Lipide

Lipidele reprezintă o clasă de compuşi biochimici macromoleculari, cu

structură eterogenă; Spre deosebire de glucide şi protide, lipidele nu sunt solubile în
apă sau soluţii saline, fiind solubile în solvenţi organici (eter de petrol, acetonă, eter
etilic etc.)
Răspândire
Unele lipide se găsesc în proporţie mai mare în regnul vegetal, iar altele în
regnul animal, fiind componente indispensabile celulelor.
Lipidele le găsim în natură în stare liberă, acumulate în seminţe, fructe,
cloroplaste etc., sau asociate cu proteinele şi glucidele, sub formă de lipoproteine sau
glicolipide prezente în membrane, mitocondrii, alţi constituenţi celulari.
Conţinutul în lipide variază mult cu specia şi soiul; bogate în lipide sunt:
nucile, alunele, susanul, migdalele, măslinele arahidele, ricinul.
Rol în organism
Lipidele au un important rol structural, fiind prezente în toate organele şi
ţesuturile: intră în structura membranelor celulare, cloroplastelor, mitocondriilor etc.
Lipidele intervin în transportul membranar (permeabilitatea celulară) al
compuşilor liposolubili: vitaminele A, D, K, E, F, unii pigmenţi, steroli etc.
Lipidele au un important rol energetic; sunt considerate rezerve concentrate de
energie, având valoare calorică mai mare decât a glucidelor şi protidelor.
Pentru animale, lipidele au şi rol de susţinere a unor organe interne: rinichi,
splină, inimă etc.
Nu în ultimul rând trebuie să pomenim rolul lor protector: termic, mecanic şi
hidric.

1
 Compoziţie chimică
Din punct de vedere chimic, lipidele conţin C, H, O şi mai rar N, P sau S.
Majoritatea sunt esteri naturali ai alcoolilor cu acizii graşi. Lipidele pot fi combinate
cu glucidele, proteinele, aminoalcoolii, acidul fosforic etc.
Clasificare
După provenienţa lor lipidele sunt de natură vegetală sau de natură animală.
După localizare şi rol în organism lipidele sunt de rezervă (surse energetice,
uneori având rol de protecţie termică sau mecanică.) sau de constituţie (intră în
structura principalilor constituenţi celulari) .
Clasificarea lipidelor se poate face şi după compoziţia lor chimică, în lipide
simple şi lipide complexe. Cele simple conţin doar C, H şi O, iar cele complexe au în
plus N, P sau S.
Lipidele simple pot fi clasificate după natura alcoolului în:
- gliceride – esteri ai glicerolului cu acizii graşi;
- ceride – esteri ai monoalcoolilor superiori cu acizii graşi;
- etolidele – esteri intermoleculari ai hidroxiacizilor graşi;
- steride – esteri ai sterolilor cu acizii graşi.
Lipidele complexe pot fi clasificate după natura alcoolului şi după prezenţa în
moleculă de N, P sau S.
Exemple:
- fosfatide (conţin P);
- sufatide (conţin S);
- sfingolipide (conţin sfingozină).
În structura lipidelor intră două componente principale: acizii graşi şi alcoolii.

Acizi graşi din constituţia lipidelor

Acizii graşi din structura lipidelor au în molecula lor o grupare carboxil
(-COOH) şi o catenă hidrocarbonată cu număr par de atomi de carbon (4-30),
saturată sau nesaturată, mai rar cu ramificaţii, cicluri, grupări hidroxil sau ceto.

