Sunteți pe pagina 1din 10

Bibliografie

1. Gregg EC - Effects ofionizing radiation on humans - în: Waggener RG, Kereikas JG (editors) - Handbook of medical physics, VOiume
·
II. CRC Press Inc., Baca Raton, 1 984.
2. Attix FH, Roesch WC (Eds) - Radiation Dosimetry. Volume 1. Academic Press, New York, 1 968.
3. Nagel HD - Radiation exposure în Computed Tomography - 4th revised Edition - CTB Publications, Hamburg, December 2002
4. ## - Protection against ionizing radiation from externai sources used în medicine. ICRP Publication 33. Pergamon Press, Oxford,
1982.
5. ## - Radiologica! protection and safety în medicine. ICRP Publication 73. Pergamon Press, Oxford, 1 996.
6. ## - Quality Criteriafor Computed Tomography. E UR 1 6262. Officefor Official Publications ofthe European Communities. Luxembourg
1999
7. ## - Avoidance ofradiation injuries from medical intervenţional procedures. ICRP Publication 85. Ann ICRP 30 (2)., 2000; Pergamon
Press, Oxford
8. ## - Quantities and Units în Radiation Protection Dosimetry. ICRU report 51. Bethesda, USA, 1 993.
9. Bushberg JT, Seibert JA, Leidholdt Jr. EM, Boone JM - The Essential Physics ofMedical Imaging, 3rd Ed. - Wolters Kluwer, Lippincott
Williams & Wilkins, Philadelphia, 2011
imagistice 5

