1.

Conceptul actual despre organizarea membranelor celulare

Membrana celulara este definita ca fiind organitul delimitat de membrana care uneste si, in acelasi
timp, separa celula de mediul extracelular. Aceasta are rolul de a izola intr-un anumit spatiu relativ vompact
organitele celulare, dar si de a facilita comunicarea celulei cu mediul inconjurator, pentru a isi putea
indeplini functiile la nivelul organismului. In secolul al 19-lea, a fost dovedit ca cu atat o substanta este mai
liposolubila, cu atat permeabilitatea ei prin membrana creste. Drept urmare, s-a afirmat ca componentul
principal al membranei celulare esre reprezentat de lipide. Ulterior, prin studiul eritrocitului, care a inceput
de la experimentul ca fosfolipidele, puse in apa, se aseaza cu partea hidrofila spre lichid si cu partea
hidrofoba spre aer, s-a remarcat ca suprafata lipidelor in film apos este dubla fata de suprafata eritrocitului,
deci membrana este organizata sub forma de bistrat. Mai mult decat atat, s-a remarcat ca tensiunea
superficiala la nivelul suprafetei membranei celulare este mai mare decat tensiunea superficiala la nivelul
fosfolipidelor, deci stratul lipidic este incadrat de doua straturi de proteine globulare, diferite pe cele doua
fete. Ulterior, Singer si Nicholson au definit organizarea membranara ca ‘modelul mozaicului fluid’, definit
de eterogenitate(multiple tipuri de lipide, proteine si glucide), fluiditate(dinamicitatea componentelor) si
asimetrie (cele doua fete contin componente diferite).

2. Compoziţia moleculară globală şi funcţiile membranelor celulare

Din punct de vedere global, membrana este alcatuita din 20-30% apa si 70-80% reziduu uscat.
Din reziduul uscat, 1% este anorganic si 99% este organic. Partea organica este reprezentata de
50-60% proteine, 40-50% lipide si 1-10% glucide. Din punct de vedere molecular, exista de 50
de ori mai multe lipide decat proteine membranare, insa proteinele au masa moleculara mult
mai mare(macromolecule). Cantitatea de apa de la nivelul membranei este una foarte redusa in
comparatie cu alte structuri ale organismului deoarece aceasta are functie de bariera. Aceasta
trebuie sa separe matricea citoplasmatica—hidrofila de domeniul extracelular—hidrofil. Cea
mai eficienta metoda de separare a doua medii hidrofile este un mediu hidrofob.
Astfel,fosfolipidele organizate in bistrat au doua domenii hidrofile, in raport cu cele doua umori,
si, in mjloc, un domeniu hidrofob, care sa le separe. O alta functie a membranelor celulare este
cea metabolica, care se ocupa cu transportul de substante in si din celula.

3. Lipidele membranare: generalităţi şi clasificări

Lipidele membranare sunt componentele principale, ca numar de molecule, de la nivelul

membranelor celulare. Acestea sunt dispuse intr-un bistrat, care faciliteza functia de bariera
a celulei (separa si uneste blabla). Desi prezinta o eterogenitate accentuata, nu toate lipidele
sunt constituente ale membranei celulare, intelegand prin lipide o substanta chimica
insolubila in apa. Lipidele membranare sunt de 3 tipuri: glicolipide (in special sfingolipide),
fosfolipide si colesterol. Dintre acestea 3, cele mai numeroase sunt fosfolipidele, care sunt
formate prin acilarea a doi acizi grasi si a acidului fosforic cu un alcool gras, care poate fi
glicerina (glicerofosfatide) sau sfingozina (glicerosfingozine). Glicerofosfatidele pot avea
acidul fosforic liber (n. Acid fosfatidic) sau acilat cu diverse substante, acest aspect
contribuind la eterogenitatea membranara: colina-PC-fosfatidilcoline, etanolamina-PE-
fosfatidiletanolamine, serina-PS- fosfatidilserine, inozitol, PI, fosfatidilinozitoli. Dintre
acestea, PI si PS sunt aproape exclusiv pe fata citoplasmatica a membranei. Fosfolipide mai
sunt si cardiolipina, avand un caracter hidrofob extrem de pronuntat, prezenta in membrana
mitocondriala interna, formata din 2 molecule de acid fosfatidic legate printr-o molecula de
 glicerina si plasmalogenii, care sunt acizi fosfatidici care la primul carbon au acilat un alcool
gras.
Glicolipidele sunt prezente doar pe fata externa a membranei, partea glucidica formand
glicocalixul.
Colesterolul este prezent in membrana datorita rolului sau de a rigidiza moleculele cand este
necesar(ag nesaturati)

