Îndrumator modul:Conf.Univ.dr. farm.

Dumitriu Buzia Olimpia

Coordonator rezidentiat: Conf. Dr. Farm. Camelia Diaconu

FORME FARMACEUTICE SOLIDE PENTRU

ADMINISTRARE ORALĂ
(CAPSULE ȘI COMPRIMATE)

Farmaciști rezidenți:
Andreiu Valentina-Eugenia
Comănescu Anca-MariA
 CUPRINS

COMPRIMATELE.
NOȚIUNI GENERALE ALE FORMEI FARMACEUTICE
1.1.Definiții si generalități
1.2. Istoric
1.3. Avantajele si dezavantajele utilizării comprimatelor
1.4. Clasificare
1.5. Formularea comprimatelor. Factori care influențează formularea
comprimatelor
1.6. Substanțe medicamentoase
1.7. Substanțe auxiliare
1.8.PREPARAREA COMPRIMATELOR
1.9.Caractere și control
CAPSULELE.
NOȚIUNI GENERALE ALE FORMEI FARMACEUTICE
2.1. Introducere
2.2. Clasificarea capsulelor
2.3.Caractere şi control
2.4. Ambalare şi conservare
2.5.Capsule oficinale în F.R. X
 COMPRIMATELE.
NOȚIUNI GENERALE ALE FORMEI FARMACEUTICE

1.1.Definiții si generalități
Comprimatele sunt preparate farmaceutice solide, care conțin doze unitare din una sau
mai multe substanțe active. Se obțin prin comprimarea unui volum de particule și sunt destinate
administrării per os. Anumite comprimate sunt înghițite ca atare sau mestecate, unele se dizolvă
în apă ex tempore, iar unele sunt menținute în cavitatea orală pentru a elibera substanța activă.
(conform FR X)
Din punct de vedere fizic, comprimatele sunt incluse în categoria sistemelor
macroeterogene, de tip gaz/solid.Particulele sunt constituite din una sau mai multe substanțe
active care sunt asociate sau nu cu diferiți excipienți: diluanți, lianți, dezagreganți, lubrifianți,
coloranți, aromatizanți, etc.(conform FR X)
Denumirea acestor forme farmaceutice provine din latină, de la verbul comprimo,
comprimere care înseamnă a presa. Deseori, este întâlnită și denumirea de tablete care derivă de
la tabula care inseamnă tablă, planșă, făcând referire la forma preparatelor.
În general, comprimatele au formă de cilindru, și pot prezenta șanțuri de subdivizare,
sigla firmei producătoare sau doza de substanță activă conținută. Ele pot fi acoperite cu pelicule
protectoare. Dimensiunile și masa comprimatelor pot varia, în funcție de cantitatea de substanță
medicamentoasă și modul de utilizare. Astfel, comprimatele au, în general, un diametru de 5-
17mm și greutatea între 0,1 și 1g.
Comprimatele sunt formele farmaceutice cu cea mai largă producție industrială, având
avantaje atât pentru producător (simple și economice în preparare, stabile și convenabile pentru
condiționare, transportare și stocare), cât și pentru pacienți (portabilitate, exactitate în dozare,
administrare ușoară).
Tehnologia comprimatelor a beneficiat în ultimul timp de progrese importante, ca urmare
a cunoașterii proprietăților fizico-chimice ale amestecului de pulberi supus comprimării, a
factorilor care pot influența biodisponibilitatea substanțelor medicamentoase din compoziția
comprimatelor, a dezvoltării mașinilor de comprimat cu o viteză mare de lucru, cât și a
uniformității comprimatelor obținute.
Calea orală de administrare este cea mai importantă cale de administrare a
medicamentelor pentru a obține efecte sistemice. Calea parenterală este de însemnătate în cazuri
de urgențe sau pentru un tratament în condiții de spital, însă, cu toate acestea, circa 90% din
substanțele medicamentoase sunt administrate pe cale orală cu scopul de a produce efect
sistemic.
Utilizarea topică a medicamentelor cu acțiune sistemică a fost dezvoltată pentru unele
substanțe medicamentoase cum ar fi: nitroglicerina folosită în tratamentul anginei pectorale,
scopolamina în răul de mișcare, clonidina în hipertensiunea arterială, etc.
Pentru orice medicament nou, firma producătoare investește foarte mult în studii care să
ateste faptul că substanța medicamentoasă administrată pe cale orală oferă un efect terapeutic
favorabil, cu scopul de a elabora o formă farmaceutică solidă dozată, care să mulțumească din
toate punctele de vedere atât industria, cât și pacienții.
1.2. Istoric
Prima informație despre o formă asemănătoare comprimatelor se întâlnește în literatura
medicală arabă din secolul X, în care este descris procesul de obținere a comprimatului din
particule de substanță presate între capetele a două bețe de ebonită, aplicând forță cu ajutorul
unui ciocan. Apoi, în anul 1843, englezul William Brockedon publică detalii cu privire la
procesul de comprimare și inventează și o mașină de comprimat pentru care primește brevetul
9977. În acest caz, forța aplicată era tot un ciocan.
Prima substanță farmaceutică ce a fost supusă comprimării a fost bicarbonatul de potasiu.
Utilizarea pilulelor comprimate a crescut rapid. În 1870, în SUA, ciocanul a fost înlocuit cu
prese ce acționau cu putere, astfel că în anul 1874, existau două tipuri de prese, mașina cu
excentric și mașina rotativă, care operau într-un mod asemănător cu mașinile utilizate astăzi. Nu
după mult timp, au apărut și mașini care permiteau acoperirea comprimatelor cu un strat
protector.
Prima monografie Tablete de nitroglicerina a fost inclusă în Farmacopeea Britanică în
anul 1885. În SUA, prima farmacopee care includea tabletele în monografiile sale, apare în 1916.
În Europa, această nouă formă farmaceutică înlocuiește rapid vechile pilule și este introdusă
pentru prima dată în Formularul Oficial în 1906. În Farmacopeea Franceză este înscrisă ca
monografie în anul 1937.
Comprimatele au o vechime mai mare de 170 de ani, dar ele reprezintă aproximativ 50-
60% din formele farmaceutice existente și 75% din formele dozate solide.
Cu toate că fabricarea comprimatelor a fost cunoscută de un timp lung, studiile științifice
privind fizica comprimării au fost inițiate în SUA și Europa în 1950, mai întâi pe mașinile de
comprimat care s-au modernizat și automatizat și mai târziu pe simulatori, procesul de presare
fiind astăzi bine cunoscut.
Pentru prima dată, comprimatele sunt menționate în FR V, în 1943, cu denumirea
Comprimate. Tablete și conținea 4 monografii. În edițiile următoare numărul exemplelor crește,
ajungând la 33 de monografii în FR X. Suplimentul din 2004 al FR X le înscrie cu denumirea
Comprimate (lat. Compressi)
1.3. Avantajele si dezavantajele utilizării comprimatelor
Din punct de vedere farmaceutic, comprimatele prezintă o serie de avantaje pentru care
sunt principala formă farmaceutică orală dozată. Popularitatea comprimatelor se justifică prin
următoarele avantaje:
 comprimatele sunt o formă unică, dozată, uscată, solidă, stabilă, cu o valabilitate de până
la 5 ani
 sunt ușor de transportat în vrac, deoarece conțin proporții mici de excipienți comparativ
cu formele medicamentoase lichide
 sunt ușor de manevrat și eliberat de către farmaciști
 pacientul primește un produs concentrat, exact dozat, ușor de transportat și administrat
 gustul sau mirosul neplăcut al substanței medicamentoase este uneori mascat de un
înveliș iar astfel îmbunătățește complianța
 variabilitate în formulare care permite asocierea într-un comprimat de substanțe
medicamentoase și auxiliare cu diferite proprietăți fizico-chimice și în diverse cantități, la
un volum comparativ mic
 sunt cele mai compacte forme solide dozate, ceea ce face posibil controlul eventualelor
incompatibilități și evitarea lor
 dozaj exact al substanțelor medicamentoase datorită formei și masei constante a
comprimatelor în fiecare serie de lucru
 fabricare performantă și rapidă cu folosirea de echipamente complet automatizate care
permit producerea pe scară largă cu un randament mare, ceea ce asigură un preț scăzut,
fiind favorabil pentru pacient
 prezintă un volum mic, în raport cu componentele inițiale și ocupă un spațiu redus
 sunt ușor de transportat și de către pacient și pot fi distribuite satisfăcător publicului
 comprimatele îmbină cele mai bune proprietăți, care asigură stabilitate fizică, chimică și
microbiologică, față de alte forme dacă unele componente din comprimat pot fi
influențate de agenți externi, se recurge la acoperirea comprimatelor
 dimensiunile mici ale comprimatelor diminuează acțiunea aerului, luminii și umidității și
astfel au o valabilitate foarte mare în timp, de până la 5 ani, în condiții corespunzătoare
de depozitare
 acoperirea comprimatelor rezolvă și alte probleme cum ar fi: degradarea substanței active
sub acțiunea sucului gastric, acțiunea iritantă a unor componente din comprimat, gustul
sau mirosul neplăcut al unor substanțe medicamentoase
 pentru identificare pe suprafața comprimatului se pot inscripționa denumirea, doza sau
codul medicamentului
 administrare comodă, ușoară , prin înghițire, în general cu apă
 dezagregarea și efectul terapeutic sunt rapide, comparativ cu alte forme farmaceutice
solide administrate pe cale orală
 prin intermediul substanțelor auxiliare, se poate dirija cedarea substanței active în
diferite regiuni ale tractului gastrointestinal (comprimate enterosolubile)
 pentru a asigura o absorbție rapidă, se pot adăuga dezagreganți energici care desfac
comprimatele în câteva secunde (comprimatele efervescente)
Comprimatele prezintă și unele dezavantaje:
 fabricare defectuoasă conduce la comprimate care rămân intacte și se elimină
nedezagregate
 după o depozitare îndelungată, unele comprimate nu se mai dezgregă, se pot cimenta, iar
în condiții de umiditate ridicată, își pot pierde integritatea
 dificultatea de înghițire a comprimatelor de către copii sau bătrâni, care refuză
administrarea de forme solide
 Sunt semnalate accidente mortale din cauza obstruării căilor respiratorii ale unor copii
mici, cărora li s-au administrat comprimate. Se recomandă în acest caz, administrarea
comprimatelor pulverizate și dizolvate în apă sau alt lichid
 unele substanțe medicamentoase (bromura de sodiu, acidul acetilsalicilic) formează la
locul dizolvării soluții concentrate care provoacă iritări puternice ale mucoasei, chiar
ulcerații
 substanțele medicamentoase cu gust și miros neplăcut sau sensibile la factorii externi
(aer, lumină, umiditate) trebuie să fie eliberate în capsule sau in comprimate acoperite cu
filme, ceea ce le face mai costisitoare
 substanțele medicamentoase cu o umectare slaba și dizolvare lentă, la care efectul
terapeutic depinde de concentrația sangvină, nu pot fi formulate în comprimate, deoarece
biodisponibilitatea lor este mica
 nu toate substanțele medicamentoase rezistă presării în compactare densă din cauza
naturii amorfe sau densității mici
1.4. Clasificare
Comprimatele se clasifică în funcție de diferite criterii:
 în funcție de numărul de substanțe active conținute:
 comprimate simple
 comprimate compuse
 în funcție de formă se deosebesc comprimate:
 rotunde
 ovale
 oblong
 pătrate
 triunghiulare
Comprimatele de formă circulară și cele ovale pot fi cu margini intacte, suprafața plană
sau convexă:
 comprimate plate cu margini
 comprimate plate cu bordură
 comprimate bombate (convexe)
 comprimate biconvexe
 în funcție de inscripționare sau șanțurile de pe suprafață:
 comprimate inscripționate: semn, marcă, dozaj
 comprimate fracționabile (cu șanțuri)
 în funcție de modul de formulare:
 comprimate neacoperite:
o cu strat mic
o cu straturi multiple
 comprimate acoperite:
o cu unul sau mai multe straturi formate din amestecuri de substanțe diverse:
rășini, gume, gelatine, plastifianți, ceruri, coloranți și aromatizanți
o cu zahăr (drajeuri)
o cu pelicule (comprimate filmate)
 în funcție de procedeul de fabricare, comprimatele neacoperite pot fi:
1. cu strat unic
2. cu straturi multiple paralele (incompatibile)
3. cu straturi multiple concentrice (incompatibile)
 în funcție de viteza de eliberare a substanței active:
  comprimate cu eliberare convențională (clasică)
o comprimate pentru administrare perorală
o comprimate pentru administrare pe mucosae
o comprimate pentru soluții injectabile și oftalmice
 comprimate cu eliberare modificată:
o comprimate cu eliberare accelerată:
- comprimate efervescente
- comprimate orodispersabile
o comprimate cu eliberare prelungită (retard)
- întârziată: comprimate gastrorezistente sau enterosolubile
- repetată (fracționată, pulsatilă sau secvențională)
- continuă (susținută)
- controlată (programată)
o comprimate cu eliberare dirijată la diferite nivele: stomac, intestin
subțire (duoden, jejun), colon

