MD II LP 1

•Notiuni generale despre medicament;

•Reguli de prescriere ale medicamentelor;
•Reteta , partile retetei, exemple de retete;
•Posologia medicamentelor( Dozele ) ;
Definitia medicamentului
Prin medicament de intelege orice
produs utilizat pentru diagnosticul,
tratamentul, atenuarea sau prevenirea
unei maladii, a unei stari fizice
anormale sau a simptomelor lor la om
sau animale
Originea medicamentelor:
- pot fi de origine naturala ( din regnul vegetal, mineral sau animal )
sau de origine sintetica

Medicamente de origine naturala:

 Sunt produse folosite asa cum exista ele
in starea lor naturala sau din care se pot
izola si purifica componentele active ,
poarta numele de droguri( popular acest
termen desemneaza insa substante care
produc toxicomanie )
 Medicamentele de origine naturala pot
proveni din droguri vegetale , minerale sau
sintetice .
Originea medicamentelor

Medicamente de origine sintetica :

 Sunt cele mai numeroase , se pot obtine prin diverse procedee:
a) Reproducerea unui produs existent in natura ( ex. Vitaminele )
b) Semisinteza- prin modificarea unui produs existent in
terapeutica ( metidigoxina ) pentru a-I creste eficienta sau a-I
diminua efectele adverse .
c) Sinteza unor substante noi pornind de la relatia structura-
activitate
d) Biotehnologia , adica modificarea in vitro a functionarii unei
bacterii , levuri sau celule , astfel incat sa produca substante
medicamentoase ( ex. Insulina umana, interferonii, eritropoietina)
De asemenea se pot produce anticorpi “umani” utilizabili in
terapeutica prin transgeneza ( adica prin introducerea unei
gene , cu ajutorul unui vector intr-un organism animal )
Reguli de prescriere ale medicamentelor
Prepararea şi eliberarea medicamentelor din
farmacie se poate face pe baza prescripţiilor medicale
sau fără.
Într-o farmacie, publică sau de spital
medicamentele eliberate pot fi:
Forme farmaceutice eliberate ex tempore (lat.,
îngrabă, îndată); preparate magistrale sau eliberate la
cererea pacientului;
Medicamente cântărite sau măsurate din preparate
stoc sau pe „lot”, realizate la scară redusă în
farmacie;
Medicamente industriale;
Medicamente oficinale.
Reguli de prescriere ale medicamentelor
Farmaciile se pot clasifica în două grupe:
Farmacii de circuit deschis.
Farmacii de circuit închis.
 Farmacii de circuit deschis: publice sau
comunitare.
În această categorie de unităţi sanitare,
farmacistul eliberează medicamente
pacientului la simpla cerere sau pe bază de
reţetă, care poate cuprinde medicamente
magistrale, industriale sau oficinale.
Reguli de prescriere ale medicamentelor

 Farmacii de circuit închis:

farmacii de spital;
farmacii din policlinici.
Farmacistul eliberează medicamente pe bază de
condici, acest mod de prescriere este denumit
formula nosocomialis(lat. nosocomium, „spital”).
Spaţiulîn care se desfăşoară activitatea farmaciei
este asemănător în ambele tipuri de farmacie, cu o
singură excepţie, aceea că farmacia de spital nu
este prevăzută cu oficină.
Principalele compartimente ale unei farmacii de
circuit deschis sunt următoarele:
Oficina – reprezintă farmacia propriu-zisă, sediulcontactului
direct între farmacist şi pacient, compartimentul de primire a
pacienţilor şi de eliberare a medicamentelor.
Receptura– spaţiul destinat preparării medicamentelor
magistrale.
Laboratorul – acest compartiment este utilizat pentru
elaborarea preparatelor oficinale (preparate galenice) sau a
unor cantităţi mai mari de medicamente, numite „pe lot”.
Compartimentul pentru preparate sterile sau box asterilă –
în acest compartiment se prepară medicamentele sterile, de
exemplu: colirele, unguente aplicate pe pielea sugarilor, pe
arsuri, pe plăgi precum şi unguentele cu antibiotice
Principalele compartimente ale unei farmacii de circuit
deschis sunt următoarele:
Depozitul– acest sector al farmacieieste format
din mai multe compartimente destinate păstrării
materiilor prime, materialelor şi recipientelor de
condiţionare, medicamentelor industriale şi
produselor parafarmaceutice.
Compartimentul de preparare al apei distilate.
Camera de gardă, biroul farmacistuluiDiriginte.
Vestiarul.
Grupul sanitar.
Holuri de acces.
 În funcţie de modul de formulare medicamentele
se clasifică în trei grupe:
Medicamente magistrale – medicamente care se prepară în
farmacie, la cerere, pe bază de reţetă, individualizată pentru un
singur pacient. Se prepară în cantităţi mici, la masa de receptură şi
sunt destinate utilizării imediate, având o perioadă de valabilitate
scurtă.
Medicamente oficinale – medicamente înscrise în farmacopei, în
general cu redarea formulei bine stabilite cu componentele, în
grame, în monografii individualizate, în scopul de a generaliza
metoda de preparare şi de a asigura condiţiile de calitate impuse. În
formula acestor medicamente intră una sau mai multe componente,
având o singură denumire oficinală şi unul sau mai multe sinonime.
Au o durată de păstrare mai mare decât cea a medicamentelor
magistrale şi o utilizare largă, pentru un număr mare de pacienţi. Se
prepară în laboratorul farmaciei, în cantităţi mari, din care se
efectuează diviziuni şi se pot elibera imediat pacientului, la cerere
sau pe bază de reţetă.
În funcţie de modul de formulare medicamentele
se clasifică în trei grupe:
Medicamente industriale – medicamente fabricate
în industrie, anterior cererii, prezentate sub o
condiţionarespecifică, particulară, cu o denumire
specială, nume de pus, marcă sau nume comercial.
Medicamentele industriale sunt fabricate în
industria de medicamente, în cantităţi mari, pe
loturi, şarje de fabricare conform: B.P.F., Reguli de
bunăpractică de fabricare.
Aceste produse au o acţiune bine determinată, o
biodisponibilitate optimă şi o perioadă de
valabilitate mare 1, 3, 5 ani.
Clasificarea medicamentelor în funcţie de toxicitate

În funcţie de toxicitate, atât substanţele medicamentoase, cât şi

medicamentele sunt clasificate în trei categorii:
Medicamente şi substanţe anodine sau obişnuite; termen folosit iniţial cu
înţeles de remediu destinat să calmeze durerea, iar apoi prin extensie a
început să fie folosit ca adjectiv ce defineşte proprietatea unei substanţe de
a fi nepericuloasă, fără importanţă sau fără urmări.
Această categorie de substanţe sau medicamente se utilizează în cantităţi
de ordinul gramelor sau zecilor de grame, fără să producă tulburări în
organism, dar pot fi dăunătoare dacă se administrează în doze exagerate.
În această grupă sunt incluse substanţele auxiliare, dar şi substanţele
medicamentoase. Substanţele se păstrează la masa de receptură,
condiţionate în recipiente bine închise (cu dop rodat) incolore sau colorate
în brun, pe care se aplică eticheta cu inscripţie neagră pe fond alb.
Medicamentele anodine se păstrează în depozitul farmaciei şi se pot
elibera cu sau fără prescripţie medicală.
Exemple de substanţe anodine: glucosum, natrii chloridum, natrii sulfas.
Clasificarea medicamentelor în funcţie de toxicitate

Medicamente şi substanţe puternic active, foarte active sau eroice.

