ANALIZATORUL CUTANAT

1. Segmentul periferic

Este un analizator fizic de contact; se recepţionează şi se analizează simţul tactil,

de presiune şi sensibilitate vibratorie, termică şi dureroasă. Stimulul comun este
deformarea tegumentului, superficial – în cazul tactului, profundă – în cazul presiunii
şi repetată rapid – în cazul vibraţiilor.

Pielea – este un conjunctivo-epitelial , ce constituie un înveliş neîntrerupt care se

continuă la nivelul marilor orificii (gură, nas, etc.) cu o semimucoasă (parţial
keratinizată) şi care, în interiorul cavităţilor respective, devine o mucoasă propriu-
zisă.

Tegumentul (pielea) şi mucoasele cu care se continuă la nivelul marilor orificii ale

corpului reprezintă un organ aparte, cu particularitatea că este situat la exterior şi că
funcţia sa esenţială este aceea de a fi o barieră între mediul intern al organismului şi
mediul extern. Este cel mai greu organ al corpului uman având circa 16 kg greutate şi
totodată cel mai întins, cu o suprafaţă de circa 1,8 m2  pentru un om de greutate şi
înălţime medii.

Grosimea tegumentului variază de la circa 4 mm pe palme, plante şi zona lombo-

sacrată la 0,5 – 0,2 mm pe faţă, pleoape, prepuţ.

Suprafaţa pielii nu e uniformă, pe ea fiind prezente orificii, cute şi proeminenţe.

Orificiile sunt de 2 tipuri: unele sunt mari, conducând în cavităţile naturale (gură, nas,
etc.) altele sunt mici, de-abia vizibile cu ochiul liber, dar bine vizibile cu lupa, cum ar
fi foliculii pilosi, din care rasar firele de par.

Marile orificii ale tegumentului sunt: 2 oculare, 2 auditive, 2 narinare şi câte un

orificiu bucal, genital şi anal. La nivelul lor tegumentul se continuă cu mucoasele
respective, trecând printr-o zonă intermediară de semimucoasă.

Culoarea tegumentului este dată de plexul vascular (nuanţele de alb sau roşu) şi de
către pigmentul natural, melanina (nuanţele de brun – negru). Melanina se gaseste, de
asemenea in par si in iris. Ea este formata in celulele denumite melanocite, situate in
stratul bazal al tegumentului.

Indiferent de tipul rasial, acelasi numar de melanocite este intalnit in pielea fiecarei
fiintei umane. Cantitatea de melanina produsa de aceste celule prezinta mari variatii.
La rasa neagra, melanocitele sunt mai mari si produc mai mult pigment. Functia
melaninei este de a proteja pielea fata de radiatia solara; cu cat pielea are o culoare
mai inchisa, cu atat sunt mai putin probabile arsurile datorate radiatiei solare.

Expunerea la lumina ultravioleta, fie prin surse artificiale, fie prin radiatia solara,
stimuleaza producerea de melanina printr-un proces fiziologic de bronzare. Are loc
formarea melaninei, celulele se maresc si culoarea pielii devine mai inchisa.
Raspunsul este variabil de la individ la individ, dar toate persoanele, in afara de
albinosi, devin mai pigmentate ca urmare acestei expuneri prelungite la lumina solara.

     Funcţiile tegumentului

a). Funcţia de protectie →  in general în cadrul funcţiei de protecţie se poate vorbi
despre:

– protecţia mecanică, fizică şi chimică realizată prin keratină şi stratul cornos;

– protecţia biologică (antiinfecţioasă: virală, bacteriană, fungică, parazitară) realizată

atât nespecific prin filmul hidro-lipo-proteic, corneocite şi barierele anatomice, cât şi
specific prin reacţia imună locală sau/şi generală;

– fotoprotecţia prin melanină, esenţială în prevenţia degenerărilor maligne cutanate;

– menţinerea echilibrului mediului intern prin limitarea pierderilor de apă, electroliţi

şi proteine de către organul cutanat în ansamblul său.

b). Funcţia de termoreglare → a doua ca importanţă, realizată prin suprafaţa deosebit

de mare a plexului vascular şi prin transpiraţie. Transpiraţia asigură prin evaporare
eliminarea excesului de căldură cedat tegumentului de o circulaţie sanguină
augmentată prin vasodilataţie şi respectiv vasoconstricţia circulaţiei dermice
contribuie la centralizarea circulaţiei şi limitarea pierderilor de căldură.

c). Asigurarea echilibrului hemodinamic → plexul vascular dermic este enorm. Prin
vasoconstricţie contribuie la centralizarea circulaţiei, organul cutanat fiind primul
„sacrificat” în cazul unui şoc în favoarea organelor imediat vitale (inimă, plămâni şi
SNC), tegumentul fiind capabil să reziste câteva ore în hipoxie. Totodată, prin
vasodilataţie generalizată, se poate ajunge rapid la şoc hipovolemic chiar fără pierdere
de masă sanguină, ca în cazul şocului anfilactic.

d). Funcţia senzorială → sensibilitatea dureroasă, termică şi tactilă permit o mai bună
orientare în mediul înconjurător.

e). Funcţia excretoare → reprezentată de excreţia de sudoare şi sebum, esenţiale

pentru asigurarea hidratării şi lubrefierii tegumentului şi anexelor cornoase.

f). Funcţia endocrină → în epiderm se formează sub acţiunea radiaţiei ultraviolete

colecalciferolul, precursor alvitaminei D3, esenţială în absorbţia calciului.

     Vascularizaţia pielii

Epidermul ca orice epiteliu nu este vascularizat, el fiind hrănit prin osmoză. În

schimb, dermul şi hipodermul sunt bogat vascularizate printr-o reţea foarte
sistematizată de arteriolede calibru mediu apoi mic, capilare şi venule.

În partea profundă a hipodermului arterele formeaza o prima reţea paralelă cu

suprafaţa cutanată. De la aceasta pleacă perpendicular ramuri care traversează
hipodermul dând colaterale care vascularizează lobulii adipoşi şi anexele: glandele
sudoripare şi foliculii piloşi.

Aceste ramuri se reunesc în partea profundă a dermului reticular pentru a forma a

doua reţea a cărei ramificaţii sunt paralele cu suprafaţa cutanată. Din această a doua
reţea pornesc perpendicular arteriole, numite „arteriole în candelabru”, care dau
ramuri pentru anexele cutanateşi dermul reticular şi sfârşesc prin a se anastomoza într-
o a treia reţea – reţeaua subpapilară, situată dedesubtul papilei dermice.

Din această ultimă reţea pleacă arteriolele terminale care se îndreaptă vertical spre
papile în vârful cărora se ramifică în numeroase capilare dispuse în ansa ( sub forma
de toarta ).

     Straturile tegumentului

a). Epidermul → tesut epitelial pluristratificat cheratinizat strabatut de :

fire de par, canale excretoare ale glandelor sudoripare, terminatii
nervoase receptoare; stratul bazal contine melanocite secretoare de
melanina, cu rol fotoprotector.

Este stratul superficial al pielii , lipsit de vase sangvine iar nutriţia celulelor are loc
prin difuzarea limfei interstiţiale din derm. Epidermul este un protector mecanic
contra pierderilor de apă din straturile profunde ale pielii şi împiedică pătrunderea
microbilor în ele.  Epidermul este un epiteliu pavimentos stratificat şi ortokeratozic,
constituit din patru tipuri celulare. Keratinocitele reprezintă 80% din totalul celulelor
epidermului. Restul de 20% de celule sunt dispersate printre keratinocite fiind formate
din melanocite, celule Langerhans şi celule Merkel greu de observat în preparatele
histologice standard.

Keratinocitele, principalele celule ale epidermului, sunt de origine ectodermică, fiind

dispuse în straturi, fiecare strat fiind constituit din celule diferite ca forma şi structură:
– stratul bazal ( generator ) →  cel mai profund strat format dintr-un singur rând de
celule cilindrice, înalte, perpendiculare pe aşa-numita membrana bazală de care sunt
ancorate prin acelaşi tip de filamente. Este numit şi stratul germinal, datorită rolului
de a genera celulele care prin multiplicare şi migrare spre suprafaţă, alcătuiesc
celelalte straturi epidermice.

– stratul spinos → cel mai gros strat al epidermei, imediat deasupra celui bazal din
care provine.

– stratul granulos →  datorită numărului mare de granule formează bariera REIN →

care împiedica pierderea apei. Aceasta bariera este însă penetrată de gaze, lipide,
vitamine, enzime, hormoni sexuali, radiaţii, glucoză, dar şi de substanţe nocive (ex.
nicotina).

– stratul lucid →  numit și stratul cornos bazal e format din celule bogate în glicogen,
eleidină și grăsimi. Prezența glicogenului atestă existența unor procese vitale necesare
etapelor finale în sinteza keratinei. Acest strat este ultimul strat vital al epidermului,
care împreună cu stratul cornos profund constituie așa-numita „bariera epidermică”
(barieră față de apă, substanțele chimice și microorganisme).

– stratul cornos → este stratul cel mai superficial, aflat în directă legătura cu mediul
extern, format din celule turtite bogate în keratina  (proteină a pielii de duritate mare).
Deasupra stratului cornos și amestecat cu celulele stratului disjunct, se găsește un strat
funcțional (fiziologic) rezultat din prelingerea secreției sudoripare și sebacee, și din
debriurile celulelor cornoase și a substanței intercelulare. Acest strat numit filmul sau
mantaua (pelicula) lipo-proteică acidă a pielii ( pH = 4,5 – 5,5 ), conferă o protecție
față de microorganisme și față de substanțele chimice.

Keratinocitul reprezintă celula de bază a epidermului. El prezintă la fel ca şi celelalte

celule somatice organite citoplasmatice: aparatul Golgi, reticulul endoplasmatic neted
şi rugos, mitocondriile, lizozomii şi ribozomii.

b). Dermul→ este un tesut conjunctiv dens ; constituie scheletul rezistent conjunctivo
– fibros al pielii. Conţine : glande sebacee, foliculi pilosi, receptori nervosi, muschii
firelor de par, celule şi fibre conjunctive, retea vasculara (vase de sânge şi limfatice),
fibre nervoase şi cateva celule ale sistemului imunitar: limfocite, plasmocite şi
macrofage. Grosimea medie a dermului este de 1-2 mm. Este subţire la nivelul
pleoapelor şi prepuţului (0,6 mm), în schimb este gros la nivelul palmelor ( 3 mm ).

