Farmaco Tot

LP 1
FARMACOLOGIE – GENERALITATI
Farmacologia este stiinta care studiaza interactiunile dintre medicamente si organism.

Etimologic, deriva de la pharmakon (grec.: medicament) si logos (grec.: stiinta).
Farmacologia generala studiaza aspectele generale ale relatiilor dintre medicament si organism
si legile obiective pe baza carora se desfasoara aceste relatii.
SUBDIVIZIUNILE FARMACOLOGIEI
Farmacocinetica se ocupa cu studiul absorbtiei, transportului, distributiei, metabolizarii si

excretiei medicamentelor.
Farmacodinamia cuprinde ansamblul fenomenelor care se produc in urma interactiunii dintre

agentul farmacologic si organism.
Farmacotoxicologia studiaza manifestarile produse de administrarea gresita sau accidentala a

toxicelor si de combaterea efectelor produse. Practic, orice medicament poate produce efecte
toxice daca este administrat in doza excesiva.
Farmacografia stabileste regulile de prescriere a medicamentelor, plecand de la formele

farmaceutice disponibile si modul lor de administrare.
Farmacoterapia are ca obiect stabilirea conditiilor in care un anumit medicament poate fi folosit
in scopul prevenirii, vindecarii sau ameliorarii unei stari patologice.
Farmacoepidemiologia se refera la situatiile restrictive in care anumite medicamente nu pot fi

administrate la indivizi cu unele particularitati de ordin fiziologic sau patologic,
deoarece le-ar putea fi daunatoare. De asemenea, in sfera acestei ramuri intra si masurile de
precautie menite sa evite sau sa minimalizeze posibilele efecte nedorite ale medicamentelor.
Medicamentul (def. OMS) este o substanta sau produs destinat sau utilizat pentru studierea sau
modificarea unui sistem fiziologic sau unei stari patologice, in interesul subiectului caruia i se
administreaza.
Notiunea de medicament defineste in sens restrans o substanta utilizata in vederea prevenirii,

ameliorarii, vindecarii sau diagnosticarii bolilor.
Dupa origine, medicamentele pot fi naturale, semisintetice sau sintetice, pot fi substante simple
sau amestecuri de substante formate dintr-o substanta activa si altele insotitoare cu rol adjuvant,
corectiv sau de excipient.
NOMENCLATURA MEDICAMENTELORIn literatura de specialitate se utilizeaza

urmatoarele denumiri:
• denumirea chimica este cea mai corecta, dar de obicei este prea complicata pentru a fi folosita
in limbajul curent;
ex: paracetamol: p-acetaminofen
• denumirea comuna internationala (DCI) stabilita de OMS faciliteaza mult schimbul de

informatii, fiind cea mai utilizata in literatura de specialitate; ex: paracetamol: paracetamolum
• denumirea oficinala este cea prevazuta pentru medicament de farmacopeea invigoare in

fiecare tara; ex: paracetamolum
• denumirea comerciala este cea data de firma care produce medicamentul respectiv pentru a-l
deosebi de produsul similar al altor firme. Desi aceasta denumire este de obicei simpla si
usor de retinut, totusi se creeaza foarte multe dificultati celor care sunt uneori confruntati
cu zeci sau sute de nume pentru acelasi produs (ex. aspirina are peste 200 de denumiri
comerciale). ex: Paracetamol, Panadol, Cemol
Substanta medicamentoasa se defineste ca fiind o substanta cu structura chimica

definita, de origine naturala (vegetala, minerala, animala), de semisinteza sau sinteza si cu o
anumita actiune farmacodinamica. Substantele medicamentoase trebuie sa corespunda conditiilor
de calitate prevazute de farmacopee si normelor interne de fabricatie.
Forma farmaceutica (forma medicamentoasa, preparatulfarmaceutic) contine una sau

mai multe substante medicamentoase si substante auxiliare prelucrate printr-o operatie
farmaceutica. Prelucrarea se realizeaza in farmacie (medicament magistral) sau in industrie
(medicament industrial, tipizat).
Farmacopeele (din latina Pharmacopaea, provenind din cuvintele Pharmacon – medicament si

poiea – fac, prepar) sunt coduri oficiale legislative medico-farmaceutice care in fiecare tara
stabilesc denumirea, conditiile de calitate si regulile de preparare, control, conservare si
prescriere a medicamentelor. In prezent, in tara noastra, este in vigoare Farmacopeea Romana
editia X.
Farmacopeele contin si:
• monografii generale ce traseaza liniile directoare privind prepararea formelor farmaceutice in

farmacii si in industrie si stabilesc conditiile generale de calitate;
• metode generale folosite in controlul medicamentelor;
• conditiile de calitate a reactivilor folositi pentru controlul calitatii medicamentelor;
• tabele cu indicatii asupra toxicitatii medicamentelor, doze maxime ce pot fi prescrise etc.
Anual, se elaboreaza tot cu caracter de lege “Nomenclatorul de medicamente si produse
biologice de uz uman” in care sunt inscrise toate substantele medicamentoase si
specialitatile farmaceutice din tara si din import admise a fi folosite in practica medicala,
cat si preparatele scoase din uz.
LP 2
FORME FARMACEUTICE SI CAI DE ABSORBTIE
Substanta medicamentoasa se defineste ca fiind o substanta cu structura chimica

definita, de origine naturala (vegetala, minerala, animala), de semisinteza sau sinteza si cu o
anumita actiune farmacodinamica. Substantele medicamentoase trebuie sa corespunda conditiilor
de calitate prevazute de farmacopee si normelor interne de fabricatie.
Forma farmaceutica (forma medicamentoasa, preparatulfarmaceutic) contine una sau

mai multe substante medicamentoase si substante auxiliare prelucrate printr-o operatie
farmaceutica. Prelucrarea se realizeaza in farmacie (medicament magistral) sau in industrie
(medicament industrial, tipizat).
Compoziţia preparatelor medicamentoase
• substanţa sau substanţele active principale – responsabile de efectul terapeutic.
• substanţele adjuvante - care au rolul de a intensifica efectul substanţei active principale sau
de a contracara/atenua unele efecte nedorite ale acesteia.
• substanţele cu rol corectiv – folosite pentru ameliorarea proprietăţilor organoleptice

necorespunzătoare ale substanţelor active principale şi adjuvante (ex. edulcoranţi pentru
corectarea gustului, aromatizanţi pentru corectarea mirosului, coloranţi).
• excipientul –o substanţă inertă, cu rol de completare a cantităţilor şi de înglobare a tuturor

celorlalte ingrediente. În cazul preparatelor lichide se numeşte vehicul.
• Substanţe ajutătoare tehnice: conservanţi, emulgatori, antiagreganţi, stabilizanţi. CALEA

ORALA DE ADMINISTRAREDenumita si calea enterala (enteron=intestin). Se
utilizeaza pentru actiunea generala (sistemica) la nivelul diferitelor tesuturi, organe si
sisteme sau pentru actiunea locala la nivelul tubului digestive (antiacide).
Modul de administrare este prin inghitire. Mucoasele la nivelul carora se face absorbtia
sunt mucoasele gastrica si/ sau intestinala. Mucoasa gastrica, prin continutul de HCl are pH 1- 3
in timp ce mucoasa intestinala (intestin subtire si intestin gros) are un pH care variaza intre 4,8-
8,2 si aceasta reprezinta locul principal de absorbtie al caii orale.
Avantaje: Cale naturala, fiziologica, autoadministrare comoda a medicamentelor. Utila mai ales
pentru administrari repetate si tratament de intretinere precum si medicamente cu efect retard.
Substantele iritante ale mucoasei se pot administra pe stomacul plin (dupa masa) sau in forme
farmaceutice enterosolubile. Substantele cu gust sau miros neplacut se pot incorpora in forme
farmaceutice orale.
Dezavantaje: Latenta (debutul actiunii) mare- nu reprezinta cale pentru urgente medicale. Viteza
absorbtiei intestinale este influentata si limitata de timpul de golire a stomacului. Este
inutilizabila la bolnavii inconstienti, cu stare de voma si in crize convulsive.
FORME FARMACEUTICE SPECIFICE CAII ORALE DE ADMINISTRARE
a. Solide
Pulberile (pulvis, pulveres) – sunt substanţe solide dispersate în particule uniforme, cu grad de
diviziune determinat, aspect omogen. Se clasifica dupa compozitie in pulberi simple si pulberi
complexe. Pot fi de origine sintetica sau naturala (animala, vegetala, minerala).
In practica se intalnesc pulberile efervescente care prezinta pe langa substanta activa acizi
organici de tipul citric sau tartric si bicarbonat de sodiu. Acesta in contactul cu apa elibereaza
CO2.
Ex: Flamexin plic, Theraflu plic, Smecta plicCompoziţie: substanţa activă (substanţe pure) şi
excipientul zahăr, lactoza sau amidon. Avantajele pulberilor: se prepară uşor; au aspect
omogen, au absorbţie bună prin diluare. Dezavantajele pulberilor: alterare uşoară, administrare
dificilă în cazul pulberilor amare, uneori se poate produce lichefierea pulberilor, în cazul
amestecurilor eutectice.
Capsulele (capsula, capsulas) – sunt învelişuri care conţin doze unitare de substanţe active
solide sau lichide. Se clasifica in capsule gelatinoase si enterosolubile.
Capsulele gelatinoase se prepara din gelatina si se clasifica după forma lor in: capsule
operculate constituite din 2 cilindri alungiţi, cu marginile rotunjite care se închid prin îmbucare;
conţin substanţe active sub formă de pulberi. (exemplu: Ampicilina, Oxacilina) si capsule sferice
cu un înveliş continuu, translucid; conţin substanţe active în stare lichidă. (exemplu: Vitamina E,
Nurofen Express, Espumisan). O varietate de capsule operculate este reprezentată de spansule,
care conţin substanţe medicamentoase sub formă de granule sau microdrajeuri, unele solubile în
sucul gastric, altele în lumenul intestinal. Eliberarea se face la intervale diferite, relizându-se o
absorbţie prelungită. (exemplu: Kreon, Omeran)
Capsulele enterosolubile sunt gastrorezistente sau alcalinosolubile, rezistând la acţiunea sucului

gastric. (exemplu: Mentholax, Colomint).
Rolul capsulelor: protejează mucoasa gastrică de acţiunea iritantă a substanţelor active;

protejează substanţele active de inactivarea prin HCl din sucul gastric, dirijează absorbţia,
maschează gustul.
Comprimatele (compresii, tabulettae) – se obţin pe cale industrială, prin comprimarea

substanţelor medicamentoase sub formă de pulberi împreună cu substanţe ajutătoare. Există mai
multe tipuri de comprimate: orale - care se înghit şi cedează substanţa activă în 30-60’ (exemplu:
Paracetamol, Aspirina); efervescente – cedează substanţa activă în 5’. Substanţa activă este
inclusă în amestecuri de acid citric sau tartric cu bicarbonat de sodiu. În contact cu apa
componentele reacţionează cu degajare de CO2 care ajută la desfacerea sau dizolvarea
substanţei active. (exemplu: Vitamax, Ca efervescent); retard sau cu acţiune prelungită– asigură
o cedare lentă şi controlată a substanţei active. După administrarea pe cale orală are loc în prima
fază eliberarea unei doze iniţiale şi stabilirea rapidă a unei concentraţii eficace, urmată de
menţinerea acestei concentraţii o anumită perioadă de timp. Cea mai simplă formă este constituită
din cele în care nucleul, acoperit cu o peliculă enterosolubilă conţine doza de întreţinere. La
administrare stratul exterior se dezagregă imediat, iar sâmburele numai în 2-4 ore după ce ajunge
în intestin. Alte tipuri sunt cele cu straturi multiple sau de tip sandwich şi cel cu matrice inertă.
(exemplu: Voltaren retard, Betaloc ZOK).
Avantaje: preparare pe cale industrială cu randament ridicat şi la cost de preţ scăzut, sunt uşor de
mânuit, comod de administrat, se pot identifica relativ uşor (forma, mărimea, culoarea, pot avea
unele litere sau inscripţii imprimate pe suprafaţa lor); se pot diviza uşor (pot avea unele şanţuri pe
suprafaţă); gustul neplăcut se simte mai greu.
Drajeurile (compresii obducti) – se obţin numai pe cale industrială. Sunt comprimate acoperite
cu unul sau mai multe straturi, au formă biconvexă, suprafaţă lucioasă, sunt albe sau colorate.
Există drajeuri cu învelişuri duble sau triple (duplex sau triplex) care cedează mai lent substanţa
activă. Exista drajeuri stratificate care contin mai multe componente active, separate pentru a
evita amestecurile incompatibile la care cedarea substantelor se face treptat. (exemplu:
Triferment, Colebil).
Granulele (granulata) – se obţin pe cale industrială. Sunt formaţiuni solide cu aspect de

fragmente vermiculare, sferice, cilindrice, uniforme cu gust plăcut, albe sau colorate, constituite
din agregate de pulberi medicamentoase, zahăr şi aromatizanţi. La temperatura de 37C cedează
substanţa activă în 15’, iar cele efervescente în 5’. (exemplu: Uricol plic)
b. LichidePicături pentru uz intern (gutta, guttae) – sunt soluţii care conţin substanţe active
dizolvate într-un solvent adecvat. (exemplu: Rowachol, Rowatinex, Sab simplex)Siropurile sunt
preparate farmaceutice lichide cu un conţinut crescut de zahăr, care au o consistenţă vâscoasă şi
sunt destinate administrării interne. Siropuri medicamentoase au acţiune terapeutică bine definită
(purgative, expectorante, diuretice, antidiareice), datorită prezenţei unor anumite substanţe
medicamentoase. (exemplu: Panadol, Aerius, Humex)
Suspensii pentru uz intern –conţin substanţe insolubile în solvent. (exemplu: Antibiotice pt

copii).
CALEA SUBLINGUALA DE ABSORBTIESe distinge calea sublinguala propriu-zisa indicata

pentru actiunea sistemica si calea bucala indicata in special pentru actiunea locala.
FORME FARMACEUTICE SPECIFICE CAII SUBLINGUALE DE ADMINISTRARE
Comprimate sublinguale – conţin substanţe cu acţiune generală, care se absorb rapid la nivelul
mucoasei bucale foarte bine vascularizată. Medicamentele trec direct în circulaţia sangvină fără a
suferi acţiunea sucurilor digestive. (exemplu: Nitroglicerina).Comprimate bucale – forme
medicamentoase solide care se dizolva lent in gura in contact cu secretia salivara. Contin
substante medicamentoase cu actiune la nivelul mucoasei bucale, cailor respiratorii superioare cu
rol antiinflamator, dezinfectant, anestezic local sau antiacid la nivelul mucoasei gastrice.
(exemplu: Faringosept, Strepsils, Dicarbocalm).
CALEA RECTALA DE ABSORBTIE
Se utilizeaza pentru actiunea generala (copii, bolnavi inconstienti sau cu varsaturi, dar si
pentru medicamente degradabile sub actiunea secretiilor digestive ca antipiretice, analgezice,
antiinflamatoare) si actiunea locala (purgative, antihemoroidale).
FORME FARMACEUTICE SPECIFICE CAII RECTALE DE ADMINISTRARE
Supozitoarele (suppositorium, suppositoria) – sunt forme semisolide care la temperatura

camerei sunt solide şi se topesc la temperatutra corpului de 37C. Au formă semicilindrică sau de
torpilă. (exemplu: Diclofenac, Dulcolax)
CALEA RESPIRATORIE DE ABSORBTIE
Dupa nivelul absorbtiei se distinge calea nazala indicata pentru actiunea locala si calea
pulmonara indicata atat pentru actiunea generala (anestezice gazoase si volatile), dar si pentru
actiunea locala (bronhodilatatoare-astm, expectorante, antiseptice).
FORME FARMACEUTICE SPECIFICE CAII RESPIRATORII DE ADMINISTRARE

Picăturile pentru nas (rhinoguttae) se administrează în fiecare nară pentru decongestionarea
mucoasei nazale în rinite sau sinuzite. De obicei, se folosesc substanţe vasoconstrictoare (cu
excepţia nou-născuţilor la care în scop decongestionant se prescrie întotdeauna ser fiziologic).
(exemplu: Bixtonim, Afrin)Gazele se administrează inhalator cu ajutorul aparatului de narcoză.
Protoxidul de azot se livrează în cilindri de oţel sub presiune (54 atm). Are punct de fierbere –
89C.
Lichidele volatile sunt anestezicele generale (halotan, eter etilic) sau uleiuri volatile (ulei de
mentă, eucalipt).
Aerosolii sunt preparate farmaceutice sub formă de particule fine, dispersate în aer sau alt gaz cu
ajutorul unor dispozitive speciale, destinate aplicării la nivelul căilor respiratorii, pe piele sau pe
mucoase. Termenul de aerosolse referă la sistemul fizic eterogen de dispersie a particulelor
lichide sau solide într-un mediu gazos. Prin aerosol medicamentos se înţelege un preparat
farmaceutic al cărui conţinut sub presiune într-un recipient rezistent este expulzat cu putere de un
agent propulsor printr-o valvă ce provoacă o dispersare omogenă a soluţiei sau a suspensiei
substanţei active în fază gazoasă. Eficienta acestei forme de administrare depinde de marimea
particulelor si de sincronizarea dintre puf si inspir.
CALEA OCULARA DE ABSORBTIE
Exclusiv pentru actiune locala: glaucom, conjunctivita, leziuni oculare.
FORME FARMACEUTICE SPECIFICE CAII OCULARE DE ADMINISTRARE
Picăturile pentru ochi (colire, oculoguttae) – se pot prezenta sub formă de soluţii, emulsii sau
suspensii care se aplică în sacul conjunctival, câte 1-3 picături odată în tratamentul
conjunctivitelor, iridociclitelor sau pentru examenul fundului de ochi. Trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii: să fie sterile şi să fie izotone şi izohidre cu lichidul lacrimal. (exemplu:
Tobradex, Quinax, Cosopt).
Unguentul oftalmic sau colirul moale, are o consistenta moale, este steril, se topeste repede si
difuzeaza usor pe suprafata mucoasei oculare, prin clipire. Trebuie sa adere de mucoasa oculara,
sa aiba o reactie pe cat posibila neutral, sa nu reactioneze cu secretia lacrimala, sa nu fie irritant.
CALEA VAGINALA DE ABSORBTIE
Este indicată atât pentru actiunea locala cât si pentru cea sistemică: antibiotic, antimicotic,
antiinflamator, terapie hormonala
FORME FARMACEUTICE SPECIFICE CAII OCULARE DE ADMINISTRARE
Comprimate vaginale – de formă ovoidă, cedează substanţa activă în 2’; conţin de obicei
medicamente cu acţiune locală ca antiseptice, antimicotice, antitricomonazice. Unele preparate
sunt spumogene, ceea ce facilitează împrăştierea substanţelor active pe mucoasa vaginală.
(exemplu: Clotrimazol, Canesten Gyn).
Supozitoare vaginale – sunt de 2 tipuri: ovule (ovulum) sau supozitoare vaginale propriu-zise şi
globule (globulus). (exemplu: Cervugid, Tergynan).
CALEA PARENTERALA DE ABSORBTIE
Calea intravenoasa: administrarea se face prin injectare, direct in sangele circulatiei sistemice
venoase. Indicata exclusiv pentru actiunea generala. Substantele administrare iv sunt exclusiv
hidrosolubile. Formele farmaceutice trebuie sa fie sterile si apirogene.
Calea intramusculara: administrarea se face prin injectare, direct in tesutul muscular. Indicata
pentru actiunea generala, forme cu efect retard (Moldamin). Substantele absorbite im sunt lipo si
hidro solubile. Nu sunt admise substante iritante pentru tesuturi.
Calea subcutanata: administrarea se face prin injectare la nivelul dermului. Utilizarea caii
subcutanate este indicata pentru actiunea generala si pentru forme farmaceutice cu efect retard.
Substantele administrate sunt lipo si hidro solubile. Nu sunt admise substante iritante pentru
tesuturi.
FORME FARMACEUTICE SPECIFICE CAII PARENTERALE
Solutiile injectabile - sunt preparate farmaceutice sterile şi apirogene, obţinute pe cale
industrială. Prin filtrare şi sterilizare se îndepărtează impurităţile din soluţie şi microorganismele.
Soluţia injectabilă este condiţionată în fiole, flacoane sau seringi preumplute. Fiolele sunt
recipiente de sticlă prevăzute cu o prelungire în care se introduce o singură doză dintr-un
medicament. Substanţele active conţinute se prezintă ca soluţii adevărate, emulsii sau suspensii.
Ca solvenţi se folosesc apa distilată sau bidistilată, uleiuri vegetale, solvenţi sintetici, rareori
solvenţi anhidri (propilenglicol). Pentru preparatele cu acţiune prelungită se folosesc solvenţi
anhidri, miscibili cu apa sau uleiul, soluţii de macromolecule - gelatină, carboximetilceluloză
sodică, polivinilpirolidona, dextran, alginat de sodiu. Flacoanele sunt recipiente de sticlă
prevăzute cu un dop de cauciuc şi uneori armătură metalică. Pot conţine soluţii, emulsii, suspensii
sau substanţe active sub formă de pulbere care se dizolvă extemporaneu.
Perfuziile - sunt soluţii sterile, apirogene care se administrează intravenos în cantitate mare (250,
500, 1000 ml), în ritm lent, picătură cu picătură, cu ajutorul aparatului de perfuzie. Nu pot fi
decât soluţii adevărate, deoarece emulsiile provoacă embolie. Se condiţionează în flacoane sau
pungi de plastic. Se întrebuinţează pentru restabilirea echilibrului hidroelectrolitic, ca înlocuitori
de plasmă, pentru introducerea unor medicamente care se elimină prea repede, în scop nutritiv.
Mai amintim de implante subcutanate (in special cu hormoni sexuali, anticonceptionale),

dispozitive cu pompe computerizate pentru autoadministrare pe cale sc a analgezicelor
morfinomimetice si micropompe osmotice, reincarcabile (micropompa cu insulina fiind
controlata si reglata prin nivelul glicemiei).
CALEA CUTANATA DE ADMINISTRARE
Se utilizeaza pentru actiunea locala (afectiuni dermatologice- antipruriginoase, antiinflamatoare,

antimicrobiene, antifungice) si sistemica (TTS cu eliberare prelungita).
FORME FARMACEUTICE SPECIFICE CAII CUTANATE DE ADMINISTRARE a. Forme

lichide
Soluţii pentru uz extern (solutio) - sunt utilizate pentru aplicare pe tegumente şi mucoase pentru
badijonare, comprese, fricţiuni, spălături. Conţin substanţe active dizolvate în următorii solvenţi:
apă distilată, alcool diluat, ulei de floarea soarelui, glicerol (produce solutii dense, vascoase,
favorizand un contact prelungit al substantei active cu mucoasa; in concentratii de peste 50%
produce senzatie de arsura pe suprafata mucoasei), glicolii si derivatii (buni solventi pentru multe
substante medicamentoase si cu buna toleranta locala) (exemplu: Carmol, Sol. Rivanol 0.1%).
Suspensii pentru uz extern (suspensio) – conţin substanţe insolubile, care se dispersează în apă
sau ulei. Necesită agitare înainte de aplicare, numindu-se mixturi.
Substanţele insolubile care intră în compoziţie sunt oxidul de zinc, amidonul, talcul. (exemplu:
Suspensie antipruriginoasa).
Pulverizatiile (spray) sunt solutii sau suspensii medicamentoase administrate sub presiune, avand
avantajul ca se disperseaza omogen pe toata suprafata expusa si patrund in toate pliurile cutanate.
(exemplu: Oximed, Cicatridina).
b. Forme semisolideUnguentele (unguentum, unguenta) – sunt preparate farmaceutice de

consistenţă moale, care se aplică pe tegumente şi mucoase în scop de protecţie sau terapeutic.
Cerinţe generale pentru unguente: să aibă aspect omogen; să-şi menţină consistenţa la 36C; să
adere de tegumente sau mucoase; să nu râncezească; să aibă pH 4,5 – 8,5; să cedeze
uşor substanţa activă; să penetreze uşor Compoziţia: substanţa sau substanţele active şi
excipienţi. Alegerea excipientului se face dupa proprietatile fizico-chimice ale substantelor active
si dupa scopul urmarit (protector sau curativ). Dupa puterea de penetrabilitate se diferentiaza:-
excipienti cu penetrabilitate slaba (lanolina, vaselina, ulei de parafina) servind pentru unguentele
de suprafata, protectoare; respinge apa, nu se spala si impiedica iesirea pasiva a apei din piele
(efect ocluziv) (exemplu: Bepanthen ung)
- excipienti cu penetrabilitate importanta (excipint ulei/apa cu emulgator anioactiv- laurilsulfat de
sodium, cetilsulfat de sodium, macrogoli, carbopoli) care permit patrunderea substantei active
pana la hipoderm- efect mai intarziat ca gelurile.
Cremele sunt preparate medicamentoase sau cosmetice din grupa unguentelor care contin o
cantitate mare de apa (cel putin 20%). Cu ajutorul aceste baze substanta active patrunde pana la
nivelul dermului (exemplu: Fluocinolon N, Diprogenta crema, Triderm crema, Advantan crema).
Gelurile contin excipienti (baze) de unguent hidrosolubile care formeaza solutii coloidale. Se
prezinta sub forma unor mase gelatinoase capabile sa-si pastreze forma. Agentii hidrofili pot fi
spalati usor si nu impiedica pierderea transcutanata de apa. Evaporarea este simtita ca un efect de
racorire (exemplu: Diflex gel, Diclac gel, Sindolor gel).
Pasta este tot o varietate de unguent care are o consistenta mai tare, deoarece contine o cantitate
mare de pulberi medicamentoase insolubile 50-60%. Excipientul poate fi apa, apa- alcool,
eventual o cantitate mica de substanta grasa. Nu se topeste la temperature corpului si prin
intindere pe piele formeaza un strat protector (exemplu: Sudocrem, Cutaden).
c. Forme solidePudrele sunt pulberi fine si uscate constituite din una sau mai multe substante
medicamentoase, la care se adauga sau nu excipienti (exemplu: Baneocin, Talc).Dispozitive

