Sunteți pe pagina 1din 7

Bibliografie

1. Bush WH, Bettmann MA. Update on metformin (Glucophage®) therapy and the risk oflactic acidosis: change in FDA-approvedpackage
insert. ACR Bulletin 1998;54:15
2. * * - Manual on Contrast Media, Edition 7. 0, American College ofRadiology - 201 0:33-35
3. Younathan CM, Kaude JV, Cook MD, Shaw GS, Peterson JC. Dialysis is nat indicated immediately after administration of nonionic
contrast agents in patients with end-stage renal disease treated by maintenance dialysis. AJR Am J Roentgenol 1 994; 1 63:969-71
4. Morcos SK, Thomsen HS, Webb JA W, and members of the Contrast Media Safety Committee of the European Society of Urogenital
Radiology (ESUR). Dialysis and Contrast Media. Eur Radiol 2002; 12:3026-3030
51

29. Noţiuni despre structura moleculară etatea de a fi transsonică), sunt molecule mucopolizaharidice
(MPZ) structurate ca o membrană în jurul unor mici cantităţi
şi farmacologia substanţelor de contrast; de gaz. Aceste mici bule gazoase cu perete MPZ sunt puse în
clasificarea substantelor de contrast radi-
,
vibraţie elastică (se contractă şi se destind sub influenţa unui
ologice, de RM şi ecografie; concentraţiile ultrasunet puternic), generând turbulenţă la nivelul vaselor
în care sunt prezente. Astfel, ecoul ultrasonor recepţionat de
si dozele substantelor de contrast intra-
, ' la nivelul structurilor vasculare va fi amplificat pozitiv dar şi
venoase; alegerea celui mai bun mediu de diferenţiat în funcţie de gradul de vascularitate.
Rezonanţa magnetică foloseşte de asemenea substanţe
contrast şi folosirea optimală a acestuia de contrast digestive, sub formă de apă în suspensie cu diverse
în relaţie cu tehnica imagistică aleasă şi structuri chimice care îi reduc absorbţia (manitol, PEG). Con­
problemele clinice ale p acientului. trastul intravenos folosit în IRM se bazează pe conţinutul unui
metal cu proprietăţi paramagnetice (de regulă Gadolinium,
Adrian Şanta mai rar Mangan sau Fier), care modifică dramatic timpul de
relaxare a structurilor cu vase active în care contrastul este
Termenul generic de „substanţă de contrast" se referă la vehiculat. Există şi substanţe de contrast hepatospecifice,
utilizarea în imagistica medicală a unor medii sau substanţe fie T1 (gadolinium în molecule liposolubile) fie T2 (SPIO,
ce modifică aspectul imagistic al structurilor pacientului, fiind USPIO), utile în evaluarea parenchimului hepatic (a se vedea
astfel un adjuvant de diagnostic. Există substanţe de contrast subiectul 1 65).
naturale, substanţe de contrast cu administrare digestivă Prin variabilitatea lor, substanţele de contrast utilizate în
(antero - orală sau retrogradă - anală), necesare evaluării imagistică medicală nu pot fi discutate într-un singur grup,
lumenului digestiv, substanţe de contrast intravasculare (ce ele necesitând discuţie separată.
se injectează intravenos sau intraarterial), fiind vehiculate de Administrarea de contrast şi în special cea intravasculară
torentul sanguin şi generând astfel fie imagini ale lumenului trebuie să respecte reguli precise. Dozele sunt specificate de
vascular (arteriografii, flebografii), fie ale organelor sau producător şi nu trebuie depăşite, existând riscuri legate de
structurilor patologice cu vascularizaţie activă. efecte secundare, în special renale.
Substanţele de contrast cu administrare intravenoasă pot Concentraţiile sunt specificate de producător. Acolo unde
fi specifice metodelor radiologice (radiologie convenţională, există concentraţii diferite pentru acelaşi tip de mediu de con­
vasculară sau CT), respectiv metodelor neradiologice (eco­ trast (ex contrast i. v. cu conţinut de Iod la 1 80 mgl/mm, 240
grafie şi IRM). Există şi contrast injectat direct în căile biliare mgl/ml, 300mgl/ml, 350 mgl/ml şi 400mgl/ml), trebuie ţinut
sau în sacul meningeal rahidian, respectiv retrograd în vezica cont atât de obţinerea unui contrast cât mai mare (necesitând
urinară şi căile urinare extrarenale (cistografie retrogradă), doză de iod crescută), cât şi de vâscozitatea substanţei (care
mai rar folosite astăzi. creşte cu creşterea concentraţiei de iod).
