Macroeconomie Unitatea I DORIN

UNIVERSITATEA „DANUBIUS“ DIN GALAŢI
DEPARTAMENTUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT LA
DISTANŢĂ ŞI FRECVENŢĂ REDUSĂ
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE
MACROECONOMIE
Anul I, Semestrul al II-lea
FLORIN DAN PUŞCACIU

ROSE-MARIE PUŞCACIU
CUPRINS
1. Indicatorii macroeconomici, piaţa bunurilor la nivel macroeconomic.

Venitul, consumul, economiile si investiţiile
Consideraţii generale 10
Descrierea indicatorilor 12
Compoziţia PIB-ului 17
Investiţia egala cu economia-mod alternativ de abordare 29
a echilibrului pieţei bunurilor
Venitul 31
Consumul şi economiile 32
Investiţiile 38
Obiectivele specifice unităţii de învăţare
Rezumat 43
Teste de evaluare 44
Bibliografie minimală 46
2. Piaţa capitalului şi piaţa monetară

Trasaturi generale 48
Oferta de titluri 53
Elemente de piaţa monetara 56
Rezumat 68
Lucrare de verificare 70
3. Piaţa muncii-salariul, şomajul si inflaţia
Cererea pentru un factor de producţie 72
Oferta de forta de munca 79
Influenta asupra bunastarii sociale 85
Somajul 91
Inflatia 97
Rezumat 108
4. Comertul international
Fundamentarea comerţului internaţional pe baza teoriei 113
avantajului comparativ a lui David Ricardo
Relaţia dintre preţurile bunurilor şi salariu 123
Efectele benefice ale comerţului internaţional 128
Rezumat 131
Lucrare de verificare 132
Bibliografie (de elaborare a cursului)
Macroeconomie 3
INTRODUCERE
Macroeconomia studiază economia naţională şi economia mondială, precum
şi modul în care se formează şi evoluează agregatele macroeconomice. Scopul
teoriei macroeconomice este acela de a explica preţurile medii precum şi
venitul total, producţia totală şi utilizarea globală a forţei de muncă. De
asemenea, teoria macroeconomică mai studiază efectele pe care le au acţiunile
de reglementare ale puterii publice (impozite, cheltuieli publice, deficit public)
asupra veniturilor totale şi ansamblului locurilor de muncă.
Lucrarea are un scop didactic, formativ şi instructiv, iar prin aplicaţiile
prezentate este, în acelaşi timp, şi un ghid practic la îndemâna celor interesaţi,
care fac cunoştinţă cu elementele teoretice fundamentale ale obiectului şi
metodei de cercetare a macroeconomiei, cu principiile, procedeele şi
instrumentele specifice utilizate în modelarea realităţilor lumii economice.
Fiecare unitate de învăţare este un ansamblu de subcapitole ce conţin secvenţe
de învăţare care asigură învăţarea progresivă şi structurată. Sarcinile de
învăţare formulate pe parcurs sunt menite să fixeze noile cunoştinţe şi să
participe la formarea competenţelor asumate a fi dobândite de către studenţi.
Testele de evaluare şi de autoevaluare, formulate la sfârşitul fiecărei unităţi de
învăţare, alături de rezumat şi de bibliografie, participă la consolidarea
cunoştinţelor şi a competenţelor propuse.
Competenţele pe care le propun sunt următoarele:
• selectarea informaţiilor esenţiale din curs şi din bibliografie;

• insusirea notiunilor esentiale ale macoreconomiei;
• dezvoltarea capacitătii de a realiza corelatii intre indicatori.
Continutul este structurat în următoarele unităţi de învăţare:
- Indicatorii macroeconomici, piata bunurilor la nivel macroeconomic.
Venitul, consumul, economiile si investitiile;
- Piata capitalului;
- Piata muncii-salariul, somajul si inflatia;
- Comert international.
În prima unitate de învăţare intitulată Indicatorii macroeconomici, piaţa
bunurilor la nivel macroeconomic. Venitul, consumul, economiile si investiţiile
se va regăsi operaţionalizarea unor obiective specifice, care iti vor permite
- să defineşti conceptul de indicator macroeconomic;
- să descrii Sistemul de Conturi Naţionale (SCN) ;
- să explici noţiunile de produs global brut (PGB), produs intern brut
(PIB), produs national brut (PNB);
- să corelezi venitul ci consumul si economiile;
Macroeconomie 4
- să explici rolul investiţiilor in economia rurala.
După ce se va studia continutul cursului, vei parcurge si bibliografia
recomandată. Pentru aprofundare şi autoevaluare iti propun exerciţii şi teste
adecvate.
După ai parcurs informatia esentială, în a doua unitate de învăţare Piata
capitalului, vei achizitiona, odată cu cunostintele oferite, noi competenţe. In
final vei avea capacitatea:
- să explici mecanismele de funcţionare a pieţei de capital;
- să corelezi oferta de titluri cu fluctuaţiile pieţei monetare;
- să argumentezi politica BNR de influenţarea a pieţei monetare.
care iţi vor permite să aplici în probleme concrete de natură economică
cunoştinţele învăţate. Ca să iţi evaluez gradul de însuşire a cunoştinţelor, vei
rezolva o lucrare de verificare, pe care, după corectare, o vei primi cu
observaţiile adecvate şi cu strategia corectă de învăţare pentru capitolele
următoare.
În a treia unitate de învăţare intitulată Piata muncii-salariul, somajul si inflatia,
se va regăsi operaţionalizarea altor competenţe specifice. Astfel vei avea
capacitatea:
- să condiţionezi oferta de forţa de munca cu producţia;
- să corelezi şomajul cu bunăstarea sociala;
- să explici mecanismele de control ale in inflaţiei;
aceasta după ce vei studia conţinutul cursului şi vei parcurge bibliografia
recomandată. Pentru aprofundare şi autoevaluare iţi propun sarcini de lucru şi
teste adecvate.
După ce vei parcurge informaţia esenţială, în a patra unitate de învăţare Comerţ
internaţional, vei vor achiziţiona, odată cu cunoştinţele oferite, noi competenţe.
La final, vei avea capacitatea:
- să descrii componentele comerţului internaţional;
- să corelezi preturile cu salariile;
- să argumentezi influentele comerţului internaţional asupra economiei
naţionale;
care-ti vor permite să aplici în probleme concrete de natură economică,
cunoştinţele învăţate. Ca să iţi pot evalua gradul de însuşire a cunoştinţelor, vei
rezolva o lucrare de verificare, pe care, după corectare, vei primi cu
observaţiile adecvate şi cu strategia corectă de învăţare pentru modulele
următoare.
Pentru o învăţare eficientă ai nevoie de următorii paşi obligatorii:
• Citeşti modulul cu maximă atenţie;
• Evidenţiezi informaţiile esenţiale cu culoare, le notezi pe hârtie, sau le
adnotezi în spaţiul alb rezervat;
• Răspunzi la întrebări şi rezolvi exerciţiile propuse;
Macroeconomie 5
• Mimezi evaluarea finală,
final autopropunându-ţi o temă şii rezolvând-o
rezolvând fără
să apelezi la suportul scris;
scris
• Compari rezultatul cu suportul de curs şi explică-ţii de ce ai eliminat
anumite secvenţe;
secven
• În
n caz de rezultat îndoielnic reia întreg demersul de învăţare
învăţare.
Pe măsură ce vei parcurge modulul îţi î i vor fi administrate dou
două lucrări de
verificare pe care le vei regăsi
reg la sfârşitul unităţilor de învăţare
ăţare 2 şi 4. Vei
răspunde
spunde în scris la aceste cerin
cerinţe, folosindu-te
te de suportul de curs şi de resurse
suplimentare indic
indicate. Vei fi evaluat după gradul în care ai reu reuşit să
operaţionalizezi
ionalizezi obiectivele. Se va ţine cont de acurateţea ea rezolvă
rezolvării, de modul
de prezentare şi de promptitudinea răspunsului.
r spunsului. Pentru neclarităţi şi informaţii
suplimentare vei apela la tutorele indicat.
indica 60% din notă provine din evaluarea
continuă (cele două lucrări de verificare) şii 40% din evaluarea final
finală.
N.B. Informaţiaia de specialitate oferită
oferit de curs este minimală. ă. Se impune în
consecinţă,, parcurgerea obligatorie a bibliografiei recomandate si rezolvarea
r
sarcinilor de lucru, a testelor şi lucrărilor
rilor de verificare. Doar în acest fel vei
putea fi evaluat cu o notă
not corespunzătoare efortului de învăţare.
Lista Figurilor
Figura 1.1. Dependenta liniara dintre consum si venitul

venit disponibil
pentru [c]=20 si c[1]=0,619 ................................................................
......................................20
Figura 1.2. Echilibrul pe piata bunurilor pentru
c[0]= 5, c[1]= 0,6, I= 10, G= 3, T= 4..........................................................
..........................25
Figura 1.3. Efectele cresterii cheltuielii
cheltui autonome asupra productiei
pentru c[0]=5, c[1]=0,6, I=10, G=3, T=4 ................................
..................................................26
Figura 1.4. Dependenţa
Dependen dintre venitul disponibil şii rata medie a consumului ..............33
Figura 1.6. Ratele medii ale consumului şi economiilor ..............................................
................................ 36
Figura 1.5. Funcţiile
ţiile consumului şi economiilor .........................................................
.........................36
Figura 1.7. Rata medie şi marginala a consumului .......................................................
.......................37
Figura 2.1. .....................................................................................................................
................................ .....................63
Figura 2.2. .....................................................................................................................
................................ .....................63
Figura 2.3. Cererea de bani ...........................................................................................
...........................65
Figura 2.4. Determinarea ratei dobanzii ................................................................
.......................................66
Figura 3.1. .....................................................................................................................
................................ .....................75
Figura 3.2. Curba cererii de muncă
munc a unei firme. .........................................................
.........................76
Figura 3.3. Cererea unei firme de muncă
munc duce la modificări în preţul
ul produsului .......77
Figura 3.4. Ofertaa individuală
individual de forţă de muncă .........................................................
.........................82
Macroeconomie 6
Figura 3.5. Numărul de ore lucrate ...............................................................................83
Figura 3.6. Cererea unui produs monopolist pentru muncă ..........................................85
Figura 3.7. Cererea unui monopsonist pentru cerere ....................................................86
Figura 3.8. .....................................................................................................................88
Figura 3.9. .....................................................................................................................88
Figura 3.10. Dezechilibrul de pe piaţa muncii. Piaţa se va afla în dezechilibru
la orice alt nivel al tarifului de salarizare decât OW1 ..............................89
Figura 4.1. Limitele posibilităţilor de producţie pentru Germania şi Franţa ..............119
Figura 4.2. Economia germană ...................................................................................129
Figura 4.3. Economia franceză ...................................................................................130
Lista Tabelelor
Tabel 1.1 ...................................................................................................................... 15
Tabel 1.2 ...................................................................................................................... 35
Tabel 1.3. ..................................................................................................................... 40
Tabel 2.1. ......................................................................................................................54
Tabel 2.2. ......................................................................................................................61
Tabel 3.1. ......................................................................................................................73
Tabel 4.1. ....................................................................................................................116
Tabel 4.2. ....................................................................................................................119
Tabel 4.3. ....................................................................................................................120
Tabel 4.4. ....................................................................................................................121
Tabel 4.5. ....................................................................................................................126
Tabel 4.6. ....................................................................................................................127
Tabel 4.7. ....................................................................................................................128
Macroeconomie 7
1. INDICATORII MACROECONOMICI, PIATA BUNURILOR LA
NIVEL MACROECONOMIC. VENITUL, CONSUMUL,
ECONOMIILE SI INVESTITIILE
1.1. Consideratii generale 10
1.2. Descrierea indicatorilor 12
1.3. Compozitia PIB-ului 17
1.4. Investitia egala cu economia-mod alternativ de 29
abordare a echilibrului pietei bunurilor
1.5. Venitul 31
1.6. Consumul si economiile 32
1.7. Investitiile 38
Obiective specifice unităţii de învăţare
Rezumat 43
Obiective specifice:
La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:
- să defineşti conceptul de indicator macroeconomic;
- să descrii Sistemul de Conturi Naţionale (SCN) ;
- să explici noţiunile de produs global brut (PGB), produs intern brut
(PIB), produs national brut (PNB);
- să corelezi venitul ci consumul si economiile;
- să explici rolul investiţiilor in economia rurala.
Timp mediu estimat pentru studiu individual: 3-4 ore
Macroeconomie 8
Florin-Dan Puscaciu Indicatorii macroeconomici, piata bunurilor la nivel macroeconomic.
Venitul, consumul, economiile si investitiile
1.1. Indicatorii macroeconomici, piata bunurilor la nivel macroeconomic.

