5.

Sistemul tegumentar
Sistemul tegumentar se comune din:
 piele – cel mai important organ al sistemului tegumentar;
 structuri anexe: păr, unghii și unele glande.
Sunt considerate organe ale sistemului tegumentar:
 epiderm;
 derm;
 foliculul pilos (fir de păr + glande sebacee), care produce firul de păr; acesta din urmă
are funcție senzitivă, conferă protecție limitată la nivel de cap și piele; lubrifierea
firului de păr este asigurată de secreția de lipide a glandelor sebacee;
 glanda sudoripară – produce transpirație cu scopul de a răci corpul prin evaporare;
 unghia, protejează și învelește vârful degetelor;
 receptorii senzoriali – furnizează senzațiile la atingere, presiune, temperatură,
durere;
 fascia superficială (hipoderm) – rol de depozit al grăsimilor.
Pielea prezintă următoarele caracteristici:
 cel mai important organ al sistemului tegumentar;
 cel mai mare organ al corpului;
 greutatea ei reprezintă circa 15% din greutatea totală a corpului;
 constituie o barieră protectivă și autoregenerantă între organism și mediu.
Funcțiile pielii au un caracter esențial și variat.
 de protecție: împotriva pierderii sau absorbției de lichide, împotriva pătrunderii
microorganismelor, a unor factori cu caracter iritant mecanic și fizic. Funcția de
protecție este susținută prin acțiunea a trei bariere de la nivelul pielii care sunt:
- suprafața pielii – constituie o barieră fizică în calea infecțiilor;
- epidermul, prin stratul său extern de cheratină (proteină) formează un strat
impermeabil în calea substanțelor cu caracter hidrosolubil;
- epidermul prin membrana sa bazală constituie o barieră mecanică a
structurilor ce se află imediat sub el.
- datorita melaninei (secretată de melanocite). pigment ce intervine în protecția
pielii împotriva razelor de soare ultraviolete., iar în cazul unei incapacități de a
produce melanină, duce la instalarea afecțiunii denumită albinism.
 de reglare a temperaturii: prin înlăturarea căldurii
prin evaporare, radiație, convecție și conducție. La suprafața pielii, căldura se poate
pierde și prin transpirație. De asemenea, pielea poate conserva temperatura prin
diminuarea transpirației și vasoconstricția la nivel sangvin. Glandele din piele
contribuie și ele la reglarea temperaturii prin excreția de apă, lipide, ioni (Na +) sub
formă de transpirație.
  metabolică: sinteza de vitamina D din precursori acumulați la nivelul pielii, în
prezența razelor de soare ultraviolete. Obținerea moleculelor precursoare se poate face
din lapte sau alte alimente. La nivelul rinichilor are loc procesul de definitivare a
sintezei de vitamina D.
 de absorbție: în cazul unor vitamine liposolubile (A, E, K) aplicate pe piele. De
asemenea, la nivelul glandelor pielii sunt eliberați hormoni steroizi care mai apoi sunt
reabsorbiți de către țesuturile tegumentare.
 de comunicare: stimulii cu proveniență externă (din mediul înconjurător) acționează
asupra unor receptori specializați (să perceapă presiunea, durerea, atingerea și
temperatura) de la nivelul tegumentului care vor transmite informația către SNC.
*evaporare – transformarea unui lichid în vapori;
*radiație – constă în transferul de căldură de la nivelul suprafeței corpului spre alte obiecte
atunci când acestea au o temperatură mai mică decât cea a tegumentului; de exemplu, corpul
pierde căldură când se află lângă un perete rece, chiar dacă între cele două corpuri este
prezent un aer intermediar.
*conducție – constituie o modalitate prin care căldura se transmite între două medii în
contact, aflate la o anumită diferență de temperatură, transfer care se face prin ciocniri între
particulele învecinate, din aproape în aproape, în toată masa mediului. Transferul apare între
suprafața corpului uman și diferite obiecte din mediul înconjurător (corp-aer, corp-apă). De
exemplu, când punem piciorul pe o piatră rece, tegumentul pierde căldură.
*convecție – convecția apare atunci când moleculele de aer ating corpul și primesc căldură
prin conducție. Ulterior, aceste molecule de aer sunt îndepărtate și sunt înlocuite de alte
molecule care la rândul lor primesc căldură de la suprafața corpului. Procesul aduce constant
alte molecule de aer sau apă în contact cu corpul. Curenții de aer (de exemplu, vântul)
accentuează acest proces. Comparativ cu transferul căldurii prin conducție, corpurile nu intră
în contact.
Structura pielii
Pielea se împarte în trei straturi mari:
 epiderm – stratul extern, subțire;
 derm – stratul interior, mai gros, alcătuit din celule ale țesutului conjunctiv.
 Hipoderm- un țesut subcutanat, bogat în grăsime
Porțiunea în care celulele celor două straturi vin în contact se numește joncțiune derm-
epiderm și are un aspect ondulat.
. EPIDERMUL
Epidermul este un epiteliu stratificat pavimentos, cu celule strâns unite
între ele, lipsit de vascularizație, dar care prezintă câteva terminații
nervoase. Funcția sa principală este de a proteja țesuturile care se află sub
epiderm. Acolo unde pielea este mai subțire (cea mai mare parte din corp),
epidermul este împărțit în 4 straturi, iar acolo unde pielea este mai groasă
(palme, tălpi), epidermul este împărțit în 5 straturi.
De la profund spre suprafață, epidermul se împarte în:
 strat bazal (strat germinativ);

