Sistemul

circulator
limfatic
 Sistemul limfatic este parte a sistemului circulator, care cuprinde o rețea de vase
limfatice care transportă un lichid clar numit limfă , direcțional spre inimă. Sistemul limfatic a
fost descris pentru prima dată în secolul al XVII-lea, în mod independent de către Olaus Rudbeck
și Thomas Bartholin. Spre deosebire de sistemul cardiovascular sistemul limfatic nu este un
sistem închis. Sistemul circulator uman procesează o medie de 20 de litri de sânge pe zi prin
filtrare capilară, prin care se elimină plasma, rămânând celulele sanguine. Aproximativ 17 litri
din plasma filtrată sunt reabsorbiți direct în vasele de sânge, în timp ce restul de 3 litri rămân în
lichidul interstițial. Una dintre principalele funcții ale sistemului limfatic este de a asigura o cale
alternativă pentru ca acești 3 litri în plus pe zi să revină în sânge.Cealaltă funcție principală este
aceea de apărare a sistemului imunitar. Limfa este foarte asemănătoare cu plasma sanguină însă
conține limfocite și alte celule albe. Ea conține, de asemenea, produse reziduale și resturi de
celule împreună cu bacterii și proteine. Organele asociate compuse din țesut limfoid sunt
locurile de producție ale limfocitelor. Limfocitele sunt concentrate în ganglionii limfatici. Splina și
timusul sunt, de asemenea, organe limfoide ale sistemului imunitar. Amigdalele sunt organe
limfoide, care sunt de asemenea asociate cu sistemul digestiv. Țesuturile limfoide conțin
limfocite și, de asemenea, alte tipuri de celule pentru sprijin. De asemenea, sistemul include
toate structurile dedicate circulației și producerii de limfocite (componenta celulară principală a
limfei), care include, de asemenea, măduva osoasă, și țesutul limfoid asociat cu sistemul
digestiv.Sângele nu vine în contact direct cu celulele și țesuturile parenchimatoase din organism,
ci mai degrabă constituenții sângelui mai întâi părăsesc vasele microvasculare de schimb pentru
a deveni fluid interstițial, care apoi vine în contact cu celulele parenchimatoase ale corpului.
Limfa este lichidul care se formează atunci când fluidul interstițial intră în vasele limfatice inițiale
ale sistemului limfatic. Limfa este apoi deplasată de-a lungul rețelei de vase limfatice fie prin
contracțiile intrinseci ale pasajelor limfatice, fie prin compresia extrinsecă a vaselor limfatice
datorită forțelor externe exercitate de țesuturi (de exemplu, contracțiile mușchilor scheletici),
sau prin intermediul inimilor limfatice în cazul unor animale. Organizarea ganglionilor limfatici și
a drenajului urmează organizarea corpului în regiuni interne și externe; prin urmare, drenajul
limfatic al capului, membrelor și pereților cavității corpului urmează un traseu extern, iar
drenajul limfatic al toracelui, abdomenului, precum și al cavităților pelviene urmează un traseu
intern. În cele din urmă, vasele limfatice se golesc în conductele limfatice, care se varsă într-una
dintre cele două vene subclaviculare, aproape de joncțiunea lor cu venele jugulare interne.
Sistemul limfatic constă din organele limfatice, o rețea de transport alcătuită din vasele
limfatice și din limfa circulantă.Țesutul limfoid terțiar conține de obicei mult mai puține limfocite
și își asumă un rol imunitar doar atunci când a interacționat cu antigeni care au avut ca rezultat
inflamația. El realizează acest lucru importând limfocitele din sânge și limfă.Timusul și măduva
osoasă constituie principalele organe limfoide implicate în producerea și selecția clonală
precoce a țesuturilor de limfocite. Măduva osoasă e responsabilă de crearea ambelor tipuri de
celule T precum și de producția și maturizarea celulelor B. De la nivelul măduvei osoase, celulele
B se alătură imediat sistemului sangvin și merg spre organe limfoide secundare în căutarea
agenților patogeni. Celulele T, pe de altă parte, merg de la măduva osoasă către timus, unde se
pot dezvolta mai departe. Celulele T mature se alătură celulelor B în căutarea agenților
patogeni. Restul de 95% din celulele T încep un proces de apoptoză (moarte celulară
