Sunteți pe pagina 1din 4

Stendhal

Stendhal, pe numele su adevrat Henri-Marie Beyle (23


ianuarie 1783, Grenoble 23 martie 1842), Paris, a fost un
scriitor francez renumit pentru fineea analizei sentimentelor
personajelor sale i pentru lipsa intenionat de sensibilitate a
stilului su. Se crede c Stendhal i-a ales pseudonimul literar
ca un omagiu adus lui Johann Joachim Winckelmann,
fondatorul arheologiei moderne, nscut n localitatea Stendal,
Saxa-Anhalt (Germania).
Stendhal a participat la rzboaiele care au urmat Revoluiei
franceze i din perioada Primului Imperiu napoleonian ca ofier
de dragoni i ca intendent militar.
Romanele lui Stendhal
Opera lui Stendhal conine att texte autobiografice (ca Viaa lui Henri Brulard) ct i romane
dintre cele mai frumoase ale literaturii franceze: Rou i Negru, Lucien Leuwen, Mnstirea
din Parma.
Rou i Negru este primul mare roman al lui Stendal i primul care combin n mod subtil
descrierea realitii sociale cu aciunea romanesc, (dup Erich Auerbach n celebrul su
studiu Mimesis). Julien Sorel, personajul central al romanului, este ntr-un sens produsul pur
al epocii sale. Transportat de ambiie, dup lectura Memorialului din Sfnta Elena al lui
Napoleon, contient c de la Revoluie nu numai naterea ci i meritul personal are
importan, eroul viseaz s devin un nou Bonaparte.
Realismul lui Stendhal
Stendhal a gndit o anumit estetic realist nainte de a o "aplica" n scriitur, realismul su
specific provenind din dorina de a crea un roman-oglind, simpl reflexie a realitii sociale
i politice a epocii dure pe care o traversa. n Racine i Shakespeare, scriitorul afirm c
datoria artei romantice este de a rspunde gustului i tendinei populare. Realismul lui
Stendhal nseamn n primul rnd voina de a prezenta evenimente i fapte care i intereseaz
pe contemporani (Monarhia din Iulie n Lucien leuwen, Restauraia n Rou i Negru,
nfrngerea i retragerea austriecilor n Mnstirea din Parma). n schimb, Stendhal este foarte
preocupat de a reda sentimentele personajelor centrale cu tot realismul psihologic de care e
capabil. El se inspir din teoriile privind iubirea coninute n tratatul su Despre dragoste,
ncercnd s fie un psiholog riguros. Sentimentul iubirii este descris cu exactitate: naratorul
insist ndelung asupra nceputului pasiunii i aventurii care i urmeaz: cf. D-na de Rnal Julien, Julien - Mathilde de la Mole, Lucien Leuwen - D-na de Chasteller, Fabricio - Cllia.
Realismul n descrierea moravurilor i a societii
Rou i Negru i Lucien Leuwen sunt fresce acerbe ale societii sub regimul Restauraiei, aa
cum indic sub-titlul din Rou i Negru : Cronica anului 1830; Lucien Leuwen este amplul
tablou al Monarhiei din Iulie; Mnstirea din Parma descrie moravurile politice ale
monarhiilor italiene din sec.al XIX-lea. Aceste romane au deci o component politic nu prin
prezena unor lungi reflecii politice (Stendhal refuz un astfel de procedeu comparndu-l
chiar n romanul Rou i Negru cu o mpuctur n timpul unui concert) ci prin relatarea
faptelor. Componenta politic n romanul Mnstirea din Parma este mult mai puin
important dect n Rou i Negru sau Lucien Leuwen. Istoria, n schimb, joac un rol

inseparabil de aciunea romanesc (btlia de la Waterloo, intrarea trupelor franceze n Milano


