CUPRINS

Argument .............................................................................................................2

Cap. I Generalități ................................................................................................3

I.1.Avantaje și dezavantaje ........................................................................5

I.2.Clasificarea comprimatelor ..................................................................7

I.3.Formularea comprimatelor ...................................................................8

Cap. II Prepararea comprimatelor ......................................................................26

II.1.Comprimarea directă .........................................................................27

II.2.Comprimarea prin intermediul granulării .........................................28

II.3.Mașini de comprimat ........................................................................32

II.4.Comprimate de uz special .................................................................35

II.5.Caractere, control, conservare ...........................................................38

Cap. III Metode contraceptive ...........................................................................43

III.1.Contracepția permenentă .................................................................45

III.2.Metode contraceptive sub formă de comprimate .............................45

Cap. IV Exemple de comprimate contraceptive ................................................55

Concluzii ............................................................................................................56

Bibliografie ........................................................................................................58

Anexe

1
 ARGUMENT

Odată cu abrogarea legii interzicerii avorturilor, femeile care nu doresc să

aibă copii, sau din motive medicale nu au voie sa aducă pe lume un copil,
punându-și viața în pericol, au recurs la împiedicarea unei sarcini nedorite prin
metode contraceptive. Acestea pot fi: pelicule, prezervative, comprimate,
globule etc.
Comprimatele contraceptive sunt cele mai utilizate fiind la îndemâna
femeilor, prin ușurința administrării, dozare – 1cp/zi – mirosul, gustul neplăcut
al substanței active este mascat de învelișul de suprafață.
Pentru a afla cât de sigură este o metodă contraceptivă pentru propria
sănătate este bine ca pacienta să consulte un medic de specialitate.
Această problemă m-a preocupat în mod deosebit atât pentru mine cât și
pentru viitorul meseriei pe care mi-am ales-o.
Metodele contraceptive sunt cel mai ușor de procurat – din farmacie sau
din supermarket – oricare dintre parteneri le poate achiziționa fără necesitatea
unei rețete medicale – dacă este vorba de spermicide, prezervative etc.
Folosirea comprimatelor contraceptive cu conținut de hormoni este de
preferat a fi întrebuințate numai la recomandarea medicului specialist care va
ține seama de o serie de factori care ar pune în pericol sănătatea femeii cu:
hipertensiune arterială, antecedente de tromboză venoasă, cefalee, migrene,
nivel crescut al trigliceridelor, boli cu transmitere sexuală (BTS), cancer mamar
în antecedente.

2
 CAPITOLUL I

GENERALITĂȚI

Comprimatele sunt denumite şi Compressi sau Tabulattae. Sunt preparate

farmaceutice solide, care conţin doze unitare din una sau mai multe substanţe
active asociate sau nu cu substanţe auxiliare, destinate administrării pe cale
orală. FR X face următoarea adnotare: în afară de comprimatele administrate pe
cale orală sunt şi comprimate administrate pe alte căi: calea vaginală, implante
sau inhalaţii, necesitând condiţii speciale de formulare, preparare şi prezentare.
Condiţiile de calitate ale acestora fiind prezentate în normele de calitate
respective.
Prin comprimate se înţeleg toate preparatele farmaceutice solide, în formă
de discuri sau alte forme, obţinute prin comprimarea substanţelor active singure
sau asociate cu substanţe auxiliare, conţinând doze unitare de medicament.
Denumirea de comprimate provine de la operaţia de comprimare, în timp
ce denumirea de tabletă, de la cuvântul tabuleta, care înseamnă plăcuţă, deci de
la forma lor. Comprimatele sunt o formă relativ recentă. Obţinerea lor a fost
posibilă datorită unei prese inventate în 1843 de Brockedon, alcătuită dintr-o
matriţă, două ponsoane şi o pâlnie de alimentare, presa care a stat la baza
primelor maşini automate. Ulterior, prepararea comprimatelor s-a extins foarte
mult, în prezent, ele reprezentând 50% din totalul formelor farmaceutice
datorită numeroaselor avantaje pe care le prezintă.
Dezvoltarea acestei forme are loc după introducerea tehnicilor de presare
a pulberilor. W. Brochedon în anul 1843, concepe pentru prima dată o presă de

3
comprimare; ulterior J. A. Ferran în anul 1847, J. P. Remington în anul 1875,
Rosenthal în anul 1873 şi J. Dunton în anul 1876 obţin patente pentru prese de
tabletare.
Comprimatele sunt oficializate pentru prima dată în Farmacopeea
Britanică în anul 1885. Apar în Farmacopeea Americană în anul 1916, în
Farmacopeea Franceză în anul 1937.
Farmacopeea Română oficializează comprimatele in ediţia V din anul
1943, în care figurează pentru prima dată patru monografii, şi o monografie de
generalităţi, în ediţia VII, 16 monografii, în ediţia VIII 21 monografii, iar
însumând şi monografiile apărute în suplimentele I, II şi III numărul lor ajunge
la 50. în Farmacopeea Română, ediţia X figurează o monografie de generalităţi
şi 46 monografii de comprimate.
Grija pentru ocrotirea sănătăţii populaţiei a devenit o problemă naţională.
Unităţile farmaceutice, industria medicamentoasă, au o grijă permanentă în
aprovizionarea cu medicamente a populaţiei, în perfecţionarea metodelor de
preparare a formeloor farmaceutice, sigure, eficace, acceptabile şi cu o
prezentare comercială ireproşabilă. Tehnologia farmaceutică a evoluat în timp,
ea se ocupă cu: formularea, prepararea şi controlul precum şi condiţionarea
formelor farmaceutice.
Conceperea unui produs nou este un proces laborios, care durează 8 – 10
ani. Calitatea unui medicament poate fi definită ca fiind suma factorilor care
contribuie la siguranţa, eficacitatea şi acceptabilitatea produsului. S-a constatat
ca din 7500 de substanţe sintetizate sau izolate, una singură devine medicament.
Din punct de vedere farmaceutic trebuie să se asigure stabilitatea produsului,
omogenitatea, disponibilitatea biologică optimă, efecte secundare minime,
comoditatea de administrare pentru bolnavi. Drogul sau substanţa activă trebuie
să atingă ţinta urmărită, să fie eficace în cantitate cât mai mică şi să aibă efect
farmacologic.

4
 Răspunsul terapeutic depinde de forma farmaceutică, precum şi de alţi
factori legaţi de individ cum ar fi: vârsta, sexul, starea patologică, motilitatea
intestinală pentru preparatele de uz intern. O formulare riguroasă şi o preparare
judicioasă poate ameliora toleranţa faţă de un medicament şi diminuarea
efectelor secundare nedorite.
În faza studierii din punct de vedere biofarmaceutic a unui medicament se
fac numeroase teste in vitro, unde se urmăresc anumiţi factori cum ar fi: viteza
de dizolvare care determină viteza de absorbţie.
Se cunoaşte că viteza de dizolvare este proporţională cu suprafaţa acesteia
în contact cu mediul de dizolvare. Creşterea activităţii terapeutice este direct
proporţională cu logaritmul suprafeţei specifice a particulelor unor astfel de
substanţe. Astfel, unele preparate sub formă de comprimate administrate nu
aveau efectul aşteptat decât după ce au fost pulverizate.
Un factor care duce la mărirea sau micşorarea vitezei de absorbţie este şi
excipientul folosit. Astfel, la preparatele dermatologice excipienţii determină
gradul de penetrare al substanţelor active, iar la preparatele de uz intern
determină vitaza de absorbţie şi locul de absorbţie: mucoasa gastrică sau
intestinală.

I.1.Avantaje și dezavantaje

Avantaje ale comprimatelor:

 comprimatele reprezintă una din formele farmaceuice cu cea mai mare
producție industrială, reprezintă 40% din totalul medicamentelor;
 ele asigură un dozaj precis, o administrare ușoară, păstrarea calității pe
perioade lungi de stocare;
 au o preparare și manipulare simplă, economică;
 pentru a evita alterarea substanțelor sensibile la acțiunea agenților
5
 atmosferici se pot acoperii, (drajefia);
 prin acoperire se evită descompunerea substanței active în contact cu
mediul stomacal sau acțiunea iritantă a unor medicamente;
 comprimantele sunt ușor de acceptat de către bolnavi, gustul și mirosul
neplăcut al unor medicamente pot fi atenuate sau mascate prin adăugarea de
corectori sau prin drajefiere cu zahăr;
 prepararea lor pe scară industrială printr-un proces total mecanizat;
 având o suprafață mică, față de pulberi, contactul cu factorii atmosferice
este mult mai mic: aer, umezeală, lumină, praf;
 datorită faptului că au un volum mic, ocupă și un spațiu mic de
depozitare;
 efectul terapeutic este mai rapid decât alte forme farmaceutice, deoarece
viteza de absorbție a substanțelor active din comprimate satisface cerințele
terapeutice;
 se pretează la o acoperire cu diferite învelișuri care dirijează locul de
absorbție a medicamentelor dar și viteza de absorbție;
 sunt și preparatele cele mai stabile, termenul de valabilitate fiind de cel
puțin 3 ani;
 permit imprimarea denumirii și fracționarea dozei prin crestături pe
suprafața lor.
Dezavantajele comprimatelor:
 în comparație cu pulberile, viteza de absorbție este mai mică;
 prepararea comprimatelor necesită o aparatură adecvată, dar cistisitoare;
 substanțele ajutătoare folosite la prepararea lor pot avea efecte secundare
asupra organismului;
 dificultate la înghițire, semnalată mai ales la copii când se recomandă
sfărâmarea sau mai bune dizolvarea în apă sau alt lichid îndulcit;

6
 conținutul de substanțe ușor solubile la locul de dezagregare în tractul
gastrointestinal poate creea, la unele comprimate, o soluție concentrată de
substanță activă ce poate fi iritantă pentru mucoasă;
 interacțiunea dintre substanța activă și cele auxiliare, pot întârzia, la unele
comprimate, efectul terapeutic sau îl pot micșora;
 o preparare defectuoasă sau o păstrare îndelungată pot duce la
comprimate care nu se dezagregă în timp util și se elimină ca atare.