1.1.1. Notiuni introductive
În economie au loc o serie de activităţi economice a căror dimensiune se
impune, din diverse motive, a fi comensurată. Evaluarea se realizează în forma
fizică sau valorică cu ajutorul indicatorilor economici.
Definiţie
Indicatorul economic reprezintă expresia numerică a laturii cantitative a
fenomenelor şi proceselor economice care se înregistrează în anumite condiţii
de timp şi spaţiu.
La nivelul economiei naţionale se impune calcularea indicatorilor
macroeconomici pentru analize economice, pentru fundamentarea deciziilor
guvernelor, comparaţii internaţionale, etc şi exprimă activitatea economică
desfăşurată de agenţii economici la acest nivel de agregare.
1.1.2. Notiuni generale despre Sistemul Conturilor Nationale

Sursa principală de informaţii o constituie Sistemul Conturilor Nationale
(SCN). Acesta reprezintă un ansamblu coerent şi detaliat de conturi şi tabele
care oferă o imagine de ansamblu a activităţii economice dintr-o ţară.
SCN furnizează, aşadar, o serie de informaţii pe baza cărora se efectuează
calcule şi analize macroeconomice de mare importanţă. Cele mai semnificative
sunt următoarele categorii de informaţii:
- cele referitoare la producţia de bunuri şi la structura acestora pe ramuri
de provenienţă şi pe sectoare unde se utilizează;
- cele referitoare la repartiţia bunurilor, respectiv la formarea veniturilor,
la formarea şi folosirea lor de către diferiţii agenţi economici;
- cele referitoare la alocaţiile pentru formarea şi creşterea capitalului, la
investiţii şi alte forme de acumulare în cursul anului;
- cele referitoare la operaţiunile economice şi financiare cu străinătatea.
Sarcina de lucru 1
Defineste indicatorul economic.
Macroeconomie 9
1.1.3. Categoriile de agenti economici din cadrul SCN

In cadrul SCN, agentii economici - unităţile cu o activitate omogenă, sunt
grupaţi în următoarele categorii:
- unităţi producătoare de bunuri şi servicii destinate pieţei;
- unităţi producătoare de servicii nedestinate pieţei, respectiv ale
administraţiei publice-instituţiile de administraţie centrală şi locală, de
apărare, de invăţământ, de sănătate, etc;
- unităţi producătoare de servicii nedestinate pieţei, ale administraţiei
private, respectiv instituţiile nelucrative care prestează servicii
gospodăriilor, cum ar fi: asociaţii culturale, organizaţii sindicale, cultele;
- unităţi producătoare de servicii casnice –activitatea gospodăriilor în
ipostaza de utilizatori de personal casnic salariat.
1.1.4. Gruparea operatiunilor in cadrul SCN

Operaţiunile cuprinse în SCN se pot grupa în:
- Operaţiuni cu bunuri şi servicii – producţie, consum, formarea
capitalului, export, import;
- Operaţiuni de repartiţie –distribuirea valorii adăugate între producători,
redistribuirea veniturilor;
- Operaţiuni financiare sunt cele referitoare la crearea şi la circulaţia
mijloacelor de plată, plasare şi finantare. Ele se referă la drepturile
financiare numite creanţe şi datorii.
Sarcina de lucru 2
Prezintă cele trei operaţiuni din cadrul SCN
1.1.5. Conturile din cadrul SCN

Conturile principale utilizate în SCN sunt:
- Contul sintetic de bunuri şi servicii - se utilizează numai pentru
întreaga economie, în el evidenţiindu-se provenienţa şi destinaţia
acestora;
- Contul producţie - se construieşte la nivelul sectoarelor şi pe ansamblul
economiei;
Macroeconomie 10
- Contul crearea veniturilor - se construieşte pentru fiecare sector şi

pentru întreaga economie şi reprezintă modul de formare a veniturilor din
activitatea economică şi din patrimoniu;
- Contul de repartizare a veniturilor - aici se înregistrează repartiţia
primara a veniturilor;
- Contul de utilizare a veniturilor - aici se reflectă utilizarea internă a
veniturilor nete disponibile consumului final, fie privat sau public şi
pentru economisire;
- Contul modificarea patrimoniului sau de acumulare;
- Contul financiar reflectă modificările intervenite la nivelul ţării, a
nivelului şi structurii creanţelor, soldul finanţării şi diferenţa statistică;
- Contul restul lumii – străinatatea înregistreaza toate tranzacţiile cu
exteriorul, el reprezintă un cont sintetic, întocmindu-se numai la nivelul
economiei naţionale.
Sarcina de lucru 3
Prezinta conturile principale utilizare in SCN
1.2. Descrierea indicatorilor

1.2.1. Produsul global brut
Definitie: Produsul global brut (PGB) exprimă valoarea brută a bunurilor şi

serviciilor obţinute într-o economie naţională, într- o anumită perioadă de timp,
de regulă un an.
Se poate determina prim mai multe metode:
a) metoda producţiei – presupune însumarea producţiei finale cu aceea a
consumului intermediar;
b) metoda utilizării finale – constă în însumarea consumului final cu cel al
consumului intermediar;
c) metoda costurilor sau a valorii adăugate – constă din însumarea
compensărilor factorilor de producţie – respectiv, salarii, profit, rente,
dobânzi cu amortizarea - care desemnează consumul de capial fix şi cu
impozitele indirecte.
Macroeconomie 11
Sarcina de lucru 4
Defineste produsul global brut.
1.2.2. Produsul intern brut

Definitie: Produsul intern brut (PIB) exprimă valoarea brută a producţiei
finale realizată într-o perioadă de timp, de regula un an, de către agenţii
economici care îşi desfăşoară activitatea în interiorul ţării.
Se poate determina prin mai multe metode:
A) Metoda producţiei –sau a valorii adăugate care presupune însumarea
valorii adăugate brute realizate prin participarea factorilor de producţie de la
toate unităţile din interiorul ţării, prin agregare pe sectoare şi apoi la nivelul
Cu alte cuvinte:
Σ VABi
PIB=Σ
în care VAB reprezintă valoarea adaugată brută, iar i simbolizează sectoarele
din ramurile economiei naţionale. Valoarea adaugată brută, la rândul său, se
obţine prin scăderea din podusul global brut al consumului intermediar (CI),
care este format din valoarea bunurilor materiale şi a serviciilor folosite pentru
producerea altor bunuri economice, care este expresia consumului de capital
circulant dintr-un sector, sau ramură a economiei naţionale. Deci:
VABi=PGBi-CIi
Astfel, produsul intern brut exprimat în preţurile factorilor de producţie va fi de
forma:
ΣPGBi-Σ
PIBpf=Σ ΣCIi
Produsul intern net poate fi evaluat şi în preţurile pieţei, care presupune
adăugarea la produsul intern net în preţurile factorilor de producţie a
impozitelor indirecte (IIND):
PIBpp=PIBpf+IIND.
B) Metoda utilizării finale - sau metoda cheltuielilor produsul intern brut în
preţurile pieţei se calculează prin însumarea: consumului privat (CP),
consumului public sau guvernamental (CPub), investiţiilor brute – sau a
formării brute a capitalului (Ib) şi a exportului net (Exnet), care este diferenţa
dintre valoarea bunurilor exportate şi a celor importate. Adică:
PIBpp=CP+CPub+Ib+Exnet
C) Metoda repartiţiei – sau metoda însumării veniturilor, prin care produsul
intern brut în preţurile factorilor se obţine ca sumă a veniturilor factorilor de
Macroeconomie 12
producţie (VFP) la care se mai adaugă consumul de capital fix – amortizarea

(A)
ΣVFP+A
PIBpf=Σ
Definiţie: Produsul intern net (PIN) va exprima suma valorii adăugate nete a
agenţilor economici, sectoarelor, ramurilor sau economiei în ansamblul său; se
va calcula prin scaderea din suma valorii adăugate brute a consumului de
capital fix, care este expresia amortizării, deci:
ΣVABi-A
PIN=Σ
Evaluat în preţurile factorilor şi în preţurile pieţei PIN va fi de forma:
ΣVABpf-A
PINpf=Σ
ΣVABpf+Iind
PINpp=Σ
PINpf=PIBpf-A
ΣVF
PIBpf=Σ
Atât PIB-ul cât şi PIN sunt indicatori interni care au evaluat rezultatele
agenţilor economici din interiorul ţării, fără a lua în considerare naţionalitatea
acestora. Pentru a realiza un astfel de demers se vor determina indicatorii
naţionali, respectiv produsul naţional brut (PNB) şi produsul naţional net
(PNN).
Sarcina de lucru 5
Defineste produsul intern net.
1.2.3. Produsul national brut

Definiţie
Produsul naţional brut (PNB) se calculeaza prin adăugarea la PIB a
veniturilor factorilor de producţie obţinute de agenţii economici naţionali din
activitatea de producţie desfăşurată în alte ţări şi scăzând veniturile factorilor
de producţie realizate de agenţii economici străini în respectiva ţară, cu alte
cuvinte la PIB se va adăuga soldul veniturilor factorilor de producţie în raport
cu străinătatea la valoarea brută (SVFPVAB).
PNB=PIB+SVFPVAB
Definiţie
Produsul naţional net (PNN) este egal cu PIN la care se va adăuga soldul
veniturilor factorilor de producţie în raport cu străinatatea la valoarea netă
(SVFPVAN):
PNN=PIN+SVFPVAN
Macroeconomie 13
Indicatorii naţionali se determină, de asemenea, în preţurile pieţei sau în

preţurile factorilor de producţie.
Produsul naţional net în preţul factorilor de producţie reprezintă şi venitul
naţional:
PNNpf=VN
Definiţie
Venitul naţional reprezintă veniturile încasate de proprietarii factorilor de
producţie ca urmare a contribuţiei acestora la crearea bunurilor şi serviciilor.
Cu alte cuvinte, va include compensarea salariaţilor, rente, dobânzi nete,
veniturile proprietarilor, profituri.
In concluzie, am abordat indicatorii dupa trei criterii:
1) brut/net;
2) intern/naţional;
3) în preţurile factorilor /în preţurile pieţei.
Primele două criterii se regăsesc în tabelul următor:
Tabel 1.1
Indicator Intern National

Brut PIB PNB
Net PIN PNN
Sarcina de lucru 6
Defineşte produsul naţional brut, produsul naţional net şi venitul
naţional
1.2.4. Preturile si evaluarea PIB-ului

