LP 1

FARMACOLOGIE – GENERALITATI

Farmacologia este stiinta care studiaza interactiunile dintre medicamente si organism.

Etimologic, deriva de la pharmakon (grec.: medicament) si logos (grec.: stiinta).
Farmacologia generala studiaza aspectele generale ale relatiilor dintre medicament si
organism si legile obiective pe baza carora se desfasoara aceste relatii.

SUBDIVIZIUNILE FARMACOLOGIEI
Farmacologia cuprinde 6 ramuri principale, unele cu caracter predominant fundamental,
altele cu caracter aplicativ. Fiecarei ramuri predominant fundamentale ii corespunde una
aplicativa.

Farmacocinetica se ocupa cu studiul absorbtiei, transportului, distributiei,

metabolizarii si excretiei medicamentelor.
Farmacodinamia cuprinde ansamblul fenomenelor care se produc in urma interactiunii
dintre agentul farmacologic si organism.
Farmacotoxicologia studiaza manifestarile produse de administrarea gresita sau
accidentala a toxicelor si de combaterea efectelor produse. Practic, orice medicament poate
produce efecte toxice daca este administrat in doza excesiva.
Farmacografia stabileste regulile de prescriere a medicamentelor, plecand de la
formele farmaceutice disponibile si modul lor de administrare.
Farmacoterapia are ca obiect stabilirea conditiilor in care un anumit medicament poate
fi folosit in scopul prevenirii, vindecarii sau ameliorarii unei stari patologice.
Farmacoepidemiologia se refera la situatiile restrictive in care anumite medicamente
nu pot fi administrate la indivizi cu unele particularitati de ordin fiziologic sau patologic,
deoarece le-ar putea fi daunatoare. De asemenea, in sfera acestei ramuri intra si masurile de
precautie menite sa evite sau sa minimalizeze posibilele efecte nedorite ale medicamentelor.

Medicamentul (def. OMS) este o substanta sau produs destinat sau utilizat pentru
studierea sau modificarea unui sistem fiziologic sau unei stari patologice, in interesul
subiectului caruia i se administreaza.
Notiunea de medicament defineste in sens restrans o substanta utilizata in vederea
prevenirii, ameliorarii, vindecarii sau diagnosticarii bolilor.
Dupa origine, medicamentele pot fi naturale, semisintetice sau sintetice, pot fi
substante simple sau amestecuri de substante formate dintr-o substanta activa si altele
insotitoare cu rol adjuvant, corectiv sau de excipient.

NOMENCLATURA MEDICAMENTELOR
In literatura de specialitate se utilizeaza urmatoarele denumiri:
• denumirea chimica este cea mai corecta, dar de obicei este prea complicata pentru
a fi folosita in limbajul curent;
ex: paracetamol: p-acetaminofen
• denumirea comuna internationala (DCI) stabilita de OMS faciliteaza mult
schimbul de informatii, fiind cea mai utilizata in literatura de specialitate;
ex: paracetamol: paracetamolum
• denumirea oficinala este cea prevazuta pentru medicament de farmacopeea in
vigoare in fiecare tara;
ex: paracetamolum
• denumirea comerciala este cea data de firma care produce medicamentul respectiv
pentru a-l deosebi de produsul similar al altor firme. Desi aceasta denumire este de
obicei simpla si usor de retinut, totusi se creeaza foarte multe dificultati celor care
sunt uneori confruntati cu zeci sau sute de nume pentru acelasi produs (ex. aspirina
are peste 200 de denumiri comerciale).
ex: Paracetamol, Panadol, Cemol
 Substanta medicamentoasa se defineste ca fiind o substanta cu structura chimica
definita, de origine naturala (vegetala, minerala, animala), de semisinteza sau sinteza si cu o
anumita actiune farmacodinamica. Substantele medicamentoase trebuie sa corespunda
conditiilor de calitate prevazute de farmacopee si normelor interne de fabricatie.
Forma farmaceutica (forma medicamentoasa, preparatulfarmaceutic) contine una sau
mai multe substante medicamentoase si substante auxiliare prelucrate printr-o operatie
farmaceutica. Prelucrarea se realizeaza in farmacie (medicament magistral) sau in industrie
(medicament industrial, tipizat).
Farmacopeele (din latina Pharmacopaea, provenind din cuvintele Pharmacon –
medicament si poiea – fac, prepar) sunt coduri oficiale legislative medico-farmaceutice care in
fiecare tara stabilesc denumirea, conditiile de calitate si regulile de preparare, control,
conservare si prescriere a medicamentelor. In prezent, in tara noastra, este in vigoare
Farmacopeea Romana editia X.

Farmacopeele contin si:

• monografii generale ce traseaza liniile directoare privind prepararea formelor
farmaceutice in farmacii si in industrie si stabilesc conditiile generale de calitate;
• metode generale folosite in controlul medicamentelor;
• conditiile de calitate a reactivilor folositi pentru controlul calitatii medicamentelor;
• tabele cu indicatii asupra toxicitatii medicamentelor, doze maxime ce pot fi prescrise
etc.

Anual, se elaboreaza tot cu caracter de lege “Nomenclatorul de medicamente si produse

biologice de uz uman” in care sunt inscrise toate substantele medicamentoase si specialitatile
farmaceutice din tara si din import admise a fi folosite in practica medicala, cat si preparatele
scoase din uz.

TEMA: Definiți termenii:

- farmacovigilență
- farmacogenetică
- farmacie galenică
LP 2

FORME FARMACEUTICE SI CAI DE ABSORBTIE

Substanta medicamentoasa se defineste ca fiind o substanta cu structura chimica

definita, de origine naturala (vegetala, minerala, animala), de semisinteza sau sinteza si cu o
anumita actiune farmacodinamica. Substantele medicamentoase trebuie sa corespunda
conditiilor de calitate prevazute de farmacopee si normelor interne de fabricatie.
Forma farmaceutica (forma medicamentoasa, preparatulfarmaceutic) contine una sau
mai multe substante medicamentoase si substante auxiliare prelucrate printr-o operatie
farmaceutica. Prelucrarea se realizeaza in farmacie (medicament magistral) sau in industrie
(medicament industrial, tipizat).

Compoziţia preparatelor medicamentoase

1. substanţa sau substanţele active principale – responsabile de efectul terapeutic.
2. substanţele adjuvante - care au rolul de a intensifica efectul substanţei active
principale sau de a contracara/atenua unele efecte nedorite ale acesteia.
3. substanţele cu rol corectiv – folosite pentru ameliorarea proprietăţilor organoleptice
necorespunzătoare ale substanţelor active principale şi adjuvante (ex. edulcoranţi
pentru corectarea gustului, aromatizanţi pentru corectarea mirosului, coloranţi).
4. excipientul –o substanţă inertă, cu rol de completare a cantităţilor şi de înglobare a
tuturor celorlalte ingrediente. În cazul preparatelor lichide se numeşte vehicul.
5. Substanţe ajutătoare tehnice: conservanţi, emulgatori, antiagreganţi, stabilizanţi.

CALEA ORALA DE ADMINISTRARE

Denumita si calea enterala (enteron=intestin). Se utilizeaza pentru actiunea generala
(sistemica) la nivelul diferitelor tesuturi, organe si sisteme sau pentru actiunea locala la nivelul
tubului digestive (antiacide).
Modul de administrare este prin inghitire. Mucoasele la nivelul carora se face absorbtia
sunt mucoasele gastrica si/ sau intestinala. Mucoasa gastrica, prin continutul de HCl are pH 1-
3 in timp ce mucoasa intestinala (intestin subtire si intestin gros) are un pH care variaza intre
4,8-8,2 si aceasta reprezinta locul principal de absorbtie al caii orale.
Avantaje: Cale naturala, fiziologica, autoadministrare comoda a medicamentelor. Utila
mai ales pentru administrari repetate si tratament de intretinere precum si medicamente cu efect
retard. Substantele iritante ale mucoasei se pot administra pe stomacul plin (dupa masa) sau in
forme farmaceutice enterosolubile. Substantele cu gust sau miros neplacut se pot incorpora in
forme farmaceutice orale.
Dezavantaje: Latenta (debutul actiunii) mare- nu reprezinta cale pentru urgente
medicale. Viteza absorbtiei intestinale este influentata si limitata de timpul de golire a
stomacului. Este inutilizabila la bolnavii inconstienti, cu stare de voma si in crize convulsive.

FORME FARMACEUTICE SPECIFICE CAII ORALE DE ADMINISTRARE

a. Solide
Pulberile (pulvis, pulveres) – sunt substanţe solide dispersate în particule uniforme, cu
grad de diviziune determinat, aspect omogen. Se clasifica dupa compozitie in pulberi simple si
pulberi complexe. Pot fi de origine sintetica sau naturala (animala, vegetala, minerala).
In practica se intalnesc pulberile efervescente care prezinta pe langa substanta activa
acizi organici de tipul citric sau tartric si bicarbonat de sodiu. Acesta in contactul cu apa
elibereaza CO2.
Ex: Flamexin plic, Theraflu plic, Smecta plic
Compoziţie: substanţa activă (substanţe pure) şi excipientul zahăr, lactoza sau amidon.
Avantajele pulberilor: se prepară uşor; au aspect omogen, au absorbţie bună prin diluare.
Dezavantajele pulberilor: alterare uşoară, administrare dificilă în cazul pulberilor amare,
uneori se poate produce lichefierea pulberilor, în cazul amestecurilor eutectice.

Capsulele (capsula, capsulas) – sunt învelişuri care conţin doze unitare de substanţe
active solide sau lichide. Se clasifica in capsule gelatinoase si enterosolubile.
Capsulele gelatinoase se prepara din gelatina si se clasifica după forma lor in: capsule
operculate constituite din 2 cilindri alungiţi, cu marginile rotunjite care se închid prin
îmbucare; conţin substanţe active sub formă de pulberi. (exemplu: Ampicilina, Oxacilina) si
capsule sferice cu un înveliş continuu, translucid; conţin substanţe active în stare lichidă.
(exemplu: Vitamina E, Nurofen Express, Espumisan). O varietate de capsule operculate este
reprezentată de spansule, care conţin substanţe medicamentoase sub formă de granule sau
microdrajeuri, unele solubile în sucul gastric, altele în lumenul intestinal. Eliberarea se face la
intervale diferite, relizându-se o absorbţie prelungită. (exemplu: Kreon, Omeran)

Capsulele enterosolubile sunt gastrorezistente sau alcalinosolubile, rezistând la acţiunea

sucului gastric. (exemplu: Mentholax, Colomint).
 Rolul capsulelor: protejează mucoasa gastrică de acţiunea iritantă a substanţelor active;
protejează substanţele active de inactivarea prin HCl din sucul gastric, dirijează absorbţia,
maschează gustul.

Comprimatele (compresii, tabulettae) – se obţin pe cale industrială, prin comprimarea

substanţelor medicamentoase sub formă de pulberi împreună cu substanţe ajutătoare. Există
mai multe tipuri de comprimate: orale - care se înghit şi cedează substanţa activă în 30-60’
(exemplu: Paracetamol, Aspirina); efervescente – cedează substanţa activă în 5’. Substanţa
activă este inclusă în amestecuri de acid citric sau tartric cu bicarbonat de sodiu. În contact cu
apa componentele reacţionează cu degajare de CO2 care ajută la desfacerea sau dizolvarea
substanţei active. (exemplu: Vitamax, Ca efervescent); retard sau cu acţiune prelungită–
asigură o cedare lentă şi controlată a substanţei active. După administrarea pe cale orală are loc
în prima fază eliberarea unei doze iniţiale şi stabilirea rapidă a unei concentraţii eficace, urmată
de menţinerea acestei concentraţii o anumită perioadă de timp. Cea mai simplă formă este
constituită din cele în care nucleul, acoperit cu o peliculă enterosolubilă conţine doza de
întreţinere. La administrare stratul exterior se dezagregă imediat, iar sâmburele numai în 2-4
ore după ce ajunge în intestin. Alte tipuri sunt cele cu straturi multiple sau de tip sandwich şi
cel cu matrice inertă. (exemplu: Voltaren retard, Betaloc ZOK).

Avantaje: preparare pe cale industrială cu randament ridicat şi la cost de preţ scăzut,

sunt uşor de mânuit, comod de administrat, se pot identifica relativ uşor (forma, mărimea,
culoarea, pot avea unele litere sau inscripţii imprimate pe suprafaţa lor); se pot diviza uşor (pot
avea unele şanţuri pe suprafaţă); gustul neplăcut se simte mai greu.

Drajeurile (compresii obducti) – se obţin numai pe cale industrială. Sunt comprimate

acoperite cu unul sau mai multe straturi, au formă biconvexă, suprafaţă lucioasă, sunt albe sau
colorate. Există drajeuri cu învelişuri duble sau triple (duplex sau triplex) care cedează mai lent
substanţa activă. Exista drajeuri stratificate care contin mai multe componente active, separate
pentru a evita amestecurile incompatibile la care cedarea substantelor se face treptat. (exemplu:
Triferment, Colebil).

Granulele (granulata) – se obţin pe cale industrială. Sunt formaţiuni solide cu aspect

de fragmente vermiculare, sferice, cilindrice, uniforme cu gust plăcut, albe sau colorate,
constituite din agregate de pulberi medicamentoase, zahăr şi aromatizanţi. La temperatura de
37C cedează substanţa activă în 15’, iar cele efervescente în 5’. (exemplu: Uricol plic)
 b. Lichide
Picături pentru uz intern (gutta, guttae) – sunt soluţii care conţin substanţe active
dizolvate într-un solvent adecvat. (exemplu: Rowachol, Rowatinex, Sab simplex)
Siropurile sunt preparate farmaceutice lichide cu un conţinut crescut de zahăr, care au
o consistenţă vâscoasă şi sunt destinate administrării interne. Siropuri medicamentoase au
acţiune terapeutică bine definită (purgative, expectorante, diuretice, antidiareice), datorită
prezenţei unor anumite substanţe medicamentoase. (exemplu: Panadol, Aerius, Humex)
Suspensii pentru uz intern –conţin substanţe insolubile în solvent. (exemplu: Antibiotice pt
copii).

CALEA SUBLINGUALA DE ABSORBTIE

Se distinge calea sublinguala propriu-zisa indicata pentru actiunea sistemica si calea
bucala indicata in special pentru actiunea locala.

FORME FARMACEUTICE SPECIFICE CAII SUBLINGUALE DE ADMINISTRARE

Comprimate sublinguale – conţin substanţe cu acţiune generală, care se absorb rapid
la nivelul mucoasei bucale foarte bine vascularizată. Medicamentele trec direct în circulaţia
sangvină fără a suferi acţiunea sucurilor digestive. (exemplu: Nitroglicerina).
Comprimate bucale – forme medicamentoase solide care se dizolva lent in gura in
contact cu secretia salivara. Contin substante medicamentoase cu actiune la nivelul mucoasei
bucale, cailor respiratorii superioare cu rol antiinflamator, dezinfectant, anestezic local sau
antiacid la nivelul mucoasei gastrice. (exemplu: Faringosept, Strepsils, Dicarbocalm).

CALEA RECTALA DE ABSORBTIE

Se utilizeaza pentru actiunea generala (copii, bolnavi inconstienti sau cu varsaturi, dar
si pentru medicamente degradabile sub actiunea secretiilor digestive ca antipiretice, analgezice,
antiinflamatoare) si actiunea locala (purgative, antihemoroidale).

FORME FARMACEUTICE SPECIFICE CAII RECTALE DE ADMINISTRARE

Supozitoarele (suppositorium, suppositoria) – sunt forme semisolide care la
temperatura camerei sunt solide şi se topesc la temperatutra corpului de 37C. Au formă
semicilindrică sau de torpilă. (exemplu: Diclofenac, Dulcolax)
 CALEA RESPIRATORIE DE ABSORBTIE
Dupa nivelul absorbtiei se distinge calea nazala indicata pentru actiunea locala si calea
pulmonara indicata atat pentru actiunea generala (anestezice gazoase si volatile), dar si pentru
actiunea locala (bronhodilatatoare-astm, expectorante, antiseptice).

FORME FARMACEUTICE SPECIFICE CAII RESPIRATORII DE ADMINISTRARE

Picăturile pentru nas (rhinoguttae) se administrează în fiecare nară pentru
decongestionarea mucoasei nazale în rinite sau sinuzite. De obicei, se folosesc substanţe
vasoconstrictoare (cu excepţia nou-născuţilor la care în scop decongestionant se prescrie
întotdeauna ser fiziologic). (exemplu: Bixtonim, Afrin)
Gazele se administrează inhalator cu ajutorul aparatului de narcoză. Protoxidul de azot
se livrează în cilindri de oţel sub presiune (54 atm). Are punct de fierbere – 89C.
Lichidele volatile sunt anestezicele generale (halotan, eter etilic) sau uleiuri volatile
(ulei de mentă, eucalipt).
Aerosolii sunt preparate farmaceutice sub formă de particule fine, dispersate în aer sau
alt gaz cu ajutorul unor dispozitive speciale, destinate aplicării la nivelul căilor respiratorii, pe
piele sau pe mucoase. Termenul de aerosolse referă la sistemul fizic eterogen de dispersie a
particulelor lichide sau solide într-un mediu gazos. Prin aerosol medicamentos se înţelege un
preparat farmaceutic al cărui conţinut sub presiune într-un recipient rezistent este expulzat cu
putere de un agent propulsor printr-o valvă ce provoacă o dispersare omogenă a soluţiei sau a
suspensiei substanţei active în fază gazoasă. Eficienta acestei forme de administrare depinde de
marimea particulelor si de sincronizarea dintre puf si inspir.

CALEA OCULARA DE ABSORBTIE

Exclusiv pentru actiune locala: glaucom, conjunctivita, leziuni oculare.

FORME FARMACEUTICE SPECIFICE CAII OCULARE DE ADMINISTRARE

Picăturile pentru ochi (colire, oculoguttae) – se pot prezenta sub formă de soluţii,
emulsii sau suspensii care se aplică în sacul conjunctival, câte 1-3 picături odată în tratamentul
conjunctivitelor, iridociclitelor sau pentru examenul fundului de ochi. Trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii: să fie sterile şi să fie izotone şi izohidre cu lichidul lacrimal. (exemplu:
Tobradex, Quinax, Cosopt).
Unguentul oftalmic sau colirul moale, are o consistenta moale, este steril, se topeste
repede si difuzeaza usor pe suprafata mucoasei oculare, prin clipire. Trebuie sa adere de
mucoasa oculara, sa aiba o reactie pe cat posibila neutral, sa nu reactioneze cu secretia
lacrimala, sa nu fie irritant.

CALEA VAGINALA DE ABSORBTIE

Este indicată atât pentru actiunea locala cât si pentru cea sistemică: antibiotic,
antimicotic, antiinflamator, terapie hormonala

FORME FARMACEUTICE SPECIFICE CAII OCULARE DE ADMINISTRARE

Comprimate vaginale – de formă ovoidă, cedează substanţa activă în 2’; conţin de
obicei medicamente cu acţiune locală ca antiseptice, antimicotice, antitricomonazice. Unele
preparate sunt spumogene, ceea ce facilitează împrăştierea substanţelor active pe mucoasa
vaginală. (exemplu: Clotrimazol, Canesten Gyn).
Supozitoare vaginale – sunt de 2 tipuri: ovule (ovulum) sau supozitoare vaginale
propriu-zise şi globule (globulus). (exemplu: Cervugid, Tergynan).

CALEA PARENTERALA DE ABSORBTIE

Calea intravenoasa: administrarea se face prin injectare, direct in sangele circulatiei
sistemice venoase. Indicata exclusiv pentru actiunea generala. Substantele administrare iv sunt
exclusiv hidrosolubile. Formele farmaceutice trebuie sa fie sterile si apirogene.
Calea intramusculara: administrarea se face prin injectare, direct in tesutul muscular.
Indicata pentru actiunea generala, forme cu efect retard (Moldamin). Substantele absorbite im
sunt lipo si hidro solubile. Nu sunt admise substante iritante pentru tesuturi.
Calea subcutanata: administrarea se face prin injectare la nivelul dermului. Utilizarea
caii subcutanate este indicata pentru actiunea generala si pentru forme farmaceutice cu efect
retard. Substantele administrate sunt lipo si hidro solubile. Nu sunt admise substante iritante
pentru tesuturi.

FORME FARMACEUTICE SPECIFICE CAII PARENTERALE

Solutiile injectabile - sunt preparate farmaceutice sterile şi apirogene, obţinute pe cale
industrială. Prin filtrare şi sterilizare se îndepărtează impurităţile din soluţie şi
microorganismele. Soluţia injectabilă este condiţionată în fiole, flacoane sau seringi
preumplute. Fiolele sunt recipiente de sticlă prevăzute cu o prelungire în care se introduce o
singură doză dintr-un medicament. Substanţele active conţinute se prezintă ca soluţii adevărate,
emulsii sau suspensii. Ca solvenţi se folosesc apa distilată sau bidistilată, uleiuri vegetale,
solvenţi sintetici, rareori solvenţi anhidri (propilenglicol). Pentru preparatele cu acţiune
prelungită se folosesc solvenţi anhidri, miscibili cu apa sau uleiul, soluţii de macromolecule -
gelatină, carboximetilceluloză sodică, polivinilpirolidona, dextran, alginat de sodiu. Flacoanele
sunt recipiente de sticlă prevăzute cu un dop de cauciuc şi uneori armătură metalică. Pot conţine
soluţii, emulsii, suspensii sau substanţe active sub formă de pulbere care se dizolvă
extemporaneu.

Perfuziile - sunt soluţii sterile, apirogene care se administrează intravenos în cantitate
mare (250, 500, 1000 ml), în ritm lent, picătură cu picătură, cu ajutorul aparatului de perfuzie.
Nu pot fi decât soluţii adevărate, deoarece emulsiile provoacă embolie. Se condiţionează în
flacoane sau pungi de plastic. Se întrebuinţează pentru restabilirea echilibrului hidroelectrolitic,
ca înlocuitori de plasmă, pentru introducerea unor medicamente care se elimină prea repede, în
scop nutritiv.
Mai amintim de implante subcutanate (in special cu hormoni sexuali,
anticonceptionale), dispozitive cu pompe computerizate pentru autoadministrare pe cale sc a
analgezicelor morfinomimetice si micropompe osmotice, reincarcabile (micropompa cu
insulina fiind controlata si reglata prin nivelul glicemiei).

CALEA CUTANATA DE ADMINISTRARE

Se utilizeaza pentru actiunea locala (afectiuni dermatologice- antipruriginoase,
antiinflamatoare, antimicrobiene, antifungice) si sistemica (TTS cu eliberare prelungita).

FORME FARMACEUTICE SPECIFICE CAII CUTANATE DE ADMINISTRARE

a. Forme lichide
Soluţii pentru uz extern (solutio) - sunt utilizate pentru aplicare pe tegumente şi
mucoase pentru badijonare, comprese, fricţiuni, spălături. Conţin substanţe active dizolvate în
următorii solvenţi: apă distilată, alcool diluat, ulei de floarea soarelui, glicerol (produce solutii
dense, vascoase, favorizand un contact prelungit al substantei active cu mucoasa; in concentratii
de peste 50% produce senzatie de arsura pe suprafata mucoasei), glicolii si derivatii (buni
solventi pentru multe substante medicamentoase si cu buna toleranta locala) (exemplu: Carmol,
Sol. Rivanol 0.1%).
Suspensii pentru uz extern (suspensio) – conţin substanţe insolubile, care se
dispersează în apă sau ulei. Necesită agitare înainte de aplicare, numindu-se mixturi.
Substanţele insolubile care intră în compoziţie sunt oxidul de zinc, amidonul, talcul. (exemplu:
Suspensie antipruriginoasa).
Pulverizatiile (spray) sunt solutii sau suspensii medicamentoase administrate sub
presiune, avand avantajul ca se disperseaza omogen pe toata suprafata expusa si patrund in toate
pliurile cutanate. (exemplu: Oximed, Cicatridina).

b. Forme semisolide
Unguentele (unguentum, unguenta) – sunt preparate farmaceutice de consistenţă
moale, care se aplică pe tegumente şi mucoase în scop de protecţie sau terapeutic.
Cerinţe generale pentru unguente: să aibă aspect omogen; să-şi menţină consistenţa
la 36C; să adere de tegumente sau mucoase; să nu râncezească; să aibă pH 4,5 – 8,5; să cedeze
uşor substanţa activă; să penetreze uşor 

Compoziţia: substanţa sau substanţele active şi excipienţi. Alegerea excipientului se
face dupa proprietatile fizico-chimice ale substantelor active si dupa scopul urmarit (protector
sau curativ). Dupa puterea de penetrabilitate se diferentiaza:
- excipienti cu penetrabilitate slaba (lanolina, vaselina, ulei de parafina) servind pentru
unguentele de suprafata, protectoare; respinge apa, nu se spala si impiedica iesirea pasiva a apei
din piele (efect ocluziv) (exemplu: Bepanthen ung)
- excipienti cu penetrabilitate importanta (excipint ulei/apa cu emulgator anioactiv- laurilsulfat
de sodium, cetilsulfat de sodium, macrogoli, carbopoli) care permit patrunderea substantei
active pana la hipoderm- efect mai intarziat ca gelurile.
Cremele sunt preparate medicamentoase sau cosmetice din grupa unguentelor care
contin o cantitate mare de apa (cel putin 20%). Cu ajutorul aceste baze substanta active patrunde
pana la nivelul dermului (exemplu: Fluocinolon N, Diprogenta crema, Triderm crema,
Advantan crema).
Gelurile contin excipienti (baze) de unguent hidrosolubile care formeaza solutii
coloidale. Se prezinta sub forma unor mase gelatinoase capabile sa-si pastreze forma. Agentii
hidrofili pot fi spalati usor si nu impiedica pierderea transcutanata de apa. Evaporarea este
simtita ca un efect de racorire (exemplu: Diflex gel, Diclac gel, Sindolor gel).
Pasta este tot o varietate de unguent care are o consistenta mai tare, deoarece contine o
cantitate mare de pulberi medicamentoase insolubile 50-60%. Excipientul poate fi apa, apa-
alcool, eventual o cantitate mica de substanta grasa. Nu se topeste la temperature corpului si
prin intindere pe piele formeaza un strat protector (exemplu: Sudocrem, Cutaden).
 c. Forme solide
Pudrele sunt pulberi fine si uscate constituite din una sau mai multe substante
medicamentoase, la care se adauga sau nu excipienti (exemplu: Baneocin, Talc).
Dispozitive terapeutice transdermice (TTS) sunt utilizati pentru efectul sistemic. Se gasesc
sub forma de plasturi prevazuti cu un rezervor de substanta active (sub forma de gel sau
unguent), un strat adeziv care prinde sistemul de piele si folia protectoare externa care se
indeparteaza in momentul aplicarii pe tegument. Avantajele acestei forme medicamentoase
sunt reprezentate de comoditatea administrarii, posibilitatea asigurarii unor concentratii stabile
timp indelungat, in caz de supradozare indepartarea plasturelui cu incetarea imediata a actiunii
substantei (exemplu: Nitroderm, Exelon, Climara).
LP 3