n 1796).
Rou i Negru i Mnstirea din Parma conin i o critic aprins a poziiei de inferioritate a
femeii n epoc (cf. interpretrii feministe a romanelor lui Stendhal de ctre Simone de
Beauvoir n Sexul al doilea).
Descrierea moravurilor n opera lui Stendhal nu se vrea niciodat imparial ci critic: ea nu
este motivat de o voin sociologic ci de dorina de a nltura aparenele neltoare i de a
arta adevrul, crudul adevr (deviza primului volum din Rou i Negru) societii
contemporane.
n ciuda realismului su, Stendhal nu descrie n detaliu realitatea material, locurile care
servesc de fundal naraiunii; la nceputul romanului, comuna Verrieres e descris doar pe o
pagin, care servete de introducere unei critici aspre a locuitorilor. Nu ne este descris nici
hotelul de la Mole (Rou i Negru), nici oraul Milano, nici castelul marchizului del Dongo
(Mnstirea din Parma). Descrierea locurilor este "funcional", naratorul recurgnd la acest
procedeu doar n msura n care este necesar pentru dezvoltarea intrigii: nchisoarea lui
Fabrice este descris n detaliu fiind teatrul principal al aciunii romanului Mnstirea din
Parma.
Stendhal descrie sumar personajele: nu tim aproape nimic despre ce purta d-na de Rnal,
Mathilde sau Julien, cum artau Lucien Leuwen sau Fabrice, n afar de culoarea prului sau
alte cteva detalii ale aspectului personajelor din scurte meniuni aduse n trecere.
Descrierea sumar a realitii materiale este una din particularitile romanului stendhalian.
Tema banilor este adeseori abordat doar n relaie cu personajele secundare sau detestabile
(Dl.de Rnal, marchizul del Dongo): atenia cititorului este canalizat ctre personajele
principale care nu au astfel de preocupri (Fabrice, D-na de Rnal, Lucien Leuwen). Romanul
lui Stendhal este "rapid" (potrivit personajelor, care au doar 20 de ani), iar descrierea
puncteaz o pauz n naraiune. O alt limit a realismului lui Stendhal se refer la figura
romanesc a eroilor romanelor sale: personajul lui Julien Sorel este inteligent, i urte
profund contemporanii, este nebun de ambiie, Fabrice este exaltat i pasionat, Lucien
Leuwen este un tnr idealist i plin de sine.
Realismul subiectiv la Stendhal
Dar realismul lui Stendhal este subiectiv fr ca aceasta s constituie o contradicie;
realismul subiectiv reprezentnd unul din procedeele literare fundamentale la Stendhal (cf.
G.Blin, Stendhal i problemele romanului).
Principala originalitate a lui Stendhal este folosirea intensiv a focalizrii interne (pentru
a folosi terminologia lui Grard Genette) n istorisirea evenimentelor. Evenimentele sunt
vzute prin prisma protagonitilor, sau chiar a unuia singur. Scriitorul refuz deci punctul de
vedere al naratorului omniscient dar practic "restrngerea cmpului". n Rou i Negru i
Lucien Leuwen evenimentele sunt vzute prin ochii lui Julien Sorel i respectiv Lucien
Leuwen. n Mnstirea din Parma, naratorul recunoate dreptul la punct de vedere al celorlalte
personaje, dar Fabrice del Dongo pstreaz locul principal (scena btliei de la Waterloo
rmne paradigmatic). Ideea "restrngerii cmpului" este clar: Stendhal renun la redarea
monologurilor interioare, reducnd romanul la biografia eroului. Cele trei mari roamne ale
sale ncep cu tinereea eroului (sau chiar nainte n Mnstirea din Parma) i se termin cu
moartea sa (Rou i Negru i Mnstirea din Parma).
Prima consecin a restriciei cmpului: descrierile sunt sumare; ele sunt opera unui narator
exterior care vede personajele din afar sau care observ natura, incompatibil cu restricia
cmpului i deci cu un rol secundar n opera lui Stendhal.

