Anna Karenina

Tolstoi este unul dintre scriitorii de seamă din timpul perioadei cunoscută ca vârsta de aur a
literaturii ruse. Opera sa Anna Karenina a avut o influență hotărâtoare asupra dezvoltării
romanului mondial, iar credințele și ideile sale filosofice și estetice sunt reunite și cunoscute
sub denumirea de „tolstoism”.

Creația sa epică se impune prin capacitatea de cuprindere, adâncimea viziunii, acuitatea

observației sociale și psihologice, sentimentul tragicului și omenescului. Tolstoi priveşte cu
suspiciune versiunea sentimentală a idealismului, pe care o consideră răspunzătoare pentru
ruptura dintre sine şi mediu.

1. Lev Tolstoi a creat un roman foarte complex, reunește un număr impresionant de

personaje, scriind într-o manieră care ne face să ne simțim în mijlocul acțiunii, astfel încât îl
cunoaștem pe fiecare personaj, și ori de câte ori îl reântâlnim știm cine este și ce reprezintă

Romanul „Anna Karenina” are o construcție circulară, pentru că începe cu tragedia morții sub
șinele unui tren (când un gardian este ucis de un tren) și sfârșește la fel (când Anna se aruncă
în fața unui tren). De fapt, moartea gardianului o urmărește pe eroină pe parcursul întregului
roman, la nivel de subconștient, ceea ce duce la sfârșitul ei tragic.

În roman se remarcă utilizarea tehnicii contrapunctului, prin care în două fire narative paralele
apar imagini, situații, personaje, fiecărea dintre acestea având înțeles propriu, însă formând
împreună un tot unitar.

Primul plan urmărește viața eroinei, Anna Karenina , care a fost nevoită să se căsătorească cu
un om mai mare decât ea cu 20 și ceva de ani pe care nu l-a iubit niciodată. Întâlnindu-l pe
Contele Alexei Vronski, Anna se îndrăgostește și renunță la tot devenind amanta lui.

Acest plan ne prezintă mediul urban, în jurul căruia apar următoarele personaje:

 Anna Karenina
 Contele Alexei Kirilovici Vronski
 Prințul Stepan Arkadievici Oblonski
 Daria Alexandrovna Oblonskaia (Dolly),
 Alexei Alexandrovici Karenin
 Ekaterina Șcerbațkaia (Kitty).
 Contesa Lydia
 Contesa Vronskaya
Ei reprezintă societatea aristocrată, unde participă la baluri și vizitează teatrele. Accentul
cade pe opinia publică a membrilor din această societate aristrocrată: îi schimbă definitiv niște
vieți. (Anna cade în capcana destinului când participă la balul lui Kitty, și dansează cu
Vronski). Autorul încearcă să pună în relief corupţia lumii mondene, a aristocratiei citadine,
căreia îi este opusă, într-un viu efect de contrast, viaţa simplă, sinceră, pură, a nobilimii rurale.

În plan paralel, este prezentat mediul rural, povestindu-se viața lui Konstantin Dmitrici Levin
și dragostea lui cu Ekaterina Alexandrovna Șcerbațkaia. Inițial Kitty este curtată de Vronski
și cum toată lumea încuraja aceasta legătură, ea îi refuză lui Levin cererea în căsătorie, dar
după ce este părăsită de Vronski ea realizează că defapt îl iubea pe Levin. După multe
frământări și experiențe care le schimbă felul de a vedea lucrurile, Levin și Kitty se
căsătoresc. Dragostea lor este trăită simplu în rutina sa, de la țară.

Istoria iubirii dintre Levin şi Kitty are o savoare pastorală. Levin, care este un intelectual
pasionat de viața rurală, și de agricultură, trece și el prin dramele sale, suferă la ruinarea
nobilimii, căutând în permanență soluții pentru redresare. De fiecare dată, fie că e vorba de
ţăranii de care răspunde Levin, de societatea proprietarilor de pământuri din regiunea sa, de
rude şi de prieteni care trăiesc în capitală, sau de Kitty, femeia pe care o iubeşte, tânărul
încearcă să le ghicească nevoile şi să găsească modul în care el, cu calităţile şi defectele pe
care le are, ar putea contribui la satisfacerea lor.

Romanul face o paralelă dintre viața nobilimii de la oraș și viața țăranilor de la sat, problemele
cu care se confruntă ei și rutina în care sunt implicați.“Pentru Levin, satul era centrul vieții
sale, adică un loc de bucurii, necazuri și de muncă. Pentru Serghei Ivanovici, însă, satul era
decât locul de odihnă după muncă și un antidot sigur împotriva atmosferei viciate a orașului,
antidot (ellenméreg) pe care-l lua cu plăcere, conștient de eficacitatea sa. Lui Levin satul îi
era drag fiindcă reprezenta un câmp de activitate incontestibil folositoare.”(Vol I., pag. 279)
2. Anna Karenina, protagonistul operei, o femeie a cărei frumusețe frapantă este exprimată
încă din primele pagini, are o soartă de un tragism impecabil. Oscilând între ceea ce conștiința
îi dictează să facă și ceea ce-și dorește de fapt, face o alegere ce pare s-o transpună pe drumul
pierzaniei din ce în ce mai rapid. Alege să renunțe la familie în favoarea unei vieți lipsite de
stabilitate și de recunoaștere socială. Anna alege sentimentul năvalnic, acțiunile necugetate și
se dezice de calmul exterior arborat alături de soțul său. Se lovește de o serie de doleanțe
pentru care nicio femeie n-ar putea s-o judece, vreodată: își urmează cu o obsesie
inimaginabilă portretul ideatic al bărbatului perfect, unul care să fie dedicat totalmente
sentimentelor pentru ea.

