Indicatia

Pielea - mai mult decat un invelis exterior

Pielea este mai mult decat un invelis exterior. Functiile sale multiple sunt esentiale pentru
viata. Reprezinta organul cel mai mare al corpului omenesc, avand o suprafata de 1.5 – 2
metri patrati. Pielea reprezinta granita intre organism si mediul inconjurator. Grosimea sa
depinde de modul in care anumite parti ale corpului sunt solicitate, de la talpa piciorului
unde pielea este cea mai groasa si pana la pleoape unde pielea este cea mai subtire.

Functiile protectoare ale pielii

Pielea sanatoasa protejeaza organismul de factorii externi de natura mecanica, fizica sau
chimica si previne invazia de microorganisme. Bariera protectoare acida (mantaua acida)
este formata din lipide ale pielii (90%), sudoare si celule keratinizate moarte. pH-ul pielii
este intre 5.4 – 5.9. Chiar si dupa contactul cu acizi slabi sau alcali (dupa spalarea cu
sapunuri alcaline) pielea isi redobandeste pH-ul original. Acest pH slab acid inhiba cresterea
bacteriana protejand astfel organismul de microorganisme.
Pielea isi dezvolta propriile mecanisme de aparare impotriva radiatiilor UV nocive.
Melanozomii (granule care contin pigment) si care se regasesc in epiderma sunt
responsabili cu protectia anti UV a pielii. Prezenta acestor pigmenti la copiii mici este foarte
redusa astfel, ca ei se pot arde foarte usor daca sunt expusi razelor UV. Reactia
organismului in cazul unei expuneri la raze puternice poate duce la aparitia urticariei.
Pe de alta parte pielea poate utiliza in mod pozitiv lumina (razele soarelui) pentru intregul
organism. De exemplu sintetizeaza vitamina D in prezenta razelor UV si atunci cand apare
icterul neonatal, lumina participa la scindarea bilirubinei.

Functia de reglare si de absorbtie

Pielea functioneaza ca un reglator de temperatura a corpului. Intr-un mediu ambiant cu
temperaturi ridicate capilarele din piele se dilata astfel incat cat mai multa caldura a
corpului sa poata fi disipata. Evaporarea transpiratiei de la suprafata pielii are un efect
racoritor. Supraincalzirea apare atunci cand transpiratia nu se poate evapora si caldura nu
poate fi eliberata din organism cum este cazul in care se poarta haine prea groase. Aceasta
situatie nesanatoasa duce la cresterea temperaturii si compromite functiile vitale ale
copilului (hipertermia este un factor de risc pentru sindromul mortii subite). In contrast,
temperaturile joase stimuleaza organismul sa minimalizeze pierderile de caldura prin
reducerea suprafetei pielii care se contracta (“piele de gaina”).
Pielea joaca un rol decisiv in reglarea echilibrului de fluide ale corpului. Apa si sarea sunt
excretate prin transpiratie dar, in acelasi timp structura pielii previne o pierdere prea mare
de fluide.
Absorbtia substantelor la nivelul pielii este limitata. Pe de-o parte substantele toxice din
mediu, imbracaminte sau din produsele de ingrijire a pielii pot patrunde in organism. Pe de

1
alta parte substantele active benefice din plasturi sau unguente pot fi absorbite prin piele in
scopuri terapeutice. Cu cat o persoana este mai tanara, cu atat permeabilitatea pielii este
mai mare. Oxigenul din atmosfera este de asemenea absorbit prin pielea prematurului si a
copilului nou-nascut.

Pielea, un organ senzorial

Pielea este cel mai mare organ senzorial, experimentand senzatii de atingere / presiune,
temperatura si durere prin intermediul multor terminatii nervoase si a receptorilor care
recunosc si transmit acesti stimuli. Cei mai multi receptori tactili sunt localizati in derm.
Pielea dezvolta foarte devreme o sensibilitate crescuta.

2
Structura pielii
Pielea este formata din trei straturi distincte: tesutul subcutanat (subcutis, hypodermis),
dermul (corrium) si epidermul.