După cum am precizat, indicatorii macroeconomici pot servi la efectuarea unor
analize care presupun serii cronologice ample. In acest sens, evaluarea PIB-
ului se poate realiza utilizând două tipuri de preturi, respectiv: curente şi
constante.
Definiţie
Preţurile constante reprezinta preţurile curente ale unei perioade anterioare.
Urmare a utilizării preţurilor curente se obţine PIB-ul nominal, iar prin
utilizarea preţurilor constante se obţine PIB-ul real.
Macroeconomie 14
Utilizarea acestor indicatori are în vedere faptul că o creştere a PIB-ului

nominal se poate realiza ca urmare a creşterii preţurilor şi a cantităţii de bunuri
realizate, sau chiar numai printr-o creştere expozivă a preţurilor în condiţiile
unei scăderi a cantităţii bunurilor. Rezultă astfel faptul că mărimea PIB-ului în
termeni nominali nu este în măsură să evalueze nivelul bunăstării dintr-o ţară.
Din acest punct de vedere PIB-ul real reprezintă un indicator care exprimă mult
mai fidel modificarea puterii productive a unei economii şi implicit suportul
creşterii bunăstării.
Definiţie
Raportul dintre PIB-ul nominal şi cel real este definit ca deflatorul PIB-ului şi
va compara preţurile bunurilor dintr-un an cu cele dintr-un an de bază:
ܲ‫ܤܫ‬௡ Σ‫݌‬ଵ௜ ‫ݍ‬ଵ௜
‫= ܤܫܲ ݈ݑݎ݋ݐ݈݂ܽ݁ܦ‬ =
ܲ‫ܤܫ‬௥ Σ‫݌‬଴௜ ‫ݍ‬ଵ௜
Deflatorul evidenţiază astfel un mod de cuantificare a modificării preţurilor
din cadrul unei economii. Un alt mod de măsurare a modificării preţurilor îl
constituie indicele preţului la bunurile de consum, care reprezintă o medie
aritmetică ponderată a modificării preţurilor individuale pentru bunurile de
consum ponderate cu structura unui coş de bunuri de consum.
Deşi în mod aparent masoară acelaşi fenomen, respectiv modificarea preţurilor,
cei doi indicatori, respectiv deflatorul PIB şi indicele bunurilor de consum nu
sunt în totalitate compatibili. Diferenţele au la bază:
Sfera de cuprindere – în timp ce deflatorul PIB-ului include preţurile
tuturor bunurilor şi serviciilor realizate, indicele preţului la bunurile de
consum are în vedere doar bunurile achiziţionate de consumatori;
Bunurile importate – afectează numai indicele preţului la bunurile de
consum în timp ce nu afectează deflatorul PIB;
Structura celor doi indicii - indicele preţului la bunurile de consum se
determină pe baza unui coş de bunuri cu cantităţile din anul de bază şi cu
ponderi fixe, deflatorul PIB are la bază o structură variabilă, determinată
de bunurile realizate în anul respectiv.
Sarcina de lucru 7
Defineste si explica deflatorul PIB-ului.
Macroeconomie 15
1.3. Compozitia PIB-ului

1.3.1. Generalitati
Achiziţionarea unei maşini de către o firmă, decizia unui consumator de a
merge la un restaurant şi achiziţia avioanelor de luptă de către guvern sunt în
mod clar decizii diferite şi depind de factori foarte diferiţi. Astfel, dacă vrem să
înţelegem ce anume determină cererea pentru aceste bunuri, se va dovedi
necesar să descompunem producţia agregată (P.I.B.) din punctul de vedere al
bunurilor diferite care sunt produse şi din punctul de vedere al diferiţilor
cumpărători pentru aceste bunuri.
1.3.2. Elemente constitutive

1) Primul element consumul – desemnat cu C se referă la toate bunurile şi
serviciile achiziţionate de către consumatori, ca de exemplu bilete de
călătorie cu avionul, excursii, maşini noi, etc.
2) Al doilea element investiţii - (I), denumit uneori şi investiţii fixe pentru
a se deosebi de investiţiile de inventar. Se impune o precizare
referitoare la acest concept, în sensul că dacă pentru mulţi, investiţia se
referă la achiziţionarea de active precum: aurul sau acţiuni la o anumită
firmă, economiştii utilizează acest concept cu o conotaţie de achiziţie a
noi bunuri de capital, precum maşini noi, clădiri noi, case noi. Pentru a
se referi la achiziţiile de active, precum cele prezentate, economiştii
utilizează conceptul de „investiţie financiară”.
Definitie
Investiţiile reprezintă însumarea a două componente: investiţiile
nerezidenţiale care constau in achiziţiile de către firme de noi uzine sau
maşini noi – precum turbine, calculatoare etc şi investiţiile rezidenţiale care
constau din achiziţiile de către oameni de noi case sau apartamente.
Cele două componente, precum şi deciziile referitoare la achiziţiile lor au
multe aspecte comune. Firmele achiziţionează maşini şi uzine în vederea unei
producţii viitoare. Oamenii achiziţionează case şi apartamente pentru a dobândi
servicii locative în viitor. In ambele cazuri, decizia de achiziţie depinde de
serviciile pe care aceste bunuri le vor genera în viitor. In consecinţă, are sens
ca ele să fie tratate împreună.
Sarcina de lucru 8
Defineşte investiţiile.
Macroeconomie 16
3) Al treilea element, cheltuiala guvernamentală (G) reprezintă achiziţia

de bunuri şi servicii de către administraţia de stat la nivel central şi
local. Bunurile se referă de exemplu la avioane, echipament de birou,
etc. Serviciile includ serviciile furnizate de către angajaţii
guvernamentali. Prin urmare, conturile veniturilor naţionale tratează
guvernul, atât ca un cumpărător de servicii furnizate de către angajaţii
guvernamentali, cât şi ca furnizor de servicii către public, în mod
gratuit. De notat că G nu include transferurile guvernamentale, precum
plăţile pentru sănătate şi securitate socială şi nici plăţile dobânzilor la
datoria guvernamentală. Deşi în mod clar acestea sunt cheltuieli
guvernamentale, ele nu reprezintă achiziţii de bunuri şi servicii.
Prin însumarea acestor trei elemente, respectiv consumul, investitiile şi
cheltuiala guvernamentală va rezulta achiziţia de bunuri şi servicii de către
consumatori, firmele şi guvernul american în acest caz. Pentru a stabili
achiziţia de bunuri şi servicii americane se mai solicită câteva elemente.
In primul rand, trebuie scăzute importurile (IM), respectiv achiziţiile de bunuri
şi servicii străine realizate de către consumatori, firmele şi guvernul american.
In al doilea rând, trebuie adunate exporturile (X) de bunuri şi servicii
americane achiziţionate de către străini.
Definitie
4) Diferenţa dintre exporturi şi importuri reprezintă exportul net (X-IM)
sau balanţa comercială. Dacă exporturile depăşesc importurile, ţara
înregistrează un excedent comercial, iar dacă importurile depăşesc
exporturile ţara înregistrează un deficit comercial.
5) In orice an producţia şi vânzările nu sunt egale. Aceasta întrucât unele
bunuri sunt produse într-un an dar nu sunt şi vândute în acelaşi an, ci în
anii următori şi în acelaşi timp unele bunuri vândute într-un an au fost
produse în anii anteriori.
Definitie
Diferenţa dintre bunurile produse şi bunurile vândute într-un an, cu alte cuvinte
diferenţa dintre producţie şi vânzări este definită ca investiţia de inventar.
Dacă producţia depăşeşte vânzările, firmele vor acumula stocuri şi investiţia de
inventar va fi pozitivă. Dacă producţia este mai mică decât vânzările, stocurile
vor scădea şi investiţia de inventar va fi negativă.
1.3.3. Cererea bunurilor

Desemnăm cererea pentru bunuri cu Z şi utilizăm descompunerea P.I.B. din
paragraful anterior, putem scrie identitatea:
Z=C+I+G+(X-IM)
Macroeconomie 17
Ne propunem în cele ce urmează stabilirea factorilor de influenţă asupra lui Z,

motiv pentru care vom realiza o serie de simplificări, dar care nu sunt de natură
a afecta demersul prezentării.
a) Vom presupune că toate firmele produc acelaşi bun, care poate apoi să fie
utilizat în consum de către populaţie, de firme pentru investiţii şi de către
guvern. Cu această puternică simplificare, putem analiza o singură piaţă,
respectiv piaţa bunului avut în vedere şi să stabilim factorii care
determină oferta şi cererea.
b) Presupunem că firmele vor dori să ofere orice cantitate din acel bun la
un preţ dat P. Această prezumţie ne permite să ne concentrăm asupra
rolului jucat de cerere în determinarea producţiei. Această prezumţie este
valabilă numai pe termen scurt.
c) Vom mai presupune că economia este închisă, cu alte cuvinte că nu
comercializează bunuri cu restul lumii, sau altfel spus, exporturile şi
importurile sunt egale cu zero. Desigur şi această presupunere este foarte
restrictivă, mai ales în perioada contemporană când economiile nu pot fi
autarhice, ci din ce în ce mai interdependente în cadrul economiei
mondiale. In atare condiţii:
Z=C+I+G
In cele ce urmează ne vom concentra numai pe aceste elemente în determinarea
cererii:
a) Consumul(C)
Definiţie
Consumul depinde de numeroşi factori, dar cu siguranţă cel mai important este
venitul, şi mai precis venitul disponibil, respectiv venitul care rămâne
consumatorilor după ce au primit transferurile guvernamentale şi şi-au achitat
taxele. In mod clar, atunci când venitul creşte oamenii vor achiziţiona mai
multe bunuri şi reciproc, atunci când venitul se reduce vor achiziţiona mai
puţine.
Dacă desemnăm cu C consumul şi cu YD venitul disponibil putem scrie ca:
C=C(YD)
(+)
Definiţie
Aceasta reprezintă o modalitate formală de a stabili că mărimea consumului
este o funcţie a venitului disponibil YD, iar partea dreaptă a relaţiei este
cunoscută şi ca funcţie a consumului. Semnul pozitiv de sub relaţie este menit
a desemna relaţia directă dintre venitul disponibil şi consum. Economiştii
definesc aceasta ca o ecuaţie de comportament, întrucât ecuaţia captează
un aspect al comportamentului – în acest caz comportamentul consumatorilor.
Este rezonabil să presupunem că relaţia dintre consum şi venitul disponibil este
exprimată de:
C=c0+c1YD (1)
Macroeconomie 18
cu alte cuvinte că este de formă liniară.

Relaţia dintre consum şi venitul disponibil este astfel descrisă de cei doi
parametri c0 si c1.
Definiţie
Parametrul c1 este definit ca înclinaţia de consum, sau pentru a fi mai precişi,
ca înclinaţia marginală de consum, dar pentru simplificare vom utiliza prima
semnificaţie.
Va exprima efectul unei unităţi monetare a venitului disponibil, să spunem un
dolar asupra consumului. Dacă c1 este egal, de exemplu cu 0,6, atunci orice
dolar suplimentar în venitul disponibil va mări consumul cu 0,6 cenţi, adică
1$*0,6=0,6 cenţi. O primă condiţie este ca c1 să fie pozitiv, el din punct de
vedere matematic descrie panta dreptei aşa încât o creştere în venitul
disponibil să determine o creştere în consum. O a doua condiţie este ca c1 să fie
mai mic decât 1, aceasta întrucât oamenii consumă numai o parte din creşterea
venitului, cealaltă parte este economisită.
Parametrul c0 care desemnează din punct de vedere matematic intersecţia cu
ordonata, reprezintă din punct de vedere economic ceea ce ar consuma oamenii
dacă venitul lor disponibil din anul curent ar fi egal cu zero, aşa încât dacă
YD=0 ecuaţia consumului s-ar rezuma la forma C=c0. O condiţie este că, dacă
venitul curent este egal cu zero, consumul trebuie să continue să fie pozitiv, cu
alte cuvinte cu venit sau fără, pentru a putea trăi oamenii trebuie să consume.
Aceasta presupune ca c0 să fie o mărime pozitivă. Intr-o situaţie în care venitul
este zero iar consumul pozitiv, oamenii trebuie să vândă un activ sau să se
împrumute, adică să dezeconomisească ceea ce reprezintă antonimul
economisirii.
Relatia dintre consum şi venitul disponibil se poate prezenta precum în figura1:
Figura 1.1. Dependenta liniara dintre consum si venitul disponibil pentru [c]=20 si c[1]=0,6
Macroeconomie 19
După cum era de aşteptat, relaţia fiind de tip liniar ea se prezintă sub forma
unei drepte, cu c0 intersecţia cu axa oy şi de panta c1. Intrucât c1 este subunitar
şi panta dreptei este mai mică decât 1, cu alte cuvinte dreapta care desemnează
legatura dintre venitul disponibil şi consum este mai plată decât o dreaptă la
450, a se vedea dreapta punctată din figură.
Definiţie
Vom defini în continuare venitul disponibil YD care se determină conform
unei relaţii de genul:
YD= Y-T (2)
In care Y este venitul, iar T taxele plătite minus transferurile guvernamentale
primite de consumatori. Pentru simplificarea prezentarii ne vom referi la T ca
taxe, dar trebuie avut în vedere că se referă de fapt la taxe minus transferuri.
Putem înlocui pe YD în identitatea (1) şi vom obţine că:
C=c0+c1(Y-T) (3)
Astfel relaţia (3) ne va prezenta că mărimea consumului C este o funcţie de
venit Y şi de taxe T. Mărimea pozitivă dar subunitară a lui c1, va determina că
un venit mai mare să mărească consumul dar mai puţin decât un raport 1 la 1,
iar taxele mai mari vor reduce consumul, dar de asemenea, într-un raport mai
mic decât 1 la 1.
Sarcina de lucru 9
Defineste si prezinta in maxim 10 randuri venitul disponibil si functia
consumului.
b) Investiţia (I)
Definiţie
Modelele au în general două tipuri de variabile, unele variabile depind de alte
variabile din model şi sunt prin urmare explicate prin model, acestea fiind aşa
numitelor variabile endogene. O astfel de variabilă endogenă este în cazul
prezentat consumul. Alte variabile nu sunt explicite în model, ci ele sunt
preluate ca date, acestea fiind variabilele exogene.
O astfel de variabilă este investiţia în acest caz. Astfel, vom considera
investiţia ca variabilă exogenă, ca dată şi o vom scrie de forma:
I=I (4)
Prin bararea simbolului investiţiei (I) ne vom reaminti că aceasta reprezintă o
variabilă dată. Preluăm investiţia ca variabilă exogenă pentru a menţine simplu
modelul, dar prezumţia nu ramâne fără anumite consecinţe. Ea implică, că în
momentul când vom analiza modificările în producţie, vom presupune şi că
Macroeconomie 20
investiţia nu răspunde la modificările în producţie. Astfel, nu este dificil de

