GustaveFlaubert

-Doamna Bovary-

Gustave Flaubert (n.12 decembrie 1821, Rouen, Franţa – d. 8 mai 1880, Croisset) a fost un scriitor
francez.
Este unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori occidentali. Cea mai importantă operă a sa este Madame Bovary
(1857).
Tinereţea
Gustave Flaubert se naşte pe 12 decembrie 1821 la Rouen, la spitalul unde tatăl lui era chirurg. Achille-
Cléophas Flaubert, fiu de veterinar din Nongent-sur-Seine, a făcut studii strălucite de medicină la Paris şi a fost
numit mai întâi asistent-chirurg, apoi chirurg-şef la spitalul mai sus amintit, unde îşi avea, de altfel, şi
domiciliul. Energic, perseverent, cu un ascuţit simţ al datoriei, celebru ca practician, el a format o şcoală de
tineri chirurgi, care i-au purtat veneraţie şi recunoştinţă. În 1824 a fost învinuit de ateism, dar achitat,
recunoscându-i-se mai înainte de toate valoarea excepţională de om şi medic. Trăsături ale tatălui lui Flaubert
se recunosc în portretul doctorului Larivière din "Doamna Bovary". Mama scriitorului, Anne-Justine-Caroline
Fleuriot, de origine pur normandă, fiică de medic, orfană de timpuriu, a îmbrăţişat de la început concepţiile
soţului ei şi a rămas toată fiinţa cea mai apropiată de Gustave. Achille Flaubert, fratele mai vârstnic cu nouă ani
a lui Gustave, l-a urmat în carieră pe tatăl său, dar nu s-a ridicat la înălţimea acestuia. Relaţiile dintre cei doi
fraţi au fost destul de reci. Caroline Flaubert, sora mult îndrăgită de Gustave, mai tânără decât el cu trei ani, s-a
măritat în 1845 cu Émile Homard; moartea ei, survenită la naşterea unei fetiţe, care va fi crescută de Gustave şi
de doamna Flaubert, a fost una dintre cele mai adâci dureri încercate de scriitor.
Atmosfera sumbră a spitalului unde şi-a petrecut copilăria, neliniştile tatălui hărţuit de responsabilitate şi
doborât de trudă, disecţiile la care asistă mai mult în secret, toate acestea îşi vor spune cuvântul în cristalizarea
unui caracter înclinat spre pesimism şi melancolie, dar vor imprima duritate, migală şi exactitate viitoarei munci
scriitoriceşti.
În luna februarie 1832 Gustave intră ca extern la liceul din Rouen, căruia îi păstrează o tristă amintire pentru o
anume educaţie romantică, desuetă, care împingea mulţi elevi la viciu şi adesea la sinucidere. Supraîncărcarea
volumului de materii predate, învăţarea mecanică îl dezgustă pe adolescent, care reface trăirile de atunci în
pateticile pagini ale "Memoriilor unui nebun": "Mă mai văd aşezat, pe băncile clasei, absorbit în visele mele de
viitor[...] în timp ce pedagogul râdea de versurile mele latineşti, iar colegii mă priveau batjocoritor". Citeşte cu
pasiune pe Byron, Goethe, Shakespeare, Cervantes. În 1825 scrie primele povestiri: "Un parfum de mirodit",
"Ciumă la Florenţa", "Turbare şi neputinţă", istorii de certă influenţă byroniană, de factură pesimistă.
Anii maturităţii
Flaubert o cunoaşte la Trouville pe Elisa Schelesinger, soţia (nelegitimă mult timp) a unui afacerist, în vârstă de
26 de ani, femeie de o cinste şi de o puritate ireproşabile, care rămâne toată viaţa marea pasiune a scriitorului;
episodul întâlnirii este povestit amănunţit în "Memoriile unui nebun", unde tânăra doamnă se numeşte Marie; ea
va deveni modelul lui Marie în "Educaţia sentimentală".
"Memoriile unui nebun", roman terminat în 1838, este un jurnal al crizei sentimentale pe care o traversează un
adolescent exaltat; este vizibilă influenţa "Confesiunilor" lui J. J. Rousseau, a "Confesiunii unui copil al
secolului" a lui A. de Musset (apărută chiar în acelaşi an), iar ecourile ei se vor răsfrânge tardiv în "Confesiunea
lui Claude", primul roman a lui Émile Zola.
În 1837 publică povestiri fantastice ("Vis de infern", Quidquid volueris"), romanul "Pasiune şi virtute", în care
se schiţează portretul doamnei Bovary, iar în 30 martie, apare în revista "Colibri", "O lecţie de istorie naturală",
povestire care aduce un ton nou, satiric, antiburghez caracteristic întregii creaţii realiste flaubertiene.

