Medicină Dentară_Farmacologie

Farma_MD3_L.p. 1

1. Farmacologie - generalități
2. Denumirea medicamentelor
3. Forme farmaceutice solide
4. Forme farmaceutice semisolide

1. FARMACOLOGIE - GENERALITĂȚI
Farmacologia este știința care studiază interacțiunile dintre medicament și sistemele biologice.
Etimologic, denumirea provine de la 2 cuvinte din limba greacă - ”pharmacon”, în traducere
medicament și ”logos”, în traducere știință.
Medicamentul este o substanță sau o asociere de substanțe utilizată pentru profilaxia,
tratamentul sau diagnosticul bolilor.
Vom defini și vom prezenta detalii despre următoarele noțiuni:
- substanță medicamentoasă,
- substanță ajutătoare,
- formă farmaceutică (formă medicamentoasă).
Substanța medicamentoasă este o substanță pură din punct de vedere chimic care administrată
în organsim produce efect farmacodinamic.
Clasificarea substanțelor medicamentoase
A. După intensitatea efectului farmacodinamic – se disting 3 clase (categorii):
a. substanțe medicamentoase obișnuite - se mai numesc anodine;
b. substanțe medicamentoase puternic active – sau substanțe din categoria
”SEPRANDA”.
Au doză maximă și se păstrează în farmacie într-un dulap special pe care există
inscripția ”Separanda”. De regulă se eliberează pe bază de rețetă.
**Doza maximă – este o doză care nu trebuie depășită. În general există doză maximă
pentru o dată (pentru o administrare) și doză maximă pe 24 de ore (multe dintre substanțe
administrându-se de mai multe ori pe zi).

1
 c. substanțe medicamentoase foarte puternic active, toxice și stupefiante.
Aceste substanțe au doză maximă. Se păstrează într-un dulap special, închis cu cheie, pe
care există mențiunea ”VENENA” (în latină – Venenum; în traducere exactă – Otravă). Unele
dintre aceste substanțe (stupefiantele) se eliberează pe baza unei rețete speciale numită ”rețetă
de tip formular galben”.
B. După proveniență (origine)
a. substanțe de origine naturală- reprezentate de 3 subcategorii:
- substanțe de origine vegetală – cu precizarea că unele se numesc alcaloizi (*);
- substanțe de origine animală;
- substanțe de origine minerală.
b. substanțe de sinteză
** Alcaloizii – sunt substanțe de origine vegetală, cu pH alcalin. De regulă nu sunt solubile ca
atare în apă, dar devin solubile dacă se folosesc sub formă de săruri.
Exemple de alcaloizi:
- Atropina – este alcaloid din Atropa belladonna (mătrăgună); se utilizează sub formă de sulfat
de atropină.
- Pilocarpina – este alcaloid din Pilocarpus jaborandi; se utilizează sub formă de pilocarpină
nitrică sau pilocarpină clorhidrică.
- Morfina – este alcaloid din opiu; opiul este un preparat ce se obține prin secționarea capsulelor
de Papaver somniferum album (Mac alb). Morfina se utilizează sub formă de sulfat de morfină și
clorhidrat de morfină.

De regulă substanțele medicamentoase nu se utilizează ca atare ci sub o formă concretă, numită

formă farmaceutică.
Substanțele ajutătoare sunt substanțe care nu au efect farmacodinamic, nu modifică
substanțele medicamentoase și se utilizează la prepararea formelor farmaceutice.
Exemplu de substanță ajutătoate este apa, folosită la prepararea soluțiilor medicamentoase. Nu
se folosește însă niciodată apa curentă ci se folosește Apa distilată, iar în cazul soluțiilor injectabile și al
soluțiilor oftalmice se folosește Apa bidistilată.
Substanțele ajutătoare sunt denumite:
- excipienți – dacă se folosesc la prepararea formelor farmaceutice solide și semisolide;
- vehiculi – dacă se folosesc la prepararea formelor farmaceutice lichide și gazoase.

