Corina Ciucu

Memorator de biologie
pentru clasa a XI-a

Booklet
Bucuresti, 2013
 1. ALCATUIREA CORPULUI UMAN
1.1. Topografia organelor si a sistemelor de organe

************************
Organizarea generala a corpului uman
Topografia organelor si sistemelor de organe
Anatomia omului este ramura biologiei care studiaza forma si structura corpului
uman
Fiziologia omului este ramura biologiei care studiaza functiile corpului uman
Organismul uman provine din celula ou (zigot), celula care a rezultat in urma unirii unui
ovul cu un spermatozoid.Celula ou sufera diviziuni succesive in urma carora se formeaza
embrionul.
La om, embrionul prezinta trei foite:
-ectodermul
-mezodermul
-endodermul
Din foitele embrionare se formeaza tesuturile, organele si sistemele de organe.

Corpul uman este alcatuit din patru segmente: cap, gat, trunchi si membre.
1.Capul este alcatuit din doua parti:
-o parte craniana corespunzatoare neurocraniului (cutiei craniene)
-o parte faciala corespunzatoare viscerocraniului (oaselor fetei)
2.Gatul (segmentul cervical) leaga capul de trunchi si prezinta doua parti:
-o parte posterioara, nucala (ceafa)
-o parte anterioara (gatul propiu-zis)
3.Trunchiul este format din:
-torace (cavitate toracica)
-abdomen (cavitate abdominala)
-pelvis (cavitate pelviana)
Muschiul respirator numit diafragma separa cavitatea toracica de cea abdominala.
4.Membrele sunt alcatuite din centuri si portiuni libere
a) Membrele superioare sunt alcatuite din:
-centura scapulara care leaga membrele superioare la trunchi
-portiunea libera formata din brat,antebrat si mana
b) Membrele inferioare sunt alcatuite din:
-centura pelviana care leaga membrele inferioare la trunchi
-portiunea libera formata din coapsa, gamba si picior.

Corpul uman este tridimensional strabatut de catre trei axe si trei planuri.
Axele
Axele corespund dimensiunilor spatiului si se intretaie in unghi drept.Ele sunt
urmatoarele:
-axul longitudinal
-axul sagital (anteroposterior)
-axul transversal
a) Axul longitudinal este axul lungimii corpului si prezinta doi poli:
-un pol superior (cranial)
-un pol inferior (caudal)
b) Axul sagital (anteroposterior) este axul grosimii corpului si prezinta doi poli:
-un pol anterior
-un pol posterior
c) Axul transversal este axul latimii corpului si prezinta doi poli:
-un pol drept
-un pol stang

Planurile
Planurile corpului uman trec prin cate doua axe si sunt urmatoarele:
-planul frontal
-planul sagital
-planul transversal
a) Planul frontal
Este vertical, paralel cu fruntea, trece prin axele longitudinal si transversal.
Imparte corpul in doua parti asimetrice:
-o parte anterioara (ventrala)
-o parte posterioara (dorsala)
b) Planul sagital
Este vertical, perpendicular pe panul frontal, trece prin axele longitudinal si sagital.
Este planul simetriei bilaterale deoarece imparte corpul in doua jumatati simetrice.
-jumatatea dreapta
-jumatatea stanga
(de exemplu: ochii sunt asezati lateral fata de nas si medial fata de urechi).
c) Planul transversal
Este orizontal, perpendicular pe planul frontal si sagital, trece prin axele transversal si
sagital.
Imparte corpul in doua parti asimetrice:
-o parte superioara (craniala)
-o parte inferioara (caudala)
(de exemplu: ochii sunt situati cranial fata de gura iar gura caudal fata de nas)

Organismul uman indeplineste trei tipuri de functii:

1.Functiile de relatie
Asigura legatura dintre organism si mediu, ele sunt realizate de catre sistemul nervos,
sistemul locomotor (osos si muscular), sistemul endocrin si organele de simt.
2.Functiile de nutritie
Asigura intretinerea vietii, cresterea si dezvoltarea organismului.Ele sunt realizate de
catre sistemul digestiv, sistemul circulator, sistemul respirator si sistemul excretor.
3.Functiile de reproducere
Asigura perpetuarea speciei si se realizeaza prin sistemul reproducator.
 SCHEMA – din memorator :
Organ = grupari de celule si tesuturi care s-au diferentiat in vederea
indeplinirii anumitor functii in organism
Sisteme de organe = unitati morfologice care indeplinesc principalele
functii ale organismului
Segmentele corpului uman
- sunt : capul, gatul, trunchiul si membrele
Capul Gatul Trunchiul Membrele
Neurocraniu Regiunea Torace Superioare
(cutia posterioara (contine (se leaga de
craniana) (nucala = cavitatea trunchi prin
ceafa) toracica) centura
Diafragma scapulara)
(separa
cavitatea
toracica de cea
Viscerocraniu Regiunile : abdominala) Inferioare (se
(oasele fetei) - anterioara Abdomen leaga de
- laterala (contine trunchi prin
 - sternocleido- cavitatea centura
mastoidiana abdominala) pelviana)
Pelvis
(contine)
cavitatea
pelviana

Planuri si raporturi anatomice ale corpului uman

Corpul omenesc are o simetrie bilaterala, trei axe si trei planuri.
Axele corpului
- longitudinal : este axul lungimii ;
- sagital ( anteroposterior ) : este axul grosimii ;
- transversal : este axul latimii.
Planurile corpului
- sagital : imparte corpul in doua jumatati simetrice ;
- frontal : imparte corpul in doua jumatati asimetrice, anterioara
(ventrala) si posterioara (dorsala)
- transversal : (orizontal) imparte corpul intr-o parte superioara
(craniana) si alta inferioara(caudala).

Niveluri de organizare

CELULA UMANA – varianta 1.

Definitie: Celula este unitatea de baza morfo-functionala a tuturor tesuturilor si

organelor. Este un mic compartiment apos, delimitat de membrana ce contine moleculele,
macromoleculele si incluziunile ce permit celulei sa-si indeplineasca functiile.

Clasificarea celulelor: Celulele pot fi impartite in doua categorii: celule procariote

(bacterii) si celule eucariote (fungi, plante si animale). Celulele eucariote, prin definitie
contin un nucleu (karyon = nucleu); procariotele nu au nucleu.

Alcatuirea celului eucariote:

Celula eucariota este un ansamblu complex format plasmalema (membrana plasmatica) si

citoplasma care cuprinde o serie de organite citoplasmatice fara membrana ( microtubuli,
microfilamente, centrioli, ribozomi), cu membrana simpla numita tonoplast (reticolul
endoplasmatic, aparatul Golgi, lizozomi, peroxizomi etc.) si cu membrane duble sau
anvelopa (nucleu si mitocondrii).

PLASMALEMA

Membranele biologice sunt compuse din lipide si proteine unite intre ele cu
legaturi necovalente.
 Lipidele membranare formeaza baza structurala a unei membrane, in timp ce
proteinele sunt responsabile de functiile active ale membranelor. Aranjarea lipidelor si
proteimelor raspunde unui model in mozaic numit “ mozaic fluid”

Bistratul lipidic- reprezinta structura de baza a unei membrane biologice. Lipidele

sunt amfipatice: au un cap hidrofil (“iubeste apa”) sau polar orientat spre exteriorul
bitrstului si interactioneaza cu mediul apos si o coada hidrofob sau non polar; cozile
hidrofobe interactioneaza intre ele si formeaza miezul bistratului lipidic. Startl dinspre
exterior formeaza foita externa, iar cel din interior, foita interna. Lipidele membranare
sunt de 3 categorii: fosfolipide (reprezinta cel mai abundent component), colesterol si
glicolipide.

Proteinele membranare- sunt de doua tipuri: proteine integrale care strabat

bistratul lipidic care sunt amfipatice ( portiuni din ele vin in contact cu stratul hdrofob al
statului lipidic, iar regiunile hidrofile vin in contact cu mediul apos); proteine periferice-
sunt asimetric distribuite gasindu-se fie pe o parte fie de alta a bistratului lipidic.
 Membranele sunt structuri fluide, dinamice. Proteinele membranare si
fosfolipidele pot difuza realativ liber in planul membranei. Totusi miscarile lor sunt
restrictionate.

Functiile membranei plasmatice

Membrana plasmatica este interfata dintre o celula si mediul sau extern.

Membrana plasmatica inveleste celula, regleaza pasajul moleculelor in si dinspre celula,
si raspunde la semnale primite din mediul extern. Regleaza pasajul moleculelor in si
dinspre celula si raspunde de semnalele primite din mediul extern. Transportul prin
membrana este facilitat de proteinele prezente in structura ei care au urmatoarele functii:
proteine carrier si pompe, canale, receptori, etc.

Atunci cand proteinele si macromoleculele nu pot traversa membrana prin

proteinele din structura care mediaza acest transport, celula utilizeaza un proces denumit
endocitoza prin care o portiune a membranei se asociaza cu materialul ce va fi inglobat,
se invagineaza, producand o vezicula intracelulara ce contine materialul ingerat.

Exista doua tipuri de endocitoza: pinocitoza si fagocitoza.

Pinocitoza- este o proprietate a tuturor celulelor. Acest proces implica ingestia de fluid si
paricule solubilizate prin intermediul unor microvezicule (< 200 nm in diametru) numite
vezicule pinocitozice.

Fagocitoza- este realizata doar de unele tipuri celulare principale fiind macrofagele si
neutrofilele. In fagocitoza, regiuni largi ale membranei plasmatice se extind, ingloband
particule mari, cum sunt microorganismele sau resturile celulare. Se formeaza astfel
vacuole (>1μm in diametru) denumite fagozomi. Fagozomii fuzioneaza in continuare cu
lizozomii, iar continutul lor este de obicei degradat datorita enzimelor lizozomale.
CITOPLASMA

Citoplasma este formata din doua compartimente: citoplasma nestructurata sau

hialoplasma (substanta fundamentala a citoplasmei), citoplasma structurata sau
morfoplasma, reprezentata de organitele celulare. In afara de organitele celulare, in
citoplasma se pot gasi incluziunile celulare, produsi de secretie si acumulari de produsi
exogeni.

Clasificarea organitelor celulare dupa functia lor in celula

A. Organitele sintezei si secretiei celulare: reticulul endoplasmic, ribozomii,

complexul Golgi.

B. Organitele generatoare de energie: mitocondriile.

C. Organitele digestiei celulare: lizozomii, peroxizomii.

D. Organitele motilitatii celulare: microfilamentele, microtubulii, centrul celular

E. Incluziuni celulare: substante proteice, de exemplu hemoglobina; lipide, sub forma de

picaturi sferice glicogen, substantele minerale - fier, siliciu.

RETICULUL ENDOPLASMATIC (RE)

 Reticulul endoplasmatic prezinta un rol major in procesele de biosinteza celulara.
Este prezent in numar mare in celulele angajate in sinteze de proteine, glucide si lipide,
fiind bine dezvoltat in celulele secretorii exo- si endocrine.

Este un organit invelit de o singura membrana ce formeaza o vasta retea

interconectata de compartimente denumite cisternele RE. Se intinde de la membrana
nucleara pana la periferia celului.

Exista doua tipuri de RE: RE granulos sau rugos si RE neted sau agranular care
difera prin forma cavitatilor limitate de membrane si prin prezenta sau absenta ribozomilor
pe fata externa.

 
Reticulul endoplasmatic rugos (REr)- Este un ansamblu de structuri canaliculare si
veziculare membranare, cu diametru de aproximativ 20 nm, pe suprafata carora se gasesc
atasati ribozomi, prin subunitatea mare si care sintetizeaza proteine de export. Este prezent
la toate celulele nucleate, abudent in celule specializate in sinteza proteinelor. Toate
lamelele sunt formate din doua membrane care delimiteaza o cavitate in forma de sac
aplatizat. Membranele REr se continua cu membrana externa a invelisului nuclear Prezinta
spatii neacoperite de ribozomi, din care se vor forma vezicule de tranzitie care vor asigura
transportul intracelular (RE tranzitie).

Reticulul endoplasmatic neted (Ren)- este format dintr-un labirint de tubuli sau
canalicule fine ramificate si anastomozate, care comunica cu sacii REr si la nivelul carora
nu se ataseaza ribozomi. Membranele REN au aceeasi structura ca si a REr doar ca din loc
in loc prezinta fenestrari asemanatoare porilor nucleari. In celula musculara striata, REN,
poarta numele de reticul sarcoplasmatic.

Functiile RE:

REn -in metabolizarea lipidelor (biosinteza, degradarea)

producand lipidele membranare
-detoxificarea celulara
- functii speciale (depozit dinamic de ioni de calciu)
REr -in biosinteza unor proteine membranare, proteine destinate
a
functiona in RE, in aparatul Golgi, sau lizosomi, proteine
destinate exportului;
-prelucrarea proteinelor sintetizate in RE;
-sortarea si transportul catre aparatul Golgi.

RIBOZOMII (R)

Se mai numesc si granulele lui Palade si sunt particule ribonucleoproteice foarte

mici implicate in asanblarea aminoacizilor in proteine. Toate sintezele proteice incep pe
ribozomii liberi din citoplasma.

Pot fi de doua tipuri: ribozomi liberi in citoplasma sau grupati in poliribozomi

(polizomi) atasati de membranele reticulului endoplasmic si de fata citoplasmatica a
invelisului nuclear.
 Apar sub forma de granule ovalare sau elipsoidale cu diametrul mare de 20-30 nm
si diametrul mic de 16-17 nm. Prezinta doua subunitati inegale ca dimensiune si diferite ca
structura morfologica si biochimica:

- subunitatea mica este alungita, curbata cu doua extremitati umflate, cu coeficient

de sedimentare de 40SV;

- subunitatea mare prezinta 3 extremitati scurte si rotunjite, cu coeficient de

sedimentare de 60SV, prevazuta cu un canal prin care trece lantul peptidic sintetizat.

APARATUL GOLGI

Aparatul Golgi, denumit si complexul Golgi este un organit celular delimitat de

endomembrane, structurat sub forma unei stive de cisterne recurbate prezentand polaritate
morfologica si biochimica, cu rol cheie in precesele de biogeneza a membranelor, in
maturarea, sortarea si distribuirea de molecule si/sau macromolecule atat catre locurile
celulare carora le sunt destinate cat si in calea secretorie. Face parte din sistemul de
organite implicat in traficul intracelular al membranelor, care incepe cu reticulul
endoplasmic si se termina la membrana celulara.
 Complexul Golgi este structurat ca o stiva de cisterne recurbate. Numarul
cisternelor este variabil, diferind de la un tip de celula la altul, fiind de regula intre 5 si 8.
Aceste cisterne formeaza dictiozomii.

Din punct de vedere morfologic organitul prezinta: o fata convexa, numita si fata
cis, orientata catre cisterne ale reticulului endoplasmic din care inmuguresc vezicule
(reticul endoplasmic tranzitional); o fata concava, numita si fata trans, orientata catre un
sistem de vezicule si/sau vacuole, tubuli inretelati si fragmente de cisterne, sistem numit
retea trans-Golgi.

Principala functie a aparatului Golgi sunt de a prelucra proteinele si lipidele

sintetizate de RE. De asemeni are rol in transportul proteinelor secretate de celula in
exterior printr-un proces de secretie. Are rol important in sisnteza lizozomilor.

MITOCONDRII

Mitocondria este responsabila cu transformarea nutrimentelor in energie; aceasta

functie cunoscuta si ca respiratia aeroba, este motivul pentru care mitocondria este numita
uzina energetica a celulei; energia este inmagazinata sub forma de ATP (adenozin
trifosfat).
 Forma sferica, formate din doua membrane trilamelare: membrana externa si
membrana interna care trimite in interior prelungiri ce formeaza crestele mitocondriale, sau
criste mitocondriale. Forma lor este, de regula, aceea de falduri, orientate perpendicular pe
axul lung al organitului.

Spatiul dintre cele doua membrane se numeste camera externa, iar intre membrana
interna si crestele mitocondriale se afla camera interna sau matricea mitocondriala.
Matricea mitocondriala reprezinta cel mai complex compartiment, la nivelul sau gasindu-se
un ADN propriu. Un alt element ultrastructural evidentiabil in matricea mitocondriala sunt
ribosomii mitocondriali.

Fiecare dintre elemente structurale definite mai sus are functii bine fundamentate,
prin care concura la buna realizare a rolului de baza al mitocondriei, producerea deATP.

Membrana interna este alcatuita din particule elementare - unitatile tripartite care
sunt alcatuite dintr-un cap sferic, o tija cilindrica si o baza patrulatera.

Functiile mitocondriei
 Respiratia celulara este un proces prin care celulele produc energia necesara pentru
a supravietui. In respiratia celulara, celulele folosesc oxigen pentru a descompune glucoza
si pentru a ii retine energia in molecule de adenozintrifosfat(ATP). Respiratia celulara este
esentiala pentru supravietuirea celor mai multe organisme intrucat energia continuta in
glucoza nu poate fi folosita in celule fara a fi stocata in ATP. Cele doua componente
esentiale ale respiratiei sunt oxigenul si glucoza. Animalele obtin glucoza mancand plante.
Respiratia celulara transfera cam 40% din energia glucozei in ATP. Restul energiei din
glucoza este eliberat sub forma de caldura, pe care omul o foloseste pentru a-si mentine
temperatura corporala. Respiratia celulara este uimitor de eficienta comparata cu alte
procese de conversie a energiei, ca arderea benzinei, la care doar 25% din energie este
utilizata.

Mitocondria este organitul responsabil de producerea ATP-ului. O varietate de cai

de metabolism au loc in mitocondrie, incluzand β-oxidarea acizilor grasi, fosforilarea
oxidativa si ciclul Krebs. Atat prin ciclul Krebs cat si prin oxidarea acizilor grasi se produc
substraturi pentru sinteza ATP.

Ciclul Krebs reprezinta o serie de reactii chimice produse in celule al caror rezultat
final este descompunerea moleculelor din hrana in energie, apa si dioxid de carbon. Se
manifesta la toate animalele, la plantele superioare si in cele mai multe bacterii. In
organismele ale caror celule au nucleu, ciclul are loc in mitocondrii, structura deseori
numita uzina energetica a celulei.

NUCLEUL

Nucleul are rol central in viata unei celule. Nucleul este structura cea mai
specializata a celulei, care asigura ereditatea si coordoneaza majoritatea reactiilor de
sinteza conform specificitatii biologice a celulei.

Este un corp veziculos in general, cu forma sferica sau ovoida, bine circumscris,
cuprins in masa citoplasmatica a celulei. Dintre substantele care intra in constitutia sa, cea
mai caracteristica este cromatina, puternic bazofila.
 Nucleul prezinta o membrana nucleara numita si anvelopa, nucleoplasma (substanta
fundamentala) care este strabatuta de o retea de filamente fine, numita retea cromatica.

El contine genomul celulei care consta intr-un numar definit de molecule de ADN
(cu aspect de dublu helix). Molecula de ADN este formata din doua lanturi lungi
polinucleotide, rasucite sub forma de helix. Acizii nucleici sunt substante chimice alcatuite
din unitati simple numite nucleotide. O nucleotida este formata dintr-o baza azotata
(purinica- adenina si guanina; piridiminica- citozina si timina, pentru ADN iar in ARN
timina este inlocuita cu uracil), un zahar ( riboza in ARN si dezoxiriboza in ADN) si un
radical fosforic. Mai multe nucleotide formeaza un lant polinucleotidic. O secventa formata
din 2 nucleotide formeaza codonii, care au capacitatea de a include un aminoacid in
molecula proteica. Pentru codificarea celor 20 de aminoacizi exista 64 de codoni fiecare
format din 2 nucleotide. Mai multe nucleotide formeaza o gena.

Membrana nucleara- este formata din doua membrane, una interna si una externa
care se afla in legatura cu RE. Membrana externa prezinta pori prin care patrund
macromolecule necesare in activitatea nuclara. Membrana interna se afla in legatura cu
cromatina.

Nucleoplasma- este substanta fundamentala fluia si omogena bogata in cationi (Na,

Ca, Mg, etc).

Cromatina si cromozomii reprezinta doua forme de organizare a materialului

genetic (ADN). In interfaza (perioada dintre doua diviziuni succesive), materialul genetic
este reprezentat de cromatina iar in timpul diviziunii celulare, de cromozomi.

Cromatina se gaseste:

1. dispersata in nucleoplasma, sub diferite forme:

a. granule de diferite marimi, numite cromocentri
b. granule fin dispersate
c. forma fibrilara
2. condensata la periferia nucleara, pe fata interna a invelisului nuclear, unde
formeaza membrana cromatica

Eucromatina si heterocromatina
 Cromatina fin dispersata in mod uniform in nucleu se numeste eucromatina.
Cromatina condensata sub forma de granule mari formeaza heterocromatina si este intens
bazofila. Distingem doua tipuri de heterocromatina:

- heterocromatina constitutiva, care este intotdeauna condensata in interfaza; este

inactiva genetic si nu contine gene structurale

-heterocromatina facultativa care se poate imparti in functie de tipul de

cromozomi de care apartine in:

o      heterocromatina facultativa autosomala, care corespunde celor 22 de

perechi de cromosomi autosomali

o      heterocromatina facultativa gonosomala care corespunde cromatinei

sexuale ce formeaza corpusculul Barr in celulele somatice de la femeie si
corpusculul F in celulele somatice la barbat.

In diviziune in nucleoplasma apar niste filamente lungi numite cromozomi alcatuiti

din cromatina. Cromatina este un lant flexibil, ca un sirag de perle, alcatuite din unitati care
se repeta numite nucleosomi. Fiecare nucleosom are forma unui cilindru turtit format din
proteine histonice inconjurate de un segment de ADN alcatuit din 140 de perechi de
nucleotide care formeaza doua inele la varful si baza cilindrului.

Nucleolul- in nucleul aflat intre diviziuni se gasesc 1-2 corpusculi numiti nucleoli,
cu rol in sinteza ARNr si in pregatirea mitozei.

LIZOZOMI

Sunt structuri de forma veziculara care contin enzime digestive si functioneaza ca

un sistem digestiv intracelular.

Membrana limitanta este asemanatoare cu plasmalema. Contin peste 40 de enzime

digestive (proteaze, nucleaze, glicozidaze, fosfataze etc). Cu aceste enzime lizozomii pot
distruge majoritatea constituientilor celulari si tesuturi.
 Lizozomii unei celule sunt organizati intr-un sistem lizozomal, tot ce intra in
lizozomi fiind apoi folosit in metabolismul celulei. Substantele care ajung in lizozomi sunt
aduse fie din exteriorul celulei prin fagocitoza si pinocitoza sau din interirul celulei.

Enzimele lizozomale iau nastere in complexul Golgi, de unde sunt impachetate in

vezicule mici. Astfel lizozomi au rol important in apararea organismului (fagocitoza
microorganismelor), reinnoirea celulelor, metabolismul intracelular al colesterolului.

Datorita functiilor digestive lizozomii sunt implicati in numeroaze boli patologice,

datorate lipsei uneia sau mai multor enzime (acumularea de acid uric in lizozomi-guta, sau
acumulare de silicati).

PEROXIZOMI

Peroxizomii se prezinta sub forma de vacuole sferice sau ovoide, uneori de forme
neregulate cu prelungiri. Ei sunt delimitati de o endomembrana si contin o matrice in
granulata uneori cu un cristaloid. Cristaloidul poate aparea format din manunchiuri paralele
de tubuli care in sectiune transversala dau imaginea unui fagure de miere. Peroxizomii se
formeaza prin reticulul endoplasmic – complexul Golgi si au rol in metabolismul
peroxidului.

CITOSCHELETUL (APARATUL LOCOMOTOR)

Filamente de actina- actina se gaseste in cele mai multe celule in proportie de

10% din totalul proteinelor celulare. Cantitatea ei in celule difera dupa gradul de
activitate al acestora.. Filamentele de actina se asocieaza in parte cu endomembranele si
se leaga de obicei de membrana celulara de suprafata.

Filamente de miozina -miozina se gaseste in cantitate redusa in celulele

nemusculare, fiind de forma si marime diferita in aceeasi celula. Legarea
microfilamentelor de membrana de suprafata se realizeaza prin diferite proteine (alfa-
actinina si vilina). Legarea microfilamentelor este esentiala pt formarea citoscheletului
precum si pt unele procese celulare de baza ca citokinezia.
 Filamente intermediare -sunt prezente in celulele eucariotelor fiind diferite de
microfilamentele de actina si microfilamentele de miozina. Sunt numite intermediare pt
ca diametrul lor este situat intre cel al microfilamentelor mici de actina si cel al
microfilamentelor mari de miozina Dupa proteinele componente sunt de mai multe tipuri:
microfilamente formate din precheratina – cheratina; microfilamente ce contin vimentina;
microfilamente ce contin desmina sau scheletina.

Microvili, stereocili, cili, flageli -microvilii reprezinta o forma de organizare

stabila a microfilamentelor, fiind prezenti in diferite tipuri de celule nemusculare.
Microvilii sunt formatiuni ale membranei celulare de suprafata, prezenti de obicei la
polul sau polii liberi, nejonctionali, ai unor celule foarte acive in transportul celular.
Microvilii se gasesc astfel bine reprezentati la enterocite sau la nefrocite. De obicei
microvilii au o forma de deget de manusa, au inaltimi si grosimi egale sau inegale. Cilii
apar de obicei sub forma de prelungiri celulare dispuse la unul din polii celulei, fiind
alcatuiti din citoplasma si membrana celulara. Cilii pot fi mobili si imobili(stereocili).
Flagelii prezinta o structura asemanatoare cililor. La om ei sunt reprezentati numai prin
gametii sexuali masculini (spermatozoizi)

Microtubuli-sunt prezenti sub forma de cilindri subtiri in citoplasma celulelor

animale si vegetale. Ca si microfilamentele, ei pot aparea grupati sau izolati in
citoplasma. Ei au rol in formarea citoscheletului impreuna cu microfilamentele,
contribuind la mentinerea formei celulei.

Centriolii, centrul celular -centriolii sunt organite microtubulare stabile in

citoplasma celulelor. Centrul celular poate contine unul sau frecvent doi centrioli ce sunt
inconjurati de o zona citoplasmatica mai clara. Centrul celular este responsabil in celula
de initierea si declansarea diviziunii celulare (mitoza sau meioza) formand fusul de
diviziune. De asemenea genereaza miscarea cililor si flagelilor prin faptul ca la baza
acestora se gaseste intotdeauna prezent un centriol denumit corpuscul bazal.

Tipuri de celule
 Celule statice- celule cu un anumit gad de diferentiere care nu se mai divid
(neuronii, fibre musculare, ovocitele)

Celule in tranzit- celule cu o existenta scura care se ditrug prin maturare

(keratinocitele, mielocitele, etc).

Celule- stem- celule cu capacitate de reinoire care persista pe tot parcursul vietii
individuale.

Celula umana – varianta 2

- Celula este unitatea structurala si functionala a organsimelor vii.Dimensiunile  celulei
sunt variabile (3 µm-spermatozoidul, 7µm-hematiile, 140µm-ovotocitul).

1. Forma este initial este sferica dar se modifica in functie de rolul acesteia devenind:

- turtite (cu rol de acoperire),
- alungite sau fus (celule musculare),
- stelate(neuronii).

2. Functiile celulei  
- acoperire,
- nutritie,
- transmiterea impulsului nervos,
- reproducere
3. Componentele celulei

a. Membrana
-  Captuseste celula la exterior
- Este alcatuita din 2 straturi de fosfolipide si un strat de proteine (strat bimolecular
lipidic,modelul mozaicului fluid).Proteinele sunt intrinseci si extrinseci.
- Transportul substantelor intre mediul intracelular si extracelular
- Permeabiliatea selectiva – se mentine o diferenta de incarcatura ionica intre o fata si
cealalta a sa,generand o diferenta de potential (potentialul de membrana). 
- Osmoza – calea de patrundere a apei in celula
- Turgescenta – concentratia mediului intracelular > concentratia mediului
extracelular.Plasmoliza(pierderea apei) – concentratia mediului intracelular <
concentratia mediului
- Transportul membranar al moleculelor si ionilor se realizeaza prin 2 tipuri de
mecanisme-active(consum de energie),pasive(fara consum de energie)

b. Citoplasma - este continutul celular situat intre nucleu si membrana.Este formata din
citosol si organite citoplasmatice comune si necomune
- Comune(reticul endoplasmatic,mitocondriile,ribozomi-sinteza proteinelor,lizozomi-rol
difestiv,aparatul Golgi).
- Specificie(centrozomi,miofibrile,neurofibrile,corpusculiNissl,incluziuni citoplasmatice
1.2.
c. Nucleul este centrul celular,intervine in diviziune.Este delimitat de o
membrana dubla perforata de pori.
- Contine carioplasma alcatuita din granulatii de cromatina din care se
 constituie in timpul diviziunii cromozomii.
- Cromatina este compusa din AND si proteine.

Roluri diferite
Fiecare celula are un rol special.In functie de rolul lor se dezvolta diferitele tipuri de
celule: celule osoase, cartilaginoase, conjuctivale, musculare, glandulare, nervoase,
epiteliale si sanguine. Intre diferitele tipuri de celule se observa o adevarata colaborare:
de exemplu, celulele musculare care de abia produc energie, utilizeaza energia produse de
alte tipuri de celule.

*******************************************************

Niveluri de organizare – schema memorator

Nivelurile de organizare ale corpului uman sunt : celula, tesuturile,

organele, sistemele de organe, organismul.

Celula este unitatea de baza morfofunctionala si genetica a lumii vii.

Celula este alcatuita din :
I. Membrana celulara :
 - inconjoara celula ;
- ii confera forma;
- separa structurile interne ale celulei de mediul extracelular;
- este alcatuita, in principal, din fosfolipide si proteine.
II. Citoplasma:
- este un sistem coloidal;
- functional, este impartita in doua parti :
a) citoplasma nestructurata (hialoplasma)
b) citoplasma structurata – forma din organite celulare: -
comune
- specifice

Organite comune

Organite Structura Functii

1. Reticulul Sistem canalicular, - sistem circulator
Endoplasmatic (RE): care leaga plasmale- intracitoplasmatic ;
- RE neted ma de stratul extern - rol important in
- RE rugos al membranei nuclea- metabolismul glicoge-
(ergastoplasma) re. nului ;
Retea de citomembra- - rol in sinteza de pro-
ne cu aspect diferit, in teine
functie de activitatea
celulara.
RE rugos prezinta pe
suprafata externa a
peretelui membranos,
ribozomi.
2. Ribozomii Organite bogate in - reprezinta sediul
(corpusculii lui ribonucleoproteine, sintezei proteice
Palade ) de forma unor granule
ovale sau rotunde.
( 150 – 200 A)

3.Aparatul Golgi Sistem membranar - excretia unor

(dictiozomii) format din micro- si substante celulare.
macrovezicule si din
cisterne alungite.
Este situat in apropie-
rea nucleului, in zona
 cea mai activa a cito-
plasmei.
4. Mitocondriile Au forma ovala, - sediul fosforilarii
rotunda, cu un perete oxidative,cu eliberare
cu structura trilamina- de energie
ra ( lipoproteica ).
Prezinta un invelis
extern (membrana
externa), urmat de un
interspatiu, si, spre
interior, o membrana
interna, plicaturata,
formand creste
mitocondriale. In
interior se gaseste
matricea mitocondria-
la, in care se afla
sistemele enzimatice
care realizeaza
fosforilarea oxidativa
(sinteza ATP).
5. Lizozomii Corpusculii sferici - digerarea substan-
raspanditi in intreaga telor si particulelor
hialoplasma. care patrund in celu-
Contin enzime hidro- la, precum si a frag-
litice, cu rol important mentelor de celule sau
in celulele fagocitare tesuturi.
(leucocite, macrofa-
Ge)
6. Centrozomul Situat in apropierea - rol in diviziunea
nucleului ; se mani- celulara (lipseste din
festa in timpul neuron)
diviziunii celulare.
Este format din doi
centrioli cilindrici,
orientati perpendicu-
lar unul pe celalalt
si inconjurati de o zona
de citoplasma
 vascoasa (centrosfera)

Organite specifice :
1. miofibriele – elemente contractile din sarcoplasma fibrelor musculare
;
2. neurofibrilele – constituie o retea care se inchide in citoplasma
neuronului, in axoplasma si in dendrite ;
3. corpusculii Nissl ( corpii tigroizi ) – sunt echivalenti ergastoplasmei
pentru celula nervoasa.

III . Nucleul :
- cuprinde membrana nucleara, carioplasma si unul sau mai multi
nucleoli ;
- rol de a coordona procesele biologice celulare fundamentale ;
- contine materialul genetic ;
- controleaza metabolismul celular ;
- transmite informatia genetica ;
Majoritatea celulelor sunt mononucleate, dar exista si exceptii :
- celulele anucleate – hematia adulta ;
- celulele binucleate – hepatocitele ;
- celulele polinucleate – fibra musculara striata.

ŢESUTURILE

Pe parcursul dezvoltării ontogenetice se desfăşoară o evoluţie cantitativă,

materializată prin creşterea numărului de celule, şi o evoluţie calitativă – histogeneza.
Histogeneza este procesul de diferenţiere şi specializare a celulelor, urmat de apariţia
celor patru tipuri fundamentale de ţesuturi: epitelial, conjunctiv, muscular şi nervos.
Forma de existenţă a celulelor în corpul uman este ţesutul.
Ţesutul este o grupare de celule diferenţiate, care au aceeaşi structură şi îndeplinesc
aceeaşi funcţie.

Histogeneza este urmată de asamblarea ţesuturilor în organe, organogeneza.

În alcătuirea organelor participă unul sau mai multe tipuri de ţesuturi. Ele constituie
atât parenchimul, partea funcţională, cât şi stroma, care asigură funcţionarea
parenchimului prin vascularizaţie, inervaţie şi sprijin.

Numai celulele nematurizate, embrionare, sunt capabile de diferenţiere. Celulele

mature diferenţiate îşi pierd această capacitate. Uneori, în ţesuturile epiteliale sau
conjunctive rămân celule nematurizate de tip embrionar, care se divid haotic şi generează
celule care nu se mai diferenţiază. În acest mod pot rezulta tumori maligne.
 ŢESUTUL EPITELIAL
Ţesutul epitelial este constituit din unul sau mai multe straturi de celule legate între
ele.
Epiteliile formează epiderma la contactul cu mediul extern, căptuşesc cavităţile care
comunică cu exteriorul (tub digestiv, căi aeriene, genitale şi urinare), căptuşesc cavităţile
închise (inimă, vase sangvine şi limfatice, pericard, pleură, peritoneu), formează
parenchimul glnadelor şi receptorii analizatorilor.
Epiteliile NU sunt vascularizate. Nutriţia lor se face din ţesutul conjunctiv, care le
însoţeşte întotdeauna, prin intermediul membranei bazale care le desparte.
***ţesut conjunctiv : rol trofic
Din punct de vedere funcţional, epiteliile se clasifică în: epitelii de acoperire,
glandulare şi senzoriale.
*** celulele epiteliale au capacităţi regenerative remarcabile.
1. Epiteliile de acoperire
Sunt principalele forme de ţesut epitelial. Ele acoperă organismul la exterior şi
căptuşesc, la interior, principalele organe cavitare. Se clasifică în epiteli: unistratificate,
pseudostratificate şi pluristratificate.
 UNISTRATIFICATE – se clasifică după forma celulelor dispuse într-un singur strat
pe membrana bazală
Epitelii pavimentoase simple Tunica internă a vaselor sangvine, limfatice
*** celule uniforme, turtite, poligonale = endoteliu.
Peretele capilarelor, al alveolelor
pulmonare.
Tapetează pleura, pericardul şi peritoneul.
Epitelii cubice simple Mcoasele bronhiolelor.
*** celule cubice Peretele unor canale mici de secreţie ale
glandelor salivare.
*** suprafaţa ovarului
Epitelii cilindrice simple Mucoasa tubului digestiv de la stomac (***
*** celule cilindrice (prismatice) orificiul cardia) la rect.
Mucoasa trompelor uterine şi a uterului.
Unele au celule cu microvili, care formează
un platou striat (epiteliul intestinal
absorbant), altele au cili, care formează o
bordură în perie (epiteliul mucoaselor
trompelor uterine).

PSEUDOSTRATIFICATE – au pe membrana bazală un singur strat de celule de

înălţimi variate, dar nucleii acestora sunt situaţi la nivele diferite - se creează impresia de
stratificare.
*** pot prezenta specializări la polul apical (cili sau stereocili).
Intră în constituţia mucoasei traheale şi a bronhiilor mari.

PLURISTRATIFICATE – se clasifică după forma celulelor superficiale:

Epitelii pavimentoase stratificate Cu celule superficiale cheratinizate –
*** stratul superficial este format din epiderma.
celule turtite, cheratinizate sau Cu celule superficiale necheratinizate –
necheratinizate, iar celulele din stratul epiteliul mucoasei bucale, esofagiene, a
profund alcătuiesc stratul generator, uretrei şi a vaginului.
aşezat pe membrana bazală.
Epitelii cilindrice stratificate Mucoasa vălului palatin.
*** 2-3 rânduri de celule din care numai Canalele mari de secreţie ale glandelor
cel superficial prezintă celule cilindrice salivare.
*** conjunctiva palpebrală
Epitelii cubice stratificate Pereţii unor canale mici de secreţie ale
*** celulele din stratul superficial sunt glandelor salivare.
cubice, iar cele din stratul profund sunt
mai înalte
Epitelii de tranziţie – numărul straturilor de Mucoasei ureterelor şi a vezicii urinare.
celule variază în funcţie de gradul de
distensie a organului.
*** celule cu forme diferite - polimorf
 2. Epiteliile glandulare
Acestea sunt constituite din celule epiteliale care au proprietatea de a elabora produşi
de secreţie specifici şi care formează parenchimul glandular. Împreună cu ţesutul
conjunctiv (stroma), vase de sânge şi fibre nervoase, aceste epitelii formează glandele.
Se descriu următoarele tipuri de glande:
 Glande exocrine, care deversează produşii de secreţie prin canale la exteriorul
organismului (glandele sudoripare, sebacee) sau în tubul digestiv (glandele
salivare, gastrice, intestinale); *** epiteliul secretor este dispus sub
formă de tubuli sau acini, alveole.
 Glande endocrine, ale căror produşi de secreţie, numiţi hormoni, se varsă
direct în sânge, iar celulele secretoare sunt în contact direct cu capilarele
sangvine (hipofiza, epifiza, tiroida, timusul etc.); *** nu au canal excretor;
celulele sunt dispuse fie în cordoane, fie în insule/foliculi; reţeaua vasculară
este foarte bogată.
 Glande mixte, cu funcţie exocrină şi endocrină (pancreasul, testiculele,
ovarele).

3. Epiteliile senzoriale
Sunt constituite din celule receptoare (celule epiteliale senzoriale diferenţiate,
specializate şi adaptate pentru recepţionarea stimulilor) şi celule de susţinere (cu rol
protector). Epiteliile senzoriale intră în structura segmentelor periferice ale analizatorilor.

EPITELII TIPURI FUNCŢII

unistratificate Pavimentoase
Cubice
Cilindrice: De acoperire
-simple
- cu platou striat De acoperire şi de
DE ACOPERIRE - cu bordură în absorbţie
perie De acoperire şi de
transport
pseudostratificate De acoperire şi de
transport
 pluristratificate Pavimentoase:
- cheratinizate De acoperire şi de
- necheratinizate apărare

Cubice
Cilindrice De acoperire
De tranziţie
Formează glande Exocrine
GLANDULARE Endocrine Formează parenchimul
Mixte glandelor
SENZORIALE Celule epiteliale senzitive Formează receptorii
analizatorilor

*** cele care acoperă suprafeţele au rol de protecţie împotriva factorilor mecanici, a
agenţilor patogeni, a toxinelor; cele care căptuşesc suprafaţa internă a tubului digestiv
au rol în absorbţie; epiteliile de la nivelul nefronilor au rol în filtrare; epiteliile sacilor
alveolari intervin în difuziune.

Țesut conjunctiv****varianta 1

Ţesutul conjunctiv este format din celule distanţate, între care se află fibre
şi substanţă fundamentală. După consistenţa substanţei fundamentale ele pot
fi: moi, semidure, dure şi fluide.

1. Ţesuturile conjunctive moi au structuri diferite şi îndeplinesc o varietate

de funcţii: - -leagă
între ele diferite părţi ale organelor, -
-hrănesc alte ţesuturi, oferă protecţie mecanică,
- -depozitează grăsimi,
- -produc elementele figurate ale sângelui,
- - au rol în imunitate

Ţesuturile conjunctive moi au cele trei componente în diferite proporţii:

 în ţesutul lax componentele sunt în proporţii aproximativ egale;

conţine nervi si multe vase, hrănind şi însoţind alte ţesuturi, cum ar fi
cel epitelial.
 ţesutul fibros, datorită numeroaselor fibre de colagen, are o rezistenţă
mecanică deosebită.
  ţesutul elastic posedă multe fibre elastice.
 ţesutul adipos conţine celule care acumulează grăsimi de rezervă.
 ţesutul reticular are o reţea de fibre fine ăntre celule care, prin
nenumărate diviziuni, produc elementele figurate ale sângelui.