terapeutice transdermice (TTS) sunt utilizati pentru efectul sistemic. Se gasesc sub forma de
plasturi prevazuti cu un rezervor de substanta active (sub forma de gel sau unguent), un strat
adeziv care prinde sistemul de piele si folia protectoare externa care se indeparteaza in momentul
aplicarii pe tegument. Avantajele acestei forme medicamentoase sunt reprezentate de
comoditatea administrarii, posibilitatea asigurarii unor concentratii stabile timp indelungat, in caz
de supradozare indepartarea plasturelui cu incetarea imediata a actiunii substantei (exemplu:
Nitroderm, Exelon, Climara).
LP 4
DOZE SI UNITATI DE MASURA
Doza este cantitatea de medicament care produce un numit raspuns din partea organismului.
Stabilirea dozelor este importanta la redactarea unei prescriptii, la instituirea unui tratament sau la
experimentarea unei substante medicamentoase.
Stabilirea dozei depinde de varsta, greutatea si sexul bolnavului, farmacocinetica
medicamentului, natura bolii precum si de factori mai deosebiti cum sunt obisnuinta sau
toleranta. In functie de situatie (farmacoterapie sau experimentare farmacodinamica) deosebim
mai multe tipuri de doze. Dozele se pot clasifica dupa mai multe criterii.
1. In functie de efectul terapeutic
Doza minima terapeutica = cea mai mica cantitate de medicament care provoaca efecte
terapeutice fara a provoca efecte toxice;
Doza toxica = cantitatea de medicament ce depaseste efectul terapeutic si la care apar fenomene
secundare care primejduiesc functiile diverselor organe sau chiar a organismului intreg;
Doza letala = cantitatea de medicament care provoaca moartea individului la care s-a administrat
substanta. Orice doza din intervalul cuprins intre doza minima terapeutica si doza maxima
terapeutica produce un efect terapeutic la pacient. Doza optima nu este plasata neaparat la
mijlocul intervalului intre doza terapeutica minima si cea maxima, in functie de substanta, ea
putand fi mai apropiata de doza maxima sau minima.
Doza optima = cantitatea de medicament care provoaca efectele terapeutice cele mai bune.
2. In functie de administrare
Doza partiala (DP) = cantitatea de substanta pe care o primeste pacientul o singura data;
Doza zilnica (pro die) (DZ) = cantitatea de substanta pe care o primeste pacientul intr- o singura
zi si reprezinta suma dozelor partiala din 24 de ore; dz = dp x nr.dp/zi.
Doza totala (DT) = cantitatea totala de substanta pe care o primeste pacientul si reprezinta suma
dozelor partiale de pe durata unui intreg tratament; DT = dz x nr. zile = dp x total dp.
Doza de atac = doza administrata la inceputul unui tratament pentru a obtine o concentratie mai
mare la locul de actiune si reprezinta de regula 1/3 sau 1⁄4 din doza totala;
Doza de intretinere = doza administrata pentru mentinerea unui efect terapeutic si a unei
concentratii eficiente a medicamentului in organism;
Doza unica = doza administrata o singura data in tot tratamentul (ex. ceftriaxona 1g in doza unica
pentru tratamentul gonoreeide prima infectie);
Doza de depozit = doza unica dar cu efect prelungit (zile, saptamani, luni) in functie de modul in
care s-a conceput retardarea difuziunii substantei medicamentoase (ex. benzatin penicilina G –
Moldamin – la interval de 7 zile).
3. In functie de varsta
a. Doza pentru copil
Exista anumite particularitati fiziologice ale organismului copilului care pot influenta
farmacocinetica substantelor administrate:
• - aciditatea gastrica redusa, care poate determina o rata de absorbtie mare;
• - suprafata corporala mare comparativ cu greutatea, ceea ce determina o absorbtie

foarte mare a substantelor administrate topic la nivelul tegumentelor, cu accentuarea
efectelor adverse;
• - cantitatea scazuta de tesut gras, care se reflecta intr-un volum de distributie mic
pentru substantele liposolubile;
• - legarea redusa de proteinele plasmatice, datorita unei concentratii mici a

albuminelor plasmatice;
• - permeabilitate crescuta a barierelor biologice in special a celei

hematoencefalice, astfel incat substantele patrund usor cu efecte adverse nervos centrale;
• - echipament enzimatic insuficient dezvoltat, iar metabolismul medicamentelor

este uneori incomplet;
• - mecanisme de eliminare renala (filtrare, secretie, reabsorbtie) diminuate;
• - in plus exista tot mai multe studii care pun in discutie faptul ca sensibilitatea
receptorilor este diferita la copil fata de adult, uneori fiind diminuata, chiar pana la
disparitie;Trebuie insa retinut faptul ca sugarii si copiii nu sunt miniaturi ale adultului, iar
dozele nu pot pur si simplu extrapolate de la adult la copil. Dozele in pediatrie se exprima
cel mai frecvent pe greutate corporala (ex. 30 mg/kg corp), sau pe anumite intervale de
varsta:
• - nou-nascut (in prima luna de viata);

• - sugar (pana la 1an);
• - intre 1 – 5 ani;
• - intre 6- 12 ani.
Uneori varsta pacientului nu se specifica, mentionandu-se faptul ca este vorba de un copil,

situatie in care considera ca acesta este sub 12 ani.
Mult mai corecta este calcularea dozei in functie de suprafata corporala, deoarece fenomenele
fiziologice se coreleaza mult mai bine cu suprafata corporala. Avand in vedere ca pentru un adult
2
de 70 kg suprafata corporala medie este de 1,8 m , aceasta valoare se va regasi in cadrul unei
formule de calcul a dozei.
b. Doza pentru batraniDoza pentru batrani (persoane de peste 60 ani), va fi mai mica decat
pentru adult reprezentand aproximativ 1/3 sau 1⁄2 din valoarea acesteia.Alegerea dozei de
medicament pentru varstnic trebuie sa se faca cu mare precautie, deoarece la aceasta varsta
extrema prezinta anumite particularitati care pot influenta farmacocinetica unei substante
administrate:
• - absorbtie redusa a substantelor datorata diminuarii fluxului sangvin in vasele de

la nivelul intestinului si a intensificarii motilitatii gastrice;
• - reducerea greutatii si masei corporale cu cresterea procentului de tesut gras si

consecutiv a volumului de distributie a substantelor liposolubile;
• - legarea redusa a substantelor pe proteinele plasmatice, ca urmare a scaderii

albuminelor;
• - o serie de studii arata faptul ca la varstnici se produce prelungirea timpului de

injumatatire pentru multe substante, care poate fi pusa mai curand pe seama cresterii
volumului de distributie, decat a reducerii metabolismului;
• - rata redusa de metabolizare, determinata de afectarea functiei hepatice datorata

varstei sau diferitelor stari patologice anterioare, abuzului de alcol sau de medicamente;
• - cea mai importanta repercursiune a varstei inaintate o reprezinta diminuarea

clereanceului renal si, in consecinta, accentuarea efectului nefrotoxic al substantelor
administrate.
• - starile patologice asociate, pot modifica diferite faze ale farmacocineticii
substantelor;
• - sistemul nervos central poate produce modificari imunologice, cu cresterea

riscului de producere a reactiilor alergice.
4. Doze folosite in studiul experimental al medicamentelor
Doza eficace 50% = doza la care 50% din animale prezinta un anumit efect farmacodinamic
(DE50).
Doza letala minimala = doza la care 5% dintre animale mor (DL05).
Doza letala 50% = doza la care mor 50% dintre animale sau la care 50% dintre animale
supravietuiesc (DL50) dupa o administrare cronica.
Determinarea DL50 reprezinta cel mai simplu tip de test de toxicitate al unei substante si prezinta
o serie de limite:
- acest test masoara doar mortalitatea nu si toxicitatea subletala;
- DL50 prezinta variatii largi intre specii si nu poate fi extrapolata in siguranta la

om;
- se masoara doar toxicitatea acuta, produsa de o singura doza de substanta si nu

toxicitatea de lunga durata;
- nu poate masura reactiile idiosincrazice (ce apar la doze foarte mici), care sunt
considerate a fi mult mai relevante in practica decat toxicitatea la doze mari;
- se constata variatii cronobiologice majore (raport 1 – 8 in functie de ora

administrarii si de substanta).Doza letala absoluta = doza la care 100% dintre anumale
mor (DL100).Raportul DL50 / DE50 este numit indice terapeutic (IT) sau factor relativ
de securitate. Indicele terapeutic ofera informatii privind limitele de siguranta in
administrarea unei substante, prin directionarea atentiei spre importanta relatiei intre
dozele eficace si cele toxice. Nu este un ghid de apreciere a sigurantei de folosire a unei
substante in clinica. Cand valoarea acestui raport depaseste cifra 10, substanta studiata
poate fi utilizata in terapeutica, in doze medii, fara pericol. La un IT sub 10, substanta se
va administra numai daca are efecte farmacodinamice nete si nu sunt alte preparate mai
putin toxice. In acest caz administrarea cere o prudenta sporita. Daca indicele terapeutic
are valoare foarte mica (sub 3), substanta este foarte activa si doar in foarte putine cazuri
va fi studiata in continuare, in special atunci cand nu exista alta substanta cu aceleasi
efecte farmacodinamice, care sa fie mai putin toxica.
VERIFICAREA SI CALCULAREA DOZELOR MAXIME
Dupa FR X prin doze maxime ptr o data sau ptr 24 ore se inteleg cantitati maxime de substante
medicamentoasa care pot fi prescrise de medic in scop terapeutic.
Dozele maxime se verifica obligatoriu la ince putul efectuarii retetei si sunt valabile pentru adulti
18-60 ani fara insuficienta hepatica sau renala.
In cazul in care in prescriptia medicala, dozele maxime sunt depasite fara mentiunea sic volo,
farmacistul va reduce in mod obligatoriu cant la dozele maxime corespunzatoare, efectuind aceste
modificare pe reteta si semnand.
FR considera:
- 1 lingurita= 5g apa /6,5 g sirop
- 1 lingura= 15g apa / 20 g sirop
- 1 pahar de apa = 200 g lichid
- 1 pahar vin = 100 g lichid
- 1 ceasca de ceai = 150 g lichid
- 1 varf de cutit cu pulbere = 0,5- 1 g
- 1 lingurita rasa de pulbere = 1,5 – 2g
- 1 lingurita cu varf = 2,5- 5g
a) pentru adulti: Rp: Morfina Cl 0,2g
Sirop simplu 10g
Apa distilata qsad 150g Mf solutie

DS int 3 linguri/zi
b) pentru copii:
Pentru calcularea dozelor maxime pentru copii se porneşte conform F.R. X de la doza maximă
pentru adulţi şi se calculează doza pentru copii în funcţie de vârsta sau greutatea corporală.
a) Formula lui Clark utilizată pentru copiii peste 2 ani:
G
d= ×D×F 70
d = doza terapeutică pentru copil;D = doza terapeutică pentru adult;G = masa corporală a
copilului în kg;F = factor de corecţie a masei corporale
b) În FR IX a fost oficinală formula lui Young pentru calcularea dozelor maxime pentru copii.
Această formulă ia în calcul vârsta copilului şi se aplică între vârstele 2 şi 18 ani:
A
d= ×D A+12
d = doza copilului;A = vârsta copilului;D = doza maximă a adultului.
c) Deşi neoficială în F.R. X formula lui Fried este aplicabilă pentru calculul dozelor maxime
pentru nou născuţi şi sugari.
Varstaînluni
dsugari = ́Dozaadult 150
Rp: Fenobarbital Na 0,20g Zaharina 2cp Apa distilata qsad 100g
Mf solutieDS int 2 lingurite pe zi pentru copil 8 saptamani
Rp: Codeina Ph 0,4g Zaharina 2cp
Apa distilata 80g Mf solutie
DS int 3 lingurite pe zi pentru copil de 26 luni
Problema: Doza uzuala de Zinnat este 10mg/kg de doua ori pe zi. Ce cantitate (mL) de Zinnat
trebuie administrata pentru un copil cu greutatea de 20kg daca in 5mL se gasesc 125mg
substanta.
Masa corporală în kg
F
10 – 18 kg 2
Sub 36 kg 1,5
1,25
Sub 56
c) pentru varstnici: Pentru persoanele în vârstă doza maximă se va calcula astfel:
- între vârstele de 61-70 ani: Doza maximă = Doză maximă. adult x 0,9;
- între vârstele de 71-80 ani: Doza maximă = Doză maximă adult x 0,8;
- între vârstele de 81-90 ani: Doza maximă = Doză maximă adult x 0,7
LP 5
FARMACOCINETICA
Faza farmacocinetică cuprinde evoluţia SM în organism, reprezentând modificările

cantitative şi calitative în timp, în procesele de absorbţie, distribuţie, metabolizare şi eliminare.
1. Absorbţia: procesul de trecere a substanţei medicamentoase (molecule, ioni) de la locul

dizolvării până în circulţia sangvină. În absorbţie are loc fenomenul de traversare a membranelor
biologice.Modalităţile de trecere ale moleculelor substanţelor prin membrane sunt grupate în
procese de: transport pasiv şi transport specializat.În transportul pasiv, filtrarea este o modalitate
de trecere de pe o parte a membranei pe cealaltă a moleculelor mici şi hidrosolubile bazată pe
diferenţa de presiune hidrostatică sau osmotică.
Difuziunea simplă se produce prin diferenţa de concentraţie de la nivelul celor două feţe ale
membranei, deplasarea moleculelor având loc în sensul gradientului de concentraţie; capacitatea
de difuzie este dependentă de gradul de ionizare a substanţei medicamentoase.
În transportul specializat intervin mecanisme specifice fiecărui tip de transfer.
• Difuziunea facilitată se face în sensul gradientului de concentraţie, nu necesită consum de

energie, dar mecanismul transportor prezintă o specificitate sterică şi SM o anumită
structură chimică.
• Transportul activ are loc în sens invers gradientului de concentraţie şi necesită consum de
energie, un sistem transportor cu mare specificitate sterică.
• Transportul prin ioni pereche explică trecerea unor compuşi puternic ionizaţi prin
formarea unor complecşi (de tip ioni pereche): săruri cuaternare de amoniu.
• Pinocitoza realizează transportul lipidelor, vitaminelor liposolubile prin înglobarea de

către membrană a unei picături (emulsie) care conţine substanţa dizolvată.
Mecanismul de transport al SM este dependent de organ sau ţesut: în cavitatea
bucală predomină filtrarea şi difuziunea;în stomac difuziunea pasivă;în intestinul subţire
toate tipurile de transport;în intestinul gros şi rect filtrarea, difuziunea şi pinocitoza; piele
şi mucoase, filtrarea şi difuziunea.
2. Distribuţia: se realizează după absorbţie şi este procesul în care are loc transportul
medicamentelor în sânge şi difuziunea în ţesuturi, în diferitele compartimente lichidiene ale
organismului. Se pot deosebi 3 compartimente sau spaţii în care are loc distribuţia
medicamentelor:
• - Intravascular (medicamentele se distribuie numai în sistemul vascular; are un

volum de cca 3 litri sau 0,04 l/kgc);
• - Extracelular (medicamentele de distribuie în sânge şi lichidul interstiţial; are un

volum de cca 12 litri sau 0,16-0,18 l/kgc);
• - Intracelular (medicamentele se distribuie în toată apa organismului; volumul

este de cca 42 litri sau 0,6 l/kgc). Distribuţia poate fi uniformă sau neuniformă. Puţine
substanţe se distribuie uniform în organism (de ex. alcoolul), dar majoritatea
medicamentelor se distribuie inegal. Factorii care influenţează distribuţia medicamentelor
sunt:a. circulaţia sangvină: organele cu o vascularizaţie bogată (ficat, muşchi, rinichi)
captează o cantitate mare de substanţe, spre deosebire de organele slab irigate (oase, piele)
care captează cantităţi reduse de medicamente;b. permeabilitatea capilară şi existenţa unor
bariere fiziologice: pot determina o distribuţie inegală între diferite medicamente.- bariera
hematoencefalică: medicamentele liposolubile pot trece cu uşurinţă în creier, iar
difuzibilitatea moleculelor polare, hidrosolubile este foarte mult limitată;- bariera
placentară este foarte permeabilă pentru substanţe medicamentoase, mai ales în cazul
sarcinii, unele medicamente distribuindu-se şi în organismul fetal, cu apariţia unor efecte
toxice. c. raportul dintre solubilitatea în apă şi lipide (coeficientul de partiţie) –
medicamentele liposolubile pătrund uşor în ţesuturile bogate în lipide (creier, ţesut
adipos).d. legarea de proteinele plasmatice poate modifica distribuţia în organism. Astfel,
fracţiunea legată este inactivă, nu se elimină şi nu se transformă. Numai fracţiunea liberă
este activă farmacodinamic. La nivelul proteinelor plasmatice au loc fenomene de
interacţiune şi concurenţă cu deplasarea medicamentului legat de pe acest sediu, creşterea
eficacităţii şi chiar apariţia de efecte toxice. (administrării de antiinflamatoare
nesteroidiene la tratament cu anticoagulante orale sau antidiabetice orale, din cauza legării
puternice de proteinele plasmatice ele deplasează de pe acest sediu medicamentele, cu
creşterea proporţiei formei libere şi apariţia de efecte adverse - hemoragii, respectiv
hipoglicemie).
e. legarea de proteinele tisulare duce la depozitarea unor medicamente în ţesuturi (Tetraciclina se

acumuleaza în oase). In anumite condiţii se pot mobiliza, cu apariţia unor efecte toxice.
3. Metabolizarea
Metabolizarea SM în organism în cadrul unor procese biochimice determină modificarea

proprietăţilor fizico-chimice şi farmacodinamice ale acestora. Procesele de metabolizare
acţionează pe moleculele liposolubile care trec uşor membranele celulare spre locurile enzimelor
mai ales din ficat, apoi din rinichi, mucoasa intestinală, către suprarenale. O consecinţă a
metabolizării este modificarea structurii chimice a moleculei substanţei medicamentoase în
compuşi cu alte efecte farmacodinamice. Procesul metabolic de la nivel microzomial hepatic
poate fi influenţat de administrarea concomitentă a mai multor substanţe, în urma unor fenomene
de interacţiune, care sunt inducţia enzimatică şi inhibiţia enzimatică.
Inducţia enzimatică: este un proces metabolic care constă în stimularea sintezei unor enzime cu
rol în metabolizarea medicamentelor, sub acţiunea unei substanţe exogene numită inductor
enzimatic. Inducţia enzimatică este însoţită de creşterea sintezei proteice microzomiale hepatice
şi la nivelul citocromului P450. Este un proces care se adaptează la cantitatea de substrat şi poate
fi blocat de substanţe care inhibă sinteza proteică. Are importanţă clinică deosebită deoarece
poate afecta metabolizarea substanţei respective şi a altora care se administrează concomitent.
Astfel, creşte viteza de metabolizare a medicamentelor, scade concentraţia plasmatică a acestora
cu reducerea eficacităţii terapeutice şi necesitatea creşterii dozei pentru a obţine acelaşi efect
terapeutic. Substanţele medicamentoase cu acţiune inductoare enzimatică sunt numeroase:
barbiturice, glutetimida, meprobamatul, fenitoina, carbamazepina, rifampicina, griseofulvina•
Fenobarbitalul creşte metabolizarea anticoagulantelor orale, antidepresivelor triciclice,
propranololului, glucocorticoizilor.• Rifampicina creşte metabolizarea anticoagulantelor orale,
beta-blocanţilor, estrogenilor, tolbutamidei, teofilinei, glucocorticoizilor.Când substanţa
inductoare enzimatică grăbeşte pe lângă metabolizarea altor medicamente şi propria metabolizare
este vorba de autoinducţie enzimatică. Fenomenul de inducţie enzimatică are şi aplicaţii clinice,
de exemplu în icterul neonatal, când administrarea de fenobarbital creşte activitatea unei enzime
implicate în conjugarea bilirubinei. Sunataorea, brocoli, alcoolul etilic, fumul de ţigară şi unele
hidrocarburi pot produce fenomenul de inducţie enzimatică, astfel că trebuie ajustată doza unor
medicamente.
Consecinte: aparitia tolerantei, cresterea incidentei efectelor adverse prin tendinta de crestere a
dozei
Inhibiţia enzimatică: este un proces care interferă cu activitatea enzimatică normală prin
inhibarea unor reacţii enzimatice, datorită împiedicării legării substratului. Acest proces este un
fenomen de sens opus inducţiei enzimatice. Administrarea concomitentă a 2 medicamente care
folosesc aceeaşi cale enzimatică sau care se leagă de aceleaşi situsuri de legare determină apariţia
unor concentraţii plasmatice apropiate de doza toxică, prin inhibarea metabolizării. Mai multe
medicamente se comportă ca inhibitori enzimatici: cimetidina inhibă metabolizarea
anticoagulantelor orale, benzodiazepinelor, fenitoinei. Eritromicina inhibă metabolizarea
teofilinei, carbamazepinei. Alte inhibitoare enzimatice: fenilbutazona, cloramfenicolul,
ketoconazolul, disulfiramul. Sucul de grefe poate antrena inhibitia enzimatica cu medicamente de
tipul antidepresivelor, benzodiazepinelor, propranolol, clorpromazina, teofilina.
Consecinte: scade viteza de metabolizarea medicamentelor ceea ce duce la cresterea concentratiei

plasmatice cu risc de toxicitate la doze terapeutice.
4. Eliminarea: eliminarea substanţei medicamentoase din organism se face sub formă

neschimbată, de metaboliţi activi sau inactivi prin principalul organ de excreţie – rinichiul. Alte
căi de eliminare sunt: saliva pentru bromuri, alcaloizi; bila pentru eritromicină, rifampicină,
ampicilină, digitoxină, hormoni steroidieni; mucoasa intestinală pentru morfină; intestinul gros
pentru substanţe medicamentoase greu solubile. Calea pulmonara elimină anestezicele gazoase,
alcoolul, eucaliptolul şi la nivelul secreţiilor glandelor bronşice iodurile, benzoat şi săruri de
amoniu. Eliminarea la nivelul pielii are loc pentru uree, ioduri şi la nivelul fanerelor se elimină
mercurul şi arsenicul.
Procesul de eliminare prin glanda mamară a unor substanţe medicamentoase (purgativele,

antrachinona, cloramfenicol, nicotină, chinina, alcool) poate reprezenta o sursa de toxicitate
pentru sugari.
Modul de eliminare a substanţei medicamentoase ca atare sau ca metaboliţi poate constitui o

posibilitate de evaluare cantitativă din urină, salivă, în situaţia în care nu se poate face recoltarea
sângelui pentru determinarea BD.
PARAMETRII FARMACOCINETICI
Procesele (absorbţie, distribuţie, metabolizare, eliminare) prin care trece o SM după

administrarea medicamentului sunt caracterizate printr-o serie de parametrii specifici care asigură
stabilirea dozelor în terapie, biodisponibilitatea substanţei medicamentoase dintr-o formă
farmaceutică, reducerea efectelor toxice.
Parametrii farmacocinetici sunt reprezentaţi de: concentraţia plasmatică, viteza de absorbţie,

volum aparant de distribuţie, clearence-ul, timpul de înjumătăţire.
Administrat pe o anumită cale, medicamentul va elibera substanţa medicamentoasă care,

dizolvată în lichidele biologice va declanşa absorbţia în circulaţia generală cu o anumită viteză şi
cantitate - biodisponibilitate.
1. Concentraţia plasmatică: Evoluţia substanţei medicamentoase în organismul animal sau

uman se poate urmări prin măsurarea concentraţiei în unele compartimente uşor accesibile
(sânge, plasmă), la perioade de timp diferite, după administrarea medicamentului pe diverse căi.
Doza de medicament, forma farmaceutică, calea de administrare şi comportarea farmacocinetică

a substanţei medicamentoase influenţează concentraţia plasmatică (C) care va determina efectul
terapeutic şi reacţiile secundare.
2. Volumul aparent de distribuţie: Volumul aparent de distribuţie (Vd) - parametru

farmacocinetic prin care se apreciază distribuţia SM în organism după administrarea
medicamentului.Vd se obţine din raportul între doza administrată pe cale i.v. şi concentraţia
plasmatică, conform relaţiei:
Vd=volumul total de lichid in care s-a dizolvat medicamnetulD= doza admin ivCo= concentratia
plasmaticaPrin cunoasterea Vd se stabileste: afinitatea SM pentru componentele organismului
faţă de sânge; relaţia între doza prescrisă şi concentraţia plasmatică necesară efectului terapeutic
se poate calcula doza de atac.
3. Clearance-ul SM: parametru farmacocinetic care exprimă viteza de epurare (V) raportată la
concentraţia substanţei medicamentoase (C) în lichidele biologice.
Eliminarea medicamentelor depinde de capacitatea de epurare a ficatului (Clh) şi a rinichiului

(Clr), intervenind în clearance-ul sistemic total.
Timpul de înjumătăţire (T1/2): timpul în care cantitatea de substanţă medicamentoasă

din organsim scade la jumătate. T1/2 este o caracteristică a substanţei
medicamentoase şi nu depinde de doza administrată.
Biodisponibilitata: raportul dintre cantitatea de substanta active, precum si viteza cu

care aceasta este cedata, absorbita in organism, ajunge la locul de actiune si isi
manifesta efectul biologic
Tipuri de biodisponibilitate:
Biodisponibilitate absolută – corespunde fracțiunii de substanță activă din forma farmaceutică

de soluție apoasă care după administrare ajunge în circulația sangvină sistematică (Se
determină când se cercetează o substanță activă nouă și se compară biodisponibilitatea pe
cale intravenoasă).
Biodisponibilitatea relativă – se exprimă prin cantitatea de substanță activă dintr-un

medicament care după administrare ajunge în circulația sistematică și viteza cu care se
realizează acest proces.
Bioisponibilitatea relativă optimală – compară biodisponibilitatea a 2 forme farmaceutice
dintre care una este forma de referință.
Factorii care influențează biodisponibilitatea:
1. Factori legați de medicament: Forma farmaceutică; Tehnologia de fabricație; Mărirea

particulelor; Lipo sau hidro-solubilitatea; Doza de administrare
2. Factori legați de organism: Factori care influențează transferul substanței prin membrele
biologice; Calea de administrare; Modul de administrare; Stare fiziologică a organismului; Stare
patologică generală a organismului sau a căii respective; Asocierea cu alte substanțe adică
asocierea cu alte medicamente; Asocierea cu alimente.
FARMACODINAMIE
Farmacodinamia este ramura fundamentala a farmacologiei care studiaza locul si mecanismul de

actiune al medicamentelor, iar actiunea farmacodinamica este rezultatul contactului medicament-
organism.
Etapele farmacodinamice sunt:
- Legarea medicamentelor de receptor (R) cu formarea complexului MR; etapa

desfasurata la locul de actiune
- Aparitia unor modificari care se traduce prin aparitia efectului farmacodinamic

(Ef) M = R ↔ MR ↔ EfCele doua etape sunt posibile datorita a doua proprietati
farmacodinamice:
- afinitatea pentru receptori
- activitatea intrinseca a medicamentului Legat de aceste proprietati,

medicamentele se clasifica in: agonisti si antagonisti. Medicamentele agoniste au:
afinitate si activitate intrinseca si efect propriu supra receptorilor. Medicamentele
antagoniste au: numai afinitate, fara activitate intrinseca producand blocarea receptorilor.
Afinitatea pentru receptor inseamna capacitatea medicamentului de a se lega si forma
complexul cu receptorul. Activitatea intrinseca = capacitatea medicamentului de a
produce un efect . Parametrii actiunii farmacodinamice sunt:
1. Potenta: capacitatea unui medicament de a produce un efect biologic; este dependenta de

proprietatile substantei farmaceutice si afinitatea pentru substrat.
2. Eficacitatea maxima: capacitatea unui medicament de a avea un efect maxim. Medicamentele

se clasifica in agonisti si antagonisti. Exemplu : eficacitati maxime diferite se
inregistreaza in grupa analgezicelor morfinomimetice. Receptorii opioizi sunt de mai
multe tipuri : μ , k , ō. Naloxonul este antagonist total cu receptorii : μ , k , ō. Pentazocina
este: antagonist pentru receptorii μ si agonist al receptorilor k si ō.
3. Sensul actiunii farmacodinamice: Medicamentele pot actiona in sens: stimulator (excitant),

inhibitor (deprimant), bisens
- Sensul stimulatorse obtine prin: stimularea unei functii si deprimarea functiei antagoniste.
Exemplu: inima primeste inervatie dubla, simpatico si parasimpatica. Stimularea inimii se poate
obtine fie cu simpatomimetice , fie cu parasimpatolitice.
- Sensul inhibitor se obtine prin: inhibarea unei functii sau stimularea excesiva a
functiei pana la epuizarea eiExemple: deprimarea SNC, inclusiv cel respirator bulbar se
poate produce cu: deprimante SNC (narcotice, hipnotice) si excitante SNC (cofeina,
nicotina, stricnina, atropina) la doze mari
- Efectul bisens – exista medicamente care in functie de doza pot avea efecte
stimulatoare sau inhibitoare .Exemplu: Aspirina: la doze mici este antiagregant plachetar
(efect util in tromboze), iar la doze mari are efect proagregant plachetar (poate produce
tromboza)
4. Latenta: Este timpul scurs de la administrarea medicamentului pana la aparitia efectului
si se exprima in formula:L= A + T+ D + B
A = timpul de absortieT = timpul de transportD = timpul de distributieB = timpul de aparitie a

efectului biologic
Medicamentele legate de proteinele plasmatice in procent mare au latenta mai mare pentru ca T
este mai mare. Medicamentele care se distribuie in toate sectoarele hidrice (i.v., interstitial,
intracelular), au latenta mai lunga
Pentru substantele care actioneaza in metabolitul activ, latenta este mai mare pentru ca apare si
timpul de metabolizare (M) .
L= A + T+ D + M + BMedicamentele care actioneaza prin mecanism indirect au latenta mai mare

pentru ca B
este mai mare.
5. Durata actiunii farmacodinamice: intervalul de timp in care se mentine efectul medicamentelor.