Structură chimică a mediilor de contrast variază în Alegerea substanţei de contrast este apanajul medicu­
funcţie de tip şi utilizare. Dacă radiologia convenţională lui radiolog şi nu poate fi hotărâtă şi nici sugerată de alţe
foloseşte metale grele (Bariu sau Iod) pentru contrastul specialităţi medicale. Responsabilităţile medicale şi medico­
digestiv, substanţele de contrast injectabile pentru metodele legale ce decurg din utilizarea substanţelor de contrast sunt
ce utilizează radiaţia X (urografie, CT, angiografie) vor avea de asemenea apanajul exclusiv al radiologului.
în compoziţie ioni de metale grele (Iod), legate de molecule Prin specificitatea lor, substanţele de contrast trebuie
organice care asigură anumite proprietăţi, printre care cele alese adecvat metodei (CT, US, IRM) şi tipului de examinare
legate de ionicitate şi de osmolaritate. Ideal, contrastul cu iod preconizat. De asemenea, dinamica examinării postcontrast
utilizat intravenos în radiologie ar trebui să fie non-ionic (să nu trebuie adaptată tipului de rezultat dorit, radiologul trebuind
prezinte sarcină) şi izo-osmolar (să aibe aceeaşi osmolaritate să cunoască exact timpii de evaluare postcontrast (arterială,
cu plasmă sanguină). Există substanţe ionice şi hiperosmolare portală şi tardivă de exemplu în cazul parenchimului hepatic).
(aproape scoase din uzul medical actual), substanţe non-ioni­ Există o multitudine de probleme legate de pacient care
ce şi hiperosmolare (cele mai utilizate azi) şi substanţe non­ necesită atenţie şi trebuie cunoscute de către medicul ra­
ionice şi izoosmolare (încă foarte scumpe pentru uzul curent). diolog, fiind necesară documentarea din datele pacientului
Substanţele de contrast folosite în ultrasonografie, pe înainte de administrarea de contrast. Alergia la iod sau alergia
lângă cele luminale (de cele mai multe ori apa, ce are propri- încrucişată la alte substanţe medicamentoase poate constitui
52

contraindicaţie. Tot contraindicaţii sau atenţie deosebită o conectată prin tubulatură specifică la branula intravenoasă
necesită pacienţii cu tireotoxicoză, diabeticii pe tratament cu a pacientului, inj ectarea tăcându-se la comanda manipula­
Metformin, mielomul multiplu, pacienţii cu insuficienţă rena­ torului, după stabilirea volumului injectat (ml) şi a ratei de
lă (înaintea administrării de contrast este necesară obţinerea injectare (ml/sec). Maj oritatea tomografelor moderne şi a
valorilor actuale de uree şi creatinină ale pacienţilor), gravi­ aparatelor de IRM permit injectarea iniţială a unei cantităţi
dele şi mamele care alăptează. mici de contrast, detectarea ei şi corelarea între intensitatea de
contrast la un moment dat într-un vas ales de către examinator
(ex: aorta ascendentă) şi declanşarea concomitentă a injectării
30. Fundamentele bolusului de contrast restului de contrast şi începerea examinării. Urmărirea de
către softul tomografului sau al aparatului IRM a creşterii
şi a ratei constante de administrare; fi­ contrastului în acest ROI (Region Of Interest) stabilit de
ziologia excreţiei renale a substanţei de examinator şi declanşarea automată a injectării şi scanării se
contrast; curbele de încărcare în compar­ numesc variat de la producător la producător (Bolus tracking,
Care Bolus etc). Astfel se asigură timpii de examinare, corelaţi
timentele renale după administrarea de cu fiziologia vasculară efectivă a pacientului (ce depinde de
contrast intravenos frecvenţa cardiacă, debitul cardiac ventricular stâng şi alte
elemente vasculare).