2. Ţesutul conjunctiv semidur formează cartilajele. Acestea nu au vase de

sânge.

 ţesutul cartilaginos hialin este situat la suprafeţele articulare ale

oaselor, peretele laringelui şi traheei şi cartilaje costale. Are un aspect
translucid, albicios şi elasticitate redusă. Conţine fibre puţine şi foarte
fine.
 ţesutul cartilaginos elastic este bogat în fibre elastice. Este prezent în
pavilionul urechii
 ţesutul cartilaginos fibros are puţine celule şi este bogat în fibre care îi
dau o rezistenţă deosebita. Se întâlneşte în discurile dintre vertebre şi
în articulaţii.

3. Ţesutul conjunctiv dur are în substanţa fundamentală o proteină oseină

impregnată cu saruri minerale. Ţesutul osos este format din lamelele osoase
dispuse în două moduri:

 în ţesutul osos compact au dispoziţie concentrică, în jurul unor canale

microscopice prevăzute cu vase şi nervi. Acest ţesut se află în partea
centrală a oaselor lungi şi la periferia oaselor late şi scurte.
 în ţesutul osos spongios se întretaie, lăsând între ele nişte spaţii, de
unde vine aspectul spongios (buretos). Acest ţesut se află la
extremităţile oaselor lungi şi în centrul oaselor late şi scurte.

4. Ţesutul conjunctiv fluid poate fi considerat sângele, în care plasma ar

constitui substanţa fundamentală, iar elementele figurate - celulele.

Tesutul conjunctiv, dupa cum spune si numele, face legatura dintre

diferitele organe, precum si dintre componentele acestora. Acest tip de tesut
nu vine insa in legatura directa cu mediul extern sau cu lumenul vaselor.

Este alcatuit din: celule conjunctive, fibre conjunctive si substanta

fundamentala.

Celulele conjunctive provin din celulele mezoblastice embrionare.

Majoritatea au forma stelata sau fusiforma si prezinta prelungiri care le pun
in legatura unelel cu celelalte. Ele sunt caracteristice fiecarui tesut
conjunctiv.

Fibrele conjunctive sunt de natura proteica. In functie de aceasta

proteina, ele pot fi: de colagen, elastice si de reticulina.

Fibrele de colagen se gasesc in toate tesuturile conjunctive, cu

deosebire in alcatuirea ligamentelor si tendoanelor. Ele sunt foarte rezistente
pentru ca contin colagen; acesta da gelatina prin fierbere.

Colagenul se reinoieste incet, dar cu varsta, fibrele se inmultesc si se

impregneaza cu substante minerale si organice (colesterol), proces numit
sclerozare.

Fibrele elastice contin elastina, o proteina elastica. Fibrele elastice au o

compozitie asemanatoare cu colagenul; prin fierbere elastina nu da gelatina.
Ele sunt mai subtiri decat fibrele conjunctive si mai ramificate.

Fibrele de reticulina se gasesc in organele limfopoietice si

hematoformatoare: splina, ficat, maduva rosie, ganglionii limfatici. Ele
contin reticulina, substanta asemanatoare colagenului.

Tesutul conjunctiv contine apoximativ 1/3 din cantitatea totala de apa a

corpului omenesc.

Substanta fundamentala este produsul celulelor si are rolul de a le

separa. Ea contine in proportii diferite substante minerale, organice (mai ales
proteine) si apa; in functie de acestea substanta fundamentala poate fi:
fluida, moale, consistenta, dura.

In functie de consistenta substantei fundamentale, tesuturile conjunctive

se clasifica in: moi, semi-dure si dure.

Rolul tesutului conjunctiv:

-leaga diferite tesuturi si organe, asigurand unitatea organismului;

-au rol trofic datorita rezervelor de grasimi din celulele adipoase, dar si
datorita participarii la metabolismul diferitelor substante;

-asigura rezistenta sistemului locomotor;

 -protejeaza diferite organe (rinichi, muschi, creier etc.);

-au rol de aparare (prin fagocitoza), distrugand atat microbii, cat si

celule moarte din tesuturile in care se gasesc;

-au rol in regenerarea elementelor figurante.

Tesuturile conjunctive moi

Tesutul lax

Celulele au forma stelata. Celulele, fibrele si substanta fundamentala se

afla in proportii aproximativ egale. Prezinta celule mobile (leucocite si
limfocite). Celule fixe sunt: fibrocitul si histiocitul, care are rol in
distrugerea substantelor electronegative.

Este cel mai raspandit tesut conjunctiv. El umple spatiile dintre organe
si leaga fibrele musculare.

Are rol de sustinere, legatura, trofic, aparare si hranire.

Tesutul reticulat

Are celule cu prelungiri ramificate. Prezinta numeroase fibre de

reticulina care sunt dispuse sub forma de retea. In ochiurile retelei se afla
multa substanta fundamentala.

Se gaseste in organele hematoformatoare si limfopoietice: spilna, ficat,

maduva rosie, ganglionii limfatici.

Are rol de aparare (fagocitoza).

Tesutul adipos

Prezinta numeroase celule adipoase, care au nucleul inpins spre

periferie si prezinta o picatura mare de grasime.
 Se afla in jurul organelor viscerale, hipoderm si mezenter (pliu al
peritoneului care fixeaza organele abdominale (digestive) de peretele
posterior al cavitatii abdominale).

Au rol de izolant termic si antisoc.

Tesutul fibros

Celulele si substanta sunt putine. Prezinta multe fibre de colagen si

elastice dispuse paralel.

Se afla in ligamente, tendoane, fasciile musculare, duramater, cavitatile

unor organe, apronevroze.

Au rol de protectie in locurile de frecare, tractiune si presiune.

Tesutul elastic

Celulele si substanta se fla in cantitati mici. Predomina fibrele elastice.

Se afla in tunica medie a venelor si arterelor, plamani si corzi vocale.

Tesuturile conjunctive semi-dure

Substanta fundamentala contine o proteina numita condrina, care ii da

aspectul de cartilaj, si multe saruri minerale, mai ales cele de Na (95%).

Contin fibre de colagen si elastice.

Celule conjunctive sunt reprezentate de condroblaste (celulele tinere),

din care vor lua nastere condrocitele (celulele mature, adulte), care se afla in
niste cavitati numite condroplaste. Celulele sunt protejate in partea
superioara de mai multe straturi de celule ce formeaza pericondrul.

Nu sunt vascularizate.

Tesutul cartilaginos hialin

 Predomina substanta fundamentala.

Se afal in inele cartilaginoale traheale, in scheletul embrionului,

cartilaje costale si laringiene, legaturile cartilaginoase dintre oase.

Tesutul cartilaginos elastic

Predomina fibrele elastice.

Se gaseste in epiglota, pavilionul urechii si conductul auditiv extern.

Tesutul cartilaginos fibros

Predomina fibrele de colagen.

Se gaseste in inele intervertebrale, simfiza pubiana, legaturile dintre

tendoane si oase, meniscurile articulare.

Tesuturile conjunctive dure (oase)

Substanta fundamentala este structura in lamele osoase formate dintr-o

proteina (oseina) si impregnate cu saruri fosfocalcice.

Au numai fibre de colagen.

Celule sunt reprezentate de osteoblaste (celulele tinere) din care vor

rezulta osteocitle (celulele mature) si care se gasesc in niste cavitati numite
osteoplaste. Pe langa acestea se mai gasesc si osteoclastele, celule
multinucleare (care contin enzime) cu rol in “repararea” fracturilor si
formarea canalului medular (canalul Hawers), prin care trec vase de sange.
Sunt tesuturi vascularizate. Activitatea celulelor este controlata de numerosi
hormoni precum cei de crestere: testosteronul si estrogen. Osteoblastele
depoziteaza substante fosfocalcice, iar osteoclastele le folosesc in
regenerarea oaselor fracturate.
Tesutul osos compact
 Unitatea anatomofunctionala este osteonul format dintr-un canal
Hawers inconjurat de lamele osoase dispuse concentrice ce contin osteocite
dispuse in osteoplaste si un vas de sange.

Se gasesc in lama externa a oaselor late, in oasele lungi si diafiza.

 Tesutul osos spongios

Are areole (cavitati) pline cu maduva rosie; ele comunica intre ele fara
a avea continuitate.

Maduva rosie se gaseste la nou-nascut in toate oasele acestuia, iar in

adolescenta in oasele scheletului axial se inlocuieste cu maduva galbena care
este mai putin activa.

Lamelele osoase sunt sub forma de trabecule (arcuri) care maresc

rezistenta osului.

Se gasesc in oasele late si scurte, in epifizele oaselor lungi.

Oasele sunt inconjurate de o membrana rezistenta, protectoare si

nutritiva numita periost. Aceasta este singura parte a osului care are senzatii.
Fibre de colagen si adipocite
Tesut reticulat
Sectiune printr-o artera
Tesut conjunctiv
Macrofage din plasma
Mastocite si fb elastice
Fb dense din tendon
 Fb elastice in sectiune transversale

*********************************************************

Tesutul conjunctiv - ****varianta 2

Se intalneste peste tot in organism, fiind cel mai abundent si mai larg raspandit tip
de tesut dintre tesuturile primare

Functii:

-          leaga si sustine parti ale corpului

-          protejeaza organe

 -          izoleaza termic

-          transporta substante prin organism

-          constituie rezerve energetice

Exista 4 clase de tesut conjunctiv: a) tesut conjunctiv propriu-zis; b) tesut

cartilaginos; c) tesut osos; d) sangele

Tesuturile cartilaginos si osos sustin si protejeaza organele; paturile adipoase

(tesutul adipos) izoleaza si protejeaza organele si asigura si rezerve energetice

Caracteristici generale
1.      Originea comuna – toate tipurile de tesut conjunctiv au aceeasi origine – provin
din tesutul embrionar mezenchimatic.

2.      Prezinta diferite grade de vascularizatie: tesutul cartilaginos este avascular,

tesutul conjunctiv dens este slab vascularizat, celelalte tipuri sunt bine vascularizate.

3.      Prezinta matrice extracelulara nevie – tesuturile conjunctive sunt alcatuite in mare
parte din matrice extracelulara nevie care contine si separa celulele conjunctive;
datorita matricei extracelulare (MEC) tesuturile conjunctive suporta greutati, rezista
la tensiuni mari si la „abuzuri” (traume fizice si abraziune) pe care nici un alt tesut
nu le tolereaza.

Structura tesutului conjunctiv

Tesutul conjunctiv este alcatuit din 3 elemente/componente principale:

1.      Substanta fundamentala

2.      Fibre conjunctive

3.      Celule conjunctive

Substanta fundamentala
Reprezinta materialul nestructurat care umple spatiile dintre celule si contine
fibrele. Este alcatuita din a) fluid interstitial (tisular), b) proteine de adeziune celulara si
c) proteoglicani.

Proteinele de adeziune celulara (CAM) – fibronectina, laminina s.a. – au in

principal rolul de adeziv (lipici) care permite celulelor conjunctive sa se ataseze de
elementele MEC.
 Proteoglicanii sunt alcatuiti dintr-un miez fibrilar proteic pe care se ataseaza
perpendicular glicozaminoglicani (GAG). Glicozaminoglicanii sunt polizaharide
filamentoase de dimensiuni mari, incarcate electric negativ, care se ataseaza
perpendicular pe miezul proteic astfel incat acest asamblu seamana cu o perie de sticla.
Dintre GAG, cele mai importante exemple sunt condroitin-sulfatul, keratan-sulfatul,
dermatan-sulfatul si acidul hialuronic. Proteoglicanii au tendinta de a forma agregate
gigantice (adesea prin atasare la o molecula de acid hialuronic). GAG se impletesc
(anastomozeaza) si retin apa (in ochiurile „tesaturii” pe care o formeaza), formand o
substanta care variaza de starea fluida la starea de gel vascos. In general, cu cat continutul
de GAG este mai mare, cu atat substanta fundamentala este mai vascoasa.

Substanta fundamentala contine mari cantitati de fluid si functioneaza ca o sita

moleculara (un intermediar) prin care nutrientii si alte substante dizolvate por difuza intre
capilarele sangvine si celulele conjunctive.

Fibrele incastrate in substanta fndamentala o fac sa fie putin flexibila (pliabila) si

impiedica oarecum difuzia substantelor.

Fibrele conjunctive
Asigura suport/sustinere mecanica. In matricea tesutului conjunctiv se gasesc trei
tipuri de fibre – de colagen, elastice si de reticulina (reticulare). Dintre acestea, fibrele de
colagen sunt cele mai rezistente si mai abundente.

Fibrele de colagen – sunt alcatuite din proteine fibroase numite colagen.

Moleculele de colagen sunt secretate in spatiul extracelular unde se asambleaza spontan
in fibrile incrucisate, care apoi se grupeaza in fibre groase de colagen. Datorita
incrucisarii fibrilelor, fibrele de colagen sunt foarte rezistente si asigura o mare rezistenta
la tractiune/rupere/intindere (adica capacitatea de a rezista la stresul longitudinal exercitat
asupra matricei). In preparate histologice proaspete, fibrele de colagen au aspect alb
stralucitor, de aceea se mai numesc si fibre albe.

Fibrele elastice – sunt fibre lungi, subtiri, care se ramifica si formeaza retele in
MEC. Aceste fibre contin o proteina – elastina – asemanatoare cauciucului, proteina care
le permite sa se intinda si sa revina la forma initiala precum benzile de cauciuc. Tesutul
conjunctiv se poate intinde doar atat cat ii permit fibrele groase de colagen incordate.
Cand forta de intindere inceteaza, fibrele conjunctive readuc tesutul conjunctiv la
lungimea si forma normale. Fibrele elastice se intalnesc acolo unde este necesara o mare
elasticitate (de exemplu, in piele, plamani si in peretii vaselor de sange). In preparate
histologice proaspete, fibrele elastice au aspect galben, de aceea se mai numesc uneori si
fibre galbene.

Fibrele reticulare – sunt fibre scurte, subtiri de colagen (avand totusi compozitie
chimica si forma usor diferite de cele de colagen) si se gasesc in continuarea fibrelor de
colagen. Fibrele reticulare se ramifica foarte mult, formand retele delicate, fine care
inconjoara vasele mici de sange si sustin tesuturile moi ale organelor. Sunt prezente acolo
unde tesutul conjunctiv se invecineaza cu alte tipuri de tesuturi (de exemplu – in
membrana bazala a tesutului epitelial si in jurul capilarelor unde formeaza retele fibroase
difuze mai permeabile decat fibrele de colagen).

Celulele conjunctive
Fiecare clasa majora de tesut conjunctiv are un tip celular fundamental,
caracteristic care exista in doua forme – imatura, nediferentiata si matura. Celulele
nediferentiate – indicate prin sufixul „blast”= mugure (aici se traduce prin „formare”)
sunt celule active mitotic care secreta substanta fundamentala si fibrele caracteristice unui
anumit tip de matrice, deci unui anumit tip de tesut conjunctiv.

Principalele tipuri de celule blastice sunt:

1.      fibroblastul – specific tesutului conjunctiv propriu-zis

2.      condroblastul – specific tesutului cartilaginos

3.      osteoblastul – specific tesutului osos

4.      celula stem hematopoietica – specifica sangelui (cu toate ca este o celula
nediferentiata – un blast – din care rezulta celulele sangvine, ea difera de alte
tipuri de blaste deoarece nu este localizata in tesutul sau – adica in sange – si
nu formeaza matricea fluida = plasma a acestuia)

Odata sintetizata matricea, celulele blastice devin mai putin active, se matureaza,
nemaidesfasurand activitati formatoare, ci doar de autointretinere si intretinere a MEC.
Aceasta stare de maturitate este indicata prin sufixul „cit” (fibrocit, condrocit, osteocit).
Celulele mature mentin „sanatatea” si integritatea matricei. In situatia lezarii matricei,
celulele „cit” pot reveni usor la starea mai activa, aceea de blast, in vederea repararii si
regenerarii matricei (din nou, celula stem hematopoietica face exceptie, ea neavand o
stare de „cit”, fiind permanent activa mitotic).

In afara de celulele caracteristice permanente, tesuturile conjunctive mai

gazduiesc si alte tipuri celulare – adipocitele (depozitare de nutrienti) si celulele mobile
care migreaza din fluxul sangvin in matricea tesutului conjunctiv. Din aceasta a doua
categorie fac parte leucocitele cu rol defensiv (neutrofile, eozinofile, limfocite) si alte
tipuri celulare (mastocite, macrofage, plasmocitele producatoare de anticorpi) implicate
in raspunsul tesutului la leziuni. Toate aceste tipuri de celule se regasesc in prototipul de
tesut conjunctiv – tesutul areolar.

Mastocitele si macrofagele sunt foarte importante in apararea generala nespecifica

a corpului.

Mastocitele sunt celule ovale care, in general, se grupeaza/agrega de-a lungul

vaselor sangvine. Au rolul de/actioneaza ca santinele senzitive care detecteaza
substantele/particulele straine (bacterii, ciuperci) si initiaza un raspuns inflamator local
impotriva lor. In citoplasma mastocitelor se gasesc granule secretoare numeroase (mast =
indesat cu granule) care contin cateva substante chimice care mediaza inflamatia, mai
ales in alergiile severe:

-          heparina – anticoagulant care previne formarea de cheaguri atunci cand se

gaseste in fluxul sangvin (dar la mastocitele umane se pare ca regleaza
activitatea altor substante din mastocit)

-          histamina – substanta vasodilatatoare

-          proteaze – enzime care degradeaza proteine

Macrofagele sunt celule mari, cu forma neregulata, care fagociteaza cu mare

aviditate o gama larga de materiale/corpuri straine – de la moleculele straine, la bacterii
intregi si chiar perticule de praf. Tot ele elimina si celulele moarte din tesut si sunt actorii
principali, de prima linie, ai sistemului imunitar. In tesutul conjunctiv macrofagele pot fi
atasate de fibrele conjunctive (macrofage fixate) sau pot migra liber prin matrice.
Macrofagele sunt raspandite in tesutul conjunctiv areolar/lax, in maduva osoasa rosie si
in tesutul limfatic. Macrofagele din diferite tesuturi pot avea nume specifice. Unele
macrofage au „apetit” selectiv – de exemplu, cele din splina elimina in primul rand
eritrocitele senescente, dar nu numai.

Tipuri de tesut conjunctiv

Toate categoriile de tesut conjunctiv sunt alcatuite din celule vii inconjurate de
matrice. Ele se diferentiaza in special dupa:

1.      tipul de celule

2.      tipul si cantitatea de fibre (si consistenta si cantitatea de substanta

fundamentala)

Toate tesuturile conjunctive adulte provin dintr-un acelasi tesut embrionar –

mezenchimul – derivat din mezodermul embrionar. Mezenchimul prezinta o substanta
fundamentala care contine fibre rare/putine si subtiri si celule mezenchimale stelate.
Aceste celule se formeaza in primele saptamani ale dezvoltarii embrionare si ulterior se
diferentiaza si formeaza toate celelalte tipuri de celule conjunctive. Unele celule
mezenchimale se pastreaza nediferentiate si la organismul adult, reprezentand o sursa de
noi celule pentru tesuturile conjunctive.

1.  Tesuturile conjunctive propriu-zise (moi)

Se impart in 2 subclase: tesuturi conjunctive laxe (areolar, adipos si reticulat) si

tesuturi conjunctive dense (dens regulat = ordonat, dens neregulat si elastic). Cu exceptia
tesuturilor osos, cartilaginos si a sangelul, toate celelalte tipuri de tesuturi conjunctive
mature apartin acestei clase.

A.    Tesutul conjunctiv areolar

Are ca functii:

-          suport (sustinere) si legare a altor tesuturi

-          sustinerea lichidelor corpului (are rol de substanta fundamentala)/contine

majoritatea lichidelor corpului

-          aparare antiinfectioasa – prin activitatea unor leucocite si a macrofagelor

-          depozitare de nutrienti (substante de rezerva) precum grasimile – in adipocite

Are drept celule caracteristice fibroblastele – celule turtite, ramificate, cu profil

fusiform; in tesut fibroblastele predomina, dar sunt prezente si numeroase macrofage,
formand o formidabila bariera in calea microorganismelor invadante. Adipocitele apar
solitare sau grupate. Se pot identifica ocazional si mastocite (identificarea se face dupa
granulele citoplasmatice intens colorate, care adesea mascheaza nucleul).

Cea mai evidenta trasatura structurala a acestui tesut este aranjamentul/dispozitia

lax/a a fibrelor. Restul matricei, reprezentat de substanta fundamentala, pare a fi spatiu
gol (prin observare microscopica). Areola (lat.) = mic spatiu deschis. Datorita structurii
laxe, tesutul conjunctiv areolar constituie un rezervor de apa si saruri minerale pentru
tesuturile inconjuratoare, totdeauna continand tot atata fluid cat este si in intregul flux
sangvin. Toate celulele corpului isi obtin nutrientii din si elibereaza reziduurile
metabolice in acest fluid tisular = fluid interstitial. Continutul mare in acid hialuronic face
ca substanta fundamentala sa fie chiar vascoasa, precum melasa, fapt care poate
jena/incetini miscarea celulelor prin ea. Unele leucocite, care protejeaza organismul de
microorganisme patogene, secreta enzima hialuronidaza care lichefiaza substanta
fundamentala, facilitandu-le deplasarea. Din nefericire, si unele bacterii potential
patogene au aceeasi capacitate. Cand o zona a corpului se inflameaza, tesutul areolar din
regiune absoarbe excesul de fluide precum un burete si se umfla – conditie numita edem.

Tesutul areolar este cel mai larg raspandit tesut conjunctiv in organism si are rolul
de material universal de protectie si umplere a spatiilor dintre alte tesuturi. Leaga
impreuna parti ale corpului, permitandu-le totusi sa se miste liber una fata de alta.
Impacheteaza vasele mici de sange si nervii. Inveleste/acopera glandele. Formeaza tesutul
subcutanat = hipodermul care acopera si leaga de piele structurile subtegumentare. Este
prezent in toate membranele mucoase constituind lamina propria a acestora.
(Membranele mucoase captusesc cavitati ale corpului care comunica cu exteriorul/sunt
dechise la exterior.)

Tesutul conjunctiv areolar

 Descriere
- matrice gelatinoasa/vascoasa cu
toate cele trei tipuri de fibre (de
colagen, elastice, reticulare)
- celule – fibroblaste, macrofage,
mastocite si unele leucocite
-Distribuit in intreg corpul,
legand lax structuri adiacente
Functii Localizare
-        acopera -      larg raspandit in corp
(impacheteaza/capitoneaza)
organe -      sub epitelii, formand lamina
propria a membranelor
-        macrofagele fagociteaza mucoase
bacterii
-      acopera organe (participa la
-        are rol important in inflamatii formarea fasciilor superficiale)
-        contine si transporta fluid -      inconjoara vasele sangvine
interstitial (capilarele), nervi, muschi

-      formeaza stratul papilar al

dermei
Celule (fibroblastul este     Formeaza stroma conjunctiva de sustinere a unor organe
caracteristic), fibre si substanta
fundamentala in proportii     Umple spatiile dintre organe si leaga partile organelor intre ele
aproximativ egale
    Insoteste epiteliile, nervii si vasele sangvine si limfatice, avand rol
trofic

-      Participa la formarea hipodermului

B.  Tesutul conjunctiv adipos

Seamana structural si functional cu tesutul areolar, dar are o capacitate mai mare
de a depozita nutrienti. Adipocitele predomina si constituie 90 % din masa tesutului.
Matricea este foarte putina/in cantitate foarte mica, celulele fiin strans grupate. Picaturi
lipidice stralucitoare (reprezentate de trigliceride aproape pure) ocupa cea mai mare parte
a volumului adipocitelor si deplaseaza nucleul la periferie, citoplasma fiind prezenta doar
ca o pelicula marginala/parietala fina. Adipocitele mature sunt printre cele mai mari
celule ale corpului. Preluand/incarcandu-se sau eliberand grasimi, devin sferice, respectiv
cutate/incretite.

Tesutul adipos este bogat vascularizat, indicand o inalta activitate metabolica.

Fara depozitele lipidice din tesutul adipos nu am putea trai mai mult de cateva zile fara sa
mancam. Tesutul adipos costituie aproximativ 18 % din greutatea medie a organismului.

Tesutul adipos se poate forma/poate aparea aproape oriunde este prezenta o

cantitate mare de tesut areolar, dar se acumuleaza, de obicei, in tesutul subcutanat, unde
are rolul de absorbant de socuri, de izolator si de loc de depozitare a nutrientilor cu
valoare energetica. Deoarece grasimea este slab conducatoare de caldura, tesutul adipos
previne termoliza (pierderea de caldura din corp). Tesutul adipos se mai acumuleaza in
jurul rinichilor, in spatele globilor oculari; formeaza depozitele lipidice determinate
genetic, precum cele de pe abdomen si coapse.
 In timp ce grasimea abundenta subcutanata serveste necesitatilor de nutrienti ale
intregului corp, depozite mai mici de grasime satisfac cerintele locale ale organelor foarte
active. Asemenea depozite se gasesc in jurul inimii si in jurul ganglionilor limfatici (unde
celulele sistemului imunitar se lupta energic cu infectia), in interiorul unor muschi si, ca
adipocite solitare, in maduva osoasa unde sunt produse la rata inalta noi celule sangvine.
Multe dintre aceste depozite sunt bogate in lipide speciale.

Tesutul adipos descris mai sus se numeste grasime alba = tesut adipos alb pentru a
fi deosebit de grasimea bruna = tesut adipos brun. In timp ce grasimea alba depoziteaza
nutrienti, adipocitele din grasimea bruna contin foarte multe mitocondrii care utilizeaza
lipidele drept combustibil pentru a incalzi fluxul sangvin si deci organismul, mai degraba
decat ca sa produca ATP (adica energia din lipide nu este depozitata in legaturile
macroergice ale ATP). Grasimea bruna bogat vascularizata se intalneste la copii, carora le
lipseste inca capacitatea de a produce caldura (de a-si incalzi corpul) prin
tremurat/frisoane. Cea mai mare parte a acestui tip de depozit lipidic este localizata intre
omoplati, la nivelul regiunii cervicale anterolaterale si la nivelul peretelui anterior
abdominal.

Tesutul conjunctiv adipos

Descriere Functii Localizare
-  matrice cu aceeasi -  asigura rezerve de - sub piele (hipoderm)
compozitie ca in cazul nutrienti cu rol energetic
tesutului areolar, dar in - in jurul rinichilor si a
cantitate foarte mica -  izoleaza termic, prevenind globilor oculari
-  adipocite strans grupate, cu termoliza (pierderea de
nucleu excentric/parietal si caldura) - in abdomen
o picatura lipidica mare
centrala -  sustine si protejeaza - in jurul glandelor mamare
organe
- este ubicuitar (prezent in
tot corpul)

- in peliculele fasciale –
separa straturile musculare
-  Celule sferoidale incarcate   Formeaza straturi mecano- si termoprotective in jurul
central cu lipide, iar unor organe (ochi, rinichi, tiroida etc.)
nucleul este impins la
periferia celulei; foarte   Participa la formarea hipodermului
putine fibre si substanta
fundamentala   Prin lipidele continute, constituie un depozit
semnificativ de substante energetice

C.   Tesutul conjunctiv reticular

 Se aseamana cu tesutul areolar, dar singurele fibre din componenta matricei sunt
cele reticulare care formeaza o retea fina de-a lungul careia fibroblastele numite
reticulocite sunt dispersate/imprastiate.

Cu toate ca fibrele reticulare sunt larg raspandite in corp, prezenta tesutului

reticular este limitata la cateva locuri. Acest tesut formeaza stroma labirintica sau
scheletul/esafodajul/armatura care poate sustine numeroase celule sangvine (in special
limfocite) in ganglionii/nodulii limfatici, splina, maduva osoasa rosie.

Tesutul conjunctiv reticular

Descriere Functii Localizare
-  Retea de fibre reticulare -  Fibrele formeaza un - In organele limfoide
intr-o substanta schelet intern fin – stroma (ganglioni limfatici,
fundamentala – care sustine alte tipuri maduva osoasa rosie,
-  Reticulocite situate in celulare (leucocite, splina)
ochiurile retelei mastocite, macrofage)
Celule cu prelungiri Constituie stroma organelor hematoformatoare (maduva
(reticulocite) si fibre de osoasa rosie, timus, ganglioni limfatici, splina
reticulina; celulele si fibrele
formeaza o retea in
ochiurile careia se gasesc
celule sangvine si putina
substanta fundamentala

D.   Tesutul conjunctiv dens regulat

Este o varietate de tesut conjunctiv dens (toate avand fibre ca element structural
principal, predominant, de aceea numindu-se si tesuturi conjunctive fibroase).

Tesutul conjunctiv dens contine manunchiuri/fascicule de fibre de colagen strans

impachetate, orientate toate in aceeasi directie, paralel cu directia fortei de tractiune care
se exercita asupra tesutului. Acest tip de tesut formeaza structuri albe, flexibile, cu mare
rezistenta la tensiune mecanica/la forte de tractiune, in care tensiunea este aplicata intr-o
singura directie. Inghesuite printre fibrele de colagensunt siruri de fibroblaste care produc
continuu fibre si foarte putina substanta fundamentala. Fibrele de colagen au aspect usor
valurit/ondulat, aceasta caracteristica permitand sa se alungeasca putin, dar odata ce
fibrele au fost intinse la maxim, nu se mai poate obtine extensie suplimentara. In afara de
fibroblaste, are foarte putine alte tipuri celulare si este slab vascularizat.

Avand o tarie enorma, rezistenta la tractiune/intindere/rupere, formeaza

tendoanele (structuri cilindrice, asemanatoare unor cabluri, care ataseaza muschiul de os)
si aponevrozele (structuri asemanatoare tendoanelor, dar turtite, aplatizate, care ataseaza
muschii de alti muschi sau de oase); formeaza fascii – membrane fibroase care invelesc
muschi, grupuri de muschi, vase sangvine si nervi, legand aceste structuri impreuna
precum un ambalaj de plastic sandwich-ul; formeaza ligamentele articulare (ligamente
care solidarizeaza oasele la nivelul articulatiilor). Ligamentele contin mai multe fibre
elastice decat tendoanele si sunt putin mai extensibile/elastice.

Putine ligamente – precum ligamentae nuchae = ligamentul cefei si ligamentum

flava(-m) = ligamentele galbene de la nivelul coloanei vertebrale – sunt foarte elastice, iar
tesutul conjunctiv care le formeaza se numeste tesut conjunctiv elastic

Tesutul conjunctiv dens regulat

Descriere Functii Localizare
-  Fibre de colagen paralele, -  Ataseaza muschii la oase - Tendoane, aponevroze,
putine fibre de elastina sau la alti muschi majoritatea ligementelor
-  Celula principala –
fibroblastul -  Ataseaza vasele la alte
vase (formandu-se pachete
vasculare)

-  Rezista la tensiune
mecanica mare cand fortele
de tractiune/intindere sunt
aplicate unidirectional
Fibre de colagen si elastina   Continutul mare de fibre de colagen ii confera rezistenta,
in cantitate mare; putine fiind un tesut cu rol de protectie
celule si substanta
fundamentala   Formeaza fasciile musculare, tendoanele si
aponevrozele, capsulele unor organe (ficat, rinichi,
splina, ganglioni limfatici, uneori alaturi de tesut
muscular neted)

  Intra in alcatuirea dermului

Tesut conjunctiv elastic
Numeroase fibre elastice,   Reprezinta componenta principala a tunicii medii a
dar si colagene (in cantitate arterelor mari (se intalneste si in tunica medie a arterelor
mai mica), putine celule si medii si a arteriolelor, dar in cantitate mai mica, in
substanta fundamentala aceste organe predominand tesutul muscular neted)

  Constituie componenta principala a parenchimului

pulmonar

  Intra in alcatuirea corzilor vocale, traheei, arborelui

bronsic

  Formeaza unele ligamente din regiunea cefalica –

ligamentul cefei si ligamentele galbene

E.Tesutul conjunctiv dens neregulat

 Are aceleasi elemente structurale ca si varietatea regulata. Insa pachetele de fibre
de colagen sunt mult mai groase si sunt aranjate neregulat, orientate in mai mult decat un
singur plan, adica in toate directiile spatiului. Formeaza straturi in zone ale corpului
expuse/supuse la tensiuni mecanice din mai multe directii. Se intalneste in piele formand
dermul, formeaza capsulele articulare fibroase si capsulele fibroase care acopera unele
organe (rinichi, oase, cartilaje, muschi, nervi).

Tesutul conjunctiv dens neregulat

Descriere Functii Localizare
-  Fibre de colagen dispuse -  Capabil sa reziste la - Dermul (stratul reticular),
neregulat tensiune mecanica/tractiune submucoasa tubului
exercitata din mai multe digestiv
-  Putine fibre elastice directii - Capsulele fibroase ale
-  Asigura tarie structurala, organelor si articulatiilor
-  Tipul celular major - duritate, rezistenta
fibroblastul
Fibre de colagen si elastina   Continutul mare de fibre de colagen ii confera rezistenta,
in cantitate mare; putine fiind un tesut cu rol de protectie
celule si substanta
fundamentala   Formeaza fasciile musculare, tendoanele si
aponevrozele, capsulele unor organe (ficat, rinichi,
splina, ganglioni limfatici, uneori alaturi de tesut
muscular neted)

  Intra in alcatuirea dermului

 2. Tesutul cartilaginos

Cartilajul, care rezista la tractiune si compresie, are proprietati intermediare

intre tesutul conjunctiv dens si tesutul osos. Este rigid/dur/solid/tare, dar flexibil,
asigurand rezistenta structurii pe care o formeaza/sustine. Primeste nutrientii prin
difuziune din vasele sangvine localizate in membrana conjunctiva = pericondru care il
inconjoara.

Substanta fundamentala contine mari cantitati de GAG – condroitin-sulfat si

acid hialuronic, fibre de colagen bine fixate/ancorate si, in unele cazuri, si fibre
elastice si de aceea este destul de durabil/trainic/dens/coerent/rigid.

Matricea cartilajului contine o cantitate foarte mare de fluid, pana la 80 %.

Miscarea fluidului tisular in matrice permite cartilajului sa revina la forma initiala
dupa ce a fost comprimat si ajuta la hranirea celulelor cartilaginoase.

Condroblastele – tipul celular predominant din cartilajul in crestere – produc

matrice noua pana cand scheletul se opreste din crestere la sfarsitul perioadei de
adolescenta.

Rigiditatea/fermitatea matricei cartilajului previne distantarea celulelor si in

consecinta, condrocitele = celulele cartilaginoase mature se gasesc in mod normal in
grupuri mici in cavitati numite lacune = condroplaste.

Deoarece cartilajul este avascular si celulele imbatranite pierd capacitatea de

diviziune, cartilajul se vindeca incet in urma leziunilor. Spre batranete, cartilajele tind
sa se calcifice/calcifieze sau chiar sa se osifice si in aceste situatii condrocitele sunt
prost hranite si mor.

Exista 3 tipuri de cartilaj – hialin, elastic si fibros, fiecare dominat de un tip

particular de fibre.

Cartilajul hialin (zgarci)

Este cel mai abundent tip de cartilaj din corp. Cu toate ca contine un numar
mare de fibre de colagen, acestea nu sunt aparente si matricea are aspect amorf si
sticlos – alb-albastrui, privit cu ochiul liber. Condrocitele reprezinta doar 1-10 % din
volumul cartilajului.

Cartilajul hialin asigura un suport ferm/rigid cu oarecare flexibilitate/suplete

acopera capetele oaselor lungi sub forma de cartilaj articular constituind paturi
elastice care absorb socurile/compresia la nivelul articulatiilor. Cartilajul hialin
sustine varful nasului, conecteaza coastele la stern si sustine cea mai mare parte a
cailor sistemului respirator. Cea mai mare parte a scheletului embrionar este alcatuit
din cartilaj hialin inainte de formarea osului. Cartlajul hialin scheletal persista in
copilarie sub forma placilor epifizare (metafize, cartilaje de crestere diafizo-epifizare)
– regiuni de crestere din apropierea capetelor oaselor lungi care asigura continuarea
cresterii in lungime.

62
 Tesutul cartilaginos hialin
Descriere Functii Localizare
-  Matrice amorfa, dar -  Sustinere si -  Formeaza cea
solida, dura, densa, intarire/consolidare/armare/sprijini mai mare parte a
compacta, rigida re scheletului
embrionului
-  Fibrele de colagen -  Are proprietati de patura elastica
formeaza o retea rezistenta, cu rol de amortizare -  Acopera capetele
imperceptibila/inaparent oaselor lungi la
a -  Rezista la compresiune nivelul cavitatilor
articulare
-  Condroblastele produc -  Constituie matricea pentru (acopera
matricea si cand se osificarea endocondrala suprafetele
matureaza (condrocite) articulare
sunt dispuse in lacune formand
cartilajele
articulare)

-  Formeaza
cartilajele
costale, nazale,
traheale/traheo-
bronsice,
majoritatea
cartilajelor
laringiene

Cartilajul elastic

Din punct de vedere histologic, este aproape identic cu cartilajul hialin. Totusi,
sunt mult mai multe fibre de elastina in cartilajul elastic. Se gaseste acolo unde
rezistenta si o extraordinara extensibilitate sunt necesare, cartilajul elastic formand
scheletul urechii externe si epiglota.

Tesutul cartilaginos elastic

Descriere Functii Localizare
-  Similar cartilajului -  Mentine forma unei -  Sustine urechea externa
hialin, dar cu mai multe structuri, permitand in (pavilionul si conductul
fibre elastice in matrice aceasi timp si o mare auditiv extern) si
flexibilitate formeaza epiglota
-  Formeaza aripile nasului,
unele portiuni ale
laringelui si ale trompei
lui Eustachio

Cartilajul fibros (=fibrocartilaj)

Este un perfect intermediar structural intre cartilajul hialin si tesutul conjunctiv

dens regulat. Sirurile de condrocite (o trasatura a cartilajului) alterneaza cu siruri de

63
fibre colagene groase (o trasatura a tesutului conjunctiv dens regulat). Fiind
compresibil si rezistand si la tensiune/tractiune, fibrocartilajul se intalneste acolo unde
sunt necesare sustinerea rigida/puternica si capacitatea de a rezista la presiuni mari.
De exemplu: discurile intervertebrale (paturi/straturi rezistente dintre corpurile
vertebrelor) si cartilajele spongioase ale genunchiului (meniscuri) sunt structuri
fibrocartilaginoase.

Tesutul cartilaginos fibros

Descriere Functii Localizare
-  Matrice similara cu cea -  Rezistenta la -  Discurile intervertebrale
a cartilajului hialin, dar tractiune/intindere/rupere,
mai putin rigida avand si capacitatea de a -  Simfiza pubiana
-  Fibre colagene groase absorbi socurile de
sunt predominante compresie -  Meniscurile articulare
(genunchi)

-  Uneori si la locul de
insertie a tendonului pe
os

ANATOMIA SI FIZIOLOGIA SANGELUI

Sangele este un lichid vital existent in corpul oamenilor precum si in cel al

animalelor, care hraneste toate organele si tesuturile corpului si elimina
substanțele nefolositoare sau reziduale din organism,de aici si denumirea de
"raul vietii". Sangele împreuna cu limfa si lichidul interstițial formeaza mediul
intern al organismului.El se caracterizeaza prin culoarea rosie,mirosul sau
specific prin gustul sau sarat,printr-o slaba reactie (Ph) alcalina, 727s1813h
este vascos si iriga toate organele si țesuturile.

