DIFERENȚIEREA FENOTIPICĂ

INTRATIMICĂ A LT

Diferențierea LT are loc în toată perioada intrauterină și postnatal.

Receptorii, „organele de simț” ale celulei (prin care se schimbă informații cu mediul extracelular),
sunt de două tipuri în general (dar și în cazul LT):
a. constitutivi: sunt întotdeauna prezenți pe membrană
b. cei care sunt generați în anumite situații și adaptează celula la condițiile de mediu

„ISTORICUL” LIMFOCITULUI T
LT au origine în măduva hematogenă, din care vor fi eliberate în circulație sub formă de limfocite
T imature (fenotipic are doar CD44 – receptor de adeziune doar pentru venulele timice). Având
receptorul CD44, acestea se leagă și traversează endoteliul timic sub acțiunea unor factori
chemoatractanți și a unor hormoni timici.
Factorii chemoatractanți sunt de două categorii:
- factori secretați de celulele stromale: SDF (stromal derived factor)
- factori secretați de celulele epiteliale: CCL19 (cc-chemokin, l-ligand), CCL21
Hormonii timici sunt: timulina, THF (factorul hormonal timic), timopoietina, SCF (stem cell
factor).

În timus: are loc un „dans” între corticală și medulară, în cursul căruia limfocitului T îi apar și îi
dispar receptori de pe membrană. LT imatur părăsește vasele timice la joncțiunea dintre corticală și
medulară și intră în timus. Imediat intrat în timus, migrează până sub capsulă, unde devine limfocit
progenitor pluripotent (LPP), fiind bombardat cu hormoni și factori chemoatractanți astfel încât
își constituie/sintetizează deja niște receptori: i se mai adaugă CCR7 (receptor pt chemokine 19 și
21 – vezi mai sus; înseamnă ca subcapsular se secretă masiv aceste chemokine), CD34 (receptor pt

1
SCF; deci subcapsular se secretă masiv și SCF). Aceste chemokine și hormoni (19, 21, SCF)
stimulează limfocitele progenitor pluripotente și ele, din zona subcapsulară se deplasează din nou
„în jos” și ajung subcortical. Aici, sub influența factorilor mai sus menționați (19, 21, SCF), ele se
transformă în limfocite T dublu negative = LTDN (CD4 negative și CD8 negative, dar CD34 și
CD44 pozitive, CCR7 negative – deci nu mai există chemokine). Din această zonă, limfocitele se
orientează din ce în ce mai în profunzime, traversează treptat timusul orientându-se spre medulară.
De la subcorticală până la medulară au loc niște transformări pe membrana limfocitelor care reflectă
maturizarea. În tot acest drum, ele rămân dublu negative, dar vor trece prin 4 stadii DN (LTDN1,
LTND2, LTDN3, LTDN4).

LTDN1 (pornește din subcortical spre medulară)

-CD4 negative, CD8 negative
-CD34 și CD44 pozitive
-se intensifică mult sinteza proteică
LTDN2 (merg spre profunzimea corticalei)
- CD4 negative, CD8 negative
- CD44 pozitive
- CD34 negative = nu mai au SCF
- apare CD25 = LT secretă cantități infime de IL-2 → stimulare autocrină/paracrină (vezi
activare LT)
- începe sinteza lanțului β din TCR
- LT încep să se adăpostească printre prelungirile celulelor epiteliale timice care extercită
funcție de nursing cells
LTDN3 (a ajuns în corticala profundă)
- celulele epiteliale timice:
 secretă timpopoietină, IL-7, SCF (toți au rol stimulator și rol trofic)
 încep să expună complexe MHC-epitopi (încep să se comporte ca APCuri)
!!!! Epitopii sunt self
- începe sinteza lanțului α din TCR → încep să apară în număr scăzut receptori TCR
- la sfârșitul acestui stadiu se pierd toți receptorii de până acum, cu excepția TCR
LTDN4 (la granița cu medulara)
- începe să asambleze din ce în ce mai mulți receptori TCR
- începe sinteza CD4 și CD8 (pot să recunoască și MHC I și MHC II)
Când au ajuns la medulară LT devine dublu pozitiv.
- reapare CCR7 (pt chemockine), ceea ce orientează limfocitul înapoi subcapsular; pe tot
acest parcurs dinspre medulară spre capsulă, pierde fie CD4 fie CD8 și ajuns la destinație
(subcapsular) devine limfocit T simplu pozitiv (LTSP) – acest limfocit este cel care
părăsește timusul!!
În timus, mișcarea limfocitului T descrie o sinusoidă foarte lentă (a intrat la joncțiunea cortico-
medulară → subcapsular → coboară în medulară → se întoarce în corticală).
Tranziția dintre limfocitul T dublu pozitiv și limfocitul T simplu pozitiv nu este clară la ora actuală,
motiv pentru care pentru această trasnformare s-au emis două ipoteze care se completează reciproc:
1. ipoteza stochastică (procesele stochastice sunt bazate pe probabilități, sunt aleatorii; lor li se
aplică coordonatele teoriei haosului): diferențierea depinde de abilitatea receptorului
CD4/CD8 de a recunoaște moleculelel MHC. Totuși, această probabilistică este dictată de
anumite necestități pentru că numărul de limfocite T CD4 pozitive este dublu față de cele
CD8 pozitive.
2
 2. ipoteza instructivă: recunoașterea dublă intrareceptorială pe TCR exclude expresia
receptorului inutil (dacă TCRul a recunoscut simultan o moleculă prezentată pe MHC II, el
își păstrează receptorul CD4 și se exclude CD8 și invers)
Limfocitele T părăsesc timusul ca limfocite naive în repaus (aflate în faza G0 a ciclului celular),
CD4/8 pozitive.
Ajunse în periferie, limfocitele se localizează în zonele T dependente din zonele limfoide
secundare, dar recirculă intens între acestea și sânge și pot să întâlnească epitopii pentru care au
receptori, declanșând RIP. La 24 de ore de la activare, LT devine blast și intră în mitoze (și-a dublat
cantitatea de ADN și și-a activat gena pt IL-2 și pt receptorul IL-2, CD25; de la RIP crește de 100
de ori secreția de IL-2; IL-2 întreține mitozele), clona de LT expansionând de la 100 de membri la
mii sau zeci de mii de membri.

