Sunteți pe pagina 1din 52

Radiatiile X

Producere,
proprietati
interactiuni.
Danisia HABA
Clinica de Radiologie II Iaşi
Descoperirea radiatiei X

 8 noiembrie 1895
 Experimentele efectuate de
Wilhelm Conrad Röntgen
(1845 – 1923), profesor de fizica
la Universitatea din Würzburg
(Germania), folosind un tub
Hittorf-Crookes
 prima radiografie- mana sotiei
 14 ian. 1896, Otto Walkhoff,
prima radiografie dentara
 Prof. Hurmuzescu- Iasi
 Severeanu si Gerota la
Prof.
Sp. Coltea
Definitie
 Radiaţiile X sunt radiaţii de tip
Atomul electromagnetic ce
caracterizează propagarea
energiei sub formă de unde
electromagnetice
 Razele X sunt produse prin
intermediul electronilor ce
formează norul orbital al
atomilor.

Electroni

Nucleoni
Definitie

 Spre deosebire de alte radiaţii de tip


electromagnetic (razele alfa si gama), razele X
au efect ionizant mult mai redus şi o distanţă
de penetrare a materiei vii mult mai mare.
 Ca în cazul oricăror radiaţii electromagnetice,
caracterul dual al acestora face ca unele
fenomene să poată fi explicate mai uşor
considerând aspectul corpuscular al radiaţiilor.
Definitie

 Conform acestei
interpretări, radiaţiile X pot
fi considerate ca particule  Energia unei astfel de
microscopice care au particule este dată de
proprietatea de a se relaţia:
deplasa cu viteza luminii
(3x10 8 m/s), nu au masă de E=hυ,
repaus şi nu sunt încărcate  unde h este constanta
cu sarcină electrică. lui Plank si are valoarea
6.626176x10-34 J.s
Definitie

 Considerarea razelor X ca unde


electromagnetice permite explicarea
fenomenelor de reflexie, refracţie,
difracţie şi polarizare,
 în timp ce considerarea razelor X
drept particule în mişcare permite
explicarea fenomenelor de
interacţiune cu materia.
Definitie

 Radiaţiile  Legătura dintre lungimea


electromagnetice sunt de undă şi frecvenţă este
caracterizate de frecvenţa dată de relaţia: c=λυ,
de oscilaţie (în herzi) sau
 unde λ este lungimea de
de lungimea de undă.
unda, υ este frecvenţa, iar
 Lungimea de undă este c este viteza luminii şi este
exprimată în nanometri o constantă universală.
(1nm=10-9 m) sau în
 unde h este constanta lui
Ångrstrom (1Å=10-10 m).
Plank si are valoarea
6.626176x10-34 J.s
Definitie

 Se consideră a fi radiaţii X, radiaţiile


electromagnetice având lungimea de
undă cuprinsă între 0,1 şi 150 Å.
 În cadrul spectrului electromagnetic,
radiaţiile X se găsesc între radiaţiile
gamma şi radiaţiile ultraviolete.
 Sunt considerate ca utile explorărilor
medicale radiaţiile X având lungimea
de undă cuprinse între 0,1 şi 0,5 Å.
Producerea radiatiilor X
 Pentru producerea radiaţiilor X sunt
necesare îndeplinirea a 4 condiţii:
 Generarea de electroni
 Accelerarea electronilor la viteze mari

 Concentrarea electronilor

 Frânarea bruscă a electronilor


Producerea radiatiei X
 Electroni cu energie mare lovesc o
tinta (metalica) unde o parte a
energiei lor este convertita in
radiatie
electroni
Energie joasa Energie
sau medie inalta
(10-400keV) tinta > 1Me