PROPRIETATILE SANGELUI

Greutatea specifica(densitatea) a sangelui este la femei de 1057 iar la

barbati de 1061. Densitatea separata a masei globulare este de 1097,iar a
plasmei de 1027.La nou-nascut valorile sunt ceva mai crescute decat la
adult.Componentele sîngelui cu importanța cea mai mare in determinarea
valorii densitații sunt elementele figurate, eritrocitele in special, proteinele
plasmatice si apa.Variațiile fiziologice determinate de sex si varsta (densitate
mai mai mare la nou nascut si la barbat)se datoresc deci unui numar mai

64
mare de globule rosii.Cresteri ale densitatii peste valorile normale se intîlnesc
fiziologic la altitudine,in efort(datorita splenocontractiei), deshidratari prin
transpirație ,iar patologic, în diaree, voma, poliglobulii primare sau secundare
si soc. Scaderi fiziologice ale densitatii sîngelui se semnalizeaza la gravide,
dupa ingerari masive de lichide, iar patologice in anemii in hemoragii.
Vîscozitatea (in raport cu apa)variaza in mod normal între 3,5 si
5,4.Vîscozitatea determina scurgerea laminara(in straturi)a sîngelui prin
vase,cresterea vascozitatii peste anumite valori este un factor de îngreunare a
circulației.Variațiile greutații specifice și a vascozitați sunt determinate de
variația numarului de elemente figurate.Factorii care determina vîscozitatea
sîngelui sunt:hematocritul(dependent de elemente figurate)si proteine
plasmatice (in primul rînd fibrinogenul si imunoglobulinele Ig G si Ig
M).Vîscozitatea sîngelui variaza in funcție de o serie de parametrii fizici :

- temperatura ; vîscozitatea variaza invers proportional cu temperatura ; ca

urmare vîscozitatea sîngelui in teritoriul cutanat expus la rece este mai mare
decît in vasele profunde ; simpla scufundare a bratului in apa la 4 grade
Celsius crește valorile vîscozitații regionale de trei ori ; creșterea temperaturii,
dimpotriva, determina scaderea vîscozitații sîngelui ;

- viteza de curgere a sîngelui - in condițiile vitezelor mari eritrocitele se

dispun in lungul axului central al sensului de curgere si forța de frecare
interna este minimala.Odata cu scaderea vitezei,tendința eritrocitelor de a
ocupa axul curentului diminua,iar curgerea elementelor figurante
în ' suspensie' permite numeroase coliziuni intercelulare care cresc frecarea
interna deci,vaîcozitatea ;

- diametrul vascular - îscozitatea relativa a sîngelui scade proporțional cu

raza în vasele cu calibru mai mic de 300 ; scaderi ale vîscozitații determina
scaderi ale presiunii arteriale. In utilizarea de substituenți artificiali ai plasmei
pentru refacerea volemiei și a presiunii arteriale, asigurarea unei vîscozitati
normale a substituienților perfuzați este o condiție obligatorie.

65
Volumul sanguin(volemia) cantitatea de sînge din organism reprezinta 7%
din greutatea corpului. Aceasta înseamna circa 5 litri de sînge pentru un
individ de 70 Kg. Volemia variaza în condiții fiziologice, în funcție de sex (este
mai mare la barbați), vîrsta (scade cu înaintarea în vîrsta) , mediul
geografic (este mai mare la locuitorii podisurilor inalte). Volumul normal de
sînge din corp se numește normovolemie și organismul sanatos are
mecanisme specifice pentru menținerea ei. In unele stari patologice volumul
total al sîngelui se schimba : scade (hipovolemie) ca în cazuri de hemoragie ,
în diferite forme de anemii, în mixedem etc ; sau crește (hipervolemie) ca în
hipertiroidism, leucemie etc. In repaus o parte din masa sangvina a corpului
stagneaza în teritorii venoase și capilarele din ficat, splina și țesutul
subcutanat . Acesta este volumul sangvin stagnant sau de rezerva, în
cantitate de 2 litri. Restul de 3 litri îl reprezinta volumul circulant. Raportul
dintre volumul circulant și volumul stagnant nu este fix, ci variaza în funcție
de condițiile de existența. In cursul efortului fizic sau termoreglator are loc
mobilizarea sîngelui de rezerva, crescînd volumul circulant. Mentinerea
volumului saqnvin în limite constante, în ciuda ingerari unor cantitați variabile
de lichide, presupune existența unor mecanisme de reglare. Reglarea se face
diferit pentru volumul plasmatic și pentru cel globular.

Reglarea volumului plasmatic. In reglarea volumului plasmatic intervin

mecanisme reflexe și umorale, care influențiaza atît procesele de filtrare și
reabsorbție capilara, cît și cele de excreție renala.

-mecanisme reflexe ; receptorii de volum(voloreceptorii) care inițiaza astfel

de reflexe sunt situați, în parte, în atriu stang. Distensia atriului de catre
volumul sangvin marit , determina stimularea receptorilor și o reducere
reflexa a secreției de ADH din hipotalamus, cu eliminarea excesiva a apei prin
rinichi și restabilirea volumului plasmatic. Volumul sangvin marit determina o
anumita creștere a debitului cardiac și presiunii arteriale. Presiunea arteriala
mai ridicata excita baroreceprtorii și provoaca un raspuns reflex similar cu cel
inițiat de stimularea voloreceptorilor. Reflexele declanșate de voloreceptori ,
de obicei , readuc volumul sangvin la normal intr-o ora. Voloreceptorii însa se

66
adapteaza complet la 1-3 zile de la instalarea modificari de volum și nu mai
transmit semnale corectoare. De aici reiese ca receptorii pentru volum au
importanța în restabilirea volumului sangvin în primele ore sau zile.

-mecanismele umorale. Pastrarea între limitele fiziologice a volumului

plasmatic se face și prin intervenția hormonilor ADH, aldosteron, factorului
natriuretic atrial ,precum și a proteinelor plasmatice.

Reglarea volumului globular. Volumul globular crește sau se reduce în

funcție de gradul de oxigenare a țesuturilor. Hipoxia (scaderea aportului de
oxigen la nivelul țesuturilor) determina creșterea volumului globular. Scaderea
volumului globular are loc cînd nevoile în oxigen ale țesuturilor diminua , cum
se întampla in hipotiroidism. Ori de cîte ori volumul globular scade , are loc o
creștere a volumului plasmatic, care reface volumul sangvin.

Reacția sîngelui - conditii fiziologice pH plasmatic fiind între 7,35-7,40.

Constanta de cea mai mare importanta pentru activitatea unor sisteme
enzimatice reactia sanguina este mentinuta în limite normale prin mecanisme
complexe fizicochimice si fiziologice.

Culoarea rosie a sîngelui se datoreaza hemoglobinei din eritrocite. Culorea

sîngelui poate varia în condiții fiziologice sau patologice. Sîngele recoltat din
artere (sînge arterial) este de culoare roșu deschis(datorita oxihemoglobinei)
iar sîngele recoltat din vene (sange venos) are culoare roșu închis (datorita
hemoglobinei reduse)

Presiunea osmotica - în orice soluție , apare o presiune statica

suplimentara ce poate fi pusa în evidența separînd , printr-o membrana
semipermeabila , solventul de soluția respectiva. Membrana semipermeabila
permite trecerea solventului prin membrana spre compartimentul ocupat de
soluția respectiva. Presiunea osmotica are rol important în schimburile de
substanțe dintre capilare si țesuturi. Masurarea presiunii osmotice se face cu
osmometrul: un vas de sticla prevazut la o extremitate cu un tub capilar iar la
cealalta extremitate cu o membrana semipermeabila ce permite trecerea apei

67
și împiedica trecerea sarurilor. In osmometru se introduce plasma, iar
aparatul se scufunda în apa distilata. Apa este atrasa în osmometru și urca pe
tubul capilar proporțional cu presiunea osmotica. Presiunea osmotica
reprezinta presiunea ce poate opri expansiunea lichidului, fiind egala în
plasma cu 6,7 atmosfere, adica cu 5300mm/Hg. Presiunea osmotica a sîngelui
masoara 300 miliosmoli pe litru. Doua soluții cu aceeași presiune osmotica
sunt izoosmotice. O soluție ce are presiunea osmotica mai mare decît o
soluție cu care se compara, este considerata hiperosmotica, iar cînd are o
presiune osmotica mai mica, hipoosmotica.
Toate compartimentele lichidiene ale organismului au aceeași presine
osmotica. O soluție izotonica are presiunea osmotica egala cu a lichedelor
organismului. Cînd presiunea osmotica depașește pe cea a lichidelor
organismului se socotește drept hipertonica. Soluția hipotonica, se
caracterizeaza printr-o presiune osmotica inferioara lichidelor organismelor.
Celule organismului sunt adevarate osmometre datorita faptului ca membrana
lor este semipermeabila. Cînd presiunea osmotica crește sunt stimulați
osmoreceptorii din hipotalamulul anterior și se declanșeaza secreția de ADH
care reține apa și restabilește presiunea.

Presiunea coloidosmotica - este atribuita prezenței în sînge a substanțelor

macromoleculare (proteine) . Proteinele plasmatice contribuie la presiunea
osmotica abia cu 25mm/Hg. Valoarea scazuta a presiunii coloidosmotice se
explica prin dimensiunile foarte mari ale proteinelor (greutatea moleculara a
unor fractiuni este peste 1milion) și numarul redus de particole. Presiunea
coloidosmotica joaca rol important în procesul de schimb capilar. In zona
ansei arteriale a capilarului, presiunea hidrostatica împinge apa cu substanțele
micromoleculare în interstițiu cu 35mm/Hg iar presiunea coloidosmotica de
numai 25mm/Hg tinde sa rețina apa și substanțele micromoleculare în vase.
Presiunea hidrostatica fiind predominanta, apa și micromoleculele trec în
interstiții, proces numit ''transudare''. In capilarul venos presiunea
coloidosmotica ramîne de 25mmHg, pe cînd presiunea hidrostatica scade la

68
15mm/Hg, ceea ce face ca apa din lichidul interstițial sa fie resorbita în
capilare (edemele apar cînd proteinemia scade sub 5,5g%).

Proprietațile de aparare ale sîngelui

Imunitatea

Prin componentele sale, sîngele indeplinește un rol foarte important și în

apararea organismului contra microorganismelor producatoare de boli.
Datorita acțiunii sîngelui , organismul are o rezistența care impiedica
îmbolnavirea. Aceasta stare de rezistența a organismului fața de acțiunea de
infecție a microorganismelor patogene se numește imunitate, iar ramura
biologiei care studiaza imunitatea se numește imunologie. Un microorganism
patogen (bacterie ,virus) produce toxine care au acțiune nociva asupra
organismului. Pentru a impiedica aceasta acțiune nociva, și, în consecința,
îmbolnavirea ,organismul trebuie sa actioneze atît asupra microorganismului,
cît și asupra toxinelor produse de el. La aceasta acțiune a organismului
contribuie leucocitele si anticorpii. Substanța eliberata de microorganism
exercita o actiune de atracție asupra fagocitelor ; acestea parasesc vasele
sanguine și se apropie de punctul de intrare a microorganismului. Mișcarea
fagocitelor catre microorganism constituie un chemotactism pozitiv. Apoi
fagocitele ingera și digera microorganismul. Daca fagocitele reușesc sa
distruga microorganismele intrate în corp, imbolnavirea nu se produce. Sunt
însa cazuri în care numarul microorganismelor invadatoare fiind mare, acestea
reușesc sa omoare multe leucocite ; leucocitele moarte formeaza puroiul care
este , in cele din urma, îndepartat tot prin actiunea fagocitelor. Daca
fagocitele nu vor reuși sa distruga microorganismele invadatoare, se va
declanșa boala.

Patrunzînd in corpul omenesc, microorganismele se comporta ca antigene.In

general, se numesc antigene acele corpuri care, intrînd in organism, îl fac sa
produca substanțe numite anticorpi, care intra în reacție cu antigenele care
le-au determinat, sau cu unele derivate ale acestora. Anticorpii sunt subsanțe

69
proteice care apar in plasma numai în prezența unui antigen și au acțiune
specifica, adica acționeaza numai asupra antigenului care le-a provocat
apariția. Ei se formeaza în sistemul reticulohistiocitar și în țesutul limfatic. La
baza compoziției chimice a anticorpilor stau globulinele plasmatice. Dupa cum
acționeaza , anticorpii se grupeaza:

- aglutinine care împiedica raspîndirea în tot corpul a microorganismelor ;

- lizine, care distrug microorganismele;

- precipitine, care precipita substanțele proteice straine;

- antitoxine, care neutralizeaza toxinele produse de microorganisme;

- opsonine, care sensibilizeaza microorganismele fața de acțiunea fagocitelor.

Fagocitele și anticorpii joaca rolul principal în asigurarea imunitații.

Acțiunea lor nu se desfașoara izolat : anticorpii pregatesc stimuleaza, intr-o
mare masura, acțiunea fagocitelor, prin sensibilizarea și slabirea
microorganismului, facînd, în felul acesta, ca el sa fie mult mai ușor distrus de
fagocite. Intre fagocite și anticorpi exista deosebiri care privesc felul cum își
desfașoara acțiunea. Fagocitele pot incorpora orice particula straina care a
patruns în corp sau chiar particule care au patruns în corp (fragment de
celule) ; ele au o acțiune nespecifica , pe cînd acțiunea anticorpilor este strict
specifica, cum s- a aratat mai sus. Pe langa fagocite și anticorpi, intervin în
asigurarea imunitații numeroase alte dispozitive, dintre care merita sa
amintim, dispozitivele de bariera, cum sunt tegumentul cu anexele lui și
diferite mucoase. Acestea au un rol foarte important în impiedicarea intrarii
microorganismelor, daca sunt intacte; fiecare leziune a lor reprezinta o poarta
de intrare a microorganismelor în corp. Si unele organe interne aparțin
dispozitivelor de bariera ; așa este ficatul, cu rol foarte important în apararea
organismului. Toate aceste dispozitive de aparare funcționeaza coordonat și
se gasesc sub controlul sistemului nervos central și în special al scoarței

70
cerebrale. Imunitatea poate prezenta aspecte foarte variate, în general ea
putînd fi naturala sau artificiala

IMUNITATEA NATURALA -este nereceptivitatea oganismului fața de

anumite boli , fara nici un fel de intervenție artificiala. Ea se poate prezenta
sub doua forme: imunitate naturala innascuta și imunitatea naturala
dobandita.

Imunitatea naturala innascuta se manifesta chiar din momentul nașterii.

La nou-nascut , în primele saptamîni de viata , imunitatea este realizata prin
acțiunea anticorpilor care s- au format în corpul mamei și au trecut, prin
placenta , în sîngele fatului. Mai tîrziu se declanșeaza mecanismul propriu de
formare a anticorpilor. Imunitatea naturala innascuta se manifesta foarte
diferit la organisme diferite ; de aceea receptivitatea fața de un anumit
microorganism patogen este și ea diferita, dupa indivizi. Așa se explica de ce
unii oameni se imbolnavesc de o anumita boala , iar alții nu.

Imunitatea naturala dobandita este imunitatea pe care organismul nu o

are în momentul nașterii, dar o capata dupa ce a suferit o infectare naturala
cu un anumit microorganism patogen, adica , dupa ce a suferit de o anumita
boala infecțioasa, organismul devine imun , nereceptiv pentru
microorganismul care a produs aceasta boala. In acest caz, in timpul
infectiei , sub acțiunea microorganismului patogen , se declanseaza
mecanismele de aparare care previn o noua infecție. Imunitatea naturala
dobandita sau imunitatea prin imbolnavire nu se manifesta pentru toate bolile
infecțioase, iar durata ei este variabila, depinzînd de caracterele individuale și
de natura bolii. Sunt cazuri cînd, pentru aceeași boala infectioasa , imunitatea
dobîndita , se manifesta la unii indivizi (la care boala nu recidiveaza pentru
toate bolile infectioase, iar durata ei este variabila, depinzînd de caracterele
individuale și de natura bolii. Sunt cazuri cînd, pentru aceeasi boala
infecțioasa , imunitatea dobîndita , se manifesta la unii indivizi (la care boala
nu recidiveaza) și nu se manifesta la alți indivizi (la care boala recidiveaza ,
chiar de mai multe ori) ; tot astfel unele boli infecțioase, cum este scarlatina,

71
dau imunitate dobîndita, pe cand altele, cum este gripa, nu dau imunitate
dobîndita și de aceea recidiveaza.

IMUNITATEA ARTIFICIALA- este imunitatea care se realizeaza in mod

artificial ,adica prin tratament medical.Dupa mecanismul prin care se
realizeaza ea poate fi: imunitate activa și imunitate pasiva.

Imunitatea activa este imunitatea în care organismul îsi produce singur

mijloacele specifice de aparare , anticorpii, sub influența unui preparat
introdus în mod artificial. Introducerea acestui preparat în corp se numește
vaccinare sau imunizare activa. Preparatele folosite în acest scop pot fi:
vaccinul și anatoxina.

Vaccinul este un preparat format dintr-o cultura de microorganisme

patogene, care introdus in corp funționeaza ca antigen și provoaca formarea
anticorpilor specifici. Microorganismele pot fi omorîte sau slabite. Prin
omorîrea sau slabirea, microorganismele și-au pierdut virulența, adica puterea
de a produce toxina, și deci nu pot provoca starea de boala, dar îsi pastreaza
proprietațile antigenice și stimuleaza organismul la formarea anticorpilor.
Omorîrea sau atenuarea microorganismelor se poate face prin acțiunea unor
agenți fizici (caldura, radiații ultraviolete) chimici(formol,alcool) sau biologic
(bila,tesut nervos numita și toxoid este o toxina care și-a pierdut toxicitatea,
dar și-a pastrat proprietatea de antigen; ea se prepara prin supunerea
toxinelor la acțiunea unei substanțe chimice. Vaccinul și anatoxina
funcționeaza ca antigene și stimuleaza organismul în producerea anticorpilor,
dar în același timp, sunt stimulate și celelalte mecanisme care contribuie la
asigurarea rezistenței organismului împotriva agenților patogeni. Vaccinarea
este un mijloc de prevenire a îmbolnavirii organismlui și dau acestuia o
imunitate de durata (în unele cazuri de cîțiva ani)

Imunitatea pasiva este imunitatea care se obține prin introducerea în corp

a anticorpilor specifici gata formatați ; în acest caz organismul nu folosește
mijloacele specifice proprii, este pasiv. Pentru obținerea acestei forme de

72
imunitate se folosește serul imun. Daca în corpul omului au patruns sau au
fost introduse microorganisme patogene, în plasma apar anticorpi specifici.
Serul care contine anticorpi se numește ser imun și poate fi folosit pentru
vindecarea unei boli prin obținerea imunitații pasive. Serul imun se poate
obține din sîngele oamenilor care au fost bolnavi de boli contagioase sau din
sîngele unor mamifere (cal,iepure) care au fost infectate special ; serurile
obținute din sîngele omului se numesc seruri omologe, iar cele obținute din
sîngele mamiferelor se numesc seruri eterologe. Dupa acțiunea pe care o au,
serurile pot fi : seruri antitoxice, care acționeaza asupra toxinelor, sau seruri
antimicrobiene, care acționeaza asupra microorganismelor ; exista seruri cu
acțiune mixta. Folosirea serurilor se face cu foarte mare atenție, întrucît ,in
unele cazuri , prin introducerea serului se pot produce stari grave, cunoscute
sub numele de reacțiile serului, care pot provoca chiar moartea. Imunitatea
pasiva, care se obține cu ajutorul serului imun este, în general de scurta
durata. Ea variaza , dupa natura serului folosit, între 15 si 40 zile. Seroterapia
se folosește mai mult cu scop curativ decît preventiv. Imunitatea are o
importanța covarșitoare pentru menținerea sanatații organismului.

FUNCTIILE SANGELUI

Transportul de gaze - sângele are rolul de a transporta gazele împlicate în

procesul respirației. De la nivelul plamânilor sângele se încarca cu oxigen
(O2), pe care îl transporta prin vasele de sânge la organe și țesuturi. Aici are
loc schimbul de gaze între tesuturi și sânge, oxigenul fiind transferat catre
țesuturi, iar dioxidul de carbon (CO2), rezultat din procesele de ardere, trece
în sânge, urmând a fi transportat la plamâni, unde va avea loc un nou schimb
de gaze.
Transportul de nutrienti, apa și produsii de catabolism - aceasta
funcție a sângelui este de o importanța majora, îndeplinind doua necesitați ale
organismelor vii: nutriția și excreția. De la nivelul zonei de absorție a tractului
digestiv, sângele se încarca cu nutrienți (ex: proteine, lipide, glucide,
vitamine, minerale etc.) și apa, pe care îi transporta cu ajutorul sistemului
circulator, la organe și țesuturi. Odata ajunși aici, nutrienții și apa sunt

73
transferați țesuturilor, iar produșii reziduali rezultați din degradarea acestora,
trec din țesuturi în sânge, prin intermediul caruia sunt transportați la rinichi,
de unde vor fi preluați de celulele specializate în filtrare.
Transportul de molecule în curs de maturare - sângele are rolul de a
transporta substanțele în curs de maturare, de la un organ la altul, unde
sufera modificari, pentru a putea fi folosite în procesele fiziologice. De
exemplu parcursul vitaminei D, care este produsa în forma inactiva în celulele
tegumentare, de unde este preluata de sânge și transportata la ficat, iar apoi
la rinichi pentru a putea fi transformata în vitamina D activa. De aici vitamina
D activa este transportata de sânge în intestinul subtire unde ajuta la absorția
calciului.
Transportul moleculelor cu rol în reglarea proceselor vitale -
majoritatea proceselor din corpul uman sunt reglate pe cale umorala, de catre
hormoni. Pentru a ajunge de la organele, care îi produc, pâna la organele
ținta, hormonii sunt transportați prin vasele sanguine, de catre sânge.
Reglarea pH-ului și menținerea presiunii osmotice a mediului intern
-sângele conține substanțe care ajuta la menținerea pH-ului în limitele lui
normale (7,35-7,40), precum și substanțe care ajuta la menținerea în limite
normale a presiunii osmotice a mediului intern.
Mentinerea temperaturii constante a corpului - sângele este implicat și
în procesele de termoreglare din organism. Atunci când temperatura interna a
corpului crește, sângele preia o parte din energia termica și o transporta la
periferie, unde caldura este eliminata în mediul extern, iar în situațiile în care
organismul risca sa se raceasca prea mult, prin vasoconstricție tegumentara,
sângele ajunge din ce în ce mai puțin în teritoriile periferice ale corpului
pentru a evita pierderea suplimentara a caldurii.
Protecție împotriva substanțelor straine și agenților patogeni - unele
celule sanguine (leucocitele), precum și o serie de compusi biochimici din
sânge (anticorpii) constituie o importanța parte a sistemului imunitar,
protejând organismul împotriva elementelor straine, precum microorganismele
si toxinele.
Formarea de coaguli - sângele are proprietatea de a se coagula în locul

74
unde un vas este lezat, astfel prevenindu-se o eventuala pierdere excesiva de
sânge. Deasemenea, procesul de coagulare este primul pas din fenomenul de
refacere al tesutului.

Componentele sangelui

Sângele tratat cu oxalat de sodiu 1% nu mai coaguleaza.

Prin centrifugarea unei eprubete cu sânge incoagulabil timp de 15 la 3 000
t/minut se produce separarea sângelui în doua componente".
Elementele figurate ale sângelui, situate la fundul eprubetei, se prezinta ca un
lichid foarte vâscos, de culoare rosie-închisa; Plasma sangvina, situata
deasupra, este un lichid mai putin vâscos, transparent, de culoare galben-
citrin.

Elementele figurate ale sângelui reprezinta 45% din volumul sangvin.

Aceasta valoare poarta numele de hematocrit sau volum globular procentual.
Hematocritul variaza cu sexul (mai mic la femei), cu vârsta (scade cu vârsta)
sau în functie de factori de mediu ambiant (caldura provocând transpiratie
duce la scaderea apei din sânge si cresterea valorilor hematocritu-lui) etc. Prin
examenul microscopic al sângelui se observa trei tipuri de elemente figurate:

- globulele rosii (hematii sau eritrocite);

- globulele albe (leucocitele)
- plachetele sangvine (trombocitele).

75
Pentru a studia elementele figurate se face un frotiu de sânge proaspat. Se
dezinfecteaza cu alcool pulpa degetului aratator si se înteapa cu un ac
sterilizat. În momentul când apare o picatura de sânge, aceasta se aplica pe o
lama si se întinde în strat subtire cu o lamela de sticla. Dupa uscare, frotiul se
examineaza la microscop. Frotiul poate fi conservat prin fixare în amestec de
alcool-eter, în parti egale.

Hematopoieza este procesul de reînnoire continua a elementelor figurate

ale sângelui. Exista câte o cale separata pentru fiecare din cele trei tipuri
celulare principale (eritropoieza pentru eritrocite, leucopoieza pentru leucocite
si trombocitopoieza pentru trombocite) iar la leucocite se descriu cai separate
pentru granulocite (granulocitopoieza) si pentru limfocite (limfopoieza).
Toate celulele sangvine au o origine comuna: celula stem pluripotentiala din
maduva osoasa (celula hematoformatoare primitiva).

76
Exista doua mari sectoare ale hematopoiezei: sectorul medular(mielopoieza),
unde se formeaza eritrocitele, granulocitele și trombocitele, și sectorul
limfatic(limfopoieza), unde se formeaza limfocitele și plasmocitele. Producția
de celulele sanguine este adaptata permanent la necesitațile organismului; ea
poate crește mult prin transformarea maduvei grasoase în maduva
hematopoietica.

ERITROCITELE (hematiile- globulele rosii) sunt celule fara nucleu, bogate în

hemoglobina, un pigment de culoare rosie, cu rol în transportul 02 si C02.
Numarul lor este considerabil : un mm3 de sânge contine 4 500 000 hematii
la femeie si 5 000 000 la barbat. La copilul mic numarul eritrocitelor este si
mai mare (5 500 000-6 000 000/mm3), iar la locuitorii podisurilor înalte se
înregistreaza cifre de 8 000 000 globule rosii la 1 mm3. Numarul hematiilor
poate creste temporar prin golirea rezervelor de sânge (mai bogate în hematii
ca sângele circulant). Cresteri de lunga durata sunt poliglobulia de altitudine
si poliglobulia unor bolnavi de plamâni sau cu defecte congenitale ale inimii.
Scaderea numarului este consecinta unei distrugeri exagerate sau a unei
eritropoieze deficitare. Forma si structura hematiilor reprezinta adaptari mor-
fologice la functia de transport a gazelor. Privite din fata, hematiile apar ca
discuri rotunde sau usor ovalare cu centrul, de culoare mai deschisa si
periferia mai intens colorata galben-auriu. Acest aspect se datoreste variatiei
grosimii hematiei care la centru masoara 1,5 iar la periferie, 2,5 µ . Lipsa

77
nucleului permite o mai mare încarcare cu Hb. In structura hematiei se
distinge o membrana lipoproteica. In interiorul hematiei se afla o cantitate
mare de hemoglobina(Hb). Hematia nu contine organite celulare, nu este
capabila
de sinteza proteica iar metabolismul sau este foarte redus, si, ca atare,
hematia consuma foarte putin oxigen.

ERITROPOIEZA Hematiile circulante reprezinta doar o etapa din viata

acestor elemente. Din momentul patrunderii în circulatie si pâna la disparitia
lor trec aproximativ 120 zile (durata medie de viata a eritrocitelor). Desi
traiesc relativ putina vreme, numarul lor ramâne constant. Exista un echilibru
intre procesul de distrugere si cel de formare de noi hematii. Sediul
eritropoiezei este maduva rosie a oaselor, sediul distrugerii este splina. Un
organism adult are cam 1,5 kg maduva rosie. Cantitatea ei variaza în functie
de nevoia de oxigen a organismului.
Când aceste nevoi sunt reduse, o parte din maduva rosie intra în repaus,
celulele se încarca cu lipide si maduva rosie se transforma în maduva galbena.
Spre batrânete, maduva galbena sufera un proces de transformare fibroasa si
devine maduva cenusie. Daca apar conditii care solicita eritropoieza (efort
repetat, viata la altitudine) are loc un proces invers, de transformare a
maduvei galbene în maduva rosie si o sporire corespunzatoare a eritropoiezei.
Intre maduva rosie si cea galbena exista tot timpul vietii un echilibru dinamic,
controlat de sistemul reglator neuro-endocrin.
Maduva cenusie nu mai poate fi recuperata pentru hematopoieza. Eritropoieza
se regleaza prin mecanisme neuro-endocrine. Centrii eritropoiezei sunt
situati în diencefal, iar excitantul principal este scaderea aprovizionarii cu
oxigen a acestor centri (hipoxia).

Hipoxia actioneaza si la nivelul rinichiului care secreta, în aceste conditii, un

factor eritropoietic. Acesta determina formarea în organism a unui hormon
eritropoietic numit eritropoietina ce actioneaza asupra celulei stern

78
unipotente, eritroformatoare, determinând cresterea numarului de hematii.
Desfasurarea normala a eritropoiezei necesita asigurarea cu substante
nutritive, vitamine (C, B6, B12 , acid folie) si Fe. În cazul unor deficite de
aprovizionare apare anemia, cu toate ca sistemul de reglare a eritropoiezei
functioneaza normal.

ROLUL HEMATIILOR

Hematiile joaca doua roluri esentiale pentru organism: în transportul 02 si C02

si în mentinerea echilibrului acido-bazic.
HEMOLIZA Hematiile batrâne si uzate sunt distruse prin hemoliza în splina
("cimitirul hematiilor"), ficat, ganglioni limfatici si maduva oaselor.

LEUCOCITELE

Globulele albe sunt elemente figurate ale sîngelui ce poseda nucleu.Numarul

lor este in medie 5000/mm3. Aceasta valoare poate varia in condiții fiziologice
si patologice.Creșterea numarului se numește leucocitoza,iar scaderea se
numește leucopenie.Numarul leucocitelor poate varia in condiții normale cu 1-
3mii de elemente pe mm3.Astfel,la un copil se intîlnesc 8-9 mii leucocite pe
mm3,iar la batrîni se intîlnesc 3-5 mii leucocite pe mm3.In efort fizic avem
leucocitoza,iar dupa un repaus prelungit,leucopenie.

Variațiile patologice sunt mult mai mari. In bolile infecțioase microbiene

numarul leucocitelor poate crește pîna la 15-30 mii pe mm3,iar in unele forme
de cancer (leucemii) numarul poate depași cateva sute de mii pe mm3, incît
sîngele capata o culoare albicioasa (sange alb). Exista mai multe tipuri care
difera între ele ,atît ca origine si morfologie, cît și în privința rolului în
organism. Exprimarea lor procentuala se numește formula leucocitara.In
cadrul acestei formule deosebim leucocite cu nucleu unic (mononucleare)si
leucocite cu nucleu fragmentat,polilobat (polinucleare).

Mononuclearele reprezinta 32%, iar polinuclearele reprezinta 68%din

leucocite.Grupa mononuclearelor cupride limfocitele care reprezinta 25% si

79
monocitele 7%.

Polinuclearele cuprind trei subgrupe celulare.Aceste celule se mai numesc si

granulocite,dupa granulatiile ce se observa în citoplasma lor.In funcție de
afinitatea diferita a granulațiilor fața de coloranți, polinuclearele se împart :

- polinucleare neutrofile(65%). Granulațiile acestora se coloreaza bine cu

coloranți neutri. Ele se mai numesc polimorfonucleare neutrofile(PMN).

- polinucleare eozinofile(2,5%). Au granulații ce se coloreaza cu coloranți

acizi.

- polinucleare bazofile(0,5%). Au granulații cu afinitate pentru coloranți

bazici.

Dimensiunile leucocitelor variaza intre 6-8microni pentru limfocitul mic si 20

microni in diametru pentru monocite si neutrofile.

Leucocitele prezinta o structura celulara completa. Au o membrana cu

plasticitate remarcabila. Datorita ei leucocitele întind prelungiri citoplasmatice
(pseudopode) cu ajutorul carora devin mobile și se pot deplasa în afara
vaselor capilare(diapedeza) și pot îngloba microbi(microfagocitoza)sau resturi
celulare(macrofagocitoza). Granulațiile polinuclearelor sunt mici saci si
vezicule(lizozomi) pline cu enzime hidrolitice care participa la digestia corpului
fagocitat. Tot in familia leucocitelor se includ si plasmocitele,celule provenite
din limfocite,specializate in producția de anticorpi.

Leucopoieza-durata vietii leucocitelor variaza foarte mult de la 1-2 zile

pentru polinuclearele neutrofile,pana la cîtive ani pentru limfocitele
dependente de timus(limfociteT).Sediul leucopoiezei este diferit in raport cu
sistemul celulelor de care aparține leucocitul.Astfel,granulocitele si monocitele
sunt produse la nivelul maduvei roșii a oaselor,în timp ce limfopoeza are loc în
splina, timus,ganglionii limfatici,placile Payer din jejun-ileon.

Granulocitopoieza pornește tot de la celula stem pluripotenta care se afla și

80
la originea hematiilor. Din aceasta se diferențiaza celula stem unipotenta. Prin
procese de diferențiere și multiplicare se formeaza granulocitele si monocitele
mature.

Limfopoieza. Limfocitele deriva din celula stem limfoformatoare, cu sediul in

maduva roșie hematogena. Organismul produce doua tipuri de
limfocite:limfocite "T" sau timodependente,si limfocite "B" sau
bursodependente.Primele se dezvolta sub influența timusului, iar ultimele sub
influența unor structuri echivalente cu bursa lui Fabricius de la pasari(maduva
osoasa).La adult maduva roșie produce limfocite B,iar ganglionii limfatici si
splina produc ambele tipuri.

Reglarea leucopoiezei se face prin mecanisme neumorale complexe.

Centrii leucopoiezei sunt situați in hipotalamus.Activitatea acestor centri se
intensifica atunci cînd în sînge crește concentrația acizilor nucleici rezultați din
distrugerea leucocitelor batrîne.In cazul patrunderii în organism a unor agenți
patogeni are loc,de asemenea,o stimulare prin antigene a leucopoiezei,urmata
de creșterea peste normal a leucocitelor,fenomen numit leucocitoza.

Leucopoieza medulara se poate intensifica atît sub influența stimililor

nervoși plecați de la centrul de reglare,cît și a unor substanțe chimice numite
leucopoietine.Creșterea numarului de leucocite circulante poate avea loc și
fara creșterea prealabila a leucopoiezei numai prin mobilizarea rezervorului
medular de leucocite.Acest mecanism asigura un raspuns precoce al
organismului fața de invazia agenților straini.

Rolul leucocitelor este complex si diferit, dupa tipul lor. Principala funcție a
leucocitelor consta in participarea acestora la reacția de aparare a
organismului.

Polinuclearele neutrofile au rol in fagocitoza agenților patogeni.Datorita

vitezei de diapedeza și deplasarii rapide prin pseudopode,polinuclearele nu
stau în sînge mai mult de cateva ore. Ele ajung primele la locul infecției unde
fagociteaza microbii,distrugîndu-i. Datorita acestei acțiuni polinuclearele se

81
numesc și microfage, numarul lor crește mult în infecțiile acute. Ieșirea
leucocitelor din vas este favorizata de încetinirea curgerii la nivelul focarului
inflamator(datorita vasodilatației) precum și alipirii acestora de endoteliul
capilar, fenomen numit marginație. Marginația, diapedeza și deplasarea
leucocitelor prin pseudopode spre focarul inflamator sunt favorizate de
atracția leucocitelor de catre unele substanțe locale, fenomen cunoscut sub
numele de chimiotactism pozitiv. Ajunse în apropierea microbilor,neutrofilele
emit pseudopode si cu ajutorul lor îi inglobeaza, formînd vacuole
citoplasmatice numite fagozomi. Ulterior, lizozomii neutrofilelor se contopesc
cu fagozomul. In interiorul fago-lizozomului microbul este digerat sub
acțiunea enzimelor lizozomale. Cînd leucocitele fagociteaza un numar prea
mare de microbi ele sufera efectele toxice ale unor substanțe eliberate de
aceștia și mor. Amestecul de microbi, leucocite moarte și lichid exudat din
vase formeaza puroiul.

Eozinofilele au rol in reacțiile alergice.Granulațiile lor conțin

histamina.Numarul lor crește în bolile parazitare si alergice.

Bazofilele au rol in coagularea sîngelui, prin intermediul unei substanțe

anticoagulante numita heparina, conținuta în granulații. Tot datorita
heparinei, leucocitele bazofile au rol în metabolismul lipidelor, heparina
favorizînd dizolvarea chilomicronilor și dispersia lor in particule fine, ce pot fi
mai ușor utilizate de catre țesuturi.

Monocitele sunt leucocite capabile de fagocitoza, atît direct, cît și în urma

transformarii lor în microfage, proces ce are loc dupa iesirea monocitelor din
vase în țesuturi.Monocitele și macrofagele formeaza un singur sistem celular
care fagociteaza atît microbi, cît și, mai ales, resturile celulare (leucocite,
hematii, etc) și prin aceasta contribuie la curațirea și vindecarea focarului
inflamator.

Limfocitele au rol considerabil în reacția de aparare specifica.

Clasele de limfocite

82
Deși asemanatoare ca morfologie, limfocitele reprezinta o populație celulara
cu funcții individuale foarte diferențiate. Se descriu doua clase principale de
limfocite, in raport cu modul în care acestea participa la procesul de
imunitate:

- limfocitele B , care participa la imunitatea umorala, mediata prin anticorpi;

- limfocitele T, care participa la imunitate prin mecanism celular. Morfologia

limfocitelor T și B apare identica atît la microscopul optic, cît și la cel
electronic. Denumirea de T sau B provine de la inițialele organelor limfoide
centrale în care se petrece "instructajul" diferentiat al limfocitelor. Exista doua
asemenea organe limfoide centrale: timusul și bursa limfatica. Instructajul
timic sau bursal al limfocitelor are loc in perioada fetala.Toate limfocitele se
dezvolta dintr - o celula cap de serie mica, celula stem unipotenta
limfopoietica. Dupa formare, o parte din limfocite se fixeaza în timus, altele în
maduva hematogena (organ omolog cu bursa limfatica, prezenta numai la
embrionul de pasari, și absența la fatul de mamifere). Aici are loc un proces
de diferențiere și specializare a limfocitelor. In timus se vor forma limfocite T
(timodependente) capabile sa lupte direct cu antigenele, iar în maduva osoasa
se vor forma limfocitele B (bursodependente), capabile sa lupte indirect cu
antigenele prin secreția de anticorpi specifici. Dupa nastere limfocitele B, T
migreaza din organele limfoide centrale în ganglionii limfatici, unde vor genera
limfocitele necesare apararii specifice a organismului.

Clonele limfocitare

In cursul limfopoiezei se diferentiaza zeci de milioane de familii limfocitare,

numite clone: fiecare clona este specializata pentru recunoașterea unui singur
antigen corespunzator ; s - au specializat pentru recunoașterea unui singur
antigen tot atîtea tipuri de limfocite T sau B, astfel ca la un anumit antigen
reactioneaza și se multiplica numai grupul limfocitelor care recunosc antigenul
și îl ataca direct (limfocitele T) sau fabrica împotriva lui anticorpi specifici
(limfocite B). Un astfel de limfocit ultraspecializat formeaza, împreuna cu

83
descendenții sai o clona celulara imuna.

Markerii limfocitari

Diferența dintre un limfocit T sau B, precum și dintre clonele limfocitare, se afla la

nivelul membranei acestora. Celula T poseda markeri de suprafața ce funcționeaza ca
receptori și permit diferențierea subclaselor de limfocite T și receptori: celule T au
receptor antigen specific ce funcțineaza ca situs pentru recunoașterea antigenului.
Celula B poseda ca markeri de suprafața un tip special de imunoglobuline (Ig M
monomerica) ce funcționeaza ca situs pentru recunoașterea antigenului. Datorita
acestor caracteristici limfocitele acționeaza numai cu antigenele corespunzatoare.
Ddiferenta dintre un limfocit T sau B, precum si dintre clonele limfocitare se afla la
nivelul membranei acestora. În structura membranei fiecarui limfocit se afla
aproximativ 100 000 macromolecule de imuno-globuline (anticorpi), identice pentru
aceeasi clona dar diferite de la o clona la alta, numite receptorii de antigen.

Granulocit Granulocit
Eritrocite Granulocit bazofil
neutrofil eozinofil

Monocit

TROMBOCITE - cele mai mici elemente solide ale sîngelui, au rolul important
de a produce coagularea (inchegarea) sîngelui. In caz de hemoragie, prin
leziuni ale vaselor sanguine, trombocitele se aduna în gramezi și contribuie,

84
pe langa alte mecanisme la formarea cheagului și închiderea ranii și deci la
oprirea hemoragiei.

Valori normale

150 000-300 000/mm cubi.

Scaderi patologice

Scaderea trombocitelor sub 80 000- 100 000 pe 1 mm cub predispune la

sîngerearea vaselor sanguine, chiar dupa leziuni foarte mici.De aceea, înainte
de orice operație, se recomanda numaratoarea trombocitelor.

Creșteri patologice

Createrea numarului de trombocite peste 400 000 poate predispune

coagularea accentuata a sîngelui chiar în interiorul corpului, impiedicînd
circulația în vase, cu producerea de cheaguri, infarcte, tromboflebite,
accidente vasculare cerebrale, etc.