RETETA

Reteta (prescriptia, ordonanta medicala) reprezinta indicatia scrisa prin care se cere
prepararea sau eliberarea unor medicamente si in care se arata modul si durata de tratament.
Conceputa ca un act stiintific si oficial eliberat de medic, reteta medicala constituie un mijloc
de legatura intre medicul consultant si farmacistul care urmeaza sa prepare si sa elibereze
medicamentele necesare bolnavului. Pentru farmacist reteta este si un act legal de justificare si
contabilizare a medicamentelor in general si a celor cu regim special de eliberare cum sunt
toxicele si stupefiantele in particular.
Reteta se compune din urmatoarele parti successive: Superscriptio, Inscriptio,
Invocatio, Prescriptio, Instructio, Subscriptio, Adnotatio
Superscriptio: Partea initiala a retetei, cu antetul tiparit. Cuprinde: localitatea; unitatea
sanitara emitenta; gratuitate sau nu.
Inscriptio: Parte a retetei care cuprinde o serie de date despre pacient: Numele
bolnavului; Datele personale ale bolnavului; Numarul fisei medicale; Diagnostic,etc.
Invocatio: A II-a parte a retetei si reprezinta modul de adresare a medicului catre
farmacit. Este reprezentata de cuvantul “recipe” care inseamna “ia”.
Prescriptio: Este partea principala a retetei ce cuprinde medicatia prescrisa si cantitatile
corespunzatoare. Pot fi prescrise medicamente industrial, oficinale sau magistrale, fiecare cu
indicatii exacte privind redactarea.
a) Medicamete industriale (specialitati) se inscriu in reteta:
- Cu denumirea comerciala, cand medicul doreste ca bolnavul sau sa primeasca produsul unei
anumite firme sau cand preparatul farmaceutic prescris contine un amestec de substante active;
- Cu denumirea comuna international, cand in farmacie se gaseste acelasi medicament produsde
mai multe firme si medical nu are o preferinta.
b) Medicamente oficinale se va scrie numele din farmacopee. Ele sunt alcatuite din una sau mai
multe componente avand o singura denumire oficinala, ceea ce face sa nu fie necesara
transcrierea formulei complete. Medicamentele oficinale se pot prescrie ca atare sau incluse in
medicamente magistrale.
Exemplu: Alcool boricat 4%, Solutie Rivanol 0,1%, Apa oxigenata 3%)
c) Medicamentele magistrale: permit individualizarea tratamentului prin adaptarea dozelor la
caracteristicile individuale ale pacientului atunci cand preparatele industriale nu satisfac acest
deziderat. Preparatul magistral contine una sau mai multe componente care se trec in
urmatoarea ordine:
- medicamente de baza contin substanta active care justifica prescriptia;
- medicament adjuvant potenteaza efectul medicamentelor de baza;
- substante auxiliare excipienti, vehiculi, agenti pentru corectarea gustului si mirosului,
solubilizanti, etc. Fiecare substanta se scrie pe rand, iar in dreptul ei se scrie cu cifre arabe, in
grame cantitatea. Daca dozele reprezinta zecimi de gram cantitatile se vor scrie dupa sistemul
zecimal (papaverini hydrochloride 0,30g).
Daca intr-o formula magistrala sunt prescrise 2 sau mai multe componente in aceeasi
cantitate aceasta nu se repeta pentru fiecare substanta in parte ci in dreptul ultimului component
precedat de abreviatia ”aa” (Ana partis= din fiecare parti egale) se scrie cantitatea.
Lichidele se prescriu tot in grame. Cele in cantitati mici sub 1-2g se scriu in picaturi cu
cifre romane urmate de abrevierea gtt, gttis (lat.gutta,-ae=picatura) sau scris in limba romana
(menthae aetherolei Vgttis). Componentele sunt scrise in formula magistrala in functie de
importanta si rolul pe care il au in realizarea efectului terapeutic: substante toxice, puternic
active, anodine, solvent, vehicule, excipienti.
Instructio: Parte a retetei care cuprinde o serie de indicatii ale medicului catre farmacist
cu privire la forma farmaceutica, cantitatea de medicament care se prepara, modul de eliberare
cat si recomandari adresate bolnavului.
Intructiile sunt scrise sub forma unor abrevieri: M.f.sol =amesteca sa fie solutie; M.f.ung
M.f.pulv M.f.supp.
Pentru a indica modul de eliberare a medicamentului se folosesc urmatoarele abrevieri:
D.t.d (dentur tales doses) = da asemenea doze; Div.in.d.aeq (divides in doses equalis) = divide
in doze egale; D.s. (dentur signetur)= da si semneaza, sau se elibereaza cu eticheta intern,
extern.
In cazul in care medicamentul este destinat unui copil tot aici se specifica si varsta
acestuia. Modul de administrare al medicamentului se scrie in limba romana pentru a fi
cunoscut de bolnav.
Subscriptio: Cuprinde semnatura si parafa prescriptorului si stampila unitatii sanitare.
In general prescriptiile medicale au un timp de valabilitate limitat dupa care nu mai pot fi
utilizate, altele sunt retinute in farmacie. Cuprinde si unele indicatii ca: „cito” = imediat;
„statim!” = urgent; „periculum in mora” = pericol de întârziere; „verte” = întoarce reţeta. La
depăşirea dozelor maxime medicul este obligat să scrie pe reţetă expresia „sic volo” = aşa
doresc.
 Adnotatio: Ultima parte a retetei care e completata de farmacist si cuprinde data,
stampila farmaciei, numarul de inregistrare al retetei, pretul precum si o serie de modificari
impuse de tehnologia de preparare (corectarea dozelor depasite, denumirea excipiantilor
utilizati,etc). In farmaciile cu circuit deschis la eliberarea unui medicament la cerere,
farmacistul trebuie sa se asigure ca pacientul a receptat complet si corect informatiile privind
actiunea medicamentului, modul de administrare, durata tratamentului, efectele secundare
posibile, interactiuni. In farmaciile de circuit inchis eliberarea medicamentelor se efectueaza
respectand urmatoarele instructiuni:
- In cazul in care medicamentul nu este eliberat in ambalajul original se va conditiona
intr-un ambalaj propriu pe care se trece denumirea exacta concentratia si cantitatea eliberata.
- Nu se va folosi acelasi ambalaj pentru mai multe medicamente
- Pentru acelasi bolnav, toate medicamentele se vor pune intr-un ambalaj mai mare,
farmacistul raspunde de calitatea medicamentelor si a tuturor produselor farmaceutice in
momentul eliberarii lor.

Prescrierea substantelor si preparatelor stupefiante de tip TABII se face pe formulare

speciale, securizate sau in condici de prescriptii medicale ori condici de aparat, destinate
exclusiv prescrierii acestora, in cadrul unitatilor sanitare umane sau veterinare in conditiile
prevazute in normele metodologice. Prescriptia trebuie eliberata din farmacie in cel mult 10
zile de la data prescrierii. Formularele au culoare galbena. Contine maxim 3 pozitii.
Prescrierea substantelor si preparatelor stupefiante de tip TABIII se face pe formulare
care se retin la eliberare, in conditiile prevazute. Prescriptia trebuie eliberata din farmacie in cel
mult 30 de zile de la data prescrierii. Formularele au culoare verde. Contine maxim 3 pozitii.
Prescriptiile TABII si TABIII se elibereaza in 4 exemplare: pacient, farmacie, medic si CAS.
Reteta electronica, introdusa inca din 2012. Are valabilitate 30 zile pentru retetele
eliberate pentru medicamente cronice sau 48h pentru retetele eliberate in regim acut si subacut.
Avantaje: se reduce numarul de fraude; permite reactualizarea automata a retetei pentru
pacient cronic; diminuarea erorilor date din cauza scrisului; faciliteaza centralizarea
informatiilor; faciliteaza comunicarea medic-pacient; permite verificarea asigurarii pacientului
Dezavantaje: imposibilitatea utilizarii sistemului cand sunt pene de curent sau cand nu
functioneaza conexiunea cu CAS.
Pe retetele electronice, TABII si TABIII se vor trece DCI medicamentelor. Doar in cazul
produselor biologice se poate trece denumirea comerciala, dar in asociere si cu DCI.
LP 4
DOZE SI UNITATI DE MASURA

Doza este cantitatea de medicament care produce un numit raspuns din partea
organismului. Stabilirea dozelor este importanta la redactarea unei prescriptii, la instituirea unui
tratament sau la experimentarea unei substante medicamentoase.
Stabilirea dozei depinde de varsta, greutatea si sexul bolnavului, farmacocinetica
medicamentului, natura bolii precum si de factori mai deosebiti cum sunt obisnuinta sau
toleranta. In functie de situatie (farmacoterapie sau experimentare farmacodinamica) deosebim
mai multe tipuri de doze. Dozele se pot clasifica dupa mai multe criterii.

1. In functie de efectul terapeutic

Doza minima terapeutica = cea mai mica cantitate de medicament care provoaca efecte
terapeutice fara a provoca efecte toxice;
Doza toxica = cantitatea de medicament ce depaseste efectul terapeutic si la care apar
fenomene secundare care primejduiesc functiile diverselor organe sau chiar a organismului
intreg;
Doza letala = cantitatea de medicament care provoaca moartea individului la care s-a
administrat substanta. Orice doza din intervalul cuprins intre doza minima terapeutica si doza
maxima terapeutica produce un efect terapeutic la pacient. Doza optima nu este plasata neaparat
la mijlocul intervalului intre doza terapeutica minima si cea maxima, in functie de substanta, ea
putand fi mai apropiata de doza maxima sau minima.
Doza optima = cantitatea de medicament care provoaca efectele terapeutice cele mai
bune.

2. In functie de administrare
Doza partiala (DP) = cantitatea de substanta pe care o primeste pacientul o singura data;
Doza zilnica (pro die) (DZ) = cantitatea de substanta pe care o primeste pacientul intr-
o singura zi si reprezinta suma dozelor partiala din 24 de ore; dz = dp x nr.dp/zi.
Doza totala (DT) = cantitatea totala de substanta pe care o primeste pacientul si
reprezinta suma dozelor partiale de pe durata unui intreg tratament; DT = dz x nr. zile = dp x
total dp.
Doza de atac = doza administrata la inceputul unui tratament pentru a obtine o
concentratie mai mare la locul de actiune si reprezinta de regula 1/3 sau ¼ din doza totala;
 Doza de intretinere = doza administrata pentru mentinerea unui efect terapeutic si a unei
concentratii eficiente a medicamentului in organism;
Doza unica = doza administrata o singura data in tot tratamentul (ex. ceftriaxona 1g in
doza unica pentru tratamentul gonoreeide prima infectie);
Doza de depozit = doza unica dar cu efect prelungit (zile, saptamani, luni) in functie de
modul in care s-a conceput retardarea difuziunii substantei medicamentoase (ex. benzatin
penicilina G – Moldamin – la interval de 7 zile).

3. In functie de varsta
a. Doza pentru copil
Exista anumite particularitati fiziologice ale organismului copilului care pot influenta
farmacocinetica substantelor administrate:
- aciditatea gastrica redusa, care poate determina o rata de absorbtie mare;
- suprafata corporala mare comparativ cu greutatea, ceea ce determina o absorbtie foarte mare
a substantelor administrate topic la nivelul tegumentelor, cu accentuarea efectelor adverse;
- cantitatea scazuta de tesut gras, care se reflecta intr-un volum de distributie mic pentru
substantele liposolubile;
- legarea redusa de proteinele plasmatice, datorita unei concentratii mici a albuminelor
plasmatice;
- permeabilitate crescuta a barierelor biologice in special a celei hematoencefalice, astfel
incat substantele patrund usor cu efecte adverse nervos centrale;
- echipament enzimatic insuficient dezvoltat, iar metabolismul medicamentelor este uneori
incomplet;
- mecanisme de eliminare renala (filtrare, secretie, reabsorbtie) diminuate;
- in plus exista tot mai multe studii care pun in discutie faptul ca sensibilitatea receptorilor
este diferita la copil fata de adult, uneori fiind diminuata, chiar pana la disparitie;
Trebuie insa retinut faptul ca sugarii si copiii nu sunt miniaturi ale adultului, iar dozele
nu pot pur si simplu extrapolate de la adult la copil. Dozele in pediatrie se exprima cel mai
frecvent pe greutate corporala (ex. 30 mg/kg corp), sau pe anumite intervale de varsta:
- nou-nascut (in prima luna de viata);
- sugar (pana la 1an);
- intre 1 – 5 ani;
- intre 6- 12 ani.
 Uneori varsta pacientului nu se specifica, mentionandu-se faptul ca este vorba de un
copil, situatie in care considera ca acesta este sub 12 ani.
Mult mai corecta este calcularea dozei in functie de suprafata corporala, deoarece
fenomenele fiziologice se coreleaza mult mai bine cu suprafata corporala. Avand in vedere ca
pentru un adult de 70 kg suprafata corporala medie este de 1,8 m2, aceasta valoare se va regasi
in cadrul unei formule de calcul a dozei.

b. Doza pentru batrani

Doza pentru batrani (persoane de peste 60 ani), va fi mai mica decat pentru adult
reprezentand aproximativ 1/3 sau ½ din valoarea acesteia.
Alegerea dozei de medicament pentru varstnic trebuie sa se faca cu mare precautie,
deoarece la aceasta varsta extrema prezinta anumite particularitati care pot influenta
farmacocinetica unei substante administrate:
- absorbtie redusa a substantelor datorata diminuarii fluxului sangvin in vasele de la nivelul
intestinului si a intensificarii motilitatii gastrice;
- reducerea greutatii si masei corporale cu cresterea procentului de tesut gras si consecutiv a
volumului de distributie a substantelor liposolubile;
- legarea redusa a substantelor pe proteinele plasmatice, ca urmare a scaderii albuminelor;
- o serie de studii arata faptul ca la varstnici se produce prelungirea timpului de injumatatire
pentru multe substante, care poate fi pusa mai curand pe seama cresterii volumului de
distributie, decat a reducerii metabolismului;
- rata redusa de metabolizare, determinata de afectarea functiei hepatice datorata varstei sau
diferitelor stari patologice anterioare, abuzului de alcol sau de medicamente;
- cea mai importanta repercursiune a varstei inaintate o reprezinta diminuarea clereanceului
renal si, in consecinta, accentuarea efectului nefrotoxic al substantelor administrate.
- starile patologice asociate, pot modifica diferite faze ale farmacocineticii substantelor;
- sistemul nervos central poate produce modificari imunologice, cu cresterea riscului de
producere a reactiilor alergice.
4. Doze folosite in studiul experimental al medicamentelor
Doza eficace 50% = doza la care 50% din animale prezinta un anumit efect
farmacodinamic (DE50).
Doza letala minimala = doza la care 5% dintre animale mor (DL05).
Doza letala 50% = doza la care mor 50% dintre animale sau la care 50% dintre animale
supravietuiesc (DL50) dupa o administrare cronica.
Determinarea DL50 reprezinta cel mai simplu tip de test de toxicitate al unei substante
si prezinta o serie de limite:
- acest test masoara doar mortalitatea nu si toxicitatea subletala;
- DL50 prezinta variatii largi intre specii si nu poate fi extrapolata in siguranta la om;
- se masoara doar toxicitatea acuta, produsa de o singura doza de substanta si nu toxicitatea
de lunga durata;
- nu poate masura reactiile idiosincrazice (ce apar la doze foarte mici), care sunt considerate
a fi mult mai relevante in practica decat toxicitatea la doze mari;
- se constata variatii cronobiologice majore (raport 1 – 8 in functie de ora administrarii si de
substanta).
Doza letala absoluta = doza la care 100% dintre anumale mor (DL100).
Raportul DL50 / DE50 este numit indice terapeutic (IT) sau factor relativ de securitate.
Indicele terapeutic ofera informatii privind limitele de siguranta in administrarea unei
substante, prin directionarea atentiei spre importanta relatiei intre dozele eficace si cele toxice.
Nu este un ghid de apreciere a sigurantei de folosire a unei substante in clinica.
Cand valoarea acestui raport depaseste cifra 10, substanta studiata poate fi utilizata in
terapeutica, in doze medii, fara pericol.
La un IT sub 10, substanta se va administra numai daca are efecte farmacodinamice nete
si nu sunt alte preparate mai putin toxice. In acest caz administrarea cere o prudenta sporita.
Daca indicele terapeutic are valoare foarte mica (sub 3), substanta este foarte activa si
doar in foarte putine cazuri va fi studiata in continuare, in special atunci cand nu exista alta
substanta cu aceleasi efecte farmacodinamice, care sa fie mai putin toxica.
 VERIFICAREA SI CALCULAREA DOZELOR MAXIME

Dupa FR X prin doze maxime ptr o data sau ptr 24 ore se inteleg cantitati maxime de
substante medicamentoasa care pot fi prescrise de medic in scop terapeutic
Dozele maxime se verifica obligatoriu la ince putul efectuarii retetei si sunt valabile
pentru adulti 18-60 ani fara insuficienta hepatica sau renala
In cazul in care in prescriptia medicala, dozele maxime sunt depasite fara mentiunea sic
volo, farmacistul va reduce in mod obligatoriu cant la dozele maxime corespunzatoare,
efectuind aceste modificare pe reteta si semnand
FR considera:
- 1 lingurita= 5g apa /6,5 g sirop
- 1 lingura= 15g apa / 20 g sirop
- 1 pahar de apa = 200 g lichid
- 1 pahar vin = 100 g lichid
- 1 ceasca de ceai = 150 g lichid
- 1 varf de cutit cu pulbere = 0,5- 1 g
- 1 lingurita rasa de pulbere = 1,5 – 2g
- 1 lingurita cu varf = 2,5- 5g

a) pentru adulti:
Rp: Morfina Cl 0,2g
Sirop simplu 10g
Apa distilata qsad 150g
Mf solutie
DS int 3 linguri/zi

b) pentru copii:
Pentru calcularea dozelor maxime pentru copii se porneşte conform F.R. X de
la doza maximă pentru adulţi şi se calculează doza pentru copii în funcţie de vârsta sau
greutatea corporală.
a) Formula lui Clark utilizată pentru copiii peste 2 ani:
 G
d= ×D ×F
70 Masa corporală în kg F
d = doza terapeutică pentru copil;
10 – 18 kg 2
D = doza terapeutică pentru adult;
G = masa corporală a copilului în kg; Sub 36 kg 1,5
F = factor de corecţie a masei corporale Sub 56 1,25

b) În FR IX a fost oficinală formula lui Young pentru calcularea dozelor maxime

pentru copii. Această formulă ia în calcul vârsta copilului şi se aplică între vârstele 2 şi
18 ani:
A
d= ×D
A + 12
d = doza copilului;
A = vârsta copilului;
D = doza maximă a adultului.

c) Deşi neoficială în F.R. X formula lui Fried este aplicabilă pentru calculul
dozelor maxime pentru nou născuţi şi sugari.

Varsta în luni
d sugari = ´ Doza adult
150

Rp: Fenobarbital Na 0,20g

Zaharina 2cp
Apa distilata qsad 100g
Mf solutie
DS int 2 lingurite pe zi pentru copil 8 saptamani

Rp: Codeina Ph 0,4g

Zaharina 2cp
Apa distilata 80g
Mf solutie
DS int 3 lingurite pe zi pentru copil de 26 luni

Problema: Doza uzuala de Zinnat este 10mg/kg de doua ori pe zi. Ce cantitate (mL) de Zinnat
trebuie administrata pentru un copil cu greutatea de 20kg daca in 5mL se gasesc 125mg
substanta.
 c) pentru varstnici: Pentru persoanele în vârstă doza maximă se va calcula astfel:
- între vârstele de 61-70 ani: Doza maximă = Doză maximă. adult x 0,9;
- între vârstele de 71-80 ani: Doza maximă = Doză maximă adult x 0,8;
- între vârstele de 81-90 ani: Doza maximă = Doză maximă adult x 0,7
LP 5

FARMACOCINETICA

Faza farmacocinetică cuprinde evoluţia SM în organism, reprezentând modificările

cantitative şi calitative în timp, în procesele de absorbţie, distribuţie, metabolizare şi eliminare.

1. Absorbţia: procesul de trecere a substanţei medicamentoase (molecule, ioni) de la locul

dizolvării până în circulţia sangvină. În absorbţie are loc fenomenul de traversare a
membranelor biologice.
Modalităţile de trecere ale moleculelor substanţelor prin membrane sunt grupate în
procese de: transport pasiv şi transport specializat.
În transportul pasiv, filtrarea este o modalitate de trecere de pe o parte a membranei pe
cealaltă a moleculelor mici şi hidrosolubile bazată pe diferenţa de presiune hidrostatică sau
osmotică.
Difuziunea simplă se produce prin diferenţa de concentraţie de la nivelul celor două feţe
ale membranei, deplasarea moleculelor având loc în sensul gradientului de concentraţie;
capacitatea de difuzie este dependentă de gradul de ionizare a substanţei medicamentoase.
În transportul specializat intervin mecanisme specifice fiecărui tip de transfer.
a. Difuziunea facilitată se face în sensul gradientului de concentraţie, nu necesită consum
de energie, dar mecanismul transportor prezintă o specificitate sterică şi SM o anumită
structură chimică.
b. Transportul activ are loc în sens invers gradientului de concentraţie şi necesită consum
de energie, un sistem transportor cu mare specificitate sterică.
c. Transportul prin ioni pereche explică trecerea unor compuşi puternic ionizaţi prin
formarea unor complecşi (de tip ioni pereche): săruri cuaternare de amoniu.
d. Pinocitoza realizează transportul lipidelor, vitaminelor liposolubile prin înglobarea de
către membrană a unei picături (emulsie) care conţine substanţa dizolvată.

Mecanismul de transport al SM este dependent de organ sau ţesut: în cavitatea bucală

predomină filtrarea şi difuziunea;
în stomac difuziunea pasivă;
în intestinul subţire toate
tipurile de transport;
în intestinul gros şi rect filtrarea, difuziunea şi pinocitoza; piele şi
mucoase, filtrarea şi difuziunea.
 2. Distribuţia: se realizează după absorbţie şi este procesul în care are loc transportul
medicamentelor în sânge şi difuziunea în ţesuturi, în diferitele compartimente lichidiene
ale organismului. Se pot deosebi 3 compartimente sau spaţii în care are loc distribuţia
medicamentelor:
- Intravascular (medicamentele se distribuie numai în sistemul vascular; are un volum de cca
3 litri sau 0,04 l/kgc);
- Extracelular (medicamentele de distribuie în sânge şi lichidul interstiţial; are un volum de
cca 12 litri sau 0,16-0,18 l/kgc);
- Intracelular (medicamentele se distribuie în toată apa organismului; volumul este de cca 42
litri sau 0,6 l/kgc).
Distribuţia poate fi uniformă sau neuniformă. Puţine substanţe se distribuie uniform în
organism (de ex. alcoolul), dar majoritatea medicamentelor se distribuie inegal.
Factorii care influenţează distribuţia medicamentelor sunt:
a. circulaţia sangvină: organele cu o vascularizaţie bogată (ficat, muşchi, rinichi) captează o
cantitate mare de substanţe, spre deosebire de organele slab irigate (oase, piele) care captează
cantităţi reduse de medicamente;
b. permeabilitatea capilară şi existenţa unor bariere fiziologice: pot determina o distribuţie
inegală între diferite medicamente.
- bariera hematoencefalică: medicamentele liposolubile pot trece cu uşurinţă în creier, iar
difuzibilitatea moleculelor polare, hidrosolubile este foarte mult limitată;
- bariera placentară este foarte permeabilă pentru substanţe medicamentoase, mai ales în cazul
sarcinii, unele medicamente distribuindu-se şi în organismul fetal, cu apariţia unor efecte toxice.
c. raportul dintre solubilitatea în apă şi lipide (coeficientul de partiţie) – medicamentele
liposolubile pătrund uşor în ţesuturile bogate în lipide (creier, ţesut adipos).
d. legarea de proteinele plasmatice poate modifica distribuţia în organism. Astfel, fracţiunea
legată este inactivă, nu se elimină şi nu se transformă. Numai fracţiunea liberă este activă
farmacodinamic. La nivelul proteinelor plasmatice au loc fenomene de interacţiune şi
concurenţă cu deplasarea medicamentului legat de pe acest sediu, creşterea eficacităţii şi chiar
apariţia de efecte toxice. (administrării de antiinflamatoare nesteroidiene la tratament cu
anticoagulante orale sau antidiabetice orale, din cauza legării puternice de proteinele plasmatice
ele deplasează de pe acest sediu medicamentele, cu creşterea proporţiei formei libere şi apariţia
de efecte adverse - hemoragii, respectiv hipoglicemie).
e. legarea de proteinele tisulare duce la depozitarea unor medicamente în ţesuturi (Tetraciclina
se acumuleaza în oase). In anumite condiţii se pot mobiliza, cu apariţia unor efecte toxice.

3. Metabolizarea
Metabolizarea SM în organism în cadrul unor procese biochimice determină
modificarea proprietăţilor fizico-chimice şi farmacodinamice ale acestora. Procesele de
metabolizare acţionează pe moleculele liposolubile care trec uşor membranele celulare spre
locurile enzimelor mai ales din ficat, apoi din rinichi, mucoasa intestinală, către suprarenale. O
consecinţă a metabolizării este modificarea structurii chimice a moleculei substanţei
medicamentoase în compuşi cu alte efecte farmacodinamice. Procesul metabolic de la nivel
microzomial hepatic poate fi influenţat de administrarea concomitentă a mai multor substanţe,
în urma unor fenomene de interacţiune, care sunt inducţia enzimatică şi inhibiţia enzimatică.
Inducţia enzimatică: este un proces metabolic care constă în stimularea sintezei unor
enzime cu rol în metabolizarea medicamentelor, sub acţiunea unei substanţe exogene numită
inductor enzimatic. Inducţia enzimatică este însoţită de creşterea sintezei proteice microzomiale
hepatice şi la nivelul citocromului P450. Este un proces care se adaptează la cantitatea de
substrat şi poate fi blocat de substanţe care inhibă sinteza proteică. Are importanţă clinică
deosebită deoarece poate afecta metabolizarea substanţei respective şi a altora care se
administrează concomitent. Astfel, creşte viteza de metabolizare a medicamentelor, scade
concentraţia plasmatică a acestora cu reducerea eficacităţii terapeutice şi necesitatea creşterii
dozei pentru a obţine acelaşi efect terapeutic. Substanţele medicamentoase cu acţiune
inductoare enzimatică sunt numeroase: barbiturice, glutetimida, meprobamatul, fenitoina,
carbamazepina, rifampicina, griseofulvina
• Fenobarbitalul creşte metabolizarea anticoagulantelor orale, antidepresivelor triciclice,
propranololului, glucocorticoizilor.
• Rifampicina creşte metabolizarea anticoagulantelor orale, beta-blocanţilor, estrogenilor,
tolbutamidei, teofilinei, glucocorticoizilor.
Când substanţa inductoare enzimatică grăbeşte pe lângă metabolizarea altor
medicamente şi propria metabolizare este vorba de autoinducţie enzimatică. Fenomenul de
inducţie enzimatică are şi aplicaţii clinice, de exemplu în icterul neonatal, când administrarea
de fenobarbital creşte activitatea unei enzime implicate în conjugarea bilirubinei. Sunataorea,
brocoli, alcoolul etilic, fumul de ţigară şi unele hidrocarburi pot produce fenomenul de inducţie
enzimatică, astfel că trebuie ajustată doza unor medicamente
 Consecinte: aparitia tolerantei, cresterea incidentei efectelor adverse prin tendinta de
crestere a dozei

Inhibiţia enzimatică: este un proces care interferă cu activitatea enzimatică normală prin
inhibarea unor reacţii enzimatice, datorită împiedicării legării substratului. Acest proces este un
fenomen de sens opus inducţiei enzimatice. Administrarea concomitentă a 2 medicamente care
folosesc aceeaşi cale enzimatică sau care se leagă de aceleaşi situsuri de legare determină
apariţia unor concentraţii plasmatice apropiate de doza toxică, prin inhibarea metabolizării. Mai
multe medicamente se comportă ca inhibitori enzimatici: cimetidina inhibă metabolizarea
anticoagulantelor orale, benzodiazepinelor, fenitoinei. Eritromicina inhibă metabolizarea
teofilinei, carbamazepinei. Alte inhibitoare enzimatice: fenilbutazona, cloramfenicolul,
ketoconazolul, disulfiramul. Sucul de grefe poate antrena inhibitia enzimatica cu medicamente
de tipul antidepresivelor, benzodiazepinelor, propranolol, clorpromazina, teofilina.
Consecinte: scade viteza de metabolizarea medicamentelor ceea ce duce la cresterea
concentratiei plasmatice cu risc de toxicitate la doze terapeutice.