Alegerea procedeului de restricie a cmpului explic de asemeni c unele personaje apar i


dispar rapid n povestire (de exemplu contele de la Mole n Rou i Negru sau Rassi n
Mnstirea din Parma) cci totul este vzut prin ochii personajului central.
O a treia consecin a restriciei cmpului: evenimentele se dezvluie treptat. Eroii lui
Stendhal sunt deseori uimii de ceea ce vd i neleg sensul doar progresiv. Julien nelege
doar cu timpul de ce d-ra de la Mole apare ntr-o bun zi n doliu, fr ca cineva din jurul ei s
fi murit recent. Julien va descoperi ulterior c ea purta doliu dup un strmo mort n secolul
al XVI-lea...
Opera autobiografic
Opera lui Stendhal este profund inspirat din propria sa via, romanele lui constituind o
autobiografie ideal a scriitorului. Julien Sorel, Lucien leuwen, Fabrice del Dongo sunt cei
care Stendhal ar fi visat s fie. Exist trei tipuri de opere autobiografice la Stendhal: pe de o
parte, Stendhal a scris timp de ani i ani un [[Jurnal]], coninnd evenimentele din viaa sa; pe
de alta, marile opere autobiografice intitulate Viaa lui Henri Brulard i Amintirile unui egoist.
Acestea urmresc aceeai idee ca Jurnalul, dar i ideea Confesiunilor lui Rousseau, aceea a
autocunoaterii, dar se deosebesc de Jurnal fiind scrise a posteriori. n sfrit, autobiografia ia
o form original la Stendhal: i plcea s scrie pe marginea crilor, (sau chiar a romanelor
sale, dar de manier criptic) sau pe obiecte de mbrcminte (de exemplu pe o curea n Viaa
lui Henri Brulard).
Opera autobiografic la Stendhal nu se deosebete att de scopul urmrit dect prin
importana pe care o dobndete, exprimndu-se la fel de bine prin romane ca prin
autobiografii propriu-zise, i chiar critica de art la Stendhal ia forma unei autobiografii.
Rosu si negru
Verrieres este un mic oras frantuzesc situat in munti. Primarul acestuia, instaritul domn de
Renal, locuieste impreuna cu sotia sa si cei trei copii ai sai intr-o minunata casa imprejmuita
de gradini. Dorind sa iasa in evidenta si sa fie mai presus de cincurentul sau, Valenod, domnul
de Renl se hotaraste sa angajeze un perceptor pentru copii. Il alege pe Julien, fiul unui tzaran.
"E un tanar teolog, sau asa ceva, bun latinist, si copiii au sa faca progrese cu el ; are o fire
energica, asa spune preotul. " Julien, un baiat de nouasprezece ani, admirator lui Napoleon
Bonaparte, este pe placul stapanei lui. "In salon, oricat de umila i-ar fi fost tinuta, ea ii gasea o
mare superioritate intelectuala fata de toti ce veneau in casa. " La inceput ii este greu in noua
locuinta, se acomodeaza cu dificultate, nu-i iubeste pe copii, este invidiat de servitori si simte
o profunda repulsie fata de cei bogati. Cand afla ca Elisa, camerista, este indragostita de el,
respinge imediat ideea casatoriei. "El ii marturisi preotului, cu multa sovaiala in glas, ca din
pricini pe care nu le putea spune, ca sa nu dauneze altcuiva, respinsese de la inceput casatoria
planuita.
Doamna de Renal este curinsa de fericire la aflarea vestii. "Ea ceru sa-i repete de mai multe
ori ca Julien refuzase de-a binelea si ca refuzul lui nu-i ingaduia sa revina la o hotarare mai
inteleapta. " Totusi, fericirea asta o determina sa stea pe ganduri. "<< Nu cumva sunt
indragostita de Julien? >> se intreba ea in sfarsit. "
Venind primavara, familia de Renal se muta la resedinta de vara din Vergy. Incetul cu incetul
intre Julien si doamna de Renal se infiripa o aventura de dragoste. Singura care isi da seama
de ceva este doamna de Derville, o prietena de-a casei. Pentru doamna de Renal, sentimentele
de iubire sunt ceva cu totul nou. "Sa fiu oare indragostita? Eu, femeie maritata, sa fiu
indragostita? Dar pentru sotul meu n-am simtit niciodata nebunia asta intunecata care ma face
sa nu-mi pot dezlipi gandul de la Julien. " Totusi dupa scurt timp incepe sa o chinuie ideea
pacatului. "Cand se temea ca nu-i iubita, cand o tortura ideea infioratoare a pacatului, ca si