Substanţele puternic active se administrează în cantităţi de ordinul
centigramelor.
Pot produce accidente grave după administrare, dacă se depăşeşte
doza terapeutică maximă.
Substanţele se păstrează la Separanda, condiţionate în recipiente
bine închise (cu dop rodat) incolore sau colorate în brun, pe care
se aplică eticheta cu inscripţie roşie pe fond alb.
Exemple de substanţe puternic active:
 Phenobarbitalum;
 Caffeinum;
 Papaverini hydrochloridum;
 Hydrocortisonum;
 Chinini sulfas;
 Diazepamum.
Clasificarea medicamentelor în funcţie de toxicitate
Doză = substantiv utilizat în medicină pentru a defini cantitatea de substanţă (medicament) care
provoacă un anumit efect farmacologic sau toxic. Termenul „doză”, este folosit şi pentru
exprimarea cantitativă a radiaţiilor.
Pentru medicament se utilizează:
 Doza de atac;
 Doza eficace maximă DE;
 Doza eficace medie DE50;
 Doza eficace minimă;
 Doza homeopatică;
 Doza de întreţinere;
 Doza letală DL;
 Doza letală medie DL50;
 Doza letală minimă DLM;
 Doza terapeutică uzuală sau curativă.
În practica medicală curentă se utilizează dozele terapeutice maxime, cunoscute sub numele de
doze maxime.
În calcularea dozelor terapeutice maxime se utilizează valorile din farmacopee (F.R.X) ce
corespund dozelor terapeutice maxime:
• pentru o dată, dosis maxima simplex;
• pentru 24 ore, dosis maxima pro die;
În situaţia în care medicul specifică sic volo, „aşa vreau”, aceste doze terapeutice maxime pot fi
depăşite.
 Clasificarea medicamentelor în funcţie de toxicitate