Se exprima printr-un parametru farmacocinetic: timpul de injumatatire in sange T1/2.
6. Selectivitate: reprezinta capacitatea unui medicament de a actiona pe un teritoriu cat mai

limitat din organism. Medicamentele pot fi: selective (antiasmatice, antihistaminice H2) si
neselective.
TIPURILE DE ACTIUNE FARMACODINAMICA
Se clasifica dupa mai multe criterii:
1. Dupa utilitatea terapeutica si intensitate: actiune farmacodinamica principala – este cea

utilizata in terapeutica; actiune farmacodinamica secundara – de obicei nedorita poate
genera efecte adverse.
2. Dupa modul de utilizare: actiune locala (topica ) – la locul de administrare sau actiune
farmacodinamica generala (sistemica)
3. Dupa selectivitate:
- actiune farmacodinamica selective – SPECIFICA
- actiune farmacodinamica neselectiva – NESPECIFICA
4. Dupa utilitatea farmacoterapeutica
- actiunea farmacodinamica etiotropa (cauzala) – combate cauza bolii:

antimicrobiana, antimicotica, antihelmintica.
- actiunea farmacodinamica fiziopatologica – se adreseaza mecanismelor

fiziopatologice ale bolii: actiunea hipotensiva in HTA, actiunea cardiotonica in
insuficienta cardiaca
- actiunea farmacodinamica simptomatica – trateaza un simptom al bolii: actiunea

analgezica – trateaza durerea, actiunea antipiretica – trateaza febra
- actiunea farmacodinamica de substitutie – este utilizata in deficitul unei

substante endogene: vitamine, hormoni, enzime. Receptori farmacologici Receptorii
farmacologici sunt macromolecule preformante. Aceasta zona se numeste situs receptor.
Datorita necesitatii de compatibilitate perfecta intre situsul receptor si medicament.
Fixarea medicamentului de situsul receptor produce modificari conformationale la nivelul
intregii molecule a receptorului farmacologic, ceea ce duce la aparitia efectului
farmacologic. Din punct de vedere morfochimic, receptorii farmacologici se clasifica in:
1. Canale ionice
2. Receptori cuplati cu proteinele G
3. Receptorii enzimatici
4. Receptorii nucleari Efectul medicamentelor se manifesta mai intai asupra receptorilor

farmacologici, apoi
asupra intregii celule. Actionand asupra mai multor celule, medicamentul isi face efectul asupra
unui organ intreg. Cu cat receptorii pentru un anumit medicament sunt mai raspanditi intr-un
organism cu atat medicamentul actioneaza asupra mai multor organe. Este de preferat ca
medicamentul sa actioneze cat mai localizat pentru a se evita efectele secundare.
Datorita specificitatii cu care se leaga medicamentele de receptori, exista o populatie de receptori

specifica fiecarei molecule. Denumirea populatiei de receptori se face adaugand la numele
agonistului fiziologic sufixul “ergic”: histaminergic, serotoninergic, adrenergic.
FARMACOTOXICOLOGIE
Farmacotoxicologia este ramura fundamentala a farmacologiei ce studiaza efectele sau reactiile

adverse produse de medicamente precum si patologia medicamentelor. Reactiile adverse sunt
reactiile nedorite ce apar la dozele eficace terapeutic.
Factori favorizanti: numarul ridicat de medicamente asociate sau polimedicatia, doze eficace
mari, tratament prelungit, stari fiziologice particulare (sarcina, varsta inaintata), stari patologice
(insuficienta renala, hepatica), alti factori (malnutritia, alcoolul, tutunul, insecticidele, alti
poluanti din mediu)
Frecventa mai mare a reactiilor adverse se intalneste la varstnici. Cele mai cunoscute mecanisme
de producere a reactiilor adverse pot fi grupate in 5 categorii:
- mecanism farmacodinamic secundar
- mecanism toxic
- mecanism idiosincrazic pe fond de boli genetice
- mecanism imunologic alergic
- mecanism de adaptare fiziologica Tipuri de reactii adverse
1. efect secundar prin mecanism farmacodinamic
2. efect toxic
3. efect cancerigen
4. efect mutagen
5. intoleranta
- congenitala (idiosincrazie)
- dobandita (alergica)
6. efect imunosupresiv
7. toleranta
8. dependenta psihica si fizica
9. toxicomania (toleranta + dependenta)

10. reactii adverse la intreruperea administrarii:
- efect rebound
- sindrom de abstinenta
- insuficienta functionala glandulara
11. efect asupra reproducerii si a fatuluiCaracteristici comune ale efectelor secundare si

toxice:
- intensitatea si frecventa cresc cu doza fiind doza-dependente si

favorizate de supradozare in general
- ambele reactii adverse apar fie la doze eficace ca efect advers fie la doze
toxice in intoxicatii. Caracteristica reactiilor imuno-alergice:
- absenta relatiei gradate doza-efect 1. Efecte secundare sunt consecinta

directa sau indirecta a actiunii farmacodinamice secundare ale medicamentelor.
Exemple:
- somnolenta dupa trezirea din somn produc hipnocoercitivele de lunga

durata
- ulcer gastro-duodenal care poate fi agravat de AINS si steroidiene cu

functie hipersecretoare gastrica
- hipovitaminoza – in cursul tratamentelor cu antibiotice cu spectru larg

(tetraciclina) este consecinta inhibitiei florei microbiene saprofite intestinale 2.
Efecte toxice sunt tulburari functionale sau morfologice diferite de efectele
farmacodinamice si care apar la o parte din indivizii tratati in conditii similare.
Efectele toxice pot fi: usoare, grave, fatale (uneori). Efectele toxice se pot
manifesta la nivelul tuturor tesuturilor si organelor.Efecte toxice la nivelul
sistemului nervos central: apar tulburari psihice si neurologice. - efecte psihice –
psihoze de tip schizofrenie provocate de supradozarea glucocorticoizilor
(dexamethasona, prednison, hidrocortizon hemisuccinat) Efecte toxice la nivelul
inimii: Pot apare: efecte functionale – aritmii – medicamente de tuse si raceala
care contin cafeina
8. Efecte toxice la nivel sanguin: Se poate produce aplazie medulara si anemie aplastica ce
poate apare la saptamani dupa intreruperea tratamentului cu cloramfenicol.Aplazie medulara =
rarefierea maduvei osoase tradusa prin scaderea numarului de globule rosii si albe si plachete
sanguine.
Anemia aplastica = producerea deficitara de celule stem de catre maduva osoasa, celule stem
care exista la originea celor 3 tipuri de celule sanguine: globule rosii, albe si trombocite
(plachete sanguine).Efecte toxice la nivelul aparatului digestiv: Efectele sunt produse de
medicamente iritante de genul antiinflamatoarelor.
Efecte toxice la nivelul ficatului: Apar numeroase efecte adverse, unele foarte grave: citoliza
hepatica – produsa de medicamente cum sunt: paracetamol; hepatita acuta/subacuta prin leziuni
necrotice produsa de: paracetamol, AINS. Contraceptivele orale au un potential toxic hepatic
ridicat.
Efecte toxice la nivelul rinichilor: nefropatii produse de aminoglicozide nefrotoxice

(streptomicina, gentamicina, kanamicina, amikacina), peniciline, aspirina; insuficienta renala
produsa de saruri de calciu si vitamina D in excesEfecte toxice la nivelul urechii: Factorii ce
cresc riscul de toxicitate la nivelul urechii sunt: dozele mari si tratament indelungat, asocierea de
medicamente oto-toxice, insuficienta renala
- toxicitatea vestibulara (tulburarea echilibrului, vertij, ameteli) = data de aminoglicozide, mai

ales streptomicina si gentamicinaDintre aminoglicozide, neomicina are toxicitatea auditiva cea
mai mare si frecvent
ireversibila, de aceea este exclusa administrarea sistemica a neomicinei.Efecte toxice la nivelul

ochilor: Unele medicamente utilizate in doze mari timp indelungat se depoziteaza si
depigmenteaza irisul, corneea si retina formand depozite galben-brune cu atrofia ireversibila a
retinei si tulburari de vedere cum produc antimalaricele.Efecte toxice la nivelul muschilor si
tesutului conjunctiv
- miopatii si neuropatii (inflamatii ale muschilor / nervilor) insotite sau nu de

mialgii (dureri): corticoizi, betablocante
- distructii musculare (rabdomiolize) – pot fi provocate de: antibiotice

(peniciline), AINS – ibuprofen, betablocante In general aceste efecte sunt reversibile dupa
intreruperea tratamentului.Efecte toxice la nivelul pielii: Efectele adverse toxice la
nivelul pielii sunt de la cele mai usoare (eruptii cutanate) la cele mai grave, letale.
Medicamentele contraceptive orale provoaca un numar insemnat de tipuri de efecte toxice
cutanate: prurit, acnee, alopecie (caderea parului), tulburari pigmentare etc.
3. Efecte adverse cancerigene: constau in initierea si dezvoltarea de celule canceroase. Reactiile

adverse cancerigene au un foarte lung timp de latenta adesea 20-30 de ani. Substantele
incriminate sunt: hidrocarburi policiclice din gudronul de carbune, fumul de tigara, unele toxine
produse de mucegaiuri.
4. Efectele adverse mutagene constau in alterarea mesajului genetic: agenti fizici – radiatii sau
agenti chimici – substante mutagene. Exemple de medicamente mutagene: colchicina, fungicide.
5. Intoleranta: raspunsul anormal cantitativ si/sau calitativ la un medicament deviat de la

efectele farmacodinamice ale medicamentului ce apare numai la o parte din populatie.Exista 2
tipuri: intoleranta congenitala si intoleranta dobandita
Intoleranta congenitala: Idiosincrazia se manifesta ca o deviatie de la raspunsul

farmacodinamic normal al populatiei la un medicament. Apare la scurt timp dupa inceperea
tratamentului sau chiar la prima doza. O gena poate fi absenta sau poate prezenta anomalii, ceea
ce face ca enzima corespunzatoare acestei gene sa fie absenta sau anormala. Aceste anomalii
enzimatice determinate genetic se numesc enzimopatii. Enzimopatii frecvent implicate sunt:
- deficienta de glucozo 6-fosfat dehidrogenaza eritrocitara G-6PD - hemoglobinopatii-

methemoglobin reductaza eritrocitara
Intoleranta dobandita: Apare in timpul vietii si poate fi: temporara sau permanenta. Intoleranta
dobandita reprezinta de fapt o alergie la un medicament avand mecanism imunologic – implica
contactul prealabil al medicamentului alergizant (antigen) cu organismul cu formarea de anticorpi
(imunoglobuline). Un contact ulterior al organismului sensibilizat cu medicamentul duce la
declansarea reactiei alergice. Medicamente ce pot declansa reactii de tip anafilactic: penicilina G,
ampicilina, aspirina.
6. Efectul advers imunosupresiv consta in deprimarea sau suprimarea capacitatii imunitare de

aparare. In terapeutica se utilizeaza unele medicamente pentru actiunea lor modulatoare asupra
sistemului imunitar.
Tipuri de efecte adverse imunosupresive: In functie de perioada de latenta clinica se disting

doua tipuri de efecte adverse imunosupresive:1. agranulocitoza = manifestare clinica acuta cu
evolutie dramatica imediata spre exitus (metamizolul).
2. deficienta imunitara latenta = evolutie mascata cu manifestare clinica tardiva, rezultand
infectii deosebit de grave sau tumori maligne dezvoltate pe fondul de imunodepresie:
cloramfenicol, alcool in administrare cronica, AINS, glucocorticoizi.
7. Toleranta: consta intr-o sensibilitate redusa sau absenta la unele actiuni ale unui medicament.
Tipuri de toleranta:- innascuta (congenitala), care poate fi:
o despecie(ex:iepureleprezintatolerantainnascutalaatropinadeoarecedispune de o enzima care

metabolizeaza rapid atropina)
o degrup(ex:uniiindiviziprezintaresitentalaanticoagulantesinecesitadozemai mari din aceste

medicamente)
- dobandita, care poate fi:o acuta (tahifilaxie)
o cronica (obisnuinta)
o incrucisataTahifilaxia: consta in diminuarea progresiva a intensitatii efectului prin

administrari repetate la intervale scurte de timp. Se instaleaza repede, poate merge pana la
disparitia efectului, este reversibila, este de scurta durata dupa intreruperea tratamentului
Exemple: antiasmaticeObisnuinta: consta in diminuarea treptata a unor efecte ale

medicamentului in urma administrarii repetate. Se obtine acelasi efect cu doze marite. Se
instaleaza lent si niciodata nu e completa, dispare la intrerupere dupa un interval de timp variabil
Exemple: hipnotice barbiturice, antidepresive triclice la doze mari Atitudinea corecta consta in
inlocuirea medicamentului.
Toleranta incrucisata: apare intre un numar N de medicamente metabolizate de acelasi sistem

enzimatic sau care actioneaza pe acelasi substrat reactiv.
Exemplu: consumatorii cronici de alcool sunt mai putin sensibili la actiunea narcoticelor.
8. Farmacodependenta: stare psihica si/sau fizica caracterizata prin modificari de comportament

si alte reactii incluzand nevoia de a lua substanta continuu sau periodic pentru a resimti efecte
psihice sau a evita suferintele privatiunii.
Tipuri de farmacodependenta:
- psihica = stare psihica ce consta in modificarea de comportament si o stare

mentala particulara cu necesitatea psihica imperioasa de administrare continua/periodica a
substantei procurata prin orice mijloace pentru a obtine o senzatie de bine sau pentru
inlaturarea disconfortului psihic chiar daca indivizii stiu ca le dauneaza sanatatii, situatiei
familiale si cosiale si se expun la riscuri pentru procurare.
- fizica = stare patologica cauzata de administrare repetata a unei substante, stare

ce se evidentiaza numai la intreruperea administrarii sau la reducerea importanta a
dozelor. Evidentierea se face prin aparitia sindromului de abstinenta sau de retragere
manifestat prin simptome caracteristice psihice, vegetative si somatice opuse actiunii
farmacodinamice ale substantei. 9. Toxicomania: stare de intoxicatie cronica ce
totalizeaza 3 efecte adverse: farmacodependenta fizica, farmacodependenta psihica si
toleranta (obisnuinta).Tipuri de toxicomanii:
- in functie de numarul drogurilor exista: monotoxicomanii, politoxicomanii
- in functie de drog: toxicomanii minore (barbiturice, hipnotice, tranchilizante,

alcool), toxicomanii majore (morfina, heroina) 10. Reactii adverse la intreruperea
administrarii: La intreruperea brusca a unui tratament de lunga durata pot sa fie
declansate reactii adverse, unele cu manifestari clinice grave. Reactiile adverse declansate
la intreruperea brusca a farmacoterapiei prelungite sunt de 3 tipuri: I. Efectul rebound:
declansat la intreruperea unui tratament de lunga durata cu blocante ale receptorilor
(anatgonisti farmacologici). Efectul rebound sau de revenire se manifesta clinic prin
revenirea bolii tratate exacerbata (agravata) dupa intreruperea brusca a tratamentului
indelungat. Exemple: la intreruperea brusca a antiulceroaselor antihistaminice H2
agravarea ulcerului gastro-duodenal poate merge pana la perforareMecanism:
- medicamentul antagonist blocheaza receptorii si impiedica stimularea acestora

de catre mediatorul chimic fiziologic (agonist fiziologic) un timp prea indelungat
- in compensatie sistemul receptor se adapteaza prin cresterea numarului de

receptori disponibili pentru activare si externalizarea lor la suprafata membranei
- la intreruperea brusca a terapiei cu un medicament anatogonist prelungita pana

la externalizarea receptorilor agonistul fiziologic va reactiona asupra receptorilor
sensibilizati declansand efecte exagerate II. Sindromul de retragere: declansat la
intreruperea unui tratament de lunga durata cu agonisti ai receptorilor (agonisti
farmacologici). Sindromul de retragere se manifesta clinic prin simptome psihice si
somatice, opuse sau asemanatoare actiunii farmacodinamice ale medicamentului a carui
administrare este oprita. Exemplu: oprirea administrarii morfinei dupa o terapie
indelungata poate declansa un sindrom asemanator ca simptomatologie sindromului de
abstinenta la morfinomaniIII. Insuficienta functionala: Insuficienta functionala a unor
glande endocrine periferice poate fi declansata la intreruperea brusca a unui tratament
indelungat cu hormonii naturali sau de sinteza ai glandei respective administrati la doze
farmacologice. Exemplu: glucocorticosteroizii administrati in doze farmacologice ca
medicatie: antiinflamatoare, antiasmatica, imunosupresiva. 11. Efecte adverse asupra
procesului de reproducereMedicamente contraindicate la gravide datorita
potentialului teratogen
- hormoni
- antiepileptice: Fenitoin, acid valproic (malformatii cranio-faciale, degete,

unghii)
- antidepresive (malformatii cardiace, ale membrelor):
- tranchilizante benzodiazepine (malformatii cranio-faciale)
- anticoagulante cumarinice: acenocumarol (malformatii SNC, cranio-faciale)
- derivati de vitamina A: Izotretinoin (malformatii cardiace, SNC) Medicamente

contraindicate la gravide datorita potentialului feto-toxic
- morfina – poate produce deprimare respiratorie, sindrom de abstinenta la nou-

nascut
- barbiturice – sedare, asfixie, sindrom de abstinenta la nou-nascut
- neuroleptice fentiazine (levomepromazina) – sedare, deprimare respiratorie
- tranchilizante benzodiazepine de tip bromazepam, diazepam, lorazepam,

midazolam – sedare, hipotermie
- salicilati, aspirina – hemoragii la doze mari
- anestezice locale de ti[ lidocaina, xilina – bradicardie, deprimare respiratorie,

convulsii
- anti-tiroidiene (ioduri, thyrozol) – gusa, hipotiroidism

- anticoagulante cumarinice – hemoragii
- β – adrenolitice – deprimare respiratorie, bradicardie
- cloramfenicol – colaps
- tetraciclina – dentitie anormala, colorata in galben
- aminoglicozide (streptomicina, kanamicina) – oto-toxicitateEfecte adverse

asupra sugarului: Sugarul poate fi expus la reactii adverse provocate de medicamente
luate de mama si excretate in lapte. Bariera sange – lapte reprezinta o membrana lipidica
cu pori si permite eliminarea in laptele matern a multor medicamente nedisociate, lipo- si
hidro-solubile. In general cantitatea eliminata din lapte si ingerata de sugar este foarte
mica (aproximativ 1% din concentratia realizata de mama).Medicamente contraindicate
in timpul alaptarii:
- cloramfenicol – colaps, deprimare medulara
- tetracicline – colorarea galbena a dintilor, tulburari digestive
- aminoglicozide – ototoxicitate
- metronidazol – voma, tulburari neurologice
- antitiroidiene – hipotiroidism, gusa
- antiinflamatoare si antireumatice: o acid acetil salicilic – hemoragii, tulburari

respiratorii, colaps, purpura o indometacin la doze mari – colapso saruri de Au –
hepatite, nefrite
- analgezice, antipiretice (paracetamol) – methemoglobinemie
- opiacee – deprimare respiratorie, dependenta
- purgative – diaree
- sedative (bromurile in general) – somnolenta
LP 7
SISTEMUL NERVOS VEGETATIV
Baze farmacologice:
Neuronul = unitatea morfo-funcţională a sistemului nervos. Neuronul este format din: corp
neuronal si prelungirile neuronilor (dendrite, axoni - cu arborizaţie terminală, butoni terminali)
Componentele SNV:
1. Sistemul nervos simpatic (S);2. Sistemul nervos parasimpatic (PS)N.B.: Fiecare organ primeşte
inervaţie dublă S şi PS. Între cele două sisteme există o relaţie de antagonism: la nivelul tubului
digestiv: (S scade motilitatea, PS creşte motilitatea ), la nivelul bronhiilor (S bronhodilataţie, PS
bronhoconstricţie), la nivelul inimii (S stimulează, PS deprimă). Între cele două sisteme există un
echilibru perfect. Ruperea echilibrului dintre cele două sisteme determină apariţia distoniei
neurovegetative.
DOMENIUL ADRENERGIC
Neuromediatori: NA şi ADR, biodegradare cu enzimele COMT (catecholortometiltransferaza),

produs final de degradare: acidul vanilmandelic.Receptori adrenergici: alfa α1 şi α2 si beta β1,
β2, β3;Localizarea receptorilor:
- postsinaptici, efectori: α1, α2, β1, β2, β3- presinaptici, cu rol modulator (autoreglatori): α2, β2
Sinapsa adrenergica: NM sistemului simpatic sunt stocati in citoplasma presinaptica in vezicule.
• Polarizare de repaus
• Deloparizarea celulei presinaptice
• Migrarea veziculei cu NM
• Fenomenul de exocitoza (eliberarea in fanta)
• NM poate forma complex cu receptorii postsinaptici atunci cand se depolarizeaza membrana

postsinaptica cu aparitia efectului
• Degradarea NM cu COMT formand acidul vanil mandelic care se elimina renal

• Receptorii α2 si β2 reglează cantitatea de mediator din fantă în funcţie de concentraţia
neuromediatorului astfel:
a) când concentraţia de NA este crescută se activează α2 presinaptici → scade eliberarea de NA

în fantă şi creşte recaptarea din fantă (mecanism de feedback negativ);b) când concentraţia de
ADR este scăzută se activează receptorii β2 presinaptici → creşte eliberarea de ADR şi apare
inhibarea recaptării neuromediatorului.
Efectele activării receptorilor adrenergici postsinaptici 1. Alfa-1 (efecte de tip stimulare)
• muşchi netezi vasculari - contracţie →vasoconstricţie;
• muşchi neted radiar al irisului - contracţie → midriază activă;
2. Alfa-2 (efecte de tip inhibare)
uter gravid –contracţie → efectocitocic;
muşchi netezi pilomotori – contracţie;
muşchi netezi ai sfincterelor (stomacului, intestinului, vezicii urinare şi trigonul vezicii urinare)
– contracţie;
ficat - creşte glicogenoliză → hiperglicemie;
muşchi netezi cavitari ai tubului digestiv – relaxare →scăderea tonusului şi peristaltismului
tubului digestiv;
pancreas endocrin- hiposecreţie de insulină din celulele β, cu tendinţă la hiperglicemie,
3. Beta-1 (efecte de tip stimulare)
SNC - stimulare – efect antidepresiv;
stimularea miocardului contractil (ventriculi, atrii - inotrop pozitiv (contractatia), tonotrop

pozitiv (tonicitatea), batmotrop pozitiv (excitabilitatea)) şi excito - conductor (cronotrop
pozitiv (ritmicitatea) şi dromotrop pozitiv (conductibilitatea));
stimularea secreţiei de renină la nivelul aparatului juxtaglomerular renal;
ţesut adipos - lipoliză cu creşterea acizilor graşi în sânge
4. Beta-2 (efect de tip inhibare)
muşchi netezi vasculari arteriolari şi venoşi - relaxare →vasodilataţie;
muşchi netezi bronşici - relaxare →bronhodilataţie;
muşchi netezi gastrointestinali – relaxare;
miometru gravid şi negravid - relaxare → efect tocolitic;
muşchi ciliar – relaxare → acomodare pentru vederea la distanţă şi creşterea secreţiei de
umoare apoasă;
ficat – creşte glicogenoliza → hiperglicemie
• muşchi striat – creşte glicogenoliza →hiperlactacidemie (creşte formarea de acid lactic) 5.

