CE ESTE PIELEA 

1.MORFOLOGIA PIELII 

Pielea normala 

Mai intai trebuie sa vorbim despre piele si anexele ei- parul, glandele sebacee, glandele
sudoripare, unghile. Desi toti dorim ca acestea sa aiba un aspect normal si placut, nu toti
le ingrijim pentru a preveni imbolnavirea lor. Este necesar sa avem informatii si
cunostinte minime despre principalele boli ale pielii pentru a furniza medicului
dermatolog cat mai multe indicii despre afectiunea capatata, si odata stabilita o
colaborare cu acesta si rezultatele se vor vedea imediat. 

Fiind in contact permanent cu mediul inconjurator, pielea este expusa degradarii,

agresiunilor. De aceea, sanatatea acesteia trebuie sa fie pentru fiecare dintre noi o
preocupare zilnica. Pielea nu trebuie privita doar ca un "invelis" corporal care ne apara
de vant, apa, ci trebuie privita ca un organ viu foarte important ce protejeaza
organismul. Putem spune ca ea este cel mai mare organ al nostru, avand aproximativ o
suprafata de 2 metri patrati, o greutate de circa 3-4 kg, ceea ce reprezinta cam a doua-
zecea parte din greutatea intregului corp. 

Relieful pielii apare plan si neted, exceptand anumite regiuni unde este brazdata de
numeroase proeminente, depresiuni, din care unele sunt permanente altele tranzitorii. 

Depresiunile sunt acele santuri numite cute. Cutele sunt structurale si de locomotie. 

Proeminentele sunt de doua feluri: tranzitorii si permanente. Cele tranzitorii sunt

conditionate de diferiti factori externi si interni, producandu-se pe cale reflexa prin
contractia anumitor muschi. Cele permanente le intalnim in general la nivelul
articulatiilor. 

O alta categorie de proeminente sunt formate de crestele interpapilare separate unele de

altele de santuri intrepapilare localizate la nivelul degetelor, constituind amprentele. 

Culoarea pielii variaza dupa rasa de la alb deschis pana la negru inchis, cu variatii de
nuante si culori intre cele doua extreme. Varsta si sexul conditioneaza modificari de
coloratie, copiii si femeile tinere avand culoarea mai deschisa decat barbatii adulti. La
ambele sexe la batranete, culoarea pielii este mai inchisa. 

Sub epiderma se gasesc celulele pigmentare, melanocitele. Acestea produc pigmentii

numiti melanina, pentru a ne proteja de efectele daunatoare ale radiatiilor ultaviolete.
Melanina absoarbe energia luminii, devenind mai inchisa la culoare, acesta fiind
motivul pentru care pielea se bronzeaza, daca este expusa la soare. Mai tarziu, melanina
migreaza spre suprafata pielii si se desprinde impreuna cu celulele moarte -pielea
bronzata devine palida cu timpul. La cei cu pielea mai inchisa, melanina este produsa in
cantitati mai mari. Acest pigment se gaseste in toate straturile epidermei oamenilor din
zonele tropicale, dandu-le o piele de culoare inchisa. Oamenii cu piele alba au melanina
doar in straturile epidermice, inferioare. Un anumit pigment de carotina, impreuna cu
melanina, duce la o piele galbena. 
Grosimea pielii variaza intre 0,5 si 4 mm. Este relativ subtire in regiunile corporale
putin expuse la uzura sau presiune si mai groasa pe suprafetele care sunt mai solicitate
de exemplu pe talpi. Copiii au pielea mai subtire decat adultii, iar adultii mai groasa
decat batranii. Pielea femeilor este mai subtire decat a barbatilor. 

Consistenta pielii este moale, grasa, catifelata, usor umeda, calitati conditionate si de
cantitatea secretiilor fiziologice. 

Elasticitatea pielii este foarte mare, ea putandu-se intinde foarte mult fara a se rupe. O
fasie de 2 cm suporta o greutate de 2 kg fara a se rupe. Pielea poate sa se intinda lent,
producandu-se o ruptura de fibre in derm fara plaga exterioara dar lasand drept urme
vergeturile. 

Mobilitatea pielii variaza dupa regiuni si grasimea care o captuseste. 

Luciul pielii. Pielea luceste in regiunile unde hasurarea reliefului lipseste(buza,

pavilionul urechii, in jurul unghiei. etc) 

Termoreglarea 

Sub epiderma se intinde derma, mai groasa decat precedenta. Portiunea superioara a
acesteia este intesata de o retea de colagen si elastina, care sunt niste proteine deosebite.
Acestea asigura elasticitatea si flexibilitatea pielii. In derma se gasesc numeroase vase
sangvine. Atunci cand ne este cald, capilarele se dilata si se umplu de sange. Daca
suprafata pielii este strabatuta de mai mult sange, organismul pierde o cantitate mai
mare de caldura, adica se raceste. Din acest motiv ne inrosim in caldura mare. Daca ne
este frig, capilarele sangvine din derma se ingusteaza, pentru a pierde mai putina
caldura, iar pielea devine palida. 

Sangele care curge prin aceste vase sangvine extrem de subtiri transporta substantele
nutritive sub cele doua straturi ale pielii, iar de acolo va transporta produsii de
catabolism. Daca pielea este traumatizata, in locul ranii sangele se coaguleaza si inchide
plaga. Cicatricea formata protejeaza impotriva agentilor patogeni si a pierderii exagerate
de sange. 
 

2.ANATOMIA PIELII 
Pielea este formata din EPIDERM, DERM, HIPODERM. 

Epidermul este alcatuit din cinci straturi de celule suprapuse, denumite din profunzime
spre suprafata :bazal sau germinativ, spinos, granulos, lucidum si cornos. 