El este separat ( şi totodată reunit ) de epiderm prin membrana bazală. Membrana

bazală este alcătuită dintr-o împletire de fibre epidermice şi dermice. Ea îndeplineşte
o funcţie de filtru selectiv, pentru substanţele provenite din derm şi care servesc la
nutriţia epidermului, dar constituie şi a doua „barieră” pentru substanţele ce ar putea
pătrunde din epiderm. Dermul este compus din două straturi:

– Stratul superficial subepidermic sau dermul papilar → cuprinde porţiunile din derm
ce se insinuează între crestele epidermului, prin prelungiri mamelonate numite papile.
Acestea adăpostesc ultimele ramificaţii ale vaselor şi nervilor sub formă de ghemuri
în conexiune unele cu altele ( plex capilar ).
– Stratul propriu- zis sau corionul → este mult mai gros, este mult mai rezistent şi e
compus preponderent din fibre colagenice, elastice şi reticulare.

c). Hipodermul→ este un tesut conjunctiv lax , bogat in celule adipoase ( depozit de
lipide, limiteaza termoliza ); contine : glomerulii glandelor sudoripare, reteaua
vasculara subcutanata, nervii cutanati, receptorii nervosi. Se găseşte în continuarea
dermului de care nu este net delimitat. Se întinde în profunzime până la aponevroze
sau periost, cu excepţia pleoapelor, urechilor şi organelor genitale masculine care nu
prezintă hipoderm.

Pielea deserveste mai multe sensibilitati : tactila, termica,

dureroasa.
a) Sensibilitatea tactila, presionala, vibratorie
- stimulul comun – deformarea tegumentului ;
- receptorii :
- terminatii nervoase libere ;
- corpusculii Meissner – in derm ;
- discurile Merkel – in epiderm ;
- corpusculii Pacini – in hipoderm, muschi, tendoane.
Toti acesti corpusculi sunt dendrite incapsulate ale neuronilor
senzitivi. Numarul receptorilor tactili este mai mare in tegumentul
buzelor, fetei , mainilor.
 b) Sensibilitatea termica – este neuniforma pe suprafata
tegumentului.
- receptorii pentru rece sunt mai numerosi decat cei pentru
cald;
- stimul – diferite grade de caldura ;
- receptori :
o corpusculii Krause – in derm si terminatii nervoase
libere sunt receptori pentru rece ;
o corpusculii Ruffini – in derm si hipoderm sunt
receptori pentru cald.
c) Sensibilitatea dureroasa
- nu are un stimul specific deoarece orice stimul care produce
leziuni celulare este un stimul dureros ;
- receptori – terminatii nervoase libere. Numarul receptorilor
tegumentari este mai mare decat al celor viscerali.

    I.1. Anexele pielii: reprezentate de fanerele ( cornoase ) şi glandele pielii.

A. Fanerele

a) Unghiile → lamele cornoase, alcătuite din celule keratinizate, fiind situate pe feţele
dorsale ale degetelor, în dreptul ultimei falange. Unghia este în principiu formată din
cheratina, apă şi grăsimi, calciu şi fier. Unghia protejează vârful degetului şi
facilitează apucarea obiectelor de dimensiuni reduse.
b) Părul

Firul de păr este alcătuit din:

– bulb sau folicul pilos, care se găseşte în derm sau în hipoderm, centrat de un ax
conjunctivo-vascular;

– rădăcina  situată între bulb şi ostiumul folicular (orificiul prin care firul de păr iese
din piele);

– tija, porţiunea liberă sau tulpină.

Rolul părului: sprâncenele protejează ochii de picăturile de transpiraţie care se scurg

pe frunte, genele protejează ochii de praf, lumină intensă, vânt. Părul din nas are rolul
de a purifica aerul inspirat de particule de praf care există în atmosferă.

Totodată, pe timp de iarnă, încălzeşte aerul care este inspirat înainte de a ajunge în
plămâni, evitând astfel şocurile termice. Părul de pe cap are rol de protecţie termică,
această zonă de importanţă maximă fiind lipsită de straturi importante de grăsime
izolatoare termic.

B. Glandele pielii

a). Glandele sudoripare → glande exocrine de tip tubular, foarte numeroase (2-3
milioane), cu rol în a elabora sudoarea. Sunt numeroase pe frunte, buze şi în palmă.

Sunt de două feluri: glandele sudorale apocrine sunt prezente în regiunea anală şi
genitala, precum şi în axile. Ele sunt întotdeauna în legătură cu un folicul pilos, unde
se îmbină cu canalul lor excretor şi glande ecrine dispuse aproape toată suprafaţa
corpului cu excepţia regiunilor axilare, perimamelonare, pubiene şi care se deschid
direct la suprafaţa epidermului prin pori elimină produsul fără a modifica structura
celulelor.

b) Glandele sebacee → glanda anexa a epidermului, care secretă sebum (conţine

aproximativ 1% colesterol şi cantităţi ceva mai mari de grăsimi neutre şi alcooli
superiori – are reacţie acidă). Glandele sebacee sunt prezente pe toată suprafaţa pielii,
cu excepţia palmelor, dar ele sunt mai abundente în unele regiuni: fata, spate, pielea
capului. Sebumul este produsul de secreţia al glandelor sebacee; aceasta secreţie are o
coloraţie albicioasă şi este semiconsistenta; sebumul este format dintr-un amestec de
acizi graşi şi resturi ale celulelor secretoare.

Pe lângă funcţia de lubrifiere, sebumul are şi un rol foarte important în protecţia

tegumentului – rol antifungic şi rol antibactericid.

Rolul esenţial al seboreei este în constituirea filmului hidro-lipidic de suprafaţă.

Deasemenea seboreea participă la împiedicarea deshidratării stratului cornos,
opunându-se pierderii insensibile de apă şi totodată nereţinând apa de suprafaţă, a
echilibrării ecosistemului bacterian cutanat (flora bacteriană) şi a unui confort la
atingerea epidermului. În schimb hiperseboreea dă feţei şi părului un aspect gras şi
strălucitor.

c) Glanda mamară → glanda exocrină, un tip modificat de glanda sudoripară. Rolul

biologic al glandei mamare este îndeplinit prin produsele sale de secreţie, colostru şi
laptele. Prezintă o capacitate de a sintetiza cantităţi mari de lipide, glucide şi proteine
cu valoare biologică ridicată.

     Mucoasele

Mucoasele şi semimucoasele prezintă în mod fundamental aceeaşi structură

histologică ca şi tegumentul, cu unele deosebiri: nu există straturile granulos şi
cornos, epiteliul epidermic oprindu-se la stratul spinos. De asemenea nu există foliculi
pilari, glande sebacee sau sudoripare; există în schimb glande salivare anexă în
mucoasa bucală şi glande mucinoase în cea vaginală. În plus, structurile limfatice sunt
mult mai bine dezvoltate şi active. Lipsind stratul cornos opac, mucoasele sunt
transparente şi apar de culoare roşie pentru că se vede plexul vascular superficial.
Grosimea mucoaselor este de aproximativ 0,1 – 0,2 mm.

SECŢIUNEA I – AFECŢIUNILE PIELII
Posted on 2 noiembrie 2012 by Veritas

1. Acneea

Acnea este o boală comună, parţial determinată genetic, observată mai ales în
perioada pubertara, dar şi la adult. Este o afecţiune polimorfă în care coexista leziuni
retentionale şi inflamatorii adeseori pe fond de piele seboreică.

Tipuri de acnee:

a). Acneea vulgară → popular denumită acnee, este o boală comună a pielii care
apare atunci când sebumul (secreţia grasă, uleioasă a glandelor sebacee) şi celulele
moarte ale pielii astupa porii. Astuparea porilor pielii determină apariţia de pete care
sunt frecvent roşii şi umflate.

În timpul adolescenţei, astuparea porilor este cauza cea mai frecvenţă a acneei. În
timpul pubertăţii, nivelurile serice ale hormonilor cresc şi determină creşterea
secreţiei de sebum. Rolul sebumului este de a menţine umiditatea pielii. Acneea apare
atunci când sebumul se amestecă cu celulele moarte ale pielii.

Această mixtură blochează porii, ceea ce determina infecţia cu bacterii care se

infiltrează în ţesuturile învecinate. Rezultatul este :

    Pustula – o formaţiune delimitată, o leziune fragilă care conţine puroi care în

general e format din complexe de leucocite, celule moarte ale pielii şi bacterii. O
pustulă care se formează peste un folicul sebaceu are în general un fir de păr în centru.
Pustulele de acnee care se vindecă fără a evolua într-un chist nu lasa cicatrici.
    Comedonul – plural comedoane – un folicul sebaceu încărcat cu sebum, celule
moarte din interiorul foliculului seboreic, fire de păr foarte subţiri şi uneori bacterii.
Când un comedon se deschide e numit în general un punct negru deoarece suprafaţa
din folicul este de culoare închisă. Un comedon închis este numit în general un punct
alb: aspectul lui este în general de culoarea pielii, uşor inflamat deasupra pielii.
Punctele albe se diferenţiază de cele negre prin faptul că deschiderea foliculului
sebaceu la suprafaţa pielii este închisă sau foarte îngustă, în contrast cu deschiderea
largă a foliculului în cazul punctelor negre. Atât punctele albe cât şi cele negre nu
trebuie stoarse sau ciupite, doar dacă sunt extrase în condiţii sterile de către un
dermatolog. Ţesutul afectat prin stoarcere sau ciupire se poate infecta cu stafilococi,
streptococi sau alte bacterii de piele.

      Papula – o leziune mică şi solidă uşor crescută deasupra pielii. Un grup de papule
mici şi microcomedoane poate fi aproape invizibil dar poate da senzaţia de denivelat
la pipăit. Apariţia unei papule este determinată de reacţia celulară locală la acnee.