Beta-3• ţesut adipos – degradarea grăsimilor (lipoliză)
SIMPATOMIMETICESimpatomimeticele (SM) sunt medicamente ce reproduc efectele activării

fibrelor
nervoase vegetative simpatice din miocard, muşchii netezi şi glandele exocrine (cu excepţia
glandelor sudoripare).
Reprezentanti: noradrenalina, efedrina, fenilefrina, etilefrina, nafazolina, xilometazolina,

oximetazolina, adrenalina, dopamina, salbutamol, fenoterol, salmeterol,
Acţiuni farmacodinamice- efecte pe aparate şi sisteme:
SNC - stimulare alfa-1 de la nivel SRAA (substanța reticulată ascendent activatoare) și beta-1 cu
efect antidepresiv;
Aparat cardiovascular: stimularea tuturor proprietăților miocardului contractil şi excito

conductor: creşte forţa de contracţie– inotrop pozitiv;creşte excitabilitatea – batmotrop pozitiv;
crește tonicitatea – tonotrop pozitiv;creşte frecvenţa (tahicardie) – cronotrop pozitiv;creşte
conductibilitatea – dromotrop pozitiv; crește forța de contracție a ventriculului
prin stimularea receptorilor alfa-1; crește secreția de renină la nivelul aparatului juxtaglomerular:
efect beta-1 cu vasoconstricţie crește TA;
Aparat respirator: bronhodilataţie (efect beta-2); hiposecreţie bronşică (efect alfa-1).
Aparat digestiv: scăderea tonusului şi peristaltismului mușchilor netezi ai stomacului și
intestinului (efecte alfa-2); contracţia sfincterelor - (efect alfa-1); creșterea secreţiei salivare
bogată în amilază (efecte alfa-1); scade secreţia de insulină din celulele B (efect alfa-2).
Aparat excretor renal: relaxare vezică urinară (efect beta-2); contracţie sfincterul vezicii urinare
(efect alfa-1);
Uter: relaxarea musculaturii uterine (efect beta-2)- efect tocolitic; contracţia uterului (efect alfa-1)
= efect ocitocic;Organul sexual masculin- stimularea ejaculării (efect alfa-1);
Ochi: contracția muşchiul radiar al irisului cu midriază activă (efect alfa-1); relaxarea muşchiului
ciliar cu acomodarea vederii pentru distanţă (efect beta-2); creșterea secreției de umoare apoasă
(efect beta-2).
Efecte metabolice: pe metabolismul glucidic (cresc glicemia): glicogenolizaă hepatică (alfa-1);

glicogenoliza în muşchii scheletici (beta-2); scade eliberarea de insulină din pancreas
(alfa-2); pe metabolismul lipidic: cresc lipoliza cu creşterea acizilor graşi în plasmă; (beta-1),
hiperlactacidemie - cresc glicogenoliza în muşchii striaţi (beta-2).
Sânge: stimulează agregarea plachetară (alfa-2).
Farmacotoxicologie
1. Efecte secundare, datorate exacerbării acțiunilor farmacodinamice:
4. - SNC: stimulare excesivă cu creșterea tensiunii psihice și insomnii;
5. - Aparat cardiovascular: creșterea excitabilității miocardului → aritmii, tahicardie

(peste 80 băt./min.), palpitaţii, dureri precordiale; hipertensiune arterială (datorită
vasoconstricţiei);
6. - Aparat digestiv: scăderea tranzitului intestinal → constipaţie;

7. - Vezică urinară: tendință la retenţie urinară;
8. - Ochi: crește presiunea intraoculară datorită midriazei;
9. - Uter: avort la gravide pentru substanțele cu efect ocitocic sau prelungirea

travaliului pentru substanțele tocolitice;
10. - Efecte metabolice: hiperglicemie cu apariția diabetului zaharat;
11. - Favorizarea proceselor de ateroscleroză datorită creșterii acizilor graşi în

sânge;
2. Tahifilaxia (toleranţa acută) -se poate instala la administrarea topică repetată frecvent a
decongestivelor nazale şi a bronhodilatatoarelor inhalatoare;
Contraindicaţiile simpatomimeticelor: hipertensiune arterială, tahiaritmii, cardiopatie ischemică;
Precauţii: insuficienţă cardiacă; ateroscleroză; hipertiroidie; diabet zaharat.
REPREZENTANTI: SM VASOCONSTRICTOARE GENERALE
Adrenalina (ADR): din punct de vedere farmacocinetic este asemănătoare cu NA;

Farmacodinamie: acționează agonist pe receptorii adrenergici: alfa-1, alfa-2, beta-1, beta-2, cu
următoarele efecte:- stimularea miocardului contractil și excitoconductor prin activarea
receptorilor beta-1;- vasoconstricție prin activarea receptorilor alfa-1, la doze mari;- vasodiltaație
prin activarea receptorilor beta-2, la doze mici;- bronhodilatație (efect beta-2);- crește
glicogenoliza în ficat și mușchi;Farmacotoxicologie:- stimulare SNC cu agitație și insomnii;-
cardiovascular: tahicardie, palpitații, HTA, dureri precordiale;
Indicații terapeutice:
- vasocontrictor general în manifestări alergice grave de tip șoc anafilactic sau edem Quinque; -
stimulator cardiac în reanimare cardiacă;- bronhodilatator în astm- bronșiolită la copii,
administrat sub formă de aerosoli;- în asociere cu anestezice locale (lidocaina) pentru a crește
durata de acțiune a acestora
SM DECONGESTIONANTE NAZALE
Decongestionantele nazale se utilizează sub formă de soluții 1% (nafazolina, xilometazolina,

oximetazolina, tetrizolina).Acțiuni farmacologice: stimulează receptorii alfa-1 adrenergici
provocând vasoconstricție la nivelul mucoasei nazale sau oculare.
!!N.B.: concentrațiile soluțiilor administrate la copii sunt la 1⁄2 față de adulți, deoarece acestea se
pot absorbi prin mucoasa nazală și pot produce efecte sistemice: stimulare SNC și stimulare
cardiacă.!!N.B.: durata tratamentului nu trebuie să depășească 5 zile, deoarece vasocontricția
poate accentua congestia mucoasei. In cazul unei vasconstricții intense se fac spălături cu ser
fizilogic pentru îndepărtarea adrenomimeticului de pe receptori. Nu se vor utiliza cu o frecvență
mai mare de 3-4 x/zi deoarece apare tahifilaxia.
SM STIMULATOARE CARDIACE
Dopamina (DA)Farmacocinetica: inactivă per os; biotransformare cu COMT; după administrare

injectabilă are T 1⁄2 scurt.Farmacodinamie: efecte farmacodinamice (doză-dependent):- în
perfuzie i.v.: - la doze < 10μg/kg/min are afinitate pe receptorii dopaminergici D 1 din arterele
mezenterice, renale și coronare → crește diureza si natriureza;- la doze = 10μg/kg/min are
afinitate pentru receptorii beta-1 și predomină stimularea cardiacă; - la doze > 15μg/kg/min are
afinitate pentru receptorii alfa-1 și produce vasoconstricție → HTA. Indicații terapeutice:
perfuzie i.v. - șoc cu oligurie și șoc cardiogen.
SM BRONHODILATATOARE
SalbutamolIndicatii: Crize de astm bronsic, tratament de fond in astmul bronsic Reactii adverse:
Tremor, agitatie cefalee, tahicardieContraindicatii: Sensibilizare alergicaPrecautii:
Hipertiroidism, cardiopatie ischemica, sarcina, HTA, diabet
SIMPATOLITICESimpatoliticele (SL) sunt medicamentele care produc efectele opuse activării

fibrelor
simpatice din mușchii netezi, miocard și glande exocrine.ALFA-ADRENOLITICE: substanțe

care produc efectele opuse activării receptorilor adrenergici alfa.Reprezentanti: nicergolina,
tamsulosinFarmacodinamie: vase de sânge → vasodiltație cu scăderea TA; relaxarea sfincterelor;
relaxarea mușchiului pilomotor; relaxarea capsulei splenice; relaxarea uterului gravid; scad
glicogenoliza în ficat; scad ejacularea; ochi: relaxarea mușchiului radiar al irisului → mioză
pasivă;
NICERGOLINA: Analog structural al alcaloizilor din cornul secarei. Efectele de tip alfa
adrenolitic se potenţează → vasodilatație cerebrală → indicat în: insuficienţa circulatorie
hipertonă cerebrală şi periferică, demență senilă, demență Alzheimer. Are și efect antiagregant
plachetar.
TAMSULOSIN: Nu este utilizat ca anti HTA; blochează receptorii adrenergici alfa-1A şi alfa-
1D de la nivelul trigonului vezicii urinare și prostatei; favorizează astfel scurgerea urinei → este
indicat în hiperplazia benignă de prostată HBP (0,4 – 0,8 mg/ zi);
BETA-ADRENOLITICE: substanțe care blochează receptorii beta-adrenergici, cu apariţia unor

efecte opuse activării acestor receptori.Se disting de alte medicamente deoarece au terminația „–
olol”.Beta-adrenolitice selective beta-1: atenolol, metoprolol, betaxolol, bisoprolol, nebivolol.
Beta-adrenolitice neselective (beta-1 si beta-2): sotalol, propranolol, timolol, carvedilol.
Substante hidrofile: atenolol, sotalol, betaxolol, nebivolol
Farmacocinetica:
- absorbție orală redusă;- biotransformare hepatică scăzută, deoarece nu au difuziune crescută la

nivelul microzomilor hepatici;- biodisponibilitate per os aproximativ 60%, excepţie face sotalol
(Bd = 95-100 %);- eliminare predominantă pe cale renală;
- legare de proteinele plasmatice în procent mic; - T1/2 mediu (>6 h) şi lung (10-20 h).
Substanțe lipofile: propranolol, timolol, metoprolol
Farmacocinetica:
- se absorb bine oral;- biodisponibilitate per os redusă (Bd<75 %), datorită biotransformării
intense la primul pasaj hepatic;- au difuziune crescută prin bariera hemato-encefalică → efecte
secundare la nivel SNC (sedare);- epurarea predominant hepatică (propranolol) sau mixtă,
hepatică şi renală (timolol);- T1/2 relativ scurt;
Acțiuni farmacodinamice
Acțiuni rezultate din blocarea receptorilor adrenergici β1 - SNC →sedare;
- miocard contractil și excitoconductor → deprimare cu efect inotrop negativ, batmotrop negativ,
tonotrop negative, cronotrop negativ (bradicardie), dromotrop negativ → antagonizează aritmiile
produse de catecolamine;- scad secreţia de renină din aparatul juxta-glomerular renal;
- scad lipoliza în țesutul adipos;Acțiuni rezultate din blocarea receptorilor adrenergici β2

- bronhii →bronhoconstricţie;- pe vase de sânge → vasoconstricţie periferică; - plămân →
vasoconstricție cu HTA pulmonară; - uter → ocitocic;- muşchi scheletici → scad glicogenoliza;
- mușchi neted → contracție (digestiv + vezică urinară);- ochi → scăderea tensiunii intraoculare,
prin scăderea formării umorii apoase (efect util în glaucom);
Acțiuni farmacoterapeutice
1. Acţiunea antihipertensivă:
- scad debitului cardiac: scad forța de contracție și frecvența cardiacă (efect blocant beta-1
postsinaptic);Debitul cardiac = cantitatea de sânge care circulă în sistemul arterial/1 minut.
Depinde de frecvența cardiacă (normal: 70-80 băt./min) și de debitul bătaie (normal - 70 ml
sânge/bătaie). Debitul bătaie reprezintă cantitatea de sânge trimisă în sistemul arterial la o bătaie
ventriculară (sistolă = contracție ventriculară).
Debitul cardiac = frecvența cardiacă X debitul bătaie = 4900 ml sânge/ min- scad tonusul
simpatic central (efect blocant beta-1 postsinaptic);- blochează receptorii beta-2 presinaptici →
scad eliberarea de NA și crește recaptarea ei în citoplasma presinaptică;2. Acţiunea
antianginoasă:- este utilă în cardiopatia ischemică: scade nevoia inimii de sânge cu oxigen, prin
diminuarea muncii inimii în efort. Aceasta este o consecinţă a diminuării activităţii miocardului
(diminuarea frecvenţei, diminuarea forţei de contracţie, diminuarea TA sistolice).
Angina pectorală (cardiopatia ischemică) = patologie caracterizată prin dezechilibru între nevoia
crescută a inimii de sânge cu oxigen (mai ales la efort) și aportul redus prin arterele coronare,
datorită aterosclerozei.3. Acţiunea antiaritmică:- prin două mecanisme:a) efect chinidinic: scade
riscul apariției focarelor ectopice (zone din miocardul contractil care capătă proprietăți
excitoconductoare);b) efect beta-adrenolitic: scăderea proprietăților miocardului excito-
conductor: scad frecvența cardiacă → efect util în tahicardie; scad conducerea atrio-ventriculară
→ împiedică transmiterea către ventricul a aritmiei → scad riscul aritmiilor induse de:
catecolamine, digitalice, anestezice generale.4. Acţiunea antiglaucomatoasă:- scăderea presiunii
intraoculare, prin scăderea formării umorii apoase (efect beta-adrenolitic); - beta-blocantele nu
modifică diametrul pupilar (nu produc mioză);
Sunt CI ca în glaucom beta-adrenoliticele cu acţiune chinidinică (metoprolol, bisoprolol),

deoarece inhibă reflexul cornean.
Farmacotoxicologie
1. Efecte secundare
- SNC → deprimare (beta-adrenoliticele lipofile), la tratament îndelungat pot produce depresie; -

astenia (oboseală musculară) prin scăderea debitului cardiac și datorită efectului direct deprimant
pe mușchii striați;- inimă: bradicardie, bloc atrioventricular, decompensarea insuficienței cardiace
- hTA, mai frecvent la administrare i.v.;
- vasoconstricție periferică, mai ales la bolnavii cu tendință la ischemie (beta-blocante

neselective); - bronhoconstricţie gravă la astmatici (beta-blocante neselective);- accentuarea
tranzitului digestiv (efect beta-2 adrenolitic), mai ales la bolnavii cu colon iritabil;- micțiuni
frecvente, dureroase la urinat;- favorizarea şi agravarea crizelor hipoglicemice cu mascarea

semnelor comei diabetice;2. Efecte imuno-alergice:- cutanate: erupţii, eczemă tip psoriaziform
(reversibile la întreruperea tratamentului), reacţii anafilactice la alergici;- sanguine: leucopenie,
agranulocitoză, trombocitopenie;- sindrom lupoid;3. Efect rebound (la întreruperea bruscă), cu
exacerbarea crizelor anginoase şi aritmiilor.Alte efecte:Efecte nedorite în metabolismul lipidic:
perturbarea metabolismului lipidic cu creşterea concentratiei plasmatice de trigliceride; scăderea
concentratiei plasmatice de HDL, prin mecanism necunoscut (mai ales pentru beta-blocantele
neselective.)CI absolute:
- Beta blocante selective + neselective: hTA, bradicardie, bloc AV, IC

decompensată;
- Beta blocante neselective (dar în aceste situații se pot administra beta1

selective): astm bronşic, diabet zaharat, insuficiență circulatorie hipertonă, ateroscleroză;
- Beta blocante lipofile: activitate ce necesită atenţie mare, în cazul beta-

adrenoliticelor lipofile deoarece difuzează prin bariera hematoencefalică;
REPREZENTANTI:Propranolol: beta-adrenolitic lipofil neselectiv, absorbție crescută din

tubul digestiv,
biotransformare hepatică semnificativă. Formează un metabolit activ 4-OH-propranolol, are toate

acțiunile farmacodinamice și farmacotoxicologice ale beta-blocantelor. Indicații terapeutice:
HTA, aritmii cardiace, cardiopatie ischemică, tremor esențial.!!NB: există o mare variabilitate
interindividuală în ceea ce privește biotransformarea propranololului.
Timolol: exclusiv topic, colir 0,5-1% în glaucom cronic cu unghi deschis și chirurgie cu laser
pre- și postoperator;
Metoprolol: beta-1 adrenolitic, lipofil, selectiv, se epurează prin biotransformare → se reduc
dozele în insuficiență hepatică. Indicații terapeutice: HTA, aritmii ventriculare și
supraventriculare, cardiopatie ischemică.
Atenolol: beta-1 adrenolitic, hidrofil, selectiv, pur. Se reduc dozele în IR (elim renala)
LP 8
DOMENIUL COLINERGIC
Neuromediatori: ACH, enzima care catalizeaza formarea colin-acetil-transferaza, enzima care

catalizeaza descompunerea- acetilcolinesteraza
Receptorii colinergici: nicotinici (N1- NN-neuronal, N2- NM-motor), muscarinici (M1, M2, M3,
M4, M5)
Localizarea receptorilor muscarinici:
• - M1 si M5 la nivel SNC,
• - M1 la nivelul ganglionilor vegetativi PS de la nivelul tubului digestiv,
• - M3 in muschii netezi ai organelor interne (stomac, bronhii, vezica urinara,

muschiul circular al irisului) si la nivelul glandelor exocrine
• - M2 la nivelul miocardului Localizarea receptorilor nicotinici:
• - N1 la nivel SNC si a ganglionilor vegetativi S si PS
• - N2 la nivel SNC si muschi striati sau la nivelul placii motorii

PARASIMPATOMIMETICESunt medicamente care produc efectele activării fibrelor
parasimpatice din muşchii netezi, miocard şi glande exocrine.
• Reprezentanti: pilocarpina, neostigmina
• Actiuni farmacodinamice:
Efecte muscarinice:
• Muschi netezi (M3): stimulare (contracţie): muşchii netezi cavitari (bronhii, tub digestiv,
vezică urinară), muşchii circulari ai irisului (mioză); inhibiţie (relaxare): sfinctere
(sfincterele tubului digestiv, sfincterul vezicii urinare); arteriole (arteriolodilataţie, mai
intensă în mușchii scheletici);
• Glande exocrine (inclusiv glandele sudoripare) (M3): stimulare (hipersecreţie);
• Miocard (M2): deprimarea tuturor funcţiilor miocardului excitoconductor și contractil;
• SNC (M1, M5): stimulare;
• Ganglionii vegetativi parasimpatici (M1): stimulare.
Efecte nicotinice:
Somatice (N2): stimularea muşchilor striaţi scheletici (crește tonusul, contracţia mușchilor
scheletici);
Centrale (N1): stimulare SNC;
Ganglionare (N1): stimulare; inclusiv stimularea glandei medulosuprarenale (creşterea secreţiei

de ADR).
Efecte la nivelul aparatelor şi sistemelor
SNC (M1, N1): stimulare.
Aparat cardiovascular: deprimare, de intensităţi variabile;
- inima (M2): bradicardie, prin deprimarea nodului sinusal; diminuarea

conducerii, prin deprimarea nodului atrio-ventricular şi fasciculului His;
- vase (M3): arteriolodilataţie → scade tensiunea arterială; Aparat respirator:

bronhoconstricţie; hipersecreţia glandelor bronhice (M3) → dispnee, crize de astm la
astmatici. Aparat digestiv: stimularea tonusului şi peristaltismului stomacului şi
intestinului (M3) → greață și vărsături; colici abdominale; stimularea contracţiei căilor
biliare şi vezicii biliare (M3) → colici biliare; relaxarea sfincterelor (M 3);- hipersecreţie
gastrică acidă (M3)→ arsuri epigastrice; Aparat excretor renal: contracţia mușchilor
vezicii urinare și relaxarea sfincterului (M3)→ micțiuni frecvente; Ochiul: contracţia
muşchiului neted circular al irisului (M3) mioză activă, →scăderea presiunii intraoculare,
la aplicare locală; contracţia muschiului ciliar (M3) → acomodarea vederii pentru
aproape. Farmacotoxicologie
1. Efecte secundare muscarinice:- stimulare SNC (agitație, convulsii, comă),- bradicardie, hTA,
bloc atrio-ventricular, decompensarea insuficienței cardiace; - dispnee şi crize severe de astm
bronşic la astmatici sau BPOC;- hipersecreţie lacrimală, rinoree, bronșită;- hipersalivaţie,
hipersecreţie gastrică cu arsuri epigastrice;- greţuri, vărsături, colici abdominale;
- tranzit accelerat, cu scaune lichide, micţiuni frecvente; - scăderea acuității vizuale la distanță.
2. Efecte secundare nicotinice:- stimulare musculatură scheletică (fasciculaţii, hipertonie,

tremor); - stimulare SNC.
PILOCARPINA:Efecte muscarinice: la nivelul ochiului: mioza activă (prin contracţia muşchiului
circular al irisului), cu scăderea presiunii intraoculare; contracţia muşchiului ciliar, cu focalizarea

vederii pentru aproape; la nivelul tuturor glandelor exocrine: stimulare, cu hipersecreţie; efect
puternic asupra glandelor salivare şi sudorale.
Farmacoterapie: Indice terapeutic mic. Utilizare sistemică exclusiv în scop antidot.
Indicaţii terapeutice: glaucom cronic cu unghi deschis; glaucom acut congestiv cu unghi închis
(tratament de urgenţă, înaintea corectării chirurgicale sau cu laser); irite şi irido-ciclite, alternativ
cu midriatice, pentru prevenirea aderenţelor între iris şi cristalin; xerostomie (stare de uscăciune a
cavităţii bucale, datorată unei hiposecreţii salivare avansate sau chiar absenţei secreţiei);
intoxicaţia cu atropină (administrare i.v.) antagonizează numai efectele periferice.
Farmacotoxicologie: Efectele secundare digestive (arsuri epigastrice, colici, diaree) pot să apară
şi după administrarea locală în sacul conjunctival.
NEOSTIGMINA:Farmacocinetica: derivat de amoniu cuaternar cu absorbție orală incompletă și

variabilă, difuzează greu în ţesuturi şi nu difuzează semnificativ prin bariera hematoencefalica.
Farmacodinamie: efecte muscarinice, predominant la nivelul tubului digestiv şi vezicii urinare;
efecte nicotinice somatice şi ganglionare, stimulatoare la doze mici şi inhibitoare paralizante la
doze mari.
PARASIMPATOLITICEParasimpatoliticele (PSL) sunt substanţe care produc efectele blocării

fibrelor PS de la nivelul glandelor exocrine, miocardului şi muşchilor netezi. Mecanismul: direct,
antagonist al receptorilor muscarinici.
Acţiuni la nivelul aparatelor şi sistemelor
- SNC- atropina (stimulare); scopolamina (inhibiție); - Aparat respirator: bronhodilataţie;

scăderea secreţiilor glandelorbronşice; - Aparat cardio-vascular: efectele sunt dependente de
tonusul vagal preexistent înainte de administrare; dacă tonusul vagal este crescut → stimularea
miocardului contractil și excitoconductor → crește frecvența cardiacă și conducerea atrio-
ventriculară; la nivelul vaselor → vasoconstricție. Dacă tonusul vagal este normal, efectele
anticolinergice sunt slab vizibile - Aparat digestiv: diminuarea tonusului şi peristaltismului
mușchilor netezi gastro-intestinali → scade tranzitul intestinal; contracția sfincterului pilor →
întârzierea golirii stomacului, acţiune antispastică (stomac, intestin, aparat biliar); hiposecreţia
glandelor (salivare, gastrice);!!N.B.: Nu se administrează PSL în BRGE (boală de reflux gastro-
esofagian) deoarece prelungesc staza în stomac şi favorizează refluxul;- Aparat excretor renal:
relaxarea mușchilor netezi ai vezicii urinare și contracția sfincterelor → acţiune antispastică
vezicală şi uretrală;- Ochi: relaxarea mușchiului neted circular →midriază pasivă → creşterea
presiunii intraoculare; relaxarea mușchilor ciliari → cicloplegie, cu tulburarea vederi pentru
aproape.
Farmacotoxicologia
1. RA de tip efecte secundare:- SNC: atropina (nebunia atropinică); scopolamina (inhibiție);-

Aparat cardiovascular: tahicardie, vasoconstricție;- Aparat digestiv: constipaţie;- Aparat excretor:
retenție urinară;- Ochi: midriază cu creşterea presiunii intraoculare; cicloplegie accentuată, cu
tulburări ale vederii pentru aproape.CI: în glaucom, retenţie urinară, adenom de prostată,
constipaţie;
Indicaţii terapeutice
- în oftalmologie, cercetarea fundului de ochi (tropicamida);- ca antispastice, in colici ale

aparatului digestiv (atropina, butilscopolamoniu), şi
excretor renal (oxibutinin, tolterodin)- ca bronhodilatatoare, în astm bronşic (ipratropium,

tiotropium);
- ca hiposecretoare gastrice
A TROPINAFarmacocinetica: absorbție p.o. crescută, difuziune SNC, placentă, lapte matern;

eliminare renală. Farmacodinamia:
- Aparat digestiv: hiposecreţie salivară (acţiunea cu potenţa cea mai mare), cu

uscăciunea gurii şi greutate în deglutiţie; hiposecreţie gastrică slabă; diminuă tonusul şi
peristaltismul normal al tubului digestiv, cu tendinţă la constipaţie; acţiune antispastică la
nivelul tubului digestiv.
- Aparatul excretor renal: relaxează musculatura bazinetului, vezicii urinare,

ureterelor și contractă sfincterele → acţiune antispastică moderată.
- Aparatul respirator: hiposecreţia glandelor căilor respiratorii; bronhodilataţie

stimulează centrul respirator bulbar;
- Aparat cardiovascular: Efectele pot diferi la diferiţi indivizi, funcţie de doza şi
tonusul vagal, astfel: doze mici şi tonus vagal normal induc bradicardie şi hTA slabă;
tonus vagal crescut (vagotonici) imprimă tahicardie şi HTA slabă (acţiune anticolinergică
la nivel cardiac);
- Ochiul: Efecte puternice, la administrare locală:midriază pasivă ( relaxarea

muşchiului circular al irisului) → creşterea presiunii intraoculare;cicloplegie (relaxarea
muşchiului ciliar), cu tulburarea vederii pentru aproape.
- SNC: stimulare la doze mari (centru respirator, vagal);efect anticolinergic

central. Farmacotoxicologie: RA de tip efecte secundare parasimpatolitice: - uscăciunea
gurii şi greutate în deglutiţie; constipaţie; retenţie urinară; tulburarea vederii pentru
aproape şi fotofobie (la utilizarea în oftalmologie); Tratamentul intoxicației: spălături
gastrice (eliminare prin mucoasa gastrică); Indicaţii terapeutice:- midriatic, stimulant
cardiac în: bradicardie sinusală, bloc A-V, sincopă (datorată reflexelor sinocarotidiene
intense);- medicaţie preoperatorie, în preanestezie, pentru inhibarea hipersecreţiei
bronşice produsă de unele anestezice generale;
- antidot în intoxicaţia cu pilocarpină şi anticolinesterazice. CI: glaucom, ileus paralitic, retenţie
urinară.
BUTILSCOPOLAMINAFarmacocinetica: absorbție p.o. scăzută, nu difuzează în SNC;