Toate straturile provin din stratul germinativ, ale carui celule, pe masura ce se
multiplica sunt impinse spre suprafata, schimbandu-si necontenit forma si structura. 

Stratul extern cornos al epidermei este format din 20-30 de randuri de celule moarte.
Aceste celule sunt asezate unele peste altele, asemenea unor tigle, de aceea pielea se
intinde cu usurinta in timpul miscarii. In fiecare zi, mii de celule se desprind de pe piele,
dar aceasta nu se uzeaza, fiindca celulele moarte sunt inlocuite in permanenta cu altele
noi. 

Dermul este constituit dintr-un tesut conjunctiv lax, format din trei componente
principale: substanta fundamentala, fibrele conjunctive si celulele conjunctive. 

Substanta fundamentala are o structura amorfa si este formata dintr-un amestec de

mucopolizaharide, proteine, saruri minerale si apa. 

Fibrele conjunctive sunt de trei feluri: colagene, elastice si reticulare, dispuse sub forma
de retea. 

Celulele conjunctive situate in substanta fundamentala si in ochiurile retelei conjunctive

sunt celule fixe si celule mobile provenite din vasele sangvine 

Tesutul conjunctiv are rol de legatura, sustinere, hranire, depozit, reglare si aparare
impotriva infectiilor. In derm se mai gasesc vase sangvine, formatiuni nervoase, foliculi
pilosebacei si glande sudoripare. 

Tot in derm se gasesc si foliculii pilosi si glandele sebacee care se dechid in foliculi.
Cele din urma produc o substanta densa, grasoasa -sebumul, care se infiltreaza in
permanenta la suprafata pielii, ca substanta lubrifianta a parului si pielii. Fara acest
unguent, pielea s-ar usca si s-ar descuama, nu ar rezista mult timp la solicitarile zilnice.
La fiecare folicul pilos se ataseaza cate un muschi horipilator. Daca ne este frig sau ne
speriem, acesti muschi se contracta, iar firele de par si pielea se ridica; se formeaza asa-
numita piele de gaina. 

Hipodermul este constituit din tesut gras(tesut adipos)sub forma de lobuli delimitati de
septuri fibroase provenite din derm. Aceste fibre conecteaza derma de organele aflate
dedesubt, de exemplu muschii. Acest depozit de grasime este si un strat izolant ce
functioneaza ca un termoizolator. In caz de necesitate, organismul poate folosi acest
depozit de grasime si ca sursa de energie. Daca cineva manaca prea mult, excesul de
grasime se depune sub piele. Sub stratul adipos, se gasesc muschii, ganglionii limfatici,
precum si principalii nervi si vase sangvine. 

Reannoirea pielii 

Cum am precizat anterior, sub epiderma, in stratul germinativ, celulele se afla intr-o
continua diviziune. Celulele nou formate sunt apoi incarcate cu o proteina rezistenta,
cheratina, care determina cheratizarea celulelor. Pe masura ce iau nastere celule noi pe
dedesubt, cele cheratinizate vor fi impinse spre exterior. Timpul necesar unei celule sa
ajunga din stratul bazal pana in stratul cornos si sa se elimine este evaluat la 26-28 zile.
Aceasta fiind durata ei de viata. Celulele moarte se desprind de piele sub forma unor
solzisori abia vizibili. Un om in timpul vietii pierde sub aceasta forma aproximativ
18Kg de piele. 

Glandele pielii 

Pielea este inzestrata cu glande a caror secretie se varsa pe suprafata pielii. Acest glande
indeplinesc functii importante. 
Glandele sebacee: 

La fiecare folicul pilos este anexata o glanda sebacee, situata in mai superficial fata de
glanda sudoripara. Produsul lor, numit sebum, este format dintr-o substanta de secretie
grasoasa, pe care celula o colecteaza din grasimile din sange si care face ca firele de par
si epiderma sa fie impermeabile. 

Sebumul se elimina prin spatiul dintre par si teaca lui. El are rolul de a lubrifia parul si
tegumentele. 

Cand secretia acestor glande ete insuficienta, pielea devine uscata, iar atunci cand este
exagerata da nastere la seboree. 

Glandele sebacee stau sub influenta glandelor sexuale. Aparitia seboreei coincide cu
aparitia pubertatii. 

Glandele sudoripare; 

Spre deosebire de glandele sebacee, acestea se gasesc pe toata suprafata pielii, in

adancul dermei, formate dintr-o aglomerare de tubulete intortocheate (canale
sudoripare), avand rolul indispensabil in reglarea temperaturii corporale fiind mai
numeroase si mai dezvoltate in anumite regiuni. Secretia glandelor sudoripare poarta
numele de sudoare. 

Aceasta este un lichid limpede putin sarat, cu miros caracteristic, care variaza de la
individ la individ. Este bogat in saruri minerale si acizi volatili. In cazuri de
imbolnavire, poate contine uree si zahar. Secretia glandelor sudoripare se varsa continuu
la suprafata pielii, totusi este imperceptibila. Transpiratia in timp ce se evapora, ne
raceste corpul. Glandele sudoripare pe perioada unei zile produc 600-800 de ml de
transpiratie. In zilele foarte calduroase insa, putem evapora chiar si 2 litri de sudoare. 

Un om are in total in jur de 3 milioane de glande sudoripare, greutatea totala atigand

100 de grame. Exista destul de multe glande sudoripare pe fata, subrat, in palma, si in
talpa. In palma de exemplu, gasim 350 glande sudoripare pe centimetru patrat, in timp
ce in dosul palmei doar 200. 

Transpiratia ne ajuta si la apucarea unor obiecte cu suprafata neteda 

Alte structuri din piele: 

 

Corpusculii Meissner. 

