acizi grași ,

detergenți şi
sĂpunuri
DUMITRAŞCU ERIKA
MIHAI ŞTEFAN
PĂUNESCU ALEXIA
01
ACIZII GRAŞI
 ACIZI GRAŞI NESATURAŢI
Acizii graşi cu una sau mai multe duble legături sunt
consideraţi a fi nesaturaţi. Aceştia au catena lungă, fiind
formaţi din 18 sau mai mulţi atomi de carbon, cu
excepţia unor acizi mononesturaţi (miristioleic,
palmitoleic) mai rar întâlniţi în natură, care au catena
mai scurtă. Dintre acizii graşi nesaturaţi, compuşii care
posedă o singură dublă legătură, poartă numele de acizi
graşi mononesaturaţi, iar cei cu mai multe astfel de
legături duble, se cheamă acizi graşi polinesaturaţi.
Cel mai cunoscut acid gras mononesaturat şi
singurul care este destul de răspândit încât să poată
asigura necesarul organismului, este acidul oleic,
care se află în cantităţi mai mari în uleiul de măsline,
dar care este prezent şi în seminţele oleaginoase, are
formula:
CH3-(CH2)7-CH=CH-(CH2)7-COOH
(18:1)
 SIMBOLURI
Simbolul, în cazul acizilor nesaturaţi, se mai completează cu poziţia atomilor de carbon
care realizează dubla legătură. Numărătoarea atomului de carbon care se leagă de
următorul prin puntea C=C , se poate face în 2 feluri:
– dinspre gruparea carboxil spre gruparea metil se notează cu c sau cu Δ).
– dinspre gruparea metil spre carboxil (se notează cu ω sau cu n),
În cazul acidului oleic, de oriunde se porneşte, cifra va fi tot 9. Astfel avem:
← sens numerotare c
CH3-(CH2)7-CH=CH-(CH2)7-COOH (9c-18:1) (acid ω-9)
sens numerotare ω →
Acizii graşi polinesaturaţi, prezintă 2 sau mai multe duble legături (uneori 5 sau 6). Luând
ca exemplu acidul linolenic, acid gras cu 3 duble legături, prezent mai ales în uleiul de in,
acesta are formula şi simbolul:
CH3-(CH2-CH=CH)3-(CH2)7-COOH (9c, 12c, 15c-18:3) (acid ω-3)
Numerotarea omega (ω), în cazul acizilor polinesaturaţi, nu se mai continuă după atomul
de carbon prin intermediul căruia se realizează prima dublă legătură. Respectând
structura generală, unghiurile legăturilor chimice şi numărătoarea dublelor legături,
molecula de acid linolenic (acid omega 3) se prezintă ca în imagine