 în funcție de modul de administrare, comprimatele orale se clasifică în:

 comprimate care se administrează ca atare, prin înghițire
 comprimate pentru soluții (soluția se bea sau se administrează extern)
 comprimate pentru dispersii (suspensii), lichidul obținut se bea sau se
administrează extern
 comprimate efervescente care se dizolvă în apă, cu efervescență, lichidul se bea
 comprimate orodispersabile care se dizolvă rapid în cavitatea bucală și sunt
înghițite
 comprimate masticabile (crocabile) care se mestecă și se înghit
 comprimate de supt (pastile)
 în funcție de calea de administrare:
 comprimate administrate pe calea perorală (gastrointestinală):
 comprimate care se înghit
 comprimate care se transformă în soluție sau suspensie
 comprimate efervescente
 comprimate orodispersabile
 comprimate administrate pe mucoase
o comprimate bucofaringiene (bucale, oromucozale)
 - comprimate de mestecat
- comprimate bucale
- comprimate sublinguale
- comprimate de supt
- comprimate alveolare (conuri alveolare)
- comprimate mucoadezive bucale
o comprimate vaginale – se introduc în vagin, unde se dizolvă sau se
dezagregă; unele comprimate sunt destinate a fi dizolvate pentru
irigații vaginale
o comprimate oftalmice – inserte, mici discuri sterile, solubile; unele
sunt destinate preparării de soluții și suspensii oftalmice sterile
o comprimate pentru inhalații
 comprimate sterile administrate pe căile parenterale
o comprimate sterile destinate preparării de soluții și suspensii injectabile
o implanturi (se administrează subcutan, după incizia sub piele cedează lent
substanța activă)
 comprimate pentru soluții de uz extern, aplicate pe piele

FR X, suplimentul din 2004, clasifică comprimatele destinate administrării orale în:

 comprimate neacoperite
 comprimate acoperite
 comprimate efervescente
 comprimate pentru soluții orale
 comprimate pentru dispersii orale
 comprimate orodispersabile
 comprimate gastrorezistente
 comprimate cu eliberare modificată, care pot fi:
o comprimate cu eliberare prelungită retard, extinsă
o comprimate cu eliberare întârziată
o comprimate cu eliberare pulsatilă, secvențială, repetată
Comprimatele utilizate în cavitatea bucală sunt clasificate separat în:
 comprimate de mestecat
 comprimate sublinguale
 comprimate bucale
  comprimate mucoadezive
Ele trebuie să corespundă monografiei Preparate bucofaringiene și sunt, în general,
comprimate neacoperite.

1.5. Formularea comprimatelor. Factori care influențează formularea comprimatelor

În ultimii ani, industria farmaceutică a realizat foarte multe studii cu privire la
compactarea comprimatelor. Deoarece aceste forme farmaceutice sunt auto-administrate de către
pacient, ele sunt cu mult mai profitabile decât cele parenterale la care este nevoie de personal
instruit pentru administrare. Comparativ cu alte forme medicamentoase orale, comprimatele sunt
alese de către producători pentru costurile joase de producție, ambalaj și transport, stabilitate și
rezistență. Astfel, formularea urmărește realizarea de comprimate care să îndeplinească
următoarele criterii:
 exactitate și uniformitate a dozei de substanță activă pe fiecare unitate și lot
 dizolvare optimă a substanței active, compatibilă cu calea de administrare destinată
 stabilitate fizico-chimică (stabilitatea substanței active, dezagregarea, viteza de dizolvare)
pentru o perioadă de timp îndelungată
 acceptabilitatea pacientului (produsul final trebuie să aibă un aspect plăcut, formă,
mărime adecvată, culoare, gust) în scopul de a mări complianța
 fabricare avantajoasă (producție eficientă, practică, cu un randament bun și cost mic)
Există câțiva factori care influențează formularea comprimatelor, și anume:
Tipul, mărimea și forma comprimatelor
Deși se cunosc tipuri variate de comprimate, care se administrează pe căi diferite, toate se fabrică
prin procedeul de comprimare. Totuși, formularea trebuie să aibă în vedere anumite aspecte, spre
exemplu în ceea ce privește comprimatele care controlează viteza cedării substanței
medicamentoase. Aceste preparate sunt superioare, sofisticate și necesită alte procedee de
formulare.
Dacă vorbim despre formele cu cedare prelungită pentru substanțe active solubile în apă,
ele trebuie să fie coformulate cu materiale insolubile.
Dacă doza substanței active este înaltă și are compatibilitate scăzută, atunci agenții
hidrofobi (ceruri) vor intensifica incapacitatea materialului de a se compacta. În aceste cazuri, se
recurge la alte tipuri de substanțe auxiliare insolubile în apă (polimeri), pentru a putea dirija
cedarea medicamentului și comprimarea lui.
Unele comprimate combină proprietăți de cedare susținută și dezagregare rapidă.
Produsele combină cristale de clorură de potasiu filmate într-un comprimat cu cedare rapidă. În
acest caz particular, cristalele sunt acoperite cu etilceluloză (polimer insolubil în apă), apoi este
dispersat într-o matriță de celuloză microcristalină cu dezagregare rapidă. Scopul acestei
formulări este de a scădea apariția ulcerelor gastrointestinale cauzate de clorura de potasiu.
Această simplă și elegantă formulă este un exemplu de strategie a formei medicamentoase solide
utilizată pentru a atinge scopuri clinice
Un alt factor important în formulare îl constituie mărimea și forma comprimatului.
Acestea sunt determinate de substanța activă. Substanțele active conținute în cantități foarte mici,
de ordinul microgramelor (acid folic, digoxină) necesită utilizarea unor cantități mari de diluanți
și alte substanțe auxiliare care să permită obținerea unui comprimat de formă și mărime adecvată
(6,35 mm). Dacă substanța activă se află în cantitate mai mare (100-200 mg) se vor folosi matrițe
rotunde cu diametrul între 6,35 și 11,1 mm.
Calea de administare
Formularea comprimatelor depinde și de calea de administrare. Astfel, dacă ne referim la
comprimatele cu administrare orala, acestea trebuie să corecteze gustul și mirosul neplăcut ale
unor substanțe medicamentoase, spre deosebire de comprimatele vaginale sau rectale. Din nou,
dacă vorbim despre comprimatele vaginale sau rectale, la formularea lor trebuie să se țină cont
de caracterele fiziologice specifice.
Proprietățile materiilor prime
Comprimatele se prepară, de obicei, din una sau mai multe substanțe active la care se
adaugă sau nu substanțe auxiliare (excipienți). Cea mai importantă preocupare a formulatorului
este de a indentifica materialele potrivite. În funcție de tipul de comprimat și de calea de
administrare, aceste materii prime trebuie să îndeplinească o serie de criterii.
De asemenea, pentru a obține o formă farmaceutică cu un dozaj exact și reproductibilă,
trebuie ca fiecare component din formulare să fie dispersat uniform în amestec și orice tendință
de separare a acestuia corectată. În plus, operațiile de procesare impun ca amestecul solid
(pulbere, granule, pelete) să curgă liber și să fie coeziv atunci când este supus comprimării. Pe de
altă parte, această structură solidă, compactă, trebuie să poată fi modificată în contact cu
lichidele biologice, să se dezagrege și să elibereze substanța activă, la locul și cu viteza dorită, in
vederea obținerii efectului terapeutic.
Proprietațile substanței active și ale substanțelor auxiliare trebuie să fie bine cunoscute de către
formulator. Principalele caracteristici care prezintă un interes deosebit sunt:
 identitatea, puritatea, proprietățile organoleptice
 proprietățile structurale și dimensionale:
 proprietățile cristaline și polimorfismul:
 influența acestora asupra biodisponibilității
 stabilitatea fizico-chimică
  comportarea la comprimare
 proprietățile dimensionale: mărimea, forma
 proprietățile fizico-mecanice:densitate, higroscopie, curgere, compresibilitate

2.1. Substanțe medicamentoase

Marea majoritate a substanțelor medicamentoase solide pot fi supuse presării și
transformate în comprimate. Comprimatele se obțin prin:
 comprimare directa
 comprimare indirectă:
o granulare uscată
o granulare umedă
Unele dintre substanțele solide, cum ar fi substanțele delicvescente, se presează mai greu.
Substanțele lichide (tincturi, extracte, uleiuri volatile) pot fi formulate sub formă de comprimate
numai în cantități mici și asociate cu substanțe auxiliare solide adecvate.
O serie de substanțe medicamentoase (cu structură cristalină, pulberi vegetale) se pot
comprima direct, fără pregătiri prealabile.
În general, comprimatele conțin o singură substanță medicamentoasă și comprimarea se
face dependent de proprietățile fizico-chimice ale substanței, dar și a substanțelor auxiliare
asociate. O problemă apare în cazul preparatelor care conțin mai multe substanțe active, când se
ia în considerare posibilitatea apariției unor interacțiuni între componente care pot influența
stabilitatea.
Pentru substanțele active cu doza terapeutică mică, curgerea și compresibilitatea slabe pot
fi îmbunătățite prin adăugarea de excipienți adecvați.
Dintre substanțele medicamentoase cu doza terapeutică mare, doar câteva dintre ele pot fi
comprimate ca atare. Substanțele active care nu pot fi comprimate direct, se fabrică prin
procedeul de granulare umedă.