    Macula – un punct roşu temporar rămas în urma vindecării unei leziuni de acnee. În
general este plată, de culoare roşie sau roşu-roz cu margini bine conturate.

    Nodulul – ca şi papula, nodulul este o leziune solidă bine conturată sau neregulată.
Spre deosebire de papula, nodulul e caracterizat de inflamaţie extinsă şi în straturile
profunde ale pielii şi poate cauza distrugerea ţesutului rezultând cicatricea. Un nodul
poate fi foarte dureros.

  Chistul – este o leziune sub forma unui depozit lichid sau semilichid format din
leucocite, celule moarte şi bacterii. Este mai mare decât o pustulă, poate fi sever
inflamat, extins şi în straturile profunde ale pielii, poate fi dureros şi poate determina
cicatrici.

Principala cauză o constituie creşterea hormonilor la ambele sexe în timpul pubertăţii,

ceea ce determina o producţie crescută de sebum a glandelor sebacee. Excesul de
sebum duce la hiperkeratinizare.  Uneori sebumul  se amestecă cu celulele moarte din
zona respectivă şi blochează porii ducând la acumulări de sebum şi apariţia acneei .

 În cazul în care înfundarea canalelor de sebum este eliminată, nu vor mai apărea
coşuri noi de nici un fel.  Contrar legendelor cunoscute, consumul de alimente bogate
în grăsimi sau ciocolată nu determină apariţia acneei.

Simptomele şi semnele acneei includ „coşurile” albe sau negre, care pot apărea pe
faţă, gât, umeri, spate său piept. Leziunile chistice sunt nişte comedoame mai mari şi
profund situate. Acestea pot deveni dureroase, se pot infecta şi pot duce la apariţia
cicatricilor.

b). Acneea rozacee → boala progresivă şi cronică a pielii care se manifesta prin mici
pete roşii (papule), eritem facial (roşeaţa feţii) şi mici dilatii vasculare (linii roşii sau
telangiectazie, adică dilatarea unui vas mic precum arteriola sau capilar care formează
linii roze sau violete ). Popular este denumită acneea adultului.
Acneea rozacee poate afecta orice persoană în vârstă de 20 – 70 de ani, dar adulţii cu
vârsta între 30 – 50 de ani, cu pielea sensibilă şi a căror piele are o tendinţă de a se
înroşi cu uşurinţă  sunt mai frecvent afectaţi.

Acneea rozacee apare în stadii. Primul semn este reprezentat de o tendinţă uşor
accentuată la roşeaţă, apare eritem la nivelul pomeţilor sau pete roşietice. Pielea feţei
poate fi mai sensibilă şi apar reacţii la produsele cosmetice, precum loţiunile sau
săpunul. La unii indivizi iritaţia ochilor apare înaintea oricărui simptom al pielii.

Cauzele acneei rozacee sunt necunoscute dar în unele cazuri poate fi asociată cu
microorganisme (bacterii, ciuperci), anumiţi triggeri ce dilata vasele sanguine de la
nivelul fetei, determinând roşeaţa. Cei mai frecvenţi triggeri (factori declanşatori) sunt
soarele, efortul fizic, canicula, stresul emoţional, alimente condimentate, alcoolul şi
băile fierbinţi.

Principalele simptome sunt:

– roşeaţa şi coşuri la nivelul fetei diferite din coşurile de acnee vulgară;

– liniile roşii la nievlul fetei;

– iritaţie la nivelul ochilor.

2. Alopecia

Alopecia este o afecţiune dermatologică inflamatorie care afectează foliculii piloşi în

special de la nivelul scalpului. Evoluţia alopeciei este cronica determinând pierderea
localizată sau completă a părului de la nivelul capului dar şi de pe corp.

În mod normal, o persoană pierde aproximativ 50-100 de fire de păr pe zi. Acest lucru
este normal având în vedere faptul că părul nu are o durată lungă de viaţă. După ce
firul de păr cade, este înlocuit de un altul. Dacă în schimb se observă o cădere foarte
accentuată de fire de păr, mai ales dacă creşterea unor noi fire nu mai are loc, atunci
se poate vorbi de alopecie.

Bulbul sau rădăcina firului de păr este hrănita şi irigata cu sânge care transporta
oxigen şi substanţe nutritive esenţiale pentru creşterea firului de păr. Acesta este
acoperit de cheratina, o substanţă care îi conferă duritate, strălucire şi supleţe.

Tipuri:

a). Alopecia androgenică → poate însemna apariţia pierderii părului chiar din timpul
adolescenţei. Pentru bărbaţi acest tip de chelie este caracterizat tipic prin pierderea
părului care începe la tâmple şi în creştetul capului. Rezultatul final poate fi chelia
parţială sau completă. Alopecia androgenică are cauza ereditară. Deşi este mai
frecvenţă la bărbaţi poate afecta şi femeile. Un istoric de alopecie androgenică la
vreunul dintre părinţi creşte riscul de chelire.

b). Alopecia areata →  chelia apare de obicei în petice mici, rotunde, netede. Vă
poate cădea numai părul scalpului sau şi par de pe corp. Alopecia areata este
clasificată ca o boală autoimună dar cauza ei este necunoscută.  Reprezintă o cădere
focală a părului, de natura inflamatorie, de cauză necunoscută şi cu o evoluţie
imprevizibilă. Se poate asocia cu afecţiuni autoimune, dereglări imunologice cu
prezenţa unor factori indicând autoimunitatea bolii. Se caracterizează prin căderea
părului în placi rotunde, bine delimitate, cu extindere radiara a acestora, uneori în
formă circulară.

3. Arsura solară

Arsurile tegumentare sunt leziuni ale pielii, reacţii inflamatorii cutanate cauzate de
expunerea iraţională şi abuziva la soare, în lipsa luării unor măsuri de protecţie
împotriva radiaţiilor ultraviolete, în special cele de tip B.

 Majoritatea acestor arsuri se manifestă clinic prin dureri locale de intensitate

moderată, apărute pe fondul unei zone intens eritematoase şi cu sensibilitate
modificată. În ciuda simptomatologiei, uneori resimţită intens de către pacient, aceste
leziuni sunt superficiale, interesând doar stratul extern al pielii şi încadrându-se în
gradul I de arsuri.

Semnele şi simptomele arsurilor solare apar în mod obişnuit la câteva ore după

expunerea la soare şi include durerea,  înroşirea pielii şi ocazional, apariţia flictenelor
(băşicuţe cu lichid). Întrucât expunerea afectează de obicei porţiuni întinse ale pielii,
arsurile solare pot provoca şi dureri de cap, febră şi stări de oboseală.

Radiaţia ultravioletă număra 5% din energia totală care ajunge pe suprafaţa

pământului. Este compuse din raze ultraviolete A, B şi C. Razele A sunt împărţite în
UV-A I şi UV-A II. Lumina solară conţine întregul spectru de ultraviolete, dar doar
razele A şi B ating pământul. Aproximativ 98% din radiaţia ultravioletă solară la
suprafaţa pământului este reprezentată de raze A. Razele A pot penetra sticla, razele B
nu.

Faţă de razele A, toate razele C şi 90% din cele B sunt filtrate de stratul de ozon de
aceea razele C nu ajung de loc iar cele B doar 10% pe pământ. Expunerea la razele C
poate rezulta prin expunerea la arcuri electrice, lampe bactericide şi lampe cu mercur.
Profunzimea penetrării razelor ultraviolete în piele depinde de lungimea de undă, cu
cât aceasta este mai lungă cu atât penetrarea este mai profundă. Aproximativ 90%
dintre razele B sunt absorbite de epiderm, în timp ce 50% din razele A ating stratul
bazal sau chiar ţesutul adipos.

Expunerea la radiaţia solară are efectele benefice de a stimula sinteza cutanată de

vitamina D şi de a încălzi corpul. Din nefericire, când pielea este subiectul expunerii
excesive la radiaţii din spectrul ultraviolet pot apare efecte negative. Cel mai frecvent
efect este eritemul solar sau arsura acută.

4. Micozele sau infecţiile fungice

Micozele reprezintă un nume generic dat bolilor infecţioase provocate de ciuperci

microscopice. Termenul general de micoze se referă la boli produse de mai multe
specii de microorganisme care se numesc fungi, mucegaiuri, levuri sau ciuperci
microscopice. Ciupercile saprofite se hrănesc cu materii organice în descompunere,
cele parazite trăiesc în dauna unor organisme vii. Deosebim ciuperci unicelulare (de
exemplu: levurile) şi pluricelulare ( de exemplu: dermatofiţii ).

Fungii pot să apară microscopic fie ca forme înmugurite, rotunjite (fungii levurici), fie
ca hife (fungii de mucegai). Coloniile de fungi levurici sunt netede, în timp ce
coloniile fungilor de mucegai sunt rugoase; fungii care cresc ca drojdii (fungii
levurici) cuprind specii de Candida şi Cryptococcus, în timp ce fungii care cresc ca
mucegaiuri cuprind specii de Aspergillus, Rhizofus şi dermatofiti (fungii
dermatofiţiilor – ţinea). Aceste microorganisme saprofite se găsesc în mod normal pe
pielea şi mucoasele omului, în gură, nas, urechi, intestin, organele genitale, urina etc.

Când aceste ciuperci găsesc condiţii prielnice (boli acute şi cronice, tratamente
îndelungate cu antibiotice), ele se înmulţesc peste măsură şi produc infecţii (răni,
iritaţii, dureri) ale pielii şi mucoaselor. Datorită iritaţiei pe care o provoacă,
favorizează şi suprainfecţiile cu diferiţi microbi.

Pe piele, ciupercile produc eczeme, ulceraţii (rana deschisă la nivelul pielii sau
mucoaselor) mai ales între degete, între coapse (în regiunea inghinală) . Eczemele
sunt definite ca fiind erupţii cutanate în placi eritemato-scuamoase, delimitate difuz,
caracterizate printr-o suprafaţă uscată, rugoasa. De obicei acestea sunt pruriginoase şi
pot prezenta sau nu faze de acutizare marcate de apariţia de vezicule pe suprafaţa lor.
În cazul eczemelor apar erupţii cu un contur neregulat, de culoare roşie, cu mici
vezicule sau cruste care produc mâncărimi.