 ACIZI GRAŞI SATURAŢI

Acizii graşi saturaţi nu prezintă duble legături. De aceea simbolul lor prezintă, pe lângă
numărul atomilor de carbon, cifra 0. aşa cum se poate observa mai jos:
CH3-CH2-CH2-COOH (4:0)
acidul butiric
CH3-CH2-CH2-CH2-CH2-COOH (6:0)
acidul capronic
Formula generală a acizilor graşi saturaţi este:
Cn-H2n-O2
*unde n este întotdeauna par şi mai mare decât 4
 ACIZII GRAȘI SATURAȚI –
REPREZENTANȚI
Acizi grași se găsesc sub formă de esteri cu glicerina în grăsimi, uleiuri.
1. Acid butanoic sau acid butiric:
CH3-CH2-CH2-COOH sau CH3-(CH2)2-COOH 
Este primul din seria acizilor grași.
Se găsește în untul făcut din laptele de vacă.
2.Acid capronic:
CH3-(CH2)4-COOH
3.Acid caprilic:
CH3-(CH2)6-COOH
4.Acid caprinic:
CH3-(CH2)8-COOH 
Acidul capronic, acidul caprilic și acidul caprinic se găsesc în untul făcut din laptele de capră.
5.Acid lauric sau acid dodecanoic:
CH3-(CH2)10-COOH 
Se găsește în untul vegetal obținut din laptele din
nucă de cocos.
6.Acid palmitic:
CH3-(CH2)14-COOH
7.Acid stearic:
CH3-(CH2)16-COOH 
Acidul palmitic și acidul stearic sunt constituenții
principali ai grăsimilor din corpurile animalelor.
ACIZII GRAȘI NESATURAȚI –
REPREZENTANȚ
Acidul oleic:
CH3-(CH2)7-CH=CH-(CH2)7-COOH 
Este constituentul principal, în forma cis, al
grăsimii din untul de cacao și unele uleiuri
Acidul linoleic:
CH3-(CH2)7-CH=CH-(CH2)7-COOH 
Fac parte din esterii care se găsesc în
uleiuri vegetale (ulei de soia și ulei de
porumb).
CLASIFICARE – GRĂSIMI
Grăsimile se mai numesc și trigliceride.
- Trigliceride simple - Trigliceride mixte
 ProprietĂŢi chimice
1. Reacția de hidrogenare a grăsimilor lichide (uleiuri) are loc în prezența
catalizatorului de nichel, obținându-se grăsimi solide (margarina).

2. Reacția de saponificare a grăsimilor se face cu NaOH sau KOH obținându-se

săpunurile
3. Reacția de adiție la halogeni la grăsimi este o metodă de determinare a gradului de nesaturare
a unei grăsimi. Se face mai ales cu brom sau iod.
Indicele de bron sau iod reprezintă masa de halogen, ce reacțuinează cu 100g de grăsime.
Indicele de saponificare reprezintă masa de NaOH sau KOH exprimat în mg, ce reacționează cu 1g
de grăsime.

4. Sicativarea grăsimilor este o proprietate caracteristică grăsimilor lichide și constă în formarea

unei pelicule dure, protectoare (datorită proceselor de polimerizare și oxidare ce au loc în
prezența agenților din aer, umiditate). În funcție de comportarea la sicativare, uleiurile se
clasifică în:
- Uleiuri sicative ce formează pelicule protectoare în câteva ore (uleiul de in și tung)
- Uleiuri semisicative ce formează pelicule protectoare în câteva zile (uleiul de rapiță)
- Uleiuri nesicative ce nu formează pelicule protectoare (uleiul de măsline)
02
DETERGENȚII
Detergenții sunt produși de sinteză, având o structură
asemănătoare cu cea a săpunurilor. De aceea, ei sunt
agenți de spălare și curățire, modificând tensiunea
superficială a apei de spălare. Se poate aprecia că
detergenții au o putere de spălare superioară
săpunurilor. Frecvent ele includ elemente și combinații
chimice cu rol de substanțe curățitoare active cum ar
fi: tenside, acizi, baze și enzime, care ajută la
îndepărtarea diferitelor forme de murdărie.
Detergenții se produc specializat pentru folosire în
diverse activități de spălare și curățire.
 CLASIFICARE
ANIONICI CATIONICI NEIONICI
Compuși cu catenă liniară de tip Compuși cu catenă liniară de tip Compuși cu catenă liniară de lungime
alchilic (nu au nucleu benzenic), care alchilic, cu număr de atomi de carbon variabilă de tip alchilic și care au ca
conține 12-18 atomi de carbon în între 12 și 18, care are ca grupare grupare polară grupa etoxi și o
moleculă sau pot avea catenă aril- polară o grupare cuaternară de grupare hidroxil terminală.
alchilică, cu 8-12 atomi de carbon în amoniu.
moleculă, care are ca grupare polară o
grupare sulfonică.