In derma se gasesc si diferite terminatiuni nervoase: acestea vor transmite la creier

excitatiile ce provoaca simtul tactil. Excitatiile dureroase sunt preluate de terminatiile
nervoase care se ramifica in epiderma. In portiunea superioara a dermei se gasesc
receptorii tactili, sau asa numitii corpusculi Meissner, care percep presiunile usoare. 

Corpusculii Ruffini si Krause. 

Ceva mai adanc sunt situati corpusculii Ruffini care percep caldura, respectiv
corpusculii Krause, responsabili de perceperea frigului. 

Corpusculii Vater Puccini 

Spre marginea inferioara a dermei se gasesc corpusculii Vater-Puccini, care au rolul de

a percepe presiunile puternice. 

Daca aceste terminatiuni nervoase trimit o informatie catre creier, sub efectul unor
excitatii dureroase, presiune, sau caldura, acesta va actiona muschii corespunzatori, de
exemplu pentru a retrage mana din apropierea unui foc. 

Muschii piloerectori 

Sunt muschi speciali, atasati la cate un folicul de par. Atunci cand se contracta firele de
par se indreapta. Astfel intra mai mult aer, iar izolarea se imbunatateste(mai ales la
animalele cu par, pene sau blana. 

Foliculii de par. 

Sunt tuburi lungi si inguste, fiecare continand cate un fir de par. Parul creste, pe masura
ce se adauga noi celule la baza, din celulele care captusesc foliculul. Celulele mai vechi
mor atunci cand se formeaza cheratina in interiorul lor. 

Receptorii pentru durere sunt terminatii ale fibrelor nervoase din tesutul celor mai multe
organe interne si din piele (in epiderma si in partea de sus a dermei). Ei sunt receptorii
care trimit impulsuri atunci cand orice stimulare devine excesiva. Astfel se genereaza
senzatia de durere 

Plexurile din par sau plexurile de la radacina parului sunt grupuri speciale de terminatii
ale fibrelor nervoase. Fiecare formeaza o retea in jurul unui folicul de par si este un
receptor, adica trimite impulsuri nervoase la creier, atunci cand se misca firul de par. 

ANEXELE PIELII 

Fanerele, cum mai sunt numite anexele pielii, sunt vizibile la exteriorul corpului si
epidermului. Ele sunt de origine ectodermica, fiind reprezentate de par si unghii. 

1.Parul 

Parul se prezinta ca o formatiune tubulara, flexibila ce se gaseste intr-un spatiu numit

folicul. Firul de par, impreuna cu foliculul poarta denumirea de folicul pilos. Acestuia ii
sunt anexate una sau mai multe glande sebacee. 

Parul este format din doua parti, una care se afla in piele, numita radacina si alta la
exterior numita tulpina sau mai simplu par. 

Partea terminala a radacinii este mai umflata si are forma unui bulb, fiind denumita
bulbul parului sau bulbul folicular. 
Acest bulb prezinta la baza o scobitura (papila foliculara) care contine vase sangvine si
nervi care are rolul de a asigura hrana parului. Deasupra papilei foliculare se afla
celulele germinative bulbare din care prin multiplicarea lor rezulta parul. 

Daca sectionam longitudinal un fir de par, putem observa trei zone. La centru maduva,
la mijloc scoarta sau corticala, iar la exterior epidermicula sau cuticula (membrana de
protectie din exterior.) 

Maduva si scoarta contin pigmenti, iar toate zonele incep sa se cheratinizeze progresiv
pe masura ce se departeaza de bulb. 

Cheratina este o substanta dura care asigura forma si rezistenta firului de par. Din punct
de vedere chimic aceasta este formata dintr-o substanta bogata in sulf si azot, rezistenta
la acizi, fermenti si temperaturi ridicate. Cheratina din par se prezinta sub doua forme:1-
cheratina dreapta, substanta stabila si 2-cheratina buclata, care este instabila. Sub
actiunea diferitilor factori fizici cum ar fi umezeala, caldura sau chimici -substante
oxidante, cele doua cheratine se pot contopi. Aceasta contopire sta la baza ondularii
parului. 

Pigmentii dau culoarea parului. Ei sunt constituiti din melanine, substante proteice
complexe, care in general au culoarea neagra, dar si cu variatii de la galben, brun-inchis
pana la negru. Pigmentii sunt insolubili in apa, dar solubili in hidroxid de potasiu si
acizi concentrati. De aceea cand dorim sa ne vopsim parul, mai intai trebuie sa
decoloram firul de par cu ajutorul apei oxigenate, amoniac, sau alte substante. 

Melaninele se prezinta sub forma difuza si granulara. In firele de par exista amandoua
formele de melanina, iar de raportul dintre ele depinde culoarea parului. 

Melanina difuza da o culoare galbuie a firului de par cand este putin concentrata si
roscata cand este foarte concentrata. 

Melanina granulara genereaza culori ale parului de la brun spre negru. 

Decolorantii actioneaza asupra melaninei granulare, pe care o transforma in melanina

difuza. Culoarea rosie a parului este data de un pigment special care contine fier, numit
tricosiderina. 

Viteza de crestere a firului de par este de aproximativ 0,3-0,5mm pe zi, astfel ca intr-o
luna el poate creste cu 1-1,5 cm iar intr-un an cu 15-20cm. 

Cresterea firului de par dureaza intre 3-4 ani, cu variatii intre 2-6 ani. Aceasta crestere
cu inlocuirea firului de par la 3-4 ani este explicatia pentru care in anumite regiuni
(europa) nu intalnim par mai lung de 1,5 m. In Asia, viteza de crestere zilnica si
perioada de crestere fiind mult mai mari, putem intalni persoane cu un par chiar mai
lung de 8 m. 

