală și prin evaluare de produs de
cunoaștere finit astfel încât cercetarea să măsoare în cât mai mare măsură ceea ce ar
trebui să măsoare”.

TEMĂ DE REFLECȚIE ȘI DEZBATERE. [1]

Există un hiatus sau un raport de complementaritate între onestitate ca valoare
tradițională și celelalte trei tipuri de valori, bazate pe asumare + asigurare, care au
un caracter mai degrabă tehnic și birocratic?
REPERE PENTRU OPTIMIZAREA FLUXULUI ARGUMENTATIV.
A se tine cont, pe parcursul dialogului, de cele notele de subsol explicative (3-4): (i)
“În cadrul acestui document folosim termenul „integritate” pentru a desemna
„integritatea în cercetarea științifică”, în sensul statuat prin unul dintre documentele
fondatoare „as the adherence by scientists and their institutions to honest and
verifiable methods in proposing, performing, evaluating, and reporting research
activities” (NAS-NAE-IOM 1992:4)”; (ii) “Valorile în sine sunt obiective de durată
în strategii la nivelul unor comunități umane date. Realizarea lor se face prin
specificarea unor principii, norme și bune practici care le reflectă.”
12
TEMĂ DE REFLECȚIE ȘI DEZBATERE. [2].
Care au fost criteriile de selectare a valorilor de integritate, mai ales dacă există mari
diferențe între codurile europene, transatlantice sau din zona Asia-Pacific?
REPERE PENTRU OPTIMIZAREA FLUXULUI ARGUMENTATIV. [2].
A se ține cont, pe parcursul dezbaterii, de notele de subsol, în primul rând, pentru a
ne forma o perspectivă comparatistă asupra problematicii și, în al doilea rând, pentru
a înțelege, de ce autorii au restrâns la 4 lista noastră de valori, considerând-o
suficient de specifică și definitorie tipului axiologic românesc:
2. Valorile definitorii pentru integritate la nivelul codurilor de bună conduită în
cercetare diferă. În codul european de conduită (2017), spre exemplu, sunt
menționate patru principii sau valori centrale ale integrității în cercetare: onestitatea,
respectul (față de colegi, participanți la cercetare, mediul uman de cercetare ),
responsabilizarea (accountability), fidelitatea (reliability) în asigurarea calității
cercetării. În codul danez de conduită (2014) valorile fundamentale ale integrității
sunt onestitatea, transparența și responsabilizarea. Pentru spațiul nord-american lista
este mai lungă și include obiectivitatea, onestitatea, deschiderea (openness),
responsabilizarea, corectitudinea (fairness) și buna administrare (stewardship)
(NAS-NAE-IOM, 2018). În codul australian de conduită responsabilă în cercetare
sunt menționate opt principii sau valori fundamentale: onestitate, rigoare,
corectitudine, respect față de participanții la cercetare, recunoașterea drepturilor
aborigenilor, responsabilizarea, promovarea practicilor de cercetare responsabilă. În
codul olandez, recent apărut, KNAW et al. (2018) sunt menționate cinci principii,
respectiv onestitatea, responsabilitatea, transparența, scrupulozitatea și
independența. Varietatea, evidentă și din aceste exemple, depinde, în esență, de ceea
ce vor să accentueze ca dezirabil cei care structurează respectivele coduri de
conduită, de provocările cu care se confruntă promovarea bunelor practici in
cercetarea științifică din mediul de cercetare asociat codului. Lista CoNaEtic
intersectează bună parte din valorile instituțiilor menționate. În plus, asigură o
relativă independență între valori si, probabil, o adecvare sporită la provocările
contextului de aici.”

13
În continuare, cele 4 valori ale integrității primesc mai multe “atribute” sau
determinații, care au rolul de a îmbogăți complexul de semnificații:
2. Valorile de integritate științifică, în perioada contemporană,
a. ...tind să fie universale și trebuie promovate ca atare, fără a lăsa loc ideologiilor
justificative de tipul ”la noi cercetarea se face altfel” sau ”la noi, acum x ani nu erau
legi împotriva plagiatului”;
b. ...trebuie aplicate pe tot lanțul cercetării, de la aplicații pentru obținerea unor
proiecte, la designul cercetării, culegerea, analiza și interpretarea datelor ,
comunicarea și publicarea rezultatelor de cercetare până la evaluarea cercetărilor;
c. ...suportă specificări sau diferențieri naționale și disciplinare mai ales în raport
cu gravitatea contextuală a diferitelor abateri de la normele de bună conduită.
Toate cele patru valori fundamentale ale integrității academice au o relativă
autonomie și lor le corespund principii acționale și tipuri de bune practici specifice.
Între ele există, însă, relații de interdependență. Onestitatea este valoarea
fundamentală a integrității academice. Un deficit de onestitate atrage după sine și
integritate redusă sub aspectul responsabilizării, replicabilității și al asigurării unei
cunoașteri valide. După cum se va specifica în detaliu, în subcapitolul următor,
transparența este o valoare sintetică, integratoare pentru toate cele patru anterior
menționate.

