Sunteți pe pagina 1din 1

Ex 1.

Acest fragment face parte din literatura de frontiera deoarece are un caracter
nonfictional, îmbină funcția informativă cu cea estetică (procesul de scriere a unei
cărți dar și eul scriitorului și sentimentele sale față de muncă) și reprezintă o
consemnare retrospectivă a unor evenimente sau întâmplări la care autorul a fost
martor, sub forma unei sinteze între istorie şi confesiune, la persoana I, aducand
anumite remarci artistice.
Ex 2.
Jurnalul este o formă de scriere autobiografică, o evidență păstrată în mod
regulat a activităților și reflecțiilor autorului. Scris în primul rând numai pentru
utilizarea scriitorului, jurnalul are o sinceritate care este diferită de opera făcută
pentru publicare. un text compus cu un public în minte are capacitatea de a fi
mult mai nesincer și mai lipsit de scrupule, pierzandu-și puțin din autenticitate.
Am putea fi tentați să spunem că toate celelalte forme literare sunt legate de
vârsta și obiceiurile perioadei care le-a produs, dar jurnalul stă în afara acestor
constrângeri; jurnalul este o lucrare intimă, o lucrare personala a autorui, lipsită
de limitările editorului, per-total, un jurnal reprezinta o variantă necenzurata a
personalitatii autorului, lucru observabil și în fragmentul propus, scriitorul fiind
vazut ca un om, ci nu doar o mașinarie de scris texte, aratandu-i si laturile umane
precum iresponsabilitatea sau inspiratia.

Ex 3.
Acest text, facand parte din literatura de frontiera si anume jurnalul, are o
perspectivă narativă subiectivă. Naratorul din fragmentul propus pare sa fie un
intelectual, intr-u cat il putem observa in instanța în care acesta vrea sa-și
continuie cartea “Orbitor”. Fragmentul propus ni-l arată pe narator ca fiind lipsit
de puteri și de curajul necesar pentru a-și continua munca, lucru ce denota că
probabil e lispit de inspirație, dar este și apăsat de o stare de disperare. Pentru
narator cărțile reprezintă o mare parte din viața lui, el simțindu-se împlinit doar la
simpla lor prezență. Vedem ca e un om profund și modest. El considerandu-se
doar un mesager, crezand ca orice foaie e prescrisa și conține deja toate textele
intr-un mod holografic, scriitorul doar dandu-le formă.

S-ar putea să vă placă și