Trombocitele

Trombocitele, plachetele sau plăcuţele sangvine, sunt cele mai mici elemente
figurate ale sângelui, măsurând 2-3 microni în diametru (fig. 136). Privite din
faţă sunt ovale, iar din profil, biconvexe (ca un fus). Au viaţă scurtă (3-5 zile).
Numărul lor variază între un ml de sânge, în funcţie de specie: la cal 200-
900.000; la bou 260-700.000; la oaie 170-980.000; la capră 300-1.020.000; la
porc 130-450.000; la câine 190-577.000; la iepure 125-250.000. La om numărul
lor variază între 150-400.000, iar la păsări între 22-41.000. Trombocitul nu
poate fi considerat o celulă. El reprezintă un fragment din citoplasma unor
globule albe.

Hemostaza fiziologică - Coagularea sângelui

Trombocitele au rol important în coagularea sângelui.

Acest fenomen se produce numai în momentul în care un vas sangvin este
lezionat (înţepat, secţionat) sau când sângele scos din organism, este lăsat să stea
liniştit într-un pahar sau eprubetă. Mecanismul coagulării este foarte complex, şi
mai ales complicat, coagularea sângelui desfăşurându-se în patru etape:
Ÿ formarea tromboplastinei;
Ÿ formarea trombinei;
Ÿ formarea fibrinei;
Ÿ retracţia cheagului.
1. În momentul în care s-a produs ruptura unui vas sangvin, trombocitele,
foarte fragile, cum se ating de marginile vasului rupt, se distrug şi în prezenţa
sărurilor de calciu transformă tromboplastinogenul din plasmă în tromboplastină.
2. Tromboplastina astfel formată acţionează, în prezenţa calciului, asupra
protrombinei şi astfel ia naştere trombina.
3. Sub acţiunea trombinei asupra fibrinogenului se formează fibrina şi astfel
ia naştere cheagul.
Cheagul format se strânge cu timpul (se retractă).
Viteza cu care se face coagularea sângelui se numeşte viteză (timp) de
coagulare. Ea diferă de la specie la specie în condiţii fiziologice.
 SISTEMUL LIMFATIC

Formaţiunile limfatice (capilare, vase, limfonoduri), reprezintă în totalitatea

lor sistemul limfatic.
Capilarele limfatice iau naştere în intimitatea ţesuturilor, la nivelul la care
acestea sunt scăldate de lichidul interstiţial (dintre celule). Originea lor este în
ţesutul conjunctiv lax. De aici, capilarele se unesc prin confluenţă şi iau naştere
venule limfatice, apoi vase din ce în ce mai mari, care aduc limfa în cele două
vase colectoare mari: canalul toracic şi vena limfatică, care se varsă la rândul
lor în v. cavă cranială.
Pe traiectul vaselor limfatice se găsesc formaţiuni nodulare de diferite forme
şi dimensiuni în care intră vase (aferente), care aduc limfa şi din care pleacă alte
vase (eferente), care transportă limfa mai departe. Aceste formaţiuni se numesc
limfonoduri sau noduri limfatice. La fiecare limfonod se poate deosebi o
înfundătură numită hil, prin care la toate mamiferele, cu excepţia porcului ies
vasele eferente din interiorul limfonodului; vasele aferente intră prin orice punct
de pe suprafaţa limfonodului. Sistemul circulator limfatic este deosebit de
important. El transportă apa de rezervă din ţesuturile conjunctive în circulaţia
venoasă şi conduce elementele figurate albe (limfocite şi mononucleare) care iau
naştere în limfonoduri, prin tot organismul.

Vasele limfatice colectoare

Canalul toracic colectează limfa din tot corpul, cu excepţia membrului

toracic drept şi a jumătăţii drepte a capului, gâtului şi toracelui.
Vena limfatică sau marea venă limfatică dreaptă colectează limfa din restul
corpului.
Ÿ Ambele vase limfatice mari se varsă în v. cavă cranială prin diferite vene.
Ÿ Aceeaşi organizare se observă şi la om.
Ÿ Encefalul, cordul şi măduva oaselor sunt lipsite de vase limfatice.

Limfonodurile sunt formaţiuni limfoide de diferite forme şi mărimi, de

culoare care poate trece de la alb prin alb-gălbui, cenuşiu, uneori roz, până la o
nuanţă închisă, spre roşu negricios.