Dermatocosmetolog

ia
Noțiuni introductive
 CUPRINS

•Generalitati
•Anatomia si fiziologia pielii
•Îmbatrânirea intrinseca și extrinseca
•Prevenirea îmbatrânirii
•Tratamente anti-aging
Generalitati
 Dermatocosmetologia
Argumente PRO…
Medicul dermatolog este cel care deține o viziune specială asupra structurii și funcțiilor pielii,
astfel incat nici o altă specialitate nu este mai bine poziționată pentru a împlini nevoile pacienților
atunci când este vorba despre aspectele cosmetice și estetice ale tegumentului.

Având în vedere faptul că implicațiile sociale și inter-relaționare ale afecțiunilor

dermatologice determină o alterare profundă a calității vieții pacienților, dermatocosmetologia a luat
proporții destul de mari în ultimii ani, în completarea terapiilor clasice ale multiplelor boli de piele.

Fie că este vorba de întreținerea frumuseții sau de afecțiuni cutanate, din ce în ce mai mulți
pacienți se adresează medicului dermatolog pentru probleme de dermatologie cosmetică și estetică.
 Dermatocosmetologia
Argumente PRO…
Medicul dermatolog este cel care deține o viziune specială asupra structurii și funcțiilor pielii,
astfel incat nici o altă specialitate nu este mai bine poziționată pentru a împlini nevoile pacienților
atunci când este vorba despre aspectele cosmetice și estetice ale tegumentului.

Având în vedere faptul că implicațiile sociale și inter-relaționare ale afecțiunilor

dermatologice determină o alterare profundă a calității vieții pacienților, dermatocosmetologia a luat
proporții destul de mari în ultimii ani, în completarea terapiilor clasice ale multiplelor boli de piele.

Fie că este vorba de întreținerea frumuseții sau de afecțiuni cutanate, din ce în ce mai mulți
pacienți se adresează medicului dermatolog pentru probleme de dermatologie cosmetică și estetică.
Dermatocosmetologia

Dermatocosmetologia este o parte

integrantă a dermatologiei, ce include
aspectele estetice și cosmetice ale
dermatologiei și se ocupă de studiul și
utilizarea produselor și procedurilor
cosmetice, ce vizează atât pielea cât și
unghiile și părul.

.
 Dermatocosmetologia

Produsele și procedurile dermatocosmetice sunt folosite

pentru:

protecţiapielii față de factorii nocivi;

ameliorarea și încetinirea efectelor îmbătrânirii;
repararea pielii în urma unor agresiuni;
tratamentul unor boli de piele;
îmbunătățirea calității pielii și aspectul pacientului în general.
Anatomia si fiziologia
pielii
 Structura pielii:
Pielea este cel mai mare organ al
corpului, ce îl acoperă în totalitate, cântărind
aproximativ 4-5 kg și având o suprafață medie
de 1,5-2 mp. Grosimea ei variază în funcție de
sex, vârstă și regiune.

Din punct de vedere histologic, se

disting 4 regiuni suprapuse, dinspre suprafață
spre profunzime:

Epidermul (țesut epitelial);

Joncțiunea dermo-epidermică;
Dermul (țesut conjuctiv);
Hipodermul (țesut adipos);
 Histologia pielii
Epidermul – cel mai superficial strat al organului cutanat, reprezentat de un epiteliu
scuamos stratificat, nevascularizat, compus din mai multe straturi celulare.
Principala celulă a epidermului este keratinocitul.

•Stratul bazal – obișnuit dintr-un singur strat de keratinocite, atașat de membrana

bazală (prin intermediul hemidesmozomilor), care este o interfață între epiderm și
dermul subiacent;

•Stratul spinos – strat intermediar compus din 5-20 rânduri de keratinocite unite prin
joncțiuni intercelulare - desmozomi;

•Stratul granulos – alcătuit din 3-10 rânduri de celule turtite, romboidale;

•Stratul lucios – are un aspect clar, fiind alcătuit din 1-3 rânduri de celule aplatizate,
constituind o zonă de tranziție între stratul granulos și cornos;

•Stratul cornos – strat extern, compus din 4-10 straturi de keratinocite aplatizate =
corneocite atașate unele de altele prin corneodesmozomi într-o matrice lipidică;
 Populațiile celulare epidermice:
• Keratinocitele aflate în diverse stadii de diferențiere, de la
keratinocite bazale (singurele capabile de diviziune celulară și
reînnoire) la corneocite (keratinocite mature, anucleate, ce se
descuamează, eliminându-se de pe piele);
• Melanocitele - celule secretante de pigment melanic, ce se
regăsesc printre keratinocitele stratului bazal, elementul lor
distinctiv fiind prezența melanosomilor (organite specializate în
sinteza melaninelor);
• Celulele Langherhans epidermice (celule imunocompetente,
variante de macrofage, celule dendritice prezentatoare de
Antigen);
• Celulele Merkel - (sateliţi ai terminaţiilor nervoase) celule
dendritice prezente printre keratinocitele bazale în epiderm și
mucoasa bucală..
 Structura pielii:
Joncțiunea dermo-epidermică reprezintă o
zonă acelulară ce separă epidermul de derm și
prezintă următoarele componente:
Membrana bazală dermo-epidermică
 lamina lucida;
 lamina densa;
 lamina fibroreticularis;
Filamente intermediare ale keratinocitelor bazale;
Hemidesmozomi la nivelul membranei
keratinocitelor bazale;
Filamente de ancorare;
Fibrile de ancorare;
Plăci de ancorare;
Microfibrile elastice.
 Structura pielii
Dermul - un strat de țesut conjuctiv ce conține o
rețea bogată de vase de sânge, vase limfatice, terminații
nervoase și receptori, alcătuit din următoarele straturi :
Dermul papilar;
Dermul reticular;
Dermul profund.