Tesutul subcutanat (subcutis, hypodermis)

Tesutul subcutanat, numit de asemenea hypodermis sau subcutis este cel mai adanc tesut
al pielii. Este format din tesut conjunctiv si cu exceptia catorva locuri acesta este bogat in
celule grase (grasime subcutanata). Tesutul subcutanat este flexibil, are o anumita
elasticitate la stimulii mecanici si poate face cute. Vine in contact cu fibrele musculare si
periostul. Vasele de sange, nervii (receptori tactili) glandele cutanate (foliculii firelor de par,
glandele sudoripare) se gasesc in subcutis.

Dermul (corium)
Dermul impreuna cu epiderma sunt cunoscute sub numele de cutis. Este format dintr-o
retea de colagen si fibre elastice, este bogat in nervi si vase de sange si nu contine tesut
adipos. Dermul se imparte in 2 straturi:

1. Stratum reticulare, stratul reticular

Acesta este stratul cel mai de jos al dermului si este format dintr-o retea densa,
neregulata de tesut conjunctiv.
2. Stratum papillare, dermul papilar
Stratul superior al dermului vine in contact cu epidermul, fiind conectat prin “punti”
dermice. Tesutul conjunctiv al demului bogat vascularizat si inervat este raspunzator
pentru aspectul pielii cat si pentru elasticitatea si fermitatea acesteia.

Epiderma
Epiderma este un epiteliu scuamos gros, keratinizat, pluristratificat care acopera corpul si a
carei grosime variaza intre 0.3 mm si cativa milimetri. Straturile epidermului sunt:
Stratum basale (strat bazal)
Celulele epidermale noi se formeaza in stratul bazal. Celulele migreaza incet si se
keratinizeaza in drumul lor catre stratul cornos (invelis cornos). Melanina care este
necesara pentru protejarea pielii impotriva luminii solare este sintetizata in stratul bazal.
Stratum spinosum (strat spinos)
Spatiile intercelulare pot fi gasite intre celulele stratului spinos si acestea contin provizii de
nutrienti si oxigen pentru celule.
Stratum granulosum (strat granulos)
Urmatorul invelis este stratul granulos. Este format din celule fusiforme care contin granule
de keratina necesare pentru refractia luminii.
Stratum corneum (strat cornos)
Stratum corneum este tesutul cel mai superficial de la suprafata pielii si este format din
celule epiteliale keratinizate moarte care sunt continu indepartate prin procesul de
descuamare. Formeza bariera principala impotriva factorilor nocivi ai mediului.

3
1. Muschiul
2. Fascia
3. Vena
4. Artera
5. Nerv
6. Vase limfatice
7. Tesut adipos
8. Fibre de colagen din tesutul conjunctiv
9. Glande sudoripare
10. Foliculul firului de par
11. Papila
12. Glanda sebacee
13. Receptor (ex. receptor tactil)
14. Por al glandei sudoripare
15. Strat cornos
16. Strat bazal
17. Melanocit
18. Muschiul erector al firului de par

4
Problemele cheie ale pielii
Pielea reprezinta cea mai importanta bariera de aparare impotriva factorilor externi. Daca
ea este afectata/distrusa atunci organismul este expus diferitelor influente externe (de ex.
germeni). Diferite cauze pot sta la baza deteriorarii acestei bariere protectoare:

• rani mici (provocate prin razuire, zgarieturi, taieturi)

• arsuri
• iritatie chimica (de ex. contactul indelungat al mainilor cu detergent de vase)
• iritatie mecanica (de ex. frecarea scutecului de zona fesiera a bebelusului).

In locul vatamat, pielea devine sensibila la germeni, care se pot raspandi in voie si inmulti.
Acest lucru poate duce la infectii bacteriene si micotice la picioare si unghii.

Exista un numar foarte mare de probleme si afectiuni care pot afecta pielea: epidermul,
dermul sau ambele. Aceste leziuni pot fi inofensive, ca de exemplu maculele (pistruii) sau
grave, ca ulceratiile care afecteaza dermul in profunzime.