2.2. Substanțe auxiliare

Pe lângă substanțele active, comprimatele conțin materiale inerte numite excipienți,
aditivi sau adjuvanți. Cunoașterea caracteristicilor fizico-chimice ale substanțelor
medicamentoase este foarte importantă deoarece în funcție de acestea, se aleg excipienții cei mai
potriviți, în vederea obținerii unor comprimate de calitate.
Substanțele auxiliare sunt de origine diversă: pot fi produse naturale (minerale, animale,
vegetale), de semisinteză sau de sinteză. Excipienții utilizați la fabricarea comprimatelor sunt
numeroși. Ei pot fi caracterizați dupa funcția pe care o au, în următoarele clase:
 o diluanți sau de umplere
o agenți lianți, aglutinanți sau adezivi
o agenți dezagreganți și superdezagreganți
o agenți antifricționali (lubrifianți, glisanți, antiaderenți)
o agenți modificatori ai dizolvării sau agenți pentru eliberare controlată
o agenți formatori de film
o agenți absorbanți
o aromatizanți
o coloranți
o umectanți
o antioxidanți
o conservanți
Substanțele auxiliare folosite la formularea comprimatelor trebuie să îndeplinească
următoarele condiții:
 să fie netoxice și acceptate de către agențiile de autorizare din toate țările în care sunt
folosite
 să fie disponibile sub aspect comercial la un preț acceptabil
 să nu fie contraindicate pentru anumite segmente de populație (zahăr, sodiu)
 să aibă stabilitate bună fizică si chimică
 să fie microbiologic pure
 să fie compatibile cu coloranții și să nu modifice culoarea
 dacă produsele finite se clasifică la alimente sau suplimente nutritive, atunci excipienții
trebuie să fie aprobați ca aditivi alimentary
 să nu influențeze biodisponibilitatea substanțelor active din comprimat

Materiale și recipiente de condiționare

Condiţionarea medicamentelor este o operaţie complementară preparării medicamentelor
şi constă în darea formei farmaceutice a unui înveliş care să-i confere protecţie medicamentului
din momentul preparării şi până la folosire.
Unele medicamente vor putea fi condiţionate astfel încât această etapă a condiţionării să
fie considerată o prelungire a preparării, reprezentând etapă de condiţionare primară.
Pentru ca medicamentul să prezinte o protecţie completă este adus în final într-un
ambalaj de carton, etapă care reprezintă etapa de condiţionare secundară.
 Ambalajul medicamentelor trebuie să îndeplinească în primul rând funcţia de protecţie şi
de conservare a conţinutului, iar în al doilea rând să faciliteze manipularea, transportul,
distribuirea şi eliberarea medicamentului.Condiţionarea unui medicament este reprezentată de
mai multe elemente care să îndeplinească următoarele roluri:
Rol de protecţie – împotriva solicitărilor mecanice – şocuri, lovituri, vibraţii, a factorilor
climatici – umiditate, temperatură, presiune, lumină, microorganisme.
Rol funcţional – acela de a facilita manipularea medicamentului, depozitarea lui şi
folosirea acestuia de către bolnav.
Rol de identificare şi informare - funcţie ce se referă la date privind conţinutul acestuia.
Materialul de condiţionare (ambalajul) trebuie să aibă o etichetă inscripţionată astfel încât
medicamentul să fie uşor identificabil atât de către farmacist cât şi de pacient. Pe lângă etichetă
medicamentele vor fi însoţite de prospect, care conţine date privind modul de administrare al
medicamentului respectiv, efectele adverse, efectele secundare, condiţii de păstrare, seria de
fabricaţie şi termenul de valabilitate.
Rol de promovare a medicamentului, ambalajul prezentând o armonie între aspectul
exterior şi conţinut. Medicamentul gata condiţionat trebuie să inspire încredere bolnavului.
În Farmacopeea Română ediţia a X a sunt prevederi precise cu privire la ambalajul
medicamentelor.În prezent în industria farmaceutică se foloseşte o gamă diversificată de
materiale de condiţionare:
Hârtia şi materialele celulozice sunt folosite de foarte mult timp. Ele însă nu oferă
protecţie suficientă împotriva umidităţii şi oxigenului din atmosferă. Ulterior s-a recurs la
acoperirea hârtiei cu folii de material plastic sau ceruri, acestea având doar rol de suport, funcţia
protectoare fiind tot a materialului celulozic. Se foloseşte hârtia acoperită cu amestecuri de
parafină, clorură de vinil, siliconi, alcool polivinilc.
Metalul este un material de condiţionare folosit pentru un grup mai restrâns de preparate
şi este folosit pentru obţinerea tuburilor, cutiilor perforate, recipientelor pentru aerosoli, garnituri
metalice pentru închiderea etanş a flacoanelor pentru preparatele sterile.
Cel mai folosit metal este aluminiul iar când medicamentele sunt incompatibile cu acesta
se foloseşte cositorul.
Sticla este singurul material de condiţionare folosit pentru ambalarea formelor
farmaceutice parenterale. Prezintă următoarele proprietăţi:
• Inerţie chimică. Dar sunt cazuri când sticla prezintă alcalinitate datorită materialelor din care
este obţinută (silicați). Această alcalinitate poate fi o problemă pentru condiţionarea soluţiilor
parenterale deoarece la temperatura la care are loc sterilizarea, sticla poate imprima alcalinitate
soluţiei şi astfel stabilitatea preparatului este modificată.
• Transparenţa, proprietate care este favorabilă pentru stabilirea clarităţii soluţiilor
medicamentoase.
• Impermeabilitate pentru agenţii chimici şi cei proveniţi din mediul exterior.
• Rezistenţa la şocuri termice şi chimice.
• Stabilitate – sticla nu se degradează nici chiar în condiţii de mediu nefavorabile şi protejează
substanţele medicamentoase de factorii exteriori.
Sticla poate prezenta şi o serie de dezavantaje :
• Fragilitatea, ceea ce impune obţinerea recipientelor de condiţionare care să fie cu pereţi groşi
pentru a fi rezistente la şocuri mecanice şi la transport;
• Densitate specifică mare, care poate fi redusă doar parţial şi datorită acestei densităţi sunt mai
dificil de transportat.
Dar în tehnologia farmaceutică tot mai mult sunt înlocuite materialele de condiţionare
tradiţionale cu cele obţinute din plastomeri, elastomeri, iar pentru sistemele de închidere se
folosesc pe lângă cele amintite şi cauciucurile naturale şi de sinteză.
Sistemul de închidere este acea parte din recipientul de condiţionare care poate să permită
accesul pacientului la medicament pentru a-l putea administra conform recomandărilor
medicului. Trebuie astfel ales sistemul de închidere încât să permită un schimb cât mai redus
între preparat şi mediul exterior, să faciliteze accesul la conţinut, să permită o prelevare cât mai
corectă a dozelor iar copiii să aibă un acces limitat la medicamentul respectiv.
Farmacopeea Română ediţia a X a foloseşte pentru închiderea recipientelor de conservare
a medicamentelor următoarele expresii: “bine închis”, “închis ermetic”.