ANIONICI
CATIONICI

NEIONICI
 UTILIZĂRI
Ca materie primă pentru obținerea detergenților se folosesc
substanțe de origine petrochimică: arene, alchilarene, amine etc.
Detergenții anionici și cationici prezintă un mare dezavantaj, acela
că nu sunt biodegradabili. Ajunși în apele reziduale, aceștia nu se
descompun sub influența microorganismelor din apă în substanțe
nenocive. Așadar, aceste două tipuri au acțiune poluantă puternică.
Spre deosebire, cei neionici sunt avantajoși pentru că sunt
biodegradabili.

 ARGUMENT
Datorită utilizării pe scara lungă, detergenţii şi produsele de curăţat au fost încadrate în categoria produselor
chimice folosite în cantităţi mari (HVP/high production volume),produse supuse unei legislaţii specifice, ca
urmare a influenţei asupra mediului cauzate şi de volumul mare de produse ce pot ajunge în mediul
înconjurător.
După utilizare, detergenţii şi produsele de curaţat sunt eliminate în apele menajere fără să sufere modificări
structurale majore ceea ce face ca surfactanţii să-şi păstreze propietăţile. Detergenţii, preparate complexe,
reunind peste 20 de componente din diferite clase de substanţe organice şi anorganice, pot afecta mediul
înconjurator prin unele din componentele conţinute.
Nu toate componentele au acelaşi potenţial negativ şi prin urmare au fost tratate diferenţiat în cadrul politicilor
de mediu.
Dupa apariţia primului detergent cu acţiune propie (1907-Persil, Germania) utilizarea fosfaţilor drept agenţi de
condiţionare a marcat un pas important în înbunătăţirea performanţelor detergente ale produselor de spălare.
În scurt timp au aparut noi agenţi de condiţionare şi surfactanţi ,astfel încât după cel de-al doilea război mondial
detergenţii aveau o compoziţie complexă, destul de apropiată de cea de astăzi.
Efectul de curăţare al unui detergent este dat de suma efectelor parţiale ale componentelor, fiecare contribuind
fizic şi/sau chimic în proces. Acţiunea acestora reduce energia mecanică şi tehnica necesare procesului de
curaţare.

Detergenții au o compoziție complexă conținând, alături de surfactanţi și agenți de

condiționare, înălbitori optici și chimici, activator de albire, agenți de antiredepunere a
murdăriei, enzime, agenți de reglare a gradului de spumare, coloranți, parfumuri și alte
componente auxiliare.
Din punct de vedere al performanțelor de curățare și al influenței asupra mediului
înconjurător, deosebit de importanți sunt surfactanţii. Surfactanţii pot influență mediul atât
prin proprietățile de biodegradare cât și prin toxicitatea lor sau a componentelor rezultate
după biodegradare.
Consumul crescând de tenside,și, în mod special,de detergenți a mărit concentrația
acestora în rețeaua de canalizare a orașelor și, implicit,în râuri. În mai multe țări s-a pus
acut broblema luării unor energice măsuri de protecție a apelor. Din punct de vedere,
propietatea de biodegradabilitate a tensidelor capătă o importanţă deosebită.
Am ales pentru prezentarea proiectului meu această tema deoarece mă preocupă foarte
mult mediul înconjurător și situația lui. Ar trebui să facem tot ceea ce depinde de noi pentru
a păstra integritatea mediului înconjurător, mai ales acum în perspectiva integrării
europene, când se știe că în Uniunea europeană se pune mare accent pe protecția mediului.