1. Bazele fizice de formare a imaginii în Tubul de radiaţie X conţine o anodă rotativă (sarcină
pozitivă), precum şi un filament catodic fix. Încălzirea fila­
radiologia convenţională; radiaţia X : mentului catodic determină generarea unui flux de electroni
p roprietăti ; factorii care influentează ce se îndreaptă spre anoda rotativă. „Ciocnirea" acestora cu
anoda generează o mică cantitate de radiaţie X. Pentru a nu
calitatea i�aginii şi doza de iradi�re în
topi suprafaţa de impact dintre anoda şi fasciculul electronic,
radiodiagnostic anoda se roteşte, astfel încât suprafaţa de contact cu fluxul
Adrian Şanta electronic se modifică permanent. Suprafaţa de emisie a
anodei este înclinată cca. 1 5 grade, pentru a orienta radiaţia
X spre fereastra de ieşire a tubului, astfel fasciculul X fiind
Radiaţia electromagnetică. Radiaţia X este o radiatie
orientat spre ţintă. Modificând miliamperajul (mA) filamen­
ionizantă (poate detaşa un electron din complexul atomi�),
tului catodic, se modifică cantitatea de radiatie X emisă
situată în spectrul radiaţiilor electromagnetice în apropierea
fără a fi afectată penetranţa radiaţiei, energia s �u distributi �
radiaţiei gamma, în cadrul radiaţiilor cu energie înaltă. Ea
acesteia. Modificarea penetranţei, a energiei şi a distribuţiei
se situează în afara spectrului vizibil, încât nu o vedem şi nu
energiei este posibilă prin modificarea kV.
o detectăm cu ajutorul organelor de simţ umane (de unde şi
Valorile miliamperajului şi a kilovoltajului, respectiv
riscul de minimalizare a efectelor acesteia).
durata expunerii în secunde, sunt esenţiale pentru calitatea
Proprietăţile RX: se împrăştie sferic din punctul de ori­
imaginii şi pentru doza absorbită, ele fiind specifice şi trebuind
gine (legea divergenţei); se propagă în linie dreaptă, cu viteza
adaptate pentru fiecare organ în parte sau chiar pentru fiecare
luminii; intensitatea lor scade cu pătratul distanţei parcurse;
pacient. Creşterea kilovoltajului generează o radiatie mai
penetrabilitatea (duritatea) este invers proporţională cu lun­
penetrantă, în timp ce creşterea mAs genereaza radi�ţie mai
gimea de undă; sunt emise şi absorbite în cuante de energie;
densă, cu energii mai mici. Dacă pentru structuri puţin dense
sunt absorbite de corpurile pe care le străbat· absorbtia RX
(torace) se folosesc valori mari de kV şi mici de mAs, pentru
este guvernată de legea Bragg-Pierce; prod�c feno�en de
regiuni anatomice dense (abdomen) se preferă kV mai scăzut
luminiscenţă (fluorescenţă, fo s forescenţă); produc efect
şi mAs mai ridicat. De reţinut că efectele nocive biologice
fotosensibil prin efectul fotolitic; produc ionizare; produc
sunt mai accentuate la kV scăzut, cantitatea de radiaţie care
efecte biologice.
nu penetrează corpul ci produce local efecte biologie fiind
Generarea (producerea) radiaţiei X se face printr-un an­
mai mare. Aparatele modeme sunt prevăzute cu IONTOMAT,
samblu electric ce conţine mai multe elemente, reunite generic
dispozitiv care „citeşte" radiaţia ce a penetrat pacientul şi
sub numele de „generator de radiaţie X". Acesta trebuie să
opreşte emisia de radiaţie când aceasta este suficientă pen­
conţină un tranformator de înaltă tensiune, un tub de radiatie
tru diagnostic. De asemenea, sistemele modeme au valori
X şi o serie de elemente auxiliare (motor de rotatie' a anod� i '
prestabilite pentru diverse regiuni anatomice şi greutăţi ale
sistem de răcire etc).
pacientului, de regulă sub formă de pictograme.
Transformatorul de înaltă tensiune contine o înfăsurare
primară şi o înfăşurare secundară peste u� miez d� fier,
înfăşurarea secundară fiind mai mare şi generând curent de
înaltă tensiune (kV). Creşterea valorii kV determină cresterea
energiei radiaţiei X, respectiv determină creşterea penetranţei
radiaţiei. Alţi factori importanţi sunt reprezentaţi de miliam­
peraj (mA) - determină cantitatea de radiatii X - si durata
emisiei radiaţiei (în ms). La valori diferite al e mA ;. i duratei
(ms), produsul egal al acestora determină expunere identică.
Cu alte cuvinte creşterea intensităţii „mA" şi scăderea timpu­
lui „s" cu produs egal, determină aceeaşi expunere.
Prin convenţie, puterea unui generator se calculează astfel:
prin înmulţirea unui kilovoltaj fix de 1 00 kV cu miliamperajul
maxim generat în timp de O, 1 s, stabilindu-se astfel valoarea
maximă emisă. De exemplu, un generator ce poate emite 500
mA timp de O, 1 s cu 1 00 kV va produce 500 mA x 1 00 kV =
50 OOO watt = 50 kW, deci este un generator de 50 kW.
2. Interactiunea dintre radiatia X si mate-
, ' '
- Sursa de radiaţie (tubul Roentgen)
- Vectorul (fascicolul de radiaţie)
rie, rolul acesteia în obţinerea şi calitatea Modulatorul (ţinta de examinat)
imaginii; componentele unui echipament - Receptor
Decodor
de radiologie convenţională; mecanisme
- Imaginea finală
de producere a radiaţiei X şi a imaginilor; 1. Sursa de radiatie
'
structura, rolul şi funcţionarea filtrelor şi În toate sistemele radiologice care folosesc radiaţia X,
sursa de radiaţie este tubul Roentgen cu anoda şi catod închise