La nivelul membranei, ipidele executa mai multe tipuri de miscari:

1. Intramoleculare:
 De rotatie- se rotesc in propriul ax- 10^8/s
 De -10^7
2. Intermoleculare
 De disociere laterala- 10^6
 De flip-flop- foarte rarem cu exceptia re

4. Fosfolipide membranare: distribuţie şi mobilitate

La nivelul membranei, ipidele executa mai multe tipuri de miscari:

1. Intramoleculare:
 De rotatie- se rotesc in propriul ax- 10^9/s (AG se rotesc in
jurul dublelor leg)
 De flexie-10^8/s- flexia cozilor hidrofobe
2. Intermoleculare
 De difuzie laterala=de translatie- 10^7/s= miscari ale
lipidelor in planul membranei, pe aceeasi fata a bistratului,
unele printre altele; impiedicata de colesterol
 De flip-flop- foarte rarem cu exceptia re
SM, PC-preponderent pe fata externa
PS, PI- aproape exclusiv pe fata citoplasmatica; Prezenta PS in foita externa e o dovada a
intrarii celule in ciclul apoptotic

Fluiditatea e dp cu temperatura si ip cu presiunea si poate fi modulata de factori chimici:

A. Intrinseci: cantitatea de ag nesaturati, cantitatea de colesterol( geometrie angulara, departare
spatiala, sporeste interactiunea)
B. Extrinseci: fiziologici (hormoni, mediat chimici liposolubili), patologici (subst toxice),
terapeutici(medicamente liposolub)

5. Rolul lipidelor membranare

Rol structural (blabla)

Rol metabolic: Asupra fosfolipidelor pot actiona fosfolipaze, care e scindeaza in compusi
utilizabili:
-PLA1- Ag1
-PLA2- AG2
-PLB- ambii ag
-PLC- leg- acid fosforic acilat- rest glicerina
 -PLD- eliberare acid fosfatidic si componenta acilata x

Fosfatidilinozitolii din membrana au un rol important in procesul de semnalizare. Astfel,

prin dubla acilare a Pi cu acid fosforic, apoi prin actiunea fosfolipazei C, se produc
diacilglicerol (DAG) si 1,4,5-trifosfatinozitol (IP3), ambii mesageri secunzi in cai de
semnalizare. IP3 are rol de ligand si produce contractie musculara, iar DAG in procese lente(
calea de semnalizare a protein-kinazei C)
Fosfolipaza A2 poate elibera acidul arahidonic, un acid gras nesaturat care sta la baza
sintezei a 4 clase de compusi: tromboxani, leucotriene, prostaglandine si prostacicline.
Acestea se ocupa majoritar cu raspunsul dureros si raspunsul inflamator

6. Proteinele membranare: generalităţi şi clasificări

Proteinele membranare reprezinta 50-60% din constructia membranei celulare. (blabla

raport lipide-proteine). Acest procent variaza, totusi, in functie de functia celulei. De
exemplu, in celula Schwann, care are rol de barieram procentul de lipide poate ajunge la
80%. Totusi, la celulele specializate in metabolism, cum este membrana interna
mitocondriala, procentul poate ajunge la 80% in formarea proteinelor (complexele proteice
din cadrul lantului respirator).

