SISTEMUL TEGUMENTAR

- Tegument
- Anexe (glande şi fanere)

•Tegumentul
a) Epiderm - epiteliu pluristratificat, pavimentos in contact cu mediul ambiant
b) Derm - alcătuit din fibre conjunctive (terminaţii nervoase , vase de sange,
cromatofori, glande).
c) Hipoderm - conţine celule adipoase

Tegumentul vertebratelor acvatice se caracterizează prin fenomenul de

mucogeneză; tegumentul vertebratelor terestre este dominat de keratogeneză
Keratina - proteină impermeabilă pentru apă şi gaze, insolubilă in solvenţi
organici.
• Fanere: de origine mezoblastică la vertebratele acvatice, de origine
ectoblastică la vertebratele terestre

Funcţiile tegumentului
1. Protecţie impotriva agenţilor mecanici, fizici, chimici, biologici din mediul
extern
2. Reglarea temperaturii
3. Eliminarea substanţelor nocive din organism (glande sudoripare)
4. Rezervor de substanţe nutritive (ţesut adipos)
5. Organ senzorial (receptori cutanaţi)
6. Suprafaţă respiratorie (schimb de gaze)
7. Capacitate de regenerare

Ciclostomii (Cyclostomi) sau ciclostomatele (Cyclostomata) este o

clasă de vertebrate agnate acvatice, marine sau de apă dulce, asemănătoare
peștilor, dar lipsite de fălci.
Ciclostomii actuali sunt reprezentați prin petromizoni (chișcarii) și
mixine. Ei formează grupul cel mai primitiv dintre vertebratele actuale.
Ciclostomii sunt prădători, semiparaziți și paraziți. Numele ciclostomilor se
datoreaza gurii lor rotunde (din greaca kyklos= cerc +stoma= gură)
Ciclostomii sunt agnate cu corp cilindric alungit, vermiform sau
serpentiform, lipsit de înotătoarele perechi. Pielea este goală, fără solzi dermici
și cu numeroase celule mucoase, care secretă un mucus abundent.
 Această supraclasă reprezentata azi printr-un număr de aproximativ 50
de specii, dulcicole sau marine, cuprinde două clase, cărora unii autori le dau
rangul de subclase, ordine sau de subordine: petromizoni și mixine (Myxini),
dintre aceștia, în apele României se găsesc reprezentanți numai ai primului
ordin, grupați într-o singură familie, Petromyzontidae (chişcarul). În România
sunt animale considerate pe cale de dispariţie şi sunt protejate de lege.

Tegumentul la ciclostomi
Epiderm:
- strat bazal
- strat cu celule fuziforme
- strat cu celule poliedrice
- strat cu celule caliciforme
Derm:
- pachete de fibre colagene şi fibre elastice
- cromocite (melanocite, xantocite)
Hipoderm:
- fibre de colagen in reţea
- celule adipoase
Clasa Myxini
- epiderm fără celule fusiforme şi granuloase
- mari spaţii limfatice intre hipoderm şi musculatura troncală

Amfibienii
Aproape un sfert dintre amfibieni din Europa risca sa dispara, potrivit unui
studiu al Uniunii Nationale pentru Conservarea Naturii. Peste jumatate dintre
speciile de amfibieni (59%) se afla in declin, principalele motive fiind
distrugerea de catre om a habitatelor lor naturale, incalzirea globala, poluarea
si prezenta speciilor invazive.
Amfibienii sunt primele vertebrate care s-au adaptat la viaţa de uscat,
ocupând un loc intermediar între peşti şi celelalte grupe de vertebrate,
aparţinând supraclasei Tetrapoda.
 Au apărut înca din era Paleozoică, începand să cucerească şi uscatul în
perioada devoniană ca urmare a extinderii ariilor continentale, apărând primii
amfibieni stegocefali. La început stegocefalii aveau talie mica si au importanţă
filogenetică pentru că din ei au luat naştere, reptile primitive care au stat la
originea altor ordine de reptile, amfibienii îmbracand astfel forme din ce în ce
mai asemănătoare cu formele de astăzi.
Pot fi întâlniţi atât în ecosistemele acvatice, dulcicole, cât şi în cele
terestre. Sunt animale extrem de adaptabile şi rezistente, singurele tipuri de
ecosisteme în care nu se găsesc fiind lacurile sărate şi în zona celor doi poli ai
Pământului.
Amfibienii sunt vertebrate poichiloterme (sânge rece - nu-şi pot controla
temperatura corpului, preluand temperature mediului), cu tegumentul nud,
bogat în glande, puternic vascularizat, care permite schimburi gazoase rapide
şi intense cu apa şi aerul, atât la larve cât şi la adulţi.
O caracteristică a amfibienilor este aceea că ei nu beau apa, ci o absorb
prin piele. Multe specii hibernează sau estivează. Aceasta reprezintă o formă
de adaptare care protejează animalul de condiţii nefavorabile, cum ar fi
schimbările bruşte de temperatură sau lipsa hranei.
Pentru a se apăra de duşmani, aproape toţi amfibienii pot secreta venin
(bufotoxină), care, de obicei, nu-i afectează pe oameni, dar există şi specii de
broaşte veninoase a căror toxină este puternică, ce poate ucide oamenii.

Tegumentul
Produsele epidermice sunt glandele mucoase şi seroase, care contribuie
la menţinerea umidităţii pielii, permiţându-i o intensă respiraţie tegumentară
(cutanee).

Epiderm (puţine straturi de celule vii, rareori cornificate)

- larvar →subţire cu celule vii, unite prin desmozomi
- adult → gros pluristratificat cu glande pluricelulare acinoase simple
→ strat bazal
→ celule poliedrice
→ strat granulos (ultima pătură vie), celule cu complexe
joncţionale, reprezintă barieră structurală
→ strat cornos (celule keratinizate, uşor comprimate), reprezintă a
doua barieră structurală care izolează organismul de mediu
Derm
- lax (superficial) conţine fibre de colagen, vase de sange, cromatofori
(homocromie), acinii glandelor pluricelulare.
Glande acinoase mucoase in tot tegumentul
Glande granuloase situate in anumite zone ale tegumentului unde
formează glande parotoide (Bufonidae, Salamandridae).
Cromatofori: sfere concentrice care conţin pigmenţi carotenoizi
(culoarea galbenă), iridofori (care reflectă lumina), melanofori.
Culoarea tegumentului este reglată pe cale neuro-umorală.
- profund cu pachete de fibre colagene dispuse paralel cu suprafaţa
corpului

Tegumentul la reptile

Grad maxim de cornificare a epidermului!