Macula – o leziune plata, colorata care nu se ridica deasupra suprafetei pielii dinprejur (ex:
pistruii)

Papula – o leziune mica si solida care se ridica deasupra suprafetei pielii dinprejur (ex:
acnee, eruptie alergica)

Vezicula – o leziune mica umpluta cu lichid (ex. eruptia din cazul varicelei)

5
Pustula – o vezicula umpluta cu puroi

Cheratoza – ingrosari locale ale stratului cornos

Crusta – exudat uscat de fluide ale corpului care pot fi galbene (exudat seros) sau rosii
(exudat hemoragic)

Eroziune – deficit epitelial rezultand in distrugerea superficiala a integritatii pielii

Ulceratie – deficit epithelial rezultand in distrugerea profunda a suprafetei pielii

6
Cicatrice – o schimbare a pielii ca urmare a traumei sau inflamarii; cicatricele pot fi
eritematoase, hipopigmentate sau hipertrofice in functie de varsta si caracter; cicatricele de
pe zone acoperite in mod normal cu par pot fi caracterizate prin distrugerea foliculilor
parului.

Ragada – distrugere mica si dureroasa a pielii care ajunge pana la nivelul dermului
(denumita si fisura)

Fazele de vindecare ale ranilor

O rana este definita ca o ruptura a tesutului intr-o masura mai mare sau mai mica, care
poate afecta pielea, mucoasa si organele. Succesiunea specifica a diferitelor procese
ulterioare ranirii are un singur scop: vindecarea.
Vindecarea se realizeaza printr-un proces foarte complex si dinamic, in care materialul este
degradat (faza catabolica) si apoi sintetizat din nou (faza anabolica). In cazul oricarei rani,
procesul de vindecare trece prin trei etape, care se suprapun partial. Prima, faza de
inflamare este urmata de faza de proliferare si apoi de faza de regenerare.
Faza de inflamare se desfasoara in primele zile. Zona ranita incearca sa restabileasca
starea normala contractand vasele de sange pentru a opri sangerarea. Astfel, se formeaza
un cheag. Se produce de asemenea inflamarea – roseata, temperatura mai ridicata,
umflare – care este un indicator vizibil al raspunsului imunitar. Leucocitele curata rana de
bacterii si gunoi.
Faza de proliferare dureaza aproximativ 3 saptamani. Fibroblastii produc colagen pentru
a umple rana. Se formeaza noi vase de sange. Rana se contracteaza si este acoperita de un
strat de piele.
Faza de regenerare poate dura pana la 2 ani. Se formeaza colagen nou, schimband
forma si marind forta pielii din zona; totusi, tesutul cicatricial are doar aproximativ 80% din
puterea tesutului original.
Desi toate ranile urmeaza in linii generale acelasi proces de vindecare, exista multe tipuri
diferite de rani.
Ranile superficiale precum eroziunile penetreaza straturile dinspre exterior ale pielii,
epidermul si uneori dermul superficial. Aceste rani se vindeca prin regenerarea acestor
tesuturi epiteliale.

7
Ranile profunde implica pierdere de derm si tesut profound, ca in cazul ulceratiilor, precum
si intreruperea vaselor de sange; acestea se vindeca prin producerea unei cicatrici.
Exista o distinctie importanta in ceea ce priveste felul in care se vindeca ranile: ranile cu
margini drepte care se unesc spontan (ragade sau fisuri) sau care pot fi unite cu copci se
vindeca adesea bine prin ingrijiri de rutina. In acest caz se poate vorbi despre vindecare
prin intentie primara. In cazul vindecarii prin intentie secundara, de exemplu in cazul unei
ulceratii, procesul natural este mai complet si dureaza mai mult deoarece este necesar sa
se produca mult mai multe structuri.

