FORME FARMACEUTICE

FORME FARMACEUTICE SOLIDE

1. Pulberea nedozată nedivizată

Este constituită dintr-o cantitate de pulbere care reprezintă echivalentul mai multor doze
ambalată de obicei într-o pungă din hârtie (alteori din flacon/borcan de sticlă, flacon din plastic sau
cutie). Administrarea se face de regulă pe cale orală, cu unități de măsură aproximative – cu lingurița,
lingura sau vârful de cuțit - de unde și denumirea de ”nedivizată, nedozată”. Pulberile care se
administrează extern se numesc pudre; se aplica pe tegumente sau mucoase prin pudrare. Există pudre
medicamentoase și pudre cosmetice.
Avantaje
- se administrează ușor (practic se pretează la autoadministrare);
- dacă administrarea se face oral, absorbția este rapidă (cel puțin în comparație cu
comprimatele, în cazul cărora este necesară dezintegrarea prealabilă);
Dezavantaje
- dozarea este inexactă, pentru că unitățile de măsură sunt aproximative;
- conservarea este limitată, deoarece pulberea are o suprafață mare de contact cu agenții
atmosferici (lumină, umiditate), iar ambalajul din hârtie (punga) permite contactul cu acești agenți.
Datorită posibilităților limitate de conservare, pulberea nedozată nedivizată se prescrie de regulă
ca formă farmaceutică magistrală. În timp s-a realizat și o variantă tipizată, în cazul căreia se utilizează
un ambalaj îmbunătățit - flacon/cutie din sticlă sau plastic.
** Există pulberi sintetice și pulberi de origine naturală. Cele naturale pot fi de origine animală,
vegetală sau minerală. O categorie specială de pulberi vegetale sunt speciile, care reprezintă amestecuri
de plante sau părți din plante, uscate, mărunțite, utilizate la obținerea de soluții extractive (exemplu –
speciile pectorale).

2. Pulberea divizată în pachete

Este constituită dintr-o cantitate de pulbere care reprezintă doza pentru o dată ambalată într-un
pachet din hârtie (numit uneori și capsulă din hârtie). Un pachet poate să conțină cantități cuprinse între

1
200 mg (0,2 g) și zeci sau sute de grame. Cantitățile mai mici de 200 mg nu se pot prescrie sub această
formă, deoarece, la o cantiate așa de mică, procentul de substanță care rămâne pe pereții pachetlui este
relativ mare.
Pentru confecționarea ambalajului se folosește de obicei hârtie cerată care are mai puțini pori și
permite o protecție mai bună față de factorii de mediu. În ultimii ani, folosind ambalaje de bună
calitate, impermeabile și închise etanș, s-au realizat și variante industriale (tipizate).
Avantaj - se realizează o dozare riguroasă (exactă);
Dezavantaj – conservarea este limitată – în cazul variantei clasice, care folosește ambalajul
confecționat din hârtie. Pentru varianta industrială, datorită ambalajului de bună calitate, conservarea
este bună.
Pulberea divizată în pachete se prescrie clasic ca preparat magistral; varianta modernă este cea
de preparat tipizat (industrial).

3. Pulberea divizată în flacoane, pentru prepararea de soluții injectabile

Este constituită dintr-o cantitate de pulbere sterilă care reprezintă doza pentru o dată ambalată
într-un flacon de sticlă (steril la interior) închis cu dop de cauciuc (steril). Administrarea se face
injectabil, după dizolvarea pulberii în solvent steril (ser fiziologic, mai rar apă distilată).
**Exemplu – unele antiibiotice în formă injectabilă – de tipul Penicilină G, Ampicilină,
Oxacilină, etc.

2
 4. Pulberea divizată în capsule amilacee (cașetele)
Reprezintă o variantă de administrare a pulberilor sub formă de capsule.

Capsulele propriu-zise sunt ambalaje care pot conține substanțe medicamentoase sub formă
solidă (pulbere; microdrajeuri) , mai rar sub formă lichidă. Ele se înghit odată cu medicamentul pe care
îl conțin, se desfac în tubul digestiv eliberând substanța medicamentoasă, după care sunt digerate. Pot
masca gustul și mirosul neplăcut al medicamentelor, permit o dozare exactă, iar în anumite condiții este
posibilă desfacerea lor fie la nivelul stomacului, fie direct în intestinul subțire. Utilizând acest tip de
ambalaje, au rezultat forme farmaceutice solide reprezentate de: cașete (pulbere divizată în capsule
amilacee); capsule operculate; capsule moi (capsule cu pereți continui).

Pulberea divizată în capsule amilacee sau cașetele reprezintă o formă farmaceutică constituită
dintr-o cantitate de pulbere egală cu doza pentru o dată și un ambalaj numit capsulă amilacee.
Cantitatea de pulbere poate fi cuprinsă între 0,250 g și 3 g. și trebuie să se coreleze cu dimensiunile
capsulelor amilacee; în funcție de dimensiuni și capacitate există practic patru categorii (”mărimi”) de
capsule. Aceste capsule se prepară dintr-un amestec de apă și amidon, sunt formate din 2 părți de formă
cilindrică, care se îmbină, formând în acest fel capsula. Peretele este poros și prin urmare în aceste
capsule nu se pot introduce substanțe higroscopice (care atrag umezeala), substanțe lichide sau
substanțe care se alterează în prezența aerului. Conservarea cașetelor este limitată, motiv pentru care se
prepară doar în farmacie, ca preparate magistrale. Actualmente cașetele se prepară extrem de rar,
existând probeleme legate de producerea ambalajelor și de faptul că prepararea se face manual. În plus,
au fost înlocuite în mare parte de alte preparate industriale care se administrează intern.

5. Capsulele operculate sunt constituite din ambalaje cu același nume și un conținut

reprezentat de pulbere sau microdrajeuri.
Ambalajul propriu-zis se preparaă dintr-un amestec de apă, gelatină și glicerol (de unde și
denumirea de capsule gelatinoase) și este format din 2 segmente de formă cilindrică, care se îmbină
perfect.
Capsulele operculate se prepară industrial și reprezintă o formă farmaceutică frecvent utilizată.
Permit o conservare foarte bună, administrare ușoară și dozare exactă. Se administrează intern.

3
 În ultimii ani s-au realizat variante moderne de capsule operculate, reprezentate de capsule
enterosolubile și de spansule.
Capsulele enterosolubile sunt practic capsule cu înveliș modificat, care rezistă la acțiunea
sucului gastric și se desface direct în intestin. Această variantă de capsule este utilă în situații în care
substanța activă are efect iritant asupra mucoasei gastrice sau atunci când aceasta ar putea fi inactivată
de aciditatea gastrică.
Spansulele nu conțin pulbere, ci conțin microdrajeuri (granule). Există 2 categorii de spansule –
unele conțin microdrajeuri acoperite de un strat enterosolubil și reprezintă o altă alterantivă de preparat
enterosolubil; altele conțin 2 categorii de microdrajeuri, unele solubile în sucul gastric (gastrosolubile)
și altele solubile în conținutul intestinal (enterosolubile). Ca urmare, se va elibera inițial substanța din
microdrajeurile care se desfac la nivel gastric și apoi din cele care se desfac la nivel intestinal,
asigurându-se astfel o absorbție prelungită și un efect prelungit. Cea de-a doua variantă de spansule este
de fapt o variantă de preparat retard (preparat de depozit sau preaprat cu efect prelungit).

6. Capsulele moi (capsule cu înveliș continuu; capsule cu pereți continui)

Sunt capsule care au înveliș de tip capsulă gelatinoasă, dar cu perete continuu și conținut lichid
(de regulă ulei sau alt lichid vâscos). Au formă sferică și se mai numesc perle sau pot avea formă

4
alungită sau ovoidală. Se administrează inten. Se prepară industrial. Actualmente, pentru capsulele moi
se mai utilizează și termenul de gelule.

7. Comprimatele (tabletele)
Comprimatele sunt forme farmaceutice solide obținute prin comprimarea pulberilor De regulă
la prepararea lor este necesară utilizarea excipienților.
Există mai multe tipuri de excipienți utilizați la prepararea comprimatelor:
- de tip agregant (aglutinanți),
- de tip de tip edulcorant (îmbunătățesc gustul, eventual și mirosul neplăcut),
- de tip colorant,
- de tip dezagregant (care grăbesc desfacerea comprimatului într-un anumit mediu),
- de tip amestec efervescent (este un amestec format dintr-un acid organic slab și o bază
anorganică; se utilizează la prepararea comprimatelor efervescente).
Comprimatele au în general formă discoidală, dar pot avea și diverse alte forme – alungită,
romboidală, triunghiulară, hexagonală, ovoidală, etc. Pot fi albe sau colorate. Pe suprafața lor se pot
imprima șanțuri, care servesc la împărțirea în fragmente egale sau pot fi imprimate simboluri, care
servesc la identificare.
Avantaje: se prepară mecanizat, permit dozare exactă; au stabilitate crescută și prin urmare
permit o bună conservare, timp îndelungat; se manipulează ușor, se administrează ușor.
Comparativ cu pulberile, au însă absorbție întârziată.

5
 Calsificarea comprimatelor
a). Calsificarea după modul de preparare:
a1. comprimate obișnuite;
a2. comprimate enterosolubile - sunt acoperite cu un strat enterosolubil, ca urmare se
desfac direct în intestin;
a3. comprimate retard (cu acțiune prelungită) -se pot realiza cel puțin în 3 moduri:
- prin utilizarea de excipienți speciali care să cedeze lent substanța activă;
- prin utilizarea unei matrice inerte – fie matrice poroasă în ochiurile căreia este
dispusă substanța activă, fie alt tip de matrice (matrice hidrofilă, etc.);
- sub formă de comprimate realizate după modelul ”multidoză” sau ”multistrat” -
conțin straturi de substanță medicamentoasă care alternează cu straturi greu dezagregabile, la
exterior aflându-se un strat de substanță activă. Dezagregarea se va face lent, strat cu strat,
determinând o absorbție prelungită și consecutiv efect prelungit.
a4. comprimate efervescente – sunt comprimate la prepararea cărora se utilizează ca

6
excipienți amestecul de tip efervescent
Exemplu de amestec efervescent - acid citric plus bicarbonat de sodiu.

b). Calsificarea după calea de administrare

b1. Comprimate cu administrare orală sau internă ( se înghit);
b2. Comprimate bucale care se subîmpart în
- comprimate pentru supt;
- comprimate sublinguale (perlinguale).
Comprimatele pentru supt sunt comprimate care conțin substanțe ce acționează la
nivelul cavității bucale sau substanțe cu efect antiacid. La prepararea lor se utilizează excipienți de tip
edulcorant.
Comprimatele sublinguale se aplică sublingual sau între gingie și mucoasa jugală.
Trebuie să fie comprimate de mici dimensiuni, plate, cu margini rotunjite, iar substanța
medicamentoasă trebuie să fie liposolubilă. Exemplu – comprimatele de Nitroglicerină.
b3. Comprimate subcutanate (pelete sau implante) sunt comprimate preparate și ambalate
aseptic care se aplică subcutanat printr-o mică incizie. Reprezintă o variantă de preparat retard. Pot
conține preparate hormonale care se eliberează treptat. Se utilizează realtiv rar.
b4. Comprimate pentru uz extern – sunt comprimate care se utilizează pentru prepararea
soluțiilor care se aplică extern. Exemplu comprimatele de Cloramină.
b5. Comprimate vaginale – au formă alungită sau ovoidală, se aplică intravaginal, conțin
substanțe cu efect local.
b6. Comprimate pentru prepararea de soluții injectabile – sunt comprimate sterile, ambalate în
tub/flacon steril. Se dizolvă în ser fiziologic înainte de administrare.
b7. Microcomprimate – se utilizează în oftalmologie (se aplică în sacul conjunctival) sau în
laboratorul de microbiologie, la realizarea antibiogramei; au dimensiuni mici.

7
 b8. Tablete sau pastile pentru mestecat – sunt comprimate în cazul cărora substanța activă este
îngloabtă în zahăr, ciocolată sau substanțe aromatizante. Substanța activă poate avea efect local (la
nivelul mucoasei buco-faringiene) sau efect sistemic. Exemplu – tablete cu fluorură de sodiu – pentru
profilaxia cariei dentare.

8. Drajeurile
Sunt forme farmaceutice industriale, obținute prin acoperirea comprimatelor sau a unui strat de
pulbere cu straturi succesive de zahăr. Consecutiv, se realizează un strat solid protector și rotunjirea
marginilor. În ultimul strat se înglobează colorant. Se prepară industrial. Se administrează intern.
După modul de preparare se deosebesc drajeuri obișnuite, enteosolubile și retard.

9. Supozitoarele
Sunt forme farmaceutice solide la prepararea cărora este necesară utilizarea unor excipienți care
să fie solizi la temperatura camerei, dar să se topească sau să se dezintegreze la temperatura
organismului.
Excipientul ideal pentru supozitoare este untul de cacao (butir cacao). Acesta este o grăsime
vegetală extrasă din Arborele de cacao, care este solidă la temperatura camerei, dar se topește la
temperatura organismului. Alte alterantive de excipienți sunt reprezentate de masa gelatinoasă
(preparată dintr-un amestec de apă, gelatină și glicerină; se dezintegrează la temperatura organismului)
și de excipienți sintetici.
După locul unde se prepară, deosebim supozitoare industriale (tipizate), oficinale, magistrale.

8
 După calea de administrare, supozitoarele se clasifică în:
- supozitoare intrarectale;
- supozitoare vaginale – ovule sau globule;
- supozitoare uretrale numite și bujiuri.
Supozitoarele intrarectale, se adinistrează intrarectal, li se descrie formă de torpilă sau formă
cilindroconică, pot conține substanțe cu efect sistemic (antispastice, antiinflamatoare nesteroidiene,
analgezice, antivomitive) sau substanțe cu efect local (exemplu – substanțe care se folosesc în
tratamentul hemoroizilor).

Supozitoarele intravaginale pot avea formă ovoidală și se numesc ovule sau formă sferică și se
numesc globule. Conțin numai substanțe cu acțiune locală. Se administrează intravaginal.

9
 Supozitoarele uretrale (bujiurile) au formă de cilindrii ascuțiți la un capăt (diametru 3-8 mm;
lungime 5-10 cm). Se aplică la nivelul uretrei masculine . Conțin numai substanțe cu efect local. Se
folosesc în urologie.

10. Pilulele
Reprezintă o formă farmaceutică veche, care actualmente nu mai este prevăzută în Farmacopee
și practic nu se mai prepară. Se poate prepara numai în farmacie, ca preparat magistral; prepararea este
laborioasă. Se administrează intern.
Cum în ultimii ani, pentru administrarea internă (orală) au apărut forme farmaceutice care se
prepară industrial (comprimate, capsule, drajeuri,etc), practic s-a renunțat la prescrierea și prepararea
pilulelor.

11. Granulele
Sunt forme farmaceutice constituite din fragmente seferice, ovoidale, vermiculare, etc. La
prepararea lor este necesară utilizarea excipienților. Se prepară industrial. Pot conține substanțe
minerale (calciu), vitamine, dar și unele substanțe medicamentoase. Există și varianta de granule
efervescente.

12. Creioanele medicinale

Sunt preparate care au aspectul unui creion cu o lungime de 5 cm. Conțin substanțe care se
aplică local pe leziuni tegumentare.
Exemplu – creionul hemostatic, care conține sulfat de cupru; se utilizează în cazul unor mici
plăgi tegumentare, cum ar fi cele provocate accidental în timpul rasului.
Creionul cu azotat de argint – s-a folosit pentru cauterizarea unor mici formațiuni cutanate;
actualmente nu mai este pe piața farmaceutică.

13. Ciocolatele medicamentoase – au aspectul și consistența unei bucăți de ciocolată.

Conțin de obicei vitamine și substanțe minerale. Exemplu – preparatul numit Cavit.

14. Bomboanele medicinale; jeleurile medicinale – conțin substanțe cu efect la

nivelul faringelui sau cavității bucale.

10
 FORME FARMACEUTICE SEMISOLIDE
- Unguente
- Geluri
- Emplastre
- Cerate (creioane pentru buze)
- Săpunuri medicinale moi

1. Unguentele
Sunt forme farmaceutice semisolide la prepararea cărora se folosește un amestec de excipienți
numit bază de unguent.
Baza de unguent este un amestec de excipienți care trebuie să rămână semisolid la temperatura
camerei. Apoi, în baza de unguent se vor încorpora sau dizolva substanțe medicamentoase.
Excipienții utilizați la prepararea unguentelor se clasifică în:
- Excipienți lichizi reprezentați practic de anumite uleiuri
- uleiul de parafină
- uleiul de floarea soarelui
- uleiul de măsline
- uleiul de ricin
- uleiul de pește
- Excipienți semisolizi
- vaselina
- lanolina (conține substanțe naturale cu efect emulgator; este absolut necesară

11
 la prepararea cremelor)
- Excipienți solizi
- parafina
- untul de cacao (butir cacao)
- ceara de albine
- cetaceu (este o pulbere albă care se obține din grăsimea existentă în cavitatea
craniană a cetaceelor)
Substanțele medicamentoase din unguente pot fi
- substanțe cu efect local (cel mai frecvent)
Exemplu - antibiotice, unele anestezice locale, antiinflamatoare nesteroidiene
(Diclofenac), glucocorticoizi (unguent cu hidrocortizon), substanțe cu efect revulsiv (**)
- substanțe efect sistemic (cu efect la distanță) – mai rar.
Exemplu - Unguentul cu Nitroglicerină, care se aplică precordial sau pe zone cu
tegument subțire. Nitroglicerina fiind liposolubilă se absoarbe prin tegument, trece în vasele de sînge și
va acționa sistemic, producând venodilatație.
** substanțele cu efect revulsiv sunt substanțe care aplicate pe tegumente produc vasodilatație
intensă. Consecutiv se elimină o cantitate mare de căldură care calmează durerile locale (musculare,
articulare, ligamentare).

Clasificarea unguentelor din punct de vedere al sistemului dispers:

1. Unguente-soluții (se mai numesc unguente propriu-zise sau pomezi) – sunt unguente în cazul
cărora, substanța medicamentoasă se dizolvă în baza de unguent.
2. Unguente-emulsii – se mai numesc unguente-cremă sau creme. Sunt unguente care trebuie
să includă o cantiate de apă distilată sau o soluție (eventual suspensie) apoasă. Apa sau preparatul lichid
trebuie să fie dispersat(ă) sub formă de picături foarte fine în tot amestecul (adică să fie emulsionat).
Din aceste motive la preparare este absolut necesară lanolina.
Lanolina se obține din lâna de oaie, este practic secreția sebacee de la oaie. Conține substanțe
naturale cu efect emulgator.
3. Unguente-suspensie – se mai numesc unguente-pastă sau paste. Trebuie să conțină pulbere
fină, în procent de cel puțin 25%, dispersată în tot amestecul. Din acest motiv, aceste unguente au
consistență mai crescută.
4. Unguente mixte – exemplu – unguent soluție-suspensie, etc.

12
 După locul unde se prepară, există:
- unguente tipizate
- unguente oficinale (mai rar)
- unguente magistrale.
Administrarea unguentelor se face pe tegumente sau uneori pe mucoase. Aplicarea trebuie
făcută în strat subțire. Aplicarea în cantitate mare, mai ales pe tegumente cu leziuni, poate fi urmată de
absorbția substanțelor medicamentoase din unguent, cu apariția efectelor sistemice nedorite.

O categorie aparte o reprezintă unguentele oftalmice. Acestea trebuie să îndeplinească

3 condiții: să fie sterile, să nu conțină impurități, să aibă pH apropiat sau egal cu pH-ul secreției
lacrimale. Aplicarea lor se face în sacul conjunctival.

2. Gelurile
Sunt forme farmaceutice semisolide mai noi care folosesc, în locul bazei de unguent, un
amestec special de excipienți (de regulă excipienți miscibili cu apa).

13
 3. Emplastrele sau plasturii
Sunt constituite (constituiți) dintr-un suport din pânză (sau din cauciuc de bună calitate, sau
plastic) peste care există un strat semisolid, adeziv. Stratul semisolid este constituit din excipenți și
poate să includă sau nu substanțe medicamentoase. În funcție de acest aspect, există:
- emplastre simple (empalstre adezive) care servesc la fixarea pansamentelor, acelor de prefuzie,
sondelor, etc.(acest tip de emplastru este numit adesea Leucoplast).

- emplastre medicamentoase, care includ în stratul adeziv substanțe medicamentoase.

Substanțele medicamentoase sunt eliberate treptat, sunt absorbite transcutanat și au efect sistemic.
Exemplu – emplastre (palsturi) cu Nitroglicerină (cu efect antianginos), cu Scopolamină (eficace în răul
de mișcare) sau cu Nicotină (pentru persoane care renunță la fumat).

14
 4. Ceratele
Sunt cunoscute și sub denumirea de creioane pentru buze. Au un conținut crescut de ceară,
parafină și alte componente care le conferă un punct de topire mai ridicat și consistență mai crescută.
Se utilizează pentru mucoasa labială și conțin substanțe cu efect emolient și protector.

5. Săpunurile medicinale moi

Exemplu- săpunul de potasiu, care poate fi utilizat ca excipient (pentru unele preparate care se
aplică pe tegumente) sau ca emulgator.

15
 Lp3_FORME FARAMCEUTICE - 2

- FORME FARMACEUTICE LICHIDE

- FORME FARMACEUTICE GAZOASE

FORME FARMACEUTICE LICHIDE

În funcție de natura sistemului dispers, formele farmaceutice lichide se împart în:
A. Soluții
B. Suspensii
C. Emulsii

A. Soluțiile
După natura vehiculului, se clasifică în:
1. soluții apoase (vehiculul folosit este apa);
2. soluții alcoolice (vehiculul folosit este alcoolul);
3. soluții uleioase (vehiculul folosit este uleiul);
4. soluții glicerinate (vehiculul folosit este glicerina);
5. soluții cu solvenți nepolari;
6. soluții extractive - constituie o categorie aparte.
1. SOLUȚIILE APOASE
Sunt soluții care folosesc ca vehicul apa. În mod obișnuit se utilizează apa distilată, iar în cazul
soluțiilor injectabile și al soluțiilor oftalmice (colirelor) se utilizează apa bidistilată. Apa este un solvent
polar care dizolvă majoritatea substanțelor, dar nu dizolvă alcaloizi, hidrocarburi, etc. Nu suferă
modificări prin acțiunea căldurii, ceea ce reprezintă un avantaj pentru soluțiile care trebuie sterilizate
prin căldură.
Uneori se folosesc ape aromatice, ca vehicul pentru preparate care se administrează intern -
exemplu – Apa de mentă.
După calea de administrare, soluțiile apoase se împart în:
1a. Soluții apoase pentru uz intern;
1b. Soluții apoase pentru uz extern;

1
 1c. Soluții apoase injectabile.
Soluțiile apoase pentru uz intern și cele pentru uz extern se prescriu și se prepară în grame.
Concentrația lor se exprimă în g/100g (grame de substanță/100 grame de soluție).
Soluțiile apoase injectabile, se prescriu și se prepară în mililitri. Concentrația lor se exprimă în
g/100ml (grame de substanță/100 mililitri de soluție).
1a. Soluțiile apoase pentru uz intern
Se împart în:
- soluții nezaharate
- soluția apoasă pentru uz intern administrată în picături
- soluții zaharate
- siropul
- poțiunea
- limonada medicamentoasă.

Soluția apoasă pentru uz intern administrată în picături
Reprezinntă o soluție apoasă nezaharată, care se administrează intern (oral) sub formă de
picături. Se prescrie și se prepară în cantități mici – 10g, 20g, 30g, eventual 50g. Este o soluție
cu concentrație mică, care are densitate apropiată de a apei. Se caracterizează prin faptul că 1
gram de soluție se împarte în 20 de picături. Se poate prepara în farmacie (ca preparat
magistral) sau în industrie (ca preparat industrial sau tipizat).

Siropul
Siropul este o soluție apoasă zaharată, cu concentrație crescută de zahăr, care conține substanțe

2
medicamentoase și este destinată administrării interne. În ceea ce privește concentrația de zahăr –
conține minim 40% zahăr, mai exact între 40% și 64% (în cazul siropului simplu). Datorită conținutului
crescut în zahăr, siropurile se pot păstra, în general, timp mai îndelungat. În cazul celor cu conținut
inferior în zahăr este necesară adăugarea de conservanți.
Există trei tipuri de siropuri:
a). Siropuri industriale sau tipizate – se prepară în industrie.

b). Siropuri oficinale – se prepară în farmacie, după rețeta din Farmacopee.

Siorpurile oficinale pot fi la rândul lor:
- siropuri de tip edulcorant – exemplu Siropul simplu, care este considerat cel mai concentrat
sirop în zahăr (64%). Se folosește la prepararea siropurilor magistrale, a poțiunilor sau limonadelor
medicamentoase având rol de vehicul sau de corectiv.
- siropuri de tip aromatizant – conțin în plus arome – Exemplu – Siropul de lămâie sau Siropul
de coji de portocale. Au aceeași utilizare ca Siropul simplu.
- siropuri medicamentoase – conțin și substanțe medicamentoase. Se eliberează ca atare –
Exemplu – Siropul de codeină sau Siropul de beladonă.
Siropurile se administrează intern, cu lingurița sau cu lingura (fiecare din ele vor conține doza
de substanță medicamentoasă pentru o dată!).
O linguriță – conține 6,5 grame de sirop, iar o lingură 20 grame de sirop.
**De fapt:
-1 linguriță = 5 ml, care cântăresc 5 g în cazul apei și 6,5 g în cazul siropului.
-1 lingură = 15 ml, care cântăresc 15 g în cazul apei și 20 g în cazul siropului (sau altfel
spus, 1 lingură este de 3 ori mai mare decât lingurița).

3

Poțiunea
Poțiunea este o soluție apoasă, zaharată, cu conținut scăzut în zahăr (20% sirop). Conține
substanțe medicamentoase dizolvate sau suspendate în apă, se administrează intern. În unele cazuri,
este posibil să se utilizeze ca vehicul o soluție extractivă apoasă (se va înlocui practic apa distilată cu o
infuzie sau cu un decoct). Datorită conținutului scăzut în zahăr, poțiunile nu se pot conserva timp
îndelungat (mediul nu este hiperton ca în cazul siropurilor, iar zahărul reprezintă un substrat nutritiv
pentru dezvoltarea microorganismelor). Ca urmare, poțiunile nu se pot prepara decât în farmacie, ca
preparat magistral și într-o cantiate care să ajungă pentru 3 zile.
** Concret, componentele unei poțiuni sunt:
- una sau mai multe substanțe medicamentoase;
- sirop 20%;
- apă distilată.
Administrarea poțiunilor se face intern, cu lingurița sau cu lingura.
Se consideră că 1 linguriță conține 5 g de poțiune, iar 1 lingură 15 g de poțiune (de 3 ori mai
mult decât lingurița!).

Limonada medicamentoasă
Se mai numește și poțiune efervescentă, având toate componentele poțiunii, plus un amestec
efervescent. Se administrează intern. Prepararea este mai dificilă. Practic, nu se mai prepară în prezent.

1b. Soluțiile apoase pentru uz extern

Sunt soluții care se administrează extern – pe tegumente, pe mucoase, în cavități naturale.
Sunt reprezentate de următoarele forme farmaceutice:

Soluții pentru spălături – conțin substanțe cu efect local; exemplu – soluții pentru spălături
auriculare, oculare, vaginale.

Soluții pentru comprese – sunt soluții care se aplică pe tegumente, prin intermediul unei bucăți
de pânză sau de tifon (compresă). Pentru compresele reci se folosește denumirea de prișniț.
Soluții pentru tratamentul local al cavității bucale

Gargarisme – sunt soluții ce servesc pentru spălături bucale sau pentru gargară. După
utilizare, lichidul nu trebuie înghițit. Mai sunt denumite ”Ape de gură”.

4

Dușuri buco-faringiene – sunt soluții care se aplică pe mucoasa bucală sau mucoasa
fringiană sub formă de jet sau de lichid sub presiune (folosind o pară de cauciuc, o
seringă sau un dispozitiv special).

Colutorii – sunt lichide vâscoase care se aplică la nivelul mucoasei bucale, gingiilor sau
faringelui prin badijonare. Ele formează la locul aplicării un strat protector. Conțin
substanțe cu efect local.

Soluții oftalmice (colire sau picături pentru ochi) sunt soluții apoase care se aplică în sacul
conjunctival sub formă de picături.

Aceste soluții trebuie să îndeplinească obligatoriu 4 condiții:

- să fie sterile;
- să fie perfect limpezi (să nu conțină impurități);
- să aibă pH apropiat sau egal cu cel al secreției lacrimale;

5
 - să aibă presiune osmotică egală sau apropiată cu cea a secreției lacrimale.
Soluțiile oftalmice se prepară de regulă industrial; foarte rar s-ar putea prepara în farmacie. Se
prescriu și se prepară în cantități mici – 10-20 grame.

Soluții pentru cavitatea nazală (picături pentru nas, rhinoguttae)
Sunt reprezentate în general de soluții apoase, dar se pot utiliza și soluții uleioase, emulsii,
suspensii. Se aplică în cavitatea nazală sub formă de picături. Conțin substanțe cu efect local. Se
prepară în cantități mici, industrial.