- Epidermul:
- strat bazal (1 rand) celule inalte, situate pe membranabazală
- strat intermediar (1-2 randuri), celule vii, celule cornificate
- strat cornos intern (5-7 randuri)
- strat cornos intermediar lamelar (2-3 randuri cu celule comprimate la maxim)
- strat strat cornos extern (amorf)
- epidermiculă (masă omogenă de keratină)
Năparlirea pe fragmente la lacertilieni şi pe toată suprafaţa corpului la
ofidieni. La chelonieni şi crocodilieni in cursul creşterii corpului are loc creşterea
in grosime şi in suprafaţă a plăcilor cornoase.

- Derm lax cromatofor, plăci

Tegumentul la peşti

- Epiderm:
 Strat profund - celule filamentoase cilindrice, perperpendiculare pe
derm, fără desmozomi
- celule glandulare - in profunzimea epidermului,
diseminate printre cele filamentoase. Conţin o bogată reţea
ergastoplasmatică (origine proteica) şi puţine filamente.
 Strat mijlociu → celule cu desmozomi şi procese digitiforme
 Strat superficial celule comprimate conectate prin desmozomi,
prevăzute apical cu microvili
Mucusul conţine mucopolizaharide şi glicoproteine.
- Derm: superficial spongios (lax) in care sunt localizaţi solzii acoperiţi de
epiderm. Solzii formează exoscheletul peştilor actuali

Pielea unui pește trebuie să îndeplinească multe funcții. Ajută la

menținerea echilibrului osmotic, oferă protecție fizică organismului, este locul
colorării, conține receptori senzoriali și, la unii pești, funcționează în respirație.
Glandele mucoase, care ajută la menținerea echilibrului apei și oferă
protecție împotriva bacteriilor, sunt extrem de numeroase în pielea peștilor.
 Protecția împotriva abraziunii și functia de aparare este o altă funcție a
pielii peștilor, iar osul dermic (solz) a apărut la începutul evoluției peștilor ca
răspuns la această nevoie.
Pielea are alte câteva funcții la pești. Este bine aprovizionata cu terminații
nervoase și primește stimuli tactili, termici și de durere. Pielea este, de
asemenea, bine alimentată cu vase de sânge. Unii pești respiră parțial prin
piele, prin schimbul de oxigen și dioxid de carbon între apa din jur și numeroase
vase de sânge mici lângă suprafața pielii.

Structura histologică a tegumentului

Tegumentul, învelişul extern al peştilor, are o structură conjunctiv-
epitelială, fiind alcătuit, ca şi la vertebratele superioare, din epidermă (de
origine ectodermică), dermă (de origine mezodermică) şi hipodermă (ţesut
subcutanat) (fig.3.1).
Hipoderma este formată din ţesut conjunctiv lax, fiind foarte puţin
dezvoltată la peşti.

Fig. 3.1. Schema structurii

tegumentului la peşti

E-epiderma;
D-derma;
H-hipoderma

1-strat mucos;
2-strat generator;
3-strat limitant extern ;
4-strat de ţesut conjunctiv lax;
5-strat de ţesut conjunctiv dens;
6-cromatofori.

Epiderma formează pătura superioară a pielii, fiind constituită dintr-un

epiteliu stratificat (1-30 straturi de celule), cu o grosime variabilă de la o specie
la alta (20-30 micrometri). Stratul cel mai profund al epidermei (stratul
generator) este format dintr-un rând de celule cilindrice sau prismatice (rareori
cu alte forme) ce se divid continuu şi care pe măsura diviziunii trec în straturile
superioare unde înlocuiesc celulele distruse de la suprafaţa epidermei. Acest
strat este lipsit în majoritatea cazurilor de o membrană bazală (caracteristică
deosebită la peşti faţă de vertebratele superioare).
Deasupra stratului generator se află câteva rânduri de celule poliedrice
legate între ele prin punţi intercelulare care formează stratul mucos. Celulele
acestui strat, rezultate prin diviziunea stratului generator, sunt împinse treptat
către exterior, devenind pe măsura migrării din ce în ce mai turtite. Pe lângă
celulele fixe, proprii stratului mucos, se întâlnesc aici şi elemente celulare
mobile cum sunt celulele glandulare, fagocitele şi cromatoforii ameboizi.

a-stratul generator;
b-stratul mucos;
c-celula seroasă;
d-celula mucoasă.

La unele specii de peşti, în anumite regiuni ale corpului, celulele

superficiale turtite ale epidermei suferă un proces de cheratinizare, formând
aşa numitul strat cornos (ex. la nivelul buzelor scobarului).

Derma este un strat mai gros decât epiderma, cu excepţia unor specii de
peşti din familiile Acipenseridae, Cyprinidae, Gobiidae,
În general, derma peştilor este alcătuită de la exterior către interior din
trei straturi:
- stratul limitant extern este subţire, cu o structură amorfă sau fin
lameloasă, conţinând puţine celule şi multă substanţă interstiţială. În acest strat
pătrund prelungiri citoplasmatice ale celulelor din stratul generator al
epidermei, iar din el pornesc prelungiri verticale care pătrund în straturi mai
profunde;
-stratul de ţesut conjunctiv lax conţine un număr mai mare de celule de
diferite tipuri şi numeroase vase sanguine (joacă rol important în nutriţia pielii,
iar pentru multe specii, în respiraţie);
- stratul de ţesut conjunctiv dens este format din fibre conjunctive
colagene şi elastice. Această structură asigură rezistenţa şi flexibilitatea
tegumentului, necesare în mişcările laterale ale corpului.