Trebuie subliniat ca de la moartea firului de par pana la caderea de pe cap, trec in medie
3 luni si in mod normal cad zilnic aproximativ 40-50 fire de par. 
Rezistenta firului de par este mare la agentii fizici si biologici si variabila la cei chimici.
Firul de par nu poate fi spart cu o lovitura de ciocan. El este rezistent si la tractiune.
Pentru a rupe un fir de par este necesar o greutate intre 50 g si 100g, putand ajunge si
pana la 160g. Rezistenta firului de par este mai mica la copii si varstnici si mai mare la
adulti. Firul de par(mai putin bulbul) este rezistent si la putrefactie. De aceea putem gasi
fire de par intacte la persoanele decedate chiar dupa 10 ani. 

Firul de par este flexibil si elastic. Aceasta proprietate este amplificata de umiditate. El
se poate lungi chiar cu 20-30% sub actiunea unei tractiuni si revine la forma initiala
dupa incetarea acesteia. 

Sub actiunea caldurii, elasticitatea dispare, iar parul devine casabil. De aceea nu este
recomandat ca dupa ce spalam parul sa folosim surse de caldura puternice pentru
uscarea lui. 

Datorita sebumului, parul prezinta proprietati absorbante de praf si microparticule. 

2. UNGHIA 

Unghia este o lama cornoasa care acopera fata dorsala a extremitatii degetelor la maini
si picioare. Ele sunt asezate pe ceea ce se numeste patul unghiei si indeplinesc functia
de a proteja ultimile falange. 

Unghia este alcatuita din corpul unghial, portiunea pe care o vedem si radacina, partea
inclusa in piele. Organul regenerator al unghiei il reprezinta matricea sa ce deriva din
epidermul de suprafata. Cresterea unghiei este un proces permanent in tot cursul
vietii(0,5-1,2 mm pe saptamana. 
 

Particularitatile pielii in raport cu varsta. 

Pielea sugarilor si a copiilor se deosebeste structural de pielea adultului. Pielea copilului

este mai supla, straturile epidermului nu sunt complet dezvoltate, ele sunt construite din
mai putine randuri de celule, astfel incat grosimea epidermului este mai mica. Stratul
cornos este discret, cheratinizarea este mai redusa, ceea ce determina o transparenta mai
mare a pielii. 

Dermul este bogat vascularizat, ceea ce face ca la copii culoarea pielii sa fie roz. 

Pielea supla a copiilor este mai permeabila, incat unele medicamente actioneaza mai
bine pe cale cutanata. 

Pielea nou-nascutului este acoperita de un invelis gras, care apara pielea de maceratiile
pe care le poate produce lichidul amniotic. Glandele sudoripare isi incep functia abia
dupa cateva luni dupa nastere. Lipsa sudorii si cantitatea redusa de grasime fac ca
mantaua acida, care ofera in mod normal o protectie impotriva infectiilor microbiene, sa
nu-si poata indeplini rolul fiziologic. Din acesta cauza pielea copiilor este foarte
receptiva fata de infectiile microbiene, fapt care ne explica frecventa dermatozelor
microbiene la copii. Pielea copiilor, pe de alta parte, nu-si poate indeplini rolul de
imunizator printr-o reactivitate mai redusa, caracteristica acestei etape de dezvoltare.
Reactiile alergice apar la copii abia dupa luna a treia. 

Pielea la batrani. 

Dupa 40 de ani incepe instalarea imbatranirii organului cutanat. Semnele clinice ale
imbatranirii pielii sunt mai vizibile la partile descoperite ale corpului, unde actioneaza
radiatiile U.V. solare. Pielea devine aspra, atrofica, uscata, prin diminuarea secretiei
sebacee si sudoripare, concomitent cu descresterea continutului in apa, precum si
diminuarea inhibitiei sale. 

Dermul, ca si hipodermul se atrofiaza, modificarile cele mai importante observandu-se

la nivelul colagenului. Fibrele de colagen in esenta se subtiaza, isi modifica continutul
biochimic, scade capacitatea de hidratare a acestuia, manifestandu-se tendinte de
hipermineralizare cu depuneri de Ca. 

Reteaua vasculara este mult diminuata, ca si rezistenta vasculara. Scad in general,

reactiile oxidative, a metabolizarii glicogenului si scade activitatea unei serii intregi de
enzime. 

In concluzie, in procesul de imbatranire, metabolismul tegumentului este mult scazut si

de aici posibilitatea aparitiei mult mai usor a unor afectini dermatologice si raspunsul
intarziat la anumite tratamente. 

 3.FIZIOLOGIA PIELII 
Fiziologia studiaza viata si functia organelor. Pielea, ca invelis al corpului si ca un organ
protector interpus intre mediul extern si intern, indeplineste nenumarate functii vitale, in
stransa dependenta cu intregul organism. 

Pielea, fiind inzestrata cu un sistem vascular si nervos foarte dezvoltat, se afla intr-o
legatura stransa cu intregul organism, in special cu sistemul nervos. Metodele actuale de
investigare nu permit cunoasterea in totalitate a proceselor intime care se petrec in
piele. 

Metabolismul pielii reprezinta totalitatea proceselor fizico-chimice, schimburile dintre

celule si insumeaza functiile vitale elementare ale pielii si sarcinile fiziologice pe care
pielea trebuie sa le indeplineasca in raport cu mediul extern si intern. 

Desfasurarea proceselor metabolice ale pielii necesita un mediu care contine substantele
necesare schimburilor, transformarilor fizico-chimice energetice. Aceste substante sunt
anorganice si organice. 