4. Eliminarea: eliminarea substanţei medicamentoase din organism se face sub formă

neschimbată, de metaboliţi activi sau inactivi prin principalul organ de excreţie –
rinichiul. Alte căi de eliminare sunt: saliva pentru bromuri, alcaloizi; bila pentru
eritromicină, rifampicină, ampicilină, digitoxină, hormoni steroidieni; mucoasa
intestinală pentru morfină; intestinul gros pentru substanţe medicamentoase greu
solubile. Calea pulmonara elimină anestezicele gazoase, alcoolul, eucaliptolul şi la
nivelul secreţiilor glandelor bronşice iodurile, benzoat şi săruri de amoniu. Eliminarea
la nivelul pielii are loc pentru uree, ioduri şi la nivelul fanerelor se elimină mercurul şi
arsenicul.
Procesul de eliminare prin glanda mamară a unor substanţe medicamentoase
(purgativele, antrachinona, cloramfenicol, nicotină, chinina, alcool) poate reprezenta o sursa de
toxicitate pentru sugari.
Modul de eliminare a substanţei medicamentoase ca atare sau ca metaboliţi poate
constitui o posibilitate de evaluare cantitativă din urină, salivă, în situaţia în care nu se poate
face recoltarea sângelui pentru determinarea BD.
 PARAMETRII FARMACOCINETICI

Procesele (absorbţie, distribuţie, metabolizare, eliminare) prin care trece o SM după

administrarea medicamentului sunt caracterizate printr-o serie de parametrii specifici care
asigură stabilirea dozelor în terapie, biodisponibilitatea substanţei medicamentoase dintr-o
formă farmaceutică, reducerea efectelor toxice.
Parametrii farmacocinetici sunt reprezentaţi de: concentraţia plasmatică, viteza de
absorbţie,
volum aparant de distribuţie, clearence-ul, timpul de înjumătăţire.
Administrat pe o anumită cale, medicamentul va elibera substanţa medicamentoasă
care, dizolvată în lichidele biologice va declanşa absorbţia în circulaţia generală cu o anumită
viteză şi cantitate - biodisponibilitate.
1. Concentraţia plasmatică: Evoluţia substanţei medicamentoase în organismul animal
sau uman se poate urmări prin măsurarea concentraţiei în unele compartimente uşor
accesibile (sânge, plasmă), la perioade de timp diferite, după administrarea
medicamentului pe diverse căi.
Doza de medicament, forma farmaceutică, calea de administrare şi comportarea
farmacocinetică a substanţei medicamentoase influenţează concentraţia plasmatică (C) care va
determina efectul terapeutic şi reacţiile secundare.
2. Volumul aparent de distribuţie: Volumul aparent de distribuţie (Vd) - parametru
farmacocinetic prin care se apreciază distribuţia SM în organism după administrarea
medicamentului.
Vd se obţine din raportul între doza administrată pe cale i.v. şi concentraţia plasmatică,
conform relaţiei:

Vd=volumul total de lichid in care s-a dizolvat medicamnetul

D= doza admin iv
Co= concentratia plasmatica
Prin cunoasterea Vd se stabileste: afinitatea SM pentru componentele organismului faţă
de sânge; relaţia între doza prescrisă şi concentraţia plasmatică necesară efectului terapeutic
se poate calcula doza de atac.
3. Clearance-ul SM: parametru farmacocinetic care exprimă viteza de epurare (V)
raportată la concentraţia substanţei medicamentoase (C) în lichidele biologice.
 Eliminarea medicamentelor depinde de capacitatea de epurare a ficatului (Clh) şi a
rinichiului (Clr), intervenind în clearance-ul sistemic total.
4. Timpul de înjumătăţire (T1/2): timpul în care cantitatea de substanţă medicamentoasă
din organsim scade la jumătate. T1/2 este o caracteristică a substanţei medicamentoase
şi nu depinde de doza administrată.
5. Biodisponibilitata: raportul dintre cantitatea de substanta active, precum si viteza cu
care aceasta este cedata, absorbita in organism, ajunge la locul de actiune si isi
manifesta efectul biologic

Tipuri de biodisponibilitate:

1. Biodisponibilitate absolută – corespunde fracțiunii de substanță activă din forma

farmaceutică de soluție apoasă care după administrare ajunge în circulația sangvină
sistematică (Se determină când se cercetează o substanță activă nouă și se compară
biodisponibilitatea pe cale intravenoasă).
2. Biodisponibilitatea relativă – se exprimă prin cantitatea de substanță activă dintr-un
medicament care după administrare ajunge în circulația sistematică și viteza cu care se
realizează acest proces.
3. Bioisponibilitatea relativă optimală – compară biodisponibilitatea a 2 forme
farmaceutice dintre care una este forma de referință.

Factorii care influențează biodisponibilitatea:

1. Factori legați de medicament: Forma farmaceutică; Tehnologia de fabricație; Mărirea

particulelor; Lipo sau hidro-solubilitatea; Doza de administrare

2. Factori legați de organism: Factori care influențează transferul substanței prin membrele
biologice; Calea de administrare; Modul de administrare; Stare fiziologică a organismului;
Stare patologică generală a organismului sau a căii respective; Asocierea cu alte substanțe adică
asocierea cu alte medicamente; Asocierea cu alimente.
 FARMACODINAMIE

Farmacodinamia este ramura fundamentala a farmacologiei care studiaza locul si

mecanismul de actiune al medicamentelor, iar actiunea farmacodinamica este rezultatul
contactului medicament-organism.
Etapele farmacodinamice sunt:
- Legarea medicamentelor de receptor (R) cu formarea complexului MR; etapa
desfasurata la locul de actiune
- Aparitia unor modificari care se traduce prin aparitia efectului farmacodinamic (Ef)
M = R ↔ MR ↔ Ef
Cele doua etape sunt posibile datorita a doua proprietati farmacodinamice:
- afinitatea pentru receptori
- activitatea intrinseca a medicamentului
Legat de aceste proprietati, medicamentele se clasifica in: agonisti si antagonisti.
Medicamentele agoniste au: afinitate si activitate intrinseca si efect propriu supra receptorilor.
Medicamentele antagoniste au: numai afinitate, fara activitate intrinseca producand blocarea
receptorilor.
Afinitatea pentru receptor inseamna capacitatea medicamentului de a se lega si forma
complexul cu receptorul.
Activitatea intrinseca = capacitatea medicamentului de a produce un efect .
Parametrii actiunii farmacodinamice sunt:
1. Potenta: capacitatea unui medicament de a produce un efect biologic; este dependenta
de proprietatile substantei farmaceutice si afinitatea pentru substrat.
2. Eficacitatea maxima: capacitatea unui medicament de a avea un efect maxim.
Medicamentele se clasifica in agonisti si antagonisti.
Exemplu : eficacitati maxime diferite se inregistreaza in grupa analgezicelor
morfinomimetice. Receptorii opioizi sunt de mai multe tipuri : µ , k , ō. Naloxonul este
antagonist total cu receptorii : µ , k , ō. Pentazocina este: antagonist pentru receptorii µ
si agonist al receptorilor k si ō.
3. Sensul actiunii farmacodinamice: Medicamentele pot actiona in sens: stimulator
(excitant), inhibitor (deprimant), bisens
- Sensul stimulator se obtine prin: stimularea unei functii si deprimarea functiei
antagoniste.
 Exemplu: inima primeste inervatie dubla, simpatico si parasimpatica.
Stimularea inimii se poate obtine fie cu simpatomimetice , fie cu parasimpatolitice.
- Sensul inhibitor se obtine prin: inhibarea unei functii sau stimularea excesiva a functiei
pana la epuizarea ei
Exemple: deprimarea SNC, inclusiv cel respirator bulbar se poate produce cu:
deprimante SNC (narcotice, hipnotice) si excitante SNC (cofeina, nicotina,
stricnina, atropina) la doze mari
- Efectul bisens – exista medicamente care in functie de doza pot avea efecte stimulatoare
sau inhibitoare .
Exemplu: Aspirina: la doze mici este antiagregant plachetar (efect util in
tromboze), iar la doze mari are efect proagregant plachetar (poate produce tromboza)
4. Latenta: Este timpul scurs de la administrarea medicamentului pana la aparitia efectului
si se exprima in formula:
L=A+T+D+B
A = timpul de absortie
T = timpul de transport
D = timpul de distributie
B = timpul de aparitie a efectului biologic
Medicamentele legate de proteinele plasmatice in procent mare au latenta mai mare
pentru ca T este mai mare. Medicamentele care se distribuie in toate sectoarele hidrice (i.v.,
interstitial, intracelular), au latenta mai lunga
Pentru substantele care actioneaza in metabolitul activ, latenta este mai mare pentru ca
apare si timpul de metabolizare (M) .
L=A+T+D+M+B
Medicamentele care actioneaza prin mecanism indirect au latenta mai mare pentru ca B
este mai mare.
5. Durata actiunii farmacodinamice: intervalul de timp in care se mentine efectul
medicamentelor. Se exprima printr-un parametru farmacocinetic: timpul de injumatatire
in sange T1/2.
6. Selectivitate: reprezinta capacitatea unui medicament de a actiona pe un teritoriu cat
mai limitat din organism. Medicamentele pot fi: selective (antiasmatice, antihistaminice
H2) si neselective.
 TIPURILE DE ACTIUNE FARMACODINAMICA
Se clasifica dupa mai multe criterii:
1. Dupa utilitatea terapeutica si intensitate: actiune farmacodinamica principala – este cea
utilizata in terapeutica; actiune farmacodinamica secundara – de obicei nedorita poate
genera efecte adverse.
2. Dupa modul de utilizare: actiune locala (topica ) – la locul de administrare sau actiune
farmacodinamica generala (sistemica)
3. Dupa selectivitate:
- actiune farmacodinamica selective – SPECIFICA
- actiune farmacodinamica neselectiva – NESPECIFICA
4. Dupa utilitatea farmacoterapeutica
- actiunea farmacodinamica etiotropa (cauzala) – combate cauza bolii: antimicrobiana,
antimicotica, antihelmintica.
- actiunea farmacodinamica fiziopatologica – se adreseaza mecanismelor fiziopatologice
ale bolii: actiunea hipotensiva in HTA, actiunea cardiotonica in insuficienta cardiaca
- actiunea farmacodinamica simptomatica – trateaza un simptom al bolii: actiunea
analgezica – trateaza durerea, actiunea antipiretica – trateaza febra
- actiunea farmacodinamica de substitutie – este utilizata in deficitul unei substante
endogene: vitamine, hormoni, enzime.

Receptori farmacologici
Receptorii farmacologici sunt macromolecule preformante. Aceasta zona se numeste
situs receptor. Datorita necesitatii de compatibilitate perfecta intre situsul receptor si
medicament. Fixarea medicamentului de situsul receptor produce modificari conformationale
la nivelul intregii molecule a receptorului farmacologic, ceea ce duce la aparitia efectului
farmacologic.
Din punct de vedere morfochimic, receptorii farmacologici se clasifica in:
1. Canale ionice
2. Receptori cuplati cu proteinele G
3. Receptorii enzimatici
4. Receptorii nucleari

Efectul medicamentelor se manifesta mai intai asupra receptorilor farmacologici, apoi

asupra intregii celule. Actionand asupra mai multor celule, medicamentul isi face efectul asupra
unui organ intreg. Cu cat receptorii pentru un anumit medicament sunt mai raspanditi intr-un
organism cu atat medicamentul actioneaza asupra mai multor organe. Este de preferat ca
medicamentul sa actioneze cat mai localizat pentru a se evita efectele secundare.
Datorita specificitatii cu care se leaga medicamentele de receptori, exista o populatie de
receptori specifica fiecarei molecule. Denumirea populatiei de receptori se face adaugand la
numele agonistului fiziologic sufixul “ergic”: histaminergic, serotoninergic, adrenergic.

FARMACOTOXICOLOGIE
Farmacotoxicologia este ramura fundamentala a farmacologiei ce studiaza efectele sau
reactiile adverse produse de medicamente precum si patologia medicamentelor. Reactiile
adverse sunt reactiile nedorite ce apar la dozele eficace terapeutic.
Factori favorizanti: numarul ridicat de medicamente asociate sau polimedicatia, doze
eficace mari, tratament prelungit, stari fiziologice particulare (sarcina, varsta inaintata), stari
patologice (insuficienta renala, hepatica), alti factori (malnutritia, alcoolul, tutunul,
insecticidele, alti poluanti din mediu)
Frecventa mai mare a reactiilor adverse se intalneste la varstnici. Cele mai cunoscute
mecanisme de producere a reactiilor adverse pot fi grupate in 5 categorii:
- mecanism farmacodinamic secundar
- mecanism toxic
- mecanism idiosincrazic pe fond de boli genetice
- mecanism imunologic alergic
- mecanism de adaptare fiziologica

Tipuri de reactii adverse

1. efect secundar prin mecanism farmacodinamic
2. efect toxic
3. efect cancerigen
4. efect mutagen
5. intoleranta
- congenitala (idiosincrazie)
- dobandita (alergica)
6. efect imunosupresiv
7. toleranta
8. dependenta psihica si fizica
9. toxicomania (toleranta + dependenta)
10. reactii adverse la intreruperea administrarii:
- efect rebound
- sindrom de abstinenta
- insuficienta functionala glandulara
11. efect asupra reproducerii si a fatului
Caracteristici comune ale efectelor secundare si toxice:
- intensitatea si frecventa cresc cu doza fiind doza-dependente si favorizate de
supradozare in general
- ambele reactii adverse apar fie la doze eficace ca efect advers fie la doze toxice in
intoxicatii.
Caracteristica reactiilor imuno-alergice:
- absenta relatiei gradate doza-efect

1. Efecte secundare sunt consecinta directa sau indirecta a actiunii farmacodinamice secundare
ale medicamentelor.
Exemple:
- somnolenta dupa trezirea din somn produc hipnocoercitivele de lunga durata
- ulcer gastro-duodenal care poate fi agravat de AINS si steroidiene cu functie
hipersecretoare gastrica
- hipovitaminoza – in cursul tratamentelor cu antibiotice cu spectru larg (tetraciclina) este
consecinta inhibitiei florei microbiene saprofite intestinale

2. Efecte toxice sunt tulburari functionale sau morfologice diferite de efectele farmacodinamice
si care apar la o parte din indivizii tratati in conditii similare.
Efectele toxice pot fi: usoare, grave, fatale (uneori). Efectele toxice se pot manifesta la
nivelul tuturor tesuturilor si organelor.
Efecte toxice la nivelul sistemului nervos central: apar tulburari psihice si neurologice.
- efecte psihice – psihoze de tip schizofrenie provocate de supradozarea
glucocorticoizilor (dexamethasona, prednison, hidrocortizon hemisuccinat)

Efecte toxice la nivelul inimii: Pot apare: efecte functionale – aritmii – medicamente de tuse
si raceala care contin cafeina
Efecte toxice la nivel sanguin: Se poate produce aplazie medulara si anemie aplastica ce poate
apare la saptamani dupa intreruperea tratamentului cu cloramfenicol.
Aplazie medulara = rarefierea maduvei osoase tradusa prin scaderea numarului de globule
rosii si albe si plachete sanguine.
Anemia aplastica = producerea deficitara de celule stem de catre maduva osoasa, celule stem
care exista la originea celor 3 tipuri de celule sanguine: globule rosii, albe si trombocite
(plachete sanguine).
Efecte toxice la nivelul aparatului digestiv: Efectele sunt produse de medicamente iritante de
genul antiinflamatoarelor.
Efecte toxice la nivelul ficatului: Apar numeroase efecte adverse, unele foarte grave: citoliza
hepatica – produsa de medicamente cum sunt: paracetamol; hepatita acuta/subacuta prin leziuni
necrotice produsa de: paracetamol, AINS. Contraceptivele orale au un potential toxic hepatic
ridicat.
Efecte toxice la nivelul rinichilor: nefropatii produse de aminoglicozide nefrotoxice
(streptomicina, gentamicina, kanamicina, amikacina), peniciline, aspirina; insuficienta renala
produsa de saruri de calciu si vitamina D in exces
Efecte toxice la nivelul urechii: Factorii ce cresc riscul de toxicitate la nivelul urechii sunt:
dozele mari si tratament indelungat, asocierea de medicamente oto-toxice, insuficienta renala
- toxicitatea vestibulara (tulburarea echilibrului, vertij, ameteli) = data de aminoglicozide,
mai ales streptomicina si gentamicina
Dintre aminoglicozide, neomicina are toxicitatea auditiva cea mai mare si frecvent
ireversibila, de aceea este exclusa administrarea sistemica a neomicinei.
Efecte toxice la nivelul ochilor: Unele medicamente utilizate in doze mari timp indelungat se
depoziteaza si depigmenteaza irisul, corneea si retina formand depozite galben-brune cu atrofia
ireversibila a retinei si tulburari de vedere cum produc antimalaricele.
Efecte toxice la nivelul muschilor si tesutului conjunctiv
- miopatii si neuropatii (inflamatii ale muschilor / nervilor) insotite sau nu de mialgii
(dureri): corticoizi, betablocante
- distructii musculare (rabdomiolize) – pot fi provocate de: antibiotice (peniciline), AINS
– ibuprofen, betablocante
In general aceste efecte sunt reversibile dupa intreruperea tratamentului.
Efecte toxice la nivelul pielii: Efectele adverse toxice la nivelul pielii sunt de la cele mai usoare
(eruptii cutanate) la cele mai grave, letale. Medicamentele contraceptive orale provoaca un
numar insemnat de tipuri de efecte toxice cutanate: prurit, acnee, alopecie (caderea parului),
tulburari pigmentare etc.

3. Efecte adverse cancerigene: constau in initierea si dezvoltarea de celule canceroase.

Reactiile adverse cancerigene au un foarte lung timp de latenta adesea 20-30 de ani. Substantele
incriminate sunt: hidrocarburi policiclice din gudronul de carbune, fumul de tigara, unele toxine
produse de mucegaiuri.

4. Efectele adverse mutagene constau in alterarea mesajului genetic: agenti fizici – radiatii
sau agenti chimici – substante mutagene. Exemple de medicamente mutagene: colchicina,
fungicide.

5. Intoleranta: raspunsul anormal cantitativ si/sau calitativ la un medicament deviat de la

efectele farmacodinamice ale medicamentului ce apare numai la o parte din populatie.
Exista 2 tipuri: intoleranta congenitala si intoleranta dobandita
Intoleranta congenitala: Idiosincrazia se manifesta ca o deviatie de la raspunsul
farmacodinamic normal al populatiei la un medicament. Apare la scurt timp dupa inceperea
tratamentului sau chiar la prima doza. O gena poate fi absenta sau poate prezenta anomalii, ceea
ce face ca enzima corespunzatoare acestei gene sa fie absenta sau anormala. Aceste anomalii
enzimatice determinate genetic se numesc enzimopatii. Enzimopatii frecvent implicate sunt:
- deficienta de glucozo 6-fosfat dehidrogenaza eritrocitara G-6PD
- hemoglobinopatii
- methemoglobin reductaza eritrocitara
Intoleranta dobandita: Apare in timpul vietii si poate fi: temporara sau permanenta.
Intoleranta dobandita reprezinta de fapt o alergie la un medicament avand mecanism
imunologic – implica contactul prealabil al medicamentului alergizant (antigen) cu organismul
cu formarea de anticorpi (imunoglobuline). Un contact ulterior al organismului sensibilizat cu
medicamentul duce la declansarea reactiei alergice. Medicamente ce pot declansa reactii de tip
anafilactic: penicilina G, ampicilina, aspirina.

6. Efectul advers imunosupresiv consta in deprimarea sau suprimarea capacitatii imunitare de

aparare. In terapeutica se utilizeaza unele medicamente pentru actiunea lor modulatoare asupra
sistemului imunitar.
Tipuri de efecte adverse imunosupresive: In functie de perioada de latenta clinica se disting
doua tipuri de efecte adverse imunosupresive:
1. agranulocitoza = manifestare clinica acuta cu evolutie dramatica imediata spre exitus
(metamizolul).
2. deficienta imunitara latenta = evolutie mascata cu manifestare clinica tardiva, rezultand
infectii deosebit de grave sau tumori maligne dezvoltate pe fondul de imunodepresie:
cloramfenicol, alcool in administrare cronica, AINS, glucocorticoizi.

7. Toleranta: consta intr-o sensibilitate redusa sau absenta la unele actiuni ale unui
medicament. Tipuri de toleranta:
- innascuta (congenitala), care poate fi:
o de specie (ex: iepurele prezinta toleranta innascuta la atropina deoarece dispune
de o enzima care metabolizeaza rapid atropina)
o de grup (ex: unii indivizi prezinta resitenta la anticoagulante si necesita doze mai
mari din aceste medicamente)
- dobandita, care poate fi:
o acuta (tahifilaxie)
o cronica (obisnuinta)
o incrucisata
Tahifilaxia: consta in diminuarea progresiva a intensitatii efectului prin administrari repetate
la intervale scurte de timp. Se instaleaza repede, poate merge pana la disparitia efectului, este
reversibila, este de scurta durata dupa intreruperea tratamentului
Exemple: antiasmatice
Obisnuinta: consta in diminuarea treptata a unor efecte ale medicamentului in urma
administrarii repetate. Se obtine acelasi efect cu doze marite. Se instaleaza lent si niciodata nu
e completa, dispare la intrerupere dupa un interval de timp variabil
Exemple: hipnotice barbiturice, antidepresive triclice la doze mari
Atitudinea corecta consta in inlocuirea medicamentului.
Toleranta incrucisata: apare intre un numar N de medicamente metabolizate de acelasi sistem
enzimatic sau care actioneaza pe acelasi substrat reactiv.
Exemplu: consumatorii cronici de alcool sunt mai putin sensibili la actiunea
narcoticelor.
8. Farmacodependenta: stare psihica si/sau fizica caracterizata prin modificari de
comportament si alte reactii incluzand nevoia de a lua substanta continuu sau periodic pentru a
resimti efecte psihice sau a evita suferintele privatiunii.
Tipuri de farmacodependenta:
- psihica = stare psihica ce consta in modificarea de comportament si o stare mentala
particulara cu necesitatea psihica imperioasa de administrare continua/periodica a
substantei procurata prin orice mijloace pentru a obtine o senzatie de bine sau pentru
inlaturarea disconfortului psihic chiar daca indivizii stiu ca le dauneaza sanatatii, situatiei
familiale si cosiale si se expun la riscuri pentru procurare.
- fizica = stare patologica cauzata de administrare repetata a unei substante, stare ce se
evidentiaza numai la intreruperea administrarii sau la reducerea importanta a dozelor.
Evidentierea se face prin aparitia sindromului de abstinenta sau de retragere manifestat
prin simptome caracteristice psihice, vegetative si somatice opuse actiunii farmacodinamice ale
substantei.

9. Toxicomania: stare de intoxicatie cronica ce totalizeaza 3 efecte adverse:

farmacodependenta fizica, farmacodependenta psihica si toleranta (obisnuinta).
Tipuri de toxicomanii:
- in functie de numarul drogurilor exista: monotoxicomanii, politoxicomanii
- in functie de drog: toxicomanii minore (barbiturice, hipnotice, tranchilizante, alcool),
toxicomanii majore (morfina, heroina)

10. Reactii adverse la intreruperea administrarii: La intreruperea brusca a unui tratament de

lunga durata pot sa fie declansate reactii adverse, unele cu manifestari clinice grave.
Reactiile adverse declansate la intreruperea brusca a farmacoterapiei prelungite sunt de
3 tipuri:
I. Efectul rebound: declansat la intreruperea unui tratament de lunga durata cu blocante ale
receptorilor (anatgonisti farmacologici). Efectul rebound sau de revenire se manifesta clinic
prin revenirea bolii tratate exacerbata (agravata) dupa intreruperea brusca a tratamentului
indelungat.

Exemple: la intreruperea brusca a antiulceroaselor antihistaminice H2 agravarea ulcerului

gastro-duodenal poate merge pana la perforare
Mecanism:
- medicamentul antagonist blocheaza receptorii si impiedica stimularea acestora de catre
mediatorul chimic fiziologic (agonist fiziologic) un timp prea indelungat
- in compensatie sistemul receptor se adapteaza prin cresterea numarului de receptori
disponibili pentru activare si externalizarea lor la suprafata membranei
- la intreruperea brusca a terapiei cu un medicament anatogonist prelungita pana la
externalizarea receptorilor agonistul fiziologic va reactiona asupra receptorilor sensibilizati
declansand efecte exagerate
II. Sindromul de retragere: declansat la intreruperea unui tratament de lunga durata cu
agonisti ai receptorilor (agonisti farmacologici). Sindromul de retragere se manifesta clinic prin
simptome psihice si somatice, opuse sau asemanatoare actiunii farmacodinamice ale
medicamentului a carui administrare este oprita.
Exemplu: oprirea administrarii morfinei dupa o terapie indelungata poate declansa un sindrom
asemanator ca simptomatologie sindromului de abstinenta la morfinomani
III. Insuficienta functionala: Insuficienta functionala a unor glande endocrine periferice poate
fi declansata la intreruperea brusca a unui tratament indelungat cu hormonii naturali sau de
sinteza ai glandei respective administrati la doze farmacologice.
Exemplu: glucocorticosteroizii administrati in doze farmacologice ca medicatie:
antiinflamatoare, antiasmatica, imunosupresiva.

11. Efecte adverse asupra procesului de reproducere

Medicamente contraindicate la gravide datorita potentialului teratogen
- hormoni
- antiepileptice: Fenitoin, acid valproic (malformatii cranio-faciale, degete, unghii)
- antidepresive (malformatii cardiace, ale membrelor):
- tranchilizante benzodiazepine (malformatii cranio-faciale)
- anticoagulante cumarinice: acenocumarol (malformatii SNC, cranio-faciale)
- derivati de vitamina A: Izotretinoin (malformatii cardiace, SNC)
Medicamente contraindicate la gravide datorita potentialului feto-toxic
- morfina – poate produce deprimare respiratorie, sindrom de abstinenta la nou-nascut
- barbiturice – sedare, asfixie, sindrom de abstinenta la nou-nascut
- neuroleptice fentiazine (levomepromazina) – sedare, deprimare respiratorie
- tranchilizante benzodiazepine de tip bromazepam, diazepam, lorazepam, midazolam –
sedare, hipotermie
- salicilati, aspirina – hemoragii la doze mari
- anestezice locale de ti[ lidocaina, xilina – bradicardie, deprimare respiratorie, convulsii
- anti-tiroidiene (ioduri, thyrozol) – gusa, hipotiroidism
- anticoagulante cumarinice – hemoragii
- β – adrenolitice – deprimare respiratorie, bradicardie
- cloramfenicol – colaps
- tetraciclina – dentitie anormala, colorata in galben
- aminoglicozide (streptomicina, kanamicina) – oto-toxicitate
Efecte adverse asupra sugarului: Sugarul poate fi expus la reactii adverse provocate de
medicamente luate de mama si excretate in lapte. Bariera sange – lapte reprezinta o membrana
lipidica cu pori si permite eliminarea in laptele matern a multor medicamente nedisociate, lipo-
si hidro-solubile. In general cantitatea eliminata din lapte si ingerata de sugar este foarte mica
(aproximativ 1% din concentratia realizata de mama).
Medicamente contraindicate in timpul alaptarii:
- cloramfenicol – colaps, deprimare medulara
- tetracicline – colorarea galbena a dintilor, tulburari digestive
- aminoglicozide – ototoxicitate
- metronidazol – voma, tulburari neurologice
- antitiroidiene – hipotiroidism, gusa
- antiinflamatoare si antireumatice:
o acid acetil salicilic – hemoragii, tulburari respiratorii, colaps, purpura
o indometacin la doze mari – colaps
o saruri de Au – hepatite, nefrite
- analgezice, antipiretice (paracetamol) – methemoglobinemie
- opiacee – deprimare respiratorie, dependenta
- purgative – diaree
- sedative (bromurile in general) – somnolenta
LP 6
SISTEMUL NERVOS VEGETATIV

Baze farmacologice:
Neuronul = unitatea morfo-funcţională a sistemului nervos. Neuronul este format din: corp
neuronal si prelungirile neuronilor (dendrite, axoni - cu arborizaţie terminală, butoni terminali)
Componentele SNV:
1. Sistemul nervos simpatic (S);
2. Sistemul nervos parasimpatic (PS)

N.B.: Fiecare organ primeşte inervaţie dublă S şi PS. Între cele două sisteme există o relaţie de
antagonism: la nivelul tubului digestiv: (S scade motilitatea, PS creşte motilitatea ), la nivelul
bronhiilor (S bronhodilataţie, PS bronhoconstricţie), la nivelul inimii (S stimulează, PS
deprimă). Între cele două sisteme există un echilibru perfect. Ruperea echilibrului dintre cele
două sisteme determină apariţia distoniei neurovegetative.