Componentele dermului:
Celule: fibroblaști, mastocite, macrofage;
Fibre: fibre de colagen, fibre elastice, fibre de reticulină;
Substanța fundamentală: ce conține proteoglicani,
glicozaminoglicani (acid hialuronic), electroliți, apă.
Hipodermul - țesut compus din adipocite, organizat
sub formă de lobuli separați de septuri conjunctive, ce conțin Populația celulară din derm, în
vase de sânge, vase limfatice, nervi.
rețeaua de fibre:
 Anexele pielii
Fir de păr

Anexele pielii sunt de origine

epidermică și sunt localizate în derm şi
hipoderm:
Glandele sudoripare:
Glandă sudoripară
 ecrine – acoperă mare parte din suprafața corpului, ecrină
fiind mai numeroase la nivelul palmelor și tălpilor;
Glandă sudoripară
 apocrine – dispuse în special în regiunea axilară,
apocrină
anogenitală, la nivelul sânilor la femei, la pleoape,
canal auditiv extern; Glandă sebacee
Glandele sebacee – asociate porțiunii
superioare a fiecărui folicul pilos; Folicul pilos
Firul de păr;
Unghiile.
Funcțiile pielii
 Funcția de barieră cutanată:
Funcția de barieră a pielii, ce constă în prevenirea
pătrunderii/ieșirii apei și electroliților, este asigurată în
totalitate de epiderm.
Stratul cornos, datorită structurii sale (corneocite constituite
din keratină, alte proteine și lipide – mai ales ceramide)
reprezintă componenta esențială în bariera cutanată.
Stratul cornos contribuie la protecţia mecanică, la cea
chimică, la protecţia solară prin posibilitatea hipertrofierii
sale, dar una dintre cele mai importante funcţii asigurate este
cea de a preveni pierderile trans‑epidermale de apă (TEWL:
trans‑epidermal water loss).
Această caracteristică este asigurată prin amestecul de
aminoacizi şi diverşi metaboliţi rezultaţi din catabolizarea
filagrinei (ajunsă la acest nivel odată cu maturizarea keratinei)
formandu-se un complex nte, numit NMF (Natural
Moisturizing Factor: Factor Natural de Hidratare).
 Funcțiile pielii
 Apararea imunitara asigurată de: integritatea structurală a stratului cornos, peptidele
antimicrobiene produse de keratinocite, prezența celulelor Langerhans, citokine secretate de
limfocite, macrofage și keratinocite, ph-ul acid al sudorii și al stratului cornos, activitatea
fungistatică a secreției sebacee;
 Protecția împotriva radiațiilor ultraviolete – melanina sintetizată de melanocite protejează
nucleul keratinocitelor de efectele dăunătoare ale radiațiilor UV prin absorbția și dispersia
razelor și înlăturarea radicalilor liberi, in timp ce enzimele repară ADN-ul celular degradat de
razele UV;
 Termoreglarea – vasoconstricția și vasodilatația controlează fluxul de sânge și transferul de
căldură la suprafața corpului; evaporarea sudorii scade temperatura corporală;
 Sinteza vitaminei D – pielea este sursa principală de vitamina D;
 Funcția senzorială – terminațiile nervoase libere detectează stimuli cu potențial dăunător
(căldură, durere); organitele specializate detectează presiunea, vibrația și atingerea; fibre
nervoase vegetative deservesc vasele de sânge, glandele sudoripare și mușchii erectori pilari;
 Funcția estetică – rol important în interacțiunea socială.
Îmbatrânirea intrinseca și
extrinseca
 Îmbătrânirea pielii și fotoîmbătrânirea
Îmbătrânirea este un proces care implică o deteriorare lentă a funcției țesuturilor și are loc
în majoritatea organelor din corp, inclusiv la nivelul pielii (îmbătrânire intrinsecă). Pielea umană
este, de asemenea, afectată de modificările suplimentare suprapuse, sau de îmbătrânirea accelerată,
rezultată din deteriorarea mediului înconjurător. Acest ultim proces se datorează în principal
iradierii UV de la soare și este denumit fotoîmbătrânire (îmbătrânire extrinsecă).
Factorul principal care determină modul în care o persoană îmbătrânește stă la baza geneticii.
Îmbătrânirea intrinsecă se datorează în principal înaintării în vârstă și modificărilor hormonale
specifice vârstei (scăderea hormonilor estrogeni la menopauză contribuie la pierderea fibrelor de
colagen, la femei; declinul androgenic la bărbat).
Îmbătrânirea extrinsecă este determinată de o serie de factori: dieta, stilul de viață, fumatul (ce
determină creșteri ale MMP1- o protează zinc-dependentă, responsabilă de degradarea
colagenului), consumul de alcool, stressul, factorii de mediu –modificările vremii, poluarea, cele
mai degradante modificări fiind cauzate de expunerea cronică la radiațiile UV (80%) rezultatul
fiind fotoîmbătrânirea.
 Fotoîmbătrânirea
Fotoîmbătrânirea se datorează daunelor oxidative cauzate de pătrunderea radiațiilor ultraviolete cu
lungime de undă scurtă (UVB) în straturile superficiale ale pielii (epiderm), a radiațiilor ultraviolete cu lungime
de undă mai lungă (UVA) în straturile medii (derm) și a radiațiilor infraroșii A la nivelul dermului profund și
țesutului subcutanat.