 OBŢINEREA TENSIDELOR BIODEGRADABILE

1. Surfactanţi utilizați pentru fabricarea detergenților
După apariția primului detergent cu acțiune proprie (1907 - PERSIL, Germania) utilizarea fosfaților drept agenți de
condiționare a marcat un pas important în îmbunătățirea performanțelor detergente ale produselor de spălare. În
scurt timp au apărut noi agenți de condiționare și surfactanţi, astfel încât după cel de-al doilea război mondial
detergenții aveau o compoziție complexă, destul de apropiată de cea de astăzi.
Efectul de curățare al unui detergent este dat de suma efectelor parțiale ale componentelor, fiecare contribuind
fizic și/sau chimic în proces. Acțiunea acestora reduce energia mecanică și tehnică necesare procesului de
curățare.
Detergenții au o compoziție complexă conținând, alături de surfactanţi și agenți de condiționare, înalbitori optici și
chimici, activator de albire, agenți de antiredepunere a murdăriei, enzime, agenți de reglare a gradului de spumare,
coloranți, parfumuri și alte componente auxiliare.
Din punctul de vedere al performanțelor de curățare și al influenței asupra mediului înconjurător, deosebit de
importanți sunt surfactantii. Surfactantii pot influență mediul atât prin proprietățile de biodegradare cât și prin
toxicitatea lor sau a componentelor rezultate după biodegradare.
Surfactanţii constituie grupul cel mai important de componente dintr-un detergent.
Surfactant este un termen folosit pentru a descrie întreagă clasa a agenților superficiali activi sau agenților activi
de suprafață, incluzând agenții de udare, agenții de emulsionare și componentele cu proprietăți detergente.
Surfactanţii sunt substanțe cu moleculă relativ mare având structura amfipatică. Molecula unui
surfactant este asimetrică, fiind compusă din două părți:
- o parte nepolara constituită dintr-un radical hidrocarbonat, parte insolubilă în apă și lichide polare, dar
solubilă în lichide nepolare și de aceea numită parte hidrofobă sau lipofilă;
- o parte polară ionizabilă sau neionizabilă, solubilă în apă și lichide polare și insolubilă în lichide nepolare
și de aceea numită parte hidrofilă sau lipofobă.

Datorită afinitaţii pe care o au astfel de molecule pentru faze diferite, ele se numesc molecule amfipatice
sau molecule amfifile.
Surfactanţii sunt clase de compuși chimice care datorită structurii moleculare specifice, la dizolvarea sau
dispersarea într-un lichid au o comportare complet diferită de a altor specii chimice. Această comportare
constă în adsorbţia preferențială la interfețe și formarea micelelor la interfețe.
Micelele sunt agregate ale moleculelor surfactantului. Ele se formează în soluțiile surfactantului peste o
anume concentrație, numită concentrație critică micelara. Această concentrație este concentrația la care
surfactantul atinge optimul sau de activitate. Peste această concentrație în soluție se găsesc molecule,
ioni neasociaţi și micele.
Principalele proprietĂŢi care
caracterizeazĂ surfactanŢii
-absorbția;
-tensiunea superficială și interfacială;
- micelele;
- udarea solidelor;
- dispersarea/ agregarea solidelor;
- spumarea/spargerea spumei;
- emulsionarea / dezemulsionarea.

Proprietățile sunt determinate de structura specifică a moleculelor

surfactanţilor care, în plus, au proprietatea de a acționa la concentrații
mici.

 CLASIFICAREA SURFACTANŢILOR
- surfactanţi neionici;

- surfactanţi ionici;
- surfactanţi anionici;

- surfactanţi cationici;
- surfactanţi amfoteri (amfolitici).

Cei mai mult utilizați pentru producția detergenților sunt surfactanţii anionici și surfactanţii neionici.
Surfactanţii ionici sunt surfactanţii care prin introducere în soluție apoasă ionizează formând ioni organici
cu proprietăți superficiale, ioni a căror sarcină determină caracterul surfactantului.
După natură ionilor formați, surfactanţii ionici se clasifică în:

-surfactanţi anionici;
- surfactanţi catonici;
- surfactanţiamfoteri.