Arsurile

Arsurile sunt clasificate pe grade in functie de intinderea si profunzimea tesutului dermal si

epidermal afectat; clasic, se deosebesc trei tipuri de arsuri:

In arsura de gradul I (first degree burn) distrugerea este superficiala, interesand doar
epidermul. Zona afectata prezinta un edem minor si eritem (roseata). Durerea - simptomul
caracteristic – trece, de obicei, dupa 48 – 72 ore. Epiteliul afectat se desprinde pe zone
mici in 5 – 10 zile fara a lasa cicatrice. Cele mai comune cauze ale arsurilor de gradul I sunt
arsura solara si oparirea de scurta durata cu lichide fierbinti.

Arsurile de gradul II (second degree burns) – arsuri partial profunde – intereseaza atat
epidermul cat si dermul si pot fi superficiale sau profunde:

1. Intr-o arsura superficiala de gradul II, leziunea este localizata la nivelul

epidermului si treimea superioara a dermului. Prin lezarea capilarelor
permeabilitatea acestora creste rezultand exudarea unei mari cantitati de plasma.
Acest lichid ridica stratul epidermal afectat, ceea ce duce la formarea de flictene –
semnul patognomonic al arsurilor de gradul II. Flictenele sparte prezinta o baza roz,

8
 moale si umeda. In mod frecvent, arsurile de gradul II sunt initial considerate ca
fiind de gradul I deoarece aparitia flictenelor poate fi intarziata cu 12 – 24 ore dupa
eveniment. Acest leziuni sunt extrem de dureroase datorita faptului ca receptorii
nervosi (impreuna cu glandele sudoripare si foliculii pilosi) sunt intacti. In ciuda
pierderii intregului strat bazal epidermal leziunea se vindeca in 7-14 zile depinzand
de cantitatea de celule epiteliale ramase intacte in zona afectata. Este posibil sa
apara cicatrice reduse.

2. Arsurile profunde de gradul II sau arsurile dermale ating foliculii dermali si, ca
urmare, raman mai putine celule epiteliale viabile. Aparitia flictenelor este rara
deoarece tesutul lezat este suficient de gros pentru a adera la dermul subiacent
viabil si prin urmare nu poate fi ridicat de edem. Pacientii foarte tineri sau foarte
batrani sunt considerati exceptii deoarece dermul lor este foarte subtire. Suprafata
lezata apare rosie contrastand cu ariile profunde ce prezinta descolorare; zona lezata
apare uscata datorita afectarii fluxului sanguin. Durerea este prezenta, dar de
intensitate mai mica decat cea din arsurile de gradul II superficiale deoarece sunt
distrusi mai multi receptori nervosi.

Calitatea vindecarii spontane depinde de capacitatea stratului dermal profund de a se

regenera. De obicei apar cicatrici in decurs de 3-4 saptamani. Profilaxia infectiei este foarte
importanta deoarece inflamarea zonei lezate poate in mod frecvent sa transforme o arsura
de gradul II intr-una de gradul III.

Arsurile de gradul III sau arsurile complete intereseaza epidermul, dermul si, ocazional,
tesutul subcutantat nelasand celule epidermale viabile pentru reepitelizare.
In mod caracteristic, leziunea prezinta un aspect uscat, colorat alb-galbui datorita incetarii
perfuziei tisulare. In arsurile foarte severe zona lezata este de culoare maro sau neagra
caracteristica tesutului carbonizat. Elasticitatea dermica este pierduta iar leziunea este
dura, de consistenta crescuta. Durerea este de obicei absenta datorita distrugerii complete
a receptorilor. Parul si unghiile pot fi desprinse cu usurinta.