1.4. PREPARAREA COMPRIMATELOR

Metode de preparare
Prepararea comprimatelor din substanțele cristaline care se pot comprima direct este
destul de simplă. Substanțele active trebuie amestecate cel mult cu un excipient dezagregant, și
după uscare și cernere, se pot comprima. Majoritatea substanțelor medicamentoase insă, trebuie
mai întâi granulate.
Înainte de granulare se stabilesc excipienții necesari, fiecare substanță se pulverizează,
apoi se amestecă pulberile. Până la comprimarea propriu-zisă, substanțele active sunt supuse
unor operațiuni: uscarea, pulverizarea componentelor, cernerea, amestecarea pulberilor,
granularea, uscarea granulatului, comprimarea
1.Uscarea este operația prin care se urmărește eliminarea gradată a apei dintr-un material. De
multe ori apa este menținută prin legături chimice ( apa de cristalizare). În acest caz, operațiunea
se numește deshidratare. Uscarea solidelor are drept scop:   asigurarea conservării substanței
active ( conservarea substanțelor farmaceutice se face mult mai bine dupa îndepărtarea
umidității), ușurința la manipulare, transport si depozitare, obținerea unor preparate farmaceutice
( extracte uscate), favorizarea pulverizării deoarece prin uscare materialele își pierd elasticitatea
și pot fi ușor casabile
La uscarea solidelor eliminarea apei se face prin evaporare. Evaporarea are loc când
tensiunea de vapori superficială din substanța solidă este mai mare decât tensiunea de vapori din
aerul înconjurător la o temperatură determinată. Dacă prin uscare se elimină complet umiditatea,
unele produse au tendința de a recâștiga apa în contact cu umiditatea atmosferică. Uscarea
materiilor prime solide poate fi obținută prin expunere la temperatura camerei, menținerea în
exsicatoare, prin incălzire la presiune redusă și cu ajutorul razelor infraroșii.
Metodele de uscare se aleg în funcție de natura produsului, sensibilitatea substanțelor active la
caldura și oxigenul din aer, gradul de deshidratare urmărit.
Uscarea în aer liber este cea mai simpla metoda si constă în expunerea la o temperatură de 20 -
30 grade a substanțelor.
Uscarea prin iradiere se realizează cu ajutorul unor lămpi cu infraroșii care  au capacitate de
pătrundere în interiorul materialului.
2.Pulverizarea este operația de reducere mecanică a dimensiunii particulelor unei substanțe
solide. Substanțele solide sunt transformate în particule de dimensiuni diferite care alcătuiesc
pulberea.
Obiectivele pulverizării sunt urmatoarele: asigurarea omogenității preparatelor farmaceutice
solide , îmbunătățirea absorbției substanțelor active, mărește viteza de dizolvare
In funcție de mărimea particulelor substanței, de gradul de finețe urmărit și de aparatura
utilizată, operația se numește: mărunțire ( sfărâmare, concasare) când se obțin fragmente cu
dimensiuni cuprinse între câțiva centimetri și un milimetru. In farmacie mărunțirea se realizează
la mojar, iar în industrie cu concasoare de diferite tipuri: cu fălci, ciocane, valturi
pulverizarea propriu-zisa, când dimensiunea particulelor este sub 1 milimetru. In farmacie se
realizează prin triturare la mojar, iar în industrie cu mori de diferite tipuri: centrifugale, cu bile,
coloidale. Pulverizarea la mojar se poate face prin lovire  si prin triturare.
Indiferent de procedeul de pulverizare aplicat se obtin particule cu dimensiuni diferite.
Deoarece comprimatele farmaceutice trebuie sa fie alcatuite din granulate formate din particule
uniforme, pulverizarea este urmată de cernere.
3.Cernerea este operația mecanică de separare a particulelor dintr-un amestec, cu ajutorul sitelor.
Prin cernere rezultă două fracțiuni: una care conține particule mai mici decât dimensiunile
ochiurilor sitei si  se numește cernut și a doua care are particule mai mari decât orificiile sitei și
se numește refuz. Sitele sunt formate din fire metalice, material sintetic sau tablă perforată. Sitele
industriale se deosebesc prin mărime.
4.Amestecarea este operația fundamentală prin care se urmărește realizarea unei distribuții
uniforme a componentelor unui amestec de produse solide , semisolide, lichide sau gazoase.
Scopul operației este omogenizarea amestecului: orice doză prelevată la întâmplare trebuie să
conțină toți componenții amestecului în aceleași proporții. Factorii care influențează amestecarea
sunt: mărimea particulelor, densitatea lor și raportul cantitativ al componentelor.
Amestecarea se realizează cu ajutorul tobelor de amestecare.
5.Granularea este operația prin care pulberile fine se transformă în particule mai mari, cu scopul
de a mări mobilitatea, alunecarea particulelor dar și pentru a mări puterea de coeziune a
substanțelor de comprimat. În tehnologia de comprimare se folosesc două feluri de granulări:
a) Granularea uscată
b) Granularea umedă
Granularea pe cale uscată (brichetare) constă în comprimarea amestecului de substanțe active și
a excipienților în comprimate de volum mai mare (brichete) cu ajutorul mașinilor de comprimat
speciale. Aceste brichete se mărunțesc în mori, astfel încât perticulele rezultate să aibă mărimea
granulatelor dorite. Granularea uscată se întrebuințează la substanțele care, umectate, se
descompun ușor și de asemenea la cele care nu suportă operații termice.
Granularea pe cale umedă se realizează prin umectarea amestecului de substanțe
medicamentoase cu soluțiile excipienților aglutinanți sau cu apă, respectiv alcool și dispersarea
mesei astfel obținute prin site sau cu ajutorul mașinilor de granulat. Această metodă de granulare
este în prezent cea mai utilizată. Este foarte important ca lichidul cu ajutorul căruia se granulează
să fie adăugat treptat în masa de comprimat și să fie bine amestecat, astfel încât umectarea
pulberilor să fie cât mai uniformă. Această metodă are 4 etape:
 umectarea pulberilor – operația se realizează cu diferite soluții aglutinante sau solvenți
(apă, alcool); cantitatea aglutinantului este foarte important deoarece influențează
calitatea granulatului (granule sfărâmicioase sau prea dure)
 transformarea masei în granulat – operația se realizează prin:
presare, când masa este transformată în granule sub acțiunea unei presiuni mecanice
agitare, când materialul supus granulării este mișcat deasupra unei site
tăiere, când se trece masa printr-un disc perforat
 uscarea granulatului – operația se realizează prin mai multe metode:
uscarea cu aer cald în etuve sau în camere cu ventilație
uscarea cu ajutorul radiațiilor cu infraroșii
uscarea cu ajutorul radiațiilor de radiofrecvență (microunde)
  uniformizarea granulatului – materialul este trecut prin sitele III și IV pentru a îndepărta
excesul de pulbere
După granulare, uscare, cernere, materialul se amestecă cu alți auxiliari cu rol în
dezagregarea comprimatelor în granule și cu lubrifianți, după care granulele sunt supuse
procesului de comprimare.
Comprimarea
Se realizează cu ajutorul mașinii de comprimat care este compusă din:
 matriță (deschizătură circulară intr-o placă, având diametrul tabletei, în care este introdus
amestecul din care va rezulta comprimatul)
 ponsoane care, sub influența unei forțe mecanice, realizează presarea materialului
 pâlnie de alimentare (distribuitor)
Se umple matrița cu material prin pâlnia de alimentare. Pâlnia se retrage, ponsonul
inferior rămâne în poziția inițială, iar cel superior coboară spre matriță. Ponsonul superior
realizează presarea amestecului și apoi se retrage în poziția inițială. Ponsonul inferior se ridică
până la baza superioară a matriței, eliminând comprimatul din matriță. Comprimatul este împins
în vasul de colectare, pâlnia revine deasupra matriței și realizează o nouă umplere.

1.5.Caractere și control
  Controlul comprimatelor se face conform prevederilor din F.R. X. Acest control se face
pe mai multe căi:
1.  Controlul organoleptic, privitor la aspectul comprimatelor
2.  Controlul fizic, privitor la: greutatea medie, rezistența mecanică, dezagregare
3.  controlul chimic, care se referă la calitatea si cantitatea substanțelor active, controlul
conținutului de talc;
1. Controlul organoleptic
            Cu privire la acest aspect, F.R. X. prevede următoarele: comprimatele trebuie să aibă o
formă regulată, culoarea asemănătoare substanțelor pe care le conțin, aspect uniform la suprafață
și în secțiune, iar marginile întregi. În unele cazuri se admite folosirea
coloranților.  Omogenizarea suprafțtei comprimatelor este o cerință de primă importanță.
Prezența de puncte sau pete mai intense de diferite culori este un indiciu de amestecuri
neuniforme ale componentelor sau ale unor incompatibilități survenite între
componente. Controlul aspectului comprimatelor, după un timp de la preparare, are o importanță
majoră în ceea ce privește urmărirea gradului lor de conservare.
            Apariția de schimbări ale aspectului poate da indicații asupra unor eventuale modificări
petrecute în timp.
2. Controlul fizic
     a. Greutatea medie
Determinarea greutății medii a comprimatelor este importantă din punct de vedere al calității
medicamentului, dând indicii în legatură cu conținutul de substanțe active.
            Greutatea medie se stabilește, în general, în mod asemănător în diferitele farmacopei,
prevederile diferă numai în ceea ce privește numărul de comprimate luate pentru determinarea și
procentul diferențelor admise.
            Determinarea se face cântărind un număr de comprimate și împărțind greutatea obținută
cu numărul comprimatelor.
            Una din cauzele care provoacă diferențe este scăderea greutății comprimatelor prin
frecarea marginilor și a suprafeței lor în urma manipulării, ambalării si expedierii.
            b) Rezistența mecanică
            Determinarea rezistenței mecanice este importantă din punct de vedere al ambalării și
transportului comprimatelor. Totuși un grad prea mare de soliditate nu este admis, doarece este
în detrimentul dezagregării.
            c. Dezagregarea  Proba dezagregării este cea mai importantă metodă de control a
comprimatelor, deoarece viteza de dezagregare a acestora depinde în mare măsură de absorbția
substanțelor active
 3. Controlul chimic
            a) Calitatea și cantitatea substanței active se cercetează după prescripțiile farmacopeei
prevăzute la monografiile respective, după ce s-au extras, s-au separat principiile active din masa
comprimatului. Această probă este foarte importantă din punct de vedere al calității
medicamentului.
            b) Determinarea talcului. Talcul este unul dintre excipienții lubrifianți cei mai importanți,
considerați de mulți specialiști ca indispensabil la comprimare. Cantitatea admisă de talc este de
2-5%.
            Conservarea comprimatelor se face la loc uscat și în unele cazuri ferite de lumină.
Periodic, comprimatele trebuie verificate în ceea ce privește timpul de dezagregare.
            Ambalarea comprimatelor se face în cutii din material plastic, metal, flacoane de sticlă,
cutii de carton, tuburi de sticlă sau metal. O metodă foarte avantajoasă de condiționare a
comprimatelor este ambalarea între două foi de celofan, material plastic sau aluminiu, fiecare
comprimat având astfel un ambalaj propriu.
Biofarmacie și biodisponibilitatea formei farmaceutice
Comprimatele reprezintă forma farmaceutică orală cea mai frecvent utilizată în
terapeutică, dar care are și cele mai multe probleme de biodisponibilitate. În general,
comprimatele se administrează cu apă, prin înghițire, urmată de străbaterea tractului
gastrointestinal, unde trebuie să se dezagrege și să elibereze substanța activă, pentru a o pune la
dispoziția organismului, în vederea exercitării efectului terapeutic.
În cadrul formelor farmaceutice administrate pe cale orală, comprimatele, ca forme solide
compactate, ocupă un penultim loc pe scara biodisponibilității substanței active. Absorbția
substanței active scade în ordinea : soluții→ emulsii→ suspensii→ pulberi→ capsule→
comprimate→ forme solide acoperite.
Problemele de biodisponibilitate pot să apară dacă, după ce s-a administrat comprimatul,
nu se realizează o dispersie bună a particulelor de substanță medicamentoasă în fluidele
gastrointestinale. Dizolvarea va fi cu atât mai pronunțată, cu cât dezagregarea va fi mai avansată
și particulele vor fi mai fine.
Viteza de dezagregare a comprimatelor este influențată de o serie de factori ca:
 tipul și concentrația de substanță activă
 tipul și concentrația de substanțe auxiliare asociate (diluant, liant, aglutinant,
dezagregant, umectant)
 presiunea de comprimare
Factori care influențează absorbția substanței active:
o factori fizici:forma cristalelor, aria suprafeței effective, umectabilitatea, solubilitatea,
mărimea particulelor
o factori chimici:lipofilia, hidrofilia,constanta de disociere, stabilitatea
o factori farmaceutici-tehnologici:compoziția formei: natura substanței active, cantitatea și
proprietățile excipienților: diluanți, aglutinanți, lubrifianți, dezagreganți, umectanți
variabile tehnologice: tipul de comprimat, metoda de fabricare, presiunea și viteza de
comprimare, granulare, etc. interacțiuni substanță activă-excipienți,condiții de depozitare și
timpul de valabilitate
o factori fiziologici: locul de administrare: conținutul intestinal, viteza tranzitului
gastrointestinal, timpul de rezistență în tractul gastrointestinal, reciclarea, fluxul sanguin
local, pH-ul, bacteriile, enzimele, vâscozitatea
o factori metabolici: eliminarea presistemică sau efectul primului pasaj, pentru substanțele
care se absorb din tractul gastrointestinal