TIPURI DE LT

1. LT cu TCR de tip αβ (95-99%):

- LTh
- LTcitotox
- LT cu memorie
- LT reglatorii
- LTh17
2. LT cu TCR de tip γδ (1-5%)

LTh
- au două posibilități de cooperare:
 cu LB, în urma căreia și LT și LB devin blaști complet activați și se declanșează
RIU
 cu LTcitotox și macrofage, în urma căreia ajutorul LTh se concretizează în RIC
!! În ambele cazuri LTh sunt naive.
- CD4 pozitive
- se diferențiază spre Th1/2/... în funcție de contextul citokinic local
a. în prezența IFNγ (secretat de leucocite sau de NK din focarul inflamator) → LTh1
care activează RIC și secretă maximal tot IFNγ
b. în prezența IL-12 (provine fie din macrofage fie din celulele dendritice activate) →
LTh1 și secretă maximal IFNγ
c. în prezența IL-4 (secretat de mastocitele dintr-un focar inflamator) → LTh2 care va
secreta maximal IL-4 / IL-5 și IL-13
d. în prezența TGFβ și IL-6 → LTh17 care secretă IL-17 și IL-6, ambele cu un
puternic rol proinflamator
e. în prezența TGFβ → LTreg/reparatorii, FOXP3 pozitive, cu rol adaptogen ce vor
secreta TGFβ
f. în prezența IL-10 → LTreg CD4 pozitive care vor secreta IL-10
3
LTcitotoxice
- CD8 pozitive (se activează doar când epitopii sunt prezentați pe MHC I)
- distrug celulele infectate viral, celulele tumorale, dar determină și rejecția grefelor

LT cu memorie
- le avem de la sfârșitul oricărui RIP
- durată de viață lungă (ani)
- se activează mult mai rapid (la sfârșitul unui RIP rămân între G0 și G1) și în prezența
unor cantități mai mici de antigene
- când sunt activate secretă cantități mari de interleukine
- toate prezintă CD45 (e o PTP) într-o izoformă mai performantă, mai activă, numită RO
! când limfocitul este naiv, CD45 este RA, mai slab

LTreglatorii
- CD4 pozitive și CD25 pozitive
- acțiunea lor supresoare se declanșează doar după ce receptorii recunosc epitopii
prezentați pe MHC II
- au întotdeauna acțiune duală:
 scad răspunsurile imune față de antigenele self (autoantigene)
 scad răspunsurile imune față de antigenele tumorale

LTh17
- sunt transformate în fenotip Th17 dacă în mediu există mult TGFβ și mult IL-6
- odată apărute, inhibă proliferarea și spre Th1 și spre Th2
- funcții:
 recrutează neutrofile în focarul inflamator
 participă în toate bolile autoimune și în alergii fără însă a fi celule efectorii
 sunt primele distruse în infecția cu HIV

LT de tip γδ
- recunosc direct antigenele native, neprelucrate (în primul rând lipidice, dar pot fi și
proteine de mici dimensiuni) = nu e nevoie de prezentarea pe MHC
- generează inflamație, dar nu induc răspuns imun (pe căile clasice)
- recunoașterea pe care o fac antigenelor este foarte asemănătoare cu recunoașterea
PAMP pe receptorii Toll ai macrofagelor
- recunosc antigene din bacilul Koch și din Haemophilus influenzae
- din circulație trec și se localizează la nivelul porților de intrare, mai ales în tublul
digestiv și piele

4
 LIMFOCITELE NK

- mari, 10-16 μ
- au granulații foarte abundente, azurofile ce conțin:
 perforine
 granzime
 TNFα
 IFNγ
 proteoglicani
 limfotoxine
Cu excepția TNFα și IFNγ, care sunt citokine, toți ceilalți compuși sunt enzime.
Logic, prima membrană pe care acestea ar ataca-o ar fi chiar cea a NK și atunci NK
își așează un strat protector prin proteoglicanii care se dispun pe membrană.
- când se activează NK se descarcă tot conținutul granulelor
- au pe membrane FasL (Fas ligand), care are un receptor pe celulele-țintă, Fas, receptor
tanatogen (al morții celulare). În momentul în care între cele două structuri s-a format
legătura, dinspre NK pornește un semnal spre celula-țintă care o obligă să intre în
apoptoză
- intervin în RIC, mai ales făță de celulele tumorale

LIMFOCITELE NKT

- sunt LT care au atât TCR cât și receptori specifici pt NK, NKR (pot fixa glicolipide și
fosfolipide bacteriene)
- recunosc epitopii prezentați pe alte molecule care nu sunt MHC, ci CD1d, recent
descoperiți
- după activare exercită atât efecte de LTh cât și de LTcitotox
- pot să distrugă anumite celule tumorale
- asigură distrucția celulelor infectate cu virus herpetic