colimatorilor într-un tub vidat. Tubul vidat este închis la rândul său într-o
Adrian Şanta cupolă radioopacă (de regulă metal greu-plumb) cu excepţia
unui mic orificiu (fereastră) prin care radiaţia este orientată
Radiaţie ionizantă, radiaţia X generează efecte biologice spre ţintă. Astfel se împiedică împrăştierea radiaţiei X în alte
de care practica medicală trebuie să ţină seamă pentru a evita directii decât cea dorită. În fata
' orificiului se află un sistem
sau reduce la minimum efectele nocive ale acesteia asupra de fiitre metalice de grosimi şi material diferit (aluminiu,
cupru), cu rol de filtrare (reţinere) a radiaţiilor „moi", inutile
organismului uman. Principalele efecte generate de radiaţia X
examinării. Tubul generează căldură, fiind dotat cu sistem de
sunt efectulfotoelectric şi efectul Compton, alte efecte gene­
răcire cu aer sau ulei.
rate de interacţiunea radiaţiei X cu substanţa fiind mai puţin
Caracteristicile anodei
importante biologic (formarea de perechi şi altele necesitând
Anoda este un disc antrenat în rotaţie de către un motor
energii cu mult peste cele folosite în medicină).
electric, astfel încât fasciculul de electroni emis de catod să
Absorbţia RX este guvernată de legea Bragg-Pierce: absob­
nu atingă anoda mereu în acelaşi punct, pentru a evita topirea
tia = Z4/.}pg�t unde Z = numărul atomic (mediu) al obiectului
sa (prin supraîncălzire ). Astfel, există un diametru specific al
iradiat; 'A = lungimea de undă a RX; p = densitate obiectului
anodei, dar şi o pantă a marginii, care orientează fasciculul
iradiat; g = grosimea obiectului iradiat; �t = durata iradierii.
de radiaţie spre orificiul de ieşire. Panta este de regulă dublă,
Efectul fotoelectric constă în interacţiunea completă
cu un unghi mai mic şi cu un unghi mai mare, realizând două
între fotonul „X" incident şi atom. Fotonul „X" este complet
focare (focar mare şi focar fin, necesar examinărilor detaliate,
absorbit, generând emisia unei radiaţii „X" -caracteristice,
în special osoase). Toate anodele au o tensiune maximală
si a unui foto-electron. Coeficientul de atenuare al efectului
aplicabilă, o putere instantanee (în kVxmA) = Watt şi o putere
fotoelectric depinde de numărul atomic al atomului. Efectul convenţională (puterea generată în O, l s - exprimată în Watt).
fotoelectric scade dramatic cu creşterea energiei fotonului X Anoda are o capacitate termică proprie, sistemul de răcire
şi creşte cu creşterea numărului atomic Z al substanţei ţintă. fiind astfel calibrat încât să disipe energia termică produsă
De aceea, absorbţia osului faţă de radiaţia X este mult mai de anoda în timpul funcţionării. La acestea se adăugă gene­
mare decât cea a ţesuturilor moi şi de aceea plumbul este un ratorul electric (cu transformator, redresor, temporizor, masă
foarte bun protector faţă de această radiaţie (număr Z mare, de comandă), majoritatea electronice la aparatele modeme.
ce determină absorbţie mare). 2. Vectorul
Efectul Compton reprezintă un alt tip de interacţiune în Se defineşte ca radiaţie „X" emisă de tub şi care va
comparaţie cu efectul fotoelectric, fotonul X fiind deviat prin produce în final imaginea radiologică. Are trei componete,
ciocnirea cu electronii externi ai atomului ţintă, rezultând radiaţia incidentă (cea emisă de tub şi care călătoreşte spre
devierea atât a fotonului X, cât şi a unui electron din atom, ţintă), radiaţia absorbită (cea care nu trece de ţinta exami­
cu împrăştierea radiaţiei X şi ionizare. nată, fiind blocată prin absorbţie sau deviată prin refracţie,
Fotonii cu energie j oasă (60 kV) generează în principal reflexie de structurile interne ale ţintei) şi radiaţia reziduală
efect fotoelectric; la valori de cca 1 40 kV, energia transferată (cea care a trecut dincolo de ţintă şi se îndreaptă către recep­
în organism de efectul fotoelectric şi de efectul Compton sunt tor). Radiaţia reziduală este cea care poartă informaţia utilă
relativ egale, în timp ce la energii mari (200kV), predomină în diagnostic, ea fiind modulată prin trecerea prin structurile
efectele generate de interacţiunile tip Compton. ţintei, şi având intensităţi diferite în funcţie de densitatea
Componentele unui sistem radiologic structurilor traversate.
Schematic, orice sistem radiologic poate fi decompus în 3. Modulatorul (ţinta)
câteva „piese" componente, obligatorii pentru obţinerea unei În radiologia medicală, modulatorul (ţinta) este reprezen­
imagini finale. Acestea sunt: tat de către regiunea corpului uman sau a piesei anatomice
examinate. La trecerea radiaţiei X prin modulator, se produc 3. Principiile achiziţiei imaginilor radi­
atât efecte direct ionizante (prin coliziune şi frânare), cât şi
indirect ionizante (prin efect Compton, efect fotoelectric, ografice; rolul filmului, al ecranelor (în
producere de perechi), toate acestea fiind nocive pentru radiografia analogică), al grilelor antidi­
pacient. Radiaţia care reuşeşte să treacă prin modulator va
fuzoare si influenta acestora în calitatea
produce imaginea finală. ' '