Exemple de comprimate oficinale

1. Compressi Acidi Acetylsalicylici Comprimate de acid acetilsalicilic
Comprimatele de acid acetilsalicilic conţin 500 mg acid acetilsalicilic pe comprimat.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: analgezic, antipiretic.
2. Compressi Acidi Ascorbici Comprimate de acid ascorbic
Comprimatele de acid ascorbic conţin 200 mg acid ascorbic pe comprimat.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: hipovitaminoză C.
3. Compressi Acidi Nicotinici Comprimat de acid nicotinic
Comprimatele de acid nicotinic conţin 100 mg acid nicotinic pe comprimat.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: vitamina PP.
4. Compressi Bromhexini Hydrochloridi Comprimate de clorhidrat de bromhexin
Comprimatele de clorhidrat de bromhexin conţin 8 mg clorhidrat de bromhexin pe comprimat.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: expectorant.
5. Compressi Chlortalidoni Comprimate de clortalidonă
Comprimatele de clortalidonă conţin 100 mg clortalidonă pe comprimat.
Acţiune farmaceutica: diuretic.
6. Compressi Chlorzoxazoni Comprimate de clorzoxazonă
Comprimatele de clorzoxazonă conţin 250 mg clorzoxazonă pe comprimat.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: miorelaxant central.
7. Compressi Colchicini Comprimate de colchicină
Comprimatele de colchicină conţin 1 mg colchicină pe comprimat.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: antigutos.
8. Compressi Cyclobarbitali Comprimate de ciclobarbital
Comprimatele de ciclobarbital conţin 200 mg ciclobarbital pe comprimat.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: hipnotic şi sedativ.
9. Compressi Digitalis Comprimate de degeţel roşu
Sinonim: comprimate de digitală
Comprimatele de degeţel roşu conţin 1 U.I. pe comprimat.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: cardiotonic.
10. Compressi Digoxini Comprimate de digoxină
Comprimatele de digoxină conţin 0,25 mg digoxină pe comprimat.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: cardiotonic.
11. Compressi Erythromycini Propionatis Comprimate de propionat de eritromicină
Comprimatele de propionat de eritromicină conţin 200 mg eritromicină pe comprimat.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: antibiotic din grupa macrolidelor.
12. Compressi Ethinylestradioli Comprimate de etinilestradiol
Comprimatele de etinilestradiol conţin 20 µg sau 50 µm etinilestradiol pe comprimat.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: hormon estrogen.
13. Compressi Glutethimidi Comprimate de glutetimidă
Comprimatele de glutetimidă conţin 250 mg glutetimidă pe comprimat.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: hipnotic şi sedativ.
14. Compressi Glyceryli Trinitratis Comprimate de trinitat de gliceril
Comprimatele de trinitrat de gliceril conţin 0,5 mg trinitrat de gliceril pe comprimat.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: coronarodilatator.
15. Compressi Griseofulvini Comprimate de griseofulvină
Comprimatele de griseofulvină conţin 125 mg griseofulvină pe comprimat.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: antimicotic.
16. Compressi Hydroxyprogesteroni Acetatis Comprimate de acetat de hidroxiprogesteronă
Comprimatele de acetat de hidroxiprogesteronă conţin 25 mg de acetat de hidroxiprogesteronă
pe comprimat.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: hormon progestativ.
17. Compressi Isoniazidi Comprimate de izoniazidă
Comprimatele de izoniazidă conţin 50 mg sau 100 mg izoniazidă pe comprimat.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: antituberculos.
18. Compressi Lynestrenoli Comprimate de linestrenol
Comprimatele de linestrenol conţin 5 mg linestrenol pe comprimat.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: hormon feminin.
19. Compressi Meprobamati Comprimate de meprobamat
Comprimatele de meprobamat conţin 400 mg meprobamat pe comprimat.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: tranchilizant.
20. Compressi Metamizoli Natrici Comprimate de metamizol sodic
Comprimatele de metamizol sodic conţin 500 mg metamizol sodic pe comprimat.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: analgezic, antipiretic.
21. Compressi Methyltestosteroni Comprimate de metiltestosteronă
Comprimatele de metiltestosteronă conţin 10 mg metiltestosteronă pe comprimat.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: hormon masculin.
22. Compressi Metronidazoli Comprimate de metronizadol
Comprimatele de metronizadol conţin 250 mg metronizadol pe comprimat.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: chimioterapic.
23. Compressi Natrii Cyclamatis Comprimate de ciclamat de sodiu
Comprimatele de ciclamat de sodiu conţin 100 mg ciclamat de sodiu pe comprimat.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: edulcorant pentru diabetici.
24. Compressi Neomycini Sulfatis Comprimate de sulfat de neomicină
Comprimatele de sulfat de neomicină conţin 500 mg sulfat de neomicină pe comprimat.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: antibiotic aminoglicozic.
25. Compressi Paracetamoli Comprimate de paracetamol
Comprimatele de paracetamol conţin 500 mg paracetamol pe comprimat.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: analgezic, antipiretic.
26. Compressi Phenobarbitali Comprimate de fenobarbital
Comprimatele de fenobarbital conţin 15 mg sau 100 mg fenobarbital pe comprimat.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: anticonvulsivant.
27. Compressi Phenoxymethylpenicillini Comprimate de fenoximetilpenicilină
Sinonim: comprimate de penicilină V
Comprimatele de fenoximetilpenicilină conţin 125 mg fenoximetilpenicilină pe comprimat.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: antibiotic betalactamic.
28. Compressi Phenytoini Comprimate de fenitoină
Comprimatele de fenitoină conţin 100 mg fenitoină pe comprimat.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: antiepileptic.
29. Compressi Pyridoxini Hydrochloridi Comprimate de clorhidrat de piridoxină
Comprimatele de clorhidrat de piridoxină conţin 250 mg clorhidrat de piridoxină pe comprimat.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: hipovitaminoză B6.
30. Compressi Saccharini Comprimate de zaharină
Comprimatele de zaharină conţin 19 mg zaharină pe comprimat.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: edulcorant antidiabetic.
31. Compressi Sulfametoxydiazini Comprimate de sulfametoxidiazină
Comprimatele de sulfametoxidiazină conţin 500 mg sulfametoxidiazină pe comprimat.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: sulfamidă antimicrobiană.
32. Compressi Tamoxifeni Citratis Comprimate de citrat de tamoxifen
Comprimatele de citrat de tamoxifen conţin 10 mg tamoxifen pe comprimat.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: citostatic.
33. Compressi Thiamini Hydrochloridi Comprimate de clorhidrat de tiamină
Comprimatele de clorhidrat de tiamină conţin 10 mg clorhidrat de tiamină pe comprimat.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: hipovitaminoză D1.
 CAPSULELE.
NOȚIUNI GENERALE ALE FORMEI FARMACEUTICE

2.1. Introducere
Capsulele sunt preparate farmaceutice solide, formate dintr-un înveliș tare sau moale, de
formă și de capacitate variabile, conținând, în general, o doză unitară de substanță activă.
Capsulele sunt destinate administrării orale.
Rolul lor este de a uşura administrarea, de a masca gustul şi mirosul neplăcut, de a creşte
stabilitatea preparatelor, de a dirija acţiunea substanţelor medicamentoase într-o anumită
porţiune a tubului digestiv. “Capsula” este un medicament format din înveliş şi preparatul
farmaceutic conţinut care se ingerează împreună. F.R.X are o monografie care se referă la
preparatele farmaceutice formate din învelisuri cu doze unitare de substanţe active asociate sau
nu cu substanţe auxiliare, destinate administrării pe cale orală. Există şi capsule cu administrare
rectală, vaginale sau topică, ce corespund altor condiţii de calitate.
În farmacoterapia modernă, capsulele, ca formă farmaceutică, se folosesc din ce în ce mai
mult, substituind pe deplin drajeurile clasice, iar după comprimate, este cea mai utilizată formă
dozată de alternativă, administrată pe cale orală.
Pentru aceste preparate, cerințele specifice sunt înscrise si ăn alte monografii, de
exemplu: preparate rectale și preparate vaginale.
Capsula mai poate fi privită ca ”un recipient” pentru sistemul de eliberare al substanței
medicamentoase, ce relaizează o formă dozată fără gust și fără miros, care nu mai are nevoie de
acoperire secundară, ca în cazul tabletelor.
Înghițirea este ușoară pentru pacient, deoarece peretele este neted se hidratează în gură și capsula
tinde adesea să floteze, după înghițire, în lichidul cu care a fot administrată.
Indiferent de tip, este recomandat ca majoritatea capsulelor să fie inghițite întregi, unele
capsule gelatinoase moi sunt destinate a fi introduse pe cale rectală sau vaginală, ca
supozitoarele.
Pereții capsulelor sunt fabricați din gelatină sau alte substanțe a căror constistență poate fi
adaptată prin adăugarea de glicerol sau sorbitol. Conținutul capsulelor poate fi solid, lichid sau
de consistența unei paste.
Recipientele pentru capsule trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute pentru:
materiale utilizate pentru fabricarea de containere.
2.2. Tipuri de capsule
A. Capsule de hârtie (Capsulae Papiraceae)
Capsulele de hârtie sunt utilizate pentru ambalarea dozelor individuale de pulberi,
divizate în cantităţi de decigrame până la 1-2 grame. Capsulele de hârtie trebuie să fie
confecţionate din hârtie de bună calitate (celuloză aproape pură) şi să fie inerte chimic faţă de
majoritatea substanţelor (excepţii Rezorcina etc.).
Substanţele higroscopice efluorescente sau cele sensibile faţă de gazele din atmosferă se
ambalează în capsule siliconate sau cerate.
Capsulele sunt fabricate din bucăţi de hârtie dreptunghiulară îndoite în lungime. Pentru
formarea capsulei marginile libere se îndoiesc dublu pe o mică porţiune din lăţime astfel încât să
fie posibilă închiderea. În funcţie de mărimea capsulei de hârtie se numerotează de la 1 la 10
numerotare prezentată în tabelul 6.6.:
Tabel 6.6.
Dimensiunile capsulelor de hârtie
Nr. de capsule Dimensiuni
1 22 x 82 mm
2 26 x 0 mm
3 30 x 102 mm
4 35 x 109 mm
5 40 x 125 mm
6 45 x 140 mm
7 50 x 160 mm
8 56 x 175 mm
9 63 x 185 mm
10 70 x 200 mm

Pulberile care se prepară în cantităţi mai mari de 5 g sunt ambalate în pungi.