2
 Formele farmaceutice (formele medicamentoase) reprezintă forma concretă sub care un
medicament se administrează pacientului.
Clasficări ale formelor farmaceutice:
1. După locul unde se prepară și modul de eliberare din farmacie
- forme farmaceutice industriale (sau tipizate)–sunt realizate în industria farmaceutică;
- forme farmaceutice oficinale – se prepară în farmacie – după rețeta din Farmacopee;
- forme farmaceutice magistrale – se prepară în farmacie, după o rețetă prescrisă de
medic (în care medicul va preciza substanțele medicamentoase și cantitățile corespunzătoare).
2. După complexitate
- forme farmaceutice simple – conțin o singură substanță medicamentoasă;
- forme farmaceutice compuse – conțin 2 sau mai multe substanțe medicamentoase.
3. După calea de administrare
- forme farmaceutice cu administrare internă sau orală (se înghit).
- forme farmaceutice cu administrare injectabilă – subâmpărțite la rândul lor în forme
farmaceutice cu administrare intramusculară (i.m.), intravenoasă (i.v.), subcutantă (s.c,), intradermică,
sub formă de infiltrații (injectare strat cu strat).
- forme farmaceutice cu administrare externă – reprezentate de formele farmaceutice
care se aplică pe tegumente, pe mucoase, intrarectal, în sacul conjunctival, în cavitatea nazală sau în
alte cavități naturale.
- forme farmaceutice cu administrare inhalatorie.
4. După starea de agregare
- forme farmaceutice solide – exemplu – pulberi, comprimate, supozitoare;
- forme farmaceutice semisolide – exemplu – unguente, geluri;
- forme farmaceutice lichide – exemplu soluții;
- forme farmaceutice gazoase – exemplu aerosoli.

** Clasificarea după starea de agregare este o clasificare simplă și o vom folosi ca plan de
prezentare a tuturor formelor farmaceutice.
Farmacopeea
Farmacopeea este o lucrare științifică cu caracter de cod oficial, cu privire la substanțele
medicamentoase, formele farmaceutice, substanțele ajutătoare, preparatele de origine vegetală utilizate
într-o țară. În principiu fiecare țară își are farmacopeea proprie. Există și Faramacopee internațională, și

3
Farmacopee Europeană.
Farmacopeea Română a fost editată pentru prima dată de profesorul Carol Davila. Ulterior, la
intervale de 10-20 ani a fost reeditată, ultima fiind ediția a X-a. În intervalul de timp dintre 2 ediții se
publică suplimente la ediția în vigoare, care conțin modificările apărute.
Farmacopeea reprezintă un instrument de lucru pentru farmaciști și în oarecare măsură și pentru
medici. Precizările din Farmacopee au caracter de lege (normă, regulă) și practic trebuie respectate.

Farmacopeea Română (FR) este stucturată pe mai multe capitole. Dintre acestea, cel mai
cuprinzător este capitolul ”Monografii”.
Monografiile reprezintă de fapt prezentarea detaliată a substanțelor medicamentoase, a formelor
farmaceutice, a substanțelor ajutătoare, a preparatelor de origine vegetală și a prepratelor oficinale.
Monografiile se succed în ordinea alfabetică a ”titlului în limba latină”. De menționat că titlul este
precizat în primul rând în limba latină, iar sub el este titlul în limba română.
Monografiile substanțelor medicamentoase cuprind: denumirea chimică, formula chimică, masa
moleculară, proprietățile fizico-chimice, condiții de puritate, metode de determinare cantitativă, condiții
de conservare și (acolo unde este cazul) doza maximă pentru o dată și pentru 24 de ore.
La sfârșitul Farmacopeei există un capitol numit ”Tabele”. Dintre acestea, este de reținut
Tabelul cu doze maxime ale medicamentelor care cuprinde substanțele ce și doze maxime ale acestora,
precizate pentru fiecare cale de administrare.