2
 Rar, au fost identificate şi lipide cu acizi graşi saturaţi, cu număr impar de
atomi de carbon (3-23).

Clasificare
Clasificarea se poate face după natura radicalului hidrocarbonat legat la
gruparea carboxil:
- acizi graşi saturaţi - cu catenă liniară;
- cu catenă ramificată;
- acizi graşi nesaturaţi - cu o dublă legătură;
- cu mai multe duble legături;
- hidroxiacizi graşi - saturaţi;
- nesaturaţi;
- acizi graşi ciclici.
Lungimea catenei şi gradul de saturare determină valoarea biologică a
lipidelor.
1. Acizi graşi saturaţi
Acizii graşi saturaţi au formula generală: CnH2nO2 sau CH3-(CH2)n-COOH. Ei
pot avea catenă liniară sau ramificată.
Exemple:
a) acizi graşi saturaţi liniari:
- acid butiric (C4)  CH3-(CH2)2-COOH;
- acid palmitic (C16)  CH3-(CH2)14-COOH;
- acid stearic (C18)  CH3-(CH2)16-COOH.
b) acizi graşi saturaţi cu catenă ramificată:
- acid izibutiric (C4)  H3C
CH-COOH;
H3C

- acid izovalerianic (C5)  H3C

CH-CH2-COOH.
H3C

3
 2. Acizi graşi nesaturaţi
Aceşti acizi graşi pot avea în moleculă una sau mai multe duble legături.
Prezenţa dublei legături se indică prin litera delta () însoţită de numărul atomului de
carbon la care apare dubla legătură (numerotarea începe de la carbonul din gruparea
carboxil). Se utilizează şi notarea cu literele alfabetului grecesc, în sensul că primul
atom de carbon de lângă gruparea carboxil este  următorii fiind ,  etc.
Exemple:
- acid oleic (C18 9)  CH3-(CH2)7-CH=CH-(CH2)7-COOH;
- acid linoleic (C18 9,12)  CH3-(CH2)3-(CH2-CH=CH)2 -(CH2)7-COOH;
- acid linolenic (C18 9,12,15)  CH3-(CH2-CH=CH)3 -(CH2)7-COOH;
- acid arahidonic (C20 5,8,11,14)  CH3-(CH2)3-(CH2-CH=CH)4-(CH2)3-COOH.
Unii acizi graşi nesaturaţi, cu mai mult duble legături sunt sintetizaţi doar de
plante, având rol important în nutriţia animală. Sunt numiţi acizi graşi esenţiali
(AGE) şi intră în grupul vitaminelor F. Ei sunt acidul linoleic şi acidul linolenic.
Deoarece acidul arahidonic este biosintetizat de organismul animal (în special de
ierbivore) din acid linoleic şi linolenic, o carenţă în cei doi acizi graşi, va duce şi la o
carenţă de acid arahidonic. Ca urmare, îl putem include şi pe acesta în grupul acizilor
graşi esenţiali. Acizii graşi esenţiali participă la formarea membranelor celulare, la
metabolismul mitocondrial, stimulează procesele de creştere la mamifere, previn
apariţia dermatitelor, participă la menţinerea în limite normale a concentraţiei de
colesterol în sânge etc.

Proprietăţi chimice ale acizilor graşi

1. Adiţia de hidrogen sau halogen
Acizii graşi nesaturaţi pot adiţiona la dublele legături hidrogen sau halogeni.
a) Hidrogenarea
Adiţia de hidrogen are loc în prezenţa catalizatorilor solizi (Pt, Pd),
determinând transformarea acizilor graşi nesaturaţi în acizi graşi saturaţi. În acest
mod, se pot transforma uleiurile vegetale în grăsimi solide (procedeu folosit la
obţinerea margarinei).
4
 Pt, Pd
CH3-(CH2)7-CH=CH-(CH2)7-COOH + H2 CH3-(CH2)16-COOH
acid oleic acid stearic
b) Halogenarea
Adiţia de clor, brom sau iod la dublele legături serveşte la stabilirea numărului
de duble legături în moleculă.
CH3-(CH2)7-CH=CH-(CH2)7-COOH + Br2  CH3-(CH2)7-CH-CH-(CH2)7-COOH
Br Br
acid oleic acid dibromstearic