4. Receptorul şi 5. Decodorul imaginii obţinute şi în timpul de expune-


Obţinerea unei imagini radiologice se face prin „colecta­ re ; principiile achiziţiei imaginilor digi­
rea" în diverse moduri a radiaţiei X ce a traversat modulatorul
(corpul uman). Diferenţele între ţesuturile traversate vor tale în radiologia digitală; factorii care
genera diferenţe în radiaţia X receptată, ducând la formarea afectează calitatea imaginii în radiologia
imaginii. Captarea radiaţiei X se face pe film radiologic (ra­
convenţională şi digitală
diografie), pe plăci de scintilaţie (radioscopie), cu sau fără
amplificare şi transformare în imagine analogă sau digitală, Adrian Şanta
sau pe receptori cu gaze rare - Xenon (Computer Tomogra­
fie). Rolul decodorului, indiferent de tip (pământuri rare din Pentru obţinerea radiografiei, se foloseşte un film
folia întăritoare, cristale sau xenon etc) este de a transforma fotografic, închis într-o casetă izolată faţă de lumina ambi­
radiatia X invizibilă în radiatie luminoasă ce poate impresiona entală. Impresionarea filmului direct de către radiaţia X se
filmdl sau în impuls electric (în cazul CT) ce poate fi apoi face în mică măsură (2%), expunerea acestuia fiind făcută
reconstruit în imagine. în principal de lumină în spectru vizibil generată de foliile
6. Imaginea finală (ecranele) întăritoare. Acestea căptuşesc interiorul casetelor
Dacă la radiografia convenţională imaginea finală este radiologice de ambele părţi, fiind formate din folii de plastic
reprezentată de filmul radiologic expus şi developat, în sis­ impregnate cu săruri care au proprietatea de a emite lumină
temele digitale, imaginea radiologică reprezintă un fişier, de vizibilă atunci când sunt bombardate cu radiaţie X (fenomen
regulă într-un format medical ce conţine date multiple, cel mai de fosforescenţă). Sărurile cele mai folosite sunt tungstatul
folosit actualmente fiind formatul DICOM3 , acesta putând de calciu sau „pământurile rare", acestea din urmă fiind mult
fi vizualizat pe monitor de calculator, putând fi prelucrat în mai eficiente. Cu cât stratul de fosforescenţă este mai gros,
termeni de fereastră şi centru de fereastră, putând fi transmis cu atât casetele necesită mai puţină expunere (generează
la distanţă sau stocat electronic. Tendinţa modernă este de a lumină mai multă, cu expunere mai rapidă a filmului), însă
renunţa la suportul pe film radiologic sau termic în favoarea fineţea imaginii scade. Există folii intensificatoare care emit
imaginilor electronice, mult mai versatile. lumină albastră sau verde, filmul folosit trebuind să fie de
acelaşi tip cu folia (film sensibil la lumina albastră sau verde),
pentru obţinerea unui rezultat cât mai bun. Filmele „verzi", în
casete cu întăritori din pământuri rare, ce emit lumină verde,
necesită timpi de expunere mai scurţi (reducând artefactele de
mişcare) şi constante de emisie mai mici (reducând efectele
nocive asupra organismului).
Efectul Compton, prin „împrăştierea" radiaţiei X, produce
fotoni cu direcţie diferită de cea incidentă, ceea ce determină
scăderea contrastului imaginii pe film (cu apariţia de „flu" -
imagine imprecisă, ştearsă). Pentru reducerea acestui efect,
între pacient şi film se interpune o grilă (antidifuzoare)
formată dintr-o alternanţă de benzi fine de plumb şi plastic,
care vor permite trecerea spre film doar a acelor fotoni X ce
au direcţie incidentă (perpendiculară) pe film, iar cei deviaţi,
cu direcţie oblică, fiind opriţi de fâşiile de plumb. Pentru a
nu se imprima şi ea pe film, grila se mişcă cu viteză mare,
vibratorie, în timpul expunerii (grila Bucky). Filmul expus
este apoi developat într-o soluţie de revelator şi fixat în soluţia
8

