Sunteți pe pagina 1din 3

Otilia Marculescu Emma Bovary Eugenie Grandet

De-a lungul timpului, personajele feminine s-au impus in literatura universala, urmand ca apoi modelul european sa fie asimilat si in spatiul mioritic, unde multi scriitorii incep sa-si construiasca operele pe baza caracterelor feminine, in jurul carora actiunea sa graviteze. Gustave Flaubert, marcat de o epoca a iluziilor si parte a unei generatii ce priveste cu dezamagire realitatea inconjuratoare, concentreaza nostalgia paradisului pierdut intr-unul din personajele sale. Sexul feminin fiind general acceptat ca cel slab, G. Flaubert inglobeaza iluziile, visele, sperantele si framantarile in fiinta cea mai predispusa a le trai, femeia. El da astfel nastere unui personaj care circumscrie imaginea unei lumi si care se impune treptat ca model in literatura de pretutindeni: Emma Bovary. Un alt artist in zugravirea sufletului femeii se dovedeste a fi Honore de Balzac care, prin personajul Eugeniei Grandet, surprinde dragostea feciorelnica drept sentiment ce anihileaza orice alta simtire. Eugenie Grandet ipostaziaza femeia victima, care se sacrifica in numele iubirii. George Calinescu este si el un modelator al sufletului femeii si creeaza prin Otilia Marculescu unul din cele mai complexe personaje feminine ale literaturii romane, personaj enigmatic prin ghemul de contradictii pe care il reflecta, atitudinile contrastante pe care le infatiseaza. Otilia este si ea, asemenea Emmei Bovary, un produs al societatii, caci imprejurarile au ultimul cuvant asupra destinului ei. Personaje centrale, cu o deosebita importanta in cadrul actiunii, cele trei femei isi pun pecetea asupra romanelor ilustrate, imprumutandu-le numele spre a le servi ca titluri. Astfel, inainte de a intra in actiunea propriu-zisa a cartii, cititorul are ocazia de a face cunostiinta cu personajele principale, urmand ca treptat sa le descifreze interioritatea si sa le compatimeasca traiul. Caci traiul a cel putin doua dintre ele este intradevar induiosator. Emma Bovary traieste intr-o proiectie idilica a vietii, intr-un univers alcatuit din castele, baluri, ospaturi, cabriolete, domni instariti si doamne elegante. Reveria este ireversibila, lumea realitatii devine din ce in ce mai stramta, mai limitativa si de aceea insuportabila. Drama ei se naste din faptul ca-si face permanent iluzii, negand sentimente reale si afirmandu-si simtiri pe care nu le traieste. In momentul in care contientizeaza minciuna in care traieste, Emma isi pune capat zilelor. O la fel de tulburatoare poveste traieste si tanara Eugenie Grandet, victima a zgarceniei tatalui sau, mos Grandet. Indragostindu-se fulgerator de varul sau sosit din Capitala, ea este capabila de orice sacrifiu pentru a-l face pe acesta sa depaseasca momentul greu prin care trece la moartea tatalui sau. Din putinul pe care il primeste de la avarul sau tata, ea cumpara cele necesare pentru a-i oferi lui Charles tratamentul cuvenit unui parizian. Credula in sentimentele pe care varul sustine ca le are pentru ea, la plecarea in Indii Eugenie ii ofera acestuia averea ei, constituita din cateva monede de aur pe care i le daruise mos Grandet la aniversari. Pentru

altruismul sau, izvorat din iubire, Eugenie este tinuta prizoniera de catre tatal sau si hranita doar cu paine si apa. Insa sacrificiul nu are efectul scontat, caci Charles se casatoreste stralucit in Indii, parasindu-si verisoara. Acest esec amoros, cat si mariajul scurt cu Cruchot de Bonfons, o marcheaza pe Eugenie pentru tot restul vietii sale. Reintoarsa in casa parinteasca, ea traieste linistit alaturi de Nanon si sotul acesteia, refuzand orice alta casatorie. Tragismul experientei Otiliei Marculescu izvoraste, spre deosebire de cel al eroinelor scriitorilor francezi, nu din vreo relatie esuata, ci din incapacitatea acesteia de a se sustrage ideilor si mentalitatii epocii in care traieste. Ea refuleaza, inabuseste sentimentele pe care le are pentru Felix printr-un exagerat control si o maturitatea impresionanta. Refuza sa stea in calea viitorului de succes pe care il prevede inaintea lui Felix si se arunca in bratele lui Pascalopol. O asemanare bine conturata se remarca intre personajele Otilia si Eugenie, care reprezinta o partida buna in ochii unora dintre personaje nu datorita insusirilor sale, ci faptului ca sunt posesoare sau mostenitoare ale unor averi mari. Otilia se afla astfel in vizorul lui Stanica Ratiu, pe cand Eugenie genereaza situatii conflictuale intre doua familii din oraselul Saumur, familia Cruchot, respectiv des Grassins. Otilia se dovedeste, in ciuda escapadelor sale copilaresti, o fiinta lucida, matura si profunda. Asemeni Emmei sau Eugeniei, Otilia viseaza, aspira la o viata mai buna, o viata de artista, admirata si placuta, care sa stranga in jurul ei multi barbati. Insa visul ei nu se detaseaza in aceeasi masura de realitate precum se detaseaza in cazul Emmei Bovary, sau chiar in cazul Eugeniei, care traieste in speranta ca Charles se va intoarce la ea pana la primirea scrisorii in care ii este anuntata casatoria acestuia cu o doamna bogata din Indii. Experienta iubirii o schimba profund pe Emma. Casatoria cu Charles Bovary o incanta la inceput, si Emma se straduieste sa fie o sotie cat mai buna. Insa cand il intalneste pe Leon Dupuis, incepe sa realizeze comparatii intre acesta si sotul ei, comparatii in favoarea celui dintai. Insa Leon pleaca la Paris, cand inca iubirea lor nu depasise stadiul tatonarilor si al viselor ascunse. Emma cedeaza avansurilor lui Rodolphe Boulanger, iar mai tarziu, despartirea de acesta duce la disperare. Se reangajeaza in relatia cu Le on, fapt ce face din ea o fiinta imorala (Din clipa aceea, viata ei n-a fost decat o injghebare de minciuni, in care isi invaluia dragostea ca in niste valuri, ca s-o ascunda. Minciuna ajunsese pentru ea o nevoie, o manie, o placer, in asa masura incat daca spunea ca ieri a trecut pe partea dreapta a strazii, trebuia sa fii sigur ca apucase pe partea stanga). Spre deosebire de Emma, Otilia ramane constanta in iubirea ei pentru Felix, si tocmai din aceasta iubirea alege sa-l paraseasca. La fel si Eugenie ii ramane fidela lui Charles. In fond, drama Emmei este ca intalneste in viata reala doar barbati mediocri, incapabili sa traiasca profund iubirea, tipuri diverse ale goliciunii interioare: dependentul de mama (Charles), conformistul (Leon) si amantul de profesie (Rodolpho).

Imaginate si puse pe hartie in perioade diferite, cele trei personaje prezinta atat puncte comune, cat si deosebiri si reprezinta modele fundamentale ale modului in care feminitatea se reflecta in operele literare.