4
 2. DENUMIREA MEDICAMENTELOR
În farmacologie se regăsesc 4 tipuri de denumiri utilizate pentru medicamente.
- denumirea chimică,
- denumirea comună internațională,
- denumirea comercială,
- denumirea oficinală.
Denumirea chimică este denumirea stabilită după structura chimică a substanței. Adesea este
foarte complicată și de aceea nu se utilizează în mod curent (nici la prescrierea rețetei).
Denumirea comună internațională (prescurtat DCI) este o denumire valabilă în toate țările,
fiind stabilită de către OMS. Nu constituie drept de proprietate.
Denumirea comercială – este denumirea înscrisă pe ambalaj – pe fiolă, flacon, cutie. Practic
este denumirea sub care medicamentul se comercializează.
De menționat că medicamentul face obiectul drepturilor de proprietate intelectuală și
industrială. Ca urmare nu poate fi reprodus de altă firmă, iar prima denumire comercială pentu o
moleculă nou apărută trebuie să fie diferită de DCI.
Denumirea comercială se regăsește în 2 variante:
- ca denumire originală – în cazul medicamentelor originale numite și medicamente
patentate (medicament nou apărute).
- ca denumire generică – atunci când aparține unui medicament generic.
Medicamentul generic este un medicament reprodus de o altă firmă decât cea care a
realizat preparatul original (după o perioadă realtiv lungă de timp în care acesta a avut
supremația pe piață). Trebuie să aibă aceeași substanță medicamentoasă, să se realizeze în
aceeași formă farmaceutică și să aibă aceeași cantitate (doză) per formă farmaceutică ca
produsul original. În plus, producătorul trebuie să demonstreze că produsul generic realizează la
om aceeași concentrație sanguină pentru aceeași perioadă de timp ca produsul original.
Demonstrarea acestui aspect este realizată prin studii de bioechivalență.
Practic, denumirea medicamentelor generice trebuie să fie diferită de cea a produsului
original și diferită de DCI. Ca urmare, se poate ajunge la un număr foarte mare de denumiri
comerciale pentru o singură substanță medicamentoasă.
Denumirea oficinală este denumirea care se regăsește în Farmacopee – de regulă în
titlul monografiei. De multe ori se suprapune cu DCI-ul.

5
 3. FORME FARMACEUTICE SOLIDE

1. Pulberea nedozată nedivizată

Este constituită dintr-o cantitate de pulbere care reprezintă echivalentul mai multor doze,
ambalată de obicei într-o pungă din hârtie (alteori din flacon/borcan de sticlă, flacon din plastic sau
cutie). Administrarea se face de regulă pe cale orală, cu unități de măsură aproximative – cu lingurița,
lingura sau vârful de cuțit - de unde și denumirea de ”nedivizată, nedozată”. Pulberile care se
administrează extern se numesc pudre; se aplică pe tegumente sau mucoase prin pudrare. Există pudre
medicamentoase și pudre cosmetice.
Avantaje
- se administrează ușor (practic se pretează la autoadministrare);
- dacă administrarea se face oral, absorbția este rapidă (cel puțin în comparație cu
comprimatele, în cazul cărora este necesară dezintegrarea prealabilă);
Dezavantaje
- dozarea este inexactă, pentru că unitățile de măsură sunt aproximative;
- conservarea este limitată, deoarece pulberea are o suprafață mare de contact cu agenții
atmosferici (lumină, umiditate), iar ambalajul din hârtie (punga) permite contactul cu acești agenți.
Datorită posibilităților limitate de conservare, pulberea nedozată nedivizată se prescrie de regulă
ca formă farmaceutică magistrală. În timp s-a realizat și o variantă tipizată, în cazul căreia se utilizează
un ambalaj îmbunătățit - flacon/cutie din sticlă sau plastic.
** Există pulberi sintetice și pulberi de origine naturală. Cele naturale pot fi de origine animală,
vegetală sau minerală. O categorie aparte de pulberi vegetale sunt speciile, care reprezintă amestecuri
de plante sau părți din plante uscate, mărunțite, utilizate la obținerea de soluții extractive (exemplu –
speciile pectorale).
2. Pulberea divizată în pachete
Este constituită dintr-o cantitate de pulbere care reprezintă doza pentru o dată ambalată într-un
pachet din hârtie (numit uneori și capsulă din hârtie). Un pachet poate să conțină cantități cuprinse între
200 mg (0,2 g) și zeci sau sute de grame. Cantitățile mai mici de 200 mg nu se pot prescrie sub această
formă, deoarece, la o cantiate așa de mică, procentul de substanță care rămâne pe pereții pachetlui este
relativ mare.
Pentru confecționarea ambalajului se folosește de obicei hârtie cerată care are mai puțini pori și
permite o protecție mai bună față de factorii de mediu. În ultimii ani, folosind ambalaje de bună