Opera
• 1857: Doamna Bovary ("Madame Bovary"), operă capitală, pentru literatura secolului al XIX-lea;
 • 1862: Salammbô, roman ce evocă un episod din istoria Cartaginei;
• 1870: Educaţia sentimentală ("L'Éducation sentimentale"), roman ce dezbate tema iluziilor pierdute în
viaţă;
• 1874: Ispitirea sfântului Anton ("La Tentation de Saint Antoine"), caracterizată printr-un realism
halucinatoriu;
• 1881: Bouvard şi Pécuchet ("Bouvard et Pécuchet"), roman neterminat, apărut postum, satiră la adresa
stupidităţii umane.

Doamna Bovary

Doamna Bovary, este povestea dramatica a Emmei, o fata ambitioasa, crescuta in legile bisericesti, care
insa se casatoreste cu Charles, un tanar medic, muncitor, alaturi de care in ciuda intemeierii unei familii nu se
simte implinita cu adevarat. Emma este femeia dornica de a accede spre fericirea ideala, pe care nu o gaseste
alaturi de sotul ei, incercand sa o cunoasca alaturi de mai multi amanti, Leon si Rodolphe.
Este drama neimplinirii ca urmare a caracterului sau oscilativ.
Cartea este impartita in trei parti, fiecare prezentand evolutia casniciei Emmei in paralel cu relatiile
extraconjugale ale acesteia.
Partea 1 incepe prin prezentarea lui Charles Bovary, un tanar inscris la scoala in clasa a 5 a” uite un elev
pe care ti-l dau in grija, intra in a 5. Daca va fi sarguincios si va avea o purtare buna va trece la cei mari unde s-
ar cuveni sa fie”. Charles trece prin mai multe greutati pana ajunge medic si se insoara cu doamna Dubuc o
vaduva de 45 de ani.
Charles pleaca spre Bertaux, ca sa puna la loc un picior rupt. Acolo il vindeca pe dn. Ronault, care are o fata
Emma cu care acesta face cunostiinta.
Charles insa este casatorit cu o femeie care se imbolnaveste si moare, astfel ca domul Renault ii ofera
acestuia sprijin. Charles vrea sa o ceara pe Emma de sotie timp in care
tatal acesteia isi doreste sa o marite „daca mi-o care, i-o dau”.
Tanatul medic o cere de sotie iar nunta celor doi are loc la inceputul anului, acestia petrec alaturi de
prieteni si parinti dupa care tinerii pleaca in Tostes. Cei doi sunt fericiti, Charles isi iubeste nevasta mult „avea
pe viata faptura astta frumoasa pe care o adora”
Emma este o fata crescuta de maicute si este plina de calitati insa „acum nu isi mai putea inchipuia ca rutina
in care traia ar fi fericirea visata”. Emma e dezamagita de sotul ei „simtea o instrainare sufleteasca ce o
indeparta de el” ajungand chiar sa regrete ca s-a maritat. „ Doamne dar de ce m-am maritat?”.
Cei doi pleaca la Vaubyessard unde Emma danseaza cu vicontele, „amintirea balului devenii pentru Emma
o ocupatie”, a ramas cu gandul la viconte. Era satula de viata oferita de Charles, dar dupa o perioada aceasta
afla ca este insarcinata.
In partea a 2 a intamplarile iau o directie periculoasa pentru tanara Emma. Sotii Bovary sosesc la Yonville
dna . Bovary fiind foarte incantata si vorbeste cu Leon marturisindu-i ca „ii place schimbarea”, cei doi se
simpatizeaza. In acest timp Charles era foarte fericit „cunostea viata in toata deplinatatea ei”.
Emma naste o fetita dar intre ea si Leon se infiripa ceva in ciuda nasterii copilului care trebuia sa o aproprie
mai mult de Charles astfel ca Emma il compara pe Charles cu Leon. Pe Charles il face „taran” iar pe Leon
„incantator”. Emma are grija de casa si e tot mai nervoasa crezand ca este tot o urmare a casatoriei sale esuate
cu Charles. Neatenta la copil, fetita cade, se loveste „Berthe cazu la picioarele mesei” semn ca nici de copil nu
ii pasa foarte mult.