85
 Plasma

Dupa îndepartarea elementelor figurate ale sângelui, ramâne un lichid vâscos,

galbui, numit plasma. Plasma reprezinta 55% din volumul sângelui. Plasma
sangvina contine apa (in proportie de peste 90%) în care sunt dizolvate
substanțe anorganice (în special ioni) și substanțe organice (proteine,
substanțe nutritive, produși de metabolism, hormoni, etc). Plasma sangvina
din care au fost îndepartate proteinele de coagulare reprezinta serul.

Proprietatile plasmei sunt similare cu ale sângelui, difera doar valorile si

culoarea (plasma este incolora). Plasma este formata din: apa (90%), care
vehiculeaza celelalte componente și mijlocește schimburile de substanțe și
reacții chimice; proteine (6,5 -8 g\100 ml)cu rol in asigurarea presiunii
coloidosmotice, în transportul unor substanțe ,apararea inimii ,cuagularea ,
precum și produși lor de degradare (uree, acid uric , creatinina); lipide (400-
800mg\100ml); glucoza(în jur de 200mg\100ml); saruri minerale (ai caror ioni
au fiecare funcții specifice); alte substanțe (bilirubina,
hormoni,vitamine,enzime)

Funcțiile plasmei

Rolul proteinelor plasmatice

Albuminele rol de transport al unor substante minerale (Cu, Ca, Fe),
hormoni, pigmenti biliari, precum si rol în presiunea coloid-osmotica a
sângelui. Scaderea albuminelor compromite schimburile de la nivelul
capilarelor.

Globulinele au rol în transportul substantelor prin sânge, în coagularea

acestuia si contribuie, alaturi de albumine, la presiunea omotica.
Gamaglobulinele, numite si imunoglobuline (Ig), sunt suportul chimic al
anticorpilor.
Fibrinogenul are rol in coagularea sângelui, prin trecerea sa din starea
solubila într-o retea insolubila numita cheag de fibrina

86
Tesuturile musculare

- sunt adaptate functiei de contractie.

Muschii sunt alcatuiti din celule (fibre musculare) care ca orice celula au o:
– membrana (sarcolema)
– citoplasma (sarcoplasma) in interiorul careia se afala organitele celulare comune si
specifice (contractile) reprezentate de miofibrile aparute prin diferentierea si
adaptarea celulei la functia de contractie.
– Unul sau mai multi nuclei
Dupa particularitatile miofibrilelor tesutul muscular se imparte in trei tipuri
1. T. Muscular neted in care miofibrilele sunt omogene si se contracta involuntar
2. T. Muscular striat cu miofibrile heterogene de aspect striat care se contracta
voluntar.
3. T. Muscular cardiac in care miofibrilele sunt striate dar tesutul se contracta
involuntar
1. Tesutul muscular neted
Fibra musculara neteda este unitatea morfofunctionala a tesutului muscular neted. Ea
intra in constitutia
tunicii musculare a tubului digestiv conductelor aparatului respirator, urogenital, in
tunica vaselor etc.
Fibrele musculare netede sunt asezate in straturi benzi sau raspandite izolat in tesut
conjunctiv. Au aspect
fuziform sunt paralele intre ele. In sarcoplasma se afla organite comune (incluziuni
celulare) si specifice
care sunt miofibrilele.
Miofibrilele sunt organite specializate pentru contractie si ocupa cea mai mare parte
din sarcoplasma. Ele sunt alcatuite din miofilamente de 10-15µ sunt omogene fara
striatii transversale iar din p.d.v. biochimic contin proteine contractile (actina,
miozina) si regaltoare (tropomiozina, troponima).
2. Tesutul muscular striat
Este alcatuit din fibre care intra in constitutia muschilor scheletici, a limbii, faringelui,
portiunii superioare a esofagului si a sfincterelor extern anal si uretral, muschii
extrinseci ai globului ocular.
Fibra striata are forma cilindrica sau prosmatica cu extremitatile rotunjite sau
ramificate (muschii fetei si limbii)
Sarcolema este subtire trilaminata de natura lipoproteica .Sub sarcolema periferic sunt
asezati zeci sau sute de nuclei de forma ovoida. Sarcolema are rolul de a propaga
excitatia de-a lungul fibrei musculare si de a mentine forma fibrei musculare in limite
normale.
Sarcoplasma contine organite comune 9mitocondrii, reticul endoplasmatic, aparat
Golgi etc) si organite specifice care sunt miofibrilele. Elementele cele mai importante
cuprinse in sarcoplasma sunt miofibrilele(elementele contractile). Sunt paralele cu
lungimea fibrei musculare grupate in fasciocle de 30-50 de miofibrile inconjurate de
sarcoplasma. Miofibrilele au un aspect heterogen de-a lungul lor la microscopul
electronic se observa o alternanta de benzi clare si intunecate care fiind situate la
acelasi nivel in toate miofibrilele dau aspectul de striatiune trasnversala specifica
fibrelor musculare striate. Un disc intunecat si doua jumatati de discuri clare

87
reprezinta sarcomerul (casuta Krause) care reprezinta unitatea morfofunctionala a
fibrei striate. Prin microscopie electronica sa stabilit ca miofibrilele sunt constituite
dinfibrile numite miofilamente (50-150 µ) care constituie unitatea ultrastructurala si
functionala a miofibrilei.
Miofilamentele sunt de doua feluri
1. miofilamente groase de 100µ si lungime de 1.5cm cuprinse in discul intunecat
formate din miozina
2. miofilamente subtiri de 50µ formate din actina, tropomiozina, troponina.
Actina si miozina prin contractie actomiozinica reprezinta proteina contractila
prezenta in structura miofilamentelor ce alcatuiesc o fibra ce se contracta.
3. Tesutul muscular cardiac (miocardul) este alcatuit din fibre musculare cu structura
asemanatoare fibrelor musculare striate (miofibrilele prezinta alternanta de discuri
clare si inteunecata) si fibrelor netede prin pozitia centrala a nucleului. Celulele
musculare individualizate, alungite, ramificate vin in contact unele cu altele la nivelul
unor benzi numite diacuri intercalare (striile scalariforme).
Sarcoplasma este abundenta la periferie si in jurul nucleului si mai saraca in
miofibrile. Mioifibrilele prezinta aceleasi caractere morfologice si structurale ca la
fibra striata de tip scheletic fiind insa mai groase.
La aceasta structura se adauga tesut nodal dispus in peretii inimii care functional
asigura automatismul inimii adica asigura contractia ritmica automata si functionala
intre atrii si ventricole (nodul sinoatrial, atrioventricular, fasciculul Hiss si reteaua
Purkinje)

Tesutul nervos - *****varianta 1

88
 Structura tesutului nervos

Sistemul nervos este format din tesutul nervos - constituit din celule specializate
(neuroni) si din celule de sustinere (celule gliale).

Neuronul este o celula adaptata la receptionarea si transmiterea informatiei, unitatea

elementara (celulara), embriologica, anatomica, functionala, trofica si metabolica a
sistemului nervos.

Din punct de vedere al formei si a dimensiunilor, neuronii sunt foarte diferiti. Forma
neuronilor este variabila: stelata (coarnele anterioare ale maduvei), sferica sau ovala
(in ganglioni spinali), piramidali (ariile motorii ale scoartei cerebrale), piriforma
(neuronii Purkinje de la nivelul scoartei cerebeloase) si fusiforma (in stratul profund
al scoartei cerebrale).

Neuronii au de obicei un singur nucleu mare si pozitionat central. Aici se produce o

cantitate ridicata de ARN, iar cromatina este dispersata.

Ribozomii din reticulul endoplasmatic rugos se gasesc sub forma corpusculilor Nissl
(sau corpi tigroizi). Axonii nu contin corpusculi Nissl (si deci nu participa la sinteza
deproteine).

Reticulul endoplasmatic neted are rol in reglarea nivelului de Ca++ din neuron.

Microfilamentele, neurofilamentele si microtubulii formeaza citoscheletul neuronului.

Mitocondriile se gasesc in corpul celular, dar majoritatea se concentreaza in butonii
terminali ai axonului, furnizand energie (sub forma ATP) pentru transmiterea
semnalului la nivelul sinaptic si pentru sinteza unor neurotransmitatori.

Corpul celular si dendritele sunt invelite intr-o membrana plasmatica, neurilema, cu o

importanta deosebita in receptionarea si transmiterea semnalelor prin canalele ionice.
Axonii prezinta axolema, care este invelita de trei teci: teaca de mielina (izolare
electrica), teaca celulelor Schwann (secretoare de mielina) si teaca Henle (nutritie,
protectie). Teaca de mielina este intrerupta pe alocuri de nodurile Ranvier.

89
Clasificarea neuronilor

A. In functie de numarul prelungirilor, neuronii pot fi:

unipolari (celule cu conuri si bastonase din retina) - au aspect globulos, cu o

singura prelungire;

pseudounipolari - se afla in ganglionul spinal si au o prelungire care se divide in

"T"; dendrita se distribuie la periferie, iar axonul patrunde in sistemul nervos
central (SNC);

bipolari - de forma rotunda, ovala sau fusiforma, cele doua prelungiri pornind de
la polii opusi ai celulei (neuronii din ganglionii spiral Corti si vestibular
Scarpa, din retina si din mucoasa olfactiva);

multipolari - au o forma stelata, piramidala sau piriforma si prezinta numeroase

prelungiri dendritice si un axon (scoarta cerebrala, cerebeloasa, coarnele
anterioare din maduva spinarii).

B. Dupa functia pe care o indeplinesc, neuronii pot fi:

 receptori - care, prin dendritele lor, receptioneaza stimulii din mediul exterior
sau din interiorul organismului (somatosenzitivi si viscerosenzitivi);
 motori - ai caror axoni sunt in legatura cu organele efectoare (somatomotori
sau visceromotori);
 intercalari (de asociatie) - care fac legatura intre neuronii senzitivi si motori.

Structura neuronului

Neuronul este format din corpul celular (pericarionul) si una sau mai multe prelungiri.

90
A. Corpul neuronului este format din neurilema (membrana plasmatica),
neuroplasma (citoplasma) si nucleu.

91
  Neurilema celulei nervoase este subtire, delimiteaza neuronul si are o structura
lipoproteica.
 Neuroplasma contine:
o organite celulare comune (mitocondrii, ribozomi, reticul endoplasmatic
cu exceptia centrozomului, deoarece neuronul nu se divide);
o organite specifice: corpusculii Nissl din corpul celular si de la baza
dendritelor (cu ajutorul microscopului electronic s-a dovedit ca
reprezinta reticulul endoplasmatic rugos) si neurofibrile (care, ca si in
cazul de mai sus, formeaza citoscheletul).
 Nucleul

Celulele nervoase motorii, senzitive si de asociatie au un nucleu unic cu 1-2 nucleoli.

Celulele vegetative centrale sau periferice prezinta deseori un nucleu excentric.
Aceste celule pot avea nuclei dublii sau multiplii.

B. Prelungirile sunt de doua tipuri:

Dendrite, la nivelul carora

influxul nervos circula centripet (majoritatea neuronilor au mai multe dendrite).
Dendritele, in portiunea lor initiala, sunt mai groase, apoi se subtiaza. Ele
receptioneaza impulsul nervos si il conduc spre corpul neuronului.

Axon, prelungire unica, lunga (uneori de 1 m) si mai groasa a neuronului, la nivelul

caruia influxul nervos circula centrifug. Este format dintr-o citoplasma specializata,
numita axoplasma, vezicule ale reticulului endoplasmatic si neurofibrile. Membrana
care acopera axoplasma se numeste axolema si are rol important in propagarea
impulsului nervos. De-a lungul traseului sau, axonul emite colaterale perpendiculare
pe directia sa, iar in portiunea terminala se ramifica; ultimele ramificatii – butonii
terminali – contin vezicule pline cu mediatori chimici, care mediaza transmiterea
influxului nervos la nivelul sinapselor.

92
Cum functioneaza neuronul?

Neuronii au diferite forme si marimi, dar toti au aceeasi structura de baza. Au un

nucleu central situat intr-o portiune aproximativ sferica a neuronului denumita corp
celular. Din corpul celular se desprind un numar de prelungiri fine, ramificate.
Acestea sunt denumite dendrite. Din celula se desprinde o fibra unica, lunga,
denumita axon, principala fibra care asigura conducerea semnalului intr-un nerv.

93
Pentru a mari viteza de transmitere a semnalelor, axonii au un invelis de mielina, care
are rol si de izolator. Fara invelisul de mielina neuronul nu poate functiona. Acest
lucru este demonstrat de efectele devastatoare de afectiunea numita scleroza. Cand un
semnal atinge butonii axonului, acesta poate, in anumite imprejurari, sa traverseze
sinapsele catre dendritele unui alt neuron adiacent si astfel sa se propage in
continuare.

Neuronii nu sunt singurele tipuri de celule care se intalnesc in sistemul nervos.

Celulele denumite nevroglii sau celulele gliale sunt prezente in numar mare in
sistemul nervos central, iar celulele Schwann in sistemul periferic. Ambele tipuri
leaga, protejeaza, hranesc si ofera suport neuronilor.

Neuronii sunt formati din trei regiuni, una receptoare, una conducatoare, si una
efectoare.

 Regiunea receptoare receptioneaza si proceseaza informatia. Aceasta este

formata din dentrite si soma.
 Regiunea conductoare leaga regiunea receptoare de cea efectoare si este
formata din portiunea axonului de la locul in care acesta iese din corpul
celular. Aici au loc si potentialele de actiune prin sumarea potentialelor locale.
 Regiunea efectuare, informatia, sau potentialul de actiune, este recodificata
aici sub forma chimica prin neurotransmitatori si transmisa prin sinapsa
regiunii receptoare a urmatorului neuron.

Semnalele care vin de la alti neuroni pot face un neuron sa transmita mai departe
semnalul, sau nu. Neuronul calculeaza semnalul pe baza semnalelor inhibatoare si

94
excitatoare si decide daca va "actiona" sau nu. Neuronii au de obicei doua stari. Cand
se afla in stare pasiva acesta are o frecventa redusa, insa cand acesta primeste un
anumit semnal, frecventa creste. Un singur neuron are mai multe intrari excitatorii si
inhibitorii.

Proprietatile neuronilor

Neuronii au proprietati de conductibilitate, excitabilitate, degenerescenta si

regenerare.

Conductibilitatea este proprietatea de a conduce impulsurile. Aceasta conducere se

realizeaza diferit in fibrele mielinice si amielinice, datorita diferentei de grosime a lor.

Regenerarea este o alta proprietate a neuronului, fiind capabil sa se refaca dupa

anumite lezari, in timp ce degenerescenta se refera la degradarea neuronului in
conditii de lezare serioasa a axonului.

Conectivitatea neuronilor

Neuronii comunica intre ei prin sinapse, putand avea peste 1000 de ramificatii, facand
conexiuni cu alte zeci de mii de celule. Sinapsele neuronilor pot fi de doua tipuri,
excitatorii sau inhibitorii.

Celulele gliale
Ca intr-o fabrica imensa, fiecare tip de celula isi are scopul si functiile ei. Unele au
scop secretor, altele de transport si alimentatie, iar altele pentru diverse "reparatii".
Acestea sunt celule nervoase care nu transporta impulsuri, insa realizeaza numeroase
functii importante precum: digestia partilor moarte a neuronilor, crearea mielinei
pentru neuroni, furnizarea suportului nutritional si multe altele.

Creierul uman contine un numar aproximativ egal de celule gliale si de neuroni.

Aproximativ 84 de miliarde de celule gliale si 86 de miliarde de neuroni. In cortextul
cerebral se gasesc 68 de miliarde de celule gliale si 17 miliarde de neuroni, iar in
cerebel se gasesc aproximativ 16 miliarde de celule gliale si 69 de miliarde de
neuroni. Este interesant faptul ca o strucura asa de mica precum cerebelul contine
majoritatea neuronilor creierului.

In cortexul cerebral, celulele gliale sunt oligodendroglii in procent de 75,6 %,

astrocite 17,3 % si microglii 6,5 %.

Celulele gliale sunt de mai multe feluri, impartite in microgli si macrogli. Neuroglia
are un scop important deoarece ghideaza neuronii in dezvoltarea lor in perioada
intrauterina si posibil, si dupa.

95
 Microgliile sunt situate
in mod predominant in substanta cenusie, ca satelit al neuronilor si al vaselor
sanguine. In substanta alba este situata ca satelit prefibrilar. Corpul acestor celule este
mic, dens si alungit aparand foarte polimorf. Nucleul lor prezinta o cromatina foarte
condensata aparand alungit in axul mare al celulei. Prelungirile microgliei sunt scurte,
dar cu aspect spinos. Sunt prezente in substanta alba, in substanta cenusie dar si in
substanta cenusie a SNC. Ele reprezinta aproximativ 15% din totalul celulelor
sistemului nervos central.

Macrogliile sunt de mai multe tipuri: astrocite, oligodendrogli, celule Schwann,

celulele ependimare, celule gliale radiale, celulele satelit si celulele gliale enterice.

Astrocitele sunt cele mai mari dintre nevroglii, au numeroase prelungiri si nucleu
sferoidal situat central. Si ele se impart in doua categorii: astrocite protoplasmatice si
astrocite fibroase. Astrocitele protoplasmatice se gasesc in substanta cenusie, iar cele
fibroase in substanta alba.

Oligodendrogliile se ocupa cu sintetizarea tecii de mielina. Acestea sunt mai mici

decat astrocitele. Prelungirile sunt mai numeroase si mai scurte spre deosebire de cele
prezente la astrocite. Oligodendrogliile sunt prezente atat in substanta alba cat si in
substanta cenusie. Prelungirile lor nu vin in contact cu capilarele, intre ele
intrepunandu-se prelungirile lamelare ale astrocitelor.

Celulele ependimare sunt celule modificate cu microvili. Au proprietati de captusire

a sistemului ventricular. Prelungirile celulelor ependimare se unesc cu cele ale
astrocitelor, rezultand membrana limitanta interna. Celulele captusesc plexurile
coroidale si intervin in formarea LCR. Au rol important in transport, realizat de
celulele ependimare ale neurohormonilor si factori eliberatori si inhibitori – secretor,
realizat de celuele secretoare.

Celulele Schwann
In sistemul nervos periferic gasim nevroglii satelite din ganglionii periferici si celule
Schwann. Celulele Schwann sunt niste formatiuni ce celule gliale ce au ca rol secretia
mielinei, astfel formand teaca Schwann. Intre doua astfel de celule se afla cate o
strangulatie Ranvier. Insa odata procesul de demielinizare partiala sau totala a unui

96
nerv, nu mai poate fi refacut cu aceste celule Schwann. "Pansamentul" aferent
portiuni demielinizate este realizat cu ajutorul celulelor gliale.

Celule gliale radiale

Celulele gliale radiale sunt esentiale in dezvoltarea sistemului nervos central si sunt
implicate in procesele de dezvoltare, de la sablonare si migrarea neuronala. Aceste
celule sunt precursoarele neurogenezei.

Celule satelit
Celulele satelit inconjoara neuronii din sistemul nervos periferic. Se presupune ca ar
avea un rol asemanator cu celulele astrocite din sistemul nervos central. Ele se ocupa
in principal cu aprovizionarea cu nutrienti a neuronilor din jurul lor. Precum
astrocitele, ele sunt interconectate si raspund la ATP prin eliberarea concetratiei
intercelulare de ioni de calciu. Celulele sunt foarte sensibile la inflamatii si vatamare
si contribuie la starile patologice precum durerea cronica.

Celule gliale enterice

Celulele enterice apartin sistemului sistemului digestiv si sunt esentiale in controlul
functiilor gastrointestinale.

Tipuri de neuroni

In creierul nostru exista mai

multe tipuri de neuroni. Toti transporta semnale electro-chimice, insa difera ca
structura: numarul de procese sau axoni.

Neuronii senzoriali sau bipolari sunt neuroni ce transporta mesajele de la receptori

(ochi, urechi, etc) la sistemul nervos central. Acesti neuroni au doua procese si
reprezinta 0,9 % din totalul neuronilor. Exemple de astfel de neuroni sunt celulele
retinei, celulele olfactorii epiteliale.

Neuronii motori sau multipolari transporta semnalele din sistemul nervos central
catre muschi si glande. Acesti neuroni au mai multe procese si reprezinta 9 % din
totalul neuronilor. Neuronii spinali motori, neuronii piramidali, celulele Purkinje, sunt
astfel de neuroni motorii.

97
Interneuronii sau pseudopolari sunt neuronii din sistemul nervos central. Acestia au
doi axoni. Unul comunica cu coloana vertebrala, iar celalalt cu pielea sau muschii.
Acesti neuroni au doua procese. Un exemplu de interneuroni sunt celulele ganglia.

Neuroni senzoriali

Neuronii senzoriali sunt responsabili de transformarea stimulilor externi din mediul

inconjurator in impulsuri interne electrice.

De exemplu, unii senzori raspund la stimuli tactili si pot activa neuronii motori pentru
a contracta muschii. Astfel de conexiuni dintre neuronii senzoriali si cei motori pot da
un comportament involuntar pentru evitarea durerii. Este un mecanism simplu,
prezent la toate animalele. La oameni, astfel de circuite reflexe sunt locate in mare
parte in coloana vertebrala.

Neuronii senzoriali sunt activati de stimulii exteriori (vedere, atingere, auz etc) si
trimit proiectii in sistemul nervos central. Spre deosebire de neuronii din sistemul
central nervos unde intrarile vin de la alti neuroni, neuronii senzoriali sunt activati de
lumina, sunet, temperatura, stimulare chimica etc.

In organisme complexe, neuronii senzoriali se bazeaza pe informatia sistemului

nervos central. Anumiti neuroni se ocupa cu transformarea stimulilor vizuali in
impulsuri electrice, altii cu stimulii olfactivi, sau cu stimulii tactili.

Neuroni motorii

Potrivit scopului, neuronii motorii sunt clasificati in trei mari categorii:

 neuroni motorii somatici implicati in locomotie,

 neuroni motorii viscerali speciali si
 neuronii motorii generali.

Interfata dintre un neuron motor si fibrele muschilor o reprezinta o sinapsa speciala,

numita jonctiune neuro-musculara. Cand acesta este stimulat, neuronul motor trimite
un semnal neurotransmitatorilor care se leaga de receptorii postsinaptici si
declanseaza un raspuns in fibrele muschilor.

98
Interneuronii

Acestia sunt gasiti de obicei in sistemul nervos central

si reprezinta legatura dintre neuronii motori si senzoriali. Interneuronii sunt o
combinatie de neuroni motorii si neuroni senzoriali.

Celulele Golgi
Celulele Golgi sunt interneuroni inhibitorii si pot fi gasiti in cerebel. Sunt cele mai
mari din scoarta cerebeloasa, dendritele lor ajung in stratul molecular unde fac sinapsa
cu fibrele paralele. Corpul celular face sinapsa cu fibrele agatatoare si muschioase iar
axonul face sinapsa cu dendritele celulelor granulare.

Celulele granulare

Celulele granulare sunt cele mai mici celule nervoase din nevrax. Axonii lor merg
spre stratul molecular unde se ramifica in forma de "T", formand fibrele paralele care
fac sinapsa cu celulele stelate, cele cu cosulete, celulele Purkinje si celulele Golgi.
Dendritele lor fac sinapsa cu axonii celulelor Golgi, cu fibrele agatatoare si cu cele
muschioase.

Celulele granulare cereberale primesc ca intrari semnale excitatorii si trimit fibrele

paralele pana la stratul de celule Purkinje. Stratul 4 de celule granulare ale cortexului
cerebelar primeste semnale de la talamus si le trimite mai departe pana in straturile 2
– 3, dar si in straturile infragranulare din cortextul cerebral.

Celulele stelate

Celulele stelate sunt neuroni si astrocite cu mai multe dendrite pornind din corpul
celulei, dandu-i o forma de stea. Cele mai comune celule stelate sunt interneuronii
inhibitorii gasiti in cerebel, interneuronii excitatori stelati si interneuronii inhibitatori
stelati. Celulele stelate se leaga prin sinapse cu celulele Purkinje.

Celule Purkinje

Celulele Purkinje sunt neuroni locati in cortextul cereberal. Sunt numite astfel dupa
anatomistul care le-a descoperit, Jan Evangelista Purkyne. Aceste celule sunt unele
dintre cele mai mari din creierul uman, (celulele Betz sunt cele mai mari). Celulele
Purkinje sunt aranjate una in fata celeilalte precum intr-un domino.

99
 Stratul celulelor este format din celule mari,
dispuse pe un singur strat, orientate cu partea mai voluminoasa spre stratul molecular.
De la acest pol pleaca o bogata ramificatie dendrica dispusa intr-un singur plan pe axa
mare a lamelelor cerebeloase ce fac sinapsa cu axonii celulelor din acest strat. Axonul
lor se indreapta in profunzime in substanta alba si se termina in nucleii cerebelosi.
Ramificatia dendtrica consta in peste 200.000 de fibre paralele formand o sinapsa cu o
singura celula Purkinje. Fiecare celula Purkinje primeste o sinapsa de la o singura
fibra.

Celulele cos si celulele stelate (gasite in stratul molecular cereberal) ofera un input
inhibitor celulelor Purkinje. Celulele Purkinje trimit proiectii inhibitorii catre nucleii
cerebelosi si constituie singurele iesiri ale coordonarii motoare in cortexul cereberal.

Celule piramidale

Neuronii piramidali sunt gasiti in cortexul cerebral, in hipocamp si in amigdala.

Neuronii piramidali au fost descoperiti si studiati pentru prima data de Santiago
Ramon Cajal. De atunci, studiile asupra acestor neuroni s-au concetrat asupra
neuroplasticitatii lor si cognitie. Neuronii piramidali au un singur axon si multiple
dendrite. Se afla printre cei mai mari neuroni din creier, avand un diametru intre 10 si
50 micrometri, insa s-au descoperit si neuroni piramidali de peste 100 micrometri.
Lungimea unei singure dendrite are de obicei cateva sute de micrometri. Adunand
lungimea totala a dendritelor celulelor piramidale, se poate ajunge la cativa
centimetri.

100
 Spinii dendritelor receptioneaza in marea
majoritate impulsuri excitatorii care intra in celula piramidala. Cucat este mai mare
suprafata unei celule piramidale, cu atat neuronul are o abilitate mai mare de a
procesa si a integra o cantitate mai mare de informatie. La sobolani, dendritele au cel
putin 3000 de varfuri. La om numarul este de doua ori mai mare.

Endocanabinoidele sunt o clasa de molecule care ajuta dezvoltarea celulelor

piramidale si in cautarea axonului. Factorii de crestere precum Ctip2 si Sox5 aduc
contributii in directia in care neuronii piramidali isi indreapta axonii. In primele zile
de viata a unui sobolan, intre zilele 3 si 21, celulele piramidale isi dubleaza marimea
si creste lungimea dendritelor. Tot in acest interval se reduce rezistenta membranei si
cresc valorile de potential de actiune.

Dendritele, la fel ca si la alti neuroni, reprezinta intrarea unui neuron in timp ce

axonul reprezinta iesirea. Si axonii si dendritele sunt puternic ancorate. Numarul mare
de conexiuni permit neuronului sa primeasca si sa trimita semnale catre mai multi
neuroni. Neuronii piramidali au numeroase canale ionice. In celulele piramidale se
gasesc in dendrite canale de Na+, Ca2+ si K+. Abilitatea neuronilor piramidali de a
integra informatia depinde de numarul si distributia intrarilor sinaptice pe care le
primesc. O singura celula piramidala primeste aproximativ 30.000 de intrari
excitatorii si 1700 de intrari inhibitorii. Intrarile excitatorii se termina cu spinii
dendritici, iar cei inhibitorii se termina cu soma sau axonul. Neuronii piramidali
folosesc glutamatul ca neurotransmitator excitator si acid aminobutiric ca
neurotransmitator inhibator. Organismul sintetizeaza acidul aminobutiric din glutamat
folosind enxima L-glutaminica acid decarboxilat si piridoxal-fosfat (o forma activa de
vitamina B6).

Celulele cos

Celulele cos sunt celule inhibitoare gasite in diferite regiuni ale creierului: in stratul
molecular al cerebelului, in hipocamp si in cortex. In cerebel, sinapsele lor se leaga cu
corpurile celulelor Purkinje si sunt multipolare si stelate. Celulele cos din hipocamp

101
sunt legate de dendritele neuronilor piramidali. In cortex, celulele cos sunt de trei
tipuri: celule cos mici, mari, si de tip "stup". Axonul unei celule cos mici se leaga
doar de celulele invecinate, in timp ce cele mari se poate conecta la diferite coloane
corticale.

Durata de viata a neuronilor

Precum majoritatea celulelor, neuronii nu se pot reface dupa ce au fost afectati. Insa
exista mici exceptii, neuronii din hipocamp se pot reface. Din fericire, exista in jur de
100 de miliarde de neuroni in creier.

Tesutul nervos - ********varianta 2

Tesutul nervos
Tesutul nervos este format din doua tipuri de celule: celule gliale si neuroni.

Celulele gliale
Celule gliale sunt mult mai numeroase decat neuronii, raportul acceptat astazi fiind de
50 de celule gliale per neuron. Sunt de mai multe tipuri:
1. Astrocitele sunt cele mai numeroase celule gliale. Ele ancoreaza neuronii de
capilarele sanguine si controleaza astfel schimburile dintre acestia si sange.
2. Microgliile sunt celule de dimensiuni mici, cu ramificatii bogate, care
protejeaza neuronii de agentii patogeni si de acumularea de resturi celulare,
avand rol fagocitar.
3. Celulele ependimare se gasesc la nivelul ventriculilor cerebrali (cavitati
existente in interiorul creierului) si ai canalului ependimar.
4. Oligodendrocitele formeaza teaca de mielina a fibrelor nervoase de la nivelul
maduvei spinarii si creierului (Figura 3.1). Celulele Schwann sunt dispuse in
jurul fibrelor nervoase periferice, formand tecile acestora: teaca de mielina si
teaca Schwann. Teaca de mielina rezulta din infasurarea membranei
plasmatice a celulelor Schwann in jurul axonului.

102
Tipuri de nevroglii din sistemul nervos central

Neuronii
Neuronii sunt celule inalt specializate, care au capacitatea de a genera si conduce
semnale de natura electrochimica - impulsurile nervoase. Neuronii au unele
particularitati care ii diferentiaza de alte tipuri celulare:
1. sunt celule care si-au pierdut capacitatea de a se divide
2. sunt extrem de longevive, putand functiona optim toata viata
3. au o rata metabolica inalta, necesitand un aport continuu de oxigen si glucoza
fara de care mor in 6-7 minute.

Neuronii se disting printr-o mare varietate de forme si dimensiuni, dar indiferent de

tipul lor, sunt formati din corp celular si prelungiri (Figura 1). Corpul celular
(pericarionul) este centrul metabolic si de sinteza al neuronului. Prezinta toate
organitele comune si altor celule cu exceptia centrolilor si organite specifice:
neurofibrilele si corpusculii Nissl.
Prelungirile celulare sunt dendritele si axonul. a)Dendritele sunt de obicei
numeroase, scurte si bogat ramificate. Asigura o arie vasta de contact (cu alti neuroni
sau cu celule senzoriale) si de receptie a semnalelor, pe care le conduc la corpul
celular (conducere centripeta).
b) Axonul este prelungirea unica si mai lunga a neuronului. Axonul conduce
impulsurile nervoase de la corpul celular spre capatul sau terminal (conducere
centrifuga). Portiunea terminala a axonului este bogat ramificata si constituie
arborizatia terminala. Fiecare din ramificatii poate veni in contact cu alti neuroni sau
celule, printr-o portiune dilatata numita buton terminal, la nivelul sinapselor. Butonii
terminali contin vezicule cu mediatori chimici (de exemplu, acetilcolina si

103
noradrenalina). Datorita inlantuirii neuronilor la nivelul sinapselor, sensul de
propagare a impulsul nervos se face intr-un singur sens de la dendrite – corp celular –
axon.
De-a lungul axonilor pot circula in sens invers, de la periferie spre corpul celular,
unele virusuri (virusul turbarii, poliomielitei) sau toxine bacteriene (toxina
tetanica). Axonii din maduva spinarii si creier sunt inconjurati de oligodendrocite, iar
cei din SNP de catre celulele Schwann, care formeaza teaca de mielina, cu rol de
protectie si izolator. Teaca de mielina a fibrelor nervoase periferice este discontinua,
intrerupta la limita dintre doua celule Schwann consecutive de nodurile
(strangulatiile) Ranvier. Acestea asigura conducerea rapida, de tip saltatoriu, a
impulsurilor nervoase (Figura 3.2). Fibrele care prezinta teaca de mielina se numesc
fibre mielinizate, iar cele fara teaca, fibre nemielinizate (amielinice), cu viteza mica
de conducere a impulsurilor nervoase.

Tesuturile***********schita memorator

- sunt grupari de celule interdependente care au aceeasi structura si

indeplinesc aceeasi functie.

Clasificare :
- pavimentos :
tunica interna a

104
 vaselor sangvine
Simplu si limfatice
(unistratificat) - cubic :mucoa-
Sa bronhiolelor
- cilindric ciliat
si neciliat : mu-
coasa tubului
digestiv
De acoperire
Pseudostratificat -cilindric ciliat
si neciliat :
epiteliul traheal
Pluristratificat - pavimentos
keratinizat
(epiderma) si
nekeratinizat :
EPITELIAL epiteliul mucoa-
sei bucale
- cubic si cilin-
dric : canalele
glandelor exo-
crine
- de tranzitie :
uroteliul
- tipul in cor-
tip endocrin doane celulare
(adenohipofiza,
glandele para-
tiroide )
- tipul folicular
(tiroida )
tip exocrin - simplu (tubu-
Glandular (pluricelular ) lar, acinos)
(secretor) - compus (tubu-
lo-acinos)
- pancreas
tip mixt - testicul
- ovar
in structura org anelor de simt
Senzorial

- lax : insoteste alte

105
 tesuturi, leaga unele
organe
- reticulat: ganglionii
limfatici, splina
Moale - adipos : in jurul unor
organe (rinchi, ochi )
si subcutanat (hipo-
derm)
- fibros: tendoane,
ligamente, aponevroze
- elastic : tunica medie
a arterelor si venelor
- hialin : cartilaje cos-
CONJUNCTIV tale, laringiale, trahea-
le
- elastic : pavilionul
Semidur – cartilaginos urechii, epiglota
- fibros : discurile
intervertebrale si
meniscurile articulare
- haversian (compact)
: diafizele oaselor lungi
- spongios(trabecu-
Dur – osos lar): epifizele oaselor
lungi si in interiorul
celor scurte si late

Fluid – sangele
- striat : muschii sche-
letici,( somatici)
MUSCULAR - neted : visceral si
multiunitar (iris)
- striat de tip
cardiac : miocardul
- neuronul – celula
NERVOS nervoasa
- nevroglia – celula
gliala

106
SISTEMUL NERVOS

107
Totalitate a centrilor nervoşi şi nervilor care asigura comanda şi coordonarea
viscerelor şi a aparatului locomotor, primirea mesajelor senzoriale şi funcţiile psihice
şi intelectuale. Sistemul nervos se afla la locul său în embrionul uman începând cu a
cincea săptămână de gestaţie.

Sistemul nervos (SN), împreună cu sistemul endocrin, reglează majoritatea funcţiilor

organismului. SN are rol, în special, în reglarea activităţii musculaturii şi a glandelor
secretorii (atât exocrine, cât şi endocrine) în timp ce sistemul endocrin reglează, în
principal, funcţiile metabolice. Reglarea activităţii musculare scheletice este realizată
de SN somatic, iar reglarea activităţii musculaturii viscerale şi a glandelor (exo- şi
endocrine) este realizată de SN vegetativ. Între SN şi sistemul endocrin există o
strânsă interdependenţă.

108
Sistemul nervos (SN) este un sistem de integrare a vieţii somatice, vegetative şi
endocrine.

Avem astfel:

– sistem nervos somatic (SNS) → prin care se asigură legătura cu mediul

înconjurător;

– sistem nervos vegetativ (SNV) → prin care se asigură conducerea şi funcţionarea

organelor interne.

Reglarea nervoasă a funcţiilor corpului se bazează pe activitatea centrilor nervoşi care

prelucrează informaţiile primite şi apoi elaborează comenzi ce sunt transmise
efectorilor. Din acest punct de vedere, fiecare centru nervos poate fi separat în două
compartimente funcţionale:

1) compartimentul senzitiv, unde sosesc informaţiile culese la nivelul receptorilor;

2) compartimentul motor, care transmite comenzile la efectori.

Aşadar, fiecare organ nervos are două funcţii fundamentale: funcţia senzitivă şi
funcţia motorie.

Mecanismul fundamental de funcţionare a sistemului nervos este actul reflex (sau

simplu, reflexul).

Reflexul reprezintă reacţia de răspuns a centrilor nervoşi la stimularea unei zone

receptoare.

Baza anatomică a actului reflex este arcul reflex, alcătuit din cinci componente
anatomice: receptorul, calea aferentă, centrii nervoşi, calea eferentă şi efectorii.

1. Receptorul → structură excitabilă care răspunde la stimuli prin variaţii de potenţial

gradate proporţional cu intensitatea stimulului. Majoritatea receptorilor sunt celule
epiteliale diferenţiate şi specializate în celule senzoriale (gustative, auditive,
vestibulare).

2. Calea aferentă → receptorii vin în contact sinaptic cu terminaţiile dendritice ale

neuronilor senzitivi din ganglionii spinali sau din cei de pe traiectul unor nervi
cranieni (senzitivi şi micşti).

3. Centrii nervoşi → in cazul unui reflex elementar (format din doi neuroni, unul
senzitiv şi unul motor), centrul nervos al reflexului este reprezentat de neuronul motor
(reflexe monosinaptice).

Prin centrul unui reflex se înţelege totalitatea structurilor din sistemul nervos central
care participă la actul reflex respectiv.

4. Calea eferentă → reprezintă axonii neuronilor motori somatici şi vegetativi prin

care se transmite comandă către organul efector.

109
5. Efectorii → pentru sistemul nervos somatic, efectorii sunt muşchii striaţi, iar
pentru sistemul nervos vegetativ sunt muşchii netezi, glandele endocrine şi cele
exocrine.

Sistemul nervos este format din ţesutul nervos, constituit din celule specializate
(neuroni) şi din celule de susţinere (celule nevroglice) :

Neuronul unitatea morfo-funcţională a sistemului nervos.

110
Neuronii sunt o clasă de celule specifice pentru sistemul nervos. Neuronul este o
celulă adaptată la recepţionarea şi transmiterea informaţiei, unitatea elementară
(celulară), embriologică, anatomică, funcţională, trofică şi metabolică a sistemului
nervos.

Funcţionarea sistemului nervos face să intervină un lanţ de neuroni, care se

articulează între ei prin sinapse, neuronul asigura conducerea influxului nervos, iar
sinapsa asigura transmisia acestui influx fie de la un neuron la altul, fie de la un
neuron la un organ-tinta, de exemplu, muşchiul în cazul unei sinapse neuromusculare.
Această transmisie este realizată prin intermediul unei substanţe chimice denumită
neurotransmiţător.

După funcţia pe care o îndeplinesc, neuronii pot fi:

→ receptori (senzitivi) – care, prin dendritele lor, recepţionează stimulii din mediul
exterior sau din interiorul organismului (somatosenzitivi şi viscerosenzitivi);

→ motori – ai căror axoni sunt în legătură cu organele efectoare (somatomotori sau

visceromotori);

→ intercalari (de asociaţie) – care fac legătura între neuronii senzitivi şi motori.

Un neuron este constituit dintr-un corp celular (soma), în care se găseşte un nucleu şi
din prelungiri, axonii pe de o parte, dendriticele de cealaltă parte. Dendritele
recepţionează impulsul nervos şi îl conduc spre corpul neuronului. mpulsurile sunt
primite de către dendrite prin sinapse. Axonul este proiecţia neramificată a unui
neuron, care conduce impulsul nervos dinspre corpul celular (soma) spre periferie,
unde contactează alte celule nervoase, glande sau muşchi prin sinapse. Axonii pot fi
foarte lungi, de exemplu cei mai lungi axoni sunt cei care formează nervul sciatic,
adică cei care pleacă din baza coloanei vertebrale şi ajung în degetul mare al fiecărui
picior: pot avea până la un metru. În porţiunea terminală se ramifica în aşa numiţii “
butoni terminali”, care conţin vezicule cu mediatori chimici, ce mediază transmiterea
influxului nervos la nivelul sinapselor. Sinapsa este regiunea de comunicare dintre
doi neuroni, sau un neuron şi un organ efector (muşchi, glandă etc.).

Corpii neuronali constituie substanţa cenuşie a SN iar prelungirile, substanţa albă.