2. Formarea săpunurilor
În reacţie cu hidroxizii alcalini, acizii graşi formează săpunuri (săruri de sodiu
sau potasiu ale aciziilor graşi).
CH3-(CH2)16-COOH + NaOH  CH3-(CH2)16-COO-Na+ + H2O
acid stearic stearat de sodiu
Săpunurile au acţiune detergentă, adică scad tensiunea superficială dintre faza
apoasă şi faza grasă. Ele emulsionează grăsimile ( emulsia este un sistem eterogen în
care faza grasă este dispersată sub formă de picături fine în faza apoasă).
Sărurile de sodiu şi potasiu ale acizilor graşi sunt solubile, iar cele de calciu şi
magneziu nu. De aceea, apele dure scad capacitatea de spălare a săpunurilor. Ionii de
calciu şi magneziu din apele dure duc la precipitarea săpunului.
2 R-COO-Na+ + Ca2+  (R-COO)2Ca  + 2 Na+

Alcooli din constituţia lipidelor

Alcooli prezenţi în structura lipidelor pot fi aciclici sau ciclici, mono- sau
polihidroxilici, saturaţi sau nesaturaţi, cu sau fără azot etc.

1. Alcooli aciclici, saturaţi, polihidroxilici, fără azot

Cel mai important din aces grup este glicerolul (propantriol sau glicerină). El
este componentul principal al gliceridelor şi al multor lipide complexe. Glicerolul
este un lichid vâscos, cu gust dulce, higroscopic, uşor solubil în apă.

5
 Proprietăţile lui chimice sunt cele specifice grupărilor hidroxil vecine:
- prin oxidare blândă se formează trioze: aldehidă glicerică şi
dihidroxiacetonă.
CH2-OH 2[O] CHO CH2-OH
2 CH-OH H-C-OH + C=O
CH2-OH -2 H2O CH2-OH CH2-OH
glicerol aldehidă glicerică dihidroxiacetonă.
- la încălzire se transformă în acroleină, o aldehidă toxică, cu miros înţepător
şi acţiune lacrimogenă.
CH2-OH t C CH2 izomerie CH2
CH-OH C C-H
CH2-OH -2 H2O CH-OH CHO
glicerol enol acroleină
- în reacţie cu acizii organici, iau naştere esteri, care pot fi mono-, di- sau
triacilgliceroli, în funcţie de numărul grupărilor hidroxil esterificate.
CH2-OH 3 HOOC-R CH2-O-CO-R
CH-OH CH-O-CO-R
CH2-OH -3 H2O CH2-O-CO-R
glicerol triacilglicerol
2. Alcooli aciclici, cu azot (aminoalcooli)
Cei mai importanţi sunt: colamina, colina, sfingozina şi fitosfingozina deoarece
participă la formarea lipidelor complexe.

a) Colamina (etanolamina)
Colamina este cel mai răspândit aminoalcool; se dizolvă în apă formând o
structură de amfiion.
H2N-CH2-CH2-OH + HOH [H3N+-CH2-CH2-OH]HO-
Soluţia rezultată are caracter bazic, deoarece prin disociere, pune în libertate
ioni hidroxil.
Colamina intră în structura colaminfosfolipidelor (cefaline).

6
 b) Colina
Colina se obţine prin metilarea etanolaminei şi intră în structura
colinfosfolipidelor (lecitine).
metilare
H2N-(CH2)2-OH HO-(CH2)2-+N(CH3)3
colamină colină
În soluţie apoasă colina este complet disociată.
HO-(CH2)2-+N(CH3)3]HO- HO-(CH2)2-N(CH3)3]+ + HO-

c) Sfingozina
Sfingozina este un aminoalcool nesaturat, cu 18 atomi de carbon în moleculă,
caracteristic lipidelor complexe din sistemul nervos, ciuperci, polen etc.
CH3-(CH2)12-CH=CH-CH-CH-CH2-OH.
OH NH2
d) Fitosfingozina
Prin adiţia unei molecule de apă, la dubla legătură din sfingozină, se obţine
fitosfingozina, aminoalcool specific regnului vegetal.
Sfingozină HOH
CH3-(CH2)12-CH2-CH-CH-CH-CH2-OH.
OH OH NH2
4. Alcooli policiclici monohidroxilici
Sterolii sunt alcooli superiori, cu structură policiclică, ce au la bază
hidrocarbura steran şi pe care îi găsim în constituţia steridelor.