Adrian Şanta Majoritatea injectoarelor folosite în imagistică prezintă
două suporturi, pentru două seringi (cap dual) ce permit injec­
Pentru a obţine un contrast adecvat, substanţa de contrast tarea fie a două cantităţi succesive de contrast, fie injectarea
trebuie injectată în cantitate, concentraţie şi rată adecvată. unui volum de ser fiziologic imediat ce inj ectarea bolusului
În funcţie de scopul urmărit, cantitatea de contrast poate s-a încheiat, asigurând astfel un bolus de contrast mai com­
varia, concentraţia acesteia de asemenea. Volumul este şi pact, cu reducerea dispersiei contrastului. Volumul şi rata de
el variabil, unele organe (în special sistemul nervos central, administrare este specifică examinărilor şi trebuie cunoscută
care prin bariera hemato-encefalică reţine contrastul mai mult pentru fiecare tip de examinare şi chiar pentru tipul de pato­
timp în circulaţia parenchimatoasă) necesitând cantităţi mai logie urmărit (ex: studiul tumorilor pancreatice necesită timp
mici decât altele. arterial precoce, unele tumori fiind violent încărcate doar în
Este întotdeauna obligatoriu ca volumul de contrast să acest timp arterial, ulterior parenchimul adiacent prezentând
fie administrat compact, într-un volum numit „bolus" care încărcare similară, cu „dispariţia" tumorii).
reprezintă o cantitate compactă de contrast ce se deplasează Substanţele de contrast radiologice intravenoase şi cele
prin vasele pacientului înainte de a fi diluată şi disipată în generale IRM sunt excretate renal
torentul sanguin. Asigurarea bolusului de contrast este o Pasajul substanţei de contrast de la nivelul pătrunderii în
necesitate atât pentru un contrast evident, cât mai ales pentru rinichi prin artera renală şi până la eliminarea în căile urina­
a putea face evaluări dinamice în timp, necesare studiului re urmează o succesiune de tranziţie prin compartimentele
c<;>mportamentului diverselor organe sau structuri patologi­ funcţionale renale, respectiv de colectare finală, succesiunea
ce faţă de contrast şi în timp. Astfel se pot alcătui curbe de având o desfăşurare în timp de regulă simetrică stanga-dreapta.
intensitate-timp a încărcării cu contrast, specifice diverselor Substanţele de contrast folosite astăzi sunt excretate renal,
tipuri de patologie. Ca regulă generală, structurile carioki­ componenta lor de secretare fiind neglijabilă. Trecerea la
netice, neoformatoare, prin vascularizaţia lor abundentă de nivel glomerular din sânge în sistemul de filtrare renală este
tip endotelial, vor fi rapid şi accentuat încărcate de bolusul dependentă de un număr de factori între care osmolaritatea,
de contrast şi de asemenea contrastul va fi rapid „spălat". O vâscozitatea sau sarcina electrică a substanţelor de contrast,
asemenea curbă cu wash-in şi wash-out rapid este caracte­ dar şi dimensiunile moleculare etc. Rata de filtrare glomerula­
ristică malignităţii. Structurile benigne prezintă încărcare ră renală este de asemenea esenţială. Concentraţia de contrast
progresivă mai lentă în faza iniţială, cu menţinerea încărcării joacă un rol important în examinarea imagistică.
lente în faza tardivă. Tranzitul prin compartimentele renale. Imediat după
Asigurarea unui bolus constant de contrast se realizează injectare, concentraţia de contrast intravascular este mare,
prin injectarea i.v. cu ajutorului unui dispozitiv numit inj ector urmând ca apoi să scadă prin echilibrul între cantitatea de
sau injectomat, compus dintr-un dispozitiv tip seringă auto­ contrast şi plasmă ce se atinge în timp. În perioada de maximă
mată în care se încarcă substanţa de contrast. Aceasta este concentraţie, filtrarea glomerulară a contrastului este şi ea ma-
53

ximă, generând prezenţa de contrast renal la nivel cortical în reprezintă molecule complexe organice care au ataşat un
primele faze postinjectare. Imaginea de parenchim renal astfel număr variabil de atomi de Iod, unele monomerice, altele
obţinută poartă numele de nefrogramă, aducând atât indicaţii polimerice. Prin lipsa încărcăturii electrice, aceste molecule
despre starea morfologică a corticalei (defectele de încărcare reprezintă un risc mult mai scăzut pentru nefropatie indusă
evidenţiind arii de corticală nefuncţională - infarct renal sau dar şi pentru reacţii de tip anafilactoid.