DOMENIUL ADRENERGIC

Neuromediatori: NA şi ADR, biodegradare cu enzimele COMT

(catecholortometiltransferaza), produs final de degradare: acidul vanilmandelic.
Receptori adrenergici: alfa α1 şi α2 si beta β1, β2, β3;
Localizarea receptorilor:
- postsinaptici, efectori: α1, α2, β1, β2, β3
- presinaptici, cu rol modulator (autoreglatori): α2, β2
Sinapsa adrenergica: NM sistemului simpatic sunt stocati in citoplasma presinaptica in
vezicule.
1. Polarizare de repaus
2. Deloparizarea celulei presinaptice
3. Migrarea veziculei cu NM
4. Fenomenul de exocitoza (eliberarea in fanta)
5. NM poate forma complex cu receptorii postsinaptici atunci cand se depolarizeaza
membrana postsinaptica cu aparitia efectului
6. Degradarea NM cu COMT formand acidul vanil mandelic care se elimina renal
7. Receptorii α2 si β2 reglează cantitatea de mediator din fantă în funcţie de concentraţia
neuromediatorului astfel:
a) când concentraţia de NA este crescută se activează α2 presinaptici → scade eliberarea de NA
în fantă şi creşte recaptarea din fantă (mecanism de feedback negativ);
b) când concentraţia de ADR este scăzută se activează receptorii β2 presinaptici → creşte
eliberarea de ADR şi apare inhibarea recaptării neuromediatorului.

Efectele activării receptorilor adrenergici postsinaptici

1. Alfa-1 (efecte de tip stimulare)
• muşchi netezi vasculari - contracţie →vasoconstricţie;
• muşchi neted radiar al irisului - contracţie → midriază activă; 

2. Alfa-2 (efecte de tip inhibare)
• uter gravid –contracţie → efect
ocitocic;
• muşchi netezi pilomotori – contracţie;
• muşchi netezi ai sfincterelor (stomacului, intestinului, vezicii urinare şi trigonul vezicii
urinare) – contracţie;
• ficat - creşte glicogenoliză → hiperglicemie;
• muşchi netezi cavitari ai tubului digestiv – relaxare →scăderea tonusului şi
peristaltismului tubului digestiv;
• pancreas endocrin- hiposecreţie de insulină din celulele β, cu tendinţă la hiperglicemie,
3. Beta-1 (efecte de tip stimulare)
• SNC - stimulare – efect antidepresiv;
• stimularea miocardului contractil (ventriculi, atrii - inotrop pozitiv (contractatia),
tonotrop pozitiv (tonicitatea), batmotrop pozitiv (excitabilitatea)) şi excito - conductor
(cronotrop pozitiv (ritmicitatea) şi dromotrop pozitiv (conductibilitatea));
• stimularea secreţiei de renină la nivelul aparatului juxtaglomerular renal;
• ţesut adipos - lipoliză cu creşterea acizilor graşi în sânge
4. Beta-2 (efect de tip inhibare)
• muşchi netezi vasculari arteriolari şi venoşi - relaxare →vasodilataţie;
• muşchi netezi bronşici - relaxare →bronhodilataţie;
• muşchi netezi gastrointestinali – relaxare;
• miometru gravid şi negravid - relaxare → efect tocolitic;
• muşchi ciliar – relaxare → acomodare pentru vederea la distanţă şi creşterea secreţiei
de umoare apoasă;
• ficat – creşte glicogenoliza → hiperglicemie
 • muşchi striat – creşte glicogenoliza →hiperlactacidemie (creşte formarea de acid lactic)
5. Beta-3
• ţesut adipos – degradarea grăsimilor (lipoliză)

SIMPATOMIMETICE
Simpatomimeticele (SM) sunt medicamente ce reproduc efectele activării fibrelor
nervoase vegetative simpatice din miocard, muşchii netezi şi glandele exocrine (cu excepţia
glandelor sudoripare).
Reprezentanti: noradrenalina, efedrina, fenilefrina, etilefrina, nafazolina,
xilometazolina, oximetazolina, adrenalina, dopamina, salbutamol, fenoterol, salmeterol,
Acţiuni farmacodinamice- efecte pe aparate şi sisteme:
SNC - stimulare alfa-1 de la nivel SRAA (substanța reticulată ascendent activatoare) și
beta-1 cu efect antidepresiv;
Aparat cardiovascular: stimularea tuturor proprietăților miocardului contractil şi excito
conductor: creşte forţa de contracţie– inotrop pozitiv;
creşte excitabilitatea – batmotrop
pozitiv;
crește tonicitatea – tonotrop pozitiv;
creşte frecvenţa (tahicardie) – cronotrop
pozitiv;
creşte conductibilitatea – dromotrop pozitiv; crește forța de contracție a ventriculului
prin stimularea receptorilor alfa-1; crește secreția de renină la nivelul aparatului
juxtaglomerular: efect beta-1 cu vasoconstricţie crește TA;
Aparat respirator: bronhodilataţie (efect beta-2); hiposecreţie bronşică (efect alfa-1).
Aparat digestiv: scăderea tonusului şi peristaltismului mușchilor netezi ai stomacului și
intestinului (efecte alfa-2); contracţia sfincterelor - (efect alfa-1); creșterea secreţiei salivare
bogată în amilază (efecte alfa-1); scade secreţia de insulină din celulele B (efect alfa-2).
Aparat excretor renal: relaxare vezică urinară (efect beta-2); contracţie sfincterul vezicii
urinare (efect alfa-1);
Uter: relaxarea musculaturii uterine (efect beta-2)- efect tocolitic; contracţia uterului
(efect alfa-1) = efect ocitocic;
Organul sexual masculin- stimularea ejaculării (efect alfa-1);
Ochi: contracția muşchiul radiar al irisului cu midriază activă (efect alfa-1); relaxarea
muşchiului ciliar cu acomodarea vederii pentru distanţă (efect beta-2); creșterea secreției de
umoare apoasă (efect beta-2).
Efecte metabolice: pe metabolismul glucidic (cresc glicemia): glicogenolizaă hepatică
(alfa-1);
glicogenoliza în muşchii scheletici (beta-2); scade eliberarea de insulină din pancreas
(alfa-2); pe metabolismul lipidic: cresc lipoliza cu creşterea acizilor graşi în plasmă; (beta-1),
hiperlactacidemie - cresc glicogenoliza în muşchii striaţi (beta-2).
Sânge: stimulează agregarea plachetară (alfa-2).
Farmacotoxicologie
1. Efecte secundare, datorate exacerbării acțiunilor farmacodinamice:
- SNC: stimulare excesivă cu creșterea tensiunii psihice și insomnii;
- Aparat cardiovascular: creșterea excitabilității miocardului → aritmii, tahicardie (peste
80 băt./min.), palpitaţii, dureri precordiale; hipertensiune arterială (datorită
vasoconstricţiei);
- Aparat digestiv: scăderea tranzitului intestinal → constipaţie;
- Vezică urinară: tendință la retenţie urinară; 

- Ochi: crește presiunea intraoculară datorită midriazei;
- Uter: avort la gravide pentru substanțele cu efect ocitocic sau prelungirea travaliului
pentru substanțele tocolitice;
- Efecte metabolice: hiperglicemie cu apariția diabetului zaharat;
- Favorizarea proceselor de ateroscleroză datorită creșterii acizilor graşi în sânge;
2. Tahifilaxia (toleranţa acută) -se poate instala la administrarea topică repetată frecvent a
decongestivelor nazale şi a bronhodilatatoarelor inhalatoare;
Contraindicaţiile simpatomimeticelor: hipertensiune arterială, tahiaritmii, cardiopatie
ischemică;
Precauţii: insuficienţă cardiacă; ateroscleroză; hipertiroidie; diabet zaharat.

REPREZENTANTI: SM VASOCONSTRICTOARE GENERALE

Adrenalina (ADR): din punct de vedere farmacocinetic este asemănătoare cu NA;
Farmacodinamie: acționează agonist pe receptorii adrenergici: alfa-1, alfa-2, beta-1, beta-2, cu
următoarele efecte:
- stimularea miocardului contractil și excito- conductor prin activarea receptorilor beta-1;
- vasoconstricție prin activarea receptorilor alfa-1, la doze mari;
- vasodiltaație prin activarea receptorilor beta-2, la doze mici;
- bronhodilatație (efect beta-2);
- crește glicogenoliza în ficat și mușchi;
Farmacotoxicologie:
- stimulare SNC cu agitație și insomnii;

- cardiovascular: tahicardie, palpitații, HTA, dureri precordiale;
Indicații terapeutice:
- vasocontrictor general în manifestări alergice grave de tip șoc anafilactic sau edem Quinque;

- stimulator cardiac în reanimare cardiacă;
- bronhodilatator în astm- bronșiolită la copii, administrat sub formă de aerosoli;

- în asociere cu anestezice locale (lidocaina) pentru a crește durata de acțiune a acestora

SM DECONGESTIONANTE NAZALE
Decongestionantele nazale se utilizează sub formă de soluții 1% (nafazolina,
xilometazolina, oximetazolina, tetrizolina).
Acțiuni farmacologice: stimulează receptorii alfa-1 adrenergici provocând vasoconstricție la
nivelul mucoasei nazale sau oculare.
!!N.B.: concentrațiile soluțiilor administrate la copii sunt la 1⁄2 față de adulți, deoarece acestea
se pot absorbi prin mucoasa nazală și pot produce efecte sistemice: stimulare SNC și stimulare
cardiacă.
!!N.B.: durata tratamentului nu trebuie să depășească 5 zile, deoarece vasocontricția poate
accentua congestia mucoasei. In cazul unei vasconstricții intense se fac spălături cu ser fizilogic
pentru îndepărtarea adrenomimeticului de pe receptori. Nu se vor utiliza cu o frecvență mai
mare de 3-4 x/zi deoarece apare tahifilaxia.

SM STIMULATOARE CARDIACE
Dopamina (DA)
Farmacocinetica: inactivă per os; biotransformare cu COMT; după administrare injectabilă are
T 1⁄2 scurt.
Farmacodinamie: efecte farmacodinamice (doză-dependent):
- în perfuzie i.v.: - la doze < 10μg/kg/min are afinitate pe receptorii dopaminergici D1 din
arterele mezenterice, renale și coronare → crește diureza si natriureza;
- la doze = 10μg/kg/min are afinitate pentru receptorii beta-1 și predomină stimularea cardiacă;
- la doze > 15μg/kg/min are afinitate pentru receptorii alfa-1 și produce vasoconstricție → HTA.
Indicații terapeutice: perfuzie i.v. - șoc cu oligurie și șoc cardiogen.
SM BRONHODILATATOARE
Salbutamol
Indicatii: Crize de astm bronsic, tratament de fond in astmul bronsic
Reactii adverse: Tremor, agitatie cefalee, tahicardie
Contraindicatii: Sensibilizare alergica
Precautii: Hipertiroidism, cardiopatie ischemica, sarcina, HTA, diabet

SIMPATOLITICE
Simpatoliticele (SL) sunt medicamentele care produc efectele opuse activării fibrelor
simpatice din mușchii netezi, miocard și glande exocrine.
ALFA-ADRENOLITICE: substanțe care produc efectele opuse activării receptorilor
adrenergici alfa.
Reprezentanti: nicergolina, tamsulosin
Farmacodinamie: vase de sânge → vasodiltație cu scăderea TA; relaxarea sfincterelor;
relaxarea mușchiului pilomotor; relaxarea capsulei splenice; relaxarea uterului gravid; scad
glicogenoliza în ficat; scad ejacularea; ochi: relaxarea mușchiului radiar al irisului → mioză
pasivă;

NICERGOLINA: Analog structural al alcaloizilor din cornul secarei. Efectele de tip alfa
adrenolitic se potenţează → vasodilatație cerebrală → indicat în: insuficienţa circulatorie
hipertonă cerebrală şi periferică, demență senilă, demență Alzheimer. Are și efect antiagregant
plachetar.
TAMSULOSIN: Nu este utilizat ca anti HTA; blochează receptorii adrenergici alfa-1A şi alfa-
1D de la nivelul trigonului vezicii urinare și prostatei; favorizează astfel scurgerea urinei →
este indicat în hiperplazia benignă de prostată HBP (0,4 – 0,8 mg/ zi);

BETA-ADRENOLITICE: substanțe care blochează receptorii beta-adrenergici, cu apariţia

unor efecte opuse activării acestor receptori.
Se disting de alte medicamente deoarece au
terminația „–olol”.
Beta-adrenolitice selective beta-1: atenolol, metoprolol, betaxolol, bisoprolol, nebivolol.
Beta-adrenolitice neselective (beta-1 si beta-2): sotalol, propranolol, timolol, carvedilol.
 Substante hidrofile: atenolol, sotalol, betaxolol, nebivolol
Farmacocinetica:
- absorbție orală redusă;
- biotransformare hepatică scăzută, deoarece nu au difuziune crescută la nivelul microzomilor
hepatici;
- biodisponibilitate per os aproximativ 60%, excepţie face sotalol (Bd = 95-100 %);
- eliminare predominantă pe cale renală;

- legare de proteinele plasmatice în procent mic;

- T1/2 mediu (>6 h) şi lung (10-20 h).
Substanțe lipofile: propranolol, timolol, metoprolol
Farmacocinetica:
- se absorb bine oral;
- biodisponibilitate per os redusă (Bd<75 %), datorită biotransformării intense la primul pasaj
hepatic;
- au difuziune crescută prin bariera hemato-encefalică → efecte secundare la nivel SNC
(sedare);
- epurarea predominant hepatică (propranolol) sau mixtă, hepatică şi renală (timolol);
- T1/2 relativ scurt;

Acțiuni farmacodinamice
Acțiuni rezultate din blocarea receptorilor adrenergici β1
- SNC →sedare;
- miocard contractil și excitoconductor → deprimare cu efect inotrop negativ, batmotrop
negativ, tonotrop negative, cronotrop negativ (bradicardie), dromotrop negativ →
antagonizează aritmiile produse de catecolamine;
- scad secreţia de renină din aparatul juxta-glomerular renal;
- scad lipoliza în țesutul adipos;

Acțiuni rezultate din blocarea receptorilor adrenergici β2

- bronhii →bronhoconstricţie;
- pe vase de sânge → vasoconstricţie periferică;
- plămân → vasoconstricție cu HTA pulmonară;
- uter → ocitocic;

- muşchi scheletici → scad glicogenoliza;
- mușchi neted → contracție (digestiv + vezică urinară);

- ochi → scăderea tensiunii intraoculare, prin scăderea formării umorii apoase (efect util în
glaucom);

Acțiuni farmacoterapeutice
1. Acţiunea antihipertensivă:
- scad debitului cardiac: scad forța de contracție și frecvența cardiacă (efect blocant beta-1
postsinaptic);
Debitul cardiac = cantitatea de sânge care circulă în sistemul arterial/1 minut. Depinde de
frecvența cardiacă (normal: 70-80 băt./min) și de debitul bătaie (normal - 70 ml sânge/bătaie).
Debitul bătaie reprezintă cantitatea de sânge trimisă în sistemul arterial la o bătaie ventriculară
(sistolă = contracție ventriculară).
Debitul cardiac = frecvența cardiacă X debitul bătaie = 4900 ml sânge/ min
- scad tonusul simpatic central (efect blocant beta-1 postsinaptic);
- blochează receptorii beta-2 presinaptici → scad eliberarea de NA și crește recaptarea ei în
citoplasma presinaptică;
2. Acţiunea antianginoasă:
- este utilă în cardiopatia ischemică: scade nevoia inimii de sânge cu oxigen, prin diminuarea
muncii inimii în efort. Aceasta este o consecinţă a diminuării activităţii miocardului
(diminuarea frecvenţei, diminuarea forţei de contracţie, diminuarea TA sistolice).
Angina pectorală (cardiopatia ischemică) = patologie caracterizată prin dezechilibru
între nevoia crescută a inimii de sânge cu oxigen (mai ales la efort) și aportul redus prin arterele
coronare, datorită aterosclerozei.
3. Acţiunea antiaritmică:
- prin două mecanisme:
a) efect chinidinic: scade riscul apariției focarelor ectopice (zone din miocardul contractil care
capătă proprietăți excitoconductoare);
b) efect beta-adrenolitic: scăderea proprietăților miocardului excito- conductor: scad frecvența
cardiacă → efect util în tahicardie; scad conducerea atrio-ventriculară → împiedică
transmiterea către ventricul a aritmiei → scad riscul aritmiilor induse de: catecolamine,
digitalice, anestezice generale.
4. Acţiunea antiglaucomatoasă:
- scăderea presiunii intraoculare, prin scăderea formării umorii apoase (efect beta-adrenolitic);
- beta-blocantele nu modifică diametrul pupilar (nu produc mioză);
 Sunt CI ca în glaucom beta-adrenoliticele cu acţiune chinidinică (metoprolol,
bisoprolol), deoarece inhibă reflexul cornean.

Farmacotoxicologie
1. Efecte secundare
- SNC → deprimare (beta-adrenoliticele lipofile), la tratament îndelungat pot produce depresie;
- astenia (oboseală musculară) prin scăderea debitului cardiac și datorită efectului direct
deprimant pe mușchii striați;
- inimă: bradicardie, bloc atrioventricular, decompensarea insuficienței cardiace - hTA, mai
frecvent la administrare i.v.;
- vasoconstricție periferică, mai ales la bolnavii cu tendință la ischemie (beta-blocante
neselective); - bronhoconstricţie gravă la astmatici (beta-blocante neselective);
- accentuarea
tranzitului digestiv (efect beta-2 adrenolitic), mai ales la bolnavii cu colon iritabil;
- micțiuni
frecvente, dureroase la urinat;
- favorizarea şi agravarea crizelor hipoglicemice cu mascarea semnelor comei diabetice;
2. Efecte imuno-alergice:
- cutanate: erupţii, eczemă tip psoriaziform (reversibile la întreruperea tratamentului), reacţii
anafilactice la alergici;
- sanguine: leucopenie, agranulocitoză, trombocitopenie;
- sindrom lupoid;

3. Efect rebound (la întreruperea bruscă), cu exacerbarea crizelor anginoase şi aritmiilor.
Alte efecte:
Efecte nedorite în metabolismul lipidic: perturbarea metabolismului lipidic cu
creşterea concentratiei plasmatice de trigliceride; scăderea concentratiei plasmatice de HDL,
prin mecanism necunoscut (mai ales pentru beta-blocantele neselective.)
CI absolute:
- Beta blocante selective + neselective: hTA, bradicardie, bloc AV, IC decompensată;

- Beta blocante neselective (dar în aceste situații se pot administra beta1 selective): astm
bronşic, diabet zaharat, insuficiență circulatorie hipertonă, ateroscleroză;
- Beta blocante lipofile: activitate ce necesită atenţie mare, în cazul beta-adrenoliticelor
lipofile deoarece difuzează prin bariera hematoencefalică;
REPREZENTANTI:
Propranolol: beta-adrenolitic lipofil neselectiv, absorbție crescută din tubul digestiv,
biotransformare hepatică semnificativă. Formează un metabolit activ 4-OH-propranolol, are
toate acțiunile farmacodinamice și farmacotoxicologice ale beta-blocantelor. Indicații
terapeutice: HTA, aritmii cardiace, cardiopatie ischemică, tremor esențial.
!!NB: există o mare variabilitate interindividuală în ceea ce privește biotransformarea
propranololului.
Timolol: exclusiv topic, colir 0,5-1% în glaucom cronic cu unghi deschis și chirurgie
cu laser pre- și postoperator;
Metoprolol: beta-1 adrenolitic, lipofil, selectiv, se epurează prin biotransformare → se
reduc dozele în insuficiență hepatică. Indicații terapeutice: HTA, aritmii ventriculare și
supraventriculare, cardiopatie ischemică.
Atenolol: beta-1 adrenolitic, hidrofil, selectiv, pur. Se reduc dozele în IR (elim renala)
LP 7

DOMENIUL COLINERGIC

Neuromediatori: ACH, enzima care catalizeaza formarea colin-acetil-transferaza,

enzima care catalizeaza descompunerea- acetilcolinesteraza
Receptorii colinergici: nicotinici (N1- NN-neuronal, N2- NM-motor), muscarinici (M1,
M2 , M3 , M4 , M5 )
Localizarea receptorilor muscarinici:
- M1 si M5 la nivel SNC,
- M1 la nivelul ganglionilor vegetativi PS de la nivelul tubului digestiv,
- M3 in muschii netezi ai organelor interne (stomac, bronhii, vezica urinara, muschiul
circular al irisului) si la nivelul glandelor exocrine
- M2 la nivelul miocardului
Localizarea receptorilor nicotinici:
- N1 la nivel SNC si a ganglionilor vegetativi S si PS
- N2 la nivel SNC si muschi striati sau la nivelul placii motorii

PARASIMPATOMIMETICE
Sunt medicamente care produc efectele activării fibrelor parasimpatice din muşchii
netezi, miocard şi glande exocrine.
Reprezentanti: pilocarpina, neostigmina
Actiuni farmacodinamice:
Efecte muscarinice:
a. Muschi netezi (M3): stimulare (contracţie): muşchii netezi cavitari (bronhii, tub digestiv,
vezică urinară), muşchii circulari ai irisului (mioză); inhibiţie (relaxare): sfinctere
(sfincterele tubului digestiv, sfincterul vezicii urinare); arteriole (arteriolodilataţie, mai
intensă în mușchii scheletici);
b. Glande exocrine (inclusiv glandele sudoripare) (M3): stimulare (hipersecreţie);
c. Miocard (M2): deprimarea tuturor funcţiilor miocardului excitoconductor și contractil;
d. SNC (M1, M5): stimulare;

e. Ganglionii vegetativi parasimpatici (M1): stimulare.
Efecte nicotinice:
a. Somatice (N2): stimularea muşchilor striaţi scheletici (crește tonusul, contracţia
mușchilor scheletici);
b. Centrale (N1): stimulare SNC;
c. Ganglionare (N1): stimulare; inclusiv stimularea glandei medulosuprarenale (creşterea
secreţiei de ADR).

Efecte la nivelul aparatelor şi sistemelor

SNC (M1, N1): stimulare. 

Aparat cardiovascular: deprimare, de intensităţi variabile;

- inima (M2): bradicardie, prin deprimarea nodului sinusal; diminuarea 
conducerii, prin
deprimarea nodului atrio-ventricular şi fasciculului His;
- vase (M3): arteriolodilataţie → scade tensiunea arterială;
Aparat respirator: bronhoconstricţie; hipersecreţia glandelor bronhice (M3) → dispnee,
crize de astm la astmatici.
Aparat digestiv: stimularea tonusului şi peristaltismului stomacului şi intestinului (M3)
→ greață și vărsături; colici abdominale; stimularea contracţiei căilor biliare şi vezicii biliare
(M3) → colici biliare; relaxarea sfincterelor (M3);
- hipersecreţie gastrică acidă (M3)→ arsuri
epigastrice;
Aparat excretor renal: contracţia mușchilor vezicii urinare și relaxarea sfincterului
(M3)→ micțiuni frecvente;
Ochiul: contracţia muşchiului neted circular al irisului (M3) mioză activă, →scăderea
presiunii intraoculare, la aplicare locală; contracţia muschiului ciliar (M3) → acomodarea
vederii pentru aproape.

Farmacotoxicologie
1. Efecte secundare muscarinice:
- stimulare SNC (agitație, convulsii, comă),
- bradicardie, hTA, bloc atrio-ventricular, decompensarea insuficienței cardiace;
- dispnee şi crize severe de astm bronşic la astmatici sau BPOC;
- hipersecreţie lacrimală, rinoree, bronșită;
- hipersalivaţie, hipersecreţie gastrică cu arsuri epigastrice;
- greţuri, vărsături, colici abdominale;

- tranzit accelerat, cu scaune lichide, micţiuni frecvente;

- scăderea acuității vizuale la distanță.
2. Efecte secundare nicotinice:
- stimulare musculatură scheletică (fasciculaţii, hipertonie, tremor);
- stimulare SNC.

PILOCARPINA:
Efecte muscarinice: la nivelul ochiului: mioza activă (prin contracţia muşchiului
circular al irisului), cu scăderea presiunii intraoculare; contracţia muşchiului ciliar, cu
focalizarea vederii pentru aproape; la nivelul tuturor glandelor exocrine: stimulare, cu
hipersecreţie; efect puternic asupra glandelor salivare şi sudorale.
Farmacoterapie: Indice terapeutic mic. Utilizare sistemică exclusiv în scop antidot.
Indicaţii terapeutice: glaucom cronic cu unghi deschis; glaucom acut congestiv cu unghi
închis (tratament de urgenţă, înaintea 
corectării chirurgicale sau cu laser); irite şi irido-ciclite,
alternativ cu midriatice, pentru prevenirea aderenţelor între iris şi cristalin; xerostomie (stare de
uscăciune a cavităţii bucale, datorată unei hiposecreţii salivare avansate sau chiar absenţei
secreţiei); intoxicaţia cu atropină (administrare i.v.) antagonizează numai efectele periferice.
Farmacotoxicologie: Efectele secundare digestive (arsuri epigastrice, colici, diaree) pot
să apară şi după administrarea locală în sacul conjunctival.

NEOSTIGMINA:
Farmacocinetica: derivat de amoniu cuaternar cu absorbție orală incompletă și variabilă,
difuzează greu în ţesuturi şi nu difuzează semnificativ prin bariera hematoencefalica.
Farmacodinamie: efecte muscarinice, predominant la nivelul tubului digestiv şi vezicii
urinare; efecte nicotinice somatice şi ganglionare, stimulatoare la doze mici şi inhibitoare
paralizante la doze mari.


PARASIMPATOLITICE
Parasimpatoliticele (PSL) sunt substanţe care produc efectele blocării fibrelor PS de la
nivelul glandelor exocrine, miocardului şi muşchilor netezi. Mecanismul: direct, antagonist al
receptorilor muscarinici.
Acţiuni la nivelul aparatelor şi sistemelor
- SNC- atropina (stimulare); scopolamina (inhibiție); 

- Aparat respirator: bronhodilataţie; scăderea secreţiilor glandelor
bronşice; 

- Aparat cardio-vascular: efectele sunt dependente de tonusul vagal preexistent înainte de
administrare; 
dacă tonusul vagal este crescut → stimularea miocardului contractil și
excitoconductor → crește frecvența cardiacă și conducerea atrio-ventriculară; la nivelul vaselor
→ vasoconstricție. 
Dacă tonusul vagal este normal, efectele anticolinergice sunt slab vizibile
- Aparat digestiv: diminuarea tonusului şi peristaltismului mușchilor netezi gastro-intestinali →
scade tranzitul intestinal; contracția sfincterului pilor → întârzierea golirii stomacului, acţiune
antispastică (stomac, intestin, aparat biliar); hiposecreţia glandelor (salivare, gastrice);
!!N.B.: Nu se administrează PSL în BRGE (boală de reflux gastro-esofagian) deoarece
prelungesc staza în stomac şi favorizează refluxul;
- Aparat excretor renal: relaxarea mușchilor netezi ai vezicii urinare și contracția sfincterelor
→ acţiune antispastică vezicală şi uretrală;
- Ochi: relaxarea mușchiului neted circular →midriază pasivă → creşterea presiunii
intraoculare; relaxarea mușchilor ciliari → cicloplegie, cu tulburarea vederi pentru aproape.