Substantele anorganice 
APA este un element cu proprietati fizico-chimice speciale. In stare fiziologica, pielea
contine o cantitate mare de apa, in care substantele organice si anorganice se gasesc
dispersate in solutii coloidale. Apa pe care o bem este fixata dupa ingerare de ficat, unde
este izonizata ca sa poata trece in sange. Prin circulatie, ea ajunge in capilare, unde tinde
sa intre in echilibru cu apa tesuturilor. In acest scop surplusul de apa se depune in
muschi si in piele, care constituie unul dintre cele mai importante rezervoare de apa din
organism.din ambele locuri apa este mobilizata dupa nevoi. In mod normal, retinerea si
eliminarea apei din organism trebuie sa fie proportionale cu cantitatea de apa ingerata.
In numeroase afectiuni dermatologice se produce o retentie de apa, conditionata de o
retentie clorurata, constituind starea de preedem sau de edem. 

Apa, in afara de rolul ei principal de vehicul al substantelor anorganice si organice,

joaca un rol esential si in respiratia celulara. 

Sarurile minerale 

Cantitatea substantelor minerale se stabileste prin analiza integrala a cenusii pielii.

Pielea contine la 100 g aproximativ 45mg calciu, 260mg potasiu, 350mg sodiu, 30mg
magneziu, apoi clor, fosfor, fier, sulf, cupru, zinc. Substantele minerale se gasesc in
organism in stare de electroliti incarcati cu o anumita sarcina electrica. 

Clorura de sodiu, ajunsa in sange se disociaza in ioni de clor si sodiu. Pielea este
organul cel mai bogat in clor, fiind rezervorul si reglatorul clorului in organism.
Echilibrul apei este legat strans de cel al clorului. 

Potasiul este ionul protoplasmei si al nucleilor. In piele, potasiul se gaseste mai mult in
epiderma si anexe. 

Calciu, fosforul si magneziul sunt trei elemente atat de strans legate functional intre ele,
incat metabolismul lor nu poate fi tratat separat. Rezerva mare de calciu si fosfor o
formeaza oasele; in tesuturi calciul se gaseste in cantitate mica, abia 1%. Sangele
contine o cantitate constanta de 100mg calciu la mie, el fiind cuprins in plasma. In
pielea normala, calciul se gaseste aproape exclusiv in derm. Metabolismul intermediar
al calciului este legat de al fosforului. Orice mobilizare, eliminare si depunere de calciu
se face paralel cu cea a fosforului, orice exces de fosfor sangvin, pentru a se elimina, se
fixeaza de calciu. 

Calciul joaca un rol in excitabilitatea neuro-musculara si nervoasa, in mecanismul

coagularii, in impermeabilitatea membranelor epiteliale si endoteliale, el incetineste si
modereaza activitatea celulei. Il putem cataloga drept antagonist al potasiului. Raportul
K/Ca este crescut in inflamatiile pielii. 

Sulful se gaseste in cantitati mari in albumine si in cheratina. 

Pentru viata celulei este de importanta capitala ca amestecul fractiunii minerale sa se

mentina intr-un echilibru constant. 

Un exces de potasiu, de calciu si de sodiu duce la un pH ridicat. In acelasi timp, excesul

de sodiu duce la o retentie de apa pentru corectarea hiperosmozei. Potasiul sangvin
creste in socul anafilactic. 
Prin participarea glandelor sudoripare la eliminarile de elctroliti din mediul extracelular,
pielea joaca un rol important in reglarea metabolismului hidro-mineral. 

Cercetarile facute asupra pielii au aratat ca pielea normala are o reactie acida, pielea
eczematosilor tinde spre alcaloza, in timp ce pielea psoriazicilor tinde spre acidoza.
Astfel se poate spune ca atunci cand dezechilibrul este corectat, dermatoza se vindeca. 

Epidermul este mai acid decat dermul. Aciditatea este foarte marcata la nivelul stratului
cornos, unde poate sa atinga un pH de 5,5. Reactia secretiilor sudorale si grasoase poate
sa coboare pana la un pH de 5. Aceasta manta acida a pielii joaca un rol protector fata
de bacterii si fata de paraziti. 

Substantele organice 

Metabolismul pielii este conditionat de prezenta substantelor organice care sunt

furnizate pielii pe caile sangvine. Ele deservesc nutritia celulelor. 

Aceste substante organice sunt: 

Protidele sau proteinele sunt constituite din acizi aminati. Ele se impart in proteine
simple si proteine conjugate. Ele sunt descompuse prin fierbere cu acizi minerali fie prin
actiunea fermentilor naturali (pepsina, tripsina, etc.) In afara de proteinele banale
(albumine, globuline), in piele se mai gasesc si proteine particulare. Colagenul,
cunoscut prin structura lui fibrilara, macerat in apa se transforma in clei. Elastina este
rezistenta fata de influenta substantelor chimice. Reticulina este proteina fibrelor
reticulare. 

Glucidele sunt monozaharide si polizaharide. Acestea se gasesc abundent in epiderm in

prima jumatate a vietii fetale. Ele dispar treptat din profunzime spre suprafata, ca sa
reapara la adulti in bulbul parului, in glandele sudoripare, si sebacee. 

grasimile, lipidele provin din secretia glandelor sebacee, din evolutia celulei epidermice
si in mica parte din secretia glandelor sudoripare. Lipidele intra in compozitia materiei
vii. Ele nu se dizolva in apa, au un rol energetic si mai fac parte din materialul plastic al
celulei. Grasimea de rezerva ingramadita in tesutul adipos are rol protector, mecanic si
fizic(amortizeaza socurile mecanice si atenueaza pierderile de caldura) 

Fermentii pielii 

Reactiile chimice care stau la baza manifestarilor vitale, se petrec prin interventia unor
agenti speciali, numiti fermenti. Actiunea lor se aseamana cu cea a catalizatorilor, de
unde si numele de biocatalizatori, ei provocand reactii de scindare si sinteza, fara a se
uza. Ei actioneaza in cantitati extrem de mici. Acesti catalizatori sunt numiti fermenti,
enzime, diastaze. 

