Zgomote

Ce frică fără cauză

A poposit...
Sunt bucuriile
Din subconştient
Ce se coboară-n geam
Ca întuneric fără veste,
Sunt ale oraşului intimidări,
Enigme de hazard
Şi anii ce-au fugit,
Fără-nţeles
Şi şoaptele uitării, -
Sau fie
Şi orice s-ar întâmpla...

Atat pictura cat si poezia seteaza un ton de ameteala si neputinta. Individul din prim-plan pare sa fie
defapt reprezentarea grafica a ceea ce incearca poezia sa transmita, o persoana epuizata de
nedreptatile sociale, sau de viata in general, isi acopera urechile in timp ce vedem pe fundal o realitate
distorsionata ce reprezinta un preludiu al nebuniei
 Când voi fi liniștit, voi scrie un vers
În care veți vedea că sunt părăsit -
Voind să descifrez ceea ce era șters,
Aproape, nu mai știu ce-am voit...

-O asimilez cu aceasta pictura deoarece si poezia dar si tabloul par sa transmita sentimente de
melancolie si goliciune. Intrand mai adanc in universul liric, ceea ce se observa numaidecat e
atmosfera patrunzatoare de singuratate, de o unitate nemaipomenita, de unde si senzatia de
melancolie. Imaginea unui copac aproape gol, intr-un peisaj de tomna tarzie creeaza o
atmosfera depresiva paralela cu poezia. Sensul acestei atmosfere este in exclusivitate tragic .

Voi ce staţi în adormire, voi ce staţi în nemişcare,

 N-auziţi prin somnul vostru acel glas triumfător,

Ce se înalţă pân’ la ceruri din a lumii deşteptare,

Ca o lungă salutare

Cătr-un falnic viitor

Nu simţiţi inima voastră că tresare şi se bate?

Nu simţiţi pieptul vostru un dor sfânt şi românesc

La cel glas de înviere, la cel glas de libertate

Ce pătrunde şi răzbate

Orice suflet omenesc?

Iată! lumea se deşteaptă din adânca-i letargie!

Ea păşeşte cu pas mare cătr-un ţel de mult dorit.

Ah! treziţi-vă ca dânsa, fraţii mei de Românie!

Sculaţi toţi cu bărbăţie,

Ziua vieţii a sosit!

-Poezia pare sa releve un strigat de trezire a sufletul patriotic a tuturor romanilor. O asimilez cu
aceasta imagine deoare ambele par sa fi atins tema patriotismului si lupta pentru pastrarea
principiilor libertatii