111
Nevroglia → rolul de susţinere a neuronilor, de hrănire a acestora, de transmitere a
influxului nervos, de digestie a resturilor neuronale. Nevrogliile sunt capabile de
diviziune, spre deosebire de neuron care nu este. Din punct de vedere al numărului,
celulele gliale se găsesc în organismul uman în raport de 10 / 1 faţă de neuroni.

Creierul şi măduva spinării sunt formate în cea mai mare parte din substanţă
albă şi substanţa cenuşie. Substanţa cenuşie o formează  corpul neuronului, în
timp ce substanţă albă conţine axonii izolaţi cu tecile de mielina. Substanţa
cenuşie din măduva spinării este înconjurată de masa nervoasă a substanţei albe,
în schimb în creier substanţa cenuşie este aşezată periferic.

Lichidul cefalorahidian este un lichid care se găseşte în cavităţile ventriculare ale

creierului şi în canalul central al măduvei spinării, precum şi între foitele care învelesc
diversele părţi ale sistemului nervos central. Rolul fiziologic al LCR este de protecţie
biomecanică (amortizare şi menţinere a formelor anatomice proprii SNC) şi
biodinamica (eliminarea surplusului de lichid interstiţial, menţinerea homeostaziei
mediului în care funcţionează neuronii).

Meningele → învelişul encefalului şi a măduvei spinării format din trei membrane

conjunctive:

 dura mater, constituită din ţesut conjunctiv dens, slab vascularizat; aderă la
formaţiunile osoase ce protejează organele nervoase  craniu şi coloană
vertebrală);
 arahnoida este un ţesut conjuctiv, avascular, aderent la duramater. Între ea şi
piamater există lichid cefalorahidian (LCR);
 pia mater este un ţesut conjunctiv care aderă la organele nervoase. Are
vascularizaţie nutritivă.

112
 

Structura sistemului nervos

Pe plan anatomic, sistemul nervos este format din două ansamble distincte, sistemul
nervos central şi sistemul nervos periferic.

I. Sistem nervos central (nevrax) – format din miliarde de neuroni (celule nervoase)
conectaţi între ei şi dintr-un ţesut de susţinere interstiţial (nevroglie). El cuprinde
encefalul protejat de craniu şi măduva spinării, amplasată în coloana vertebrală.

I.1. ENCEFALUL

Parte superioară a sistemului nervos central, constituită din trunchiul cerebral,

diencefal, din cerebel şi din creierul mare (emisferele cerebrale), asigurând controlul
întregului organism.  Rolul specific al creierului este de a prelucra informaţia. Sediul
principal al acestui proces este scoarţa cerebrală care funcţionează în strânsă legătură
cu numeroase structuri subcorticale.

Informaţia pătrunde în sistemul nervos prin intermediul receptorilor, de unde este

transmisă pe căi specifice la scoarţă, în ariile senzitive specifice. Aceste informaţii
sunt apoi comparate, la nivelul ariilor asociative, cu informaţiile culese de la ceilalţi
analizatori, precum şi cu datele din memorie. Pe baza sintezei complexe a tuturor
informaţiilor este elaborată starea de conştienţă şi sunt luate deciziile automate şi cele
voluntare.

113
 

Structura

Encefalul ocupa cutia craniană şi conţine elementele:

– trunchiul cerebral, care prelungeşte măduva spinării, amplasat în coloana
vertebrală, cuprinde, începând de jos în sus, bulbul rahidian, protuberanta inelară şi
pedunculii cerebrali;

– diencefalul;
– cerebelul sau creierul mic este o masă rotunjita situată în spatele trunchiului
cerebral;
– emisferele cerebrale ( creierul mare ).

Encefalul este protejat de către oasele cutiei craniene, membranele meningeale,

lichidul cefalorahidian.

I.1.1. Trunchiul cerebral

Format din trei etaje: bulbul (măduva prelungită), puntea lui Varolio (protuberanţa) şi
pedunculii cerebrali (mezencefal). Uneşte encefalul cu măduva spinării.

Bulbul şi puntea au o porţiune ventrală, în care predomină substanţa albă, şi o

porţiune dorsală, în care predomină substanţa cenuşie.

Substanţa albă asigura conexiunile de la un punct la altul al encefalului, precum şi

între encefal şi măduva. Substanţa cenuşie asigura receptarea informaţiilor, analizarea
lor şi elaborarea răspunsurilor (contracţiile musculare, de exemplu).

114
Funcţiile trunchiului cerebral :

Unele funcţii ale trunchiului cerebral se desfăşoară la nivelul componentelor sale, iar
altele sunt realizate de ansamblul elementelor care îl formează.

La nivelul bulbului, întâlnim două funcţii fundamentale ale SN: funcţia reflexă şi
funcţia de conducere.

În bulb se închid numeroase reflexe, dintre care unele au rol vital. Distrugerea
bulbului duce la moarte imediată. Principalele reflexe bulbare sunt acelea care asigură
reglarea a trei funcţii cardinale ale organismului: digestia, circulaţia şi respiraţia.

Puntea este sediul a numeroase reflexe, dintre care enumerăm: reflexul cornean de
clipire (produce închiderea pleoapelor la stimularea corneei), reflexul auditiv de
clipire (clipit reflex, determinat de un zgomot neaşteptat), reflexele masticator,
salivator al glandelor submaxilare şi sublinguale, lacrimal, de supt, maseterin (reflex
miotatic al muşchilor maseteri).

I.1.2. Diencefalul

115
 

Mai este denumit şi creierul intermediar fiind aşezat deasupra mezencefalului şi sub
emisferele cerebrale, care îl acoperă. În unele clasificări este introdus în structura
creierului propriu-zis (mare).

Structura  → compus din: talamus, metatalamus, epitalamus, hipotalamus. In legatura

stransa cu diencefalul sunt doua glande endocrine hipofiza pe partea ventrala si
epifiza pe partea dorsala.

Hipotalamusul este partea din diencefal conectată la reglarea activităţii viscerale, la

activitatea sistemului nervos vegetativ şi la reglarea sistemului endocrin.
Hipotalamusul reprezintă centrul superior de integrare, reglare şi coordonare ale
funcţiilor principale ale organismului. Are legături strânse cu scoarţa cerebrală, mai
ales cu sistemul limbic, participând la integrarea vegetativo-somatică şi la elaborarea
reacţiilor instinctive şi emoţionale.

Talamusul→ sunt de fapt doua structuri de marimea unor nuci, impartite si ele in
mici nuceli. Sunt un fel de de relee situate deasupra trunchiului cerebral, care primesc
informatiile venite de la diferitele organe de simt si le analizeaza inainte de la le
trimite la cortexul cerebral.

  Metatalamus → este format din cele doua perechi de corpi geniculati, 2 mediali
(stâng si drept) si 2 laterali (stâng si drept), care sunt situati înapoia talamusului.
Corpul geniculat medial reprezinta releul talamic al caii auditive, în timp ce corpul
geniculat lateral reprezinta releul talamic al caii vizuale. Corpul geniculat medial are
conexiuni cu colicul inferior homolateral, iar cel lateral, cu colicul superior
homolateral.

Epitalamus → este constituit din glanda epifiza si nucleul habenular, legat de centrii
olfactivi de la baza emisferelor cerebrale. Nucleul habenular intervine in orientarea
capului in functie de sursa olfactiva (de miros).

I.1.3. Cerebelul

Se află în cutia craniană în partea inferioară, posterioară a acesteia. Este poziţionat în

spatele trunchiului cerebral. Cerebelul are forma unui fluture, prezentând o porţiune
mediană, vermisul, şi două porţiuni laterale, voluminoase, numite emisferele
cerebeloase.

Funcţiile cerebelului sunt: funcţia reflexă şi funcţia de conducere.

I.1.4.  Creierul mare ( emisferele cerebrale )

116
 

Reprezintă partea cea mai voluminoasă a sistemului nervos central. Sunt separate prin
fisura longitudinală şi unite în profunzimea ei prin corpul calos, comisura anterioară,
comisura posterioară şi comisura fornixului.  Se mai numeste telencefal.

Sunt 3 santuri principale, respectiv: santul central (scizura lui Rolando), santul
lateral (scizura lui Silvius) si şantul parieto-occipital (scizura perpendiculara). Aceste
3 scizuri mari delimiteaza cei 4 lobi cerebrali (frontal, temporal, parietal si occipital).

Dacă este secţionat se observă substanţa cenuşie, la suprafaţa emisferelor sau

aglomerată în anumiţi nuclei din profunzimea creierului, şi substanţa albă în interior.

Substanţa cenuşie corespunde zonelor cu aglomerări de celule nervoase, iar cea albă
fibrelor nervoase, prelungiri ale celulelor din substanţa cenuşie. Sustanta albă asigura
conducţia influxului nervos fie de la un centru nervos la altul, fie între un centru
nervos şi un nerv.

Fiecare emisfera asigura controlul motricitatii si al sensibilitatii din jumatatea de corp

opusa: fibrele nervoase ajung in partea opusa corpului, traversand linia mediana a
trunchiului cerebral sau a maduvei spinarii. Emisfera dreapta actioneaza asupra partii
stangi a corpului si invers. Dar cele doua emisfere nu au nici acelasi volum si nici
aceleasi functii. Intr-adevar, localizarea zonei vorbirii difera de la individ la individ: la
dreptaci (80 % din populatie), aceasta zona se afla in emisfera stanga; la majoritatea
stangacilor, aceasta exista in cele doua emisfere sau, mai rar, (5 %), este situata doar
in emisfera dreapta. Se spune ca emisfera in care este situata zona vorbrii este cea
dominanta. Activitatea mai complexă a membrului superior drept, precum şi
localizarea centrului vorbirii în emisfera stângă determină asimetria de volum,
emisfera stângă fiind mai dezvoltată la dreptaci.

Structura :

a). Scoarţa cerebrală ( cortexul cerebral ) 

117
Stratul exterior de la nivelul creierului. El este împărţit în mai mulţi lobi: frontal,
parietal, temporal şi occipital. Reprezintă etajul superior de integrare a activităţii
sistemului nervos.

118
Segmentul cel mai evoluat al nevraxului, centrul integrator al senzaţiilor, motricităţii,
conştiinţei, voinţei, învăţării, memoriei, stărilor emoţionale şi comportamentale.
Cortexul cerebral este stratul exterior de la nivelul creierului.

Suprafaţa scoarţei cerebrale variază între 1400 – 2800 cm2, din care mai puţin de
jumătate este vizibilă la suprafaţă, restul fiind ascunsă în şanţuri şi fisuri. Grosimea ei
este între 1,5 – 4,5 mm.

Scoarţa cerebrală este divizata, în funcţie de apariţia pe scala evolutivă, în arhicortex,

paleocortex şi neocortex. Neocortexul este cel mai nou apărut şi constituie
aproximativ 90% din totalitatea cortexului cerebral.

– Paleocortexul (sistemul limbic) → cele mai importante componente ale sistemului

limbic sunt calea olfactivă, formată din nervii olfactivi şi bulbul olfactiv, corpul
amigdalian. Are rol determinant in mecanismele memoriei de lungă durată (la acest
nivel se pare că suntstabilite aspecte legate de ceea ce trebuie memorat şi unde se va
stoca informaţia), emoţii (este structura cea mai importantă pentru viaţa emoţională,
fiind numit „centrul emoţional ”, comportament , motivatie si dorinta sexuala).

– Neocortexul → alcătuit din şase straturi celulare, reprezintă sediul proceselor

psihice superioare – activitatea nervoasă superioară – ANS. Curent, prin aceasta se
înţeleg procesele care stau la baza memoriei, învăţării, gândirii, creaţiei.

b). Substanţa albă şi substanţa cenuşie

Substanta (materia) cenusie este un tesut de culoare gri, aflat in maduva spinarii si
encefal, fie in profunzimea creierului mare sau la suprafata celui mic si a emisferelor
cerebrale. Are rol de centru nervos: primeste mesajele, analizeaza informatiile si
elaboreaza raspunsurile.

Substanta (materia) alba este un tesut de culoare albicioasa, aflat in maduva spinarii si
encefal, care asigura transmiterea influxului nervos de la un centru nervos la celalalt
sau de la un centru neros la un nerv.

Funcţiile scoarţei cerebrale

La baza proceselor corticale stau actele reflexe. Există două categorii de reflexe:
necondiţionate şi condiţionate. Reflexele necondiţionate sunt înnăscute şi comune
tuturor indivizilor, sunt constante şi invariabile, adică nu dispar şi se produc în acelaşi
fel, ori de câte ori excitantul se repeta; se moştenesc, adică se transmit neschimbate
generaţiilor de indivizi din aceeaşi specie; arcul lor reflex se închide la nivelele
inferioare ale axului cerebro-spinal (măduvă, trunchi cerebral) şi au căi preformate
(există şi la naştere) .

Unele reflexe necondiţionate sunt simple: clipit, tuse, stranut, vomă, secreţie salivară,
altele sunt reflexe complexe care se produc in lanţ şi sunt cunoscute sub numele de
instincte: alimentar, de apărare, de reproducere, etc.

119
Reflexele condiţionate sunt dobândite în cursul vieţii, sunt temporare, individuale şi
nu au căi preformate. Arcurile lor reflexe se închid la nivelul cortexului. Reflexele
condiţionate se formează pe baza celor necondiţionate, prin coincidenţă repetată în
timp a doi excitanţi, unul necondiţionat şi unul condiţionat. Mecanismul formării unui
reflex condiţionat consta în stabilirea unei legături funcţionale temporare intre
focarele de excitaţie corticală ale celor doi excitanţi care coincid (necondiţionat şi
condiţionat), în situaţiile în care excitantul condiţionat este foarte puternic şi nu este
urmat de excitantul necondiţionat sau este urmat la un interval mare de timp, focarul
necondiţionat este inhibat şi reflexul nu se mai produce.

Excitaţia şi inhibiţia sunt două procese fundamentale care reprezintă doua stări
funcţionale ale sistemului nervos. Excitaţia este starea de activitate a neuronilor dintr-
un centru nervos, care transmisă la un organ efector (muşchi, glanda etc.), provoacă,
menţine sau accelerează activitatea acestuia. Inhibiţia este procesul opus excitaţiei
prin care se ajunge la diminuarea, întârzierea sau încetarea activităţii organului
efector. Ea este, de asemenea, un proces activ.

I.2. MĂDUVA SPINĂRII

Măduva spinării este o coloană de ţesut nervos aproximativ cilindrică, în lungime de

circa 40 cm, care este situată în interiorul canalului vertebral de la creier până la
vertebrele inferioare. Este compusă din aglomerări de neuroni şi fascicule de fibre
nervoase.

Măduva spinării are două funcţii principale. În primul rând, ea funcţionează ca un

sistem de conducere în ambele sensuri între creier şi sistemul nervos periferic.
Această funcţie este îndeplinită prin intermediul neuronilor senzitivi şi motori; fibrele
acestora din urmă formează fascicule lungi, ce pleacă din diferite parţi ale creierului.
Ele coboară pe distanţe variate prin măduva spinării şi la capătul lor la mare distanţă
de creier, vin în contact cu dendritele sau cu corpii celulari ai neuronilor senzitivi sau
motori aparţinând sistemului nervos periferic. Mesajele pot fi transmise prin
intermediul sinapselor, între neuronii periferici şi cei spinali. A doua funcţie a
măduvei spinării este funcţia reflexă prin care se  controlează activităţile reflexe
simple. Aceasta se obţine prin neuroni, ale căror prelungiri se extind pe distanţe mici
în sus şi în jos prin măduva spinării şi prin interneuroni care transmit mesajele direct
între neuronii senzitivi şi cei motori.

Limita superioară a măduvei corespunde găurii occipitale sau emergenţei primului

nerv spinal (C1), iar limita inferioară se află în dreptul vertebrei L2.

Măduva spinării nu ocupă toată grosimea canalului vertebral. Între peretele osos al
vertebrelor şi măduvă se află cele trei membrane ale meningelor vertebrale care
asigură protecţia şi nutriţia măduvei.

Măduva spinării este protejată de către  canalul coloanei vertebrale, meninge şi

lichidul cefalorahidian.

120
 

Structura

Măduva spinării este formată din substanţă cenuşie, dispusă în centru, sub formă de
coloane, având în secţiune transversală aspectul literei „H” şi substanţă albă la
periferie, sub formă de cordoane.

1. Substanţa cenuşie → este constituită din corpul neuronilor. Bara transversală a

„H”-ului formează comisura cenuşie a măduvei, iar porţiunile laterale ale „H”-ului
sunt subdivizate în coarne: anterioare, laterale şi posterioare. Ea conţine corpi ai
neuronilor, deci aici se afla centri nervoşi.

În coarnele anterioare se găsesc neuroni motori şi somatici. Au rolul de a controla

activitatea musculaturii striate, determinând contracţia acesteia. Coarnele laterale
conţin neuroni vegetativi (aduc şi duc informaţii de la organele interne). În coarnele
posterioare ale măduvei spinării se găsesc neuronii somatici şi senzitivi, care aduc
informaţii de la organele receptoare (ex: de la piele).  În jumătatea anterioară a
coarnelor laterale se găsesc neuroni visceromotori – care realizează motilitatea
(contracţia) musculaturii netede viscerale. În jumătatea posterioară a coarnelor laterale
se găsesc neuroni viscerosenzitivi, care primesc informaţii de la organele interne
(exemplu: durerea de stomac).

2. Substanţa albă → conţine axoni grupaţi în fascicule. Deci, ea are funcţia de

conducere a impulsurilor nervoase:

 spre creier (căi ascendente, senzitive);

 dinspre creier (căi descendente, motoare);
 între etajele măduvei.

Substanţa albă este alcătuită din prelungiri ale neuronilor din măduva spinării sau din
alte formaţiuni nervoase, şi se grupează în tracturi şi fascicule, care se împart în:

 fascicule ascendente (senzitive) – care aduc informaţii de la periferie (organele

receptoare) până la centrii nervoşi;
 fascicule descendente (motorii) – care duc informaţii (comenzi) de la centrii
nervoşi până la periferie (organele efectoare).

Substanţa cenuşie este formată în mare parte din corpi neuronali, dar printre aceştia se
afla şi prelungiri neuronale (axoni şi dendrite). Substanţa albă conţine majoritar axoni
mielinizati, dar printre aceştia se găsesc şi corpi neuronali, dendrite sau axoni fără
mielina.

II. SISTEMUL  NERVOS  PERIFERIC

121
 

Sistemul nervos periferic cuprinde acele componente ale sistemului nervos, care se
află în afara creierului şi a măduvei spinării (cele două formând sistemul nervos
central): nervii cranieni, nervii spinali şi ganglionii spinali cu prelungirile lor.

Nervii → alcătuire de fibrele nervoase ale neuronilor (axoni şi dendrite), care mai
cuprind celulele lui Schwan (mielina). Fibrele nervoase răspândite în axul
cerebrospinal participa la formarea căilor de conducere iar cele din afara axului, la
formarea nervilor periferici. Aşadar, nervul reprezintă o aglomerare de prelungiri ale
neuronului. Neuronul este o celulă nervoasă, nervull fiind o aglomerare de axoni şi
dendrite.

Într-un nerv coexista două feluri de fibre: fibrele, care conduc informaţiile spre organe
şi ţesuturi, fibrele senzitive, care transporta informaţiile către sistemul nervos central. 
Printre fibre, se deosebesc, de altfel, fibrele somatice (aparţinând sistemului nervos al
vieţii de relaţie, conştient), care inervează muşchii scheletici, pielea şi articulaţiile, şi
fibrele vegetative (aparţinând sistemului nervos autonom), care inervează peretele şi
muşchii viscerelor, glandelor.

Ganglionul nervos → ingrămădire de celule, formând o mică umflătură pe traiectul

nervilor. Un ganglion nervos conţine corpii celulari ai neuronilor (celule nervoase),
micile centre de comandă ale neuronilor ale căror prelungiri formează nervii.

Nervii spinali

Nervii spinali sau rahidieni, în număr de 31 de perechi, au originea în măduva spinării

şi constituie căile de conducere a influxului nervos spre/şi de la măduva spinării.
Nervii spinali sunt nervi micşti, fiind alcătuiţi din fibre senzitive şi fibre motorii.

Nervii spinali aparţin sistemului nervos somatic periferic. El constituie căile de

conducere a impulsurilor nervoase ( receptori – centrii nervoşi medulari – organul
efector ).

Nervii spinali sunt MICŞTI, în număr de 31 de perechi:

–          8 cervicali;

–          12 toracali;

–          5 lombari;

–          5 sacrali;

122
–          1 coccigian.

Nervul spinal este format din două rădăcini, trunchi şi ramuri. Nervii spinali sunt
formaţi din două rădăcini:

→ anterioară (ventrală), motorie;

→ posterioară (dorsală), senzitivă, care prezintă pe traiectul ei ganglionul spinal.

Nervii cranieni → reprezintă componenta craniană a sistemului nervos periferic, fiind

nervi cu origine la nivelul encefalului. Omul posedă 12 perechi de nervi cranieni,
dintre care 10 îşi au originea aparentă în trunchiul cerebral. Nervii cranieni asigură
inervaţia senzitivo-motorie a extremităţii cefalice şi de asemenea importante funcţii
senzoriale. Dupa caz, ei transporta stimulii de la organele de simt pana la creier,
transmit comenzile motorii ale creierului catre diferiti muschi.

Tipuri de nervi → nervul olfactiv, optic (transmite informaţia vizuală), nervul

oculomotor (inervează muşchiul ridicător al pleoapei), nervul facial (inervează
muşchii feţei, a gâtului şi permite închiderea gurii), nervul spinal (controlează
muşchiul sternocleido – mastoidian → înclinarea capului de aceeaşi parte şi rotirea
spre partea opusă) , etc.

123
 

Sistemul nervos periferic are două mari componente: sistemul nervos somatic,
care se găseşte sub control conştient, şi sistemul nervos autonom, care este sub
control subconştient.

Sistemul nervos somatic →  are un rol dublu. În primul rând, colectează informaţii
din mediul extern de la organele de simţ, cum ar fi ochii, care conţin celule receptoare
specializate. Semnalele de la aceşti receptori sunt transportate apoi către sistemul
nervos central, prin fibrele senzitive. În al doilea rând, transmite mesaje prin fibrele
motorii de la sistemul nervos central la muşchii scheletici, iniţiind astfel mişcarea.

Comanda mişcările şi poziţia corpului şi permite perceperea de către piele a diferitelor

senzaţii (tactile, căldura, durere) şi descoperirea prin celelalte organe de simţ a
mediului înconjurător (văz, auz, miros). El este constituit din neuroni senzitivi şi
neuroni motori. El este format din :

 Centri nervoşi situaţi în encefal şi măduva spinării ;

 Nervi aferenţi externi , care conduc informaţia de la organele de simţ spre
sistemul nervos central;
 Nervi eferenţi somatici, prin care impulsul nervos de la sistemul nervos
central vine spre muşchii scheletici.

124
Sistem nervos vegetativ (autonom) → coordonează funcţiile automate, fără un efort
mental deliberat din partea noastră, ale unor organe cum ar fi inima, plămânii,
stomacul, intestinul, vezica urinară, organele sexuale şi vasele sanguine. El este
alcătuit în întregime din nervi motori aranjaţi în releu pornind de la măduva spinării
către diferiţi muşchi.

Reglează activitatea organelor interne, ( viscerelor ) la vertebrate.

Denumit încă şi sistem nervos autonom, el este complementar sistemului nervos

somatic şi reglează îndeosebi respiraţia, digestia, excreţiile, circulaţia ( bătăile
cardiace, presiunea arterială ).

Sistemul nervos vegetativ poate fi împărţit în:

 Sistem nervos parasimpatic este, ca regulă generală, responsabil de punerea

în stare de odihnă a organismului, regenerarea după stres şi funcţionarea
digestiei. El acţionează prin intermediul unui neurotransmiţător, acetilcolina,
şi încetineşte ritmul cardiac, stimulează sistemul digestiv şi limitează
contracţiile sfincterelor.

 Sistem nervos simpatic →  sau sistemul nervos ortosimpatic, pune

organismul în stare de alertă şi îl pregăteşte pentru activitate. Ei acţionează
prin intermediul a doi neuro – transmiţători, adrenalina noradrenalina. Acest
sistem creşte activitatea şi respiratorie, dilata bronhiile şi pupilele, contracta
arterele, face să fie secretata sudoarea în schimb, el frânează funcţia digestivă.

Acest sistem funcţionează relativ independent de sistemul nervos central (creier)

Întregul sistem autonom este controlat de o zonă din creier numită hipotalamus.
Dacă, de exemplu, nivelul oxigenului scade în urma efortului, hipotalamusul comanda
sistemului autonom creşterea frecvenţei cardiace pentru a furniza mai mult sânge
oxigenat.

125
 2. SISTEMUL NERVOS

Din punct de vedere morfologic si functional, sistemul nervos are

doua componente :
- Sistemul nervos somatic
- Sistemul nervos vegetativ
Cele doua componente sunt conectate morfologic si functional.
Ambele sunt constituite dintr-o parte centrala – sistemul nervos central
( nevrax) – si una periferica ( extranevraxiala ).
Sistemul nervos central cuprinde : maduva spinarii si encefalul.
Sistemul nervos periferic cuprinde : nervi si ganglioni nervosi.
Encefalul si maduva spinarii sunt invelite in membrane conjuctive
care formeaza menongele.
Meningele cuprinde : duramater – foita externa ; arahnoida – foita
mijlocie; piamater – foita interna care adera la tesutul nervos.
Intre arahnoida si piamater se gaseste spatiul subarahnoidian plin
cu lichid cefalorahidian.

2.1. MADUVA SPINARII

126
127
128
Localizare : este situata in canalul vertebral – C1 – L2.
Morfologie : are forma cilindrica, turtita antero-posterior ; prezinta doua
umflaturi : cervicala si lombara.
Structura :
- Substanta cenusie : se dispune la interior ; are forma literei H; se
prezinta sub forma a trei perechi de coarne:
o coarne anterioare – constituite din neuroni somato-
motori ;
o coarne poosterioare – constituite din neuroni somato-
senzitivi;
o coarne laterale - constituite din neuroni visceromotori
si viscerosenzitivi.
Intre perechile de coarne se gaseste comisura cenusie strabatuta de canalul
ependimar ( fig. 1 ).

 Substanta alba :

129
 - se dispune la exterior sub forma a trei perechi de cordoane :
anterioare, posterioare, laterale. Cordoanele sunt constituite din
fascicule ascendente, descendente , de asociatie.
 Substanta reticulata :
- se dispune sub forma de insule de ccelule situate in jurul canalului
ependimar si intre cornul posterior si cornul lateral.
Maduva spinarii se leaga de receptori si de efectori prin 31 de perechi
de nervi spinali : 8 cervicali ; 12 toracali ; 5 lombari ; 5 sacrali ; 1
coccigian.
Nervii spinali sunt micsti, fiind constituiti din radacini, trunchi si
ramuri.
Radacina anterioara – motorie, contine axonii neuronilor motori din
coarnele anterioare si laterale.
Radacina posterioara – senzitiva, are pe traseul ei un ganglion spinal
in care se gasesc neuronii de origine ai cailor senzitive ( somatice si
vegetative ).
Trunchiul nervului spinal – mixt.
Ramurile nervului spinal :
- dorsala – este constituita din fibre :
o somatosenzitive ( asigura sensibilitatea spatelui );
o somatomotorii ( asigura contractia muschilor spatelui)
o visceromotorii postganglionare ( contracta musculatu-
ra neteda din tegument )
- ventrala – are o structura asemanatoare ramurii dorsale cu
deosebirea ca fibrele se distribuie tegumentului si muschilor
regiunii anterioare ;
- meningeala – contine fibre viscerosenzitive si vasomotorii care se
distribuie meningelui;
- comunicanta alba – constituita din fibre viscerosenzitive si
visceromotorii preganglionare;
- comunicanta cenusie – iese din lantul ganglionar paravertebral si
patrunde in trunchiul nervului spinal ; este constituita din fibre
postganglionare.

FUNCTIILE MADUVEI
Maduva indeplineste doua functii : reflexa si de conducere.
Functia reflexa
Actul reflex – este procesul fiziologic de raspuns la actiunea unui
stimul care actioneaza asupra unui anumit camp receptor.
Arcul reflex – este substratul material al actului reflex este
constituit din : calea aferenta ( senzitiva ) , centrii reflecsi si calea
eferenta (motorie).

130
 Maduva spinarii este centru nervos pentru reflexe somatice si
vegetative.
Reflexele somatice medulare – clasificare :
o reflexe monosinaptice ( osteotendinoase, proprioceptive,
miotatice ) ;
- arcul reflex cuprinde doi neuroni ;
- timpul de latenta scurt;
- nu iradiaza.
o reflexe polisinaptice ( de flexie, de aparare, nociceptive )
- arcul reflex include un numar variabil de neuroni;
- perioada de latenta este mai lunga;
- iradiaza.

Reflexele vegetative medulare :

o reflexe simpatice :
- pupilodilatator – maduva cervicotoracala ;
- cardioaccelerator – maduva cervicotoracala ;
- vasoconstrictor – maduva cervicotoracolombara ;

131
 - sudoral – maduva cervicotoracolombara ;
- motilitatea gastrointestinala – maduva toracolombara ;
- mictiune – maduva lombara ;
- defecatie – maduva lombara ;
- sexuale – maduva lombara .

Functia de conducere
Se realizeaza pe cai lungi – ascendente, descendente si cai scurte
( de asociatie).

132
1. Caile ascendente – conduc sensibilitatile : exteroceptiva,
proprioceptiva si interoceptiva.

o Caile sensibilitatii exteroceptive , au proiectie corticala.

- sensibilitatea tactila grosiera ( protopatica ) este condusa prin
fasciculul spinotalamic anterior ; ( fig.3)
- sensibilitatea tactila fina ( epicritica) – este condusa prin fascicule
spinobulbare ( Goll-Burdach); (fig.4)
- sensibilitatea termica durerosa – condusa prin fasciculul
spinotalamic lateral ( fig.2)
Toate aceste cai au protoneuronul in ganglionul spinal si
tritoneuronul in talamus.
o Caile sensibilitatii proprioceptive
- sensibilitatea proprioceptiva constienta – condusa prin fasciculele
spinobulbare ;
- sensibilitatea proprioceptiva inconstienta – condusa prin fasciculul
spinocerebelos direct ( Flechsig ) pentru partea inferioara a
corpului si fasciculul spinocerebelos incrucisat ( Gowers) pentru
partea superioara a corpului. ( fig.5).
o Caile sensibilitatii interoceptive – sunt :

133
 - cai nespecifice din substanta reticulata ;
- cai specifice reprezentate de fasciculele spinotalamice.

2. Caile descendente ( ale motilitatii ):

- Caile motilitatii voluntare – sunt cai piramidale cu origine corticala ;

- fasciculele piramidale :
- corticospinale (ajung la motoneuronii medulari ) :
- direct ( situat in coarnele anterioare );
- incrucisat ( se incrruciseaz in bulb ; este situat
in cordoanele laterale );
- corticonucleare – se opresc la mnucleii motori ai
nervilor cranieni.

134
- Caile motilitatii involuntare – sunt cai extrapiramidale. Unele au
origine in diferite regiuni ale scoartei cerebrale, altele au origine in diferii
nuclei subcorticali formand fasciculele :
- tectospinal – din coliculii cvadrigemeni;
- rubrospinal – din nucleul rosu ;
- nigrospinal – din substanta neagra;
- vestibulospinal, olivospinal – din bulb;
- reticulospinal – din substanta reticulata a trunchiului cerebral.

2.2. Trunchiul cerebral

Localizare : trunchiul cerebral, situat in prelungirea maduvei spinarii,

este alcatuit din trei etaje : bulb, punte, mezencefal.
Prezinta doua fete : anterioara, posterioara ( fig. Nr. 6,7 ).
Structura – trunchiul cerebral este format din substanta cenusie
dispusa la interior sub forma de nuclei si substanta alba intre nuclei si la
exteriorul trunchiului.
Nucleii de substanta cenusie sunt : motori, senzitivi, vegetativi
parasimpatici si proprii.
Nucleii motori sunt nuclei de origine ai fibrelor motorii.
Nucleii senzitivi sunt nuclei terminali care contin deutoneuronii cu
care fac sinapsa fibrele senzitive si senzoriale ale nervilor cranieni.
Nucleii vegetativi parasimpatici contin neuronii peganglionari
vegetativi.

Nucleii din trunchiul cerebral

1. Nucleii din bulb

135
Nucleii motori sau de origine :
- nucleul ambiguu de origine a fibrelor perechilor de nervi
cranieni : IX, X, XI ;
- nucleul nervului hipoglos.
Nucleii senzitivi sau terminali :
- nucleul tractului spinal al nervului trigemen, ude se termina
o parte din fibrele lui senzitive ;
- nucleul tractului solitar unde se termina fibrele senzoriale
gustative ale perechilor de nervi cranieni VII, IX,X ;
- cei patru nuclei vestibulari, in care se termina fibrele ramurii
vestibulare a nervului VIII .
Nervii vegetativi parasimpatici :
- nucleul salivator inferior al nervului X ;
- nucleul dorsal al nervului vag.
Nucleii proprii :
- nucleii olivari;
- nucleii substantei reticulare : respirator si cardiovasomotori-
parasimpatici ;
- nucleii Goll si Burdach.

2. Nucleii din punte

Nucleii motori sau de origine :
- nucleul nervului trigemen ;
- nucleul nervului abducens;
- nucleul nervului facial.
Nucleii senzitivi sau terminali :
- nucleul superior al nervului trigemen, in care se termina
restul de fibre senzitive ale nervului V;
- nucleii cohleari ventral si dorsal, unde se termina fibrele
ramurii cohleare a nervului VIII.
Nucleii vegetativi parasimpatici :
- nucleul salivator superior al nervului VII;
- nucleul lacrimal.
Nucleii proprii :
- nucleul pontin de unde pleaca fibrele spre cerebel ;

136
 - nucleii substantei reticulare.

2.3. Nervii cranieni

- sunt in numar de 12 perechi ;

- primele doua perechi nu apartin trunchiului cerebral ;
- incepand de la perechea a III-a, toti isi au originile aparente in
trunchiul cerebral;
- in trunchiul cerebral se gasesc originile reale ale fibrelor motorii
(somatice si vegetative) si nucleii terminnali ai fibrelor
senzitive.

Nervii cranieni, tipurile acestora si teritoriile inervate

137
 - Perechea I – nervii olfactivi – senzoriali
- inerveza : epiteliul olfactiv din cavitate anazala
- Perechea II – nervii optici – senzoriali
- inerveaza retina.
- Perechea III – nervii oculomotori - motori
- inerveaza : muschii extrinseci ai globului ocular : drept
inferior, drept superior, drept intern, oblic inferior, prin fibrele motorii
somatice ; muschii intrinseci ai globului ocular : muschii circulari ai
irisului si ai corpului ciliar, prin fibrele vegetative motorii.
- Perechea IV – nervii trohleari - motori

138
 - inerveaza : muschiul oblic superior al globului ocular.
- Perechea V – nervii trigemeni – ramuri : oftalmica – senzitiva,
maxilara – senzitiva , mandibulara – mixta
- inerveaza : tegumentul fetei si dintii prin ramurile senzitive
(oftalmica, maxilara) si prin fibrele senzitive ale ramurii mandibulare ;
muschii masticatori prin fibrele motorii ale ramurii mandibulare.
- Perechea VI – nervii abducensi – motori
- inerveaza : muschiul drept extern al globului ocular.
- Perechea VII – nervii faciali – micsti
- inerveaza : papilele gustative din cele doua treimi anterioare
ale mucoasei linguale, prin fibrele senzitive; muschii mimicii prin fibrele
motorii ; glandele salivare ( sublinguale si submandibulare) si glandele
lacrimale prin fibrele vegetative motorii.
- Perechea VIII – nervii vestibulo-cohleari – senzoriali
- inerveaza : organul Corti din urechea interna prin ramura
acustica ; receptorii statici din urehea interna prin ramura vestibulara.
- Perechea IX – nervii glosofaringieni – micsti
- inerveaza : papilele gustative din treimea de la baza limbii
prin fibrele senzitive ; unii muschi ai faringelui prin fibrele motorii ;
glandele salivare parotide prin fibrele vegetative motorii.
- Perechea X – nevii vagi – micsti
- inerveaza : mucoasa faringiana si cea de la baza limbii, prin
fibrele senzitive ; unii muschi ai laringelui prin fibrele motorii somatice ;
majoritatea viscerelor toracice si abdominale prin fibrele vegetative
senzitive si motorii.
- Perechea XI – nervii accesori – motori
- inerveaza : muschii sternocleidomastoidian si trapez
- Perechea XII – nervii hipoglosi – motori
- inerveaza muschii limbii.

Functiile trunchiului cerebral

Sunt functia reflexa si de conducere.
- Functia reflexa :
- reflexele somatice :
- din bulb : tuse , stranut, deglutitie ;
- din punte : supt, clipit, masticatie ;
- din mezencefal : de diminuare a tonusului muscular, acus-
ticocefaligir, oculocefalogir, statice si
statokinetice ;
- reflexele vegetative :
- din bulb : reflexe respiratorii si cardiovasculare, salivare
pentru glanda parotida;
- din punte : reflexul salivar pentru glandele sublinguale

139
 si submaxilare, reflexe adaptative cardio-vas-
culare ;
- din mezencefal : reflexul pupilar fotomotor, reflexul de
acomodare.
- Functia de conducere – se realizeaza prin substanta alba : aceasta
este alcatuita din fibre specifice, ascendente si descendente lungi si fibre
de asociatie , scurte.
In substanta reticulara se gasesc caile ascendente nespecifice care
apartin sistemului reticular activatot ascendent ( SRAA).
SRAA nu conduce informatii specifice ci proiecteaza difuz pe scoarta
cerebrala informatii nespecifice cu rol informativ redus care au rolul de a
provoca o stare de excitabilitate corticala crescuta, numita reactie de
trezire.

2.4. Cerebelul

Localizare - cerebelul este situat in etajul inferior al cutiei craniene,

in partea dorsala a trunchiului cerebral.
Morfologie – este format din doua emisfere cerebeloase unite prin
vermis. Suprafata este brazdta de santuri mai adanci care delimiteaza
lobii : arhicerebel, paleocerebel si neocerebel.
Structura
- substanta cenusie este situata la : exterior – formeaza scoarta
cerebeloasa constituita din trei straturi celulare (molecular, al
celulelor Purkinje, stratul granular) ; la interior – formeaza nucleii
(fastigiali, globosi, emboliformi, dintati);
- substanta alba – situata la interior, este formata din fibre : de
asociatie, comisurale , de proiectie.
Cerebelul este conectat cu trunchiul cerebral prin trei perechi de
pedunculi cerebelosi :
- pedunculii cerebelosi inferiori – leaga cerebelul de bulb;
- pedunculii cerebelosi mijlocii – leaga cerebelul de punte;
- pedunculii cerebelosi superiori – leaga cerebelul de mezencefal.

Functiile cerebelului :
Arhicerebelul ( lob floculonodular) – regleaza echilibrul.
Paleocerebelul – are rol in reglarea tonusului muscular.
Neocerebelul – coordoneaza miscarile fine comandate de scoarta.
Extirparea totala a cerebelului este compatibila cu suprvietuirea,
functiile sale fiind preluate progresiv de scoarta cerebrala.

2.5. Diencefalul

140
 Localizare – situat in prelungirea trunchiului cerebral intre
mezencefal si emisferele cerebrale.
Diencefalul este alcatuit din mai multe mase de substanta
nervoasa : talamus, metatalamus, epitalamus, hipotalamus.
Talamusul – constituie o statie releu pentru fibrele ascendente cu
traseu cortical. Exceptie fac fibrele sensibilitatilor : olfactiva, auditiva,
vizuala.
Nucleii talamici se clasifica in trei grupe :
- nuclei de releu;
- nuclei de asociatie;
- nuclei nepecifici.
Metatalamusul – este constituit din doua perechi de corpi geniculati :
- corpi geniculati laterali – statii releu ale caii vizuale;
- corpi geniculati mediali – statii releu ale caii auditive
Epitalamusul – este constituit din glanda epifiza si un nucleu
(habenular) in are s einchid reflexele olfactivo-somatice.
Hipotalamausul – este situat sub talamus. Substanta cenusie cuprinde
nucleii : anteriori, mijlocii si posteriori.
- nucleii anteriori contin neuroni secretori care produc neurosecretii (
hormoni) reprezentate de ADH si ocitocina – care ajung prin
tractul hipotalamo-hipofizar in hipofiza posterioara;
- nucleii mijlocii contin neuroni secretori care produc hormoni
reglatori ai secretiilor adenohipofizare.