Soluții pentru ureche ( picături pentru ureche; otoguttae)

Sunt în general soluții apoase, dar se pot utiliza și emulsii sau suspensii. Ca vehiculi se pot
folosi apa, uleiul vegetal sau alți solvenți. Soluțiile pentru ureche se aplică în conductul auditiv extern
sub formă de picături. Se prepară industrial.

Loțiunile (de la cuvântul latin ”lotio” care înseamnă ”a spăla”)

Loținile sunt soluții utilizate la spălarea sau umectarea capului, părului, feței, mâinilor. Conțin

6
substanțe cu efect local.

Clismele (spălături rectale)
Clismele sunt soluții care se introduc intrarectal prin intermediul unui irigator (sau recipient de
material plastic) și al unei canule potrivite.
- clismele cu efect purgativ conțin ca vehicul apă fiartă și răcită la 36 grade, în care se adaugă
sau nu substanțe care favorizează eliminarea conținutului intestinal. Cantitatea de lichid care se
administrează sub formă de clismă purgativă poate fi de 250-500 grame (mililitri).
- clismele medicamentoase sunt soluții medicamentoase care se administrează intrarectal sub
formă de clismă; se utilizează în cantitați relativ mici – de 100-150 grame (mililitrii). Uneori clismele
pot conține substanțe nutritive. Se utilizează temporar, în situații în care pacientul nu poate fi alimentat
pe cale naturală.
Administrarea medicamentelor sub formă de clismă se poate utiliza atunci când administrarea
orală nu este posibilă (vărsături), când substanța medicamentoasă este iritantă pentru mucoasa gastrică
sau când aceasta poate fi inactivată în tubul digestiv. Clisma medicamentoasă reprezintă o alternativă la
administrarea medicamentelor sub formă de supozitoare.
În ultimii ani s-au realizat preparate industriale cunoscute sub denumirea de microclisme,
ambalate în dispozitive speciale, care să permită o admnistrare ușoară.

1c. Soluțiile apoase injectabile

Sunt soluții care se administrează injectabil. Sunt reprezentate de:
- Soluții injectabile în fiole
- Perfuzii
Atât soluțiile injectabile propriu-zise cât și ambalajele, trebuie să îndeplinească anumite
condiții.

7
 Soluțiile injectabile trebuie:
- să fie perfect limpezi,
- să fie sterile,
- să fie apirogene (să nu conțină particule lipoproteice numite pirogeni care provin din
membrana celulelor bacteriene; ajunse în organism, provocă febră)
- să aibă pH și presiune osmotică apropiate sau egale cu cele ale mediului intern. Această
condiție nu este obligatorie pentru soluțiile care se administrează strict intravenos.
Ambalajele din sticlă, sub formă de fiole (ampule), flacoane, borcane se realizează din sticlă
specială (bromosilicat de calciu) care este foarte stabilă și prin urmare nu cedează substanțe spre soluția
cu care vine în contact. Sticla trebuie să fie transparentă (indifernt dacă este incoloră sau este sticlă
brună), bine turnată, fără bule de aer.
Pe fiole se înscrie obligatoriu (prin marcaj sau prin itermediul unei etichete):
- denumirea preparatului,
- doza în mg sau concentrația și volumul,
- numărul de șarjă,
- termenul de valabilitate,
- eventual precizări privind calea de administrare.
* Practic o fiolă care nu are marcaj sau etichetă, sau are marcaj care nu este lisibil, nu
trebuie folosită.
Ambalajele de tip pungi (saci) din plastic trebuie să fie realizate din material de bună calitate
care să nu cedeze substanțe străine și să fie transparente.
Dopurile din cauciuc – se confecționează de asemenea din cauciuc de bună calitate, care să nu
cedeze substanțe străine. Dopurile sunt fixate cu garnituri metalice care asigură o bună închidere.

Soluțiile injectabile în fiole
Soluțiile injectabile în fiole reprezintă o formă farmaceutică industrială. Soluția propriu-zisă,
sticla sau (uneori) materialul plastic din care este făcută fiola trebuie să îndeplinească condițiile
menționate anterior. În general se folosesc fiole de 1 ml, 2 ml, 5 ml, 10 ml; mai rar fiole de 3 ml și 20
ml.

8
 În mod particular, unele soluții injectabile sunt condiționate sub formă de:
- Carpule
Carpulele reprezintă un tip de fiolă sau cartuș care conține soluții medicamentoase (de
obiccei anestezic local) ce urmează să fie injectate cu o seringa specială. Practic este un tub cu un capac
perforabil la un capăt și un dop culisant la celălalt capăt. Reprezintă o formă sub care sunt condiționate
multe dintre anestezicele utilizate în stomatologie.

- Soluții ambalate în seringi de unică folosință

Exemplu – vaccinurile; unele anticoagulante injectabile (Clexan, Fragmine);

9
 - Soluții ambalate în dispozitive speciale de injectare - dispozitive de tip ”pen”
Exemplu - o parte din preparatele de insulină.

- Soluții injectabile ambalate în flacoane

Sunt soluții ambalate în flacoane de sticlă de mici dimensiuni, închise cu dop de cauciuc.
Un astfel de flacon conține mai multe doze. Exemplu – Heparina sodică sau anumite preparate de
insulină.

Perfuziile
Perfuziile sunt soluții apoase sterile care se administrează intravenos într-un volum mai mare de
100 ml, picătură cu picătură, prin intermediul unui ”aparat de perfuzie”(perfuzor). Astfel de soluții sunt
ambalate fie în flacoane de sticlă sau de plastic, fie în pungi de plastic, închise cu dop de cauciuc. Se
prepară industrial.

10
 2. SOLUȚIILE ALCOOLICE
Sunt soluții care se prepară folosind ca vehicul alcoolul etilic sau un amestec de alcool etilic și
apă.
Alcoolul etilic este un solvent polar, care dizolvă bine substanțe organice, mai puțin pe cele
anorganice; nu dizolvă grăsimile, gumele, proteinele. Amestecul de alcool etilic și apă, are capacitate
de dizolvare mai mare decât fiecare din cei doi solvenți în parte. Soluțiile alcoolice sunt mai stabile
decât cele apoase. Alcoolul etilic are efect astringent, din acest motiv soluțiile alcoolice nu se
administrează pe mucosae și nu se pot administra injectabil.
În funcție de calea de administrare, se poate discuta despre:
- soluții alcoolice care se administrează intern
- soluții alcoolice propriu-zise (de regulă sub formă de picături);
- tincturi (soluții extractive alcoolice) - se vor discuta la soluții extractive!
- vinuri medicinale.
- soluții alcoolice care se administrează extern - pe tegumente, NU pe mucoase!
- soluții alcoolice propriu-zise;
- tincturi (soluții extractive alcoolice);
- oțeturi medicamentoase.

Vinurile medicinale – sunt soluții alcoolice cu conținut scăzut în alcool. Se utilizează în
general ca vinuri tonice, care conțin substanțe amare. Atât substanțele amare cât și alcoolul
cresc secrețiile digestive și consecutiv cresc pofta de mâncare.

Elixirurile sunt soluții hidroalcoolice aromatizate, zaharate, care conțin sau nu substanțe
medicamentoase. Conținutul în alcool poate să varieze între 5 și 40%.

11

Oțeturile medicamentoase sunt forme farmaceutice care folosesc ca solvent oțetul. Exemplu –
oțetul aromatic (preparat oficinal) care are efect revulsiv.
3. SOLUȚIILE ULEIOASE
Sunt soluții care folosesc ca vehicul uleiul, în general ulei de floarea soarelui, iar substanțele
medicamentoase pe care le conțin trebuie să fie liposolubile.
După calea de administrare, soluțiile uleioase se împart în:
- soluții pentru uz intern – relativ puține; se administrează sub formă de picături, mai rar cu
lingurița.
- soluții pentru uz extern – se administrează în general pe tegumente; alteori sub formă de
picături în cavitatea nazală sau în conductul auditiv intern.
- soluții injectabile – se administrează numai intramuscular; trebuie să îndeplinească condiții
similare cu cele discutatate la soluțiile injectabile apoase.

* Un loc aparte ocupă uleiurile volatile și uleiurile cu proprietăți farmacoterapeutice

proprii.
Uleiurile volatile conțin substanțe volatile. Unele se utilizează în stomatologie. Sunt
reprezentate de: uleiul de mentă (conține mentol), uleiul de cuișoare (conține eugenol, iar din eugenol
s-a realizat eugenatul de zinc, utilizat în stomatologie), uleiul de eucalipt (conține eucaliptol), etc.
Uleiurile cu proprietăți farmacoterapeutice proprii sunt reprezentate de:
- uleiul de ricin și uleiul de in – care au proprietăți purgative;
- uleiul de parafină – are proprietăți laxative;
- uleiul de pește – reprezintă sursă de vitamina A, vitamina D și de acizi grași nesaturați.

12
 4. SOLUȚIILE GLICERINATE
Sunt soluții care folosesc ca vehicul glicerina. Aceasta se caracterizează prin faptul că aderă la
mucoase și la tegumente. Astfel de soluții se pot aplica pe mucoasa bucală (cu utilizare și în
stoatologie) sau pe tegumente. Conțin substanțe cu efect local.

5. SOLUȚIILE CU SOLVENȚI NEPOLARI

Sunt soluții care folosesc ca vehiculi solvenți nepolari, reprezentați de eter, cloroform, benzen.
Se folosesc relativ rar. Cloroformul este utilizat pentru extracția multor principii active.
6. SOLUȚIILE EXTRACTIVE
Sunt soluții obținute prin extragerea unor substanțe (sau principii active) din produse vegetale
(mai rar din produse animale) într-un mediu lichid.
Extracția se poate face în:
- apă – se obține o soluție extractivă apoasă, care se mai numește hidrolat;

13
 - alcool etilic (sau amestec de alcool etilic și apă) – se obține o soluție extractivă alcoolică,
care se mai numește tinctură.
- ulei (mai rar) – se obține o soluție extractivă uleioasă.
Soluțiile extractive apoase se pot obține prin următoarele metode de extracție:
- prin macerare – presupune punerea părților din plantă în apă rece și menținerea la
temperatura camerei un anumit timp; preparatul obținut se va numi macerat.
- prin infuzare – presupune adăugarea de apă încălzită la fierbere peste produsul vegetal
(practic produsul vegetal se opărește; nu este corect să se fiarbă). Preparatul care se obține se numește
infuzie. Exemplu – Infuzia de flori de tei. Infuzarea se indică pentru produse vegetale friabile (frunze,
flori), care conțin în general substanțe volatile ce s-ar evapora prin fierbere.
- prin decocție – presupune fierberea părților de plantă în apă, de regulă timp de 30 de minute.
Metoda se folosește pentru extracția substanțelor din părți dure ale palntelor – scoarță, rădăcină, rizomi.
Preparatul care se obține se numește decoct.
Amestecurile din plante (mărunțite potrivit), numite specii, se pot utiliza la prepararea soluțiilor
extractive apoase.
Hidrolatul (soluția extractivă apoasă) se poate utiliza ca atare (administrat/ă intern sau extern -
după caz) sau poate să intre în componența unor preparate magistrale (poțiuni, limonade
medicamentoase).
Tincturile se pot prepara prin macerare sau percolare.
Percolarea presupune trecerea lichidului de extracție de sus în jos, prin straturi succesive de
produs vegetal așezate într-un vas numit percolator.
Există și excepții reprezentate de tincturi cu stabilitate redusă care se prepară prin dizolvarea
unui extract uscat în alcool – exemplu – Tinctura de opiu (se dizolvă extract de opiu în alcool).
Tincturile se pot utiliza ca atare – administrându-se după caz, extern (doar pe tegumente!) sau
intern (sub formă de picături).
Exemplu:
- Tinctura de beladonă, se administrează intern - conține atropină;
- Tinctura de opiu, se administrează intern - conține morfină.
Există și situații în care tincturile intră în componența unor preparate industriale.
* Extractele vegetale sunt preparate obținute prin concentrarea soluțiilor extractive. Există
extracte fluide (lichide), extracte moi și extracte uscate. Exemplu de extract uscat – Extractul de

14
beladonă care conține atropină 1,5%.

B. Suspensiile
Suspensiile, numite și mixturi, sunt forme farmaceutice care conțin substanțe insolubile în apă,
fin divizate (pulberi), dispersate în apă.
Întrucât suspensiile pot sedimenta, la prepararea lor se utilizează de regulă agenți de dispersie
(au acțiune tensioactivă), iar pe etichetă se face mențiunea ”a se agita înainte de întrebuințare”.
Suspensiile se pot administra intern, extern (pe tegumente sau sub formă de picături pentru nas,
ureche) sau injectabil. Administrarea injectabilă se poate face intramuscular – astfel de preparate fiind
de regulă preparate retard (preparate de depozit). Ele se caracterizează prin faptul că de la locul
injectării susbstanța medicamentoasă se dizolvă lent în lichidul extracelular, trece în sânge lent și
realizează un efect prelungit. Alte preparate injectabile sub formă de suspensie se administrează
subcutanat, periarticular, intraarticular sau în unele țesuturi.

C.Emulsiile
Sunt preparate care conțin 2 lichide nemiscibile, dintre care un lichid este dispersat sub formă
de picături fine (faza dispersată) într-un alt lichid numit mediu de dispersie. De regulă una din faze este
apoasă și cealată uleioasă. Pentru stabilizarea emulsiei se adaugă agenți emulgatori care reduc
tensiunea superficială. Emulsiile pot fi de tip ulei în apă sau apă în ulei.
Emulsiile se pot administra:
- extern - de regulă pe tegumente; uneori sub formă de picături pentru ureche, nas;
- intern (se utilizează cele de tip ulei în apă);
- injectabil – relativ rar, în principal se injectează intramuscular; în mod excepțional se pot
utiliza emulsii care conțin particule micronizate, preparate special pentru administrare intravenoasă în
perfuzie.

FORME FARMACEUTICE GAZOASE

Formele farmaceutice gazoase sunt reprezentate de aerosoli.
Aerosolii sunt sisteme disperse formate din particule de lichid (picături fine) sau particule
solide (pulbere foarte fină) dispersate într-un vehicul gazos (gaz inert, freon, etc). Altfel spus, sunt
amestecuri de tip ”lichid în gaz” sau ”solid în gaz”. Cele mai multe preparate de acest fel sunt
preparate industriale (tipizate), ambalate în flacoane speciale care permit administrarea (flacoane de tip

15
”flacon presurizat”, ”flacon presurizat-dozat, ”turbuhaler”, ”diskus” sau alte tipuri).
Aerosolii se administrează extern:
- pe cale inhalatorie;
- pe tegumente sau mucoase.
Aerosolii care se administrează inhalator conțin particule cu dimensiuni mici, de ordinul
micronilor (micronizate) care să poată ajunge la nivelul bronhiilor de calibru mic. Sunt preparate
tipizate, ambalate în flacoane speciale, de tip ”flacon presurizat-dozat, flacon tip ”turbuhaler”, flacon
tip ”diskus”. Exemplu – preparate care conțin bronhodilatatoare (Ventolin) sau glucocorticoizi
administrați inhalator. Uneori se poate recurge și la administrarea cu aparate de aerosolizare.

** În afară de aerosoli, mai există unele substanțe medicamentoase care se administrează

inhalator. Acestea sunt anestezice generale, reprezentate de gaze anestezice (protoxidul de azot) și de
lichide volatalile (eter, halotan). Administrarea lor se face cu aparate speciale, în sala de operații.
Practic nu sunt considerate forme farmaceutice.

16
 Aerosolii cu administrare pe tegumente sau mucoase conțin substanțe cu efect local, sunt
ambalate în flacoane presurizate, se administrează prin pulverizare.

Exemplu: - Oximed – se administrează pe tegumente;

- Hexoral – se administrează pe mucoasa bucală;
- preparate care se pulverizează pe mucoasa nazală (utilizate în diverse forme de
rinite).

17
LUCRU _ L.p. Medicină Generală

- Farmacografie–reguli generale de prescriere a rețetei; părțile rețetei;- -

- Receptură forme farmaceutice – partea 1

FARMACOGRAFIE – REGULI GENERALE DE PRESCRIERE A

REȚETEI; PĂRȚILE REȚETEI

Farmacografia este domeniul farmacologiei care studiază rețeta și modul de prescriere a

medicamentelor pe rețetă.
Rețeta este o recomandare scrisă, privind tratamentul medicamentos al pacientului. Este
scrisă de regulă de către medic (în unele țări poate fi prescrisă și de personalul medical mediu) și se
adresează farmacistului. Este înmânată de medic pacientului, fiind necesară acestuia pentru
eliberarea medicamentelor din farmacie.
Pentru farmaciile care deservesc spitalele, medicamentele se prescriu și se eliberează pe baza
condicilor de medicamente, care se completează de către medici (actualmente în sistem electronic);
aceleași medicamente sunt menționate și în foaia de observație a bolnavului.
Rețeta reprezintă un document medical și totodată document medicolegal.

Reguli generale de prescriere a rețetei

- redactarea rețetei se face în limba oficială a unei țări (de regulă limba națională); uneori se
utilizează și anumite prescurtări provenite din limba latină (acestea având o anumită semnificație);
- rețeta se redactează cu cerneală sau pix, citeț (lisibil), pe formulare tip, care au partea de sus
tipărită; nu se admit modificări, corecturi.

1
 - redactarea se face de către medic, în prezența pacientului; nu se va redacta de către asistentă,
nu se va dicta acesteia;
- la stabilirea dozelor și cantităților de medicament prescris, este obligatorie respectarea dozelor
maxime;
- este obligatoriu ca în partea de jos a rețetei sau/și acolo unde se termină prescriera, să existe
data, semnătura și parafa medicului, ștampila unității medicale. Dacă este necesar ca prescrierea să
se continue și pe ”dosul rețetei”, în partea de jos a rețetei (vorbim de ”fața rețetei”) se va face
mențiunea ”VERTE” (provine din latină - ”întoarce” în traducere exactă), se va continua prescrierea
mediacamentelor pe ”spatele rețetei”, urmând ca acolo unde se termină propriu-zis prescierea să se
pună din nou data, semnătura și parafa medicului, ștampila unității medicale.

2
 Părțile rețetei
Teoretic se descriu 4 părți ale rețetei: superscripție, inscripție, subscripție, instrucție.
SUPERSCRIPȚIA – este partea tipărită a rețetei; cuprinde date care privesc unitatea medicală în
care se prescrie (numele spitalului, cabinetului medical), date ale pacientului (nume, prenume, vârstă,
domiciliu), numărul din registru de consultații (sau, după caz, numărul fișei medicale, numărul foii de
observație), diagnosticul. Completarea acestor date este obligatorie. Diagnosticul menționat pe rețetă
trebuie să fie complet și să justifice medicația prescrisă. Se acceptă să nu se completeze rubrica
diagnostic în 2 situații – dacă pacientul suferă de o boală gravă, cu prognostic nefavorabil sau dacă se
consideră că diagnosticul nu trebuie făcut public.
INSCRIPȚIA – este partea care cuprinde denumirea medicamentului; trebuie redactată pe un
singur rând; va începe totdeauna cu prescurtarea Rp.
Rp vine de la latinescul ”recipe” - în traducere exactă - ”primește”. Este o formulă de politețe
către farmacist, de tipul ”primește te rog și onorează rețeta mea”.
Pentru preparatele industriale, inscripția cuprinde:
- prescurtarea Rp,
- numele medicamentului,
- forma farmaceutică,
- uneori - doza pe formă farmaceutică
Numele medicamentului sau substanței medicamentoase se scrie cu literă mare. De regulă este
denumirea comercială sau uneori denumirea comună internațională. Nu se acceptă formule chimice,
simboluri chimice (nu scriem Clorură de K !!), prescurtări; nu se acceptă denumiri populare. În
principiu, prescurtările pot pot crea confuzii grave!!!
Pentru forma farmaceutică se pot utiliza anumite prescurtari, cum sunt:
- pentru comprimat – cp sau cpr (oricare din ele);
- pentru capsulă – cps;
- pentru drajeu – dj.
Pentru preparatele magistrale - inscripția este adesea mai complexă – în principiu cuprinde
numele substanțelor medicamentoase. Dacă sunt mai multe substanțe pentru același preparat, se scriu
una sub alta, iar în dreptul fiecărei substanțe se scriu cantitațile corespunzătoare, în grame (se va detalia
la prescrierea formelor farmaceutice).

3
 Exemplu – inscripție pentru preparat tipizat:
Rp Paracetamol cpr 500 mg
…..........................................
….........................................

SUBSCRIPȚIA – este partea rețetei care se adresează farmacistului. Se redactează pe rândul

care urmează inscripției. Ea poate să cuprindă (după caz) cantitatea de medicament – precizată
topdeauna cu cifre romane - sau unele prescurtări provenite din limba latină. Prescurtările din limba
latină se folosesc pentru unele preparate magistrale și au anumite semnificații.
Exemplu:
- m.f. - vine din latină de la ”misce fiat” - în traducere - ”amestecă să fie” - se folosește ca m.f.
pulbere, m. f. unguent, etc.
- f. as. - vine de la ”faci asemenea” sau ”faci asimilis” - în traducere - ”fă la fel” - folosit ca
”f.as. Nr. ..”
- există situații în care subscripția poate lipsi pentru că se subânțelege.
Exemplu de subscripție în cazul prepratului Paracetamol;
Rp Paracetamol cpr 500 mg
Nr. XX
…...................................
S-au prescris 20 comprimate. Numărul de comprimate echivalează cu cantitatea prescrisă și
precizează cu cifre romane. Reprezintă numărul de comprimate care se va elibera de farmacie.
INSTRUCȚIA – este partea rețetei care se adresează în principiu pacientului sau unei persoane
calificate ce urmează să administreze tratamentul.
Începe cu prescurtarea D.s. - provenită din latină de la ”detur et signature”. Se poate traduce ca
”dă și semnează” sau ”dă și asumă-ți răspunderea”. După D.s. se trec o serie de date referitoare la
administrarea respectivului medicament. În principiu instrucția trebuie să fie scrisă detaliat, pe înțelesul
pacientului, fără prescurtări.
Datele din instrucție se menționează într-o anumită ordine – respectiv:
D.s., calea de administrare, locul administrării (dacă e cazul), doza pentru o dată (precizată ca
număr de comprimate, capsule, fiole, alteori linguri, lingurițe, picături etc), ritmul de administrare,
alte precizări de tipul înainte de masă, după masă, dizolvat în apă, etc.

4
 Exemplu de instrucție în cazul prepratului Paracetamol:
Rp/Paracetamol cpr 500 mg
Nr. XX
D.s. intern, câte 1 comprimat de 3 ori pe zi.
În instrucție:
- nu se prescurtează comprimat la cp sau cpr;
- nu se acceptă precizări de tipul”1cpx3/zi sau ”3 comprimate pe zi” (ar putea să le administreze
pe toate 3 o dată);
- nu se acceptă formulări de tipul ”după avizul medicului”.
*** Dacă pe o rețetă se prescriu mai multe medicamente, superscripția rămâne comună și
fiecare medicament va avea inscripție, subscripție, instrucție; se va face însă o ”numerotare a
prescurtărilor Rp.
Exemplu:
Rp1/ Paracetamol cpr 500 mg
Nr. XX
D.s. intern, câte 1 comprimat de 3 ori pe zi.

Rp2/ Amoxicilină cps 500 mg

Nr. XX
Ds. intern, căte o capsulă la 8 ore

Sau se mai poate scrie astfel:

Rp/
1. Paracetamol cpr 500 mg
Nr. XX
D.s. intern, câte 1 comprimat de 3 ori pe zi.

2. Amoxicilină cps 500 mg

Nr. XX
Ds. intern, căte o capsulă la 8 ore

Prescrierea substanțelor din categoria toxice și stupefiante (morfină și substanțe înrudite)

implică respectarea următoarelor reguli:
- prescierea se va face pe formular special de tip ”formular galben” - redactat în 4 exemplare;

5
 - precizarea cantităților se va face în cifre și litere; Exemplu – fiole VI (șase)
- se vor respecta dozele maxime.

Actualmente putem discuta și despre alte tipuri de rețete – rețete prescrise pe formular special
de tip ”formular verde” pentru anumite prepate (barbiturice, benzodiazepine, codeină), rețeta prescrisă
în sistem electronic – pentru medicamentele compensate.

PRESCRIEREA FORMELOR FARMACEUTICE – PARTEA 1

1. Prescrieți o pulbere nedozată nedivizată

Se prescrie o pulbere nedozată nedivizată, preparat magistral pentru un pacient cu ulcer.
Cantitatea de pulbere este de ordinul zecilor de grame. Pentru a fi utilă în ulcer alegem să
conțină substanțe cu efect antiacid.

6
 Aceste substanțe sunt:
- Bicarbonatul de sodiu – antiacid alcalinizant- se va prescrie în cantitate de 10 g.
- Oxidul de magneziu – antiacid neutralizant, care determină însă accelerarea tranzitului
intestinal, putând determina diaree – se va prescrie în cantitate de 10 g.
- Carbonatul de calciu – tot antiacid neutralizant, care determină însă constipație. Pentru a nu se
modifica tranzitul intestinal, este necesar să existe un raport de 1/3 între oxidul de magneziu și
carbonatul de calciu. Prin urmare – cantitatea care se prescrie e bine să fie de 30 g. Dacă pacientul are
diaree, se va scădea cantitatea de oxid de magneziu sau se va renunța la el.

Dg. Ulcer duodenal

Rp/ Bicarbonat de sodiu
Oxid de magneziu aa 10 g
Carbonat de calciu 30 g
m.f. pulbere
D.s. intern, câte o linguriță la o oră după mesele principale și la nevoie

Cele trei substanțe se scriu una sub alta, iar în dreapta se trec cantitățile corespunzătoare, în
grame.
Întrucât Bicarbonatul de sodiu și Oxidul de magneziu se prescriu în cantități egale, notarea se
face intr-un mod special – se trece în dreptul celei de-a doua substanțe (oxidul de magneziu)
prescurtare aa urmată de cantitate (10 g). Prescurtarea ”aa” provine din latină de la ”ana aegales
partes” - în traducere ”în aceleași părți egale”, iar în limbajul uzual ”ana parte” sau ”în părți egale”.
Notația ”aa” se poate utiliza atunci când două sau mai multe substanțe sunt scrise una sub
cealaltă și se prescriu în cantități egale. Se poate trage eventual o linie verticală sau puțin oblică în
dreptul respectivelor substanțe.
ATENȚIE! - Inscripția în acest caz este
Rp/ Bicarbonat de sodiu
Oxid de magneziu aa 10 g
Carbonat de calciu 30 g
În subscripție se folosește prescurtarea m.f. (amestecă să fie). Subscripția ar putea chiar să
lipsească în acest caz, deoarece se subânțelege (din 3 pulberi rezultă practic tot o pulbere).
Administrarea se face oral, cu lingurița (unitate de măsură aproximativă), la o oră după masă,
deoarece durerea din ulcer se calmează la ingestie de alimente și reapare la 1-2 ore după masă.

7
 2. Prescrieți o pulbere divizată în pachete
Se prescrie o pulbere divizată în pachete, care conține un purgativ osmotic, respectiv sulfat de
magneziu. Acesta se poate administra în constipație ocazională, dar nu este avantajos în constipația
cronică. Doza la care are efect purgativ este de 15 g (grame!) o dată. Prin urmare, 15 g va fi doza
pentru un pachet. La doză de 5 g o dată are efect colecistokinetic.
Dg. Constipație ocazională
Rp/ Sulfat de magneziu 15 g
pentru un pachet
f.as. nr. III
D.s. intern, câte un pachet dizolvat într-un pahar cu apă, seara la culcare
În subscripție s-a folosit mențiunea f.as. (fă la fel); s-a prescris un număr mic de pachete pentru
că adminsitrarea e ocazională.
Administrarea se face seara, după dizolvare într-un pahar cu apă, pentru că efectul se va
produce după un număr de ore - în decursul nopții sau dimineața.

3. Prescrieți pulbere divizată în flacoane pentru prepararea de soluții injectabile

Dg. Pneumonie pneumococică
Rp1/ Penicilină G potasică flacoane 400 000 U. I.
Nr. XL
D. s. inj. i.m. , câte 2 flacoane la 6 ore
Rp2/ Ser fiziologic fiole 10 ml
Nr. XX
D.s. pentru dizolvarea penicilinei
Explicații
S-a prescris benzil penicilină sare potasică – cu denumirea comercială de Penicilină G
potasică sub formă de flacoane a 400 000 U.i., în doză zilnică de 3 200 000 UI. Această doză se
fracționează în 4 prize administrate la 6 ore. Altfel spus, se administrează o doză de 800 000 UI la 6
ore, adică 2 flacoane la 6 ore. Prescrierea s-a făcut pentru 5 zile.
Pulberea din flacoane trebuie dizolvată în ser fiziologic. Ca urmare, se adaugă pe rețetă Ser
fiziologic, fiole de 10 ml.
Numărul de flacoane necesar este de 8 flacoane pe zi (2 flacoane la 6 ore). Pentru 5 zile sunt
necesare 40 flacoane – precizarea numărului se face cu cifre romane, adică XL. Injectarea se face

8
intramuscular - pe rețetă se precizează – inj. i.m.
În cazul serului fiziologic, este recomandabil să se utilizezeze 1 ml la 100 000 UI penicilină sau
cel mult 1 ml la 250 000 UI, altfel spus 2-4 ml per flacon. Prin urmare, la cele 2 flacoane administrate o
data se vor folosi 4-8 ml ser fiziologic, fiind suficientă 1 fiolă de ser fiziologic. Pentru o zi vor fi
necesare 4 fiole, iar pentru 5 zile 20 de fiole; pe rețetă se menționează XX fiole. În instrucție se face
precizarea – ”pentru dizolvarea penicilinei”.
Administrarea benzilpenicilinei în pneumonia pneumococică este justificată de faptul că
pneumococul este sensibil la penicilină.