Formaţiunile tegumentare
Ca formaţiuni ale tegumentului întâlnim la peşti glande cutanate, solzi.
Glandele cutanate
Sunt producţiuni epidermice, unicelulare sau pluricelulare.
Glandele unicelulare sunt reprezentate de celule mucoase şi seroase
Celulele mucoase sunt prezente în tegumentul tuturor peştilor, la unele
specii fiind foarte numeroase. Aceste celule se deschid la suprafaţa
tegumentului, eliberând produsul de secreţie (mucusul).
Mucusul îndeplineşte pentru peşte funcţii multiple:
- constituie un strat protector împotriva microorganismelor şi a toxinelor
din mediul înconjurător;
- contribuie la menţinerea echilibrului osmotic intern, în cazul schimbărilor
osmotice ale mediului ambiant;
- favorizează deplasarea peştilor în apă, fiind alunecos;
- la unele specii, din mucus se constituie un înveliş destul de gros,
asigurând supravieţuirea peştelui în apele care seacă temporar.

Celulele seroase sunt mult mai mari decât cele mucoase, iar secreţia lor
este acidofilă, de natură albuminoidă. Secreţiile lor sunt eliminate la suprafaţa
tegumentului, în anumite spaţii libere din epidermă.

Glandele pluricelulare se întâlnesc mai rar la peşti. Ca exemplu tipic

pot fi date glandele veninoase, glandele de ecloziune şi glandele de fixare.
Glandele veninoase servesc ca organe de apărare sau de atac. Structura
lor variază de la o specie la alta, cuprinzând în linii mari o parte conjunctivă
(ţep sau radie) şi o parte glandulară care secretă substanţele toxice.
În unele cazuri, veninul secretat de glandele veninoase este inoculat
victimelor cu ajutorul spinilor. La om, veninul determină dureri puternice,
tumefierea zonei afectate şi a regiunilor învecinate, febră, agitaţie, insomnie iar
în unele cazuri flegmoane, gangrene, tulburări nervoase, procese hemolitice şi
chiar moartea.
Ca antidot împotriva înţepăturilor peştilor veninoşi se pot utiliza injecţiile
cu permanganat de potasiu 2%, clorură de aur 1% sau apă formalată, făcute
subcutan în zona afectată. În cazul înţepăturilor provocate de peştele dragon
se obţin rezultate mai bune cu ajutorul injecţiilor cu novocaină 0,25-1%.
Glandele de ecloziune se află în tegumentul embrionilor unor peşti osoşi
(păstrăv, crap, biban etc.), răspândite în diferite regiuni ale corpului sau
formând un organ unic în regiunea frontală. Ele secretă substanţe enzimatice
cu acţiune asupra membranei oului, pe care o subţiază, favorizând ecloziunea.
Glandele de fixare sunt glande de origine ectodermică formate din celule
mucoase izolate sau grupate, situate de obicei în regiunea cefalică. Secreţiile
lor permit, imediat după ecloziune, fixarea larvelor unor specii de peşti de
diferite corpuri submerse, de suprafaţa apei sau de peretele ovarian, la peştii
vivipari.

Solzii
Solzii sunt formaţiuni ce iau naştere din dermă. Împreună cu sclerificaţiile
dermice iau parte la alcătuirea exoscheletului peştilor.
Există mai multe specii de peşti a căror piele este nudă, fără solzi.
Majoritatea au însă solzi sau alte formaţiuni scheletice ca plăci osoase, ţepi,
scuturi etc. După structură, se disting 3 tipuri principale de solzi: cosmoizi,
ganoizi şi elasmoizi.
Solzii cosmoizi constituie tipul cel mai primitiv. Un solz cosmoid este
alcătuit din 4 straturi suprapuse. De la suprafaţă către bază aceste straturi sunt:
–un strat subţire şi strălucitor asemănător cu smalţul, străpuns de
numeroase orificii mici;
–un strat de ţesut osos spongios (cosmină) cu cavităţi neregulate, lipsit
de osteoblaste, format dintr-o substanţă asemănătoare dentinei;
–un strat de ţesut osos spongios ce cuprinde osteoblaste;
–un strat profund, de izopedină, alcătuit din ţesut osos lamelos cu celule
osoase dispuse în straturi.
Solzii ganoizi derivă din cosmoizi, având atrofiate straturile intermediare.
În schimb, la suprafaţă posedă un strat format dintr-o substanţă amorfă, dură,
strălucitoare şi transparentă, numită ganoină (un adevărat smalţ). Solzii ganoizi
au o formă rombică şi sunt dispuşi în serii oblice; la unul dintre colţuri au o
prelungire cu care se leagă de solzii vecini. Se întâlnesc pe lobul superior al
caudalei sturionilor.
 Solzi elasmoizi se prezintă sub formă de lamele subţiri şi transparente,
cu straturile de ganoină şi izopedină (ţesut osos lamelar) reduse la maximum.
Ei au o formă variată circulară, ovalară, poligonală etc. Faţa superioară a
acestor solzi poate fi uniformă sau împărţită în 4 câmpuri, unul anterior, altul
posterior şi două laterale.

Forma, numărul şi dispoziţia solzilor sunt variabile după specie, fiind

determinate de diferiţi factori. S-a observat că există o anumită relaţie între
elasticitatea corpului şi dimensiunea solzilor. Solzii sunt cu atât mai mici cu cât
corpul este mai elastic, mai alungit. Solzii mai mari se întâlnesc la peştii de talie
mică, puţin mobili, cum ar fi ciprinidele. Solzii foarte mici se întâlnesc de
asemenea la cei mai rapizi peşti pelagici (macrou, ton) al căror corp, deşi puţin
elastic, este supus unor curbări locomotorii laterale cu o frecvenţă foarte mare.
Ca şi elasticitatea, creşterea frecvenţei curbărilor laterale poate duce la
dispariţia solzilor, cum se întâmplă de exemplu în regiunea posteriară a
corpului la ton.
Solzii cosmoizi şi ganoizi sunt dispuşi unul pe lângă altul, acoperindu-se
foarte puţin pe margine, în timp ce solzii elasmoizi se acoperă mai mult între
ei, începând de la cap spre coadă, lăsând descoperite numai câmpurile
posterioare. Dispoziţia solzilor elasmoizi ca ţiglele pe acoperiş, asigură corpului
peştelui o suprafaţă netedă, favorabilă locomoţiei, fiind împiedicată formarea
de cute tegumentare verticale în timpul curbărilor laterale.
Deoarece solzii sunt formaţiuni ce înregistrează în structura lor toate
etapele creşterii peştelui ca şi alte evenimente din viaţa sa (alimentaţie,
reproducere, migraţie etc.), pe lângă utilizarea lor în sistematică, aceste
formaţiuni mai sunt folosite pentru determinarea ritmului de creştere şi mai ales
pentru determinarea vârstei.