Farmacotoxicologia
1. RA de tip efecte secundare:
- SNC: atropina (nebunia atropinică); scopolamina (inhibiție);
- Aparat cardiovascular: tahicardie, vasoconstricție;
- Aparat digestiv: constipaţie;
- Aparat excretor: retenție urinară;
- Ochi: midriază cu creşterea presiunii intraoculare; cicloplegie accentuată, cu tulburări ale
vederii pentru aproape.
CI: în glaucom, retenţie urinară, adenom de prostată, constipaţie;

Indicaţii terapeutice
- în oftalmologie, cercetarea fundului de ochi (tropicamida);
- ca antispastice, in colici ale aparatului digestiv (atropina, butilscopolamoniu), şi
excretor renal (oxibutinin, tolterodin)
- ca bronhodilatatoare, în astm bronşic (ipratropium, tiotropium);
 - ca hiposecretoare gastrice

ATROPINA
Farmacocinetica: absorbție p.o. crescută, difuziune SNC, placentă, lapte matern;
eliminare renală.
Farmacodinamia:
- Aparat digestiv: hiposecreţie salivară (acţiunea cu potenţa cea mai mare), cu uscăciunea
gurii şi greutate în deglutiţie; hiposecreţie gastrică slabă; diminuă tonusul şi
peristaltismul normal al tubului digestiv, cu tendinţă la constipaţie; acţiune antispastică
la nivelul tubului digestiv.
- Aparatul excretor renal: relaxează musculatura bazinetului, vezicii urinare, ureterelor și
contractă sfincterele → acţiune antispastică moderată.
- Aparatul respirator: hiposecreţia glandelor căilor respiratorii; bronhodilataţie
stimulează centrul respirator bulbar;
- Aparat cardiovascular: Efectele pot diferi la diferiţi indivizi, funcţie de doza şi tonusul
vagal, astfel: doze mici şi tonus vagal normal induc bradicardie şi hTA slabă; tonus
vagal crescut (vagotonici) imprimă tahicardie şi HTA slabă (acţiune anticolinergică la
nivel cardiac);
- Ochiul: Efecte puternice, la administrare locală:
midriază pasivă ( relaxarea muşchiului
circular al irisului) → creşterea presiunii intraoculare;
cicloplegie (relaxarea
muşchiului ciliar), cu tulburarea vederii pentru aproape.
- SNC: stimulare la doze mari (centru respirator, vagal);
efect anticolinergic central.

Farmacotoxicologie: RA de tip efecte secundare parasimpatolitice: - uscăciunea gurii şi
greutate în deglutiţie; constipaţie; retenţie urinară; tulburarea vederii pentru aproape şi
fotofobie (la utilizarea în oftalmologie);
Tratamentul intoxicației: spălături gastrice (eliminare prin mucoasa gastrică);

Indicaţii terapeutice:
- midriatic, stimulant cardiac în: bradicardie sinusală, bloc A-V, sincopă (datorată reflexelor
sinocarotidiene intense);
- medicaţie preoperatorie, în preanestezie, pentru inhibarea hipersecreţiei bronşice produsă de
unele anestezice generale;
- antidot în intoxicaţia cu pilocarpină şi anticolinesterazice. CI: glaucom, ileus paralitic, retenţie
urinară.

BUTILSCOPOLAMINA
Farmacocinetica: absorbție p.o. scăzută, nu difuzează în SNC;
Farmacodinamia: antispastic gastrointestinal şi uro-genital;

CI: glaucom, adenom de prostată.

ANTISPASTICE URINARE

Indicaţii: vezică urinară hiperreactivă, vezică urinară spastică neurogenă, enurezis diurn.

CI: retenţie urinară, disurie, adenom de prostată, atonie intestinală, glaucom.

BRONHODILATATOARE

Ipratropium
Farmacocinetica: Bronhodilataţia are latenţa de 15 min şi durata de 3-4 ore (efectul maxim
la cca 1-2 ore).

Farmacodinamia: Potenţa bronhodilatatoare este mai mare faţă de atropină;
Farmacoterapie: Indicat în astm bronşic cu hipersecreție bronșică.

Tiotropium
Avantaj: durata efectutului bronhodilatator mai mare; permite administrarea o dată pe zi (la
aceeaşi oră).
1 puf (1 puf = 18 μg = 0,018 mg).
LP 9

ANALGEZICE OPIOIDE
Componentele durerii:
1. Perceperea durerii- fenomen neurologic caracterizat de pragul perceperii durerii = cea mai
mică intensitate a unui stimul dureros resimţit ca durere.
2. Reacţia la durere- fenomen psihic, somatic şi vegetativ, caracterizat de pragul reacţiei la
durere = cea mai slabă intensitate dureroasă care antrenează: reacţii psihice (agitaţie, anxietate),
reacţii somatice (contracţie musculară), vegetative (adrenergice: ↑ TA, tahicardie, transpiraţie)

Tratamentul durerii se face de obicei în trepte:

1. Durerea acută se tratează cu analgezice conform scalei analgezice: medicaţie adjuvantă
(antiinflamatoare, antispastice etc)
- durerile acute slabe sau moderate: corespund treptei I tratament: analgezic antipiretic ±
adjuvante
- dureri persistente crescânde: treapta a IIa
tratament: analgezic opioid mediu (codeină,
tramadol) ± analgezic antipiretic ± adjuvante
- dureri f. intense: treapta a IIIa tratament: analgezic opioid forte ± adjuvante
2. Durerea post-operatorie se tratează cu un analgezic opioid timp de 24-48 h după intervenţie
(administrare pe diferite căi – injectabil), apoi cu un analgezic antipiretic cât mai este nevoie.
3. Analgezia preemtivă – administrarea de analgezice înainte de intervenţie pentru a înlătura
hiperexcitabilitatea si hiperalgezia.
Hiperalgezie = perceperea durerii la o intensitate mult crescută faţă de intensitatea stimulului.
Alodinie = resimţirea unei dureri la aplicarea unor stimuli nedureroşi în mod obişnuit.
4. Durerea cronică neoplazică: slabă sau moderată trat. cu analgezice antipiretice;
persistentă: analgezice opioide medii ± analgezice antipiretice; f. intensă: analgezice opioide
forte ± analgezice antipiretice
5. Durerea cronică de orice altă cauză se tratează cu medicaţie fiziopatogenică în funcţie de
mecanismul de producere: migrena (durerea migrenoasă)
- tratamentul crizei: analgezice
antipiretice, dar uneori şi opioide
6. Nevralgiile se tratează simptomatic cu analgezice.
Nevralgia de trigemen: carbamazepină
Durerile neuropate: gabapentină
 ANALGEZICE MORFINOMIMETICE (OPIODE)
Sunt medicamente care suprimă durerea (atât percepţia durerii, cât şi reacţia la durere)
acţionând la nivelul căilor ascendente spinotalamice şi la nivelul centrilor nervoşi superiori de
integrare a durerii.

RECEPTORI OPIOIZI
Farmacocinetică
- Absorbţia este bună după adm pe căi injectabile şi mai redusă după adm. pe căi naturale.
- Căile naturale se folosesc mai ales pentru opioidele cu lipofilie ↑
- Legarea de proteinele plasmatice este redusă- medie: 30-70%.
- Difuziunea: prin bariera hematoencefalică (mai ales cei cu lipofilie ↑-fentanil,
metadonă, codeină) prin placentă şi bariera sânge-lapte: apar deprimare resp. la
făt/sugar, întârzierea apariţiei la nou- născut, sindrom de abstinenţă la nou- născut.
- Biotransformarea are loc majoritar hepatic.

Farmacodinamie şi Farmacotoxicologie
- la nivel SNC: acţ. analgezică, efect euforizant, deprimarea centrului respirator (mai
ales la adm. iv), sedare cu ↓ capacităţii de concentrare şi a activităţii fizice (este CI
tratamentul ambulator la şoferi, pers. a căror activitate necesită atenţie sporită),
deprimarea centrului tusei -efect antitusiv util în terapie. Codeina, având un potenţial
toxicomanogen redus, se foloseşte pe scară largă în tratamentul tusei. Celelalte opioide
se folosesc doar în tusea extrem de intensă prezentă în cadrul unor patologii care
contraindică absolut tusea
- la nivelul aparatului respirator:
- deprimare respiratorie prin mecanism central
-
bronhoconstricţie (mai ales morfina) prin dublu mecanism: eliberare de histamină şi
PSM
! Precauţie mare la pacienţii cu astm bronşic sau BPOC!
- la nivelul ap. digestiv
- ↑ tonusul m. netezi din tubul dig.
- contracţia sfincterelor
(piloric, anal) - ↓ secreţiilor intestinale. Efect secundar: ↓ peristaltismului, constipaţie
cu utilitate terapeutică în diaree (antidiareice opioide – loperamid); - acţiune vomitivă
prin mecanism central
- la nivelul ap. renal
- ↑ tonusului musculaturii vezicii urinare + contracţia sfincterelor
=> retenţie urinară → CI în HPB
 - la nivel cardiovascular
- tendinţă spre hTA – în special la morfină prin eliberare de
histamină
- la nivel ocular:
- contracţia m. circulari ai irisului => mioză (este unul din semnele
intoxicaţiei cu morfină deoarece nu apare toleranţă pt. acest efect
Alte Reacţii Adverse:
- Potenţial toxicomanogen:
- toleranţă cronică (obişnuinţă) – mai ales pt efectul
analgezic, dar şi deprimant respirator.
- Farmacodependenţă fizică → la oprirea bruscă apare sindromul de abstinenţă cu
manifestări adrenergice (tahicardie, palpitaţii, transpiraţii) şi P-ergice (dureri intense).

Tratamentul toxicomaniei la opioide se realizează în spitale de psihiatrie şi centre

speciale prin scăderea treptată a dozelor şi înlocuire cu un opioid cu potenţial de toxicomanie
mai redus (metadona), care se reduce ulterior la rândul său. Reacţii alergice (prurit, urticarie) –
mai ales la morfină prin eliberare de histamină

Tramadol
Farmacodinamie: analgezic cu mecanism mixt – agonist total slab pe R μ, k şi δ +
mecanism monoaminergic spinal cu inhibarea recaptării NA şi 5HT la niv. căilor descendente
inhibitoare ale durerii
Farmacotoxicologie:
- efecte secundare: de tip opioid (greaţă, vărsături la doze uzuale,
deprim. resp., sedare la doze mari)
adrenergice (tahicardie, HTA); s-au raportat convulsii la
doze uzuale => CI la epileptici; obişnuinţa şi riscul de abuz şi dependenţă sunt mai scăzute dar
este totuşi CI oprirea bruscă a tratamentului.
Farmacoterapie şi Farmacografie:
Indicat în dureri moderate acute şi cronice care nu
răspund la analgezice antipiretice, la pacienţi la care AINS sunt CI (au ulcer, astm bronşic).
Doza maximă zilnică = 400 mg - adulţi 300 mg - vârstnici
 ANALGEZICE ANTIPIRETICE ANTIINFLAMATOARE

= medicamente care reduc/suprimă durerea, inflamatia şi combat febra.

Febra = creşterea temperaturii corpului din cauza funcţionării centrilor termoreglatori
din hipotalamus la un nivel exagerat, dar cu păstrarea echilibrului dintre termogeneză şi
termoliză.
Acţiunea analgezică: mecanism periferic de inhibare a COX cu ↓ formării de PGE1
(algogenă) → ↓ eliberării de substanţă P si mecanism central, talamic de ↑ a pragului perceperii
durerii.
Acţiunea antipiretică: inhibarea COX la nivel central, hipotalamic, cu ↓ formării de
PGE2 (pirogenă) → este readus la normal nivelul crescut al funcţionării centrilor termoreglării.
Acţiunea antiinflamatoare: inhibarea COX, mecanism comun cu AINS

COX prezintă 2 izoforme:

- COX-1: izoformă constitutivă, prezentă în toate ţesuturile. Participă la formarea
eicosanoidelor benefice: PGE2 - acţiune bronhodilatatoare, protectoare gastrică,
vasodilatatoare pe arteriolele renale → ↑ filtrarea glomerulară, efect natriuretic; PGI2
(prostaciclina) – acţiune antitrombogenă, antiaterosclerotică, protectoare gastrică,
vasodilatatoare renală; TXA2 (tromboxani) efect proagregant plachetar. Astfel,
inhibarea COX-1 conduce la apariţia efectelor secundare nedorite!
- COX-2: constitutivă în unele ţesuturi (rinichi şi creier), inductibilă în toate ţesuturile
organismului în prezenţa stimulilor proinflamatori. Participă la formarea eicosanoidelor
cu rol algic, inflamator: PGE1, PGF1α. Inhibarea COX- 2 de către medicamente
conduce la apariţia efectelor antiinflamatoare benefice.
Inhibiţia COX1 duce la: scăderea sintezei de tromboxan în plachetele sanguine cu apariţia
efectului antiagregant plachetar; scăderea formării prostaglandinelor la nivelul mucoasei
gastrice şi apariţia efectului ulcerigen;
Inhibiţia COX2 scade sinteza prostaciclinei în endoteliu şi poate avea efect protrombotic.

Semne clinice: calor, rubor, tumor, dolor, functio laesa.

 Farmacoterapie – Indicaţii
Dureri slabe sau moderate de diverse etiologii - cefalee, nevralgii, artralgii, dismenoree,
colici, fracturi. Scăderea febrei ca medicaţie simptomatică în infecţii virale, microbiene.
Angine, otite, colică renală, tromboflebite, hemoroizi, dismenoree, afecţiuni
stomatologice, dureri datorită metastazelor osoase.
Pentru efectul antiinflamator de obicei, se folosesc asocieri: 

- Aspirină + paracetamol – sinergism de adiţie 

- Analgezic antipiretic + analgezic opioid – sinergism de potenţare 

- Analgezic antipiretic + cafeină în migrenă 

- Analgezic antipiretic + decongestionante SM (pseudoefedrină) 


Farmacotoxicologie
1. RA digestive: disconfort gastric, greaţă, vomă, diaree, ulcer gastroduodenal, hemoragie
digestivă, perforaţie.
Reacţiile adverse digestive sunt datorate inhibării sintezei de PGE2 care stimulează secreția
mucusului protector la nivel gastric.
Din punct de vedere al toxicităţii gastrointestinale se pot subclasifica în:
– AINS cu risc crescut: fenilbutazonă, indometacin, piroxicam 

– AINS cu risc mediu: naproxen, ketoprofen, diclofenac 

– AINS cu risc redus: ibuprofen, inhibitori selectivi COX2 


2. RA hematologice: agranulocitoză. Pentru coxibe a fost semnalat riscul protrombotic

(acest efect a fost semnalat prima oară la 
rofecoxib care a fost retras de pe piaţa
farmaceutică). 
AINS inhibă agregarea plachetară, ceea ce poate creşte riscul de sângerare
la pacienţi trataţi concomitent cu anticoagulante (acenocumarol, warfarină, heparină sau
heparine fracţionate) sau cu antiagregante plachetare. 

3. RA renale – prin inhibiţia neselectivă a COX, AINS inhibă sinteza prostaglandinelor
renale, responsabile de efectul vasodilatator la acest nivel. La nivel renal AINS produc:
scăderea fluxului sanguin renal cu scăderea ratei filtrării glomerulare, retenție
hidrosalină,
nefrită tubulo-interstițială acută, necroză papilară acută, insuficienţă renală acută.
4. RA cardiovasculare – creşterea tensiunii arteriale apare prin inhibarea sintezei
prostaglandinelor vasodilatatoare renale, consecinţa inhibiţiei COX constitutive (AINS scad
efectul diureticelor şi al antihipertensivelor prin retenţia hidrosalină)
5. RA hepatice – creşterea transaminazelor serice şi apariţia hepatitei în special în primele trei
luni de terapie şi este evidentă la pacienţi cu antecedente de ciroză sau hepatită. Acest fenomen
a fost evidenţiat în special pentru nimesulid.
6. RA la nivelul aparatului respirator produc bronhoconstricție însoţită sau nu de agravarea
unui astm bronșic.
7. RA de tip anafilactic (erupții cutanate, bronhospasm) induse de AINS. Acestea sunt mai
frecvente la astmatici şi la indivizi cu teren atopic (prezintă frecvent: eczeme, urticarie,
conjunctivită, dermatită de contact, rinită sau alte fenomene alergice).
8. Infertilitate masculină (prin afectarea motilității spermatozoizilor).
9. Pentru aspirină a fost evidenţiat sindromul de intoleranță la aspirină: triada Samter-Vidal
(cuprinde: polipoză nazală, rinosinuzită cronică, astm bronșic). De asemenea, poate produce
sindrom Reye la copii (4 ani) în cadrul infecţiilor virale.
10. Apariţia accidentelor tromboembolice, evidenţiate la inhibitorii selectivi COX2 din clasa
coxibilor (rofecoxib, valdecoxib, parecoxib, celecoxib, rofecoxib). Acest efect apare deoarece,
în urma inhibării selective a COX2 , scade sinteza prostaciclinei (PGI2) la nivelul endoteliului
vascular. PGI2 este principalul autacoid cu efect antiagregant plachetar.

AINS – avertizări EMA

Pentru piroxicam a fost semnalat riscul mare de inducere a reacţiilor adverse
gastrointestinale (ulcer) şi a reacţiilor adverse cutanate. În urma acestor precizări s-a
restricţionat utilizarea piroxicamului la o durată de 14 zile, urmată de reevaluarea terapiei. Doza
maximă utilizată recomandată este de 20 mg/zi. 

La nimesulid a fost semnalată afectarea hepatică iar prescrierea lui se recomandă doar
în tratamentul durerilor acute sau al dismenoreei (medicament de a doua linie), cu o durată
maximă a tratamentului de 14 zile. 

Pentru clasa inhibitorilor selectivi COX2 s-au precizat evenimentele adverse
tromboembolice, iar în 2011 a fost emisă avertizarea EMA care precizează că pacienţii care
utilizează pe termen lung celecoxib prezintă risc mare de evenimente tromboembolice. 

În iunie 2013, EMA a făcut precizarea că şi pentru diclofenac există un risc (relativ
scăzut) de inducere a evenimentelor tromboembolice, datorat inhibiţiei COX2.

REPREZENTANTI: Acid acetilsalicilic, Metamizol, Paracetamol, Diclofenac, Ibuprofen,

Ketoprofen, Celecoxib, Etoricoxib, Nimesulid
Acidul acetilsalicilic
Farmacocinetică: Se absoarbe relativ bine mai ales în stomac şi duodenul superior.
Acidul salicilic se biotransformă hepatic prin:
Farmacodinamie: Analgezic antipiretic moderat; Antiagregant plachetar la doze mici,
subanalgezice - prin inhibarea COX-1 din 
trombocite, cu inhibarea formării de TXA2;
Uricozurică la doze mari. La doze uzuale, AAS creşte uricemia => CI în gută;
Hipocolesterolemiantă; Hipoglicemiantă 

Farmacotoxicologie: 

1) Efecte secundare: ap. digestiv: hipersecreţie gastrică acidă, ↓ cantităţii de mucus gastric

protector => gastralgii, reactivarea ulcerului la ulceroşi (prin ↓ formării de PGE2, PGI2)

microhemoragii gastrice (↓ formării de TXA2) Este CI la pacienţii cu ulcer gastro-duodenal.

- ap. respirator: bronhoconstricţie (↓ formării de PGE2) Este CI la pacienţii cu astm bronşic.

- ap. excretor renal: ↓ filtrarea glomerulară → retenţie hidrosalină
- la niv. sanguin:
- hipocoagulabilitate cu favorizarea hemoragiilor la doze mici -
hipercoagulabilitare (hiperagregare plachetară) cu favorizarea accidentelor trombotice la doze
mari, antiinflamatoare.

2) Efecte toxice la doze mari:
- la nivel central: euforie, tulburări de echilibru, tulburări auditive
3) Reacţii alergice: erupţii cutanate, edem laringian, şoc anafilactic – mai ales la indivizii cu
teren atopic
4) Sindromul Reye: hepatită severă, edem cerebral
Apare frecvent la copiii mai mici de 4 ani
care primesc AAS ca antipiretic în infecţiile virale.

5) Intoxicaţia acută cu salicilaţi: manifestată prin alcaloză respiratorie, urmată de acidoză
metabolică, convulsii, delir
Farmacoepidemiologie: Este CI în sarcină deoarece poate întârzia travaliul şi produce
microhemoragii la făt. Este admis AAS în doze antiagregante.
Farmacoterapie şi farmacografie:
Dureri moderate, febră: Doze = 500 mg x 3-4/zi
Afecţiuni tromboembolice – profilactic în
doze de 75-300 mg/zi Afecţiuni reumatismale: rar, în doze de 1g x 3-5/zi
Metamizol
Farmacoterapie: analgezic antipiretic mai intens, efect antispastic, efect antiinflamator
slab la doze terapeutice
Farmacotoxicologie: cazuri de agranulocitoză (de aceea, a trecut de la OTC la
prescripţie), posibili noduli locali după administrarea intravasculară
Farmacografie: în dureri, febră 500 mg-1g x 2-3/zi la adult; 125-375 mgx2-3/zi la copil

Paracetamol
Farmacodinamie: acţiune analgezică, antipiretică moderată. NU prezintă efect
antiinflamator la doze terapeutice.
Farmacotoxicologie:
La doze mari apar următoarele reacţii adverse – toxicitate
hepatică, toxicitate renală, methemoglobinemie. Mai rar: trombocitopenie, rabdomioliză,
erupţii cutanate. La doze duble faţă de doza maximă zilnică (4 g/zi) apare intoxicaţia acută
manifestată prin necroză acută hepatică, dureri în hipocondrul drept, hepatomegalie, icter, ↑
transaminazelor hepatice, encefalopatie. 20% din cazuri au sfârşit letal.
Antidot specific:
acetilcisteina, administrată i.v. în primele 12h.

Diclofenac 

Inhibitor neselectiv al COX cu efect antiinflamator, analgezic, antipiretic.
Indicaţii: PAR, artroze, criza de gută, dureri după extracţii dentare, inflamaţii în sfera
genitală. Administrare: Oral, 50–200 mg/zi. Intrarectal 100 mg de 1–2 ori/zi. Doza maximă
150–200
mg/zi. 


Ibuprofen
Acţiune antiinflamatoare mai redusă, dar cu toleranţă digestivă superioară. Acţiune analgezică
egală cu paracetamol. Util în pediatrie. Inactiv în spondilita anchilozantă. 

Indicaţii: Reumatism articular şi extraarticular, Afecţiuni ortopedice: entorse, luxaţii,
Inflamaţii în sfera ORL, stomatologie 

Precautii: La copii cu diaree este contraindicat ibuprofen ca antipiretic din cauza riscului de
insuficienţă renală acută. 



Ketoprofen
Indicaţii: 
Tratamentul durerii şi al inflamaţiei în bolile inflamatorii articulare: artrita
reumatoidă, spondilartrite seronegative (spondilita anchilozantă, artrita psoriazică, artrita
reactivă ce apare în urma infecțiilor), guta, pseudoguta, artroza, reumatism extraarticular
inclusiv tendinite, bursite, capsulite la nivelul articulației umărului) 
Tratamentul durerii: dureri
post-traumatice, dureri post-operatorii (după intervențiile chirurgicale); dismenoree; metastaze
osoase cu durere intensă. 

Oral 150–200 mg/zi, în 2–4 prize. Intrarectal 100 mg seara. 
Inj. 100–200, în 2 prize, cure
scurte (2–3 zile) 


Celecoxib
Inhibitor selectiv COX2. Absorbţie digestivă crescută; alimentele îi scad absorbţia. 

Artroză: 200 mg/zi, în 1–2 prize. La nevoie 200 mg × 2/zi. Poliartrită reumatoidă: 200–400
mg/zi, în 1–2 prize. 
Doza maximă 400 mg/zi. Vârstnici: 200 mg/zi. 


Etoricoxib
Bine absorbit din tubul digestiv. Metabolizare în proporţie mare. 

Inhibitor selectiv al COX2, cu efect antiinflamator şi analgezic. 

Ind. Boală artrozică (60 mg o dată/zi), poliartrită reumatoidă (90 mg o dată/zi), durere şi
inflamaţie în artrita gutoasă acută (120 mg o dată/zi). 


Nimesulid 

Inhibitor selectiv al COX2, cu acţiune antiinflamatoare, analgezică, antipiretică. Inactivează
radicalii liberi. 

Ind. Inflamaţii articulare şi ale ţesuturilor moi. Dureri postoperatorii şi posttraumatice. Febră şi
dureri în inflamaţii acute ale căilor respiratorii superioare, gurii, aparatului excretor. Dureri
menstruale. Toxic hepatic. 

Oral, adulţi şi copii peste 12 ani, 100–200 mg de 2 ori/zi. 

Oral, 50–200 mg/zi în 3 prize, după mese. Intrarectal 100 mg de 1–2 ori/zi. Doza orală + rectală
maximă 150–200 mg/zi. 