B. Capsule medicinale
B1.Capsule Amilacee (Capsulae Amylaceae)
a. Generalităţi
Capsulele amilacee folosite pentru pulberi divizate în ultimele decenii prezintă pe lângă
dezavantaje legate de sensibilitatea amidonului la umiditate, respectiv agenţi atmosferici şi
avantaje care pledează pentru utilizarea acestui tip de înveliş, de exemplu:
- mascarea mirosului şi gustului neplăcut a unor substanţe medicamentoase;
- biodisponibilitate bună;
- sunt biodegradabile;
- sunt inerte chimic;
- sunt un înveliş preferat pentru pulberile divizate în farmacie.
Despre utilizarea acestei forme există referiri în literatura de specialitate încă din sec. al
XIII-lea d.H.
Punerea la punct a acestor învelişuri este realizată de farmacistul Limoustin (1972).
Capsulele amilacee au formă de cilindrii plaţi, deschişi la partea superioară cu diametre
puţin diferite astfel încât să fie posibilă îmbinarea (vezi Figura 6.6.).

a – formă normală; b – formă „nasture”; c – formă „saturn”

Figura 6.6. Capsule amilacee
(după Popovici A, Tehnologie farmaceutică, 2004)

În funcţie de cantitatea de pulbere divizată care poate fi ambalată în capsule avem patru mărimi:
- 00 pentru cantităţi de 0,5 g pulbere;
- 0 pentru cantităţi de 0,5-1 g pulbere;
- 1 pentru cantităţi de 1-1,5 g pulbere;
- 2 pentru cantităţi de 1,5-2,5 g pulbere.
b) Obţinere
Prepararea capsulelor amilacee are loc în următorul mod: pentru obţinerea capsulelor se
utilizează amidonul de grâu şi porumb care amestecat cu apă formează o pastă numită „cocă de
amidon” care se toarnă apoi în tipare. Tiparul (vezi Figura 6.7.) este format din 2 plăci metalice
prevăzute cu 100-200 orificii (pe placa superioară pentru capace iar pe placa inferioară pentru
corpul capsulei).
Figura 6.7. Schema maşinii pentru prepararea capsulelor amilacee
(după Popovici A, Tehnologie farmaceutică, 2004)

Pentru obţinerea casetelor coca se introduce între cele 2 plăci unde este presată şi
încălzită timp scurt la aproximativ 1000C. Pentru a nu rezulta caşete friabile se adaugă pastei în
prealabil ulei, glicerină şi de asemenea agenţi de conservare. După extragerea de pe matriţe se
lasă un tip de 48 de ore la aer pentru a fixa o anumită umiditate, apoi se taie şi se ambalează în
cutii de carton.
c) Umplerea capsulelor amilacee. Umplerea capsulelor amilacee se face prin:
- introducerea în capsule a pulberilor divizate de pe cartele din plastomeri;
- sau prin divizarea direct în capsulele amilacee aşezate apropiat pentru a elimina eventualele
erori.
d) Conservare. Capsulele se păstrează ferite de umiditate în cutii.

C. Capsule gelatinoase (Capsulae)

C1. Generalităţi
a) Definiţie. Istoric
Capsulele gelatinoase sunt învelişuri compuse dintr-un amestec de gelatină, glicerină şi
diferiţi alţi auxiliari ca: metilceluloza, alcoolul polivinilic etc. Aceste învelişuri s-au utilizat încă
de la începutul sec. al XIX-lea (1833) dar perfecţionarea lor are loc spre sfârşitul secolului odată
cu dezvoltarea intensivă a industriei de medicamente.
b) Avantaje. Utilizarea capsulelor gelatinoase prezintă următoarele avantaje:
- protecţia substanţei active de agenţii atmosferici;
- prepararea simplă şi rapidă;
- dozare exactă;
- dirijarea absorbţiei;
- condiţionare elegantă;
- administrare comodă.
c) Dezavantaje. Nu se pot administra în capsule, apă sau soluţii apoase şi nici substanţe care
reacţionează cu gelatina (săruri de Fier, Tanin etc.).
d) Clasificarea capsulelor. Capsulele se clasifică după mai multe criterii:
d1) după formă:
- capsule gelatinoase ovoidale;
- capsule gelatinoase sferice;
- capsule gelatinoase cilindrice;
d2) după consistenţă:
- capsule moi;
- capsule rigide (dure);
- capsule operculate (cu capac);
d3) după modul de eliberare a substanţei medicamentoase:
- cu efect imediat (eliberarea substanţei imediat);
- cu acţiune prelungită;
- cu acţiune controlată;
d4) după modul de preparare:
- capsule obţinute prin imersie;
- capsule ştanţate;
capsule obţinute prin picurare.

C2. Formularea şi prepararea capsulelor gelatinoase

Pentru obţinerea capsulelor gelatinoase se utilizează gelatina şi auxiliari care trebuie să
corespundă calitativ prevederilor din F.R. X sau altor normative de calitate. F.R. X admite în
formula de preparare:
- cel mult 3% pentru Talc;
- cel mult 1% stearat de Magneziu, stearat de Calciu sau acid stearic;
- cel mult 10% Aerosil.
Auxiliarii utilizaţi (conservanţi, coloranţi etc.) trebuie să fie cei admişi de Ministerul Sănătăţii şi
Familiei.
Prepararea capsulelor comportă 4 faze:
- prepararea masei;
- obţinerea capsulelor propriu-zise;
- umplerea capsulelor cu substanţele medicamentoase;
- închiderea capsulelor.
Capsulele se pot prepara prin mai multe metode utilizând diferite tehnologii:
a) Metoda imersiei
Conform acestei metode gelatina hidratată cu apa necesară se încălzeşte pe baia de apă cu
glicerina şi alţi auxiliari până la dizolvare.
În acest amestec fluid se introduce forma în prealabil gresată (cu ulei de silicon sau ulei de
parafină). După imersie se scoate forma şi se lasă pentru întărire la loc răcoros, apoi sunt scoase
de pe formă prin uşoară tracţiune manuală. În continuare capsulele sunt uscate în etuvă la
aproximativ 20-300C.
Figura 6.8. Forme metalice folosite la prepararea capsulelor
(după Fauli i Trillo, 1993)

b) Metoda turnării
Constă în turnarea materialului fluid pentru capsule în forme prealabil gresate.
c) Metoda plăcii sau de preparare a capsulelor prin presiune
În acest mod se obţin capsule ştanţate. Metoda a fost elaborată în 1836 de Lavalle şi Thevenot.
Conform acestei metode substanţele medicamentoase se introduc între două plăci de gelatină
care apoi sunt supuse presiunii. În acest mod se obţin industrial capsule gelatinoase sferice
numite „perle”. Plăcile utilizate sunt prevăzute cu scobituri sferice. După fixarea foiţelor de
gelatină pe plăci (care în prealabil sunt gresate) acestea se încălzesc astfel încât prin topire
gelatina să fie repartizată uniform pe suprafaţa plăcilor şi a scobiturilor aferente. În cavităţile
formate (scobituri) se introduce medicamentul care după suprapunerea plăcilor şi presare să se
obţină capsulele.
d) Metoda matriţei rotative
Metoda este asemănătoare variantei precedente cu excepţia că plăcile sunt înlocuite cu
doi cilindri care se rotesc în sens opus pe suprafaţă cărora se găsesc scobituri de forma
capsulelor. Între cilindrii se introduc foiţele de gelatină care vor lua forma capsulei concomitent
cu introducerea substanţei active. Un exemplu de astfel de maşină este cea a lui Schererr (vezi
Figura 6.9.).
1 – dispozitiv de alimentare; 2 – substanţa activă; 3 – folii de gelatină; 4 – valţuri de formare;
5 – capsule; 6 – tăierea benzii de gelatină dintre capsule
Figura 6.9. Procedeul Schererr pentru prepararea capsulelor gelatinoase
(după Popovici A, Tehnologie farmaceutică, 2004)

e) Metoda picurării
Se utilizează dispozitivul din figura de mai jos (maşina Globex). Acest dispozitiv este
format dintr-un tub cu pereţii dubli. În tubul interior curge lichidul de umplere a capsulelor în
tubul exterior masa gelatinoasă. Picătura de soluţie medicamentoasă este înconjurată de pelicule
de gelatină care ajungând în lichidul de răcire se solidifică.

1 – container pentru soluţia de substanţe medicamentoase; 2 – soluţia medicamentoasă; 3 –

robinet; 4 – manta cu duze reglabile; 5 – orificiul de ieşire a masei; 6 – capul duzei interioare; 7
– ghivent pentru reglarea, respectiv înlocuirea mantalei cu duze; 8 – tub metalic pentru soluţia de
gelatină; 9, 10 – tub de încărcare pentru soluţia de gelatină; 11 – robinet de reglare; 12 – soluţie
de gelatină; 13 – container pentru soluţia de gelatină
Figura 6.10. Prepararea capsulelor gelatinoase prin picurare cu aparatul Globex
(după Popovici Adriana, Tehnologie farmaceutică, 2004)
C3. Tipuri de capsule gelatinoasea) Capsule gelatinoase moi (Capsulae Mollae)
Capsulele gelatinoase moi au formă ovoidală, sferică (perle) sau alungită, sunt elastice şi
utilizate pentru substanţele solide sau lichide în cantităţi de 0,5-5 g. Capsulele gelatinoase moi se
obţin din amestecuri de gelatină, glicerol, apă, sirop sau mucilagii în diferite proporţii de
exemplu:
Tabel 6.7.
Formule de preparare a capsulelor gelatinoase moi
Ingrediente Formule
1 2 3 4 5
Gelatină 25 g 23 g 100 g 22 g 24 g
Glicerol 25 g 45 g 75 g 9 g 18 g
 Apă 50 g 32 g 150 g 48 g 47 g
Sirop simplu - - 15 g - 7g
Mucilag de gumă arabică - - 20 g - -
Sorbitol - - - 4g -
Nipasol - - - 0,17 g -
Gumă arabică - - - 6g