Farmacodinamia: antispastic gastrointestinal şi uro-genital; CI: glaucom, adenom de prostată.
ANTISPASTICE URINAREIndicaţii: vezică urinară hiperreactivă, vezică urinară spastică

neurogenă, enurezis diurn. CI: retenţie urinară, disurie, adenom de prostată, atonie intestinală,
glaucom.
BRONHODILATATOAREIpratropiumFarmacocinetica: Bronhodilataţia are latenţa de 15 min şi

durata de 3-4 ore (efectul maxim la cca 1-2 ore).Farmacodinamia: Potenţa bronhodilatatoare este
mai mare faţă de atropină; Farmacoterapie: Indicat în astm bronşic cu hipersecreție bronșică.
TiotropiumAvantaj: durata efectutului bronhodilatator mai mare; permite administrarea o dată pe

zi (la aceeaşi oră).1 puf (1 puf = 18 μg = 0,018 mg).
LP 9
ANALGEZICE OPIOIDE
Componentele durerii:1. Perceperea durerii- fenomen neurologic caracterizat de pragul

perceperii durerii = cea mai mică intensitate a unui stimul dureros resimţit ca durere.2. Reacţia la
durere- fenomen psihic, somatic şi vegetativ, caracterizat de pragul reacţiei la durere = cea mai
slabă intensitate dureroasă care antrenează: reacţii psihice (agitaţie, anxietate), reacţii somatice
(contracţie musculară), vegetative (adrenergice: ↑ TA, tahicardie, transpiraţie)
Tratamentul durerii se face de obicei în trepte:1. Durerea acută se tratează cu analgezice

conform scalei analgezice: medicaţie adjuvantă (antiinflamatoare, antispastice etc)- durerile acute
slabe sau moderate: corespund treptei I tratament: analgezic antipiretic ± adjuvante- dureri
persistente crescânde: treapta a IIatratament: analgezic opioid mediu (codeină, tramadol) ±
analgezic antipiretic ± adjuvante- dureri f. intense: treapta a IIIa tratament: analgezic opioid forte
± adjuvante2. Durerea post-operatorie se tratează cu un analgezic opioid timp de 24-48 h după
intervenţie (administrare pe diferite căi – injectabil), apoi cu un analgezic antipiretic cât mai este
nevoie. 3. Analgezia preemtivă – administrarea de analgezice înainte de intervenţie pentru a
înlătura hiperexcitabilitatea si hiperalgezia.Hiperalgezie = perceperea durerii la o intensitate mult
crescută faţă de intensitatea stimulului. Alodinie = resimţirea unei dureri la aplicarea unor stimuli
nedureroşi în mod obişnuit.4. Durerea cronică neoplazică: slabă sau moderată trat. cu
analgezice antipiretice; persistentă: analgezice opioide medii ± analgezice antipiretice; f. intensă:
analgezice opioide forte ± analgezice antipiretice5. Durerea cronică de orice altă cauză se
tratează cu medicaţie fiziopatogenică în funcţie de mecanismul de producere: migrena (durerea
migrenoasă)- tratamentul crizei: analgezice antipiretice, dar uneori şi opioide6. Nevralgiile se
tratează simptomatic cu analgezice.Nevralgia de trigemen: carbamazepinăDurerile neuropate:
gabapentină
ANALGEZICE MORFINOMIMETICE (OPIODE)Sunt medicamente care suprimă durerea (atât

percepţia durerii, cât şi reacţia la durere) acţionând la nivelul căilor ascendente spinotalamice şi la
nivelul centrilor nervoşi superiori de integrare a durerii.
RECEPTORI OPIOIZI
Farmacocinetică
• - Absorbţia este bună după adm pe căi injectabile şi mai redusă după adm. pe căi
naturale.
• - Căile naturale se folosesc mai ales pentru opioidele cu lipofilie ↑
• - Legarea de proteinele plasmatice este redusă- medie: 30-70%.
• - Difuziunea: prin bariera hematoencefalică (mai ales cei cu lipofilie ↑-fentanil,

metadonă, codeină) prin placentă şi bariera sânge-lapte: apar deprimare resp. la făt/sugar,
întârzierea apariţiei la nou- născut, sindrom de abstinenţă la nou- născut.
• - Biotransformarea are loc majoritar hepatic. Farmacodinamie şi

Farmacotoxicologie
• - la nivel SNC: acţ. analgezică, efect euforizant, deprimarea centrului respirator
(mai ales la adm. iv), sedare cu ↓ capacităţii de concentrare şi a activităţii fizice (este CI
tratamentul ambulator la şoferi, pers. a căror activitate necesită atenţie sporită),
deprimarea centrului tusei -efect antitusiv util în terapie. Codeina, având un potenţial
toxicomanogen redus, se foloseşte pe scară largă în tratamentul tusei. Celelalte opioide se
folosesc doar în tusea extrem de intensă prezentă în cadrul unor patologii care
contraindică absolut tusea
• - la nivelul aparatului respirator:- deprimare respiratorie prin mecanism central-

bronhoconstricţie (mai ales morfina) prin dublu mecanism: eliberare de histamină şi PSM!
Precauţie mare la pacienţii cu astm bronşic sau BPOC!
• - la nivelul ap. digestiv- ↑ tonusul m. netezi din tubul dig.- contracţia sfincterelor
(piloric, anal) - ↓ secreţiilor intestinale. Efect secundar: ↓ peristaltismului, constipaţie cu
utilitate terapeutică în diaree (antidiareice opioide – loperamid); - acţiune vomitivă prin
mecanism central
• - la nivelul ap. renal- ↑ tonusului musculaturii vezicii urinare + contracţia

sfincterelor => retenţie urinară → CI în HPB
- la nivel cardiovascular- tendinţă spre hTA – în special la morfină prin eliberare
de histamină
- la nivel ocular:- contracţia m. circulari ai irisului => mioză (este unul din
semnele intoxicaţiei cu morfină deoarece nu apare toleranţă pt. acest efect
Alte Reacţii Adverse:
- Potenţial toxicomanogen:- toleranţă cronică (obişnuinţă) – mai ales pt efectul

analgezic, dar şi deprimant respirator.
- Farmacodependenţă fizică → la oprirea bruscă apare sindromul de abstinenţă cu

manifestări adrenergice (tahicardie, palpitaţii, transpiraţii) şi P-ergice (dureri intense).
Tratamentul toxicomaniei la opioide se realizează în spitale de psihiatrie şi centre speciale
prin scăderea treptată a dozelor şi înlocuire cu un opioid cu potenţial de toxicomanie mai
redus (metadona), care se reduce ulterior la rândul său. Reacţii alergice (prurit, urticarie) –
mai ales la morfină prin eliberare de histamină Tramadol Farmacodinamie: analgezic cu
mecanism mixt – agonist total slab pe R μ, k şi δ + mecanism monoaminergic spinal cu
inhibarea recaptării NA şi 5HT la niv. căilor descendente inhibitoare ale durerii
Farmacotoxicologie:- efecte secundare: de tip opioid (greaţă, vărsături la doze uzuale,
deprim. resp., sedare la doze mari)adrenergice (tahicardie, HTA); s-au raportat convulsii
la doze uzuale => CI la epileptici; obişnuinţa şi riscul de abuz şi dependenţă sunt mai
scăzute dar este totuşi CI oprirea bruscă a tratamentului. Farmacoterapie şi
Farmacografie:Indicat în dureri moderate acute şi cronice care nu răspund la analgezice
antipiretice, la pacienţi la care AINS sunt CI (au ulcer, astm bronşic). Doza maximă
zilnică = 400 mg - adulţi 300 mg - vârstnici
ANALGEZICE ANTIPIRETICE ANTIINFLAMATOARE
= medicamente care reduc/suprimă durerea, inflamatia şi combat febra.Febra = creşterea

temperaturii corpului din cauza funcţionării centrilor termoreglatori
din hipotalamus la un nivel exagerat, dar cu păstrarea echilibrului dintre termogeneză şi
termoliză.
Acţiunea analgezică: mecanism periferic de inhibare a COX cu ↓ formării de PGE1 (algogenă) →
↓ eliberării de substanţă P si mecanism central, talamic de ↑ a pragului perceperii durerii.
Acţiunea antipiretică: inhibarea COX la nivel central, hipotalamic, cu ↓ formării de PGE2

(pirogenă) → este readus la normal nivelul crescut al funcţionării centrilor termoreglării.
Acţiunea antiinflamatoare: inhibarea COX, mecanism comun cu AINS
COX prezintă 2 izoforme:
- COX-1: izoformă constitutivă, prezentă în toate ţesuturile. Participă la formarea

eicosanoidelor benefice: PGE2 - acţiune bronhodilatatoare, protectoare gastrică,
vasodilatatoare pe arteriolele renale → ↑ filtrarea glomerulară, efect natriuretic; PGI2
(prostaciclina) – acţiune antitrombogenă, antiaterosclerotică, protectoare gastrică,
vasodilatatoare renală; TXA2 (tromboxani) efect proagregant plachetar. Astfel, inhibarea
COX-1 conduce la apariţia efectelor secundare nedorite!
- COX-2: constitutivă în unele ţesuturi (rinichi şi creier), inductibilă în toate

ţesuturile organismului în prezenţa stimulilor proinflamatori. Participă la formarea
eicosanoidelor cu rol algic, inflamator: PGE1, PGF1α. Inhibarea COX- 2 de către
medicamente conduce la apariţia efectelor antiinflamatoare benefice. Inhibiţia COX1
duce la: scăderea sintezei de tromboxan în plachetele sanguine cu apariţia efectului
antiagregant plachetar; scăderea formării prostaglandinelor la nivelul mucoasei gastrice şi
apariţia efectului ulcerigen;Inhibiţia COX2 scade sinteza prostaciclinei în endoteliu şi
poate avea efect protrombotic. Semne clinice: calor, rubor, tumor, dolor, functio laesa.
Farmacoterapie – Indicaţii
Dureri slabe sau moderate de diverse etiologii - cefalee, nevralgii, artralgii, dismenoree, colici,
fracturi. Scăderea febrei ca medicaţie simptomatică în infecţii virale, microbiene.
Angine, otite, colică renală, tromboflebite, hemoroizi, dismenoree, afecţiuni stomatologice, dureri
datorită metastazelor osoase.
Pentru efectul antiinflamator de obicei, se folosesc asocieri: - Aspirină + paracetamol – sinergism

de adiţie - Analgezic antipiretic + analgezic opioid – sinergism de potenţare - Analgezic
antipiretic + cafeină în migrenă - Analgezic antipiretic + decongestionante SM (pseudoefedrină)
Farmacotoxicologie
1. RA digestive: disconfort gastric, greaţă, vomă, diaree, ulcer gastroduodenal, hemoragie
digestivă, perforaţie.Reacţiile adverse digestive sunt datorate inhibării sintezei de PGE2 care
stimulează secreția mucusului protector la nivel gastric.
Din punct de vedere al toxicităţii gastrointestinale se pot subclasifica în:
– AINS cu risc crescut: fenilbutazonă, indometacin, piroxicam – AINS cu risc mediu: naproxen,
ketoprofen, diclofenac – AINS cu risc redus: ibuprofen, inhibitori selectivi COX
2
2. RA hematologice: agranulocitoză. Pentru coxibe a fost semnalat riscul protrombotic (acest

efect a fost semnalat prima oară la rofecoxib care a fost retras de pe piaţa farmaceutică).
AINS inhibă agregarea plachetară, ceea ce poate creşte riscul de sângerare la pacienţi trataţi
concomitent cu anticoagulante (acenocumarol, warfarină, heparină sau heparine fracţionate) sau
cu antiagregante plachetare.
3. RA renale – prin inhibiţia neselectivă a COX, AINS inhibă sinteza prostaglandinelor renale,
responsabile de efectul vasodilatator la acest nivel. La nivel renal AINS produc: scăderea
fluxului sanguin renal cu scăderea ratei filtrării glomerulare, retenție hidrosalină,nefrită tubulo-
interstițială acută, necroză papilară acută, insuficienţă renală acută. 4. RA cardiovasculare –
creşterea tensiunii arteriale apare prin inhibarea sintezei prostaglandinelor vasodilatatoare renale,
consecinţa inhibiţiei COX constitutive (AINS scad efectul diureticelor şi al antihipertensivelor
prin retenţia hidrosalină)
5. RA hepatice – creşterea transaminazelor serice şi apariţia hepatitei în special în primele trei
luni de terapie şi este evidentă la pacienţi cu antecedente de ciroză sau hepatită. Acest fenomen a
fost evidenţiat în special pentru nimesulid.6. RA la nivelul aparatului respirator produc
bronhoconstricție însoţită sau nu de agravarea unui astm bronșic.
7. RA de tip anafilactic (erupții cutanate, bronhospasm) induse de AINS. Acestea sunt mai
frecvente la astmatici şi la indivizi cu teren atopic (prezintă frecvent: eczeme, urticarie,
conjunctivită, dermatită de contact, rinită sau alte fenomene alergice).8. Infertilitate masculină
(prin afectarea motilității spermatozoizilor).
9. Pentru aspirină a fost evidenţiat sindromul de intoleranță la aspirină: triada Samter-Vidal

(cuprinde: polipoză nazală, rinosinuzită cronică, astm bronșic). De asemenea, poate produce
sindrom Reye la copii (4 ani) în cadrul infecţiilor virale.10. Apariţia accidentelor
tromboembolice, evidenţiate la inhibitorii selectivi COX2 din clasa coxibilor (rofecoxib,
valdecoxib, parecoxib, celecoxib, rofecoxib). Acest efect apare deoarece, în urma inhibării
selective a COX2 , scade sinteza prostaciclinei (PGI2) la nivelul endoteliului vascular. PGI2 este
principalul autacoid cu efect antiagregant plachetar.
AINS – avertizări EMA
Pentru piroxicam a fost semnalat riscul mare de inducere a reacţiilor adverse gastrointestinale
(ulcer) şi a reacţiilor adverse cutanate. În urma acestor precizări s-a restricţionat utilizarea
piroxicamului la o durată de 14 zile, urmată de reevaluarea terapiei. Doza maximă utilizată
recomandată este de 20 mg/zi.
La nimesulid a fost semnalată afectarea hepatică iar prescrierea lui se recomandă doar în
tratamentul durerilor acute sau al dismenoreei (medicament de a doua linie), cu o durată maximă
a tratamentului de 14 zile.
Pentru clasa inhibitorilor selectivi COX2 s-au precizat evenimentele adverse tromboembolice,
iar în 2011 a fost emisă avertizarea EMA care precizează că pacienţii care utilizează pe termen
lung celecoxib prezintă risc mare de evenimente tromboembolice.
În iunie 2013, EMA a făcut precizarea că şi pentru diclofenac există un risc (relativ scăzut) de
inducere a evenimentelor tromboembolice, datorat inhibiţiei COX2.
REPREZENTANTI: Acid acetilsalicilic, Metamizol, Paracetamol, Diclofenac, Ibuprofen,

Ketoprofen, Celecoxib, Etoricoxib, Nimesulid
Acidul acetilsalicilic
Farmacocinetică: Se absoarbe relativ bine mai ales în stomac şi duodenul superior. Acidul
salicilic se biotransformă hepatic prin:
Farmacodinamie: Analgezic antipiretic moderat; Antiagregant plachetar la doze mici,

subanalgezice - prin inhibarea COX-1 din trombocite, cu inhibarea formării de TXA2;
Uricozurică la doze mari. La doze uzuale, AAS creşte uricemia => CI în gută;
Hipocolesterolemiantă; Hipoglicemiantă
Farmacotoxicologie: 1) Efecte secundare: ap. digestiv: hipersecreţie gastrică acidă, ↓ cantităţii de

mucus gastric protector => gastralgii, reactivarea ulcerului la ulceroşi (prin ↓ formării de PGE2,
PGI2) microhemoragii gastrice (↓ formării de TXA2) Este CI la pacienţii cu ulcer gastro-
duodenal. - ap. respirator: bronhoconstricţie (↓ formării de PGE2) Este CI la pacienţii cu astm
bronşic. - ap. excretor renal: ↓ filtrarea glomerulară → retenţie hidrosalină
- la niv. sanguin:- hipocoagulabilitate cu favorizarea hemoragiilor la doze mici -
hipercoagulabilitare (hiperagregare plachetară) cu favorizarea accidentelor trombotice la doze
mari, antiinflamatoare.2) Efecte toxice la doze mari:- la nivel central: euforie, tulburări de
echilibru, tulburări auditive 3) Reacţii alergice: erupţii cutanate, edem laringian, şoc anafilactic –
mai ales la indivizii cu teren atopic
4) Sindromul Reye: hepatită severă, edem cerebralApare frecvent la copiii mai mici de 4 ani care
primesc AAS ca antipiretic în infecţiile virale.
5) Intoxicaţia acută cu salicilaţi: manifestată prin alcaloză respiratorie, urmată de acidoză

metabolică, convulsii, delirFarmacoepidemiologie: Este CI în sarcină deoarece poate întârzia
travaliul şi produce microhemoragii la făt. Este admis AAS în doze antiagregante.
Farmacoterapie şi farmacografie:
Dureri moderate, febră: Doze = 500 mg x 3-4/ziAfecţiuni tromboembolice – profilactic în doze

de 75-300 mg/zi Afecţiuni reumatismale: rar, în doze de 1g x 3-5/zi
Metamizol
Farmacoterapie: analgezic antipiretic mai intens, efect antispastic, efect antiinflamator slab la
doze terapeutice
Farmacotoxicologie: cazuri de agranulocitoză (de aceea, a trecut de la OTC la prescripţie),

posibili noduli locali după administrarea intravasculară
Farmacografie: în dureri, febră 500 mg-1g x 2-3/zi la adult; 125-375 mgx2-3/zi la copil
Paracetamol
Farmacodinamie: acţiune analgezică, antipiretică moderată. NU prezintă efect antiinflamator la

doze terapeutice.
Farmacotoxicologie:La doze mari apar următoarele reacţii adverse – toxicitate hepatică,

toxicitate renală, methemoglobinemie. Mai rar: trombocitopenie, rabdomioliză, erupţii cutanate.
La doze duble faţă de doza maximă zilnică (4 g/zi) apare intoxicaţia acută manifestată prin
necroză acută hepatică, dureri în hipocondrul drept, hepatomegalie, icter, ↑ transaminazelor
hepatice, encefalopatie. 20% din cazuri au sfârşit letal.Antidot specific: acetilcisteina,
administrată i.v. în primele 12h.
Diclofenac Inhibitor neselectiv al COX cu efect antiinflamator, analgezic, antipiretic.Indicaţii:
PAR, artroze, criza de gută, dureri după extracţii dentare, inflamaţii în sfera
genitală. Administrare: Oral, 50–200 mg/zi. Intrarectal 100 mg de 1–2 ori/zi. Doza maximă 150–
200mg/zi.
Ibuprofen
Acţiune antiinflamatoare mai redusă, dar cu toleranţă digestivă superioară. Acţiune analgezică
egală cu paracetamol. Util în pediatrie. Inactiv în spondilita anchilozantă. Indicaţii: Reumatism
articular şi extraarticular, Afecţiuni ortopedice: entorse, luxaţii, Inflamaţii în sfera ORL,
stomatologie
Precautii: La copii cu diaree este contraindicat ibuprofen ca antipiretic din cauza riscului de
insuficienţă renală acută.
Ketoprofen
Indicaţii: Tratamentul durerii şi al inflamaţiei în bolile inflamatorii articulare: artrita reumatoidă,
spondilartrite seronegative (spondilita anchilozantă, artrita psoriazică, artrita reactivă ce apare în
urma infecțiilor), guta, pseudoguta, artroza, reumatism extraarticular inclusiv tendinite, bursite,
capsulite la nivelul articulației umărului) Tratamentul durerii: dureri post-traumatice, dureri post-
operatorii (după intervențiile chirurgicale); dismenoree; metastaze osoase cu durere intensă. Oral
150–200 mg/zi, în 2–4 prize. Intrarectal 100 mg seara. Inj. 100–200, în 2 prize, cure scurte (2–3
zile)
Celecoxib
Inhibitor selectiv COX2. Absorbţie digestivă crescută; alimentele îi scad absorbţia. Artroză: 200
mg/zi, în 1–2 prize. La nevoie 200 mg × 2/zi. Poliartrită reumatoidă: 200–400 mg/zi, în 1–2
prize. Doza maximă 400 mg/zi. Vârstnici: 200 mg/zi.
Etoricoxib
Bine absorbit din tubul digestiv. Metabolizare în proporţie mare. Inhibitor selectiv al COX2, cu
efect antiinflamator şi analgezic.
Ind. Boală artrozică (60 mg o dată/zi), poliartrită reumatoidă (90 mg o dată/zi), durere şi
inflamaţie în artrita gutoasă acută (120 mg o dată/zi).
Nimesulid Inhibitor selectiv al COX2, cu acţiune antiinflamatoare, analgezică, antipiretică.
Inactivează radicalii liberi. Ind. Inflamaţii articulare şi ale ţesuturilor moi. Dureri postoperatorii şi
posttraumatice. Febră şi dureri în inflamaţii acute ale căilor respiratorii superioare, gurii,
aparatului excretor. Dureri menstruale. Toxic hepatic. Oral, adulţi şi copii peste 12 ani, 100–200
mg de 2 ori/zi. Oral, 50–200 mg/zi în 3 prize, după mese. Intrarectal 100 mg de 1–2 ori/zi. Doza
orală + rectală maximă 150–200 mg/zi.
LP 10MEDICAMENTE CU ACTIUNE LA NIVELUL APARATULUI RESPIRATOR
Tusea – reflex respirator brusc, exploziv (expulzarea materiilor din căile respiratorii)Principii de
tratament: Cauza cea mai frecventă infecţiile virale (de obicei tusea este autolimitantă,
tratamentele sunt puțin eficiente!). Deoarece tusea este un reflex de apărare, nu trebuie suprimată
în infecţiile bacteriene. De câte ori este posibil, trebuie tratată cauza tusei: astm, rinită, sinuzită,
reflux gastro-esofagian, administrare IECA.
Tusea uscată – inutilă, dăunătoare – trebuie combătută
Tusea productivă, umedă – nu trebuie suprimată; trebuie diminuată, când devine supărătoare
Antitusive: Acţionează la nivelul centrului bulbar al tusei sau la nivelul altor verigi ale arcului
reflex al tusei→ reduc sau opresc tusea.Clasificare
- Inhibitoarele centrului tusei: opioide: codeina, morfina, dextrometorfan; neopioide: oxeladina
- Antitusive cu acţiune periferică, pe alte verigi ale arcului reflex Mucilaginoase – ↓ sensibilitatea
terminaţiilor nervoaseAnestezice locale (benzonatat) - ↓ iritaţia receptorilorExpectorante - ↓
factorul iritativ local
Bronhospasmolitice - ↓ indirect iritaţia receptorilorOpioidele: eficacitate maximă (prudenţă: tuse

cronică şi indivizii predispuşi la farmacodependenţă)
Codeina
Farmacocinetica: Bd p.o. medie (> faţă de morfină), Biotransformare hepatică prin demetilare
(CYP2D6) > morfină (cca 10%), Difuziune bună prin placentă şi prin laptele matern > deprimare
şi dependenţă la nou -născut şi sugar, T1/2 scurt (cca 3h)Farmacodinamie: Ef. antitusiv – la doze
mai mici decât efect analgezic (15 mg/120 mg); Ef. antitusiv – de cca. 3 ori mai slab decât al
morfinei; Ef. analgezic – de cca. 12 ori mai slab decât al morfinei (dozele analgezice echiactive
p.o. – 120 mg codeină ↔ 10 mg); Reduce secreţiile bronşiceFarmacotoxicologie: Inhibă centrul
respirator bulbar (de 3 ori mai slab comparativ cu morfina), Greaţă, constipaţie – doze mari, ↑
presiunea intrabiliară (contractă sfincterul Oddi), Toxicomanie după administrare prelungită
Prudenţă: astmatici, emfizem pulmonar, insuficienţă respiratorie; insuficienţă hepatică; copii sub
5 ani (epurare hepatică deficitară).CI: copii sub 2 ani (se foloseşte rar, exclusiv ca analgezic, şi la
copii între 1-2 ani) Farmacoterapie si Farmacografie: Tuse neproductivă (antitusiv de referinţă):
doze: adult: 10-20 mg la 4-6 h; copii peste 2 ani: 0,25-0,5 mg/kg la 4-6 h; Dureri uşoare sau
moderate: doze: adult: 30-60 mg la 4 h → max. 240 mg/zi– copii peste 1 an: 3 mg/kg/zi, în mai
multe prize; Diaree acută neinfecţioasă – doze:– adulţi şi copii peste 12 ani: 30 mg x 3-4/zi
Dextrometorfan
Farmacodinamie: antitusiv cu acţiune centrală, nu are acţiune analgezică; nu deprimă respiraţia

(la doze uzuale) şi motilitatea cililor celulelor epiteliale respiratoriiFarmacotoxicologie: potenţial
crescut de abuz – folosire în scopuri recreaţionale – euforie, efecte disociative asemănătoare
ketaminei (halucinaţii, “out-of-body”); dependenţă fizică practic absentă (nu apare abstinenţă),
dar dependenţă psihică crescută; deprimă respiraţia (numai la doze mari) CI: insuficienţă
respiratorie, insuficienţă hepatică- copii sub 4 ani
Farmacografie – Adulţi: 10-30 mg x 3-4/zi; Dmax = 120 mg/zi– Copii: 4-6 ani: 2,5-5 mg x 3-
4/zi; Dmax = 30 mg/zi; 6-12 ani: 15 mg x 3-4/zi; Dmax = 60 mg/zi
Expectorante: Substanțe care fluidifică sputa prin mărirea secreţiei glandelor bronşice si
modificarea proprietăților fizico-chimice ale secreţiei.
Consecinţele fluidificării sputei: uşurarea eliminării, deblocarea cililor, eliberarea celulelor

glandulare
Secreţia bronşică: apă (95%), electroliţi, mucus cu glicoproteine legate prin punți electrofizice și
chimice), transsudat cu IgG şi IgA
Cilii mucoasei respiratorii – asigură clearance-ul traheobronşic. Acestia sunt stimulaţi de

teofilină, beta-adrenomimetice si sunt inhibaţi de anticolinergice.
Ciliotoxice: fum de ţigară, alcool
Stări patologice – mucus vâscos, aderent – reduce clearance-ul traheobronşic → factor iritativ,
declanşator al tusei
1. Secretostimulante
Mecanism mixt- direct – adm. p.o. → elim. SA la nivelul glandelor bronşice → alcalinizează şi
fluidifică secreţia (Produse vegetale expectorante cu mucilagii și/sau uleiuri volatile: Althea sp.,
Tillia sp., Verbascum sp., Plantago sp., Eucaliputus sp., Trigonella sp.)- reflex vago-vagal – adm.
p.o. → irită receptorii din tubul digestiv → stimulare reflexă vagală a secreţiilor bronşice (Subst.
iritante pentru receptorii din mucoase: Ipeca, Saponine (Primula, Saponaria, Senega, Glycyrrhiza
glabra)
2. Bronhosecretolitice
Mecanism chimic (mucolitice): Acetilcisteina, Carbocisteina, Bromhexina, Ambroxol,

Erdosteina, Indicații: Afecţiuni pulmonare cu secreţie bronşică scăzută, vâscoasă, aderentă, ce nu
poate fi eliminată (declanșează tusea și favorizează procesele infecţioase şi inflamatorii).
Acetilcisteina
Farmacodinamie: gruparea –SH reduce legăturile disulfhidrice din mucoproteine