Efectele radiațiilor ultraviolete:

UVA (Aging) – 315-400 nm, determină apariția ridurilor
și îmbătrânirea pielii; Ele reprezintă 95% din radiațiile ce
ajung pe suprafața pământului, fiind capabile să treacă și
prin nori sau sticla geamului;

UVB (Burn) – 280-315 nm, determină arsuri solare,

deteriorarea sistemului imun, carcinogeneză;

UVC – 100-280 nm , sunt oprite de stratul de ozon,

neajungând pe suprafața pielii;
 Fotoîmbătrânirea
Radiațiile solare determină:
Expunere acută:
• efecte imediate – sinteză de vitamină D, eritem, fotodermatoze,
fotosensibilitate;
• efecte întârziate – arsură solară, pigmentare, hiperplazie;

Expunere cronică: fotoîmbătrânire, fotocarcinogeneză.

!
20 minute de expunere solară sunt suficiente pentru a cauza o
deteriorare a pielii;

arsurile solare și bronzul (prin expunere directă la soare/solar)

cresc riscul de carcinogeneză;

expunerea la soare este factorul de risc cel mai important pentru

dezvoltarea cancerului de piele!
Fotoîmbătrânirea:
Semne clinice:
Modificări ale texturii pielii: uscăciune, pori dilatați,
riduri adânci, tulburări ale pigmentării (pete, melasmă,
depigmentări), pistrui, elastoză;
Modificări vasculare: telangiectazii, puncte roșii, rozacee,
purpură;
Modificări degenerative: keratoză seboreică, nevi
pigmentari, keratoze actinice, carcinom bazocelular,
carcinom scuamocelular, melanom;
Modificările cutanate induse de soare variază de la individ
la individ, în funcție de terenul genetic.
Obișnuit afectează fața, gâtul și suprafețele de extensie ale
membrelor superioare.
 Fotoîmbătrânirea
Modificări histologice vizibile la nivelul epidermului și
dermului:

 Epiderm – keratinocite atipice și distribuție neregulată a

melanocitelor și melaninei;

 Derm - fibre elastice degradate și o masă amorfă compusă din

tropoelastină și fibrilină dezorganizate = elastoză (semnul
distinctiv al pielii fotoîmbătrânite),
- scăderea fibrelor de colagen,
- creșterea substanței fundamentale (glicozaminoglicani
și proteoglicani),
- creșterea numărului de fibroblaști hiperplazici,
- acumularea celulelor inflamatorii,
- dilatarea pereților vaselor de sânge (telangiectazii).
Îmbătrânirea intrinsecă
Îmbătrânirea cronologică se referă doar la modificările
histologice, biochimice şi clinice induse de înaintarea în vârstă.

Apariţia şi dezvoltarea în timp a acestora se explică prin două teorii:

îmbătrânirea celulară determinată genetic;
teoria radicalilor liberi.

Există şi alţi factori acceleratori ai îmbătrânirii celulare:

•glicarea proteinelor;
•scăderea capacităţii de apărare imunologică odată cu înaintarea în
vârstă;
•anomalii neuroendocrine asociate cu disfuncţionalităţi ale sistemului
hipotalamo‑hipofizar (orologiul bilogic);
•modificări în diferite organe;
•depresia estrogenică din cursul menopauzei.
Semnele morfologice ale îmbătrânirii

Comparativ cu pielea
fotoîmbătrânită, pielea
îmbătrânită, dar protejată de
soare este caracterizată de:

•Riduri fine;
•Atrofie cutanată;
•Pigmentare omogenă;
•Keratoze seboreice.
Îmbătrânirea intrinsecă