TEME DE REFLECȚIE ȘI DEZBATERE.

Să observăm anumite contradicții între determinatiile precizate de COD:
[a] “tind să fie universale” → adică, nu sunt universale, doar tind?;
[b] “suportă specificări sau diferențieri naționale și disciplinare” → dacă sunt sau
doar tind să fie universale, cum mai pot suporta și… “specificări sau diferențieri
naționale și disciplinare”?
[c] “Toate cele patru valori fundamentale ale integrității academice au o relativă
autonomie” → dacă au o relativă autonomie, cum mai suportă specificări și
diferențieri?

14
[d] “Între ele există, însă, relații de interdependență” → cum pot funcționa relațiile
de interdependență în regimul autonomiei sau / și al “ specificării sau diferențierii
naționale și disciplinare”?

[e] TEMĂ FACULTATIVĂ DE REFLECȚIE:

(i) După Spinoza și Hegel, doi titani ai gândirii filosofice și morale: Omni
determinatio est negatio. Adică: orice determinație este negație. Credeți că putem
aplica această ipoteză de lucru la modul de definire multiplă a valorilor integrității,
în acest text? Nu cumva aglomerarea definițiilor de gradul 2, introducerea de noi
atribute și determinații duce la negarea obiectului definit? La dizolvarea lui
epistemică?
(îi) Considerați necesar că orice cod de etică și deontologie să afirme explicit că se
înscrie și respectă tradițiile europene și naționale, făcând, în primul rând, referire, că
baza de autentificare și legitimitate, la înțelepciunea ganditorilor greco-romani, la
concluziile moralistilor europeni, din Evul Mediu până în secolul XXI? De la Etica
Nicomahică a lui Aristotel până la marii părinți și scriitori bisericești, de la teologi
până la Minima moralia a lui Adorno sau la scrierile lui Heidegger, Gadamer, Urs
von Balthasar etc? Argumente pro și contra.
Considerați că absența unei referințe minimale la fundamentele tradițiilor morale
europene și românești reprezintă o lipsă de informare sau face parte dintr-un program
educativ de arhivare a marilor tradiții, a marilor valori, care au modelat Europa
modernă și i-au asigurat identitatea? 6
PRINCIPII DE INTEGRITATE.
Cvartetul axiologic, altfel spus, cele patru valori de integritate academică [onestitate,
responsabilizare, replicabilitate și validitate a cunoașterii], va fi aplicat efectiv, în
practica de CS, prin intermediul unor principii de integritate.
→ Ce sunt principiile de integritate?
“specificări ale valorilor prin mijloace specifice de acțiune, asociate valorilor.”

6[http://www.research.gov.ro//uploads/sistemul-de-cercetare/organisme-
consultative/cnecsdti/2020/raport-eveniment-cnecsdti-declaratie-bonn.pdf]

15
→ Ce funcţie au principiile?
“Principiile au funcție instrumentală fundamentală în realizarea obiectivelor definite
prin valori.”

TEMĂ DE REFLECȚIE ȘI DEZBATERE. TEME PROIECTE.

Explicați de ce principiile de integritate sunt “specificări ale valorilor”.
Cum definiți cuvântul “specificări”?
Cum definesc autorii conceptul de valoare și conceptul de principiu?
Descifrați mecanismele logice și semantice ale procesului de codificare a valorilor
etice.
DEX consideră că principiul este un “Element fundamental, idee, lege de bază pe
care se întemeiază o teorie științifică, un sistem politic, juridic, o normă de
conduită“. Cum reușesc autorii CODULUI NAȚIONAL DE ETICĂ A
CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE să contrazică DEX și să transforme semnificația
principiului că element de bază în auxiliar al valorii? Sau poate doar completează
DEX-ul?
Considerați că exprimarea următoare, care sintetizează definiția principiului, dată de
autori, mai corespunde adevărului susținut de autorii Codului sau îl falsifică? Iată, o
variantă de exprimare: principiul specifică valoarea prin mijloace specifice.
SUGESTII BIBLIOGRAFICE.
CODUL NAȚIONAL DE ETICĂ A CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE (CoNaEtic)
(draft 2, 21 ianuarie 2019).
[http://www.research.gov.ro/uploads/sistemul-de-cercetare/organisme-
consultative/cnecsdti/conaetic2019b-003.pdf]
GHID DE INTEGRITATE ÎN CERCETAREA ȘTIINȚIFICĂ.
[http://www.research.gov.ro/uploads/sistemul-de-cercetare/organisme-
consultative/cnecsdti/2020/ghid-integritate-in-cercetarea-stiintifica-cne-2020.pdf].