4. Prescrieți capsule operculate

Se va prescrie Amoxicilină care este condiționată sub formă de capsule operculate. Capsulele
operculate se prepară în industrie.
Amoxicilina este o penicilină cu spectru larg, care se indică și în infecții orodentare. Are efect
bactericid și acționează prin inhibarea sintezei peretelui bacterian. Se administrează de obicei în doze
de 500 mg (1 capsulă) la 8 ore. Durata tratamentului într-o infecție este de minim 5 zile.
Dg. Abces parodontal
Rp/ Amoxicilină cps 500 mg
Nr. XX
D. s. intern, câte o capsulă la 8 ore
Pe această rețetă s-au prescris 20 capsule, ceea ce înseamnă o durată de tratament de
aproxiamtiv 7 zile. De menționat că s-a utilizat prescurtarea adecvată pentru capsulă, respectiv cps.

5. Prescrieți comprimate
Se va prescrie Propranolol care există sub formă de comprimate de 40 mg și de 10 mg.
Comprimatele sunt forme farmaceutice industriale sau tipizate.
Propranoloul este un β blocant neselectiv, adică blochează receptorii adrenergici β1 și β2. Prin
blocarea receptorilor β1 are efect antihipertensiv (în special prin scăderea secreției de renină), efect
antianginos și antiaritmic. Comprimatele de 10 mg (doză mica), se folosesc rar. Cele de 40 mg se
folosesc mai frecvent. Administrara trebuie făcută în 2-3 prize pe zi.
Dg. Hipertensiune arterială
Rp/ Propranolol cp (cpr) 40 mg
Nr. I flacon
D.s. intern, câte 1 comprimat de 2 ori pe zi, sub controlul tensiunii arteriale.

9
 Pe rețetă s-a prescris Propranolol ca antihipertensiv, în doză relativ mică, care se poate crește
dacă valorile tensionale nu scad corespunzător. Cantitate este menționată ca flacon, care conține un
număr de 50 comprimate.

6. Prescrieți drajeuri
Se va prescrie Diclofenac sub formă de drajeuri a 50 mg. Drajeurile sunt forme farmaceutice
industriale.
Diclofenacul este antiinflamator nesteroidian. Acționează prin inhibarea ciclooxigenaziei
(COX), cu scăderea sintezei prostaglandinelor. Doza de diclofenac pentru o zi este de 100-150 mg.
Alegem să administrăm 100 mg/zi, fracționat în 2 prize, respectiv 1 drajeu de 2 ori pe zi.
Dg. Nevralgie intercostală dreaptă

Rp/ Diclofenac dj 50 mg
Nr. XIV
D. s. intern, câte un drajeu de 2 ori pe zi, după mese
La pecizarea formei farmaceutice s-a folosit prescurtarea dj. Cantitatea de diclofenac prescrisă
este de 14 drajeuri, ceea ce înseamnă 7 zile de tratament.

7. Prescrieți supozitoare
Se prescriu supozitoare în 2 variante – respectiv preparat tipizat și preparat magistral
a). preparat tipizat
Dg. Sindrom dispeptic
Rp/ Emetiral supozitoare 25 mg
Nr. VI
D.s. extern, intrarectal, câte un supozitor de 3 ori pe zi

Emetiral este un preparat comercial sub formă de supozitoare sau de comprimate filmate.
Substanța activă este Proclorperazina. Are rol antivomitiv (antiemetic) adică înlătură greața și
vărsăturile. Acționează prin inhibarea receptorilor dopaminergici (D2) și muscarinici (M1) din SNC.
Există supozitoare de 5 mg (doză mică, utilizate mai rar) și de 25 mg. S-au prescris cele de 25
mg. Cantiatea prescrisă (numărul de supozitoare) este mica (mic) pentru că nu este un tratament de
durată. Se precizeză în instrucție că administrarea se face extern (calea de administrare), intrarectal
(locul admnistrării), câte un supozitor de 3 ori pe zi

10
 b) preparat magistral

Dg. Colică renală stângă

Rp/ Papaverină clorhidrică 0,08 g
Extract de beladonă
Fenobarbital aa 0,02 g
Excipient q.s.
pentru un supozitor
f.as. Nr. X
D.s. extern, intrarectal, câte un supozitor la nevoie
S-au prescris supozitoare preparat magistral care să conțină substanțe antispastice, utile în colica
renală. S-a adaugat Fenobarbital în doză mică, cu efect sedativ. Precizarea (și utilizarea) excipientului
este obligatorie (altfel nu se poate prepara supozitor). De menționat că un supozitor conține practic
doza pentru o dată din fiecare substanță.
Papaverina folosită ca Papaverină clorhidrică (sub formă de sare pentru că este alcaloid) este
antispastic musculotrop. Acționează direct pe musculatura netedă. Se poate prescrie în doze de 60-100
mg pentru o dată. Alegem doza de 80 mg o dată, adică 0,08 g.
Atropina este antispastic neurotrop (blochează receptorii muscarinici). Într-un astfel de preparat
se utilizează ca Extract de beladonă. Extractul de beladonă conține atropină 1,5%. Ne propunem să
administrăm 0,3 mg atropină o dată. Se calculează în ce cantitate de Extract de beladonă se găsesc 0,3
mg Atropină, folosind ”regula de trei simplă”
100 mg Extract de beladonă..................................1,5 mg Atropină
x mg Extract de beladonă...................................0,3 mg Atropină
x= 0,3x100/1,5= 1x100/5= 20 mg Atropină= 0,02 g Atropină
Fenobarbitalul se administrează în doză de 20 mg, respectiv 0,02 g o dată. La această doză are
efect sedativ. Rolul său în acest preparat este adjuvant, pentru că în colica renală pacientul este agitat,
deoarece durerea este intensă și nu există poziție antalgică. Se folosește notarea aa (ana parte) pentru
Extractul de beladonă și Fenobarbital, întrucât sunt în cantități egale. (0,02 g)
Pentru excipient se folosește notarea Excipient q.s. Excipientul se menționează totdeauna pe
ultimul loc, întrucât este substanță ajutătoare.
Notarea q.s. este prescurtare de la expresia ”quantum satiss”, din latină. Semnificația acesteia
este ”cât trebuie” sau, în acest caz, ”cât trebuie și ceea ce trebuie” (pentru că de fapt nu denumim
excipientul, urmând ca farmacistul să aleagă excipientul cel mai potrivit. Se precizează în instrucție că
administrarea se face extern (calea de administrare), intrarectal (locul admnistrării).

11
 LUCRU _ L.p. Medicină Generală

RECEPTURĂ FORME FARMACEUTICE – partea aII-a

8. Prescrieți un unguent
Se prescriu 2 variante – un unguent preparat tipizat - la punctul a) și un unguent-pastă -
preparat magistral - la punctul b).
a) Unguent preparat tipizat

Dg. Dermatită alergică

Rp/ Flucinolon N cremă
Nr. I tub
D.s. extern, pe tegumente, în zona afectată, în strat subțire, de 2 ori pe zi.

Explicații
Preparatul prescris se numește Flucinolon N. Este un preparat tipizat sub formă de unguent
cremă (cremă). Conține un glucocorticoid (Fluocinolon) care se administrează doar local și un
antibiotic numit Neomicină care se administrează și el exclusiv local.
Fluocinolonul are efect antiinflamator și antialergic. Întrucât leziunile cutanate s-ar putea
suprainfecta (mai ales că glucocorticizii favorizează infecțiile), se poate asocia glucocorticoidul cu un
antibiotic care se aplică local.
Administrarea se face extern (calea de administrare), pe tegumente (locul administrării), desigur
doar în regiunea afectată. Este foarte important să se menționeze și să se administreze în strat subțire,
pentru că administrarea în cantități mari favorizează absorbția substanțelor medicamentoase, mai ales
dacă aplicarea se face pe o suprafață mare și cu leziuni cutante.
b) Unguent magistral; unguent-pastă

Dg. Cheilită acută

Rp/ Talc
Oxid de zinc
Lanolină
Vaselină aa 10 g
m. f. unguent
D.s. extern, pe tegumente, în regiunea afectată. de 2 ori pezi

1
 Explicații
Se prescrie un unguent-pastă (pastă) – preparat magistral, cu efect protector și emolient.
Baza de unguent este reprezentată de Lanolină și Vaselină (se pun de regulă în cantități egale).
În mod particular, pentru acest unguent pescrierea se face în cantități egale pentru toate
componentele, adică ”ana parte” 10g, respectiv câte 10 grame din fiecare. Cantitatea totală de unguent
este de 40 de grame.
Conform definiției, unguentul pastă trebuie să conțină pulbere într-un procent mai mare de 25%.
În acest caz, pulberea este reprezentată de Talc și de Oxidul de zinc, care reprezintă împreună
un procent de 50%. Efectul acestui unguent este emolient și protector.
În subscripție se face mențiunea ”m.f. unguent”, adică ”amestecă să fie unguent”.

9. Prescrieți o soluție apoasă pentru uz intern administrată în picături

Se prescriu 2 variante de ”soluție apoasă pentru uz intern administrată în picături”
respectiv variantă magistrală și variantă tipizată
a) preparat magistral

Dg. Ulcer duodenal – perioadă dureroasă

Rp/ Atropină sulfurică 0,02 g
Apă distilată ad 20 g
D.s. intern, câte 10 picături de 3 ori pe zi, înainte de mese, iar seara la culcare
20 de de picături

Explicații
S-a prescris ”soluție apoasă pentru uz intern administrată în picături”, care conține Atropină (se
utilizează ca atropină sulfurică pentru că este alcaloid).
Atropina este antisecretor gastric și antispastic – de aceea se administrează la un pacient cu
ulcer. Acționează prin blocarea receptorilor muscarinici (este parasimpatolitic).
Conform definiției această formă farmaceutică se prescrie în cantități mici, de ordinul 10g, 20 g,
30 g, excepțional pot fi 50 g. Administrarea se face oral – pe rețetă se precizează intern. Alegem să
prescriem o cantitate de 20 g – ceea ce se notează pe rețetă ca ad 20 g. Mențiunea ad însemnă ”până
la....”
Concentrația unei astfel de soluții trebuie să fie 1%0 (unu la mie). Trebuie să calculăm care este
cantitatea de atropină necesară.

2
 1000 g. soluție …...........................................1g. Atropină
20 g soluție.................................................x g Atropină
x= 20x1/1000 = 2/100 = 0,02 g Atropină
Ne propunem ca doza de atropină pentru o dată să fie 0,5 mg. Vom administra această doză de 3
ori pe zi., iar seara la culcare o doză dublă de 1 mg . Trebuie să calculăm în câte picături din această
soluție dse regăsesc 0,5 mg și respectiv 1 mg, pentru că de fapt pacientul primește doza pentru o dată
într-un număr de picături din soluție.
Fiind soluție apoasă – 1 g soluție se împarte în 20 picături.
Dacă vom știi câtă atropină este într-un gram de soluție, vom știi practic câtă atropină este în 20
de picături. Calculăm acest lucru
1000 g. soluție …...........................................1g. Atropină
1 g. soluție …................................................x g. Atropină
x= 1x1/1000 = 0,001 g = 1 mg.
Prin urmare – 1 g de soluție = 20 picături care conțin 1 mg de atropină.
Doza de 0,5 mg Atropină pe care ne-am propus-o se va regăsi în 10 picături.
Practic se vor administra câte 10 picături de 3 ori pe zi, înainte de mese (pentru că
antisecretoarele gastrice se administrează înainte de mese), iar seara la culcare 20 de de picături

b) preparat tipizat
Dg. Agitație pe fond psihotic
Rp/ Haloperidol soluție
Nr. I flacon
D.s. intern, câte 10 picături de 4 ori pe zi

Explicații
Haloperidolul face parte din clasa neuroleptice. Diminuă sau înlătură simptomele din bolile
psihice (agitație, halucinații, etc.). Există sub formă de soluție pentru uz intern administrată în picături
– preparat tipizat (industrial). Acesta se caracterizează prin faptul că 1 gram de soluție conține 2 mg
haloperidol.
Ceea ce știm despre orice soluție pentru uz intern administrate în picăruri este că 1 gram de
soluție se împarte în 20 de picături. Prin urmare în 20 picături sunt de fapt 2 mg de Haloperidol.
Doza uzuală, în tratamentul de întreținere, pentru un pacient cu afectare psihică poate varia
între 1 si 4 mg/zi, fracționat în 3-4 prize pe zi.

3
 Alegem doza zilnică de 4 mg - adică 2 grame de soluție, respectiv 40 picaturi pe zi (2gx20
picături=40 picături), pe care le administrăm fracționat, câte 10 picături de 4 ori pe zi.

10. Prescrieți un sirop

Dg. Bronșită acută
Rp/ Sirop expectorant
Nr. I flacon
D.s. intern, câte o lingură de 3 ori pe zi

Explicații
Siropul expectorant este un sirop tipizat, care conține ”extract pectoral fluid” (20g) și clorură de
amoniu în doză mică – 500 mg la 100 g sirop. Clorura de amoniu este expectorant secretostimulant iar
”extractul pectoral fluid” are efect expectorant slab și efect emolient (scade iritația căilor respiratorii)
Se pot administra 3 – 5 linguri pe zi. Efectul expectorant este util în tusea productivă (tusea cu
expectorație). Alegem să adminstrăm câte o ligură de 3 ori pe zi.
În bronșita acută, tusea este productivă (tuse cu expectorație). Prin urmare este util să se
administreze sirop expectorant.

11. Prescrieți o poțiune

Dg. Bronșită acută
Rp/ Iodură de potasiu
Clorură de amoniu aa 2 g
Sirop 30 g
Apă distilată ad 150 g
D.s. intern, câte o lingură de 3 ori pe zi

Explicații
Poțiunea se prepara numai în farmacie, ca preparat magistral. Alegem să prescriem o poțiune
care să conțină 2 substanțe cu efect expectorant - Iodura de potasiu și Clorura de amoniu. Ambele sunt
expectorante secretostimulante.
Clorura de amoniu acționează prin mecanism reflex care presupune iritarea mucoasei gastrice,
ceea ce va determina reflex creșterea secreției serosa bronșice.
Iodura de potasiu se elimină în secreția bronșică. Acționează atât prin mecanism reflex (identic
cu cel al Clorurii de amoniu) cât și prin mecanism direct care constă în stimularea celulelor secretoare
din mucoasa bronșică.

4
 Cantitatea de poțiune prescrisa (150 g) este calculată astfel încât sa ajungă 3 zile.
Calculul pornește de la faptul că se administrează 1 lingură (15 g poțiune) de 3 ori pe zi, adică 3
linguri pe zi, respectiv 9 linguri în 3 zile – se rotunjește la 10 linguri (pentru ușurința calculelor,
cântăririi, etc.).
10 lingurix15 g/lingură = 150 g poțiune. Se notează pe rețetă ca ad 150 g. Reamintim că ad
înseamnă ”până la...”
Conform definiției poțiunii, aceasta trebuie sa conțină sirop 20% si apă distilată ca vehicul (este
soluție apoasă zaharată !). 20% din 150 g înseamnă 30 g. sirop.
Iodura de potasiu și Clorura de amoniu pot fi utilizate în doze cuprinse între 200-600 mg pt. o
data (valabil pentru fiecare din ele). De regulă se alege aceeași doză – spre exemplu 200 mg (0,2 g) din
fiecare. Poțiunea prescrisă include 10 doze din fiecare substanță (nr. de doze este egal cu numărul de
linguri). Ca urmare 0,2 g x10 doze = 2 g de iodură de potasiu și 2 g de clorură de amoniu – adică
substanțele vor fi în cantități egale, de câte 2 grame fiecare. Acest lucru se precizeaza pe rețetă, folosind
notația "aa 2g”
** "aa" este prescurtarea de la expresia latinească ``ana parte``, adică "în părți egale" sau "în
aceleași părți egale".

12. Prescrieți un colir

Dg. Glaucom cronic bilateral
Rp/ Apicarpin 2% colir
Nr. I flacon
D.s. extern, în fiecare sac conjunctival, câte 2 picături de 4 ori pe zi

Explicații
Pilocarpina este parasimpatolitic. Se administrează sub formă de colir (picături oftalmice) în
tratamentul glaucomului pentru că scade presiunea intraoculară. Se poate utiliza în principiu în
concentrații ce variază între 0,5% și 4%. Frecvent se utilizează concentrația de 2%.
Apicarpin –esteun colir preparat tipizat. Există în concentrații de 2% și 4%. Am prescris
concentrația de 2%.
Administrarea se face extern, în fiecare sac conjunctival, câte 2 picături o dată. Se administrează
de minim 4 ori pe zi, deoarece are durată de acțiune scurtă.

5
 13. Prescrieți o soluție injectabilă în fiole

Dg. Astm bronșic în criză

Rp/ Adrenalină fiole 1 mg
Nr. III
D.s. inj., s.c., câte o jumătate de fiolă la nevoie, sub control medical

Explicații
Adrenalina este simpatomimetic cu spectru larg (stimulează receptorii α, β1, β2 adrenergici). Nu
se administrează oral deoarece se inactivează în tubul digestiv. În mod obișnuit se administrează
injectabil subcutanat.
Pentru administrarea injectabilă se acceptă pe rețetă prescurtări de tipul inj. (pentru injectabil),
s.c. (pentru subcutanat), i.m. (pentru intramuscular), i.v. (pentru intravenos). Se consideră că o astfel de
instrucție este adresată unui cadru medical care administrează tratamentul și din acest motiv sunt
acceptate prescurtările.
Se administrează ½ fiolă. - maxim 1 fiolă o dată. Se poate repeta la cel puțin 30 minute dacă
este cazul (are durată scurtă de acțiune).

14. Prescrieți un preparat sub formă de aerosoli

a). Prescrieți aerosoli cu administrare inhalatorie

Dg. Astm bronșic
Rp/ Ventolin aerosoli la flacon presurizat dozat
Nr. I flacon
D.s inhalator, câte 2 pufuri la nevoie, maximum 6 pufuri pe zi
Explicații
Ventolin este un preparat tipizat care conține ca substanță activă Salbutamolul. Acesta este un
simpatomimetic β2, determinând astfel bronhodilatație. Forma farmaceutică este falcon presurizat
dozat. Administrarea se face inhalator. Cantitatea de aerosol administrată la o inhalație se numește puf
și conține o anumită doză de salbutamol. Se recomadă să nu se depășească 8 pufuri pe zi (din prudență
noi am limitat la 6 pufuri pe zi) deoarece administrarea în exces determină scăderea sensibilității
recepătorilor β2 la agonist, mergând până la lipsa efectului bronhodialtator.

6
 b) Prescrieți aerosoli cu administrare locală
Dg. Stomatită
Rp/ Hexoral aerosoli (0,2%)
Nr. I flacon
D.s. extern, se pulverizează la nivelul cavității bucale, după mese, de 2 ori pe zi.

Explicații
Preparatul conține ca substanță activă Hexetidina – antiseptic local care se aplică la nivel
gingivo-dentar și oro-faringian. Se administrează prin pulverizare locală. Pulverizarea se face după
mese, astfel încât după administrare pacientul să nu consume alimente sau lichide timp de 30 minute-1
oră.
Se poate pulveriza de 2 ori pe zi, dimineața și seara. La nevoie se poate crește doza la 2
pulverizări de 3 ori pe zi. Este recomandabil ca durata tratamentului să fie de maxim 5 zile.

15. Prescrieți un preparat din grupa substanțelor toxice și stupefiante

Dg. Dureri post-operatorii
Rp/ Morfină clorhidrică fiole 20 mg (douăzeci miligrame)
Nr. VI (șase)
D.s. inj. s.c. câte o fiolă la nevoie (a nu se dpăși 3 fiole pe zi)

Explicații
Pentru preparatele din grupa toxice și stupefiante prescrierea se face pe formular special,
destinat prescrierii acestui tip de substante, numit ``formular galben``, redactat in 4 exemplare
(pacientului i se vor înmâna primele 3 exemplare).
Este obligatorie respectarea dozelor maxime, iar cantitățile se vor preciza în cifre și litere.
Alegem să prescriem Morfină.
Morfina este un analgezic cu mecanism de acțiune central, din clasa opoide. Determină
dependență. Există sub formă de fiole care conțin 20 mg morfină clorhidrică sau sub formă de
comprimate cu doze diverse. Alegem să prescriem forma injectabilă. În mod uzual se injectează
subcutanat.
Doza maximă pentru o dată este de 20 mg, doza maximă pe 24 de ore este de 60 mg.
S-au prescris șase fiole, cu precizarea numărului de fiole în cifre și litere. Întrucât se indică o
fiolă la nevoie, este necesar să se facă mențiunea ”a nu se depăși 3 fiole pe zi”, adică doza de 60 mg/zi
care este doza maximă pe 24 de ore.

7
………………………………………………………..
????????- Probabil NU….???!

16. Prescrieți un preparat utilizat în tratamentul unor afecțiuni ale cavității bucale

Dg. Stomatită aftoasă

Rp/ Nistatin 5 000 000 UI
Neomicină
Metronidazol
Borax aa 1 g
Glicerină ad 50 g
D.s. extern, pentru badijonarea mucoasei bucale, de 3 ori pe zi, după mese.
Explicații
Este un preparat magistral sub formă de soluție glicerinată (vehiculul este glicerina).
Cantitatea totală de soluție glicerinată este de 50 g. - s-a menționat ca ad. 50 g.
Conține substanțe cu efect local reprezentate de:
- Nistatin – care este un antimicotic; trebuie prescris în concentrație de 100 000 UI la 1 gram de
preparat (se dozează în unități internaționale); prin urmare pentru 50 g preparat sunt necesare
5 000 000 UI;
- Neomicină – antibiotic cu administrare locală; se prescrie în concentrație de 2 %
- Metronidazol – chimioterapic antimicrobian și antiprazitar care are efect și pe germenii
anaerobi; se prescrie tot în concentrație de 2 %
- Borax– antiseptic; se prescrie tot în concentrație de 2 %
Pentru ultimele 3 substanțe, cantitatea este aceeași, întrucât se prescriu în aceeași concentrație;
pentru 50 g preparat va rezulta 1 g din fiecare. Se precizează pe rețetă ca aa 1g.
Am menționat deja că vehiculul este glicerina.
Administrarea se face la nivelul mucoasei bucale, după mese, prin aplicare de tip badijonare (se
aplică un strat pe mucoasă, de regulă cu un tampon).

8
L.p. Medicină Generală

PRESCRIEREA RAȚIONALĂ A MEDICAMENTELOR –

PRINCIPII GENERALE

Tratamentul raţional presupune:

I. stabilirea corectă a diagnosticului;
II. stabilirea obiectivelor terapeutice;
III. alegerea tratamentului

A.
Alegerea tratamentului raţional - Exerciţiu prescriere Pirenzepină
I. Diagnosticul
Ulcer duodenal la un bolnav de 48 de ani, fără infecţie cu Helicobacter
pylori

II. Obiective terapeutice:

1. Clinic
a. ameliorarea simptomatologiei şi scurtarea
perioadei de acutizare posibil

b. prevenirea complicaţiilor ulcerului; posibil

c. vindecarea ulcerului posibil

2. Etiologic
Factori etilogici abordabili
– infecţia cu Helicobacter pylori -în acest caz-nu există

3. Patogenic
a. scăderea secreţiei clorhidropeptice posibil
 b. neutralizarea acidităţii gastrice posibil

c. creşterea factorilor protectori ai mucoasei

gastrice posibil

III. Alegerea tratamentului – presupune:

1 . Inventarierea grupelor de medicamente eficace

- Parasimpatolitice
- Alte categorii de antiulceroase (antisecretoare gastrice, antiacide,
protectoare ale mucoasei gastrice)

2. Compararea grupelor terapeutice – în funcţie de obiectivele terapeutice,

recţii adverse, preţ de cost, posibilitatea asocierii cu alte medicament

În mod normal – s-ar acorda fiecărei grupe punctaj pozitiv sau negativ
şi s-ar alege grupa de medicamente considerată cea mai avantajoasă (cu
punctaj maxim). Din grupa respectivă ar urma să se aleagă preparatul cel mai
indicat pentru cazul luat în discuţie.

**DIN RAŢIUNI DIDACTICE - pentru stadiul actual al cunoștințelor

de farmacologie - nu putem face încă o comparare a grupelor de
medicamente utile în tratamentul ulcerului şi nici alegerea propriu-zisă a unei
grupe terapeutice. Ca urmare, ne vom rezuma la alegerea şi a prescrierea
unui parasimpatolitic util în tratamentul ulcerului.

Argumente pentru utilizarea parasimpatoliticelor în tratamentul

bolnavului luat în discuţie sunt:
- scăderea secreţiei clorhidropeptice;
- ameliorarea simptomatologiei;
- prevenirea complicaţiilor;
- vindecarea ulcerului.
3. Alegerea medicamentului optim din categoria parasimpatolitice, se poate
face comparând principalele parasimpatolitice din punct de vedere al
eficacităţii, reacţiilor adverse, comodităţii administrării, aderenţei la
tratament, preţului.

Atropina
- avantaje - se poate adminstra şi oral;
- dezavantaje – spectru larg - reacţii adverse multiple, supărătoare şi
de durată foarte lungă
** În raportul avantaje/dezavantaje predomină dezavantajele.

Butilscopolamina - absorbţie digestivă necorespunzătoare, în general nu se

utilizeză ca antiulceros;

Propantelina – efect selectiv comparativ cu atropina,

- efect antisecretor mai intens decât al atropinei;
- durata efectului mai mare decât la atropină;
- reacţii adverse mai reduse comparativ cu atropina;

Pirenzepina – efect antisecretor la fel de intens ca atropina;

- fără reacţiile adverse ale atropinei (nici sistemic, nici la nivelul
tubului digestiv), dacă se administrează în doze terapeutice obişnuite; (la
doze mari, apar reacţii adverse).
- favorizează vindecarea ulcerului.
Comparația acestor parasimpatolitice, după criteriile precizate anterior
se poate centraliza în următorul tabel
 Reacţii Comoditatea Aderenţă la
Medicament Eficacitate Preţ Total
adverse administrării tratament

- -
Atropină ++ digestive + + +++ 5+
sistemice

Butilscopo-
+ - + + ++ 4+
lamină (digestive)

Propantelină +++ - +++ ++ ++ 9+

(digestive)

Pirenzepină +++ 0 +++ ++ ++ 10 +

Se alege pentru tratament (prescriere) Pirenzepina datorită eficacităţii şi

lipsei de reacţii adverse, plus preţ de cost accesibil (dealtfel întrunește punctajul
maxim).
4. Stabilirea dozelor şi a duratei de tratament
- pentru tratamentul ulcerului acut se indică doze de 50 mg de 2 sau de 3
ori pe zi, administrate înainte de mese, pe o durată de 4 – 6 săptămâni;
(excepţional se pot indica şi 75 mg de 2 ori pe zi);
- pentru profilaxia recidivelor se indică 25 mg de 2 ori pe zi.
5. Alegerea formei farmaceutice şi a preparatului prescris.
Există comprimate de 25 mg având diferite denumiri comerciale, mai
cunoscut şi mai utilizat fiind preparatul numit Gastrozepin.
Există şi unele preparate (rar utilizate) sub formă de comprimate a 50 mg.
6. Prescrierea reţetei
Dg. Ulcer duodenal
Rp/ Gastrozepin cp 25 mg
Nr. II flacoane
D.s. intern, câte 2 comprimate de 2 ori pe zi, înainte de mese, dimineața și seara
Monitorizarea tratamentului – se va monitoriza durerea, ca frecvență
și intensitate.
Observație - Tratamentul cu Pirenzepină este de fapt tratament
patogenic. Realizează limitarea agresiunii produse de acidul clorhidric, lăsând
organismul să vindece leziunea în lipsa acestei agresiuni.
B.
Alegerea tratamentului raţional - Exerciţiu prescrierea unui β blocant

Reamintim că tratamentul raţional presupune:

I. stabilirea corectă a diagnosticului;
II. stabilirea obiectivelor terapeutice;
III. alegerea tratamentului

I. Diagnosticul
HTA la pacient în vârstă de 40 ani, care neagă altă patologie

II. Obiective terapeutice:

1. Clinic
a. normalizarea valorilor TA ; posibil
b. prevenirea complicaţiilor HTA posibil
c. ameliorarea eventualei simptomatologii
(cefalee, ameţeli, tulburări de vedere, acufene) posibil

2. Etiologic
Se pot lua în discuţie doar factori favorizanţi numiţi şi factori de
risc (fumat, stres, obezitate, dislipidemie); dintre aceştia se poate
aborda medicamentos doar eventuala dislipidemie. nu e cazul

3. Patogenic
a. scăderea controlului simpatic central şi/sau periferic posibil

b. scăderea rezistenţei periferice (vasodilataţie) posibil

c. scăderea secreţiei de renină posibil

d. scăderea volemiei posibil

III. Alegerea tratamentului

1. Inventarierea grupelor de medicamente eficace

- Simpatolitice
- Alte categorii de antihipertensive

2. Compararea grupelor terapeutice – în funcţie de obiectivele terapeutice,

reacţii adverse, posibilitatea asocierii cu alte medicamente, preţ.
Se acordă fiecărei grupe punctaj pozitiv sau negativ şi se alege grupa
de medicamente considerată cea mai avantajoasă (cu punctaj maxim)

****DIN RAŢIUNI DIDACTICE - pentru stadiul actual al cunoștințelor

de farmacologie - nu putem face încă o comparare a grupelor de medicamente
utile în tratamentul hipertensiunii arteriale şi nici alegerea propriu-zisă a unei
grupe terapeutice, rezumându-ne la a alege şi a prescrie un β blocant util în
tratamentul hipertensiunii arteriale.
Argumente pentru utilizarea β blocantelor în tratamentul bolnavului
luat în discuţie sunt:
- blocarea receptorilor β1 de la nivelul cordului, cu scăderea debitului
cardiac;
- scăderea secreţiei de renină
- eventual efect β blocant central cu scăderea tonusului simpatic
periferic

3. Alegerea medicamentului optim din categoria β blocante, presupune

compararea principalilor compuşi din această categorie din punct de vedere
al eficacităţii, reacţiilor adverse, comodităţii administrării, aderenţei la
tratamet, preţului.
Propranoloul
- β blocant neselectiv (β1 și β2 blocant) - liposolubil;
- nu este potrivit pentru pacienţi care asociază astm bronşic (favorizeză
bronhospasmul) sau afecţiuni vasculare periferice;
- necesită prudenţă la pacienţii cu afectare hepatică – nu este cazul pacientului luat
în discuţie;
- variabilitate mare a dozei de la un pacient la altul, explicată prin aceea că fiind
liposolubil se metabolizează în proporţie mare la primul pasaj hepatic şi prin faptul că
rezultă metboliţi activi; are biodisponibilitate redusă după administrare orală;
- preţ de cost bun;
- există experienţă îndelungată în utilizare.