Vitaminele si mineralele 

Vitaminele sunt factori alimentari esentiali vietii. Actiunea lor se aseamana cu cea a
fermentilor si hormonilor, constand in catalizarea reactiilor chimice din materia vie si
determinand coordonarea chimica a proceselor vitale energetice. 
Vitaminele sunt considerate ca biocatalizatori, stimuland, ca si fermentii si hormonii
reactiile chimice generatoare de energie si in special reactiile de oxidare. 

Lipsa vitaminelor din alimentatie produce o serie de tulburari in metabolism care se

manifesta prin simptome foarte variate, interesand intre altele si pielea. Carenta unei
vitamine constituie insa numai o veriga in lantul unor conditii de multiple carente
vitamino-mineralo-protidice. Acest fapt ne explica insuccesele corectarii carentelor prin
administrarea numai a unei vitamine, neglijand corectarea regimului de nutritie
policarentiala. 

Vitaminele se impart in liposolubile si hidrosolubile. 

vitaminele liposolubile: 

Vitamina A joaca un rol important in metabolismul proteinelor, lipidelor, glucidelor si

in metabolismul bazal. 

* Doza medie recomandata este intre 1,5 si 3mg 

Unii specialisti precizeaza ca doza zilnica necesara pentru barbati trebuie sa fie 3mg,
pentru femei 2,4mg, iar pentru copii, 1,8mg. 

*Surse: 

Sub forma de retinol, vit.A se gaseste in: ficatul de porc, de vita, de vitel, untura de
peste, oua, produse lactate nedegresate. 

Beta-carotenul se gaseste in vegetalele colorate precum tomatele, broccolii, morcovul,

pepenele, spanacul, sparanghelul, porumbul, frunzele de sfecla rosie, frunzele de
papadie, mango, caisele, citricele, dovleacul. 

Carenta de vitamina A se traduce in piele prin procese de hiperkeratoza in ihtioza,

pitiriazis, psoriazis, care uneori se asociaza cu celelalte simptome de avitaminoza A.
Prin administrarea vitaminei A in doze masive se obtin rezultate favorabile in aceste
afectiuni. 

Vitamina D joaca un rol important in metabolismul calciului si al fosforului, favorizand

resorbtia lor la nivelul intestinului si depunerea lor in oase. 

*Doza zilnica medie recomandata este intre 10- 20 mg 

*Surse: 

Spre deosebire de celelalte, vit.D poate fi produsa de organism. 

Razele ultraviolete declanseaza procesul de sinteza al vit.D in epiderma. 

Vit.D este continuta in pestele gras, sardina, somon, hering, untura de peste, galbenusul
de ou, unt, lapte, lactate nedegresate. 
Vegetalele nu contin aceasta vitamina. 
 

Vitamina D2 are o actiune favorabila in tratamentul tuberculozelor cutanate. 

 

Vitamina E este vitamina cresterii. Ea joaca un rol in metabolismul tesutului colagen,

avand o actiune antisclerogena. 

*Doza zilnica este intre 12-20mg. 

Cantitatea recomandata poate varia in functie de zonele geografice. In Franta este 12-
15mg, in Canada este3-10mg, in SUA 40-80mg, iar la noi este 12-20mg. 

*Surse: 

Principalele surse alimentare bogate in Vit.E sunt uleiurile vegetale bogate in acizi grasi
nesaturati: soia, floarea soarelui, porumbul, fructele oleaginoase: seminte de floarea
soarelui, arahide, germenii de cereale, legumele verzi si rosiile. 

Se recomanda administrarea vitaminei E in afectiunile atrofiante ale pielii si in bolile de

colagen, ca sclerodermia, unde da rezultate favorabile. 
 

Vitamina F joaca un rol important in metabolismul lipidelor. 

In diferite boli cu tulburari metabolice ale epidermului, administrarea locala poate duce
la vindecare in eczemele copiilor. De asemenea poate fi un adjuvant pretios in
psoriazis. 
 

Vitamina K, antihemoragica, joaca un rol important in sinteza protrombinei. 

*Doza zilnica este intre 10-55 mcg. 

In general la copii este necesara o cantitate de 10-30mcg, iar la adulti intre 35-80mcg. 

*Surse: 

Se gaseste in legumele verzi precum broccoli, spanac, varza, mazare, conopida. 

Vit.K este produsa si de propria noastra flora intestinala. 

In afectiunile ficatului, produse prin tulburari digestive si tulburari in resorbtia

grasimilor, se suprima sinteza vitaminei K, ceea ce poate duce la hemoragii cutanate. 
 

Vitamine hidrosolubile. 
 
Vitamina B1 este necesara pentru degradarea si utilizarea glucidelor. Are rol in
metabolismul apei. 

*Doza zilnica este intre 1,2-1,5 mg. 

In general la copii este necesara o cantitate de 0,5-1,2mg, la adolescenti si femei, o

cantitate de 1,3mg, iar la barbati o cantitate de 1,5mg. Persoanele care consuma mai
mult alcool sau cafea trebuie sa ia o doza marita. 

*Surse: 

Vit.B1 se gaseste in stare naturala in mai multe alimente cum ar fi drojdia de bere, carne
de porc, de peste, legume, lapte, galbenusul de ou. Pastele fainoase, painea si in general
faina integrala contine de asemenea aceasta vitamina. 

Administrarea sa in edemele din beriberi si in edemele care se asociaza cu tulburarile de

nutritie ale copilului, a dus la rezultate favorabile. 
 