16
GHID PENTRU IDENTIFICAREA PLAGIATULUI ÎN LUCRĂRILE
ȘTIINȚIFICE.
[https://cnecsdti.research.gov.ro/wp-
content/uploads/cne/2017/12/Ghid_identificare_plagiat_final_site.pdf].
Raport-eveniment „Declarația de la Bonn - perspective etice ale libertății științei în
Spațiul European al Cercetării“

REPERE PENTRU OPTIMIZAREA FLUXULUI ARGUMENTATIV

DEX '09 (2009): “SPECIFICÁRE, specificări, s. f. Acțiunea de a specifica și
rezultatul ei; indicație, mențiune, specificație.” → În cazul acesta, după consultarea
DEX, înțelegem că principiile sunt “specificări ale valorilor”, prin faptul că “indică,
menționează, specifică”.
Recitind CODUL, descoperim că autorii nu definesc nici valoarea, nici principiile,
presupunând că orice persoană cultivată cunoaște definițiile celor doi termeni. Ca să
confirmăm presupunerile autorilor, vom căuta în DEX cele două definiții:
1. VALOARE: “Proprietate a ceea ce este bun, dezirabil și important: adevărul,
binele, frumosul; importanță, însemnătate, preț, merit. ◊ Scară de valori = ierarhie a
valorilor. Judecată de valoare = judecată normativă care enunță o apreciere.”
2. PRINCIPIU. “Element fundamental, idee, lege de bază pe care se întemeiază o
teorie științifică, un sistem politic, juridic, o normă de conduită etc. ◊ Totalitatea
legilor și a noțiunilor de bază ale unei discipline.”
După ce descoperim definiția principiului în DEX, recitim textul din COD și
observăm că nu este vorba de un principiu ca lege de bază, ci de un principiu de
integritate. Dar ce înseamnă integritate? Căutăm în DEX. → “Însușirea de a fi
integru; cinste, probitate; incoruptibilitate.”
Ne amintim că în COD se precizează că principiile de integritate sunt “specificări ale
valorilor prin mijloace specifice de acțiune, asociate valorilor.”. Țînând cont de DEX
și de COD, înțelegem că o valoarea de integritate, precum onestitatea, care ar trebui
să fie universală și națională, ajunge să fie aplicată efectiv în practică “prin
intermediul unor principii de integritate care sunt, în fapt, specificări ale
valorilor prin mijloace specifice de acțiune, asociate valorilor.” Altfel spus,
17
onestitatea ca valoare este implementată printr-un principiu al… onestității, care este
o specificare prin mijloace specifice…”. Pe scurt:
onestitatea [ca valoare] versus onestitatea [ca principiu]
sau
onestitatea [ca valoare] = onestitatea [ca principiu].
Același element este și valoare și principiu al valorii. Oare să fie posibil? Putem
defini onestitatea prin gen proxim și diferența specifică? Încercați. Considerați că
acest grupaj amețitor de înaltă virtuozitate [definiții + demonstatii] se bazează pe o
serie de tautologii sau nu? Căutați în DEX definiția cuvântului tautologie.

→ Având clar în minte o schemă de funcționare a mecanismelor logice și semantice,

ne continuăm lectura CODULUI.
Așadar, care sunt, în viziunea celor 17 autori, “principiile de satisfacere a cerințelor
de integritatea academică asociate valorilor anterior menționate.”, altfel spus,
principiile de integritate?
Răspuns:
“1. A fi ONEST în cercetare obligă la: […].
2. REPLICABILITATEA […].
3. RESPONSABILIZAREA […].
4. Asigurarea VALIDITĂȚII proceselor de cunoaștere […].
5. Asigurarea TRANSPARENȚEI în procesul de cercetare […]”.
Sa comparam, acum, cele doua serii de explicatii-definitii, cu ajutorul unui imagini
tabelare:

NR. VALORI ALE INTEGRITĂȚII PRINCIPII DE

INTEGRITATE
CRT.
1 Onestitate A fi ONEST

18
 2 Responsabilizare REPLICABILITATEA
3 Replicabilitate RESPONSABILIZAREA
4 Validitatea cunoașterii Asigurarea
VALIDITĂȚII
5 Asigurarea
TRANSPARENȚEI