Sunt prezente două tipuri de micoze:

–  micozele cutanate sau cutaneomucoase, se manifestă printr-o afectare a pielii, a

plicilor (intertrigo), a spaţiilor dintre degete, a pielii capului, a unghiilor
(onicomicoza), a gurii sau a vaginului.

Aici intră candidoza tegumentară şi a mucoaselor şi infecţiile fungice dermatofite.

– micozele profunde sau sistemice (imunodeprimati) constituie formele cele mai

grave: infecţia cu candida poate lua forma unei septicemii cu extindere la endocard, la
plămâni, la meninge şi la rinichi.

 O altă levura, Cryptococcus neoformans, este responsabilă de meningoencefalita şi

de atingere pulmonară, îndeosebi la bolnavii atinşi de SIDA. Asperlig illusfumigans
este cauza aspergilozei, care se manifestă sub formă de tumori pulmonare sau
bronşice (aspergiloame) la bolnavii supuşi unei chimioterapii anticancerose sau care
au avut deja o tuberculoză, care au o afecţiune cronică a bronhiilor sau o
mucoviscidioza. Acestea nu le vom detalia deoarece nu intra în patologia
dermatologică.

4.1. Candidoza este o micoză cauzată de levuri, adică o afecţiune ce apare din cauza
unei ciuperci microscopice numită Candida Albicans, face  parte  din flora normală a
organismului,  agresivitatea  ei depinde   de   factori    care  duc   la   slăbirea  
rezistenţei organismului.
Există o floră prezentă permanent în tubul digestiv, în vagin, pe piele, fără a
cauzavreo problemă. Această floră este formată din microorganisme cu rol de
protecţie (Lactobacilus) cât şi din microorganisme potenţial patogene ( candidă ).

În anumite condiţii echilibrul din organism este rupt, ele multiplicându-se excesiv şi
provocând infecţii. De aceea trebuie făcută distincţie între prezenţa candidei care este
normală şi candida în exces ceea ce înseamnă stare patogenă – candidoză.

Introdusă în organism împreună cu alimentele, celula fungică „dăinuie” în stomac şi

intestine, fiind ţinută o vreme în frâu de flora intestinală sănătoasă şi de soliditatea
imunităţii. În această fază candida nu dă simptome. Problemele apar când starea de
normalitate este perturbată. Celulelor levurice le cresc un fel de rădăcini, nişte
structuri tubulare inframicroscopice, numite hyphe, care se dezvoltă în colonii întinse
de mucegaiuri şi de ciuperci. Acestea se insinuează printre celulele mucoasei pereţelui
intestinal şi varsă zeci de toxine.

Agresiunea candidei începe în stomac şi intestine, apoi trece în sânge, răspândindu-se

în diverse localizări, cea mai gravă fiind candidoza polisistemică cronică, o adevărată
septicemie.

Tipuri de candidoza:

A).  Candidoza tegumentelor şi mucoaselor

a). Candidoza bucală (orofaingiana) → infecţie determinată de ciuperci ce se

dezvolta la nivelul gurii, limbii şi a gâtului. Aşadar ea îmbraca mai multe forme sau
zone de localizare.

Stomatita candidozica (candidoza orală) este caracterizată prin prezenţa unor leziuni
şi acumularea unor depozite albicioase pe limbă (glosita candidozica) sau interiorul
obrajilor. Rănile pot fi dureroase şi pot sângera uşor atunci când sunt raclate (răzuite)
înregistrându-se şi lipsa gustului. Ea se poate răspândi pe cerul gurii, gingiilor, faringe
(candidoza faringiană, afectarea amigdalelor ).

b). Candidozele cutanate → localizate la nivelul plicilor corpului şi sunt favorizate de

macerare. Ele se traduc printr-un intertrigo ( pustule roşii la suprafaţa pielii ), leziune
care începe din profunzimea plicii, care devine roşie, zemuinda şi pruriginoasa, se
întinde simetric de o parte şi de alta a unui guleraş albicios. Candidozele cutanate pot
să se dezvolte, de asemenea, la baza unghiilor, unde provoacă o turniola (panariţiu
superficială → infecţie cu stafilococ printr-o plagă, înţepătura), sau complica
un eritem fesier al sugarului.

c). Candidozele genitale se traduc, la femeie, printr-o vulvovaginită cu pierderi

albicioase, iar la bărbat printr-o balanită cu apariţia unei secreţii albe cremoase în
şanţul situat între gland şi prepuţ, mâncărimi şi scurgere uretrală frecvenţă.

Vulvovaginita candidozica se manifesta prin eliminări brânzoase însoţite de o

mâncărime chinuitoare; mucoasa vaginală este inflamata, erodată, acoperită sau nu de
un depozit albicios, ca laptele închegat. În cazul balanitei se observa macerarea fetei
interne a prepuţului şi a sectoarelor limitate a glandului penian şi de asemenea apar
eroziuni ale mucoasei cu eliminări albicioase.

B) Candidoza viscerală

Se manifesta prin inflamaţia organelor interne cum ar fi plămâni, inima (miocardul),

bronsiilor, etc., ce poate duce la septicemie. Dacă este afectată mucoasa intestinală
sau gastrica se observa necroza mucoaselor cu formarea ulcerelor care se pot
complica cu perforaţie, hemoragie, peritonita, etc. ).

     4.2. Dermatomicoza

Grup de boli care afectează pielea şi unghiile cauzate de către un tip de ciuperci
numite dermatofiti. Poate apărea pe pielea glabră (fără păr) cât şi pe părţile păroase.
Aceste afecţiuni pot provoca eritem, descuamări, prurit, vezicule, deformarea şi
fragilitatea unghiilor afectate, etc. Grupul de fungi numiţi dermatofiti este format din
speciile trichophyton, microsporum, epidermophyton.

Dermatofiţii se hrănesc cu keratina şi rareori pătrund sub piele. Infecţiile cauzate de

aceşti fungi se numesc impetigo sau tinea. Tipuri:

– Tinea pedis sau piciorul de atlet → este o infecţie fungica a picioarelor. Există mai
multe tipuri ale piciorului de atlet, dar cel mai comun este cel în care infecţia este
întâlnită între degetele de la picioare. Simptomele sunt: mâncărimi intense şi
descompunerea pielii;

– Tinea unguium sau onicomicoza → infecţia fungica a unghiilor se manifesta prin

fragilitatea unghiilor, îngroşarea acestora, pierderea luciului şi curbarea acestora;

– Tinea cruris → este o infecţie fungica întâlnită frecvent în zona inghinală. Apar
placi eritematoase sau eritemato scuamoase (roşiatice), cu periferia mai intens
colorată decât restul leziunii, însoţite de mâncărime intensă. Se ia prin contact sexual,
de pe prosoape sau lenjeria altor persoane (sauna, săli de masaj, etc.) sau de pat sau de
la o ciupercă cu alta localizare (frecvent de la o onicomicoza – ciuperca a unghiilor)
de la acelaşi individ;

– Tinea corporis sau herpesul circinat → spectul ei este, de obicei, sub formă de zone
circulare de erupţie cutanată eritematoasa, dar de asemenea poate să se prezinte sub
formă de zone de descuamare şi este însoţită de senzaţia de mâncărime. Se manifestă
în special în zona capului, braţelor, gâtului, fetei;

–  Tinea versicolor → cunoscută şi sub numele de pitiriazis versicolor. Este o infecţie

fungica a stratului superior al pielii, epidermă şi este caracterizată prin apariţia mai
multor pete mici, de obicei la nivelul tegumentului mai gras de la nivelul trunchiului
(piept şi spate). La acest nivel pielea are un aspect solzos, cu cruste, mai ales când
este uşor gratata  (scărpinata).

– Tinea capitis sau herpesul scalpului → infecţie fungica mai severă decât ţinea
corporis. Fungii care produc aceasta micoză nu afectează doar pielea scalpului ci şi
foliculul de păr, fapt care poate determina căderea părului.
    5. Modificari de culoare a tegumentului

Acestea se numesc pete sau sinonim macule. Ele nu modifică planul cutanat şi pot fi
roşii (pete vasculo – sanguine) sau brune (pete pigmentare).

   5.1. Petele purpurice → apar prin extravazarea de hematii, de regulă în vasculite

alergice, subformă de peteşii (punctiforme)  aparținând patologiei hemostazei primare
și se datorează unui deficit funcțional sau structural al peretelui vascular, în timp ce
trombocitele și cei doi factori ai coagulării implicați (factorul Willebrand si
fibrinogenul) sunt normali.

Dacă sunt mai extinse vorbim de echimoze şi respectiv de hematoame dacă asociază o
colecţie sanguină profundă. Peteşiile sunt iniţial de culoare roşie – vie, apoi culoarea
virează în roşu – violaceu, galben – verzui, apoi gălbui şi în final dispar. Ca semn
caracteristic este digito presiunea: la presarea cu vârful degetului, culoarea peteşiilor
nu se modifică (spre deosebire de petele eritematoase care se albesc temporar).

Purpura este un sindrom clinic caracterizat prin prezența de pete hemoragice roșii-
violacei care nu dispar la vitropresiune, nedureroase, datorate extravazării, aparent
spontane, a sângelui în tegumente si mucoase.

    5.2. Pete eritematoase → eritemul este inrosirea pielii care paleste la apasare ca
urmare a unei dilatari a vaselor sangvine cutanate. Eritrodermia este definită drept
situaţia în care tegumentul apare eritematos în totalitate, fără zone de culoare normală.

   5.3. Cianoza → pată vasculară persistentă, de nuanţă roşie-violacee, fără caracter

inflamator şi care dispare la presiune. Pielea este rece la palpare. Cauza este o staza a
sângelui în capilare şi vene datorată unui spasm arterial.