Radiatii X
Aspecte legate de
producerea radiatiei X
 Distributia unghiulara: radiatia X de
mare energie este directionata
preponderent “inainte”, in timp ce
radiatia X de energie joasa este emisa
in principal perpendicularpe fasciculul
incident de electroni -
Energie joasa Energie
si medie inalta
(10-400keV) tinta > 1MeV
Aspecte legate de
producerea radiatiei X
 Eficienta de producere: in general, cu cat
energia este mai mare,cu atat este mai mare
eficienta de producere a radiatiei X - aceasta
inseamna ca la energii joase cea mai mare
parte a energiei electronilor (>98%) este
transformata in caldura (radiatii infrarosii) si,
numai 1-2% este transformată în energia
electromagnetică a razelor X.
Acceleratorul linear pentru
producerea de radiatie X de
energie inalta
electrons

target

X-rays

 Radiaţiile X rezultate sunt emise în toate direcţiile şi numai cele care


trec prin fereastra cupolei alcătuind radiaţia incidentă sunt utilizate
pentru realizarea radiografiilor.
Proprietăţile razelor X
 Razele X nu sunt detectabile de către simţurile
omului. Această proprietate este important de
cunoscut ţinând cont de efectul nociv pe care în
pot avea aceste raze. O persoană aflată într-o
zonă cu raze X nu va putea sesiza prezenţa
acestora astfel încât să-şi poată lua măsurile de
protecţie necesare.
 Traiectoria razelor X este rectilinie.
 Viteza razelor X este egală cu viteza luminii.
Proprietăţile razelor X
 Razele X sunt divergente. Chiar dacă razele sunt
emise dintr-un punct la nivelul focarului anodic,
fascicolul rezultat are o formă conică.
 Această proprietate implică mai multe aspecte:
 O dată cu creşterea distanţei faţă de sursa de raze X,
densitatea fascicolului (cantitatea de radiaţii pe unitatea
de suprafaţă) se va diminua. Acest lucru are repercusiuni
asupra calităţii imaginii care se va diminua în funcţie de
distanţa dintre originea fascicolului şi filmul radiografic.
 Dispersia razelor X trebuie luată în considerare în cazul
problemei protecţiei contra radiaţiilor
 Conicitatea fascicolului are influenţă asupra formării
imaginii radiografice prin unghiul de incidenţă faţă de
filmul radiologic.
Proprietăţile razelor X
 La trecerea prin diverse structuri
materiale fascicolul de raze X este
atenuat. Atenuarea reprezintă
diminuarea intensităţii fascicolului
de raze X ca urmare interacţiunii
dintre fotonii care alcătuiesc
fascicolul şi electronii periferici ai
atomilor ce alcătuiesc structura
materială.
Proprietăţile razelor X
 Interacţiunea se poate manifesta prin intermediul
următoarelor efecte:
 efectul Compton – unul din fotonii care alcătuiesc
raza X interacţionează cu un electron periferic
cedându-i acestuia o parte din energia sa cinetică.
Fotonul este deviat faţă de direcţia principală în
timp ce electronul este proiectat pe o direcţie
diferită a de cea a razei X incidente. Acest tip de
atenuare apare în cazul substanţelor cu număr
atomic mic.
Proprietăţile razelor X
 efectul Thomson – unul din fotonii corespunzător
fascicolului de raze X în interacţiunea cu un
electron periferic îşi modifică direcţia de deplasare
dar îşi conservă energia cinetică.
 efectul fotoelectric – unul din fotonii corespunzător
fascicolului de raze X în interacţiune cu un electron
periferic cedează acestuia întreaga energie (şi deci
dispare). Electronul este proiectat pe o direcţie
diferită de cea a fotonului incident. Acest tip de
atenuare apare în cazul substanţelor cu număr
atomic mare.
Proprietăţile razelor X
 Energia razelor X este absorbită de
către structurile materiale pe care
acestea le străbat. Absorbţia se
realizează prin intermediul efectului
Compton şi a efectului fotoelectric. În
cazul în care întreaga energie a
fascicolului de raze X este absorbită, toţi
fotonii sunt suprimaţi, spunem că acesta
a fost complet absorbit.
Proprietăţile razelor X
 Conform legii lui Bragg şi Pierce, absorbţia
razelor X este proporţională cu densitatea
materialului, cu grosimea corpului străbătut,