I.2.Clasificarea comprimatelor

Există mai multe criterii după care se pot clasifica comprimatele:

1)după numărul substanţelor active:
a) comprimate simple (cu o singură substanţă activă);
b) comprimate compuse (cu două sau mai multe substanţe active);
2)după solubilitatea în apă a substanţelor active:
a) comprimate cu substanţe solubiloe;
b) comprimate cu substanţe insolubile;
3)după calea de administrare:
a) comprimate pentru uz intern;
b) comprimate pentru uz extern;
4)după modul de întrebuinţare:
a) comprimate per oral (compressi per orales) care se administrează pe
cale bucală, iar absorbţia se face în tractul gastro-intestinal: comprimate per
orale care se înghit sau se dizolvă în apă şi care au timpul de dezagregare
conform normelor FR (acestea se prepară cu sau fără excipienţi şi pot avea
forme rotunde, cilindrice, ovale etc.); comprimate de mestecat – acestea sunt
mai dulci şi aromatizate, se sfărâmă în gură sau se topesc, apoi se înghit, au
diametrul puţin mai mare decât tabletele obişnuite; comprimate cu acţiune
7
prelungită – conţin principii active care sunt rapid eliberate sau sunt eliberate
treptat; comprimate efervescente (compressi effervescentes) – care produc
efervescenţă datorită compoziţiei lor, asocierea unei baze cu un acid, ceea ce
duce la dezagregarea comprimatului în apă;
b) comprimate orale (compressi orales) cu acţiune locală în cavitatea
bucală şi care pot fi: comprimate sublinguale care se dizolvă sub limbă,
acţionează rapid, dar dezagregarea este lentă, 20 – 60 minute, pentru a asigura o
absorbţie gradată; comprimate bucale care conţin substanţe cu acţine locală sau
generală, iar absorbţia se face prin mucoasă bucală, au dezagregare lentă şi au
formă plată;
c) comprimate pentru uz parenteral: comprimate hipodermice cu o
greutate cuprinsă între 0,1 şi 0,6g, sunt solubile şi sterile şi se folosesc la
prepararea unor soluţii injectabile;
d) comprimate pentru uz extern – includ comprimatele din care se obţin
soluţii de uz extern sau care sunt destinate administrării în diferite organe sau
cavităţi: comprimate pentru soluţii de uz extern (solubletae); comprimate
oftalmice – sunt foarte mici ca dimensiuni şi se dizolvă rapid pe mucoasa
oculară; comprimate vaginale – se administrează pe mucoasa vaginală unde se
dezagregă sau se dizolvă pentru irigaţii, au acţiune antiseptică; comprimate
uretrale – au forme adecvate administrării uretrale; comprimate dentare –
comprimate speciale ce conţin substanţe antiseptice, anestezice, antibiotice fiind
folosite în medicina stomatologică; comprimate pentru uz veterinar – se prepară
ca şi comprimatele obişnuite, dar au dimensiuni şi forme mult mai mici.

I.3.Formularea comprimatelor

Comprimatele sunt constituite din substanțe medicamentoase asociate în

cele mai multe cazuri cu substanțe auxiliare necesare procesului tehnologic.

8
 Substanțe medicamentoase
Comprimatele se pot prepara din diferite substanțe medicamentose. Pe
lângă substanțe solide în amestec pot să figureze și cantități mici de substanțe
active lichide sau de consistență moale. Având în vedere faptul că numai un
număr restrâns de substanțe se pot comprima ca atare, este necesară
întrebuințarea mai multor excipienți, iar substanțele active trebuie supuse unor
operații preliminare ca: granularea, uscarea etc. înainte de a fi comprimate.
Factorii principali care determină dacă o substanță activă se poate
comprima direct sau nu sunt:
 puterea de coeziune a particulelor substanței;
 coeziunea particulelor.
Acești factori sunt influențați în mare măsură de forma particulelor
substanței de comprimat, de mărimea particulelor, de conținutul în apă a
materialului de comprimat.
Substanțe auxiliare
În funcție de rolul lor în asigurarea comprimării substanțelor auxiliare pot
fi: diluanți, aglutinanți, dezagreganți, lubrefianți, coloranți, aromatizanți,
edulcoranți, umectanți.

1.Excipienți diluanți
Diluanții se asociază într-un comprimat atunci când cantitatea de
substanță medicamentoasă într-o doză este foarte mică pentru a putea prepara
un comprimat de mărime convenabilă. Diluanții trebuie să fie excipienți inerți
chimic și fiziologic, netoxici și cu proprietăți bune de comprimare și
compatibilitate. Uneori rolul de diluant se combină și cu altă proprietate, ca cea
de dezagregant, aglutinant, absorbant etc.

9
 Rolul acestor substanțe este deci de a completa masa comprimatelor la o
anumită greutate. Proporțiile în care sunt utilizați diluanții pot să varieze destul
dependent de cantitatea componentelor active ale formulelor.
Se pot utiliza diluanți solubili și insolubili în apă sau un amestec din
aceste tipuri.
Lactoza
Este excipientul cel mai des folosit, sub formă de lactoză anhidră sau
hidratată. Lactoza este solubilă în apă dar lent. Este stabilă, nereactivă dar poate
da o culoare brună cu substanțele cu grupări aminice. Lactoza obținută prin
aerosolizare are proprietăți bune de curgere dar necesită lianți. Este
recomandată în mod special ca excipient la prepararea comprimatelor pentru
soluții injectabile care trebuie să se dizolve repede într-un volum mic de apă. Se
mai utilizează la prepararea comprimatelor implant și a comprimatelor
homeopate. O proporție prea mare de lactoză duce la comprimate care nu se mai
dezagregă în timp util. De aceea se preferă asocierile cu amidon care
funcționează și ca agent de dezagregare.
Amidonul
Este adesea folosit ca diluant, deși în principiu asocierea lui la
comprimate se face pentru efectul lui dezagregant, liant precum și pentru
proprietatea lubrefiantă.
Se folosește amidon de porumb, de grâu sau de cartof, dar se pot utiliza și
alte tipuri de amidon.
Amidonurile conțin de regulă un procent de 11 – 14% umiditate și au un
rol de a regulariza umiditatea comprimatului și de a-i conferi acestuia
elasticitatea necesară.
Amidonul se asociază cu lactoza. Utilizarea lactozei care este solubilă în
apă rece, alături de amidon asigură pătrunderea apei în comprimat și deci o
dezagregare rapidă. Totodată, datorită lactozei comprimatul este mai rezistent.

10
Amestecul de amidon cu lactoză 7:3 servește la prepararea unui granulat simplu.
Aglutinarea se face cu mucilag de gelatină 4% la care se adaugă și 2% glicerină.
Amidonul, este folosit pe scară largă ca excipient pentru comprimare, deoarece
este o substanță albă, inertă și puțin costisitoare.
Glucoza
Este folosită ca diluant pentru comprimate de supt, deoarece se dizolvă
lent și are un gust plăcut. Glucoza este indicată și pentru obținerea unor
comprimate vaginale, are o influență favorabilă asupra pH-ului secrețiilor
vaginale și asupra florei vaginale.
Zaharoza
Poate fi utilizată ca diluant în cantități moderate. Poate da dificultăți la
comprimare deoarece aderă de matriță și de ponsoane. Pot fi comprimate prea
dure, care se dezagregă mai greu.
Zaharoza este recomandată la fabricarea comprimatelor pentru supt sau a
celor sublinguale, una din condiții fiind ca acestea să se dizolve lent. Pentru
comprimate obișnuite a fost propus un amestec de zaharoză și lactoză.
Manitolul
Este un diluant solubil, recomandat adesea pentru comprimatele de supt,
comnprimatele bucale sau de mestecat. Are o putere de îndulcire de 72% din
cea a zahărului.
Este recomandat și pentru obținerea comprimatelor folosite la prepararea
soluțiilor injectabile deoarece se poate realiza sterilizarea acetora prin căldură.
Sorbitolul
Este un izomer optic al manitolului. Spre deosebire de acesta este
higroscopic. Este utilizat pentru comprimate de supt, administrate la diabetici.
De aceea poate fi util când se asociază cu medicamente care au tendința să
piardă apa de cristalizare și prin aceasta se întăresc.
Acidul boric

11
 Este utilizat numai la prepararea comprimatelor pentru soluții de uz
extern: comprimate vaginale și pentru băi oculare. Este un diluant solubil în apă
cu proprietăți lubrifiante. Se pretează la comprimarea directă fără adaos de alți
agenți ajutători.
Clorura de sodiu
Este solubilă în apă, se utilizează în special pentru comprimate din care se
obțin soluții injectabile sau soluții ce se aplică extern. Clorura de sodiu servește
concomitent și la izotonizarea soluției care se obține din aceste comprimate.
Clorura de sodiu poate fi comprimată direct fără tratament prealabil și fără
adaos de lubrefianți și dezagreganți. Un dezavantaj este uzarea rapidă a pieselor
mașinii și în general deteriorarea ustansilelor mecanice.
Celuloza microcristalină
Este cunoscută sub numele de Avicel și se folosește în comprimarea
directă, în concentrație de 5 – 20%. Are o curgere bună și conferă rezistență
mecanică suficientă, bune proprietăți liante și totodată dezagregante. Se
asociază cu lubrefianți.
Fosfatul de calciu
Poate fi utilizat ca diluant, având și proprietăți absorbante pentru uleiuri.
Pulberea de cacao
Pulberea este utilizată pentru comprimate care se sug sau se
administrează copiilor. Se asociază cu zahăr și amidon. Se recomandă folosirea
produsului degresat pentru a evita apariția unui miros și gust neplăcut datorită
autooxidării grăsimilor.
Alți diluanți
Benzoatul de sodiu și iodura de potasiu – folosite ca diluanți pentru
comprimate cu cofeină respectiv cu iod, cărora le mărește solubilitatea.
Pulberile vegetale – licviriție, nalbă – au fost utilizate pentru comprimate
colorate.

12
 2.Excipienți aglutinanți
Excipienții aglutinanți sau lianți – adezivi – se folosesc pentru a mări
coeziunea particulelor pulberii în vederea formării granulelor și pentru a crește
coeziunea granulelor în timpul comprimării.
Alegerea liantului se face în funcție de compatibilitatea cu componenții
formulei, capacitatea de legare, fără a întârzia prea mult dezagregarea.
În granularea umedă se folosesc sub forma dispersiilor în apă – mucilagii.
Un bun aglutinant trebuie să fie inert, compatibil cu substanțele
medicamentoase și să aibă proprietăți afezive, dar au excesive pentru a nu
permite dezagregarea comprimatelor.
În afară de lichide de granulare aplicate în granularea umedă se folosesc
aglutinanți sub formă solidă pentru granularea uscată.

AGLUTINANȚI PENTRU GRANULARE UMEDĂ

Aglutinanții folosiți pentru granularea pe cale umedă sunt: soluții,
mucilagii, geluri etc.
Solvenți
Apa, acetona, alcoolul, nu pot fi considerați lianți, dar prin dizolvare pot
conferi amestecului proprietăți adezive.
Zaharoza
Se poate folosi mai ales sub formă de sirop. Se prepară un sirop în
concentrație 50 – 60% și se folosește ca atare sau după o prealabilă diluare. Se
folosește pentru comprimate care trebuie să se dizolve încet.
Mai rar se folosește zahărul pulverizat care se amestecă cu substanțele
medicamentoase, se adaugă apa și se granulează.

13
 Comprimatele obținute au rezistență mecanică bună dar sunt friabile.
Glucoza
Se folosește sub formă de soluție apoasă 25 – 50% sau soluție
hidroalcoolică.
Lactoza
Se folosește sub formă de soluție când este necesar un efect liant moderat.
Dă rezultate bune în asocierea în părți egale cu zahăr pentru comprimate cu
săruri de alcaloizi.
Sorbitol, Manitol, Levuloză
Sub formă de soluție 70% sorbitolul are o utilizare redusă fiind
higrascopic, având capacitate liantă limitată. Manitolul și levuloza se
recomandă pentru comprimate destinate diabeticilor.
Gelatina
Este un liant eficace. Se folosește ca soluție apoasă 5, 10, 20% sau soluție
hidroalcoolică de gelatină. Prepararea mucilagului se face ușor, iar rezistența
mecanică pe care o conferă comprimatelor este bună fără a întârzia
dezagregarea în timp.
Amidon
Sub formă de mucilag, amidonul este utilizat adesea ca agent aglutinant.
Este un liant puternic și are avantajul că nu influențează negativ dezagregarea.
Amidonurile de diferite proveniențe (grâu, cartof, orez) se deosebesc
microscopic și prin temperatura necesară hidratării.
Amidonul de porumb se transformă în cocă la 80ºC, cel de cartof la 64ºC,
cel de grâu la 77ºC, cel de orez la 81ºC. Amidonul de cartof dă la hidratare un
gel limpede transparent.
Amidonul solubil
Este preparat prin hidroliză parțială a amidonului de cartof cu o soluție de
acid clorhidric, la 30ºC, și uscare. Microscopic nu se deosebește de amidonul de

14
cartof, nu este solubil în apă rece, încălzit la fierbere 1 – 2 minute dă o soluție
coloidală care este folosită ca aglutinant în concentrație de 10% fiind superior în
multe cazuri gelatinei.
Tot pentru aglutinare se folosește gelul Carbopol 934 10%, mucilag de
metilceluloză 4%, gel de hidroxietilceluloză 4%, gel de cerboximetilceluloză
sodică 6%, mucilag de alginat de sodiu 1 – 2%, mucilag de polivinilpirolidonă
5%, mucilag de alcool polivinilic 5% etc.