6
calitate, impermeabile și închise etanș, s-au realizat și variante industriale (tipizate).
Avantaj - se realizează o dozare riguroasă (exactă);
Dezavantaj – conservarea este limitată – în cazul variantei clasice, care folosește ambalajul
confecționat din hârtie. Pentru varianta industrială, datorită ambalajului de bună calitate, conservarea
este bună.
Pulberea divizată în pachete se prescrie clasic ca preparat magistral; varianta modernă este cea
de preparat tipizat (industrial).

3. Pulberea divizată în flacoane, pentru prepararea de soluții injectabile

Este constituită dintr-o cantitate de pulbere sterilă care reprezintă doza pentru o dată ambalată
într-un flacon de sticlă (steril la interior) închis cu dop de cauciuc (steril). Administrarea se face
injectabil, după dizolvarea pulberii în solvent steril (ser fiziologic, mai rar apă distilată).
**Exemplu – unele antibiotice în formă injectabilă – de tipul Penicilină G, Ampicilină,
Oxacilină, etc.

4. Pulberea divizată în capsule amilacee (cașetele)

Reprezintă o variantă de administrare a pulberilor sub formă de capsule.

Capsulele propriu-zise sunt ambalaje care pot conține substanțe medicamentoase sub formă
solidă (pulbere; microdrajeuri) , mai rar sub formă lichidă. Ele se înghit odată cu medicamentul pe care
îl conțin, se desfac în tubul digestiv eliberând substanța medicamentoasă, după care sunt digerate. Pot

7
masca gustul și mirosul neplăcut al medicamentelor, permit o dozare exactă, iar în anumite condiții este
posibilă desfacerea lor fie la nivelul stomacului, fie direct în intestinul subțire. Utilizând acest tip de
ambalaje, au rezultat forme farmaceutice solide reprezentate de: cașete (pulbere divizată în capsule
amilacee); capsule operculate; capsule moi (capsule cu pereți continui).

Pulberea divizată în capsule amilacee sau cașetele reprezintă o formă farmaceutică constituită
dintr-o cantitate de pulbere egală cu doza pentru o dată și un ambalaj numit capsulă amilacee.
Cantitatea de pulbere poate fi cuprinsă între 0,250 g și 3 g. și trebuie să se coreleze cu dimensiunile
capsulelor amilacee; în funcție de dimensiuni și capacitate există practic patru categorii (”mărimi”) de
capsule. Aceste capsule se prepară dintr-un amestec de apă și amidon, sunt formate din 2 părți de formă
cilindrică, care se îmbină, formând în acest fel capsula. Peretele este poros și prin urmare în aceste
capsule nu se pot introduce substanțe higroscopice (care atrag umezeala), substanțe lichide sau
substanțe care se alterează în prezența aerului. Conservarea cașetelor este limitată, motiv pentru care se
prepară doar în farmacie, ca preparate magistrale. Actualmente cașetele se prepară extrem de rar,
existând probeleme legate de producerea ambalajelor și de faptul că prepararea se face manual. În plus,
au fost înlocuite în mare parte de alte preparate industriale care se administrează intern.

5. Capsulele operculate sunt constituite din ambalaje cu același nume și un conținut

reprezentat de pulbere sau microdrajeuri.
Ambalajul propriu-zis se prepară dintr-un amestec de apă, gelatină și glicerol (de unde și
denumirea de capsule gelatinoase) și este format din 2 segmente de formă cilindrică, care se îmbină
perfect.
Capsulele operculate se prepară industrial și reprezintă o formă farmaceutică frecvent utilizată.
Permit o conservare foarte bună, administrare ușoară și dozare exactă. Se administrează intern.
În ultimii ani s-au realizat variante moderne de capsule operculate, reprezentate de capsule
enterosolubile și de spansule.