Pielea servește drept protecție prin controlul colorării. Peștii prezintă o

gamă aproape nelimitată de culori. Culorile apar in strânsa legatura cu
împrejurimile, ascunzând efectiv animalul. Mulți pești folosesc culori
strălucitoare pentru reclama un teritoriu sau ca semne de recunoaștere pentru
alți membri ai propriei specii sau, uneori, pentru membrii altor specii. Mulți pești
își pot schimba culoarea într-un grad mai mare sau mai mic, prin mișcarea
pigmentului în celulele pigmentare (cromatofori).
Celulele pigmentare negre (melanofori), apar la peștii, adesea
juxtapuse cu alte celule pigmentare. Când sunt așezate alaturi de pigmentul
argintiu sau alb guanină (iridocite), melanoforii produc culori structurale de
albastru și verde. Aceste culori sunt adesea extrem de intense, relativ pure,
lipsite de razele roșii și galbene, care au fost absorbite de pigmentul negru
(melanina - melanofor). Culorile galbene, portocalii și roșii sunt produse de
eritrofori, celule care conțin pigmenții carotenoizi corespunzători. Alte culori
sunt produse de combinații de melanofori, eritrofori și iridocite.

Tegumentul la păsări

- Epiderm:
- strat bazal (diviziune)
- strat cornos; suferă o continuă exfoliere
- Derm: fibre colagene, muşchi netezi asociaţi penelor, ţesut adipos.
Tegumentul este lipsit de pigmenţi, cromatoforii sunt localizaţi in pene.
Singura glanda tegumentara este glanda uropigiană.
- Fanerele:
- Ciocul - parte osoasă (maxilă, premaxilă, mandibulă)
- parte cornoasă (ramfoteca),
- Podoteca - totalitatea solzilor care imbracă degetele, tarsul, tibio-tarsul
membrelor posterioare (solzii sunt pene modificate?)
- Ghearele dure cu aspect de carlig
- Pinten – acoperă o protuberanţă a tibiotarsului
- Penajul-(puf, fulg, pana - tectrice, remige, rectrice)
Tegumentul la mamifere

- Epiderm: epiteliu pavimentos pluristratificat

- strat bazal (un rand situat pe membrana bazală)
- stratul celulelor poliedrice (6-8 randuri de celule)
- strat granulos (2-3 randuri de celule), conţin keratohialină
- stratul spongios (2-3 randuri de celule comprimate, situate in regiunea
plantară şi palmară)
- stratul cornos (numeroase randuri de celule comprimate, cornificate)
- stratul exfoliant

Etapele formării keratinei:

- apariţia prekeratinei la nivelul stratului bazal
- formarea prekeratinozomilor in celulele stratului poliedric,
- formarea granulelor libere de keratohialină
- formarea keratinei, material amorf, dens, omogen.

- Derm
- papilar (superficial) cu melanocite, corpusculi tactili, terminaţii nervoase,
vase de sange, vase limfatice
- reticular (profund) cu fibre colagene

- Hipoderm:
- tesut adipos
- ţesut subcutanat cu travee conjunctive care leagă tegumentul de fasciile
musculare subiacente şi permite mobilitatea tegumentului pe muşchi, cartilaje
sau oase.
 Productiile pielii sau fanerele - parul, copita, unghiile

Productiile pielii reprezinta structuri functionale ale tegumentului,

evidente la suprafata cutisului. Ele se dezvolta din mugurii ectodermici. La
mamifere, fanerele sunt reprezentate de par, blana, lana, copite, ongloane,
unghii si coarne, iar la pasari de pene, cioc, gheare, pinteni si solzi.

Parul
Parul (pilus) este o formatiune cornoasa, filiforma, flexibila, caracteristica
mamiferelor. Prezinta o portiune libera, tulpina (sau tija) si o portiune profunda,
localizata in piele sau radacina, ce se termina printr-o dilatatie ovoida, numita
bulb pilos.

Bulbul pilos prezinta o excavatie in care patrunde o masa de tesut conjunctiv

lax, bogat vascularizata si inervata, ce formeaza papila.

Tija si radacina firului de par sunt constituite din trei structuri dispuse
concentric: maduva, cortexul si cuticula.

- Maduva (medulla) ocupa centrul firului de par, fiind formata din doua sau trei
randuri de celule cuboidale sau turtite. In segmentul proximal al radacinii,
celulele maduvei sunt mari, cu nuclei ovoidali, solidarizate prin desmozomi si
incarcate cu incluzii de grasime si pigment.

In segmentul distal al tijei, celulele maduvei se cheratinizeaza, incarcandu-se

cu tricohialina, nucleii devin picnotici sau dispar. In final, celulele maduvei se
transforma in vezicule pline cu aer.

Celulele maduvei au o forma si dispunere caracteristica la diverse specii de

animale, fapt ce permite identificarea provenientei de specie. Astfel, la
cabaline, celulele maduvei au o forma dreptunghiulara, cu marginile ondulate,
fiind separate intre ele printr-un spatiu relativ larg. La bovine, celulele maduvei
sunt turtite, cu margini relativ rectilinii.

Celulele medularei sunt mai inalte decat late, granulare si imprecis delimitate
la suine. La canide, celulele maduvei sunt relativ patrate, cu margini drepte.
Caprinele au celulele maduvei de forma triunghiulara, cu baza orientata spre
radacina firului de par. La felide, celulele maduvei sunt turtite si dispuse pe 1 -
3 randuri. Leporidele au in maduva celule dreptunghiulare, dispuse in mai
multe randuri. La cervidee, celulele maduvei sunt poligonale, cu margini subtiri,
dispuse in fagure de miere.Firele de lana sunt lipsite de maduva.
- Cortexul (cortex pili) sau scoarta formeaza masa principala a firului de par,
ocupand: 2/3 din grosimea firului la hominide; 1/3 din grosime la cabaline,
bovine, suine si canide; 1/6 din grosime la caprine si felide si 1/10 din grosime
la leporide si cervidee.