LP 10

MEDICAMENTE CU ACTIUNE LA NIVELUL APARATULUI RESPIRATOR

Tusea – reflex respirator brusc, exploziv (expulzarea materiilor din căile respiratorii)
Principii de tratament: Cauza cea mai frecventă infecţiile virale (de obicei tusea este
autolimitantă, tratamentele sunt puțin eficiente!). Deoarece tusea este un reflex de apărare, nu
trebuie suprimată în infecţiile bacteriene. De câte ori este posibil, trebuie tratată cauza tusei: astm,
rinită, sinuzită, reflux gastro-esofagian, administrare IECA.
Tusea uscată – inutilă, dăunătoare – trebuie combătută
Tusea productivă, umedă – nu trebuie suprimată; trebuie diminuată, când devine
supărătoare

Antitusive: Acţionează la nivelul centrului bulbar al tusei sau la nivelul altor verigi ale arcului
reflex al tusei→ reduc sau opresc tusea.
Clasificare
- Inhibitoarele centrului tusei: opioide: codeina, morfina, dextrometorfan; neopioide:
oxeladina
- Antitusive cu acţiune periferică, pe alte verigi ale arcului reflex
Mucilaginoase – ↓ sensibilitatea terminaţiilor nervoase
Anestezice locale (benzonatat) - ↓ iritaţia receptorilor
Expectorante - ↓ factorul iritativ local
Bronhospasmolitice - ↓ indirect iritaţia receptorilor
Opioidele: eficacitate maximă (prudenţă: tuse cronică şi indivizii predispuşi la
farmacodependenţă)
Codeina
Farmacocinetica: Bd p.o. medie (> faţă de morfină), Biotransformare hepatică prin demetilare
(CYP2D6) > morfină (cca 10%), Difuziune bună prin placentă şi prin laptele matern > deprimare
şi dependenţă la nou -născut şi sugar, T1/2 scurt (cca 3h)
Farmacodinamie: Ef. antitusiv – la doze mai mici decât efect analgezic (15 mg/120 mg); Ef.
antitusiv – de cca. 3 ori mai slab decât al morfinei; Ef. analgezic – de cca. 12 ori mai slab decât
al morfinei (dozele analgezice echiactive p.o. – 120 mg codeină ↔ 10 mg); Reduce secreţiile
bronşice
Farmacotoxicologie: Inhibă centrul respirator bulbar (de 3 ori mai slab comparativ cu morfina),
Greaţă, constipaţie – doze mari, ↑ presiunea intrabiliară (contractă sfincterul Oddi), Toxicomanie
după administrare prelungită
Prudenţă: astmatici, emfizem pulmonar, insuficienţă respiratorie; insuficienţă hepatică; copii sub 5
ani (epurare hepatică deficitară).
CI: copii sub 2 ani (se foloseşte rar, exclusiv ca analgezic, şi la copii între 1-2 ani)
Farmacoterapie si Farmacografie: Tuse neproductivă (antitusiv de referinţă): doze: adult: 10-20
mg la 4-6 h; copii peste 2 ani: 0,25-0,5 mg/kg la 4-6 h; Dureri uşoare sau moderate: doze: adult:
30-60 mg la 4 h → max. 240 mg/zi
– copii peste 1 an: 3 mg/kg/zi, în mai multe prize; Diaree acută
neinfecţioasă – doze:
– adulţi şi copii peste 12 ani: 30 mg x 3-4/zi

Dextrometorfan
Farmacodinamie: antitusiv cu acţiune centrală, nu are acţiune analgezică; nu deprimă respiraţia (la
doze uzuale) şi motilitatea cililor celulelor epiteliale respiratorii
Farmacotoxicologie: potenţial crescut de abuz – folosire în scopuri recreaţionale – euforie, efecte
disociative asemănătoare ketaminei (halucinaţii, “out-of-body”); dependenţă fizică practic absentă
(nu apare abstinenţă), dar dependenţă psihică crescută; deprimă respiraţia (numai la doze mari)
CI: insuficienţă respiratorie, insuficienţă hepatică
- copii sub 4 ani
Farmacografie – Adulţi: 10-30 mg x 3-4/zi; Dmax = 120 mg/zi
– Copii: 4-6 ani: 2,5-5 mg x 3-
4/zi; Dmax = 30 mg/zi; 6-12 ani: 15 mg x 3-4/zi; Dmax = 60 mg/zi

Expectorante: Substanțe care fluidifică sputa prin mărirea secreţiei glandelor bronşice si
modificarea proprietăților fizico-chimice ale secreţiei.
Consecinţele fluidificării sputei: uşurarea eliminării, deblocarea cililor, eliberarea
celulelor glandulare
Secreţia bronşică: apă (95%), electroliţi, mucus cu glicoproteine legate prin punți
electrofizice și chimice), transsudat cu IgG şi IgA
 Cilii mucoasei respiratorii – asigură clearance-ul traheobronşic. Acestia sunt stimulaţi de
teofilină, beta-adrenomimetice si sunt inhibaţi de anticolinergice.
Ciliotoxice: fum de ţigară, alcool
Stări patologice – mucus vâscos, aderent – reduce clearance-ul traheobronşic → factor
iritativ, declanşator al tusei

1. Secretostimulante
Mecanism mixt
- direct – adm. p.o. → elim. SA la nivelul glandelor bronşice → alcalinizează şi fluidifică secreţia
(Produse vegetale expectorante cu mucilagii și/sau uleiuri volatile: Althea sp., Tillia sp.,
Verbascum sp., Plantago sp., Eucaliputus sp., Trigonella sp.)
- reflex vago-vagal – adm. p.o. → irită receptorii din tubul digestiv → stimulare reflexă vagală a
secreţiilor bronşice (Subst. iritante pentru receptorii din mucoase: Ipeca, Saponine (Primula,
Saponaria, Senega, Glycyrrhiza glabra)

2. Bronhosecretolitice
Mecanism chimic (mucolitice): Acetilcisteina, Carbocisteina, Bromhexina, Ambroxol, Erdosteina,
Indicații: Afecţiuni pulmonare cu secreţie bronşică scăzută, vâscoasă, aderentă, ce nu poate fi
eliminată (declanșează tusea și favorizează procesele infecţioase şi inflamatorii).

Acetilcisteina
Farmacodinamie: gruparea –SH reduce legăturile disulfhidrice din mucoproteine
Farmacotoxicologie: - bronhospasm (după aerosoli)
- asfixie, prin fluidificarea în exces a
secreţiei
- iritaţie gastrică
Farmacoterapie: hipersecreție bronșică obstructivă din afecțiuni bronhopulmonare acute și
cronice, BPOC, mucoviscidoză (fibroza chistică);
- fluidificarea sputei în laborator – pentru examen microbiologic; 

- intoxicaţie cu paracetamol – ca antidot.
Farmacografie: per os: adult - 200 mg x 2-3/zi; copii până în 12 ani – 50-200 mg x 2-3/zi.
inhalator – aerosoli; instilaţii intratraheale; injectabil – i.m. sau i.v. 

Bromhexin
Biotransformare la ambroxol
Farmacodinamie: Mecanism: stimulează activitatea lizozomilor, cu creşterea secreţiei enzimelor
ce hidrolizează mucopolizaharidele
Acţiuni: - modifică structura mucusului
- ameliorează clearance-ul mucociliar - creşte IgA şi IgG,
în parenchimul pulmonar
Farmacotoxicologie: iritaţie gastrică, bronhospasm (după aerosoli) → Prudenţă la astmatici
CI: ulcer gastro-duodenal
Farmacografie – adulţi: 8-16 mg x 3/zi; copii < 14 ani: 1-8 mg x 3/zi

Astm bronsic/ Bronhopneumopatie obstructiva cronica

Reglarea activitatii musculare si secretorii respiratorii
Reglare vegetativa: PS- M3 – bronhoconstricţie şi hipersecreţie bronşică; S- beta2- bronhodilatatie
α1 – hiposecreţie bronhică + vasoconstricţie = creşte rezistenţa şi scade permeabilitate capilarelor
Reglare umorala
Bronhodilataţie: PGE2
Bronhoconstrictie: HA, PGF2alfa

Astm:
Creşte reactivitatea la stimuli obişnuiţi
Se produc: Bronhoconstricţie, Hipersecreţie bronşică vâscoasă, aderentă, Inflamaţie şi edem al
mucoasei bronşice


Manifestari principale: wheezing, dispnee, tuse (noaptea, dimineata devreme)
Obstrucţia – reversibilă spontan sau prin tratament
Debut–copilărie
Factori: alergeni, fum, frig, efort fizic, infecţii
Modifică structurale ale căilor aeriene:
- Fibroză subepitelială (membrana bazală îngroşată); 

- Hipertrofia şi hiperplazia celulei musculare bronşice 

- Hiperplazia
celulei secretoare de mucus 

- Angiogeneză şi vasodilataţie 

BPOC:
Limitarea fluxului de aer, de obicei progresivă, care nu este reversibilă în totalitate
Manifestări principale:
- Dispnee persistentă 

- Tuse cronică, cu spută 

Debut – peste 60 de ani 

Factori: fumatul (80-90%); expunere profesională la praf de cărbune, siliciu, poluare crescută 

Modifică structurale ale căilor aeriene:
- Fibrozarea căilor aeriene mici (bronşiolită cronică)
- Emfizem – distrugerea peretelui alveolar şi scăderea elasticităţii peretelui
- Hipersecreţie de mucus (bronşită cronică)

Bronhodilatatoare- Adrenomimetice: Salbutamol (albuterol), Terbutalina, Salmeterol,

Fenoterol, Formoterol, Pirbuterol, Clenbuterol
Farmacocinetica: Traversează ușor membranele biologice și BHE, cu efecte de stimulare SNC

Metabolizate de MAO și COMT
Farmacodinamie: stimularea receptorilor β (creste AMPc din bronhii producand bronhodilatatie,
creste AMPc mastocite=↓elib.HA,PG,LT=↓permeabilitatea capilarelor şi edemul mucoasei, ↑
secreţia glandelor submucoase şi transportul ionic prin epiteliul mucoasei respiratorii= ameliorează
clearance-ul mucociliar
Farmacotoxicologie: Toleranţa acută
Efecte secundare:
- tremor muscular (stimularea receptorilor β2 din muschii scheletici);
-
tahicardie şi palpitaţii (prin mecanism reflex, datorită vasodilatației și la D mari atunci când își
pierd selectivitatea) - cefalee
- efecte metabolice (↑ acizii grași liberi, glucoza și acidul lactic), la
tratament sistemic cu doze mari; Hipokaliemie

!!!! Interacţiune cu beta-blocantele
Bronhodilatatoare- Parasimpatolitice: Ipratropium, Tiotropium
Farmacodinamie: blocarea M3 - ↓ bronhoconstricţiei şi a secreţiilor traheo-bronşice;
Farmacoterapie: Astm – eficacitate moderată <ADRm; alternativă la teofilină sau β-ADRm
(tremor); BPOC – eficacitate superioară β-ADRm;
Ipratropium : D scurtă (6-8 h) x 3-4/ zi
Tiotropium: D lungă 1/zi - mai eficient, imbunătăţeşte funcţia pulmonară, scade mortalitatea; dar
nu influenţează progresia bolii. !!! De primă alegere in BPOC
Farmacotoxicologie: RA anticolinergice - la doze mari

Bronhodilatatoare- Musculotrope: Teofilina

Teofilina
Farmacocinetica: derivații xantinici sunt iritanţi pe mucoase – adm. p.o. după masă;
T1/2: 6h - ↓: fumători (3 h); copii (1-16 ani); inductoare enzimatice; - ↑: boli hepatice (IH 60 h);
vârstnici; inhibitoare enzimatice
Farmacotoxicologie: Efecte secundare
SNC (hiperexcitabilitate, convulsii); Aritmii cardiace; Cefalee, greaţă, vărsături; Hipersecreţie
gastrică; Diureză
!!! IT mic zona terapeutică 5- 15 mg/dL. Optimizarea posologiei prin monitorizarea
farmacocinetica- Cp

Bronhodilatatoare- Antileucotriene: Montelukast

Farmacodinamie: bronhoconstricţia, hipersecreţia de mucus, creşterea permeabilităţii capilare,
creşterea infiltratului eozinofilelor în căile aeriene
Farmacoterapie:
p.o. – exclusiv Astm cronic, trat. de fond; profilaxia bronhospasmului de efort;
astm sensibil la AAS
!!! Nu sunt eficace în BPOC
RA reduse
Corticosteroizi:
Administrare inhalatorie: Fluticason propionat, Budesonid, Beclomatazona, Mometasona
Administrare sistemica: Prednison, Hidrocortizon
Primă linie – astm bronşic, BPOC – doar în caz de boală severă, cu exacerbări frecvente
Efecte utile în astm:
- combat inflamaţia mucoasei;
- scad permeabilitatea vasculară;
- scad
secreţia gl. bronşice
- cresc nr. de receptori β;
- nu au efect direct asupra bronhoconstr.
Farmacocinetica: ~80% din aerosoli ajung în circulaţia sistemică (respiratie şi deglutiţie)
Efecte secundare adm locală:
- disfonie reversibilă (depozitate la nivel laringian ~40% );
- tuse
iritativă;
- candidoză (~ 5%);
- insuficienţă CSR, la doze mari, inhal., (2000 mcg beclometazonă
dipropionat);
Efecte secundare administrare sistemică: - insuficienţă CSR – la întreruperea bruscă - Întârziererea
creşterii;
- HTA (retenţie hidrosalină); Osteoporoză; Diabet; Cataractă; Glaucom; Ulcer; Tulburări
psihotice 


Mecanism mixt (bronhodilatator si antiinflamator):

Fenspirid: antagonist H1
- antispastic musculotrop;
-↓ producerea factorilor proinflamatori
RA mai frecvente: somnolentă, greaţă, dureri epigastrice
Fter: tuse şi expectoraţie din
bronhopneumopatii 80 mg x 2-3 / zi
LP 11, 12
ANTIBIOTICE SI CHIMIOTERAPICE

AB şi CT – sunt substanţe naturale (produse de microorganisme), semisintetice sau sintetice cu

efect antimicrobian pe agenţii patogeni pentru om şi animale.
Spectrul antimicrobian – reprezintă totalitatea microorganismelor sensibile la un AB sau CT.
Spectrul antimicrobian poate fi:
A. Spectru îngust – ex.: benzilpenicilină activă pe coci gram +; bacili gram +, spirochete.
Exemple de AB cu spectru îngust: Peniciline antistafilococice, Macrolide (eritromicina),
Peniciline antipseudomonas.
B. Spectru larg – bacterii gram + şi gram -, chlamidii, richetsii, micoplasme.
Exemple de AB cu spectru larg: Tetracicline

Mecanisme de acţiune:
Bacteriostatic – constă în inhibarea multiplicării germenilor. Germenii sunt apoi omorâţi in vivo
ca urmare a intervenţiei mecanismelor de apărare ale organismului.
Exemple de AB şi CT bacteriostatice: Tetracicline, Sulfamide antimicrobiene, Eritromicina
Bactericid – intoxicarea ireversibilă a microorganismelor la CMI (concentraţii minime inhibitorii).
Acţiunea bactericidă poate fi:
– Bactericidă absolută – afectează germenii atât în faza de multiplicare cât şi de
repaus.
– Bactericidă degenerativă – afectează germenii exclusiv în faza de multiplicare:
peniciline, cefalosporine, aminoglicozide.

Reacţii adverse ale AB şi CT:

1. Toxice: (sunt date de substanţa activă ca atare sau de metaboliţi): Ototoxice:
aminoglicozide; Leziuni renale: aminoglicozide, cefalosporine; Neurotoxice (convulsii):
doze mari de peniciline; Icter: sulfamide, eritromicină; Toxice hepatice: sulfamide;
Toxicitate sanguină cu anemie aplastică: cloramfenicol, sulfamide.
2. Alergice (sunt favorizate de aplicarea locală pe piele şi mucoase şi de terenul atopic):
Frecvente la: peniciline, cefalosporine, sulfamide antimicrobiene.
 3. Bacteriologice (apar prin perturbarea echilibrului florei bacteriene de către AB şi CT):
• Dismicrobism intestinal – constă în distrugerea florei saprofite intestinale şi
selecţionarea germenilor rezistenţi. Se manifestă prin: candidoze, enterită
stafilococică. Sunt produse de AB cu spectru larg: tetracicline.
• Colita pseudomembranoasă cu Clostridium dificillae- indusă de clindamicină,
aminopeniciline, cefalosporine (este însoţită şi de hipovitaminoză B şi K);
• Bacterioliza masivă – apare la utilizarea dozelor mari de AB la începutul
tratamentului antibacterian (poate duce la şoc sau colaps). Ex. – reacţia Herxheimer
în cazul utilizării penicilinelor în doze mari în sifilis (are loc absorbţia endotoxinelor
realizate din liza treponemelor).
AB şi CT diminuă răspunsul imun al organismului!

Asocierea AB şi CT – se face în următoarele situaţii:

• Infecţii acute, severe, cu germeni neidentificaţi – se fac asocieri care să acopere un spectru
antimicrobian cât mai larg. Tratamentul se face până la izolarea, identificarea şi stabilirea
sensibilităţii germenului.
• Pentru sterilizarea focarelor greu accesibile: Exemplu în TBC: Izoniazidă, Rifampicină,
Etambutol
• Infecţii severe multimicrobiene mixte (aerobi/anaerobi) - se fac asocieri care să acopere un
spectru antimicrobian cât mai larg.
Exemplu - peritonita prin perforaţie intestinală include: Anaerobi -Bacteroides
fragilis (tratament cu: metronidazol, clindamicina), Enterobacteriacee- aminoglicozide
• Prevenirea micozelor post AB cu spectru larg: Nistatin

Reguli în asocierea AB si CT
AB şi CT degenerativ bactericide: peniciline, cefalosporine, aminoglicozide –se asociază
între ele rezultând un sinergism de adiţie.
AB şi CT bactericide absolute nu se asociază între ele deoarece creşte riscul efectelor
adverse.
 AB şi CT cu acelaşi profil de R.A. (nefrotoxic, ototoxic, hematologic) nu se asociază
între ele deoarece creşte riscul efectelor adverse.
Asocierea AB şi CT degenerativ bactericide cu cele bactericide absolute se asociaza
rezultând sinergism de potenţare.
Asocierea AB şi CT degenerativ bactericide cu AB şi CT bacteriostatice – NU se
realizează deoarece apare antagonism.

Clasificare:
Antibiotice:
- beta-lactamine: peniciline (ampicilina, amoxicilina) si cefalosporine
- aminoglicozide
- macrolide (eritromicina, claritromicina, azitromicina)
- lincosamide
- cu spectru larg
Chimioterapice:
- chinolone si fluorochinolone
- sulfamide antibacteriene

ANTIBIOTICE: Peniciline
Ampicilina:
Farmacocinetica: activă oral cu biodisponibilitate aprox. 60% (crescută a jeun; !! cu
alimente scade absorbția cu 30%); difuziune bună în țesuturi: în LCR realizează concentrații active
când meningele este inflamat; eliminare renală predominantă (82%) în formă activă cu concentrație
eficace 1 mg/1 ml; o parte se elimină prin bilă (activă în infecții biliare cu bacili gram -); T1/2 (1,3
ore) crește în insuficiența hepatică și renală
Spectru: coci gram +: streptococ, pneumococ (mai puțin stafilococ penicilinazo-
secretor),coci gram -: gonococ, meningococ, bacili gram +, bacili gram -: Haemophilus, Moraxella
catharralis, Serratia, Proteus, Salmonella, Shigella, E.coli.
! frecvent rezistenți : Klebsiella, Proteus vulgaris, Pseudomonas, Serratia
!! parțial rezistenți : E. coli, Proteus mirabilis, Salmonella, Shigella
 Indicatii: meningite acute (copii) cu Haemophilus, pneumococ, meningococ, sinuzite, otite,
bronșite cu germeni sensibili, uretrită gonococică, infecții urinare cu germeni sensibili: colibacil,
Proteus mirabilis, infecții biliare cu colibacil sensibil, listerioză, gastroenterită salmonelozică
neinvazivă,
Reactii adverse: alergii cutanate (90%); mai frecvent la bolnavi cu mononucleoză
infecțioasă; digestive: diaree, disbacterioză intestinală și candidoză (rar colită pseudomembranoasă
cu Clostridium difficile)
Farmacografie: oral, i.m., i.v; adult: oral 2 – 4 g/zi; fracționat la 4 – 6 ore; copii: 100 – 200
mg/kg/zi, în 4 prize; injectabil: i.m. sau i.v. în perfuzie la adult în infecții severe : 4 – 12 g/zi.

Se utilizează și în asociere cu sulbactam (inhibitor de beta-lactamază cu eficiență antibiotică

redusă când este administrat singur). Asocierea extinde spectrul pe germeni rezistenți: stafilococ,
gonococ, bacili gram-. NU sunt sensibili: unele tulpini de stafilococ, Pseudomonas, Enterobacter
Indicații: infecții ale tractului respirator, Infecții digestive,Infecții ginecologice,Infecții cutanate,
Infecții țesuturi moi date de germeni sensibili la asociere (raport ampicilină:sulbactam 2:1 pentru
comprimate sau pulbere pentru sol.inj.1 g/0,5 g; 0,5 g/0,25 g; 0,25 mg/0,125 mg)

Amoxicilina:
Farmacocinetica: biodisponibilitate orală crescută (96%), absorbție neinfluențată de
alimente; realizează concentrații plasmatice mai mari; difuziune mai bună în țesuturi, inclusiv
secreții bronșice;T1/2 mai lung (1,7 ore) face ca administrarea să se facă la 8 ore; eliminare renală
în formă activă
Spectru: coci gram +: streptococ, pneumococ (mai puțin stafilococ penicilinazo-
secretor),coci gram -: gonococ, meningococ, bacili gram +, bacili gram -: Haemophilus, Moraxella
catharralis, Serratia, Proteus, Salmonella, Shigella, E.coli.
Farmacografie: i.m., i.v., oral; adult: infecții ușoare 250 – 500 mg la 8 ore; infecții grave 4
g/zi, în 3 prize. copii: infecții ușoare 125 mg la 8 ore; infecții grave 2 g/zi, în 3 prize; injectabil:
i.m. sau i.v. 500 mg la 8 ore

Se utilizează și în asociere cu acid clavulanic care lărgește spectrul. Acidul clavulanic și

amoxicilina au Fcin asemănătoare. Raportul amoxicilină: acid clavulanic poate fi 4:1 (comprimate
filmate 625mg=500+125; 1g=875+125: pulbere pentru suspensie orală 156,25mg/5mL=125
+31,25; 312,5 mg/5 mL=250+62,5 și pulbere pentru soluție injectabilă 625 mg=500+125; 1200
mg=1000+200)

Cefalosporine
Injectabile: ceftazidima, ceftriaxona
Orale: cefalexina, cefaclor, cefuroxim, cefixima
Farmacotoxicologie: Reacţii de hipersensibilizare: erupţii cutanate maculopapulare, febră;
Nefrotoxicitate, potenţată de asocierea cu antibiotice aminoglicozide; Hepatotoxicitate: cresc AST,
ALT, fosfataza alcalină, produc litiază biliară reversibilă; SNC: convulsii (la doze mari); Efecte
gastrointestinale:- greţuri, vărsături; colită pseudomembranoasă cu Clostrium difficilae,
suprainfecţii cu Candida albicans sau Stafilococ meticilinorezistent; Recţii hematologice:
Neutropenie, trombocitopenie;
R.A. locale: flebită la administrare i.v, noduli la administrare i.m; Alte reacţii adverse: efect de tip
disulfiram la asocierea cu alcool (efect evident mai ales la compuşii cu catenă metiltiotetrazolică)
NB! Produc alergie încrucişată cu penicilinele.

Cefalexin – cefalosporină orala

Farmacocinetica: absorbţie bună digestivă, eliminare renală, nemodificată 90%;
Spectru: acţiune pe bacterii gram+ şi unii bacili gram-. Unele tulpini de E. coli, Klebsiella,
Proteus sunt rezistente.
Inactivă pe Enterobacter, Serratia, Pseudomonas, Bacteroides fragilis, enterococi.
Acţiune slabă pe Bordetella pertussis, Haemophilus influenzae.
Indicatii: Infecţii ORL respiratorii, urinare, cutanate cu germeni sensibili, în special
stafilococi, parţial în infecţii cu E. coli, Klebsiella, Proteus.
RA – comune cefalosporinelor
Contraindicatii: alergie, infecţii grave în care sunt active cefalosporinele mai stabile la
betalactamaze.
Admin:- Adulţi: oral 0,5–1 g de 4 ori/zi, la 6 ore. Copii: oral 6,25–25 mg/kg/zi, în prize la
6 ore.
Cefuroxima:
Farmacocinetica: inactivă ca atare oral, se absoarbe oral sub formă de cefuroxim axetil; în
organism (mucoasa intestinală şi sânge) hidrolizează şi eliberează cefuroxima; trece în LCR şi
atinge concentraţii active, utile în meningitele cu Haemophillus
Spectru antimicrobian: coci +: streptococ, pneumococ, stafilococ; bacili -: majoritatea,
inclusiv tulpini de E. Coli, Klebsiella, Haemophillus; bacterii anaerobe, inclusiv Bacteroides
fragilis
RA - caracteristice cefalosporinelor. În plus efect de tip antabuz în cazul asocierii cu alcool.
Indicaţii: Infecţii cu germeni sensibili, În infecţii severe, la adult 1,5–2 g/zi. Copii 30–60
mg/kg/zi, în 3 prize.

Ceftazidima: cefalosporină parenterală;

Farmacocinetica: atinge concentraţii plasmatice şi tisulare ridicate; difuziune bună în
ţesuturi, cu concentraţii variabile în LCR (necesită control periodic în meningite); eliminare
urinară, nemetabolizată.
Spectru antimicrobian: coci +: stafilococ (excepţie stafilococ meticilinorezistent); bacili -:
Proteus indol pozitiv, Serratia, Klebsiella, Enterobacter, E. coli, Citrobacter, Salmonella, Shigella,
Pseudomonas, H. influenzae, Bordetella pertussis, Pasteurella, Yersinia enterocolitica
RA: alergie; tulb. digestive; sanguine: trombopenie; nefrotoxicitate la doze mari sau în
asociere cu aminoglicozide sau diuretice; fenomene neurotoxice în insuficienţă renală, la doze
mari; posibile candidoze bucale, colite, vaginite; dureri locale după inj. i.m.
Indicaţii: Infecţii grave cu germeni sensibili, meningite, mai ales cu Pseudomonas
Admin: Adulţi, în medie 3 g/zi în 3 prize. În meningite 6 g/zi. În insuf. renală se reduce
doza în funcţie de clearence – ul creatininei

Macrolide: Eritromicina, Claritromicina, Azitromicina

Spectru antimicrobian:
– Coci gram pozitivi, inclusiv stafilococi penicilinazosecretori
– Bacili gram pozitivi
– Coci gram negativi
– Mycoplasme – Chlamidii– Rickettsi– Treponeme – Actinomicete
Mecanism: - bacteriostatic

Eritromicina:
Farmacocinetica: absorbtie orală redusă pe fondul degradării sub acțiunea HCl și în
prezența alimentelor (se condiționează în cp enterosolubile); concentratia active se mențin 6 ore;
difuzează bine în toate țesuturile (excepție LCR), trece prin placentă și laptele matern;
biotransformare hepatică prin demetilare; eliminare 2/3 prin bilă + fecale și 1/3 urinar
Spectru: - comun grupei (stafilococi, streptococi, pneumococi)
Farmacotoxicologie: - digestive (greață, vomă, diaree, anorexie); cardiace (aritmii cardiace
cu prelungirea intervalului QT) – rar - hepatită colestatică – rar (contraind insuf hepatică și renală)-
hipoacuzie tranzitorie la doze mari- fenomene alergice – foarte rar
Indicații: pneumonie cu Mycoplasma pneumoniae; difterie, pt eradicarea bacilului la
purtători; tuse convulsivă; pneumonie cu Chlamydia trachomatis la sugari; enterocolite grave cu
Campylobacter jejuni; alternativă a tratamentului la bolnavi alergici la peniciline
Farmacografie: eritromicină propionat 250-500mg/6h; 2g/zi 3 săpt în infecții genitale cu
Chlamydia trachomatis; eritromicină lactobionat 0,5-1g/6h 



Claritromicina:
Farmacocinetica: biodisponibilitate superioară eritromicinei; se concentrează în țesuturi
realizând conc. mai mari decât Cp; se metabolizează hepatic la un metabolit activ pe Haemophilus
- t1/2 = 5 ore
Spectru: similar cu eritromicina, dar este activă și pe Helicobacter pylori, Legionella; este
de 2 ori mai activă la hemofili decât eritromicina
Indicații: similare cu eritromicina
Farmacografie: adulți, 250-500mg/12h; copii 15mg/kgc/zi/12h

Azitromicina:
Farmacocinetica: biodisponibilitate orală scăzută în prezența alimentelor; se acumulează
în țesuturi, eritrocite și macrofage de unde se elimină lent (t1/2 tisular = 60h); realizează
concentrații mari în spută, plămâni, amigdale, sinusuri, prostată
 Farmacodinamie: este o azalidă cu spectru similar cu eritromicina + bacterii gram negative
precum Haemophilus influenza, Moraxella, Legionella, Neisseria, Bordetella
Farmacotoxicologie: tulburări digestive minore; rar creșterea transaminazelor, icter
colestatic, cefalee, amețeli
Farmacografie: - adult, 500mg/zi 3 zile