Perlele sunt capsule sferice şi se utilizează pentru uleiuri volatile, tincturi, vitamine;
b) Capsule gelatinoase dure
Ca formulă şi mod de preparare acest tip de capsule sunt asemănătoare capsulelor gelatinoase
moi diferenţa constând în duritatea ridicată parametru realizat prin utilizarea unor cantităţi
crescute de gelatină şi prin scăderea conţinutului în glicerină.
c) Capsule operculate
c1) Generalităţi
Capsule operculate sunt capsule gelatinoase tari formate din doi cilindri închişi la un
capăt, cu diametre puţin diferite astfel încât să permită închiderea capsulei prin uşoară
suprapunere şi apăsare. Capsulele operculate utilizate sunt de diferite dimensiuni şi în funcţie de
capacitate au fost numerotate de la 000 la 5 (cele cu numărul 5 au capacitatea cea mai mică).
Dimensiunile capsulelor operculate utilizate sunt prezentate în tabelul 6.8.:
 Tabel 6.8.
Mărimea capsulelor Volumul în ml la greutatea specifică = 1
000 1,37
00 0,95
0 0,68
1 0,50
2 0,37
3 0,30
4 0,21
5 0,13

Capsulele operculate sunt utilizate pentru ambalarea diferitelor medicamente sub formă
de pulberi sau granule. Utilizarea acestor capsule prezintă următoarele avantaje:
- se pot fabrica uşor;
- protejează substanţele active faţă de factorii externi (lumină, oxigen, umiditate etc.);
- permit mascarea gustului neplăcut al unor substanţe medicamentoase;
- utilizând diferiţi coloranţi se pot distinge diferite tipuri de capsule;
- dezagregare corespunzătoare;
- se poate dirija absorbţia în funcţie de materialul utilizat la prepararea învelişului.
c2) Prepararea capsulelor operculate
Pentru prepararea acestui tip de capsule se utilizează gelatina amestecată cu apă în raport
1/2 alături de alţi auxiliari. Auxiliarii utilizaţi la prepararea capsulelor pot fi de mai multe
categorii şi anume:
- coloranţi:se utilizează doar coloranţi admişi de Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi anume: galben
de tartrazină, roşu de amarant, eritrozină etc.;
- conservanţi (parabeni);
- agenţi tensioactivi, glicerină etc.;
- opacifianţi (bioxid de titan care este suspendat în soluţia apoasă a gelatinei încălzită la 570C).
Gelatina utilizată la prepararea capsulelor trebuie să corespundă unor norme severe de
puritate şi anume:
- să nu aibă miros sau gust neplăcut;
- conţinutul în metale grele să fie sub limitele admise;
- să nu conţină agenţi patogeni etc.
Prepararea capsulelor se realizează prin metoda imersării. Amestecul de gelatină apă şi
auxiliari este încălzit într-un recipient cu manta la 570C după care se lasă câteva zile în repaus
pentru degajarea aerului încorporat. Soluţia limpede rezultată este utilizată pentru prepararea
capsulelor utilizând maşini automate formate din următoarele păţi principale:
- bac de imersie;
- mecanism de imersie;
- tuneluri de uscare;
- bandă transport;
- ajustoare;
- sistem de acţionare.
Schema unei astfel de maşini este prezentată în figura următoare:

1. bac de imersie; 2 – mecanism de imersie; 3,4,6,7 – tunele de uscare,

5 – bandă de transport; 8 – ajustare; 9 – sistem de acţionare
Figura 6.11. Maşină de fabricat capsule operculate (Colton)
(după Popovici Adriana, Tehnologie farmaceutică, 2004)

c3) Caracteristicile capsulelor operculate şi factorii de care depind alegerea lor

Capsulele operculate goale sunt de opt mărimi standard. Diferitele caractere specifice
pentru fiecare dintre acestea sunt prezentate în tabelul 6.9.:
Tabel 6.9.
Mărimile standard a capsulelor operculate
Mărimea capsulei 000 00 0 1 2 3 4 5
Volumul de umplere (ml 1,37 0,95 0,68 0,50 0,37 0,30 0,21 0,13
Lungimea capsulei (mm) 28,00 23,50 21,30 19,30 17,90 16,10 14,10 10,30
Diametrul capacului capsulei
9,90 8,40 7,62 6,90 6,35 5,71 5,20 4,82
(mm)

Capsulele operculate goale se păstrează în recipiente închise ermetic în condiţii de

umiditate şi temperatură controlate. O umiditate prea mare duce la deformarea capsulelor iar un
aer prea uscat duce la uscarea accentuată a acestora devenind prea rigide şi casante în acelaşi
timp.
Se consideră potrivită o temperatura de 15-200C şi o umiditate relativă cuprinsă între 35-
65%.
 Alegerea capsulelor depinde de volumul amestecului de pulberi care va fi introdus în
capsulă cât şi de culoarea necesară. Culoarea capsulei se alege în funcţie de mai mulţi factori:
- necesitatea protecţiei faţă de lumină;
- mascarea conţinutului;
- pentru efect psihologic etc.
Când în amestecul de pulberi care va fi introdus în capsule există substanţe fotosensibile
se vor utiliza capsule opace care conţin bioxid de titan şi având culoare neagră, roşie sau albă.
Pentru a determina mărimea capsulei utilizate este nevoie de cunoaşterea volumului aparent al
amestecului de pulberi care va fi introdus în capsulă. Acest parametru poate fi aflat prin
utilizarea unor tabele sau diagrame în care este indicată mărimea capsulei în funcţie de densitatea
lor aparentă respectiv de cantitatea substanţei utilizată.
c4). Umplerea şi închiderea capsulelor operculate
Capsulele operculate pot fi umplute atât cu materiale solide(pulberi, granule,
microcapsule, microcomprimate) cât şi cu substanţe de consistenţă semifluidă sau fluidă.
Pentru umplerea cu pulberi sunt importante proprietăţile reologice (de curgere) a
materialului pulverulent. Nu toate substanţele au o curgere uniformă, dezavantaj care poate duce
la o dozare necorespunzătoare. Acest dezavantaj poate fi datorat adezivităţii particulelor din
compoziţia amestecului care va fi introdus în capsule fie datorită umidităţii acestui material.
Exemple de pulberi care manifestă greutăţi în ce priveşte curgerea sunt: bicarbonatul de
sodiu, sărurile de chinină etc. Pentru corectarea acestui inconvenient se procedează la uscarea
materialului până la umiditatea admisă cât şi la adaosul unor lubrifianţi care îmbunătăţesc
caracterele reologice a amestecului de pulberi ca de exemplu: stearat de magneziu 1%, aerosil
0,5-1% etc.
În capsule pot fi condiţionate substanţe lichide cu caracter lipofil. Capsulele nu pot fi
umplute cu soluţii apoase deoarece apa dizolvă învelişul de gelatină.
Lichidele ambalate trebuie să aibă o anumită vâscozitate pentru a fi evitată scurgerea
acestora din capsulă prin fenomenul de capilaritate. Ca agenţi de vâscozitate se poate utiliza un
agent tixotrop care în timpul agitării şi umplerii capsulei nu creşte vâscozitatea fluidului, în
schimb la scurt timp după umplerea acestuia transformă conţinutul într-un gel tixotrop.
Umplerea capsulelor poate fi realizată în două moduri:
- utilizând dispozitive manuale;
- utilizând dispozitive mecanizate.
c4.1.) Umplerea capsulelor operculate utilizând dispozitive manuale
Un asemenea dispozitiv numit gelulier este format dintr-o placă prevăzută cu orificii în
care se introduc capsulele goale. Cu ajutorul unei manete se ridică căpăcelele apoi cu ajutorul
unei pâlnii dozatoare este introdus materialul pulverulent. După introducerea amestecului de
pulberi se acţionează maneta în sens invers şi căpăcelele sunt readuse pe corpul capsulelor
realizându-se îmbinarea acestora. Un astfel de aparat este prezentat în figura 6.12.:

Figura 6.12. Gelulier

(după Fauli i Trillo, 1993)

c4.2.) Modalităţi de umplere a capsulelor în industria farmaceutică

Umplerea capsulelor operculate în industria farmaceutică se realizează cu diferite tipuri
de maşini care lucrează cu randamente ridicate de aproximativ 200.000 capsule pe oră.
Această maşină asigură următoarele operaţii:
- alimentarea maşinii cu capsule goale;
- separarea capacului de corpul capsulei;
- umplerea capsulei;
- închiderea capsulei umplute;
- eliminarea capsulei din aparat.
În afară de operaţiile amintite acest tip de maşini mai realizează următoarele operaţii: deprăfuirea
capsulelor şi asigurarea închiderilor. Maşinile industriale realizează umplerea capsulelor în flux
liniar sau circular. În figurile următoare sunt prezentate fazele umplerii capsulelor operculate cu
material pulverulent la cele două tipuri de maşini.

Figura 6.13. Schema umplerii automate a capsulelor operculate în flux liniar

(după Popovici Adriana, Tehnologie farmaceutică, 2004)
Figura 6.14. Umplerea capsulelor operculate în flux circular
(după Popovici Adriana, Tehnologie farmaceutică, 2004)
Pentru asigurarea umplerii uniforme se utilizează dispozitive dozatoare având construcţii
diferite:
- dozator cu melc;
- dozator cu disc;
- dozator cu tubuşor etc.
Schema umplerii capsulelor operculate utilizând dispozitiv de melc este prezentat în figura 6.15.:

Figura 6.15. Umplerea capsulelor operculate cu dispozitiv de melc

(după Popovici Adriana, Tehnologie farmaceutică, 2004)
Închiderea capsulelor este foarte importantă şi se realizează în diferite moduri:
- prin aplicarea unei benzi de gelatină la nivelul contactului dintre cele două părţi ale capsulei
(între capacul capsulei şi corpul capsulei);
- prin sudarea celor două părţi ale capsulei cu ajutorul unui dispozitiv termoelectric cu ac care
înmoaie gelatina în două puncte la locul de îmbinare;
- prin utilizarea unor capsule speciale care prin construcţia lor asigură blocarea capacului după
aplicare, de exemplu: Coni-Snap, Lok-Caps etc.
Pentru protecţia capsulelor faţă de agenţii externi (aer, umiditate etc.) sau pentru a
preveni difuziunea conţinutului prin pereţii capsulei, se poate aplica siliconarea capsulelor
umplute. Siliconarea se realizează prin introducerea capsulelor într-o soluţie conţinând 5% răşină
siliconică DC 803 dizolvată în cloroform.
d) Capsule durate (capsule enterosolvente)
Sunt capsule rezistente la pH-ul gastric dar care se desfac la pH-ul alcalin din intestin.
Enterosolubilizarea se poate realiza prin mai multe moduri şi anume:
d1.) Prin formolizarea gelatinei
Operaţia constă în expunerea capsulelor operculate la formaldehidă de anumite
concentraţii un timp determinat. Expunerea capsulelor poate fi realizată în mai multe moduri şi
anume:
- prin menţinerea capsulelor într-o atmosferă saturată cu vapori de formol în etuvă timp de 30 de
minute;
- prin introducerea capsulelor timp de 60 de minute într-o soluţie de formaldehidă în concentraţie
de 1-3%;
- prin introducerea capsulelor timp de 5-10 minute în soluţie de formaldehidă 5% după care sunt
introduse în alcool concentrat.
d2) Prin utilizarea unui excipient enterosolubil (gastrorezistent) excipienţi care au fost prezentaţi
în capitolele: „Drajeuri”, „Pilule” etc. şi anume: Acetoftalat de celuloză, Eudragit L, Eudragit S
etc.
Capsulele enterosolubile trebuie să reziste timp de cel puţin 2 ore într-o soluţie acidă de
pepsină dar să se desfacă în cel mult 60 de minute într-o soluţie bazică de pancreatină.
e) Spansule
Sunt capsule operculate care conţin în interiorul lor un amestec de granule enterosolubile
cu granule gastrosolubile. Datorită învelişului diferit al granulelor respective se realizează o
cedare prelungită a substanţelor active.
f) Capsule gelatinoase rectale
Aceste capsule au formă alungită de 2-6 cm şi un diametru de 1-2 cm şi sunt elastice
având pereţii formaţi dintr-un strat subţire şi rezistent de gelatină. În aceste capsule se introduc
doze unitare conţinând diferite substanţe medicamentoase sub formă de soluţii, suspensii, emulsii
etc.
g) Bicapsule
Aceste preparate conţin două capsule, una de dimensiuni mai mici conţinând o anumită
substanţă şi alta de dimensiuni mai mari conţinând o altă substanţă şi în care este introdusă
capsula de dimensiuni mai mici. Cele două capsule conţin de obicei substanţe incompatibile sau
sunt preparate care asigură o cedare treptată a substanţelor respective şi anume: iniţial este cedat
conţinutul din capsula exterioară (capsula de dimensiuni mai mari), având un înveliş gastro-
solubil iar ulterior este cedat conţinutul din capsula mai mică care poate avea un înveliş
enterosolubil.

2.3.Caractere şi control
La capsule se controlează următorii parametrii:
A1. Descriere (aspect). Capsulele trebuie să prezinte următoarele caracteristici legate de aspect în
funcţie de tipul de capsule după cum urmează:
- capsule gelatinoase tari (capsule operculate) sunt preparate din gelatină, având formă de cilindri
alungiţi rotunjiţi la capete care se închid prin suprapunere şi conţin de obicei amestecuri de
substanţe sub formă de pulberi sau granulat;
- capsule gelatinoase moi (perle) sunt formate dintr-un înveliş continuu şi moale de gelatină,
având formă sferică sau ovală. Aceste capsule conţin substanţe active lichide sub formă de pastă
sau substanţe solide în soluţie;
- capsule amilacee (caşete) sunt preparate din amidon, au formă de cilindri plaţi a căror diametre
diferă puţin ca mărime permiţând închiderea acestora prin suprapunere şi uşoară apăsare. Aceste
capsule conţin substanţe sau amestecuri de substanţe sub formă de pulberi.
A2. Dezagregarea (F.R. X). Conform F.R.X dezagregarea capsulelor trebuie să aibă loc în
următorul mod:
- capsulele gelatinoase gastrosolubile trebuie să se dezagrege în cel mult 30 de minute dacă
monografia nu prevede altfel;
- capsulele gelatinoase enterosolubile nu trebuie să se dezagrege în soluţie de pepsină acidă timp
de 120 de minute dar trebuie să se dezagrege în cel mult 60 de minute în soluţie bazică de
pancreatină;
- capsulele amilacee trebuie să se transforme în prezenţa apeiîntr-o masă moale în 30 de secunde.
A3. Uniformitatea masei. Pentru determinarea acestui parametru se iau în lucru 20 de capsule
după care se cântăreşte o capsulă intactă care apoi se deschide, se îndepărtează conţinutul şi se
cântăreşte învelişul capsulei. În cazul capsulelor gelatinoase moi după îndepărtarea conţinutului
învelişul se spală în prealabil în eter sau cu un alt solvent potrivit, se usucă până nu se mai
percepe mirosul de solvent apoi se cântăreşte. Diferenţa dintre cele două cântăriri reprezintă
masa conţinutului. Determinarea se repetă pe încă 19 capsule şi se calculează masa medie a
capsulelor. Faţă de masa medie calculată masa individuală a conţinutului unei capsule poate
prezenta abaterile procentuale prevăzute în coloanele A din tabelul 6.10. sau pentru cel mult 2
capsule se admit abaterile procentuale prevăzute în coloanele B:
Tabel 6.10.
Masa medie a conţinutului Abatere admisă
 Capsule gelatinoase Capsule amilacee
capsulei
A B A B
Până la 300 mg ± 10% ± 20% ± 15% ±30%
300 mg şi mai mult de 300 mg ± 7% ± 15% ± 12% ± 24%

A4. Dozare. Determinarea conţinutului de substanţă activă se realizează în următorul mod: se

cântăreşte pulberea conţinută în 20 de capsule cărora li s-a determinat în prealabil masa medie.
Conţinutul în substanţă activă se determină conform prevederilor din monografia respectivă. Faţă
de conţinutul declarat în substanţă activă
Se admit abaterile procentuale prevăzut în tabelul 6.11.:
Tabel 6.11.
Conţinutul declarat în substanţă activă pe capsulă Abatere admisă
Până la 10 mg ± 10%
10 mg până la 100 mg ± 7%
100 mg şi mai mult de 100 mg ± 5%

A5. Identificarea. Determinarea se face conform indicaţiilor din monografia respectivă.

2.4. Ambalare şi conservare

Capsulele se conservă în recipiente bine închise la umiditate relativă potrivită şi o temperatură de
maxim 300C.

2.5.Capsule oficinale în F.R. X

1. Capsulae Ampicillini
Capsule cu ampicilină
Capsulele cu ampicilină conţin 250 mg ampicilină pe capsulă.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: antibiotic betalactamic.
2. Capsulae Cyclophosphamidi
Capsule cu ciclofosfamidă
Capsulele cu ciclofosfamidă conţin 50 mg ciclofosfamidă pe capsulă.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: citostatic.
3. Capsule Natrii Iodidi [131I]
Capsule cu iodură [131I]de sodiu
Capsulele cu iodură [131I] de sodium conţin 3,7; 185; 370 şi 925 MBq pe capsulă (0,1M 5; 10) şi
25 mC I pe capsulă).
Capsulele cu iodură [131I] de sodium conţin radionuclidul Iod-131 adsorbit pe hidrogenofosfat de
disodiu anhidru. Soluţia de iodură [131I] de sodium folosită pentru prepararea capsulelor cu iodură
[131I] de sodium conţine tiosulfat de sodiu sau alţi agenţi reducători.
Iodul-131 este un izotop radioactiv al iodului şi se obţine prin iradierea cu neutroni a telurului.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: tireotoxicoză, cancer tiroidian, guşă.
4. Capsule Oxacillini Natrici
Capsule cu oxacilină sodică
Capsulele cu oxacilină sodică conţin 250 mg oxacilină pe capsulă.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: antibiotic.
5. Capsulae Retinoli Acetatis
Capsule cu acetat de retinol
Sinonim: capsule cu acetat de vitamina A
Capsulele cu acetat de retinol conţin 50.000 U.I. acetat de retinol pe capsulă.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: În hipovitaminoză A.
6. Capsulae Rifampicini
Capsule cu rifampicină
Capsulele cu rifampicină conţin 150 mg sau 300 mg rifampicină pe capsulă.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: antibiotic antituberculos.
7. Capsulae Tetracyclini Hydrochloridi
Capsule de clorhidrat de tetraciclină
Capsulele cu clorhidrat de tetraciclină conţin 250 mg clorhidrat de tetraciclină.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: antibiotic cu spectru larg.
8. Capsulae -Tocopherolo Acetatis
Capsule cu acetat de -tocoferol
Sinonim: capsule cu vitamina E.
Capsulele cu acetat de -tocofenol conţin 100 mg acetat de -tocoferol pe capsulă.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: hipovitaminoză E, antioxidant, intervine în sinteza
nucleoproteidelor.
CONCLUZII

În ultima jumătate de veac, un număr mare de resurse umane şi financiare au fost investite în
scopul de a cerceta comprimatele , capsulele ca forme farmaceutice şi de a perfecta procesul de
preparare/fabricare a acestor forme farmaceutice.

Interesul deosebit care se acordă comprimatelor are la bază numeroasele beneficii

terapeutice, dintre care menţionăm în primul rând complianţa crescută la pacienţi, comprimatele
fiind o formă farmaceutică uşor de administrat pentru orice categorie de pacienţi conştienţi, cu
capacitate de deglutiţie normală. Beneficiile aduse industriei farmaceutice pot fi cuantificate
astfel: costuri reduse de producţie, fabricare rapidă la scară industrială, dozaj exact al
substanţelor medicamentoase, versatilitate în formulare care permite asocierea a două sau mai
multe substanţe active în formulă, stabilitate şi rezistenţă ridicată în timp.
Odată cu dezvoltarea industriei farmaceutice în România, forma farmaceutică de
comprimate este oficializată sub aspectul formulărilor şi al caracterizării farmacotehnice prin
informaţiile introduse în ediţia a VIII-a a Farmacopeii Române (FR), editată în 1965, sub
coordonarea prof. dr. doc. Petre Ionescu-Stoian.

Dintre cercetările în domeniul comprimatelor realizate în România la acea vreme,

amintim studiile de fundamentare teoretică a fenomenelor care au loc la cedarea substanţei
medicamentoase din comprimate cu matriţă de polietilenă.
 BIBLIOGRAFIE

1. Buzia O. Mardare N.Tehnologie farmaceutică II ,Zigatto,2013

2. Leucuţa S. E. – Tehnologie farmaceutică industrială Ed. Dacia, Bucureşti, 2008
3. Popovici Iuliana, Lupuleasa Dumitru-Tehnologie farmaceutică, vol III (ed. 2011).
4. Stănescu Valeriu – Tehnică farmaceutică Ed. Medicală, Bucureşti, 1983
5. Vicaş Laura Graţiela – Tehnică Farmaceutică Ed. Universităţii, Oradea, 2006

* Farmacopeea Romana, editia a X-a, Ed. Medicala, Bucuresti, 1993;

*** Farmacopeea Romana, editia a X-a, Supliment 2000, Ed. Medicala, 2000;
*** Farmacopeea Romana, editia a X-a, Supliment 2001, Ed. Medicala, 2002;
*** Farmacopeea Romana, editia a X-a, Supliment 2004, Ed. Medicala, 2004;
*** Farmacopeea Romana, editia a X-a, Supliment 2006, Ed. Medicala, 2006;