Farmacotoxicologie: - bronhospasm (după aerosoli)- asfixie, prin fluidificarea în exces a secreţiei
- iritaţie gastrică
Farmacoterapie: hipersecreție bronșică obstructivă din afecțiuni bronhopulmonare acute și

cronice, BPOC, mucoviscidoză (fibroza chistică);
- fluidificarea sputei în laborator – pentru examen microbiologic;
- intoxicaţie cu paracetamol – ca antidot.Farmacografie: per os: adult - 200 mg x 2-3/zi; copii

până în 12 ani – 50-200 mg x 2-3/zi.
inhalator – aerosoli; instilaţii intratraheale; injectabil – i.m. sau i.v.
Bromhexin
Biotransformare la ambroxolFarmacodinamie: Mecanism: stimulează activitatea lizozomilor, cu

creşterea secreţiei enzimelor ce hidrolizează mucopolizaharideleAcţiuni: - modifică structura
mucusului- ameliorează clearance-ul mucociliar - creşte IgA şi IgG, în parenchimul pulmonar
Farmacotoxicologie: iritaţie gastrică, bronhospasm (după aerosoli) → Prudenţă la astmaticiCI:
ulcer gastro-duodenalFarmacografie – adulţi: 8-16 mg x 3/zi; copii < 14 ani: 1-8 mg x 3/zi
Astm bronsic/ Bronhopneumopatie obstructiva cronica
Reglarea activitatii musculare si secretorii respiratoriiReglare vegetativa: PS- M3 –

bronhoconstricţie şi hipersecreţie bronşică; S- beta2- bronhodilatatie α1 – hiposecreţie bronhică +
vasoconstricţie = creşte rezistenţa şi scade permeabilitate capilarelor Reglare umorala
Bronhodilataţie: PGE2Bronhoconstrictie: HA, PGF2alfa
Astm:
Creşte reactivitatea la stimuli obişnuiţiSe produc: Bronhoconstricţie, Hipersecreţie bronşică

vâscoasă, aderentă, Inflamaţie şi edem al mucoasei bronşiceManifestari principale: wheezing,
dispnee, tuse (noaptea, dimineata devreme)Obstrucţia – reversibilă spontan sau prin tratament
Debut–copilărieFactori: alergeni, fum, frig, efort fizic, infecţiiModifică structurale ale căilor
aeriene:
- Fibroză subepitelială (membrana bazală îngroşată); - Hipertrofia şi hiperplazia celulei

musculare bronşice - Hiperplaziacelulei secretoare de mucus - Angiogenezăşivasodilataţie
BPOC:
Limitarea fluxului de aer, de obicei progresivă, care nu este reversibilă în totalitate Manifestări
principale:
- Dispneepersistentă
- Tuse cronică, cu spută Debut – peste 60 de ani
Factori: fumatul (80-90%); expunere profesională la praf de cărbune, siliciu, poluare crescută
Modifică structurale ale căilor aeriene:
- Fibrozarea căilor aeriene mici (bronşiolită cronică)- Emfizem – distrugerea peretelui alveolar şi
scăderea elasticităţii peretelui - Hipersecreţie de mucus (bronşită cronică)
Bronhodilatatoare- Adrenomimetice: Salbutamol (albuterol), Terbutalina, Salmeterol,

Fenoterol, Formoterol, Pirbuterol, ClenbuterolFarmacocinetica: Traversează ușor membranele
biologice și BHE, cu efecte de stimulare SNC Metabolizate de MAO și COMT
Farmacodinamie: stimularea receptorilor β (creste AMPc din bronhii producand bronhodilatatie,

creste AMPc mastocite=↓elib.HA,PG,LT=↓permeabilitatea capilarelor şi edemul mucoasei, ↑
secreţia glandelor submucoase şi transportul ionic prin epiteliul mucoasei respiratorii=
ameliorează clearance-ul mucociliar
Farmacotoxicologie: Toleranţa acutăEfecte secundare:- tremor muscular (stimularea receptorilor

β2 din muschii scheletici);- tahicardie şi palpitaţii (prin mecanism reflex, datorită vasodilatației și
la D mari atunci când își pierd selectivitatea) - cefalee- efecte metabolice (↑ acizii grași liberi,
glucoza și acidul lactic), la tratament sistemic cu doze mari; Hipokaliemie!!!! Interacţiune cu
beta-blocantele
Bronhodilatatoare- Parasimpatolitice: Ipratropium, TiotropiumFarmacodinamie: blocarea M3

- ↓ bronhoconstricţiei şi a secreţiilor traheo-bronşice; Farmacoterapie: Astm – eficacitate
moderată <ADRm; alternativă la teofilină sau β-ADRm (tremor); BPOC – eficacitate superioară
β-ADRm;Ipratropium : D scurtă (6-8 h) x 3-4/ ziTiotropium: D lungă 1/zi - mai eficient,
imbunătăţeşte funcţia pulmonară, scade mortalitatea; dar nu influenţează progresia bolii. !!! De
primă alegere in BPOCFarmacotoxicologie: RA anticolinergice - la doze mari
Bronhodilatatoare- Musculotrope: TeofilinaTeofilinaFarmacocinetica: derivații xantinici sunt

iritanţi pe mucoase – adm. p.o. după masă;T1/2: 6h - ↓: fumători (3 h); copii (1-16 ani);
inductoare enzimatice; - ↑: boli hepatice (IH 60 h); vârstnici; inhibitoare enzimatice
Farmacotoxicologie: Efecte secundareSNC (hiperexcitabilitate, convulsii); Aritmii cardiace;
Cefalee, greaţă, vărsături; Hipersecreţie gastrică; Diureză!!! IT mic zona terapeutică 5- 15 mg/dL.
Optimizarea posologiei prin monitorizarea farmacocinetica- Cp
Bronhodilatatoare- Antileucotriene: MontelukastFarmacodinamie: bronhoconstricţia,

hipersecreţia de mucus, creşterea permeabilităţii capilare, creşterea infiltratului eozinofilelor în
căile aerieneFarmacoterapie:p.o. – exclusiv Astm cronic, trat. de fond; profilaxia
bronhospasmului de efort; astm sensibil la AAS!!! Nu sunt eficace în BPOCRA reduse
Corticosteroizi:
Administrare inhalatorie: Fluticason propionat, Budesonid, Beclomatazona, Mometasona

Administrare sistemica: Prednison, HidrocortizonPrimă linie – astm bronşic, BPOC – doar în caz
de boală severă, cu exacerbări frecventeEfecte utile în astm:- combat inflamaţia mucoasei;- scad
permeabilitatea vasculară;- scad secreţia gl. bronşice- cresc nr. de receptori β;- nu au efect direct
asupra bronhoconstr. Farmacocinetica: ~80% din aerosoli ajung în circulaţia sistemică (respiratie
şi deglutiţie)
Efecte secundare adm locală:- disfonie reversibilă (depozitate la nivel laringian ~40% );- tuse
iritativă;- candidoză (~ 5%);- insuficienţă CSR, la doze mari, inhal., (2000 mcg beclometazonă
dipropionat);Efecte secundare administrare sistemică: - insuficienţă CSR – la întreruperea bruscă
- Întârziererea creşterii;- HTA (retenţie hidrosalină); Osteoporoză; Diabet; Cataractă; Glaucom;
Ulcer; Tulburări psihotice
Mecanism mixt (bronhodilatator si antiinflamator):Fenspirid: antagonist H1- antispastic

musculotrop;-↓ producerea factorilor proinflamatoriRA mai frecvente: somnolentă, greaţă, dureri
epigastriceFter: tuse şi expectoraţie din bronhopneumopatii 80 mg x 2-3 / zi
LP 11, 12
ANTIBIOTICE SI CHIMIOTERAPICE
AB şi CT – sunt substanţe naturale (produse de microorganisme), semisintetice sau sintetice cu

efect antimicrobian pe agenţii patogeni pentru om şi animale.Spectrul antimicrobian –
reprezintă totalitatea microorganismelor sensibile la un AB sau CT. Spectrul antimicrobian poate
fi:
A. Spectru îngust – ex.: benzilpenicilină activă pe coci gram +; bacili gram +, spirochete.
Exemple de AB cu spectru îngust: Peniciline antistafilococice, Macrolide (eritromicina),

Peniciline antipseudomonas.
B. Spectru larg – bacterii gram + şi gram -, chlamidii, richetsii, micoplasme. Exemple de AB cu
spectru larg: Tetracicline
Mecanisme de acţiune:
Bacteriostatic – constă în inhibarea multiplicării germenilor. Germenii sunt apoi omorâţi in vivo
ca urmare a intervenţiei mecanismelor de apărare ale organismului.
Exemple de AB şi CT bacteriostatice: Tetracicline, Sulfamide antimicrobiene, Eritromicina

Bactericid – intoxicarea ireversibilă a microorganismelor la CMI (concentraţii minime
inhibitorii). Acţiunea bactericidă poate fi:
repaus.
– Bactericidă absolută – afectează germenii atât în faza de multiplicare cât şi de – Bactericidă
degenerativă – afectează germenii exclusiv în faza de multiplicare: peniciline, cefalosporine,
aminoglicozide.
Reacţii adverse ale AB şi CT:
• Toxice: (sunt date de substanţa activă ca atare sau de metaboliţi): Ototoxice: aminoglicozide;
Leziuni renale: aminoglicozide, cefalosporine; Neurotoxice (convulsii): doze mari de
peniciline; Icter: sulfamide, eritromicină; Toxice hepatice: sulfamide; Toxicitate sanguină
cu anemie aplastică: cloramfenicol, sulfamide.
• Alergice (sunt favorizate de aplicarea locală pe piele şi mucoase şi de terenul atopic):
Frecvente la: peniciline, cefalosporine, sulfamide antimicrobiene.
3. Bacteriologice (apar prin perturbarea echilibrului florei bacteriene de către AB şi CT):
• Dismicrobism intestinal – constă în distrugerea florei saprofite intestinale şi selecţionarea

germenilor rezistenţi. Se manifestă prin: candidoze, enterită stafilococică. Sunt produse de
AB cu spectru larg: tetracicline.
• Colita pseudomembranoasă cu Clostridium dificillae- indusă de clindamicină, aminopeniciline,

cefalosporine (este însoţită şi de hipovitaminoză B şi K);
• Bacterioliza masivă – apare la utilizarea dozelor mari de AB la începutul tratamentului

antibacterian (poate duce la şoc sau colaps). Ex. – reacţia Herxheimer în cazul utilizării
penicilinelor în doze mari în sifilis (are loc absorbţia endotoxinelor realizate din liza
treponemelor). AB şi CT diminuă răspunsul imun al organismului! Asocierea AB şi
CT – se face în următoarele situaţii: • Infecţii acute, severe, cu germeni neidentificaţi –
se fac asocieri care să acopere un spectru antimicrobian cât mai larg. Tratamentul se face
până la izolarea, identificarea şi stabilirea sensibilităţii germenului. • Pentru sterilizarea
focarelor greu accesibile: Exemplu în TBC: Izoniazidă, Rifampicină, Etambutol • Infecţii
severe multimicrobiene mixte (aerobi/anaerobi) - se fac asocieri care să acopere un
spectru antimicrobian cât mai larg. Exemplu - peritonita prin perforaţie intestinală
include: Anaerobi -Bacteroides fragilis (tratament cu: metronidazol, clindamicina),
Enterobacteriacee- aminoglicozide • Prevenirea micozelor post AB cu spectru larg:
Nistatin Reguli în asocierea AB si CTAB şi CT degenerativ bactericide: peniciline,
cefalosporine, aminoglicozide –se asociază între ele rezultând un sinergism de adiţie.AB
şi CT bactericide absolute nu se asociază între ele deoarece creşte riscul efectelor
adverse.
AB şi CT cu acelaşi profil de R.A. (nefrotoxic, ototoxic, hematologic) nu se asociază între ele
deoarece creşte riscul efectelor adverse.
Asocierea AB şi CT degenerativ bactericide cu cele bactericide absolute se asociaza

rezultând sinergism de potenţare.
Asocierea AB şi CT degenerativ bactericide cu AB şi CT bacteriostatice – NU se realizează

deoarece apare antagonism.
Clasificare:
Antibiotice:
- beta-lactamine: peniciline (ampicilina, amoxicilina) si cefalosporine
- aminoglicozide
- macrolide (eritromicina, claritromicina, azitromicina)
- lincosamide
- cu spectru larg Chimioterapice:
- chinolone si fluorochinolone
- sulfamide antibacteriene
ANTIBIOTICE: Peniciline Ampicilina: Farmacocinetica: activă oral cu biodisponibilitate

aprox. 60% (crescută a jeun; !! cu alimente scade absorbția cu 30%); difuziune bună în
țesuturi: în LCR realizează concentrații active când meningele este inflamat; eliminare
renală predominantă (82%) în formă activă cu concentrație eficace 1 mg/1 ml; o parte se
elimină prin bilă (activă în infecții biliare cu bacili gram -); T1/2 (1,3 ore) crește în
insuficiența hepatică și renală Spectru: coci gram +: streptococ, pneumococ (mai puțin
stafilococ penicilinazo- secretor),coci gram -: gonococ, meningococ, bacili gram +, bacili
gram -: Haemophilus, Moraxella catharralis, Serratia, Proteus, Salmonella, Shigella,
E.coli.! frecvent rezistenți : Klebsiella, Proteus vulgaris, Pseudomonas, Serratia!! parțial
rezistenți : E. coli, Proteus mirabilis, Salmonella, Shigella
Indicatii: meningite acute (copii) cu Haemophilus, pneumococ, meningococ, sinuzite, otite,

bronșite cu germeni sensibili, uretrită gonococică, infecții urinare cu germeni sensibili: colibacil,
Proteus mirabilis, infecții biliare cu colibacil sensibil, listerioză, gastroenterită salmonelozică
neinvazivă,
Reactii adverse: alergii cutanate (90%); mai frecvent la bolnavi cu mononucleoză infecțioasă;
digestive: diaree, disbacterioză intestinală și candidoză (rar colită pseudomembranoasă cu
Clostridium difficile)Farmacografie: oral, i.m., i.v; adult: oral 2 – 4 g/zi; fracționat la 4 – 6 ore;
copii: 100 – 200 mg/kg/zi, în 4 prize; injectabil: i.m. sau i.v. în perfuzie la adult în infecții
severe : 4 – 12 g/zi.
Se utilizează și în asociere cu sulbactam (inhibitor de beta-lactamază cu eficiență antibiotică

redusă când este administrat singur). Asocierea extinde spectrul pe germeni rezistenți: stafilococ,
gonococ, bacili gram-. NU sunt sensibili: unele tulpini de stafilococ, Pseudomonas, Enterobacter
Indicații: infecții ale tractului respirator, Infecții digestive,Infecții ginecologice,Infecții cutanate,
Infecții țesuturi moi date de germeni sensibili la asociere (raport ampicilină:sulbactam 2:1 pentru
comprimate sau pulbere pentru sol.inj.1 g/0,5 g; 0,5 g/0,25 g; 0,25 mg/0,125 mg)
Amoxicilina:
Farmacocinetica: biodisponibilitate orală crescută (96%), absorbție neinfluențată de alimente;

realizează concentrații plasmatice mai mari; difuziune mai bună în țesuturi, inclusiv secreții
bronșice;T1/2 mai lung (1,7 ore) face ca administrarea să se facă la 8 ore; eliminare renală în
formă activă
Spectru: coci gram +: streptococ, pneumococ (mai puțin stafilococ penicilinazo- secretor),coci
gram -: gonococ, meningococ, bacili gram +, bacili gram -: Haemophilus, Moraxella catharralis,
Serratia, Proteus, Salmonella, Shigella, E.coli.
Farmacografie: i.m., i.v., oral; adult: infecții ușoare 250 – 500 mg la 8 ore; infecții grave 4 g/zi,
în 3 prize. copii: infecții ușoare 125 mg la 8 ore; infecții grave 2 g/zi, în 3 prize; injectabil: i.m.
sau i.v. 500 mg la 8 ore
Se utilizează și în asociere cu acid clavulanic care lărgește spectrul. Acidul clavulanic și
amoxicilina au Fcin asemănătoare. Raportul amoxicilină: acid clavulanic poate fi 4:1
(comprimate
filmate 625mg=500+125; 1g=875+125: pulbere pentru suspensie orală 156,25mg/5mL=125

+31,25; 312,5 mg/5 mL=250+62,5 și pulbere pentru soluție injectabilă 625 mg=500+125; 1200
mg=1000+200)
Cefalosporine
Injectabile: ceftazidima, ceftriaxonaOrale: cefalexina, cefaclor, cefuroxim, cefixima
Farmacotoxicologie: Reacţii de hipersensibilizare: erupţii cutanate maculopapulare, febră;
Nefrotoxicitate, potenţată de asocierea cu antibiotice aminoglicozide; Hepatotoxicitate: cresc
AST, ALT, fosfataza alcalină, produc litiază biliară reversibilă; SNC: convulsii (la doze mari);
Efecte gastrointestinale:- greţuri, vărsături; colită pseudomembranoasă cu Clostrium difficilae,
suprainfecţii cu Candida albicans sau Stafilococ meticilinorezistent; Recţii hematologice:
Neutropenie, trombocitopenie;R.A. locale: flebită la administrare i.v, noduli la administrare i.m;
Alte reacţii adverse: efect de tip disulfiram la asocierea cu alcool (efect evident mai ales la
compuşii cu catenă metiltiotetrazolică) NB! Produc alergie încrucişată cu penicilinele.
Cefalexin – cefalosporină oralaFarmacocinetica: absorbţie bună digestivă, eliminare renală,

nemodificată 90%;Spectru: acţiune pe bacterii gram+ şi unii bacili gram-. Unele tulpini de E.
coli, Klebsiella,
Proteus sunt rezistente.Inactivă pe Enterobacter, Serratia, Pseudomonas, Bacteroides fragilis,

enterococi. Acţiune slabă pe Bordetella pertussis, Haemophilus influenzae.
Indicatii: Infecţii ORL respiratorii, urinare, cutanate cu germeni sensibili, în special stafilococi,
parţial în infecţii cu E. coli, Klebsiella, Proteus.
RA – comune cefalosporinelor
Contraindicatii: alergie, infecţii grave în care sunt active cefalosporinele mai stabile la
betalactamaze.
Admin:- Adulţi: oral 0,5–1 g de 4 ori/zi, la 6 ore. Copii: oral 6,25–25 mg/kg/zi, în prize la 6 ore.
Cefuroxima:
Farmacocinetica: inactivă ca atare oral, se absoarbe oral sub formă de cefuroxim axetil; în
organism (mucoasa intestinală şi sânge) hidrolizează şi eliberează cefuroxima; trece în LCR şi
atinge concentraţii active, utile în meningitele cu Haemophillus
Spectru antimicrobian: coci +: streptococ, pneumococ, stafilococ; bacili -: majoritatea, inclusiv

tulpini de E. Coli, Klebsiella, Haemophillus; bacterii anaerobe, inclusiv Bacteroides fragilis
RA - caracteristice cefalosporinelor. În plus efect de tip antabuz în cazul asocierii cu alcool.
Indicaţii: Infecţii cu germeni sensibili, În infecţii severe, la adult 1,5–2 g/zi. Copii 30–60
mg/kg/zi, în 3 prize.
Ceftazidima: cefalosporină parenterală;Farmacocinetica: atinge concentraţii plasmatice şi

tisulare ridicate; difuziune bună în
ţesuturi, cu concentraţii variabile în LCR (necesită control periodic în meningite); eliminare

urinară, nemetabolizată.
Spectru antimicrobian: coci +: stafilococ (excepţie stafilococ meticilinorezistent); bacili -:

Proteus indol pozitiv, Serratia, Klebsiella, Enterobacter, E. coli, Citrobacter, Salmonella,
Shigella, Pseudomonas, H. influenzae, Bordetella pertussis, Pasteurella, Yersinia enterocolitica
RA: alergie; tulb. digestive; sanguine: trombopenie; nefrotoxicitate la doze mari sau în asociere
cu aminoglicozide sau diuretice; fenomene neurotoxice în insuficienţă renală, la doze mari;
posibile candidoze bucale, colite, vaginite; dureri locale după inj. i.m.
Indicaţii: Infecţii grave cu germeni sensibili, meningite, mai ales cu Pseudomonas
Admin: Adulţi, în medie 3 g/zi în 3 prize. În meningite 6 g/zi. În insuf. renală se reduce doza în
funcţie de clearence – ul creatininei
Macrolide: Eritromicina, Claritromicina, Azitromicina
Spectru antimicrobian:
– Coci gram pozitivi, inclusiv stafilococi penicilinazosecretori – Bacili gram pozitivi– Coci gram
negativi
– Mycoplasme – Chlamidii– Rickettsi– Treponeme – Actinomicete Mecanism: - bacteriostatic
Eritromicina:
Farmacocinetica: absorbtie orală redusă pe fondul degradării sub acțiunea HCl și în prezența
alimentelor (se condiționează în cp enterosolubile); concentratia active se mențin 6 ore; difuzează
bine în toate țesuturile (excepție LCR), trece prin placentă și laptele matern; biotransformare
hepatică prin demetilare; eliminare 2/3 prin bilă + fecale și 1/3 urinar
Spectru: - comun grupei (stafilococi, streptococi, pneumococi)
Farmacotoxicologie: - digestive (greață, vomă, diaree, anorexie); cardiace (aritmii cardiace cu

prelungirea intervalului QT) – rar - hepatită colestatică – rar (contraind insuf hepatică și renală)-
hipoacuzie tranzitorie la doze mari- fenomene alergice – foarte rar
Indicații: pneumonie cu Mycoplasma pneumoniae; difterie, pt eradicarea bacilului la purtători;

tuse convulsivă; pneumonie cu Chlamydia trachomatis la sugari; enterocolite grave cu
Campylobacter jejuni; alternativă a tratamentului la bolnavi alergici la peniciline
Farmacografie: eritromicină propionat 250-500mg/6h; 2g/zi 3 săpt în infecții genitale cu

Chlamydia trachomatis; eritromicină lactobionat 0,5-1g/6h
Claritromicina:
Farmacocinetica: biodisponibilitate superioară eritromicinei; se concentrează în țesuturi

realizând conc. mai mari decât Cp; se metabolizează hepatic la un metabolit activ pe
Haemophilus - t1/2 = 5 ore
Spectru: similar cu eritromicina, dar este activă și pe Helicobacter pylori, Legionella; este de 2
ori mai activă la hemofili decât eritromicina
Indicații: similare cu eritromicinaFarmacografie: adulți, 250-500mg/12h; copii 15mg/kgc/zi/12h
Azitromicina:
Farmacocinetica: biodisponibilitate orală scăzută în prezența alimentelor; se acumulează în

țesuturi, eritrocite și macrofage de unde se elimină lent (t1/2 tisular = 60h); realizează
concentrații mari în spută, plămâni, amigdale, sinusuri, prostată
Farmacodinamie: este o azalidă cu spectru similar cu eritromicina + bacterii gram negative

precum Haemophilus influenza, Moraxella, Legionella, Neisseria, Bordetella
Farmacotoxicologie: tulburări digestive minore; rar creșterea transaminazelor, icter colestatic,

cefalee, amețeli
Farmacografie: - adult, 500mg/zi 3 zile
Lincosamide: Clindamicina
Farmacocinetica: biodisponibilitate orală mare (87%); legare de prot.plasm > 90%; distribuție
largă în țesuturi, realizând conc. active în leucocite, macrofage, lichid pleural, lichid sinovial,
prostată; conc. în ficat și bilă sunt de 2-3 ori mai mari decât în sânge; trece prin placentă, dar
difuzează slab în LCR; se biotransformă hepatic la derivați activi de tip N-demetil și sulfoxid;
eliminare biliară cu circuit enterohepatic care poate afecta flora intestinală prin dismicrobism.
Mecanism: bacteriostatic la conc. mici și bactericid la conc. mari. Nu se asociază cu macrolide
sau cloramfenicol.
Spectru: coci gram pozitivi (streptococ, pneumococ, stafilococ, cu excepția celui rezistent la
meticilină); coci gram negativi (meningococ, gonococ); anaerobi (B. fragilis); protozoare
(Toxoplasma, Plasmodium, Pneumocystis)
Farmacotoxicologie: antibiotic de rezervă deoarece produce: Colită pseudomembranoasă prin

favorizarea suprainfectării cu Clostridium difficile, Erupții cutanate, Discrazii sanguine
(leucopenie, trombopenie), Tulburări hepatice
Indicații: antibiotic de rezervă în infecții grave cu anaerobi; în infecțiile mixte care includ și
aerobi se asociază cu gentamicină; antibiotic de rezervă în infecții cu streptococ sau
actinomicoze, la bolnavii alergici la peniciline; local pentru tratamentul acneei vulgare și rozacee
Farmacografie: oral, clorhidrat de clindamicină, 150-300mg/6h; inj, fosfat de clindamicină,

posologie indvidualizată - local, soluție 2%
Antibiotice cu spectrul larg: Tetraciclina
Farmacocinetica: absorbție medie (redusă de către lactate, antiacide, antianemice cu Fe), t1/2
normal = 6-12 ore; t1/2 ir = 30-80 ore, realizează concentrații mari în bilă (de 10 ori), se elimină
atât digestiv cât și renal, difuziune tisulară bună, inclusiv în oase și dinți, realizează concentrații
active în lichidul peritoneal, pericardic și sinovial
Spectru: coci gram pozitivi (streptococi, stafilococi, pneumococi), coci gram negativi (gonococ,
meningococ), bacili gram pozitivi (B. anthracis); gram negativi (mai puțin Pseudomonas și
Proteus care au devenit rezistenți); mycoplasme, ricketsi, spirochete (Treponema)
Indicații: de primă alegere în: bruceloză, rickettsioze, pneumonii cu Mycoplasma, holeră,infecții

cu Chlamydia
Farmacografie: adult: 2-4g/zi în 4 prize; local se poate admin ca ung 30mg/g sau colire 0,5-1%
Aminoglicozide: Gentamicina, Tobramicina, Netilmicina
Farmacocinetica: trec prin bariera placentară și realizează 25% din Cp a mamei, 70% se elimină
renal, în formă activă, prin filtrare glomerulară, pt un clearence al creatininei < 40ml/min se
reduc dozele
Mecanism: mecanism bactericid; efect postantibiotic favorizat de prezența leucocitelor,

dependent de concentrație și de durata expunerii la antibiotic
Spectru: bacili gram negativi aerobi: E.coli, Klebsiella, Proteus mirabilis, Proteus indol pozitiv,
Pseudomonas, Salmonella, Shigella; coci gram pozitivi: stafilococi; Mycobacterium tuberculosis
(streptomicina și kanamicina)
Farmacotoxicologie: sunt AB cu IT mic1. Ototoxicitate: se acumulează în perilimfa din urechea

internă (t1/2 > 10h), distrugerea celulelor senzoriale și degenerescența nervului acustic
Manifestările: tulburări cohleare (tinitus, înfundarea urechilor, surditate) – date mai ales de
amikacină și kanamicină; tulburări vestibulare (cefalee, greață, vomă, tulburări de echilibru,
nistagmus) – date mai ales de streptomicină și gentamicină; tulburări mixte – date de tobramicină
NB: netilmicina are ototoxicitatea cea mai redusă; ototox este favorizată de: doze mari;
tratamente lungi; vârstă înaintată; deshidratare; șoc; tratament cu diuretice; hipovolemie.2.
Nefrotoxicitate: acumulare în parenchimul renal cu t1/2 la acest nivel de 35- 200 ore, efect
dependent de conc și potențat de hipovolemie și asocierea cu alte nefrotoxice3. Fenomene
alergice (rar)
Interacțiuni: ototoxicitatea este potențată de diureticele de ansă; nefrotoxicitatea este potențată de

cefalosporine; in vitro penicilinele inactivează aminoglicozidele, posibil și in vivo în terapia
combinată anti-Pseudomonas (aminoglicozide + carbenicilina sau ticarcilina).
CHIMIOTERAPICEChinolone si Fluorochinolone: Ciprofloxacina, Norfloxacina,