înlocuită de alt proces patologic - chist, tumoră, abces), dar În funcţie de osmolaritatea lor faţă de plasma sanguină,
şi despre funcţia de excreţie a acesteia (întârzieri uni- sau substanţele de contrast non-ionice pot fi hiperosmolare sau
bilaterale ale excreţiei sau chiar lipsa totală a acesteia - rinichi izoosmolare.
mut urologic). Acest proces durează de regulă 1 -2 minute. Cele mai uzitate astăzi în diagnosticul medico-imagistic
Trecerea substanţei de contrast în sistemul colector (după prin metodele ce utilizează radiaţia X sunt substanţele de
2-3-5 minute de la injectare) duce la încărcarea cu contrast contrast non-ionice hiperosmolare. Există un număr de pro­
a sistemului calicial şi ulterior a bazinetului, ureterelor şi a ducători de asemenea substanţe, ele fiind oferite în volume
vezicii urinare (la 1 5-25 min). Examinarea seriată succesiv şi concentraţii variate, de la :flacoane de 1 O ml la :flacoane de
la intervale diferite de timp trebuie să surprindă atât faza 200ml, concentraţiile variind între 1 80 mgl/ml şi 400 mgl/
nefrografică, cât şi cea tardivă, de colectare. Principiul este ml. Dozele administrate pacienţilor depind atât de organul
valabil atât în urografia intravenoasă (în dramatică reducere examinat, cât şi de concentraţia de iod, existând indicaţiile
de utilizare), cât şi în Uro-CT. Avantajul Uro-CT rezidă în producătorului. Ca exemplu, pentru examinarea CT crani­
obţinerea în acelaşi timp de date funcţionale (nefrograma şi ană sunt necesari 50 ml de contrast 300mgl/ml, pentru cea
urograma), dar şi în evaluarea perfuziei structurilor patologice abdominală 1 00- 1 20 ml, cantităţi mai mari fiind necesare în
şi a regiunilor extrarenale (organe abdominale, retroperito­ evaluări angiografice sau de perfuzie.
neu), neexplorabile prin urografie. Doza unei Uro-CT poate Substanţele de contrast non-ionice izoosmolare sunt cele
fi mai mică decât a unei urografii cu radiografie reno-uretero­ mai reduse ca risc de reacţii secundare, însă preţul lor este
vezicală simplă şi 4-5 clişee postcontrast! în continuare mult mai mare decât al celor hiperosmolare.
Izoosmolaritatea reduce efectul toxic al contrastului asupra
celulelor şi tubilor renali, reducând riscul de nefrotoxicitate
sau d.e nefropatie indusă cu contrast, aceste substanţe fiind
3 1 . Principiile fiziologice, proprietăţile
utilizate la pacienţii cu patologie a funcţiei renale, dar de
fizice, efectele adverse (biologice, toxice, asemenea sub controlul creatininei şi ureei.
anafilactoide) ale substanţelor de contrast Reacţii la contrast
Substanţele de contrast pot genera reacţii biologice, reacţii
radioimagistice ionice şi non-ionice, ul­
·
toxice şi reacţii anafilactoide. Deşi mai reduse ca în cazul
trasonografice şi a celor folosite în IRM substanţelor radioimagistice cu conţinut de iod, şi substanţele
de contrast utilizate în IRM ( chelaţi de Gadolinium) pot pro­
Adrian Şanta
voca astfel de reacţii. Particulară pentru mediile de contrast
IRM este fibroza sistemică nefrogenă (apare la pacienţii cu
Substanţele de contrast radio-imagistice cu conţinut disfuncţie renală).
de iod. Reacţiile generate de contrastul administrat intravenos pot
Substanţele de contrast cu Iod şi cu încărcătura electrică fi uşoare, medii şi grave. De asemenea există reacţii imediate
se numesc substanţe de contrast ionice. Reprezintă primele (declanşate la câteva minute postinjectare) şi reacţii tardive,
substanţe folosite pe scară largă în special în urografie, având de regulă mai puţin grave în sensul ameninţării vieţii.
azi doar interes istoric, nemaifiind folosite în practica medica­ Senzaţia de încălzire pe care unii pacienţi o percep la
lă modernă datorită unui nivel de risc mai înalt, legat atât de injectare nu este considerată reacţie la contrast, fiind un
hiperosmolaritatea lor, cât şi de faptul că reprezintă molecule fenomen comun, fără urmări.
încărcate electric. Reacţiile potenţial generate de acestea, pe Reacţiile uşoare se manifestă prin rash cutanat, prurit,
lângă nefrotoxicitate cu necroză tubulară, nefropatie indusă apariţia de papule cu reversibilitate în timp scurt
prin contrast, sunt cele de tip anafilactoid, (uşoare, medii şi Reacţiile medii pot implica edem facial sau glotic, anxi­
grave), cu risc de deces rapid prin şoc anafilactic. etate extremă, dificultăţi respiratorii.