Celulele scoartei sunt cuboidale, cu nuclei sferici sau ovoidali in radacina si

devin aplatizate, degenerand progresiv spre extremitatea libera a firului de par.
La nivelul tijei, celulele scoartei formeaza un strat dens, compact, fiind dispuse
cu axul lung paralel cu lungimea firului. Pot contine resturi nucleare si granule
de pigment, ce imprima culoarea. Sunt solidarizate intre ele prin desmozomi.

- Cuticula (cuticula pili) apare ca un strat superficial, foarte subtire. La nivelul

tijei, celulele cuticulare (epitheiocytus cuticularis) se transforma in “solzi”
cornosi, microscopici, clari, anucleati, dispusi transversal fata de axul tijei si cu
marginea libera, orientata spre varful firului de par.

La animalele domestice, parul acopera in intregime corpul, cu exceptia unor

zone precum: pernitele digitale, copita, ongloanele, glandul penian, jonctiunile
cutomucoase, mameloanele etc.

Foliculul pilos (folliculus pili) cuprinde ca un sac radacina firului de par, fiind
alcatuit din doua teci epiteliale (interna si externa), ce deriva din ectoderm, si
o teaca conjunctivo-fibroasa, de origine mezodermica.

Teaca epiteliala interna (vagina epithelialis radicularis interna) cuprinde

radacina firului de par pana la deschiderea canalelor glandelor sebacee. Este
formata din trei straturi concentrice: epidermicula, stratul epitelial intern si
stratul epitelial extern.

Epidermicula sau cuticula vaginalei (cuticula vaginalis) este formata din celule
cheratinizate, anucleate, cu aspect de solzi, dispusi cu marginea libera
orientata spre papila, angrenandu-se intim cu celulele cuticulei si realizand o
solida implantare a firului de par in foliculul pilos.

Stratul epitelial intern (Huley) sau granular (stratum epitheliale internum s.

granuliferum) cuprinde 2 - 6 randuri de celule incarcate cu granule de
tricohialina.
Stratul epitelial extern (Henle) (stratum epitheliale externum
s.pallidum) cuprinde un singur rand de celule poliedrice cheratinizate. In
apropierea deschiderii glandelor sebacee, teaca epiteliala interna devine
ondulata, formand mai multe cute foliculare circulare, dupa care teaca se
subtiaza, celulele se dezintegreaza, se desprind si intra in componenta
sebumului.

Teaca epiteliala externa (vagina epithelialis radicularis externa) este compusa

din mai multe straturi de celule asemanatoare celor din stratul spinos al
epidermului. Numarul de straturi se reduce pe masura apropierii de bulbul
pilos. La nivelul deschiderii superficiale a foliculului pilos, teaca epiteliala
externa se continua cu epidermul. Este delimitata de teaca fibroasa printr-o
membrana bazala groasa, denumita membrana vitroasa, din cauza aspectului
sau sticlos.

Teaca fibroasa (vagina dermalis radicularis) cuprinde fibre de colagen si

elastice, dispuse pe doua planuri, circular intern si longitudinal extern. Pe
aceasta teaca se insera fibrele musculare netede ale muschilor arectori (sau
erectori), ce delimiteaza un unghi ascutit cu deschiderea spre epiderm, in care
sunt situate glandele sebacee. Muschii arectori sunt inervati de fibre
vegetative, fiind foarte dezvoltati de-a lungul spinarii la canide, unde produc
zburlirea parului. Contractia muschilor arectori in timpul perioadelor reci
permite formarea unor mici pungi de aer in blana, cu rol termoreglator.

La nivelul bulbului pilos, celulele epiteliale care acopera papila dermica

formeaza matricea celulara a parului. Ele genereaza cheratinocite, celule care
se vor cheratiniza pentru a forma firul de par. Keratinocitele parului nu trec prin
faza de cheratohialina, nu se descuameaza,contin putine lipide si mult sulf.
Cheratina din firul de par este tare,fiind caracteristica pentru corn, pene si par.
In timp ce in epiderma aparitia de noi cheratinocite este continua din cauza
descuamarilor, in foliculul pilos, matricea celulara trece prin perioade de
repaus, fara activitati mitotice, ce alterneaza cu perioade de diviziuni celulare.
Activitatea ciclica a bulbului pilos este corelata cu schimburile sezonale ale
parului la animale, cu naparlirea.

Perioada in care celulele matriceale ale bulbului pilos au o intensa activitate

mitotica corespunde cresterii parului. Dupa aceasta perioada, bulbul pilos intra
intr-o faza regresiva. In repaus, proliferarea celulara descreste lent si, in final,
inceteaza total, pana ce din bulb ramane o coloana redusa, dezorganizata, de
celule. Bulbul este “impins” spre suprafata, pierzand legatura cu papila.
Foliculul pilos intra intr-o faza de repaus de saptamani sau luni.

O noua activitate mitotica si de cheratinizare se declanseaza atunci cand un

nou fir de par se va forma. Din teaca epiteliala externa se dezvolta un mugure
secundar, situat mai profund decat cel primar. Mugurii secundari cresc in
profunzime, formand un nou bulb. Prin mitoze frecvente si prin cheratinizari
succesive se produc organizarea si cresterea noului fir de par. Pe masura ce
noul fir de par creste, radacina firului vechi este dislocata spre suprafata
cutisului si eliminata.

Cresterea si caderea normala a firului de par (naparlirea) la animalele

domestice se datoreaza activitatii mitotice si cheratinizarii ciclice a celulelor,
fiind influentata de mai multi factori legati de sezon, ciclul luminos, temperatura
si hormoni (steroizi, testosteron si tiroidieni).

Pigmentul parului este produs de melanocitele epidermale dispuse deasupra

papilei firului. Incaruntirea parului se datoreste incapacitatii melanocitelor din
bulbul pilos de a produce tirozina.

Foliculii pilosi pot fi primari si secundari.