Metoprololul
- β blocant selectiv (β1 blocant) – liposolubil, dar cu liposolubilitate mai redusă decât
în cazul propranololului; ca urmare, variabilitatea dozei nu este atât de mare.
- blochează receptorii β1 de la nivelul cordului şi zonei juxtaglomerulare de la nivelul
rinichiului.
-poate fi utilizat la pacienţi care asociază bronhospasm sau afecţiuni vasculare
periferice, dar necesită totuşi prudenţă deoarece β1 selectivitatea nu este absolută.

* β blocantele liposolubile necesită prudenţă la bolnavii hepatici; străbat bariera

hematoencefalică
** pentru Propranolol există variabilitatea mare a dozei de la un bolnav la altul,

Atenololul
- β1 blocant, compus hidrosolubil – nu străbate bariera hematoencefalică, nu
necesită prudenţă la hepatici, nu are diferenţe mari de doză de la un bolnav la altul;
necesită însă prudenţă la renali.
Comparația acestor β blocante, după criteriile precizate anterior se
poate centraliza în următorul tabel

Reacţii Comoditatea Aderenţă la

Medicament Eficacitate Preţ Total
adverse administrării tratament

Propranolol ++ - + + +++ 6+

Metoprolol ++ 0 ++ ++ ++ 8+

Atenolol ++ 0 ++ ++ ++ 8+
 În cazul pacientului nostru, se poate alege pentru tratament
(prescriere) în primul rând un β blocant selectiv, dar se poate alege și
Propranoloul, întrucât pacientul nu e cunoscut cu patologie asociată, care să
îl contraindice.
Dacă presupunem că este posibil să fie un pacient neinvestigat, care
să fi neglijat o eventuală patologie asociată, ar fi prudent să alegem un β1
blocant (β blocant selectiv).
Din RAȚIUNI DIDACTICE, vom recurge la a prescrie 2 alternative - una
cu Propranolol, iar a 2-a cu Metoprolol.

4. Stabilirea dozelor şi a duratei de tratament

Durata tratamentul antihipertensiv este pe termen lung, practic toată
viaţa.
Metoprololul se poate prescrie în doze de 25 – 50 mg de 2 ori pe zi.
Excepţional se indică şi doze mai mari.
Propranoloul se prescrie în doze variabile de la un pacient la altul.
Este indicată începerea tratamentului antihipertensiv cu doze mici de
Propranolol, 80 – 120 mg pe zi, fracţionat în 2 – 3 prize, cu monitorizarea TA
şi creşterea dozei până la cea care se dovedeşte a fi optimă.

** În ambele cazuri, se va controla periodic TA

5. Alegerea formei farmaceutice şi preparatului prescris
- Metoprololul – există sub formă de comprimate a 25 mg, 50 mg, 100
mg, cu diferite denumiri comerciale, unele dintre preparate fiind forme retard.
Din punct de vedere al preţului de cost sunt preparate accesibile.
Mai cunoscute sunt preparatele cu denumirea de Metoprolol – cp a 50 mg,
100 mg; Betaloc Zoc – preparat retard – cp a 50mg şi 100mg.
Vom alege o doză medie, respectiv comprimate de 50 mg, 1 comprimat de 2
ori pe zi.
Metoprolul trebuie administrat în 2 prize zilnice. Doar în cazul
preparatului Betaloc Zoc este posibil să se administreze o dată pe zi.
 Propranololul - există comprimate de 10 mg şi cp de 40 mg. În
hipertensiune sunt necesare doze le amintite mai sus (80 – 120 mg/zi), doze
pentru care este potrivit să utilizăm comprimatel de 40 de mg.

6. Prescrierea reţetei
Varianta A
Dg. Hipertensiune arterială
Rp/ Metoprolol cp 50 mg
Nr. I flacon
D.s. intern, câte 1 comprimat de 2 ori pe zi.

Varianta B
Dg. Hipertensiune arterială
Rp/ Propranolol cp 40 mg
Nr. I flacon
D.s. intern, câte 1 comprimat de 2 ori pe zi, cu creșterea dozei în funcție
de valorile tensionale.

Monitorizarea tratamentului presupune controlul periodic al valorilor

tensionale. Sub tratament, valorile tensionale trebuie să scadă și să se
mențină la 120-140/70-90 mm Hg. Dacă nu se obține controlul valorilor
tensionale, se va recurge într-o primă etapă la creștera dozei de β blocant.
Dacă acest lucru nu va fi suficient, se va recurge la adăugarea altui/altor
antihipertensiv/antihipertensive (sunt posibile asocieri de 3-4 antihipertensive.
L.p. Medicină Generală

EVALUAREA EXPERIMENTALĂ A FARMACODINAMICII

MEDICAMENTELOR CU ACȚIUNE ÎN DOMENIUL COLINERGIC

Pe parcursul a 2 lucrări practice vom aborda studiul unor rezultate obținute experimental.
Aceste rezultate reprezintă de fapt înregistrarea grafică a variațiilor tensiunii arteriale (TA) la un
animal de experiență, după administrarea succesivă a diferitelor substanțe cu acțiune în domeniul
colinergic și în domeniul adrenergic – a se vedea descrierea experimentului (protocolul).
Discuțiile noastre trebuie să vizeze:
- caracteristicile înregistrărilor grafice (curbelor),
- mecanismul de acțiune al substanței care a produs respectiva curbă,
- utilizarea acestei substanțe în condiții clinice.
Ca urmare, cele 2 lucrări practice vor constitui un prilej de recapitulare a principalelor noțiuni
teoretice din capitolele de curs intitulate ”Sistemul colinergic” și ”Sistemul adrenergic”.

Experimentul presupune înregistrarea pe cale sângerândă a modificărilor (variației) tensiunii

arteriale la un animal de experiență, după administrarea diverselor substanțe care acționează în
domeniul colinergic sau adrenergic. Se realizează pe un animal mare – câine, eventual pisică sau
iepure.
Protocolul experimentului
Se efectuează anestezierea animalului prin anestezie generală cu Cloraloză 100 mg/Kgc
injectată în vena marginală a urechii (sau în vena safenă în cazul iepurelui) sau cu Uretan (etil-uretan)
în doză de 1-1,25 g/Kgc.
** De menționat că cele 2 substanțe, Cloraloza și Uretanul, se utilizează doar în condiții
experimentale, nu se administrează la om.
Se fixează animalul în decubit dorsal pe o masă de contenție (de urmărit figura de mai jos !!)
Se practică o incizie în regiunea mediană a gâtului, care va pune în evidență pachetul vasculo-
nervos al gâtului, făcând posibilă excitarea directă a nervului vag (cu ajutorul unor electrozi) și
canularea arterei carotide externe.

1
 Canularea arterei carotide externe se face cu o canulă din sticlă, la care se racordează un
sistem de tuburi (unele din plastic, altele rigide – din sticlă) în care există o soluție anticoagulantă ce

conține heparină, citrat de sodiu, sulfat de magneziu. La acest sistem de tuburi se conectează o
peniță inscriptoare, ce vine în contact cu un kimograf (cilindru acoperit cu hârtie înnegrită, care se
rotește în jurul propriului ax). Pe hârtia înnegită, penița va înscrie practic orice variație a TA.
Se montează un cateter în vena jugulară, pentru injectarea diverselor substanțe care urmează
să se administreze (în cazul de față substanțe cu acțiune în domeniul colinergic și în domeniul
adrenergic).
După fiecare astfel de injectare se va înregistra o curbă care reprezintă modificarea TA
produsă de substanța injectată (substanța luată în studiu).
Urmează analiza și discuția rezultatelor obținute (discuția curbelor înregistrate), plus discuția
principalelor aspecte legate de medicația sistemului nervos vegetativ.
Reamintim că principalele categorii de receptori în domeniul vegetativ sunt:

receptori colinergici (pe care se fixează acetilcolina)
2
 - receptori muscarinici – notați cu M
- receptori nicotinici – notați cu N - care la rândul lor sunt de tip Nn (în ganglionii
vegetativi) și Nm (în placa motorie).

receptori adrenergici – reprezentați de receptorii α (α1, α2), β1 și β2.
Pentru parcurgerea acestor discuții, este util să revedem schema sistemului nervos
vegetativ – cu localizarea tipurilor de receptori din aceste structuri nervoase. Pe parcursul prezentării
și discutării graficelor, va fi uneori util să se revină asupra acestei scheme.

Schema sistemului nervos vegetativ – domeniul colinergic și adrenergic

DOMENIUL COLINERGIC - ASPECTE EXPERIMENTALE

Graficul nr. 1

Graficul nr. 1 - Modificările TA la animalul de experiență după administrarea de

parasimpatomimetice

3
 Curba 1 – se excită nervul vag (în regiunea mediană a gâtului), consecutiv se produce
scăderea tensiunii arteriale (TA).
Efectul este intens, se instalează rapid și are durată scurtă. Aceste caracteristici sunt valabile
pentru răspunsul obținut prin stimularea directă a unui nerv.
Curbele 2, 3, 4 - sunt produse după administrarea de Acetilcolină.
Acetilcolina este mediator chimic în sistemul vegetativ parasimpatic. Produce efect similar cu
stimularea vagului, determinând scăderea TA. Scăderea TA se explică prin faptul că Acetilcolina
stimulează receptorii muscarinici (M) de la nivelul cordului (cu scăderea debitului cardiac) și de la
nivelul vaselor (cu producerea vasodialtației). Scăderea debitului cardiac și vasodilatația duc la
scăderea TA. Efectul Acetilcolinei se instalează tot brusc şi are durată scurtă - a se vedea graficul!
Durata scurtă se explică prin faptul că Acetilcolina este inactivată rapid de către colinesterază.
Din grafic se observă că intensitatea efectului creşte cu creşterea dozei de Acetilcolină.
** De menționat că, la doze obișnuite, Aceticolina acționează pe receptorii muscarinici.
Efectul nicotinic al acetilcolinei este prezent la doze mari și se poate demonstra numai
experimental, în anumite condiții (se vor prezenta la Graficul nr. 4).
Altfel spus, curbele 2,3,4) pun în evidență efectul muscarinic al acetilcolinei.
Curba 5 – reprezintă modificarea TA după administrare de Pilocarpină. Pilocarpina este
parasimpatomimetic și acţionează prin stimularea receptorilor muscarinici, ceea ce determină
scăderea tensiunii arteriale. Efectul se instalează mai lent şi durata lui este mai mare. Durata mai
mare se explică prin faptul că pilocarpina nu este rapid inactivată.
Clinic:
Acetilcolina – NU se utilizează ca medicament, deoarece are efecte brutale, spectru larg,
durată scurtă de acțiune. Studiul ei este însă absolut necesar deoarece este o substanță de referință.
Pilocarpina – este alcaloid extras din arbustul Pilocarpus jaborandi. Se utilizează în
tratamentul glaucomului, în tratamentul xerostomiei, ca antidot în intoxicația cu atropină.
Alte parasimpatomimetice: Metacolina, Carbacolul, Betanecolul, Cevimelina.
Cevimelina se utilizează în tratamentul xerostomiei; are mai puține reacții adverse decât
Pilocarpina.

4
 Graficul nr. 2

Graficul nr. 2 - Modificările TA la animalul de experiență după administrarea de

anticolinesterazice reversibile (neostigmină)
** se observă potenţarea efectului acetilcolinei de către neostigmină

Curba 1 – s-a injectat Acetilcolină în doză mica, ceea ce va determina efect muscarinic al
Aceticolinei. Caracteristicile curbei se cunosc de la graficul anterior - TA scade, efectul este brusc și de
durată scurtă.
** Curba va fi folosită şi ca etalon (element de comparaţie) pentru a doua administrare de
Acetilcolină.
Curba 2 - s-a injectat Neostigmină – ca urmare TA scade, dar scăderea se produce lent și
durata efectului este mare, cu revenire lentă la normal. Aspectul se explică prin faptul că Neostigmina
este anticolinesterazic (parasimpatomimetic indirect). Acţionează prin blocarea reversibilă a
colinesterazei, ceea ce duce la acumulare de Acetilcolină (Ach) în fanta sinaptică. Efectul se
instalează lent, pentru că e nevoie de timp până se acumulează Acetilcolină. Revenirea TA la normal
este lentă pentru că durează până când se va metaboliza acetilcolina endogenă acumulată.
Curba 3 - se repetă injectarea aceleiaşi doze de Acetilcolină - TA scade, dar efectul este mai
intens decât la prima injectare de Acetilcolină, adică TA scade evident mai mult. Acest aspect se
explică prin aceea că Ach injectată a 2-a oară mai găseşte încă Ach acumulată în sinapsă ca urmare a
efectului Neostigminei. Se produce de fapt potenţarea efectului acetilcolinei de către neostigmină.
Clinic
Neostigmina se poate utiliza:
- în atonia digestivă postoperatorie,
- în atonia vezicală postoperatorie,
- ca test de diagnostic și ca tratament în miastenia gravis,
- ca antidot în supradozarea cu substanțe curarizante antidepolarizante
** Curarizantele antidepolarizante blochează receptorii nicotinici din placa motorie (Nm) și determină

5
astfel paralizia reversibilă a musculaturii striate. În condiții de supradozare, dacă se administrează neostigmină,
se va acumula acetilcolină în placa motorie, care va deplasa curarizantul antidepolarizant de pe receptori.
ATENȚIE – NU se administrează însă neostigmină în cazul curarizantelor depolarizante.
Anticolinesterazicele sunt de 2 tipuri:
- reversibile – Neostigmina, Ezerina (fiziostigmina). Există și compuși mai noi - Tacrina și
Donepezilul care pătrund în SNC și cresc Ach din sinapsele cerebrale, cu efect în boala Alzheimer.
- ireversibile – cu efect toxic – reprezentate de compușii organofosforici. Intoxicația cu
compuși organofosforici este foarte gravă. Se vor prezenta în continuare manifestările clinice și
tratamentul acesteia.

INTOXICAȚIA CU COMPUȘI ORGANO-FOSFORICI (COF)

Compușii organofosforici sunt anticolinesterazice ireversibile. Se leagă de sediul esterazic al
colinesterazei formând un compus fosforilat stabil, iar refacerea colinesterazei nu se produce decât
prin sinteza unei noi cantităţi de enzimă, ceea ce necesită un interval de peste o săptămână.
Derivaţii organofosforici sunt foarte toxici, deoarece au liposolublitate foarte mare și inhibă
ireversibil colinesteraza. Liposolubilitatea determină absorbție rapidă și crescută pe orice cale,
(inclusiv prin tegumente și mucoase) și pătrunderea cu uşurinţă în creier.
Substanțele organo-fosforice sunt utilizate ca substanțe toxice de luptă (tabun, sarin, soman)
sau ca insecticide (paration, malation).
Intoxicaţia acută cu substanţe organofosforice este deosebit de gravă, practic mortală (letală)
în absența tratamentului.

Simptomatologia în intoxicaţia acută cu substanţe organofosforice

Se datorează acumulării de acetilcolină endogenă în sinapsele colinergice. Aceasta va
produce efecte muscarinice şi nicotinice, constând într-o multitudine de simptome, care realizează aşa
numita criză colinergică.
Criza colinergică se caracterizează prin :
a) manifestări de tip muscarinic
- hipersecreția glandelor exocrine – hipersudorație, hipersalivație (sialoree), hiperlăcrimare;
- mioză;
- simptome respiratorii - bronhospasm, hipersecreţie bronşică și consecutiv dispnee;
- simptome cardiovasculare - hipotensiune arterială, bradicardie;
- simptome digestive – colici, diaree (prin creșterea peristaltismului), greță, vărsături;
b) manifestări de tip nicotinic
- fasciculaţii musculare, slăbiciunea musculaturii striate, convulsii, posibil chiar paralizia
musculaturii striate;

6
 - manifestări cardiovasculare – creșterea tensiunii arteriale, tahicardie.
c) manifestări nervos centrale
- confuzie mintală, comă, convulsii.
Tratamentul intoxicației cu compuși organo-fosforici
Constă în:
- îndepărtarea toxicului, prin: îndepărtarea hainelor, spălarea tegumentului și a părului capului
(pentru că toxicul este liposolubil și pătrunde prin piele, iar părul reține toxicul); dacă e cazul spălătură
gastrică (în cazul în care toxicul a fost ingerat).
- aspiraţie bronșică, la nevoie respiraţie artificială;
- administrarea de Atropină în doze mari, adică 1 - 2 mg o dată (1-2 fiole) injectabil
intravenos (i.v.), repetat la interval de 5-8 minute, până la apariţia primelor semne de atropinizare
(midriază);
- administrarea de reactivatori de colinesterază reprezentați de compuși din categoria oxime,
respectiv Obidoximă (toxogonin) sau Pralidoximă. Reactivatorii de colinesterază dislocă şi fixează
toxicul de pe colinesterază, enzima redevenind astfel funcţională.
- tratament simptomatic - anticonvulsivante, hidratare, etc.

Graficul nr. 3

Graficul nr. 3 - Modificările TA la animalul de experiență după administrare de

parasimpatolitice (atropină)

Atropina este parasimpatolitic – blochează receptorii muscarinici (M).

Curba 1 – se administrează Atropină. Aceasta nu influenţează semnificativ TA, eventual o
scade şi apoi o creşte uşor sau invers; depinde de tonusul vegetativ al animalului.
Curba 2 - După atropină, se excită nervul vag; nu se obţine răspuns, deoarece Atropina a
blocat receptorii muscarinici din sinapsele parasimpatice.
Curba 3 – Se administrează Ach; nu se obţine efect, din acelaşi motiv ca în cazul excitării
vagului.
Clinic
Indicații/utilizări ale atropinei:
7
 - pentru scăderea secreției salivare – înaintea sau în timpul unor intervenții stomatologice;
- în tratamentul ulcerului gastric sau duodenal - pentru că scade secreția gastrică și
peristaltismul digestiv;
- ca antidiareic;
- ca antispastic în colici renale, colici biliare, intestinale;
- în bradicardie sau bloc atrio-ventricular;
- ca antidot în intoxicația cu substanțe organo-fosforice;
- pentru combaterea sialoreei – în boala Parkinson;
Contraindicațiile atropinei:
- în glaucom – deoarece crește presiunea intraoculară;
- în boala de reflux gastro-esofagian – pentru că favorizează staza gastrică și refluxul gastro-
esofagian;
- în stenoza pilorică organică;
- în ileus paralitic (pareză intestinală);
- în adenomul de prostată – pentru că favorizează retenția de urină și apariția globului vezical;
- în tahiaritmii supraventriculare;

Graficul nr. 4

Graficul nr. 4 - Demonstrarea efectului nicotinic al Acetilcolinei

Curba 1 – se excită vagul – efectul este cunoscut din discuțiile anterioare;
Curba 2 – se administrează Ach – efect cunoscut;
Curba 3 - se administrează Atropină - – efect cunoscut;
Curba 4 - se administrează doză mare de Ach (1000 micrograme = 1 mg), care va acţiona pe
receptorii nicotinici. Cum receptorii muscarinici sunt ocupaţi de atropină, efectele parasimpatice nu se
manifestă, dar se va produce creşterea TA prin stimularea receptorilor N din ganglionul simpatic şi de
la nivelul suprarenalei.

8
 Dacă s-ar fi administrat doză mare de Ach, fără atropinizare, s-ar fi produs prăbuşirea TA, cu
moartea animalului de experienţă.
Demonstrarea efectului nicotinic al Acetilcolinei se poate face numai experimental, cu
respectarea a 2 condiţii:
1. să se administreze întâi Atropină care va bloca receptorii muscarinici din periferia
parasimpatică (atropinizarea animalului) – a se vedea curba 3 din grafic!;
2. să se administreze doze mari de Acetilcolină,
Graficul nr. 5

Graficul nr. 5 - Modificările TA la animalul de experiență după administrare de

Nicotină

Se înregistrează o curbă caracteristică, la care distingem 3 segmente.

Segmentul iniţial al curbei (1)- TA scade datorită acţiunii Nicotinei pe receptorii N din ganglionul
parasimpatic. Aceştia sunt acţionaţi primii pentru că sunt mai sensibili. Este știut că receptorii nicotinici
din ganglionul parasimpatic sunt mai sensibili decât receptorii nicotinici din ganglionului simpatic !
Ulterior – segmentul 2 – TA creşte, prin stimularea de către Nicotină a receptorilor N din
ganglionul simpatic şi de la nivelul suprarenalei (cu creşterea eliberării de catecolamine din
suprarenală).
Apoi – segmentul 3 - prin hiperpolarizare (inhibiţie), TA scade, producâdu-se hipotensiune şi
abia mai târziu revenirea TA la normal.
Modificările prezentate anterior sunt determinate de acțiunea Nicotinei pe receptorii Nn
(receptorii nicotinici din ganglionii vegetativi).
Nicotina la doze mici stimulează receptorii N (nicotinici), iar la doze mari îi blochează. Este
substanță de referință în farmacologie și are importanță toxicologică.

9
 Din punct de vedere toxicologic ea poate produce:
• intoxicație acută
- atunci când se fumează prima țigară – de regulă e o formă ușoară de intoxicație;
- accidental se poate produce intoxicație acută la persoane care manevrează substanța
pură, în industrie.
• - intoxicație cronică (tabagism) – la fumători.
De menționat că tabagismul are și efecte asupra sistemului orodentar.
Ca urmare poate determina: zone de leucoplazie cu risc de apariție a carcinomului oro-
faringian; afecțiuni periodontale acute și cronice; stomatită; întârzierea cicatrizării unor ulcerații bucale;
ineficiența implantului dentar; pătarea dinților; halitoză.

Graficul nr. 6

Graficul nr. 6 - Modificările TA la animalul de experiență după administrare de

Hexametoniu
Hexametoniul este ganglioplegic. Blochează receptorii Nn din ganglionii vegetativi. Scade TA.
Efectul se instalează lent şi are durată foarte mare. Din acest motiv se utilizează numai experimental.
Clinic
Ganglioplegicul utilizat clinic este Trimetafanul. Se administrează în perfuzie venoasă. Este
utilizat ca antihipertensiv, limitat, doar în anumite situații de urgență cum ar fi – unele crize
hipertensive (foarte rar), disecție acută de aortă, ruptură de anevrism de aortă. În plus, se utilizează
pentru realizarea ”hipotensiunii controlate”, pe parcursul unor intervenții chirurgicale (scăderea TA
permite limitarea sângerărilor !!).

10
 L.p. Medicină Generală

EVALUAREA EXPERIMENTALĂ A FARMACODINAMICII

MEDICAMENTELOR CU ACȚIUNE ÎN DOMENIUL ADRENERGIC

Analizăm în această lucrare practică modificările TA obținute experimental după administrarea

(la animalul de experiență) diferitelor substanțe cu acțiune în domeniul adrenergic.
Detaliile privind protocolul experimentului au fost discutate în lucrarea practică din săptămâna
precedentă. Pentru orice eventualitate le puteți regăsi și aici.

Experimentul presupune înregistrarea pe cale sângerândă a modificărilor (variației) tensiunii arteriale la un animal
de experiență, după administrarea diverselor substanțe care acționează în domeniul colinergic sau adrenergic. Se realizează
pe un animal mare – câine, eventual pisică sau iepure.
Protocolul experimentului
Se efectuează anestezierea animalului prin anestezie generală cu Cloraloză 100 mg/Kgc injectată în
vena marginală a urechii (sau în vena safenă în cazul iepurelui) sau cu Uretan (etil-uretan) în doză de 1-1,25
g/Kgc.
** De menționat că cele 2 substanțe, Cloraloza și Uretanul, se utilizează doar în condiții experimentale,
nu se administrează la om.
Se fixează animalul în decubit dorsal pe o masă de contenție (de urmărit figura de mai jos !!)
Se practică o incizie în regiunea mediană a gâtului, care va pune în evidență pachetul vasculo-nervos al
gâtului, făcând posibilă excitarea directă a nervului vag (cu ajutorul unor electrozi) și canularea arterei carotide
externe.
Canularea arterei carotide externe se face cu o canulă din sticlă, la care se racordează un sistem de
tuburi (unele din plastic, altele rigide – din sticlă) în care există o soluție anticoagulantă ce conține heparină,
citrat de sodiu, sulfat de magneziu. La acest sistem de tuburi se conectează o peniță inscriptoare, ce vine în
contact cu un kimograf (cilindru acoperit cu hârtie înnegrită, care se
rotește în jurul propriului ax). Pe hârtia înnegită, penița va înscrie practic orice variație a TA.
Se montează un cateter în vena jugulară, pentru injectarea diverselor substanțe care urmează să se
administreze (în cazul de față substanțe cu acțiune în domeniul colinergic și în domeniul adrenergic).
După fiecare astfel de injectare se va înregistra o curbă care reprezintă modificarea TA produsă de
substanța injectată (substanța luată în studiu).

1
 Readucem în discuție și schema sistemului nervos vegetativ, reamintind că principalele
categorii de receptori în domeniul vegetativ sunt:

receptori colinergici (pe care se fixează acetilcolina)
- receptori muscarinici – notați cu M
- receptori nicotinici – notați cu N - care la rândul lor sunt de tip Nn (în ganglionii
vegetativi) și Nm (în placa motorie).

receptori adrenergici – reprezentați de receptorii α (α1, α2), β1 și β2.