8
 Capsulele enterosolubile sunt practic capsule cu înveliș modificat, care rezistă la acțiunea
sucului gastric și se desfac direct în intestin. Această variantă de capsule este utilă în situații în care
substanța activă are efect iritant asupra mucoasei gastrice sau atunci când aceasta ar putea fi inactivată
de aciditatea gastrică.
Spansulele nu conțin pulbere, ci conțin microdrajeuri (granule).

Există 2 categorii de spansule – unele conțin microdrajeuri acoperite de un strat enterosolubil și

reprezintă o altă alterantivă de preparat enterosolubil.

Altele conțin 2 categorii de microdrajeuri, unele solubile în sucul gastric (gastrosolubile) și

altele solubile în conținutul intestinal (enterosolubile). Ca urmare, se va elibera inițial substanța din
microdrajeurile care se desfac la nivel gastric și apoi din cele care se desfac la nivel intestinal,

9
asigurându-se astfel o absorbție prelungită și un efect prelungit. Cea de-a doua variantă de spansule este
de fapt o variantă de preparat retard (preparat de depozit sau preparat cu efect prelungit).

6. Capsulele moi (capsule cu înveliș continuu; capsule cu pereți continui)

Sunt capsule care au înveliș de tip capsulă gelatinoasă, dar cu perete continuu și conținut lichid
(de regulă ulei sau alt lichid vâscos).

Au formă sferică și se mai numesc perle sau pot avea formă alungită sau ovoidală. Se
administrează intern. Se prepară industrial. Actualmente, pentru capsulele moi se mai utilizează și
termenul de gelule.
7. Comprimatele (tabletele)
Comprimatele sunt forme farmaceutice solide obținute prin comprimarea pulberilor De regulă
la prepararea lor este necesară utilizarea excipienților.
Există mai multe tipuri de excipienți utilizați la prepararea comprimatelor:
- de tip agregant (aglutinanți),
- de tip de tip edulcorant (îmbunătățesc gustul, eventual și mirosul neplăcut),
- de tip colorant,
- de tip dezagregant (care grăbesc desfacerea comprimatului într-un anumit mediu),

10
 - de tip amestec efervescent (este un amestec format dintr-un acid organic slab și o bază
anorganică) se utilizează la prepararea comprimatelor efervescente.
Comprimatele au în general formă discoidală, dar pot avea și diverse alte forme – alungită,
romboidală, triunghiulară, hexagonală, ovoidală, etc. Pot fi albe sau colorate. Pe suprafața lor se pot
imprima șanțuri, care servesc la împărțirea în fragmente egale sau pot fi imprimate simboluri, care
servesc la identificare.
Avantaje: se prepară mecanizat, permit dozare exactă; au stabilitate crescută și prin urmare
permit o bună conservare, timp îndelungat; se manipulează ușor, se administrează ușor.
Comparativ cu pulberile, au însă absorbție întârziată.

Calsificarea comprimatelor
a). Calsificarea după modul de preparare:
a1. comprimate obișnuite;
a2. comprimate enterosolubile - sunt acoperite cu un strat enterosolubil, ca urmare se
desfac direct în intestin;
a3. comprimate retard (cu acțiune prelungită) -se pot realiza cel puțin în 3 moduri:

11
 - prin utilizarea de excipienți speciali care să cedeze lent substanța activă;
- prin utilizarea unei matrice inerte – fie matrice poroasă în ochiurile căreia este
dispusă substanța activă, fie alt tip de matrice (matrice hidrofilă, etc.);
- sub formă de comprimate realizate după modelul ”multidoză” sau ”multistrat” -
conțin straturi de substanță medicamentoasă care alternează cu straturi greu dezagregabile, la
exterior aflându-se un strat de substanță activă. Dezagregarea se va face lent, strat cu strat,
determinând o absorbție prelungită și consecutiv efect prelungit.
a4. comprimate efervescente – sunt comprimate la prepararea cărora se utilizează ca
excipienți amestecul de tip efervescent
Exemplu de amestec efervescent - acid citric plus bicarbonat de sodiu

Pentru comprimatele retard și cele enterosolubile se mai utilizează termenul de comprimate

filmate (acoperite în general de o peliculă; au un aspect lucios) – a se vedea imaginea !