- Foliculii primari au un diametru mai mare, sunt situati mai profund in derm si
se asociaza cu glande sebacee,sudoripare si cu un muschi erector. Ei dau
nastere perilor primari.

- Foliculii secundari apar mai mici in diametru si sunt situati mai superficial. Pot
avea o glanda sebacee, dar sunt lipsiti de glanda sudoripara si de muschi
erector. Ei produc perii secundari.

Foliculul din care erupe un singur fir de par este numit folicul simplu. La
carnivore si ovine exista foliculi complecsi, compusi dintr-un folicul primar si din
mai multi foliculi secundari, dispusi in jurul celui primar. La nivelul deschiderii
glandelor sebacee, foliculii fuzioneaza, astfel incat firele de par emerg printr-
un singur orificiu folicular extern. Exista multe diferente in dispunerea foliculilor
pilosi pe suprafata corpului animal. Cabalinele si bovinele au foliculi simpli,
distribuiti uniform. La suine, foliculii simpli sunt dispusi in grupe de cate trei sau
patru, delimitate de un tesut conjunctiv dens.
Canidele prezinta foliculi compusi, ce genereaza un par primar lung, inconjurat
de 3 - 9 peri secundari, ce emerg printr-o singura deschidere.Firul principal
prezinta maduva, in timp ce firele secundare sunt lipsite de maduva.

La ovine exista regiuni cutanate restranse cu par gros (jar) pe fata si pe

extremitatile membrelor, majoritatea suprafetei corpului fiind acoperita cu lana.
Regiunile cu jar contin in principal foliculi simpli, in timp ce regiunile acoperite
cu lana contin mari foliculi compusi. De regula,grupele de foliculi cuprind trei
foliculi primari si mai multi foliculi secundari. Firul de lana este ondulat,
prezentand 10 – 13 ondulatii pe milimetru. Celulele cuticulare sunt bine
delimitate si intricate, fapt ce permite toarcerea lanei. Firul de lana este
desfacut daca nu este protejat de secretia glandelor sudoripare si sebacee,
care formeaza usucul, ce confera luciul si elasticitatea lanii.

Mecanismele privind cresterea si schimbarea parului sunt inca incomplet

elucidate. La mamiferele salbatice, perii sunt inlocuiti anual, in anumite
anotimpuri, prin procesul de naparlire.

Aspectul parului (luciu, tocire, crestere) poate furniza date despre starea
generala a organismului.

Perii tactili sau senzoriali se gasesc la nivelul capului, fiind specializati pentru
receptionarea excitatiilor tactile. Ei sunt generati de un folicul pilos foarte mare,
ce cuprinde un sinus venos circular, situat intre straturile tecii fibroase (intern
si extern). Sinusul venos are rolul de a mentine in vecinatatea terminatiunilor
nervoase o temperatura optima, favorabila receptionarii celor mai slabe
excitatii.
La cabaline si rumegatoare, sinusul este parcurs longitudinal de trabecule
fibroelastice. La suine si carnivore, stratul intern al tecii fibroase este foarte
ingrosat, iar sinusul circular este lipsit de trabecule. Perii senzitivi sunt lipsiti de
glande sudoripare. In schimb, numeroase terminatii dendritice ajung in teaca
fibroasa a parului, in trabecule sinusale si in teaca epiteliala interna. Pe teaca
fibroasa externa a foliculilor perilor tactili se insera fibre musculare striate,
supuse controlului voluntar.
Perii senzitivi sunt intalniti sub forma de mustata la rozatoare si carnivore, si
sub forma unor peri mari la solipede si suine.

Copita
Prezenta la mamiferele care fac sprijinul pe sol printr-un singur deget la fiecare
membru, copita (ungula) reprezinta regiunea apexiala a degetului, invelita intr-
o formatiune cornoasa. Indeplineste functii de protectie, de amortizare si de
organ tactil.

In alcatuirea regiunii copitei intra o baza anatomica, ce cuprinde formatiuni

osoase (falanga distala si o parte din falanga medie), articulare si tendinoase,
invelite de un tegument modificat ce produce cutia de corn. Tegumentul
regiunii apexiale este format din subcutis (hipoderm), derm si epiderm .

Hipodermul (sau subcutisul), redus cantitativ si format din tesut conjunctiv lax,
este prezent numai in zonele in care dermul nu ajunge in contact direct cu baza
anatomica.

Dermul (dermis s. corium) prezinta trei straturi: un strat periostal, rezultat din
fuzionarea periostului cu stratul profund al dermului, cuprinde tesut conjunctiv
dens, fibros, sarac in celule; un strat reticulat,format din tesut conjunctiv dens,
fibros, bogat vascularizat, cu numeroase fibre elastice si nervoase; un strat
papilar, bogat in celule, fibre conjunctive, terminatii nervoase si numerosi
corpusculi senzitivi (Pacini, Krause).

Impreuna cu o parte din straturile epidermului (stratul generator si primele

randuri de celule din stratul spinos), dermul formeaza o componenta
macroscopica, denumit membrana cheratogena, ce produce cutia de corn a
copitei. Membrana cheratogena se sistematizeaza intr-o portiune parietala, ce
genereaza peretele cutiei de corn, si o portiune soleara, ce produce cornul din
care sunt formate talpa si furcuta. La nivelul portiunii parietale a membranei
cheratogene se disting trei zone morfogenetice: bureletul perioplic, bureletul
cutidural si podofilul.

- Bureletul perioplic cuprinde dermul papilar, situat la marginea coronara,

facand trecerea intre membrana cheratogena si cutisul membrului.
- Bureletul cutidural este dermul papilar care produce cea mai mare cantitate
din cornul copitei. Podofilul reprezinta dermul lamelar, avand o functie
cheratogena redusa, dar indeplinind, in principal, un rol cheratofor.