Lincosamide: Clindamicina
Farmacocinetica: biodisponibilitate orală mare (87%); legare de prot.plasm > 90%;
distribuție largă în țesuturi, realizând conc. active în leucocite, macrofage, lichid pleural, lichid
sinovial, prostată; conc. în ficat și bilă sunt de 2-3 ori mai mari decât în sânge; trece prin placentă,
dar difuzează slab în LCR; se biotransformă hepatic la derivați activi de tip N-demetil și sulfoxid;
eliminare biliară cu circuit enterohepatic care poate afecta flora intestinală prin dismicrobism.
Mecanism: bacteriostatic la conc. mici și bactericid la conc. mari. Nu se asociază cu
macrolide sau cloramfenicol.
Spectru: coci gram pozitivi (streptococ, pneumococ, stafilococ, cu excepția celui rezistent
la meticilină); coci gram negativi (meningococ, gonococ); anaerobi (B. fragilis); protozoare
(Toxoplasma, Plasmodium, Pneumocystis)
Farmacotoxicologie: antibiotic de rezervă deoarece produce: Colită pseudomembranoasă
prin favorizarea suprainfectării cu Clostridium difficile, Erupții cutanate, Discrazii sanguine
(leucopenie, trombopenie), Tulburări hepatice
Indicații: antibiotic de rezervă în infecții grave cu anaerobi; în infecțiile mixte care includ
și aerobi se asociază cu gentamicină; antibiotic de rezervă în infecții cu streptococ sau
actinomicoze, la bolnavii alergici la peniciline; local pentru tratamentul acneei vulgare și rozacee
Farmacografie: oral, clorhidrat de clindamicină, 150-300mg/6h; inj, fosfat de
clindamicină, posologie indvidualizată - local, soluție 2%

Antibiotice cu spectrul larg: Tetraciclina

Farmacocinetica: absorbție medie (redusă de către lactate, antiacide, antianemice cu Fe),
t1/2 normal = 6-12 ore; t1/2 ir = 30-80 ore, realizează concentrații mari în bilă (de 10 ori), se elimină
atât digestiv cât și renal, difuziune tisulară bună, inclusiv în oase și dinți, realizează concentrații
active în lichidul peritoneal, pericardic și sinovial
 Spectru: coci gram pozitivi (streptococi, stafilococi, pneumococi), coci gram negativi
(gonococ, meningococ), bacili gram pozitivi (B. anthracis); gram negativi (mai puțin Pseudomonas
și Proteus care au devenit rezistenți); mycoplasme, ricketsi, spirochete (Treponema)
Indicații: de primă alegere în: bruceloză, rickettsioze, pneumonii cu Mycoplasma,
holeră,infecții cu Chlamydia
Farmacografie: adult: 2-4g/zi în 4 prize; local se poate admin ca ung 30mg/g sau colire
0,5-1%

Aminoglicozide: Gentamicina, Tobramicina, Netilmicina

Farmacocinetica: trec prin bariera placentară și realizează 25% din Cp a mamei, 70% se
elimină renal, în formă activă, prin filtrare glomerulară, pt un clearence al creatininei < 40ml/min
se reduc dozele
Mecanism: mecanism bactericid; efect postantibiotic favorizat de prezența leucocitelor,
dependent de concentrație și de durata expunerii la antibiotic 

Spectru: bacili gram negativi aerobi: E.coli, Klebsiella, Proteus mirabilis, Proteus indol
pozitiv, Pseudomonas, Salmonella, Shigella; coci gram pozitivi: stafilococi; Mycobacterium
tuberculosis (streptomicina și kanamicina)
Farmacotoxicologie: sunt AB cu IT mic
1. Ototoxicitate: se acumulează în perilimfa din urechea internă (t1/2 > 10h), distrugerea celulelor
senzoriale și degenerescența nervului acustic
Manifestările: tulburări cohleare (tinitus, înfundarea urechilor, surditate) – date mai ales de
amikacină și kanamicină; tulburări vestibulare (cefalee, greață, vomă, tulburări de echilibru,
nistagmus) – date mai ales de streptomicină și gentamicină; tulburări mixte – date de tobramicină
NB: netilmicina are ototoxicitatea cea mai redusă; ototox este favorizată de: doze mari; tratamente
lungi; vârstă înaintată; deshidratare; șoc; tratament cu diuretice; hipovolemie.
2. Nefrotoxicitate: acumulare în parenchimul renal cu t1/2 la acest nivel de 35- 200 ore, efect
dependent de conc și potențat de hipovolemie și asocierea cu alte nefrotoxice
3. Fenomene alergice (rar)
Interacțiuni: ototoxicitatea este potențată de diureticele de ansă; nefrotoxicitatea este
potențată de cefalosporine; in vitro penicilinele inactivează aminoglicozidele, posibil și in vivo în
terapia combinată anti-Pseudomonas (aminoglicozide + carbenicilina sau ticarcilina).
CHIMIOTERAPICE
Chinolone si Fluorochinolone: Ciprofloxacina, Norfloxacina, Ofloxacina
Farmacocinetică: Biodisponibiltate orală bună, Volum de distriibuție mare, difuziune
tisulară înaltă, Realizează concentrații ridicate (mai mari decât concentraţia plasmatică) în:
Rinichi, Prostată, Ficat, Plămâni, Bilă, Oase. Realizează concentrații scăzute în salivă, secreții
bronșice, Trec în LCR, mai ales când meningele este inflamat. Epurarea: Predominant renal:
ofloxacina, Ambele căi: restul flourochinolonelor
Spectru: Coci gram +: streptococ (mai puțin rezistent), stafilococ (auriu, epidermidis),
sensibili la meticilină; Coci gram -: gonococ, meningococ; Bacili gram -: E. coli, Shigella,
Salmonella, Haemophillus, Moraxella, Legionella, Pseudomonas; Micobacterii: M. tuberculosis,
Mortuitum, M. Kansasii, moderat sensibile;
Mecanism: bactericid: inhibarea ADN girazelor bacteriene. Rezistența se instalează lent,
cu frecvență redusă, prin mutații cromozomiale. 

Reacțiile adverse: sunt rare, fluorochinolonele fiind în general bine suportate: Digestiv:
greață, vomă, diaree, rar colită cu C. difficile; SNC: convulsii, delir, halucinații; Reacţii alergice:
erupții cutanate pruriginoase, urticarie, fotosensibilizare (pefloxacina), edem angioneurotic,
anafilaxie, vasculită; Sânge: leucopenie, eozinofilie; Renal (rare): cristalurie, hematurie, nefrită
interstițială, IRA (insuficienţă renală 
acută); Leziuni la nivelul catilajelor de creștere
(evidenţiate la animalele de laborator): PRUDENȚĂ LA COPII! 


Indicatii: Infecții cu germei sensibili: Infecţii urinare necomplicate și complicate (inclusiv

cu Pseudomonas); Prostatită bacteriană; Profilaxia cistitei recurente la femei; Infecții cu
gonococ (inclusiv germeni rezistenți la penicilină): uretrită, proctită, faringită, cervicită
(administrarea se face în doză unică); Infecții gastrointestinale: diareea călătorilor, gastroenterită
cu Salmonella, dizenterie bacilară, febră tifoidă; Infecții pulmonare: episoadele acute ale bronșitei
cronice, exacerbări ale fibrozei chistice, pneumonii nosocomiale (în infecţiile cu Pseudomonas se
asociază cu o aminoglicozidă); Osteomielită cronică; Infecții ale pielii cu bacili gram-;
Prevenirea infecțiilor cu germeni gram – la neutropenici; Tuberculoza pulmonară: ofloxacină,
ciprofloxacină; 

Sulfamide antimicrobiene:
Spectru: coci gram +: streptococ, pneumococ, coci gram -: gonococ, meningococ, bacili
gram +: tetanic, difteric, cărbunos, g. gazoasă, bacili gram -: E. coli, Shigella, Salmonella,
Haemophillus, Proteus mirabilis (nu Pseudomonas), Chlamidii, Mycoplasme, Actinomicete,
Nocardia, Protozoare: toxoplasme, plasmodii, Pneumocystis 

Sulfamidele sunt bacteriostatice in concentratii mici si bactericide in concentratii mai mari
RA sunt mai frecvente la doze mari și la administrare prelungita: SNC: cefalee, amețeli,
nevrite. Digestiv: greață, vomă. Renal: sulfamidele cu durată scurtă produc cristalurie, hematurie,
obstrucție renală (metaboliții acetilați); Se evită prin consum crescut de lichide și alcalinizarea
urinei. Sânge: methemoglobinemie și S-methemoglobinemie cu cianoză;
anemie hemolitică la
bolnavii cu deficit de G-6-PDH; tulburări de coagulare prin hipovitaminoză K (consecință a
disbacteriemiei); Reacţii alergice: erupții cutanate, fotosensibilizare, vasculite alergice. Nou-
născut: icter nuclear (apare deoarece glucuronoconjugazele sunt imature şi prin deplasarea
bilirubinei de pe proteinele plasmatice). 


Sulfametoxazol
Farmacocinetică: absorbție digestivă ridicată, legare de proteinele plasmatice >70%, t1/2 ~ 10h,
care in IR ~ 20 - 50h, biotransformare prin acetilare în procent mare, cu risc crescut de
cristalurie, atinge concentrații active in LCR, trece prin placentă. 

Farmacodinamie: Spectru asemănător sulfamidelor.

Se folosește frecvent asociat cu trimetoprim. Asocierea este bactericidă, are un spectru mai larg.
Avantaje farmacocinetice: ambele substanțe au t1/2 asemănător; realizează concentrații
plasmatice mari; în urină se elimină în raport 1/1;
Indicații terapeutice: Infecții urinare cu germeni sensibili curativ, profilactic (infecțiile recurente
la femei), Dizenterie bacilară cu Shigella (de elecție la copii), Salmoneloze, Nocardioză,
Otite cu H. influezae (rezistent la ampicilină sau la bolnavii alegici).
De elecție în penumonia cu Pneumocistis carinii, la imunodeprimați.
Doza uzuală S/T 800 mg/160 mg la 12 h.
BACTERII

 COCI GRAM POZITIVI:

Streptococ piogen (grup A, C, G) – angine, scarlatină, otită, sinuzită, bronhopneumonie, etc.

Streptococ viridans (endocardită subacută, sinuzită, septicemie) 


Streptococ fecalis (enterococ) – endocardită subacută, infecţii biliare, urinare, peritonită,

septicemie) 


Streptococ pneumoniae 


Streptococ anaerob (infecţii urogenitale, apendicită) 


Diplococus pneumonie–pneumonie, meningită, sinuzită, otită, bronşită, septicemie etc. 


Stafilococ aureus (nesecretor/secretor de penicilinază) – infecţii cutanate, furuncul,

osteomielită, pneumonie, mastită, meningită, enterocolită post AB cu spectru larg etc. 


 COCI GRAM NEGATIVI

Neisseria gonorrheae (uretrită, prostatită, vulvovaginită, etc)
Neisseria meningitidis (faringită, laringotraheobronşită,sinuzită, otită, meningită, etc.)

 BACILI GRAM POZITIVI

Clostridium tetanii - tetanos
Clostridium perfringens – gangrena gazoasă
Clostridium difficile
Corynebacterium diphteriae
Listeria monocitogenes – meningoencefalită la nou născuţi şi prematuri

 BACILI GRAM NEGATIVI

Shigella – dizenterie
E. Coli- infecţii urinare, biliare, intestinale, septicemii
Klebsiella pneumonie- pneumonie, infecţii cutanate, infecţii urinare
Enterobacter (Aerobacter) – infecţii urinare
Serratia – infecţii urinare, meningită
Proteus mirabilis – colangită, infecţii cutanate
Proteus vulgaris – colangită, infecţii urinare, cutanate
Providencia stuartii - infecţii urinare, cutanate
Pseudomonas aeruginosa – infecţii urinare, cutanate, otită, bronşită cronică, colangită
Vibrio cholerae - holeră

Haemophilus influenzae – infecţii mixte ale pneumoniilor virale, meningită 


Bordetella pertusis – tuse convulsivă 


Pasteurella tularensis – tularemie 


Yersinia (Pasteurella) pestis – pesta 


Bacteroides – infecţii digestive 


Fusobacterium fusiforme – infecţii dentare mixte, abces amigdalian, pulmonar etc. 


Campilobacter fetus

Acinetobacter 


Legionella 

LP13, 14
APARAT CARDIOVASCULAR

Baze fiziopatologice: TA - rezultanta a 4 grupe de factori: factori cardiaci (forța de

contracție cardiacă, frecvența cardiacă), factori vasculari (diametrul vascular, rezistența arterială,
elasticitatea arterelor), factori sanguini (volemia, vâscozitatea), factori renali (diureza, retenția
hidrosalină)

REGLAREA TENSIUNII ARTERIALE

I. MECANISMUL NERVOS
SNV: Simpatic, Parasimpatic
II. MECANISMUL UMORAL:
Substanțe endogene vasoconstrictoare: Catecolamine, Angiotensina II
Substanțe endogene vasodilatatoare: Acetilcolina, Histamina, Bradikinina
Serotonina: vasoconstrictor/vasodilatator – doză dependent
III. SISTEMUL RENINĂ -ANGIOTENSINĂ –ALDOSTERON (SRAA)
- Renina catalizează transformarea angiotensinogenului în angiotensină I (decapeptid);
- ECA = Enzima de conversie a angiotensinei I (= kininaza II), catalizează transformarea rapidă a
angiotensinei I în angiotensină II;
- Angiotensina II activează receptorii specifici AT-1 și provoacă vasoconstricție, stimularea
eliberării de catecolamine, stimularea sintezei de aldosteron

VALORILE NORMALE ALE TA: Adulți: TA max. = 100 mmHg + vârsta; Limite: 110 -
140; TA min. = 1/2 TA max. + 20; Limite: 60 - 90. 

HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ 
HTA (Ghidul OMS): creșterea constantă a TA max.
și TA min. (≥ 140 mmHg și ≥ 90) la pacienți fără tratament antihipertensiv. 

 CLASIFICĂRI ALE HTA
a) după valorile TA: TA normală: < 120-139/<80-90; HTA sistolică și diastolică ≥140/≥90 (cu
grade: ușoară, medie, severă >180/>110; HTA sistolică izolată (de graniță) ≥140/<90 (140-
149/90);
b) Clasificare, funcție de etiologie: Esențială (idiopatică) – 75 -90 % cazuri; Secundară (10 - 15
%): hipertiroidism, medicamente (AINS, AIS, estrogeni);
c) Clasificarea stadială:
CLASIFICĂRI ALE HTA
Stadiul I: creșteri moderate și temporare; simptome: amețeli, cefalee; EKG normal; fără semne de
afectare organică;
Stadiul II: creșteri tensionale permanente; cu modificări EKG; cel puțin un semn de afectare
organică: hipertrofie ventriculară, tulburări renale;
Stadiul III: Valori permanent și înalt crescute ale TA; afectarea organelor vitale (insuficiență
ventriculară stângă, angină pectorală, AVC, retinopatie hipertensivă, IR progresivă);
FACTORII DE RISC MAJORI: fumatul, obezitate, diabetul zaharat, dislipidemii, postandropauza,
postmenopauza, vârstă (> 60 ani).

ANTIHIPERTENSIVE = medicamente care scad valorile tensiunii arteriale crescute către

valorile fiziologice.
CLASIFICARE – DUPĂ MECANISMUL DE ACȚIUNE
1. Simpatolitice: Beta-adrenolitice: neselective: propranolol, sotalol; selective beta-1: atenolol,
metoprolol, betaxolol, bisoprolol.
2. Vasodilatatoare: Blocante ale canalelor de calciu: tip nifedipină: nifedipina, felodipina,
amlodipina, lecarnidipina; tip diltiazem: diltiazem; tip verapamil: verapamil
3. Substanțe ce interferă cu sistemul renină - angiotensină
a) Inhibitoare ale enzimei de conversie a angiotensinei (IEC): substanțe active ca atare: captopril,
lisinopril; prodroguri: enalapril, perindopril, ramipril,
b) Antagoniști ai receptorilor AT-1 ai angiotensinei II: candesartan, irbesartan, telmisartan,
valsartan
4. Diuretice: tiazide și substanțe înrudite: hidroclorotiazida, indapamid; diuretice de ansă:
furosemid; diuretice antialdosteronice: spironolactona,
 PRINCIPII DE FARMACOTERAPIE - Farmacoterapia HTA se abordează în trepte:
HTA de hotar sau ușoară: Inițial - măsuri nefarmacologice: suprimarea consumului de sare;
limitarea consumului de alcool; regim hiposodat (< 6 g NaCl/zi); aport corespunzător de potasiu (9
mmol/zi), magneziu și calciu; dietă săracă în grăsimi saturate și colesterol; scăderea greutății la
obezi; exerciții fizice; reducerea stresului.
!!!În cazul în care după aplicarea măsurilor nefarmacologice TA nu scade în 4 săptămâni se trece
la tratamentul în trepte:
a) Etapa I-a: monoterapie: de primă intenție: la vârstnici: diuretice, tineri: beta-adrenolitice; de
alternativă, în funcție de patologia asociată: blocante ale canalelor de calciu, alfa1-adrenolitice,
IEC
b) Etapa a II-a: de prima alegere: Diuetic + beta-adrenolitic, Diuretic + IEC; alternativă – funcție
de patologia asociată: blocante ale canalelor de calciu + IEC
c) Etapa a III-a – asocierea de 3 antihipertensive
Durata fiecărei etape este de 4-6 săptămâni. Dozele se cresc gradat până la obținerea
eficacității clinice. În cazul ineficienței într-o treaptă, fie se schimbă antihipertensivul, fie se trece
la o altă treaptă.
La vârstnici: de primă alegere – diuretic tiazidic sau furosemid (în disfuncție renală);
funcție de patologia asociată: IEC în insuficiență cardiacă, blocante ale canalelor de calciu in
cardiopatie ischemică.
!!! În urgențe hipertensive (edem pulmonar acut, encefalopatie hipertensivă, AVC, edem cerebral)
se recomandă reducerea TAs cu 25%, iar a TAd la minim 100mmHg.
Medicamente folosite în urgențe: furosemid.

ASOCIERI de antiHTA
1) Diuretic+ SL: diureticul combate retenția hidrosalină; beta-adrenoliticul scade secreția de renină;
2) Diuretic antialdosteronic + tiazidă sau furosemid: echilibrează balanța potasiului; 

3) IEC + blocante ale canalelor de calciu: IEC reduce incidența tahicardiei si edemului periferic
indus de 
BCC; 

ASOCIERI de antiHTA Contraindicate: 

Verapamil + beta-adrenolitic: deprimare cardiacă; 


 DIURETICE

Clasificare după mecanismul principal de acțiune:

A. Cu mecanism extra renal: au mecanism osmotic- teofilina si cafeina
B. Cu mecanism renal (la nivelul nefronului) = Diuretice saluretice (acționează la nivelul tubilor
renali și inhibă reabsorbția de Na și H2O)
1. Diuretice care acționează la nivelul tubului contort proximal = inhibitori ai anhidrazei
carbonice: ACETAZOLAMIDA (inhibă reabsorbția de Na împreună cu un echivalent
electrochimic de Cl și cu echivalent osmotic de apă și scade formarea și secreția ionilor H)
2. Diuretice care acționează la nivelul porțiunii ascendente a ansei Henle = diuretice de ansă:
FUROSEMID (inhibă co-transport Na/K/2Cl);
3. Diuretice care acționează în porțiunea terminală corticală a ansei Henle și începutul
tubului contort distal
a) diuretice tiazide: HIDROCLOROTIAZIDA;
b) diuretice înrudite cu tiazidele: INDAPAMID;
4. Diuretice care acționează la nivelul tubului contort distal = antagoniști ai aldosteronului:
a) antagoniști pe receptori: SPIRONOLACTONA;
5. Diuretice osmotice: MANITOL = se FG, dar nu se RT și atrage apa prin osmoză;
6. Diuretice antagoniști pe receptorii vasopresinei
Clasificare după DURATA efectului diuretic:
I. Diuretice cu durată lungă (12h): antagoniști pe receptorii aldosteronului și substanțe înrudite
cu tiazidele: SPIRONOLACTONA, INDAPAMID;
II. Diuretice cu durată medie (6-12h): diuretice tiazide: hidroclorotiazida;
III. Diuretice cu durată scurtă (4-6h): diuretice de ansă: FUROSEMID
Clasificare după EFECTULUI ASUPRA IONULUI K:
I. Diuretice care ELIMINĂ ionul K:
a) cu efect intens: diuretice tiazide și diuretice de ansă: HIDROCLOROTIAZIDA, FUROSEMID,
b) cu efect redus: substanțe înrudite cu tiazidele și inhibitori ai anhidrazei carbonice: INDAPAMID,
ACETAZOLAMIDA
II. Diuretice care REȚIN ionul K: antagoniști ai algosteronului (si pe receptor si de efect):
SPIRONOLACTONA;
 Acțiuni farmacodinamice
Retenția hidrosalină: retenție crescută determină creșterea eficacității diureticelor saluretice; 

Proteinuria: hipoproteinemie=scade FG, scade eficacitatea; 

Autolimitarea efectului diuretic = scăderea acțiunii diureticelor ca urmare a eliminării excesive de
electroliți; 

!Efectul anti-HTA apare prin scăderea volemiei și scăderea concentrației Na (efect natriuretic).
Farmacotoxicologia
Efecte secundare:
a) Dezechilibre electrolitice:
- Hiponatremie acută: hTA și somnolență (la doze mari sau la diuretice cu efect
intens – la pacienți cu dietă hiposodată) = se corectează prin adaos de sare; 

- Hipopotasemie și hipoaldosteronism secundar (crește secreția de aldosteron –
mecanism compensator): tulburări de conducere nervoasă, contracții musculare, crește toxicitatea
glicozidelor cardiotonice = se corectează prin adaos de săruri de K sau se administrează diuretice
antagoniști ai aldosteronului; 

- Hiperpotasemie: ataxie, hiperreflectivitate, modificare EKG cu scăderea
frecvenței cardiace și a conducerii atrio-ventriculare = se tratează prin adaos de săruri de Ca (efect
stimulator cardiac), K (efect inhibitor pe inimă și mușchi). 

- Hipomagneziemie: tulburări de conducere nervoasă – la toate diureticele care
elimină K

b) Dezechilibre metabolice: Hiperglicemie, Hiperlipemie, Hiperuricemie, Hiperazotemie: date de
diuretice tiazide
Efecte toxice: Sânge: leucopenie, trombocitopenie; Renale și digestive; Ototoxice – frecvent la
diureticele de ansă 

Efecte alergice: erupții cutanate – frecvent la duretice tiazide, au structură de sulfonamidă
Dependența și efectul rebound: apar mai ales la femei și în ortostatism (reapar edemele la
întreruperea bruscă a tratamentului). 

 Indicații terapeutice
Edem pulmonar acut = oprirea inimii și invadarea plămânilor cu sânge (incompatibil cu
viața) = FUROSEMID i.v. 

IRcronică= FUROSEMID în doze mari (po) 

Ciroză hepatica și hiperaldosteronism secundar=antagonisti ai algosteronului 

Edeme din hiperaldosteronism primar (SindromConn)=antagoniști ai algosteronului 

IR acută, edem cerebral, glaucom acut congestiv=MANITOLi.v. 

HTA – toate formele: ușoară, medie, severă. Toate diureticele (p.o.). De elecție tiazide și
înrudite structural cu tiazidele, iar în crize HTA: furosemid i.v. 

Diabet insipid nefrogen=Diuretice tiazide și înrudite structural cu tiazidele 

Glaucom și alcaloză sanguină=ACETAZOLAMIDA 

Litiază renală oxalică = Diuretice tiazide (!! sunt singurele care stimulează reabsorbția
ionului de Ca la nivelul tubilor renali (celelalte de ex. Furosemid inhibă!!!!) 

Intoxicații cu diverse medicamente sau toxici – FUROSEMID i.v. în doze mari deoarece
forțează diureza

Interacțiuni medicamentoase:
1. Interacțiuni dorite = diuretice care elimină K + diuretice care rețin K(deoarece mențin echilibrul
acestui ion în sânge): furosemid + spironolactonă;
2. Interacțiuni nedorite:

a) AINS și AIS antagonizează efectul diureticelor = retenție hidrosalină (inh. COX, scad sinteza de
PG vasodilatatoare renale)
b) Diureticele tiazide antagonizează efectul hipogicemiantelor și uricozuricelor; pot produce diabet
tiazidic sau hiperuricemie severă
c) Diureticele tiazide potențează toxicitatea glicozidelor cardiotonice și litiului (prin
hipopotasemie);
d) Efectul hipotensor al diureticelor poate fi potențat de vasodilatatoare, deprimante SNC (ex:
alcool), alte anti-HTA
Hidroclorotiazida
- administrare p.o.: L= 2h; D = 8-12h.
Fdin.: anti-HTA: crește eliminarea Na → scade volemia;

- litiază renală oxalică

- diabet insipid nefrogen: scade permeabilitatea pentru apă a tubilor renali → nu se mai produce
reabsorbția apei la acest nivel = apare diureza apoasă
Doza = 25-100 mg (p.o.) cu pauze

!NB Administrarea – dimineața, maxim prânz (NU seara).
Efecte secundare: hiponatremie, hipopotasemie, alcaloză hipocloremică, hiperglicemie,
hiperlipidemie (crește colesterolul total, crește LDL-colesterol, crește VLDL- colesterol, scade
HDL-colesterol); hiperuricemie; hiperazotemie; hipocalciurie cu hiperparatiroidism
- scade volemia →hTA ortostatică, 

- diabet tiazidic

Efecte toxice:
- leucopenie, trombocitopenie, agranulocitoză;
- vomă, anorexie,
pancreatită, alergii cutanate Indicații terapeutice:
- edeme (+/- antagoniști de efecte ai
aldosteronului); - HTA – prima treaptă preferențial;
- diabet insipid nefrogen;
- hipercalciurie
idiopatică;
- litiază renală oxalică 

-
Indapamid = utilizat ca anti -HTA
- inhibă reabsorbția Na/Cl la nivelul tubului contort distal
(efect diuretic);
acțiune vasodilatatoare proprie prin blocarea influxului de Ca în mușchii netezi
vasculari.

!!NB RA asupra K și RA metabolice (glucidic si lipidic) sunt mai scăzute față de
hidroclorotiazidă.
Potență mare 2,5 mg/zi sau 1,5 mg/zi SR (susteined release = eliberare
prelungită), durata 24-36h;
Furosemid - acțiune diuretică intensă prin inhibarea co-transportului Na/K/2Cl și efect
antihipertensiv marcat (în urgențe HTA poate fi utilizat i.v.)
RA: - dezechilibre electrolitice și acido-bazice mai frecvente față de hidroclorotiazidă, induce
clinic deshidratare si hTA ortostatică; - hiperglicemie; - crește calciuria
Indicații terapeutice: - diuretic în toate tipurile de edeme, inclusiv edemele refractare la tratament;
- edeme din urgență (edem pulmonar acut, edem cerebral);
- intoxicații medicamentoase

Potența 40 mg (cp), în edem plmonar doza poate să meargă 400 mg.
Spironolactona
- biodisponibilitatea p.o. redusă datorită biotransformării intense, dar la etapa I de metabolizare
rezultă doi metaboliți activi: canrenona și acid canrenonic.
- efect diuretic slab: latență lungă peste 24h, efect maxim în 2-3 zile, durata 2-3 zile după
întreruperea tratamentului
- antiHTA
- anabolizant și virilizant Indicații terapeutice:
- edeme cu hiperaldosteronism primar sau secundar doze 25-100 mg - edeme refractare +
furosemid
- corectarea hipopotasemiei date de diureticele care elimină K.