In functie de pozitia fata de bistratul lipidic, proteinele se clasifica in:

1. Extrinseci (periferice)- se afla atasate de o parte sau de cealalta a
bistratului
2. Intrinseci (integrale)- traverseaza bistratul lipidic
Proteinele extrinseci pot fi:
-ectoproteine- atasata pe fata externa a bistratului (pe fata interna, in cazul
organitelor); uneori se pot cupla prin -NH2 cu -COOH terminal al
etanolaminei din capatul liber al glicofosfatidilinozitolilor; fenomenul se
numeste glipiare si poarta numele de ancora glicofosfatidilinozitolica
-endopriteine- atasate pe fata interna, citoplasmatica a bistratului (pefata
externa, in cazul organitelor); se pot asocia prin reactii de acilare (miristilare,
palmitilare); de exemplu, proteinele G monomerice (mici) pot tranzita prin
aceasta acilare din proteine endomembranare in proteine citosolice ;
MOLECULELE GLIPIATE SI ACILATE AU TENDINTA DE A SE
ACUMULA IN CAVEOLE SAU LA NIVELUL PLUTELOR LIPIDICE

Proteinele intrinseci pot traversa complet stratul lipidic si s.n. proteine

transmembranare, sau pot fi scufundate doar partial in bistratul lipidic (nu
au o denumire specifica) ex: citocrmoul b5 din membrana re si caveolina
Proteinele transmembranare au domeniu endomembranar, domeniu
ectomembranar si domeniu tranmembranar. Pot fi de tip 1: Nh2 in
ectomembrana sau de tip 2(invers). In fct de domeniul transmembranat pot
fi unipas, multipas, in fct de nr de treceri

7. Exemple de proteine membranare: descriere şi mobilitate

Cele mai detaliate informatii asupra proteinelor membranare au fost recoltateprin studierea
eritrocitului, deoarece este o celula fara organite, deci nu trebuie purificat de alte endomembrane.
Studiul a fost realizat prin electroforeza SDS-PAGE. Deoarece rezultatele apar sub forma unui
spectru de benzi specifice, unele proteine membranare au acest tip de denumire.

A. Glicoforina
- Transmembranara uni pas 1s
- are 5 izoforme ABDEF
- este de fapt o glicoproteina, care la electroforeze migreaza atipic: se dispune la 30Kd
desi are masa de 90Kd, deoarece la electroforeza, SDS se absoarbe unitar numai pe
lantul polipeptidic, nu si pe cel glucidic
- s-a descoperit ca prin forma A a glicoforinei poate intra incelula Plasmodium
falciparum, invandand eritrocitele gazda; exista astfel populatii care nu poseda
glicoforina C in membrana celulara, deci au imunitate impotriva acestei maladii
- forma C are functie structurala- se leaga de banda 4.1
B. Banda 3
-este o proteina care controleaza canalul anioc de schimb intre HCO3- si Cl
-este o proteina transmembranara

C. Spectrina
- Proteina extrinseca, de endodomeniu, care participa la realizarea citoscheletului
- Impreuna cu cele doua de mai sus, formeaza 60% din proteinele membranare
eritrocitare

8. Mobilitatea proteinelor membranare şi semnificaţia biologică a acesteia

1. caderinele - stabilirea jonctiunilor dintre celule, la nivelul tesuturilor –

2. integrinele - implicate in interactiunea celulelor cu componente ale
matricei extracelulare (proteine si/sau glicoproteine ce structureaza
diverse componente tisulare intre celule) - rolul structural al acestora: -
mentin celulele intr-o ordonare coerenta in organizarea tesuturilor, dar le
si permite acestora sa schimbe informatii pentru o integrare eficienta, iar
schimbul de informatii transcede functia structurala; asadar atat
caderinele, cat si integrinele au functii metabolice (nu se poate face o
delimitare intre cele doua tipuri de functii) - rolurile metabolice: -
schimburile de substanta si informatii dintre celulele sau dintre acestea si
mediu –
3. receptori (pentru hormoni, factori de crestere, citokine, chemokine), -
4. transportori prin membrana (canale ionice, pompe ionice, conexoni,
porine) –
5. transportori cu membrana (clatrina, caveolina: proteine ce structureaza
invelisuri ale unor microdomenii din membrana pentru a permite
invaginarea acestora si detasarea sub forma de vezicule, realizand procese
denumite generic endocitoza; alte proteine asigura fuzionarea unor
vezicule cu membrana celulara, facilitand fenomenul de secretie prin
exocitoza) –
6. enzime (metaloproteinaze pentru componente de matrice extracelulara,
fosfolipaze, kinaze, fosfatazae) –
 7. in semnalizare (de exemplu, proteine platforma/schela, numite si proteine
adaptoare sau proteine G). –