cu cubul lungimii de undă şi cu puterea a 4-
a a numărului atomic şi poate fi exprimată
prin relaţia: Abs=Z4. λ3.g.ρ
 unde Z este numărul atomic, λ este
lungimea de undă, g este grosimea
materialului şi ρ este densitatea acestuia.
Proprietăţile razelor X
 În interacţiune cu anumite substanţe
razele X produc un efect luminos
denumit luminescenţă. Fenomenul de
luminescenţă are două componente:
 fluorescenţa – este fenomenul prin care
razele X, prin interacţiune cu anumite
substanţe determină ca acestea să emită
radiaţii în spectrul vizibil.
Proprietăţile razelor X
 fosforescenţa – este fenomenul prin care
radiaţia vizibilă emisă continuă şi după
încetarea interacţiunii dintre razele X şi
substanţele fosforescente.
 În cazul radiologiei dentare proprietatea de
luminescenţă a razelor X este utilizată pentru
îmbunătăţirea imaginilor radiografice prin
folosirea foliilor (ecranelor) întăritoare.
Proprietăţile razelor X
 Radiaţiile X au proprietatea de a impresiona pelicula
fotografică. Această proprietate se bazează pe efectul
fotochimic care constă în descompunerea unei emulsii
de bromură de argint datorită capacităţii de ionizare a
razelor X. În procesul de developare, zonele intens
ionizate vor reţine argintul care va conferi o tentă
închisă zonei în timp ce în zonele puţin iradiate argintul
va fi îndepărtat rezultând o tentă deschisă. Această
proprietate este folosită pentru impresionarea filmelor
radiografice.
Proprietăţile razelor X
 În interacţiune cu materia vie, razele X pot
produce modificări biologice datorită
capacităţii acestora de a produce ionizări ale
atomilor tisulari. Aceste modificări pot avea
efecte imediate sau pe termen lung. De
asemenea, aceste efecte pot avea
consecinţe nocive, sau folosite în anumite
condiţii în cazul unor anumite afecţiuni pot
avea efecte benefice.
Proprietăţile razelor X
 În ceea ce priveşte nocivitatea
radiaţiilor X, acestea produc pe
termen scurt efecte somatice
manifeste şi pe termen mediu
efecte somatice stocastice. Efectele
genetice produse de radiaţiile X
sunt pe termen lung şi se manifestă
la generaţiile următoare.
Imaginea radiologică
 Formarea imaginii radiologice este
rezultatul interacţiunii proprietăţilor
fizice ale radiaţiilor X
(penetrabilitatea, absorţia,
luminescenţa, impresionarea filmului
radiologic) cu legile de proiecţie
optică care permit ca un obiect
tridimensional să fie reprezentat
printr-o imagine bidimensională.
Imaginea radiologică
 Imaginea radiologică poate fi
considerată o suprapunere de umbre
(variaţii de alb, negru, gri) produse
pe film de către fasciculul de radiaţii
emergent care a suferit o anumită
absorţie determinată de natura
corpului sau regiunii de examinat.
Particularităţile imaginii
radiologice
 Ca să înţelegem şi să interpretăm
informaţiile conţinute de radiografii
trebuie să cunoaştem particularităţile
imaginii radiografice:
 penumbra,
 proiecţia conică,
 sumaţia planurilor,
 suprafeţele tangenţiale,
 paralaxa,
 intensitatea fasciculului de radiaţii.
Penumbra
 Penumbra reprezintă
delimitarea difuză care se
constată la nivelul
conturului obiectului
radiografiat.
 Acest efect este
dependent de distanţa la
care se găseşte obiectul
faţă de focar, astfel cu cât
obiectul este mai aproape
de focar cu atât penumbra
este mai mare
Penumbra
 Când obiectul este la
distanţă mare de
focarul de radiaţii,
imaginea care se
obţine este
apropiată ca
dimensiune de
obiectul radiografiat
şi are o penumbră
mai mică
Penumbra
 În practica curentă în
vederea atenuării acestui
efect au fost realizate
tuburi roentgen care
prezintă o înclinare a
anticatodului (focarul
termic) sub un anumit
unghi astfel încât proiecţia
geometrică a plăcuţei de
tungsten să devină din
dreptunghiulară, pătrată
Penumbra
 Cu cât focarul este mai
fin cu atât scade şi
penumbra.
 Acest efect a fost
folosit pentru
realizarea aparatelor
roentgen dentare care
au un focar de 0,5-0,7
mm ceea ce reduce
mult din penumbră.
Proiecţia conică