Functiile hipotalamusului :
- controleaza si integreaza functiile vegetative ale organismului;
- regleaza temperatura corpului ;
- regleaza bioritmul nictemeral ( alternarea starii somn-veghe);
- regleaza aportul de alimente si lichide;
- controleaza comportamentele de aparare, alimentare, afectivo-
emotional si sexual;
- regleaza echilibrul hidro-electrolitic;
- controleaza activitatea glandelor endocrine prin legatura cu
hipofiza.

2.6. Emisferele cerebrale

Reprezinta partea cea mai voluminoasa a encefalului.

Configuratie externa
Emisferele cerebrale :
- sunt separate prin santul interemisferic ;
- sunt unite la baza prin formatiuni de substanta alba : corpul calos,
trigonul cerebral, comisura alba anterioara si posterioara ;

141
 - prezinta trei fete :
- externa (convexa);
- interna ( mediala);
- bazala;
- au suprafata strabatuta de santuri adanci care delimiteaza lobi si santuri
mai putin adanci care delimiteaza girusuri (circumvolutiuni ); santurile
( lateral-Sylvius, central-Rolando) delimiteaza lobii : frontal, parietal,
occipital, temporal. (fig. 8,9)

Configuratie interna si functii :

- substanta cenusie – este dispusa la exterior (formeaza scoarta
cerebrala) si la interior ( formeaza ganglionii bazali) ;
- substanta alba – se afla la interior si este constituita din fibre de
asociatie, comisurale si d eproiectie ( senzitive si motorii).
Ganglionii bazali:
- sunt situati deasupra si lateral de hipotalamus;
- sunt constituiti din nucleul caudat s lenticular;
- primesc aferente de la scoarta cerebrala, talamus, hipotalamus si
formatiunile extrapiramidale ale trunchiului cerebral;

- functiile principale :
- contribuie la constituirea cailor extrapiramidale ;
- inhiba tonusul musculaturii striate ;
- contribuie la miscarile stereotipe, automate ;
- exercita o influenta moderatoare generalizata asupra
miscarilor active comandate de cortex.

Scoarta cerebrala
Reprezinta segmentul superior de coordonare, control si integrare a
organismului in mediul de viata ; din punct de vedere filogenetic este
constituita din arhicotex, paleocortex si neocortex.
Arhi si paleocortexul formeaza sistemul limbic.
Sistemul limbic – formatiune veche filogenetic, este constituit din doua
straturi celulare.
- functional se deosebesc :

142
 - Paleocortexul – constituit din bulbi, tracturi si trigonul
olfactiv – este zona de proiectie primara si de integrare a
aferentelor olfactive.
- Arhicortexul – creeirul de comportament – este centrul d
ereglare a unor reactii vegetative. Intervine in coordonarea
comportamentului afectiv-emotional si instinctual, in
reglarea aportului alimentar si a unor miscari legate de actul
alimentatiei ( supt, deglutitie, masticatie ), in reglarea
activitatii sexuale si mentinerea atentiei.
Neocortexul receptor – formatiune noua filogenetic, este constituit din
sase straturi celulare : molecular, granular extern, piramidal extern,
granular intern, piramidal intern, fusiform.
Din punct de vedere fiziologic neocortexul cuprinde : neocortexul
receptor, neocortexul motor, neocortexul de asociatie.
- Neocortexul receptor – cuprinde arii senzitive si senzoriale.
Ariile senzitive (somestezice):
- Aria somestezica :
- situata in girusul postcentral (lobul parietal);
- zona de proiectie a fibrelor sensibilitatilor cutanate si
proprioceptive;
- Aria somestezica secundara :
- situata in peretele santului lateral Sylvius;
- in aceasta zona se proiecteaza sensibilitatea protopa-
tica.

143
Ariile senzoriale :
- Ariile auditive – sunt situate in lobul temporal ( girusul
temporal superior );
- Ariile vizuale – sunt situate in lobul occipital, in girusul
scizurii calcarine;
- Aria echilibrului – situata in partea posterioara a primei
circumvolutii temporale ;

144
 - Aria olfactiva - pe fata mediala a emisferelor;
- Aria gustativa - situata la baza girusului postcentral.
- Neocortexul motor – cuprinde ariile corticale ce trimit impulsuri
motorii la nucleii motori ai nervilor cranieni, ai nervilor spinali si
diversilor centrii subcorticali.
- Aria motorie principala :
- situata in girusul precentral ;
- este locul de origine pentru caile piramidale
- Ariile premotorii :
- reprezinta originea unor cai extrapiramidale ;
- sunt localizate in toti lobii.
- Neocortexul de asociatie – indeplineste functii psihice.
Exercitarea acestor zone nu are nici efecte senzitive , nici motorii.
Ariile de asociatie :
- Aria de asociatie prefrontala : functie vegetativa si in deter-
minarea personalitatii ;
- Aria de asociatie temporala – functii : reactii emtionale,
activitatea sexuala, memoria vizuala;
- Aria de asociatie parietooccipitala – realizeaza integrarea
superioara a sensibilitatii somatice.

Fiziologia emisferelor cerebrale

Reflexul conditionat (RC) este un raspuns determinat de un
excitant initial indiferent (EI), dupa ce acesta a coincis de mai multe ori in
timp cu un stimul neconditionat (EN) care produce in mod normal un
raspuns innascut.
Exista doua forme de inhibitie :
- interna
- externa
- Inhibitia interna ( conditionata) poate fi :
- prin stingere ;
- de diferentiere ;
- de intarziere.
- Inhibitia externa (neconditionata) poate fi :
- supraliminara ( de protectie) ;
- prin inductie negativa .

Reflexe neconditionate (RN) Reflexe conditionate (RC)

se transmit ereditar la descen- sunt dobandite in cursul vietii
denti, se manifesta la toti prin invatare, in consecinta sunt
indivizii din aceeasi specie si temporare (pot sa dispara); sunt

145
 dureaza toata viata; caracteristice indivizilor, nu
speciei ;
arcurile refkexe se inchid la arcurile reflexe se inchid la
nivelurile inferioare ale nivelul cortexului cerebral;
nevraxului ( diencefal, trunchi
cerebral, maduva);
sunt esentiale pentru se formeaza pe baza celor
supravietuirea speciei ; neconditionate, iar absenta lor
face imposibila integrarea
organismului in mediu;
actiunea excitantului neconditi- se pot stinge prin inhibitie ;
onat este urmata constant si
stabil de aceeasi reactie; nu se
sting;

2.7. Sistemul nervos vegetativ (S.N.V.)

- este partea sistemului nervos care coordoneaza activitatea organelor

interne ;
- este alcatuit din doua componente : sistemul nervos simpatic si
parasimpatic;
- structutal, sistemul nervos vegetativ este organizat la fel cu cel somatic.

Arcul reflex vegetativ :

146
 - calea aferenta cuprinde :
- receptorii : baroreceptori, osmoreceptori, chemoreceptori;
- fibre senzitive ( dendrite) ale neuronilor din ganglionii spi-
Nali si in ganglionii omologi ai nervilor cranieni ( VII,
IX,X);
- centrii nervosi sunt situati la diferite niveluri, de la maduva pana
la scoarta cerebrala ;
- calea eferenta (fig.10).

Sistemul nervos simpatic :

- componenta centrala este reprezentata de centrii nervosi aflati in
coarnele laterale medulare C 8.T1-L2 ;
- componenta periferica este reprezentata de lantul ganglionar
simpatic paravertebral ( 22-25 perechi de ganglioni) plexuri
viscerale si plexuri intramurale;
- intervine in special in situatii neobisnuite, periculoase.

147
Sistemul nervos parasimpatic :
Are doua componente centrale :
1. Parasimpaticul cranian
- nucleul accesor al oculomotorului -----III----- muschii circulari ai
corpului ciliar si ai irisului ;
- nucleul salivar superior------VII------ glandele salivare sublinguale
si submaxilare ;
- nucleul lacrimal -----VII-----glandele lacrimale ;
- nucleul salivar inferior-----IX----- glandele salivare parotide ;
- nucleul dorsal al vagului -----X----- majoritatea organelor interne .
2. Parasimpaticul sacrat
Neuronii preganglionari se gasesc in segmentele medulare S2-S4.
Axonii formeaza nervii pelvici. Nervii pelvici inerveaza :
- segmentele terminale ale tubului digestiv ;
- organele genitale interne ;
- vezica urinara .
Comparatie intre arcul vegetativ simpatic si parasimpatic :

148
 Simpatica Parasimpatica
Neuronii se afla intr-un centru se afla in nucleii vege-
Preganglionari vegetativ situat intre tativi din trunchiul
C8.T1-L2 ; cerebral, pentru
parasimpaticul cranian;
se afla in nucleul
parasimpatic din
maduva sacrala S2-S4,
pentru parasimpaticul
sacrat ;
Fibre sunt mielinice, lungi ;
preganglionare sunt mielinice, scurte;
Neuronii Se afla in ganglionii :
Postganglionari Se afla in ganglionii : - previscerali ( III,VII,
- paravertebrali ; IX) ;
- prevertebrali : celiac, - ganglionii intramu-
mezenteric superior, rali (X);
Fibre mezenteric inferior. Sunt amielinice scurte.
postganglionare Sunt amielinice lungi.

Fig.10

Efectele stimularii vegetative :

Nr. Organul inervat Efectele stimularii Efectele stimularii
crt simpatice parasimpatice
1. Muschii radiari Contractie urmata
ai irisului. de dilatarea pupilei Nici un efect.
(midriaza).
2. Muschii circulari Nici un efect. Contractie urmata de
ai irisului. micsorarea pupilei,
reflexul pupilar
fotomotor (mioza).

149
3. Muschii ciliari Nici un efect. Contractie – vedere de
circulari. aproape.
4. Muschii ciliari Contractie – vedere Nici un efect.
radiali. la distanta.
5. Glandele Vasoconstrictie si Vasodilatatie si stimu-
lacrimale slaba secretie lacri- larea puternica a
mala. secretiei lacrimale.
6. Glandele Vasoconstrictie si Vasodilatatie si
salivare secretie redusa de secretie salivara
saliva vascoasa, abundenta, apoasa,
bogata in enzime. saraca in enzime.
7. Musculatura Bronhodilatator : Bronhoconstrictor :
bronsica. dilata lumenul bron- stramteaza lumenul
hiilor. bronhiilor.
8. Inima : Ritm cardiac cres- Ritm cardiac scazut :
- muschi cardiac ; cut : - scade forta de con-
- vase coroane. - creste forta de tractie a miocardului ;
contractie a miocar- - constrictia vaselor
dului ; coroane.
- dilata vasele co-
roane.

Stomacul si Scade tonusul mus-

Creste tonusul muscu-
intestinul : cular si motilitatea
lar si mobilitatea
- lumen ; gastrointestinala.
gastrointestinala.
9. - sfincterele Constrictia sfincte-
Relaxarea sfincterelor
digestive; relor digestive (cel
digestive (cel mai
- secretie. mai adesea). adesea ).
Slaba secretie a Stimularea puternica a
sucurilor digestive.
secretiei sucurilor
digestive.
Ficatul Stimuleaza glicoge- Sinteza scazuta de
noliza hepatica. glicogen hepatic.
Vezica si canalele Stimuleaza relaxa- Stimuleaza contractia
10. biliare. rea veziculei biliare veziculei biliare,
si contractia sfinc- relaxarea sfincterului
terului Oddi. Oddi si eliminarea
bilei in duoden.
Rinichiul Diureza scazuta. Nici un efect.
Vezica urinara Relaxarea muschiu- Contractia muschiului
11. lui vezical si con- vezical si relaxarea
tractia sfincterului sfincterului intern, ne-

150
 vezical intern ,neted ted.
Pielea : Contractie urmata
- muschii de zbarlirea parului
piloerectori (piloerectie) cu rol Nici un efect.
redus in termogene-
za la om.
- glandele Transpiratie puter-
12. sudoripare nica colinergica
generalizata si Nici un efect.
adrenergica
localizata.
Vase din Vasoconstrictie ce Vasodilatatie (in
Tegument favorizeaza anumite zone );
termogeneza. favorizeaza termoliza.
Organele
13. sexuale Ejaculare Erectie
masculine

2.8. Notiuni elementare de igiena si patologie a sistemului nervos

151
Afectiune Simptome Cauze Tratament
Convulsii - succesiuni de - apar ca simpto-
(simptome ale contractii mus- me in diferite
unor boli) culare involun- boli : epilepsie,
tare, locale sau tetanie, isterie,
generalizate. intoxicatii.
Coma (stare - pierderea cuno- - urmare a unor - evitarea surme-
patologica) stintei suferinte ale najului
- pierderea sen- centrilor nervosi - evitarea supa-
sibilitatii si mo- superiori rarilor
tilitatii volunta- - stadiul final al
re unei boli grave
- accidente
- intoxicatii
Encefalita - febra - infectioase : - corticosteroizii
(inflamatia - dureri de cap bacteriene, la recomanda-
tesutului nervos - varsaturi virotice (cel mai rea medicului
cerebral) - sensibilitate periculos este
cutanata exage- virusul HSV-
rata herpes simplex)
- intepenirea
cefei
- tulburari ale
functiilor cere-
brale motorii
(paralizii)
- tulburari
psihice
Epilepsia - convulsii, de la - nu sunt pe - nu exista trata-
cateva secunde, deplin cunoscute ment in vindeca-
la cateva minute - descarcari elec- rea epilepsiei,
trice bruste, dar exista medi-
excesive la nive- camente pentru
lul creierului prevenirea repe-
tarii convulsiilor
Hemoragiile - cefalee - hipertensiune - evitarea consu-
cerebrale (acci- violenta arteriala mului de alcool
dent vascular - semne menin- - malformatiile si cafea
cerebral ce de- giene vasculare conge- - evitarea tutu-
termina iesirea - pierderea cu- nitale nului si droguri-
sangelui din nostintei lor
vase) - hemiplegie

152
Meningita - febra - infectie virala
(inflamarea - dureri mari de sau bacteriana a
meningelor) cap meningelor
- stari de voma spinale sau
- stari de confu- cerebrale
zie
- somnolenta
- convulsii

3. ANALIZATORII

Analizatorii sunt sisteme morfofunctionale complexe si unitare

care au rolul de a receptiona, conduce si transforma in senzatii specifice
excitatiile primite din mediul intern sau extern.
Fiecare analizator este alcatuit din trei segmente :

153
 1. Segmentul periferic (receptorul)
Este reprezentat de structuri specializate, stimulate specific de o
anumita forma de energie. Stimulul determina, initial, formarea
potentialului de receptor si , in final, a celui de actiune, condus sub forma
de influx nervos.
Clasificare :
- In functie de provenienta stimulului :
- exteroceptori
- interoceptori
- proprioceptori
- In functie de tipul excitantului :
- mecanoreceptori – ex.: receptorii auditivi, vestibulari
si tactili ;
- termoreceptori ;
- nociceptori (receptori ai durerii) ;
- receptori electromagnetici – ex.: receptorii vizuali ;
- chemoreceptori – ex.: receptorii gustativi, olfactivi si
cei viscerali.
- In functie de distanta de la care actioneaza stimulul :
- de contact – ex.: tactili, gustativi, etc.;
- de distanta – ex.: auditivi, olfactivi etc.
2. Segmentul de conducere
Este constituit din dendrite ale neuronilor pseudounipolari din
ganglionii spinali sau din ganglioni ai unor nervi cranieni.
Segmentul intermediar cuprinde caile ascendente directe si indirecte.
3. Segmentul central
Este reprezentat de arii corticale la nivelul carora are loc analiza si
sinteza informatiilor, rezultatul fiind aparitia senzatiilor specifice.

3.1. Analizatorul cutanat

1. Segmentul periferic
Este reprezentat de receptori tactili, termici, de presiune si
vibratorii situati in piele.
Pielea – este organul conjunctivo-epitelial, care acopera integral
suprafata corpului si se continua cu mucoase la nivelul orificiilor.

154
 Epidermul
- tesut epitelial pluristratificat cheratinizat strabatut de : fire
de par, canale excretoare ale glandelor sudoripare, terminatii
nervoase receptoare;
- stratul bazal contine melanocite secretoare de melanina, cu
rol fotoprotector.
Dermul
- tesut conjunctiv dens ;
- la contactul cu epidermul prezinta papile dermice care formea-
za creste papilare ;
- contine : glande sebacee, foliculi pilosi, receptori nervosi, mus-
chii firelor de par, reteaua vasculara.
Hipodermul
- tesut conjunctiv lax;
- bogat in celule adipoase (depozit de lipide, limiteaza
termoliza)
- contine : glomerulii glandelor sudoripare, reteaua vasculara
subcutanata, nervii cutanati, receptorii nervosi.
Pielea deserveste mai multe sensibilitati : tactila, termica,
dureroasa.
a) Sensibilitatea tactila, presionala, vibratorie
- stimulul comun – deformarea tegumentului ;
- receptorii :
- terminatii nervoase libere ;
- corpusculii Meissner – in derm ;
- discurile Merkel – in epiderm ;
- corpusculii Pacini – in hipoderm, muschi, tendoane.
Toti acesti corpusculi sunt dendrite incapsulate ale neuronilor
senzitivi. Numarul receptorilor tactili este mai mare in tegumentul
buzelor, fetei , mainilor.

155
 b) Sensibilitatea termica – este neuniforma pe suprafata
tegumentului.
- receptorii pentru rece sunt mai numerosi decat cei pentru
cald;
- stimul – diferite grade de caldura ;
- receptori :
o corpusculii Krause – in derm si terminatii nervoase
libere sunt receptori pentru rece ;
o corpusculii Ruffini – in derm si hipoderm sunt
receptori pentru cald.
c) Sensibilitatea dureroasa
- nu are un stimul specific deoarece orice stimul care produce
leziuni celulare este un stimul dureros ;
- receptori – terminatii nervoase libere. Numarul receptorilor
tegumentari este mai mare decat al celor viscerali.

2. Segmentul de conducere
Fibrele senzitive isi au originea in ganglionii spinali sau in
ganglionul extranevraxial a nervului V.
In nevrax conducerea se face prin fasciculele spinotalamice si
spinobulbare.

3. Segmentul central
Proiectia sensibilitatilor cutanate se face contralateral in aria
somestezica I din girusul postcentral. Sensibilitatea protopatica se
proiecteaza in aria somestezica II.
Pielea indeplineste si alte functii in afara functiei de organ de simt :
- de protectie ;
- excretie (prin glandele sudoripare);
- termoreglare ;
- de depozitare a lipidelor.

3.2. Analizatorul motor (kinestezic)

Are rolul de a furniza informatii sistemului nervos central despre

pozitia si miscarea in spatiu a corpului si a segmentelor.

1. Segmentul periferic
Este constituit din :
- Corpusculii Vater-Pacini – sunt situati in periost, articulatii,
pericondru, ligamente si tendoane ;
- Organele tendinoase Golgi – se gasesc la jonctiunea muschi-
tendon ;

156
 - Terminatii nervoase ;
- Fusurile neuromusculare – situate in muschii striati.
Fusurile neuromuscular
- sunt situate printre fibrele musculare striate (extrafusale),
dispuse paralel cu acestea ;
- fiecare fus este constituit din 2 – 10 fibre musculare striate
subtiri (intrafusale);
- fibra intrafusala are o portiune centrala ( necontractila) si
extremitati contractile care se prind e tendoane sau de fibre
extrafusale ;
- inervatia fusului neuromuscular este :
- senzitiva – este formata din :
- fibre primare spiralate;
- fibre secundare (fibre “in buchet”);
- motorie, proprie capetelor contractile, este reprezentata
de fibre nervoase cu originea in neuronii motori gama
medulari.

2. Segmentul de conducere
Este reprezentat de :
- caile nervoase ale sensibilitatii proprioceptive inconstiente ;
- caile sensibilitatii proprioceptive constiente.

3. Segmentul central
Il reprezinta ariile senzitivomotorii corticale.

3.3. Analizatorul olfactiv

Stimulul il constituie substantele odorante dizolvate in mucusul

secretat de mucoasa olfactiva.

1. Segmentul periferic (receptor)

Este reprezentat de celulele olfactive ( neuronii bipolari) din
mucoasa olfactivaa.
Mucoasa olfactiva :
- are o suprafata de 2-3 cm;
- este situata in dreptul lamei ciuruite a etmoidului;
- contine celule receptoare si celule de sustinere.

2. Segmentul intermediar
- Neuronii bipolari sunt atat receptori cat si protoneuroni ai
caii olfactive :

157
 - dendritele lor sunt scurte, se termina printr-un buton
terminal prevazut cu 10 – 20 cili olfactivi ;
- axonii formeaza nervii olfactivi care strabat lama
ciuruita a etmoidului;
- Deutoneuronii – sunt situati in bulbul olfactiv :
- axonii acestora formeaza tracturile olfactive.

3. Segmentul central
Este reprezentat de aria olfactiva din girul hipocampic.
Simtul mirosului se adapteaza rapid.
Omul poate diferentia intre 2000 si 4000 de mirosuri diferite.

3.4. Analizatorul gustativ

Stimulul il constituie substantele sapide dizolvate in saliva.

158
159
160
1. Segmentul periferic
- este reprezentat de mugurii gustativi ;
- mugurii gustativi sunt constituiti din :
- celule receptoare cu cili ;
- celule de sustinere ;
- mugurii se gasesc in mucoasa linguala si buco-faringiana ; in
mucoasa linguala sunt grupati in papile gustative :
- caliciforme – grupate in V la baza limbii;
- fungiforme – asezate pe varful si marginile limbii ;
- foliate – situate pe partile postero-laterale ale limbii ;
- filiforme – pe toata suprafata limbii ; nu contin muguri
gustativi ; au rol tactil.

2. Segmentul de conducere
Este constituit din trei neuroni .
- Protoneuronii – sunt situati in ganglionii nervilor VII, IX, X :
- fibrele nervului VII inerveaza mugurii gustativi din 2/3
anterioare ale limbii ;
- fibrele nervului IX inerveaza mugurii din 1/3 posterioare
ale limbii ;
- fibrele nervului X inerveaza restul mugurilor.
- Deutoneuronii – se afla in nucleul solitar din bulb.
- Tritoneuronii – se gasesc in talamus.

3. Segmentul central

161
 Aria gustativa se afla la baza girusului postcentral.

3.5. Analizatorul vizual

1. Segmentul receptor
Este inclus in globul ocular. Globul ocular este constituit din :
tunici, aparat optic si sistemul fotoreceptor. (fig.11)

162
163
Tunicile aparatului vizual :
- tunica externa cuprinde :
- posterior – sclerotica – are rol de protectie ;
- anterior – corneea – avasculara si bogat inervata.
- tunica mijlocie – (pigmentara, vasculara); prezinta trei portiuni :
- coroida – membrana pigmentata, vasculara ce hraneste
ochiul;

164
 - corpul ciliar – format din muschi ciliari si procese ciliare
(aglomerari de capilare care produc umoarea
apoasa);
- irisul - alcatuit din fibre musculare circulare si radiare ;
prezinta un orificiu central cu diametrul reglabil-
pupila.
- tunica interna – este o membrana care contine celule fotorecep-
toare – retina.
- Aparatul optic – este format din totalitatea mediilor transparente si
refrigente.
Corneea (Umoarea apoasa)
- are o compozitie asemanatoare lichidului cefalorahidian;
- se gaseste in camera anterioara si posterioara ;
- are rol trofic pentru cornee si cristalin;
- este drenata permanent de venele scleroticii.
Cristalinul
- este o lentila biconvexa;
- este inconjurat de o capsula elastica – cristaloida:
- cristaloida este legata de muschiul ciliar prin ligamentul
suspensor elastic.
Corpul vitros (Umoarea sticloasa)
- se gaseste in spatele cristalinului;
- are consistenta de gel ;
- este produs de procesele ciliare .

- Sistemul fotoreceptor – este reprezentat de retina.

Retina este constituita din zece staraturi celulare : stratul celulelor
pigmentare, stratul celulelor fotoreceptoare, membrana limitanta externa,
stratul granular extern, stratul plexiform extern , stratul granular intern,
stratul plexiform intern, stratul neuronilor multipolari, stratul fibrelor
optice, membrana limitanta interna.
Retina are doua zone importante :
- papila optica – este locul pe unde iese nervul optic din retina ;
- pata galbena (macula lutea) – are in centru o depresiune – fovea
centralis – zona de acuitate vizuala maxima.
Celulele nervoase din structura retinei sunt de cinci tipuri :
- celule fotoreceptoare cu conuri si bastonase ;
- neuroni bipolari;
- neuroni multipolari ;
- celule orizontale ( neuroni de asociatie cu dendrite si axoni);
- celule amacrine ( celule de asociatie fara dendrite cu un axon
lung si ramificat ).
Celulele fotoreceptoare :

165
 - celule cu bastonase
- sunt in numar de 125 – 130 milioane ;
- se gasesc mai ales in zona periferica a retinei ;
- contin rodopsina – pigmentul fotosensibil ;
- reprezinta receptorii vederii nocturne ;
- au prag de excitabilitate scazut.
- celule cu conuri :
- sunt in numar de 5-7 milioane ;
- reprezinta receptorii vederii diurne, colorate ;
- pigmentul fotosensibil este iodopsina ;
- predomina in pata galbena.

2. Segmentul de conducere (calea optica).

Este format din trei neuroni :
- protoneuronii – sunt neuronii bipolari din structura retinei ;
- deutoneuronii – sunt neuronii multipolari. Axonii acestora
formeaza nervul optic, chiasma optica, tractul optic.
- tritoneuronii – se gasesc in corpii geniculati laterali ai
metatalamusului.

Nervii optici transmit informatii : din jumatatea nazala si temporala a

retinei de aceeasi parte.
Chiasma optica – este locul de incrucisare a fibrelor nervilor optici care
transmit informatii din jumatatea nazala a retinei.

166
Tractul optic – conduce informatii din jumatatea temporala a retinei de
aceeasi parte si din jumatatea nazala a retinei din partea opusa.

3. Segmentul central
Aria optica primara – se afla in lobii occipitali pe marginea
scizurii calcarine.

Fiziologia analizatorului vizual

 Acomodarea la distanta
Se realizeaza reflex prin actiunea muschilor circulari si radiarinai
corpului ciliar. Acestia maresc sau micsoreaza convexitatea cristalinului.
Cristalinul se bombeaza, prin contractia muschilor circulari ciliari,
pentru vederea de aproape.
Cristalinul este aplatizat, prin relaxarea muschilor ciliari circulari,
pentru vederea obiectelor situate la o distanta mai mare de 6 metri
( punctum remotum).

 Adaptarea la intensitatea luminii

Se realizeaza prin doua categorii de procese :
- reactia pupilara – consta in reglarea reflexa a diametrului
pupilar in functie de cantitatea de lumina ;
- adaptarea fotochimica :
- sub actiunea luminii pigmentii fotosensibili scad
cantitativ (sunt descompusi);
- refacerea pigmentilor se realizeaza la intuneric.
Adaptarea la trecerea de la lumina la intuneric dureaza 30-40
minute. Adaptarea la trecerea de la intuneric la lumina se realizeaza in 3-
4 min.
- Mecanismele fotoreceptiei – constau in transformarea razelor
de lumina la nivelul celulelor receptoare in fluxul nervos.
Celulele receptoare sunt stimulate de radiatii cuprinse intre 400 si
725 nm;
Sub actiunea luminii pigmentii fotosensibili sunt scindati in retinen
si opsina cu eliberare de energie.

167
 Rodopsina----lumina----- scotopsina +retinen
Iodopsina-----lumina----- fotopsina + retinen
Aceste procese determina cresterea permeabilitatii
membranei celulare pentru sodiu si aparitia potentialului de receptor ce
este transformat in potential de actiune si condus sub forma de impuls
nervos de catre celulele bipolare.
Refacerea pigmentilor se realizeaza printr-un proces de sinteza in
care un rol important il are vitamina A.
- Perceperea culorilor
Teoria tricromatica sustine existenta a trei tipuri de celule cu conuri
pentru culorile fundamentale : rosu , verde, albastru.
Prin descompunerea uniforma a pigmentilor celor trei tipuri de
celule se percepe culoarea alba. Prin descompunerea lor inegala se percep
celelalte culori.

3.6. Analizatorul auditiv si analizatorul vestibular

Cei doi analizatori au receptorii situati in urechea interna. Din punct

de vedere functional sunt independenti.
Urechea - este constituita din trei componente (fig.12) – urechea
externa, urechea medie, urechea interna.

168
Urechea externa – este constituita din :
- pavilionul urechii ;
- conductul auditiv extern;
Urechea medie :
- este situata intr-o cavitate a osului temporal ;
- spre exterior prezinta membrana timpanica ;
- spre interior prezinta fereastra ovala si fereastra rotunda ;
- contine un lant de trei osicioare ( ciocan, nicovala , scarita ) cu rol
de transmitere activa a vibratiilor sonore ;
- comunica cu nasofaringele prin trompa lui Eustachio.
Urechea interna: este constituita din labirintul osos in care se gaseste
labirintul membranos.
Labirintul osos cuprinde :
- canalele semicirculare osoase ;
- vestibulul osos ;
- cohleea ( melcul osos).
Labirintul membranos cuprinde :
- canalele semicirculare membranoase ;
- vestibulul membranos (utricula si sacula) – contin
receptorii vestibulari ;
- canalul cohlear (melcul membranos) – contine receptorii
auzului.

169
 Analizatorul auditiv
1. Segmentul receptor

Cohleea – este un canal rasucit de doua ori si jumatate in jurul unui

ax central – colulela. Este impartita in doua rampe (vestibulara si
timpanica) de catre lama spirala si membrana bazilara.
Rampele comunica intre ele prin helicotrema.
Canalul cohlear – este delimitat de : membrana vestibulara
(Reisssner), membrana bazilara, peretele extern al cohleei. Contine
receptorul auditiv (organul Corti) situat pe membrana bazilara.
Organul Corti – este constituit din celule senzoriale ciliate si celule
de sustinere. La baza , celulele senzoriale sunt conectate cu dendrite ale
neuronilor din ganglionul spiral Corti din columela. Cilii celulelor
senzoriale vin in contact cu membrana tectoria.

2. Segmentul de conducere

Protoneuronii – sunt situati in ganglionul Corti. Axonii acestora

formeaza ramura cohleara a nervului VIII.
Deutoneuronii – sunt situati in nucleii cohleari pontini.
Tritoneuronii – se gasesc in corpii geniculati mediali ai
metatalamusului.

3. Segmentul central – se afla in girusul temporal superior.

Fiziologia analizatorului acustic

170
 Urechea umana percepe sunete intre 16000 – 20000 Hz.
Undele sonore sunt captate de pavilion, concentrate in conduct si conduse
spre membrana timpanica, care va vibra.
Vibratiile timpanului sunt preluate de lantul de osicioare care vor
determina vibratiile membranei ferestrei ovale.
Acestea din urma determina oscilatii ale perilimfei din rampa
vestibulara si rampa timpanica.

171
 Oscilatiile perilimfei determina oscilatii ale membranei bazilare pe
care se afla organul Corti, dar si ale endolimfei din canalul cohlear si
implicit ale membranei tectoria.
Presiunea exercitata de membrana tectoria asupra cililor celulelor
receptoare determina aparitia potentialelor de receptor care sunt preluate
si conduse prin fibrele caii de conducere.

Analizatorul vestibular

1. Segmentul receptor – receptorii vestibulari sunt reprezentati de

crestele ampulare si aparatul otolitic (macula).
Crestele ampulare
- sunt situate in ampulele canalelor semicirculare ;
- contin la baza celule de sustinere, iar deasupra celule senzoriale cu
cili la polul apical ;
- cilii celulelorsenzoriale sunt inglobati intr-o masa gelatinoasa
(cupula).
Aparatul otolitic (macula)
- este situat in utricula si sacula ;
- este constituit din celule senzoriale cu cili la polul apical si celule
de sustinere ;
- cilii celulelor senzoriale se afla in contact cu o masa gelatinoasa
care contine otoliti (cristale de carbonat calciu).

2. Segmentul de conducere
Protoneuronii – sunt situati in ganglionii Scarpa. Axonii acestora
formeaza ramura vestibulara a nervului VIII.
Deutoneuronii – se gasesc in nucleii vestibulari bulbari.
Colaterale din nucleii vestibulari se desprind spre :
- arhicerebel ;
- maduva spinarii ;
- nucleii nervilor cranieni III, IV, VI.
Tritoneuronii – sunt situati in talamus.

3. Segmentul central - este situat in partea posterioara a girusului

temporal superior.

Fiziologia analizatorului vestibular

Receptorii din crestele ampulare inregistreaza miscarile de rotatie

a capului in orice plan.
Receptorii maculari – sunt stimulati mecanic de otoliti :

172
 gravitatia face ca otolitii sa excite celule senzoriale ca urmare a
variatiilor acceleratiei liniare.

3.7. Notiuni elementare de igiena si patologie a analizatorilor

Analizatorul cutanat
Afectiune Simptome Cauze Tratament
- placi mici, cu - antimicotice
contur neregulat, recomandate de
izolate sau adu- medic dupa in-
nate, acoperite vestigatii de spe-
de scuame usca- cialitate
te sau grase si cu - tratamentul
peri scurti si al- poate dura intre
biciosi in care 9 – 12 luni
sunt localizati - respectarea re-
Tricofitia paraziti gulilor de igiena
a pielii ( baie ge-
nerala regulata,
spalare pe maini
cu apa si sapun
inainte de masa
si dupa utilizarea
toaletei, folosi-
rea unei imbra-
Micoze caminti igienice,
(afectiuni folosirea proso-
datorate unor pului individual,

173
ciuperci) evitarea contac-
tului direct cu
persoane bolna-
ve.
- placi rosiatice
cu contur nere-
Epidermofitia gulat, cu bubute
purulente la pe-
riferie
- pete cafenii sau
albe la nivelul
Pitiriazis trunchiului, mai
ales la persoana
care transpira
abundent
- la nivelul mu-
coaselor (bucala
si genitala )
- mancarimi
foarte puternice
Candidoza - aparitia unor
secretii grunjoa-
se albe (sunt de
fapt sporii ciu-
percii)
- vezicule pline - auto-medicatie
cu lichid clar, cu unguent local
care ulterior se (Acyclovir) pen-
tulbura tru herpesul bu-
- veziculele se zelor;
transforma in - tratament reco-
cruste brune- mandat de medi-
Herpes cenusii care vor cul specialist in
Viroze disparea fara ci- cazul herpesului
catrice genital
- simultan se tu-
mefiaza si gan-
glionii limfatici
regionali
- leziuni puru-
lente ale buzelor
sau ale organelor

174
 genitale.
- leziuni ale - indicat de me-
pielii fetei ; dicul dermato-
- leziuni ale pie- log, dureaza 6-8
lii umerilor ; luni, iar dupa
- leziuni ale pie- vindecare, trebu-
lii trunchiului ; ie continuate
- leziuni ale pie- masurile de evi-
Acnee lii membrelor tare a recidivei
Piodermite anterioare - curatarea zilni-
(afectiuni ale - cresterea secre- ca a tenului cu o
pielii si tiei glandelor se- lotiune antibac-
mucoaselor) bacee teriana.
- puncte negre
- “cosuri”- abce-
se ale pielii,
eruptii mai ales
pe pielea fetei
- dimensiuni
mari - indicat in for-
- aspect ulceros mele insotite de
- lasa cicatrice febra si consta in
antibiotice cu
Ectima spectru larg de
actiune;
- local, aplicarea
de comprese
umede antiinfla-
- crapatura mica matorii.
in coltul buzelor;
- pielea prezinta
o coloratie al-
bastruie; se ze-
Zabala muieste usor;
Piodermite dureroasa , une-
(afectiuni ale ori se acopera cu
pielii si o crusta.
mucoaselor) - pielea incheie-
turilor mari ( la
fese, axile, gat)
zemuieste usor;
Opareala - are culoarea

175
 (intertrigo rosu aprins;
streptococic) - formeaza crus-
te galbene.
- inflamatia fo-
liculilor pilosi,
ce se poate
transforma intr-
un furuncul;
- basici mici
Foliculita pline cu puroi
galben-verzui;
- poate aparea si
pe pielea lipsita
de par.
- bube purulente
si pustule pline
cu lichid initial
clar, care ulteri-
or devine limpe-
de ;
Bube dulci - se usuca sau se
(impetigo) rup si sunt inlo-
cuite de o crusta
Piodermite galbuie ;
(afectiuni ale - nu lasa cicatri-
pielii si ce
mucoaselor) - inflamatia
glandelor sudo-
ripare (axilarele)
care evolueaza
Hidrosadenita sub forma unor
abcese adanci ce
se vindeca greu

Analizatorul olfactiv

Afectiune Simptome Cauze Tratament

- senzatia de in- - oboseala - determinarea
fundare a nasu- - subalimentatie alergenilor si
lui; - respirarea unui evitarea factori-

176
 - usturime si us- aer viciat; lor declansatori
caciune la nive- - infectii virale - spalatura
lul nasului si si bacteriene nazala;
gatului; - inflamatie aler- - imunoterapie
- stranuturi dese, genica; sub control me-
insotite de secre- - frig. dical ;
tie nazala apoasa - respectarea re-
abundenta; gulilor de igiena
Rinite acute - lacrimare ; nazala, evitarea
(corizete / - senzatie de in- frigului si a cu-
inflamatii ale fundare a rentilor.
mucoasei urechi-
nazale-guturai) lor;
- dureri de cap;
- indispozitie;
- stare subfebrila
- lipsa poftei de
mancare;
- insomnie ;
- secretie nazala
apoasa si abun-
denta
- senzatii de nas - infectie - picaturi nazale
infundat si jena virala decongestionante
la respiratia pe - tratament medi-
nas, in special in camentos la indi-
pozitia culcat catia medicului
- scurgere nazala specialist
Rinite cronice mucoasa sau
catarale mucopurulenta
- diminuarea mi-
rosului;
- dureri de cap;
- oboseala;
- scaderea auzu-
lui ;
- inflamatii
amigdaliene,fa-
ringiene si bron-
sice frecvente.
Rinite cronice mirosul si auzul degenerarea mu-
hipertrofice se diminueaza coasei nazale
care se ingroasa

177
 si astupa fosele
nazale
Rinite cronice prezenta unor atrofia mucoasei
atrofice cruste cu miros nazale
urat

Analizatorul vizual

Afectiune Simptome Cauze Tratament

- scaderea vede- - expunerea im- - chirurgical
rii; proprie si inde- - respectarea re-
- “vederea in lungata la razele gulilor de igiena
ceata” ; soarelui a vederii;
- vederea dubla; - pierderea trans- - evitarea obose-
- modificarea parentei cristali- lii oculare, a
Cataracta culorii pupilei nului; privitului inde-
(albeata la ochi) (gri, galbuie, - batranetea lungat la TV
alba) (cataracta senila) - folosirea oche-
- traumatism al larilor de soare
cristalinului ce si a ochelarilor
apare ca urmare de protectie la
a unor boli ca locul de munca
diabetul, artrita, - evitarea facto-
arterioscleroza, rilor naturali no-
de obicei la civi (frig, vant);
varste inaintate - evitarea inotu-
lui in apele polu-
ate
- pierderea cam- - atrofierea ner- - reducerea pre-
pului vizual pe- vului optic si siunii intraocu-

178
 riferic; ingustarea cam- lare, nu si reda-
- sensibilitate la pului vizual; rea campului vi-
lumina; - cresterea tensi- zual pierdut;
Glaucom - deficiente de unii intraoculare - la recomanda-
(apa neagra) vedere in lumina - deficit de iriga- rea medicului, se
slaba; re a nervului administreaza
-“vedere in optic; picaturi, pastile;
ceata” - cresterea presi- - se aplica un
unii intraoculare tratament cu la-
ser;
- se poate efec-
tua o interventie
chirurgicala;
- inflamarea si - bacterii - picaturi locale;
inrosirea conjun- - virusuri - in forme grave,
ctivei, membra- - substante medicii prescriu
Conjunctivita na ce captuseste alergice si antibiotice
pleoapele; - fum, praf - se transmite
- usturimi; - gaze toxice foarte usor, prin
- senzatie de secretiile ochilor
“nisip in ochi” care ajung pe
- mancarimi; maini, prosoape,
- intepaturi; batiste, perne si
Conjunctivita - secretie con- poate fi evitata
junctivala cu as- prin respectarea
pect diferit : mu- regulilor de
cos, mucopuru- igiena.
lent, purulent, fi-
brinos ;
- senzatie de
arsura la nivel
ocular.
- pete plutitoare - diabet zaharat - interventie cu
Retinopatie in campul vizual care determina laserul pentru
diabetica - vedere inceto- ruperea vaselor stoparea sange-
sata; din coroida si rarii.
- vedere slaba chiar dezlipirea
noaptea. retinei.
- vederea la - imaginea se - se corecteaza
distanta inceto- formeaza in fata cu lentile diver-
sata retinei din cauza gente.
formei prea

179
 alungite a globu-
lui ocular, fie
din cauza puterii
prea mari de re-
Miopia fractie a cristali-
nului;
- scrisul si cititul
la lumina prea
slaba;
- apropierea
ochilor prea
mult de caiet,
carte, calculator
pentru o perioa-
da mai mare de
timp
- vederea de - imaginea se - se corecteaza
Hipermetropie aproape inceto- formeaza in spa- cu lentile
sata tele retinei din convergente
cauza axului
Hipermetropie antero-posterior
prea scurt al
globului ocular,
fie din cauza pu-
terii prea mici de
refractie a crista-
linului.
- dureri de cap - cristalinul nu - se corecteaza
- incruntare are suprafata cu lentile
- oboseala ocula- perfect sferica; cilindrice (lentile
ra; - nu focalizeaza “torice”)
- ochi uscati ; corect razele de
Astigmatism - sensibilitate la lumina.
lumina;
- vederea neclara
in unele ocazii.
- privire - unul din cei - se corecteaza
incrucisata sase muschi ex- chirurgical
trinseci poate fi - se corecteaza
Strabism mai puternic, de cu ochelari care
aceea, axele sa orienteze
celor doi ochi nu ochiul afectat in

180
 sunt paralele. directia corecta
- confuzie in - unul dintre cele
Daltonism perceptia culori- trei tipuri de
(anomalie a lor conuri nu reacti-
vederii oneaza pentru
cromatice : una din culorile
orbire la rosu- primare
verde)
- incapacitatea - cele trei tipuri
Acromatopsie de a distinge de conuri sunt in
culorile aceeasi masura
de insensibile
cromatic.
- puterea de
convergenta
scade, deoarece
Prezbitism cristalinul devi-
ne mai gros si
mai putin
elastic.