Anna este comparată cu Emma Bovary a lui Flaubert, întrucât „suferă de idealism, sau mai
exact este romanţioasă, vrea imposibilul, bărbatul ideal, ba încă şi mai mult, un bărbat dedicat
cu totul dragostei precum ea”. Frumuseţea Annei devine un veritabil laitmotiv a întregii
acţiuni. Totodată Anna este si un om superior, o purtătoare a unei sume de calităţi, care o
singularizează parcă în raport cu grupul personajelor înconjurătoare. Anna reprezintă o
realizare artistică excepțională.

Povestea tragică a Anei care își părăsește căminul si copilul pentru o idilă sortită eșecului,
este prezentată în paralel cu armonia vieții de familie ce îi reunește pe Kitty Șcerbațkaia și
Constantin Levin. Aspiraţia Anei la o dragoste ideală, de posesie exclusivă, gelozia sufocantă
exercitată asupra bărbatului iubit o împing în final la autodistrugere, și nici măcar nașterea
copilului nu o mai poate salva.

Iubirea pe care Anna o cere de la Vronski presupune nu numai o absolută dăruire de sine -
dăruire la care el consimte bucuros -, ci şi o adoraţie continuă si exclusivă. Ea se dăruiește
complet iubitului său. Acest tip de iubire nu aduce fericire adevărată. Iubitul lui nu poate să îi
fie alături tot timpul, așadar Anna Karenina resimte agonie, este măcinată de gelozie și de
suspiciune și are mereu impresia că Vronski nu este destul de dedicat relației de cuplu.

„Viața noastră fusese și mai înainte un chin, iar în ultimul timp ajunsese groaznică....Fie ce-
o fi! Orice e mai bine decât minciunea și înșelătoria.” Anna Karenina este un personaj tragic
prin moartea ei oribilă, prin sinucidere, dar nu orice tip de sinucidere, ci aruncarea sub tren.
3. Este impresionant felul în care Tolstoi reuşeşte să sondeze psihicul uman. Luptele
interioare sunt mai interesante decât acţiunea și povestea. Ne arată lupta continuă ce se dă în
Anna, întâi pentru a-şi înnăbuşi iubirea pentru Vronski, apoi cea prin care se confruntă cu
spaimele şi gelozia ce-o macină. Totuşi, în ciuda tuturor, în ciuda faptului că ştie că va ajunge
o paria în societate, sfârşeşte prin a-şi părăsi copilul, familia, alegând iubirea şi pe Vronski.

Tolstoi analizează la rece iluzia celor care îşi închipuie că se pot elibera de convenţiile sociale
bazându-se pe iubirea-pasiune. Karenin refuză să îi acorde divorţul, iar Anna părăseşte Rusia
cu Vronski, pentru a i se consacra exclusiv amantului. În străinătate însă, Anna suferă de
accese de melancolie şi crize de gelozie, în timp ce Vronski simte că "împlinirea dorințelor
sale nu-i adusese decât o fărâmă din muntele de fericire ia care se aşteptase". „Iubește o altă
femeie: asta e și mai limpede, gândi Anna, intrând în odaia ei. Eu vreau dragoste, și dragoste
nu mai există. Așa că totul s-a sfârșit, repetă ea vorbele pe care le rostise mai înainte, și
trebuie s-o sfârșesc.” (pag 356. Vol. II.) Frumosul ofițer si iubita lui se întorc în Rusia, unde o
serie de gafe comise de Anna le atrag dispreţul lumii bune. Iubirea pe care Anna o cere de la
Vronski presupune nu numai o absolută dăruire de sine, ci şi o adoraţie continuă și exclusivă.

Trădându-şi iubirea faţă de Vronski şi spunându-i direct, experimentatul soţ Karenin refuză să
divorţeze de Anna, până când aceasta, nesuportând duplicitatea şi falsitatea se aruncă sub
roţile unui tren. Anna, cinstită şi corectă cu ea însăşi, dorea cu pasiune să trăiască. Ceea ce o
face unică este faptul că ea respiră numai viaţă, iubeşte căldura şi spontaneitatea vieţii. O
analiză profundă şi detaliată a trăirilor interioare ale eroinei a oferit scriitorului spectacolul
unui destin tragic. Anna este nefericită deoarece are curajul să fie cinstită cu ea însăşi,
consecventă cu sentimentele sale. Îndrăzneala dar şi superioritatea morală a Annei Karenina
constă în aceea că ea nu acceptă compromisurile morale, ceea ce pentru întreaga societate
înseamnă normalitate.

Renunţarea la viaţă este calea unui om slab, nu a unuia puternic, cum a afirmat și mama lui
Vronski la sfârșitul operei: „Da, a murit așa cum trebuie să sfârșească o astfel de femeie,
chiar și moartea și ales-o urâtă, lașă.” Este adevărat că atunci când omul simte că a pierdut
totul, când lumea pare să i se năruie, nu poate şti cum ar reacţiona, ce decizii ar lua.