„Leon se saturase sa iubeasca fara rezultat” si nestiind ca ii sunt impartasite sentimentele pleaca la Paris
lasandu-o singura pe Emma care se resemneaza cu greutate.”Ah! Ce departe e
acum” aceasta ii simte lipsa ”plecase singurul farmec al vietii ei, singura speranta”.
Soseste domnul Rodolphe Boulanger care e decis sa o cucereasca pe Emma acesta fiind si resmnarea dupa
plecarea barbatului ce il iubea adica Leon. Sotii Bovary sosesc la banchetul orasului,iar Rodolphe o flateaza
„ma gandesc la dvs. Intruna” fapt ce o face pe Emma sa se simta o persoana importanta. Urmeaza plimbari ale
celor doi in natura, cei doi merg sa calareasca cu el si de la micile escapade aceasta incepe sa il viziteze
imprudent. Emma si Rodolphe se vad pe ascuns ceea ce o face pe Emma sa se simta vinovata „ incepu sa aibe
remuscari”.
 Charles face operatii de Strefopodie unui pacient Hyypolyte, insa acestuia i se inflameaza piciorul si-l
cheama pe alt doctor sa-l amputeze.
Emma se intoarce la Rodolphe „dragostea reincepu” aceasta se hotareste sa fuga cu Rodolphe care insa nu o
vedea pe Emma decat ca pe o amanta astfel in ziua plecarii ii scrie Emmei o scrisoare de adio „pastreaza
amintirea nenerocitului care te-a pierdut” Emma se imbolnaveste de tristete incercand chiar sa isi ia viata dar
esueaza urmand sa stea la pat pentru o periada.
Charles are multe datorii iar „Emma era decisa sa fie resemnata si iertatoare” Charles doreste sa o mai
inveseleasca pe Emma motiv pentru care cei doi pleaca la Rouen, acolo merg la teatru unde se intalnesc cu
Leon.
Partea a 3 a ne prezinta urmarile reintalnirii Emmei cu Leon , dupa ce a vazut-o pe Emma pasinea se trezi
dar Emma „ nu i-a marturisit ca a iubit pe altul” Cei doi isi dau intalnire la biserica.
Emma afla ca socrul ei a murit si Charles lipseste de acasa cateva zile, prilej de a se intoarce la Leon sa ii ceara
sfaturi urmand sa stea cu el cateva zile cat era Charles plecat. Zilele petrecute impreuna au fost „ o adevarata
luna de miere” Cei doi continuua sa se vada saptamanal „era indragostita din toate romanele” insa cu timpu
Leon se revolta ca pe zi cu zi ii subjugase tot mai mult personalitatea. Intalnirile erau pentru Emma zile de
sarbatoare”
Emma primeste o hot. Judecatoreasca in care i se pune sechestru pe bunuri din cauza datoriilor, umbland pe
la toti sa imprumute bani dar cum nu prea primea se decide sa-l caute pe Rodolphe care insa ii spune ca nu are
bani. Dezamagita si uitata de lume, neajutorata cade prada disperarii si se otraveste. Charles sufera dupa
moartea sotiei sale. Soseste si dom. Ronault la inmormantarea Emmei.
Cu timpu Charles incepu sa o uite „desi se gandea mereu la ea o uita” acesta afla mai apoi de infidelitatiile
sotiei apoi moare, micuta lor fetita fiind trimisa unei matusi.
Doamna Bovary “se refugiază în lumea fictivă; această lume dobândeşte strălucirea nobleţei; alesul inimii
devine personaj excepţional, ea însăşi se vede înzestrată cu calităţi deosebite. Această transformare o echilibra,
dar echilibrul s-a dovedit precar. La primul şoc, visul se destramă şi se sinucide. Flaubert creează o eroină
nemuritoare, aruncând totodată un avertisment iubitorilor de iluzii.
Emma nu-şi trăieşte idilele ca pe nişte adevărate aventuri livreşti: ea se îndoieşte, se nelinişteşte, încearcă să
se asigure de realitatea visului său. Face experienţe care sfârşesc prost pentru că iluzia nu poate ieşi din
domeniul său fără să se distrugă
Bovarismul este maladia sufletului şi a spiritului, manifestată printr-un grav dezechilibru între posibilităţi şi
dorinţe.