Din punct de vedere histologic, îmbătrânirea intrinsecă este

caracterizată de:

aplatizarea joncțiunii dermo-epidermice;

scăderea densității melanocitelor și celulelor Langerhans;
pierderea matricei extracelulare de la nivelul dermului;
nivel crescut de metaloproteinaze care degradează colagenul;
pierderea de fibroblaști și rețea vasculară, pierderea buclelor
capilare din dermul papilar;
pierderea de țesut adipos subdermic.
 Mecanismele îmbătrânirii:
Îmbătrânirea cutanată este un proces multifactorial, care se derulează prin două componente,
într‑o oarecare măsură concomitente: agingul cronologic şi agingul indus de mediu, legat în primul
rând de efectele nefavorabile ale radiaţiilor UV.
La la nivel celular, sunt implicate mai
multe procese în fiziologia îmbătrânirii.

Mecanismele care concură la aging-ul cutanat

cronologic:
Teoria agingului programat genetic;
Glicarea non-enzimatică a proteinelor;
Factori enzimatici –dezechilibrul între
sinteza și distrucția proteică;
Teoria pierderilor telomerice;
Teoria radicalilor liberi;
Mecanismele îmbătrânirii:

Teoria agingului programat genetic

Îmbătrânirea cronologică poate fi considerată un fenomen genetic programat (dictat de orologiul

biologic). Fiecare specie are o constituţie specifică a ADN‑ului capabila să determine speranţa de
viaţă și longevitatea.

Faţă de acest determinism de specie, în cursul vieţii se adaugă:

 mutaţii,
erori moleculare repetitive,
pierderi de telomeri şi
anomalii de transcripţie,

în măsură să devieze organismul de la programarea biologică.

Mecanismele îmbătrânirii:

Glicarea non-enzimatică a proteinelor

Este un fenomen spontan, ireversibil şi cu efect cumulativ, ce poate implica toate

proteinele organismului, dar pentru îmbătrânirea cutanată capitală este implicarea
colagenului - principala proteină a dermului;

Consecinţa acestui proces este rigidizarea acestor proteine, pierderea elasticităţii şi a

supleţei cutanate, dar şi dezorganizări ale arhitecturii dermului.
Mecanismele îmbătrânirii:

Factori enzimatici –dezechilibrul între sinteza și distrucția proteică

În cursul îmbătrânirii cronologice apare un dezechilibru între doi parametri cheie ai
metabolismului cutanat: sinteza macromoleculelor din matricea extracelulară şi inhibitorii
enzimatici ai acestui proces.

Activitatea metaloproteinazelor matriceale (MM P) este crescută în timpul îmbătrânirii

cronologice, ceea ce duce la o mai rapidă degradare a fibrelor dermice de colagen, proces
specific agingului.
Mecanismele îmbătrânirii

Teoria pierderilor telomerice:

Se crede că telomerii joacă un rol în

îmbătrânirea celulară și ar putea contribui la
fundalul genetic al îmbătrânirii umane și
longevitate.
Potențialul limitat de proliferare a celulelor
umane ar fi rezultatul scurtării telomerilor
care apare în timpul sintezei ADN, la fiecare
diviziune celulară.
Fotoîmbătrânirea poate accelera
scurtarea telomerilor și poate împinge Pierderile telomerice – mecanism al stopării diviziunilor celulare
celulele în senescență mai devreme.
 Mecanismele îmbătrânirii:
Teoria radicalilor liberi

 Generarea spontană de radicali liberi în cursul îmbătrânirii cronologice permite explicarea unor modificări
observate la nivel cutanat.

 Radicalii liberi de oxigen sunt generaţi în cantităţi mici în mod continuu, în cursul metabolismului oxidativ
normal (reducerea oxigenului în lanţul respirator mitocondrial).

 Radicalii liberi de oxigen exercită o activitate proinflamatorie care interferă cu îmbătrânirea cronologică -
teoria îmbătrânirii de origine inflamatorie.
Mecanismele îmbătrânirii
Teoria radicalilor liberi

Ţintele radicalilor liberi:

•Proteinele, având grupări sulfurice sau un caracter nesaturat, sunt extrem de sensibile la atacul radicalic. La nivel
cutanat, consecinţele sunt: depolimerizarea colagenului, a elastinei, a acidului hialuronic, generarea de produşi
toxici şi formarea de agregate proteice.

•Lipidele (membranele celulare şi subcelulare, bogate în lipide polinesaturate şi acizi graşi) – rezultă o pierdere a
integrităţii şi a funcţionalităţii membranelor celulare.

•ADN‑ul - este alterat procesul normal de replicare, iar dacă intervin şi alte mutaţii, se poate ajunge la apoptoză
abuzivă sau cancer.