 strat spinos;
  strat granulos;

 strat lucid – apare doar în pielea groasă, adică la nivelul palmelor și

al tălpilor;

 strat cornos.

A.Stratul bazal-format dintr-un singur strat de celule așezate pe o membrană bazală, se divid
intens (regenerarea epidermului). Celulele nou rezultate migrează către stratul următor odată
ce au ajuns la maturitate.
Celulele care se găsesc în stratul bazal (germinativ) al epidermului, pot fi:
 melanocite (sintetizează melanina) – sunt numeroase;
 cheratinocite (produc cheratină – impermeabilă)
 celulele Merkel (prezintă sensibilitate la atingere) – constituie un tip de receptor
senzitiv; împreună cu cei pentru durere(nociceptori) se extind și în epiderm și sunt
stimulați mai ușor comparativ cu ceilalți receptori.
 celule dendritice epidermice – aparțin de sistemul imunitar.
B. Stratul spinos al epidermului, Celulele stratului spinos nu au o diviziune atât de intensă.
Stratul spinos conține numeroase cheratinocite, însă puțină cheratină.
C. Stratul granulos al epidermului, format din celule aplatizate, dispuse pe 3-5 rânduri, la
nivelul cărora se observă granule cu cheratohialin (substanță preliminară în sinteza
cheratinei) și cheratină
. Stratul lucid al epidermului, se observă doar la nivelul pielii groase. Are celule strâns
unite între ele, cu citoplasmă clară, prezintă cheratinocite (care în majoritatea cazurilor sunt
moarte), nu sunt prezenți nuclei. În celule se află o substanță transparentă – eleidină, care
rezultă din cheratohialin și care în final se va transforma în cheratină.
E. Stratul cornos al epidermului, este stratul cel mai superficial, în alcătuirea căruia intră
25-30 de rânduri de celule pavimentoase moarte clare și aplatizate, care se descuamează
continuu. Citoplasma celulelor este înlocuită aproape în totalitate cu cheratina intracelulară
care va da un caracter impermeabil suprafeței epiteliului, iar celulele vor forma o barieră în
calea infecțiilor și leziunilor de natură mecanică. Rezistența stratului cornos este dată de
cheratinocitele unite între ele prin desmozomi.
Stratul cornos este alcătuit din celule care provin din producția de celule a stratului bazal.
Odată cu apropierea lor de suprafața corpului, se încarcă cu cheratină și mor, astfel
încât înlocuirea celulelor din epiderm se face de jos în sus.
Stratul cornos se îngroașă ca urmare a reacției la fricțiune, fenomen denumit hipercheratoză,
cu instalarea calusului (bătătura).
DERMUL
-comunică cu epidermul prin membrana bazală
Funcțiile principale ale dermului sunt:
- asigură nutriția epidermului;
- conferă rezistență.
Dermul trimite spre epiderm unele prelungiri – papile dermice – care formează creste ce
intervin în ancorarea celor două straturi ale dermului.
Cele două straturi ale dermului sunt:
 stratul papilar – conține țesut conjunctiv lax, areolar, ce prezintă macrofage, vase de
sânge (numeroase, asigurând nutriția epidermului), fibroblaste, receptori senzoriali și
alte celule;
 stratul reticular – conține glande sebacee, sudoripare, vase de sânge cu diametru
mare, fibre conjunctive cu traiectorii multiple.
La nivelul ambelor straturi se remarcă receptori pentru durere, presiune, temperatură, tact
(receptori tactili).
O mare proporție din rezistența mecanică a pielii este asigurată de către derm. Acesta asigură
protecție împotriva leziunilor și reprezintă un rezervor de apă și electroliți.
În plus, tot la nivelul dermului se află și:
 foliculi piloși – cărora le sunt atașați mușchii erectori ai firului de păr. Sunt mușchi
netezi care permit orientarea perpendiculară pe piele a firelor de păr în condiții de
stres și frig intens;
 glande sebacee;
 fibre musculare;
 receptori senzitivi;
 numeroase vase de sânge.