Prelipcean Constantin

Anul I

Substanţe de contrast

Contrastul este diferenţa de înnegrire între regiuni vecine.

Gama de contrast este diferenţa între regiunea cea mai inchisă (neagră) şi regiunea cea
mai deschisă existente pe filmul radiologic.

Contrastul artificial. În structura corpului omenesc există patru densităţi

fundamentale: gazul, grăsimea, apa şi calciul.

Densităţile apropiate nu pot fi diferenţiate în radiologia clasică.

Examinările imagistice permit evidenţierea unor organe şi structure patologice a căror

grosime şi coeficient de atenuare realizează un contrast natural cu ţesuturile din jur.

Acest contrast poate fi mărit sau chiar creat când el nu există, prin intermediul aşa ziselor

substanţe de contrast artificiale.

Substantele de contrast au drept scop creşterea sensibilităţii unei metode imagistice, cu

vizualizarea unor structuri care nu sunt vizibile fără utilizarea acestor substanţe şi caracterizarea
mai bună a leziunilor în vederea elaborării unui diagnostic corect.

Substanţele de contrast utilizate sunt :

- cu contrast negativ: - aerul sau alte gaze

- cu contrast pozitiv: - solubile pe bază de Iod- insolubile pe bază de Bariu

- cu dublu contrast se asociază de fapt cele două anterioare: Bariu şi aerul în studiul mucoasei
tractului digestiv

Substanţele cu contrast negativ: aer, gaz carbonic, gaze inerte

Modul de utilizare este variabil:

- completarea conţinutului gazos deja existent al unui organ cavitar

- aprecierea morfologiei unei cavităţi virtuale (peritoneu, pleura, etc)

- disocierea unor structuri solide limitrofe (pneumomediastin,retropneumoperitoneu, etc)

- crearea unui contrast negativ în spaţii limitate de structuri cu densiăţti identice (ventriculi
cerebrali, articulaţii, etc)

- au fost abandonate odată cu apariţia ecografiei, CT, IRM

- au risc crescut pt apariţia emboliilor gazoase

Substanţele de contrast sunt prezente în:

1. Radiologie clasică
2. Metodele imagistice – ecografie, CT, IRM, angiografie având structure chimice
adecvate explorării în cauză.
Substanţele de contrast se administrează per os sau intravascular.

Rolul lor este de a determina mărirea contrastului natural al vaselor sanguine şi al organelor
interne, ceea ce are drept rezultat un diagnostic corect.

Subst de contrast nu sunt produse medicamentoase în sensul strict al cuvântului deoarece nu

produc nici un efect terapeutic.

În radiologia clasică substanţele de contrast pot fi împărţite după tipul de modificare a

imaginii în: - substanţe care realizează contrast pozitiv

- substanţe care realizează contrast negativ.

1. Substanţele care realizează contrast pozitiv sunt: - sulfatul de bariu

- substanţele iodate

Acestea au în compoziţie elemente chimice care determină absorbţie crescută a

radiaţiei X- bariu sau iod.

2.Contrastul negativ este realizat prin utilizarea aerului, mecanismul care generează
contrastul fiind în acest ca substracţia.

Avantajul principal al substanţelor de contrast dimerice non-ionice este o toleranţă

foarte bună la injectarea intravasculară, cu creşterea securităţii pentru pacient.

Dezavantajele sunt pretul de cost relative ridicat şi o vâscozitate ce creşte pe măsură ce

scade osmolaritatea, făcând injectarea intravasculară mai dificilă, mai ales pentru debite mari.

 Este esenţial să alegem contrastul care are cele mai puţine efecte secundare:
- contrastul non-ionic
- contrastul cu osmolaritate mică
- contrastul izoosmolar
 Substanţele de contrast ecografice se bazează pe observaţia că microparticulele de
aer cresc reflexia fascicolului de ultrasunete, ducând la creşterea intensităţii semnalului receptat.
Microbule de dioxid de carbon injectate intravenous cresc ecogenitatea vaselor şi a
oricărei leziuni vascularizate, reducându-se dimensiunile leziunilor detectate, mai ales în cazul
leziunilor izoecogene cu un parenchim dat.
Pentru asigurarea duratei necesare examenului, microbulele sunt ataşate altor
componente (galactoza – Echovist, Levovist - , microsphere de albumina umană – Albunex),
eventual protejate cu un strat de acid palmitic 0,1% (Levovist) sau fosfolipide (Sonovue,
Definity) prevenind astfel difuzia rapidă a aerului în interstiţiu şi conferă stabilitate la variaţiile
de presiune.
Principalele indicaţii ale subs. de contrast ecografice sunt:
- evaluarea tumorilor hepatice
- evaluarea ramurilor venoase portale în ciroză
- şunturile TIPS
- stenoza de arteră renală
- stenoza strânsă a arterelor carotid
- sonosalpingografie

Substanţe de contrast pentru imagistică prin rezonanţa magnetică (IRM) îşi

datorează efectul modificării timpului de relaxare spin-retea (T1) şi spin-spin (T2).

Sunt denumite substanţe de contrast pramagnetice şi conţin ioni cu unul sau mai
mulţi electroni liberi. Efectul pe timpul de relaxare protonică apare datorită interacţiunii
dipolului magnetic electronic al substanţei de contrast cu dipolul magnetic al protonilor vechi.
Este utilizat pe secvenţele T1 pentru vizualizarea vaselor şi a cordului (angio-IRM) sau
caracterizarea leziunilor cu diferite localizări (similară utilizării compuşilor iodaţi în CT, dar
Magnevistul are avantajul absenţei nefrotoxicităţii, putând fi administrat pacienţilor cu
insuficienţa renală).

Timpul de înjumătăţire plasmatică este de aprox. 90 min., eliminarea fiind aproape integral
renală.

Efectele secundare:

- modificări hemodinamice – creşterea presiunii în arterele pulmonare, creşterea

volumului sanguinotal şi a debitului cardiac, diminuarea rezistenţei periferice şi
pulmonare
- reacţii anafilactoide – determinte de eliberarea de histamină, bradichinină, activarea
sistemului complement; nu există reactive de tip antigen-anticorp
- efecte cardiace – diminuarea frecvenţei şi a contractilităţii, vasodilataţie coronaniană
- efecte renale – insuficienţa renală acută
- efecte asupra globulelor rosii – rigidizare şi modificări de agregabilitate
- efecte asupra coagulării – efect anticoagulant
- efecte asupra endoteliului vascular – fenomene inflamatorii cu formare de trombi