Medicamente şi substanţe toxice şi stupefiante

Se păstrează la Venena , sub cheie, în dulap cu uşi duble.
Se deosebesc două grupe:
• substanţe toxice;
• substanţe stupefiante.
Substanţe toxice= sunt substanţe ce prezintă o acţiune
farmacodinamică foarte energică.
Se mai numesc şi otrăvuri puternice, denumire ce-şi are originea
în slava veche, şi înseamnă „a produce mâhnire, a tulbura
seninătatea sufletească a cuiva”.
Substanţe toxice= sunt substanţe ce prezintă o acţiune
farmacodinamică foarte energică.
Se mai numesc şi otrăvuri puternice, denumire ce-şi are originea
în slava veche, şi înseamnă „a produce mâhnire, a tulbura
seninătatea sufletească a cuiva”.
 Clasificarea medicamentelor în funcţie de toxicitate
Substanţe stupefiante = sunt cunoscute şi sub numele de droguri sau narcotice, termen derivat
din limba greacă narkotikos, „care amorţeşte, care toropeşte”.
Sunt substanţe de origine naturală, de semisinteză sau sinteză, a căror utilizare repetată
antrenează o intoxicaţie cronică numită toxicomanie.
Conform O.M.S., toxicomania este definită ca o stare de intoxicaţie periodică sau cronică
generată de consumul unui drog, fiind caracterizată prin:
 nevoia sau dorinţa de a continua consumul acestui drog;
 tendinţa de a creşte dozele, pentru a obţine aceleaşi efecte (obişnuinţă);
 dependenţa psihică şi fizică de efectele drogului, toxicomanie;
 efecte nocive pentru individ şi societate: tendinţa la crimă, necesitatea de a-şi procura drogul
prin toate mijloacele;
 recădere după sevraj sau cura de dezintoxicare.
Exemple de substanţe stupefiante:
 Amfetamini sulfas;
 Cocainum;
 Morphini hydrochloridum;
 Codeini hydrochloridum.
Reţeta cu stupefiante şi substanţe toxice
 substanţele stupefiante şi toxice se eliberează numai pe reţete cu timbru sec şi numerotate;
 reţeta trebuie să conţină numărul FO respectiv numărul din registrul de consultaţie;
 cantitatea totală de medicament prescrisă să nu depăşească doza maximă din farmacopee;
 în cazul reţetelor magistrale vor fi distruse dacă nu vor fi ridicate în 3 zile
Reteta , partile retetei, exemple de retete
O latură importantă, chiar majoritară, a
activităţii farmaceutice o reprezintă
eliberarea medicamentelor din farmacie.
Cea mai mare parte a medicamentelor se
eliberează din farmacie, pe bază de reţetă
medicală,
Reţeta sau prescripţia medicală este
definită ca un document sau un act
ştiinţific şi reprezintă mijlocul de legătură
între:
Reteta , partile retetei, exemple de retete
medicul care:
a consultat pacientul;
a stabilit diagnosticul;
a indica tratamentul şi
farmacistul care:
Va prepara forma farmaceutică;
o va elibera pacientului;
Va consilia pacientul cu privire la modul de
administrare a medicamentului, modul de
păstrare a acestuia precum şi dieta impusă de
tratament.
Reteta , partile retetei, exemple de retete
Datele care sunt înscrise într-o reţetă sunt
sistematizate în şapte părţi succesive, cu
următoarele denumiri latine:
Superscriptio – reprezintă partea iniţială a unei reţete,
cu antetul tipărit şi cuprinde: localitatea, unitatea
sanitară emitentă, tipul reţetei (gratuită sau nu,
compensată, precum şi procentul de compensare).
Inscriptio – în acestă parte a reţetei sunt înscrise o
serie de date despre bolnav: numele şi prenumele
acestuia, vârsta, uneori greutatea, adresa pacientului,
locul de muncă, numărul fişei de consultaţie sau al
fişei de observaţie, precum şi diagnosticul.
Reteta , partile retetei, exemple de retete
Invocatio – în reţetă este partea care cuprinde cuvântul
scris prescurtat Rp. Şi în unele ţări Rx. Prescurtat Rp.
provine din limba latină de cuvântul recipe, forma de
imperativ a verbului recipio, „a lua, a primi”.
Praescriptio– reprezintă partea principală a reţetei şi
cuprinde medicamentul/ele magistrale, oficinale sau
industriale ce vor fi preparate sau eliberate de
farmacist.
În situaţia prescrierii unei formule magistrale,
substanţele (componentele) sunt scrise în limba
latină, la cazul genitiv, cerut de Rp. cu
denumirea întreagă, nefiind permise simboluri
sau prescurtări.
Reteta , partile retetei, exemple de retete
Exemplu:
Rp.
Atropinisulfatis 0,04g
Ethylmorphinihydrochloridi 3g
Aquaedestillataeq.s. ad 25g
M.f. sol.
D.s. intern, 20 gtt. x 3 ori/zi
Reteta , partile retetei, exemple de retete
Instructio – în această parte a reţetei sunt
înscrise indicaţiile date de medic
farmacistului cu privire la:
-forma farmaceutică;
- cantitatea de medicament ce se va prepara sau
elibera;
- modul de eliberare;
- recomandări adresate pacientuluipe care
farmacistul va trebui să le transmită acestuia.
Reteta , partile retetei, exemple de retete
Instrucţiunile către farmacist sau pacient sunt
înscrise sub forma unor abrevieri în limba latină;
astfel, pentru a indica forma farmaceutică se
folosesc următoarele abrevieri şi expresii:
• M.f. sol., misce fiat solutio, „amestecă să fie soluţie”;
• Pentru a indica modul de eliberare a medicamentelor, se
utilizează frecvent următoarele abrevieri:
• D.t.d., detur tales dosis, „dă asemenea doze”;
• Div. d. eq., divide in dosisi aequales, „divide în doze
egale”.
Urmează apoi o serie de instrucţiuni care se referă la
modul de administrare, astfel:
• D.s., detur signetur sau detur signa, „dă şi semnează”.
Reteta , partile retetei, exemple de retete
Subscriptio– această ultimă parte a reţetei completată de medic cuprinde:
- Semnătura şi parafa prescriptorului ( a medicului);
data;
- Ştampila unităţii sanitare.

