CURS 1

NOTIUNI DE BAZA

Farmacologia este o ştiinţă biomedicală, care studiază medicamentele în relaţie cu

sistemele şi organismele vii. Din punct de vedere etimologic termenul derivă din cuvintele
greceşti “pharmakon” – medicament, otravă şi “logos” – ştiinţă.

Farmacologia cuprinde 6 ramuri principale, unele cu caracter fundamental, iar altele cu

caracter aplicativ.

- Farmacocinetica studiază “mişcarea” medicamentelor în organism, respectiv

absorbţia, distribuţia, metabolizarea şi eliminarea.

- Farmacodinamia studiază fenomenele care se produc în urma interacţiunii dintre

medicament şi organism, respectiv efectele. Farmacodinamia generală constituie
partea teoretică a farmacologiei care se ocupă cu regulile generale de acţiune ale
medicamentelor. Farmacodinamia specială explică acţiunea medicamentelor asupra
diferitelor aparate şi sisteme.

- Farmacotoxicologia studiază manifestările produse de administrarea greşită sau

accidentală a medicamentelor şi de combatere a efectelor produse, precum şi reacţiile
adverse ale medicamentelor.

- Farmacografia stabileşte regulile de prescriere a medicamentelor.

- Farmacoterapia studiază modul de administrare a unui medicament, indicaţiile,

contraindicaţiile.

- Farmacoepidemiologia cuprinde măsurile de precauţie menite să evite sau să

diminueze posibilele efecte nedorite ale medicamentelor. Aceasta mai include şi
farmacovigilenţa, care are ca obiect examinarea, înregistrarea, validarea şi evaluarea
reacţiilor adverse medicamentoase de către personalul medical care efectuează
farmacoterapia.

Farmacologia clinică reprezintă etapa de evaluare clinică a unui medicament care a trecut
examenul evaluărilor experimentale pe animale, se execută pe voluntari sănătoşi sau pe
bolnavi, respectându-se anumite principii etice.

Din punct de vedere didactic farmacologia se clasifică în 2 părţi:

- farmacologia generală – studiază aspectele generale ale relaţiilor dintre medicament şi

organism, urmărind evidenţierea legilor obiective pe baza cărora au loc aceste relaţii.
Cuprinde noţiuni generale de farmacodinamie, farmacocinetică, farmacotoxicologie.

- farmacologia specială – cuprinde studiul analitic al diferitelor grupe de medicamente,

pe aparate şi sisteme (conform principiului ATC – anatomic, terapeutic, chimic).
 NOŢIUNI GENERALE DESPRE MEDICAMENT

Definiţia medicamentului – orice compus chimic pur sau produs complex, care datorită
acţiunii exercitate asupra organismului, poate fi folosit pentru diagnosticul, prevenirea,
tratamentul şi ameliorarea bolilor.

Originea medicamentelor:

- vegetală: morfina, atropina, digoxinul;

- animală: hormoni (insulina porcină, bovină) ; enzime (tripsina, amilaza);

- minerală: sulfatul de magneziu, un purgativ;

- semisintetice: unele antibiotice (penicilina G);

- sintetice: chimioterapicele, sulfamidele antibacteriene, etc.

Preparatele medicamentoase (formele medicamentoase)

Preparatele medicamentoase au următoarea compoziţie generală:

1. substanţa sau substanţele active principale - responsabile de efectul terapeutic.

2. substanţele adjuvante - care au rolul de a intensifica efectul substanţei active principale

sau de a contracara sau atenua unele efecte nedorite ale acesteia

3. substanţele cu rol corectiv - folosite pentru ameliorarea proprietăţilor organoleptice

necorespunzătoare ale substanţelor active principale şi adjuvante (ex. edulcoranţi
pentru corectarea gustului, aromatizanţi pentru corectarea mirosului, coloranţi).

4. excipientul - o substanţă inertă cu rol de completare a cantităţilor şi de înglobare a

tuturor celorlalte ingrediente. În cazul preparatelor lichide se numeşte vehicol.

5. substanţele ajutătoare tehnice - conservanţi, emulgatori, antiagreganţi, stabilizanţi.

Clasificarea preparatelor medicamentoase:

a) după starea de agregare : - solide

- semisolide şi moi
- lichide
- gazoase
b) după calea de administrare :

- pentru uz extern – care se aplică pe tegumentele şi mucoasele accesibile. Cele

preparate în farmacie au eticheta albă cu chenar roşu.

- pentru uz intern care se administrează prin înghiţire sau per os. Cele
obţinute în farmacie au eticheta albă cu chenar albastru.

- pentru administrare parenterală sau injectabile: injecţiile şi perfuziile.

c) după modul de prescriere şi preparare

• magistrale - se prepară în farmacie după prescripţia medicului, având o

compoziţie individualizată, indicată de reţetă. Ex. pilulele, poţiunile.

• oficinale - se prepară în farmacie după modul de preparare prevăzut de

farmacopee. Pot fi folosite ca atare sau intră în compoziţia preparatelor
magistrale. Ex. tincturile, infuziile.

• tipizate (specialităţile farmaceutice) - se prepară în formă finită pe scară

industrială în fabricile de medicamente, fiind eliberate bolnavilor în farmacii.
Au compoziţie fixă, aspectul exterior, ca formă, culoare şi ambalaj este
constant.

d) după intensitatea acţiunii

• toxice şi stupefiante (stupefiantele pot determina dependenţă de tipul

toxicomaniilor). În Farmacopee se găsesc în tabelul cu denumirea generică
“Venena”. Trebuie păstrate în dulap special cu uşi duble, sub cheie. Recipientele
care le conţin au etichete cu inscripţie albă pe fond negru. Se eliberează cu
semnul cap de mort şi/sau menţiunea “otravă”.

• puternic active - în doze mici au efecte terapeutice bine definite, dar în doze
mari determină intoxicaţii primejdioase. Sunt enumerate în Farmacopee în
tabelul “Separanda”. În farmacie se păstrează în dulap separat, recipientele
având eticheta cu inscripţia roşie pe fond alb.

• anodine (obişnuite) - au efecte de intensitate slabă, se păstrează în farmacii în

recipiente etichetate cu inscripţie neagră pe fond alb.
 Denumirea medicamentelor
1. Denumirea chimică – indică structura chimică a produsului. De multe ori este
complicată, fiind folosită numai pentru compuşii cu structură simplă, de obicei
anorganici, pentru care funcţionează ca denumire ştiinţifică. Ex. sulfatul de magneziu.

2. Denumirea comună internaţională (DCI) – este recomandată de OMS, derivă uneori

din denumirea chimică, este scurtă şi se foloseşte ca denumire ştiinţifică a substanţelor
medicamentoase. Ex. pornind de la denumirea chimică de “metil-propil-propandiol
dicarbamat” s-a stabilit denumirea comună internaţională de meprobamat (DCI).

3. Denumirea oficinală – este prevăzută de Farmacopee în limba latină. Se foloseşte

pentru prescrierea reţetelor magistrale. Uneori coincide cu DCI.

4. Denumirea comercială – de obicei este fantezistă, nu are nici o legătură cu DCI, sau
poate sugera efectul substanţei respective. Este înregistrată şi patentată, fiind stabilită
de compania farmaceutică producătoare. Denumirile comerciale reprezintă patente
referitoare la medicamentele în formă finită (substanţa activă şi forma farmaceutică).
Ex. Hipopresol®, Enap®, Dormicum .