O a doua generaţie de substanţe de contrast cu iod este Reacţiile grave sunt reprezentate de şocul anafilac­
reprezentată de substanţele de contrast non-ionice. Ele tic. Este de remarcat că şocul anafilactic este o reacţie
54

autoîntreţinută, care, prin mecanism histaminic, se propagă 32. Nefrotoxicitatea substanţelor de con­
de la sine odată ce a fost iniţiată. În acest sens, declanşarea
sa nu este dependentă de cantitatea de contrast administrată, trast; factori de risc pentru nefrotoxicita­
putându-se declanşa şi la cantităţi mici, folosite pentru tes­ te şi identificarea pacienţilor ; metode de
tare. De aceea, testarea cutanată sau intradermică la contrast
reducere a riscului de nefrotoxicitate la
prezintă aceleaşi riscuri de declanşare a şocului. Este crucială
anamneza pacientului, pacienţii cu istoric de reacţii la iod sau contrast; precauţiile la pacienţii diabetici
la alte medicamente, respectiv alimente, fiind pacienţi cu risc tratati cu Metformin care necesită admi­
nistr�rea de contrast iv; fibroza sistemică
(există reacţii încrucişate la diverse componente chimice),
şi este de evitat administrarea de contrast. Ori de câte ori se
poate, aceşti pacienţi vor fi examinaţi ecografic cu contrast, nefrogenă : definiţie, aspecte clinice şi
contrastul folosit în ecografie fiind lipsit de reacţiile generate
factori de risc; utilizarea contrastului cu
de iod sau chiar Gadolinium.
Un serviciu de imagistică trebuie să aibă în dotare trusă Gadolinium la pacienţii cu risc
de prim-ajutor antişoc, constând în atropină, adrenalină, Adrian Şanta
hemisuccinat de hidrocortizon, cortizoni cu acţiune rapidă,
plasmă expanderi dar şi laringoscop şi sonde de intubaţie de
dimensiuni diferite. Nefrotoxicitatea indusă de substanţele de contrast repre­
Ca regulă obligatorie, substanţa de contrast se injectează zintă o formă iatrogenă de insuficienţă renală acută. Pacienţii
pe canulă flexibilă (branulă, flexulă), care se păstrează i.v. prezintă modificări ale creatininei serice sau modificări de
clearance al creatininei de obicei între 1 şi 5 zile postadmi­
până după terminarea examinării, chiar şi mai mult dacă
nistrare de contrast.
pacientul este internat. Această conduită asigură păstrarea
Mecanismul de producere al nefrotoxicităţii postadmi­
abordului venos pentru tratament, ştiut fiind faptul că şocul
nistrare de contrast i. v. nu este în întregime cunoscut şi nici
anafilactic se însoţeşte de plegie vasculară periferică, cu
prevalenţa acesteia, fiind multe cazuri ce nu se raportează,
cvasiimposibilitatea abordării venoase percutanate prin
pacienţii revenind la valori normale fără tratament de dializă
puncţie venoasă.
În lipsa tratamentului rapid şi energic (care implică dese­ sau chiar fără orice tratament. Se consideră că la baza feno­
menului stă obstrucţia tubulară prin precipitare de oxalaţi,
ori anestezist-reanimator), decesul prin şoc anafilactic poate
uraţi sau proteine, însă există cercetători care nu consideră
surveni chiar şi în mai puţin de 5 minute.
real acest mecanism, considerând că se produce un grad de
Pe lângă reacţiile alergice, substanţele de contrast se uti­
ischemie la nivel medular renal, indusă direct de substanţa de
lizează cu precauţiune sau de loc la pacienţi cu tireotoxicoză,
contrast. Aceasta provoacă natriureză şi creşterea necesaru­
boli grave hepatice, insuficienţă renală (vezi capitolul urmă­
lui de oxigen local, concretizată prin apariţia vasodilataţiei,
tor), pacienţi cu tratamente medicamentoase ce contraindică
a eliminării de prostaglandine şi acid nitric. Pacienţii cu
administrarea de contrast dar şi la pacienţi cu boli hemato­
risc crescut nu răspund corespunzător, generând în schimb
logice care pot elibera proteine ce impietează filtrarea renală vasoconstricţie intensă şi de lungă durată, cu apariţia ischemiei.