Iritarea chimica (dermatita iritativa)

Dermatita iritativa, ca de ex. a mainilor, este produsa prin contactul pielii cu unul sau mai
multi factori chimici si fizici agresivi. Aceasta dermatoza este legata de distrugerea barierei
de protectie a pielii, care faciliteaza o deshidratare epidermala.
Pe dosul palmelor cat si pe degete se poate observa prezentarea clinica a acestei forme
acute cu pete rosiatice, piele uscata, saraca in grasimi. La o forma mai cronica se pot
observa si fisuri dureroase ale pielii urmate de exfoliere. Epiderma dosului palmelor si a
buricelor degetelor este subtiata, inflamata si foarte sensibila la apasare.
Dematita iritativa este deseori confundata cu dermatita alergica. Cea de a doua este de
fapt o forma de reactie imunologica imediata sau un pic intarziata la folosirea unui produs
asupra pielii, care produce eruptie cutanata si mancarime. Dermatita iritativa contine o
componenta imunologica.

9
Iritarea mecanica (dermatita scutecului)

Climatul iritativ din regiunea scutecului

Pana la 40% dintre copii sunt afectati cel putin o data pana la varsta de 2 ani de dermatita
scutecului, multi sufera si de forme recidivale.
Pielea copilului nu trebuie sa fie in contact prelungit cu excretiile. Odata ce a avut loc
tranzitia de la viata intrauterina, structura pielii se adapteaza mediului uscat. Pielea din
regiunea feselor nu difera ca structura de pielea din alte regiuni ale corpului. Contactul
prelungit cu excretiile datorate scutecului pe care copilul il poarta, face ca pielea din
regiunea fesiera sa stea intr-un mediu care nu este natural.
Agresarea pielii copilului din regiunea feselor este o combinatie de mai multi factori. In
primul rand se refera la contactul pielii cu urina si fecalele. Frecarea de scutec da nastere la
schimbari nefavorabile ale suprafetei pielii care sunt intensificate si de alti factori. Circulatia
slaba a aerului cauzeaza incalzire, climatul umed favorizeaza cresterea bacteriana
provenita din excretii si face regenerarea mult mai dificila. Contactul frecvent cu urina
inseamna ca apa si ureea satureaza si macereaza stratul cornos. Daca capacitatea de
absorbtie a apei este saturata, frictiunile afecteaza pielea mult mai usor decat atunci cand
aceasta este uscata. In plus, dermatologii considera ca mediul umed intarzie maturarea
barierei epidermale.
Fecalele irita pielea mai rau decat urina. Acestea contin enzime si microorganisme care
ataca pielea. Contactul si interactiunea cu urina duce la alcalinizarea pH-ului cu 0.5 pana la
1 unitate fata de valorile normale de 5- 6. Mantaua acida a pielii copilului devine
neeficienta. Enzimele digestive din fecale devin active in combinatie cu urina si dau nastere
la un proces de “digestie a pielii”. In plus, bacteriile din fecale metabolizeaza ureea din
urina si formeaza compusi de amoniu care neutralizeaza mantaua acida. Filmul protector si
bariera epidermala sufera datorita acestei agresiuni combinate si cele mai mici
neregularitati sau un stres aditional afecteaza suprafata pielii ducand cel mai adesea la
aparitia unei dermatite iritative de contact. Permeabilitatea crescuta a pielii permite
penetrarea substantelor din exterior spre interior si poate duce la aparitia primelor reactii
alergice. Prezenta Candidei in tractul intestinal al copilului poate duce la o infectie fungica
pe un fond de afectare anterioara a pielii.

10
Cauza aparitiei iritatiilor fesiere la copii

Interactiunea intre umezeala, urina, fecale si frecarea de scutec duce la aparitia unui climat
iritativ in regiunea scutecului. De la bun inceput trebuie spus ca scutecul aduce dupa sine
riscul de aparitie a dermatitei de scutec pe pielea sensibila a copilului. In perioada in care
copilul poarta scutec, apare un stres (agresiune) suplimentar pentru piele si de aici rezulta
necesitatea unei ingrijiri atente.