b). Calsificarea după calea de administrare

b1. Comprimate cu administrare orală sau internă ( se înghit);

12
 b2. Comprimate bucale care se subîmpart în
- comprimate pentru supt;
- comprimate sublinguale (perlinguale).
Comprimatele pentru supt sunt comprimate care conțin substanțe ce acționează la
nivelul cavității bucale sau substanțe cu efect antiacid. La prepararea lor se utilizează excipienți de tip
edulcorant.
Comprimatele sublinguale se aplică sublingual sau între gingie și mucoasa jugală.
Trebuie să fie comprimate de mici dimensiuni, plate, cu margini rotunjite, iar substanța
medicamentoasă trebuie să fie liposolubilă. Exemplu – comprimatele de Nitroglicerină.
b3. Comprimate subcutanate (pelete sau implante) sunt comprimate preparate și ambalate
aseptic care se aplică subcutanat printr-o mică incizie. Reprezintă o variantă de preparat retard. Pot
conține preparate hormonale care se eliberează treptat. Se utilizează realtiv rar.
b4. Comprimate pentru uz extern – sunt comprimate care se utilizează pentru prepararea
soluțiilor care se aplică extern. Exemplu comprimatele de Cloramină.
b5. Comprimate vaginale – au formă alungită sau ovoidală, se aplică intravaginal, conțin
substanțe cu efect local.

b6. Comprimate pentru prepararea de soluții injectabile – sunt comprimate sterile, ambalate în
tub/flacon steril. Se dizolvă în ser fiziologic înainte de administrare.

13
 b7. Microcomprimate – se utilizează în oftalmologie (se aplică în sacul conjunctival) sau în
laboratorul de microbiologie, la realizarea antibiogramei; au dimensiuni mici.
b8. Tablete sau pastile pentru mestecat – sunt comprimate în cazul cărora substanța activă este
îngloabtă în zahăr, ciocolată sau substanțe aromatizante. Substanța activă poate avea efect local (la
nivelul mucoasei buco-faringiene) sau efect sistemic. Exemplu – tablete cu fluorură de sodiu – pentru
profilaxia cariei dentare.
8. Drajeurile
Sunt forme farmaceutice industriale, obținute prin acoperirea comprimatelor sau a unui strat de
pulbere cu straturi succesive de zahăr. Consecutiv, se realizează un strat solid protector și rotunjirea
marginilor. În ultimul strat se înglobează colorant. Se prepară industrial. Se administrează intern.
După modul de preparare se deosebesc drajeuri obișnuite, enteosolubile și retard.

14
 9. Supozitoarele
Sunt forme farmaceutice solide la prepararea cărora este necesară utilizarea unor excipienți care
să fie solizi la temperatura camerei, dar să se topească sau să se dezintegreze la temperatura
organismului.
Excipientul ideal pentru supozitoare este untul de cacao (butir cacao). Acesta este o grăsime
vegetală extrasă din Arborele de cacao, care este solidă la temperatura camerei, dar se topește la
temperatura organismului. Alte alternative de excipienți sunt reprezentate de masa gelatinoasă
(preparată dintr-un amestec de apă, gelatină și glicerină; se dezintegrează la temperatura organismului)
și de excipienți sintetici.
După locul unde se prepară, deosebim supozitoare industriale (tipizate), oficinale, magistrale.
După calea de administrare, supozitoarele se clasifică în:
- supozitoare intrarectale;
- supozitoare vaginale – ovule sau globule;
- supozitoare uretrale numite și bujiuri.
Supozitoarele intrarectale, se administrează intrarectal, li se descrie formă de torpilă sau formă
cilindroconică, pot conține substanțe cu efect sistemic (antispastice, antiinflamatoare nesteroidiene,
analgezice, antivomitive) sau substanțe cu efect local (exemplu – substanțe care se folosesc în
tratamentul hemoroizilor).

Supozitoarele intravaginale pot avea formă ovoidală și se numesc ovule sau formă sferică și se

15
numesc globule. Conțin numai substanțe cu acțiune locală. Se administrează intravaginal.