 Adnotatio/Adscriptio – reprezintă ultima parte a reţetei; este

completată de farmacist şi cuprinde:
- data;
- Ştampila farmaciei;
- numărul de înregistrare a reţetei;
- preţul;
- o serie de modificări impuse de tehnologia de preparare, astfel:
• Corectarea dozelor depăşite;
• Denumirea excipienţilor;
• Cantităţile calculate;
Posologia medicamentelor( Dozele ) ;
Posologia medicamentelor
Se ocupă cu schemele de administrare a dozelor de medicament.
Are scopul de a realiza un efect terapeutic dorit cu risc minim de reacţii adverse.
Doza= cantitatea de substanţă medicamentoasă care produce un anumit efect biologic.
Exprimarea se face în: grame, miligrame, mililitri, raportate la greutatea globală care este
considerată pentru un adult de 70 Kg.
=se defineşte ca fiind cantitatea de medicament care administrată la animal sau la om
produce un anumit efect. Efectul poate fi unul benefic terapeutic sau unul nedorit. În general,
toate medicamentele, administrate în doze mai mari decât cele terapeutice, pot produce efecte
nedorite. Există o doză denumită subliminală sau sub prag sau ineficace şi care înseamnă
cantitatea de medicament care nu produce nici un efect vizibil.

În cazul substanţelor puternic active se raportează la kg/corp.

Posologia se individualizează în funcţie de:
 factori fiziologici: gravide, greutate, vârstă, etc;
 factori patologici: gravitatea bolii, prezenţa altor afecţiuni concomitente;
 factori genetici.
Dozele se clasifică în trei tipuri principale şi anume: doze terapeutice, toxice şi letale.
Doza terapeutică este acea doză de medicament care produce un efect terapeutic favorabil. În
cazul experimentării pe animale dozele terapeutice se numesc doze eficiente sau doze
eficace.
Posologia medicamentelor( Dozele ) ;

Dozele terapeutice se împart, la rândul lor, în: a) doze

terapeutice minime – care determină un efect, la un
număr minim de bolnavi sau animale, de cca. 25%
(DE25); b) doze terapeutice medii – care determină
un efect la 50% din pacienţi sau animale (DE50); c)
doze terapeutice maxime (doza tolerată) –
cantitatea maximă de medicament care poate fi
administrată, fără să producă efecte toxice (DE100).
În practica medicală se foloseşte doza terapeutică
medie întrucât dozele terapeutice minime şi
maxime au variabilitate foarte mare.
Posologia medicamentelor( Dozele ) ;

Doza toxică este întotdeauna mai mare decât cea terapeutică. În

practica medicală dozele toxice se determină prin observarea efectelor
toxice, care apar după o anumită cantitate de medicament administrată.
În farmacologia experimentală dozele toxice se apreciază după dozele
letale. Toxicitatea unui medicament sau a unei substanţe care va deveni
medicament se apreciază experimental prin măsurarea letalităţii
(procentul de animale care decedează).
Doza letală este doza de medicament care produce moartea animalului
de experienţă. În practica medicală această doză nu se întâlneşte decât
în cazul unor grave greşeli terapeutice. Doza letală se foloseşte în
schimb în practica experimentală – letalitatea fiind expresia cea mai
clară a toxicităţii. Şi doza letală recunoaşte trei dimensiuni: minimă –
DL25, medie – DL50 şi maximă DL100. În mod obişnuit se foloseşte
DL50 = doza la care se produce moartea a 50% din animalele de
experienţă.
Posologia medicamentelor( Dozele ) ;