BLOCANTE ALE CANALELOR DE CALCIU

Clasificare după specificitatea de organ:

a) Predominant vasodilatatoare arteriolare (antihipertensive): tip nifedipină;

b) Predominant vasodilatatoare coronariene: tip diltiazem;

c) Predominant deprimante cardiace, pe miocardul contractil și pe țesutul nodal (antiaritmice):tip
verapamil.
Efecte farmacologice:
a) vase: vasodilatație coronariană: crește fluxul sanguin coronarian (efect antianginos),
vasodilatația arterelor periferice, scade rezistența periferică, scade TA (efect antiHTA) crește
circulația cerebrală
b) miocard: efect inotrop negativ: scade forța de contracție, scade debitul cardiac, efect cronotrop
negativ, efect dromotrop negativ: scad travaliul cardiac și consumul de oxigen (efect antianginos)


Efect antiaritmic: consecința a deprimării țesutului nodal: verapamil>diltiazem>nifedipină 

Farmacoterapie:
1) HTA: Nifedipin: prin scăderea rezistenței periferice si verapamil deprimarea debitului cardiac
2) Angina cronică si vasospastică: diltiazem, nifedipin, verapamil
3) Tahiaritmii supraventriculare: tahicardie atrială, flutter, fibrilație atrială: verapamil, diltiazem
Indicații ca antiHTA:
Monoterapie inițială la vârstnici. Asocieri cu alte antiHTA în treptele 2 – 3. 

Indicație de elecție în HTA asociată cu: Angină pectorală, Tahiaritmii supraventriculare
(verapamil), Insuficiență circulatorie periferică, vasospasm, Insuficiența renala cronică (nu
diminuă circulația renală), Astm bronșic (brohodilatație), Diabet (nu influențează profilul lipidic),
Dislipidemii (au și efect antiaterogen), Sarcină (scad contracția miometrului gravid).
CI: bloc atrioventricular grad 2-3: verapamil, diltiazem; insuficiență cardiacă congestivă:
verapamil, diltiazem

Reprezentanti: nifedipin, diltiazem, verapamil

Nifedipina
Farmacocinetica: absorbție crescută p.o. și sublingual (90%), biotransformare hepatică cu
variabilitate, difuziune crescută în țesuturi, prin placentă (nu este teratogenă); difuziune în laptele
matern
Farmacodinamie: arteriolodilatator, scade postsarcina cu efect antihipertensiv;
coronarodilatator cu efect antianginos; deprimare cardiacă redusă pe miocardul contractil și
excitoconductor (nu este contraindicată în bloc A-V grd.I); tahicardie reflexă;
Farmacotoxicologie: hTA ortostatică, cefalee, bufeuri vasomotorii → consecința
vasodilatației, tahicardie, palpitații, nervozitate, tulburări de somn, senzație de oboseală musculară,
greață (frecvență mare: 10%).
Indicatii: Toate formele de HTA, ca monoterapie sau în asocieri.
De elecție în HTA asociată cu: boală coronariană sau astm, angină vasospastică, angină cronică
stabilă, insuficiență cardiacă cu HTA.
!!!! dozele se reduc în insuficientă hepatică, insuficiență renală, asociere cu inhibitori
enzimatici (cimetidină)
Diltiazem
 Farmacocinetica: Biodisponibilitate orală crescută, Biotransformare hepatică, Metabolit
activ O-dezacetil diltiazem
Farmacidinamie: Deprimă miocardul contractil si excito-conductor, produce coronaro-
dilatație
Antianginos: angină vasospastică, angină cronică stabilă
Antiaritmic: tahi-aritmii supraventriculare
Doze: 30-90mg/zi
CI: Bloc atrio-ventricular grad1-3, insuficiență cardiacă, asociere cu beta-adrenolitice.
Verapamil
Farmacocinetica: absorbţie p.o. bună (peste 90%) şi rapidă; biotransformare hepatică
intensă cu efect înalt al 1-lui pasaj hepatic şi variabilitate mare interindividuală; 

Farmacodinamie: acţiune deprimantă cardiacă (ţesutul nodal >> miocardul contractil); acţ
vasodilatatoare mai mică (comparativ cu acţiunea deprimantă pe ţesutul nodal); efect antiaritmic;
efect antianginos; efect antihipertensiv. Efectul antiaritmic este consecinţa acţiunii deprimante
asupra miocardului excitoconductor nodal, precum şi reducerii nevoii de oxigen a miocardului ca
urmare a acţiunii deprimante cardiace.

INHIBITOARE ALE ENZIMEI DE CONVERSIE A ANGIOTENSINEI (IEC)

Farmacocinetica: Absorbție p.o. bună scăzută de alimente pentru substanțele active ca

atare sau neinfluențată pentru prodroguri
Prodrogurile se activează prin dezesterificare: distribuție largă în țesuturi (nu în SNC),
Concentrația plasmatică maximă este atinsă la aproximativ o oră pentru substanțele active ca atare
și respectiv 4 ore pentru prodroguri. Timpul de înjumătățire al prodrogurilor este mare (se
administrează în priză unică).
Farmacodinamie: arteriolodilatație cu scăderea rezistenței periferice și a post sarcinii; efect
antihipertensiv (scad TA diastolică > sistolică); ameliorarea performanței inimii (scad postsarcina);
efect cardioprotector, în insuficiență cardiacă stângă; dilatarea arteriolelor glomerulare cu creșterea
fluxului sanguin renal (nu modifică filtrarea glomerulară); nu modifică frecvența cardiacă și debitul
cardiac.
 Farmacotoxicologie:
hTA intensă la începutul tratamentului, în special la prima doză;
efectul este favorizat de: asocierea cu un diuretic, dieta hiposodată, insuficienţă renală; tuse uscată
şi obstrucţie nazală (prin exces de bradikinină şi PG); tulburări de gust (disgeuzie) → gust metalic
mai ales în primele 3 luni si în cazul utilizării de doze mari; erupţii cutanate: pruriginoase,
maculopapuloase, mai ales în prima lună; edem angioneurotic sever (rar); insuficienţă renală,
reversibilă (mai ales bolnavi cu riscuri, este favorizată de tratament diuretic intens); hiperkaliemie
(prin scăderea secreţiei de aldosteron); sanguine: neutropenie, leucopenie, anemie aplastică; SNC:
depresie, oboseală, excitație
CI: sarcină, hiperpotasemie
Indicatii: HTA + insuficiență cardiacă; HTA + disfuncția ventriculului stâng; HTA + post
infarct de miocard;
HTA +boli cardiovasculare periferice; HTA + nefropatie diabetică
Asocieri utile:
Biterapie: IEC + diuretic tiazidic sau blocant al canalelor de calciu 

Triterapie: IEC + diuretic tiazidic sau blocant al canalelor de calciu + beta-adrenolitic sau
simpatolitic central (cazuri severe) 

Farmacografie:
1. inițial doze mici: 1/2-1/4 din doza obișnuită.
2. se întrerup medicația diuretică și dieta hiposodată inițială cu 2-3 zile înainte
3. asocierea IEC – diuretice se începe cu doze mici de diuretic
4. contraindicată asocierea cu diuretice antialdosteronice → hiperpotasemie
La bolnavii cu risc se monitorizează funcția renală și se întrerupe tratamentul la diminuarea funcției
renale.
Reprezentanti: Captopril, Lisinopril, Enalapril, Perindopril, Ramipril

Atagoniști AT-1: SARTANI: Candesartan, Telmisartan, Irbesartan, Valsartan

Efecte farmacodinamice: Rezultate prin blocarea receptorilor AT-1 din mușchii netezi
vasculari, miocard, creier, rinichi, corticosuprarenala medulară: Vasodilatație, Crește excreția de
Na/apă, Scade volemia, Hiperpotasemie;
Reactii adverse: hTA, Hiperpotasemie, Scad funcția renală, stenoza bilaterală a arterei
renale
 Farmacoterapie: HTA, Insuficiența cardiacă, Cazuri de tuse la IEC

•! eficiența clinică apare după 2-6 săptămâni de tratament.

Insuficienţa cardiacă

Deficit de pompă cardiacă şi disfuncţie sistolică însoţită de scăderea fluxului de sânge la

organe.
Tipuri de insuficienta cardiaca
IC stângă – manifestată prin stază pulmonară, congestie, dispnee, astm cardiac. Apare ca urmare
a: Leziunilor ventriculului stâng; Valvulopatiilor; Hipertensiunii arteriale;
IC dreaptă – manifestată prin tulburări în mica circulaţie. Apare ca urmare a: Bolilor pulmonare
cronice; Valvulopatiilor;
IC globală – manifestată prin tulburări în marea circulaţie: rinichi de stază (cu albuminurie), stomac
de stază, edeme etc.
Clasificarea NYHA
Clasa I – asimptomatică;
Clasa II - simptomatică, cu uşoară limitare a activităţii fizice obişnuite;
Clasa III – simptomatică cu limitarea marcată a activităţii fizice;
Clasa IV – simptomatică cu dispnee de repaus;
Tratamentul IC vizează: Corectarea deficitului de pompă cardiacă; Reducerea presarcinii şi
postsarcinii; Corectarea tahicardiei;

Clasificarea medicamentelor active in IC

I. Medicamentele inotrop pozitive: stimulează forța de contracție și ameliorează deficitul de pompă
cardiacă- glicozizi cardiotonici
II. Inhibitorii enzimei de conversie (IEC) şi blocanţii receptorilor AT – 1 ai angiotensinei
III. Vasodilatatoare
IV. Beta – blocante (bisoprolol, carvedilol, metoprolol etc
V. Diuretice:

Glicozide cardiotonice
Stimulatoare pe miocardulcontractil: Inotrop pozitiv, Batmotrop pozitiv, Tonotrop pozitiv
Inhibitoare pe miocardul excitoconductor: Cronotrop negativ, Dromotrop negativ
Sunt medicamente cu indice terapeutic mic, iar reacţiile adverse sunt favorizate de supradozare
Reacţiile adverse ale digitalicelor sunt: Cardiace: bradicardie sinusală, bloc atrio
ventricular, extrasistole bigeminate, fibrilaţie ventriculară, Digestive: anorexie, greaţă, vomă,
diaree, dureri abdominale; Neurologice şi psihice: astenie, somnolenţă, cefalee, confuzie,
halucinaţii; 

Oculare: tulburări de vedere (halouri cu margini albe) 

Contraindicaţii: bradicardie sinusală; bloc A-V; tahicardie ventriculară; cardiomiopatie
obstructivă, cardiomiopatie hipertrofică. 

Precauţii: la vârstnici se administrează doze mai mici (reducerea epurării); la nou nou
născuţi şi prematuri (miocardul este mai sensibil) - se reduc dozele; la copii, sensibilitatea
miocardului este mai mică se cresc dozele; insuficienţa hepatică reduce epurarea digitoxinei (se
reduc dozele); insuficienţa renală reduce epurarea digoxinei (epurare predominant prin renală) - se
reduc dozele; hipopotasemia şi hipomagneziemia cresc riscul aritmiilor ectopice; hiperpotasemia
creşte riscul bradicardiei sinusale şi a blocului AV; 


Digoxina
Farmacocinetică: liposolubilitate mare cu absorbţie orală 95-100%; legare de proteinele
plasmatice 95-97%; T 1/2 foarte lung (6-7 zile) – prezintă tendinţă mare de acumulare în organism;
epurare majoritar, prin biotransformare hepatică (>80%);
Farmacoterapie: IC clasele II/III/IV;
!!!!Se reduc dozele in insuficienţa hepatică;
Tratamentul de atac - Compensarea apare când în organism se acumulează o cantitate de digitoxină
LP14

MEDICAMENTE CU ACŢIUNE LA NIVELUL TUBULUI DIGESTIV

CLASIFICAREA STIMULATOARELOR SECREŢIEI GASTRICE

Stimulatoarele receptorilor H2 – histamina 


Stimulatoare nespecifice – alcoolul etilic 

Histamina: medicație utilă în scop diagnostic pentru testarea capacității secretorii gastrice; 

Alcoolul etilic
– Concentrațiile de 5 – 10% stimulează secreția gastrică
– Concentrații de paste
20% scad secreția de acid și de pepsină – Cele peste 40% produc iritație gastrică 


ANTIULCEROASE
Definiţie – Sunt medicamente care favorizează vindecarea ulcerului și previn recăderile.
Ulcer – afecțiune cronică ce evoluează cu perioade de reactivare și remisiune
Ulcer activ = durere (foame ulceroasă, tranzit accelerat, hemoragii gastrice sau hematemeză)
Factori implicați în apariţia ulcerului gastroduodenal:
a) Creșterea factorilor agresivi: HCl, Pepsina, Acizi biliari (efect tensioactiv cu efect detergent
asupra lipidelor membranare), Helicobacter pylori (bacterie gram negativă care crește în ulcerul
duodenal; prezintă transmitere fecal-orală sau din surse de apă infestată; secretă enzime
patogene); Medicamente ulcerigene: antiinflamatoare steroidiene și nesteroidiene
b) Scăderea factorilor de apărare: Scăderea PGE2 citoprotectoare; Factorul de creștere
epidermic

CLASIFICAREA MEDICAMENTELOR ANTIULCEROASE

A. Medicamente ce reduc factorii agresivi
-Antiacide

-Inhibitori ai secreției gastrice:
Antihistaminice H2 – blochează receptorii H2 (cimetidina, ranitidina, famotidina)
Inhibitoarele pompei de protoni – scad transferul activ al H în cavitatea gastrică prin
inhibiția ATP-azei Na/K (omeprazol,pantoprazol, esomeprazol)
B. Medicamente care cresc factorii de apărare
-Protectoare ale mucoasei și stimulatoare ale regenerării: Sucralfat
C. Medicație etiopatogenică
-AB antihelicobacter: ampicilina, amoxicilina, claritromicină, metronidazol

ANTIHISTAMINICE H2
Mecanism de acţiune: Blochează receptorii H2 din celulel parietale gastrice;
Scad secreția gastrică: scade HCl, pepsina, volumul secreției;
Inhibă secreția gastrică bazală și stimulată prin histamină, pentagastrină,
alimente, cafeină, etc.
Ranitidina: Absorbție orală bună; frecvență redusă a RA (discrazii sanguine, creșteri
reversibile ale transaminazelor, efect antiandrogenic redus). Induce inhibiție enzimatică mai
slabă a SOMH

-În ulcergastric-duodenal – 300 mg/seara, timp de 1,5 – 2 luni

INHIBITOARELE POMPEI DE PROTONI

Mecanism de acţiune: ATP-aza H/K din celulele parietale gastrice induce eflux de
protoni în lumenul gastric și influx de K. Substanțele sunt inactive ca atare și se transformă la
formă activă în mediul acid de la nivelul canaliculelor secretorii gastrice, inhibând pompa.
Omeprazol
Fcin: condiționat sub formă de comprimate enterosolubile deoarece este degradat de HCl din
stomac; Biodisponibilitatea orală crește pe măsura scăderii acidității gastrice;
Acțiuni
- Scade predominant secreția gastrică acidă (secreția de pepsină este puțin influențată) 

- Scade secreția gastrică cu 90% după o săptămână de tratament 

- Activitatea pepsinei este influențată (scade) pe parcursul tratamentului din cauza creșterii pH
- În tratament prelungit (peste 2 luni) crește secreția de gastrină (de 10 ori) din cauza scăderii
secreției acide 

RA: 

a) Efect de rebound
b) Efecte secundare
- Favorizarea dezvoltării intragastrice a bacteriilor, din cauza creșterii pH-ului 

- Digestive: greață, diaree, constipație 

c) Fotosensibilizare: erupții cutanate, angioedem, șoc anafilactic 

Fter-Fgraf:
- Ulcer duodenal evolutiv – 20 mg/zi, timp de 1 lună 

- Ulcer gastric evolutiv – 20 mg/zi, timp de 1 – 2 luni 

- Esofagita de reflux – timp de 1 – 2 luni 

- Sindrom Zolinger-Ellison 80 mg/zi (2 prize) 

Esomeprazol
Izomerul S al omeprazolului; 40 mg/zi, timp de 1 lună în ulcer; 20 mg x 2/zi în ulcer HP-pozitiv
(+ 1 g amoxicilină x 2/zi + 500 mg claritromicină x 2/zi) timp de 7 zile 

Pantoprazol 

Inhibiție enzimatică a SOMH redusă; Ulcer gastric sau duodenal – 20 – 40 mg/zi timp de 2
luni -Esofagita de reflux – 40 – 80 mg/zi 


MEDICAMENTE CU ACTIUNE LA NIVELUL STOMACULUI ACTIVE ASUPRA

MOTILITATII
VOMITIVE
Voma = act reflex ce constă în evacuarea bruscă, prin cavitatea bucală, a conținutului
stomacului și duodenului.
Patologii ce induc simptome de vomă:
- Digestive: gastroduodenite, ulcer gastro-duodenal, colecistită, cancer digestiv 

- Traumatisme craniene, hipertensiune intracraniană 

- Tulburări vestibulare: sindrom Meniere, rău de mișcare 

- Postoperator, postanestezie, etc. 

- Medicamente: chimioterapice antitumorale, antiparkinsoniene dopaminergice –
levodopa, bromocriptina, morfinomimetice, digitalice, tetracicline. 

Complicații ale vomei prelungite:
- Tulburări hidrice, electrolitice, acido-bazice (deshidratare, hipokaliemie, alcaloză) 

- Agravarea patologiilor cronice: insuficiență cardiacă, infarct miocardic 

- Hemoragii digestive, rupturi esofagiene 

Se administrează în intoxicații (primele 3 ore), se practică voma prin iritație faringiană, cu
spălătură și aspirație gastrică. 
NU se folosesc în cazul ingestiei de substanțe caustice, la
cardiaci, gravide, vârstnici !! 

ANTIVOMITIVE: Medicamente simptomatic patogene care combat voma
A) Antivomitive centrale
- Antagoniști dopaminergici (D2): metoclopramid, domperidon 

- Antagoniști serotoninergici (5HT3): ondansetron, granisetron
- Antihistaminice (H1): prometazina
B) Antivomitive periferice
- Anestezice locale: anestezina, lidocaina

- Carminative vegetale: melisa, anason, fenicul, mentă
Farmacoterapia VOMEI: Eficacitatea depinde de clasă.
Scade în ordinea: anti 5HT3 > anti
D2 > anti H1 > anestezice locale > carminative.
Antivomitivele se prescriu funcție de etiologia vomei:
- Se combate voma periculoasă pentru pacient
- În tulb.digestive, biliare, hepatice - metoclopramid
- Indusă de citostatice – antagoniști 5HT3 (ondansetron, granisetron)
- Indusă de antiparkinsoniene – domperidon
- Indusă de sarcină: piridoxină 50 mg x 3/zi, metoclopramid 10 mg x 3/zi 


Metoclopramid
Fcin: absorbție mare, biotransformare hepatică prin sulfo- și glucurono-conjugare (variabilitate
mare), distribuție largă în țesuturi, traversează BHE, placenta, trece în laptele matern
Fdin:
- efect antivomitiv (antiD2)
- efect propulsiv prin mecanism colinergic (crește eliberarea de acetilcolină la niv. sinapselor
neuroefectoare digestive), prin antagonism D2 și prin agonism 5HT4
- produce creșterea tonusului sfincterului cardia, relaxarea sfincterului piloric, stimulează
peristaltismului stomacului, esofagului și intestinului subțire
- stimulează secreția de prolactină (efect antiD)
- efecte neurologice extrapiramidale
Ftox:
- SNC: somnolență, agitație, anxietate
- digestive: diaree, dureri abdominale (efecte colinergice)
- neurologice extrapiramidale: apar frecvent la copii și persoane tinere - spasm, distonie
linguală, facială, la membre, diskinezie tardivă
- ginecomastie, scădere libidou, galactoree, amenoree (efectul creșterii prolactinei)
Contraindicaţii
- obstrucție mecanică,
ileus, cancer mamar (din cauza creșterii secreţiei de prolactină).
Fterapie/Fgrafie:
- antivomitiv în toate tipurile de vărsături
Adulți: 10 mg x 3/zi, înainte de masă cu 30 minute, p.o./i.m./i.r./i.v. Copii peste 3 ani: 2 – 5 mg
(1 – 3 ori/zi)
Interacțiuni:
- crește absorbția digestivă pentru paracetamol, tetracicline, levodopa
- scade absorbția digestivă a penicilinei V, digoxinei
- efectul sedativ al metoclopramidului este potențat de deprimante SNC

Domperidon
Asemănător din punct de vedere farmacodinamic cu metoclopramid, dar cu RA extrapiramidale
și de creștere a secreției de prolactină mai reduse .
IT:
- sindrom dispeptic complex din refluxul gastroesofagian, esofagită
- de elecție în greață și vărsături induse de antiparkinsoniene dopaminergice (levodopa,
bromocriptina), maxim 3 luni
Adulți: 10 – 20 mg x 3/zi, înainte de masă cu 30 minute, p.o.
Copii peste 5 ani: 0,2 – 0,4 mg/kg
p.o. sau 4 mg/kg/zi rectal, la 8 ore
Ondansetron
Blochează receptorii 5HT3. De elecție pentru profilaxia grețurilor și vomei induse de citostatice
și de radioterapie
RA: constipație sau diaree,cefalee

- la adm.i.v.: hTA, tulburări de vedere tranzitorii, aritmii, convulsii
 MEDICAMENTE CU ACTIUNE LA NIVELUL INTESTINULUI ACTIVE ASUPRA
MOTILITATII
DIAREE = scaune cu consistență scăzută (moi sau apoase). Este manifestarea clinică a
dezechilibrului fiziologic între cantitatea de apă și de electroliți secretată digestiv și cantitatea
absorbită.
Cauze: Digestie incompletă,Sindroame de malabsorbție, Inflamații: enterite, enterocolite,
Dismicrobism intestinal: AB cu spectru larg -Infecții digestive: microbiene, virotice, parazitare
Forme de diaree; Diaree acută apoasă, Diaree persistentă, cronică (peste 3 săptămâni) 


ANTIDIAREICE = medicamente care măresc consistența și scad volumul și numărul

scaunelor 

Clasificare după locul și mecanismul de acțiune:
A) Simptomatic-patogene

1) antipropulsive opioidergice (agoniști pe receptori μ intestinali): codeină, loperamid

2) adsorbante și protectoare: săruri de Ca, săruri de Bi, diosmectita, pectine
3) antiinflamatoare intestinale: sulfasalazina
B) Antidiareice de substituție: soluții de electroliți pentru rehidratare, enzime digestive:
gastrice, intestinale, pancreatice, microorganisme sintetizatoare de acid lactic: L. acidophilus,
L. casei, S. boulardi
C) Antidiareice etiotrope:
– Antibiotice: nistatina, rifamixin (Normix)
- Chimioterapice etiotrope: furazolidon, clorchinaldol

Farmacoterapia diareei
Diareea acuta: Rehidratare cu soluții de electroliți pe cale orală sau parenterală, Dietă fără
solide și lapte (la sugar se menține alăptatul), Tratament medicamentos simptomatic-patogenic
sau etiologic cu durată de peste 24 ore
Diaree cronică: Corectarea dezechilibrului electrolitic și acido-bazic
-Tratament medicamentos: Antipropulsive opioidergice (loperamid), Adsorbante și
protectoare (diosmectita) pt. creșterea consistenței scaunului 


Cind.: antidiareice opioidergice și PSLitice se contraindică în diareea infecțioasă și diareea
indusă de AB cu spectru larg
Loperamid
-Potență mare: 2 mg loperamid = 30 mg codeină fosfat
-Risc de farmacodependență neevidențiat – t1/2 lung, 11 ore la adm.unică, 16 ore la
adm.repetată
IT: - Diaree acută – 4 mg, apoi 2 mg după fiecare scaun (max. 16 mg/zi)
- Diaree cronică: 2 mg de 1 – 3 ori/zi
Diosmectita (aluminosilicat natural) - protejează mucoasa, adsoarbe gazele, iritanții, toxinele
microbiene

IT: diareea acută și cronică la adult, diaree acută la copil, din prima zi de viață - sindromul de
colon iritabil
Sulfasalazina: absorbție redusă (aprox. 15%) în intestinul subțire
RA: - alergice, - SNC: amețeli, tinitus, - digestive: greață, hiposalivație, etc.
! Se monitorizează
funcția hepatică și renală.
IT: - colopatii acute și cronice - colita ulceroasă
- boala Crohn
- poliartrita reumatoidă
Per os: preparate enterosolubile Intrarectal: clisme sau supozitoare

LAXATIVE PURGATIVE

Constipația = sindrom caracterizat prin scăderea tranzitului intestinal (scaune la intervale mai
mari timp de 1 -2 săptămâni); consistența scaunelor este crescută.
Cauze:
a) Funcționale
- pasagere – alimentație fără fibre vegetale
- habituale – lipsa educației de formare a reflexului regulat de scaun
- constipația rectală - neevacuarea scaunului când resturile trec din sigmoid în rect
b) Leziuni ale plexului mezenteric
c) Mecanice: tumori, stenoze, malformații congenitale la nivel sigmoidian
Constipația cronică antrenează apariția hemoroizilor, a fisurilor anale, astenie (prin absorbția
toxinelor colibacilare).
Laxative = medicamente care produc un scaun normal ca și aspect și consistență după 8-12h.
Purgative = produc eliminarea întregului conținut intestinal, în 2 – 6 ore (latența). După
purgativ sunt 1 – 3 zile fără scaun.
Clasificare după mecanism
a) Laxative de voum – măresc volumul conținutului intestinal și au efect calmant pe mucoasă.
Pot fi: substanțe mucilaginoase: semințe de in, tărâțe de grâu (1 g reține 20 g apă). Ca RA pot
produce flatulență și obstrucție intestinală.
b) Purgative osmotice – fluidifică și cresc volumul conținutului intestinal
- lactuloză: administrată per os este transformată în acid lactic și acetic; diminuă flora intestinală
producătoare de amoniac
- macrogol (Forlax, Fortrans)
c) Purgative de contact, iritante, stimulatoare ale peristaltismului intestinal
- ale intestinului
subțire: ulei de ricin, bisacodil
RA: - la administrare prelungită produc iritații ale mucoaselor cu colici, diaree
- hipokaliemie
(astenie)
- boala laxativelor (deshidratarea cu scădere ponderală, astenie datorată
hipokaliemiei) - reacții alergice (fenolftaleina)
- efect teratogen (podofilina)
d) Laxative emoliente și lubrifiante – formează un film la suprafața mucoasei cu efect
emolient și lubrifiant favorizând înaintarea conținutului intestinal: ulei de parafina
Ca RA pot produce flatulență și obstrucție intestinală
Fterapia constipației
Măsuri igieno-dietetice: Alimente bogate în fibre, Dietă bogată în lichide, Mișcare, exerciții
fizice
Farmacoterapia constipației
– laxativele se administrează seara la culcare, în constipația cronică sau bolnavi de hernie, fisuri
anale, hemoroizi, etc;
– purgativele se administrează dimineața pe nemâncate, în constipația acută, intoxicații,
examene radiologice pe tubul digestiv, după antihelmintice
Cind: apendicită, peritonită, abdomen acut, obstrucție intestinală, sarcină și alăptare
(antracenozide, rezine)
Atenție la cardiaci, hipokaliemia crește toxicitatea cardiotonicelor !
Diuretice
(i) tiazide și substanțe înrudite: hidroclorotiazida, indapamid
(ii) de ansă: furosemid,
(iii) antialdosteronice: spironolactona

Beta-adrenolitice:
(i) neselective:
propranolol, oxprenolol, sotalol, timolol
(ii) selective beta-1: atenolol, metoprolol, betaxolol, celiprolol, bisoprolol

Blocante ale canalelor de calciu:

(i) tip nifedipină: nifedipina, felodipina, amlodipina, lecarnidipina
(ii) tip diltiazem: diltiazem
(iii) tip verapamil: verapamil

Inhibitoare ale enzimei de conversie a angiotensinei (IEC):

(i) substanțe active ca atare: captopril, lisinopril
(ii) prodroguri: enalapril, fosinopril, perindopril, ramipril, zofenopril

Antagoniști ai receptorilor AT-1 ai angiotensinei II:

candesartan, irbesartan, eprosartan, losartan, telmisartan, valsartan

Glicozide cardiotonice: digoxina