Supozitoarele uretrale (bujiurile) au formă de cilindrii ascuțiți la un capăt (diametru 3-8 mm;
lungime 5-10 cm). Se aplică la nivelul uretrei masculine . Conțin numai substanțe cu efect local. Se
folosesc în urologie.
10. Pilulele
Reprezintă o formă farmaceutică veche, care actualmente nu mai este prevăzută în Farmacopee
și practic nu se mai prepară. Se poate prepara numai în farmacie, ca preparat magistral; prepararea este
laborioasă. Se administrează intern.
Cum în ultimii ani, pentru administrarea internă (orală) au apărut forme farmaceutice care se
prepară industrial (comprimate, capsule, drajeuri,etc), practic s-a renunțat la prescrierea și prepararea
pilulelor.
11. Granulele
Sunt forme farmaceutice constituite din fragmente sferice, ovoidale, vermiculare, etc. La
prepararea lor este necesară utilizarea excipienților. Se prepară industrial. Pot conține substanțe
minerale (calciu), vitamine, dar și unele substanțe medicamentoase. Există și varianta de granule
efervescente.
12. Creioanele medicinale
Sunt preparate care au aspectul unui creion cu o lungime de 5 cm. Conțin substanțe care se
aplică local pe leziuni tegumentare.
Exemplu – creionul hemostatic, care conține sulfat de cupru; se utilizează în cazul unor mici
plăgi tegumentare, cum ar fi cele provocate accidental în timpul rasului.
Creionul cu azotat de argint – s-a folosit pentru cauterizarea unor mici formațiuni cutanate;
actualmente nu mai este pe piața farmaceutică.
13. Ciocolatele medicamentoase – au aspectul și consistența unei bucăți de ciocolată.
Conțin de obicei vitamine și substanțe minerale. Exemplu – preparatul numit Cavit.

16
 14. Bomboanele medicinale; jeleurile medicinale – conțin substanțe cu efect la
nivelul faringelui sau cavității bucale.

4. FORME FARMACEUTICE SEMISOLIDE

- Unguente
- Geluri
- Emplastre
- Cerate (creioane pentru buze)
- Săpunuri medicinale moi
1. Unguentele
Sunt forme farmaceutice semisolide la prepararea cărora se folosește un amestec de excipienți
numit bază de unguent.
Baza de unguent este un amestec de excipienți care trebuie să rămână semisolid la temperatura
camerei. Apoi, în baza de unguent se vor încorpora sau dizolva substanțe medicamentoase.
Excipienții utilizați la prepararea unguentelor se clasifică în:
- Excipienți lichizi reprezentați practic de anumite uleiuri
- uleiul de parafină
- uleiul de floarea soarelui
- uleiul de măsline
- uleiul de ricin
- uleiul de pește
- Excipienți semisolizi
- vaselina

17
 - lanolina (conține substanțe naturale cu efect emulgator; este absolut necesară
la prepararea cremelor)
- Excipienți solizi
- parafina
- untul de cacao (butir cacao)
- ceara de albine
- cetaceu (este o pulbere albă care se obține din grăsimea existentă în cavitatea
craniană a cetaceelor)
Substanțele medicamentoase din unguente pot fi
- substanțe cu efect local (cel mai frecvent)
Exemplu - antibiotice, unele anestezice locale, antiinflamatoare nesteroidiene
(Diclofenac), glucocorticoizi (unguent cu hidrocortizon), substanțe cu efect revulsiv (**)
- substanțe efect sistemic (cu efect la distanță) – mai rar.
Exemplu - Unguentul cu Nitroglicerină, care se aplică precordial sau pe zone cu
tegument subțire. Nitroglicerina fiind liposolubilă se absoarbe prin tegument, trece în vasele de sânge și
va acționa sistemic, producând venodilatație. Actualmente se utilizează foarte rar.
** substanțele cu efect revulsiv sunt substanțe care aplicate pe tegumente produc vasodilatație
intensă. Consecutiv se elimină o cantitate mare de căldură care calmează durerile locale (musculare,
articulare, ligamentare).
Clasificarea unguentelor din punct de vedere al sistemului dispers:
1. Unguente-soluții (se mai numesc unguente propriu-zise sau pomezi) – sunt unguente în cazul
cărora substanța medicamentoasă se dizolvă în baza de unguent.
2. Unguente-emulsii – se mai numesc unguente-cremă sau creme. Sunt unguente care trebuie
să includă o cantiate de apă distilată sau o soluție (eventual suspensie) apoasă. Apa sau preparatul lichid
trebuie să fie dispersat(ă) sub formă de picături foarte fine în tot amestecul (adică să fie emulsionat).
Din aceste motive la preparare este absolut necesară lanolina.
Lanolina se obține din lâna de oaie, este practic secreția sebacee de la oaie. Conține substanțe
naturale cu efect emulgator.
3. Unguente-suspensie – se mai numesc unguente-pastă sau paste. Trebuie să conțină pulbere
fină, în procent de cel puțin 25%, dispersată în tot amestecul. Din acest motiv, aceste unguente au
consistență mai crescută.
4. Unguente mixte – exemplu – unguent soluție-suspensie, etc.