Schema sistemului nervos vegetativ – domeniul colinergic și adrenergic

2
 DOMENIUL ADRENERGIC - ASPECTE EXPERIMENTALE

Graficul nr. 1

Graficul nr. 1 - Modificările TA la animalul de experiență după administrare de

simpatomimetice directe

Curba 1 – este înregistrată după administrarea de Adrenalină (20 mcg). Este știut că
Adrenalina este simpatomimetic cu spectru larg și că detemină creșterea TA. Acest lucru se produce și
în condiții experimentale, dar curba are un aspect caracteristic în care se recunosc mai multe
segmente:
• inițial (la începutul injectării), la doză mică de Adrenalină, se produce o ușoară hipotensiune –
explicată prin faptul că la doze mici sunt stimulați receptorii β2 care sunt mai sensibili.
• ulterior, TA crește prin stimularea receptorilor β1 – ceea ce determină stimularea cordului, cu
creșterea debitului cardiac și prin urmare cu creșterea valorilor TA;
• apoi – se înregistrează o zonă numită ”zonă de stepaj” (pentru că penița bate pasul pe loc;
3
 denumirea vine de la step), explicată prin faptul că apar mecanisme compensatorii de tip
parasimpatic, care tind să scadă valorile TA;
• după depășirea mecanismelor de tip compensator, TA continuă să crească, prin stimularea
receptorilor α, ceea ce determină vasoconstricție într-un teritoriu întins, cu creșterea
consecutivă a TA;
• urmează scăderea valorilor TA, explicată prin faptul că Adrenalina începe să se metabolizeze
iar la final, când doza este mică, se repetă hipotensiunea ușoară explicată prin stimularea
receptorilor β2.
De remarcat faptul că durata efectului Adrenalinei este scurtă, ceea ce se explică prin faptul
că Adrenalina este rapid metabolizată de enzimele MAO și COMT.
** La om – Adrenalina produce creșterea valorilor TA – dar cu creșterea TA maxime și
scăderea ușoară/moderată a TA minime.
Curba 2 – este înregistrată după administrarea de Noradrenalină (20 mcg). Se observă că TA
crește. Este cunoscut că Noradrenalina este simpatomimetic care are în special efect α adrenergic și
efect slab β1 adrenergic. În condiții experimentale efectul β1 nu se produce. Prin urmare curba
înregistrată reprezintă o creștere tensională determinată doar de vasoconstricție produsă prin
stimularea receptorilor α.
Durata efectului este scurtă și în acest caz, deoarece și Noradrenalina este rapid metabolizată
prin MAO și COMT.
În cee ace privește metabolizarea, reamintim că produsul de metabolism al catecolaminelor
este acidul vanilil-mandelic, care se elimină urinar. Se poate face dozarea în urină a acidului vanilil-
mandelic. Valorile vor fi crescute în caz de feocromocitom (tumoră de suprarenală constituită din
celule care secretă catecolamine).
Curba 3 – este înregistrată după administrarea de Izoprenalină. Se observă scăderea valorilor
TA. Izoprenalina este simpatomimetic β neselectiv, adică stimulează receptorii β1 și β2. Efectul β1 nu
este evident experimental, iar stimularea β2 determină vasodilatație în anumite teritorii (coronarian,
cerebral, musculatură striată), fapt ce determină scăderea valorilor TA.
Clinic
Adrenalina are indicații limitate datorită faptului că este un medicament greu de mânuit
terapeutic, deoarece - are spectru larg, efect rapid și durată scurtă de acțiune.
Se administrează injectabil – de regulă subcutanat sau intravenos în urgențe. Nu se poate
administra oral deoarece are moleculă polară care se inactivează în tubul digestiv.
Adrenalina se indică:
- în șocul anafilactic - cu mențiunea că tratamentul complet al șocului anafilactic constă în
administrarea de Adrenalină urmată de Hemisuccinat de hidrocortizon injectat intravenos;
- în criza de astm bronșic – dacă nu există boli asociate care să contraindice Adrenalina (HTA,

4
angină pectorală); actualmente se utilizează rar pentru că există preparate mai avantajoase, cu
administrare inhalatorie;
- ca hemostatic local - sub formă de soluție diluată 1/100 000 – 1/1000, în aplicații de scurtă
durată pe mucoase sângerânde (pentru că vasoconstricția limitează sângerarea!);
- în asociere cu anestezice locale, pentru anestezie în stomatologie – în concentrații cuprinse
întere 1/50 000 și 1/200 000.
Noradrenalina are în principal efecte α adrenergice și efect β1 slab. Este inactivă în
administrare orală Se indică în tratamentul hipotensiunii severe din șoc/colaps, când se
administrează în perfuzie venoasă lentă, montată într-un vas mare (pentru că infiltrarea în peretele
venos determină vaoconstricție locală severă care poate merge până la necroză), sub controlul
tensiunii arteriale.
Izoprenalina – are moleculă polară, ca atare nu se administrează oral. În mod obișnuit (uzual)
se administrează sublingual sub formă de comprimate. Se poate administra și inhalator (aerosoli) sau
intravenos – rar. Actualmente se utilizează foarte puțin. Se indică în criza de astm bronșic (în absența
bolii cardiace ischemice asociate), în tratamentul unor forme severe de bloc atrio-ventricular (crește
conducerea atrio-ventriculară) și în unele forme de șoc cardiogen.
Graficul nr. 2

Graficul nr. 2 - Modificările TA la animalul de experiență după administrare de

efedrină (simpatomimetic indirect)
Efedrina este un alcaloid, cu acțiune simpatomimetică predominent indirectă.
Se observă că TA crește. Creșterea se produce lent, este de lungă durată, iar revenirea la
normal se face tot lent. Acest aspect se explică prin faptul că acționează în principal indirect și în mică

5
măsură direct (ca agonist) pe receptorii adrenergici.
Acțiunea indirectă constă în faptul că Efedrina este transportată în terminația presinaptică,
pătrunde în veziculele de depozit și determină eliberarea de noradrenalină în fanta sinaptică. La
rândul ei, Noradrenalina va stimula receptorii α, cu creșterea consecutivă a TA.
Efectul se instalează lent pentru că necesită timp pentru eliberarea de noradrenalină. Durata
lungă de acțiune se explică prin faptul că Efedrina nu este metabolizată de MAO și COMT. Revenirea
TA la normal este lentă.
Clinic
Efedrina se poate administra oral, dar are spectru larg și multe efecte adverse. Ca urmare, în
prezent este utilizată doar pentru aplicații locale, pentru decongestionarea mucoaselor – exemplu –
ser efedrinat 1 %0 care se aplică pe mucoasa nazală.
Actualmente se mai utilizează un enantiomer (izomer) al efedrinei numit pseudoefedrină.
Pseudoefedrina se administrează în special oral, în asociere cu analgezice-antipiretice (paracetamol,
acid acetisalicilic). Astfel de preparate (asocieri medicamentoase) se indică în special în răceală,
gripă, sinuzite – exemplu: ”Paracetamol sinus”, ”Nurofen răceală și gripă”, etc. Efectul pseudoefedrinei
constă în decongestionarea mucoaselor și stimularea SNC, cu efect benefic pentru obstrucția nazală.
Preparatele care conțin pseudoefedrină trebuie evitate însă la pacienții hipertensivi, chiar dacă au
medicație antihipertensivă.
Pseudoefedrina se mai poate administra și local, intrând în componența unor preparate care
se utilizează ca decongestive în rinite.
Graficul nr. 3

Graficul nr. 3 – Potențarea efectului adrenalinei de către efedrină

6
 Curba 1- determinată de injectarea Adrenalinei – efectul este cunoscut din discuțiile anterioare;
Curba 2- determinată de injectarea Efedrinei - efectul este de asemenea cunoscut;
Curba 3- se repetă injectarea Adrenalinei, în aceeași doză; se observă creșterea intensității
efectului. Acest lucru se explică prin faptul că a doua doză de Adrenalină mai găsește încă
noradrenalină în fanta sinaptică, eliberată de către efedrină.
Clinic – trebuie evitată administrarea de Adrenalină după Efedrină, deoarece poate determina
creșteri tensionale care induc accidente severe.

Graficul nr. 4

Graficul nr. 4 - Modificările TA la animalul de experiență după administrare de

simpatolitice directe
Curba 1- determinată de injectarea Fentolaminei. Se produce scăderea TA. Efectul se explică
prin faptul că Fentolamina este α blocant (blochează receptorii α1 și α2).
Curba 2- determinată de injectarea Adrenalinei. TA scade deoarece Adrenalina va găsi
receptorii α blocați de către Fentolamină. Scăderea se datorează acționării receptorilor β2 din teritorii
vasculare.
Curba 3 - determinată de injectarea de Noradrenalină. Noradrenalina ar putea acționa doar pe
receptorii α, care sunt însă blocați. Ca urmare, TA nu se modifică.
Curba 4 – obținută după administrarea de Propranolol. Propranololul este β blocant neselectiv
(blochează receptorii β1 și β2). În condiții clinice scade TA, îndeosebi prin scăderea secreției de
renină. În condiții experimentale și la doza folosită în experiment, Propranololul nu modifică TA, dar
blochează receptorii β1 și β2.
Curba 5 – se repetă injectarea aceleiași doze de Adrenalină (20 mcg). Întrucât această doză
găsește receptorii α blocați de Fentolamină și receptorii β1 și β2 blocați de Propranolol, nu se produce
nicio modificare a TA.
7
 Clinic
Fentolamina – se utilizează limitat, ca test de diagnostic și ca tratament al hipertensiunii din
feocromocitom. Nu este avantajoasă în tratamentul formelor obișnuite de HTA (HTA esențială). Alfa-
blocante selective – α1 blocante - de tipul Prazosin, Terazosin, se pot utiliza în tratamentul HTA.
Propranololul – are efect antihipertensiv, antianginos și antiaritmic. Este contraindicat însă în
cazul în care pacientul asociază astm bronșic (pentru că favorizează bronhospasmul) sau afecțiuni
vasculare periferice (arteriopatii obstructive, sindrom Raynaud – pentru că favorizează spasmul
vascular). Beta-blocantele selective (β1 blocante) sunt mai avantajoase și se utilizează frecvent –
exemplu: Metoprololul, Atenololul, Bisoprololul.
ATENȚIE – NU există blocante β2 selective !!!
Substanțele utilizate în experiment și prezentate mai sus sunt simpatolitice directe –
blochează receptori adrenergici (sunt antagoniști ai respectivilor receptori).

Există și simpatolitice indirecte, numite și neurosimpatolitice, care acționează la nivelul

componentelor presinaptice din sinapsele adrenergice. Sunt reprezentate de Guanetidină și
Rezerpină.

8
 L.p nr. 11
Săptămâna 14-18.12.2020

PRESCRIEREA RAŢIONALĂ A MEDICAMENTELOR

CU ACŢIUNE ÎN DOMENIUL SNC - partea 1

I. SEDATIV- HIPNOTICE
Sedativ- hipnoticele sunt substanțe care produc deprimare nespecifică a activității
sistemului nervos central.
Deprimarea este dependentă de doză și poate fi reprezentată de:
- efect sedativ - apare la doze mici. Constă în deprimare psihomotorie cu liniştire,
scăderea reacțiilor psiho-vegetative, scăderea performanţelor psiho-motorii, uneori cu
somnolenţă; pot determina instalarea somnului dacă există condiții favorabile;
- efectul hipnotic - apare la doze mai mari – constă în instalarea unui somn
asemănător celui fiziologic, din care pacientul poate fi trezit prin stimuli obișnuiți;
- somn anestezic (se mai numește narcoză) – apare la doze foarte mari. Este un
somn asemănător celui produs de anestezicele generale, din care pacientul nu poate fi trezit
prin stimuli obișnuiți.
- moarte prin stop respirator sau colaps - la doze şi mai mari.
** La doze subsedative – deprimă preferențial structurile inhibitorii. Se produce
practic o dezinhibiție care se manifestă prin excitație psihomotorie. Acest fenomen apare
mai ales la persoanele în vârstă.
Pentru unele medicamente deprimarea sistemului nervos central este de mică
intensitate astfel încât nu pot fi utilizate decât ca sedative.
Exemplu - preparate vegetale (Valeriana, Passiflora, Crataegus, etc) care au
beneficii mai degrabă de tip placebo sau bromurile (puţin folosite în prezent datorită riscului
de toxicitate cumulativă).
Alte substanţe se pot utiliza numai ca hipnotice (glutetimida, zolpidemul, etc.).
Benzodiazepinele şi în special barbituricele au însă utilizări nuanţate, în funcţie de
doză, ca sedative, hipnotice sau ca anestezice generale.
Principalele categorii de hipnotice sunt reprezentate de:
- hipnotice barbiturice
- hipnotice benzodiazepinice
- alte hipnotice
Hipnoticele barbiturice sunt derivați ai acidului barbituric. De menționat ca doar
anumiți compuși cu structură barbiturică se utilizează ca hipnotice, iar dintre aceștia, unii au
efect anticonvulsivant.
 Mecanismul de acțiune – presupune deprimarea SRAA cu scăderea procesului de
vigilență corticală; în plus ar avea efect la nivelul creierului limbic. Mecanism biochimic –
este incomplet cunoscut; probabil interferă funcționalitatea unor circuite neuronale de tip
noradrenergic, dopaminergic, serotoninergic, dopaminergic și GBA-ergic din SNC.
Hipnoticele benzodiazepinice – sunt compuși care au în moleculă nucleu
benzodiazepinic. De menționat că nu orice compus cu această structură este hipnotic. Cei
mai mulți compuși benzodiazepinici au efect anxiolitic, unii se utilizează ca anestezice
generale intravenoase (midazolam, diazepam), alții au și efect anticonvulsivant
(clonazepam, diazepam, lorazepam). Hipnoticele cu structură benzodiazepinică sunt
reprezentate de: Nitrazepam, Flurazepam, Flunitrazepam, Triazolam.
Mecanismul de acțiune: - se comportă ca agoniști față de receptori GABA-ergici din
SNC; se fixează pe un situs alosteric și consecutiv se produce modificarea alosterică a
receptorului cu deschidera canalului de clor indusă de GABA și cu consecințe de tip
inhibitor.
Alte hipnotice: Zolpidem (Stilnox), Zopiclonă (Imovane), Zaleplon,
Bromizovalul, Melatonină, Cloralhidrat (NU Clorhidrat !), Glutetimidă, Ramelteon.

1. Prescrieţi un hipnotic barbituric

Prescriere rețetă
Dg. Insomnie prin deficit de adormire
Rp/Ciclobarbital cpr 200 mg
Nr. X
D.s. intern, câte un comprimat seara la culcare.
Obs. * Prescripţia se adresează, de exemplu, unei persoane cu insomnie prin
deficit de adormire, deoarece preparatul este util pentru inducerea somnului. Efect similar
are amobarbitalul și secobarbitalul. Toate sunt barbiturice cu duarată de acțiune medie
sau scurtă, respectiv 2-7 ore.
** Ciclobarbitalul în doze mici se poate utiliza ca sedativ.
** se va discuta fenomenul de inducţie enzimatică,
**se va discuta necesitatea prescrierii unei cantităţi reduse de barbituric;
Amitim că există 2 tipuri de insomnii:
- insomnia prin deficit de adormire (sau de inducţie) - în care pacientul nu poate să
adoarmă. În acest caz sunt utile barbituricele cu durată scurtă de acțiune.
- insomnia de menţinere - în care pacientul adoarme bine, dar se trezeşte după
aproximativ o oră și adoarme abia spre dimineaţă. În acest caz ar putea fi utile barbiturice
care au durată mai lungă de acțiune. Sunt însă mai avantajoase hipnoticele
benzodiazepinice sau hipnoticele cu altă structură.
Dintre barbiturice, discutăm pe scurt și despre Fenobarbital.

2
 Efectul Fenobarbitalului se instalează lent (la 1 oră) și are durată lungă (peste 8 ore).
Fenobarbitalul se utilizează:
- rar ca hipnotic - doza este de 100mg/zi seara;
- ca sedativ – în doze mici – 15-30 mg de 2-3 ori pe zi;
- ca anticonvulsivant
- administrat oral – în tratamentul cronic al epilepsiei.
- administrat injectabil i.m - în crize convulsive. ATENȚIE! – există unele
preparate care se pot administra inj. intravenos, dar NU preparatul românesc, pentru că nu
este soluție apoasă, ci este soluție care folosește un solvent sintetic numit propilen-glicol.
Reamintim că – intravenos se pot injecta doar soluții apoase !!!

2. Prescrieţi un hipnotic cu structură benzodiazepinică

Discuție: Alegem să prescriem Nitrazepam. Doza poate fi de 5-10 mg seara,
excepțional se poate și 2,5 mg seara (la vârstnici).
Prescriere rețetă
Dg. Insomnie
Rp/Nitrazepam cpr 5 mg
Nr. I flacon
D.s. intern câte un comprimat seara, cu 30 minute - 1 oră înainte de culcare.
Hipnoticele benzodiazepnice au efect rapid și durată medie de acțiune. Nu scad
REM-ul – prin urmare produc un somn mai apropiat de cel fiziologic. Sunt avantajoase la
pacienți a căror insomnie este deteminată de anxietate. Nu produc inducție enzimatică.
În cazul hipnoticelor benzodiazepinice este de dorit ca administrarea să fie
intermitentă sau limitată în timp (preferabil 4 săptămâni – exceptând unele cazuri).
Reamintim că hipnoticele cu structură benzodiazepinică sunt reprezentate de:
Nitrazepam, Flurazepam, Flunitrazepam, Triazolam.

3. Prescrieţi Zopiclonă (Imovan)

Zopiclona există sub formă de comprimate de 7,5 mg, cu denumirea comercială de
Imovan. Se administrează un comprimat seara la culcare. La vârstnici şi la hepatici se scade
doza la jumătate. Nu produce inducţie enzimatică. Are efect hipnotic, sedativ, anxiolitic,
miorelaxant, anticonvulsivant.
Prescriere rețetă
Dg. Insomnie
Rp/Imovan cpr 7,5 mg
Nr. I flacon
D.s. intern, 1 comprimat seara, înainte de culcare.

3
 4. Prescrieţi Zolpidem (Stilnox)
Prescriere rețetă
Dg. Insomnie
Rp/Stilnox cpr 10 mg
Nr. I flacon
D.s. intern, 1 comprimat pe zi, seara înainte de culcare
*Obs. La vârstnici se administrează jumătate de comprimat.
Este un hipnotic cu structură diferită de cea a benzodiazepinelor. Mecanismul de
acțiune este însă oarecum asemănător al benzodiazepinelor, în sensul că acționează pe
receptori benzodiazepinici, dar numai pe subtipul BZ1 (sau omega). Nu are alte efecte
(anxiolitic, anticonvulsivant, miorelaxant).

5. Prescrieți un medicament cu efect sedativ

Prescriere rețetă
Dg. Tulburări nevrotice
Rp/Extraveral cpr
Nr. I flacon.
D.s. intern, câte 1 comprimat de 2 ori pe zi.
Obs. *prescripţia se adresează unui bolnav cu tulburări nevrotice
(hiperexcitabilitate nervoasă, insomnie);
Extraveralul conține; extract uscat de valeriană (80 mg), plus Fenobarbital în doză
sedativă (20 mg). Extractul de valeriană are efct slab sedativ, posibil de tip placebo Se pot
administra în general 1 – 3 comprimate pe zi. Noi am ales o doză zilnică medie – de 2
comprimate/zi.
Alte sedative:
- barbiturice în doze mici (Fenobarbital, Ciclobarbital,
- Extractele de Crataegus, de Passiflora (extracte din plante). Au efect sedativ de
intensitate mică, mai degrabă de tip placebo.
- bromurile (care actualmente nu se mai folosesc).
- Hidroxizina,
- unele blocante ale receptorilor histaminergici H1 de prima generație –Prometazina
(romergan), Difenhidramina, Clorfeniramina care au efect antialergic și efect sedativ.

II. ANXIOLITICE
Anxioliticele sunt medicamentele care înlătură anxietatea. Multe din ele sunt utile și
în tratamentul atacului de panică, iar unele pot fi utile în tratamentul agorafobiei (fobia de
sapții publice largi).

4
 Anxietatea este definită ca teamă fără motiv – ca o stare neplăcută de așteptare a
unui eveniment care nu se știe dacă va veni și când va veni. Anxietatea trebuie deosebită de
frică (teamă justificată, față de un obiect real). Tulburările anxioase includ manifestări de
anxietate acută sau cronică, inclusiv fobii.
Fobia reprezintă teama nejustificată față de un obiect real, care în mod normal nu
produce teamă.
Atacul de panică este anxietate de intensitate extremă, care apare brusc,
nemotivat, crește în intensitate, dar este autolimitată (nu depășește 20 de minute). Este
însoțită de manifestări organice intense – tahicardie, tahipnee și de o trăire extrem de
neplăcută, adesea de senzație de moarte iminentă.
Anxioliticele liniștesc bolnavul și prin urmare au fost numite tranchilizante.
Adesea s-au atribuit sensuri diferite pentru denumirea de tranchlizant; adică uneori
tanchilizant și anxiolitic au fost considerate sinonime, alteori tranchilizant a avut sens mai
larg, referindu-se la toate medicamentele care liniștesc bolnavul, adică la o categorie largă
care include sedativ-hipnotice, anxiolitice, neuroleptice.
De regulă anxietatea este mult diminuată prin sedare. Ca urmare majoritatea
sedativelor sunt și anxiolitice. Face excepție zolpidemul (stilnox) care nu e sedativ.
Medicamentele anxiolitice se mai folosesc ca hipnoinductoare, dar sunt eficace
pentru inducerea somunului doar la bolnavi care o stare de anxietate care nu le permite să
adoarmă (insomnie de inducție).
Anxioliticele sunt reprezentate de:
- compuși din clasa benzodiazepine – Clordiazepoxid, Diazepam, Oxazepam,
Medazepam, Lorazepam (Anxiar), Alprazolam (Xanax), Bromazepam, Clobazam,
Parazepam, Halazolam.
Alprazolamul este considerat eficace în tratamentul atacului de panică și al
agorafobiei și este util în tratamentul depresiei nevrotice (manifetată prin anxietate și
insomnie).
Benzodiazepinele sunt medicamente cu efect foarte rapid, dar pot dezvolta uneori
dependență. Ca urmare se utilizează în tratamentul acut al anxietății, dar se recomandă ca
tratamentul să nu depășească 2 luni (dacă e posibil). Unele benzodiazepine au și alte efecte
– exemplu – Diazepamul este și anticonvulsivant.
Mecanismul de acțiune al benzodiazepinelor – presupune fixarea benzodiazepinelor
pe receptorul GABA_ergic la nivelul situsului benzodiazepinic (situs alosteric) cu modificarea
alosterică a receptorului GABA_ergic. Aceată modificare favorizează acțiunea GABA asupra
receptorilor GABA-ergici cu consecințe inhibitoare și respectiv efect anxiolitic
- Meprobamat - compus cu proprietăți asemănătoare barbituricelor; este considerat
mai puțin avantajos decât benzodiazepinele.
- Hidroxizina – anxiolitic, sedativ și cu oarecare efect antihistaminic.

5
 - unele beta-blocante – propranololul; se utilizeaă în doze mici.
- buspirona cu efect exclusiv anxiolitic; nu e eficace în fobii; pare să fie agonist
aprțial al unor receptori serotoninergici (receptori 5 HT1A).
- unele antidepresive – de tipul venlafaxinei – au efect anxiolitic, care se instalează
însă lent.
** Pentru benzodiazepine, est important un aspect farmacocinetic, respectiv
metabolizarea. Majoritatea benzodiazepinelor se metabolizează în 2 etape:
- inițial printr-un proces de oxidare microzomială - cu formare de metaboliți activi,
care au în general timp de înjumătățire lung, ceea ce determină prelungirea efectului
compusului inițial;
- apoi, în timpul doi, prin glucuronoconjugare - cu formarea de compuși inactivi ce
vor fi excretați renal.
Deoarece procesul de oxidare este mai lent la vârstnici, alcoolici, persoane cu
afecțiunui hepatice, prematuri (copii) – respectivele benzodiazepine nu se administrează la
astfel de pacienți.
De la acest model, fac excepție – Lorazepamul și Oxazepamul, care sunt
metabolizate direct prin glucuronoconjugare. Acești compuși sunt de preferat la vârstnici și la
persoanele cu afectare hepatică, întrucât glucuronoconjugarea este foarte puțin afectată de
vârstă sau hepatopatii.

6. Prescrieţi un anxiolitic
Discuție: Alegem să prescriem Diazepam comprimate pentru un bolnav cu
anxietate. Diazepamul există sub formă de comprimate a 10 mg și fiole tot de 10 mg.
Doza pentru administrare orală pentru o zi poate fi cuprinsă între 10 și 40 mg (adică
1-4 comprimate). Vom alege o doză medie – de 2 cp pe zi – fracționat în 2 prize.

Prescriere rețetă
Rp/Diazepam cp 10 mg
Nr. I flacon.
D.s. intern, câte un comprimat de 2 ori pe zi.
* Obs. se poate utiliza și ca hipnoinductor (în special la persoane cu anxietate și
insomnie) – adminstrându-se 10 mg seara la culcare.
** Diazepamul are și alte efecte, respectiv utilizări: ca anestezic general intravenos;
pentru tratamentul crizei convulsive (injectabil intramuscular sau intrarectal - există preparat
sub formă de soluție rectală cu 5mg/doză și 2,5 mg/doză); ca miorelaxant central (în tetanos
sau în afecțiuni cerebrale care au manifestări spastice).

6
 7. Prescrieţi un anxiolitic la un pacient vârstnic cu anxietate
Prescriere rețetă
Rp/Anxiar cpr 1 mg
I flacon.
D.s. intern câte 1 comprimat de 2 ori pe zi
SAU
Rp/Oxazepam cpr 10 mg
I flacon.
D.s. intern câte un comprimat de 2 ori pe zi
* Obs. – a se vedea aspectele legate de metabolizarea benzodiazepinelor şi faptul că
Oxazepamul şi Lorazepamul (Anxiar) se metabolizează direct prin glucuronoconjugare.
** Precizare – Barbituricele (ciclobarbital), Benzodiazepinele (nitrazepam, anxiar,
diazepam, oxazepam ) și zolpidemul (stilnox) trebuie prescrise pe rețetă de tip ”formular
verde”. Imovane (zopiclonă) – se prescrie pe rețetă obișnuită.

III. ANTIPSIHOTICE (NEUROLEPTICE)

Antipsihoticele sunt medicamente care se utilizează în tratamentul unor boli psihice
grave numite psihoze (schizofrenie, paranoia, psihoză maniaco-depresivă). Se numesc fie
antipsihotice (termenul este preferat în literatura anglo-saxonă), fie neuroleptice (termen
utilizat mai frecvent în literatura franceză), cei 2 termeni fiind considerați de regulă sinonimi.
Pentru că în ultimii ani au apărut antipsihotice cu reacții adverse mai reduse (antipsihotice
atipice), utilizarea celor 2 termeni a devenit ușor ambiguă.
Prezentăm în continuare câteva noțiuni legate de simptome sau/și boli psihice.
Simptome în bolile psihice:
- iluzii patologice – reprezintă percepția deformată a unui obiect (există un obiect, dar el îl percepe
altfel !).
- halucinații – definite ca percepție fără obiect (adică vede, aude, simte ceea ce nu există – aude
voci, vede imagini sau persoane).
- idei delirante – sunt idei care sunt rupte de realitate (spune ceva care nu există sau nu este
posibil);
- delir – reprezintă o succesiune (construcție) de idei delirante. Dacă această înșiruire de idei
delirante este logică, este un delir sistematizat. Dacă ideile pe care le spune nu au nicio logică, discutăm
despre delirul nesistematizat. Delirul sistematizat apare în psihoza numită paranoia; fiind sistematizat, este
mai greu de sesizat și chiar de diagnosticat, pentru că ceea ce spune este logic și dacă nu cunoști
persoana, este greu de etichetat ca delir. Uneori în paranoia apare delir de persecuție.
- tulburări de comportament
- agitație psiho-motorie
Afecțiuni psihice:
Schizofrenia – rămâne afecțiunea psihiatrică cea mai severă. În contextul ei apar tot felul de
manifestări psihice (delir, halucinații, etc.), dar pentru diagnostic sunt definitorii 4 elemente:

7
 - dedublarea personalității – este convins că este o altă persoană și se comportă ca și cum ar fi
acea persoană;
- nu recunoaște boala (spune că el este în ordine, restul lumii are o problemă!!);
- manifestări de autism;
- inversiune afectivă – urăște profund și poate să ajungă să ucidă persoane față de care nu se
justifică ura (soț-soție; copil-părinte, frați).
Starea maniacală – e o stare în care râde, cântă, dansează, vorbește mult, se îmbracă ciudat, se
machiază strident (în cazul femeilor). Nu este o ”bună dispoziție”, nici euforie, ci o manifestare care
stârnește compătimire din partea celor din jur. Stările (episoadele) maniacale apar în psihoza maniacală
sau în psihoza maniaco-depresivă. În psihoza maniaco-depresivă face succesiv episoade maniacale și
episoade depresive, fară ca acestea să aibă alternanță 1 la 1; se mai numește boală/psihoză bipolară).