AGLUTINANȚI PENTRU GRANULARE USCATĂ

Granularea uscată cu ajutorul brichetării sau comprimării precum și
comprimarea directă poate fi favorizată de prezența în amestec a excipienți
diluanți care ajută și la aglutinare ca: lactoză, zaharoză, carbonat de calciu,
fosfat di- și tricalcic.
Polietilenglicoli
Se utilizează ca agenți aglutinanți PEG-ul 4000 și 6000 în comprimarea
directă. Se adaugă în proporție de 15 – 20% sub formă de soluție sau pulbere
fină. PEG 6000 influențează defavorabil dezagregarea și duritatea
comprimatelor, iar PEG 4000 în proporție de 20% dă rezultate bune la
fabricarea comprimatelor prin granulare uscată.
Polietilenglicolii măresc timpul de dezagregare a comprimatelor cu
acțiune prelungită.
Celuloza microcristalină – Avicel
Aglutinant corespunzător pentru granulare uscată. S-au obținut
comprimate corespunzătoare cu gel de hidroxid de aluminiu la care s-a adăugat
25% Avicel.
Acid stearic, Parafina, Unt de cacao
Sunt aglutinanți utilizați mai ales pentru comprimate de supt.

15
 3.Excipienți dezagreganți
Sunt substanțe sau amestecuri de substanțe care determină sau ușurează
dezagregarea comprimatelor la introducerea lor în apă sau în contact cu sucul
gastric. Dezagreganții se adaugă amestecului de pulberi înainte de comprimare
(intergranular) sau în ambele faze. Pentru resorbția medicamentelor din
comprimate o condiție importantă o reprezintă desfacerea comprimatului în
particule fine în timp corespunzător. Timpul de dezagregare a unui comprimat
depinde de compoziția și duritatea rezultată în urma aplicării forței de
compresie.
La comprimatele cu substațe hidrofobe și insolubile, dezagregarea constă
în desfacerea în granule sau în pulberea inițială. Timpul de dezagregare (durata
maximă oficializată) pentru comprimate este de 15 minute, iar pentru drajeuri
este de o oră.
Există o serie de cazuri speciale în care această durată este prelungită, în
vederea obținerii unei acțiuni de durată sau fiind necesară obsorbția prin
mucoasă a comprimatelor sublinguale. După viteza de dezagregare sunt:
 excipienți cu dezagregare rapidă (amidon, metilceluloza și derivații) care
produc dezagregarea comprimatului până la 1 – 10 minute;
 excipienți cu dezagregare mijlocie, care contribuie la desfacerea
comprimatelor într-o oră (alginați de sodiu, calciu, gelatină, agar, bentonită);
 excipienți cu efect retard (antidezagreganți) care prelungesc timpul de
dezagregare peste o oră (Carbopol 934, 940, 945, Polietilenglicoli – PEG 4000,
6000).
Amidonul

16
 Este substanța dezagregantă cel mai frecvent utilizată. Adăugarea
amidonului se face în proporție de 5 – 20% din masa comprimatului, în
granulatul gata prelucrat alături de lubrefianți.
Pentru grăbirea dezagregării se recomandă ca din cantitatea totală de
amidon să se adauge 25 – 50% intragranular, iar restul de 50 – 70% să se
adauge intergranular.
Ca dezagregant amidonul are o capacitate slabă de umflare și gelificare
față de alte substanțe.
Cantitatea amidonului întrebuințat ca dezagregant are însemnătate în
privința timpului de dezagregare. Concentrații mari de amidon pot reduce
timpul de dezagregare, dar scad rezistența mecanică a comprimatului.
Carboximetilceluloza sodică
Se utilizează ca dezagregant în concentrații de 2 – 3%, adăugată sub
formă de pulbere în masa amestecului de comprimat.
Acidul alginic
Acidul alginic și alginatul de calciu sunt substanțe insolubile care se
îmbibă cu apă și măresc volumul, determinând dezagregarea comprimatelor în
particule fine. Pentru a mări viteza de îmbibare se recomandă asocierea acestuia
cu aerosil sau cu carboximetilceluloza sodică.
Glucoza
Ca dezagregant, aceasta trebuie adăugată în proporții mari deoarece nu
prezintă o modificare substanțială a volumului de îmbibare. Concentrația de
10% este suficientă, dar dă comprimate cu aspect murdar.
Formaldehidcaseina
Ca agent dezagregant se folosește produsul preparat din lapte precipitat
cu foraldehidă și acid citric.
Agar-agarul

17
 Are o utilizare limitată ca dezagregant deoarece comprimatele devin mate
și au o nuanță spre cenușiu. Se folosesc în concentrație de 3 – 5%.
Amestecuri efervescente
Sunt utilizate la prepararea comprimatelor efervescente pentru limonade,
când substanțele active trebuie să fie solubile, pentru ca soluția efervescentă
realizată să fie limpede. Se folosesc amestecuri efervescente și la comprimatele
cu durată mare de dezagregare.
Substanțe tensioactive
Acționează direct favorizând desfacerea comprimatelor. Aceste substanțe
sunt utile în cazul unor formule cu componente hodrofobe, deoarece favorizează
pătrunderea apei în comprimat. Componentele hidrofobe pot fi atât substanțe
active, cât și o serie de substanțe ajutătoare, cum sunt mai ales lubrefianții. Se
folosesc laurilsulfat de sodiu, polisorbați, stearat de trietanolamina,
dioctilsulfosuccinat de sodiu și altele.
Modul de încorporare a substanțelor tensioactive poate fi diferit. Acestea
se poate adăuga direct în lichidul cu care se face granularea sub formă de soluție
alcoolică peste amidonul prezent ca dezagregant, după care amestecul se usucă
sau se atomizează. Ultima metodă pare să dea rezultatele cele mai bune. O
asociere de 10% amidon și 0,2% substanțe tensioactive asigură o dezagregare
rapidă chiar în formule în care sunt incluse substanțe hidrofobe.

4.Excipienți lubrifianți
Prin lubrefianți se înțeleg acele substanțe care adăugate granulelor asigură
umplerea regulată și uniformă a matriței în timpul comprimării, evită aderarea și
lipirea materialului de ponsoane și matriță și asigură evacuarea comprimatelor.
În toate cazurile are loc o micșorare a forțelor de frecare, fapt pentru care unii îi
denumesc agenți antifricționali. Lubrefierea constă în interpunerea unor mici

18
 cantități de substanțe adecvate între două suprafețe care se freacă, în scopul
reducerii frecării la interfețe.
Lubrefianții sunt adjuvanți prețioși care ușurează și fac posibilă operația
de comprimare. Lubrefianții formează la suprafața granulelor un film uniform
care diminuează frecarea. În general adaosul de lubrefianți furnizează
comprimate cu aspect mai elegant, cu suprafețe mai netede și asigură o
imprimare mai netă pe comprimat a unor inscripții sau reliefuri.
Lubrefianții trebuie să acționeze asupra frecării a două corpuri în contact
(frecare și alunecare) prin formarea unui strat fin între suprafețele care se freacă.
Frecarea care intervine în procesul de comprimare poate fi:
 frecarea dintre particulele amestecului în timpul fazei de comprimare;
 frecarea dintre particule și suprafața metalică a matriței;
 frecarea dintre suprafețele comprimatelor și pereții matriței în timpul
expulzării acestuia.
Frecarea interparticulară depinde de structura cristalelor, duritatea și
rezistența mecanică a granulelor, forma acestora.
Excipienții lubrefianți au efect antagonist față de aglutinanți, fiindcă
micșorează puterea de adeziune a granulelor, acționează negativ asupra
dezagregării. Munzel și Kagi clasifică lubrefianții în două categorii:
 agenți de curgere, care ameliorează alunecarea materialului de imprimat;
 agenți antiadezivi care evită aderarea materialului de matriță și ponsoane
favorizând eliminarea dei matriță.
După Strickland lubrefianții pot fi calificați după rolul lor:
 lubrefianți propriu-ziși, care diminuă frecarea suprafeței laterale a
comprimatului de matriță și favorizează eliminarea comprimatelor;
 lubrefianți glisanți, care îmbunătățesc curgerea granulatului în matriță și
permit o umplere unitară a acesteia;
 lubrefiați antiaderenți sau antiadezivi, care micșorează lipirea materialului
19
de comprimate, de ponsoane și matriță.
O acțiune avantajoasă se poate obține folosind asocierea dintre un
lubrefiant propriu-zis, un adeziv și un glisant cum este de exemplu, amestecul
de stearat de magneziu, amidon și talc.
Cantitatea de lubrefiant care trebuie folosită variază cu tipul de lubrefiant
și substanțele medicamentoase cu care se lucrează. În general se folosesc
cantități mici, de 1%, proporție ce poate crește până la 5%.
Prezența lubrefianților în cantitate mare poate să determine mărimea
timpului de dezagregare, deoarece lubrefianții au proprietăți hidrofobe.
Curgerea depinde de umiditatea materialului, deoarece particulele cu umiditate
sporită prezintă forțe de adeziune mai mari, mai ales în prezența agenților
aglutinanți care se folosesc obișnuit la granulare. De aceea alegerea agentului de
curgere, în proporție corespunzătoare trebuie să se facă în funcție de factorii
amintiți.
Talcul
Este lubrefiantul cel mai folosit deoarece are un bun efect antiaderent și
în parte ușurează curgerea granulatului din pâlnie. Pentru a se obține o bună
lubrefiere cu talc este nevoie de o proporție de 3%. Framacopeea Română X
limitează adaosul de talc la 3%.
Talcul este un lubrefiant bun, dar datorită faptului că nu este complet
indiferent din punct de vedere fiziologic putând provoca apariția unor așa
numite granuloame de silicați. Se utilizează amestecuri de talc, aerosil și stearat
de magneziu în proporție de 8:1:1.
Alte amestecuri utilizate: stearat de magneziu – talc în proporție de 1:9;
talc siliconizat compus dintr-un amestec de emulsie de silicon, aerosil și talc în
proporție de 2:1:7. Aceste amestecuri se pot utiliza în proporție de 3%.
Amidonul