Vitamina B2. joaca un rol important in respiratia celulara. Are si un rol antiinfectios 

*Doza zilnica este intre 1,5-1,8 mg. 

Pentru copii este recomandata o cantitate de 0,6-1,4mg, 1,5 mg pentru adolescenti si

femei si 1,8 mg pentru barbati si femei gravide. 

Persoanele care-si desfasoara activitatea intr-un mediu stresant, trebuie sa mareasca

doza de vit. B2. 

*Surse: 

Se gaseste in produsele animale cat si in cele vegetale. Astfel o putem gasi in ficat in
primul rand, in carnea de vita sau porc, peste, ou, cereale integrate si lapte. Legumele
verzi, cum ar fi spanacul sparanghelul broccoli, laptucii, constituie de asemenea o sursa
importanta de vit. B2. 

Lipsa vitaminei B2 poate duce la afectiunea numita zabaluta, care consta intr-o
descuamare cu roseata a buzelor. 
 

Vitamina PP are rol important in metabolismul aminoacizilor. 

*Doza zilnica este intre 13-20 mg. 

Pentru copii este recomandata o doza intre 7-15mg, 15-18mg pentru adulti si 20 mg
femeilor insarcinate sau care alapteaza. 

*Surse: 
Vit.PP o putem gasi in carnea alba, peste, ficat, carne de vitel si vaca, cereale si painea
integrala. Fructele constituie de asemenea o sursa importanta de vit.PP- piersici,
smochine, curmale, migdale, avocado, arahide. 

Carenta vitaminei PP produce o serie de manifestari ca: eritemul de primavara,

sensibilizarea pielii la razele solare. 

La pelagra, eritemul pielii, pe langa simptoamele nervoase, gastrointestinale, este

influentat de administrarea vitaminei PP. 
 

Vitamina H, antiseboreica, are rol in metabolismul aminoacizilor si in metabolismul

glandelor cu secretie interna si metabolismul general. 

Doza zilnica este de 0,3mg(300mcg) 

Copii au nevoie insa de o cantitate de 50-90 mcg/zi 

*Surse: Legumele si fructele crude, carnea proaspata, organele de vita, drojdia de bere,
laptele, produsele lactate. galbenusul de ou, pot fi surse care sa asigure necesarul zilnic
de vit. B8 

Lipsa acestei vitamine poate fi semnalata prin incaruntirea parului sau chiar albirea lui. 
 

VitaminaB5-Acidul pantotenic are un rol in metabolismul proteinelor, lipidelor, in

cresterea si mentinerea culorii parului. 

*Doza zilnica este intre 10-15 mg. 

Copii trebuie sa consume intre 3-8mg, adolescentii si adultii intre 10-15mg. 

*Surse: 

Alimentele ce contin aceasta vitamina sunt: drojdia de bere, organele de vita, cerealele
integrate, arahidele, somonul, galbenusul de ou, ciupercile si legumele verzi. 

Administrarea acestui acid pantotenic poate duce uneori la recolorarea parului si

disparitia seboreei. 
 

Vitamina C are proprietati oxidoreductoare, intervenind in procesul de oxidare si

indeplinind un rol important, in special in functia tesuturilor de sustinere. Ea intervine in
numeroase procese metabolice, in special in metabolismul pigmentogenezei si al
sulfului. In metabolismul pigmentar, vitamina C are actiune inhibitoare si oxidarea
influentata de radiatiile ultraviolete, duce la pigmentarea pielii. 

Doza zilnica este intre 60-100mg 

Copii au nevoie de 35-60mg /zi, adultii 60-100mg iar viitoarele mame de 130mg.
Atentie deosebita trebuie sa acorde fumatorii, deoarece acestia ar trebui sa consume
zilnic 120mg 

*Surse: 

Principalele surse de vit.C sunt legumele si fructele proaspete, mai ales citricele,
zmeura, coacazele, fragii. Dintre legume:, broccoli, cartofii, ardeii, tomatele, varza,
patrunjelul contin o cantitate suficienta pentru organismul uman. 

Vitamina P are rol in metabolismul celular, ionic, al proteinelor, glucidelor si apei. 

Vitamina P este administrata cu succes in hemoragii gingivale, gastroragii, eczeme,

eritem nodos. 

 3.METABOLISMUL SI FUNCTIILE PIELII 

 Materia vie se caracterizeaza printr-un proces continuu de uzura si refacere a protidelor

protoplasmei. Acest proces reprezinta metabolismul cu latura lui de anabolism si
catabolism(asimilare si dezasimilare). 

Macromolecula protidica este formata din inlantuirea unui numar mare de aminoacizi si
prin polimerizare. 

La materia vie, metabolismul se caracterizeaza prin doua procese fundamentale: de

sinteza si de degradare. Orice dezechilibru care se produce intre acestea, va duce la
tulburari metabolice care se vor manifesta prin diferite alterari cutanate. 

Desfasurarea normala a metabolismului cutanat asigura pielii o serie de functii care sunt
menite sa realizeze apararea organismului fata de noxele care, in contact cu mediul
extern, pot atinge integritatea pielii. 

Aceste functii, in concluzie sunt functii de aparare. 

Functia epidermului 

Functia epidermului se concrertizeaza in cheratinizare si in producerea unei substante

grase, grasimea cornoasa, care inhiba stratul cornos. 

Cheratinizarea rezulta din procesele metabolice, care se petrec fiziologic in celulele

epidermice cu scopul de a se forma in stratul cornos un invelis compact si rezistent la
actiunile variate din mediul extern. 
Grasimea cornoasa contine in abundenta colesterol, acizi grasi nesaturati formand o
adevarata grasime de culoare bruna deschis. 