observat că această implicare ar putea fi o descriere necorespunzătoare a
realităţii, întrucât firmele care înregistrează o creştere în producţie ar putea. în
mod logic, să considere ca oportună decizia de a mări numărul de utilaje şi ca
rezultat să mărească investiţia lor.
Sarcina de lucru 10
Defineşte variabilele endogene si variabilele exogene.
c) Cheltuiala guvernamentală (G)

Definiţie
Cea de-a treia componentă a cererii este cheltuiala guvernamentală (G) , care
împreună cu taxele T, descrie politica fiscală - colectarea şi cheltuiala de către
guvern.
Precum în cazul investiţiei, vom considera cheltuiala guvernamentală (G) şi
taxele (T) ca variabile exogene, dar motivaţia este diferită. Ea se bazează în
acest caz pe două argumente:
- primul, guvernele nu se comportă în acelaşi mod precum consumatorii
sau firmele, aşa încât nu este valabilă regula prin care am scrie cum G
sau T, ca pentru consum. Chiar dacă guvernele nu urmează regulile de
comportament precum consumatorii, o bună parte din comportamentul
lor este previzibil.
- al doilea, chiar mai important, unul din obiectivele macroeconomiei
rezidă în a evalua implicaţiile deciziilor cheltuielii alternative şi a
taxelor. Dorim sa fim capabili sa spunem: „ Dacă guvernul ar urma să
aleagă valorile lui G si T ce s-ar putea întâmpla”. Abordarea noastră
tratează pe G si T ca variabile, alese de guvern şi nu vom încerca să le
explicăm în model.
1.3.4. Determinarea productiei de echilibru

Vom încerca să asamblăm elementele introduse până în prezent. Astfel,
presupunând că exporturile şi importurile sunt egale cu zero, cererea pentru
bunuri este egală cu suma formată din consum, investiţie şi cheltuiala
guvernamentală:
Z=C+I+G
iar prin înlocuirea relaţiilor (3) şi (4) vom obţine că:
Z=c0+c1(Y-T) +I+G (5)
Macroeconomie 21
Cu alte cuvinte, cererea pentru bunuri Z depinde de venit Y, taxe T, investiţii I

şi de cheltuiala guvernamentală G.
Vom analiza acum echilibrul de pe piaţa bunurilor şi relaţia dintre producţie şi
cerere. Dacă firmele deţin stocuri, atunci producţia nu trebuie să fie egală cu
cererea. De exemplu, firmele pot satisface o mărire a cererii prin reducerea
stocurilor deţinute, printr-o investiţie de inventar negativă şi reciproc în cazul
diminuării cererii. Vom ignora aceste situaţii prin prezumţia că firmele nu deţin
stocuri, investiţia de inventar fiind egală cu zero, aşa încât echilibrul pe piaţa
bunurilor solicită ca producţia Y să fie egală cu cererea pentru bunuri Z,
aşadar:
Y=Z (6)
Definiţie
Această relaţie este denumită condiţia de echilibru. Modelele includ trei tipuri
de ecuaţii şi anume: identităţi, ecuaţii de comportament şi condiţiile de
echilibru. Astfel, le putem exemplifica: ecuaţia care defineşte venitul
disponibil ca fiind o identitate, funcţia consumului ca o ecuaţie de
comportament şi condiţia de egalitate dintre producţie şi cerere ca o condiţie de
echilibru.
Inlocuind cererea bunurilor Z în relaţia (5) obţinem:
Y=c0+c1(Y-T)+I+G (7)
Relaţia exprimă că într-o situaţie de echilibru, producţia Y (care se găseşte în
partea stângă ) este egală cu cererea (partea dreaptă ), care la rândul ei este
dependentă de venit Y, care la rândul său este egal cu producţia. De notat este
că a fost utilizat acelaşi simbol Y atât pentru a desemna producţia, cât şi
venitul întrucât aceste elemente sunt identice.
In macroeconomie se utilizează trei modalităţi de a opera cu un model şi
anume:
a) de a opera algebric cu modelul;
b) de a utiliza construcţiile grafice în a dezvolta intuiţia care descrie
modelul;
c) în a descrie în cuvinte rezultatele modelului.
a) operarea algebrică a modelului
Vom rescrie ecuaţia de echilibru (7) şi o vom prelucra succesiv:
Y=c0+c1Y-c1T+I+G Y-c1Y=c0-c1T+I+G
1
(1-c1)Y=c0+I+G-c1T Y= (c0 + I + G − c1T ) (8)
1 − c1
Ecuaţia (8) caracterizează echilibrul producţiei, respectiv acel nivel la care
producţia este egală cu cererea şi care algebric este format din doi termeni,
respectiv din termenul din afara parantezei şi cel din paranteză, pe care îi vom
analiza în cele ce urmează:
Macroeconomie 22
Definiţie
Termenul din paranteză (c0+I+G-c1T) reprezintă acea parte din cererea pentru
bunuri care nu depinde de producţie, motiv pentru care este definită ca fiind
cheltuială autonomă.
Referitor la valoarea acestei marimi, în sensul de a fi pozitivă sau negativă se
impun anumite clarificări. Cu certitudine, c0 si I sunt mărimi pozitive, iar
ultimii doi termeni din paranteză, G si c1T sunt nededeterminaţi. Astfel, dacă
guvernul unei ţări promovează o politică fiscală bazată pe echilibrul bugetar,
taxele vor fi egale cu mărimea cheltuielii bugetare, adică T=G, iar mărimea
înclinaţiei marginale spre consum c1 este cu certitudine o mărime pozitivă şi
subunitară, aşa încât (G-c1T) va fi o mărime pozitivă, ceea ce va determina în
final ca şi cheltuiala autonomă să fie o mărime pozitivă. Numai dacă guvernul
unei ţări ar promova o politică fiscală bazată pe un surplus bugetar, adică de a
încasa taxe mult mai mari decât ar cheltui, cheltuiala autonomă ar fi o mărime
negativă. Desigur, o astfel de situaţie reprezintă o excepţie şi este ignorată din
abordare.
Definiţie
Termenul din faţa parantezei, respectiv 1/(1-c1), reprezintă o mărime
supraunitară, întrucât c1, înclinaţia marginală spre consum este o mărime
pozitivă dar subunitară. Din acest motiv, acest termen care mutiplică cheltuiala
autonomă, este denumit şi multiplicator.
Cu cât c1 este mai aproape de 1, cu atât mai mare este multiplicatorul. Din
punct de vedere economic, multiplicatorul are importante implicaţii. Să
presupunem că pentru un anumit nivel al venitului consumatorii se decid să
aloce mai mult consumului. Astfel, c0 din ecuaţia (3) s-ar mări, iar ecuaţia (8)
ne va exprima că producţia s-ar mări cu mai mult decât respectiva mărire a
consumului. Exemplul numeric următor demonstrează aceasta afirmaţie. Să
presupunem că mărimea consumului c0 ar creşte cu 100.000 lei, iar pentru o
înclinaţie spre consum c1 presupusă a fi de 0,75 multiplicatorul ar fi de 1/(1-
0,75)=4, aşa încât producţia se măreşte cu 4*100.000==400.000 lei. Un acelaşi
efect îl au şi modificările factorilor de influenţă ai cheltuielii autonome,
respectiv creşterea investiţiilor, cheltuiala guvernamentală şi a taxelor, vor
mări producţia cu mai mult decât modificările acestor factori ai cheltuielii
autonome. Ecuaţia (7) ne relevă faptul că dacă c0 se măreşte, o aceeaşi tendinţă
se va înregistra şi în cererea de bunuri, care în mod direct se va reflecta şi în
producţie. Producţia la rândul său va determina o mărire în aceeaşi măsură a
venitului, reamintim că ele sunt egale, iar o creştere a venitului va antrena o
creştere a consumului, care la rândul său va genera o extindere a cererii şi acest
ciclu se repetă.
b) Construcţia grafică a modelului presupune parcurgerea următoarelor
etape:
- trasăm pentru început o funcţie a producţiei dependentă de venit. Astfel,
pe axa ox vom avea înscris venitul Y iar pe axa oy producţia Y,
reamintim însă că producţia şi venitul sunt egale, ceea ce determină o
Macroeconomie 23
dreaptă la 450, sau altfel spus o dreaptă cu panta egală cu 1, dreapta

punctată din figura 2.
- trasăm apoi cererea ca funcţie de venit, care este exprimată prin ecuaţia
(5), dar într-o manieră de forma:
Z=(c0+I+G-c1T )+c1Y (9)
Astfel ,cererea depinde de cheltuiala autonomă şi de venit prin efectul de
consum. Relaţia dintre cerere şi venit este curba ZZ continuă din figura 2.
Figura 1.2. Echilibrul pe piata bunurilor pentru c[0]= 5, c[1]= 0,6, I= 10, G= 3, T= 4
După cum se poate observa această curbă ZZ, care este liniară în acest caz, are
drept intersecţie cu axa oy mărimea cererii când venitul este egal cu zero şi
care corespunde consumului autonom. Panta dreptei este exprimată prin
înclinaţia spre consum care este simbolizată prin c1. Dar c1 este o mărime
pozitivă şi subunitară, aşa încât dreapta va avea întotdeauna o pantă mai mică
decât unitară. Echilibrul solicită ca producţia să fie egală cu cererea. Producţia
de echilibru se va înregistra la acel nivel pentru care se vor intersecta cele două
curbe din figura 2, respectiv dreapta la 450 şi funcţia cererii ZZ. In zona din
stanga punctului de echilibru cererea depăşeşte producţia, în timp ce în dreapta
sa producţia depăşeşte cererea, astfel numai la nivelul intersecţiei cererea este
egală cu producţia.
Să presupunem că iniţial economia s-ar gasi într-o situaţie de echilibru după
care s-ar mări c0 cu o anumită mărime, să presupunem cu 10 um. Ecuaţia (9)
ne va exprima că pentru orice valoare a venitului, cererea va fi mai mare cu
mărimea creşterii lui c0, respectiv cu 10 um. Inaintea acestei creşteri relaţia
dintre cerere şi venit era descrisă de curba ZZ, în timp ce după mărirea lui c0,
aceeaşi relaţie este descrisă de curba Z`Z`dreaptă cu linie punct, care este
paralelă cu ZZ dar translată în sus cu 10 um, cu alte cuvinte, curba cererii se
Macroeconomie 24
extinde cu 10 um. In aceste condiţii, echilibrul se va stabili unde noua curbă a

cererii va întâlni dreapta la 450 respectiv în punctul A`. A se vedea figura 3
care se bazează pe cele descrise în figura 2, dar şi cu adăugirile presupuse:
Figura 1.3. Efectele cresterii cheltuielii autonome asupra productiei pentru c[0]=5, c[1]=0,6, I=10,
G=3, T=4
Producţia de echilibru va creşte de la Y la Y`, iar creşterea de producţie