de fixator, cu spălări intermediare şi spălare finală, urmate de şi multislice moderne . Există un număr de limitări ale
uscare. Acest lucru se poate face manual, cu control la lumina examinării CT şi, de asemenea, examinatorul trebuie să
inactinică (roşie sau verde) sau automat, în maşini automate ţină cont şi de doză relativ mare de iradiere a pacientului
de developare. Există tendinţa de trecere spre radiografie în cadrul unei examinări CT.
digitală, în care filmul, de tip special, este developat termic,
fără revelator sau fixator (procedeu uscat).
Tomografia plană 4 . Principiile radios c opiei ; indicaţiile
Din radiografia clasică derivă tomografia plană, o me­
todă de selectare a unui plan de interes din întregul volum radioscopiei ; optimizarea protocoalelor
al organismului examinat. Spre deosebire de radiografia de explorare radios copică ; tehnici de
simplă, în care tubul de radiaţie, pacientul şi caseta cu
îmbunătăţire a calităţii imaginii şi de
filmul radiologic rămân nemişcate în timpul expunerii, în
tomografia plană tubul este solidarizat prin intermediul reducere a radiaţiei în radioscopie
unui braţ de caseta radiologică. Pacientul este situat între Adrian Şanta
tub şi casetă, acestea efectuând o mişcare de translaţie în
jurul unui punct fix ales de examinator, ce se situează la
nivelul unde se doreşte efectuarea planului de secţiune. Spre deosebire de imaginea radiografică, radioscopia
Cu alte cuvinte, pacientul se aftă întins pe masa de exa­ diferă atât prin faptul că imaginea este obţinută pe un suport
minare, iar tubul şi caseta execută o mişcare de baleiaj ftuoroscopic, cât şi prin faptul că este o examinare „în timp
deasupra (tubul), respectiv dedesubtul pacientului (caseta real", dinamică. După traversarea ţintei, radiaţia X cade pe
cu film). Punctul în jurul căruia se face bascula este situat o placă fluorescentă ce poate fi vizualizată direct (la întu­
la nivelul planului de examinare al pacientului, putând fi neric), sau poate fi receptată de un sistem electronic analog
ridicat (secţiuni ventrale) sau coborât (secţiuni dorsale) sau digital, ce o transformă în imagine TV. Radioscopia
după dorinţă. Structurile situate anterior sau posterior de directă este scoasă din uz, astăzi nici o firmă din lume nu
planul de rotaţie se imprimă succesiv în diferite locuri pe mai construieşte astfel de aparate, iradierea pacientului şi a
film, neproducând o imagine fixă. Singurele structuri care medicului fiind foarte mare. Sistemele modeme cu lanţ TV
nu-şi modifică poziţia, păstrând aceeaşi situare şi acelaşi prezintă şi posibilitatea manipulării în totalitate a aparatului
loc de expunere pe film sunt cele din planul de basculare al şi a pacientului dintr-o cameră separată, prin telecomandă,
braţului. Prin ridicarea sau coborârea acestuia, se pot obţine astfel încât iradierea personalului medical să fie exclusă.
felii la diverse nivele. Totuşi, rezoluţia acestor imagini este Pentru obţinerea unei imagini diagnostice, sunt importante
scăzută, apariţia tomografiei computerizate reducând până două tipuri de rezoluţie: rezoluţia spaţială şi rezoluţia de
aproape la dispariţie uzul acestei metode. contrast. Rezoluţia spaţială reprezintă dimensiunea cea mai
Computer-tomografia mică a unei structuri ce poate fi afişată separat de cele înconju­
Tot din familia metodelor radiologice (care folosesc rătoare (cu alte cuvinte, cât de mici pot fi două puncte care pot
radiaţia X) de diagnostic face parte şi tomografia compu­ fi văzute separat). Rezoluţia de contrast reprezintă diferenţa
terizată (CT). Principiul CT derivă din tomografia plană, minimă în tonuri de gri a două structuri ce pot fi percepute
prin aşezarea pacientului în centrul unui cerc, la periferia separat, de sine stătător. Aceste tipuri de rezoluţie depind de
căruia, în opoziţie, se află un tub de radiaţie X şi un sistem performanţa unui sistem digital, respectiv de dimensiunea
de detectori . Ansamblul tub-detectori se roteşte în jurul cristalelor de săruri de argint în cazul filmului radiologic.
unui plan axial din corpul pacientului, vizualizând struc­ Imaginea radioscopică poate fi înregistrată digital (pe
turile din acest plan din diverse unghiuri ale unui cerc de casetă, CD sau în memorie electronică) şi, de asemenea,
3 60 grade, realizând o hartă a densităţilor din acest plan (o poate fi expusă pe film, ca radiografie a celor mai importante
imagine de secţiune). Deplasând pacientul la un alt nivel, imagini din punct de vedere diagnostic.
se poate realiza o serie succesivă de secţiuni transversale Angiografia
prin corpul acestuia, cu mare rezoluţie şi bună calitate Din combinarea radioscopiei digitale cu radiografia derivă