programată).Organele limfoide primare sau centrale generează limfocite din celulele
progenitoare imature.Organele limfoide secundare sau periferice care includ nodulii limfatici și
splina, conțin limfocite mature naive și inițiază un răspuns imun adaptativ. Organele limfoide
periferice sunt locurile de activare a limfocitelor de către antigen. Activarea conduce la
expansiune clonală și maturizarea afinității. Limfocitele mature recirculă între sânge și organele
limfoide periferice până când își întâlnesc antigenul specific.Țesutul limfoid secundar oferă
mediul pentru ca moleculele native, alterate sau străine (antigene), să interacționeze cu
limfocitele. Sunt exemplificate de nodulii limfatici și foliculii limfoizi din amigdale, plăcile Peyer,
splina, polipi nazali, tegument, etc care sunt asociate cu mucoasa-țesut limfoid asociat (MALT).În
peretele gastrointestinal, apendicele are o mucoasă asemănătoare cu cea a colonului, însă aici
este puternic infiltrat cu limfocite.
Un ganglion limfatic este o colecție organizată de țesut limfatic, prin care limfa trece pe
traseul său înapoi în sânge. Ganglionii limfatici sunt localizați la anumite intervale de-a lungul
sistemului limfatic. Câteva vase limfatice aferente aduc limfa, care pătrunde prin substanța
nodulilor limfatici, și este apoi drenată printr-un vas limfatic eferent. Sunt între cinci și șase sute
de ganglioni limfatici în corpul uman, dintre care mulți sunt grupați în clustere în diferite regiuni,
precum în zona axilară sau abdominală.Corpul unui nodul limfatic constă din foliculi limfoizi
aflați în partea exterioară denumită cortex. Partea interioară a nodulului este denumită măduvă,
și este înconjurată de cortex pe toată suprafața, cu excepția unei porțiuni denumită hil. Hil-ul se
prezintă ca o adâncitură pe suprafața ganglionului limfatic, făcând ca ganglionul limfatic - sferic
de felul lui - să aibă forma bobului de fasole sau ovoidă. Vasul limfatic eferent pornește direct
din nodulul limfatic de aici. Arterele și venele care irigă nodulul limfatic cu sânge intră și ies la
nivelul hilului.Există o zonă la nivelul ganglionului limfatic, denumită paracortex, care înconjoară
imediat măduva. Spre deosebire de cortex, care conține în principal celule T imature sau
timocite, paracortexul conține un amestec de celule T mature și imature. Limfocitele intră în
ganglionul limfatic prin venule endoteliale înalt specializate, care se găsesc în paracortex.Un
folicul limfatic este o colecție densă de limfocite, numărul, mărimea și configurația acestora
modificându-se în concordanță cu starea funcțională a ganglionului limfatic. De exemplu,
foliculii se extind semnificativ când întâlnesc un antigen străin. Selecția celulelor B, de asemenea
numite limfocite B, apare în centrul germinal al ganglionului limfatic.Ganglionii limfatici sunt în
mod particular mai numeroși în mediastin în torace, gât, pelvis, axilă (sub braț), regiunea
inghinală și în asociere cu vasele sangvine ale intestinelor.
Sistemul limfatic are multiple funcții interdependente:

 Este responsabil pentru eliminarea fluidului interstițial din țesuturi

 Absoarbe și transportă acizii grași și grăsimile precum chilul din sistemul digestiv
 Transportă globule albe către și de la ganglionii limfatici în oase
  Limfa transportă celulele prezentatoare de antigen, precum celule dendritice
către nodulii limfatici unde este stimulat un răspuns imun
Funcție de sistem de transport al acizilor grași
Vase limfatice numite chilifere sunt prezente în endoteliul tractului gastrointestinal,
predominant în intestinul subțire. În timp ce mulți alți nutrienți absorbiți de intestinul subțire
sunt trecuți în sistemul venos portal pentru a fi drenați pe calea venei porte în ficat pentru
procesare, grăsimile (lipidele) sunt trecute în sistemul limfatic pentru a fi transportate în
circulația sangvină prin intermediul canalului toracic. Limfa îmbogățită provenită din vasele
limfatice ale intestinului subțire este denumită chil. Nutrienții care sunt eliberați în sistemul
circulator sunt procesați de ficat, fiind traversați prin circulația lui sistemică.