20
 Este folosit adesea pentru lubrefierea comprimatelor, fiind în primul rând
o substanță care reglează curgerea. Amidonul este de două ori mai activ decât
talcul și polietilenglicolul 6000.
O curgere bună se realizează cu un amidon care conține până la 5%
umuditate ceea ce impune uscarea lui. Uscarea se face cu multă atenție pentru a
nu ajunge la modificări ireversibile ale amidonului care pot să ducă la scăderea
capacității de a influența curgerea. Proprietatea de glisare a amidonului crește cu
cantitatea adăugată, în practică folosindu-se în proporții de până la 10% amidon,
care se adaugă granulatelor uscate înainte de comprimare. Unii autori
recomandă asocierea amidonului cu 0,5% oxid de magneziu sau 3 – 10%
stearină.
Amidonul solubil are o acțiune de glisare mai moderată.
Acidul stearic – Stearină
Este un lubrefiant bun, folosit în proporție de 1 – 2% dar prezintă
dezavantajul că mărește timpul de dezagregare a comprimatelor. Se poate
adăuga sub formă de pulbere foarte fină sau sub formă de soluție eterică care se
dispersează peste granule. Este recomandat pentru lubrefierea granulatelor care
conțin o cantitate mare de zahăr.
Stearatul de magneziu
Este unul din lubrefianții cei mai folosiți. Se găsește sub formă de pulbere
foarte fină având densitatea aparentă 0,25. Se recomandă adăugarea în proporție
de 0,5%, cantități de peste 2% nefiind indicate deoarece crește timpul de
dezagregare. Stearatul de magneziu poate provoca unele inconveniente datorită
alcalinității, cum este cazul comprimatelor ce acid acetilsalicilic.
În practică se folosesc și alți stearați și săpunuri. Monostearatul de gliceril
în proporție de 0,5% față de greutatea amestecului dă în anumite cazuri rezultate
bune. De asemenea se folosește stearatul și alginatul de sodiu.
Uleiuri minerale

21
 Uleiul de vaselină este un bun excipient fluid care se folosește în cantități
mici 1 – 2%.
Pentru a asigura o repartiție uniformă la suprafața granulelor se
pulverizează peste material sub formă de soluție eterică. Cantitatea de ulei nu
trebuie să depășească limitele indicate deoarece comprimatele devin neomogene
putând elibera picături de ulei. Uneori nu este suficientă lubrefierea numai cu
ulei de parafină și atunci este indicat să se adauge o anumită proporție de talc.
Astfel un bun amestec de lubrefiant este alcătuit din 0,5% ulei de parafină și 3%
talc.
Grăsimi, Uleiuri, Geluri
Lubrefianții grași dau în general rezultate bune dar adăugarea lor necesită
dizolvarea în eter, operație greoaie și costisitoare. Se folosesc în anumite cazuri
speciale: unt de cacao, tristearat de gliceril, ceară de albine.
Caolinul – Bolus alba
Este un hidrosilicat de aluminiu natural, purificat prin spălare. Poate
înlocui talcul, dar este eficace numai dacă se asociază prin impregnarea cu
parafină sau stearină.
Un produs asemănător este obținut din asocierea caolinului cu acizi și
alcooli grași superiori. Un alt produs asemănător caolinului este un silicat de
aluminiu hidratat numit Talcumin. Acțiunea lubrefiantă a acestuia crește dacă se
adaugă 15% stearină sau parafină solidă, 20 – 25% stearat de calciu și magneziu
sau stearat de aluminiu.
Siliconii
Se folosesc sub formă se uleiuri sau emulsii. Uleiurile de siliconi în
proporție de 1 – 2% asigură o curgere a granulatelor, iar dezagregarea este
aceeași ca la lubrefianții uzuali.
Un avantaj important al acestor excipienţi este că prezenţa lor modifică
timpul de dezagregare. Efectul lubrefiant al siliconilor este practic nul, de aceea

22
trebuie să se asocieze cu un bun lubrefiant cum ar fi stearatul de magneziu sau
chiar talcul. Cel mai important avantaj al siliconilor este inerţia chimică fiind
indicat la prepararea comprimatelor în care pot să apară diverse reacţii chimice
(comprimate de acid acetilsalicilic).

Lubrefianţi solubili
Se folosesc în cazul comprimatelor solubile, cum sunt comprimatele
efervescente.
Laurilsulfat de sodiu sau cel de magneziu au bune proprietăţi de curgere,
favorizează dezagregarea, nu influenţează negativ rezistenţa mecanica. Ei se
adaugă şi la comprimatele celelalte la care se folosesc lubrefianţi insolubili,
pentru a contracara efectul hidroizolant al stearatului de magneziu.

5.Alte componente ale comprimatelor

La prepararea comprimatelor se adaugă şi alte substanţe care îndeplinesc
diferite roluri: coloranţi, aromatizanţi, stabilizanţi, edulcoranţi, umectanţi.
Coloranți
Marea majoritate a comprimatelor sunt de culoare albă sau aproape albă,
dar unele comprimate pot avea diferite culori, în funcţie de culoarea uneia dintre
componentele active.
Se poate recurge la colorarea artificială a unor anumite comprimate
pentru a atrage atenţia asupra activităţii acestora şi a evita accidentele, pentru a
indica concentraţia diferită de substanţă medicamentoasă faţă de o altă formulă
similară sau din considerente de ordin estetic sau comercial.
Coloranţii pentru uz farmaceutic trebuie să îndeplinească următoarele
caracteristici:
- să fie lipsiţi complet de toxicitate;
- să fie substanţe chimice bine definite şi pure;

23
- să fie solubili în apă
- să fie eficace în cantităţi minime posibil;
- să fie complet stabili la acţiunea luminii şi temperaturii;
- să fie indiferenţi la modificările de pH, la acţiunea oxidanţilor şi a
reducătorilor;
- să fie compatibili cu substanţele medicamentoase şi să nu împiedice reacţiile
chimice de identificare şi dozare;
- să nu aibă gust sau miros dezagreabil;
- să aibă un preţ accesibil.
Un colorant ideal care să corespundă la toate aceste cerinţe nu există.
Sunt acceptaţi pentru prepararea medicamentelor, coloranţii sunt complet lipsiti
de toxicitate.
Colorantul se încorporează de obicei sub formă de pulbere adăugată la
celelalte componente, astfel încât să se realizeze un amestec omogen care se
uniformizează şi prin cernere.
Un alt procedeu este de a dizolva colorantul în alcool sau apă, şi cu
soluţia obţinută se umectează o porţiune din amestec, după care se usucă şi se
uniformizează cu restul conţinutului. O problemă importantă o reprezintă şi
intensitatea culorii care trebuie să fie aceeaşi la toate şarjele de fabricaţie.
Trebuie avut în vedere şi fenomenul de decolorare datorat luminii,
decolorarea este dependentă de natura substanţei dar şi de intensitatea coloraţiei,
culorile mai închise fiind mai repede decolorate.
Aromatizanți
Se folosesc la prepararea comprimatelor bucale sau a celor masticabile
sau pentru supt. Se încorporează sub formă de soluții alcoolice sau pulberi
dispersate pe talc.
Edulcoranți

24
 La unele comprimate, ca cele de supt se pot adăuga pentru îndulcire
diferiți edulcoranți ca: zahăr, glucoză, lactoză, zaharină.
Sunt substanțe cu o mare putere de îndulcire. Se asociază comprimatelor
destinate menținerii în gură mai mult timp. În afară de zahăr, care este folosit
curent se recomandă o serie de alți produși: manitol, sorbitol, ciclamatul de
sodiu, aspartamul.
Stabilizanți
La prepararea comprimatelor se adaugă mai rar substanţe stabilizante.
Totuşi se poate menţiona adăugarea unor substanţe tampon pentru unele
medicamente, care sunt stabile la un anumit pH, adăugarea de substanţe
absorbante pentru medicamente sensibile la umiditate. Pentru a proteja unele
substanţe medicamentoase de acţiunea sucului gastric se poate adăuga carbonat,
citrat sau fosfat de calciu.

25
 CAPITOLUL II

PREPARAREA COMPRIMATELOR

Prepararea comprimatelor se face în mai multe faze, obținerea pulberii,

cernerea, amestecarea, granularea și comprimarea.
Obținerea pulberii, cernerea.
Substanțele active și cele auxiliare trebuie aduse la un grad de diviziune
pentru a facilita dispersarea lor și a realiza amestecuri omogene.
Pentru a obţine amestecuri cât mai uniforme, substantele active şi
adjuvanţii trebuie să aibă dimensiuni cât mai apropiate.
În general se recomandă folosirea de pulberi cu o mărime medie a
particulelor. Dacă particulele sunt prea mari nu se realizează o amestecare
uniformă, iar pulberea prea fină se pretează mai greu la granularea pe cale
umedă.
Pulverizarea prezintă interes major şi din punct de vedere
farmacodinamic prin influenţa pe care o exercită asupra vitezei de absorbţie. Cu
cât particulele sunt mai mici, cu atât mai mare va fi suprafaţa de contact cu
lichidele din tubul digestiv şi ca urmare resorbţia va fi mai rapidă.

26
 Materiile prime şi adjuvanţii au un grad de fineţe anumit, variabil de la o
substanţă la alta, de aceea în industria de comprimate se recurge la măcinare
dependent de formă şi duritatea iniţială a substanţelor.
Având în vedere prelucrarea cantităţilor mari de pulbere, se folosesc
mijloace de măcinare şi cernere mecanice, mori şi site de diferite tipuri.

Amestecarea.
După cernere urmează operaţia de amestecare, operaţie foarte importantă
pentru obţinerea de comprimate bine dozate şi cu aspect uniform.
Pentru amestecare se utilizează diferite tipuri de tobe mecanice. Se
recomandă folosirea de amestecătoare din oţel inoxidabil.
În general, toate componentele din amestec se adaugă de la început în
toba de amestecare. În cazul când se prelucrează componente foarte active
prescrise în cantităţi minime, aceste substanţe se amestecă mai întâi cu o mică
cantitate din restul pulberii, se cerne prin sită, după care se repetă operaţia cu
alte porţiuni din pulbere, apoi se adaugă restul şi se omogenizează.
Prepararea comprimatelor se realizează prin:
 comprimare directă;
 comprimare prin intermediul granulării.

II.1.Comprimarea directă

Prepararea comprimatelor din substanțe cristaline care se pretează la o

comprimare directă constă în amestecarea lor cu excipienți necesari la
comprimarea amestecului cu pulberi.

Uscarea, pulverizarea și amestecarea pulberilor.

27
 Amestecul de pulberi trebuie să fie cât mai omogen. Pentru amestecare se
utilizează tobe mecanice de amestecare. Acestea se folosesc și pentru
amestecarea granulatelor cu lubrefianți sau alte substanțe care se adaugă la
sfârșit. Amestecătoarele folosite în industrie pot fi: cu recipient fix sau cu
recipient rotativ.