steran

Ciclurile din nucleu se notează de la A la D, iar atomii de carbon din cicluri de

la 1 la 17. În poziţiile 10, 13 şi 17, atomii de hidrogen sunt înlocuiţi cu radicali,
notaţi: R, R` şi R``. R şi R` sunt, în general, radicali metil, iar R`` este o catenă
laterală, mai lungă (8-10 atomi de carbon). La C3, apare o grupare hidroxil, care dă

7
sterolilor caracter de alcooli secundari. Ciclurile şi catena laterală de la C17 pot fi
complet saturate sau pot conţine 1-3 duble legături.
Sterolii se găsesc liberi în natură sau esterificaţi la hidroxilul de la C 3 cu acizi
graşi, formând steride.
După provenienţa lor, sterolii se clasifică în trei grupe: fitosteroli, micosteroli
şi zoosteroli.
a) Fitosteroli
Fitosterolii sunt specifici regnului vegetal; apar în cantitate mare, în plantele
superioare (seminţele plantelor oleaginoase şi cereale), dar au fost identificaţi şi în
plantele inferioare (alge).
Fitosterolii au 29 atomi de carbon în moleculă; cei mai importanţi din punct de
vedere biochimic sunt: sitosterolul şi stigmasterolul, deoarece intră în structura
hormonilor steroizi şi a vitaminelor D (sitosterolul este precursor pentru D5, iar
stigmasterolul pentru D6).

C2H5 sitosterol

HO

C2H5 stigmasterol

HO

b) Micostroli
Micosterolii sunt specifici ciupercilor, drojdiilor şi bacteriilor; au în moleculă
28 atomi de carbon. Cel mai important este ergosterolul deoarece este provitamina
vitaminei D2.

8
 ergosterol

HO
c) Zoosteroli
Zoostrolii sunt specifici regnului animal; au 27 atomi de carbon în moleculă.
Cel mai important este colesterolul, pe care îl găsim în toate ţesuturile; apare
mai mult în calculii biliari, în glandele suprarenale, în membranele celulare, iar sub
formă de lipoproteine în plasma sanguină. Deşi de origine animală, colesterolul a fost
identificat şi în plante.

colesterol

HO
Rolul biochimic al colesterolului
Cele mai importante roluri ale colesterolului sunt următoarele:
- component al steridelor, unde îl găsim esterificat cu acizii graşi, dar îl găsim
şi în stare liberă ca alcool;
- antihemolitic, exercitând acţiune de protecţie a globulelor goşii, împotriva
unor substanţe hemolitice (lizolecitine);
- antitoxic, deoarece se poate opune acţiunii toxice a unor substanţe (toxine
bacteriene);
- intervine în permeabilitatea celulară, fiind component al membranelor
celulare;
- participă la conductibilitatea nervoasă intrând în compoziţia tecilor de
mielină ale nervilor;
- intervine în procese de imunizare;

9
 - participă la absorbţia şi transportul acizilor graşi;
- este precursor în biosinteza unor molecule cu mare importanţă pentru
organism: acizi biliari, hormoni sexuali, hormoni corticosuprarenali, vitamina D3
(antirahitică).
În unele afecţiuni metabolice, colesterolul nu este integral metabolizat şi se
poate depune pe pereţii interiori ai vaselor de sânge, formând ateroscleroza, sau se
depune în vezica biliară şi ficat, formând calculii biliari şi hepatici.

