Pentru oricine s-a aplecat asupra scenei arhitecturale bucuretene din timpul lui Ioanide e limpede ca biograful tia

foarte multe lucruri despre actori si acte arhitecturale att de multe, amanuntite, asimilate si precis stocate n memorie nct e posibil ca G. Calinescu nici nu a simtit nevoia sa le fixeze sau claseze n dosare documentare. n orice caz informatiile de acest tip sunt mult mai multe dect istoriografia. Si poate raspunsuri semnificative despre momente tulburi ale conversiunilor postbelice si despre dilemele lui G. Calinescu ar putea fi descifrate la o recitire n cheie arhitectonica a traiectoriei personajului sau si a virtualei lui opere. . n materie de arhitectura, dar nu n cele din urma si n materie de viat, devenirea personajului principal nu sufera revelatii, iluminari, caderi, reluari sau esecuri precum se ntmpla n vietile celor de rnd. La nfatisare, Ioanide era destul de voinic, viguros, de o vitalitate extraordinara spune biograful. Muzee, calatorii, spectacole, expozitii, biblioteci: Ioanide se formeaza n mitul lui uomo integra, avnd ca reper multivalenta lui Bernini, cel c are, la Roma, reprezentase o opera pentru care construise el nsusi teatrul, pictase scenele, sculptase statuile, inventase masinile, scrisese cuvintele, compusese muzica, ornduise dansurile, regizase actorii, dansase, cntase, recitase26. Ioanide ar fi trebuit sa fie un Michelangelo al Bucurestiului, care sa recupereze dintr-o suflare tot ce fusese pierdut, arhitecturalmente vorbind, de o inconsistenta dezvoltare timp de un mileniu. In roman putem observa la Ioanide inapetenta pentru natura. Suportul principal al acestei antipatii vine din convingerea ca natura blocheaza elanul arhitectural. n Italia arhitectul e confruntat cu exact atta natura ct trebuie pentru a ntretine imaginatia constructorului - simte arhitectul. Prin vocatie, se convinge Ioanide, arhitectul este cineva care extirpa natura, nlocuieste copacii cu coloane, el trebue sa renunte la pitorescul satului si sa ridice bazilice... pentru a ridica printr-un studiu mai serios al Renasterii izolarea omului, de a crede mai putin n fiinta primitiva si mai adnc n artifice27. Peisajul Italiei nu e niciodata teribil, urmarile germinatiei furioase lipsesc, muntii nu apasa monstruos cerurile, natura ocupa putina nsemnatate. Esenta Italiei se dezvaluie cu generozitate n cultura ei urbana, aici orasul e un tot, peisajul construit se concepe ca un fapt definitiv, negatie a tot ce e

inextricabil sau ntmplator. De aceea n Italia observatorul are mereu senzatia ca un singur ochi de artist a vazut locul, tonurile materialelor, nuanta luminii solare si a decis constructia ntregului oras, a Sienei n verde sienez, a Florentei n fumuriu, a Pisei n galben. Romantic un oras n care ulitele au crescut la ntmplare ca o hora n jurul catedralei?. Urbanul degaja, n instantele sale valabile, un mesaj solemn si definitiv. Orasul adevarat trebuie proiectat dintr-o suflare, cum se scrie o simfonie sau un poem, severa plasmuire a ochiului corectat de ratiune. Iar Italia si cultura ei urbana forjeaza viziunea clasicista de nuanta pagna a arhitectului, cum l vor defini mai trziu confrati mai tineri ncercnd a plasa opera lui Ioanide n tabelul sistematic al curentelor arhitecturale ale secolului28. Ioanide compune dintr-un amestec de ingrediente dintre cele mai diferite un fundament monolitic pentru a aseza pe aceasta platforma decizia sa de a se instala la Bucuresti acest loc minat de natura neprielnica pentru ca excesiva, de inconsistenta efortului istoric, de reprobabila frivolitate n materie de constructie, unde traiul de pe o zi pe alta se consuma n improvizatie sterila iar jocul blocheaza sentimentul eternitatii si sacrificiul n numele ei. Arhitectura este o mireasa statuara, portul sau poate fi doar solemn, monumental, intentiile sale ramn marete, din aceasta cauza Ioanide aspira doar la definitiv. Analizand, Bucurestiul devenea n cel mai bun caz un teren liber, tocmai bun pentru refacere din radacini. Asa cum l-a regasit Ioanide, orasul nu intra n discutie nici ca o pnza de fundal, aici totul trebuia luat de la nceput. Calitatea suprema a locului era de a nu avea nici o calitate. Bucurestiul fusese de la nceput asezat prost pe soluri instabile ravasite de paturi de prundis. Trasee de albii secate, gropi, umpluturi, rpe si filoane de argila fac ca paturile de teren mai bun sa alunece ca pe talpile unei sanii. Smrcuri si mlastini peste tot, greu stapnite de constructorii care, n loc sa mbunatateasca 30 terenul treaba laborioasa si care cere tenacitate au preferat sa aseze casele n chip fantezist, acolo unde locul parea putin mai sigur. Un tremur tectonic de fundal cu periodice izbucniri furioase a ntretinut fatalismul constructorului nevoit mereu sa repare stricaciunile produse de cutremure. Dect sa o ia de la capat sau sa se omoare construind definitiv, a preferat sa improvizeze njghebari provizorii. La Bucuresti refugiul n efemer

poate fi eventual explicat, dar asta nu l face, n ochii lui Ioanide, arhitecturalmente macar, mai putin reprobabil. Ioanide examineaza geografia Bucurestiului si conchide ca orasul nu are peisaj, e aruncat la ntmplare n mijlocul unei cmpii roasa de albia diagonala a Dmbovitei. La jumatatea drumului ntre munti si Dunare, departe de o apa majestica un fluviu, un mal de mare locul evita orice tensiune, orice conflict si orice dificultate. Asta era calamitatea cea mai mare a Bucurestiului, dupa Ioanide: nu avea fluviu alaturi ca Tibrul, Neva, Sena, Dunarea, ori marea, ori n fine o legatura cu canale grandioase. Apele sunt insignifiante, nu pot genera marile cheiuri care fac grandoarea arhitecturii si o multiplica prin reflexii repetate. Dmbovita nu e Gangele spune Ioanide iritat. Relieful turtit, fara accidente, da orasului aerul unui maidan unde evolutia prea spectaculoasa a astrelor domina arhitectura si face punctul de plecare pentru proiectul de constructie complet aleator. Ioanide se instaleaza n capitala, ppentru a reface totul dupa un singur proiect al sau. Vor trece treizeci de ani pna cnd un mecena atotputernic noua ordine comunista l va chema sa construiasca, spre gloria sa, n numele viitorului radios si spre mplinirea geniului arhitectural al lui Ioanide, orasul cardinal. Ioanide desenase orasul si pregatise un text, compus din fragmente risipite printre notele sale, un fel de manifest al reconstructiei38. Perspectiva reluarii lucrarilor abandonate era nula. Catedralele iesisera din voga iar pentru primarii si piete monumentale ntr-un oras plin de darmaturi administratia nu avea fonduri.

P5