     6. Modificari cu continut solid a tegumentului

     Placa urticariană → urticariile sunt afectiuni alergice caracterizate prin

modificari la nivelul tegumentului, cu zone umflate, inrosite si pruriginoase
(mancarimi). Pot afecta pielea din orice regiune a corpului, inclusiv scalpul, buzele,
palmele si talpile.

Papulele cutanate (umflaturi mici) sunt pruriginoase (mancarimi) si au urmatoarele

caracteristici: se umfla si produc leziuni de culoare roza sau rosie, denumite popular
„bubite dulci”. Acestea au margini bine delimitate si au varful plat. Au un diametru de
1 cm pana la 5 cm. Ele se unesc rapid si formeaza placi intinse, plate (arii mai extinse
de leziuni tumefiate, cu modificarea de culoare ale pielii). Bubitele si placile isi
schimba forma, dispar si reapar in minute sau ore. Aceste modificari rapide se
intalnesc doar in urticarii.

    Nodulii → mici dilatatii pline cu un lichid clar, cu consistenta gelatinoasa, ce apar

ca niste formatiuni rotunde, cu dimensiuni de peste 5 mm. Pot aparea la nivelul
membrelor inferioare, articulatiilor, genunchilor sau umerilor, pe maini. Nu sunt
formatiuni de natura canceroasa.
Specialistii nu cunosc cauza exacta a aparitiei nodulilor, dar se crede ca aceasta este in
legatura cu:

– inflamatia sau iritarea tecii tendonului sau capsulei articulare;

– o leziune;

– suprasolicitarea sau miscari repetate, cum ar fi cele facute la locul de munca.

    Goma → nodul hipodermic gigant cu zona centrală necrozată care se elimină ani în
şir printr-o fistulă centrală şi se remite caracteristic prin cicatrici vicioase. Apare în
tbc şi sifilisul terţiar. Variaza de la 1 mm la 1 cm sau mai mult in diametru, poate fi
unica sau multipla, si este in general incapsulata.

   Papilom → proliferare tumorala cu caracter benign, a stratului spinos epitelial, deci

constă din hiperplazia (crestere benigna a volumului unui tesut prin multiplicarea
celulelor care il constituie)  uneia sau a mai multor papile dermice. Cauza probabila
este infectia cu virusul papiloma uman (HPV). Localizarile tipice sunt la nivelul
limbii, mucoasei jugale si buzelor.

     7. Modificari cu continut lichid a tegumentului

    Vezicula → mică proeminenţă de până la 5 mm cu conţinut lichid. Veziculele pot

avea continut clar (ca apa), citrin (galbui lichid), hemoragic (pline cu sange) sau pot
avea puroi; in cazul in care au puroi, se numesc pustule.

   Pustula → vezicula cu puroi la nivelul pielii. Pustulele pot aparea ca pustule de la

bun inceput sau pot aparea prin infectarea unor vezicule. Puroiul de obicei este
alcatuit din celule moarte (globule albe moarte), microbi si resturi celulare. Leziunea
clasic cunoscuta drept cos (cosuri) din acnee este o pustula.

  Flictena (bula) → acumulare lichidiană cutanata de mari dimensiuni, peste 5 mm,

rotunda, umpluta cu un continut sero citrin care retine sau nu sange. Unele bule sunt
provocate de agenti fizici precum frecarea (basica), caldura (arsura de gradul II),
frigul (degeratura) sau prin contactul cu substante chimice caustice.

Bula se deosebeste de vezicula, care e foarte mica, si de pustula, care contine puroi.
Ea este fragila si ruperea ei nu lasa decat o eroziune a pielii, acoperindu-se eventual
de o crusta, ceea ce face diagnosticarea mai dificila.

     8. Modificari prin solutii de continuitate

   Excoriaţia (escoriaţia) → pierdere a substanţei din piele neafectând decât straturile

superficiale. Excoriaţiile cutanate se observa atunci când un subiect este atins de o
boală care provoacă leziuni pruriginoase (psoriazis, lichen) şi se scărpina.

   Eroziunea →  pierdere de epiderm care nu depăşeşte membrana bazală şi ca atare

se vindecăfără cicatrici. De regulă este rezultatul distrugerii tavanului veziculelor,
pustulelor sau bulelor
   Ulceraţia → pierdere de substanţă cutanată care depăşeşte membrana bazală şi care
poateajunge succesiv în derm, hipoderm, planul muscular şi apoi cel osos subiacente.
Se vindecă totdeauna cu cicatrici. Exemplul prototip este ulcerul cronic de gambă. O 
ulceraţie cutanată este de cele mai multe ori de origine circulatorie, infecţioasa sau
malignă.

Cauzele circulatorii (venoase, arteriale, capilare sau mixte) antrenează mai ales ulcere
ale membrelor inferioare. La persoanele a căror mobilitate este redusă (deoarece stau
prea mult în poziţie şezândă sau zac la pat), ulceraţiile se localizează în punctele de
sprijin ale corpului (călcâie, sacrum, şolduri, umeri), formând plăgi profunde,
escarele.

    Escarele sunt leziuni la nivelul pielii, numite şi ulceraţii de presiune sau escare de
decubit, ce apar la persoanele imobilizate la pat sau în scaun pe rotile pentru o
perioadă îndelungată. Escarele de decubit se formează în zonele în care pielea şi
ţesutul înconjurător sunt private de irigaţia cu sânge, în urma presiunii exercitate din
interior spre suprafaţa dură a patului său a scaunului, de către oase.

Escarele apar de obicei în zona coatelor, genunchilor, călcâielor, în regiunea sacrată

sau omoplaţi, iar în stadii avansate ţesutul este necrozat, escarele se suprainfecteaza şi
se extind la fascii şi muşchi. Escarele pot apărea şi în 12 ore de imobilitate, sub forma
unor zone înroşite, care nu se albesc la presiune. Treptat pielea se înnegreşte şi apare
ulceraţia.

     9. Deşeurile cutanate

  Scuama → desprinderea patologică, masivă, a numeroase corneocite concomitent,

vizibilă cu ochiul liber. Scuama este o cojita fina ce se dezlipeste de pe suprafata
intacta a pielii. Scuamele se formeaza in special in acele boli care evolueaza cu
inflamatie: psoriazis, scarlatina, eczema.

  Crusta → leziuni secundare rezultate din uscarea la suprafaţa pielii a secreţiilor

patologice, corespunzând unui stadiu evolutiv al leziunilor elementare primare: bule,
vezicule, pustule, eroziuni, ulceraţii.

      10.  Sechele 

  Cicatricea → reprezinta procesul de reparaţie conjunctivă a unei distrucţii

tegumentare. Poate fi normală (suplă, nedureroasă şi fără să deformeze planul cutanat)
sau vicioasă (dură, dureroasă şi cudeformarea planului cutanat).

Cicatricele patologice sunt leziuni secundare proeminente, vizibile şi palpabile. Se

disting două tipuri:

– cicatricea hipertrofică este bombată deasupra tegumentului, bine delimitată,

regulată, de culoarea pielii normale şi cu evoluţie în general spontan regresivă în 12-
18 luni;
– cicatricea cheloidiană are un aspect asemănător, dar cu prelungiri în forma cleştilor
de rac şi mai ales cu o evoluţie extensivă pe o perioadă de mai mulţi ani. Ea este mai
frecventă la negrii şi pe anumite zone ( partea superioară a trunchiului ).

    Atrofia → alterare care constă într-o subţiere a pielii prin diminuarea sau dispariţia
tuturor sau numai a unei părţi a componentelor constitutive. Histologic epidermul este
subţiat şi lipsit de crestele interpapilare, dermul papilar dispare şi corionul vine
încontact direct cu epidermul.Ţesutul elastic poate dispărea şi el.

    Scleroza cutanată → leziune caracterizată printr-o îngroşare şi pierdere a

elasticităţii cutanate. Pielea este dură,  pierzându-şi supleţea şi fiind puţin mobilă pe
planurile profunde.

    11. Eczema → afecţiune cutanată alergică, acută sau cronică, caracterizată prin

zone roşii supraînălţate de mici vezicule lichidiene deosebit de pruriginoase.

După cum este acută sau cronică, eczema îmbraca forme foarte diferite.

Eczema acută se manifesta prin apariţia de plăci de un roşu aprins prost delimitate,
pruriginoase; apoi apar vezicule (băşici minuscule) care în continuare se rup,
provocând o scurgere; în sfârşit, se formează cruste mai mult sau mai puţin groase,
care cad după una-două săptămâni şi lasa cicatrice de culoare roz.

Eczemele cronice, mai variate, se clasifica în trei categorii principale:

– formele uscate, care se traduc prin placarde roşii şi cu cruste, prost delimitate, cu o
descuamare când fină, când în lambouri mari;

– formele lichenifiate, care se caracterizează prin plaje de piele groasă şi de culoare

violet-purpuriu, parcurse de şanţuri cu desen cu romburi;

– formele dishidrozice, care se traduc prin apariţia de vezicule pe fetele laterale ale
degetelor; acestea pot să se rupă şi să formeze cruste sau fisuri, în particular pe palme
şi pe suprafeţe le plantare.

     12. Infecţii cutanate

    A). Herpes

Este o boală cutanată acută caracterizată printr-o erupţie de vezicule mici,

transparente, adesea grupate pe un fond roşiatic, şi înconjurate de o areolă roşie.
Herpesul este produs de un virus din familia Herpesviridae: – herpex simplex virus
(hsv) sau – Herpesvirus hominis (HVH). herpesul este localizat îndeosebi pe faţă, în
jurul gurii şi nasului ( buton de febră ), dar şi la nivel genital. Poate recidivă în aceeaşi
regiune.

Tipuri:

a). Herpesul simplex

Este produs de virusul herpetic, varianta antigenică I pentru jumătatea superioară a
corpului (în special herpesul buzelor) şi respectiv varianta antigenică II pentru
jumătatea inferioară a corpului ( în special herpesul genital ).

HSV se transmite prin contact direct mucos sau cutaneo-mucos cu un pacient care
excretă virusul cu ocazia unei primoinfecţii, a unei recidive clinice sau a unei excreţii
virale asimptomatice. Leziunile provocate de infecţiile cu VHS tip 1 sunt vezicule de
dimensiuni mici, cu conţinut clar, localizate de cele mai multe ori la nivelul fetei.