Lipide simple
Lipidele simple conţin doar C, H, O şi sunt esteri ai acizilor graşi cu diferiţi
alcooli. Ele pot fi clasificate în funcţie de natura alcoolului din structură în: gliceride,
ceride, etolide şi steride.
Gliceride (acilgliceroli sau grăsimi neutre)
Gliceridele sunt esteri naturali ai glicerolului cu acizii graşi. Aceste lipide
simple sunt cele mai răspândite lipide, având rol biochimic şi fiziologic important;
apar atât în regnul vegetal (predomină în seminţe şi fructe) cât şi în regnul animal
(predomină în ţesutul adipos).
Clasificare
După numărul grupărilor hidroxil esterificate în moleculă gliceridele se
clasifică în: mono, di şi trigliceride.
CH2-O-CO-R CH2-O-CO-R CH2-O-CO-R
CH-OH CH-O-CO-R` CH-O-CO-R`
CH2-OH CH2-OH CH2-O-CO-R``
monogliceridă digliceridă trigliceridă
După felul acizilor graşi din moleculă gliceridele pot fi: simple (esteri ai unui
singur acid) sau mixte (esteri cu diferiţi acizi graşi).
CH2-O-CO-(CH2)14-CH3 CH2-O-CO-(CH2)14-CH3
CH-O-CO-(CH2)14-CH3 CH-O-CO-(CH2)16-CH3
CH2-O-CO-(CH2)14-CH3 CH2-O-CO-(CH2)7-CH=CH-(CH2)7-CH3
tripalmitină palmitoilstearoiloleină

10
Proprietăţi fizice ale gliceridelor
Cele mai importante proprităţi fizice ale gliceridelor sunt următoarele:
- pot fi substanţe lichide, semisolide sau solide (cele solide predomină în
regnul animal şi conţin mai ales acizi graşi saturaţi iar cele lichide
predomină în regnul vegetal şi conţin mai ales acizi graşi nesaturaţi);
- sunt substanţe insolubile în apă, greu solubile în alcool şi uşor solubile în
alţi solvenţi organici;
- sunt substanţe incolore şi fără gust, în stare proaspătă iar păstrate
necorespunzător râncezesc, căpătând miros şi gust neplăcut;
- sunt solvenţi pentru vitaminele liposolubile, pentru unii hormoni şi
pigmenţi;
- nu au puncte de topire şi fierbere fixe, prezentând intervale de temperatură
pentru topire sau fierbere, deoarece în natură apar ca amestecuri de gliceride
(punctele de fierbere şi topire depind de tipul şi proporţia acizilor graşi
componenţi);
În funcţie de punctul de topire, putem clasifica gliceridele în:
- uleiuri – lichide la temperatura camerei;
- grăsimi şi unturi – cu p.t. (20-30) C;
- seuri – cu p.t. peste 35 C.

Proprietăţi chimice ale gliceridelor

1. Hidroliza
Hidroliza gliceridelor poate fi: acidă, bazică sau enzimatică.
a) Hidroliza acidă
Hidroliza acidă duce la formare de glicerol şi acizi graşi.
CH2-O-CO-R1 + 3(H-OH) CH2-OH R1-COOH
CH-O-CO-R2 CH-OH + R2-COOH
CH2-O-CO-R3 (H+) CH2-OH R3-COOH
triacilglicerol glicerol acizi graşi

11
 Cantitatea în miligrame de hidroxid de potasiu, care neutralizează acizii
graşi eliberaţi prin hidroliză dintr-un gram de gliceridă, se numeşte indice de
aciditate (Ia); ne dă informaţii despre gradul de prospeţime al unei grăsimi.

b) Hidroliza alcalină
În prezenţa hidroxizilor alcalini (NaOH, KOH), la cald gliceridele hidrolizează
ireversibil, formând glicerol şi săruri ale acizilor graşi constituenţi, numite săpunuri.
Acest tip de reacţie se numeşte saponificare.
CH2-O-CO-R1 + 3KOH CH2-OH R1-COOK
CH-O-CO-R2 CH-OH + R2-COOK
CH2-O-CO-R3 t C CH2-OH R3-COOK
triacilglicerol glicerol săpunuri
Cantitatea în miligrame de hidroxid de potasiu necesară saponificării unui
gram de gliceridă se numeşte indice de saponificare (Is); serveşte pentru
caracterizarea uleiurilor şi grăsimilor din punct de vedere al conţinutului în acizi graşi
şi al maselor lor moleculare.