diagnostică. Evoluţia sistemelor tomografice continuă metodele specializate în exploararea vasculară (arteriografia
spectaculos, de la obţinerea unei secţiuni în 1 9 minute şi flebografia) . Acestea reprezintă obţinerea de imagini ale
în 1 97 5 , la obţinerea de 1 28 , 2 5 6 şi chiar 5 1 2 secţiuni lumenului vaselor arteriale sau venoase prin injectarea directă
concomitent în mai puţin de o secundă în sistemele spiral în lumenul acestora de substanţe de contrast, cu radiografierea
sau evaluarea în radioscopie a lumenului acestora. Pentru o Pe măsură ce rezoluţia detectorilor electronici a crescut,
imagine cât mai fidelă, sistemele modeme folosesc sursă şi filmul radiologic a fost înlocuit cu sisteme digitale (rezoluţii
receptor digital, multiplanara (două „C-arm" - uri), reuşind peste 1 024/1 024 pixeli) şi, recent, un rol important în diagnos­
să efectueze substracţia din imagine a structuilor osoase şi tic revine tomosintezei, metodă nouă digitală de evaluare a
parenchimatoase şi de asemenea obţinând imagini multipla­ parenchimului mamar. Tomosinteza evaluează ţesutul mamar
nare sau chiar tridimensionale prin reconstrucţie de către din mai multe unghiuri (30-50 unghiuri diferite), prin baleie­
calculator. rea în arc de cerc asemănătoare tomografiei plane. Rezultatul
Precauţiunile şi contraindicaţiile legate de substanţele de este o imagine de mare rezoluţie, cu caractere 3D, studiile
contrast sunt aceleaşi ca şi în radiologia şi computer-tomo­ actuale sugerând o capacitate de detecţie a patologiei mai
grafia clasică. mare decât cea a mamografiei convenţionale.
Uneori, pentru un diagnostic morfopatologie complet
sau în scop de cercetare-publicaţii ştiinţifice, este necesară
5. Principiile şi particularităţile radiogra­ obţinerea de imagini radiologice a unor piese anatomice.
Deşi se pot folosi aparate de radiologie convenţională, prin
fiilor de ţesuturi moi (exemplu : mamo­
utilizarea focarului fin, a filmelor rapide şi a unor constante
grafia) ; principiile radiografiei pieselor adecvate, există pe piaţa de aparatură medicală aparate
anatomo-patologice specifice pentru radiografia de piese anatomice. Acestea
funcţionează în gama 1 0- l OOkV, au iontomat pentru expu­
Adrian Şanta nere automată şi sunt de regulă digitale, producând imagini
de mare rezoluţie în format DICOM 3 , ce pot fi analizate pe
Datorită dimensiunilor şi în special datorită densităţii scă­ computer utilizând softuri specifice.
zute a ţesutului mamar, evaluarea acestuia necesită examinare
specială, de mare rezoluţie, numită mamografie.
Ţesutul mamar este predominant lipidic, motiv pentru care 6. Dozimetrie ; Kerma, doza de energie
energia radiaţiei X necesară obţinerii de imagini este redusă.
În acelaşi timp, elementele patologice sunt subtile, de mici absorbită (Gray), doza efectivă (Sievert)
dimensiuni (calcifieri punctiforme, spiculaţii fine periferice), - definire şi explicare; biologia radiaţiilor
necesitând o rezoluţie a imaginii peste cea obişnuită la alte
- iradiere, efecte biologice; efectul asupra
aparate şi sisteme.
Aparatele specifice evaluării ţesutului mamar poartă nu­ dozei şi calităţii imaginii pe care îl are
mele de mamografe. Mamografele au ca element constructiv modificarea kV şi mA; raportul dintre
un compresor ce aplatizează ţesutul mamar, etalând mai bine
patologia şi reducând mişcarea involuntară în timpul exami­ calitatea diagnostică a imaginii şi mini­
nării. De asemenea, mamografele modeme au în construcţie mizarea dozei efective
atât iontomat pentru expunere cu constantele optime, cât şi
Adrian Şanta
posibilitatea de efectuare a puncţiei bioptice a leziunilor sau
de introducere a unui fir ghid (ancoraj), prin ghidaj stereo­
tactic. Se obţin, de regulă, două clişee pentru fiecare sân, un Pentru o bună definire a problemelor legate de doză de
clişeu cranio-caudal şi unul oblic-lateral pentru evaluarea radiaţie şi măsurarea interacţiunii între radiaţia X şi substanţa
mai bună a regiunii axilare. În funcţie de necesităţi, se pot biologică (pacientul), sunt necesare cunoaşterea unor date
folosi şi alte incidenţe. specifice:
De cele mai multe ori reglate prin iontomat, valorile - Expunere şi rata expunerii
uzuale de constante sunt 28-35 kV şi cca 200 mAs, mult sub Doza absorbită, KERMA
cele folosite în radiologia abdominală. - Doza medie absorbită în ţesut
Filmele radiologice folosite pentru mamografie sunt de - Doza echivalentă
asemenea speciale, având emulsie fotosensibilă pe o singură - Doza efectivă
parte, tot pentru o rezoluţie mai bună. Şi casetele de mamo­ - Cantităţi dozimetrice (doza la suprafaţă şi în profunzi-
grafie sunt concepute specific, pentru a produce imagini clare me, factorul de împrăştiere etc)
şi detaliate. - Cantităţi dozimetrice specifice (mamografie, CT etc.)
10