(Y`-Y), care poate fi măsurată fie pe axa orizontală sau pe cea verticală este
mai mare decât creşterea consumului de 10 um, ceea ce evidenţiază efectul
multiplicatorului. Cu ajutorul construcţiei grafice este facil de a demonstra
cum, şi totodată, de ce economia se va deplasa de la punctul A spre A`. O
mărire iniţială în consum va contribui la creşterea cererii cu 10 um. La nivelul
iniţial de venit Y, nivelul cererii se va găsi în punctul B, cu alte cuvinte cererea
este mai mare cu 10 um. Pentru a satisface această cerere extinsă, firmele la
rândul lor vor mări producţia cu 10 um. Dar această creştere în producţie de 10
um implică şi o creştere în venit cu 10 um; reamintim prezumţia că producţia
este egală cu venitul, aşa încât economia se va îndrepta către un punct C, în
care atât producţia, cât şi venitul sunt mai mari cu extensia consumului, dar
acesta nu este însă şi punctul de echilibru. Această situaţie se datorează
faptului că o mărire a venitului induce şi o creştere în continuare a cererii, care
acum se va găsi în punctul D. La rândul său cererea din punctul D va determina
o mărire a producţiei şi acest proces va continua până în punctul A`, în care din
nou producţia şi cererea vor fi egale şi va reprezenta noul punct de echilibru.
Macroeconomie 25
Acest proces de ajustare către echilibru poate fi util într-o altă manieră, în 3
etape de abordare a multiplicatorului. Astfel:
1) Etapa întâi
• Se înregistrează iniţial o creştere în cerere, exprimată prin mărimea AB
din figura 3, în mărime de 10 um;
• Creşterea în cerere contribuie la o creştere egală în producţie, de 10 um,
care este de asemenea, reprezentată prin mărimea AB din figura;
• Creşterea din producţie va contribui la o creştere egală în venit tot de 10
um, respectiv BC în figură.
2) Etapa a doua
• Creşterea din venit antrenează o mărire a cererii, segmentul CD din
figură, care este egal cu 10 um creşterea venitului multiplicată cu
înclinaţia spre consum c1, adică 10*c1;
• Cererea extinsă va contribui la o creştere a producţiei 2, exprimată tot
prin segmentul CD şi astfel o creştere egală în venit, exprimată prin
segmentul DE.
3) Etapa a treia
• Creşterea în cerere este egală cu 10*c1, creşterea de venit din etapa a
doua multiplicată cu înclinaţia spre consum c1, aşa încât va fi 10*c12 şi
aşa mai departe.
Urmând această logică, creşterea totală în producţie, după n etape, va fi egală
cu mărirea cererii iniţiale, 10 um în exemplul numeric multiplicată cu suma:
1+c1+c12+c13+…………+c1n
care reprezintă o progresie geometrică. O proprietate importantă a acestei
progresii geometrice constă în faptul că atunci cand c1 este subunitar, ceea ce
reprezintă regula, şi dupa cum n devine din ce în ce mai mare, suma continuă
să crească dar tinde către o limită.
Această limită este 1/(1-c1) şi astfel pentru o creştere iniţială în cerere de 10
um creşterea în producţie va fi de 10/(1-c1).
c) Descrierea în cuvinte a rezultatelor modelului
Putem concluziona cele stabilite atât sub forma algebrică, cât şi grafică.
Producţia depinde de cerere, care la rândul său este influenţată de venit şi este
egală cu producţia. O creştere în cerere, precum şi în cheltuiala
guvernamentală contribuie la o creştere în producţie şi la o creştere de venit. La
rândul său, această creştere din venit antrenează o creştere în cerere, care la
rândul său va afecta producţia şi aşa mai departe. Rezultatul final constă în
faptul că mărirea producţiei este mai mare decât modificarea iniţială din
cerere cu un factor egal cu multiplicatorul.
Din studiile econometrice pe economia S.U.A. a rezultat că înclinaţia spre
consum este de aproximativ o,6, cu alte cuvinte orice $ suplimentar din venit
Macroeconomie 26
contribuie în medie la o creştere a mărimii consumului cu 0,6 centi, ceea ce

înseamnă că multiplicatorul este egal cu 1/(1-0,6)=2,5.
Dar cât de mult durează ca producţia să se ajusteze?
Răspunsul la această întrebare necesită să ne întoarcem la exemplul numeric,
prezentat anterior. Să presupunem că c0 creşte cu 10 um . Am stabilit că
producţia va creşte cu o mărime egală cu multiplicatorul 1/(1-c1) ori 10 um.
Dar cât de mult va dura ca producţia să atingă această valoare mai mare?
Sub prezumţia pe care am realizat-o până în prezent, răspunsul ar putea fi:
imediat, prin scrierea condiţiei de echilibru (6) că producţia este întotdeauna
egală cu cererea. Cu alte cuvinte, am presupus că producţia reacţionează
imediat la modificarea cererii. De asemenea, prin relaţia (2) am presupus că şi
consumul răspunde instantaneu la modificările în venitul disponibil. Sub aceste
două prezumţii, economia se deplasează instantaneu de la punctul de echilibru
A la A` din figura 3. Creşterea cererii conduce imediat la o creştere în
producţie, iar creşterea în venit este asociată cu o creştere în producţie care se
reflectă imediat în creşterea cererii, şi aşa mai departe. Nu este nimic greşit în
raţionamentul de ajustare în termenii etapelor succesive, aşa cum l-am
prezentat, chiar dacă ecuaţiile indică faptul că toate aceste etape au loc
concomitent. Acestă ajustare instantanee nu este însă în realitate fezabilă
întrucât o firmă care înregistrează o creştere a cererii poate decide să aştepte
înainte de a decide asupra ajustării producţiei sale, timp în care îşi va reduce
stocurile pentru satisfacerea cererii. Un muncitor care dobândeşte un venit mai
mare poate să nu-şi ajusteze consumul imediat. Aceste întârzieri implică ca
procesul de ajustare al producţiei să dureze mai mult.
Sarcina de lucru 11
Prezinta cele trei modalităţi de a opera cu un model.
Definiţie
Descrierea formală a acestui proces de ajustare în timp a producţiei, cu alte
cuvinte scrierea ecuaţiilor pentru ceea ce economiştii denumesc dinamica
ajustării şi rezolvarea acestui model desigur mai complicat, este redat în mod
descriptiv, în modul următor:
Să presupunem, de exemplu, că firmele iau deciziile în legătura cu
nivelele lor de producţie la începutul fiecărui trimestru. Odată ce deciziile
sunt adoptate, producţia nu mai poate fi ajustată pe parcursul trimestrului.
Dacă achiziţiile consumatorilor sunt mai mari decât producţia, firmelor
nu le revine decât posibilitatea diminuării stocurilor pentru a satisface
Macroeconomie 27
extinderea cererii. Pe de altă parte, dacă achiziţiile sunt mai reduse decât
nivelul producţiei firmele îşi vor mări nivelul stocurilor.
Să presupunem apoi că agenţii economici consumatori decid să
cheltuiască mai mult, adică ei vor creşte mărimea coeficientului c0. In
timpul semestrului în care acest fenomen se înregistrează, cererea va
creşte, dar producţia datorită prezumţiei de stabilire, numai la începutul
perioadei nu se va modifica. Prin urmare, venitul nu se va modifica.
Observându-se o creştere în cerere, firmele îşi vor fixa o creştere a
producţiei abia în trimestrul următor. Aceasta creştere în producţie va
conduce la o creştere în venit, care la rândul său se va reflecta în cerere.
Dacă achiziţiile vor depăşi producţia, firmele îşi vor mări producţia abia
din trimestrul următor şi acest proces va continua.
Pe scurt, ca răspuns la o extindere în cheltuiala consumatorului, producţia
nu va „exploda”, ci va creşte progresiv în timp de la Y la Y`.
Referitor la întrebarea lansată, respectiv „cât de mult durează ?” acest proces
de ajustare depinde de modul în care firmele îşi revizuiesc programul lor de
producţie. Dacă firmele îşi ajustează programul de producţie mai frecvent ca
răspuns la o creştere anterioară a achiziţiilor consumatorilor, ajustarea va fi mai
rapidă.
1.4. Investiţia egala cu economia – mod alternativ de abordare a

echilibrului pieţei bunurilor
1.4.1. Consideraţii generale
Până în prezent a fost abordat echilibrul de pe piaţa bunurilor în termenii

egalităţii dintre producţia şi cererea de bunuri. Un mod alternativ şi echivalent
de abordare a echilibrului pieţei bunurilor are la bază egalitatea dintre investiţii
şi economii. Această manieră de abordare a fost realizată de către John
Maynard Keynes în lucrarea sa fundamentală „Teoria generală a utilizării
depline, a dobânzii şi a banilor „.
Vom prezenta această abordare pornind de la economii, care reprezintă suma
economiilor private şi publice.
Definiţie
Economia privată (S), adică economia consumatorilor este egală cu venitul
disponibil micşorat cu mărimea consumului, adică:
S=YD-C
Dar utilizând definiţia venitului disponibil putem scrie economia ca:
S=Y-T-C
Definiţie
Economia publică este egală cu taxele încasate (fără transferurile efectuate)
din care se scade cheltuiala guvernamentală şi astfel se va opera cu un:
Macroeconomie 28
Surplus bugetar dacă economia publică este pozitivă;

Un deficit bugetar dacă economia publică este negativă.
Ne întoarcem la ecuaţia de echilibru de pe piaţa bunurilor stabilită anterior,
respectiv că producţia trebuie să fie egală cu cererea care la rândul său este
egală cu suma dintre: consum, investiţii şi cheltuiala guvernamentală, adică cu:
Y=C+I+G
Dacă din această relaţie se scad taxele din fiecare membru şi se trece consumul
în partea stângă obţinem:
Y-T-C=I+G-T
în care partea stângă reprezintă economia privată (S), aşa că:
S=I+G-T sau I=S+(T-G) (10)
ultima relaţie are în partea stângă investiţia, iar în partea dreaptă economia,
respectiv suma economiei private şi a economiei publice.
Definiţie
Ecuaţia (10) ne ajută la un demers alternativ de abordare a echilibrului de pe
piaţa bunurilor. Ea exprimă că echilibrul de pe piaţa bunurilor necesită ca
investiţia să fie egală cu economia totală-formată din economia privată şi
publică. Acest mod de analiză a echilibrului explică de ce condiţia de echilibru
de pe piaţa bunurilor este cunoscută şi ca relaţia IS, care sintetizează că
„investiţia este egală cu economia”: cât firmele doresc să investească trebuie să
fie egal cu cât consumatorii şi guvernul economisesc.
Pentru a înţelege ecuaţia (10) să ne imaginăm o economie ipotetică – cu o
singură persoană care trebuie să decidă cât de mult să consume, să investească
şi să economisească, o economie precum aceea a lui Robinson Crusoe. Pentru
acest personaj deciziile de economie şi de investiţii sunt similare: ce el ar
investi automat ar şi economisi. Desigur în economiile evoluate, deciziile de
investiţii sunt luate de către firme, în timp ce deciziile de economisiri sunt luate
de către consumatori şi de către guvern. In echilibru ecuaţia (10) exprimă că
aceste decizii trebuie să fie compatibile în sensul că: economia să fie egală cu
investiţia.
Pe piaţa bunurilor cele două ecuaţii de echilibru sunt:
producţia = cererea
investiţia = economia
Anterior am analizat echilibru prin utilizarea primei condiţii, relaţia (6), motiv
pentru care în cele ce urmează ne vom axa pe cea de-a doua condiţie,
formalizată prin ecuaţia (10). Rezultatele vor fi evident aceleaşi dar stabilirea
lor ne va putea ajuta să dobândim un mod complementar de înţelegere a
echilibrului de pe piaţa bunurilor.
Pentru început să notăm că deciziile de consum şi de economisire reprezintă
acelaşi lucru; dându-se venitul disponibil, odată ce consumatorii au ales să
consume în mod implicit economisirea lor s-a diminuat şi reciproc. Modul în
Macroeconomie 29
care am specificat comportamentul de consum implică că economia privată