Generarea de radicali liberi ai oxigenului la nivel cutanat este un fenomen care

se accentuează cu înaintarea în vârstă, deoarece, în timp, scade bagajul antioxidativ al
organismului (superoxid dismutaza , catalaza şi glutation peroxidaza)!!!
Mecanismele fotoîmbătrânirii:
• Iradierea UV dăunează pielii umane cel puțin cu două mecanisme
interdependente:
1. generarea fotochimică a ROS – ce apare în timpul îmbătrânirii cronologice
normale, precum și ca răspuns la expunerea la lumina UV în foto-îmbătrânire;
2. activarea căilor de transducție a semnalului cutanat;

 Speciilor reactive de oxigen (ROS) rezultate în urma expunerii la UV–

trigger pentru activarea factorilor de transcripție, ce reglează matrix
metaloproteinazele cheie (MMP1, MMP3,MMP8,MMP9) care degradează
fibrele de colagen. ROS determină totodată scăderea TGF-beta care scade
producția de colagen. Degradarea fibrelor de colagen și scăderea producției
de colagen sunt pietrele de temelie ale fotoîmbătrânirii.

 Deteriorarea ADN-ului indusă de radiațiile UV, atât ADN-ului genomic, cât

și ADN-ului mitocondrial contribuie în mare măsură la modificările pielii
asociate vârstei. Acumularea de leziuni ADN la nivelul celulelor pielii duce la
modificarea expresiei genice a celulelor afectate, ceea ce determină procesul
cronic de îmbătrânire dermică și epidermică.
Prevenirea îmbătrânirii:
Modificările pielii asociate fotoîmbătrânirii pot fi în mare măsură prevenite. Studiile
clinice au documentat că utilizarea regulată a unei protecții solare cu spectru larg pot preveni, nu
doar arsurile solare, ci și semnele îmbătrânirii. Astfel că dintre primii și cei mai importanți pași
împotriva îmbătrânirii, protecția solară ocupă un loc esențial :
Limitarea expunerii la soare în mijlocul zilei, când indexul UV este crescut;
Purtarea îmbrăcămintei corespunzătoare, care să acopere cât mai mult din zonele expuse, a unei
pălării și utilizarea ochelarilor de soare;
Utilizarea și reaplicarea la fiecare 2 ore a produselor cu factor de protecție solară cu spectru
larg (UVB+UVA) pe toată perioada anului, inclusiv în interiorul casei și aplicarea unei cantități
corecte (2mg/cm2 de piele);
Evitarea utilizării solarului.
Prevenirea îmbătrânirii:
Indexul UV (IUV)– este un sistem de
măsurare simplificat al gradului de
injurie dată de radiațiile solare, cât și un
ghid de protecție.

IUV se regăsește în
aplicația despre vreme al
fiecărui smartphone.
 Prevenirea îmbătrânirii:
Alegerea produsului de protecție solară:
Spectru larg, protecție împotriva UVB și UVA

Protecție împotriva radiațiilor UVB:

SPF15 – 94% UVB

SPF30 – 97% UVB
SPF50 – 98% UVB
• Raportul privind fotoprotecția
Protecție împotriva radiațiilor UVA:
UVB/UVAtrebuie să fie mai mic/egal cu 2,5.
Europa : PPD (1-42)-persistent pigment darkening; SPF/PPD<sau= 2,5
SUA : * - ****
Asia : PA+ - PA++++ • Alegerea unui produs cu caracteristici optime
din punct de vedere senzorial (non-lipicios,
non-gras, care să nu irite pielea);
Prevenirea îmbătrânirii:
Filtrele de protecție solară:
 chimice (organice: Avobenzona, Oxybenzona, Homosalate,
Octisalate) – absorb radiațiile UV de intensitate mare și le transformă în
căldură, eliberată apoi de piele, interzicând astfel interacțiunea lor cu
alte molecule din piele;

minerale (anorganice: dioxid de titan, oxid de zinc) – creează o

barieră care reflectă și împrăștie lumina provenită de la radiațiile UV,
fiind foarte eficiente (singurul dezavantaj fiind acceptabilitatea
îngreunată de filmul alb lăsat la nivelul pielii după aplicare, dar care s-a
îmbunătățit odată cu prelucrarea lor în microparticule și nanoparticule –
transparente).
 Prevenirea îmbătrânirii:
Pentru încetinirea procesului de îmbătrânire este
necesar să avem în vedere următoarele:

Dietă bogată în fructe și legume;