Antipsihoticele (neurolepticele) diminuă sau înlătură simptomatologia din

bolile psihice.
La doze suficient de mari, ca cele din psihiatrie, determină 4 tipuri de efecte care se
încadrează într-un tablou caracteristic, numit sindrom neuroleptic.
Sindromul neuroleptic se caracterizează prin:
1. Efect antipsihotic - constă în diminuarea progresivă a manifestărilor psihotice
(halucinaţii, idei delirante, delir, autism, catatonie,etc). Beneficiul terapeutic apare la circa 3
săptămâni, este maxim la 2-6 luni.
** De menționat că studiile clinice sunt făcute pe pacienți cu schizofrenie și că în
rezumatul caracteristicilor produsului (RCP) se fac referiri la schizofrenie, deoarece studiile
pe pacienți cu paranoia sunt foarte greu de făcut. Efectul terapeutic este valabil însă și în
schizofrenie și în paranoia.
2. Efect sedativ – constă în scăderea activității psiho-motorii, dar sedarea este
diferită calitativ față de sedarea produsă de sedativ- hipnotice, în sensul că apare o stare de
indiferență la stimului exteriori. Acest efect sedativ implică scăderea agresivității și de
aceea este avantajos la bolnavii agitaţi, hiperexcitabili. În cazul tratamentului ambulator,
sedarea poate fi dăunătoare la cei ce conduc autovehicule sau în activităţi ce implică reflexe
psihomotorii prompte.
3. Sindrom extrapiramidal constă în manifestări caracterizate prin:
- fenomene parkinsoniene (hipertonie, tremor parkinsonian, uneori hipokinezie);
- uneori acatisie (nelinişte şi agitaţie motorie cu tendința la a mișca în continuu
picioarele);
- alteori manifestări localizate care apar ca reacţii distonice și constau în extensia
cefei, torticolis, crize oculogie, protruzia limbii. De regulă dispar repede.
Există însă și manifestări care se încadrează în ceea ce numim ”diskinezii tardive”
care se manifestă sub formă de mișcări coreo-atetozice (mișcări rapide și alternante ale
limbii, ale regiunii periorale, grimase, ticuri, mișcări ale mâinilor). Diskinezia tardivă apare
după tratamente îndelungate, la aproxiamtiv 40% din pacienți . De regulă nu răspunde la
8
tratament.
Rar apare un sindrom extrapiramidal foarte sever cunoscut ca sindrom neuroleptic
malign (cu rigiditate musculară severă, hipertermie, deshidratare), care impune oprirea
administrării oricărui neuroleptic.
Manifestările extrapiramidale pot fi contracarate prin administrarea de trihexifenidil
(romparkin), cu excepția diskineziilor tardive. Trihexifenidilul este antiparkinsonian
anticolinergic.
4. Fenomene vegetativo-litice și endocrine - constau în:
- efecte produse prin blocarea receptorilor α adrenergici periferici sau/şi prin inhibare
simpatică la nivel central – se manifestă clinic prin: hipotensiune, în special hipotensiune
ortostatică și prin congestie nazală.
- efecte parasimpatolitice (atropin-like) - uscăciunea gurii, cicloplegie cu tulburări de
vedere, agravarea unui eventual glaucom, constipaţie, micţiune dificilă, tahicardie,
uscăciunea pielii, tulburarea funcţiei sexuale. În timp, apare însă toleranță la aceste efecte și
intensitatea lor scade.
- inhibarea unor formaţiuni vegetative centrale - explică efectul antivomitiv, datorat
deprimării zonei chemoreceptoare declanşatoare a vomei din bulb. Efectul antivomitiv apare
la doze inferioare celor antipsihotice, ceea ce explică utilizarea unor neuroleptice ca
antivomitive (clorpromazină, haloperidol). La dozele care produc efect antivomitiv nu apar de
regulă efecte extrapiramidale, exceptând faptul că la adolescenți sunt posibile unele
manifestări care constau în crize distonice parțiale la nivelul capului și gâtului, sunt tanzitorii
și nu sunt periculoase.
- inhibarea centrului termo-reglator, ceea ce (împreună cu vasodilataţia realizată prin
mecanism vegetativolitic) determină hipotermie, apărută în condiţii de răcire a mediului.
Acest efect este folosit clinic pentru realizarea “hipotermiei controlate”, o metodă
adjuvantă utilizată în anumite intervenţii chirurgicale, în care este necesară scăderea
metabolismului şi a consumului tisular de oxigen.
- influenţarea activităţii endocrine, constând în: creşterea secreţiei de prolactină cu
angorjarea sânilor, ginecomastie, galactoree, oligomenoree, scăderea potenţei sexuale
masculine; diminuarea secreţiei de STH; deprimarea funcţiei corticosuprarenalei în condiţii
de stres; unele neuroleptice, prin blocarea unor receptori histaminergici de tip 1 (receptori
H1) produc creșterea poftei de mâncare și determină obezitate și dislipidemie.
Intensitatea manifestărilor care se încadrează în sindromul neuroleptic variază în
funcție de tipul de neuroleptic. Spre exemplu – pentru antipsihoticele de generația a-II-a
numite și antipsihotice atipice efectul extrapiramidal este foarte slab exprimat.
** A se vedea și discuta – mecanismul de acțiune !!
Reacţiile adverse decurg în mare parte din efectele prezentate în descrierea
sindromului neuroleptic. Sunt de reținut:

9
 - hipotensiunea ortostatică;
- creșterea secreției de prolactină;
- tulburările extrapiramidale; pentru contracararea lor se asociază trihexifenidil
(romparkin).
- Alte reacții adverse: insuficiență hepatică, icter colestatic, discrazii sanguine, reacții
cutanate (urticarie, fotosensibilizare).
- olanzapina (antipsihotic atipic) produce creștere în greutate (obezitate), creșterea
colesterolului și trigliceridelor (dislipidemie).
Principalele categorii de antipsihotice și reprezentanții acestora
A. ANTIPSIHOTICE TIPICE (DE GENERAȚIA I)
1. Fenotiazine - numite astfel pentru că au în moleculă un nucleu fenotiazinic, care
are o conformaţie moleculară ce se suprapune parțial cu structura dopaminei, ceea ce
explică faptul că aceste substanțe blochează receptorii dopaminergici. Toate neurolepticele
fenotiazinice au proprietăţi asemănătoare. Există însă diferenţe privind spectrul
farmacodinamic, determinate de particularităţi de structură chimică, respectiv de tipul de
catena laterală a nucleului fenotiazinic. Ca urmare, fenotiazinele se împart în 3 categorii:
a) fenotiazine cu catenă laterală alifatică – sunt antipsihotice de tip sedativ și au
potență mică - clorpromazină, levomepromazină.
** Clorpromazina este substanță de referință, deși actualmente nu se găsește pe
piața farmaceutică românească. În afară de tratamentul psihozelor, se foloseşte pentru a
controla greaţa şi voma produse de diferite afecţiuni sau medicamente. Se foloseşte pentru
pregătirea şi potenţarea anesteziei şi în analgezia obstetricală. Poate fi utilă în sughiţul
rebel. Ca antivomitiv se administrează în doză de 25 mg o dată; excepțional se poate ajunge
la 100 mg/zi.
b). fenotiazine cu nucleu piperidinic la catena laterală – sunt neuroleptice
sedative cu potență medie - tioridazina.
c). fenotiazine cu nucleu piperazinic la catena laterală – sunt neuroleptice de tip
incisiv (au efecte antipsihotice marcate, dar produc efecte extrapiramidale importante) –
trifluoperazină, fluflenazină. Există preparate retard de flufenazină – flufenazină
decanoat (moditen depôt) care se administrează la intervale mai mari de timp, fiind
avantajoase la psihoticii care nu cooperează la tratament.
2. Antipsihotice tioxantenice – au în structură nucleu tioxantenic; sunt reprezentate
de clorprotixen (catenă laterală alifatică) şi de clopentixol, flupentixol (catenă laterală
piperazinică). Flupentixolul există sub formă de preparat de depozit, ca flupentixol
decanoat (fluanxol depôt).

3. Antipsihotice butirofenonice – reprezentate de haloperidol

** Haloperidolul, un compus butirofenonic, este neuroleptic de tip incisiv

10
(neuroleptic major, cu potenţă foarte mare). Are proprietăţi antipsihotice marcate (acțiune
antihalucinatorie şi antimaniacală maximă) și efect sedativ slab, dar cu tulburări
extrapiramidale frecvente. Poate fi folosit și ca antiemetic.
4. Sulpirida – are structură de amino-etil-benzamidă. Este blocant selectiv al
receptorilor D2. Se comportă ca un neuroleptic de tip incisiv cu potență asemănătoare
clorpromazinei.
B. ANTIPSIHOTICE ATIPICE – DE GENERAȚIA a-II-a
Sunt medicamente relative noi care au efecte antipsihotice similare cu neurolepticele
clasice, dar cu efecte extrapiramidale slabe. Unele dintre ele au și efect antidepresiv,
important pentru tratamentul unor psihoze. În plus, sunt antimaniacale și stabilizatoare ale
dispoziției. Uneori blochează și receptori H1, ceea ce determină efect sedativ și creștera
poftei de mâncare, cu obezitate și dislipidemie consecutivă.
Sunt reprezentate de:
- ziprasidonă-eficace ca antipsihotic; frecvența sindromului extrapiramidal este mică;
- risperidonă – antipsihotic cu efect antiagresiv demonstrate;
- olanzapină – antipsihotic, antimaniacal și stabilizator al dispoziției. Este antipsihotic
de a 3-a alegere din cauza riscului de obezitate.
- clozapină – poate da ca reacție adversă agranulocitoză. Este de a 4-a alegere. Are
însă reputația de antipsihotic eficace în psihozele rezistente la alte tratamente.
- quetiapină – este activă ca antimaniacal, stabilizator al dispoziției, adjuvant în
tratamentul depresiei. Poate produce leucopenie.
- aripiprazol - eficace ca antipsihotic dar este eficace și în afecțiunile bipolare.
Produce rar fenomene extrapiramidale.
Neurolepticele sunt indicate în boli psihice - in special în schizofrenie; în episoade
maniacale din boala bipolară (psihoză maniaco-depresvă); în tratamentul halucinațiilor care
apar la alcoolici; în tratamentul bolnavilor psihici care sunt agitați și agresivi (se indică
neuroleptice de tip sedativ, administrate injectabil).
Tratamentul antipsihotic nu este patogenic, ci simptomatic.
Neurolepticele pot avea și alte utilizări - unele neuroleptice în doze mici se utilizează
ca antivomitive sau în preanestezie.

8. Prescrieţi un antipsihotic (neuroleptic) cu structură fenotiazinică

Discuție: Clorpromazina este neuroleptic fenotiazinic de tip sedativ. Este
considerată o fenotiazină de referință. Ca antipsihotic se poate utiliza în doze de 200 – 800
mg pe zi. Există sub formă de drajeuri a 25 mg. Alegem să prescriem o doză moderată,
respectiv 6 drajeuri pe zi, adică 150 mg.
Levomepromazina – tot neuroleptic de tip sedativ - se utilizează în doze de 25 – 100
mg pe zi, care se pot creşte până la 200 – 300 mg pe zi în tulburările grave; ca tratament de

11
întreţinere se utilizează doze de 25 – 100 mg pe zi. Există comprimate de 25 mg şi fiole de
25 mg. Alegem să prescriem o doză medie, ca tratament de întreținere – respectiv 75 mg/zi,
adică 3 compriamte pe zi.
Prescriere rețetă
Dg. Agitaţie pe fond psihotic – tratament de întreţinere
Rp/Clordelazin drajeuri 25 mg
Nr. I flacon.
D.s. intern câte 2 drajeuri de 3 ori pe zi.
SAU
Rp/Levomepromazin cpr 25 mg
Nr. I flacon.
D.s. intern câte 1 comprimat de 3 ori pe zi.

9. Prescrieţi un neuroleptic cu structură butirofenonică

Discuție: Haloperidolul este neuroleptic incisiv, cu structură butirofenonică;
prescriptia se adresează spre exemplu unui bolnav cu agitaţie maniacală, ca tratament de
întreţinere.
** Observație – rețeta a mai fost prescrisă la ”Prescrierea unei soluții apoase
administrate în picături” - capitolul ”Prescrierea formelor farmaceutice”
Doza de întreținere pentru Haloperidol este de 1-4 mg pe zi – fracționat în 3-4 prize.
Ne propunem să administrăm 4 mg pe zi, fracționat în 4 prize.
Trebuie să facem calculul numărului de picături administrate o dată – pornind de la
faptul că este soluție apoasă și că 1 gram de soluție conține 2 mg Haloperidol. Prin urmare 1
gram de soluție conține 2 mg de Haloperidol și se împarte în 20 picături. Adică 2 mg de
Haloperidol se găsesc în 20 de picături, 4 mg se vor găsi 40 de picături și vom administra 40
de picături fracționat în 4 prize, respectiv 10 picături de 4 ori pe zi.
** Ca tratament de atac se folosesc doze mari; uneori se administrează injectabil;
există fiole care conțin 5mg haloperidol (5 mg în fiolă cu 1 ml soluție).
Prescriere rețetă
Dg. Agitație maniacală – tratament de întreținere
Rp/Haloperidol soluție
Nr. I flacon.
D.s. intern câte 10 picături de 4 ori pe zi.

12
L.p nr. 12
Săptămâna 04-08.01.2021

PRESCRIEREA RAŢIONALĂ A MEDICAMENTELOR CU

ACŢIUNE ÎN DOMENIUL SNC - partea a 2-a

I. ANTIPARKINSONIENE
Antiparkinsonienele sunt medicamente care se utilizează în tratamentul bolii Parkinson sau
al sindroamelor parkinsoniene.
Este cunoscut că în boala Parkinson există o pierdere semnificativă a neuronilor
dopaminergici (în proporție de 70-80%) determinată de distrugerea idiopatică a acestora.
Simptomatologia acestei boli este determinată practic de deficitul de dopamină la nivelul corpului
striat. Manifestările clinice sunt reprezentate de: hipertonie generalizată a musculaturii striate,
hipokinezie cu pierderea controlului fin al mișcărilor voluntare, tremor fin al extremităților, uneori
amimie.
Se consideră că la nivelul corpului striat există un echilibru între dopamină - cu rol inhibitor -
și acetilcolină - care are rol excitator - asupra unor neuroni GABA-ergici. Prin intermediul neuronilor
GABA-ergici menționați, corpul striat controlează mișcările voluntare. Pierdera acestui echilibru, prin
scăderea relativă a componentei dopaminergice față de cea colinergică se poate produce prin
distrugerea neuronilor dopaminergici sau prin blocarea sinapselor dopaminergice. Consecutiv apare
boala Parkinson sau apar sindroame parkinsoniene.
Medicația antiparkinsoniană încearcă să refacă dezechilibrul dintre componenta
dopaminergică și cea colinergică. Acest lucru constă în:
1. creșterea activității dopaminergice cerebrale
- prin administrare de levodopa (precursor al dopaminei);
- prin medicamente care împiedică degradarea dopaminei - inhibitoare ale MAO B sau
inhibitoare ale COMT;
- prin agoniști ai receptorilor dopaminergici;
- prin medicamente care cresc eliberarea de dopamină în sinapsele dopaminergice –
amantadina.
2. scăderea activității colinergice cerebrale – prin anticolinergice de tipul trihexifenidil,
care blochează receptori muscarinici din SNC.
 * În tratamentul bolii Parkinson, creșterea activității dopaminergice este mult mai eficace
decât scădera activității colinergice. Eficacitatea anticolinergicelor este mai mică
1. Prescrieţi o asociere medicamentoasă de tip levodopa-inhibitor de
dopadecaboxilază utilă unui pacient cu boală Parkinson
Discuție: Levodopa este precursor al dopaminei. Cantitatea care ajunge în creier este însă
foarte redusă, deoarece în mare parte se transformă în sinapsele periferice în dopamină, posibil
chiar în noradrenalină, adrenalină. Ca urmare, este absolut necesar ca levodopa să se asocieze cu
un inhibitor al dopadecarboxilazei.
Inhibitoarele dopadecarboxilazei sunt reprezentate de benserazidă și carbidopa. Aceste
substanțe nu traversează barierea hematoencefalică, dar inhibă dopadecarboxilaza în periferie. Ca
urmare cresc proporția de levodopa care ajunge să străbată bariera heamtoencefalică (de la 1-2%
la 10%), ceea ce determină creșterea eficacității, plus reducerea reacțiilor adverse.
Alegem să prescriem asocierea levodopa–benserazidă, care conține cele 2 componente în
proporție de 4/1 pentru levodopa – adică 4 părți levodopa/1 parte benserazidă. Există sub forma a 2
preparate comerciale:
- Madopar comprimate – conțin 200 mg levodopa + 50 mg benserazidă.
- Madopar HBS capsule cu eliberare prelungită - conțin 100 mg levodopa + 25 mg
benserazidă.
Tratamentul unui bolnav cu boală Parkinson se începe cu doze mici, care se cresc treptat, la
interval de 4-6 săptămâni, astfel încât să se stabilească doza optimă. Se recomandă fracționarea
dozei zilnice în cel puțin 3 prize (posibil chiar 4-6 prize pe zi). Pentru inițierea tratamentului este
preferabilă utilizarea comprimatelor, pentru că se pot fragmenta. De regulă se începe cu un sfert de
comprimat de 3-4 ori pe zi.
Alegem să prescriem preparatul Madopar comprimate (200 mg levodopa + 50 mg
benserazidă) ca tratament de întreținere, la un pacient la care s-a stabilit o doză zilnică optimă de
300/75 mg pe zi, adică jumătate de comprimat de 3 ori pe zi.
Prescriere rețetă
Dg. Boală Parkinson
Rp/Madopar cpr 200/50 mg
Nr. I flacon
D.s. intern, câte o jumătate de comprimat de 3 ori pe zi, cu 30 minute înainte de mese.
* Observații
Este recomandabil ca administrarea să se facă cu 30 minute înainte de masă sau la o oră
după masă. Se va explica pacientului că trebuie să evite consumul crescut de proteine – deoarece
poate influența procesul de absorbție și traversarea barierei hematoencefalice, prin competiția
pentru transportorul pentru aminoacizi levogiri (l-aminoacid transporter; LAT).

2
 Este contraindicată administrarea concomitentă de piridoxină (vitamina B6), deoarece
favorizează transformarea levodopei în dopamină în periferie.
Efectul levodopei scade în timp, probabil prin continuarea procesului de distrugere a
neuronilor dopaminergici.
** Se va discuta despre manifestările de tip ”on-off” (0n=perioade lipsite de hipokinezie; off=
perioade de hipokinezie).
2. Prescrieți un antiparkinsonian din categoria inhibitori de MAO B
Discuție:
Inhibitorii de monoaminoxidază B (MAO B) cresc disponibilul de dopamină în corpul striat.
Sunt reprezentați de selegilină (selgos) și rasagilină (azilect).
Alegem să prescriem selegilină. Reamnitim că are indicație în formele ușoare și moderate
de boală și că potențează efectul antiparkinsonian al levodopei. La doze care depășesc 10 mg/zi, își
pierde selectivitatea față de MAO B, putând să inhibe și MAO A. Selegilina există sub forma
preparatului comercial selegos – comprimate de 5 mg. Se administrează fie o doză pe zi dimineața,
fie fracționat – dimineața și la prânz. Doza zilnică este de 5-10 mg. Atunci când se asociază și
levodopa, este posibilă scăderea dozei de levodopa.
Prescriere rețetă
Dg. Boală Parkinson formă ușoară/medie
Rp/ Selegos cp 5 mg
Nr. I flacon
D.s. intern, câte 1 compriamt pe zi, dimineața.

II. ANTICONVULSIVANTE
Anticonvulsivantele sunt medicamente care împiedică apariția convulsiilor și uneori opresc o
criză convulsivă. Se utilizează în tratamentul epilepsiei, motiv pentru care se mai numesc și
antiepileptice. Unele anticonvulsivante se pot utiliza pentru tratamentul altor tipuri de convulsii
(altele decât cele din epilepsie) – convulsii febrile, convulsii din meningite, convulsii metabolice etc.).
Convulsiile sunt determinate de disfuncții paroxistice ale neuronilor cerebrali. Apariția
convulsiilor este determinată de existența unui focar epileptogen care descarcă impulsuri sincron și
cu o frecvență mare. Acest focar se poate extinde ”în pată de ulei”, putând cuprinde zone mai
reduse sau mai extinse, până la a cuprinde întreg creierul. În funcție de acest aspect crizele vor fi
parțiale sau generalizate.
Crizele generalizate se însoțesc întotdeauna de pierderea conștienței.
Crizele parțiale pot evolua
- fără pierderea conștienței și se numesc crize parțiale simple
- cu pierderea conștienței și se numesc crize parțiale complexe.

3
 Marele rău epileptic sau grand mal sau crize majore este caracterizat prin crize generalizate
care se manifestă sub formă de contracții tonice, urmate de contracții tonico-clonice generalizate,
pe fond de pierdere a conștienței, cu căderea bolnavului.
Micul rău epileptic sau petit mal sau absențe sau crize minore – reprezintă crize care nu se
însoțesc de convulsii, nici de cădere; se manifestă sub forma unei întreruperi bruște a activității
obișnuite cu pierderea contactului cu mediu pe o durată scurtă, după care își reia activitatea ca și
cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Se spune că la copilul de vârstă școlară astfel de crize sunt
observate de învățător/profesor pentru că la scrierea după dictare sau la alte activități din clasă
copilul are momente în care rămâne cu privirea în gol și nu reacționează la ce se întâmplâ în jur;
dacă e vorba de scrierea după dictare, lasă locuri nescrise (goluri) pe caiet.
Staus epilepticus reprezintă o criză epileptică de lungă durată. Este considerată fie ca o
succesiune de crize convulsive subintrante, fie ca un mecanism deficitar de autolimitare a crizelor
(se consideră că orice criză epileptică este autolimitată prin declanșarea unui mecanism de limitare
a crizei, dar în status epilepticus acest mecanism este deficitar).
Mecanismul de acțiune al anticonvulsivantelor
Antiepilepticele acționează prin:

blocarea canalelor ionice de sodiu - fenitoina, carbamazepina

blocarea canalelor de calciu de tip T - etosuximida.

potențarea activității sistemului GABA-ergic (reamintim că GABA are efect inhibitor – cu alte
cuvinte antiepilepticele amplifică efectul inhibitor !) - exemplu: unele benzodiazepine, unele
barbiturice, compuși mai noi reprezentați de vigabatrină, gabapentină, pregabalină.

scăderea activității aminoacizilor excitatori - adică scăderea transmisiei glutamat-ergice
(glutamatul este aminoacid cu efect excitator în SNC). Exemplu: lamotrigina.

mecanism particular – în cazul Acetazolamidei, care inhibă anhidraza carbonică de la nivel
cerebral (determinând astfel modificarea pH-ului) și inhibă receptorii glutamat-ergici.
Caracteristici farmacocinetice ale anticonvulsivantelor
- sunt liposolubile – ca urmare trec bariera hematoencefalică, se absorb bine digestiv,
- se leagă de proteinele plasmatice – legarea este variabilă de la un compus la altul;
- au timp de înjumătățire lung , în general peste 12 ore;
- se metabolizează hepatic, în principal prin citocromul P450; multe dintre aceste substanțe
sunt inductoare enzimatice.
Indicații terapeutice
Tratamentul epilepsiei este de lungă durată, ca atare medicamentele se administrează pe
cale orală, exceptând crizele convulsive și status epilepticus când se utilizează tratament injectabil.
Administrarea cronică are rolul de a scădea frecvența crizelor (rărește crizele) până la dispariția
acestora. Oprirea unui astfel de tratament se face după o perioadă de 2-5 ani de la ultima criză,
doar la indicația medicului neurolog.

4
 Medicamentele antiepileptice nu acţionează practic pe toate crizele epileptice – unele se
utilizează în marele rău epileptic și în convulsiile tonico-clonice (carbamazepină, fenitoină, mai rar
fenobarbital), unele în micul rău epileptic (etosuximidă), iar altele în toate formele de epilepsie
(acidul valproic, lamotrigina)
În situații de urgență - status epilepticus sau pentru alte situații de urgență, se indică un
anticonvulsivant injectabil – de regulă Diazepam, mai rar Fenobarbital sau Fosfenitoină.
Fosfenitoina este promedicament; se transformă la nivelul ficatului și hematiilor în fenitoină
(sub acțiunea unor fosfataze). Dozele mari administrate intravenos pot determina aritmii cardiace și
sedare intensă.
Crizele convulsive din afara epilepsiei (convulsii neepileptice) – sunt reprezentate de:
convulsii febrile la copii mici; convulsii în meningite, convulsii în tulburări metabolice grave; convulsii
produse de unele substanțe chimice, etc. Pentru tratamentul lor se utilizează fie Fenobarbital
injectabil intramuscular, fie Diazepam, preferabil intrarectal (eventual injectabil).
3. Prescrieţi un anticonvulsivant util unui pacient cu crize convulsive tonico-
clonice
Discuție: Pentru un pacient cu convulsii tonico-clonice, alegem să prescriem 2 alternative
de tratament - carbamazepină sau fenitoină. Este un tratament pe termen lung, respectiv
tratament de întreținere.
Carbamazepina acționează prin blocarea canalelor de sodiu voltaj dependente. Ca urmare
determină scăderea fenomenelor de excitație de la nivelul sistemului nervos central, în cazul
epilepsiei și scăderea transmiterii impulsului nervos la nivel neuronal în cazul nevralgiilor. Este
considerată unul din antiepilepticele de primă alegere. La nevoie, se poate asocia cu alte
antiepileptice.
Produce sedare, care este realtiv slabă. Are efect inductor enzimatic.
În afară de efectul anticonvulsivant, este eficace în tratamentul durerilor din nevralgia de
trigemen și de glosofaringian și în durerile tabetice. În nevralgii se administrează în dozele minime
necesare. Este și stabilizator al dispoziției, prevenind episoadele depresive sau episoadele
maniacale. Există sub formă de comprimate a 200 mg.
Ca antiepileptic/anticonvulsivant se administrează în doze de 100-200 mg de 2 ori pe zi.
Dozele pot fi crescute progresiv până la 600 mg/zi fracționat în 2-4 prize. Excepțional se poate
ajunge la doze care să depășească 600 mg/zi.
Algem să prescriem ½ cp (100 mg) de 2 ori pe zi, urmând ca doza să se crească în funcție
de evoluție.
Fenitoina acționează tot prin blocarea canalelor de sodiu voltaj dependente. Și ea poate fi
utilă în tratamentul unor dureri nevralgice. Are și efect antiaritmic, fiind indicată în tratamentul

5
tulburărilor de ritm ventriculare. Poate reperzenta o alternativă la carabamazepină. Există cazuri în
care se asociază cu alte antiepileptice.
Dintre reacțiile adverse - menționăm hipertrofia gingivală, care creează probleme
masticatorii și de ordin estetic.
Fenitoina are efect inductor enzimatic – care poate duce nu numai la interacțiuni
medicamentoase ci și la deficit de vitamină D și K, la deficit de folați, în tratament îndelungat, de mai
mulți ani.
Există sub formă de comprimate a 100 mg. Există și ca preparat injectabil, sub formă de
fiole a 250 mg în 5 ml (Phenydan), care se poate utiliza pentru efectul anticonvulsivant sau
antiaritmic. În plus, există Fosfenitoină, despre care am discutat.
Oral, ca tratament de întreținere, fenitoina se administrează în doze de 100 mg de 2 ori pe
zi , dar la nevoie se poate ajunge la 500 mg pe zi, fracționat în mai multe prize.
Prescriere rețetă
Dg. Crize convulsive tonico-clonice – tratament de întreținere
Rp/Carbamazepină cpr 200 mg
Nr. I flacon.
D.s. intern, câte o jumătate de comprimat de 2 ori pe zi; dacă este cazul, doza poate fi
crescută progresiv
SAU
Rp/Fenitoina cpr 100 mg
Nr. I flacon.
D.s. intern, câte un comprimat de 2 ori pe zi; dacă este cazul, doza poate fi crescută
progresiv
** Obs. Carbamazepina și fenitoina NU sunt utile în micul rău epileptic.
4. Prescrieţi un antiepileptic cu spectru larg
Discuție: Antiepilepticele cu spectru larg sunt acidul valproic, lamotrigina, clonazepamul
(este benzodiazepină; se utilizează îndeosebi în tratamentul miocloniilor). Antiepilepticele cu
spectru larg sunt eficace atât în crizele convulsive tonico-clonice și marele rău epileptic cât și în
micul rău epileptic.
Alegem să prescriem acid valproic. Este medicament de elecție pentru tratamentul
bolnavilor care asociază crize de mic rău epileptic cu convulsii tonico-clonice. La nevoie, se poate
asocia cu alte antiepileptice (dacă monoterapia nu e suficientă).
Acidul valproic este și stabilizator al dispoziției.
Există sub forma mai multor preparate, cu diverse denumiri comerciale – exemplu:
depakine, convulex.

6
 Dintre cele 2 preparate, alegem să prescriem convulex, care există sub formă de capsule
de 150 mg, 300 mg, 500 mg. Tratamentul se începe de regulă cu o doză de 600 mg pe zi –
respectiv 300 mg de 2 ori pe zi. În funcție de evoluție, doza poate fi crescută treptat.
Prescriere rețetă
Dg. Epilepsie – convulsii tonico-clonice asociate cu crize de absență
Rp/Convulex cps 300 mg
Nr. I flacon.
D.s. int. câte o capsulă de 2 ori pe zi; dacă este cazul, doza poate fi crescută progresiv.
** Ca alternativă se poate utiliza lamotigina.
5. Prescrieți un anticonvulsivant pentru tratamentul unei crize convulsive
Discuție: Pentru crize convulsive epileptice sau pentru situații de tip status epilepticus se
utilizează un anticonvulsivant injectabil – preferabil Diazepam injectabil intramuscular sau
intravenos (intravenos cu prudență !!).
Pentru administrarea injectabilă există fiole de Diazepam a 10 mg. Administrarea se poate
face intramuscular profund sau intravenos. Injectarea intravenoasă se face cu multă prudență
deoarece poate determina deprimare respiratorie. Pentru a reduce riscul de reacţii adverse
injectarea trebuie făcută lent iar pacientul trebuie să rămână în clinostatism cel puţin o oră după
administrare.
Prescriere rețetă
Dg. Criză convulsivă
Rp/Diazepam fiole 10 mg
Nr. III
D.s. inj. i.m., o fiolă la nevoie (criză convulsivă)
Ca alternativă – s-ar putea alege administrarea injectabilă a Fenobarbitalului.
O fiolă de Fenobarbital are 200 mg în 2 ml soluție; se administrează un sfert (0,5 ml) sau o
jumătate de fiolă (1ml) intramuscular, repetând dacă este cazul după 6 ore.
Pentru convulsii neepileptice (ex. convulsiile febrile, etc) - se indică de obicei
Fenobarbitalul, dar în ultima vreme se recomandă diazepam intrarectal.
De menționat că în cazul în care se utilizează fenobarbital injectabil, se va administra
exclusiv intramuscular, întrucât soluția injectabilă folosește un solvent sintetic numit propilen-glicol,
iar intravenos nu se pot administra decât soluții apoase.

III. ANALGEZICE OPIOIDE

Analgezicele opioide sunt reprezentate de o serie de medicamente care combat durerea și
care se încadrează într-o clasă al cărei cap de sereie sunt opiul și morfina.
Opiul este un preparat care se obține prin secționarea (crestarea) capsulelor de mac alb
(Papaver somniferum album), iar morfina și codeina sunt principalii alcaloizi din opiu.