II.2.Comprimarea prin intermediul granulării

Granularea este operația prin care pulberile fine se transformă în particule

mai mari, în scopul de a mări mobilitatea, alunecarea particulelor și pentru a
mări puterea de coeziune a substanțelor de comprimat.
În procesul de granulare se disting două faze importante:
 faza de agregare;
 faza de dispersare.
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească granulatele sunt:
 să fie destul de mobile, alunecoase;
 să aibă mărime egală și formă sferică;
 să nu fie umede, dar nici prea uscate;
 să aibă rezistență mecanică corespunzătoare;
 să asigure comprimatelor o dezagregare ușoară.
În tehnologia preparării comprimatelor se folosesc două modalități de
granulare:
 granulare pe cale uscată;
 granulare pe cale umedă.
Granularea pe cale uscată, numită și precompresiune sau brichetare,
constă în comprimarea amestecului de substanțe active și excipienți în
28
comprimate cu volum mai mare și dure, numite „brichete”. Acestea se
mărunțesc apoi în mașini speciale (granulatoare mecanice cu ciocane) în așa fel
încât particulele rezultate să aibă mărimea corespunzătoare unei pulberi
groscioare.
Granularea pe cale uscată se întrebuințează în primul rând la substanțe
care se descompun în prezența umidității sau care suportă o operațiune tehnică,
ca: uscarea granulatelor preparate pe cale umedă a substanțelor cu densitate
mică. Legarea în comprimare pe cale uscată se face prin intermediul forțelor
Van der Waals. Metoda prezintă avantajul că scurtează procesul tehnologic.
Granularea pe cale umedă cuprinde patru faze:
a) umectarea pulberii;
b) transformarea masei în granulate;
c) uscarea granulatelor și omogenizarea în particule uniforme;
d) separarea granulatelor de materialul pulverulent.
a) Umectarea amestecului de substanțe medicamentoase se face cu
soluțiile excipienților aglutinanți sau cu apă, respectiv cu alcool și dispersarea
amestecului astfel obținut prin site sau cu ajutorul mașinilor de granulat.
Ochiurile sitei sau a plăcilor perforate întrebuințate la granulare trebuie să aibă
diametrul de 0,8 – 1,5 mm (sita III – IV). Cantitatea excipienților aglutinanți are
o mare importanță din punct de vedere al calității comprimatelor. Dacă se
folosește o cantitate prea mică de aglutinant granulele vor fi sfărâmicioase, greu
de comprimat, comprimatele rezultate vor avea o rezistență mecanică
necorespunzătoare. În cazul folosirii unei cantități prea mari de excipienți
aglutinanți în soluție, masa va fi prea consistentă, ochiurile sitei sau ale mașinii
de granulat se vor înfunda, iar granulatele nu se vor dezagrega în timpul
prescris.
Amestecarea substanțelor de comprimat cu agentul aglutinant se
realizează în industrie în malaxoare, iar la scară mică în mojar.

29
 Aglutinanți pentru granulare umedă sunt: soluția apoasă de gelatină 5, 10,
15%, gel de amidon 5 – 15%, mucilag de tragacanta 6%, derivați de celuloză.
b) Transformarea masei de granulat constă în transformarea masei
umede prin operația de granulare în granulate care se pot obține:
 prin presare, când masa de granulat este supusă unei presiuni mecanice
pentru a putea traversa o suprafață perforată (sită, placă, mașină de granulat).
Operația se execută manual, presând cu podul palmei pe suprafața unei site,
când rezultă granulate de formă cilindrică, sau mecanic, cu ajutorul
granulatoarelor mecanice;
 prin agitare, se obțin granulate prin mișcarea deasupra unei site a masei
umede, sau scuturând sita, când materialul trece datorită greutății proprii;
 prin tăiere, este procedeul de obținere a granulatelor prin trecerea masei
printr-un disc perforat.
Tipuri de granulatoare:
 cu viteză redusă;
 de mare viteză;
 în pat fluidizat.

Granulatoare cu viteză redusă:

 granulatoare clasice: care prezintă o suprafață perforată sub forma unei
plăci cilindrice cu ax de rotație orizontal sau vertical, sau cu piston rotativ,
având o mișcare rotativă oscilantă;
 granulatorul rotativ: are un rotor care se învârtește cu viteză mică într-un
cilindru de pânză metalică perforată pe un ax vertical;
 granulatorul oscilator: are patru bare rotative, dispuse în plan orizontal și
forțează masa umedă să treacă printr-o sită. Mărimea ochiurilor sitei determină
mărimea granulelor.
Granulatoare de mare viteză:
30
 granulator cu ciocane: realizează granulate datorită lovirii amestecului de
o serie de ciocane.
Avantajul major al amestecătoarelor – granulatoare de mare viteză este
timpul redus în efectuarea operației.
Granularea prin tehnică suspensiei în aer sau în pat fluidizat se bazează pe
aglomerarea particulelor și formarea de granulate într-o stare fluidizată
eterogonă – substanță solidă:gaz.
Pulberea de granulat se menține în suspensie cu un curent de aer cald
introdus prin partea inferioară a aparatului. Fluidul de pulverizat este introdus
printr-o duză peste material, urmând apoi uscarea granulatelor la 40 – 80ºC.

Metode speciale de granulare. Granularea în turbine

Amestecul de granulat sub formă de pulbere se introduce într-un recipient
închis care se rotește cu 30 turații/munut, iar pulberea este amestecată cu lichid
cu ajutorul unui pistol de pulverizat, apoi se introduce curent de aer cald până la
uscarea granulatelor. Operația durează 30 minute.
Granulare prin intermediul atomizării
Metoda a fost propusă de Raff și se bazează pe dispersarea unei soluții
care conține toate substanțele auxiliare și active într-un dispozitiv de atomizare.
c) Uscarea granulatelor. Granulatele obținute se etalează pe tăvi în
strat de 1cm și se supun uscării, la o temperatură ăi printr-un procedeu
dependent de proprietățile fizice și labilitatea termică a substanței active.
Uscarea nu se face rapid căci se pierde umiditatea din exterior și se face o
crustă care împiedică îndepărtarea umidității din interior.
Se indică o temperatură mai scăzută pentru substanțele care se
descompun ușor la căldură (aminofenazonă, carbonat de bismut, acid
acetilsalicilic).
Metode de uscare:

31
 uscarea prin încălzire și ventilație se face în etuve încălzite cu vapori, gaz,
electric sau în camere cu ventilare, la temperatura de 35 – 50ºC care durează 6 –
18 ore;
 uscarea în curent de aer se realizează în aparate prevăzute cu sisteme de
amestecare a materialului ce aer cald. Aerul cald circulă din partea inferioară
spre partea superioară străbătând granulatele aflate în suspensie;
 uscarea cu raze infraroșii se aplică materialelor cu conținut mic de
umiditate. Se utilizează lămpi pentru radiații infraroșii;
 uscarea prin radiofrecvență utilizează efectul termic al radiațiilor de
radiofrecvență care rezultă în urma unor rapide alternări a unui câmp de
radiofrecvență între două serii paralele de electrozi. Procedeul este costisitor dar
se obțin granulate uniforme;
 uscarea la presiune redusă este aplicată substanțelor termolabile, se
efectuează în uscătoare rotative care se rotesc cu viteză de 4 – 20 rotații pe
minut la 30ºC.
d) Uniformuzarea granulatelor. Granulele care rezultă sunt inegale
și se produc dificultăți la umplere a matriței, la uniformizarea comprimatelor.
Excesul de pulbere furnizează comprimate lipsite de rezistență, de aceea este
necesară trecerea materialului prin sita III – IV.
Mărimea și forma granulatului prezintă o importanță deosebită pentru
umplerea uniformă a matriței.
Adăugarea excipienților
După granulare, uscare, cernere, materialul se amestecă cu excipienții
solizi dezagreganți rămași, cu lubrefianții solizi sau dizolvați în solvenți volatili
și pulverizați pe suprafața granulatelor.

II.3.Mașini de comprimat

32
 Mașinile de comprimat se compun din următoarele piese:
 matriță formată dintr-o placă de oțel foarte rezistentă, în care se află una
sau mai multe deschizături cilindrice corespunzătoare diametrului tabletelor, în
care se introduce materialul de comprimat;
 două ponsoane – unul superior, altul inferior – care sunt confecționate din
oțel inoxidabil sau materiale sintetice. Ponsoanele pot avea în relief inscripții
sau desene care se imprimă pe comprimat;
 pâlnia de umplere – alimentare sau distribuitorul, în care se toarnă
materialul de comprimat și care încarcă matrița.
Unele maşini de comprimat au pâlnie mobilă şi matriţă fixă iar altele au
fixă pâlnia şi matriţa este mobilă.
După construcţia lor se întâlnesc trei tipuri principale de maşini de
comprimat:
 cu excentric - cu un singur ponson;
 rotative;
 mixte.
Mașini de comprimat cu excentric
La aceste maşini pâlnia de distribuţie este mobilă iar matriţă fixă şi
lucrează în şase timpi:
 umplerea spaţiului gol al matriţei cu material de comprimat din pâlnia de
alimentare;
 retragerea pâlniei şi menţinerea ponsonului inferior la nivelul iniţial şi
coborârea ponsonului superior;
 comprimarea materialului de către ponsonul superior acţionat de o roată
cu excentric.
În primii trei timpi ponsonul de jos stă nemişcat în poziţia inferioară.
 ridicarea ponsonului superior
 ridicarea ponsonului inferior şi împingerea comprimatului la suprafaţa
33
 matriţei;
 împingerea comprimatului de către sabotul care susţine pâlnia
distribuitoare şi reîntoarcerea ponsonului de jos la poziţia iniţială.
Înainte de începerea operaţiunii de comprimare este necesară pregătirea
maşinii, operaţie care cuprinde trei etape:
- reglarea poziţiei la nivel a ponsonului inferior.
Ponsonul inferior are două poziţii: poziţia de nivel care este identică cu
nivelul superior al matriţei şi poziţia inferioară sau de coborâre de care va
depinde deschizătura matriţei şi greutatea comprimatului.
- punerea la punct a dozajului comprimatului. Se realizează introducând în
matriţă cantitatea de material care revine unui comprimat şi aducând ponsonul
inferior la nivelul la care materialul necomprimat ajunge la nivelul superior.
- reglarea consistenţei comprimatelor se realizează cu ajutorul ponsonului
superior, care produce presiunea necesară comprimării materialului.
Maşinile de tip excentric se întrebuinţează mai ales în întreprinderile mici
şi farmacii.
Mașini de comprimat rotative
Funcţionează prin rotirea continuă şi într-un sens a unei coroane circulare
care cuprinde matriţele, ponsoanele de jos şi cele de sus. Pâlnia de distribuţie
este fixă. Are un număr de 20-25 de matriţe cu unul, două sau patru orificii şi un
număr corespunzător de ponsoane.
Maşinile rotative au un randament mare, acest tip de maşină pe lângă
randamentul mare are avantajul că funcţionează liniştit, comprimarea are loc în
mod continuu.
Dezavantajul acestor maşini constă în faptul că au o construcţie mai
greoaie.
Mașini de comprimat mixte
La aceste maşini atât matriţa cât şi pâlnia sunt mobile.

34
 Avantajul lor este randamentul mai mare şi faptul că pâlnia nu suferă o
mişcare atât de violentă ca în cazul maşinilor cu excentric, din care cauză
granulatele nu se sfărâmă şi nu se separă în pâlnie.

Dificultăţi şi defecte în timpul comprimării

Cauzele defectelor care apar în urma comprimării sunt: fie modul de
funcţionare a maşinilor, fie de materialul de comprimare.
Dificultăţile care apar sunt următoarele:
 obţinerea comprimatelor sfărâmate când presiunea nu a fost suficientă sau
masa nu a avut suficient excipient aglutinant;
 aderarea granulatului de maşină când are o umiditate prea mare, existenţa
unor ponsoane cu suprafeţe de presare defectuoase, zgâriate, corodate, ruginite,
utilizarea unei presiuni prea mici;
 desfacerea comprimatului în straturi, în special a suprafeţei superioare:
granulatul este prea uscat, este friabil din cauza lipsei de umiditate sau
presiunea a fost prea mare sau maşina a fost montată necorespunzător;
 prezenţa marginilor comprimatului alungite, neuniforme, ori
sfărâmicioase: ponsoanele sunt prea uzate şi matriţa prea mare;
 dezagregarea necorespunzătoare a comprimatului: la folosirea unui agent
de dezagregare necorespunzător, a unei cantităţi prea mari de aglutinat şi
lubrefiant, a unei umectări reduse.