Hidratare orală adecvată (1,5-2L/zi);
Activitate fizică moderată;
Program riguros de îngrijire zilnică a pielii
potrivit tipului de ten;
Abandonarea fumatului;
Proceduri dermatocosmetologice de întinerire;
Protecție/prevenție continuă.
Antioxidanții:
Utilizarea antioxidanților în orice regim de îngrijire a pielii anti-îmbătrânire este
esențială pentru a combate și preveni deteriorarea ulterioară, vitaminele fiind folosite pentru a
combate daunele provocate de radicalii liberi de mai mulți ani.
Enzimele sunt mai eficiente în eliminarea de radicali liberi; cu toate acestea, depind de
prezența unui mediu celular sănătos și de asocierea cu minerale pentru a fi sintetizate.
Există dovezi din ce în ce mai mari despre sinergia care există în utilizarea
combinațiilor de antioxidanți împreună cu protecția solară.
 Antioxidanții:
 Vitamina E - cel mai abundent antioxidant ce se găsește în piele în formele sale alfa și gamma-
tocoferol, fiind produs de glandele sebacee și livrat către suprafața pielii prin sebum; prezintă o
capacitate sporită de hidratare cu beneficii suplimentare de netezire a pielii; totodată
îmbunătățește efectele protecției solare iar atunci când este combinată cu vitamina C, cele două
sunt mult mai puternice în ceea ce privește fotoprotecția.
 Vitamina C - Vitamina C este un antioxidant major solubil în apă care joacă un rol vital atât în
fotoprotecție, în sinteza colagenului cât și în creșterea nivelului inhibitorilor tisulari ai
metaloproteinazei matricei degradante a colagenului;
Efectele asupra pielii: reducerea ridurilor, îmbunătățirea fermității pielii, reducerea
hiperpigmentărilor, efecte fotoprotectoare.
Există multe variații diferite de vitamina C folosite în îngrijirea pielii, fiind împărțite în :
- solubile în apă (L- acid ascorbic și fosfat de ascorbil de Na/Mg);
- esteri solubili în grăsimi (ascorbil palmitat, ascorbil tetra-izopalmitat);
- sisteme anhidre .
!!! Din păcate, stabilitatea pe termen lung
de preparate topice de vitamina C rămâne o îngrijorare.
Antioxidanții:
 Coenzima Q10 (CoQ10)– este un puternic antioxidant care inhibă peroxizii lipidici formați în
membranele plasmatice. CoQ10 joacă un rol foarte important în producția de energie celulară (ATP),
prezența ei la nivelul mitocondriei prevenind stressul oxidativ indus de apoptoza celulară. Topic, a
demonstrat o reducere a ridurilor prin activitatea antioxidantă precum și inhibarea expresiei
colagenazei la fibroblastele umane iradiate de UV.
 Idebenona - este un puternic analog sintetic al CoQ10, cu proprietăți de antioxidare și fotoprotecție,
cu un nivel mult mai înalt comparativ cu vitamina E, C, CoQ10, acidul lipoic și kinetina.
 Acidul lipoic - este un antioxidant foarte puternic, care are avantajul neobișnuit de a fi solubil atât în
apă cât și liposolubil și este un cofactor important în dehidrogenazele mitocondriale. Prin aplicarea
topică într-o concentrație de 3% prezintă capacitatea de a scădea eritemul indus de UVB, fapt care
demonstrează efectele de fotoprotecție și proprietățile antiinflamatorii iar într-o concentrație 5% acid
alfa-lipoic (cremă topică) poate fi utilizat în tratarea semnelor de fotoîmbătrânire.
Antioxidanții:
 Polifenolii – polifenolii de ceai verde au fost incluși într-un număr tot mai mare de produse
de îngrijire a pielii, având efecte antioxidante și antiinflamatorii. Procianidine sunt puternici
eliminatori de radicali liberi a cărei cea mai bogată sursă este din semințele de struguri roșii ,
studiile raportând un nivel mai mare de activitate antioxidantă decât vitaminele C și E.
 Seleniul - este un oligoelement esențial cu antioxidant, antiinflamator și anticarcinogen. Ca
ingredient anti-îmbătrânire, capacitatea de protecție a seleniului rezidă în rolul său esențial de
cofactor în formarea importantei enzime de protecție glutation peroxidază. Proprietățile
antiinflamatorii ale seleniului s-au demonstrat prin capacitatea sa de a inhiba citokinele
inflamatorii induse de ultraviolete asupra pielii. Seleniul ca ingredient topic nu pătrunde bine
în piele și trebuie utilizat în forma sa de Selenometionină pentru a fi biodisponibil.
 Carotenoizii - sunt antioxidanți dietetici, care includ licopen, luteină și beta-caroten. Surse
ale acestor eliminatori naturali ai radicalilor liberi includ frunzele de morcovi și roșiile. Prin
aplicarea topică s-au demonstrat efecte fotoprotectoare.
Antioxidanții:
 vitamina A – Retinoizii joacă un rol important în dezvoltarea pielii și reglează creșterea și
diferențierea keratinocitelor. Capacitatea retinoizilor topici de a inversa efectele foto-îmbătrânirii,
precum și ale îmbătrânirii cronologice, face din utilizarea unui retinoid o bază în orice regim dermato-
cosmetic. Efecte asupra pielii: scăderea liniilor fine și a ridurilor, normalizarea și îmbunătățirea
elasticității, a texturii și culorii pielii.

Vitamina A este o moleculă liposolubilă a cărei structura a

fost susceptibilă de variabilitatea formulării rezultând mai multe forme
structural diferite.

Prima generație, sau forma nonaromatică, include:

acidul retinoic all-trans (tretinoin)
 și formele sale de izomer 9-cis și 13-cis-izomer (izotretinoin).