Expunerea ş i rata expunerii Doza echivalentă H


Expunerea reprezintă o cantitate dozimetrică pentru Doza echivalentă H reprezintă doza absorbită multipli­
radiaţia ionizantă, bazată pe abilitatea radiaţiei de a pro­ cată cu un factor de măsurare a radiaţiei, wR care exprimă
duce ionizare în aer. Această cantitate este definită doar eficacitatea biologică a unui anumit tip de radiaţie. Pentru a
pentru interacţiunile produse de radiaţie în aer. Înainte de evita confuziile cu doza absorbită, unitatea de măsură ŞI a
a interacţiona cu pacientul sau examinatorul, radiaţia X dozei echivalente se numeşte Sievert (Sv). Unitatea anterior
interacţionează cu aerul. Noţiunea „expunere" oferă indicaţii folosită era rem, cu relaţia 1 Sv = 1 00 rem. Pentru maj oritatea
despre capacitatea radiaţiei X de a produce anumite efecte radiaţiilor utilizate în medicină, wR = 1 , adică doza absorbită
în aer, considerându-se că efectele în ţesuturile vii vor fi, în şi doza echivalentă au aceeaşi valoare (sunt egale).
general, proporţionale cu cele din aer. Expunerea reprezintă Doza efectivă
valoarea absolută a încărcării ionice totale produse în aer Expunerea la radiaţie a diferitelor structuri duce la
atunci când toţi electronii eliberaţi la interacţiunea cu fo­ probabilităţi diferite de leziuni datorate radiaţiei şi la grade
tonii (per unitatea de masă) sunt complet opriţi (frânaţi în diferite de severitate. Combinaţia între probabilitatea şi se­
totalitate) în aer. veritatea leziunilor se numeşte „detriment".
Unitatea de măsură internaţională a expunerii este expri­ Pentru a evidenţia detrimentul combinat produs de efec­
mată în Coulombi I kilogram (C/kg) sau roentgeni (R = 258 tele stocastice determinate de dozele echivalente în TOATE
microcoulombi I kg). Deşi Roentgenul nu mai reprezintă o organele corpului, doza echivalentă în fiecare organ şi ţesut
unitate ştiinţific acceptată, mai este folosit în radiologie. este combinată şi înmulţită cu un factor de măsurare WT,
Rata expunerii reprezintă expunerea raportată la unitatea rezultatele însumate pentru întregul corp producând DOZA
de timp. Unitatea internaţională pentru rata expunerii este EFECTIVĂ, E. Există tabele pentru WT pentru fiecare organ
Coulomb/kg/sec, putând fi folosit şi R/sec. (creier, măduva hematogenă, ţesut mamar etc).
Doza absorbită, KERMA Formula matematică pentru doza efectivă E este:
Doza absorbită (D) reprezintă energia absorbită per E = Lr wtHt wT unde wT reprezintă factorul de măsurare
pentru organ sau ţesut iar Ht reprezintă doza echivalentă
unitatea de masă. Din punct de vedere al radioprotecţiei, nu
pentru organul sau ţesutul respectiv.
suntem interesaţi atât de mult în cantitatea de radiaţie X ce
Cantităţi dozimetrice (doza la suprafaţă şi în profun­
traversează corpul uman şi impresionează filmul radiologic,
zime, factorul de împrăştiere etc.)
cât în cantitatea de radiaţie CARE SE OPREŞTE în corpul
Doza de intrare la suprafaţă (ESD) reprezintă doza ab­
uman, determinând efecte locale. Astfel, 1 Gray (Gy) repre­
sorbită în aer înmulţită cu coeficienţii de masă. Măsurată la
zintă unitatea de măsură acceptată de Sistemul Internaţional
suprafaţa pacientului sau a fantomei, ea include atât compo­
de Măsuri, fiind definit ca o energie de 1 Joule I kg. Unitatea
nenta directă de radiaţie, cât şi contribuţia fotonilor deviaţi
folosită anterior era Rad - ul, reprezentând 1 00 ergi I g.
(reflectaţi, refractaţi) din jur, ce nu sunt prezenţi de regulă în
1 Gy 1 00 rad. aer (în aer se consideră a fi prezentă doar radiaţia incidentă).
KERMA (Kinetic Energy Released în a Mass) se defineşte De aceea, este necesară introducerea unui factor de corecţie
matematic prin formula K=dEtran/dm, unde dEtrans este suma a radiaţiei reflectate. Factorii de corecţie pot fi de asemenea
energiei kinetice iniţiale a tuturor particulelor ionizante găsiţi în tabele specifice.
eliberate de fotoni în materialul masei ţintă (dm) Unitatea DAP (Dose-Area Product) se măsoară în cGyxcm2 şi
de măsură ŞI pentru KERMA este J/kg, denumit Gray. În reprezintă doza în aer raportată la o suprafaţă plană integrată
radiologia diagnostică, KERMA şi D sunt egale. Calculul în aria de interes. Există camere de ionizare cu suprafaţă mare
dozei absorbite de ţintă se poate calcula dacă se cunoaşte ce pot fi montate pe întreaga suprafaţă de emisie a tubului
expunerea: (în faţa diafragmului) pentru a intercepta şi integra doza
- D(Gy)=fX(Ckg-1), unde f = coeficientul de conversie absorbită pe întreaga suprafaţă a razei emise. Aceste camere
dependent de mediul de absorbţie. F(aer)=0. 869. se numesc DAP-metre. Majoritatea aparatelor modeme vin
Doza medie absorbită în ţesut echipate cu asemenea DAP-metre, doza fiind calculată şi
Doza medie absorbită de un ţesut sau organ (DT) reprezin­ afişată electronic sau pe film, pentru a putea cunoaşte doza
tă energia depozitată în acesta, împărţită la masa organului sau de iradiere a pacientului. Majoritatea ţărilor europene obligă
regiunii expuse. Este posibilă o legătură între expunere şi doza prin lege raportarea acestei doze.
în aer sau KERMA, folosindu-se coeficienţi de conversie. Cantităţi dozimetrice specifice (mamografie, CT etc.)
Valorile dozei absorbite în ţesuturi variază cu câteva Există cantităţi dozimetrice specifi c e pentru anumite
procente depinzând de compoziţia ţesuturilor. ţesuturi şi organe cu sensibilitate crescută la iradiere, cum ar
fi AGD (Average Glandular Dose ), ESAK (Entrance Surface Există metode imagistice cu performanţă maximă pen­
Air Kerma), folosite pentru o calculare cât mai precisă a tru anumite patologii sau regiuni anatomice şi altele cu
dozimetriei, în special în mamografie. performanţă redusă. Odată cu dezvoltarea diverselor metode
Un alt domeniu care prezintă cantităţi dozimetrice specifi­ şi tehnici, acest balans se poate modifica. Radiologul trebuie
ce este Computer-Tomografia. Acestea sunt CTDI (Computed să cunoască indicaţiile relative ale fiecărei metode şi să le
Tomography Dose Index), DLP (Dose-Length Product) şi propună ca atare atunci când sunt solicitate greşit.
MSAD (Multiple Sean Average Dose ). Acestea sunt măsu­ Exemplele sunt foarte numeroase (indicaţie de CT şi nu
rabile pe fantome speciale şi sunt de asemenea raportate în IRM la traumatisme craniene, indicaţie IRM şi nu CT la pa­
cadrul fiecărei examinări. CTDI se exprimă în mGy iar DLP tologie pelvină feminină, indicaţie ecografie pentru patologia
în mGyxcm, aceasta din urmă reprezentând doza pentru o tiroidiană etc).
examinare completă. Tot apanajul radiologului este cunoaşterea contrain­
Relaţiile între diferitele unităţi de măsură sunt reprezentate dicaţiilor şi precauţiunilor legate de metode şi contrast, în
în următorul tabel: acest sens pacientul trebuind să fie însoţit de documentaţia
medicală care să conţină date despre sarcină, alergii, valori de
Efect Unitate Unitate sistem Factor conversie creatinină şi uree, alte pat9logii cu potenţial de risc (mielom,
măsurat convenţională internaţional insuficienţă hepatică etc) sau tratamente cu risc (metformin,
(SI) substituţie tiroidiană) .
Cantitatea Roentgen (R) Coulomb/kg 1R=2,6 X 1 0-4 C/kg
expunerii (C/kg)