(proteinuria Bence-Jones din mielomul multiplu). Principalele riscuri pentru producerea nefrotoxicităţii in­
duse prin contrast sunt cele legate de pacienţii cu insuficienţă
renală, deshidratare, insuficienţă cardiacă.
Pentru evitarea apariţiei nefrotoxicităţii , s elecţia
pacienţilor trebuie să fie riguroasă şi la fel pregătirea aces­
tora. Astfel, pacienţii sunt hidrataţi atât înaintea, cât şi după
examinarea cu contrast i .v., chiar prin perfuzie intravenoasă
dacă e nevoie, de 1 ml/kgcorp/oră timp de 12 ore. Unii autori
sugerează şi folosirea în perfuzia salină a unor mici cantităţi
de Manitol, Furosemid sau Felodipină. Este obligatoriu, în
special în examinările în care cantitatea şi rata de contrast
sunt mari ( angioCT), dar regula se poate aplica tuturor
pacientilor' ca înaintea examinării cu contrast să se verifice
valorii� de uree şi în special de creatinină serică, ce nu tre-
buie să depăşească 1 ,5 mg/dl. Alţi autori sugerează ca limită
valoarea de 1 ,8 mg/dl.
Dializa postadministrare de contrast este utilă, dar există
şi riscuri legate de aceasta, unii autori sugerând că este mai
utilă dializa înaintea procedurii decât după aceasta.
Pacienţii diabetici care sunt sub tratament cu Metfor­
min (Glucophage) prezintă risc crescut la administrarea de
contrast i.v. Motivul este excreţia renală a Metforminului,
nefropatia indusă prin contrast determinând la aceşti pacienţi
acumularea de Metformin la nivel renal şi precipitarea aces­
teia, asociată cu lactacidoză.
La aceşti pacienţi, tratamentul oral cu Metformin va fi
întrerupt pentru 48 ore DUPĂ administrarea de contrast
(ghidurile actuale nu solicită întreruperea tratamentului ÎNA­
INTEA) examinării cu contrast. Valorile de creatinină serică şi
clearance vor fi monitorizate în primele 5 zile postcontrast.
Fibroza sistemică nefrogenă
Fibroza sistemică nefrogenă este o stare patologică rară
dar gravă, produsă de administrarea de contrast la unii pacienţi
cu insuficienţă renală, în special la pacienţi de vârstă medie,
dar şi la copii sau vârstnici.
Boala se manifestă prin fibroze tegumentare sau ale altor
regiuni şi ţesuturi, fiind o boală sistemică, generalizată.
Pacienţii consideraţi „de risc" sunt în general pacienţi cu
insuficienţă renală cronică supuşi dializei şi care au o rată de
filtrare glomerulară mai mică de 30, la care se administrează
substanţe de contrast ce conţin Gadolinium.
FDA (Food and Drug Administration - USA) consideră
că pacienţi de risc persoanele peste 60 ani, pacienţi cu isto­
ric de patologie renală inclusiv tumorală, istoric familial de
insuficienţă renală, diabet insulino- dependent, hipertensiune
arterială ce necesită tratament, mielom multiplu, transplant
de organ, boală hepatică gravă. Conform FDA, doar acest
grup necesită evaluarea funcţiei renale înaintea administrării
de contrast cu gadolinium. Se recomandă calculul eGFR,
obţinut din valorile creatininei serice şi date ale pacientului
(vârsta, rasă, sex şi masă musculară) - există tabele de calcul.
Pacienţii cu eGFR sub 30 sunt consideraţi de mare risc, cei cu
valori între 30-60 de risc scăzut, cei cu valori peste 60 sunt
consideraţi cu risc neglijabil.
Pentru evitarea apariţiei bolii, pacienţii de risc vor fi
excluşi de la administrare de contrast în cursul examinării
IRM; dacă acest lucru nu este posibil, se vor folosi substanţe
de contrast cu risc redus. FDA şi ACR consideră că Gadodia­
mide, Gadopentate dimeglumine şi Gadoversetamide prezintă
risc mai mare decât Gadobenat dimeglumin sau Gadoteriol.
Pacienţii cu dializă de rutină îşi vor continua şedinţele
de dializă, în timp ce aceia care nu sunt dializaţi nu nece­
sită dializare postcontrast, aceasta nefiind o garanţie pentru
neapariţia bolii.