Analizatorul auditiv

Afectiune Simptome Cauze Tratament

- mancarimi - inflamatia con- - picaturi otice
- senzatie de ten-
ductului auditiv cu antibiotic,
siune si durere extern provocat cate 5-10 pica-
- caldura si de iritarea cu turi de 3-4 ori pe
zvacnituri; obiecte murdare zi si toaletarea
Otita externa - prezenta unui - patrunderea urechii;
lichid seropuru- unor substante / - mentinerea in
lent. corpuri iritante stare de curate-
sau a apei cu nie a urechii
ciuperci si bacte- externe.
rii;
- cresterea secre-
tiei de cerumen.
- senzatie de - infectii ce cu- - instituit rapid,
ureche infundata prind organele la recomandarea
- diminuarea vecine : nas, gat, medicului;
auzului ; faringe. - fara tratament,

181
 - vajaituri; este posibila
Otita medie - dureri (in for- spargerea mem-
mele usoare) branei timpanice
- frisoane cu instalarea
- febra unei secretii pu-
- stare generala rulente.
alterata.
- dureri violente - infectie bacte-
- temperaturi ri- riana a urechii
dicate; medii, favorizata
Otita medie - surditate; de o viroza res-
acuta - ameteli; piratorie.
- varsaturi;
- paloare;
- transpiratie (in
forme avansate)
- surditate
Labirintita - zgomote auri-
culare;
- ameteli;
Labirintita - greturi ;
(afectiunea - paloare ;
urechii interne) - tulburari de
echilibru;
- miscari invo-
luntare.

182
 4. SISTEMUL ENDOCRIN

Este alcatuit din totalitatea glandelor endocrine, al caror produsi de

secretie – hormonii – sunt eliberati in sange sau limfa.

183
 4.1. Hipofiza ( glanda pituitara)

Localizare – la baza creierului, intr-o loja formata de duramater si

saua turceasca a osului sfenoid.

184
 Are forma ovoida, este alcatuita din trei lobi : anterior, posterior si
intermediar.
1. Lobul anterior (adenohipofiza)
- reprezinta 75% din masa glandei ;
- se leaga de hipotalamus prin sistemul port hipotalamo-hipofizar ;
- reglarea secretiei de hormoni adenohipofizari se realizeaza de catre
neurhormonii secretati de nucleii mijlocii hipotalamici ;
- hormonii secretati : somatotrop (STH), tireotrop (TSH), corticotrop
(ACTH), gonadotropi (FSH, LH), prolactina.

Efecte Hiposecretia Hipersecretia

- anabolizant protidic - in copilarie - in copilarie
- stimuleaza sinteza de determina determina
1. STH- ul corpi cetonici; nanismul hipo- gigantism;
(hormonul - scade eliminarile de fizar ; - la adult -
de crestere) Na, K, Ca, P, N. - la adult – acromegalie –
- hiperglicemiant; casexie hipofiza cresterea
- mobilizeaza acizii ra – atrofierea extremitatilor
grasi din depozitele organelor. si a viscerelor.
lipidice.

2. TSH-ul – regleaza activitatea secretorie a glandei tiroide (tirotropina)

3. ACTH-ul – regleaza activitatea secretorie a corticosuprarenalelor
( corticotropina)
4. FSH-ul – regleaza activitatea secretorie a gonadelor (hormon
foliculostimulant) LH (hormon luteinizant)
5. Prolactina – la femeie stimuleaza dezvoltarea glandelor mamare si
mentine secretia lactata.

Schema reglarii prin feed-back negativ a secretiei de tiroxina

Tiroxina (+)------(-)-- HIPOTALAMUS------TRH(-)--------------.

..............................
..........................................................................................................................................
..........................................................................................................................................
....................................................................................................

Schema reglarii prin feed-back negativ a secretiei de glucocorticoizi

185
......................................................................................................................
......................................................................................................................
......................................................................................................................
......................................................................................................................

2. Lobul intermediar hipofizar – reprezinta 2% din masa glandei.

- anatomic, face parte din adenohipofiza;
- secreta nhormonul melanocitostimulator (MSH) care stinuleaza
secretia de melanina.
3. Lobul posterior hipofizar impreuna cu tija pituitara
- formeaza neurohipofiza ;
- legatura cu hipotalamusul se realizeaza prin tractul hipotalamo-
hipofizar ;
- elibereaza doi neurohormoni (ADH si ocitocina) care sunt secretati
de nucleii anteriori hipotalamici.

1. ADH-ul Efecte Hiposecretia Hipersecretia

(hormonul stimuleaza reab- determina diabetul scade diureza si
antidiuretic) sorbtia apei la insipid (eliminarea creste concentrati-
nivelul nefroni- unui volum mare a urinei;
lor; de urina) creste tensiunea
creste volemia. arteriala

2. Ocitocina – stimuleaza ejectia laptelui;

- contracta musculatura uterului in timpul travaliului.

186
187
4.2. Tiroida

188
 Localizare – pe fata anterioara a gatului, in treimea inferioara a
laringelui. Are forma literei H, greutate de 20 – 30 g.
Este formata din doi lobi laterali, uniti la baza printr-un istm.
Structura – stroma conjuctiva in care se gasesc foliculi tiroidieni.
Cavitatea foliculara contine coloidul in care se gaseste proteina
tireoglobulina care contine aminoacidul tirozina.
Hormonii tiroidieni ( tiroxina si triiodotironina) se formeaza prin iodarea
tirozinei.

Tiroxina Efecte Hiposecretia Hipersecretia

- stimuleaza consumul - nanism tiroidi- - boala

189
Triiodo- de O2 in tesuturile an insotit de Basedow Graves
tironina metabolc active; cretinism - la adult – cres-
- stimuleaza cresterea - pierdere in gre- terea in greutate
si dezvoltarea, la copil utate - mixedem
- stimuleaza catabolis- - piele calda si - piele uscata si
mul proteinelor; umeda ingrosata
- stimuleaza absorbtia - nervozitate - reactii psiho-
intestinala a glucozei, - gusa exoftal- motorii intarzi-
oxidarea ei celulara mica ate.
- scad rezervele adi-
poase
- scad colesterolemia
- produc iritabilitate,
neliniste.

4.3. Paratiroidele

Localizare – cate doua pe fata posterioara a lobilor tiroidieni.

Secreta hormonii : parathormonul si calcitonina.
1 . Parathormonul
- creste calcemia si scade fosfatemia ;
- stimuleaza absorbtia intestinala a calciului ;
- scade eliminarile renale de calciu ;
- actioneaza osteoclastele si mobilizeza sarurile fosfocalcice din
tesutul osos.
2. Calcitonina
- este secretat si de tiroida ;
- are efecte antagonice parathormonului in ceea ce priveste
metabolismul calciului.

4.4. Glandele suprarenale

Localizare – la polul superior al rinichilor. Au forma de coif,

greutate 8 – 10 g. Sunt alcatuite din doua zone : externa (corticala) si
interna (medulara).

190
191
1. Corticosuprarenala – secreta hormoni derivati din colesterol
(steroizi):
- mineralocorticoizi ;
- glucocorticoizi ;
- sexosteroizi.
a) Mineralocorticoizii – aldosteronul :
- stimuleaza reabsorbtia renala a apei si a sodiului ;
- stimuleaza eliminarea potasiului .
b) Glucocorticoizii – cortizolul – efecte :
- stimuleaza catabolismul proteic ;
- hiperglicemie ;
- mobilizeaza acizii grasi din depozite ;
- stimuleaza eliminarea excesului de apa ;
- scade puterea de concentrare, modifica EEG.
c) Sexosteroizii – sunt secretati in cantitati foarte mici, au actiuni
asemenetoare cu hormonii secretati de gonade.
2. Medulosuprarenala – este un ganglion simpatic urias deoarece
contine neuroni simpatici postganglionari care si-au pierdut axonii si au
capatat functii secretorii. Secreta : adrenalina si noradrenalina. Acestia au
efecte asemenetoare cu ale stimularii simpaticului.
Efecte metabolice : hiperglicemie prin glicogenoliza hepatica si
musculara, mobilizeaza acizii grasi din depozitele lipidice.

192
 Adrenalina si noradrenalina au un rol important in adaptarea
organismului la stres.

4.5. Pancreasul endocrin

Este format din celule glandulare dispuse sub forma de insule –

insulele Langerhans. Insulele contin celule de tip a ( 25%) ce secreta
gucagon si celule de tip b ( 75%) ce secreta insulina.

193
 Efecte Hiposecretia Hipersecretia
- hipoglicemie - diabet zaharat - hipoglicemie
- stimuleaza ana- caracterizat prin - afecteaza
INSULINA bolismul proti- hiperglicemie S.N.C.
dic si lipidic - glicozurie - se poate ajunge
- poliurie la coma
- polidipsie
- polifagie

194
 Glucagonul – are efecte metabolice, antagonice insulinei.

4.6. Epifiza ( glanda pineala )

Glanda pineală

– este ceasul nostru intern, biologic care ajută organismul să se integreze în ritmurile
naturale ale mediului în care trăieşte.

–  ne spune când trebuie să ne culcăm (chiar dacă noi nu ascultăm ce zice),

– cum să ne adaptăm modificărilor sezoniere,

– când începe pubertatea, etc.

Aspecte exterioare cum ar fi temperatura şi lumina, ca şi mesaje interne cum ar fi

emoţii, stări ghidează glanda pineală în adaptarea biologiei organismului la mediu.

195
În acest fel

 starea de spirit,
 somnul,
 imunitatea,
 ritmurile sezoniere,
 menstruaţia şi chiar
 îmbătrânirea sunt reglate.

Glanda pineală reglează integrarea organismului în ritmurile temporale prin secreţia

de serotonină şi melatonină, şi prin comunicarea sa cu hipotalamusul.

Melatonina susţine 

1. ciclicitatea veghe-somn,
2. creşte abilitatea de a ne reaminti visele,
3. păstrează libidoul,
4. întăreşte sistemul imun,
5. creşte calitatea somnului,
6. acţionează ca antioxidant,
7. susţine funcţiile sezoniere.

Insomniile de obicei ne apar între 2 şi 4 dimineaţa, perioada de timp în care de obicei

se secretă melatonina.

Secreţia redusă de serotonină duce la apariţia depresiilor.

Contine fibre vegetative simpatice si celule gliale.

196
Secreta melatonina :
- inhiba secretia de FSH si LH ;
- inhiba dezvoltarea sexuala precoce ;
- primeste aferente de la analizatorul vizual ;
- lumina inhiba secretia ;
- intunericul stimuleaza secretia .

4.7. Timusul

Localizare – retrosternal.

197
Functii :
- formarea limfocitelor T cu rol in imunitate ;
- secreta un hormon ( timocrescina ) ce are actiune antagonica
hormonilor sexuali ; intervine in metabolismul calciului.

4.8. Notiuni de patologie a sistemului endocrin

Produsii de secretie ai glandelor endocrine sunt eliminati permanent,

in cantitati minime in sange sau limfa. Activitatea secretorie se poate
modifica, din cauze diferite, determinand aparitia si manifestatia a
numeroase efecte mai grave sau mai putin grave asupra cresterii si
dezvoltarii normale a organismului.
Glanda Boala Cauza Simptome
afectata
Nanism hipofizar - hiposecretie de - statura mica dar
(Piticism) STH in perioada armonioasa
de crestere - intelect neafec-
tat
Casexia - hiposecretie de - atrofierea orga-
STH la adult nelor
- caderea parului,
a dintilor si a un-
ghiilor

198
Hipofiza - regresia organe-
( lob lor genitale, ste-
anterior ) rilitate
- moartea
Gigantism - hipersecretie de - crestere exagera-
STH in perioada ta dar armonioasa
de crestere a corpului.
Acromegalie - hipersecretie de - hipertrofierea
STH la adult organelor, a oase-
lor si a extremita-
tilor
Diabet insipid - hiposecretia de - poliurie
Hipofiza ADH - polidipsie
( lob
posterior) Nanism tiroidian - hiposecretie de
- dezvoltare fizica
hormoni tiroidi-si psihica redusa
eni in perioada - cretinism guso-
de crestere gen
- rahitism, defecte
ale dentitiei
- piele uscata si
ingrosata.
Mixedemul - hiposecretie de - infiltrarea tesu-
hormoni tiroidi- turilor cu o
eni la adult substanta (muco-
proteica)
- cresterea in gre-
utate, scaderea
metabolismului
bazal
Tiroida - piele uscata si
ingrosata
- caderea parului
- anemie
- intoleranta la
frig
- reactii motorii si
psihice intarziate
- gusa endemica
Basedow –Graves - hipersecretie de - scadere in greu-
hormoni tiroidi- tate, cresterea me-
eni la adult tabolismului bazal

199
 - hiperfagie
- hipertensiune,
tahicardie
- piele subtire si
umeda, intoleran-
ta la caldura
- ochi exoftalmici
- gusa exoftalmica
- stare de nervozi-
tate
Diabet zaharat - hiposecretie de - hiperglicemie
insulina - glucozurie, poli-
urie,
- polidipsie, poli-
fagie;
- scaderi in greu-
Pancreasul tate ;
endocrin - cresterea cetone-
miei ;
- coma diabetica,
moarte
Hipoglicemie - hipersecretie de - slabirea fortei
insulina fizice
- coma
Sindromul - hiposecretia de - melanodermia
Addison mineralocortico- (pigmentatia tegu-
izi (aldosteron) mentelor si a mu-
coaselor)
- astenie
- hipotensiune
arteriala
- scadere in greu-
tate insotita de
tulburari gastro-
intestinale
Glandele - activitate inte-
suprarenale lectuala diminuata
Sindromul - hipersecretie de - depunerea de
Cushing glucocorticoizi tesut adipos pe fa-
(cortizol) ta, gat , abdomen
- vergeturi
- osteoporoza ge-

200
 neralizata
- tulburari muscu-
lare
- tulburari nervoa-
se si psihice
- tulburari ale or-
ganelor interne
Sindromul - hipersecretie de - retentie de apa si
Glandele Conn aldosteron saruri
suprarenale - endeme
- hipertensiune
Sindromul - hipersecretie de - la femei se con-
androgenital hormoni sexuali tureaza o infatisa-
re masculina
- la copii provoa-
ca stoparea cres-
terii si instalarea
unei pubertati pre-
coce
Tetanie - hiposecretie de - hipocalcemie
Paratiroide PTH - cresterea excita-
bilitatii neuromus-
culare
- rigidizarea ex-
tremitatilor
- spasme
- moarte
Reklinghausen - hipersecretie de - hipercalcemie
PTH - demineralizarea
oaselor
- deformari ale
oaselor si fracturi
spontane
- hipotonie mus-
culara
- depuneri fosfo-
calcice in tesuturi
moi
- calculi renali

201
5. SISTEMUL OSOS

202
Este alcatuit din totalitatea oaselor legate prin articulatii.

203
Scheletul corpului cuprinde : scheletul capului , scheletul trunchiului si al
membrelor.

204
205
Scheletul capului

206
 - neurocraniu
- oase perechi : parietale, temporale
- oase neperechi : occipital, frontal, sfenoid, etmoid
- viscerocraniu
- oase perechi : maxilare, nazale, lacrimale, zigomatice,
cornete nazale inferioare
- oase neperechi : vomerul , mandibula.

Scheletul trunchiului cuprinde : coloana vertebrala, coaste ,

stern.

207
Coloana vertebrala – alcatuita din 33 – 34 vertebre : 7 cervica-
le, 12 toracice, 5 lombare, 5 sacrale, 4-5 coccigiene.
Vertebra tip este alcatuita din :
- corp vertebral ( anterior ) si
- arc vertebral care prezinta apofize ( posterior )

208
209
Sternul – os lat anterior pe linia mediana a toracelui. Este
format din : manubriu , corp, apendice xifoid.

210
Coastele – arcuri osteocartilaginoase, in numar de 12 perechi :
- primele 7 perechi – adevarate ;
- urmatoarele 3 perechi – false ;
- ultimele 2 perechi – flotante.

Scheletul membrelor

211
- Scheletul membrelor superioare cuprinde : scheletul centurii
scapulare si scheletul membrului propriu-zis.
Centura scapulara este formata din : clavicule, omoplati.
Scheletul membrului propriu-zis cuprinde :
- scheletul bratului – humerus;
- scheletul antebratului – radius si cubitus (ulna);
- scheletul mainii – carpiene, metacarpiene, falange

212
213
- Scheletul membrelor inferioare cuprinde : centura pelvia-
na si scheletul membrului propriu-zis.
Centura pelviana este formata din doua oase coxale care
se articuleaza intre ele anterior formand simfiza pubiana si
posterior cu osul sacrum.

214
Scheletul membrului inferior propriu-zis este format din :
- scheletul coapsei – femur ;
- scheletul gambei – tibia si peroneul ;
- scheletul piciorului – tarsiene, metatarsiene,
falange.

215
Osteogeneza

216
 - este procesul de formare a tesutului osos din tesut conjunctiv sau
cartilaginos ;
- incepe in saptamanile 3-4 de dezvoltare embrionara.
Osteogeneza endoconjunctiva (de membrana, desmala) este procesul
de formare a tesutului osos din tesut conjunctiv.
Se desfasoara in trei etape :
a) etapa proteica – osteoblastele produc oseina;
b) etapa minerala – impregnarea oseinei cu saruri de calciu
si fosfor ; osteoblastele se transforma in osteocite.
La sfarsitul acestor faze se formeaza osul primar.
c) etapa de remaniere – remodelarea osului de catre osteoclaste; se
formeaza osul functional.
Osteogeneza endocondrala (de cartilaj) – procesul de formare a
tesutului osos din tesut cartilaginos.
Se desfasoara in trei etape :
a) etapa de distrugere a cartilajului ;
b) etapa de osificare ;
c) etapa de remaniere.

Articulatiile
- reprezinta ansamblul elementelor care unesc intre ele doua sau mai
multe extremitati osoase ;

217
- dupa gradul de mobilitate pot fi :

218
 - Sinartroze
- sunt articulatii fixe sau mobile ;
- pot fi clasificate dupa tipul de tesut care se inter-
pune intre oasele articulatiei in :
a) sindesmoze – ex : suturile craniene ;
b) sincondroze – ex : simfiza pubiana ;
c) sinostoze – se formeaza prin osificarea
sindesmozelor si sincondrozelor (la adult)
- Diartroze – sunt articulatii cu grad variabil de mobilitate.
Se clasifica in :
- amfiartroze (articulatii semimobile) – ex : articu-
latiile vertebrale ;
- artrodii (articulatii mobile) – sunt alcatuite din urma-
toarele elemente : cartilaj articular, capsula
articulara, suprafete articulare, cavitate arti-
culara, lichid sinovial.

Notiuni de igiena si patologie a sistemului osos :

Afectiune Simptome Cauze Tratament

deviatie a coloa- traumatism cu depistate pre-
Cifoza nei vertebrale in turtirea unei coce, defor-
plan sagital, prin vertebre in marile coloa-
exagerarea cur- unghi ascutit nei vertebrale
burilor normale spre inainte, ti- pot fi tratate
ale coloanei ver- nuta incorecta a prin exercitii de
tebrale (accentu- corpului timp mobilizare
area convexitatii indelungat a coloanei ver-
curburii dorsale/ tebrale si de
accentuarea cur- tonifiere a
burii toracale), musculaturii,
“cocoasa” tratament orto-
pedic pasiv ; in
forme mai
grave se reco-
manda trata-
mentul chirur-
gical
Lordoza deviatie a coloa- slabirea tonusu-
nei vertebrale cu lui muscular ab-
convexitate an- dominal la fe-
terioara, prin mei, datorita
exagerarea cur- purtarii incalta-

219
 burilor normale mintei cu tocuri
ale coloanei ver- inalte.
tebrale (accentu-
area concavitatii
lombare a coloa-
nei vertebrale)
Scolioza bombare con- rahitism,
vexa a coloanei traumatisme ale
vertebrale in corpului verte-
plan frontal,(de- bral (vertebre
viere laterala a cuneiforme),
coloanei, insoti- poliomielita si
ta de ridicarea reumatism
unui umar si de deformant,ca-
coborarea celui- renta de vitami-
lalt) na D
Picior plat deformare a pi- statul in picioa-re
ciorului ; in tim- timp indelun-
pul cresterii oa- gat, folosirea
selor nu se for- unei incaltamin-
meaza bolta pi- te necorespun-
ciorului, iar con- zatoare
tactul piciorului
cu solul se face
pe toata talpa
Fracturi : - dureri locale, accidente ( de masuri de
- fractura echimoze, defor- circulatie 50%), prim ajutor :
deschisa ; marea regiunii, politraumatisme - imobilizarea
- fractura impotenta fun- cu ajutorul
inchisa. ctionala, mobili- unor suporti
tate anormala; (atele) care sa
- la formele des- depaseasca
chise : leziuni, deasupra si
hemoragie, ca- dedesubt frac-
petele osoase tura;
aparente. - in cazul he-
moragiilor se
aplica si un
garou;
- in majorita-
tea cazurilor –
aparat gipsat.

220
Entorse : - dureri miscari bruste, combaterea
datorate - edem necontrolate, durerii, repaos
miscarii - echimoze caderi, acciden- articular si in
fortate - impotenta te de munca, de functie de
intr-o arti- functionala circulatie sau de gravitatea
culatie, cu - leziuni ale te- sport entorsei, pur-
intinderea suturilor moi din tarea ciorapu-
sau ruperea jurul articulatii- lui elastic sau
ligamente- lor imobilizarea cu
lor. atela sau
Luxatiile : aparat ghipsat
ruperea - dureri amplifi- miscari bruste, se calmeaza in
ligamente- cate la palpare si necontrolate, repaos
lor capsu- la miscare caderi, acciden-
lei articu- - echimoze te de munca, de
lare, urmata - mobilitate circulatie sau de
de anormala sport
iesirea epi- - uneori paralizii
fizei osului
din articu-
latie.

221
222
6. SISTEMUL MUSCULAR

223
 Sistemul muscular este format din muschi, care sunt organe active ale
miscarii. Muschii reprezinta 40 % din greutate acorpului.

Structura muschilor striati scheletici :

- corpul muschiului (portiunea centrala mai voluminoasa)
este format din fibre musculare striate ;
- tendoane (doua extremitati de culoare alb-sidefie) ; unul se
insera pe osul fix (originea muschiului), celalalt se
prinde de osul mobil (insertia muschiului).
Fibrele musculare – sunt grupate in fascicule, invelite si separate prin
trei teci conjunctive : epimisium, perimisium si endomisium.
Principalele grupe de muschi scheletici :
1. Muschii capului :

224
 - muschii mimicii (cutanati ) determina expresiile fetei
- frontal (increteste pielea fruntii)
- occipital
- orbiculari ai ochiului ( inchid pleoapele)
- orbiculari ai gurii (inchid orificiul bucal)
- buccinator
- mintal
- zigomatici
- muschii masticatori - participa la realizarea masticatiei :
- temporali (ridica mandibula si o proiecteza inapoi)
- maseteri (ridica mandibula, o proiecteaza inainte, lateral
sau o coboara )
- pterigoidieni
- suprahioidieni
2. Muschii gatului :
- pielos al gatului ( increteste pielea gatului )
- sternocleidomastoidieni ( in contractia unilaterala rotesc
si inclina capul spre partea opusa, iar in
contractie bilaterala il apleaca )
- hioidieni
3. Muschii trunchiului :
- muschii spatelui si ai cefei
- trapezi (ridica umarul, participa la inclinarea capului de

225
 partea respectiva si , prin contractia ambilor, trag
capul pe spate) ;
- marii dorsali ( cei mai lati muschi ai corpului ; coboara
si rotesc bratele inauntru ;
- ridicatori ai scapulei (ridica umarul, inclina coloana
vertebrala de aceeasi parte)
- romboizi (apropie scapulele de coloana vertebrala)
- dintati ( se gasesc in plan profund ; unii coboara coastele
- muschii expiratori, altii le ridica – muschii
Inspiratori )
- muschii anterolaterali ai toracelui
- pectoralii mari se gasesc in partea anterioara a
toracelui ( rotesc medial bratele cand acestea
atarna pe langa corp ; cand bratul este ridicat
il coboara la orizontala ; realizeaza flexia bratelor,
incrucisandu-le pe piept)
- pectoralii mici (trag scapulele inainte si in jos ;
ridica coastele – muschi inspiratori auxiliari)
- subclaviculari (se gasesc intre clavicula si prima
coasta pe care o ridica – inspiratori auxiliari)
- dintatul mare (situat lateral, executa miscari ale
scapulei, ridica bratele la verticala- inspiratori
auxiliari )
- intercostali
- diafragma ( se afla la baza cutiei toracice, pe care o
Separa de cavitatea abdominala )
- muschii anterolaterali ai abdomenului – sunt muschi lati, cu
actiune asupra coloanei vertebrale si cu rol de presa abdominala
in expiratie, mictiune, defecatie, etc ) :
- drepti abdominali (flexeaza toracele sau bazinul pe
torace )
- oblici externi (flexeaza bazinul pe torace, coboara
coastele – muschi expiratori accesori ; in contractie
unilaterala rotesc toracele pe partea opusa )
- oblici interni ( flexeaza bazinul pe torace de aceeasi
parte )
- transversi (formeaza centura contractila a
abdomenului ; trag coastele spre linia mediana si le
coboara – muschi expiratori accesori)
4. Muschii membrelor :
a) - Muschii membrului superior

226
- muschii centurii scapulare
- deltoizi ( situati imediat sub piele si ridica membrul
superior pana la orizontala, realizand abductia)
- muschii membrului propriu-zis
- muschii bratului
- loja anterioara – biceps brahial
- brahiali

227
 - coracobrahial
- loja posterioara – triceps brahial (extensori ai
antebratului)
- muschii antebratului
- loja anterioara – flexori ai antebratului
- flexori ai mainii
- flexori ai degetelor
- pronatori ai mainii

- loja posterioara – extensori ai antebratului

- extensori ai mainii
- extensori ai degetelor
- supinatori ai mainii

- muschii mainii – mana are muschi numai pe fata

palmara si in spatiile interosoase

b) – Muschii membrului inferior

- muschii bazinului – fesieri (asigura mentinerea verticala
a corpului, extensia coapsei pe bazin si rotatia ei
laterala )
- muschii membrului propriu-zis :

228
- muschii coapsei :
- loja anterioara – croitor
- cvadriceps
- loja mediala – 3 adductori (apropie
coapsele – adductie)
- drept medial
- loja posterioara – biceps femural
- semitendinos
- semimembranos
- muschii gambei :

229
 - loja anterioara – tibiali anteriori
- extensori ai degetelor
- loja laterala - peronieri(scurt si lung)
- loja posterioara- triceps sural
( gastrocnemian si solear)
- tibial posterior
- flexori ai degetelor
- muschii piciorului – sunt asezati atat pe fata
dorsala cat si pe fata plantara.

230
231
232
233
234
235
Notiuni elementare de igiene si patologie a sistemului muscular

Afectiune Cauze Simptome Tratament

Oboseala - tulburari neu- - scaderea fortei - gradarea pro-
musculara romusculare musculare si a gresiva a activi-
- acumulare de preciziei misca- tatii fizice, res-
acid lactic rilor pectandu-se cur-
- aprovizionarea - scaderea exci- ba capacitatii de
cu oxigen este tabilitatii, alun- efort pe parcur-
limitata si pro- girea fazei de sul zilei si sapta-
ductia de ATP relaxare care manii
este sub nivelul poate ajunge la - tratarea la timp
nevoii de ATP a contractura fizi- a bolilor endo-
fibrelor muscu- ologica, insoti- crine care ar in-
lare ta uneori de du- fluenta negativ
- perturbari ner- reri musculare dezvoltarea
voase (stres, (febra muscula- muschilor
mediu sarac in ra) - masaj
oxigen sau cu terapeutic
poluanti)
Atrofie - paralizii dato- - scade masa - masaje
musculara rate accidentelor unuia sau mai - antrenamente

236
 care produc multor muschi dirijate de recu-
denervari perare
- lipsa miscarilor - control medical
de recuperare periodic
dupa unele
paralizii
- sedentarism,
obezitate
Intinderi si - exercitiile fizi- - durere locala- evitarea supra-
rupturi ce incorect orga- violenta solicitarii mus-
musculare nizate, determi- - echimoza, culare
na suprasolici- tumefiere - repaus, crio-
tarea muscula- - febra muscu- terapie
turii lara tardiva - in cazuri grave
- rupturi de se impune trata-
tendoane mentul chirurgi-
cal
Distrofiile - mutatie geneti- - deteriorare len- - diagnosticarea
musculare. ca la nivelul cro- ta, treptata a cat mai timpurie
Distrofia mozomului X tuturor muschi- a bolii
Duchenne (se manifesta la lor striati, - terapie geneti-
adolescentii ducand la stari ca si transplant
baieti) de slabiciune si de celule muscu-
invaliditate tot lare
mai grave
- moartea indivi-
dului in jurul
varstei de 20 de
ani.

237
 7. SISTEMUL DIGESTIV

Cuprinde totalitatea organelor unde se realizeaza digestia alimentelor

si absorbtia nutrimentelor.

238
239
240
241
 Este format din tub digestiv si glande anexe. Peretele tubului digestiv
este constituit din patru tunici.
Tubul digestiv cuprinde : cavitatea bucala , faringe, esofag, stomac, intestin
subtire , intestin gros.( fig. 13)

1. Cavitatea bucala

242
 - compartimente – vestibul bucal ( anterior), cavitate bucala propriu- zisa
(posterior);
- contine organe specializate : dintii si limba.
- limba – organ musculo-fibros;
- functii : masticatie, deglutitie, vorbire, percepe-
rea gustului alimentelor;
- dintii – situati in alveole dentare ; diferentiati in :
incisivi, canini, premolari, molari.
- formula dentara provizorie : l2/2C1/1M3/3
- formula dentara definitiva : l2/2C1/1Pm2/2M3/3

243
244
245
246
247
2. Faringe - organ musculofibros, loc de incrucisare a cailor respiratorii
si digestive ; format din nasofaringe, orofaringe, laringofaringe.

248
3. Esofagul – conduct musculo- membranos, avand 25 cm lungime.

249
4. Stomacul

250
251
 – situat in abdomen, in loja gastrica ;
- forma literei J, doua fete (anterioara , posterioara);
- doua orificii : – cardia – comunica cu esofagul,
- pilor – comunica cu duodenul;
- doua curburi ( mare, mica) ;
- este subampartit in : - portiunea verticala – fornix, corp ;
- portiunea orizontala – antru, canal piloric ;
- mucoasa contine glande gastrice care secreta :
- HCI, pepsinogen, gastrina in fornix si corp;
- mucus ( glande cardiale si pilorice);
- fibrele musculare se dispun : longitudinal, circular, oblic.
5. Intestinul subtire – lungime 4 – 6 m ;

252
a) este constituit din trei segmente :
- duoden – are forma fixa de potcoava ;
- jejun si ileon – segmente mobile ;

253
 - mucoasa prezinta vilozitati intestinale.
b) contine glande :
- Liberkuhn – secreta suc intestinal ;
- Brunner – secreta mucus.

6. Intestinul gros – se intinde de la valvula ileo-cecala ; are lungimea de

1,6 m. Este constituit din : cec, colon si rect.

254
255
- cecul – prezinta apendicele vermiform ;
- colonul – situat deasupra valvulei ileo-cecale, cuprinde
colonul ascendent, transvers, descendent, sigmoid ;
- rectul – ultima parte a intestinului gros, se termina cu
canalul anal, prevazut cu doua sfinctere :
- sfincterul anal intern (neted);
- sfincterul anal extern ( striat)

256
Glandele anexe tubului digestiv
- sunt : glandele salivare, ficatul si pancreasul.
1. Glandele salivare – secreta saliva ; sunt glande tubuloacinoase.

257
 Glandele mari salivare sunt : - parotide ;
- sublinguale ;
- submaxilare.
Glandele mici – sunt situate in grosimea mucoasei buzelor,
obrajilor, palatului, limbii.

Glandele salivare au rolul de a secreta saliva, implicata in procesul de formare a

bolului alimentar, digestia pregastrica prin intermediul amilazei salivare, protectia si

lubrefierea mucoasei bucale,

excretia unor compusi si formarea placii bacteriene. Glandele salivare se impart in
doua mari categorii: principale- parotide, submandibulare si sublinguale -si accesorii-
molare, palatine, linguale, jugale. Glandele salivare accesorii sunt mici, situate
submucos si nu pot fi explorate radiologic. Glandele salivare principale sunt de

258
dimensiuni mari, bine diferentiate,  perechi, situate simetric in raport cu articulatiile
temporo-mandibulare.

259
 

Glanda parotida

Este situata intr-o loja aponevrotica, in apropierea conductului auditiv extern, intre
piele si marginea posterioara a mandibulei. Este o glanda voluminoasa, are o structura
mucoasa, forma de prisma si este strabatuta de urmatoarele formatiuni anatomice:
artera carotida externa, vena jugulara externa, nervul facial, nervul auriculo-temporal,

260
si numerosi ganglioni limfatici care

dreneaza limfa in ganglionii

parotidieni. Glanda parotida prezinta doua prelungiri: una superficiala, anterioara
inspre obraz si una posterioara, faringiana, profunda. Canalul excretor prin care se
dreneaza saliva secretata de catre acinii glandulari parotidieni se numeste
Stenon. Acesta pleaca de pe fata anterioara a glandei, inconjoara muschiul maseter,
perforeaza muschiul buccinator si se deschide in cavitatea bucala, printr-o papila
situata in dreptul coletului celui de-al doilea molar superior. Saliva parotidiana este de
tip seros si, in conditii de repaus, aceasta constituie 21% din saliva totala iar prin
stimulare participa cu 40% la formarea fluidului bucal.

Glanda submandibulara

261
Este situata intr-o loja, in vecinatatea fetei interne a mandibulei, intre corpul osului
hioid si unghiul mandibulei. Este mai mica decat glanda parotida, avand aproximativ
25% din volumul acesteia iar loja sa comunica cu regiunea amigdaliana si spatiul
maxilo-faringian, situatie anatomica cu importanta in propagarea infectiilor. Glanda
submaxilara este formata din lobuli primitivi, secundari si acini, inveliti de o stroma
conjunctiva si are o structura mixta, sero-mucoasa.  Saliva sa are o consistenta
intermediara intre saliva parotidiana, foarte lichida, si saliva glandei sublinguale,
foarte vascoasa si este drenata prin intermediul canalului submandibular Wharton,
care se deschide in planseul bucal, in vecinatatea frenului lingual. Pe radiografie este
uneori vizibila ca o zona hipertransparenta prin comparatie cu opacitatea structurii
mandibulare invecinate.

Glanda sublinguala

Este cea mai mica dintre glandele salivare principale, situata imediat submucos, pe
planseul bucal, parasagital fata de frenul limbii. Saliva glandei sublinguale are o
consistenta foarte vascoasa si este drenata printr-un canal principal, canalul
Bartholin, care se deschide in planseu alaturi de canalul Wharton al glandei
submandibulare si prin alte canale accesorii, Rivinius, situate submucos.

Explorarea radiologica a glandelor salivare principale este indicata cel mai adesea in
patologia parotidiana, cel mai frecvent tumorala si inflamatorie, mai rara litiazica, si
in afectarea preponderent litiazica a glandei submandibulare.

Glandele mari salivare sunt : - parotide ;

- sublinguale ;
- submaxilare.
Glandele mici – sunt situate in grosimea mucoasei buzelor,
obrajilor, palatului, limbii.

262
2. Ficatul – este situat in loja hepatica, sub bolta diafragmatica.

263
264
- are doua fete: - superioara ( subdiafragmatica) cu doi lobi (drept, stang);
- inferioara (viscerala) – se disting 4 lobi (drept, stang,
patrat, cuadal) ; 3 santuri – santul transversal
coincide cu hilul hepatic (locul de intrare a
venei porte, arterei hepatice si de iesire a
canalelor hepatice si a vaselor limfatice )

265
- Structura – ficatul este constituit din lobi – segmente – lobuli.

- Lobulul hepatic – unitatea morfo-functionala a ficatului

- este constituit din :

266
 - hepatocite – se dispun in cordoane ;
- capilare sinusoide ;
- canaliculi intralobulari.
- Vascularizatia ficatului :
- nutritiva – prin artera hepatica;
- functionala – prin vena porta.
Secreta bila care se varsa prin sfincterul Oddi inn duoden.
Caile biliare extrahepatice sunt :- canalul hepatic comun ;
- canalul cistic ;
- canalul coledoc .

3. Pancreasul – este situat retroperitoneal, in curbura duodenului.

267
 - prezinta 3 regiuni : cap, corp, coada ;
- pancreasul exocrin are o structura tubuloacinoasa ;
- secreta suc pancreatic care se varsa in duoden prin doua
canale mari : - principal – Wirsung ;
- secundar – Santorini.

Digestia gastrica
- reprezinta ansamblul transformarilor mecanice si chimice prin care
bolul alimentar devine , la nivelul stomacului, chim gastric.
- activitatea secretorie a stomacului, consta in secretia de suc
gastric.
Sucul gastric – contine :
- 99 % H2O ; substante minerale ( HCl, cloruri, fosfati ), substante
organice (enzime , mucus) ;
- are pH = 1,5 ;
- enzimele : pepsina, labfermentul, gelatinaza, lipaza.

Proteine -------pepsina----peptide (albumoze + peptone)

Cazeinogen + Ca 2 +------labferment-----paracazeinat de calciu
( cheag)
Lipide emulsionate-------lipaza----acizi grasi + glicerol

268
Gelatina--------gelatinaza---gelatina hidrolizata

Acidul clorhidric – roluri : activeaza enzimele proteolitice, au rol

antiseptic, stimuleaza evacuarea gastrica.
Activitatea motorie a stomacului se realizeaza cu ajutorul
musculaturii netede, care realizeaza :
- miscari tonice – de umplere ;
- peristaltice – de foame, de amestec, de evacuare.

Digestia intestinala
- reprezinta totalitatea transformarilor mecanice si chimice pe care
le sufera alimentelein intestinul subtire, avand ca rezultat chilul
intestinal ; are loc sub actiunea cumulata a sucului pancreatic, intestinal si
bilei.

269
 Sucul pancreatic – compozitie :
- 99 % H2O, substante minerale (bicarbonat de sodiu ), substante
organice (enzime);
- pH = 8.5.
Enzimele sunt : amilaza pancreatica, lipaza si enzime proteolitice
(tripsina , chimiotripsina, carboxipeptidaze, elastaze )

Tripsina carboxipeptidaze
Proteine--------------------oligopeptide----------------------di-tripeptide
Chimiotripsina

elastaza
Proteine fibroase-------------------oligopeptide

lipaza
Lipide ---------------acizi grasi + glicerol

amilaza
Amidon---------------maltoza

Sucul intestinal – compozitie :

- H2O, saruri minerale, substante organice (enzime)
Enzimele sunt : lipaza, peptidaze, dizaharidaze.
lipaza
Lipide-----------acizi grasi+glicerol

peptidaza
Di-tripeptide-----------------------aminoacizi

dizaharidaze
Dizaharide -------------------------------------monozaharide
(maltoza, zaharoza, lactoza) (glucoza, fructoza, galactoza)

Bila – compozitie :
- 97 % apa , substante minerale, organice ( saruri biliare, mucina,
fosfolipide, colesterol, pigmenti biliari ) ;
- pH = 7 – 8
- Functii :
- emulsioneaza grasimile ;
- activeaza lipazele ;
- formeaza cu lipidele micelii hidrosolubile usor
absorbabile.