poate fi exprimată de forma:
S=Y-T-C=Y-T-c0-c1(Y-T) =-c0+(1-c1)(Y-T) (11)
Definiţie
In aceeaşi manieră în care am definit pe c1 fiind înclinaţia marginală spre
consum, definim pe (1-c1) ca fiind înclinaţia marginală spre economii.
Această mărime va exprima cât de mult dintr-o unitate de venit vor economisi
agenţii consumatori. Am dovedit că mărimea înclinaţiei spre consum c1 este o
mărime pozitivă şi subunitară, adică 0<c1<1, care implică faptul că şi (1-c1)
este de asemenea pozitivă şi subunitară. Economia privată se măreşte odată cu
venitul disponibil, dar mai puţin cu o unitate monetară cu cât se măreşte venitul
disponibil.
In echilibru, investiţia trebuie să fie egală cu economisirea totală formată din
economisirea privată şi publică. Înlocuind economisirea privată în ecuaţia (10)
prin relaţia de mai sus, vom obţine că:
I=-c0+(1-c1)(Y-T)+(T-G)
care rezolvată după variabila Y ne va da:
Y=1/(1-c1)(c0+I+G-c1T) (12)
care este aceeaşi cu ecuaţia (8), fapt care nu ne surprinde întrucât este vorba de
acelaşi echilibru, dar de o abordare diferită.
1.5. Venitul
1.5.1. Venitul national si venitul national disponibil
Definiţie
Din prezentarea indicatorilor macroeconomici a rezultat că PNN în preţurile
factorilor de producţie se mai numeşte şi venitul naţional şi reprezintă
veniturile încasate de posesorii factorilor de producţie ca urmare a contribuţiei
lor la producerea bunurilor şi serviciilor.
Definiţie
Pe baza venitului naţional, prin adăugarea soldului transferurilor cu străinatatea
(STS), se obţine venitul naţional disponibil, astfel:
VND=VN+STS
indicator care are drept destinaţii: consumul privat, consumul guvernamental,
investiţiile nete şi economisirea. Acest indicator este net aşa încât prin
adăugarea consumului de capital fix se obţine venitul brut disponibil (VBD):
VBD=VND+A
La nivelul gospodăriilor – al menajelor se pot determina un venit personal şi un
venit disponibil.
Macroeconomie 30
Sarcina de lucru 12
Defineste venitul national, venitul national disponibil si venitul brut
disponibil.
1.5.2. Venitul personal si venitul personal disponibil

Definiţie
Venitul personal (VP) pentru sectorul menajelor se obţine prin scăderea din
venitul naţional a veniturilor cuvenite altor sectoare (VCAS) şi prin adăugarea
veniturilor cuvenite menajelor în urma procesului de redistribuire (VMRED),
adică:
VP=VN-VCAS+VMRED
Veniturile cuvenite altor sectoare se referă la: contribuţii la asigurări sociale,
profiturile nedistribuite şi impozitele pe venituri ale firmelor. Veniturile
cuvenite menajelor în urma procesului de redistribuire se referă la: ajutoare de
şomaj ,alocaţii pentru copii, pensii, ajutoare de boală precum şi dobânzi plătite
populaţiei.
Definiţie
Venitul personal disponibil (VPD) se obţine prin scăderea din venitul
personal a impozitelor şi taxelor plătite de către menaje cu titlu de impozite pe
venituri şi proprietăţi, indicator care va evalua posibilitatea populaţiei de a
consuma şi de a economisi.
Astfel, remunerarea factorilor de productie utilizaţi în activităţile economice în
funcţie de contribuţia lor la obţinerea rezultatului reprezintă venitul.
1.6. Consumul si economiile

1.6.1. Rata medie a consumului
Venitul disponibil obţinut de posesorii factorilor de producţie se alocă pentru

consum (C) şi economii (S) aşa încât:
VD=C+S
Dependenţele dintre venitul disponibil – ca variabilă independentă şi consum şi
economii ca variabile dependente, se pot studia cu ajutorul ratelor medii şi
marginale ale consumului şi economiilor.
Macroeconomie 31
Definiţie
Rata medie a consumului sau înclinaţia medie pentru consum ( c) exprimă
ponderea din venitul disponibil alocată cheltuielii pentru consumul curent de
bunuri şi servicii. Se calculează ca:
‫ܥ‬
ܿ=
ܸ‫ܦ‬
Rata medie a consumului reprezintă o mărime pozitivă, dar subunitară:
0<c<1
Din relaţia de determinare a ratei medii a consumului se poate explicita funcţia
consumului sub forma:
C=c*VD
şi având în vedere domeniul lui c, ca urmare a creşterii sau a scăderii venitului
disponibil, consumul va înregistra aceeaşi tendinţă, dar într-o proporţie mai
mică, ceea ce înseamnă că în condiţiile sporirii venitului disponibil înclinaţia
medie spre consum va avea o tendinţă de scădere. A se vedea figura 4.
VD
Figura 1.4. Dependenţa dintre venitul disponibil şi rata medie a consumului
Sarcina de lucru 13
Defineste rata medie a consumului.
Macroeconomie 32
1.6.2. Rata marginala a consumului

Definiţie
Rata marginală a consumului sau înclinaţia marginală spre consum (c’ )
exprimă variaţia consumului (∆C) ca urmare a modificării venitului disponibil
cu o unitate (∆VD) sau altfel spus, partea suplimentară din venitul disponibil
care se adaugă la consum.
Relaţia de calcul a ratei marginale spre consum definită şi drept înclinaţia

marginală spre consum este:
∆‫ܥ‬
ܿ′ =
∆ܸ‫ܦ‬
Înclinaţia marginală spre consum este de asemenea o mărime pozitivă dar
subunitară:
0<c’<1
1.6.3. Rata medie a economiilor
Definiţie
Rata medie a economiilor (s) exprimă ponderea economiilor în venitul
disponibil şi este de regulă o mărime pozitivă, dar subunitară:
ܵ
‫=ݏ‬
ܸ‫ܦ‬
0<s<1
Funcţia economiilor va fi astfel:
S=s*VD
Dacă vom aduna rata medie a consumului şi cu rata medie a economiilor vom
observa că rezultatul va fi egal cu 1:
‫ ܥ‬+ ܵ ܸ‫ܦ‬
ܿ+‫= ݏ‬ = =1
ܸ‫ܦ‬ ܸ‫ܦ‬
Aşa încât, cunoscând numai o rată medie, fie a economiilor sau a consumului,
o putem determina pe cealaltă:
c=1-s; s=1-c
1.6.4. Rata marginala a economiilor

Definiţie
Rata marginala a economiilor sau înclinaţia marginală spre economii (s’)
exprimă cu cât se modifică economiile (∆S) atunci când venitul disponibil se
modifică cu o unitate (∆VD), adică:
∆ܵ
‫ݏ‬′ =
∆ܸ‫ܦ‬
Macroeconomie 33
Rata marginală spre economii este de asemenea o mărime pozitivă dar

subunitară şi poate fi determinată cunoscând înclinaţia marginală spre consum
deoarece:
∆VD=∆C+∆S=>∆VD/∆VD)=∆C/∆VD+∆S/VD=>c’+s’=1=>
s’=1-c’ sau c’=1-s’
Funcţia de consum poate fi definită şi sub forma:
C=C0+c’*VD
iar funcţia de economisire, ţinând cont că S=VD-C =>
S=VD-(C0+c’*VD)=VD-C0-c’*VD=>(1-c’)VD-C0=>s’*VD-C0
Scrisă sub această formă înseamnă că pentru acel nivel la care venitul
disponibil este nul, S=-C0. Întrucât un consum pozitiv implică economii
negative, adică consumul din perioada de bază se realizează pe baza unor
economii anterioare, are loc un proces de dezeconomisire.
Dacă venitul disponibil ar fi egal cu consumul VD=C, înseamnă că economiile
sunt nule, adică:
(1-c’)VD-C0=0
Definiţie
Nivelul venitului disponibil egal cu cel al consumului implică economii nule şi
se numeşte prag de ruptura al venitului şi este de forma:
‫ܥ‬଴
ܸ‫ܦ‬௥௨௣௧௨௥௔ =
(1 − ܿ ′ )
Depăşirea pragului de ruptură al venitului determină trecerea de la procesul de
dezeconomisire la cel de economisire.
Aceste interdependenţe dintre venit, consum şi economii studiate pe baza
ratelor medii de consum şi economii, precum şi a celor marginale se pot
observa în exemplul numeric din tabelul nr.1, informaţii care sunt ulterior
prezentate în figurile 5 si 6.
În figura 5 sunt trasate funcţiile consumului şi economiilor, iar în figura 6 sunt
trasate ratele medii ale consumului şi economiilor.
Tabel 1.2
Înclinaţi
Rata medie a
Înclinaţia c'+
Consu Economii a Rata medie a c+s= margina
Venit marginală s'=
mC S consumului economiilor s 1 lă
economii s' 1
c consum
c'
0 50 -50
100 125 -25 1,25 -0,25 1 0,75 0,25 1
200 200 0 1 0 1 0,75 0,25 1
300 275 25 0,916667 0,083333 1 0,75 0,25 1
400 350 50 0,875 0,125 1 0,75 0,25 1
Macroeconomie 34
500 425 75 0,85 0,15 1 0,75 0,25 1

600 500 100 0,833333 0,166667 1 0,75 0,25 1
700 575 125 0,821429 0,178571 1 0,75 0,25 1
800 650 150 0,8125 0,1875 1 0,75 0,25 1
900 725 175 0,805556 0,194444 1 0,75 0,25 1
1000 800 200 0,8 0,2 1 0,75 0,25 1
1000
800
600
Consum C
400
Economii S
200
0
0 200 400 600 800 1000 1200
-200
Figura 1.5. Funcţiile consumului şi economiilor
1.4
1.2
0.8
Rata medie
0.6
a
0.4 consumul…
0.2
0
0 200 400 600 800 1000 1200
-0.2
-0.4
Figura 1.6. Ratele medii ale consumului şi economiilor
Macroeconomie 35
Funcţia consumului este C=C0+c’*VD =>50+0,75VD, iar a economiilor

S=s’*VD-C0=>0,25*VD-50. Se observă că ratele marginale ale consumului c’
şi ale economiilor s’ reprezintă pantele celor două funcţii, ele fiind constante în
acest exemplu determină că funcţiile consumului şi economiilor să fie liniare.
Definiţie
Mărimea C0 egală în acest exemplu numeric reprezintă partea din consum care
nu este dependentă de venitul disponibil şi care se numeşte consumul
autonom şi se găseşte în graficul nr.5 la intersecţia cu axa consumului putând
fi determinat pe baza relaţiei:
C0=C-VD
Se observă că nivelul pragului de ruptură pentru care economiile sunt nule
corespunde unui venit disponibil de 200. Aceasta înseamnă că pentru un venit
disponibil mai mic de 200 se înregistrează dezeconomii, iar depăşirea acestui
prag de ruptură conduce la apariţia economiilor.
Analizând ratele medii ale consumului şi economiilor se observă că ratele
consumului sunt descrescatoare menţinându-se pozitive, în timp ce ratele
economiilor sunt crescătoare iniţial având valori negative.
Daca vom scrie rata medie a consumului şi vom înlocui consumul prin funcţia
sa vom obţine că:
‫ܥ‬ ‫ܥ‬଴ + ܿ′ܸ‫ ܥ ܦ‬− ܸ‫ ܦ‬+ ܿ′ܸ‫ ܥ ܦ‬− ܸ‫(ܦ‬1 − ܿ ′ ) ‫ ܥ‬− ܸ‫ݏܦ‬′
ܿ= = = = =
ܸ‫ܦ‬ ܸ‫ܦ‬ ܸ‫ܦ‬ ܸ‫ܦ‬ ܸ‫ܦ‬
‫ܥ‬
ܿ= − ‫ ݏ‬′ = ܿ − ‫ݏ‬′
ܸ‫ܦ‬
care demonstrează faptul că înclinaţia medie spre consum este mai mare decât
înclinaţia marginală. Înclinaţia medie spre consum se reduce odată cu creşterea
venitului şi tinde să se egaleze cu înclinaţia marginală a consumului care
prezintă o tendinţă de menţinere relativ constantă. A se vedea în acest sens
figura nr.7:
1.4
1.2
1 Rata
medie a
0.8
consumul
0.6
ui c
0.4 inclinatia
0.2 marginala
consum c'
0
0 500 1000 1500
Figura 1.7. Rata medie şi marginala a consumului
Macroeconomie 36
Având în vedere aceste dependenţe dintre venit, consum şi economii, John