Stratul papilar al dermului prezinta aspecte diferite in diversele regiuni ale

membranei cheratogene. La nivelul bureletelor (perioplic si cutidural), la nivelul
talpii si furcutei, papilele dermice sunt filiforme. In restul portiunii parietale a
membranei cheratogene, papilele dermice au un aspect lamelat. Pe o
membrana cheratogena exista aproximativ 500 - 600 lamele primare orientate
vertical, mai inalte spre marginea soleara. La cabaline, pe fiecare lamela se
gasese 100 - 200 de lamele dermice secundare, ce maresc suprafata de
adeziune dintre derm si epiderm. Totalitatea papilelor dermice larnelare
formeaza tesutul podofilos al copitei (corium parietalis), in timp ce papilele
dermice filiforme de pe portiunea soleara formeaza tesutul velutos sau catifelat
al copitei (corium soleare); ambele “tesuturi” sunt puternic vascularizate si
extremde sensibile, fiind prevazute cu numerosi corpusculi senzitivi (Pacini si
Krause).

La nivelul zonei parietale a copitei, dermul se interpune intre epiderm si baza

anatomica, realizand o puternica legatura intre formatiunile cornoase si cele
osteo-artro-tendinoase. Dermul parietal cuprinde o bogata retea de artere si
vene avalvulate ce reduc compresiunile cutiei de corn pe falanga distala si
favorizeaza circulatia venoasa. La nivelul talpii, dermul da nastere la papile
filiforme lungi si se continua cu periostul fetei ventrale a falangei distale. Dermul
furcutei prezinta papile filiforme scurte. Tesutul conjunctiv dermic se continua
in cuzinetul digital (palmar sau plantar), o formatiune hipodermica cu rol de
amortizare, format dintr-o masa de tesut adipos, intersectata de fascicule de
fibre de colagen si elastice. La cabaline, cuzinetul este flancat de doua placi
fibrocartilaginoase, denumite fibrocartilaje complementare, componente ale
aparaturii de amortizare. O serie de glande sudoripare merocrine ramificate se
gasesc in dermul care acopera furcuta. Canalul lor formeaza un traiect relativ
sinuos prin derm si spiralat in epidermul furcutei.

Epidermul regiunii copitei sufera puternice modificari fata de epidermul

tegumentar, participand la structurarea cutiei de corn (impropriu denumita
“copita”). Cutia de corn prezinta o portiune parietala, care se prelungeste
caudal cu barele si o poritune soleara, care cuprinde talpa propriu-zisa si
furcuta. Peretele cutiei de corn este format din trei straturi: extern, mijlociu si
intern.
- Stratul extern (tectorial, periopla sau glazura) este un strat subtire de corn
moale, elastic, lucios, care acopera peretele si bulbii copitei. Lipseste in
regiunea barelor si la animalele batrane. Este produs de stratul generator care
acopera bureletul perioplic. Bureletul perioplic apare intens vascularizat, cu
papile fine, orientate spre fata soleara. El produce, sustine si hraneste periopla.
Periopla este lipsita de structuri tubulare, fiind formata din cateva randuri de
celule cornificate plate.Periopla protejeaza peretele de uscare prin
deshidratare.

- Stratul mijlociu sau epiderma tubulara (epidermis tubularis) este constituit din
corn tubar si corn intertubar, reprezentand masa principala a peretelui cutiei de
corn. Tubii cornosi sunt orientati paralel cu suprafata externa a peretelui cutiei
de corn. Pe sectiune transversala, tubii apar circulari, ovalari sau neregulati,
avand o zona centrala cu corn alb, moale, asemanatoare maduvei firului de
par. In peretele tubului, celulele cornificate sunt dispuse in trei zone: o zona
interna, ce contine celule cornificate dispuse dupa un model helicoidal, cu spire
laxe; o zona mijlocie, cu celule dispuse intr-o helicoida cu spire laxe si o zona
externa, cu celule dispuse helicoidal strans. Aceasta dispunere helicoidala a
celulelor in tubii cornosi confera elasticitate peretelui cutiei de corn, atenuand
socurile atunci cand cutia de corn este lovita de o suprafata dura. Cornul
intertubar umple spatiile dintre tubii cornosi,fiind format din celule cornificate,
orientate paralel cu fata soleara.

Cornul din stratul mijlociu al peretelui cutiei de corn este produs de celulele
stratului generator al epidermului care acopera dermul bureletului cutidural, o
zona de tesut conjunctiv, inalt vascularizat, cu papile filiforme lungi, orientate
ventral, care se extind pe o mica distanta incentrul tubilor de corn. Celulele
generatoare care acopera varful papilelor produc un corn alb, moale, ce ocupa
centrul tubilor, iar celulele generatoare situate pe versantii papilelor produc
cornul tare din peretele tubilor. Celulele generatoare care acopera suprafetele
interpapilare ale

bureletului perioplic produc cornul intertubar. Dermul bureletului cutidural este

compus din fascicule conjunctive dense si din numeroase vase de sange.

La cabaline, pe fata externa a stratului mijlociu, tubii cornosi sunt foarte fini, ca
niste fibre, formati dintr-un corn intermediar produs de bureletul perioplic. Ei
alcatuiesc un strat marginal moale, elastic, lucios,interpus intre periopla si
stratul tubular. Ca si periopla, stratul marginal acopera numai jumatatea
proximala a fetei externe a peretelui, lipsind complet la animalele batrane.
In evolutia spre cornificare, epiteliul care acopera papilele filiforme ale
bureletului cutidural nu prezinta stratul granular si lucidum si nu se incarca cu
eleidina. Rezulta, astfel, un corn cu o consistenta mai densa decat a cornului
din stratul marginal, care trece prin straturile generator si lucidum.

Prin activitatea stratului generator ce acopera papilele filiforme ale bureletului

cutidural si perioplic, se realizeaza cresterea in lungime a peretelui cutiei de
corn, iar cele doua burelete formeaza patul fertil al copitei.

- Stratul intern, lamelar (stratum lamellatum) este format din stratul generator
si unul sau doua randuri de celule din stratul spinos alepidermului care acopera
podofilul.

Tesutul epidermic din stratul lamelar formeaza aproximativ 600 de lamele

primare, cornificate, orientate vertical, desprinse de pe fata interna a stratului
mijlociu si angrenate cu lamelele podofilului. De pe fiecare lama primara se
desprind perpendicular sau oblic, 100 – 200 de lame secundare.
Lamele epidermice primare sunt produse de stratul generator al epidermului
care acopera lamele podofilului dermic. Pe masura ce se produc, celulele se
cornifica, fiind deplasate spre stratul mijlociu al cutiei de corn. Lamele
epidermice secundare se cornifica numai partial si prezinta sensibilitate, fiind
inervate. Stratul generator al fiecarei lame secundare imbraca lamele dermice
secundare, formand stranse interdigitatii. Centrul fiecarei lame secundare este
format din celulele stratului generator ce se divid, producand celule ce se vor
cornifica.