Există două tipuri de infecţii: primo-infectia herpetica şi herpesul recurent. Deşi

majoritatea persoanelor se infectează ca urmare a expunerii la virus, doar 10 %
dezvolta leziuni. În infecţia primară leziunile apar între 2 şi 20 zile de la contactul cu
o persoană infectată şi pot dura de la şapte până la 10 zile. Numărul de vezicule este
variabil. Apariţia veziculelor este anunţată de o senzaţie de usturime, arsura sau prurit
la nivelul tegumentului. În urma lezării minime veziculele se pot sparge, permiţând
lichidului din interior să se prelingă şi să formeze o crustă. În cele din urmă crusta
cade lăsând pielea uşor roşie, în curs de vindecare.

Leziunile din infecţia primară se vindeca complet şi rareori lasa cicatrice. Cu toate
acestea, virusul care a provocat infecţia rămâne în organism, deplasându-se la nivelul
celulelor nervoase, unde rămâne în stare de latenţă.

Bolnavii pot avea recurente cu aceeaşi localizare ca şi în cazul primei infecţiei sau
acestea pot apărea într-o zonă învecinată. Infecţia se poate repeta o dată la câteva
săptămâni sau deloc. Recurentele sunt de obicei uşoare. Acestea pot fi declanşate de o
serie de factori, printre care: febră, expunerea la soare, menstruaţia, traumatismele
(inclusiv operaţiile) ,sau nici un motiv aparent.

Infecţiile cu VHS tip 2 determina eroziuni la nivelul feselor, penisului, vaginului sau
colului uterin la interval de două până la 20 de zile de la contactul cu o persoană
infectată.  Contactul sexual este modalitatea cea mai frecvenţa de contactare a
infecţiei.

Atât infecţia primară, cât şi recurentele pot determina probleme printre care: erupţii
minore, eroziuni dureroase, febră, dureri musculare, senzaţie de usturime la urinare
sau prurit.

b). Herpes zoster ( zona zoster )

Boala este produsă de virusul varicelo – zosterian (VVZ) care în copilărie produce ca
primoinfecţie varicela  iar că recidivă la adult zona-zoster. Debutul bolii are loc printr-
o nevralgie tipică datorată unei reacţii inflamatorii acute în teaca Schwann a nervului
afectat, nevralgie care precede cu zile erupţia cutanată.

Până la apariţia acesteia, durerile pot fi confundate în funcţie de localizare cu o angină

pectorală, colică biliară sau renală ori migrene. După 3–4 zile apare erupţia cutanată
tipică sub formă de pete eritematoase difuze cu numeroase vezicule şi uneori bule cu
conţinut pseudo-purulent sau hemoragic pe suprafaţa lor, grupate „în buchete”.
În decurs de 2-3 săptămâni erupţiile lichidiene se crustifică, crustele se detaşează,
eritemul se reduce şi în final rămân câteva pete hipopigmentate posteruptive.

Localizările topografice cele mai frecvente sunt : intercostală (forma toracică),

trigeminală (nerv cranian), mai ales a ramurii oftalmice, ocupând o jumătate de frunte
şi scalp, brahială (de-a lungul unui membru superior) şi sciatică (de-a lungul unui
membru inferior).

B). HPV ( infecţia cu papilomavirusuri umane )

Infecţiile cu papilomavirusurile umane (HPV) sunt foarte frecvente cauzând apariţia

de leziuni cutanate sau mucoase care de cele mai multe ori sunt benigne (veruci şi
condiloame) dar pot uneori conduce la apariţia de neoplazii (cancerul de col uterin).
HPV se transmite prin contactul direct.

Există mai mult de 100 de tipuri de HPV, numerotate ca atare.

Virusul HPV se transmite pe cale sexuală, prin orice tip de contact cu tegumentele
genitale infectate (contact sexual vaginal, oral, anal, chiar şi petting, adica
mangaierile). Nu este nevoie neapărat de penetrare pentru a se transmite virusul.

HPV infectează celulele de la nivelul pielii şi al mucoaselor (genitala, bucala, anală,

respiratorie). Unele tipuri ale virusului Papilloma uman determină apariţia verucilor,
cunoscute şi sub denumirea de „negi”. De obicei, aceşti negi apăruţi la nivelul pielii
nu sunt periculoşi. Modificări celulare pot apărea atât pe muscoase, cât şi pe alte zone
cum ar fi: mâini, picioare sau inghinal. La nivelul pielii, pot avea diferite forme şi
mărimi: minuscule umflaturi, pete intens colorate sau nepigmentate, inflorescenţe.

În ciuda tuturor acestor semne, singurul rezultat valabil al infectării cu HPV, rămâne
rezultatul anormal al testului Papanicolau. În cazul în care acesta arată modificări
anormale, medicul ginecolog va recomanda teste suplimentare, colposcopia şi testul
HPV.

La bărbaţi, HPV se manifesta prin apariţia unor negi în zona anală, perianala sau pe
penis şi uneori chiar în interiorul uretrei, fiind foarte greu de depistat. În unele cazuri,
apar şi scurgeri, usturimi sau mâncărimi, mai ales la urinare.

HPV determina două tipuri de modificări tisulare:

– condiloame ( negi );

– displazii (ţesuturi precanceroase) → prezenţa unor celule anormale la nivelul pielii.

Displazia nu este similară cancerului dar se poate transforma în cancer după mai mulţi
ani dacă nu este tratată. Prin tratament, displazia este vindecată, astfel că posibilitatea
transformării în cancer dispare.

Diferenţa dintre papiloame şi condiloame este numai topografica, condiloamele fiind

situate genital şi perianal, iar papiloamele în alte regiuni topografice, inclusiv
laringeal, la nivelul fetei ( zona gurii şi ochilor ).
Virusurile care produc papiloamele şi condiloamele fac parte din aceeaşi familie mare
a PAPOVAVIRUSURILOR, familie ce include şi HPV.

Clinic sunt mai multe tipuri de negi ( veruci sau condiloame ):

– veruci vulgare → papule infiltrate, reliefate de suprafaţa tegumentului, având

diametrul de 3 – 4 mm, dar putând ajunge la 1 cm, de culoarea pielii sau cenuşie, a
căror suprafaţă hemisferică sau aplatizată este neregulată, brăzdată de şanţuri. Sunt
localizate cu precădere la nivelul dosului mâinilor, degetelor, picioarelor, genunchi şi
gambe.

– veruci plantare → sunt localizate pe talpa piciorului. Transmiterea se poate face

direct prin portul încălţămintei de la persoanele bolnave sau prin contact indirect din
sălile de sport, terenurile de sport, bazinele de înot, sălile de baie. sunt plane sau puţin
reliefate, dure, hiperkeratozice, dureroase la mers sau apăsare. Acestea pot fi foarte
sensibile şi se deosebesc de bătături şi calusuri prin tendinţa lor de sângerare
punctiformă când sunt tăiate în suprafaţa. De obicei au dimensiuni mai mari decât
verucile vulgare şi sunt mai plate din cauza presiunii aplicate pe talpa piciorului în
timpul mersului. De cele mai multe ori se formează sub punctele de presiune, cum ar
fi călcâiele sau perniţele degetelor. Pe suprafaţa verucii plantare se observa mici
punctuleţe negre. Acestea sunt cauzate de sângerarea verucii în timpul sprijinului pe
ea sau în urma presiunii exercitate la mers.

–  veruci plane → apare îndeosebi la copii pe pe faţă şi dosul mâinilor. Clinic se

prezintă că mici papule plane,  rotunde sau poligonale, cu diametrul de câţiva
milimetri, de culoare galbenăsau a pielii normale, cu suprafaţa netedă sau uşor
mamelonată, dispuse liniar de-a lungul unor escoriaţii, rareori cu prurit.

Negii genitali sau condilomatoza genitală (vegetaţiile veneriene)  este la femei prima
cauză că cancerului de col uterin, şi mai poată numele de “creastă de cocos”.
Principala cauză de transmitere este sexul normal, anal şi oral. Se manifesta prin
apariţia unor leziuni cărnoase numite veruci sau condiloame, în zonele genitale –
vulvă, penis, perineu, anus, de culoare gri, roz sau roşu viu, de consistenta moale. Se
poate manifesta de asemenea prin macule izolate sau în “pânză” ori în “mozaic”, de
culoare roză.

 La femei verucile pot apare pe vulva – zona pubiană, labiile mari, labiile mici – sau
zona perianala dar şi în interiorul vaginului, pe colul uterin sau în uretra.
Manifestările, atunci când apar, sunt reprezentate prin mâncărimi, arsuri sau scurgeri
vaginale sau uretrale anormale. Totodată verucile au tendinţa de creştere pe verticală.
Când se ajunge la aspectul de tumoră, cu formă de conopida, suprafaţa este
încrucişată de multiple şanţuri care delimitează mici arii de aspect granulos,
justificând termenul de formaţiune conopidiformă.

La femei riscul infectării cu Human Pappiloma Virus este reprezentat de

transformarea unora dintre aceste leziuni, aflate în zona colului uterin, în leziuni
canceroase. Netratate, celulele infectate pot, în unele cazuri, să se transforme în celule
precanceroase. Acestea, la rândul lor netratate, pot deveni celule canceroase. De aceea
este importanta detectarea leziunilor înainte de a degenera.
Astfel avem ansamblul leziunilor precanceroase cutanate sau mucoase asociate în
majoritatea cazurilor infecţiilor cu HPV. Este vorba de boala Bowen şi eritroplazia
Queyrat localizate genital care pot evolua spre un cancer epidermoid invaziv.
Neoplaziile intraepiteliale cervicale (cervical intraepithelial neoplasia – CIN)  sunt
precursoriai cancerului invaziv al colului uterin şi sunt clasificate după severitatea
displaziei de grad scăzut (CIN I), moderat (CIN II) şi sever (CIN III). HPV 16 şi 18
sunt asociate displaziilor severe sau moderate şi carcinoamelor invazive.