18
 După locul unde se prepară, există:
- unguente tipizate
- unguente oficinale (mai rar)
- unguente magistrale.
Administrarea unguentelor se face pe tegumente sau uneori pe mucoase. Aplicarea trebuie
făcută în strat subțire. Aplicarea în cantitate mare, mai ales pe tegumente cu leziuni, poate fi urmată de
absorbția substanțelor medicamentoase din unguent, cu apariția efectelor sistemice nedorite.

O categorie aparte o reprezintă unguentele oftalmice. Acestea trebuie să îndeplinească

3 condiții: să fie sterile, să nu conțină impurități, să aibă pH apropiat sau egal cu pH-ul secreției
lacrimale. Aplicarea lor se face în sacul conjunctival.

2. Gelurile
Sunt forme farmaceutice semisolide mai noi care folosesc, în locul bazei de unguent, un
amestec special de excipienți (de regulă excipienți miscibili cu apa).

19
 O categorie aparte o reprezintă preparatele de tip ORABASE, care reprezintă o bază de gel
hidrofilic pentru aplicare orală, în care se pot include substanțe medicamentoase cu efect local, inclusiv
cele indicate pentru aplicare pe mucoasa bucală.
Particularități:
- permite încorporarea de susbstanțe active;
- crește timpul de menținere a substanței medicamentoase pe mucoasa orală;
- asigură distribuirea lentă și prelungită a substanței medicamentoase;
- nu conține alcool;
- permite reducerea la minim a riscului de sedimentare a substanțelor medicamentoase adăugate
în concentrații mici;
- permite realizarea de preparate potrivite pentru afecțiuni orale - infecții ale cavității bucale,
ulcerații sau late leziuni.
3. Emplastrele sau plasturii
Sunt constituite (constituiți) dintr-un suport din pânză (sau din cauciuc de bună calitate, sau
plastic) peste care există un strat semisolid, adeziv. Stratul semisolid este constituit din excipenți și
poate să includă sau nu substanțe medicamentoase. În funcție de acest aspect, există:
- emplastre simple (empalstre adezive) care servesc la fixarea pansamentelor, acelor de prefuzie,
sondelor, etc. (acest tip de emplastru este numit adesea Leucoplast).

20
 - emplastre medicamentoase, care includ în stratul adeziv substanțe medicamentoase.
Substanțele medicamentoase sunt eliberate treptat, sunt absorbite transcutanat și au efect sistemic.
Exemplu – emplastre (palsturi) cu Nitroglicerină (cu efect antianginos), cu Scopolamină (eficace în răul
de mișcare) sau cu Nicotină (pentru persoane care renunță la fumat).

4. Ceratele
Sunt cunoscute și sub denumirea de creioane pentru buze. Au un conținut crescut de ceară,
parafină și alte componente care le conferă un punct de topire mai ridicat și consistență mai crescută.
Se utilizează pentru mucoasa labială și conțin substanțe cu efect emolient și protector.

5. Săpunurile medicinale moi

Exemplu- săpunul de potasiu, care poate fi utilizat ca excipient (pentru unele preparate care se
aplică pe tegumente) sau ca emulgator.

21