Doza Rad Gray (Gy) l Gy 1 00 rad

Activitate Curie (Ci) Becquerel (Bq) l Ci = 3,7 X 1 010 Bq

Doza- Rem Sievert (Sv) l Sv = 1 00 Rem


echivalent

7. Valoarea relativă şi indicaţiile pentru


examinările radioimagistice ale diverse­
lor organe şi sisteme; indicaţiile pentru
folosirea substantelor de contrast radio-
,

imagistice
Adrian Şanta

Valoarea relativă şi indicaţiile examinărilor radio-imagis­


tice vor fi discutate în cadrul fiecărui capitol şi patologie.
Ca o regulă generală, tipul de investigaţie este actualmente
solicitat de către medicul clinician, de multe ori acesta ne­
fiind familiarizat cu realele indicaţii, non-indicaţii sau chiar
contraindicaţii ale metodelor. În majoritatea statelor dezvol­
tate, atât indicaţia de metodă, cât şi cea de administrare de
contrast i.v. aparţin radiologului, decizia să de a folosi sau
nu o metodă sau alta nefiind contestabilă. Atâta vreme cât
responsabilitatea este a radiologului pentru toate manoperele
pe care le efectuează, câtă vreme radiologul este răspunzător
legal pentru dozele de iradiere sau accidentele postcontrast,
acesta trebuie să aibă libertatea absolută de a alege.