La sfarsitul secolului al XIX-lea,intre marile puteri europene apare o

competitie tot mai puternica pentru suprematie la nivel mondial .Marile

puteri pe atunci erau : SUA, Anglia, Italia, Germania, Franta, Rusia si
Japonia.
Motivele acestei competitii se datorau in primul rand goanei dupa
colonii.Un rol principal in clasificarea marilor puteri si a dezvolatarii
acestora a fost numarul de colonii pe care le detineau deoarece coloniile
facilitau metropolile prin materii prime, forta de munca ieftina si piete largi
de desfacere. Marele imperii coloniale a secolului 19 au fost: Anglia franta
si rusia, pe cand statele precum italia Germania si japonia aveau un numar
mult mai mic de colonii, drept consecinta la faptul ca s-au unit si dezvoltat
mult mai tarziu. lucru ce a creat anumite problem privind relatiile politice ale
lumii. Conform sursei A, suntem informati ca intre tipul acestor 2 state: cele
deja detinatoare de colonii si cele care doreau si ele un loc la masa cu
bucate apar diverse conflicte. Se vad clar interesele Angliei de a distruge
Germania si de a emilina un potential concurrent politic si economic, mai
ales dupa ce aceasta a inceput sa se afirme din punct de vedere militar. Au
fost create diverse ziare propagandiste pentru a promova aceasta
mentalitate anti-germana precum The Saturday Review.Pe de alta parte,
din Sursa B vedem ambitiile Germaniei de a pune si ea mana pe colonii si
a-si revendica locul lor sub soare. Acestia au dus o politica de dezvolatare
a transportului maritim, comertului si a Industriei in Asia de Est iar eforturile
coloniale cruciale au început abia în 1884, odată cu Lupta pentru Africa.
Revendicând o mare parte din zonele necolonizate rămase din Africa,
Germania a construit al treilea imperiu colonial ca mărime la acea vreme,
după britanici și francezi.. Pe langa problemele legate de colonii si
divizarea puterii la nivel global intre statele vechi si cele noi se mai pune si
problema oriental ce se învârtea în jurul unei singure intrebari: ce ar trebui
să se întâmple cu Balcanii dacă Imperiul Otoman ar dispărea ca fapt politic
fundamental în Europa de Sud-Est? Marile Puteri au abordat fiecare criză
cu speranța de a ieși cu avantaje. unele dintre Puteri și-au exprimat
interesul față de populația balcanică, dar într-o criză fiecare și-a urmat
propriile nevoi de securitate și apărare națională. Când Marile Puteri au
făcut compromisuri, au făcut acest lucru din credința în valoarea tactică a
stabilității, deoarece rezultatele și riscurile războiului erau prea greu de
prezis.
Concluzionand, Marile puteri la sfarsitul sec al XIX s-au remarcat prin
dezvoltarea rapida economica, sociala si politica dar multe dintre acestea
duceau si o politica de cotropire, lucru care, in mod inevitabil a influientat
intr o oare care masura inceperile primului razboi monidial