Factori care favorizeaza aparitia eritemului fesier

Orice proces de schimbare cu implicarea fizica a copilului are un efect asupra regiunii
scutecului. O tendinta de aparitie a iritatiei in aceasta regiune poate fi observata, de
exemplu, cand apar dintii copilului.
Modificari in dieta sau introducerea de noi alimente altereaza compozitia urinei si a
fecalelor, ceea ce duce la cresterea potentialului iritativ al pielii pana ce copilul se
obisnuieste cu noua alimentatie. Probleme mult mai serioase apar cand copilul nu tolereaza
noile alimente. Deoarece nu exista reguli clare care sa arate daca copilul va tolera noile
alimente, parintii se bazeaza adesea pe reactiile pielii ca fiind un semn al intolerantei la un
anumit aliment. Adesea aceste semne apar ca o reactie eczantematica in regiunea
scutecului.
In anii copilariei, infectiile minore precum racelile si deranjamentele gastrointestinale pot fi
evitate cu greu datorita faptului ca sistemul imunitar este in plina formare. In aceste
situatii, multi copii prezinta tendinte de aparitie a eritemului fesier.
Daca bolile trebuie tratate cu medicatie orala, aceasta va influenta compozitia scaunelor.
Antibioterapia modifica flora intestinala si mareste tranzitul intestinal atacand pielea prin

11
colonizarea bacteriana. In acest caz creste agresivitatea scaunelor in timp ce protectia
naturala a pielii scade.
Ca masura preventiva, pielea trebuie ingrijita mult mai bine in astfel de situatii.

Alti factori externi iritativi

Factorii externi pot creste climatul iritativ din regiunea scutecului. Unele scutece de unica
folosinta contin substante chimice care ataca pielea. Acestea includ agenti utilizati la
inalbirea materialului organic din care este facut scutecul, plastifierea lui, precum si
parfumuri sau coloranti. Posibile substante toxice pot proveni din foliile de plastic de pe
scutec sau din guma de pe marginea scutecului.

Eritemul fesier

Termenul de “eritem fesier” se refera la toate tipurile de iritatii care pot aparea in regiunea
scutecului. Eritemul fesier apare la sugari si copiii mici, dar poate aparea si la adultii care
sufera de incontinenta urinara.

Tabloul clinic

Scurte iritatii ale pielii pot aparea chiar si in primele doua saptamani de viata.Dermatologii
inteleg prin eritem fesier sau dermatita de scutec o serie de modificari la nivelul pielii care
dau nastere la simptome variate.

• Roseata (eritem)
• Papule
• Descuamare

Eritemul fesier incepe in regiunea perianala si la nivelul pliurilor pielii. Pe masura ce

progreseaza, iritatia afecteaza fesele, labiile majore sau penisul si scrotul, pielea
abdomenului si interiorul coapselor. In stadiile mai avansate, consistenta pielii se reduce si
combinata cu efectul factorilor iritativi da nastere la o zona colorata in rosu aprins –
dermatita de contact. Aceasta este cea mai intalnita forma de eritem fesier.Unii autori
clasifica severitatea in concordanta cu zona de intindere a eritemului si intensitatea
inflamatiei. Afectarea pielii o face susceptibila la aparitia infectiilor, iar in anumite
circumstante poate aparea suprainfectarea cu Candida albicans. Unele situatii precum
psoriazisul, dermatitele cauzate de streptococul din regiunea perianala, eczema seboreica
sau dermatitele alergice pot fi confundate cu eritemul fesier. De aceea in cazul eritemului
fesier sever trebuie consultat medicul pediatru.

Riscul de aparitie a alergiilor

Cand exista un risc congenital de alergie, afectiunile repetate ale pielii la copiii mici pot
constitui factori declansatori ai alergiilor care vor aparea in viitor. Dermatologii considera ca
forma cea mai comuna de eritem fesier, dermatita iritativa de contact, se poate constitui
mai tarziu in neurodermatita. Cauzele care duc la aceasta sunt inflamatia pielii si produsele
de ingrijire a pielii. Daca produsul care se aplica pe piele contine parfum sau conservanti,
acestia pot declansa eczeme alergice. Suprainfectarea eritemului fesier cu Candida a fost
descrisa ca un punct de inceput pentru reactii alergice ulterioare.

12