II.4.Comprimate de uz special

Alături de marea majoritate a comprimatelor care sunt destinate să se

desfacă în stomac, se prepară în mod deosebit următoarele tipuri:
35
 comprimatele care servesc la prepararea soluțiilor de uz intern;
 comprimatele care acționează asupra mucoasei bucale;
 comprimate vaginale;
 comprimate care se administrează parenteral prin implantere sau ca
soluții;
 comprimate efervescente;
 comprimate oftalmice.
1.Comprimate bucale
Comprimatele bucale, plate și subțiri, au ca diluant zahărul, manitolul,
sorbitolul sau lactoza. Se utilizează aglutinanți care dizolvă lent comprimatul.
2.Comprimate sublinguale
Comprimatele sublinguale cedează capilarelor sanguine substanța activă
și trebuie să se dizolve încet pentru a asigura o rezorbție gradată a
medicamentului (20 – 60 minute).
Au formă lenticulară sau plată, iar ca excipienți diluanți se utilizează
zahărul în amestec cu lactoză, manitol.
Ca lubrefiant este indicat stearatul de magneziu care datorită
higroscopicetății întârzie dezagregarea.
Se impune adaosul de edulcoranți sau substanțe aromatizante.
3.Comprimate vaginale
Se încadrează comprimatele care se introduc în vagin sau care se dizolvă
pentru a fi utilizate ca spălături vaginale. Se numesc „vaginal tabiet” și „vaginal
inserts”.
Au formă de cilindrii plați sau ușor bombați, de grosime variabilă,
alungite, rotunjite la extremități, efilate la una din extremități sau la ambele sau
uneori cu o extremitate concavă și alta convexă, cu greutatea între 0,5 – 2,8 g,
culoare albă sau galbenă. Au o dezagregare normală, cu efervescență sau
spumogene, sau cu acțiune întârziată.
36
 Dintre diluanți se utilizează lactoza care este transformată de bacilii
Dolderlein în acid lactic care menține pH-ul 4,5 nefavorabil micozelor vaginale,
amidonul de grâu. Aglutinanții sunt aceeați: gelatină, carboximetilceluloză,
etilceluloză, alginați. Ca lubrefiant: stearatul de magneziu, talcul, stearatul de
calciu, benzoatul de sodiu. Ca suport pentru substanțele active se utilizează:
uree, acid boric, aminoacizi.
Pentru micțorarea pH-ului se utilizează: acid adipic, acid succinic, acid
piruvic, acid citric, acid ascorbic, acid boric, acid tartric.
Ca și conservanți se vor utiliza parabeni.
Comprimatele efervescente pentru uz vaginal care conțin peroxid de
magneziu, degajă oxigen în mediu acid. Dacă li se adaugă agenți tensioactivi,
capătă proprietăți spumogene (laurilsulfat de sodiu).
4.Comprimate subsutanate
Sunt comprimate pentru implante, au formă sferică, ovoidă, disc,
preparate aseptic.
5.Comprimate hipodermice
Se prepară aseptic și sunt complet solubile în apă rezultând soluții
injectabiel. Se utilizează substanțe auxiliare complet solubile și inerte din punct
de vedere farmacodinamic (zahăr, lactoză, manitol, sorbitol, glicocol).
6.Comprimate efervescente
Conțin amestecuri de acizi organici (acid citric, tartric, fumărie, malic,
succinic, adipic și alginic) cu substanțe alcaline (carbonați, hidrogenocarbonat
de sodiu, calciu). Conțin substanțe active alături de un amestec efervescent care
în contact cu apa degajă bioxid de carbon pentru a realiza un lichid carbogazos
cu gust plăcut. Cantitatea de amestec efervescent se alege astfel încât să rezulte
o soluție saturată de acid carbonic, iar bioxidul de carbon degajat are rolul de
dezagregant și provoacă prin bulele de gaz, o agitare a lichidului.

37
 Prepararea presupune un proces tehnologic pretențios, cu mașini speciale
și condiții de lucru deosebite. Spațiul va fi aclimatizat la o umiditate care să nu
depășească 20 – 25%. Prepararea se face prin granulare umedă, doar, prin două
moduri:
 granulare separată a componentelor și amestecarea ulterioară (după
granulare);
 granularea amestecului în totalitate, prin metoda fuziunii la cald sau prin
metoda de granulare cu vapori de apă, sau apă prin injectare sau solvenți
neapoși.
Aciditatea masei provoacă deteriorarea ponsoanelor, încât se utilizează
ponsoane acoperite cu un strat de masă plastică – teflon – care este o
politetrafluoretilenă.
Ambalarea acestor comprimate se face în tubuir de sticlă, cu capace
filetate, tuburi de aluminiu, conținând rezervoare de silicagel.
7.Comprimate efervescente pentru inhalații – gargarisme
Conțin uleiuri eterice, săruri, substanțe antiseptice, care sunt eliberate
după introducerea lor în apă fierbinte.
Efervescența trebuie să fie lentă, soluția limpede și stabilă. Se utilizează
amestecuri de hidrogenocarbonat de sodiu și acid boric care degajă bioxid de
carbon cu formare de borax.
Ca substanțe auxiliare se utilizează zaharoza, lactoza, galactoza,
amidonul, metilceluloza, carboximetilceluloza, alginatul de sodiu.

II.5.Caractere, control, conservare

Condiții de calitate
Stabilitate fizică:
 comprimatele trebuie să aibă o anumită rezistență mecanică care să le
38
 confere integritate în timpul manipulării și administrării,
 trebuie să se dezagrege într-un anumit interval de timp pentru a putea
elibera substanța activă.
Stabilitate fizico – chimică:
 substanța medicamentoasă trebuie să își păstreze stabilitatea fizică în
timpul procesului tehnologic, pe toată durata de valabilitate cât și la locul de
absorbție,
 dacă substanța pote suferi o hidroliză, tehnologia de obținere va evita
comprimarea pe cale umedă, se vor alege excipienți inerți,
 dacă substanța este instabilă la pH acid ea trebuie protejată și se va
acoperi cu un polimer gastrorezistent,
 substanțele active care suferă efectul primului pasaj hepatic într-o
proporție semnificativă, nu se vor administra pe cale orală ci pe alte căi.
Puritatea:
 comprimatele trebuie să fie lipsite de impurități microbiologice, chimice
sau mecanice.
Inocuitate:
 comprimatele trebuie să conțină doza terapeutică,
 excipienții comprimatului trebuie să prezinte toleranță la locul de
administrare și absorbție a substanței medicamentose.
Eficiență:
 comprimatele trebuie să cedeze substanță medicamentosă la locul dorit
din organism, iar aceasta trebuie să fie absorbită cu o anumită viteză și o
anumită proporție astfel încât să aibă o biodisponibilitate corespunzătoare.
Controlul fizic se face cercetând:
 aspect;
 rezistență mecanică;
 variație în greutate;
39
 timp de dezagregare;
 testul de dizolvare.
Controlul chimic se referă la:
 cantitatea de substanță activă;
 determinarea talcului.
Controlul bacteriplogic: comprimatele nu trebuie să fie infestate cu
germeni patogeni.
Controlul fizic
Farmacopeea Română X prevede ca necesară respectarea formei,
aspectului uniform, margini intacte, suprafață plană sau convexă, gustul,
mirosul și culoarea caracteristice substanțelor folosite.
Dezagregarea comprimatelor este transformarea acestora în particule fine
când sunt plasate într-un lichid apos. Între timpul de dezagregare a
comprimatelor și rezistența mecanică există o dependență reciprocă. Cu cât
rezistența este mai mare cu atât dezagregarea va fi mai prelungită.
Proba de dezagregare este absolut necesară la comprimatele administrate
per os, care conțin substanțe active care nu sunt destinate absorbției.
Dezagregarea poate fi privită ca un proces invers față de cel al
comprimării. În prima fază comprimatul se desface în particule mai mari, în
granulatele din care s-a obținut comprimatul.
Ca metode de dezagregare sunt:
 dezagregarea in vitro;
 dezagregarea in vivo.
Metode aplicate cu rezultate bune au ca principiu desfacerea
comprimatelor în apă sau lichid apos la o anumită temperatură și cu agitare.
Agitarea se poate face manual, agitare mecanică rotativă continuă prin flux de
apă, prin flux de aer.

40
 Conform F.R. X comprimatele trebuie să se dezagrege în apă cel mult 15
minute dacă nu se prevede altfel, iar comprimatele efervescente trebuie să se
dizolve sau să se disperseze în apă cu efervescență în cel mult 5 minute.
La substanțele medicamentoase cu solubilitate redusă în apă se efectuează
testul de dizolvare. Dispozitivele utilizate sunt numeroase.
Uniformitatea masei:
Rezistența mecanică are importanță din punct de vedere al mabalării și
transportului comprimatelor. Rezistența la rupere se poate evalua empiric,
lăsând să cadă comprimatul de la o anumită înălțime sau după sunetul pe care îl
face comprimatul când este rupt între degete.
Se mai poate face cu ajutorul unor dispozitive: aparate cu greutate,
aparate cu resort, aparate cu presiune pneumatică.
Rezistența la îndoire.
Comprimatul este așezat în punctul cel mai de jos al traiectoriei unui
pendul și se determină înnălțimea de la care trebuie să pornească un pendul
pentru ca la ciocnire să se producă ruperea comprimatului. Aparatele au fost
propuse de Dolique și Munzel.
Rezistența la rostogolire determină pierderea în greutate, prin rostogolire
cu un aparat denumit fibrilator. Acesta se compune dintr-o rotativă de plexiglas,
cu diametrul de 30 cm și o grosime de 4 cm în care se realizează rostogolirea și
căderea comprimatelor. Toba se rotește cu 25 ritații/minut. Determinarea se face
după 100 de turații, respectiv 4 minute. Aparatele folosite sunt friabilator
Roche, Erweka.
Controlul chimic se referă la:
 dozare,
 determinarea cenușii insolubile și a talcului.
Administrarea comprimatelor

41
 Modul de administrare depinde de caracterul medicamentului și de
procesul de fabricație. Astfel se pot înghiții comprimate întregi, cu puțină apă,
se dizolvă sau se dezagregă în apă, se țin în gură sau se aplică pe mucoase.
Conservarea comprimatelor
Comprimatele se păstrează în ambalaje bine închise, la loc uscat și în
unele cazuri ferite de lumină. Periodic se verifică timpul de dezagregare.
Ambalarea
Comprimatele se ambalează manual sau mecanizat în tuburi de sticlă sau
metal, flacoane, borcane, foi de celofan sau material plastic, în cutii de carton
sau din material plastic.
Închiderea recipientelor de sticlă sau metalice se face cu capac filetat
aplicat în interior sau exterior, dopuri de cauciuc.
Se utilizează și ambalaje singulare în folii de material plastic sau metalice
– aluminiu – prin termosudare mecanizată.

42
 CAPITOLUL III

METODE CONTRACEPTIVE

Generalități
Metodele contraceptive (contraceptia) sunt acele metode care previn o
sarcina. Acestea ii permit unei femei sa aleaga momentul potrivit pentru a face
un copil.
Majoritatea femeilor pot ramane insarcinate incepand cu varsta primei
menstruatii si pana la sfarsitul decadei a patra si inceputul decadei a cincea a
vietii. Pe parcursul anilor fertili de dinainte de menopauza, cheia pentru evitarea
unei sarcini nedorite este contraceptia.