Surfactanţii anionici sunt surfactanţii care prin ionizare în soluție apoasă formează ioni organici încărcați
negativ (anioni).
Dintre surfactanţii anionici cel mai mult și frecvent utilizați pentru producția detergenților sunt: săpunurile,
alchibenzensulfonaţii, alcooli grași sulfaţi și alchiletersulfaţii.
 BIODEGRADABILITATEA SURFACTANŢILOR
Una dintre proprietățile surfactanţilor de mare importantă pentru evaluarea impactului acestora asupra mediului înconjurător
este biodegradabilitatea.
Biodegradabilitatea unei substanțe chimice este capacitatea să de a fi transformată datorită acțiunii biologice a unor
microorganisme. Astfel de microorganisme sunt în principal bacteriile, care folosesc deșeurile vegetale și animale pentru a se
hrăni și înmulți.
Moleculele organice complicate își pierd identitatea în procesul de biodegradare, fiind transformate în molecule mai simple și
nepericuloase pentru mediu, fie în prezența oxigenului, prin oxidare (biodegradare aerobica), fie în absența acestuia, prin
reducere (biodegradare anaerobica). Transformarea poate merge până la bioxid de carbon, metan și apă.
Din compoziția detergenților numai surfactantii și componentele organice de condiționare pot suferi transformări prin
biodegradare.
Primul pas în procesul de biodegradare a surfactantilor este biodegradarea primară, care conduce invariabil la pierderea
proprietăților superficiale, substanțe intermediare rezultate purtând denumirea de metaboliti. Dacă biodegradarea primară are
loc rapid, se consideră că surfactantul nu se acumulează în mediu. Reacțiile biologice continuă, astfel încât metabolitii se
transformă, până la descompunere totală în apă, bioxid de carbon și săruri minerale.
În procesul de biodegradare a substanțelor organice, deci și a surfactantilor, se operează cu următoarele concepte:
-Biodegradare primară - pierderea identității structurale (în cazul surfactantilor a tensiunii superficiale, ceea ce în cazul concret
înseamnă pierderea capacității de spumare).
-Biodegradare ușoară - biodegradare maximă obținută în condiții de testare în laborator: 90% pentru surfactantii anionici și
80% pentru cei neionici, ceea ce se consideră a fi similar cu biodegradare completă în mediu.
-Biodegradare inerentă - biodegradare potențială sau probabilitatea de a fi biodegradabil, ceea ce înseamnă biodegradare peste
20% și sub nivelul maxim (90% pentru surfactantii anionici și 80% pentru neionici).
-Biodegradare ultima - transformarea prin biodegradare până la apă, bioxid de carbon și săruri minerale, adică mineralizare
completă.
03
SĂPUNURILE
Săpunurile sunt săruri cu diferite metale (sodiu, potasiu și
altele) ale acizilor grași cu cel puțin opt atomi de carbon în
moleculă. Puterea de spălare se datorează faptului că
moleculele de săpun aderă cu ușurință atât la moleculele
nepolare (de exemplu ulei și grăsimi) cât și la moleculele
polare (de exemplu apă).
Exemple de săpunuri: stearatul de sodiu, CH3-(CH2)16-
COONa şi palmitatul de sodiu, CH3-(CH2)14-COONa, sunt
săpunuri solide; sărurile de potasiu, K ale aceloraşi acizi
graşi sunt săpunuri moi; săpunurile medicinale conţin şi
substanţe antiseptice.
 Materii prime
Pentru fabiricarea săpunului pot
servi grăsimile cele mai
diverse. Grăsimile solide, bogate în acizi saturați; cum sunt seul
de bou sau de oaie, grăsimile de cocos sau palmieri și grăsimile
hidrogenate dau săpunuri tari; grăsimile lichide dau săpunuri cu
atât mai moi, cu cât au un conținut mai mare de acizi nesaturați.
Un conținut prea mare de acid stearic (C18) micșoreaza
solubilitatea și puterea de spumegare. Pe când, acidul lauric
(C12) dă naștere unui săpun ce spumegă abundent, de aceea, în
săpunurile bune, se adaugă grăsimi de cocos sau de palmier,
bogate în acest acid.