M.Keynes formulează legile psihologice potrivit cărora de regulă şi în medie
odată cu creşterea venitului, consumul va creşte dar cu rata mai mică decât
aceea a venitului:
∆ܸ ∆‫ܥ‬
>
ܸ ܿ
şi odată cu creşterea venitului economiile vor creşte, iar rata de creştere a
economiilor este superioară ratei de creştere a venitului:
∆ܸ ∆ܵ
<
ܸ ܵ
1.6.5. Modelul lui Simon Kuznetz

Simon Kuznets – laureat al premiului Nobel pentru economie în 1971, pe baza
unui studiu referitor la evoluţia consumului şi a veniturilor din economia SUA
pe o perioadă lungă, stabileşte că în pofida creşterilor de venit, rata consumului
nu se diminuează conform celor afirmate de Keynes, ci se menţine relativ
constantă în timp ce înclinaţia marginală a consumului s-a menţinut de
asemenea constantă şi aproximativ egală cu înclinaţia medie a consumului.
Forma funcţiei consumului potrivit lui Kuznets ar fi:
C=c*VD
Infirmarea predicţiilor lui Keynes a fost pusă pe seama termenului lung, cu alte
cuvinte Keynes operează cu o funcţie a consumului pe termen scurt de forma
C=C0+c*VD cu c în scădere, iar Kuznets pe termen lung cu C=c*VD cu c
constantă.
Sarcina de lucru 14
Prezinta in 10-15 randuri modelul Simon Kuznets.
1.7. Investitiile
1.7.1. Clasificarea investitiilor
Investiţiile pot fi definite în mod diferit având în vedere sfera de cuprindere,
motiv pentru care ne vom concentra numai pe conţinutul prezentului demers.
Cu alte cuvinte, nu vor fi abordate şi investiţiile financiare întrucât acestea nu
au ca rezultat sporirea capitalului şi a avuţiei societăţii, ci doar o schimbare a
dreptului de proprietate.
Macroeconomie 37
Definiţie
Investiţiile reprezintă fluxul de cheltuieli destinate creşterii sau menţinerii
stocului de capital real, sau fluxul de cheltuieli menite proiectelor de producere
a bunurilor care nu sunt destinate unui consum imediat.
Avem astfel în vedere următoarele categorii de investiţii:
- investiţii de înlocuire care se referă la înlocuirea obiectivelor uzate şi
menţinerea stocului de capital fix, sursa de acoperire o constituie
amortizarea;
- investiţii nete prin care se măreşte capitalul fix existent şi asigură
totodată sporirea capacităţii productive a cărei sursă o constituie venitul
economisit;
În acest sens vom putea vorbi despre:
Investiţii brute (Ib) care au ca sursă economiile şi amortizarea:
Ib=S+A
Investiţiile nete (In) care au ca sursă economiile:
In=S
Am utilizat ecuaţii întrucât economiile se transformă mai devreme sau mai
târziu în investiţii.
Venitul obţinut de populaţie este destinat acoperirii consumul de bunuri (C)
şi pentru economii (S), adică:
V=C+S
Pe de altă parte, economiile se transformă în investiţii:
V=C+I
rezultând că:
S=I
Mobilul investiţional constă în „sacrificarea” unui consum prezent, respectiv
într-o economie care investită, generează un venit viitor care să asigure astfel
un consum mai mare în viitor decât cel prezent.
Aceste intercondiţionări care se formează între consum, economii, investiţii,
venit pot fi studiate cu ajutorul multiplicatorului şi acceleratorului investiţional.
Sarcina de lucru 16
Defineşte investiţiile şi prezintă principalele categorii de investiţii.
Macroeconomie 38
1.7.2. Multiplicatorul investitional

Definiţie
Multiplicatorul investiţional (K) exprimă legatura marginală care se
formează între creşterea venitului şi creşterea investiţiilor, cu alte cuvinte, cu
cât se modifică venitul ca urmare a modificării investiţiei cu o unitate
monetară:
∆ܸ
‫=ܭ‬
∆‫ܫ‬
în condiţii normale K>1.
Astfel creşterea investiţiilor influienţează de K ori creşterea venitului:
∆ܸ = ‫ܫ∆ܭ‬
Dacă în relaţia lui K înlocuim pe ∆I cu ∆V-∆C iar apoi împărţim la ∆V,
vom obţine:
∆ܸ
∆ܸ ∆ܸ 1 1
‫=ܭ‬ = = =
∆ܸ − ∆‫ ܸ∆ ܥ‬− ∆‫ ܥ‬1 − ܿ′ ‫ݏ‬′
∆ܸ ∆ܸ
Principiul de multiplicare rezidă în faptul că ceea ce pentru un agent economic
constituie o cheltuială, pentru un altul reprezintă un venit care se alocă pentru
consum şi economii.
Pentru a înţelege acest principiu să presupunem că se înregistrează un spor al
investiţiilor ∆I=2.000 u.m. Această investiţie suplimentară conduce la venituri
mai mari pentru alţi agenţi economici, adică salarii, profituri, dobânzi, rente
mai mari. Proporţia în care acest venit suplimentar se va aloca între consum
(C) şi economii (S) este în funcţie de mărimea înclinaţiei spre consum c’,
respectiv spre economii s’.
Astfel, pentru c’=0,6 suplimentul de consum va fi de 1.200 um, iar cel de
economii 800 um, cu alte cuvinte, ca urmare a unui spor investiţional de 2.000
um se va mări consumul cu 1.200 um şi economiile cu 800 um. Consumul de
1.200 um reprezintă totodată venituri suplimentare pentru alţi agenţi.
Tabel 1.3.
c'= 0,6 s'= 0,4
Perioada t ∆it ∆Ct ∆Vt ∆St

1 2000 0 2000 2000
2 0 1200 1200 800
3 0 720 720 1280
4 0 432 432 1568
5 0 259,2 259,2 1740,8
Macroeconomie 39
6 0 155,52 155,52 1844,48

7 0 93,312 93,312 1906,688
8 0 55,9872 55,9872 1944,013
9 0 33,59232 33,59232 1966,408
10 0 20,15539 20,15539 1979,845
Acest proces continuă, creşterile de venit fiind din ce în ce mai mici, tinzând la
zero. Dacă însumăm veniturile suplimentare generate de sporul investiţional de
2.000 um, în cele 10 perioade obtinem Σ∆V=4969,767 um.
Mărimile veniturilor suplimentare succesive pot fi scrise ca fiind:
Σ∆V=2.000+1.200+720+……+20.155539=
2.000+(2.000*0,6)+(2.000*0,62) +………+(2.000*0,610)=
2.000(1+0,6+0,62+0,63+……………..0,610)
În termeni generali se poate aproxima de forma:
Σ ∆V=∆I(1+c’+c’2+c’3+………….c’n)=>Σ ∆V=1/(1-c’)*∆I=1/s’*∆I=K*∆I.
=∆I(1+c’+c’2+c’3+………….c’n)=>Σ ∆V=1/(1-c’)*∆I=1/s’*∆I=K*∆I .
În concluzie, sporul de venit generat în viitor depinde de sporul investiţional ∆I
şi de multiplicatorul investiţional K, care la rândul său este dependent de
înclinaţia marginală spre consum c’ sau spre economii s’. O mărime mai mare a
lui c’ pentru un acelaşi spor al investiţiilor va genera un spor de venit mai mare
în viitor, iar un spor mai mare al investiţiilor pentru aceeaşi mărime a înclinaţiei
marginale spre consum va genera de asemenea o creştere a sporului de venit.
1.7.3. Acceleratorul investitional

Definiţie
Acceleratorul investiţional exprimă efectul creşterii venitului asupra
investiţiilor şi comensurează disponibilul de investiţii format ca urmare a
creşterii venitului cu o unitate.
Relaţia de determinare este de forma:
‫ܫ‬௛ ‫ܫ‬
ܽ= ‫ݑܽݏ‬
ܸ௛ − ܸ௛ିଵ ∆ܸ
în care:
a - acceleratorul;
I -investiţii efectuate;
V- venitul;
h- perioada.
Rezultă că:
Macroeconomie 40
I=a*∆V ; in care 0<a<1.

Cu alte cuvinte, volumul investiţiilor dintr-o perioadă h provine din sporirea
venitului, dar pentru aceasta se impune ca Vh>Vh-1; în caz că nu este
îndeplinită această condiţie are loc un proces de dezinvestire.
1.7.4. Indicatorii pe care se bazeaza procesul investitional

Procesul investiţional se fundamentează pe o serie de indicatori, dintre care
menţionăm:
Definiţie
Rentabilitatea investiţiei se determină pe baza unei relaţii de
genul:Sn=S0(1+d)n
în care:
S0- suma investită;
d- rata dobânzii;
n- perioada de exploatare a investiţiei;
Sn- venitul generat de investiţie după n ani.
Investiţia se dovedeşte oportună dacă:
Sn>S0
Definiţie
Randamentul actualizat al investiţiei exprimă cu ce efort investiţional actual
se obţine un anumit venit peste n ani. Se determină pe baza relaţiei:
ܵଵ ܵଶ ܵଷ ܵ௡
ܵ଴ = + + + ⋯ +
(1 + ݀) (1 + ݀)ଶ (1 + ݀)ଷ (1 + ݀)௡
S0- suma actuală a efortului investiţional;
Sn- venitul generat de investiţie peste n ani;
d- rata dobânzii sau un alt factor de actualizare .
Definiţie
Termenul de recuperare a investiţiei exprimă perioada de timp în care efortul
investiţional se recuperează din venitul generat, mai precis din profit în urma
punerii în funcţiune a investiţiei. Se determină ca:
‫ܫ‬
ܶ=
ܸ(ܲ‫)ܫ‬
I – suma efortului investiţional;
V(PI)- venitul (profitul) anual
Definiţie
Coeficientul de eficienţă economică a investiţiei –exprimă profitul anual ce
se obţine la o unitate monetară investită.
Macroeconomie 41
Florin-Dan Puscaciu Indicatorii
ndicatorii macroeconomici, piata bunurilor la nivel macroeconomic.
Venitul,
enitul, consumul, economiile si investitiile
௉ூ
݁= .
ூ
Sarcina de lucru 16
Defineste rentabilitatea investitiei, randamentul actualizat al
investitiei,
vestitiei, recuperarea investitiei si coeficientul de eficienta
economica a investitiei.
Rezumat
Indicatorul economic constituie expresia numerică numeric a laturii cantitative a
fenomenelor şi proceselor economice în anumite condiţiicondi ii de spaţ
spaţiu şi timp. El
permite evidenţierea acestor fenomene şii procese sub aspect cantitativ,
structural şii calitativ, ca şi interdependenţeleele dintre anumite subsisteme ale
ţionale. In funcţie
func ie de nivelul pentru care se calculeaz
calculează aceşti
indicatori, pot exista indicatori
ind micro şi macroeconomici; dacăă primii m măsoară
rezultatele la nivelul agentului economic individual, ultimii exprim exprimă
performanţaa la nivelul ansamblului economiei naţionale.
na ionale. Punctul de plecare în
determinarea indicatorilor macroeconomici îl reprezintă
reprezint cei microeconomici.
Principalii indicatori macroeconomici sunt: produsul global, produsul intern,
produsul naţional,
ţional, venitul naţional,
na ional, venitul personal, venitul personal
disponibil al populaţiei.
popula Categorie a economiei de schimb, în accepţiunea
accep cea
mai frecventă, ă, piaţa
piaţ bunurilor desemnează un ansamblu coerent, un sistem sau
o reţea de relaţii
ţii de vânzare - cumpărare între părţile
ile contractante care sunt pe
de o parte, unite prin legături de interdependenţă si, pe de altăă parte se află în
raporturi de opoziţie.
opoziţ Participanţii la aceste relaţii sunt producătoriiătorii de bunuri
şi servicii, ofertan
ofertanţii de factori de producţie şi consumatorii, care reprezintă
aşaa cum aprecia J.K.Galbraith şi W.Salinger, ’’Centri distincţi de decizie, care
se opun unul altuia prin urmărirea ea propriului interes, dar sunt legaţi
lega în acelaşi
timp printr-oo solidaritate funcţională’’.
func Consumul privat sau personal are
ponderea principală
principal şii este reprezentat de partea din venitul naţional destinată
destinat
cumpărăriirii de bunuri şi servicii de consum pentru satisfacerea nevoilor
oamenilor. Consumul de stat sau public este reprezentat de partea din venitul
naţional
ional destinată cheltuielilor ocazionate de cumpărarea rarea de bunuri şi servicii
cu caracter social - cultural, necesare funcţionării rii normale a societăţii.
societ
Volumul şii structura cheltuielilor pentru consum depind de o serie de factori;
obiectivi şii subiectivi. Factorii obiectivi sunt: mărimea şii structura salariilor;
modificarea raportului dintre bunurile prezente şii cele viitoare; schimbările
schimb
intervenite în volumul
vo capitalului şi care nu au fost prevăzutezute în calcularea
venitului; modificarea politicii fiscale care poate spori sau micşora
mic cererea de
consum. Factorii subiectivi ce depind de trăsăturile
tr fiinţei
ei umane, de nevoile
şii obiceiurile indivizilor sunt: menţinerea
me inerea standardului de via viaţă obişnuit,
Macroeconomie 42
Venitul,
economisirea diferen
diferenţei între veniturile efectiv şii cheltuielile necesare
menţinerii
inerii standardului de viaţă
via obişnuit; tendinţa de creştere
ştere a diferenţei
diferen
dintre venit şi consum, pe măsură
m ce oamenii realizează venituri mai mari.
Consumul de bunuri şii servicii este studiat cu ajutorul bugetelor de familie.
Ele arată structura consumului şi evoluţia acestuia în funcţie
ţie de necesit
necesităţile
vitale de existenţa, mediu, sex, vârstă,
vârst venituri.
Teste de evaluare
1) PIB faţă de PIN include în plus :