7
 În plus, există compuși sintetici înrudiți cu morfina, respectiv petidină (mialgin), metadonă,
fentanil, tramadol.
6. Prescrieţi morfină – preparat injectabil
Discuție: Vom prescrie morfină pentru un bolnav cu dureri postoperatorii intense.
Morfina este cel mai puternic analgezic cunoscut, fiind utilă în special în durerea cronică
(durere tonică). Asociază efect sedativ și efect anxiolitic intens.
Mecanism de acțiune: morfina acționează ca agonist pe receptorii opioizi (se fixează pe
acești receptori și îi stimulează).
Morfina se administrează de obicei în dureri cronice intense care nu au cedat la alte
analgezice. Durerea fazică (acută) este mai puțin influențată. Există totuși dureri acute intense care
necesită administrare de morfină – durerile postoperatorii, durerile din fracturi, durerea din infarctul
acut de miocard și din colica renală.
Pentru durerea din colica renală este preferabil să se asocieze atropină (sau să se utilizeze
preparatul Morfină cu atropină - fiole), deoarece atropina contracarează efectul spastic al morfinei
pe musculatura netedă.
Pentru durerea dentară nu se administrează morfină. Nici în durerea reumatică nu se
admnistrează morfină, pentru că răspunsul la morfină este slab și riscul de dependență nu justifică
administrarea. Utilizarea morfinei necesită prudență pentru că, mai ales în administrarea cronică,
determină toxicomanie.
În durerea cronică (neoplazii) se utilizează preparate orale de morfină reprezentate de
comprimatele cu eliberare imediată (sevredol) și comprimate retard (vendal), administrate după
scheme stabilite de regulă de medicul oncolog. Se poate recurge uneori la utilizarea de dispozitive
numite pompe automate de perfuzie.
Prescrierea rețetei trebuie să respecte regulile discutate la prescrierea substanțelor din
categoria toxice și stupefiante – adică prescrierea să se facă pe formular special numit ”formular
galben”, să se respecte dozele maxime; cantitățile să se scrie în cifre și litere.
Morfină există sub formă de:
- fiole – (morfină clorhidrică sau morfină sulfurică) – 1 fiolă conține 20 mg;
- comprimate obișnuite (sau cu eliberare imediată) - sevredol;
- comprimate retard - exemplu preparatul Vendal – care se administrează la 12 ore pe
termen mai lung, în durerile cornice (de regulă la pacienți cu neoplazii avansate);
- preparate de opiu - care conțin morfină. În prezent sunt utilizate mai rar. Este vorba de
Tinctura de opiu (conține morfină 1%) și de Pulberea de opiu (conține morfină 10%).
Vom alege să prescriem Morfină fiole.
Reamintim că morfina este o substanță care are doză maximă. Doza maximă pentru o dată
este 20 mg. Doza maximă pentru 24 ore este 60 mg. Prin urmare, pacientul poate primi o dată cel
mult o fiolă, iar pentru 24 de ore nu trebuie să depășească 3 fiole.

8
 În mod obișnuit, administrarea se face injectabil subcutanat. În mod excepțional s-ar putea
injecta intravenos, cu prudență, și cu riscul unor reacții adverse (greață, depresie respiratorie,
hipotensiune, accidente cardiace grave, etc.). Pentru durerile postoperatorii intense se pot
administra o dată 5 sau 10 mg (cea ce corespunde la ¼ sau ½ fiole), cu repetarea administrării
după 4-6 ore. Dacă durerea nu e contolată, se poate recurge la creșterea dozei. Acest lucru
presupune creștera dozei zilnice cu 30-50%, fără a se atinge dozele maxime.
Prescrierea rețetei
Dg. Dureri postoperatorii intense
Rp/ Morfină fiole 20 mg (douăzeci miligrame)
Nr. VI (șase)
D.s. inj. s.c., o jumătate de fiolă la nevoie; se poate repeta după 4-6 ore, la indicație
medicală, fără a depăși 3 fiole pe zi.
Administrarea este indicată pe o durată limitată; ca urmare nu este necesară o cantitate
mare de morfină. De aceea prescriem un număr mic de fiole – exemplu 6 fiole. Numărul de fiole se
precizează obligatoriu în cifre și litere (pentru a evita o eventuală modificare/falsificare a numărului).
În instrucție se face mențiunea ”a nu se depăși 3 fiole pe zi ” pentru că 3 fiole înseamnă 60 mg,
adică doza maximă pe 24 de ore.
În durerea cronică (de regulă în neoplazii), se poate recurge la tratament injectabil la
începutul administrării morfinei sau în etapele finale, când nu se mai pot administra preparate orale.
Doza zilnică se fracționează în prize repartizate la 4-6 ore, administrate subcutan. Frecvent se
utilizază preparate orale de morfină - comprimate cu eliberare imediată (sevredol) și comprimate
retard (vendal) - administrate după scheme stabilite de regulă de medicul oncolog. Se poate
recurge uneori la utilizarea de dispozitive numite pompe automate de perfuzie.
** Se va discuta faptul că nu apare toleranţă la efectul analgetic pentru utilizarea morfinei în
durerea tonică (cronică).
7. Prescrieţi petidină
Discuție: Petidina are structură intermediară între morfină și atropină. Este mai puțin
spastică pe musculatura netedă, nu are efect constipant, nu modifică contracțiile uterine, produce
midriază (spre deosebire de morfină care produce mioză !!).
Petidina este utilizată sub formă injectabilă sub denumirea comercială de mialgin. Există
sub formă de fiole a 100 mg.
Doza maximă pentru o dată = 100 mg; Doza maximă/24 ore = 600 mg.
Prescrierea se face în același mod ca la morfină, respectând aceleași reguli - prescrierea să
se facă pe formular special numit ”formular galben” și să se respecte dozele maxime !!.
Practic putem administra cel mult o fiolă o dată, iar pe 24 de ore cel mult 3 fiole.
În colica renală, petidina este mai avantajoasă decât morfina pentru că nu produce spasm
pe musculatura netedă.

9
 Prescrierea rețetei
Dg. Colică renală stângă
Rp/Mialgin fiole 100 mg (una sută miligrame)
Nr. V (cinci)
D.s. inj. i.m., o fiolă la nevoie.
Având în vedere că am prescris un număr de 5 fiole, nu e necesar să facem mențiunea ”a
nu se depăși 6 fiole pe zi”.
8. Prescrieţi tramadol
Discuție: Tramadolul – este un compus sintetic pe care nu toți autorii îl consideră
medicament opioid. Are efect analgezic moderat. Se utilizează în administrare orală sau injectabilă
pentru tratamentul durerilor de intensitate medie, de diverse etiologii, riscul de dependență fiind mic.
De precizat că tramadolul se prescrie pe rețetă obișnuită. Se poate utiliza sub formă de capsule,
comprimate retard, fiole.
Doza de Tramadol poate ajunge până la 400 mg pe zi. Există preparate pentru administrare
orală, sub fomă de cps, cp, cp retard, cu doze de 50 mg, 100 mg, 200 mg şi diferite denumiri
comerciale; dintre acestea sunt mai cunoscute Tramadol, Tramal, Mabron, Urgendol. Există şi
formă injectabilă – fiole cu 50 sau 100 mg pe fiolă. Este preferabilă şi mai bine tolerată injectarea
intramusculară.
Ne propunem să prescriem Tramadol sub formă de capsule de 50 mg, în doză zilnică de
150 mg, adică 1 capsulă (50 mg) de 3 ori pe zi. În principiu, trebuie aleasă doza minimă care
controlează durerea. Ea este variabilă de la un pacient la altul și în funcție de tipul de durere.
Tramadolul se poate administra și în nevralgii severe sau în dureri cronice ușoare/moderate,
inclusiv în unele durei neoplazice (dacă nu sunt foarte intense).
Prescriere rețetă
Dg. Durere posttraumatică
Rp/Tramadol cps 50 mg
Nr. I flacon.
D.s. intern câte o capsulă de 3 ori pe zi.
Există preparate care asociază Tramadol cu Paracetamol. Avantajul constă în faptul că
cele 2 substanțe își potențează efectul.
9. Prescrieți o asociație tipizată de tramadol și paracetamol
Discuție: Există 2 preparate tipizate care asociază tramadol cu paracetamol, repectiv
Doreta și Zaldiar.
Doreta există în 2 variante – comprimate 37,5/325 mg (37,5 mg Tramadol+325 mg
Paracetamol) și comprimate 75/650 mg (75 mg Tramadol+650 mg Paracetamol).

10
 Zaldiar există doar în varianta de comprimate de 37,5/325 mg (37,5 mg Tramadol+325 mg
Paracetamol).
Ne propunem să prescriem Doreta comprimate 37,5/325 mg. Acest preparat se indică în
tratamentul durerii de intensitate medie până la severă. Se administrează 1 comprimat de 2 ori pe zi
și se poate suplimenta doza cu 1 comprimat la nevoie, administrat după cel puțin 6 ore de la
precedentul. Se recomandă să nu se depășeasă 8 comprimate pe zi (echivalentul a 300 mg
tramadol pe zi) și pe cât posibil să se limiteze durata administrării la strictul necesar. Pentru dureri
cronice și respectiv tratamente îndelungate este necesară monitorizare și pe cât posibil unele
perioade de pauză.
Prescrierea rețetei
Dg. Lombalgie
Rp/ Doreta cp 37,5/325 mg
Nr. I cutie
D.s. intern câte un comprimat de 2 ori pe zi; dacă este cazul, se poate crește doza cu un
comprimat, păstrând un interval de minim 6 ore între doze.
ALTE SUBSTANȚE ÎNRUDITE CU MORFINA
Fentanilul – se utilizează ca anestezic injectabil i.v. (în neuroleptanalgezie sau în
anestezia echilibrată) și pentru analgezie în durerile neoplazice.
Ca analgezic există sub 2 forme:
- plasturi, cu anumite doze de fentanil (se aplică pe tegument într-o zonă nepăroasă;
eliberarea și absorbția substanței se face lent, ca urmare plasturele se schimbă la 3 zile),
- comprimate pentru supt, care se administrează sublingual la nevoie, dacă sub tratamentul
cu plasturi apare o durere acută.
Codeina – este 3 metil-morfină. Este alcaloid din opiu, dar în mod obișnuit se prepară
industrial pornind de la morfină. Are efect analgezic și antitusiv.
Ca antitusiv se va discuta la ”Medicația aparatului respirator”.
Ca analgezic – efectul este de intensitate medie. La doze uzuale și pe durată scurtă de timp
nu determină dependență. Pentru efectul analgezic se poate administra singură – doze până la 30-
50 mg o dată (mai mari decât cele antitusive) sau se poate asocia (în doze mai mici – de 10-30 mg
o dată) cu substanțe de tipul Paracetamol, Ibuprofen, Aspirină. Acest tip de asociere se recomandă
pentru durerile dentare.
Actualmente există un derivat numit dihidrocodeină, utilizat ca analgezic, inclusiv în
tratamentul inițial al durerilor neoplazice. Prescrierea codeinei și dihidrocodeinei se face pe un alt
formular special – numit ”formular verde”.
Există preparate tipizate asociază codeină cu un analgezic ”non-opioid”. Exemple:
- Codamin P - asociază Paracetamol, Cafeină, Codeină;
- Nurofen plus - asociază Ibuprofen 200 mg cu 12,8 mg de Codeină).

11
MG_ L.p nr. 13
Săptămâna 11 - 15.01.2021

PRESCRIEREA RAŢIONALĂ A MEDICAMENTELOR DIN CATEGORIA

ANALGEZICE, ANTIPIRETICE, ANTIINFLAMATOARE NESTEROIDIENE

Analgezicele antipiretice antiinflamatoare nesteroidiene se mai numesc pe scurt

antiinflamatoare nesteroidiene (prescurtat AINS).
Reprezintă o categorie foarte largă de substanțe, cu structuri chimice diferite. Aceste
substanțe se grupează în subclase sau familii chimice. Subclasele nu seamănă între ele ca
structură chimică, dar au același mecanism de acțiune și au efecte și reacții adverse
asemănătoare.
Termenul ”nesteroidian” este necesar întrucât există o categorie de medicamente
numită antiinflamatoare steroidiene (glucocorticoizi) care au structură steroidiană - A se vedea
medicația glucocorticoidă!
Mecanismul de acțiune constă în inhibarea ciclooxigenazei, cu scăderea consecutivă a
sintezei de prostaglandine și a sintezei tromboxanului.
Efectul antiinflamator și analgezic se explică prin scăderea sintezei de prostaglandine
(PG) în țesutul afectat, dar în unele cazuri este posibil să contribuie și inhibarea ciclooxigenazei
(COX) de la nivel central.
Efectul antipiretic se produce ca urmare a inhibării sintezei de prostaglandine (în special
PGE2) la nivelul hipotalamusului.
Actualmente este cunoscut faptul că cicloxigenaza (COX) există sub 2 izoforme–COX1
și COX2. COX1, numită enzimă constitutivă, există în multe țesuturi și determină sinteza de
prostaglandine cu rol fiziologic - PG implicate în menținerea funcției renale; PG cu rol în
protecția mucoasei gastrice. COX2 este o enzimă inductibilă, care se produce sub acțiunea
unor citokine eliberate în procesul inflamator sau în cadrul reacției febrile.
Cea mai mare parte a compușilor din clasa ”Analgezice, antipiretice, antiinflamatoare”
inhibă ambele tipuri de COX. Inhibarea COX2 explică efectul analgezic, antipiretic,
antiinflamator, iar inhibarea COX1 determină unele reacții adverse, comune dealtfel pentru
compușii din această clasă.
În ultimii ani, s-au realizat și compuși care inhibă selectiv COX2. Aceștia constituie o
clasă numită inhibitoare selective ale COX2, numite generic coxibi, reprezentată de
celecoxib (celebrex), etoricoxib (arcoxia), parecoxib.

1
 1. Prescrieți acid acetilsalicilic
Discuție: Acidul acetilsalicilic este principalul reprezentat al clasei ”salicilați”. Frecvent
este numit ”Aspirină”, termen care reprezintă de fapt o anumită denumire comercială (aparține
firmei Bayer), dar care este acceptată în general ca sinonim.
Efectul acidului acetilsalicilic diferă în funcție de doză:
- la doze medii – de 1-2 g pe zi – are efect analgezic și antipiretic;
- la doze mari – peste 3 g pe zi – are efect antiinflamator – principala utilizare ca
antiinflamator a fost în tratamentul reumatismului articular acut; actualmente acidul acetilsalicilic
se utilizează foarte rar ca antiinflamator întrucât au apărut alte preparate mai avantajoase;
- la doze mici – de 75 -150 mg pe zi (excepțional 250-325 mg/zi) – are efect
antiagregant plachetar; din acest motiv se indică pe termen lung la pacienți cu patologie cardio-
vasculară pentru profilaxia trombozelor arteriale.
Vom prescrie Acid acetilsalicilic în doză medie (1,5 g/zi) la un pacient care are artralgii,
mialgii, subfebră, simptome care apar în răceala comună.
Pentru efectul analgezic, antipiretic, în mod obișnuit, se utilizează preparate sub formă
de comprimate a 500 mg. Unul din preparate, românesc, este cel numit Acid acetilsalicilic.
Administrarea trebuie făcută după masă, pentru a evita reacțiile adverse digestive,
inclusiv posibile sângerări gastrice. Este recomandabil ca înainte de administrare comprimatele
să fie desfăcute în puțină apă - de regulă într-o lingură cu apă (comprimatul se transformă în
pulbere care se dispersează în apă, nu se dizolvă) sau să se zdrobească în dinți.
Prescrierea rețetei
Dg. Răceală comună
Rp/ Acid acetilsalicilic cpr 500 mg
Nr. XX
D.s. intern câte un comprimat de 3 ori pe zi, după mese, desfăcut în apă.

Există și alte preparate comerciale – spre exemplu:

- Aspirină (firma Bayer), cp de 500 mg
- preparate cu doze similare sub formă de comprimate efervescente;
- așa numitele ”preparate tamponate” considerate mai puțin agresive pentru mucoasa
gastrică (conțin gluconat de calciu sau carbonat de calciu). Sunt comprimate care se înghit
întregi.
Pentru efectul antiagregant plachetar s-au realizat comprimate cu doze mici –
comprimate de 75 mg (Aspenter) sau cp de 100 mg. Ca alternativă se poate recurge uneori la
administrarea a ¼ (un sfert) din comprimatul de 500 mg zilnic sau la administrarea unui
comprimat de 500 mg o dată la 2 sau la 3 zile.
Detalii privind utilizarea Acidului acetilsalicilic ca antiagregant plachetar se vor prezenta
la ”Medicația sângelui”.

2
 2. Prescrieți metamizol
Discuție: Metamizolul are îndeosebi efect analgezic și asociază moderat efect
antispastic. Se utilizează și ca antipiretic. Efectul antiinflamator este însă slab. Poate
produce agranulocitoză, care este o reacție adversă severă.
Vom prescrie metamizol pentru un bolnav cu colică biliară. Prescrierea este justificată
de faptul că are efect analgezic și moderată acțiune antispastică.
Metamizolul există sub forma preparatului comercial Algocalmin, iar ca formă
farmaceutică există sub formă de comprimate a 500 mg și fiole a 1 g (gram). Pentru forma
injectabilă, administrarea se face în mod obișnuit intramuscular (i.m) dar în condiții speciale (de
regulă în spital) se poate administra și intravenos (i.v.)
Prescrierea rețetei
Dg. Colică biliară
Rp/Algocalmin fiole 1g
Nr. V.
D.s. inj. i.m. câte o fiolă la nevoie (maxim 3 fiole pe zi).
O întrebare frecventă este dacă fiolele nu pot fi administrate oral. Acest lucru este
posibil, dar preparatul în sine este făcut pentru administrare injectabilă - practic nu e realizat ca
o soluție buvabilă.
3. Prescrieți paracetamol
Discuție: Paracetamolul are efect analgezic și antipiretic. NU are efect antiinflamator.
Vom prescrie Paracetamol pentru un bolnav cu stare febrilă și cu mialgii – respectiv cu
răceală comună.
Paracetamolul există în mod obișnuit sub formă de comprimate a 500 mg. Se poate
administra în doze care să ajungă până la 2,5 g/zi (respectiv 5 cp pe zi). În plus, există
preparate de Paracetamol care se administrează în perfuzie venoasă (1 g/flacon) – în cazul
episoadelor febrile sau ca analgezic (postoperator).
Paracetamolul rămâne o alternativă de tratament pentru persoanele alergice la acid
acetilsalicilic sau care nu tolerează digestiv acidul acetilsalicilic.
Prescrierea rețetei
Dg. Răceală comună
Rp/Paracetamol cpr 500 mg
Nr. XX
D.s. intern câte 1 comprimat de 3 ori pe zi.
Alte preparate, de tipul Paracetamol plus, Parcetamol sinus, asociază Paracetamol cu
un antihistaminic anti-H1 și cu un vasoconstrictor de tip pseudoefedrină. Astfel de preparate NU
sunt avantajoase la pacienți care asociază HTA sau afecțiuni cardiace, datorită efectului
pseudoefedrinei.

3
 Există și asocieri de tipul paracetamol+tramadol (Doreta, Zaldiar) sau asocierea
paracetamol +codeină+cafeină (Codamin P).
4. Prescrieți diclofenac
Discuție: Vom prescrie Diclofenac pentru un pacient cu artroză a genunchiului
(gonartroză). Gonartroza implică modificări degenerative articulare peste care se suprapun
fenomene inflamatorii.
Diclofenacul se utilizează în special ca antiinflamator. Se indică în boala artrozică, în
atacul acut de gută, dar și pentru dureri, inflamaţie sau edem post-traumatic, şi post-operator
după intervenţii ortopedice sau stomatologice.
Există foarte multe preparate care conțin Diclofenac, ca diverse forme farmaceutice -
drajeuri, capsule, comprimate retard, fiole cu soluție injectabilă, gel, unguent, etc. Noi vom
prescrie drajeuri (50 mg) – în ideea că este o rețetă parțial cunoscută de la capitolul
”Prescrierea formelor farmaceutice” - unde s-a prescris pentru un alt diagnostic.
Doza de Diclofenac pentru o zi este de 100-150 mg. Alegem să administrăm 100 mg/zi,
fracționat în 2 prize, respectiv 1 drajeu de 2 ori pe zi.
Prescrierea rețetei
Dg. Gonartroză bilaterală
Rp/Diclofenac dj 50 mg
Nr. XIV
D.s. intern, câte un drajeu de 2 ori pe zi, după mese.
Cantitatea de Diclofenac prescrisă este de 14 drajeuri, ceea ce înseamnă 7 zile de
tratament. Administrarea se face după mese, pentru a evita reacțiile adverse digestive.
5. Prescrieți ibuprofen
Discuție:
Ibuprofenul este folosit ca antiinflamator, fiind considerat ”antireumatic de cursă lungă”.
Este utilizat frecvent ca antipiretic, mai ales în pediatrie. Poate fi util uneori în migrenă. Este
utilizat ca analgezic - se recomandă pentru tratamentul durerilor ușoare și moderate, inclusiv în
durerea dentară; poate fi administrat și preoperator sau postoperator pentru scăderea durerilor
postoperatorii.
Este disponibil sub forma preparatelor Nurofen, Ibalgin, Paduden. Doza recomandată
este de 200-400 mg – o dată, administrată la cel puțin 4-6 ore, fără a depăși 1200 mg/zi.
Se poate prescrie spre exemplu preparatul Nurofen, existent în mai multe variante, din
care menționăm:
- Nurofen Express – capsule moi sau drajeuri a 200 mg – se administrează 200 mg
de 3 ori pe zi, putând suplimenta la nevoie dacă durerea persistă, dar cu respectarea unui
interval minim de 4 ore între doze și fără să se depășească 1200 mg/zi.

4
 - Nurofen forte – drajeuri a 400 mg – se administrează 400 mg la durere. Se poate
ajunge la 400 mg de 3 ori pe zi, dar cu interval de 4-6 ore între doze și fără să se depășească
1200 mg/zi. De menționat că într-o cutie există 12 drajeuri.
- Nurofen Express Forte - capsule moi 400 mg. Datorită formei farmaceutice (capsulă
moale) Nurofen Express Forte 400mg se absoarbe rapid, acţionează prompt şi are efect de
durată. Este util și în durerea dentară.
- Nurofen plus comprimate filmate care conțin 200 mg ibuprofen+12,8 mg codeină.

Vom prescrie Nurofen Express Forte capsule moi 400 mg, pentru cefalee. Se va
administra 1 capsulă, apoi dacă durerea persistă se va repeta administrarea după cel puțin 6
ore. Se pot administra cel mult 3 capsule în 24 de ore (1200 mg). O cutie conține 12 capsule.
Prescrierea rețetei
Dg. Cefalee
Rp/ Nurofen Express Forte cps 400 mg
Nr. I cutie
D.s. intern, câte 1 capsulă la nevoie, preferabil după masă; se poate administra încă 1
capsulă după cel puțin 6 ore, fără a se depăși 3 capsule pe zi.

** Pentru preparatul Paduden există capsule de 200 mg, 300 mg, 400 mg.
** Preparatul Ibalgin este disponibil sub formă de comprimate de 200 și de 400 mg.

6. Prescrieți naproxen
Discuție:
Naproxenul are indicații asemănătoare cu Ibuprofenul, dar are timp de înjumătățire mai
lung, ceea ce implică o durată mai lungă de acțiune și risc mai mare de reacții adverse
digestive.
Se folosește sub forma preparatelor Nalgesin, Naldorex, Nalgesin Forte – care există
sub formă de comprimate; doza diferă în funcție de preparat, de la 220 mg, 275 mg și respectiv
550 mg per comprimat.
Preparatul Nalgesin există sub formă de cp 220 mg; se administrează 1cp la 8-12 ore
(adică 2 sau 3 comprimate pe zi); nu se vor depăși 3 comprimate pe zi.
Există și o asociere de Naproxen+antisecretor gastric, sub forma preparatului Vimovo
comprimate 500/20 mg, adică Naproxen 500 mg+Esomeprazol 20 mg (inhibitor de pompă
protonică). Vimovo se administrează în dureri reumatice cronice (poliartrită reumatoidă,
spondilită anchilopoietică), 1 comprimat de 2 ori pe zi – cu 30 minute înainte de mese. Nu este
recomandat în dureri acute, nici în durerea dentară, deoarece comprimatul eliberează lent
naproxenul – în 3-5 ore. Se administrează cu cel puțin 30 de minute înainte de masă.

Vom prescrie 2 variante de tratament – Nalgesin comprimate de 220 mg și Vimovo.

5
 Prescrierea rețetei
Dg. Spondiloză cervicală
Rp/ Nalgesin cp 220 mg
Nr: XX
Ds. intern, câte 1 comprimat de 2 ori pe zi, în timpul meselor sau după masă; dacă este
cazul doza se poate crește doza la cel mult 3 comprimate pe zi.
SAU
Rp/ Vimovo cp 500/20 mg
Nr: XX
Ds. intern, câte 1 comprimat de 2 ori pe zi, dimineața și seara, cu 30 minute înainte de
masă

7. Prescrieți un inhibitor COX2 selectiv.

Inhibitoarele COX2 selective sunt reprezentate de Etoricoxib (Arcoxia), Celecoxib
(Celebrex) și Parecoxib. Sunt compuși cunoscuți sub numele generic de ”coxibi”.
Vom prescrie – rețete conform problemelor de la punctele a și b
a. Prescrieți un inhibitor COX 2 pentru un pacient cu gonartroză reactivată
Discuție: Pentru un pacient cu gonartroză reactivată putem prescrie fie Arcoxia
(etoricoxib) fie Celebrex (celcoxib)
Arcoxia (etoricoxib)
Arcoxia există sub forma mai multor tipuri de comprimate, fiecare doză având o
anumită indicație:
- comprimate 30 mg – indicate în boala artozică;
- comprimate 60 mg – indicate în boala artrozică dacă doza de 30 mg nu a fost eficientă;
- comprimate 90 mg–indicate în boli reumatice severe (poliartrita reumatoidă, spondilită
ankilopoietică);
- comprimate 120 mg – indicate în artrita gutoasă – pe o durată de maxim 8 zile.
** Doza de 90 mg se indică și după intervenţii chirurgicale dentare, o dată pe zi, maxim 3 zile.

Arcoxia se administrează o dată pe zi, cu sau fără alimente. Administrarea fără alimente
poate determina un efect mai rapid, ceea ce ar putea fi util uneori în durerea acută.
** În boala artrozică (inclusiv gonartroză) se pot administra doze de 30-60 mg/zi,
adică 1 comprimat de 30 mg pe zi sau 1 comprimat de 60 mg pe zi – funcție de severitatea
simptomatologiei.
Celebrex (celcoxib)
Pentru un pacient cu gonartroză, celcoxibul (celebrex) se poate administra în doză de
200 mg o dată pe zi sau fracționat 100 mg de 2 ori pe zi.
Există capsule de 100 mg și de 200 mg.

6
 Alegem să prescriem doza de 200 mg/zi, în priză unică. Dacă simptomatologia nu se va
ameliora, se poate creşte doza la 400 mg pe zi (1 capsulă de 2 ori pe zi). Administrarea se
paote face cu sau fără alimente.
** Celecoxibul se indică şi în tratamentul poliartritei reumatoide, în doze de 1 sau 2
capsule pe zi, în funcţie de severitatea simptomatologiei.
Prescrierea rețetei
Dg. Gonartroză reactivată
Rp/ Celebrex cps 200 mg
Nr. X
Ds. intern, câte 1 capsulă pe zi
SAU
Rp/ Arcoxia cp 60 mg
Nr. X
D.s. intern câte un comprimat pe zi

b) Prescrieți Arcoxia pentru un pacient cu intervenție stomatologică recentă.

Discuție: După intervenţii chirurgicale dentare, se indică doza de 90 mg o dată pe zi,
maxim 3 zile.
Prescrierea rețetei
Dg. Dureri post intervenție stomatologică
Rp/ Arcoxia cp 90 mg
Nr. III
D.s. intern, câte 1 comprimat pe zi, preferabil la distanță de mas
..................................................................................
** Analgezice- antiinflamatoare utile în dureri dentare:
- Ibuprofen – 400 mg de 3 ori pe zi, la distanță de minim 4-6 ore;
- Naproxen (nalgesin) cp de 220 mg – 1 cp la 8-12 ore (maxim 3 comprimate pe zi)
- Acid mefenamic (Vidan) cp 500 mg – 1cp de 3 ori pe zi;
- Etoricoxib (Arcoxia) cp 90 mg – 1 comprimat pe zi, 3 zile – după intervenții stomatologice.
- Ketorolac – cp 10 mg – 2-4 cp pe zi – după unele intervenții chirurgicale stomatologice.
8. Prescrieţi o asociaţie medicamentoasă tipizată, formată din analgezice cu
mecanism de acțiune diferit
Vom prescrie/discuta 3 tipuri de asocieri:
a. asocierea paracetamol + codeină
b. asocierea ibuprofen + codeină (Nurofen plus)
c. se va rediscuta asocierea paracetamol + tramadol (Doreta)
a. Asociere Paracetamol – Codeină
Discuție: Vom prescrie 2 variante ale acestei asocieri - Ultracod și Codamin P.