MOD DE FUNCŢIONARE

Într-un lichid, cum ar fi apa, moleculele sunt legate între ele prin forta
de atracție puternice. Moleculele de la suprafață sunt atrase spre
interior, ceea ce face suprafața lichidului să fie curbată. Acest efect,
numit tensiune superficială se observă clar la picurii aproape sferici de
apa.
Tensiunea superficială împiedică apa să fie un agent de curățare
eficient. Când apa intră în contact de exemplu cu o murdărie de pe un
material, moleculele de apa tind să se lege între ele mai de grabă decât
să se lege de murdărie.

Anionii R-COO sunt alcătuiți dintr-o catenă R- lungă nepolară, coadă,

care are la una din extremități o grupă polară, -COO grupă de cap sau,
pe scurt, cap.
Aceşti anioni R-COO posedă un caracter dublu, polar şi nepolar, care le asigură capacitatea de
spălare. Cele două părți componente ale anionului pot fi caracterizate astfel:
- partea catenă (radical hidrocarbonat), nepolară, care constituie coada este hidrofobă (care
respinge apa); ea poate să pătrundă în picăturile foarte mici de grăsime (şi în murdărie) sau
să le înconjoare izolându-le,
- capul polar, grupa funcțională -COO este hidrofilä (care iubeşte apa) şi rămâne la suprafaţa
lor. Săpunul formează un ansamblu care este: printr-o parte a sa solubil în apă, (datorită
legăturilor de hidrogen) şi prin alta se poate amesteca sau chiar este solubilă în grăsimi. În
acest fel, apa cu săpun adună şi izolează grăsimile (şi murdǎria) din apă şi de pe suporturile
solide murdare
 OBȚINEREA

Săpunurile se obțin prin reacții ale grăsimilor, precum seul, uleiul de cocos și uleiul de palmier, cu o substanta
alcalină, precum soda caustică sau potasa caustică. Procesul chimic care are loc se numeste saponificare.
Grăsimile se amestecă cu o soluție concentrată de hidroxid de sodiu (sodă caustică); amestecul se fierbe la foc
mic şi după un timp se adaugă sare de bucătărie (clorură de sodiu). Solidul obținut prin răcire este săpunul.

Într-o instalație modernă de fabricare a săpunului, materialele sunt amestecate și apoi încălzite sub presiune la
aproximativ 130 grade C. Reacția produce săpun și glicerină. Săpunurile se obțin prin hidroliza alcalină a
grăsimilor. Aceștia se împart în trei categorii:

§ săpunuri de sodiu, din acizii carboxilici grași saturați , care sunt solide și solubile în apă, sapunurile ce provin din
acizi grași nesaturați sunt semilichide sau semisolide și sunt solubile în apă;
§ săpunuri de potasiu, care sunt lichide și solubile în apă;
§ săpunuri de aluminiu, mangan, calciu, bariu, care sunt solide și insolubile în apă, se folosesc pentru obtinerea
vaselinei.

 PROPRIETĂȚILE FIZICE

Puterea de spălare este dată de natura acidului gras și de natura ionului

metalic. În apele dure (care conțin săruri solubile de Ca și Mg), săpunurile
de Na și K se transformă, parțial, în săruri de Ca și Mg ale acizilor grași,
greu solubile care micșorează capacitatea de spălare.
Pentru a evita acest inconvenient, se elimină ionii de calciu şi magneziu
conținuți în apă, prin precipitarea lor cu ajutorul unor substanțe, care se
adaugă înainte de folosirea săpunului. De exemplu, atunci când se spală
rufe foarte murdare sau pătate cu grăsimi, se adugă sodă de rufe
(carbonat de sodiu, Na2CO3) în apa de spălare (precipită carbonații de
calciu şi de magneziu) şi abia apoi săpun.
MULŢUMIM DE
VIZIONARE!