Ofloxacina
Farmacocinetică: Biodisponibiltate orală bună, Volum de distriibuție mare, difuziune tisulară

înaltă, Realizează concentrații ridicate (mai mari decât concentraţia plasmatică) în: Rinichi,
Prostată, Ficat, Plămâni, Bilă, Oase. Realizează concentrații scăzute în salivă, secreții bronșice,
Trec în LCR, mai ales când meningele este inflamat. Epurarea: Predominant renal: ofloxacina,
Ambele căi: restul flourochinolonelor
Spectru: Coci gram +: streptococ (mai puțin rezistent), stafilococ (auriu, epidermidis), sensibili
la meticilină; Coci gram -: gonococ, meningococ; Bacili gram -: E. coli, Shigella, Salmonella,
Haemophillus, Moraxella, Legionella, Pseudomonas; Micobacterii: M. tuberculosis, Mortuitum,
M. Kansasii, moderat sensibile;
Mecanism: bactericid: inhibarea ADN girazelor bacteriene. Rezistența se instalează lent, cu
frecvență redusă, prin mutații cromozomiale.
Reacțiile adverse: sunt rare, fluorochinolonele fiind în general bine suportate: Digestiv: greață,
vomă, diaree, rar colită cu C. difficile; SNC: convulsii, delir, halucinații; Reacţii alergice: erupții
cutanate pruriginoase, urticarie, fotosensibilizare (pefloxacina), edem angioneurotic, anafilaxie,
vasculită; Sânge: leucopenie, eozinofilie; Renal (rare): cristalurie, hematurie, nefrită interstițială,
IRA (insuficienţă renală acută); Leziuni la nivelul catilajelor de creștere
(evidenţiate la animalele de laborator): PRUDENȚĂ LA COPII!
Indicatii: Infecții cu germei sensibili: Infecţii urinare necomplicate și complicate (inclusiv cu
Pseudomonas); Prostatită bacteriană; Profilaxia cistitei recurente la femei; Infecții cu
gonococ (inclusiv germeni rezistenți la penicilină): uretrită, proctită, faringită, cervicită
(administrarea se face în doză unică); Infecții gastrointestinale: diareea călătorilor,
gastroenterită cu Salmonella, dizenterie bacilară, febră tifoidă; Infecții pulmonare: episoadele
acute ale bronșitei cronice, exacerbări ale fibrozei chistice, pneumonii nosocomiale (în infecţiile
cu Pseudomonas se asociază cu o aminoglicozidă); Osteomielită cronică; Infecții ale pielii cu
bacili gram-; Prevenirea infecțiilor cu germeni gram – la neutropenici; Tuberculoza
pulmonară: ofloxacină, ciprofloxacină;
Sulfamide antimicrobiene:Spectru: coci gram +: streptococ, pneumococ, coci gram -gonococ,

meningococ, bacili
gram +: tetanic, difteric, cărbunos, g. gazoasă, bacili gram -: E. coli, Shigella, Salmonella,
Haemophillus, Proteus mirabilis (nu Pseudomonas), Chlamidii, Mycoplasme, Actinomicete,
Nocardia, Protozoare: toxoplasme, plasmodii, Pneumocystis
Sulfamidele sunt bacteriostatice in concentratii mici si bactericide in concentratii mai mari
RA sunt mai frecvente la doze mari și la administrare prelungita: SNC: cefalee, amețeli, nevrite.
Digestiv: greață, vomă. Renal: sulfamidele cu durată scurtă produc cristalurie, hematurie,
obstrucție renală (metaboliții acetilați); Se evită prin consum crescut de lichide și alcalinizarea
urinei. Sânge: methemoglobinemie și S-methemoglobinemie cu cianoză;anemie hemolitică la
bolnavii cu deficit de G-6-PDH; tulburări de coagulare prin hipovitaminoză K (consecință a
disbacteriemiei); Reacţii alergice: erupții cutanate, fotosensibilizare, vasculite alergice. Nou-
născut: icter nuclear (apare deoarece glucuronoconjugazele sunt imature şi prin deplasarea
bilirubinei de pe proteinele plasmatice).
SulfametoxazolFarmacocinetică: absorbție digestivă ridicată, legare de proteinele plasmatice
>70%, t1/2 ~ 10h, care in IR ~ 20 - 50h, biotransformare prin acetilare în procent mare, cu risc
crescut de cristalurie, atinge concentrații active in LCR, trece prin placentă.
Farmacodinamie: Spectru asemănător sulfamidelor.
Se folosește frecvent asociat cu trimetoprim. Asocierea este bactericidă, are un spectru mai larg.
Avantaje farmacocinetice: ambele substanțe au t1/2 asemănător; realizează concentrații
plasmatice mari; în urină se elimină în raport 1/1;Indicații terapeutice: Infecții urinare cu
germeni sensibili curativ, profilactic (infecțiile recurente la femei), Dizenterie bacilară cu
Shigella (de elecție la copii), Salmoneloze, Nocardioză,
Otite cu H. influezae (rezistent la ampicilină sau la bolnavii alegici). De elecție în penumonia cu

Pneumocistis carinii, la imunodeprimați. Doza uzuală S/T 800 mg/160 mg la 12 h.
LP13, 14
APARAT CARDIOVASCULAR
Baze fiziopatologice: TA - rezultanta a 4 grupe de factori: factori cardiaci (forța de contracție

cardiacă, frecvența cardiacă), factori vasculari (diametrul vascular, rezistența arterială,
elasticitatea arterelor), factori sanguini (volemia, vâscozitatea), factori renali (diureza, retenția
hidrosalină)
REGLAREA TENSIUNII ARTERIALE I. MECANISMUL NERVOS
SNV: Simpatic, ParasimpaticII. MECANISMUL UMORAL:Substanțe endogene

vasoconstrictoare: Catecolamine, Angiotensina IISubstanțe endogene vasodilatatoare:
Acetilcolina, Histamina, BradikininaSerotonina: vasoconstrictor/vasodilatator – doză dependent
III. SISTEMUL RENINĂ -ANGIOTENSINĂ –ALDOSTERON (SRAA)- Renina catalizează
transformarea angiotensinogenului în angiotensină I (decapeptid);- ECA = Enzima de conversie a
angiotensinei I (= kininaza II), catalizează transformarea rapidă a angiotensinei I în angiotensină
II;- Angiotensina II activează receptorii specifici AT-1 și provoacă vasoconstricție, stimularea
eliberării de catecolamine, stimularea sintezei de aldosteron
VALORILE NORMALE ALE TA: Adulți: TA max. = 100 mmHg + vârsta; Limite: 110 - 140;
TA min. = 1/2 TA max. + 20; Limite: 60 - 90.
HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ HTA (Ghidul OMS): creșterea constantă a TA max. și TA

min. (≥ 140 mmHg și ≥ 90) la pacienți fără tratament antihipertensiv.
CLASIFICĂRI ALE HTAa) după valorile TA: TA normală: < 120-139/<80-90; HTA sistolică și
diastolică ≥140/≥90 (cu grade: ușoară, medie, severă >180/>110; HTA sistolică izolată (de
graniță) ≥140/<90 (140- 149/90);b) Clasificare, funcție de etiologie: Esențială (idiopatică) – 75
-90 % cazuri; Secundară (10 - 15 %): hipertiroidism, medicamente (AINS, AIS, estrogeni);c)
Clasificarea stadială:CLASIFICĂRI ALE HTAStadiul I: creșteri moderate și temporare;
simptome: amețeli, cefalee; EKG normal; fără semne de afectare organică;Stadiul II: creșteri
tensionale permanente; cu modificări EKG; cel puțin un semn de afectare organică: hipertrofie
ventriculară, tulburări renale;Stadiul III: Valori permanent și înalt crescute ale TA; afectarea
organelor vitale (insuficiență ventriculară stângă, angină pectorală, AVC, retinopatie
hipertensivă, IR progresivă);FACTORII DE RISC MAJORI: fumatul, obezitate, diabetul zaharat,
dislipidemii, postandropauza, postmenopauza, vârstă (> 60 ani).
ANTIHIPERTENSIVE = medicamente care scad valorile tensiunii arteriale crescute către

valorile fiziologice.
CLASIFICARE – DUPĂ MECANISMUL DE ACȚIUNE
1. Simpatolitice: Beta-adrenolitice: neselective: propranolol, sotalol; selective beta-1: atenolol,

metoprolol, betaxolol, bisoprolol.
2. Vasodilatatoare: Blocante ale canalelor de calciu: tip nifedipină: nifedipina, felodipina,

amlodipina, lecarnidipina; tip diltiazem: diltiazem; tip verapamil: verapamil
3. Substanțe ce interferă cu sistemul renină - angiotensinăa) Inhibitoare ale enzimei de conversie

a angiotensinei (IEC): substanțe active ca atare: captopril, lisinopril; prodroguri: enalapril,
perindopril, ramipril,b) Antagoniști ai receptorilor AT-1 ai angiotensinei II: candesartan,
irbesartan, telmisartan, valsartan
4. Diuretice: tiazide și substanțe înrudite: hidroclorotiazida, indapamid; diuretice de ansă:

furosemid; diuretice antialdosteronice: spironolactona,
PRINCIPII DE FARMACOTERAPIE - Farmacoterapia HTA se abordează în trepte:
HTA de hotar sau ușoară: Inițial - măsuri nefarmacologice: suprimarea consumului de sare;
limitarea consumului de alcool; regim hiposodat (< 6 g NaCl/zi); aport corespunzător de potasiu
(9 mmol/zi), magneziu și calciu; dietă săracă în grăsimi saturate și colesterol; scăderea greutății la
obezi; exerciții fizice; reducerea stresului.!!!În cazul în care după aplicarea măsurilor
nefarmacologice TA nu scade în 4 săptămâni se trece la tratamentul în trepte:
a) Etapa I-a: monoterapie: de primă intenție: la vârstnici: diuretice, tineri: beta-adrenolitice; de

alternativă, în funcție de patologia asociată: blocante ale canalelor de calciu, alfa1-adrenolitice,
IEC
b) Etapa a II-a: de prima alegere: Diuetic + beta-adrenolitic, Diuretic + IEC; alternativă –

funcție de patologia asociată: blocante ale canalelor de calciu + IEC
c) Etapa a III-a – asocierea de 3 antihipertensive
Durata fiecărei etape este de 4-6 săptămâni. Dozele se cresc gradat până la obținerea eficacității
clinice. În cazul ineficienței într-o treaptă, fie se schimbă antihipertensivul, fie se trece la o altă
treaptă.
La vârstnici: de primă alegere – diuretic tiazidic sau furosemid (în disfuncție renală); funcție de
patologia asociată: IEC în insuficiență cardiacă, blocante ale canalelor de calciu in cardiopatie
ischemică.!!! În urgențe hipertensive (edem pulmonar acut, encefalopatie hipertensivă, AVC,
edem cerebral) se recomandă reducerea TAs cu 25%, iar a TAd la minim 100mmHg.
Medicamente folosite în urgențe: furosemid.
ASOCIERI de antiHTA1) Diuretic+ SL: diureticul combate retenția hidrosalină; beta-

adrenoliticul scade secreția de renină; 2) Diuretic antialdosteronic + tiazidă sau furosemid:
echilibrează balanța potasiului; 3) IEC + blocante ale canalelor de calciu: IEC reduce incidența
tahicardiei si edemului periferic indus de BCC; ASOCIERI de antiHTA Contraindicate:
Verapamil + beta-adrenolitic: deprimare cardiacă;
DIURETICE
Clasificare după mecanismul principal de acțiune:
A. Cu mecanism extra renal: au mecanism osmotic- teofilina si cafeina
B. Cu mecanism renal (la nivelul nefronului) = Diuretice saluretice (acționează la nivelul tubilor
renali și inhibă reabsorbția de Na și H2O)1. Diuretice care acționează la nivelul tubului
contort proximal = inhibitori ai anhidrazei carbonice: ACETAZOLAMIDA (inhibă reabsorbția
de Na împreună cu un echivalent electrochimic de Cl și cu echivalent osmotic de apă și scade
formarea și secreția ionilor H)2. Diuretice care acționează la nivelul porțiunii ascendente a
ansei Henle = diuretice de ansă: FUROSEMID (inhibă co-transport Na/K/2Cl);3. Diuretice care
acționează în porțiunea terminală corticală a ansei Henle și începutul tubului contort distal
a) diuretice tiazide: HIDROCLOROTIAZIDA;b) diuretice înrudite cu tiazidele: INDAPAMID;4.
Diuretice care acționează la nivelul tubului contort distal = antagoniști ai aldosteronului:a)
antagoniști pe receptori: SPIRONOLACTONA;5. Diuretice osmotice: MANITOL = se FG, dar
nu se RT și atrage apa prin osmoză;6. Diuretice antagoniști pe receptorii vasopresinei
Clasificare după DURATA efectului diuretic:
I. Diuretice cu durată lungă (12h): antagoniști pe receptorii aldosteronului și substanțe înrudite
cu tiazidele: SPIRONOLACTONA, INDAPAMID;
II. Diuretice cu durată medie (6-12h): diuretice tiazide: hidroclorotiazida;
III. Diuretice cu durată scurtă (4-6h): diuretice de ansă: FUROSEMID
Clasificare după EFECTULUI ASUPRA IONULUI K:
I. Diuretice care ELIMINĂ ionul K:
a) cu efect intens: diuretice tiazide și diuretice de ansă: HIDROCLOROTIAZIDA,

FUROSEMID, b) cu efect redus: substanțe înrudite cu tiazidele și inhibitori ai anhidrazei
carbonice: INDAPAMID, ACETAZOLAMIDA
II. Diuretice care REȚIN ionul K: antagoniști ai algosteronului (si pe receptor si de efect):
SPIRONOLACTONA;
Acțiuni farmacodinamice
Retenția hidrosalină: retenție crescută determină creșterea eficacității diureticelor saluretice;

Proteinuria: hipoproteinemie=scade FG, scade eficacitatea;
Autolimitarea efectului diuretic = scăderea acțiunii diureticelor ca urmare a eliminării excesive de

electroliți; !Efectul anti-HTA apare prin scăderea volemiei și scăderea concentrației Na (efect
natriuretic).
Farmacotoxicologia
Efecte secundare:a) Dezechilibre electrolitice:
- Hiponatremie acută: hTA și somnolență (la doze mari sau la diuretice cu efect intens – la
pacienți cu dietă hiposodată) = se corectează prin adaos de sare;
- Hipopotasemie și hipoaldosteronism secundar (crește secreția de aldosteron – mecanism

compensator): tulburări de conducere nervoasă, contracții musculare, crește toxicitatea
glicozidelor cardiotonice = se corectează prin adaos de săruri de K sau se administrează diuretice
antagoniști ai aldosteronului;
- Hiperpotasemie: ataxie, hiperreflectivitate, modificare EKG cu scăderea frecvenței cardiace și a

conducerii atrio-ventriculare = se tratează prin adaos de săruri de Ca (efect stimulator cardiac), K
(efect inhibitor pe inimă și mușchi).
- Hipomagneziemie: tulburări de conducere nervoasă – la toate diureticele care
elimină Kb) Dezechilibre metabolice: Hiperglicemie, Hiperlipemie, Hiperuricemie,

Hiperazotemie: date de diuretice tiazideEfecte toxice: Sânge: leucopenie, trombocitopenie;
Renale și digestive; Ototoxice – frecvent la diureticele de ansă Efecte alergice: erupții cutanate –
frecvent la duretice tiazide, au structură de sulfonamidă Dependența și efectul rebound: apar mai
ales la femei și în ortostatism (reapar edemele la întreruperea bruscă a tratamentului).
Indicații terapeutice
Edem pulmonar acut = oprirea inimii și invadarea plămânilor cu sânge (incompatibil cu viața) =
FUROSEMID i.v.
IRcronică= FUROSEMID în doze mari (po) Ciroză hepatica și hiperaldosteronism

secundar=antagonisti ai algosteronului Edeme din hiperaldosteronism primar
(SindromConn)=antagoniști ai algosteronului IR acută, edem cerebral, glaucom acut
congestiv=MANITOLi.v. HTA – toate formele: ușoară, medie, severă. Toate diureticele (p.o.).
De elecție tiazide și
înrudite structural cu tiazidele, iar în crize HTA: furosemid i.v. Diabet insipid nefrogen=Diuretice
tiazide și înrudite structural cu tiazidele Glaucom și alcaloză sanguină=ACETAZOLAMIDA
Litiază renală oxalică = Diuretice tiazide (!! sunt singurele care stimulează reabsorbția
ionului de Ca la nivelul tubilor renali (celelalte de ex. Furosemid inhibă!!!!) Intoxicații cu diverse
medicamente sau toxici – FUROSEMID i.v. în doze mari deoarece
forțează diureza
Interacțiuni medicamentoase:
1. Interacțiuni dorite = diuretice care elimină K + diuretice care rețin K(deoarece mențin
echilibrul acestui ion în sânge): furosemid + spironolactonă;2. Interacțiuni nedorite:a) AINS și
AIS antagonizează efectul diureticelor = retenție hidrosalină (inh. COX, scad sinteza de PG
vasodilatatoare renale)
b) Diureticele tiazide antagonizează efectul hipogicemiantelor și uricozuricelor; pot produce

diabet tiazidic sau hiperuricemie severăc) Diureticele tiazide potențează toxicitatea glicozidelor
cardiotonice și litiului (prin hipopotasemie);
d) Efectul hipotensor al diureticelor poate fi potențat de vasodilatatoare, deprimante SNC (ex:

alcool), alte anti-HTA
Hidroclorotiazida
- administrare p.o.: L= 2h; D = 8-12h.Fdin.: anti-HTA: crește eliminarea Na → scade volemia; -

litiază renală oxalică
- diabet insipid nefrogen: scade permeabilitatea pentru apă a tubilor renali → nu se mai produce
reabsorbția apei la acest nivel = apare diureza apoasăDoza = 25-100 mg (p.o.) cu pauze!NB
Administrarea – dimineața, maxim prânz (NU seara).
Efecte secundare: hiponatremie, hipopotasemie, alcaloză hipocloremică, hiperglicemie,

hiperlipidemie (crește colesterolul total, crește LDL-colesterol, crește VLDL- colesterol, scade
HDL-colesterol); hiperuricemie; hiperazotemie; hipocalciurie cu hiperparatiroidism
- scade volemia →hTA ortostatică,
- diabet tiazidicEfecte toxice:- leucopenie, trombocitopenie, agranulocitoză;- vomă, anorexie,
pancreatită, alergii cutanate Indicații terapeutice:- edeme (+/- antagoniști de efecte ai

aldosteronului); - HTA – prima treaptă preferențial;- diabet insipid nefrogen;- hipercalciurie
idiopatică;- litiază renală oxalică
Indapamid = utilizat ca anti -HTA- inhibă reabsorbția Na/Cl-la nivelul tubului contort distal
(efect diuretic);acțiune vasodilatatoare proprie prin blocarea influxului de Ca în mușchii netezi
vasculari.!!NB RA asupra K și RA metabolice (glucidic si lipidic) sunt mai scăzute față de
hidroclorotiazidă.Potență mare 2,5 mg/zi sau 1,5 mg/zi SR (susteined release = eliberare
prelungită), durata 24-36h;
Furosemid - acțiune diuretică intensă prin inhibarea co-transportului Na/K/2Cl și efect
antihipertensiv marcat (în urgențe HTA poate fi utilizat i.v.)RA: - dezechilibre electrolitice și
acido-bazice mai frecvente față de hidroclorotiazidă, induce clinic deshidratare si hTA
ortostatică; - hiperglicemie; - crește calciuriaIndicații terapeutice: - diuretic în toate tipurile de
edeme, inclusiv edemele refractare la tratament;
- edeme din urgență (edem pulmonar acut, edem cerebral);- intoxicații medicamentoasePotența
40 mg (cp), în edem plmonar doza poate să meargă 400 mg.
Spironolactona- biodisponibilitatea p.o. redusă datorită biotransformării intense, dar la etapa I de

metabolizare rezultă doi metaboliți activi: canrenona și acid canrenonic.- efect diuretic slab:
latență lungă peste 24h, efect maxim în 2-3 zile, durata 2-3 zile după întreruperea tratamentului-
antiHTA- anabolizant și virilizant Indicații terapeutice:- edeme cu hiperaldosteronism primar sau
secundar doze 25-100 mg - edeme refractare + furosemid- corectarea hipopotasemiei date de
diureticele care elimină K.
BLOCANTE ALE CANALELOR DE CALCIU
Clasificare după specificitatea de organ:a) Predominant vasodilatatoare arteriolare

(antihipertensive): tip nifedipină; b) Predominant vasodilatatoare coronariene: tip diltiazem;
c) Predominant deprimante cardiace, pe miocardul contractil și pe țesutul nodal (antiaritmice):tip

verapamil.
Efecte farmacologice:
a) vase: vasodilatație coronariană: crește fluxul sanguin coronarian (efect antianginos),

vasodilatația arterelor periferice, scade rezistența periferică, scade TA (efect antiHTA) crește
circulația cerebralăb) miocard: efect inotrop negativ: scade forța de contracție, scade debitul
cardiac, efect cronotrop negativ, efect dromotrop negativ: scad travaliul cardiac și consumul de
oxigen (efect antianginos)
Efect antiaritmic: consecința a deprimării țesutului nodal: verapamil>diltiazem>nifedipină

Farmacoterapie:
1) HTA: Nifedipin: prin scăderea rezistenței periferice si verapamil deprimarea debitului cardiac
2) Angina cronică si vasospastică: diltiazem, nifedipin, verapamil3) Tahiaritmii
supraventriculare: tahicardie atrială, flutter, fibrilație atrială: verapamil, diltiazem
Indicații ca antiHTA:
Monoterapie inițială la vârstnici. Asocieri cu alte antiHTA în treptele 2 – 3. Indicație de elecție

în HTA asociată cu: Angină pectorală, Tahiaritmii supraventriculare (verapamil), Insuficiență
circulatorie periferică, vasospasm, Insuficiența renala cronică (nu diminuă circulația renală),
Astm bronșic (brohodilatație), Diabet (nu influențează profilul lipidic), Dislipidemii (au și efect
antiaterogen), Sarcină (scad contracția miometrului gravid).CI: bloc atrioventricular grad 2-3:
verapamil, diltiazem; insuficiență cardiacă congestivă: verapamil, diltiazem
Reprezentanti: nifedipin, diltiazem, verapamil Nifedipina
Farmacocinetica: absorbție crescută p.o. și sublingual (90%), biotransformare hepatică cu

variabilitate, difuziune crescută în țesuturi, prin placentă (nu este teratogenă); difuziune în laptele
matern
Farmacodinamie: arteriolodilatator, scade postsarcina cu efect antihipertensiv; coronarodilatator

cu efect antianginos; deprimare cardiacă redusă pe miocardul contractil și excitoconductor (nu
este contraindicată în bloc A-V grd.I); tahicardie reflexă;
Farmacotoxicologie: hTA ortostatică, cefalee, bufeuri vasomotorii → consecința vasodilatației,

tahicardie, palpitații, nervozitate, tulburări de somn, senzație de oboseală musculară, greață
(frecvență mare: 10%).
Indicatii: Toate formele de HTA, ca monoterapie sau în asocieri.De elecție în HTA asociată cu:
boală coronariană sau astm, angină vasospastică, angină cronică stabilă, insuficiență cardiacă cu
HTA.!!!! dozele se reduc în insuficientă hepatică, insuficiență renală, asociere cu inhibitori
enzimatici (cimetidină)Diltiazem
Farmacocinetica: Biodisponibilitate orală crescută, Biotransformare hepatică, Metabolit activ O-

dezacetil diltiazem
Farmacidinamie: Deprimă miocardul contractil si excito-conductor, produce coronaro- dilatație
Antianginos: angină vasospastică, angină cronică stabilă Antiaritmic: tahi-aritmii

supraventriculareDoze: 30-90mg/zi
CI: Bloc atrio-ventricular grad1-3, insuficiență cardiacă, asociere cu beta-adrenolitice.
Verapamil
Farmacocinetica: absorbţie p.o. bună (peste 90%) şi rapidă; biotransformare hepatică intensă cu
efect înalt al 1-lui pasaj hepatic şi variabilitate mare interindividuală;
Farmacodinamie: acţiune deprimantă cardiacă (ţesutul nodal >> miocardul contractil); acţ
vasodilatatoare mai mică (comparativ cu acţiunea deprimantă pe ţesutul nodal); efect antiaritmic;
efect antianginos; efect antihipertensiv. Efectul antiaritmic este consecinţa acţiunii deprimante
asupra miocardului excitoconductor nodal, precum şi reducerii nevoii de oxigen a miocardului ca
urmare a acţiunii deprimante cardiace.
INHIBITOARE ALE ENZIMEI DE CONVERSIE A ANGIOTENSINEI (IEC)
Farmacocinetica: Absorbție p.o. bună scăzută de alimente pentru substanțele active ca atare sau
neinfluențată pentru prodroguri
Prodrogurile se activează prin dezesterificare: distribuție largă în țesuturi (nu în SNC),

