LIMONARIU

bărbăția sufletului au învins slăbiciunea

trupului. Au nădăjduit că bunătățile viitoare sunt
mai de preț decât chinurile prezente. Pe acelea
le-au așteptat și le-au primit. Această purtare a
lor a arătat tăria credinței lor în doua chipuri: pe
de o parte că au suferit cu bărbăție
extraordinarele chinuri ale trupului, pe care
diavolul, dușmanul nostru, le-a adus împotriva
lor.
Așadar, dacă vom suferi chinurile și cu
ajutorul lui Dumnezeu le vom răbda, vom fi
găsiți cu adevărat iubitori de Dumnezeu, iar
Dumnezeu va lupta împreună cu noi și ne va
ușura mai mult chinurile. Cunoscând așadar
vremurile în care trăim și știind copii și de ce
lucrare vom avea nevoie, să ne folosim de
pocăința cea bună, ca să ajungem temple ale lui
Dumnezeu. Dacă lucram așa vom avea parte
de-o cinste nu mică în veacul viitor.
Și ne mai spunea iarăși avva Paladie:
Să ne aducem aminte de Cel care nu avea
unde să-și plece capul. (Matei, VIII)
***

101
 LIMONARIU

Spunea iarăși bătrânul:

Necazul, după spusa apostolului Pavel, dă
naștere la răbdare (Romani V, 3). Să facem deci
mintea noastră în stare să primească Împărăția
Cerurilor.
***
Spunea iarăși:
Să nu iubim copiii, lumea și cele din lume
(I Ioan 2, 15).
Să avem grijă de gânduri; acesta este un
leac care duce la mântuire.
***
L-am întrebat noi pe avva Paladie:
- Fii bun părinte și spune-ne ce pricină și ce
gânduri te-au făcut să te călugărești?
Bătrânul era din Tesalonic și ne-a povestit:
- În țara mea, ca la trei stadii depărtare de
zidurile orașului era un monah care stătea
zăvorât în chilia sa. Acest bărbat foarte virtuos,
milostiv și înfrânat, era de fel din Mesopotamia
și se numea David. A stat închis în chilia lui

102
 LIMONARIU

șaizeci de ani. Din pricina barbarilor, zidurile

orașului erau păzite de ostași. Într-o noapte
ostașii care păzeau zidul din partea în care se
afla chilia călugărului, văd că prin toate
ferestrele chiliei călugărului ieșea foc. Soldații
au crezut că barbarii au dat foc chiliei. Când s-a
făcut ziuă, soldații au ieșit și s-au dus la chilia
bătrânului; au găsit însă pe bătrân nevătămat și
chilia întreagă și s-au minunat. Noaptea
următoare au văzut același foc în chilie. Lucrul
acesta s-a întâmplat nopți de-a rândul. Și s-a
aflat asta în tot orașul și ținutul acela, încât
mulți oameni privegheau noaptea pe zid ca să
vadă focul. Așa s-a întâmplat până la moartea
bătrânului. Văzând deci această minune nu
odată ci de mai multe ori, mi-am zis în sine-mi:
Dacă Domnul dăruiește robilor săi în lumea
aceasta o astfel de slavă, cât de mare va fi slava
în veacul ce va să vie, când fața lor va străluci
ca soarele!
Aceasta a fost fiilor, pricina care a făcut să
mă călugăresc.

103
 LIMONARIU

CAPITOLUL 70
VIAȚA MONAHULUI ADOLOS
MESOPOTAMIANUL ÎNCHIS

Tot avva Paladie ne mai spunea că după

avva David a venit alt monah, numit Adolos, de
fel tot din Mesopotamia. Acesta s-a închis pe
sine în altă parte a orașului în scorbura unui
platan. Și și-a făcut în el o mică fereastră. Prin
ea vorbea cu cei care veneau la el. Când au venit
barbarii și au jefuit toată țara, s-a întâmplat să
meargă și prin locul acela. Un barbar l-a văzut
pe bătrân că se uita pe fereastră, a scos sabia și a
întins mâna să-l lovească; a rămas însă cu mâna
întinsă și nemișcată. Când ceilalți barbari au
văzut aceasta s-au minunat și s-au rugat de
bătrân căzând la picioarele lui. După ce bătrânul
a făcut rugăciune pentru el l-a vindecat și astfel
și-au luat rămas bun de la el în pace.

104
 LIMONARIU

CAPITOLUL 71
FRUMOASELE CUVINTE ALE UNUI
UCIGAȘ CĂTRE UN MONAH CARE ÎL
URMA PE CÂND ÎL DUCEA SĂ-I TAIE
CAPUL

Tot avva Paladie ne spunea iarăși: În

Arsinoita, oraș din Tebaida, a fost închis unul
care săvârșise ucidere. După ce l-au chinuit mult
s-a dat hotărârea să i se taie capul. Pe când îl
duceau afară din oraș ca la șase mile - căci acolo
săvârșise omorul - venea în urma lui un monah
care voia să vadă cum îi taie capul. Pe când
mergea pe cale să i se taie capul, a văzut pe
călugăr că vine după el și i-a zis:
- N-ai oare avva, chilie sau n-ai ce face?
- Negreșit, am și chilie și treabă.
- Atunci, i-a spus ucigașul, pentru ce nu stai
în chilie să-ți plângi păcatele tale?
- Așa-i frate; nu mă prea îngrijesc de
mântuirea sufletului meu. De asta vin să văd
cum ai să mori, ca măcar așa să vin la pocăință.