Celelalte forme topice sunt izomeri poliaromatici ai acidului retinoic,

care includ:
 adapalen
tazaroten.
 Antioxidanții:
Derivații vitaminei A utilizați în produsele cosmetice, fără
prescripție medicală includ
 retinol(0.01-1%)
 retinaldehidă (0.025%)
 palmitat de retinil și esteri de retinil.

Retinolul este extrem de sensibil la lumină și aer,

în timpul utilizării în îngrijirea pielii necesitând o
manipulare corectă, deoarece există riscul de a se oxida
rapid, rezultând un produs iritant și dăunător.
Antioxidanții:
 Vitaminele B - Pantenolul (provitamina B5) este analogul stabil al
acidului pantotenic care a fost utilizat în îngrijirea pielii, a
produselor pentru unghii și mai ales în produsele pentru păr, prin
beneficiile sale îmbunătățite de hidratare. Cunoscut pentru efectele
sale hidratante și calmante, poate juca un rol în îngrijirea pielii anti-
îmbătrânire prin abilitățile sale sporite de proliferare celulară și
vindecare.

Nicotinamida (niacinamida/vitamina B3) este o altă vitamină B care

a intrat în arena de îngrijire a pielii, majoritatea studiilor asupra ei
concentrându-se asupra efectelor antiinflamatorii și beneficiul în
tratamentul acneei. Beneficiul nicotinamidei ca ingredient potențial
anti-îmbătrânire este atribuit rolului în biosinteza ceramidelor și a
altor lipide ale stratului cornos.
Antioxidanții:
Alpha-hidroxiacizii (AHA) - efectele AHA sunt determinate de pH-ul și
nivelurile lor de concentrație, iar utilitatea lor în produselor cosmetice de
îngrijire a pielii sunt de exfoliere a stratului cornos al epidermului, de
stimulare a colagenului și elastinei, contibuind astfel la netezirea pielii,
estomparea ridurilor și ameliorarea petelor pigmentare.

acidul lactic (derivat din lapte) – utilizat în compoziții cosmetice pentru

ajustarea pH-ului și hidratarea pielii;
acidul glicolic (derivat al trestiei de zahăr)– ca exfoliant în produsele de
peeling chimic.

!!! Eficacitatea AHA în ameliorarea efectelor îmbătrânirii, a fost

asociată cu o serie de efecte adverse: senzația de usturime, arsuri și
iritații, care au fost de obicei asociate cu un pH mai mic de 3,5.
Antioxidanții:
 Acizii polihidroxi (PHA) - sunt următoarea generație de AHA, ce oferă beneficiile anti-
îmbătrânire și de netezire a pielii ale AHA-urilor fără efectele lor secundare potențial iritante.
PHA-urile includ gluconolactonă și acid lactobionic, care sunt molecule structural mai mari
decât AHA, permițând o penetrare mai lentă a pielii și, prin urmare, mai puține efecte
secundare. În plus față de beneficiile exfoliative ale AHA-urilor, PHA oferă beneficii
suplimentare de îmbunătățire a barierei stratului cornos și a hidratării cu proprietăți umectante,
ceea ce asigură o compatibilitate îmbunătățită a pielii și o utilizare pentru majoritatea tipurilor
de ten, inclusiv cel sensibil.
 Beta-hidroxiacizii (BHA) - cel mai frecvent utilizat BHA este acidul salicilic. Se găsește în
majoritatea produselor fără prescripție medicală (OTC) și a fost utilizat în principal în
tratamentul acneei. O parte din eficacitatea sa ca tratament pentru acnee poate proveni din
solubilitatea lipidică și capacitatea de a pătrunde în sebum. Mai recent, acidul salicilic a fost
utilizat în tratamentul fotoîmbătrânirii în concentrații de 20-30% în cabinet. Acestea pot fi
destul de utile la pacienții care nu sunt capabili să tolereze AHA, deoarece nivelurile de iritare
tind să fie mai mici cu acidul salicilic. În plus, poate fi destul de utilă combinarea sau
alternarea AHA și BHA, deoarece mecanismele lor de acțiune diferă și utilizarea ambelor
poate fi destul de benefică.
Antioxidanții:
 Beta-glucanii - aparțin unei clase de compuși cunoscuți ca modificatori ai răspunsului biologic,
izolați din membranele celulare ale drojdiei de panificator (Saccharomyces cerevisiae). În
epiderm, unde celulele derivate din macrofage includ atât celulele keratinocite, cât și celulele
Langerhans, beta-glucanii acționează pentru a stimula calitățile protectoare ale acestor celule ca
primă linie de apărare. Efectele fotoprotectoare ale beta-glucanilor, precum și capacitatea lor de
a calma, hidrata și proteja pielea de iritația potențială care poate apărea cu alte produse de
tratament, ii face destul de utili în regimurile anti-îmbătrânire a pielii.
 Cuprul - produsele care conțin cupru au câștigat popularitate din ce în ce mai mare pe piața de
îngrijire a pielii anti-îmbătrânire în ultimii ani. La om, cuprul se leagă de tripeptida cu afinitate
ridicată glicil-l-histidil-l-lizină (GHK) pentru a forma un complex cupru-GHK, care joacă un rol
vital în repararea țesuturilor umane. În plus, cuprul este un cofactor vital în activarea puternicei
enzime antioxidante superoxid dismutază. Rolul cuprului-GHK ca ingredient anti-îmbătrânire
poate fi explicat prin rolul său în vindecarea rănilor și capacitatea sa de a stimula proteinele
matricei extracelulare, de a stimula producția atât de colagen, cât și de glicozaminoglicani.
Efecte la nivelul pielii: scădere a ridurilor, a laxității și a rugozității. Aceste modificări, precum
și lipsa de iritare, conferă cuprului un rol important pe piața de îngrijire a pielii anti-îmbătrânire.
Antioxidanții:
 Peptidele - două dintre cele mai cunoscute peptide utilizate în îngrijirea pielii
sunt pentapeptidele palmitoil, cunoscute și sub numele de Matrixyl; și acetil
hexapeptida-3, cunoscută și sub numele de Argirelene Matrixyl (o pentapeptidă
care a fost utilizată ca analog procolagen pentru a stimula producția de colagen
în piele).
 Efecte Matrixyl asupra pielii: scad rugozitatea pielii, scad volumul și adâncimea
ridurilor, creșterea densității și grosimii fibrelor de elastină în derm cu
îmbunătățirea colagenului de tip IV.
 Efectele Argirelene asupra pielii: efect relaxant
asupra mușchilor fiind promovată ca o alternativă la
Botox.
 Proceduri anti-aging:
 Toxina botulinică: este produsă de o bacterie,
Clostridium botulinum, fiind cea mai puternică neurotoxină
cunoscută în prezent.
 Mecanismul de acțiune este reprezentat de blocarea
transmiterii impulsurilor nervoase către anumite grupe
musculare, provocând o așa-zisă “denervare chimică”, astfel,
mușchii afectați nu se mai pot contracta, rămânând relaxați.
Pielea de deasupra acestor grupe musculare rămâne întinsă și
nu mai apar riduri.
 Toxina botulinică poate fi injectatată în zona frunții, în
colțurile ochilor (“laba de gâscă”) și între sprâncene (la baza
nasului), mai rar la nivelul bărbiei și în zona gurii.
Proceduri anti-aging:
 Fillerele dermice: sunt substanțe cu textură
de gel care sunt injectate sub piele pentru a
restabili volumul pierdut, a netezi ridurile și a
îmbunătăți contururile faciale.