Cum se aleg metodele de contracepție

Exista mai multe tipuri de metode contraceptive, fiecare cu
caracteristicile ei pro si contra. Analizarea corecta a tuturor optiunilor
contraceptive permite alegerea corecta a unei astfel de metode.

43
 Metode contraceptive disponibile
Metode hormonale, cum ar fi pilula contraceptiva, injectii hormonale cu
efect contraceptiv, patch-uri (plasturi) hormonale cu fixare pe piele si inele
vaginale contraceptive. Dispozitivul intrauterin Mirena (DIU), contine de
asemenea hormoni (in acest caz progesteron). Contraceptia prin folosirea
metodelor hormonale are rezultate foarte bune, previne sarcina prin stoparea
productiei lunare de ovule (celule sexuale feminine) si poate, de asemenea, sa
atenueze manifestarile neplacute care apar in timpul menstruatiei (dureri
abdominale, crampe,etc).
Dispozitivele contraceptive intrauterine (sterilet). Un astfel de dispozitiv
se introduce prin vagin si cervix (colul uterin) pana in uter. Poate opri sperma in
drumul acesteia catre ovul si poate stopa, de asemenea, implantarea ovulului
deja fertilizat. Dispozitivele intrauterine au o eficacitate foarte buna pentru 5
pana la 10 ani de la implantare si prezinta o eficacitate si siguranta mult mai
mare decat prezentau acum cateva decenii. Dispozitivul intrauterin Mirena
poate ajuta si in cazul disconfortului din timpul menstruatiilor.
Metodele de bariera, precum, prezervativele, diafragmele, calotele
(capisoanele) cervicale, buretii si spermicidele. In general, aceste metode nu
sunt la fel de eficiente precum dispozitivele intrauterine sau metodele
contraceptive hormonale. Pentru a creste eficienta unei metode de bariera, este
indicata asocierea unui spermicid, care omoara spermatozoizii inainte ca acestia
sa treaca de cervix. Posibilitatea ca partenerul sexual sa fie purtatorul unei boli
cu transmitere sexuala (venerica), face necesara utilizarea prezervativului.
Planningul familial (contraceptia prin metoda calendarului) este eficient
doar in cazul utilizarii atente. Nu este recomandata utilizarea acestei metode in
cazul in care se doreste o contraceptie sigura. Metoda calendarului necesita
cunoasterea amanuntita a zilelor fertile de pe parcursul ciclului menstrual

44
(studierea semnelor de fertilitate, temperatura corporala, pentru cel putin 2 luni
consecutive). Este interzis contactul sexual neprotejat in zilele fertile ale ciclului
menstrual. In cazul adolescentelor active sexual, nu este indicata aceasta
metoda, datorita dificultatii in determinarea exacta a perioadei fertile.

III.1.Contracepția permanentă

Contraceptia permanenta, precum vasectomia sau ligatura chirurgicala a

trompelor uterine, confera o protectie permanenta impotriva unei sarcini
nedorite (totusi, foarte rar aceste metode pot fi ineficiente). Aceste metode
contraceptive se realizeaza doar in cazul in care persoana in cauza este sigura ca
nu mai vrea copii niciodata.
In momentul alegerii unei metode contraceptive este foarte important sa
se ia in considerare daca aceasta se potriveste persoanei in cauza si stilului de
viata al acesteia.
De exemplu, in cazul unei femei necasatorite care nu planuieste sa
creasca un copil singura, este recomandabil ca aceasta sa foloseasca o metoda
contraceptiva cat mai sigura.
Cand se alege o metoda contraceptiva este indicat ca persoana in cauza sa
se gandeasca daca vrea sa intemeieze o familie si, de asemenea, cand doreste sa
se intample acest lucru. Cu toate ca o femeie poate ramane insarcinata in
momentul intreruperii oricarei metode contraceptive (uita sa-si administreze
pastilele contraceptive cateva zile), unele femei raman insarcinate doar dupa
cateva luni de la intreruperea contraceptiei cu doze mari injectabile hormonale

45
(Depo-provera) sau folosirea anticonceptionalelor cu incarcatura hormonala
mare.

III.2.Metode contraceptive sub formă de comprimate

In ultimii 10 ani au aparut mai multe metode noi contraceptive:

- plasturele (patch-ul) hormonal cutanat, injectia hormonala contraceptiva,
inelul vaginal sunt utile in cazul femeilor care uita administrarea zilnica a
anticonceptionalelor orale
- seasonale, este o metoda contraceptiva noua care consta in administrarea
pentru 84 de zile (in loc de 21 de zile) a anticonceptionalelor orale. Femeile care
folosesc Seasonale au doar patru menstruatii pe an
- un nou dispozitiv intrauterin numit Mirena, elimina diferite doze de hormoni
la nivelul uterului. Aceasta metoda nu numai ca protejeaza impotriva unei
sarcini nedorite, ci atenueaza, de asemenea, simptomele neplacute din timpul
menstruatiei la cateva luni dupa inceperea utilizarii
- metodele contraceptive cu doze mici hormonale, sunt utilizate in special
datorita efectelor lor adverse putine (nu provoaca greata, dureri la nivelul
sanilor, balonari sau cresteri excesive in greutate).

Cum influențează metodele contraceptive sănătatea?

Unele metode contraceptive pot sa nu fie potrivite in cazul anumitor
probleme de sanatate sau a altor factori de risc. Pentru a afla cat de sigura este o
metoda contraceptiva pentru propria sanatate, este bine sa se consulte un
specialist, mai ales in cazul in care persoana este fumatoare sau are probleme de
sanatate care includ:
- hipertensiune arteriala

46
- antecedente personale sau familiale de tromboza venoasa profunda cu sau fara
emboli
- cefalee, migrene
- nivel crescut al trigliceridelor
- diabet zaharat cu sau fara complicatii
- boli cu transmitere sexuala (BTS)
- cancer mamar in antecedente.
De asemenea, metodele contraceptive pot influenta si:
- alimentatia naturala la san. Estrogenul continut in marea majoritate a pastilelor
contraceptive scade productia de lapte in lauzie, de aceea in aceasta perioada
este indicata folosirea unei metode care foloseste doar progesteronul.
- riscul aparitiei cancerului. Studii recente au demonstrat ca anticonceptionalele
orale combinate (estrogen si progesteron) cu administrare de cel putin un an
protejeaza impotriva cancerului uterin. Administrarea indelungata a
anticonceptionalelor orale protejeaza, de asemenea, impotriva cancerului
ovarian. Totusi cercetarile sunt destul de confuze in legatura cu riscul de
aparitie a cancerului de san, acestea aratand un risc usor crescut in randul
femeilor cu istoric familial de cancer de san. Femeile cu istoric personal de
cancer la san nu ar trebui sa utilizeze anticonceptionale orale.
Anticonceptionalele orale, plasturele hormonal si inelul vaginal:
- sunt metodele contraceptive folosite cel mai frecvent de adolescente
- este foarte important ca anticonceptionalele orale sa fie administrate corect (in
fiecare zi, aproximativ la aceasi ora)
- in cazul aparitiei efectelor secundare, medicul poate schimba preparatul
hormonal cu un altul mai potrivit
- la intreruperea administrarii anticonceptionalelor orale (epuizarea unei cutii
intregi) sarcina poate aparea dupa urmatoarea menstruatie

47
- utilizarea plasturelui hormonal, cu schimbarea lui in fiecare saptamana, este
mai usor de utilizat decat administrarea zilnica a anticonceptionalelor orale
- inelul vaginal, este un dispozitiv flexibil, inelar, din plastic, care ramane in
vagin pana la 3 saptamani.

Contracepția de urgență
Pilula contraceptiva de urgenta (pilula de a doua zi) este utilizata ca
ultima alternativa contraceptiva, in cazul in care se suspicioneaza ca celelalte
metode au dat gres (de exemplu, ruperea prezervativului pe parcursul
contactului sexual). Acest tip de contraceptie nu se foloseste niciodata ca
metoda contraceptiva de lunga durata (maxim 2-3 utilizari pe an).
Medicii specialisti recomanda cuplurilor active sexual sa aiba la indemana o
reteta medicala pentru procurarea pilulei contraceptive de urgenta, in cazul in
care vor necesita utilizarea acesteia.
In cazul folosirii pastilei de a doua zi, este recomandat consultul unui
specialist pentru stabilirea contraceptiei de durata.

ALEGEREA METODEI CONTRACEPTIVĂ

Factori care limiteaza alegerea metodei contraceptive
Unele metode contraceptive sunt contraindicate sau nerecomandate in
cazul anumitor probleme de sanatate.
- fumatul. Orice persoana care fumeaza mai mult de 15 tigarete pe zi si are mai
mult de 35 de ani sau are hipertensiune arteriala, istoric de accident cerebral
vascular, afectare hepatica sau boala cardiaca, are contraindicatie pentru
folosirea metodelor contraceptive hormonale.
- migrenele. In cazul pacientelor care sufera de migrene este recomandat
consultul de specialitate pentru a determina daca o metoda contraceptiva
hormonala (de obicei combinata), poate fi considerata sigura.

48
- diabetul. Este recomandat, de asemenea, consultul de specialitate in cazul in
care pacienta doreste sa foloseasca o metoda contraceptiva si are un diabet
decompensat metabolic.
- alimentatia naturala la san. In cazul femeilor care alapteaza, ACO combinate
scad cantitatea de lapte in perioada lauziei.
- Indiferent de existenta sau nu a unei patologii personale, este indicat un
consult de specialitate inaintea utilizarii oricarei metode contraceptive.
- Unele metode contraceptive pot creste riscul contactarii unei boli cu trasmitere
sexuala.
- dispozitivele intrauterine (DIU). Orice femeie ar trebui sa stie daca sufera de o
boala cu trasmitere sexuala, inaintea inserari DIU, deoarece acesta poate
favoriza diseminarea infectiei la nivelul uterului. Acest dispozitiv poate
determina boala inflamatorie pelvina, o cauza destul de frecventa a infertilitatii.
In cazul in care o femeie este expusa unui risc cat de mic pentru a contacta o
boala cu trasmitere sexuala, este indicata folosirea prezervativului inainte si
dupa inserarea DIU.
- Depo-Provera. Utilizarea acestei metode contraceptive hormonale creste riscul
infectiei cu chlamidia si gonoreea. Utilizarea Depo-Provera pentru o perioada
mai lunga de doi ani, poate cauza osteopenie (rarefiere osoasa), care deseori nu
este total reversibila la intreruperea contraceptivului. Osteopenia poate conduce
la osteoporoza care determina o subtiere cu fragilitate a osului care este
predispus la fracturi.
Factori care influenteaza alegerea metodei contraceptive
- anticonceptionale orale combinate care contin estrogen si progesteron, pot
reduce acneea, disconfortul din timpul perioadei ovulatori, simptomele
perioadei premenstruale precum si sangerarea abundenta si crampele din timpul
menstruatiei.