105
 LIMONARIU

- Mergi avvo, i-a spus ucigașul! Șezi în

chilia ta și mulțumește lui Dumnezeu care ne-a
mântuit. O data ce s-a întrupat și a murit
Domnul pentru noi, omul nu mai moare de
moarte veșnică.

CAPITOLUL 72
POVESTEA LUI AVVA PALADIE
DESPRE UN BĂTRÂN UCIGAȘ, CARE
ACUZA PE NEDREPT DE ACEEAȘI
CRIMĂ PE UN TÂNĂR

Iară ne spunea avva Paladie:

Un bătrân din lume a fost închis pentru
ucidere. Pe când era chinuit de magistrate în
Alexandria, a spus că a avut un tovarăș de omor
pe altcineva. Acesta era un tânăr ca de 20 de
ani. Și amândoi au fost chinuiți foarte rău.
Bătrânul spunea: Erai cu mine când am săvârșit
omorul. Tânărul spunea că nu are nici o legătură
cu omorul și nici nu era cu el. După ce au fost
chinuiți multă vreme, au fost condamnați
amândoi la spânzurătoare. Au pornit deci spre

106
 LIMONARIU

cea de a cincea milă depărtare de oraș, căci

acolo se obișnuia să aibă loc spânzurătoarea. La
o milă depărtare de locul acela era un templu
năruit a lui Saturn. Când au ajuns la locul de
pedeapsă, poporul și soldații vroiau să-l
spânzure mai întâi pe tânăr. Tânărul s-a rugat de
soldați și le-a spus:
- Fiți buni vă rog, pentru Domnul și
spânzurați-mă cu fața la răsărit, ca să mă uit
numai la răsărit când sunt spânzurat.
- Pentru ce? l-au întrebat soldații.
- Eu smeritul, judecătorilor, n-am decât
șapte luni de când am primit Sfântul Botez și
m-am făcut creștin.
Când au auzit soldații asta au lăcrimat din
pricina tânărului.
Bătrânul însă s-a mâniat și a spus cu voce
tare:
- Pe Serapis, pe mine să mă spânzurați ca să
mă uit la Saturn!
Când au auzit hula bătrânului au lăsat pe
tânăr și au spânzurat mai întâi pe bătrân. După

107
 LIMONARIU

ce l-au spânzurat pe bătrân, iată că vine un

călăreț trimis de prefectul imperial și a spus
ostașilor:
- Pe tânăr să nu-l spânzurați, ci aduceți-l
înapoi!
Cuvintele acestea au umplut de bucurie pe
soldați și pe toți cei de față. Soldații l-au dus în
oraș și l-au băgat în pretoriu. Aici prefectul
imperial l-a eliberat. Tânărul, mântuit împotriva
oricărei așteptări, a plecat și s-a călugărit.
Aceasta am scris-o spre folosul multora.

CAPITOLUL 73
UN CĂLUGĂR SOLDAT

Același Paladie ne mai spunea și acestea:

În Alexandria era un ostaș numit
Alexandru, care ducea o astfel de viață. În
fiecare zi de dimineață până la ceasul trei după
amiaza stătea în mânăstirea lui lângă scara
sfântului Petru. Era îmbrăcat numai cu sarică de
piele, împletea coșuri și nu vorbea cu nimeni

108
 LIMONARIU

nimic. În timp ce lucra, stătea în rugăciune și

rostea cântând numai aceste cuvinte: "Doamne
de cele ascunse ale mele curățește-mă" (Psalmi,
XVIII, 13), ca să nu fie făcută de rușine
rugăciunea mea. După ce spunea acest stih,
tăcea vreme de un ceas apoi iarăși repeta stihul.
Și-l rostea de șapte ori pe zi, fără să mai spună
altceva. La ceasul trei după-amiaza își dezbrăca
mantaua și se îmbrăca în haina militară și astfel
se ducea la cazarma sa. Am stat și eu cu el opt
ani și m-am folosit mult prin tăcerea lui și prin
felul lui de a se purta.

CAPITOLUL 74
CUVINTELE ADEVĂRATE ALE LUI
PALADIE DESPRE ERETICI

Bătrânul ne mai spunea și acestea ca să ne

dea sfaturi:
Credeți-mă fiilor, că nimic altceva n-au
făcut schismele și ereziile în biserică decât să nu
mai iubim pe Dumnezeu și să nu ne mai iubim
unii pe alții.

109
 LIMONARIU

CAPITOLUL 75
MINUNEA MAICII DOMNULUI FAȚĂ
DE SOȚIA ȘI FIICA UNUI CREDINCIOS
CARE OBIȘNUIA SĂ GĂZDUIASCĂ PE
CĂLUGĂRI

Tot avva Paladie ne-a istorisit aceste lucruri

când ne-am dus altă dată la el:
În Alexandria era un iubitor de Hristos,
foarte evlavios, milostiv. El avea obiceiul să
găzduiască pe călugări. Omul acesta avea și o
soție care era foarte smerită și postea în fiecare
zi; mai avea o fată de șase ani. Într-o zi s-a dus
acest iubitor de Hristos la Constantinopol, căci
era negustor. Și-a lăsat deci acasă soția, copilul
și pe un rob și a plecat în călătorie pe mare. Pe
când se ducea spre corabie, femeia l-a întrebat:
- Cui ne lași, omule?
- Stăpânei noastre, Născătoarea de
Dumnezeu, a răspuns bărbatul.
Într-o zi cum stătea femeia și lucra, având
pe copil alături de ea, robul, împins de diavol,

110