De asemenea există neoplazii intraepiteliale vulvare (VIN), anale (AIN) sau penisului
(PIN) cu incriminarea tot a HPV oncogene.

La bărbaţi verucile pot apare pe pielea penisului, pe prepuţ, pe gland, pe fren („ata”
penisului) şi în zona perianala dar şi în interiorul uretrei. Manifestările, atunci când
apar, sunt reprezentate prin scurgere uretrală şi, eventual, dureri în timpul urinarii.

Reţineţi: din păcate NU exista până în prezent nici un medicament care sa elimine
virusul din organism, singurul capabil să rezolve această infectie este organismul
însuşi, în măsura în care imunitatea sa este destul de puternică.

13. Parazitoze cutanate

a). Scabia ( râia )

Scabia este o afecţiune parazitară contagioasă dată de un acarian – Sarcoptes scabiae,

parazit obligatoriu al omului. Acarienii ce produc scabia sunt atrasi de caldura si
mirosul corpului uman. Femelele de acarieni patrund in piele, sapand mici tunele ca
niste firicele, care uneori sunt vizibile. Parazitii depun ouale in aceste tuneluri. In
tunelul cutanat depun larvele, care vor ieşi la suprafaţa pielii, unde se transformă în
nimfe, apoi în adulţi şi se acuplează, după care masculii mor iar femelele reiau ciclul.

Scabia este transmisă în mod obişnuit prin contact apropiat, intim, ca şi dormitul în
acelaşi pat sau atingerea unei persoane cu scabie; acarienii scabiei nu pot zbura sau
sari, ei mişcându-se foarte încet. Acarienii scabiei pot trăi până la 4 zile fără gazda
umană. În acest timp, aceştia se pot transmite altor persoane prin haine, lenjeria de
pat, şi prin alte articole de uz casnic şi personal.

Sarcopţii (parazit) scabiei care infestează omul nu infestează câinii sau alte animale.
Similar, acarienii scabiei transmişi de la animale nu supravieţuiesc şi nu se reproduc
la oameni.

În cazul scabiei bolnavul prezintă o piele pruriginoasă şi iritată, simptomele

intensificându-se până ce paraziţii sunt omorâţi. Mâncărimea (pruritul) – de obicei
debutează prima. Deseori devine mai pronunţată noaptea sau după baie şi câteodată
este confundată cu pielea uscată. Mâncărimea este cauzată de către reacţia alergică
faţă de acarianul scabiei. Uneori mâncărimea este foarte intensă, mai ales la copii şi la
vârstnici.

Porţiunile de piele sensibilă, denumite leziuni secundare, se dezvolta mai târziu în

evoluţia bolii. Aceste leziuni includ:
– leziuni de grataj (scapinare), câteodată acoperite de către o crustă; gratajul leziunii
poate irită şi ulcera pielea;

– zone de piele roşie, uscată , solzoasa, iritată;

– scabia nodulară: aceste leziuni sunt reprezentate de mici zone elevate, roşiatice
maronii (noduli); nodulii se pot dezvolta în zonele acoperite ca şi plica cotului, între
fese, pe scrot şi penis; nodulii sunt pruriginoşi şi pot persista săptămâni sau luni după
debutul scabiei.

Cea mai frecventă complicaţie a scabiei este reprezentată de infecţia bacteriană a

pielii numită impetigo. Aceasta apare mai des în cazul gratarii intense a pielii.
Foliculii piloşi se pot de asemenea infecta (foliculita).

b). Pediculoza

Este dată de insecte mici (păduchi – popular) care trăiesc la nivelul pielii şi se hrănesc
cu sânge. Infestarea este definită că reproducerea în număr mare a acestor insecte.

Pediculoza poate interesa 3 regiuni anatomice:

– pediculoza capului → boala cauzata de Pediculus humanus capitis. Transmiterea se

poate face prin contact direct de la omul parazitat la cel sănătos sau indirect prin
şepci, pălării, perii, piaptăne.

Pediculoza capului se manifestă prin prurit a cărui intensitate variază de la un individ

la altul, este difuz sau localizat în regiunea retro-auriculara şi regiunea occipitală,
uneori putând lipsi. În locul unde parazitul îşi înfige rostrul (organul bucal al unei
insecte) pentru a suge sângele ia naştere o papulo-veziculă foarte pruriginoasă datorită
hipersensibilităţii la saliva păduchelui.

– pediculoza pubiană → boala este data de catre Phtirius pubis. Se raspandeste prin
contact sexual si este foarte contagioasa; majoritatea persoanelor se infesteaza dupa
un singur contact cu persoana infestata; totusi, insectele si ouale lor pot supravietui pe
obiectele de lenjerie sau prosoape suficient de mult incat sa poate fi raspandite la alte
persoane.

Pruritul regiunii pubiene este simptomul revelator, fiind mai intens noaptea decât
ziua, cu prezenţa de escoriaţii post grataj care se pot suprainfecta. La locul înţepăturii
se pot evidenţia papulo-vezicule cu sau fără prezenţa unor pete albăstrui hematice
rotunde sau lenticulare denumite „pete umbrite” ce nu dispar la presiune.

– pediculoza corpului → boală determinata de Pediculus humanus corporis, aspandita

in special prin folosirea obiectelor persoanelor infestate, mai ales a hainelor si
palariilor; ocazional poate fi raspandita prin contact personal.

Pruritul este simptomul clasic cu variaţii individuale, localizat pe zonele acoperite, dar
mai ales pe regiunile scapulare şi lombare. Muşcătura parazitului va conduce la
apariţia de papule urmate de escoriaţii acoperite de cruste hematice cu posibilitatea
suprainfectării.
Tratamentul diferă în funcţie de tipul pediculozei.

Pediculoza capului şi cea pubiană este eliminată cu aplicaţii locale şi uneori cu

medicamente administrate oral. Cele mai obişnuite tratamente sunt cremele, loţiunile
sau şampoanele care conţin substanţe nocive pentru păduchi.

Pediculoza corpului, care se dezvoltă şi depune ouă pe haine, este distrusă prin
spălarea hainelor în apă caldă (mai mult de 54C o). Insectele adulte sunt omorâte şi se
previne depunerea ouălelor prin menţinerea hainelor în apă caldă mai mult de 5
minute. Insectele pot fi găsite pe piele numai atunci când se hrănesc şi pot fi
îndepărtate prin spălare şi prin schimbarea hainelor.

    14. Psoriazisul

Psoriazisul este o dermatoză eritemato – scuamoasă, necontagioasă, de cauză

necunoscută, cu determinare genetică şi imunologică care afectează primar
keratinocitele şi secundar dermul subiacent printr-o reacţie inflamatorie cronică şi
recidivantă tot restul vieţii odată apărut clinic.

Psoriazis este o boală cronică de piele, caracterizată prin apariţia unor placi roşii, bine
delimitate, ce conţin scuame şi sunt localizate pe diferite porţiuni ale corpului.
Scuamele sunt groase, de culoare alb- sidefii, aderente la piele şi uşor detaşabile, sub
forma unor lamele. Psoriazisul afectează cu precădere anumite zone ale corpului,
printre care: scalpul, coatele, genunchii şi spatele.

În mod normal, celulele tegumentului cresc şi se maturează gradat, pe parcursul unui

ciclu de 28 de zile (turn-over celular), urmând ca apoi să fie înlocuite de alte celule
tinere. Celulele îmbătrânite din straturile superficiale a pieleii sunt înlocuite treptat cu
alte celule noi din straturile profunde. Celulele straturilor superficiale mor şi se
desprind treptat odată cu desfăşurarea activităţilor zilnice (baie, purtarea hainelor). În
psoriazis, celulele nu se maturează suficient, însă migrează rapid spre straturile
superficiale ale pielii (în 3-6 zile) şi formează la acest nivel leziuni caracteristice bolii
(plăcile hipercheratozice).

Simptomele cel mai frecvent întâlnite în psoriazis sunt următoarele:

– zone tegumentare roşii, reliefate (plăci cutanate) care prezintă cruste lucioase la
suprafaţă. Plăcile cutanate pot avea diferite localizări, dar cel mai frecvent sunt
regăsite la nivelul coatelor, genunchilor, scalpului, mâinilor, picioarelor şi regiunii
sacrale inferioare. Aproximativ 90% dintre persoanele cu psoriazis au leziuni cutanate
de acest fel;

– zone mici, sângerânde, rezultate din descuamarea leziunilor cutanate (poartă numele
de semnul Auspitz);

– cruste subţiri sau îngroşate cu localizare la nivelul scalpului;

– prurit (mâncărime), în special în fazele acutizate a bolii, cu predilecţie la nivelul

leziunilor cu localizare în pliurile cutanate ( sub sâni, în axile, fese );
– modificări ale unghiilor sunt regăsite la aproximativ 50% dintre pacienţii cu
psoriazis. Dintre acestea amintim:

– pete mici unghiale şi periunghiale (fără evidenţierea unei infecţii micotice-

onicomicoza);

– îngălbenirea unghiilor de la picioare şi rareori a unghiilor de la mână ;

– desprinderea unghiei din patul unghial ( de la rădăcină );

În funcţie de aspectul şi de localizarea plăcilor, pot fi definite mai multe tipuri de

psoriazis:

– Psoriazisul vulgar → este caracterizat prin prezenţa unor placi roşii, bine delimitate,
rotunde sau ovale, acoperite de cruste groase, albe, care se descuamează. Sunt
localizate în general pe coate, genunchi, scalp şi fese;

– Psoriazisul gutat → se manifesta prin apariţia bruscă a unor placi cu diametrul de

0,5-1, 5 mm, în special pe trunchi, la copii şi adulţii tineri. Această formă de psoriazis
este cauzată de medicamente sau de o altă boala ( de exemplu, faringita
streptococică );

– Psoriazisul inversat → plăcile apar în interiorul articulaţiilor (in regiunea axilară,

inghinala, în apropierea organelor genitale) şi sunt mai mult umede decât uscate, iar
uneori devin dureroase deoarece sunt supuse fricţiunii;

– Psoriazisul eritrodermic → se caracterizează prin apariţia progresivă sau subită a

unui eritem difuz (aproape toată suprafaţa pielii este roşie şi inflamată), iar plăcile
psoriatice sunt mai puţin proeminente sau chiar absenţe. Psoriazisul eritrodermic
apare deseori la pacienţii cu psoriazis vulgar, datorită utilizării neadecvate a
corticosteroizilor topici sau sistemici sau a fototerapiei;

– Psoriazisul pustulos → caracterizat prin prezenţa unor placi acoperite de pustule

albe, în special pe suprafeţele palmare şi plantare.