La nivelul talpii propriu-zise, cornul este format din corn tubar si intertubar.
Cornul talpii este mai sfaramicios, trecand prin straturile granular si lucid si
incarcandu-se cu cheratohialina si eleidina. Straturile superficiale ale cornului
talpii se descuameaza. La nivelul jonctiunii

dintre lamele kerofilului si cornul talpii se circumscrie linia alba, care marcheaza
limita dintre formatiunile insensibile si cele sensibile, fiind folosite ca punct de
reper pentru potcovit.

Cornul barelor si al furcutei este un corn moale, elastic, tubar si intertubar,

incomplet cheratinizat, mai neted decat al peretelui si al talpii.

Castanele si pintenii cabalinelor sunt formati din corn tubar si intertubar.

Dermul lor prezinta papile lungi, intens vascularizate. Sunt lipsite de peri si
glande.
Ongloanele
Prezente la rumegatoare si suine, ongloanele au o histostructura
asemanatoare cu a copitei. Stratul lamelar intern cuprinde numai lamele
primare inalte, dar scurte, lipsite de lamele secundare, ceea ce face ca
atasarea cutiei de corn sa fie mai slaba.

La nivelul fetei soleare, talpa este redusa in suprafata, dar structurata ca si la

cabaline. Lipseste furcuta, iar un calcai proeminent si intins ocupa o parte a
fetei soleare, fiind acoperit de un corn moale, subtire, putin rezistent.

Ongloanele secundare, prezente la rumegatoare si suine, reprezinta vestigii

digitale, acoperite cu material cornos si derm, cu aceeasi histostructura ca si
ongloanele principale.

Unghiile (ghearele)
Sunt formatiuni cornoase care invelesc si protejeaza falanga distala a fiecarui
deget la carnivore. Fiecare unghie prezinta un perete si o portiune soleara sau
talpa.
Peretele unghiei acopera fetele dorso-laterale ale degetului, fara a face sprijin
pe sol. Intre peretele cornos al unghiei si falanga distala se interpune un derm
fibros, mai dezvoltat in regiunea dorso-mediana unde prezinta o proeminenta
cu aspect de burelet. La limitele dintre bureletul dorsal si dermul de pe fetele
laterale sunt prezente, pe fiecare parte, cateva papile dermice foarte inalte.
Papilele dermice lipsesc pe suprafata bureletului dorsal, iar pe fetele laterale
ale degetului, sunt mici si neregulate.

Epidermul care acopera bureletul dorsal este format dintr-un strat gros de
celule spinoase si un strat foarte gros, intens pigmentat, de celule cornoase.
Stratul cornos cuprinde un corn mai dens si rezistent,care nu a trecut prin
stratul granulos si lucidum, acestea fiind absente.Stratul cornos acopera si
fetele laterale ale varfului degetului, subtiindu-se treptat.

Pe fata dorsala, la limita dintre formatiunea cornoasa unguala si tegument, se

observa o cuta a pielii. Aceasta cuta adera prin fata ventrala la stratul cornos
al unghiei, iar pe fata dorsala prezinta par, glande sebacee si sudoripare.

Fata soleara a fiecarui deget prezinta o portiune craniala, invelita de unghie si

o portiune caudala, ocupata de pernuta digitala, limita dintre ele fiind marcata
de un sant adanc. In portiunea craniala, corionul este format din tesut
conjunctiv dens, cu numeroase fibre de colagen, elastice si vase de sange.
Epidermul acestei zone prezinta strat granulos si lucid, incat produc un corn
friabil, ce se descuameaza usor. Acest corn este acoperit partial de marginile
laterale ale peretelui cornos.

Cornul

Este o formatiune cutanata cornoasa care imbraca apofizele cornuale ale

osului frontal. Cuprinde in structura sa epiderm, derm si hipoderm.
Dermul cornual adera la periost formand, impreuna cu el, un strat periostal.
Peste stratul periostal se suprapune stratul reticulat, care cuprinde putine
celule conjunctive, numeroase fibre conjunctive, vase de sange si fibre
senzitive. Stratul papilar al dermului cornual prezinta papile subtiri si inalte, mai
dese in regiunea bazei cornului, si mai rare catre varf. Hipodermul, foarte
redus, este prezent numai la baza cornului si cuprinde un tesut conjunctiv dens,
intens vascularizat.

Epidermul cornual este lipsit de straturile granulos si lucidum. Stratul cornos

este cel mai dezvoltat si apare mai abundent catre varful cornului. Cornul este
tubar si intertubar, fiind produs, ca si copita, prin activitatea stratului generator
al epidermului, care imbraca papilele dermice. La bovidee, papilele dermice
sunt mai dese, iar tubii contorti sunt fini si foarte numerosi. Pe suprafata
stratului cornos se depune un strat de corn fin, moale, asemanator perioplei,
denumit epiceras, format la radacina cornului si extins numai pe o mica
portiune spre varful cornului.

Cresterea cornului se realizeaza ciclic, numai in perioadele in care irigarea

papilelor dermice este mai abundenta, fiind modulata hormonal.La cervidee,
cresterea, maturarea si pierderea coarnelor se manifesta sezonal. Osul
cornual se dezvolta printr-un gen de osificare encondrala. Mugurele cornual
creste rapid, fiind invelit, la inceput, de tegument. Dupa maturarea cornului,
tegumentul se necrozeaza si este inlaturat prin frecare. In functie de sezon, la
baza cornului se dezvolta o zona de extirpare, care permite inlaturarea
coarnelor si reluarea procesului in anul viitor. Viteza de crestere poate atinge
1 cm pe zi. Coarnele ramificate, caracteristice masculilor, au aceeasi structura
si dezvoltare. La girafa, apofizele cornuale raman invelite in cutis si nu se
schimba anual. Cornul rinocerilor este formt din aceeasi substanta cornoasa
ca si parul.