c)Hidroliza enzimatică
Hidroliza enzimatică se face sub acţiunea lipazelor. În intestinul subţire,
lipazele degradează gliceridele provenite din hrană. Lipazele apar şi în diferite organe
ale plantelor unde înlesnesc eliberarea de glicerol şi acizi graşi, pe care planta îi
utilizează în diferite procese metabolice.

CH2-O-CO-R1 + 3(H-OH) CH2-OH R1-COOH

CH-O-CO-R2 CH-OH + R2-COOH
CH2-O-CO-R3 lipaze CH2-OH R3-COOH
triacilglicerol glicerol acizi graşi

12
 2. Adiţia
Gliceridele pot adiţiona la dublele legături din acizii graşi nesaturaţi hidrogen
sau halogeni.
a)Hidrogenarea
Prin adiţie de hidrogen se obţin gliceride saturate, de consistenţă solidă. Se
modifică gustul, mirosul şi culoarea. Reacţia are loc la 200 C, în prezenţa
catalizatorilor solizi (Ni, Pt, Pd) şi este utilizată pentru obţinerea margarină, din
uleiuri vegetale şi unele grăsimi animale. Deoarece prin hidrogenare vitaminele
liposolubile (A, D, E) sunt distruse, este indicată adăugarea acestora în margarină
după hidrogenare.
Exemplu: trioleina, trigliceridă vegetală de consistenţă lichidă, prin
hidrogenare se transformă în tristearină, solidă.
CH2-O-CO-(CH2)7-CH=CH-(CH2)7-CH3 CH2-O-CO-(CH2)16-CH3
CH-O-CO-(CH2)7-CH=CH-(CH2)7-CH3 3 H2 CH-O-CO-(CH2)16-CH3
CH2-O-CO-(CH2)7-CH=CH-(CH2)7-CH3 cat. CH2-O-CO-(CH2)16-CH3
trioleină tristearină
b)Halogenarea
Se poate face adiţia de clor, brom sau iod la dublele legături ale acizilor graşi
nesaturaţi din gliceride.
Exemplu: I I
CH2-O-CO-(CH2)7-CH=CH-(CH2)7-CH3 CH2-O-CO-(CH2)7-CH-CH-(CH2)7-CH3
I I
CH-O-CO-(CH2)7-CH=CH-(CH2)7-CH3 3 I2 CH-O-CO-(CH2)7-CH-CH-(CH2)7-CH3
I I
CH2-O-CO-(CH2)7-CH=CH-(CH2)7-CH3 CH2-O-CO-(CH2)7-CH-CH-(CH2)7-CH3
trioleină hexaiodotristearină
Gradul de nesaturare al unei gliceride se exprimă prin indicele de iod (Ii).
Indicele de iod reprezintă cantitatea în grame de iod, care se adiţionează la o sută
grame gliceridă. Acesta variază cu numărul dublelor legături din acizii graşi din
gliceridă.

13
 Uleiurile cu Ii  120 polimerizează uşor şi se usucă repede; sunt sicative (ex:
ulei de in Ii170-190).
Uleiurile cu Ii  95 sunt nesicative (ex: ulei de măsline Ii79-88);
Uleiurile cu Ii (95-120) sunt semisicative (ex: ulei de bumbac, muştar,
rapiţă); ele pot deveni sicative prin fierbere cu oxidanţi.
Grăsimile animale au Ii  decât uleiurile vegetale nesicative.