Există mai mulţi factori care au fost implicaţi în etiologia sau agravarea psoriazisului,
dintre aceştia amintim:

– clima rece şi uscată este un factor care poată agrava simptomele specifice
psoriazisului. Clima caldă, umedă şi soarele (razele ultraviolete) pe de altă parte pot
îmbunătăţii simptomele bolii;

– leziunile cutanate, indiferent de localizare, pot cauza formarea de plăci

hipercheratozice. Cele mai frecvente sunt leziunile apărute la nivelul unghiei şi
regiunii periunghiale;

– stresul şi anxietatea pot cauza apariţia psoriazisului şi pot, de asemenea, agrava

leziunile deja existente;
– infecţiile, în special infecţiile gâtului (faringite, amigdalite), pot cauza psoriazis
(prin diferite mecanisme mediate imun). Acest lucru este des întâlnit mai ales în
rândul copiilor infectaţi cu streptococ;

– anumite medicamente, precum antiinflamatoriile non-steroidiene (AINS), agenţii

beta blocanţi (medicamente folosite în tratamentul unor boli cardiace şi al
hipertensiunii arteriale) şi sarurile de litiu, pot agrava simptomele psoriazisului.

     15. Nevul melanocitic ( aluniţa )

Nevul melanocitic (aluniţa) este o tumoră benignă sau un hamartom (formaţiune

pseudotumorală constituită din aceleaşi componente tisulare ca şi organul la nivelul
căruia se dezvoltă dar se deosebeşte prin structura, aranjamentul şi gradul de
diferenţiere anormal al ţesuturilor) format din melanocite, celule producătoare de
pigment care constitutiv colonizează tegumentul. Melanocitele sunt derivate din
crestele neurale şi migrează în embriogeneza în locuri ectodermice selectate (mai întâi
în epiderm şi apoi în sistemul nervos central ) dar şi la ochi şi urechi.

Analogul malign al nevului melanocitic este melanomul.

Aluniţele sunt proliferări ale melanocitelor care sunt în contact una cu cealaltă
formând mici colecţii de celule cunoscute drept cuiburi. Aluniţele se formează de
obicei în timpul copilăriei timpurii. Debutul lor se consideră a fi un răspuns la
expunerea la soare.

     16. Cancerul de piele

Cancerul de piele (înmulţirea excesivă a celulelor pielii ) apare în mod obişnuit pe

porţiunile de piele expuse la soare. Există trei categorii principale de cancer de piele:
carcinom bazocelular, carcinom scuamos şi melanom.

Carcinomul bazocelular este o tumoră cu originea în celulele bazale ale epidermului

şi anexelor (folicul pilosebaceu) ce apare sub forma unui  nodul tumoral sau placă
infiltrată sau ulcerată care prezintă la periferie un chenar format din „perle
epiteliomatoase”  Evoluează relativ lent şi nu metastazează decât foarte rar.

Cei mai importanţi factori în apariţia carcinomului bazocelular sunt cei genetici şi cei
de mediu. Expunerea la razele ultraviolete – natural sau artificial – reprezintă un
factor de risc major sau chiar determinant.

Carcinomul scuamos celular este cea de-a doua formă de cancer de piele şi numără
peste 20% dintre neoplasmele cutanate. Apare pe pielea expuse la soare la persoanele
de vârstă mijlocie sau înaintată. Cele mai multe carcinoame scuamoase sunt
identificate imediat şi înlăturate prin mica chirurgie.

Leziunile mai mari şi mai severe necesita chirurgie agresivă, terapie de iradiere sau
ambele. Carcinomul scuamos de risc înalt poartă un risc semnificativ de metastaze şi
astfel necesita evaluare atentă şi tratament.
Carcinomul scuamos este o tumoră malignă din keratinocitele epidermice. Unele
cazuri apar de novo, în absenţa unei leziuni precursoare, totuşi majoritatea tumorilor
apar din leziuni precanceroase cunoscute ca keratoza actinica. Cauza principală este
expunerea cumulativă de-a lungul vieţii la soare.

    Melanomul este o tumoră malignă ce se dezvolta în melanocite – celulele care

produc melanina şi care se găsesc în piele, păr şi membranele ochiului. Melanina este
o substanţă pigmentară ce determina culoarea pielii.

Melanomul este o formă rară, dar gravă de cancer cutanat, deoarece metastazează
rapid, invadând alte organe. Deşi melanomul nu reprezintă decât 5% din cancerele
pielii, el provoacă 75% din decesele cauzate de cancerele cutanate.

Depistarea precoce a acestui tip de cancer cutanat este cea mai bună metodă de
reducere a mortalităţii. Rata de succes în tratamentul cancerului de piele este în mod
ipotetic de 100%, dacă toate cazurile ar fi tratate înainte de apariţia metastazelor. În
stadiile mai avansate, se poate răspândi sau metastaza pe cale hematogenă (prin
sânge) sau limfatica (prin limfa) la alte organe sau la oase, în aceste cazuri fiind mai
puţin probabilă vindecarea.

Cele mai frecvente cauze ale melanomului sunt:

– expunerea la radiaţii ultraviolete (UV) între orele 10 – 15 şi expunerea la altitudini

înalte;

– distrugerea ADN-ului din melanocite ca urmare a expunerii la soare şi UV, radiaţii

cu lungime de undă scurtă este cel mai important factor care cauzează melanomul;

– la solar corpul este expus de asemenea la UV care măresc riscul dezvoltării

melanomului.

Cel mai important semn de alarmă pentru melanom este modificarea dimensiunii,
formei sau culorii unei aluniţe sau altei tumorete cutanate, ca de exemplu semnul din
naştere.

Să se folosească regulile ABCD ale Societăţii Americane a Cancerului de piele pentru

a evalua modificările cutanate şi să se consulte medicul de familie dacă apar una din
următoarele modificări:

– A este pentru asimetrie. O jumătate de aluniţă sau tumora cutanată nu se suprapune

cu cealaltă jumătate;

– B este pentru margini neregulate (border = margine). Marginile sunt zdrenţuite,

crestate sau pătate;

– C este pentru culoare. Pigmentarea este neuniforma. Umbre de cafeniu, maro şi

negru sunt prezente. Liniuţe roşii, albe şi albastre sunt adăugate aspectului de pete de
culoare. Modificarea distribuitiei culorilor, în special răspândirea culorii de la
marginea aluniţei pe pielea din jur, constituie de asemenea un semn precoce al
melanomului;
– D este pentru diametru. Aluniţa sau tumora cutanată este mai mare decât 6 mm (0,2
inch) sau de mărimea unei gume de şters de creion. Orice creştere a aluniţei ar trebuie
să fie un semnal de îngrijorare.

     17. Furunculul

Furunculele sunt inflamaţii purulente care apar sub piele atunci când foliculii firelor
de păr se infectează datorită unei bacterii. Furunculul apare de obicei sub forma unei
umflături roşii şi moi la atingere, apoi creşte, se umple cu puroi şi devine dureroasă,
înainte de a se necroza şi de a se cicatriza.

Apariţia simultană a unui grup de furuncule poartă denumirea de carbuncul.

Furunculul reprezintă o infecţie de natură stafilococică a foliculului pilo-sebaceu

(implica, deci şi firul de păr şi glandele sebacee asociate lui). Infecţia trece prin toate
fazele specifice unui proces inflamator: creşte temperatura locală, zona se înroşeşte,
devine dureroasă, edematiata.

Treptat se formează o colecţie locală lichidiana ce devine purulenta în 4 – 7 zile.

Se recomandă comprese calde şi introducerea furunculului în apă caldă. Astfel se va

diminua durerea şi se favorizează acumularea puroiului spre suprafaţa zonei tumefiate
cât şi folosirea unui săpun antibacterian.

     18. Hirsuitismul

Hirsutismul este definit drept creşterea excesivă a firelor groase de păr, închise la
culoare în zone unde la femei acesta este minim sau absent. Acest model masculine de
apariţie a părului terminal apare de obicei în zonele stimulate androgenic cum este
fata, pieptul şi areolele mamare.

Deşi termenii hirsutism şi hipertricoza sunt utilizaţi împreună, hipertricoza se referă la

părul în exces în zone care nu sunt predominant androgen dependente.

Hirsutismul poate fi cauzat de nivelul anormal de crescut al androgenilor sau dacă

foliculii de păr sunt mai sensibili la nivelul normal al androgenilor. De aceea condiţia
este frecvent observată la pacienţii cu afecţiuni endocrine caracterizate de
hiperandrogenism, care pot fi cauzate de anomalii ale ovarelor sau adrenalelor.

Despre aceste anunțuri publicitare





Similare

SECŢIUNEA I - AFECŢIUNILE SISTEMULUI IMUNITARÎn "Anatomia,

fiziologia si afectiunile corpului uman"

Curs Prim Ajutor - Situatii diverseÎn "Curs Prim-Ajutor"

PARTEA a III-a - ANATOMIA, FIZIOLOGIA ŞI AFECŢIUNILE
ORGANISMULUIÎn "Anatomia, fiziologia si afectiunile corpului uman"

About Veritas
" E greu sa spui adevarul, sa-l asculti e si mai greu, iar sa-l faci inteles e cel mai greu."
Un om aflat in cautarea adevarului.
View all posts by Veritas →
This entry was posted in Anatomia, fiziologia si afectiunile corpului uman. Bookmark
the permalink.
← PARTEA a III-a – ANATOMIA, FIZIOLOGIA ŞI
AFECŢIUNILE ORGANISMULUI
SUBCAPITOLUL II – ANALIZATORUL VIZUAL →

Lasă un răspuns