receptorii, dar si proteinele de adeziune (caderinele si integrinele) prin

asimetria lor structurala permit prin ectodomenii interactiunea cu liganzii
specifici, iar prin endodomenii asigura transmiterea informatiei catre
interiorul celulei si declansarea unor procese celulare care se constituie in
raspuns celular la semnalele receptate.

9. Citoscheletul asociat membranei: descriere şi funcţii

Citoscheletul asociat membranei este o retea de endoproteine cu ochiuri si noduri, solidara

membranei prin atasarea la endodomeniul unor proteine transmembranare. Acesta este
reprezentat de filamente/microtubuli si este responsabil de mentinerea si modificarea formelor
celulare sau realizarea specializarilor de membrana—microvili, cili, stereocili, flageli.
Cea mai importanta proteina participanta la formareaa citoscheletului este spectrina. Este o
proteina periferica situata pe fata endomembranara, formata din doua subunitati alfa si doua
subunitati beta. Cate 2 monomeri de spectrina se asociaza si formeaza structuri helicoidale
antiparalele, sub forma de bastonas. Acestea se pot asocia doua cate doua, formand tetrameri—
filamentul de spectrina. Cozile bastonaselor de spectrina se asociaza cate 5-6 impreuna cu
actina, formand nodurile retelei citoscheletice.

Banda 4.1 interactioneaza pe de o parte cu spectrina si actina, si pe de cealalta parte se asociaza

cu glicoforina C, contribuind la atasarea citoscehletului pe membrana

Ankirina se leaga la subunitatea beta a spectrinei la endodomeniul benzii 3.

11. Glicocalixul

Glicocalixul reprezinta totalitatea structurilor glucidice atasate ectomembranar de

lipidele sau proteinele plasmalemei. Aceste componente se numesc generic glicoconjugate
si sunt reprezentate de glicolipide, proteoglicani si glicoproteine. Grosimea gicocalixului
este cu atat mai mare cu cat celula este implicata mai putin in interactiuni cu celelalte celule
sau cu substante din matricea extracitoplasmatica. Deducem ca cel mai mare glicocalix il
au celule sangvine. In structura nu intra toate glucidele existente, ci doar 7: glucoza,
galactoza, fucoza, N-acetil glucoza, N-acetil galactoza, manoza si acizi sialici. Acizi silaici
reprezinta o clasa de compusi derivata din reactia acidului piruvic cu manoamina, cu
formare de acid neuraminic, care poate fi acetilat. Cel mai frecvent acid sialic intalnit este
NANA, adica acid neuraminic acetilat. Acizii sialici ocupa de obicei pozitia terminala dupa
glicozilare. Lipsa de acid sialic poate fi un semn de celula imbatranita, care trebuie sa intre
in procesul apoptotic. De asemenea, glucoza nu ocupa niciodata pozitie terminala, deoarece
acesta este un glucid liber in sange. Astfel, receptorii de glicoproteina ar putea lega glucoza
 in loc de glicoproteina. De asemnea, in proteoglicani se regasesc acidulglucuronic si acidul
iuduronic si xiloza, prin care se poate incepe o glicozilare de la serina sau treonina.