270
Absorbtia intestinala

Absorbtia este procesul prin care produsii de digestie, apa, sarurile

minerale si vitaminele trec prin mucoasa intestinala si ajung in mediul
intern.
Procese de absorbtie reduse au loc si la nivelul cavitatii bucale,
stomacului si intestinului gros.
Mecanismele absorbtiei :
- pasiv – fara consum de energie , prin difuziune si osmoza ;
- activ – cu consum de ATP, se face impotriva gradientului de
concentratie : .
- Absorbtia glucidelor
– se face sub forma de monozaharide,
- pentozele (riboza) se absorb pasiv ;
- hexozele ( glucoza, fructoza, galactoza ) se absorb prin
mecanism activ.
- Absorbtia proteinelor :
– se realizeaza sub forma de aminoacizi, activ
(cuplat cu Na +) ;
- anticorpii din laptele matern se absorb prin
vezicule de pinocitoza.
- Absorbtia lipidelor :
– glicerolul – se absoarbe pasiv;
- acizii grasi - formeaza cu sarurile biliare micelii
hidrosolubile care la polul apical al entero-
citului se desfac si acizii grasi patrund in
Enterocit.
- Absorbtia vitaminelor :
– vitaminele hidrosolubile B1, B2, B6, b12 se
absorb pasiv;
- vitaminele liposolubile A,D,K,E se absorb
similar lipidelor – formeaza micelii hidro-
solubile cu sarurile biliare.
- Absorbtia apei :
– se realizeaza prin osmoza.

271
Notiuni elementare de igiene si patologie a sistemului digestiv
Afectiune Simptome Cauze Tratament
Carii dentare distrugerea actiunea acizilor stomatologic
suprafetei produsi de unele
dintilor, bacterii
inflamatie si (Streptococcus
durere mutants)
Stomatite senzatie de arsu- hormonale ; igiena cavitatii
ra bucala, dureri actiunea unor bucale si o
la masticatie, agenti infectiosi, alimentatie de
miros fetid al toxici, iritativi, protectie, spala-
gurii, salivatie alergici, nutritio- turi dezinfectan-
abundenta, febra nali te
Faringita dureri in gat, virusuri, tratament
accentuate la bacterii ( 15 %) diferentiat,
deglutitie, febra indicat de medic
Enterocolite scaune numeroa- infectii diverse, regimul
se, moi, insotite cu bacterii, alimentar bogat
sau nu de greata, virusuri, in lichide si
varsaturi, dureri ciuperci, protectie
abdominale, paraziti digestiva
febra, frisoane,
alterarea starii
generale.
durere abdomi- - mecanice prezentarea de
Ocluzie nala, balonare si (obturarea cu un urgenta la medic
intestinala suprimarea tran- corp strain);
zitului intestinal, - nervoase
atat pentru gaze, (dereglarea
cat si pentru activitatii SN)
materiile fecale
vegetative
(paralizii, spas-
me) ;parazitare
(viermi

272
 intestinali)
Ciroza oboseala, virusurile regim alimentar
hepatica inapetenta, B si C ; si interzicerea
dureri alcoolismul bauturilor
abdominale, alcoolice
edeme, icter,
hipertensiune
portala, varice,
tulburari de per-
sonalitate, coma
si chiar deces.
Litiaza biliara, durere intensa, suprasaturarea interventie
calculi biliari localizata in cu colesterol a chirurgicala care
(pietre la ficat) zona stomacului bilei,aparitia indeparteaza
sau a ficatului ce cristalelor de colecistul si
iradiaza in spate, monohidrat de odata cu acesta,
spre varful omo- colesterol, pe calculii biliari
platului drept; care se depun
uneori asimpto- saruri biliare
matica
Pancreatita dureri puternice obstructii partia- chirurgical, de
in zona abdomi- le ale canalelor urgenta, urmat
nala si lombara, acinilor glandu- de o dieta
febra lari, litiaza bilia- corespunzatoare
ra, leziuni direc-
te, anumite dro-
guri si alcoolul,
infectii virale,
boli ereditare.
Diaree eliminarea a mai virusuri, bacterii evitarea
mult de 3 scaune introduse cu ali- deshidratarii,
apoase, moi, mentele, regim alimentar
intr-o zi intoleranta la
alimente, para-
ziti intestinali,
reactii la unele
medicamente
Constipatia stagnarea inde- lips fibrelor din regim alimentar
lungata a mate- dieta, incorecta echilibrat
riilor fecale in mestecare,
colon si intarirea consum redus de
acestora, lichide,

273
 dificultati in sedentarism
defecatie

8. SISTEMUL CIRCULATOR

Sistemul circulator cuprinde :

1. Sistemul cardiovascular – alcatuit din inima si vase de sange.
2. Sistemul limfatic

1. Sistemul cardiovascular

274
Inima
Este situata in cavitatea toracica, intre cei doi plamani ( in
mediastin) (fig. 14)
Este un organ musculos ce functioneaza ca o dubla pompa ; are
patru camarute ( 2 atrii si 2 venticule).

275
276
 La exterior este protejata de pericard (fibros si seros ).
Peretele inimii este alcatuit din trei straturi :
- epicardul – stratul extern ;
- miocardul – stratul mijlociu ;

277
 - endocardul – stratul intern, ce s econtinua cu endoteliul
vaselor de sange.

Miocardul (muschiul inimii)

Este mai gros in ventricule decat in atrii.
Fibrele musculare cardiace sunt orientate circular in peretii atriilor si
oblicspiralat in ventricule.
Este neted pe fata interna a atriilor.
Prezinta muschii papilari si trabecule carnoase pe fata interna a
ventriculelor.
Este alcatuit din :
- fibre musculare cardiace striate ;
- tesutul excitoconductor nodal.
Miocardul atrial este separat structiral si functional de cel ventricular.
Tesutul excitoconductor nodal (embrionar) :
- este grupat in mai multe formatiuni :
- nodul sinoatrial ;
- nodul atrioventricular ;
- fasciculul Hiss;
- reteaua Purkinje ;
- are rolul de a genera si de a conduce impulsurile de contractie.
Vascularizatia inimii
- este asigurata de circulatia coronara care cuprinde :
- arterele coronare ( se desprind din aorta);
- capilare ;
- venele coronare – se varsa in sinusul coronarian ce se
deschide direct in atriul drept.
Proprietatile miocardului
Miocardul are proprietati comune cu ai muschilor striati scheletici
(excitabilitatea, conductibilitatea, contractilitatea) dar si proprii
(automatismul).
1. Excitabilitatea – este proprietatea miocardului de a raspunde
maximal la stimuli prag si supraliminari. In sistola miocardul se
afla in stare refractara absoluta.
2. Conductibilitatea - este proprietatea miocardului de a conduce
potentialul de actiune. Traseul potentialului de actiune :
Nodul sinoatrial------Nodul atrioventricular---------fascicul Hiss--
--reteaua Purkinje-----celule miocardice ventriculare
3. Automatismul – reprezinta proprietatea tesutului nodal de a se
autoexcita ritmic. Nodulul sinoatrial determina un ritm de 70 –
80 batai / minut.

278
 4. Contractilitatea – este proprietatea miocardului de a raspunde la
actiunea unui stimul prin modificari ale dimensiunilor si
tensiunii.

Ciclul cardiac – reprezinta succesiunea contractiilor (sistole) si

relaxarilor (diastole) inimii.
La 75 batai / minut – ciclul cardiac dureaza 0,8 s.
Ciclul atrial :
- sistola = 0,1 s
- diastola = 0,7 s
Ciclul ventricular :
- sistola = 0,3 s
- diastola = 0,5 s
Contractiile inimii : atrii + ventricule = 0,4 s
Diastola generala : 0,4 s
- debitul sistolic = volumul de sange expulzat de ventricule la
fiecare sistola ( 70 – 80 ml)
- debitul cardiac = volumul de sange trimis in organism pe
minut = debitul sistolic x frcventa cardiaca (5,5
l)
Ciclul cardiac este insotit de manifestari acustice, mecanice si
electrice.
1. Manifestarile acustice (zgomotele inimii ):
- zgomotul sistolic – este produs de inchiderea valvulelor
atrioventriculare ; este mai lung si de tonalitate joasa ;
- zgomotul diastolic – este produs de inchiderea valvulelor
semilunare ; este scurt si ascutit .
2. Manifestarile mecanice sunt :
- socul apexian – se percepe ca o “lovitura” a varfului inimii in
spatiul V intercostal stang ;
- pulsul arterial - reprezinta unda de distensie a peretelui
arterial ca urmare a evacuarii bruste a sangelui din ventriculul
stang.
Se percepe cand se comprima o artera pe un plan osos.
3. Manifestarile electrice :
- sunt consecinta variatiilor biocurentilor de depolarizare si
repolarizare a miocardului.
- se inregistreaza sub forma electrocardiogramei (EKG).

Vasele de sange
Sistemul vscular este format din trei tipuri de vase sanguine : artere ,
capilare si vene.

279
Arterele – sunt vase prin care sangele circula de la inima la tesuturi si
organe.

280
 Structura arterelor :
- peretele arterial este format din trei tunici :
- tunica interna (endoteliul vascular – este un epiteliu
pavimentos simplu situat pe o membrana bazala si
un strat subendotelial elastic );
- tunica medie – este constituita din celule musculare
Netede si fibre conjunctive elastice ;
- tunica externa – este formata din tesut conjunctiv cu
Fibre de colagen si elastina, fibre nervoase vegetative
Si vase de sange proprii care hranesc peretele
Vascular ( vasa vasorum).
Venele – sunt vase prin care sangele vine la inima.

281
Structura venelor :
- peretele prezinta aceleasi tunici ca si arterele cu unele deosebiri :
- delimitarea intre tunici un este neta ;
- tunica interna a venelor situate sub nivelul cordului
prezinta valvule in forma de cuib de randunica, numite
semilunare;
- tunica medie este mai subtire ;
- tunica externa este mai groasa.

282
Capilarele – sunt vase de calibru foarte mic .
- la nivelul lor se realizeaza schimburile gazoase si nutritive
dintre sange si tesuturi.
Structura capilalelor sanguine
- peretele este subtire , format din epiteliu simplu pavimentos
situat pe o membrana bazala.
Tipuri de capilare :
- capilare propriu-zise (au perete continuu si calibru regulat);
- capilare sinusoide (au perete discontinuu, diametru mai mare)

Circulatia sistemica (circulatia mare ) cuprinde :

- sistemul aortic ;
- sistemul capilar ;
- sistemul venos.

O 2, substante nutritive CO 2
Ventricul stang ----------------------------- tesuturi------------ atriu drept
artera aorta vene cave

Sistemul aortic – este alcatuit din artera aorta si ramurile ei.

(fig.15)

Sistemul capilar – face legatura intre sistemul arterial si cel venos.

Capilarele rezulta din ramificarea metaarteriolelor si se continua cu
venele capilare; au 0,5 mm lungime, 30 – 40 microni diametru, 6000 mp
suprafata;
Numarul capilalelor este cu atat mai mare cu cat activitatea
metabolica a tesutului este mai intensa.
Schimburile de gaze si de substante se realizeaza prin difuziune si
filtrare.
Sistemul venos – este reprezentat de venele cave impreuna cu
afluentii acestora (fig.16)

283
Circulatia pulmonara (circulatia mica) :

CO 2 O2
Ventricul drept----------------------- plamani------------------atriu stang
artere pulmonare vene pulmonare

Asigura transportul sangelui incarcat cu CO 2 de la inima la

plamani si reintoarcerea sangelui cu O 2 de la plamani la inima.

2. Sistemul limfatic

- este o parte a sistemului circulator ;

- este constituit din vase care aduc in sange limfa ;
- cuprinde capilare, vase limfatice tot mai mari si doua
trunchiuri limfatice :
- ductul limfatic drept ;
- canalul toracic .

284
 - pe traiectul vaselor limfatice se gasesc ganglionii limfatici care
formeaza grupuri in anumite regiuni ( axilar, laterocervical,
inghinal, mediastinal, abdominal ) ( fig. 20 )

Limfa se formeaza prin acumularea unei parti din lichidul interstitial.

Functiile sistemului limfatic :
- previne acumularea de lichide extracelulare si cresterea
concentratiei produsilor de catabolism ;
- transporta acizi grasi cu lant lung si colesterol ;
- are rol in imunitate ( prin limfocitele si monocitele produse
in ganglionii limfatici ).
Organele limfoide : splina, timusul, amigdalele.

285
286
287
Splina
- este situata in hipocondrul stang, sub diafragma.
- se mareste in boli infectioase.
Functii : - aparare prin fagocitarea microorganismelor de catre

288
 macrofage ;
- hematopoieza ;
- hemoliza hematiilor si trombocitelor ;
- rezerva pemanenta de sange ( 350 ml )

Notiuni elementare de igiene si patologie a sistemului circulator

Afectiune Simptome Cauze Tratament

Cardiopatie - durere toracica insuficienta tratamentul di-

289
ischemica anterioara per- irigare cu sange verselor forme
sistenta 20- 30 (ischemie) a de cardiopatie
minute inimii datorata ischemica este
- dificultati demodificarilor indicat de medic
ventilatie vaselor coronare
- tulburare de (ateroscleroza
ritm cardiac arterelor corona-
- infarct re) sau prin
aparitia unui
cheag de sange
sau a unui spasm
Aritmii - dereglari ale cardiopatie is- tratamentul este
cardiace ritmului normal chemica, leziuni stabilit de medic
al inimii valvulare,
hipertiroidie,
insuficienta res-
piratorie, deze-
chilibre hidro-
electrolitice, in-
toxicatie cu
digitalice,
alcool, tutun.
Hemoragii - extravazarea sectionarea unor hemostaza
externe sangelui vase de sange naturala, pansa-
ment compresiv,
garou
Hemoragii - ameteala sectionarea unor hemostaza
interne - cresterea frec- vase de sange naturala ;
ventei cardiace pansament com-
si a ventilatiei presiv, garou
pulmonare
- transpiratii reci
- sete
Anemie - ameteli scaderea hemo- medicul stabi-
- tulburari de globinei sau a leste tratamentul
vedere numarului de pe baza rezulta-
- dispnee globule rosii sub telor
- paloare intensa valori normale, investigatiilor.
- tahicardie prin scaderea
- hipotensiune productiei de
arteriala eritrocite,
- uneori lesin hemoragii sau

290
 cauze genetice
Hipertensiune - valori crescute - genetice - la indicatia me-
arteriala ale tensiunii ar- - endocrine dicului
teriale - disfunctii re- - controlul greu-
- ameteli nale tatii
- cefalee - disfunctii neu- - evitare lipide-
- insomnie rologice lor
- dureri in drep-
tul pieptului
- palpitatii
- paralizia mem-
brelor
- hemoragie ce-
rebrala

9. SISTEMUL RESPIRATOR

291
 Sistemul respirator este format din totaliatatea orhganelor care
participa la realizarea schimburilor de gaze dintre organism si mediul
extern. Este alcatuit din cai respiratorii si palmani.

Caile respiratorii :
Fosele nazale :
- sunt impartite de septul nazal;
- comunica cu exteriorul prin nari iar posterior cu nasofaringele
prin coane ;
Faringele :
- este locul de incrucisare al cailor respiratorii cu cele digestive :
Laringele :
- conduce aerul spre plamani :
- este organ fonator ;
- previne patrunderea bolului alimentar in caile respiratorii prin
intermediul epiglotei.
Traheea :
- situata anterior de esofag ;
- alcatuita din 16 – 20 inele incomplete formate din cartilaj
hialin ;
- captusita de un epiteliu pseudostratificat ciliat.
Arborele bronsic :

292
 - este alcatuit din cai respiratorii :
- extrapulmonare – bronhiile principale ;
- intrapulmonare – bronhii segmentare-----bronhiole
terminale-----canale alveolare----saci alveolari si
alveole pulmonare ( cavitati mici unde se desfasoara
schimbul de gaze).

Plamanii :
- situati in cavitatea toracica ;
- au trei fete ( mediana, bazala, costala) ;
- protejati de pleure (parietala si viscerala) ;
- au structura segmentara :
lobi------segmente-------lobuli------acini pulmonari (fig.17)

Acinul pulmonar :
- unitatea morfo-functionala a lobului pulmonar ;
- reprezinta totalitatea ramificatiilo ce rezulta dintr-o
bronhiola respiratorie.
Vascularizatia plamanului :
- nutritiva – asigurata de marea circulatie ;
- functionala – asigurata de mica circulatia .
Inervatia plamanului :
- plexuri pulmonare : – parasimpatic – prin nervul vag ;
- simpatic – prin fibre provenite din gan-
glionii simpatici toracici.
Ventilatia pulmonara – consta in succesiunea a doua procese :
inspiratia + expiratia
- Inspiratia – proces activ care consta in patrunderea
aerului in alveole determinata de scaderea pre-
siunii intraalveolare ca urmare a cresterii
volumului cavitatii toracice.
- Expiratia – proces pasiv – consta in relaxarea muschilor
inspiratori.

293
 Volume si capacitati respiratorii :
Volumul curent (V.C.) = 500 ml aer ;
Volumul inspirator de rezerva (V.I.R.) = 1500 ml aer
Volumul expirator de rezerva (V.E.R.) = 1500 ml aer
Capacitatea vitala (C.V.).
C.V. = V.C.+V.I.R.+V.E.R. = 3500 ml aer
Capacitatea pulmonara totala ( C.P.T.)
C.P.T. = C.V.+V.R. = 5000 ml aer

Schimburile respiratorii de gaze

- se realizeaza in trei etape : pulmonara, sangvina, tisulara.
Etapa pulmonara – consta in trecerea gazelor respiratorii prin
membrana alveolo – capilara pe baza diferentelor presiunilor partiale a
acestora.
Aer alveolar Sange capilar
100 mmHg ---------------O2------- 40 mmHg
40 mmHg--------------CO2------ 47 mmHg

Etapa sangvina :
O2 – circula in sange
1) 2,5 % dizolvat in plasma
2) 97,5 % sub forma de oxihemoglobina
CO 2 – circula in sange
3) 7 % dizolvat in plasma
4) 23 % carbohemoglobina
5) 70 % bicarbonati ( KHCO 3, NaHCO 3)

Etapa tisulara – consta in schimbul de gaze intre sange si celule.

Procesul are loc prin difuziune, in sensul gradientului de presiune
partiala.
Sange capilar Lichid interstitial
97,5 mmHg -----------O2-------- 40 mm Hg
40 mm Hg ----------CO 2------ 47 mmHg

Notiuni elementare de igiena si patologie a sistemului respirator

Afectiune Simptome Cauze Tratament

Gripa - stare generala virus gripal de - calirea organis-
alterata mai multe forme mului
- febra - evitarea frigu-
- inflamatie acu- lui, aglomeratii-

294
 ta a cailor respi- lor si contactul
ratorii superioa- cu persoane bol-
re (IACRS) nave
- dureri muscu- - purtarea unei
lare imbracaminti
- astenie adecvate
- tulburari diges- - evitarea fuma-
tive tului si a medii-
- tulburari ner- lor cu fum de
voase (dureri de tigara
cap, insomnii, - practicarea
convulsii ) sportului
- posibile com- - alimentatie bo-
plicatii gata in vitamine
Fibroza - scleroza tesutu- - inhalarea unor - indicat de
pulmonara lui pulmonar cu particule medic
insuficienta res- microscopice
piratorie (modi- (praf, nisip ,
ficari de ritm si fum)
volum respira-
tor )si tulburari
cardiace
- emfizem
Emfizem - scaderea elas- - bronsite cro- indicat de medic
pulmonar ticitatii pulmo- nice
nare - screloze pul-
- cresterea volu- monare
mului de aer re- - pneumomicoze
zidual
- dispnee perma-
nenta
- cianoza
- tuse
- torace cu as-
pect globulos

295
 10. EXCRETIA RENALA

Este procesul de eliminare, prin rinichi, a substantelor nevolatile

inutilizabile sau in exces impreuna cu o anumita cantitate de apa.
Formatiunile anatomice care contribuie la producerea si eliminarea
urinei formeaza sistemul excretor.
Sistemul excretor – este alcatuit din rinichi si cai urinare.

296
Rinichii
Sunt organe pereche, situate retroperitoneal, de o parte si de alta a
coloanei vertebrale lombare.

297
 Au : - doua fete : - anterioara si posterioara ;
- doua margini : - laterala (convexa), mediala (concava).
In zona marginii concave se gasesc
hilul si pediculul renal

Structura :
- la exterior capsula renala de natura fibroasa ;
- parenchimul renal este constituit din doua zone (fig. 18) :
- zona corticala – este formata din glomeruli, tubi
uriniferi si vasele de sange care le apartin;
- zona medulara – este formata din 7 – 14 piramide
Malpighi si tubul urinifer (fig.19)
 Corpusculul renal Malpighi – cuprinde capsula Bowmann si
glomerunul renal.
Capsula Bowmann : - are forma de cupa ;
- peretele este format din doua foite :
viscerala si parietala , care se con-
tinua cu tubul urinifer.
 Glomerulul renal : - este format dintr-un ghem de 25 – 50 de
vase capilare.
 Tubul urinifer – cuprinde trei segmente :
- tubul contort proximal – este constituit
dintr-un epiteliu cilindric simplu
cu microvili ;
- ansa Henle – are forma literei ”U”, este
formata din epiteliu turtit.
Ansele nefronilor juxtamedulari patrund in piramidele Malpighi.
Tubul contort distal – la contactul cu arteriola aferenta formeaza aparatul
juxtaglomerular cu rol in reglarea presiunii arteriale.

298
 Vascularizatia rinichiului

Rinichii primesc 20 -25 % din debitul cardiac de repaus.

Artera renala-----artere interlobare-----artere arcuate-----artere

interlobulare----arteriole aferente -----glomerul renal-----arteriola
eferenta------capilare peritubulare------vene interlobulare----vene
arcuate------vene interlobare--------vena renala.

Inervatia rinichiului – provine din plexul renal constituit din fibre

vagale si simpatice toraco-lombare.

Caile urinare
- intrarenale sunt :
- calicele – mici si mari ;
- pelvisul renal (bazinet) – are forma de palnie.
- extrarenale sunt :
- ureterele – sunt conducte musculo-membranoase ;
- se deschid in vezica urinara.
- vezica urinara :
- organ vital ;
- capacitate 300 – 350 mc
- este captusita de uroteliu ;
- la locul de origine a uretrei se afla sfincterele vezicale :
- vezical intern (neted) si
- vezical extern ( striat).
- uretra – la barbati este organ comun excretor si genital.

Formarea urinei
Procesul de formare a urinei se desfasoara in mai multe etape :
1. Ultrafiltrarea glomerulara – este un proces fizic pasiv care consta
in trecerea plasmei sanguine din capilarul glomerular in
capsula Bowman;

299
 - lichidul rezultat se numeste urina
primara si este o plasma deproteinizata ;
- debitul de filtrare este de 125 ml/min.
(zilnic 180 l)
2.Reabsorbtia tubulara – este procesul prin care substante utile
Organismului , continute in ultrafiltratul glomerular,
sunt transportate din tubul urinifer in capilarele peritu-
bulare. Mecanismele reabsorbtiei sunt :
- pasive – in sensul gradientelor de concentratie:
apa, ureea si ionii de clor;
- active –impotriva gradientelor de concentratie:
gucoza, unii aminoacizi, acidul uric,
fosfatii anorganici, sulfatii, unele
vitamine, ionii de sodiu, potasiu.
3. Secretia tubulara – este procesul invers celui de reabsorbtie,
Consta in transportul unor substante din capilarele
Tubulare in lumenul tubului urinifer.
Mecanismele secretiei sunt :
- pasive : unele baze si acizii slabi;
- active : ionii de potasiu si hidrogen, amoniac,
creatinina.

Mictiunea
- este procesul de eliminare a urinei din vezica urinara prin uretra.
Diureza – reprezinta volumul de urin aprodusa de rinichi in 24 de ore
si depinde de cantitatea de apa ingerata si de alti factori. Are valoarea
medie de 1,8 l /zi.

Notiuni elementare de igiena si patologie a sistemului excretor

Afectiune Simptome Cauze Tratament

Cistita - mictiuni frec- - infectii cu bac- - indicat de
vente insotite de terii patogene medic
durere
Insuficienta - scaderea in - scaderea capa- - dializa
renala greutate citatii rinichiu- - transplantul
- dureri osoase lui de a detoxifia renal
- anemie sangele

300
 - greata
- varsaturi
- pierderea starii
de constienta
- dureri lombare - infectia cu - indicat de
Nefrita acuta - astenie streptococ, stafi- medic
- cefalee lococ,
- edeme pneumococ
- convulsii

11. METABOLISMUL

11.1 Metabolismul intermediar

Metabolismul reprezinta totalitatea transformarilor suferite de

substantele organice in organism, dupa absorbtia intestinala pana la
eliminarea in mediul extern a produsilor finali. In celulele metabolic

301
active, se desfasoara concomitent doua procese chimice contrare si
unitare ( anabolismul si catabolismul).
Catabolismul – este procesul de degradare ( incompleta si
completa ) a substantelor nutritive. Procesul are ca rezultat producerea de
energie.
Anabolismul – consta in sinteza de substante nutritive.
Procesul are loc cu consum de energie.

Metabolismul intermediar sl glucidelor

Glucidele complexe din alimente sunt transformate in monozaharide
in intestinul subtire sub actiunea enzimelor hidrolitice.
Monozaharidele sunt absorbite, ajung la ficat, unde sunt
metabolizate de catre hepatocite. Metabolismul intermediar al glucozei
cuprinde urmatoarele procese :
- Oxidarea celulara – se desfasoara in doua etape succesive :
- glicoliza anaeroba – consta in transformarea glucozei (in
citosol ) in doua molecule de acid lactic ;
- glicoliza aeroba – consta in transformarea glucozei in
acetil CoA. Aceasta din urma este degradata in
ciclul Krebs pana la CO 2, H2O si E. Din
energia eliberata se sintetizeaza 38 legaturi
macroergice de ATP.
- Glicogenogeneza – este procesul de gormare a glicogenului din
glucoza. Are loc in ficat si in muschi.
- Gluconeogeneza – reprezinta sinteza de glucoza din compusi
neglucidici ( cetoacizi, acid lactic, acid piruvic,
glicerol ).
- Glicogenoliza – este procesul de degradare a glicogenului in
glucoza.
- Lipogeneza - consta in transformarea glucozei (in exces ) in
trigliceride si depunerea acestora sub forma de
lipide de rezerva in tesutul adipos.

Metabolismul intermediar al proteinelor

Proteinele , la nivelul tubului digestiv, sunt descompuse pana la
aminoacizi. Acestia din urma ajung pe cale portala la ficat unde sunt
metabolizati in proportie de 80 %.
Etapele metabolizarii aminoacizilor sunt :
- Transaminarea reprezinta procesul de sinteza a unor aminoacizi
din alti aminoacizi. Nu pot fi sintetizati aminoacizii esentiali care
ajungnin organism pe cale exogena.

302
 - Dezaminarea consta in pierderea gruparii amino de catre un
aminoacid cu formarea unui cetoacid si a amoniacului.
Cetoacizii pot urma una dintre urmatoarele cai :
1. degradarea pana la acetil CoA si intrarea in ciclul Krebs ;
2. transformarea in glucide prin gluconeogeneza ;
3. transformare in corpi cetonici ;
4. transaminare;
Amoniacul (toxic) este neutralizat pe urmatoarele cai :
1. transformare in uree si eliminare prin urina ;
2. transformare in glutamine;
3. eliminare sub forma de saruri de amoniu;
- Decarboxilarea consta in pierderea gruparii carboxil si
formarea de amine biogene ( histamina, tiamina), la nivelul
colonului descendent ; sub actiunea florei bacteriene se obtin
amine toxice (cadaverina si putresceina ).

Metabolismul intermediar al lipidelor

Lipidele se clasifica in : simple si coplexe.

- Catabolismul lipidelor consta in :
- lipoliza – care consta in hidroliza trigliceridelor pana la
acizi grasi si glicerol ;
- oxidarea extrahepatica a corpilor cetonici ;
- degradarea colesterolului pana la acizi biliari ;
- beta oxidarea acizilor grasi ;
- Anabolismul lipidelor consta in :
- sinteza acizilor grasi ;
- sinteza de corpi cetonici din acetil CoA, care provine din
beta oxidarea acizilor grasi ;
- sinteza de colesterol in ficat ;
- sinteza de fosfolipide ;
- sinteza de trigliceride.

11.2. Metabolismul energetic

Reprezinta totalitatea transformarilor energetice din cursul

metabolismului intermediar si a aschimburilor energetice dintre organism
si mediu.
Metabolismul energetic se clasifica in : - bazal ( MB)
- de activitate
Metabolismul bazal (MB)
Reprezinta cheltuielile energetice in conditii bazale standard.
Se masoara in conditii speciale prin calorimetrie indirecta.

303
 Se considera normale cheltuielile cuprinse intre – 5 pana la +10
din valoarea standard a MB.
Metabolismul de activitate
Represinta metabolismul energetic in conditii de activitate scolara
si extrascolara ( pentru elevi ).

11.3. Ratia alimentara

Reprezinta cntitate ade substante organice metabolice, minerale,

vitamine si lichide necesare organismului pentru 24 de ore.
Ratia alimentara se stabileste in functie de varsta , sex, activitate
desfasurata, starea fiziologica a organismului.
Substantele nutritive din ratia alimentara trebuie sa acopere
necesarul caloric in urmatoarele proportii :
Glucidele : 55 – 56 % ;
Lipidele : 25 – 30 %;
Proteinele : 13 – 18 %

12 . REPRODUCEREA

Reproducerea asigura perpetuarea speciei, noii indivizi fiind

rezultatul fecundarii ovulului d ecatre spermatozoid.
Gametii ( ovulul si spermatozoizii ) se formeaza in gonade continute
de sistemele genitale masculin si feminin.

Sistemul genital masculin

304
 - este alcatuit din testicule, cai excretoare, glande anexe si organul
copulator ( penis ) .

I. Testiculele ( fig.20) : - organe pereche situate in scrot ;

- sunt acoperite de o membrana fibroasa –
albugineea ;

305
 - la partea superioara, ,albugineea se ingroasa
formand mediastinul ;
- sunt constituite din cate 200 – 300 lobuli.

306
 Lobulul testicular :
- are forma piramidala ;
- contine 1 – 4 tubi seminiferi contorti in interiorul carora se
formeaza spermatozoizii ;
- intre tubii seminiferi se gaseste tesut interstital conjunctiv care
contine celule interstitiale Leydig secretoare de hormoni
androgeni .

II. Caile excretoare (spermatice ) sunt : - intratesticulare

- extratesticulare

Caile intratesticulare sunt :

- tubii drepti ;
- reteaua de canale neregulate ;

Caile extratesticulare sunt :

- canalele eferente ;
- canalul epididimar;
- canalul deferent ;
- canalul ejaculator;
- uretra.

III. Glandele anexe sunt reprezentate de : - prostata ;

307
 - vezicule seminale.
Prostata : - glanda tubuloacinoasa;
- situata in jurul regiunii initiale a uretrei ;
- secreta un lichid care intra in constitutia
spermei.

Veziculele seminale :
- sunt glande pereche ;
- sunt situate posterior de vezica urinara ;
- secreta un lichid care intra in constitutia
Spermei .
IV. Organul copulator ( penisul)
- este alcatuit din doi corpi cavernosi si corpul spongios
care acopera complet uretra.

Functiile testiculare :
- producerea de spermatozoizi ( spermatogeneza );
- secretarea de hormoni androgeni.

308
 1. Spermatogeneza
- incepe la pubertate ;
- celulele germinative primare ( spermatogonii ) se gasesc
pe membrana bazala a tubilor seminiferi.

mitoza meioza
Spermatogonie-----------spermatocit de ordin I-------------

mitoza maturare
spermatocit de ordin II------------spermatide--------------

spermatozoizi.

Spermatozoidul :
- celula mobila ;
- alcatuit din : cap , piesa intermediara , flagel ;
- determina sexul noului organism ;
- sunt eliminati in numar aproximativ de 300 milioane la o ejaculare.

2. Secretia de hormoni androgeni

- este realizata de celulele interstitiale Leydig ;
- principalul hormon este testosteronul ;
Efectele hormonilor androgeni :
- stimularea cresterii si dezvoltarii organelor genitale masculine :
- maturarea spermei ;
- stimularea dezvoltarii caracterelor sexuale secundare ;

309
 - stimularea sintezei proteice ;
- reglarea secretiei se face de la nivel hipotalamo – hipofizar ;
- LH regleaza secretia de testosteron ;
- FSH controleaza spermatogeneza.

Sistemul genital feminin

- este alcatuit din ovare si cai genitale .

310
1. Ovarele (fig. 21 ) :
- organe opereche ;
- sunt situate in pelvis ;
- au forma ovoida ;
- structural prezinta doua zone :
- zona medulara - situata central , este formata din tesut
conjunctiv in care se gasesc vase sangvine ;
- zona corticala – situata periferic ;
- prezinta foliculi ovarieni in diverse stadii
de dezvoltare . Din 400.000 de foliculi
ovarieni existenti la nastere, doar 300 –
400 se maturizeaza in perioada de fer-
tilitate a femeii.

2. Caile genitale sunt : - trompele uterine ;

- uterul ;
- vaginul.
Trompele uterine :
- organe pereche ;
- situate de o parte si de cealalta a uterului ;
- fac legatura intre ovar si uter ;
- extremitatile dinspre ovare sunt prevazute cu cate o
palnie franjurata cu rolul de a capta ovulul expulzat

311
 de ovar.
Uterul :
- organ cavitar nepereche ;
- are forma de para ;
- este situat in pelvis, intre vezica urinara si rect ;
- este format din corp si col uterin ;
- cavitatea uterului prezinta o mucoasa ( endometrul)
care sufera modificari ciclice.

Ciclul menstrual :
- are o durata de 28 de zile ; incepe la pubertate si inceteaza la
menopauza ; cuprinde trei faze :
a)Faza menstruala – dureaza 2 – 3 zile ; stratul superficial
al mucoasei se distruge si se elimina
impreuna cu ovulul nefecundat.
b)Faza proliferativa – intre a 4-a si a 14-a zi , in care are loc
ingrosarea mucoasei sub actiunea
estrogenilor;
- in ziua a 14-a are loc ovulatia .
c)Faza secretorie – dureaza de la a 15-a zi pana la o noua
menstruatie;
- mucoasa isi dubleaza grosimea si isi reia
functia secretorie sub actiunea progeste-
ronului.
Vaginul :
- este ub organ cavitar ;
- continua colul uterin ;
- se deschide la exterior in regiunea vulvei.
Anexele sistemului genital feminin – sunt glandele mamare :
- sunt glande de tip tubulo-acinos ;
- sunt alcatuite din cate 12 – 24 lobuli care se deschid
la nivelul mamelonului prin glandele galactofore.

Functii ovariene

Ovarele au rolul de a forma si a elimina in fiecare luna un ovul si

de a secreta hormoni.
1. Ovogeneza – consta intr-o serie de transformari suferite de celula
germinativa ( primordiala ) pana la stadiul de ovul matur.

Ovogonie mitoza-- Ovocit I meioza--- Ovocit II + primul

312
 2n 2n 2n globul polar

mitoza --- Preovul + al doilea globul maturare-- Ovul

n polar n

Ovulul – este una dintre cele mai mari celule din organism.

2. Secretia de hormoni ovarieni ( estrogeni si progesteron ).

Estrogenii sunt secretati de :

- celulele foliculare ;
- corpul galben ;
- placenta ;
- in cantitati mici si de corticosuprarenale si testicule.
Actiuni :
- stimuleaza proliferarea mucoasei uterine ;
- stimuleaza aparitia caracterelor sexuale secundare feminine .
Progesteronul este secretat de :
- corpul galben;
- corticosuprarenale ;
- placenta .
Actiuni :
- modifica activitatea secretorie a mucoasei uterine ;
- secretia hormonala ovariana este controlata de hormonii
gonadotropi hipofizari.
FSH controleaza :
- maturarea foliculilor ovarieni ;
- secretia de estrogeni .
LH controleaza :
- ovulatia ;
- activitatea corpului galben ;
- secretia de progesteron.
Notiuni elementare de igiena si patologie a sistemului
reproducator
Afectiunea Cauze Simptome Tratament
Anexite inflamatie a dureri abdomi- antibiotice reco-
trompelor si nale, lombare, mandate de
ovarelor accentuate la medic, calman-
efort, febra, se- te, vitaminote-
cretie vaginala rapie, repaus la
abundenta sau pat

313
 pierderi de
sange
Vaginite infectii ale va- secretie exage- medicatie speci-
ginului ce pot fi rata, uneori urat fica recomanda-
provocate de mirositoare , ta de medic si
bacterii, fungi albicioasa (leu- care trebuie
sau protiste coree), uneori urmata de ambii
parazite sangerari, parteneri
senzatie de ar-
sura, prurit si
durere la
contactul sexual
Adenom de cresterea volu- ingreunarea posibilitati
prostata mului prostatei eliminarii numeroase de
si comprima- urinii, frecvente tratament, atat
rea uretrei senzatii de uri- medicale cat si
nare, urinari chirurgicale
dese, inclusiv
noaptea, si in
cantitati mici,
complicatii :
retentie acuta
de urina,
infectii urinare,
litiaza renala,
insuficienta
renala

BIBLIOGRAFIE

Arinis , Ioana, Biologie. Manual pentru clasa a XI-a, Editura Sigma,

Bucuresti, 2006.
Cristescu, D.; Salavastru, C; Voiculescu, B ; Niculescu, C.Th.;

314
Carmaciu, R.; Biologie. Manual pentru clasa a XI-a, Editura Corint,
Bucuresti, 2006.
Ene, S.; Iancu, E,E.; Brebenel, G; Tanase, O.,Biologie. Manual
pentru clasa a XI-a, Editura Gimnasium, 2006.
Hutanu Croncan, Elena ; Hutanu, Irina, Biologie. Manual pentru
clasa a XI-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2008.
Rosu, I,; Istrate C.; Ardelean, A., Biologie pentru clasa a XI-a,
Editura LEDA – Grupul Editorial CORINT, Bucuresti, 2006.
Tiplic, Tatiana, Biologie. Manual pentru clasa a XI-a, Editura
Aramis Print, Bucuresti, 2006.

CUPRINS

1. ALCATUIREA CORPULUI UMAN...............................

1.1. Topografia organelor si sistemelor de organe.....................
1.2. Niveluri de organizare................................
2. SISTEMUL NERVOS.....................................
2.1. Maduva spinarii............................
2.2. Trunchiul cerebral........................

315
 2.3. Nervii cranieni...........................
2.4. Cerebelul.................................
2.5. Diencefalul..........................
2.6. Emisferele cerebrale.......................
2.7. Sistemul nervos vegetativ (SNV).....................
2.8. Notiuni elementare de igiene si patologie a sistemului nervos........
3. ANALIZATORII.........................................
3.1. Analizatorul cutanat..........................
3.2. Analizatorul motor (kinestezic).............................
3.3. Analizatorul olfactiv.................................
3.4. Analizatorul gustativ..............................
3.5. Analizatorul vizual..........................
3.6. Analizatorul auditiv si analizatorul vestibular.....................
3.7. Notiuni elementare de igiena si patologie a analizatorilor.........
4. SISTEMUL ENDOCRIN......................................
4.1. Hipofiza (glanda pituitara )................................
4.2. Tiroida......................................................
4.3. Paratiroidele...............................
4.4. Glandele suprarenale..................................
4.5. Pancreasul endocrin........................
4.6. Epifiza (glanda pineala)....................
4.7. Timusul.......................
4.8. Notiuni de paologie a sistemului endocrin......................
5. SISTEMUL OSOS.........................................
6. SISTEMUL MUSCULAR.......................................
7. SISTEMUL DIGESTIV.....................................
8. SISTEMUL CIRCULATOR...........................
9. SISTEMUL RESPIRATOR..............................
10. EXCRETIA RENALA.............................
11. METABOLISMUL....................................
11.1. Metabolismul intermediar.............................
11.2. Metabolismul energetic...........................
11.3. Ratia alimentara............................................
12. REPRODUCEREA..............................................................

316