Lipide complexe
Majoritatea lipidelor complexe sunt esteri ai acizilor graşi cu alcooli (ex:
glicerol), care mai pot conţine: acid fosforic, aminoalcooli, aminoacizi, glucide, acid
sulfuric, alţi compuşi. Din acest motiv, lipidele complexe conţin pe lângă C, H, O şi
P, N, S.
Aceste tipuri de lipide sunt lipide de constituţie; le găsim în structura
membranelor celulare, în cloroplaste şi mitocondrii, în reticulul endoplasmatic. Ele
apar fie libere, fie asociate cu proteinele în complexe lipoproteice având rol
biochimic şi fiziologic important.
După compoziţia lor chimică lipidele complexe pot fi clasificate în:
glicerofosfolipide, gliceroaminofosfolipide, sfingolipide etc.

1. Acizi fosfatidici
Acizii fosfatidici sunt cele mai simple lipide complexe. Se consideră că fac
trecerea de la gliceride la lipide complexe. Ele fac parte din grupul
glicerofosfolipidelor. La hidroliză pun în libertate: glicerol, acizi graşi şi acid
fosforic.
Exemple:
CH2-O-CO-R CH2-O-CO-R
CH-O-CO-R` CH-O-PO3H2
CH2-O-PO3H2 CH2-O-CO-R`
acid -monofosfatidic acid -monofasfatidic

14
 Acizii fosfatidici apar în plante în stare liberă, sau sub formă de săruri de Ca,
Mg sau K. Prin combinarea lor cu: alcooli, aminoalcooli, aminoacizi, se formează
alte lipide complexe.
2. Lecitine
Lecitinele se formează din acizi fosfatidici, prin esterificarea restului de acid
fosforic cu hidroxilul alcoolic al colinei. În general, conţin un acid gras saturat, care
esterifică hidroxilul de la carbonul primar al glicerolului şi unul nesaturat, care
esterifică hidroxilul de la carbonul secundar.
` CH2-O-CO-R
acizi graşi
 CH-O-CO-R` lecitină
O
 CH2-O-P-O-(CH2)2-+N(CH3)3
O-

glicerol acid fosforic colină

Datorită structurii lor, lecitinele din membranele celulare intervin în
permeabilitatea membranară.
Sub acţiunea unor enzime, numite lecitinaze, sunt eliberate treptat toate
componentele.
La hidroliză parţială, în prezenţa lecitinazei A, se eliberează acidul gras
nesaturat, formându-se lizolecitină.
CH2-O-CO-R

CH-OH + R`-COOH
O lizolecitină
CH2-O-P-O-(CH2)2-+N(CH3)3
O-
Lecitinaza A se găseşte în veninul: şerpilor, scorpionilor, viperelor.
Lizoderivaţii formaţi au acţiune hemolitică puternică determinând distrugerea

15
hematiilor; efectul lor este atenuat de alcooli şi înlăturat de serul antiviperic, deoarece
acesta conţine o enzimă care distruge lizolecitinele.
3. Cefaline
Cefalinele apar în toate ţesuturile, dar mai ales în ţesutul nervos; le găsim
asociate cu lecitinele.
Cefalinele se deosebesc de lecitine prin aminoalcoolul care esterifică gruparea
fosfat: în loc de colină avem colamină.
CH2-O-CO-R
acizi graşi
CH-O-CO-R`
O cefalină
CH2-O-P-O-(CH2)2-+NH3
O-

glicerol acid fosforic colamină

4. Serinfosfolipide
În serinfosfolipide gruparea fosfat este esterificată cu aminoacidul serină.
Aceste lipide se găsesc în cantitate mare, în ţesutul nervos, unde însoţesc lecitinele şi
cefalinele, alături de care formează “fracţiunea cefalinică”.
CH2-O-CO-R
acizi graşi
CH-O-CO-R`
O serinfosfolipidă
CH2-O-P-O-CH2-CH-COO-
O- +
NH3

glicerol acid fosforic serină

Serinfosfolipidele au rol biochimic important deoarece măresc permeabilitatea
celulară şi funcţionează ca donori de acid fosforic în metabolismul intermediar.

16