Este important să ştim în ce măsură creşterea

unei doze terapeutice poate produce efecte
toxice. Pentru a studia relaţia sau raportul
dintre doza terapeutică şi doza toxică există
două mărimi:
Zona maneabilă (ZM) sau marginea de
siguranţă. Se defineşte ca fiind diferenţa
dintre doza terapeutică maximă şi doza
terapeutică minimă;
ZM= Dtmax.- Dtmin.
Posologia medicamentelor( Dozele ) ;

Cu cât zona maneabilă este mai crescută cu atât toxicitatea

medicamentului respectiv este mai scăzută. Există medicamente
foarte active şi care la doze cu puţin peste cele terapeutice pot
produce efecte toxice – de exemplu, cardiotonicele – la de 2-3
ori doza terapeutică, apar efecte adverse toxice.
Indicele terapeutic (IT) este raportul dintre doza toxică 50% şi
doza eficace 50% - la om, şi, raportul dintre doza letală 50% şi
doza eficace 50% - la animalul de experienţă. Pentru majoritatea
medicamentelor indicele terapeutic este mai mare sau egal cu
10. Peste aceste valori medicamentele sunt considerate ca având
o toxicitate scăzută. Cardiotonicele (digoxina, digitoxina) au un
IT de 2-3. Deci ele sunt medicamente potenţial toxice, deşi sunt
foarte eficace IT = Dtox. 50% / DE50%
Alte tipuri de doze

Doza de atac şi doza de întreţinere. Doza de atac este acea doză, mai
mare decât doza de întreţinere, care se administrează la începutul
tratamentului, în cazul medicamentelor la care efectul se instalează
lent. În anumite situaţii de urgenţă, la începutul tratamentului cu
cardiotonice, se administrează o doză iniţială, mai mare decât cea
obişnuită. Doza de întreţinere este o doză mai mică decât cea de atac,
se administrează după aceasta, pentru a asigura sau a menţine, o
concentraţie constantă şi eficace de medicament în sânge.
Doza totală. Este doza de medicament care se administrează pe toată
durata unui tratament. Această doză are importanţă, mai ales în cazul
tratamentului cu citostatice, în diverse forme de cancer.
Doza/zi. Este doza de medicament care se administrează în decursul a
24 de ore.
Doza/Doză. Este doza care se administrează o singură dată. Există
situaţii când Doza/zi este egală cu Doza/doză – adică un medicament
se administrează o singură dată pe zi, pe 24 de ore.
Exprimarea dozelor. În practica clinică, dozele se
raportează la o greutate medie a adultului de 70 kg. În
general, medicamentele se exprimă în grame şi submultiplii
gramului. De exemplu, sulfatul de magneziu se poate folosi
în cantităţi de 10-30g.
Cele mai multe doze de medicament se exprimă însă în mg.

Calcularea dozelor la copii. La copii dozele de medicament

se calculează după anumite formule, aproximative.
Formula lui Young: după această formulă, doza la copil se
calculează astfel:
Dc = (A/A +12) x Da
în care Dc este doza copilului, A este vârsta copilului în ani,
iar Da este doza adultului.
Formula lui Velluda: această formulă ne arată că la 20
de ani doza este egală cu cea a adultului (Da), iar la
celelalte vârste, sub 20 de ani, dozele sunt următoarele:
La 20 de ani 1/1 Da
La 15 de ani ¾ Da
La 10 ani ½ Da
La 5 ani ¼ Da
La 4 ani 1/6 Da
La 3 ani 1/8 Da
La 2 ani 1/10 Da
La 1 an 1/12 Da
Sub 1 an această formulă nu se mai
aplică. La copii, la sugari în special,
dozele se stabilesc cel mai corect, prin
raportare la greutate (mg/kg/corp) sau,
mai precis, prin raportare la suprafaţa
corporală (mg/m2). Astăzi majoritatea
dozelor, dar mai ales în cazul
medicamentelor foarte active, fie ca este
vorba de adult sau copil, se calculează
prin raportare pe kg/corp.