Fillerele dermice sunt folosite pentru:

 îmbunătățirea și restabilirea volumului
pomeților;
 diminuarea ridurilor verticale de deasupra
buzelor;
 netezirea ridurilor de expresie din jurul nasului și
a gurii (pliurile nazolabiale);
 corectarea simetriei buzelor și adăugarea de
volum;
 umplerea ridurilor fine de sub ochi, a ridurilor de
pe frunte, bărbie;
 îmbunătățirea simetriei faciale.
 Proceduri anti-aging:
Printre substanțele utilizate în fillerele dermice se numără:

Hidroxilapatit de calciu, un compus asemănător

mineralelor care se găsesc în oase;
Acidul hialuronic- cel mai des întâlnit filler și este făcut
dintr-o altă substanță ce poate fi găsită în mod natural în
corp;
Acidul Poly-L-Lactic, substanță sintetică, sigură pentru
utilizarea în corp, care stimulează producerea de colagen;
Fibre de Polimetilmetacrilat (PMMA), un compus de
umplere semipermanent, utilizat, în special, pentru
umplerea pliurile nazolabiale
Proceduri anti-aging:
 Tratamentele laser:
 Laser cu dioxid de carbon- tehnologie “standard de aur” pentru producerea celei mai
semnificative îmbunătățiri clinice și histologice pe pielea facială fotoexpusă;
 Laserul Pulsed Dye – deși sunt utilizate în principal pentru tratamentul leziunilor vasculare și
cicatricilor hipertrofice, studiile clinice au demonstrat capacitatea laserului de 585nm și 595nm
de a reduce ridurile faciale ușoare, cu puține efecte secundare.
 Lasere cu infraroșu mediu - sistemele laser care funcționează în porțiunea infraroșu mijlocie a
spectrului electromagnetic, inclusiv 1320 nm Nd: YAG, 1450 nm diodă și 1540 Erbium glass:
lasere de sticlă, posedă lungimi de undă optime pentru remodelarea pielii non-ablative pe bază
de apă.
 Lumina intens pulsată (IPL) – sursa IPL emite un spectru larg și continuu de lumină în
intervalul de la 515 nm la 1200 nm. S-a demonstrat că după o serie de tratamente IPL există o
îmbunătățire a grosimii pielii, a pigmentării neregulate, a dimensiunii porilor și a
telangiectaziilor.
Vă mulțumesc!