cum a doua zi avea sa fie legata de stalpul infamiei, in piata publica din Verrieres, cu o tablita
explicand lumii adulterul savarsit. "
Julien isi lua un concediu de trei zile pentru a-l vizita pe prietenul sau Foque. Acesta ii
propune sa faca negot impreuna, Julien insa rezfuza oferta. Intors la Vergy, isi continua
periculoasa escapada cu stapana casei. Intr-una din nopti se furiseaza la iubita sa in camera.
Aceasta se simte vinovata de ceea ce face si totusi nu se poate opri. "Si, chiar cand nu mai avu
ce sa-i refuze, ea il impingea departe de ea, cu sincera indignare, si apoi i se arunca in brate. "
Cand in toamna trecu regele prin Verriers, ea reuseste sa-l numeasca pe Julien in garda de
onoare, daruindu-i un costum nou. Concetatenii sunt indignati de aceasta fapta. "Cum, pentru
ca lucratorul asta marunt, deghizat in popa, era perceptorul tancilor lui, primarul avea
indrazneala sa-l numeasca in garda de onoare, spre paguba domnilor cutare si cutare,
fabricanti cu dare de mana? " In aceiasi zi, tanarul il cunoaste pe episcopul de Agde, un barbat
cu doar sapte sau opt ani mai in varsta ca el.
Elisa observand ca se petrece ceva intre stapana casei si Julien, se duce la domnul de
Valenod si-i destainuie totul. Acesta nu asteapta mult si trimite o scrisoare anonima domnului
de Renal, in care povesteste la randul lui cele aflate. Cei doi amanti, banuind primejdia,
uneltesc un plan pentru a iesi din impas, plan care le reuseste. Julien este nevoit sa plece
pentru un timp la Verrieres, unde isi petreece timpul printre plictisitorii bogatasi ai orasului.
"Ce adunatura ! isi spuse Julien, chiar daca mi-ar da jumatate din tot ce fura, tot n-as vrea sa
traiesc laolalta cu ei. Intr-o buna zi m-as da de gol ; n-as fi in stare sa-mi stpanesc dispretul pe
care mi-l inspira. " Intre timp doamna de Renal reusi sa-l convinga cu desavarsire pe sotul ei
ca este nevinovata in toata intamplarea. Planul insa trebuie dus la sfarsit. "Dar nu mai era
femeia nepriceputa si sfioasa de acum un an ; patima ei fata si remuscarile ii luminasera
mintea. " Asadar, hotaraste sa se desparta de Julien pentru o vreme, trimitand-ul la un seminar
la Besancon. Scrisoarea de recomandare i-o face parintele Chelan, prietenul tanarului si om de
seama in ochii parintelui Pirard, directorul seminarului. Julien nu-si face prieteni in rastimpul
sederii lui acolo, este insa luat sub ocrotirea parintelui Pirard, care cu timpul il indrageste.
Scrisorile doamnei de Renal nu le primeste, acestea fiind arse. "<< Sa ma fi uitat oare toata
lumea? >>, se gandea el, nestiind ca parintele Pirard primise si zvarlise in foc cateva scrisori
trimise din Dijon [...]. " Colegii lui ii poreclesc "Martin Luther", "mai ales, ziceau ei, din
pricina logicii aceleia dracesti care il face sa fie atat de infmurat. " Desi se straduieste, Julien
nu reuseste sa se faca iubit. Spre norocul lui, dupa ce il destituie din functie, parintele Pirard il
recomanda marchizului de La Mole. Marchizul este incantat de ideea de a-l lua pe tanar ca
secretar, lucru pe care il si face numaidecat. Inainte de plecarea spre resedinta de La Mole din
Paris, Julien trece pe la iubita sa pentru a o vedea ultima oara inainte de lunga despartire. Face
acest lucru pe furis, noaptea, plecand dimineata ca un fugar, cu domnul de Renal pe urmele
lui.