 Fascicolul punctiform de radiaţii emis


de anticatod este dirijat către orificiul
cupolei aparatului roentgen şi iese sub
forma unui con, la care vârful este
focarul optic iar baza este filmul
radiologic.
Proiecţia conică
 Când în calea fasciculului se introduce
obiectul de examinat (O), imaginea pe
care acesta o realizează şi o proiectează
pe fim (f) este rezultatul proiecţiei unui
obiect tridimensional pe un plan
bidimensional, la care se adaugă
consecinţele proiecţiei conice: mărirea şi
deformarea imaginii.
Proiecţia conică
 În cazul în care raza
centrală este
perpendiculară pe
obiect rezultă
următoarele efecte ale
proiecţiei conice:
 mărirea globală a
imaginii radiologice a
obiectului de
radiografiat, care este
întotdeauna crescută
faţă de dimensiunea
reală
Proiecţia conică
 imaginea radiologică a
obiectului este cu atât mai
mare faţă de realitate cu cât
acesta este situat mai aproape
de focarul tubului roentgen
sau mai la distanţă de film .
 Această particularitate este
folosită în radiologia dentară
pentru mărirea imaginii
articulaţiei temporo-
mandibulare de interes în
cadrul radiografiei de contact
(incidenţei Parma).
Proiecţia conică
 imaginea radiologică a
obiectului este cu atât mai
apropiată de realitate cu cât
distanţa dintre focar şi obiect
va fi mai mare, iar obiectul va
fi cât mai apropiat de film.
 Această particularitate este
folosită pentru realizarea
teleradiografiei la care
distanţa dintre focar şi
regiunea de examinat este
peste 2 m, iar raza centrală
este perpendiculară pe film.
Proiecţia conică
 imaginea radiologică a
aceluiaşi obiect lung diferă în
funcţie de poziţia pe care o
are faţă de raza centrală:
mărită dar nedeformată când
raza este perpendiculară,
mărită şi deformată când
raza este oblică .
 Acest lucru ne permite să
analizăm diversele anomalii
de poziţia ale dinţilor.
Proiecţia conică
 imaginea unui corp
situat la periferia
fasciculului de radiaţii
va fi mai deformată
decât imaginea
aceluiaşi corp dar situat
în centrul fasciculului
 Acest lucru ne permite
să înţelegem de ce
rădăcina palatină a
primului premolar
superior apare mai
alungită decât cea
vestibulară.
Proiecţia conică
 imaginea unui corp
sferic depinde de
unghiul de incidenţă
pe care îl realizează
fasciculul de raze X cu
planul de examinat,
putând transforma
sfera în elipsă (fig.2.8).
 imaginea unui corp
care este mai mic
decât focarul optic
poate în anumite
condiţii de proiecţie să
apară doar ca o slabă
penumbră.
Sumaţia planurilor
 Imaginea radiologică a unui grup de dinţi reprezintă
o însumare a imaginilor diferiţilor dinţi şi ţesuturi
care caracterizează anatomic regiunea de examinat,
care reţin din fasciculul de raze X cantităţi diferite în
funcţie de densitatea şi structura lor, conform legii
absorbţiei.
 Structura trabeculară a spongioasei este rezultatul
sumaţiei lamelelor osoase care sunt surprinse de
fasciculul incident plan cu plan aşa cum sunt ele
aşezate în spaţiu
Sumaţia planurilor
 Sumaţia planurilor reprezintă suprapunerea diverselor
structuri anatomice aflate în regiunea de radiografiat şi
traversate de fasciculul de raze X care realizează o
imagine radiologică.
 În mod obişnuit două repere opace situate coaxial vor
realiza o imagine hiperopacă (fenomen de sumaţie
pozitivă), iar două repere transparente vor da o imagine
hipertransparentă (fenomen de sumaţie negativă).
 Când un reper este opac iar celălalt situat coaxial este