Concentrația plasmatică maximă este atinsă la aproximativ o oră pentru substanțele active ca
atare și respectiv 4 ore pentru prodroguri. Timpul de înjumătățire al prodrogurilor este mare (se
administrează în priză unică).
Farmacodinamie: arteriolodilatație cu scăderea rezistenței periferice și a post sarcinii; efect

antihipertensiv (scad TA diastolică > sistolică); ameliorarea performanței inimii (scad
postsarcina); efect cardioprotector, în insuficiență cardiacă stângă; dilatarea arteriolelor
glomerulare cu creșterea fluxului sanguin renal (nu modifică filtrarea glomerulară); nu modifică
frecvența cardiacă și debitul cardiac.
Farmacotoxicologie:hTA intensă la începutul tratamentului, în special la prima doză; efectul este

favorizat de: asocierea cu un diuretic, dieta hiposodată, insuficienţă renală; tuse uscată şi
obstrucţie nazală (prin exces de bradikinină şi PG); tulburări de gust (disgeuzie) → gust metalic
mai ales în primele 3 luni si în cazul utilizării de doze mari; erupţii cutanate: pruriginoase,
maculopapuloase, mai ales în prima lună; edem angioneurotic sever (rar); insuficienţă renală,
reversibilă (mai ales bolnavi cu riscuri, este favorizată de tratament diuretic intens); hiperkaliemie
(prin scăderea secreţiei de aldosteron); sanguine: neutropenie, leucopenie, anemie aplastică;
SNC: depresie, oboseală, excitație
CI: sarcină, hiperpotasemie

Indicatii: HTA + insuficiență cardiacă; HTA + disfuncția ventriculului stâng; HTA + post infarct
de miocard;HTA +boli cardiovasculare periferice; HTA + nefropatie diabetică
Asocieri utile:
Biterapie: IEC + diuretic tiazidic sau blocant al canalelor de calciu Triterapie: IEC + diuretic
tiazidic sau blocant al canalelor de calciu + beta-adrenolitic sau simpatolitic central (cazuri
severe)
Farmacografie:
1. inițial doze mici: 1/2-1/4 din doza obișnuită.2. se întrerup medicația diuretică și dieta
hiposodată inițială cu 2-3 zile înainte3. asocierea IEC – diuretice se începe cu doze mici de
diuretic4. contraindicată asocierea cu diuretice antialdosteronice → hiperpotasemieLa bolnavii cu
risc se monitorizează funcția renală și se întrerupe tratamentul la diminuarea funcției renale.
Reprezentanti: Captopril, Lisinopril, Enalapril, Perindopril, Ramipril
Atagoniști AT-1: SARTANI: Candesartan, Telmisartan, Irbesartan, Valsartan
Efecte farmacodinamice: Rezultate prin blocarea receptorilor AT-1 din mușchii netezi vasculari,
miocard, creier, rinichi, corticosuprarenala medulară: Vasodilatație, Crește excreția de Na/apă,
Scade volemia, Hiperpotasemie;
Reactii adverse: hTA, Hiperpotasemie, Scad funcția renală, stenoza bilaterală a arterei renale
Farmacoterapie: HTA, Insuficiența cardiacă, Cazuri de tuse la IEC •! eficiența clinică apare după
2-6 săptămâni de tratament.
Insuficienţa cardiacă
Deficit de pompă cardiacă şi disfuncţie sistolică însoţită de scăderea fluxului de sânge la organe.
Tipuri de insuficienta cardiacaIC stângă – manifestată prin stază pulmonară, congestie, dispnee,
astm cardiac. Apare ca urmare a: Leziunilor ventriculului stâng; Valvulopatiilor; Hipertensiunii
arteriale;IC dreaptă – manifestată prin tulburări în mica circulaţie. Apare ca urmare a: Bolilor
pulmonare cronice; Valvulopatiilor;IC globală – manifestată prin tulburări în marea circulaţie:
rinichi de stază (cu albuminurie), stomac de stază, edeme etc.Clasificarea NYHAClasa I –
asimptomatică;Clasa II - simptomatică, cu uşoară limitare a activităţii fizice obişnuite;Clasa III –
simptomatică cu limitarea marcată a activităţii fizice;Clasa IV – simptomatică cu dispnee de
repaus;
Tratamentul IC vizează: Corectarea deficitului de pompă cardiacă; Reducerea presarcinii şi

postsarcinii; Corectarea tahicardiei;
Clasificarea medicamentelor active in IC
I. Medicamentele inotrop pozitive: stimulează forța de contracție și ameliorează deficitul de

pompă cardiacă- glicozizi cardiotoniciII. Inhibitorii enzimei de conversie (IEC) şi blocanţii
receptorilor AT – 1 ai angiotensineiIII. Vasodilatatoare
IV. Beta – blocante (bisoprolol, carvedilol, metoprolol etc V. Diuretice:
Glicozide cardiotonice
Stimulatoare pe miocardulcontractil: Inotrop pozitiv, Batmotrop pozitiv, Tonotrop pozitiv

Inhibitoare pe miocardul excitoconductor: Cronotrop negativ, Dromotrop negativSunt
medicamente cu indice terapeutic mic, iar reacţiile adverse sunt favorizate de supradozare
Reacţiile adverse ale digitalicelor sunt: Cardiace: bradicardie sinusală, bloc atrio ventricular,
extrasistole bigeminate, fibrilaţie ventriculară, Digestive: anorexie, greaţă, vomă, diaree, dureri
abdominale; Neurologice şi psihice: astenie, somnolenţă, cefalee, confuzie, halucinaţii;
Oculare: tulburări de vedere (halouri cu margini albe) Contraindicaţii: bradicardie sinusală; bloc
A-V; tahicardie ventriculară; cardiomiopatie obstructivă, cardiomiopatie hipertrofică. Precauţii:
la vârstnici se administrează doze mai mici (reducerea epurării); la nou nou născuţi şi prematuri
(miocardul este mai sensibil) - se reduc dozele; la copii, sensibilitatea miocardului este mai mică
se cresc dozele; insuficienţa hepatică reduce epurarea digitoxinei (se reduc dozele); insuficienţa
renală reduce epurarea digoxinei (epurare predominant prin renală) - se reduc dozele;
hipopotasemia şi hipomagneziemia cresc riscul aritmiilor ectopice; hiperpotasemia creşte riscul
bradicardiei sinusale şi a blocului AV;
Digoxina
Farmacocinetică: liposolubilitate mare cu absorbţie orală 95-100%; legare de proteinele

plasmatice 95-97%; T 1/2 foarte lung (6-7 zile) – prezintă tendinţă mare de acumulare în
organism; epurare majoritar, prin biotransformare hepatică (>80%);
Farmacoterapie: IC clasele II/III/IV;!!!!Se reduc dozele in insuficienţa hepatică;Tratamentul de

atac - Compensarea apare când în organism se acumulează o cantitate de digitoxină
LP14MEDICAMENTE CU ACŢIUNE LA NIVELUL TUBULUI DIGESTIV
CLASIFICAREA STIMULATOARELOR SECREŢIEI GASTRICE
Stimulatoarele receptorilor H2 – histamina Stimulatoare nespecifice – alcoolul etilic Histamina:

medicație utilă în scop diagnostic pentru testarea capacității secretorii gastrice; Alcoolul etilic–
Concentrațiile de 5 – 10% stimulează secreția gastrică– Concentrații de paste 20% scad secreția
de acid și de pepsină – Cele peste 40% produc iritație gastrică
ANTIULCEROASE
Definiţie – Sunt medicamente care favorizează vindecarea ulcerului și previn recăderile. Ulcer –
afecțiune cronică ce evoluează cu perioade de reactivare și remisiuneUlcer activ = durere (foame
ulceroasă, tranzit accelerat, hemoragii gastrice sau hematemeză) Factori implicați în apariţia
ulcerului gastroduodenal:
a) Creșterea factorilor agresivi: HCl, Pepsina, Acizi biliari (efect tensioactiv cu efect detergent
asupra lipidelor membranare), Helicobacter pylori (bacterie gram negativă care crește în ulcerul
duodenal; prezintă transmitere fecal-orală sau din surse de apă infestată; secretă enzime
patogene); Medicamente ulcerigene: antiinflamatoare steroidiene și nesteroidiene
b) Scăderea factorilor de apărare: Scăderea PGE2 citoprotectoare; Factorul de creștere

epidermic
CLASIFICAREA MEDICAMENTELOR ANTIULCEROASE A. Medicamente ce reduc factorii

agresivi-Antiacide-Inhibitori ai secreției gastrice:
Antihistaminice H2 – blochează receptorii H2 (cimetidina, ranitidina, famotidina)
Inhibitoarele pompei de protoni – scad transferul activ al H în cavitatea gastrică prin inhibiția
ATP-azei Na/K (omeprazol,pantoprazol, esomeprazol)B. Medicamente care cresc factorii de
apărare-Protectoare ale mucoasei și stimulatoare ale regenerării: SucralfatC. Medicație
etiopatogenică
-AB antihelicobacter: ampicilina, amoxicilina, claritromicină, metronidazol
ANTIHISTAMINICE H2
Mecanism de acţiune: Blochează receptorii H2 din celulel parietale gastrice;Scad secreția
gastrică: scade HCl, pepsina, volumul secreției;
Inhibă secreția gastrică bazală și stimulată prin histamină, pentagastrină, alimente, cafeină, etc.
Ranitidina: Absorbție orală bună; frecvență redusă a RA (discrazii sanguine, creșteri reversibile
ale transaminazelor, efect antiandrogenic redus). Induce inhibiție enzimatică mai slabă a SOMH-
În ulcergastric-duodenal – 300 mg/seara, timp de 1,5 – 2 luni
INHIBITOARELE POMPEI DE PROTONI
Mecanism de acţiune: ATP-aza H/K din celulele parietale gastrice induce eflux de protoni în
lumenul gastric și influx de K. Substanțele sunt inactive ca atare și se transformă la formă activă
în mediul acid de la nivelul canaliculelor secretorii gastrice, inhibând pompa. OmeprazolFcin:
condiționat sub formă de comprimate enterosolubile deoarece este degradat de HCl din stomac;
Biodisponibilitatea orală crește pe măsura scăderii acidității gastrice;Acțiuni- Scade predominant
secreția gastrică acidă (secreția de pepsină este puțin influențată)
- Scade secreția gastrică cu 90% după o săptămână de tratament - Activitatea pepsinei este
influențată (scade) pe parcursul tratamentului din cauza creșterii pH - În tratament prelungit
(peste 2 luni) crește secreția de gastrină (de 10 ori) din cauza scăderii secreției acide
RA: a) Efect de reboundb) Efecte secundare- Favorizarea dezvoltării intragastrice a bacteriilor,

din cauza creșterii pH-ului
- Digestive: greață, diaree, constipație c) Fotosensibilizare: erupții cutanate, angioedem, șoc

anafilactic
Fter-Fgraf:
- Ulcer duodenal evolutiv – 20 mg/zi, timp de 1 lună
- Ulcer gastric evolutiv – 20 mg/zi, timp de 1 – 2 luni - Esofagita de reflux – timp de 1 – 2 luni -
Sindrom Zolinger-Ellison 80 mg/zi (2 prize)
Esomeprazol
Izomerul S al omeprazolului; 40 mg/zi, timp de 1 lună în ulcer; 20 mg x 2/zi în ulcer HP-pozitiv

(+ 1 g amoxicilină x 2/zi + 500 mg claritromicină x 2/zi) timp de 7 zile Pantoprazol Inhibiție
enzimatică a SOMH redusă; Ulcer gastric sau duodenal – 20 – 40 mg/zi timp de 2 luni -Esofagita
de reflux – 40 – 80 mg/zi
MEDICAMENTE CU ACTIUNE LA NIVELUL STOMACULUI ACTIVE ASUPRA

MOTILITATII
VOMITIVE
Voma = act reflex ce constă în evacuarea bruscă, prin cavitatea bucală, a conținutului stomacului
și duodenului.Patologii ce induc simptome de vomă:
• - Digestive: gastroduodenite, ulcer gastro-duodenal, colecistită, cancer digestiv
• - Traumatisme craniene, hipertensiune intracraniană
• - Tulburări vestibulare: sindrom Meniere, rău de mișcare
• - Postoperator, postanestezie, etc.
• - Medicamente: chimioterapice antitumorale, antiparkinsoniene dopaminergice –

levodopa, bromocriptina, morfinomimetice, digitalice, tetracicline. Complicații ale
vomei prelungite: - Tulburări hidrice, electrolitice, acido-bazice (deshidratare,
hipokaliemie, alcaloză) - Agravarea patologiilor cronice: insuficiență cardiacă, infarct
miocardic - Hemoragii digestive, rupturi esofagiene Se administrează în intoxicații
(primele 3 ore), se practică voma prin iritație faringiană, cu spălătură și aspirație gastrică.
NU se folosesc în cazul ingestiei de substanțe caustice, la cardiaci, gravide, vârstnici !!
ANTIVOMITIVE: Medicamente simptomatic patogene care combat voma A) Antivomitive

centrale- Antagoniști dopaminergici (D2): metoclopramid, domperidon - Antagoniști
serotoninergici (5HT3): ondansetron, granisetron
- Antihistaminice (H1): prometazina
B) Antivomitive periferice
- Anestezice locale: anestezina, lidocaina- Carminative vegetale: melisa, anason, fenicul, mentă
Farmacoterapia VOMEI: Eficacitatea depinde de clasă.Scade în ordinea: anti 5HT3 > anti D2
> anti H1 > anestezice locale > carminative.Antivomitivele se prescriu funcție de etiologia
vomei:- Se combate voma periculoasă pentru pacient- În tulb.digestive, biliare, hepatice -
metoclopramid- Indusă de citostatice – antagoniști 5HT3 (ondansetron, granisetron)- Indusă de
antiparkinsoniene – domperidon- Indusă de sarcină: piridoxină 50 mg x 3/zi, metoclopramid 10
mg x 3/zi
MetoclopramidFcin: absorbție mare, biotransformare hepatică prin sulfo- și glucurono-

conjugare (variabilitate mare), distribuție largă în țesuturi, traversează BHE, placenta, trece în
laptele maternFdin:- efect antivomitiv (antiD2)- efect propulsiv prin mecanism colinergic (crește
eliberarea de acetilcolină la niv. sinapselor neuroefectoare digestive), prin antagonism D2 și prin
agonism 5HT4- produce creșterea tonusului sfincterului cardia, relaxarea sfincterului piloric,
stimulează peristaltismului stomacului, esofagului și intestinului subțire- stimulează secreția de
prolactină (efect antiD)- efecte neurologice extrapiramidaleFtox:- SNC: somnolență, agitație,
anxietate- digestive: diaree, dureri abdominale (efecte colinergice)- neurologice extrapiramidale:
apar frecvent la copii și persoane tinere - spasm, distonie linguală, facială, la membre, diskinezie
tardivă
- ginecomastie, scădere libidou, galactoree, amenoree (efectul creșterii prolactinei)
Contraindicaţii
- obstrucție mecanică,ileus, cancer mamar (din cauza creșterii secreţiei de prolactină).

Fterapie/Fgrafie:- antivomitiv în toate tipurile de vărsăturiAdulți: 10 mg x 3/zi, înainte de masă
cu 30 minute, p.o./i.m./i.r./i.v. Copii peste 3 ani: 2 – 5 mg (1 – 3 ori/zi)
Interacțiuni:
- crește absorbția digestivă pentru paracetamol, tetracicline, levodopa- scade absorbția digestivă a
penicilinei V, digoxinei- efectul sedativ al metoclopramidului este potențat de deprimante SNC
Domperidon
Asemănător din punct de vedere farmacodinamic cu metoclopramid, dar cu RA extrapiramidale

și de creștere a secreției de prolactină mai reduse .IT:- sindrom dispeptic complex din refluxul
gastroesofagian, esofagită
- de elecție în greață și vărsături induse de antiparkinsoniene dopaminergice (levodopa,

bromocriptina), maxim 3 luniAdulți: 10 – 20 mg x 3/zi, înainte de masă cu 30 minute, p.o.Copii
peste 5 ani: 0,2 – 0,4 mg/kg p.o. sau 4 mg/kg/zi rectal, la 8 ore
Ondansetron
Blochează receptorii 5HT3. De elecție pentru profilaxia grețurilor și vomei induse de citostatice
și de radioterapieRA: constipație sau diaree,cefalee- la adm.i.v.: hTA, tulburări de vedere
tranzitorii, aritmii, convulsii
MEDICAMENTE CU ACTIUNE LA NIVELUL INTESTINULUI ACTIVE ASUPRA

MOTILITATIIDIAREE = scaune cu consistență scăzută (moi sau apoase). Este manifestarea
clinică a dezechilibrului fiziologic între cantitatea de apă și de electroliți secretată digestiv și
cantitatea
absorbită.Cauze: Digestie incompletă,Sindroame de malabsorbție, Inflamații: enterite,

enterocolite, Dismicrobism intestinal: AB cu spectru larg -Infecții digestive: microbiene, virotice,
parazitare Forme de diaree; Diaree acută apoasă, Diaree persistentă, cronică (peste 3 săptămâni)
ANTIDIAREICE = medicamente care măresc consistența și scad volumul și numărul scaunelor
Clasificare după locul și mecanismul de acțiune:A) Simptomatic-patogene
1) antipropulsive opioidergice (agoniști pe receptori μ intestinali): codeină, loperamid2)

adsorbante și protectoare: săruri de Ca, săruri de Bi, diosmectita, pectine3) antiinflamatoare
intestinale: sulfasalazinaB) Antidiareice de substituție: soluții de electroliți pentru rehidratare,
enzime digestive: gastrice, intestinale, pancreatice, microorganisme sintetizatoare de acid lactic:
L. acidophilus, L. casei, S. boulardi
C) Antidiareice etiotrope:
– Antibiotice: nistatina, rifamixin (Normix)- Chimioterapice etiotrope: furazolidon, clorchinaldol
Farmacoterapia diareeiDiareea acuta: Rehidratare cu soluții de electroliți pe cale orală sau

parenterală, Dietă fără solide și lapte (la sugar se menține alăptatul), Tratament medicamentos
simptomatic-patogenic sau etiologic cu durată de peste 24 oreDiaree cronică: Corectarea
dezechilibrului electrolitic și acido-bazic-Tratament medicamentos: Antipropulsive
opioidergice (loperamid), Adsorbante și protectoare (diosmectita) pt. creșterea consistenței
scaunului Cind.: antidiareice opioidergice și PSLitice se contraindică în diareea infecțioasă și
diareea indusă de AB cu spectru larg
Loperamid
-Potență mare: 2 mg loperamid = 30 mg codeină fosfat-Risc de farmacodependență neevidențiat –

t1/2 lung, 11 ore la adm.unică, 16 ore la adm.repetată
IT: - Diaree acută – 4 mg, apoi 2 mg după fiecare scaun (max. 16 mg/zi)- Diaree cronică: 2 mg
de 1 – 3 ori/ziDiosmectita (aluminosilicat natural) - protejează mucoasa, adsoarbe gazele,
iritanții, toxinele microbieneIT: diareea acută și cronică la adult, diaree acută la copil, din prima
zi de viață - sindromul de colon iritabilSulfasalazina: absorbție redusă (aprox. 15%) în intestinul
subțireRA: - alergice, - SNC: amețeli, tinitus, - digestive: greață, hiposalivație, etc.! Se
monitorizează funcția hepatică și renală.IT: - colopatii acute și cronice - colita ulceroasă- boala
Crohn- poliartrita reumatoidăPer os: preparate enterosolubile Intrarectal: clisme sau supozitoare
LAXATIVE PURGATIVEConstipația = sindrom caracterizat prin scăderea tranzitului

intestinal (scaune la intervale mai
mari timp de 1 -2 săptămâni); consistența scaunelor este crescută.
Cauze:
a) Funcționale- pasagere – alimentație fără fibre vegetale- habituale – lipsa educației de formare a
reflexului regulat de scaun
- constipația rectală - neevacuarea scaunului când resturile trec din sigmoid în rectb) Leziuni ale
plexului mezentericc) Mecanice: tumori, stenoze, malformații congenitale la nivel sigmoidian
Constipația cronică antrenează apariția hemoroizilor, a fisurilor anale, astenie (prin absorbția
toxinelor colibacilare).
Laxative = medicamente care produc un scaun normal ca și aspect și consistență după 8-12h.
Purgative = produc eliminarea întregului conținut intestinal, în 2 – 6 ore (latența). După purgativ
sunt 1 – 3 zile fără scaun.Clasificare după mecanism
a) Laxative de voum – măresc volumul conținutului intestinal și au efect calmant pe mucoasă.
Pot fi: substanțe mucilaginoase: semințe de in, tărâțe de grâu (1 g reține 20 g apă). Ca RA pot
produce flatulență și obstrucție intestinală.b) Purgative osmotice – fluidifică și cresc volumul
conținutului intestinal
- lactuloză: administrată per os este transformată în acid lactic și acetic; diminuă flora intestinală
producătoare de amoniac- macrogol (Forlax, Fortrans)c) Purgative de contact, iritante,
stimulatoare ale peristaltismului intestinal- ale intestinului subțire: ulei de ricin, bisacodil
RA: - la administrare prelungită produc iritații ale mucoaselor cu colici, diaree- hipokaliemie
(astenie)- boala laxativelor (deshidratarea cu scădere ponderală, astenie datorată
hipokaliemiei) - reacții alergice (fenolftaleina)- efect teratogen (podofilina)d) Laxative

emoliente și lubrifiante – formează un film la suprafața mucoasei cu efect
emolient și lubrifiant favorizând înaintarea conținutului intestinal: ulei de parafinaCa RA pot
produce flatulență și obstrucție intestinalăFterapia constipațieiMăsuri igieno-dietetice: Alimente
bogate în fibre, Dietă bogată în lichide, Mișcare, exerciții fizice
Farmacoterapia constipației
– laxativele se administrează seara la culcare, în constipația cronică sau bolnavi de hernie, fisuri
anale, hemoroizi, etc;– purgativele se administrează dimineața pe nemâncate, în constipația acută,
intoxicații, examene radiologice pe tubul digestiv, după antihelmintice
Cind: apendicită, peritonită, abdomen acut, obstrucție intestinală, sarcină și alăptare
(antracenozide, rezine)Atenție la cardiaci, hipokaliemia crește toxicitatea cardiotonicelor !

Farmaco Tot

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Farmaco Tot

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

LP 1

Farmacologia este stiinta care studiaza interactiunile dintre medicamente si organism.

Farmacocinetica se ocupa cu studiul absorbtiei, transportului, distributiei, metabolizarii si

Farmacodinamia cuprinde ansamblul fenomenelor care se produc in urma interactiunii dintre

Farmacotoxicologia studiaza manifestarile produse de administrarea gresita sau accidentala a

Farmacografia stabileste regulile de prescriere a medicamentelor, plecand de la formele

Farmacoepidemiologia se refera la situatiile restrictive in care anumite medicamente nu pot fi

Notiunea de medicament defineste in sens restrans o substanta utilizata in vederea prevenirii,

NOMENCLATURA MEDICAMENTELORIn literatura de specialitate se utilizeaza

ex: paracetamol: p-acetaminofen

• denumirea comuna internationala (DCI) stabilita de OMS faciliteaza mult schimbul de

• denumirea oficinala este cea prevazuta pentru medicament de farmacopeea invigoare in

Substanta medicamentoasa se defineste ca fiind o substanta cu structura chimica

Forma farmaceutica (forma medicamentoasa, preparatulfarmaceutic) contine una sau

Farmacopeele (din latina Pharmacopaea, provenind din cuvintele Pharmacon – medicament si

Farmacopeele contin si:

• monografii generale ce traseaza liniile directoare privind prepararea formelor farmaceutice in

• metode generale folosite in controlul medicamentelor;

• conditiile de calitate a reactivilor folositi pentru controlul calitatii medicamentelor;

FORME FARMACEUTICE SI CAI DE ABSORBTIE

Substanta medicamentoasa se defineste ca fiind o substanta cu structura chimica

Forma farmaceutica (forma medicamentoasa, preparatulfarmaceutic) contine una sau

• substanţa sau substanţele active principale – responsabile de efectul terapeutic.

• substanţele cu rol corectiv – folosite pentru ameliorarea proprietăţilor organoleptice

• excipientul –o substanţă inertă, cu rol de completare a cantităţilor şi de înglobare a tuturor

• Substanţe ajutătoare tehnice: conservanţi, emulgatori, antiagreganţi, stabilizanţi. CALEA

FORME FARMACEUTICE SPECIFICE CAII ORALE DE ADMINISTRARE

Capsulele enterosolubile sunt gastrorezistente sau alcalinosolubile, rezistând la acţiunea sucului

Rolul capsulelor: protejează mucoasa gastrică de acţiunea iritantă a substanţelor active;

Comprimatele (compresii, tabulettae) – se obţin pe cale industrială, prin comprimarea

Granulele (granulata) – se obţin pe cale industrială. Sunt formaţiuni solide cu aspect de

Suspensii pentru uz intern –conţin substanţe insolubile în solvent. (exemplu: Antibiotice pt

CALEA SUBLINGUALA DE ABSORBTIESe distinge calea sublinguala propriu-zisa indicata

CALEA RECTALA DE ABSORBTIE

FORME FARMACEUTICE SPECIFICE CAII RECTALE DE ADMINISTRARE

Supozitoarele (suppositorium, suppositoria) – sunt forme semisolide care la temperatura

CALEA RESPIRATORIE DE ABSORBTIE

FORME FARMACEUTICE SPECIFICE CAII RESPIRATORII DE ADMINISTRARE

CALEA OCULARA DE ABSORBTIE

Exclusiv pentru actiune locala: glaucom, conjunctivita, leziuni oculare.

FORME FARMACEUTICE SPECIFICE CAII OCULARE DE ADMINISTRARE

CALEA VAGINALA DE ABSORBTIE

FORME FARMACEUTICE SPECIFICE CAII OCULARE DE ADMINISTRARE

FORME FARMACEUTICE SPECIFICE CAII PARENTERALE

Mai amintim de implante subcutanate (in special cu hormoni sexuali, anticonceptionale),

CALEA CUTANATA DE ADMINISTRARE

Se utilizeaza pentru actiunea locala (afectiuni dermatologice- antipruriginoase, antiinflamatoare,

FORME FARMACEUTICE SPECIFICE CAII CUTANATE DE ADMINISTRARE a. Forme

b. Forme semisolideUnguentele (unguentum, unguenta) – sunt preparate farmaceutice de

medicamentoase, la care se adauga sau nu excipienti (exemplu: Baneocin, Talc).Dispozitive

DOZE SI UNITATI DE MASURA

1. In functie de efectul terapeutic

a. Doza pentru copil

• - aciditatea gastrica redusa, care poate determina o rata de absorbtie mare;

• - suprafata corporala mare comparativ cu greutatea, ceea ce determina o absorbtie

• - legarea redusa de proteinele plasmatice, datorita unei concentratii mici a

• - permeabilitate crescuta a barierelor biologice in special a celei

• - echipament enzimatic insuficient dezvoltat, iar metabolismul medicamentelor

• - mecanisme de eliminare renala (filtrare, secretie, reabsorbtie) diminuate;

• - nou-nascut (in prima luna de viata);

Uneori varsta pacientului nu se specifica, mentionandu-se faptul ca este vorba de un copil,

• - absorbtie redusa a substantelor datorata diminuarii fluxului sangvin in vasele de

• - reducerea greutatii si masei corporale cu cresterea procentului de tesut gras si