12. –
13. Funcţii ale componentei glucidice membranare

Cea mai importanta functie a glicocalixului este cea mecanica, acesta protejand
celula de agresiunile fizico-biochimice la care poate fi supusa. Astfel, ii confera rezistenta
mecanica. De exemplu, in mediile fiziologice cu agresiuni accentuate(mucoasa gastrica,
mucoasa intestinala), membranele sunt protejate de secretii glicoproteice abundente
(mucus).
De asemenea, glicocalixul este cel care confera membranei celulare externe o
sarcina negativa, deoarece este bogat in acizi sialici, acid glucuronic, acid iduronic si are
deseori componentele glucidice sulfatate. Acest aspect face ca interactiunile dintre celule
sa nu se poata face decat controlat, prin microdomenii de membrana, sub control celular.
Se formeaza jonctiuni celulare, specializate in comunicarea intracelulara. Acestea se
realizeaza pe baza unui mecanism de recnoastere celulara, pe baza unui glucid terminal.
(blabla, dc glc nu e terminala, ac sialici terminali, embolie daca sunt si celule pozitive si cel
negative)
i. Extravazarea leucocitelor (diapedeza)
ii. Fertilizare, reactie acrozomala
iii. Sistemul AB0
14. Conceptul de microdomenii de membrană; exemple. Semnificaţia biologică a organizării
microdomeniilor de membrană

Microdomeniile de membrana reprezinta asocieri neomogene pe suprafete mici ale

componentelor membranare, cu formare de formatiuni specializate cu fluiditate
scazuta. Acestea se formeaza pe baza caracterului mezomorf al lipidelor, facilitad
functionalitatea membranei. Aceste formatiuni se numesc plute lipidice sau
vezicule plasmalemale si au fost caracterizate, prin tehnici imunocitochimiesau
sonicare ca avand de 3-5 ori mai mult colesterol decat restul celulei si o foita interna
bogata in acizi grasi saturati, pentru a favoriza rigidizarea moleculelor.
Caveolele reprezinta invaginari ale membranei (plute lipidice invaginate), prin care
celula face schimb cu exteriorul. Pot fi singulare sau organizate in ciorchini.

15. Căile de semnalizare: definiţie, criterii de clasificare

Semnalizarea celulara sau semnalizarea intercelulara, de obicei exista o celula care

transmite informatia si o celula care o primeste, reprezinta modalitatea de comunicare a
celulelor, indiferent de distanta dintre ele, prin care este indus un efect. Aceasta presupune
cooperarea in scopul schimbului de informatie intre doua celule, precum si evenimentele
care au loc la nivelul membranei lor, pentru a permite trecerea de substante. Semnalizarea
poate fi:
1. Endocrina- daca celule se afla la distanta unele de altele
2. Autocrina- daca celula care emite semnalul este, de fapt, aceeasi cu
cea care il primeste
3. Paracrina-daca celulele se afla in imediata vecinatet
 4. Juxtacrina- daca celule comunica deja intre ele prin intermediul
membranei—sunt deja legate una de alta
Componentele caii de semnalizare sunt ligandul(molecula semnal) si receptorul, de la
nivelul celule tinta. Ca urmare a interactiunii receptorului cu ligandul, la nivelul celui din
urma intervin modificari conformationale care induc intializarea mecanismului prin care
celula primeste si prelucreaza semnalul. Datorita varietatii de receptori, efectele sunt
variate. Desi numarul de molecule semnal este unul relativ redus(in comparatie cu cel de
receptori), o molecula semnal poate induce mai multe tipuri de raspunsuri in functie de
receptorul de care se leaga. De exemplu, acetilcolina poate induce contractia musculaturii
scheletice, dar relaxarea musculaturii cardiace. Exista 4 efecte general-posibile in urma
parcurgerii unei cai de semnalizare:
1. Apoptoza
2. Diferentiere
3. Proliferare
4. Supravietuire
16. Receptorii pentru hormoni şi neurotransmiţători: definiţie, criterii de clasificare

Receptorii pot fi clasificați în funcție de natura lor biochimică:

1. Receptori lipofili
i. Pt cortizol
ii. Pt estrogeni
iii. Pt vitamina D
iv. Pt progesteron
v. Pt hormoni tiroidieni
vi. Pt acid retinoic
Receptorul presupune un sit de legare a compusului, un sit de legare ADN si un factor
declansator al transcrierii, care este inactiv in citosol datorita unui complex proteic
inhibitor. Odata receptorul ajuns in nucleu, se declanseaza transcrirea genei si exprimarea ei
la nivelul celulei.
2. Receptori hidrofili
i. Cu functie de canal ionic
ii. Cuplati de proteine G heterotrimerice
iii. Cu functie enzimatica sau cuplat cu enzime
a. Cu activ. Tirozin-kinazica
b. Cuplati cu tirozin-kinaze citosolice
c. Cu activ. Serin/treonin-kinazica
d. Dependenti de activ. Histin-kinazica
e. Cu activ guanilat-ciclazica
f. Cu activ fosfatazica

17. Explicaţi modularea activităţii adenilatciclazei membranare de către receptorii cuplaţi cu

proteinele G heterotrimerice

Ca in toate celelalte procese de semnalizare, fixarea ligandului determina reorganizarea

conformatiei unor segmente transmembranare din structura receptorului. In cazul caii
adenilat-ciclazei, in mometul in care ligandul interactioneaza cu receptorul, acesta
interactioneaza, la randul lui, cu proteina G heterotrmerica, citosolica. In mod normal,
 aceasta este formanta din trei subunitati, alfa beta si gamma. In momentul legarii ligandului,
ea disociaza intr-un monomer alfa si un heterodimer beta-gamma, ca urmare a inlocuirii
moleculei de GDP(din structura monomerului alfa) cu GTP. Astfel, este activata adelimat
ciclaza, care transforma o molecula de ATP in AMPc si pirofosfat. AMPc este mesager
secund, pe o cale de activare rapida si pe una lenta. In calea de activare rapida, acesta
actioneaza pe protein-kinaza A (are 4 subunitati, 2 inhibitoare si 2 catalitice), eliberand
subnit catalitice cu situsul kinazic activ. Se activeaza, prin fosforilare,fosforilat-kinaza, care
activeaza, tot prin fosforilare, glicogem fosforilaza. Astefl, glicogenul se descompune,
formandu-se glucozo 1-fosfat, care mai apoi se transforma in glucozo 6-fosfat, ce sufera
glicoliza. Pe calea lenta, protein kinaza A activeaza(fosforileaza) proteina nucleara CREB,
care recruteaza un coactivator transcriptional CBP, apoi complexul se ataseaza secventei
CRE de raspuns la AMPc si inceppe transcreirea genica.

18. Definiţi şi exemplificaţi noţiunile: mesageri secunzi (de ordinul doi), respectiv efectori
intracelulari

Mesagerii secunzi sunt reprezentati de substante biochimice care poarta informatia

transmisa de primul mesager (secund-secundar blabla), in cadrul caii de semnalizare
intracelulara. Exemple de mesageri secunzi sunt:
 AMPc- cascada blabla
 IP3- stimuleaza eliberarea de CA2+ din REN, cascada fosfatidilinozitidelor,
provoaca contractia
 DAG- calea fosfolipazei C-beta
-elibereaza in prezenta de fosfolipaza a2, acidul arahidonic
 Ca2+- la stimularea contractiei
19. Cascada adenilatciclazei
20. Transportul pasiv
=tr disipativ=tr entropic
1. Difuziune simpla- a moleculelor nepolare (o2, co2, uree, etanol, no)
2. Difuziune facilitata
-uniport
-cotransport -simport :na-glucoza, impotrivs grad glucoza
-antiport: banda 3 hco3-cl

21. Calea de semnalizare JAK-STAT

- Receptori cuplati cu protein-kinaze citosolice

- Receptorul dimerizeaza cand ligandul se aseazasi se activeaza JAK
- Moleculele JAK fosforileaza incrucisat
- Se fosforileaza tirozine din endodomeniul receptorului, locusuri unde se va aseza stat
- STAT fosforileaza
- STAT se desprinde de receptor si dimerizeaza prin situsurile SH2(recunoaste
fosforilarea celuilalt)
- Complexul intra in nucleu si activeaza transcrierea genica
- Pot interveni molecule reglatoare

26.