transparent va rezulta o imagine prin substracţie .
Sumaţia planurilor
 Aceste efecte trebuie cunoscute în
radiologia dentară pentru a folosi incidenţe
adecvate care să permită realizarea unui
diagnostic corect.
 Astfel în cazul apariţiei unei zone radioopace
la nivelul apexurilor molarilor superiori, prin
suprapunerea opacităţii osului zigomatic
(incidenţa Cieszynski- Dieck), se recurge la
metoda Le Master care permite evitarea
fenomenului de sumaţie pozitivă.
Sumaţia planurilor
 Pe de altă parte cunoscând fenomenul de
substracţie nu vom considera aerul din orofaringe
suprapus peste ramul ascendent mandibular drept
un traiect de fractură.
Suprafeţele tangenţiale
 Există o lege optică care este particulară
pentru imaginile radiologice denumită
legea incidenţelor tangenţiale.
 Cunoscând această lege putem înţelege de
ce pe imaginea radiografică pot apare linii
opace nete sau contururi precise când raza
atinge tangenţial suprafaţa unui obiect
opac la razele X sau când fasciculul
incident atinge suprafaţa care separă
obiectele de opacitate diferită.
Suprafeţele tangenţiale
 Astfel, marginea
inferioară a mandibulei
apare mai netă când
este surprinsă
tangenţial în incidenţa
mandibulă defilată, la
fel şi corticala externă a
mandibulei surprinsă
tangenţial în incidenţele
Simpson sau Hirtz.
Paralaxa
 Fenomenul de paralaxă permite disocierea
Fenomenul de paralaxă permite disocierea
reperelor obiectului radiografiat şi stabilirea
adâncimii în planuri diferite
Paralaxa
 Astfel imaginea a două rădăcini dentare care se
suprapun în prima radiografie se vor mişca în
direcţie opusă deplasării tubului pe cea de a
doua radiografie obţinându-se un decalaj a
proiecţiei acestora.
 Imaginea rădăcinii mai apropiate de tub se va
deplasa cu o distanţă mai mare faţă de
punctul proiecţiei iniţiale, în raport cu imaginea
rădăcinii situate mai aproape de filmul
radiologic.
Paralaxa
 Tot astfel putem aprecia poziţia în adâncime
a unui dinte inclus (vestibular sau palatinal)
sau dezvoltarea intrasinusală a unui chist
periapical
Intensitatea fasciculului de
radiaţii
 Ultima particularitate a imaginii radiografice consideră ca
alegerea distanţei dintre tub şi film nu se face numai
după principiile proiecţiei conice, ci şi după necesitatea
obţinerii unui anumit grad de densitate al fasciculului de
radiaţii, care condiţionează contrastul imaginii
Intensitatea fasciculului de
radiaţii
 Conform legii Duanne-Hunt intensitatea fasciculului de radiaţii If este direct
proporţională cu curentul care trece prin tub I în mA şi puterea a-n a a tensiunii
aplicată tubului U în kV, dar este invers proporţională cu pătratul distanţei D:
If = k.I.Un/D2
 Doza, adică cantitatea de raze pe unitatea de suprafaţă este la rândul ei
proporţională cu intensitatea radiaţiei If şi timpul de expunere t în secunde:
Doza= If.t= k.I.t.Un/D2
Intensitatea fasciculului de
radiaţii
 Cum aparatele roentgen dentare au tensiunea şi intensitatea fixe, singurele elemente pe care putem
să le modificăm sunt timpul de expunere şi distanţa tub-film. Astfel timpul de expunere va fi mai
mare pentru explorarea molarilor sau a premolarilor comparativ cu incisivii centrali.
 De asemenea vom adapta distanţa tub-film în cazul realizării radiografiei sinusurilor feţei deoarece
distanţa de 1 m condiţionată de grila antidifuzoare va fi redusă în cazul în care înclinăm fasciculul de
radiaţii, în sensul apropierii tubului de masa de lucru.