49
- seasonale, este o metoda contraceptiva hormonala relativ noua. Se
administreaza timp de 84 zile fata de cele 21 de zile necesare administrarii
ACO. Aceasta metoda scade numarul menstruatiilor anuale pana la patru.
- DIU Mirena (cu progesteron) si Depo-Provera pot reduce simptomele
neplacute din timpul menstruatiei.
- femeile care alapteaza pot folosi ca metoda contraceptiva pilula cu
progesteron, insa aceasta trebuie administrata la aceasi ora in fiecare zi pentru a
fi eficace.
Alti factori care influenteaza alegerea unei metode contraceptive sunt:
- avantaje medicale, precum scaderea riscului de contactare a unei boli venerice
prin utilizarea prezervativului sau reducerea riscului de aparitie a cancerului
ovarian si uterin prin administrarea de lunga durata a anticonceptionalelor
hormonale.
- utilitatea metodelor contraceptive. Plasturele hormonal, injectiile hormonale,
dispozitivele intrauterine si inelele vaginale sunt mai comode in cazul femeilor
care uita administrarea zilnica de ACO sau folosesc metode contraceptive de
bariera.
- costul metodelor contraceptive. Desi DIU sau sterilizarea chirurgicala costa
mai mult decat pilulele contraceptive, prezervativele si spermicidele, costul
acestora se amortizeaza in timp.
Metodele contraceptive actioneza la fel, indiferent de varsta, cu toate ca
unele metode nu sunt recomandate in cazul adolescentelor active sexual,
datorita problemelor de sanatate care pot aparea si a unei eficente contraceptive
reduse datorita utilizarii incorecte. Este important ca orice adolescent sa
constientizeze cum apare o sarcina si, de asemenea, sa clarifice miturile legate
de sex si sarcina.

50
 Odata inteles modul in care actioneaza diferitele metode contraceptive,
posibilele efecte secundare precum si eficienta lor, este usoara alegerea cea mai
potrivita a unei metode contraceptive.

CONTRACEPȚIA DE URGENȚĂ
Contraceptia de urgenta se foloseste in cazul in care o metoda de bariera,
precum prezervativul, a dat gres (rupere, deteriorare), sau s-a uitat administrarea
zilnica a anticonceptionalului oral sau in cazul unui contact sexual neprotejat.
Contraceptia de urgenta nu protejeaza fata de bolile cu trasmitere sexuala.
Exista 2 tipuri de contraceptie de urgenta:
- contraceptia hormonala de urgenta, este numita si "pastila de a doua zi" si este
eficenta daca e administrata in primele 5 zile dupa contactul sexual neprotejat,
dar cu o eficienta maxima daca e administrata in primele 72 de ore.
- dispozitivul intrauterin cu fir de cupru, daca este inserat in primele 7 zile de la
contactul sexual neprotejat.

CONSULT DE SPECIALITATE
Metodele contraceptive au diferite efecte secundare, precum si posibile
complicatii. Este important sa se constientizeze riscul aparitiei unor posibile
complicatii odata cu folosirea metodei contraceptive alese.
O femeie trebuie sa apeleze la ajutor medical in cazul in care dezvolta
simptome ale unei posibile sarcini (intarzierea menstruatiei sau menstruatii
caracterizate prin pierderea unei cantitati de sange mai mici ca de obicei).
Pentru inceput se utilizeaza un test de sarcina, daca acesta este negativ dar
persoana suspecteaza ca este totusi insarcinata, trebuie sa apeleze la un consult
ginecologic de specialitate. Confidentialitatea privind informatile medicale
private este garantata prin lege in cazul adultilor, acestea nu sunt impartasite
altor persoane decat cu acordul pacientului. Majoritatea tarilor respecta, de

51
asemenea, libertatea si intimitatea adolescentilor atunci cand vine vorba de
serviciile medicale (la fel si in tara noastra). In unele tari, este nevoie de
consimtamantul scris al parintilor in cazul adolescentilor care doresc sa
foloseasca o metoda contraceptiva.
Urmatoarele simptome necesita ajutor medical imediat. In cazul folosirii
metodelor hormonale, aceste simptome includ:
- durere abdominala severa sau brusc aparuta
- durere toracica severa sau brusc aparuta
- dispnee respiratorie instalata brusc (dificultati de respiratie)
- cefalee puternica
- tulburari vizuale brusc aparute
- durere puternica la nivelul membrului inferior (in mod special la nivelul
gambei)
In cazul folosirii dispozitivelor intrauterine (DIU), simptomele care
necesita consult medical constau in:
- simptome ale unei posibile sarcini, precum lipsa unei menstruatii sau
disconfort la nivelul sanilor
- febra de 37,8 Celsius, sau mai mare
- durere la nivelul abdomenului inferior
- secretie abundenta, urat mirositoare de la nivelul vaginului
- varsaturi fara o alta cauza cunoscuta
Aparitia sarcinii dupa sterilizarea chirurgicala este foarte rara. Atunci
cand apare, riscul unei sarcini ectopice tubare este mai mare decat in mod
normal. O femeie cu ligatura salpingiana sau implant tubar, care asociaza
simptome de sarcina trebuie sa efectueze imediat un test de sarcina. O sarcina
ectopica poate pune in pericol viata persoanei in cauza.

52
 Femeile care folosesc dispozitive intrauterine sau care au efectuat o
procedura de sterilizare chirurgiucala trebuie sa urmeze intodeauna sfatul
ginecologului.
Medici specialisti recomandati
Majoritatea metodelor contraceptive necesita cel putin o vizita la medic
pentru un control medical si alte sfaturi de specialitate. In acest scop femeile pot
apela la:
- medicul de familie
- ginecolog
- medic generalist
- moasa
- medic rezident
Clinicile de planning familial, policlinicile medicale si spitalele autorizate
pot oferi consilierea necesara, consult medical, recomandari si tratamente. In
cazul adolescentilor, prima optiune o reprezinta clinicile de planning familial.
Ligatura trompelor uterine sau implanturile tubare sunt, de obicei,
realizate de medicul ginecolog. Vasectomia este, de obicei, realizata de medicul
urolog, ambele proceduri fiind realizabile de asemenea si de medicul chirurg
generalist.

DE RETINUT!
Prezervativele si spermicidele se gasesc in orice farmacie sau
supermarket si nu necesita o reteta medicala. Este important sa se citeasca toate
instructiunile de pe ambalaj pentru o utilizare cat mai corecta a acestora.
In cazul femeilor care doresc o contraceptie hormonala este indicat in
prealabil un consult de specialitate, care sa evidentieze in mod special aparatul
reproducator (ecografie abdominala cu examinarea uterului si anexelor precum

53
si un test Papanicolau pentru depistarea precoce a unui posibil cancer de col
uterin).
Istoricul medical este important in cazul femeilor care utilizeaza
contraceptie hormonala, deoarece acestea pot agrava unele boli cronice sau alta
patologie asociata.
In cazul adolescentelor sunt importante urmatoarele:
- consilierea medicala cu asigurarea confidentialitati in cazul in care adolescenta
necesita un consult ginecologic sau alta examinare de specialitate
- adolescentele inactive sexual nu necesita intotdeauna un examen ginecologic
- in cazul adolescentelor active sexual este necesar screeningul anual pentru
bolile cu trasmitere sexuala, in marea majoritate a cazurilor este necesar doar un
test de urina. Un examen Papanicolau este necesar dupa 2-3 ani de la inceperea
vieti sexuale.
Contraceptia naturala (metoda calendarului) nu necesita un consult
medical, insa cere o atentie si dedicatie deosebita. Din aceasta cauza, are o
eficenta mica ca metoda contraceptiva si este mai degraba conceputa ca o
metoda de a concepe o sarcina.

54
 CAPITOLUL IV

EXEMPLE DE COMPRIMATE CONTRACEPTIVE

Novynette
Activelle
Loette – levonorgestrel 0,10mg, etinilestradiol 0,02mg, comprimate roz și
comprimate albe (placebo), cutie cu 28 comprimate filmate roz + 7 albe
Microgynon – 21, conține levonorgestrel 0,15mg și etinilestradiol
Rigevidon
Nuvaring Orgametril
Desorelle Escapelle

55
 Marvelon Norlevo
Mercilon Cerazette
Minesse
Yasmine
Cilest
Belara
Triquilar
Tri-regol
Laurina
Exluton

CONCLUZII

Comprimatele reprezintă cea mai importantă formă farmaceutică dozată,

cu utilizarea cea mai frecventă.
Farmacopeea Romană X le definește ca fiind “preparate farmaceutice
solide care conțin doze unitare din una sau mai multe substanțe active; se obțin
prin comprimarea unui volum constant de substanțe active asociate sau nu cu
substanțe auxiliare, majoritatea sunt administrate pe cale orală și nu numai;
astfel avem și comprimate cu administrare parenterală și pentru uz extern,
oftalmice, vaginale, uretrale, dentare, uz veterinar. “
Dezvoltarea acestei forme, are loc după introducerea tehnicilor de presare
a pulberilor. W.Brochedon în anul 1843, concepe pentru prima data o presă de

56
 comprimare. Ulterior J.A.Ferran în anul 1847, J.P.Remingtore în anul 1875,
Rosenthal în anul 1873 și J.Dunton în anul 1876 obțin patente pentru prese de
tabletare.
Comprimatele sunt oficializate pentru prima dată în Farmacopeea
Britanică în anul 1885, apar în Farmacopeea Americană în anul 1916, în
Farmacopeea Franceză în anul 1937.
Farmacopeea Romana oficializează comprimatele în ediția V din anul
1943, în care figurează pentru prima dată 4 monografii și o monografie de
generalități; în ediția VII, 16 monografii, în editia a VIII, 21 de monografii.
În Farmacopeea Romană, ediția X figurează o monografie de generalități
și 46 de monografii de comprimate.
Ele prezintă o serie de avantaje:
 posibilitatea unei dozări exacte și rapide;
 prepararea lor se poate realiza ușor, pe scară industrială;
 prin suprafața lor mică, în raport cu pulberile din care sunt preparate, sunt mai
puțin expuse agenților atmosferici;
 posedă volum mic în raport cu componentele;
 permit imprimarea denumirii și fracționarea dozei prin diferite crestături pe
suprafață;
 administrarea este comodă, ușoară iar mirosul și gustul neplăcut al
medicamentelor este perceput mai puțin ca la alte forme farmaceutce.
Ele prezintă și o serie de dezavantaje:
 în comparative cu prafurile resorbția este mai lentă și depinde de viteza de
dezagregare a comprimatelor;
 unele comprimate conțin substanțe ușor solubile la locul de dezagregare și
creează o soluție concentrată de substanță medicamentoasă care poate irita
mucoasa;
 prepararea comprimatelor necesită o aparatură adecvată și în majoritatea
57
cazurilor o prelucrare prealabilă;
Uneori există posibilitatea unei interacțiuni între substanțele active și
auxiliare, care micșorează efectul terapeutic.

BIBLIOGRAFIE

TEHNICĂ FARMACEUTICĂ – prof univ dr D. Lupuleasa, prof univ dr

Cornelia Fica, Ed Carol Davila. Bucureşti 2005
ÎNDREPTAR PRACTIC PENTRU PREPARAREA
MEDICAMENTELOR SOLIDE – D. Lupuleasa, Ionela Belu, Oana Mănescu,
Gabriel Saramat, Ed Medicală Universitară, Craiova 2005
TEHNICĂ FARMACEUTICĂ PENTRU CADRE MEDII - Cornelia
Fica, Ed Medicală, Bucureşti 1997
TEHNICĂ FARMACEUTICĂ – V. Stănescu, Ed medicală, Bucureşti
1983

58
 ÎNDREPTAR PRACTIC PENTRU PREPARATE
MEDICAMENTOASE, vol. I şi vol. II, D. Lupuleasa, Ionela Belu, Ed Medicală
Universitară, Craiova 2003
F.R. IX
F.R. X
MEMOMED 2020

ANEXE
59