7
 Ultracod există sub formă de comprimate care conțin 500 mg paracetamol+30 mg
codeină. Este preferabil să se administreze 1 comprimat de 3-4 ori pe zi, cu cel puțin 6 ore între
doze. Se poate ajunge la nevoie la cel mult 8 comprimate pe zi. În mod excepțional se pot
administra 2 comprimate o dată.
Codamin P asociază paracetamol 400 mg + codeină fosfat 15 mg + cafeină (23 mg).
Cafeina are rol adjuvant, îndeosebi pentru tratamentul cefaleei.
** Se va discuta potenţarea efctului analgezic prin asocierea paracetamolului cu
codeina.
Pentru ambele preparate se recomandă limitarea duratei de tratament, preferabil la 3
zile.
Prescrierea rețetei
Dg.Nevralgie intercostală dreaptă
Rp/ Codamin P cpr
Nr. XX
D.s intern câte un comprimat de 3 ori pe zi; se poate adăuga 1 comprimat la
nevoie, respectând intervalul de minim 4 ore între doze și fără a se depăși 7
comprimate pe zi.
SAU
Rp/ Ultracod cpr 500/30 mg
Nr. XX
D.s intern câte un comprimat de 3 ori pe zi; se poate adăuga 1 comprimat la
nevoie , respectând intervalul de minim 6 ore între doze și fără a depăși 8 comprimate
pe zi.

b. Asociere Ibuprofen – Codeină, adică Nurofen plus

Discuție: Preparatul Nurofen plus există sub formă de comprimate filmate care conțin
200 mg ibuprofen + 12,8 mg codeină. Se administrează 1 comprimat la nevoie, respectând un
interval de minim 4 ore între doze și fără a se depăși 6 comprimate pe zi. Durata tratamentului
trebuie limitată la 3 zile. O cutie are 12 comprimate.
Prescrierea rețetei
Dg. Nevralgie intercostală dreaptă
Rp/ Nurofen plus cp 200/12,8 mg
Nr. I cutie
D.s. intern, câte 1 comprimat la nevoie, preferabil după masă; intervalul dintre
administrări va fi de minim 4 ore; nu se vor depăși 6 comprimate pe zi.

c. Asocierea Paracetamol+Tramadol – rspectiv Doreta

A se revedea Rp/Doreta prescrisă la L.p. 12 (analgezice opioide) !!
8
MG_ L.p nr. 13
Săptămâna 18 - 22.01.2021

PRESCRIEREA RAŢIONALĂ A
GLUCOCORTICOIZILOR ȘI ANTIHISTAMINICELOR

MEDICAȚIA GLUCOCORTICOIDĂ
Medicația glucocorticoidă cuprinde compuși naturali (secretați și de corticosuprarenală) și
derivați de sinteză ai acestora, care se utilizează îndeosebi pentru efectele farmacodinamice pe
care le produc (efect antiinflamator, antialergic, limfolitic).
Substanțele din această clasă mai sunt denumite ”antiinflamatoare steroidiene”, pentru că
au în structura lor chimică un nucleu steroidian cu 21 de atomi de carbon.
Glucocorticoizii au 2 tipuri de efecte:
1. Efecte metabolice (fiziologice), care presupun:
- influențarea metabolismului glucidic – cu intensificarea gluconeogenezei hepatice pe
seama aminoacizilor, creşterea depozitelor hepatice de glicogen, scăderea utilizării celulare a
glucozei şi creşterea glicemiei.
- influențarea metabolismului lipidic – se produce pe de o parte lipoliză prin favorizarea
desfacerii trigliceridelor din țesutul adipos, pe de altă parte crește secreția de insulină (ca răspuns
reactiv la hiperglicemie) și se produce lipogeneză. Dozele mari de glucocorticoizi determină
redistribuirea țesutului adipos, cu apariția unor aspecte cunoscute ca ”facies în lună plină”,
”ceafă de bizon”, depunere de țesut adipos pe abdomen (practic depunere facio-tronculară).
- influențarea metabolismului protidic – se produce catabolism proteic, inhibarea sintezei
de proteine, diminuarea proceselor de creştere.
Catabolismul proteic se produce la nivelul:
- oaselor - cu resorbţia matricei proteice osoase, creşterea eliminărilor urinare de calciu şi
apariţia osteoporozei;
- muşchilor scheletici - apare aşa numita "miopatie cortizonică" lent reversibilă la întreruperea
tratamentului;
- pielii – cu ruperea fibrelor elastice şi de colagen din structura pielii, ceea ce determină
apariţia de vergeturi, fenomene atrofice, telangiectazii.
În schimb, crește sinteza proteică în ficat.
**Influențarea acestor 3 tipuri de metabolism crește cu creștera dozei !!!
- influențarea metabolismului hidromineral determină retenţie de sodiu și apă și excreție
urinară de potasiu - cunoscută ca efect de tip mineralocorticoid.
**Influențarea metabolismului hidromineral depinde de preparat.
1
 Exemple - Glucocorticoizii naturali (Hidrocortizonul) produc retenție hidrosalină
mare, având cel mai important efect mineralo-corticoid. Prednisonul și Metilprednisolonul produc
retenție hidrosalină moderată. Dexametazona este lipsită de efect mineralo-corticoid.

În general, glucocorticoizii nu se utilizează pentru efectele metabolice, ci pentru efectele

farmacodinamice – cu excepția insuficenței corticosuprarenale (boala Addison), cronică sau acută.
2. Efectele farmacodinamice – sunt reprezentate de:
- efect antiinflamator caracterizat prin faptul că este un efect intens și că influențează toate
fazele inflamației (congestivă, exudativă, necrotică și proliferativă), indiferent de stimulul care a
provocat această inflamație.
- efect antialergic - care rezultă din acțiunea antiinflamatoare și imunodepresivă - cu
inhibarea reacțiilor anafilactice, dar și a celor prin complexe imune circulante sau de tip întârziat.
Glucocorticoizii deprimă în primul rând imunitatea imediată, dar la doze mari pot să scadă
producția de anticorpi, cu diminuarea imunității umorale.
- efect limfolitic - cu limfopenie trecătoare. Efectul este utlizat în anumite boli hematologice.
Tot la nivelul sângelui se produce scăderea numărului de eozinofile, creșterea numărului de
leucocite (leucocitoză cu neutrofilie), a hemoglobinei, a numărului de hematii și numărului de
trombocite.

** Pentru efectele farmacodinamice, trebuie utilizate doze mai mari decât

echivalentul secreției endogene zilnice de glucocorticoizi.
Prin urmare, se folosesc doze medii sau doze mari, în funcție de tipul de afecțiune și de
severitatea acesteia - spre exemplu – în bolie autoimune sunt utilizate doze mari. La aceste doze
se regăsec și efectele metabolice, amplificate (ele cresc cu creșterea dozei !).
Mecanism de acțiune: glucocorticoizii acționează pe receptori nucleari, care sunt însă în
citoplasmă în formă inactivă - A se vedea mecanismul detalait în curs și în carte!!

Glucocorticoizii au numeroase indicații terapeutice – în principiu boli inflamatorii, boli

autoimmune (lupus eritematos, poilartrită reumatoidă), boli alergice severe (șocul anafilactic, criza
severă de astm bronșic, starea de rău asmatic, edemul Quincke, forme severe de urticarie, etc.)
boli hematologice (de tip neoplazic - leucemii, limfoame sau alte boli hematologice cum ar fi
anemia hemolitică autoimună, trombocitopenii cu substrat imun) etc.
O indicație aparte o constituie insuficiența corticosuprarenală (boala Addison) unde
medicația cortizonică este de fapt tratament de substituție. În insuficiența corticosuprarenală,
glanda corticosuprarenală nu secretă, prin urmare va trebui să administrăm hormoni
corticosuprarenalieni sau compuși asemănători acestora, din afară. Se indică fie glucocorticoizi
naturali (Hidrocortizonul), fie Prednison (pe termen lung) la care se asociază un mineralocorticoid.
Reacțiile adverse – sunt numeroase și importante.
Dintre ele ne vom opri asupra hipercorticismului exogen și a hipocorticismului
endogen.
2
 Hipercorticismul exogen apare după tratament mai îndelungat cu doze medii/mari – în
principiu după o durată de aproximativ 2 săptămâni. Pacientul capătă un aspect similar cu cel din
boala Cushing (hipercorticism). A se înțelege că hipecorticismul propriu-zis e deteminat de
hiperfuncția corticosuprarenalei, pe când cel exogen este provocat de doza de medicament pe
care noi o dăm justificat, pentru o afecțiune de tip inflamator sau alergic.
Concomitent, în organismul pacientului tratat, este inhibată glanda cortico-suprarenală, se
produce atrofierea progresivă a acesteia și prin urmare apare insuficienţă corticosuprarenală sau
hipocorticism endogen. Manifestările insuficienţei corticosuprarenale sunt reprezentate de:
astenie fizică marcată, hipotensiune arterială, hipoglicemie, apatie, stare depresivă.
Insuficienţa corticosuprarenală este însă mascată inițial, îndeosebi pe durata administrării
glucocorticoidului. Devine evidentă în condiţii de stres (termic, chirurgical, infecţios etc.) sau dacă
administrarea glucocorticoidului se întrerupe brusc. Se manifestă fie ca agravarea afecțiunii pentru
care pacientul primea tratament, fie ca o criză addisoniană (cu deshidratare severă, colaps, șoc).
Apare de fapt fenomenul de corticodependență.
Pentru prevenirea sau diminuarea hipocorticismului endogen și prevenirea
corticodependenței sunt necesare următoarele măsuri:
- în tratamentele mai îndelungate, administrarea glucocorticoidului să se facă dimineaţa
între orele 6-8 (obligatoriu după ingestie alimentară), astfel încât doza administrată să se
suprapună peste secreția endogenă de glucocorticoid. O alternativă este și administrarea unei
doze duble o dată la 2 zile (aplicată în general ca tratament de întreţinere), astfel încât
suprarenala să nu fie inhibată în ziua în care pacientul nu primește glucocorticoid și practic să
secrete. Această alternativă poate fi utilizată atunci când se administrează doze medii sau mici.
- întreruperea unui tratament mai îndelungat cu glucocorticoid să se facă lent – cu
scăderea progresivă a dozelor. Exemplu: pentru Prednison se scade cu 5 mg la o săptămână - se
va exemplifica la rețeta nr. 1 .
- tratamentul cu glucocorticoizi să se facă în cazuri justificate, cu multă prudenţă, folosind
doze minime eficace (dozele terapeutice cele mai mici sau, cum am spune, dozele cele mai mici
care rezolvă problema), evitând atunci când este posibil tratamentul îndelungat.
Pentru restul reacțiilor adverse - A se revedea cursul și cartea!
Principalii compuși din categoria glucocorticoizi
1. GLUCOCORTICOIZI NATURALI
- Hidrocortizonul
- folosit ca Hidrocortizon hemisuccinat – este forma care se administrează injectabil
intravenos, în urgențe.
- rar se folosește ca Hidrocortizon acetat care se administrează local – injectat local
(intraarticular, în unele leziuni, submucos, intralezional) sau aplicat topic (în dermatologie,
oftalmologie).
- sub formă de preparat oral (comprimate) indicat exclusiv în tratamentul insuficienței
corticosuprarenale.
3
 - Cortizonul – folosit rar, ca medicație de substituție în insuficiența cortico-suprarenală.
• GLUCOCORTICOIZI DE SINTEZĂ
- Prednisonul- preparat care se administrează oral, se utilizează frecvent pentru
tratamente mai îndelungate;
- Prednisolonul;
- Metilprednisolonul (Medrol) – tinde să se folosească frecvent în prezent;
- Triamcinolona
- Dexametazona;
- Betametazona;
** Mai menționăm:
a. Preparatul Diprophos – sub formă de suspensie injectabilă care se poate administra
local – prin injectare intrarticulară (uneori și în articulația temporomandibulară), periarticulară,
intralezional (în afecțiuni dermatologice). În plus, se poate administra injectabil intramuscular, ca
preparat de depozit – în afecțiuni cu substrat inflamator sau alergic; necesită însă prudență
deoarece riscul de corticodependență se menține.
Preparatul Diprophos are 2 componente - betametazonă sodiu fosfat cu efect rapid și
betametazonă dipropionat cu efect de lungă durată.
b. Glucocorticoizi care se administrează pe tegumente – Mometasonă furoat (Elocom),
Metilprednisolon aceponat (Advantan), Fluocinolon acetonid, Clobetasol (Dermovate) .
- Glucocorticoizi care se administrează numai inhalator – Fluticazonă, Budesonidă,
Mometazonă (Asmanex) (se vor regăsi la ”Medicația antiastmatică).
1. Prescrieti un preparat cortizonic la un bolnav aflat în șoc anafilactic.
Discuție: Șocul anafilactic este reacție alergică severă (de tip I), care reprezintă o urgență
medicală majoră.
Tratamentul necesită administrare de:
- Adrenalină - este primul gest terapeutic deoarece efectul său se instalează rapid.
Se recomandă administrarea injectabil intravenos lent în doză de 0,25 – 0,5 mg (se
diluează o fiolă de Adrenalină care conține 1 mg Adrenalină în 10 ml ser fiziologic și se injectează
lent i.v., între 1 și 5 ml din diluție în funcție de severitate). După caz - în loc de injectare i.v. se
poate injecta i.m. (în deltoid sau în regiunea antero-laterală a coapsei în treimea medie),
intralingual (recomandare pentru context stomatologic) sau subcutanat (dacă e o formă ușoară).
Injectarea intramusculară în mușchii fesieri trebuie evitată deoarece poate determina
necroză tisulară.
- Hemisuccinat de hidrocortizon – injectabil intravenos. Se poate administra în doze de
200-500 mg o dată, repetând în funcție de evoluție după 4-6 ore. Efectul se instalează mai lent
(este deplin în 2 ore), dar este important deoarece reduce bronhospasmul, scade edemul
laringian, crește durata și intensitatea efectului Adrenalinei la nivel vascular, cardiac și bronșic.
- eventual antihistaminic injectabil – care are rol adjuvant.

4
 Hemisuccinatul de hidrocortizon este preparatul care se administrează intravenos în
urgențe. Există sub forma a 2 preparate:
a. fiole – fiecare fiolă conține soluție cu 25 mg Hidrocortizon și e însoțită de o altă fiolă
care conține un solvent. Conținutul celor 2 fiole trebuie amestecat direct în seringă, apoi se
injectează intravenos.
b. sub formă de flacon a 100 mg (pulbere), însoțit de o fiolă cu solvent – cu denumirea de
Hidrocortizon succinat sodic. Administrarea se face intravenos (după dizolvare), uneori
intramuscular. Se preferă însă administrarea i.v. întrucât are efect rapid.
Există și unele preparate cu doze mai mari de Hidrocortizon (500 mg) – se folosesc rar.

Prescrierea rețetei
Dg. Șoc anafialctic
Rp/Hemisuccinat de hidrocortizon fiole 25 mg
Nr. XXIV
D.s. inj., i.v., 8 fiole o dată; se va repeta dacă e cazul după 4-6 ore.
SAU
Rp. Hidrocortizon succinat sodic flacoane 100 mg
Nr. VI
D.s. inj., i.v., 2 flacoane o dată; se va repeta dacă e cazul după 4-6 ore
Injectarea se poate repeta dacă starea pacientului nu se ameliorează. Din aceste
considerente, prescriem un număr de 24 de fiole. Există situații în care doza zilnică de
Hidrocortizon hemisuccinat poate depăși 1 g sau poate să ajungă chiar la 2 g/zi (dacă situația
impune).
În a doua rețetă, am prescris flacoane de 100 mg; se admnistrează 2 flacoane o dată iar
numărul de falcoane prescris este de șase. Este un preparat mai ușor de manevrat într-o situație
de urgență.
2. Prescrieți un tratament cortizonic pentru un bolnav cu poliartrită reumatoidă, ca
tratament de atac.
Discuție: Poliartrita reumatoidă este boală inflamatorie cu substrat autoimun. Dacă
simptomatologia nu este controlată prin antiinflamatoare nesteroidiene, este nevoie de

5
administrare de glucocorticoizi. Tratamentul va avea o durată mai îndelungată, în principiu până la
ameliorarea simptomatologiei, după care este de dorit să se întrerupă administrarea, dar
obligatoriu cu scăderea treptată a dozei.
Alegem să prescriem Prednison – acesta fiind un glucocorticoid care se administrează
oral, cu potență medie, durată de acțiune medie, retenție hidrosalină mică/medie. De menționat că
prednisonul nu este activ ca atare, prin urmare NU se administrează în preparate locale. După
administrare orală se transformă în ficat în prednisolon care este forma activă.
Există sub formă de comprimate a 5 mg – cu mențiunea că există și țări în care
comprimatele au doze mai mari dar sunt făcute astfel încât să se poată fragmenta. Dozele
antiinflamatoare trebuie să fie mai mari decât echivalentul secreției zilnice de hidrocortizon –
practic mai mari de 15 mg/zi.
Pentru un pacient cu poliartrită reumatoidă, putem alege o doză medie de prednison – spre
exemplu 40 mg/zi, ceea ce înseamnă 8 comprimate (40mg împărțit la 5 mg, cât are 1 comprimat –
rezultă 8 cp). Aceste 8 comprimate se administrează în priză unică (toate o dată) dimineața –
între orele 6 și 8, după ce în prealabil a mâncat (!!!). Administrarea trebuie făcută după masă
pentru că glucocorticoizii (implicit prednisonul) au efect ulcerigen (cresc secreția de acid clorhidric
și scad secreția de mucus).
Prescrierea rețetei
Dg. Poliartrită reumatoidă – tratament de atac
Rp/Prednison cp 5 mg
Nr. III flacoane
D.s. intern, câte 8 comprimate pe zi, în priză unică, dimineața după micul dejun.
În ceea ce privește cantitatea prescrisă (număr de comprimate sau flacoane) – prescriem
pentru început III flacoane (3 flacoane, numărul se scrie cu cifre romane!), ceea ce ar însemna un
număr de 60 comprimate (flacoanele/cutiile conțin 20 comprimate) iar durata pe care primește
zilnic 8 comprimate/zi se va defini în timp, pacientul fiind reevaluat. În momentul în care
simptomatologia dureroasă și inflamatorie s-au remis, se va trece la scăderea treptată a dozei. Pe
această rețetă nu am indicat și acest lucru, considerând că prescriem deocamdată tratamentul de
atac.
Discutăm însă cum s-ar face scăderea treptată a dozei.
Să presupunem că pacientul a avut până azi 8 cp de Prednison pe zi și că decidem că
putem să începem scăderea treptată a dozei; prin urmare:
- de mâine va primi 7 cp/zi – tot dimineața (orele 6-8), tot în doză unică, tot după micul
dejun – timp de 7 zile;
- apoi – 6 cp/zi – alte 7 zile; apoi continuăm la fel, scăzând cu cîte 1 comprimat (5mg) la
o săptămână.
Este prudent ca atunci când s-a încheiat săptămâna în care a primit 2 cp/zi, să mai
continuăm încă 7-10 zile cu 2 comprimate la 2 zile (o zi da, una nu), pentru a fi siguri că nu face

6
rebound la oprirea tratamentului. Administrarea a 2 comprimate la 2 zile este exemplu de
”administrare de doză dublă alternativ”.
3. Prescrieți un preparat cortizonic pentru un bolnav cu astm bronșic
corticodependent, aflat în tratament de întreținere.
Discuție: Este vorba despre un pacient astmatic și corticodependent. Este important să
precizăm că pentru tratamentul astmului bronșic, glucocorticoizii cu administrare orală reprezintă o
medicație de rezervă, adică se administrează rar, doar în forme severe care nu au răspuns la alte
scheme de tratament. Corticodependența, este de dorit să nu se producă.
Dacă pacientul a devenit însă corticodependent (asmaticul de care vorbim sau alt pacient
care a primit glucocorticoid pe termen lung), va trebui să rămână pe tratament cu glucocorticoid în
doză mică, pe termen lung, practic toată viața. Doza zilnică va trebui să fie echivalentă cu
secreția zilnică de glucocorticoid. Prednisonul se poate utiliza în acest sens (datorită
administrării orale și datorită faptului că are efect mineralocorticoid), doza fiind de 10 mg/zi, adică
2 comprimate pe zi, administrate în priză unică, dimineața, după micul dejun.
Prescrierea rețetei
Dg. Astm bronșic corticodependent.
Rp/Prednison cp 5 mg
Nr. II flacoane
D.s. intern, câte 2 comprimate pe zi, în priză unică, dimineața după micul dejun.
4. Prescrieţi un preparat cortizonic injectabil pentru tratamentul de întreţinere la un
bolnav cu poliartrită reumatoidă:
Discuție: La un pacient cu poliartrită reumatoidă se poate recurge pentru o perioadă
limitată la administrarea preparatului injectabil Diprophos (suspensie injectabilă).
Preparatul Diprophos–suspensie conţine betametazonă sodiu fosfat care acţionează
rapid şi betametazonă dipropionat care are acţiune de lungă durată (3-5 săptămâni); Diprophos
–suspensie nu se poate administra intravenos, se poate utiliza ca preparat de depozit sau pentru
administrare intraarticulară.
Există preparate care conţin doar betametazonă sodiu fosfat (preparat hidrosolubil); se
injectează intramuscular sau intravenos, în urgenţe.
Prescrierea rețetei
Dg. Poliartrită reumatoidă – tratament de întreţinere
Rp/Diprophos suspensie fiole
Nr. III
D.s. inj., i.m. profund, o fiolă la 3 săptămâni.
5. Prescrieți un preparat cortizonic sub formă de aerosoli, util unui bolnav cu astm
bronșic.
Discuție: În mod obișnuit, în tratamentul de fond al astmului bronșic se administrează
glucocorticoizi inhalator de tipul fluticazonă, budesonidă. Avantajul este că ajung și acționează

7
direct la nivelul bronhiilor, că efectele sistemice sunt neglijabile și practic nu se pune problema de
corticodependență.
Fluticazona se poate administra singură sau sub forma unor preparate care asociază
Fluticazonă și simpatomimetic β2. Un astfel de preparat este Seretide Diskus (termenul Diskus
provine de la dispozitivul de tip Diskus în care este dispus preparatul) – vezi figura următoare!
Seretide Diskus asociază salmeterol (un simpatomimetic β2, care determină
bronhodialtație) și fluticazonă (cu efect
antiinflamator și antialergic). Cantitatea de
aerosol care se eliberează din dispozitiv și
urmează să fie inhalată se numește puf.
În funcție de dozele per puf există 2
variante de Seretide Diskus:
- flacoane cu doze de 50/250 mcg
(micrograme !!; prescurtarea este mcg !!);
- flacoane cu doze de 50/500 mcg.
Ce înseamnă 50/250 mcg ?
Înseamnă 50mcg Salmeterol, plus
250 mcg Flutizcazonă, în același puf
eliberat din flacon, la o administrare
(apăsare pe o clapetă), iar 50/500 mcg, înseamnă 50mcg Salmeterol, plus 500 mcg Flutizcazonă
în același puf.
De observat că doza de Salmeterol rămâne fixă (nu poate fi mai mare!), dar pentru
Fluticazonă avem varianta unei doze medii și cea a unei doze mari. Alegerea unuia sau altuia din
flacoanele prezentate o va face medicul, în funcție de severitatea astmului.
Noi alegem varianta de Seretide 50/250 mcg. Doza per/puf o menționăm obligatoriu, după
care trebuie să menționăm forma farmaceutică – adică aerosoli.
Cantitatea prescrisă este un flacon, care conține 60 de pufuri, prin urmare acoperă o
durată de tratament de 30 de zile.
Prescrierea rețetei
Dg. Astm bronșic – tratament de fond
Rp. Seretide Diskus 50/250 mcg aerosoli
I flacon
D.s. inhalator, câte un puf de 2 ori pe zi
** Obs. - Pacientul trebuie sfătuit să-și clătească gura, după fiecare administrare, cu apă
sau cu soluție de bicarbonat de sodiu (apă în care se pune bicarbonat de sodiu), pentru a înlătura
urmele de fluticazonă din cavitatea bucală. Se previne astfel apariția micozelor sau a unor
eventuale afte la nivelul cavității bucale; să nu uităm că glucocorticoizii scad apărarea față de
infecții și prin urmare favorizează apariția micozelor, aftelor.

8
 SUBSTANȚE ANTIHISTAMINICE
Histamina este o amină biogenă care se găsește în cantități mari în plămân, piele,
mucoasă gastrică și intestinală. Cantități mai mici există și în alte celule – celule epidermice,
neuroni. Se formează în special în mastocite și în leucocitele bazofile, unde este depozitată sub
formă de granule.
Histamina are anumite funcţii fiziologice: stimulează secreţia gastrică de acid clorhidric și
pepsină; este factor local de reglare a microcirculaţiei; favorizează procesele anabolice de
creştere şi reparare celulară; stimulează terminaţiile senzitive de prurit şi durere; funcţionează ca
neurotransmiţător în anumite sinapse histaminergice din sistemul nervos central.
Histamina este însă mediator al reacțiilor alergice de tip I (reacții anafialctice).
Efectele histaminei sunt consecinţa acţionării unor receptori specifici numiți receptori
histaminergici. Există mai multe tipuri de receptori histaminergici:
- receptori H1 - a căror stimulare produce bronhoconstricţie şi vasodilataţie; produce

efecte implicate în reacțiile alergice;

- receptori H2 - localizaţi în peretele gastric, miocard şi muşchiul neted vascular;
stimularea produce hipersecreţie clorhidropeptică, stimularea cordului şi vasodilataţie;
- receptori H3 - cu funcţie de autoreceptori presinaptici, au rol inhibitor la nivelul unor
sinapse din sistemul nervos central şi din periferie.
Există 2 categorii de medicamente care blochează receptorii histaminergici:
- Antihistaminice – blochează receptorii H1; se utilizează în tratamentul reacțiilor alergice
de tip I;
- Blocante ale receptorilor H2 (cimetidina, ranitidina, famotidina) - blochează receptorii
H2, ca urmare scad secreția gastrică clorhidropeptică. Reprezintă o clasă de antisecretoare
gastrice și se utilizează în tratamentul ulcerului – detalii la ”Medicația Aparatului digestiv”.

Antihistaminicele (blocantele H1)

Antihistaminicele (blocante H1) sunt grupate în două generații–generația I și generația II.
Antihistaminice din prima generație – au apărut primele. Se caracterizează prin faptul
că asociază și alte efecte (efect sedativ, efect anticolinergic sau de tip atropinic, efect antiemetic,
efect anestezic local) și au durată scurtă de acțiune (ca urmare se administrează de 3-4 ori pe zi).
Efectul sedativ se datorează faptului că aceste medicamente trec barierea hematoencefalică.
Intensitatatea efectului sedativ depinde de medicament și de particularitățile individuale ale
pacientului. Din aceste considerente, pot fi utilizate în afecțiuni alergice cu prurit intens, dar și la
persoane care nu pot adormi sau pentru preanestezie.
Nu se recomandă însă la conducătorii auto; se administrează eventual doar seara la
culcare. Este contraindicată asocierea cu băuturi alcoolice sau cu deprimante ale sistemului
nervos central (sedative, hipnotice, anxiolitice) deoarece în astfel de situații se potențează efectul
deprimant asupra sistemului nervos central.
9
 Antihistaminicele din prima generație sunt reprezentate de: clorfeniramină, dimetinden
(fenistil), hidroxizină, ciproheptadină (peritol), clemastină (tavegyl), difenhidramină,
prometazină (romergan).
Antihistaminice de a doua generație nu determină în general efect sedativ și nici efect
anticolinergic. Au efect de lungă durată, motiv pentru care se administrează o dată pe zi. Din
aceste considerente, actualmente sunt frecvent folosite.
Sunt reprezentate de: loratadină (claritine), desloratadină (aerius), levocetirizină
(xyzal), cetirizină (zyrtec), bilastină (borenar), fexofenadină (telfast).
6. Prescrieți un preparat antihistaminic util unui bolnav cu urticarie cronică.
Discuție: Alegem să prescriem clorfeniramină.
Clorfeniramina este un antihistaminic de primă generație. O prescriem la un pacient cu
urticarie cronică, la care efectul sedativ este util pentru reducerea pruritului și favorizarea somnului
(pruritul poate fi nocturn, împiedicând pacientul să doarmă). Există sub formă de comprimate a 4
mg. Se administrează de 3 ori pe zi.
Prescrierea rețetei
Dg. Urticarie cronică
Rp/Clorfeniramin cp 4 mg
Nr. I flacon
D.s. intern, câte un comprimat de 3 ori pe zi

7. Prescrieți un antihistaminic fără efect sedativ, util unui pacient cu rinită alergică.
Discuție: Alegem 2 alternative de tratament – loratadină (Claritine) și levocetirizină
(Xyzal).
Loratadina cu denumirea comercială Claritin(e) este antihistaminic de a doua generație.
La cei mai mulți pacienți nu determină efect sedativ, însă la unele persoane, este posibil să
determine. Se administrează o doză pe zi (1 comprimat/zi), întrucât are efect de lungă durată.
Durata tratamentului poate fi de 10 zile (10 comprimate) sau poate fi mai lungă, dacă
simptomatologia nu se remite sau dacă evoluția e cronică.
Levocetirizina cu denumirea comercială Xyzal există sub formă de comprimate de 5 mg;
se administrează 1 comprimat pe zi. Mai rar se utilizează sub formă de soluție orală în picături.
Prescrierea rețetei
Dg. Rinită alergică
Rp/Claritine cp 10 mg
Nr. X
D.s. intern, câte 1 comprimat pe zi.
SAU
Rp/Xyzal cp 5 mg
Nr. X
D.s. intern, câte 1 comprimat pe zi.

10