OBSERVAȚII.
1. Valorile integrității sunt în număr de 4.
2. Principiile de integritate sunt în număr de 5.
3. Denumirile celor 4 valori sunt identice cu denumirile celor 4 principii.
4. În rubrica principiilor, se aduagă un principiu în plus, comparativ cu numărul
valorilor, și anume: transparența. Al cincilea principiu strică simetria, dar poate că
este necesar?
5. În timp ce valorile sunt exprimate printr-o serie substantivală, 3 principii
beneficiază de un determinant imperativ: a fi [onest], asigurarea [validității],
asigurarea [transparenței].
6. În această situație, de ce, totuși, sunt doar 4 valori, iar principiile - 5?
7. Comparație între mecanismul de definire a valorilor și mecanismul de definire a
principiilor:

Nr.crt. VALORI PRINCIPII

1 Onestitate = concordanța A fi ONEST = obligă la
→ urmeaza 7 subdefinitii.

2 Responsabilizare = asumare RESPONSABILIZAREA

= “presupune

19
 obligativitatea” →
urmeaza 3 subdefinitii,

3 Replicabilitate = asigurare REPLICABILITATEA =

obligă la → urmeaza 4
subdefinitii.
4 Validitatea cunoașterii = asigurare Asigurarea
procedural VALIDITĂȚII prin →…

5 Asigurarea
TRANSPARENȚEI
→ o cerință cumulative…

8. Ce observăm? → atât valorile, cât și principiile sunt definite prin “norme”

restrictive, de tipul: asigurare, obligativitate.
9. După analiza comparativă a valorilor și principiilor, constatăm frecvența în textul
CODULUI a unui [a] fenomen sintactic, care constă din repetarea unor cuvinte cu
același sens, dar cu funcțiuni diferite. Acest fenomen sintactic, care exprimă
identitatea a doi sau mai mulți termeni, are rolul de a sublinia o calitate sau o acțiune.
Constatăm, de asemenea, frecvența unui [b] fenomen logic, descris de logica
simbolică: o judecată, în care subiectul și predicatul sunt exact aceeași noțiune. Acest
fenomen logic se numește tautologie și este definit în DEX ca “Greșeală de limbă,
care constă în repetarea inutilă a aceleiași idei, formulată cu alte cuvinte; cerc vicios,
pleonasm.” Pe de altă parte, este posibil ca tautologia să fie intenționată și, în fond,
doar aparentă, cuvintele fiind repetate cu sens schimbat [generic, valorizator],
realizându-se, astfel, o figură de stil, numită antanaclază sau o specie a ei: diafora.
Ambele figuri de stil, pe care le regăsim și în retorică, sunt frecvente la nivelul
lexico-semantic și constau din repetarea aceluiași cuvânt polisemantic, în diverse
categorii gramaticale și contexte, cu diferite nuanțe semantice.
[cf. https://figuridestil.ro/antanaclaza/; [https://figuridestil.ro/diafora/].

20
10. Pe baza acestor observații și constatări, evaluati impactul și eficienţa acestui
COD.

9. PLAGIAT. SCHEME. TABELE. DIAGRAME.

21
22
23
BIBLIOGRAFIE / WEBOGRAFIE / SITOGRAFIE
1. CODUL NAȚIONAL DE ETICĂ A CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE (CoNaEtic)
(draft 2, 21 ianuarie 2019).
[http://www.research.gov.ro/uploads/sistemul-de-cercetare/organisme-
consultative/cnecsdti/conaetic2019b-003.pdf]
2. GHID DE INTEGRITATE ÎN CERCETAREA ȘTIINȚIFICĂ.
[http://www.research.gov.ro/uploads/sistemul-de-cercetare/organisme-
consultative/cnecsdti/2020/ghid-integritate-in-cercetarea-stiintifica-cne-2020.pdf].
3. GHID PENTRU IDENTIFICAREA PLAGIATULUI ÎN LUCRĂRILE
ȘTIINȚIFICE.
[https://cnecsdti.research.gov.ro/wp-
content/uploads/cne/2017/12/Ghid_identificare_plagiat_final_site.pdf].
24
4. RAPORT-EVENIMENT „DECLARAȚIA DE LA BONN - PERSPECTIVE
ETICE ALE LIBERTĂȚII ȘTIINȚEI ÎN SPAȚIUL EUROPEAN AL
CERCETĂRII“
[http://www.research.gov.ro//uploads/sistemul-de-cercetare/organisme-
consultative/cnecsdti/2020/raport-eveniment-cnecsdti-declaratie-bonn.pdf].
[http://responsable.unige.ch/top/duplicate-of-auteur.html].
[http://ovsm.unige.ch/qui-sommes-nous/cv-bergadaa/index.html].

25