a) soldul veniturilor din str
străinătate;
b) bunurile finale;
c) amortizarea.
2) Atunci când PIB=PIN +100 înseamnă

înseamn că:
a) mărimea
rimea consumului intermediar este 100;
b) mărimea
rimea capitalului fix utilizat este 100;
c) capitalul fix consumat este 100.
3) Dacă PNB, la preţul

pre pieţei,ei, este de 50.000, impozitele indirecte 5.000,
subvenţiile
iile 1.000, consumul de capital fix 13.000, valoarea produsă
produs de către
agenţii naţionali
ionali în străinătate
str 10.000, iar a agenţilor străini
ini din interior 9.000,
atunci PIB la preţul factorilor
f este :
a) 47.000;
b) 32.000
c) 45.000.
4) Diferenţaa dintre valoarea totală

total a bunurilor şii serviciilor produse în perioada
de calcul într-o
o anumit
anumită economie şi valoarea bunurilor şii serviciilor produse şi
consumate în scopul obţinerii
ob de noi bunuri şi servicii (fără capitalul fix ) se
numeşte:
a) consum intermediar;
b) produs intern brut;
c) formare brută de capital.
5) Valoarea tuturor bunurilor create într-o

într ţară este de 100 mld. Um. (la pre preţul
factorilor), din care 20 mld um. sunt folosite sub forma de capital circulant
pentru producţiaţia altor bunuri şii servicii în respectivul an. Capitalul fix folosit
în economie este de 80 mld. um, durata medie de funcţionare
func ionare fiind de 8 ani.
Agenţii
ii economici strstrăini au produs în această economie bunuri finale de 9 mld
um, iar agenţiiii economici naţionali
na au produs în alte ţări
ri bunuri evaluate la 7
mld. um. Rezultă că produsul intern net şi produsul naţional ional net au reprezentat
(în mld um):
a) 80 si 70;
b) 80 si 60;
c) 80 si 68.
Macroeconomie 43
6) PNB=6.000 um; Consum =4800; Deprecierea capitalului fix=300; Taxe

indirecte =400 şi subvenţii=240. Calculaţi venitul naţional:
a) 6000 um;
b) 5540um;
c) 1.200 um.
7) Ponderea amortizărilor în PIB era în t0 de 60% . In t1a scăzut la 40% , în

timp ce PIB-ul a crescut cu 20 % . Cu cât s-a modificat mărimea PIN-ului:
a) 80%;
b) 10%;
c) 20%.
8) La o înclinaţie marginală spre economii de 1/10, înclinaţia marginală spre

consum şi multiplicatorul investiţiilor vor fi:
a) 10 si 0.9;
b) 0,9 si 10;
c) 0,5 si 0,1.
9) Între două momente t0 si t1 economiile au crescut de la 200 mil lei la 300

mil lei, iar rata consumului a fost de 75% şi, respectiv 70%. Multiplicatorul
investiţiilor în intervalul t0—t1 este de:
a) 0.5;
b) 2;
c) 10.
10) Între două momente t0 şi t1 economiile au crescut de la 200 um la 300 um,

iar rata consumului a scăzut de la 75 % la 70 %. Înclinaţia marginală spre
consum şi spre economii au fost de:
a) 0,5 si 0,5;
b) 0,6 si 0,4;
c) 2 si 0,8.
11) Înclinaţia marginală spre consum:

a) este un număr pozitiv;
b) este un număr subunitar;
c) evidenţiază creşterea consumului ca urmare a creşterii venitului.
Răspuns corect:
A=a+c; B=a+b+c; C=b+c.
12) Dintre indicatorii de mai jos, care întotdeauna o valoare supraunitară:

a) multiplicatorul investiţiilor;
b) înclinaţia marginală spre consum;
c) înclinaţia marginală spre economii.
Macroeconomie 44
Venitul,
13) În baza legii psihologice fundamentale

fundam formulată de Keynes, rezultă
rezult că, în
mod normal, ca regulă
regul şi în medie:
a) venitul, consumul şi economiile evoluează strict proporţional;
ţional;
b) dinamica modificării
modific consumului este superioară dinamicii modific
modificării
venitului şi economiilor;
c) modificarea procentuală
procent a economiilor este superioară celei a venitului şi
consumului.
14) În momentul t0 venitul este 20.000 mil um, iar economiile sunt de 4.000
mil um. În t1, venitul creşte
cre cu 20%, iar înclinaţia marginalăă spre consum
este de 0,8. Economiile şi multiplicatorul investiţiilor în t1 vor fi:
a) 4.800 mil um ; 4 ;
b) 4.000 mil um ; 5;
c) 5.000mil um ; 4.
15) Venitul =10.000 um, cu 25 % mai mare decât în perioada anterioar

anterioară.
Înclinaţia
ia marginală
marginal spre economii = 0,2. Sporul consumului:
a) 2.000 um ;
b) 1.600 um ;
c) 400 um.
16) Dacă ∆C=100

C=100 şi ∆S=300, care grup de valori pentru c`, s` şi k este corect:
a) ¼; ¾ ;3;
b) ¼;3/4; 1/3;
c) ¼;3/4;4/3.
Bibliografie minimal
minimală
Dumitru Ciucur, Ilie Gavrila, Constantin Popescu (2005). Economie
Economie. Bucureşti:
Editura Tribuna Economica. capitolul 15.
Rudiger
udiger Dornbusch, Stanley Fischer(1997). Macroeconomia.. Timiş
Timişoara:
Editura Sedona. capitolul 2.
Oliver Blanchard (2006). Macroeconomics Pearson Education International
International.
capitolul 2.
Dumitru Ciucur, Ilie Gavrila, Constantin Popescu (2004).Economie
(2004).Economie. Bucureşti:
Editura Tribuna Economica. capitolul 16.
Rudiger Dornbusch, Stanley Fischer (1997). Macroeconomia.. Timişoara:
Timi
Editura Sedona. capitolul 3.
Oliver Blanchard (2006) Macroeconomics Pearson Education International
International.
capitolul 3.
Macroeconomie 45

Macroeconomie Unitatea I DORIN

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Macroeconomie Unitatea I DORIN

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA „DANUBIUS“ DIN GALAŢI

FLORIN DAN PUŞCACIU

1. Indicatorii macroeconomici, piaţa bunurilor la nivel macroeconomic.

2. Piaţa capitalului şi piaţa monetară

Bibliografie (de elaborare a cursului)

Competenţele pe care le propun sunt următoarele:

• selectarea informaţiilor esenţiale din curs şi din bibliografie;

Figura 1.1. Dependenta liniara dintre consum si venitul

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 3-4 ore

1.1. Indicatorii macroeconomici, piata bunurilor la nivel macroeconomic.

1.1.2. Notiuni generale despre Sistemul Conturilor Nationale

1.1.3. Categoriile de agenti economici din cadrul SCN

1.1.4. Gruparea operatiunilor in cadrul SCN

1.1.5. Conturile din cadrul SCN

- Contul crearea veniturilor - se construieşte pentru fiecare sector şi

1.2. Descrierea indicatorilor

Definitie: Produsul global brut (PGB) exprimă valoarea brută a bunurilor şi

1.2.2. Produsul intern brut

producţie (VFP) la care se mai adaugă consumul de capital fix – amortizarea

1.2.3. Produsul national brut

Indicatorii naţionali se determină, de asemenea, în preţurile pieţei sau în

Indicator Intern National

1.2.4. Preturile si evaluarea PIB-ului

Utilizarea acestor indicatori are în vedere faptul că o creştere a PIB-ului

1.3. Compozitia PIB-ului

1.3.2. Elemente constitutive

3) Al treilea element, cheltuiala guvernamentală (G) reprezintă achiziţia

1.3.3. Cererea bunurilor

Ne propunem în cele ce urmează stabilirea factorilor de influenţă asupra lui Z,

cu alte cuvinte că este de formă liniară.

investiţia nu răspunde la modificările în producţie. Astfel, nu este dificil de

c) Cheltuiala guvernamentală (G)

1.3.4. Determinarea productiei de echilibru

Cu alte cuvinte, cererea pentru bunuri Z depinde de venit Y, taxe T, investiţii I

dreaptă la 450, sau altfel spus o dreaptă cu panta egală cu 1, dreapta

extinde cu 10 um. In aceste condiţii, echilibrul se va stabili unde noua curbă a

Producţia de echilibru va creşte de la Y la Y`, iar creşterea de producţie

contribuie în medie la o creştere a mărimii consumului cu 0,6 centi, ceea ce

1.4. Investiţia egala cu economia – mod alternativ de abordare a

Până în prezent a fost abordat echilibrul de pe piaţa bunurilor în termenii

Surplus bugetar dacă economia publică este pozitivă;

care am specificat comportamentul de consum implică că economia privată

1.5.2. Venitul personal si venitul personal disponibil

1.6. Consumul si economiile

Venitul disponibil obţinut de posesorii factorilor de producţie se alocă pentru

Figura 1.4. Dependenţa dintre venitul disponibil şi rata medie a consumului

1.6.2. Rata marginala a consumului

Relaţia de calcul a ratei marginale spre consum definită şi drept înclinaţia

1.6.4. Rata marginala a economiilor

Rata marginală spre economii este de asemenea o mărime pozitivă dar

500 425 75 0,85 0,15 1 0,75 0,25 1

Figura 1.5. Funcţiile consumului şi economiilor

Figura 1.6. Ratele medii ale consumului şi economiilor

Funcţia consumului este C=C0+c’*VD =>50+0,75VD, iar a economiilor

0 500 1000 1500

Figura 1.7. Rata medie şi marginala a consumului

Având în vedere aceste dependenţe dintre venit, consum şi economii, John

1.6.5. Modelul lui Simon Kuznetz

1.7.2. Multiplicatorul investitional

c'= 0,6 s'= 0,4

Perioada t ∆it ∆Ct ∆Vt ∆St

6 0 155,52 155,52 1844,48

1.7.3. Acceleratorul investitional

I=a*∆V ; in care 0<a<1.