Functia Dermului 

Spre deosebire de cea a epidermului, a carui activitate tinde in special la formarea

invelisului cornos imbibat de grasime, functia dermului este mai variata si mai
complexa. 

Dermul este un mare laborator care intervine in nutritia pielii. In derm se desfasoara
circulatia sangvina, care are ca scop asigurarea aportului substantelor nutritive, pe de o
parte, si transportul deseurilor de dezagregare a substantelor nutritive spre organele de
eliminare pe de alta parte, in afara de unele substante, care pot fi eliminate direct pe
suprafata pielii. 

Circulatia in piele este asigurata prin vasele sangvine si limfatice. 

Ultimile cercetari fiziologice au aratat ca in piele, pe langa circulatia sangvina, exista o

circulatie intra- si extracelulara. 

3.Pigmentul si melanogeneza 

In piele si formatiunile ei anexe se gaseste pigment, a carui cantitate este conditionata

de rasa, de influenta mediului si de anumite stari fiziologice. In general, regiunile pielii
care sunt expuse actiunii razelor solare sunt mai pigmentate decat cele acoperite. 

Pigmentul care se gaseste in piele este format din melanina. 

Trebuie subliniat ca substantele chimice (cupru, fier, zinc, magneziu), radiatiile si

factorii alimentari joaca un rol insemnat in pigmentogeneza si ca acest fenomen biologic
este supus unor stimuli fizico-chimici variati, care concura cu totii la formarea
pigmentului. 
 

4.Schimburile pielii 

Permeabilitatea. 

Invelisul cornos, impregnat de grasime, face ca pielea sa aiba o permeabilitate redusa,

care variaza in raport cu diferite stari fiziologice sau patologice. 

Pielea este permeabila pentru grasimi, cu atat mai mult cu cat ele sunt mai fluide. Cea
mai mare putere de patrundere o au uleiurile. Daca patrunderea se face printr-o aplicare
simpla si lenta dureaza 2-5 ore. Daca se fac frictiuni poate dura 5-10 minute. Puterea de
patrundere este favorizata de vascozitatea grasimii. 

Resorbtia medicamentelor incorporate in grasimi este posibila. 

Pielea este permeabila si pentru gaze, insa intr-o mai mica masura. 
Pielea este permeabila pentru substante volatile ca terebentina, eterul, cloroformul,
iodul, alcoolul, etc. 

Conductibilitatea. 

Pielea este buna conducatoare de caldura si electricitate. Umiditatea, congestia

vasculara, subtierea stratului cornos, maresc aceasta conductibilitate. 

Pielea este imbibata de o solutie de electroliti, care se gasesc in concentratii variabile.

Ea este sediul unor procese electrochinetice si unor curenti electrici, caracterizati printr-
un potential de rezistenta electrica intr-o continua schimbare, in raport cu irigatia
sangvina si de asemenea cu electricitatea atmosferica. Pielea are rolul de a echilibra
diferentele de potential electrostatic intre incarcarea electrica a mediului inconjurator si
mediul intern. 
 

4.ROLUL PIELII 
1.Rolul de protectie si aparare 

Pielea ca invelis al corpului indeplineste o functie de protectie impotriva influentelor

nocive care ating pielea din exterior. 

Pielea este expusa la diferiti factori nocivi din mediul extern, de natura mecanica,
chimica, fizica si microbiana, precum si unor factori care actioneaza din interiorul
organismului. 

Prin mobilitatea ei pe tesuturile subiacente, prin stratul de grasime si prin elasticitatea

ei, pielea poate amortiza socurile mecanice. Pe regiunile care sunt expuse actiunilor
mecanice, stratul cornos este mai gros si mai compact(palma), dermul este mai elastic si
mai flexibil, iar hipodermul le captuseste cu un strat de grasime mai abundenta. 

Stratul cornos imbibat cu grasime anihileaza mana la un grad oarecare actiunea

agentilor chimici si fizici. 

Epidermul, prin proprietatea sa de a reflecta razele luminoase prin pigmentul depozitat

in stratul germinativ, constituie un ecran protector care impiedica patrunderea razelor
luminoase in profunzime. 

Stratul de grasime care acopera toata suprafata epidermului si resturile de acizi ramasi
dupa evaporarea sudorii formeza impreuna cu grasimile epidermului acea manta acida
care constituie bariera cea mai eficace impotriva patrunderii microorganismelor in
piele. 
Suprafata pielii, in comparatie cu interiorul corpului, are o reactie acida. Aceasta devine
tot mai alcalina inspre straturile profunde. Echilibrul acido-bazic al pielii, stabilit la
valoarea unui pH de 5,5 se poate schimba prin spalari cu sapunuri alcaline, pielea
devenind astfel receptiva la atacurile microorganismelor. De altfel, echilibrul acido-
bazic este acid pe toate suprafetele interne care pot fi atacate de microbi, cum ar fi
mucoasa stomacului si a vaginului. 

Mantaua acida, cheratinizarea, regenerarea epidermului prin eliminarea continua a

stratului exfoliativ constituie pentru piele o protectie eficace impotriva
microorganismelor. 

Fata de cauzele nocive interne, pielea reactioneaza prin procese inflamatoare. 

ROL DE TERMOREGLARE 

Rolul pielii in termoreglare este foarte important. El este moderat in ceea ce priveste
lupta impotriva frigului, dar extrem de important in lupta impotriva caldurii. 

Mecanismul de punere in actiune a secretiei sudoripare si a reglarii termice in general

este nervos si se realizeaza prin doua caI: a)prin excitarea receptorilor cutanati, influxul
ajunge la centrii termoreglatori si b)prin actiunea directa a temperaturii urcate(saqu
scazute) a corpului asupra centrilor. 

Actiunea frigului produce un reflex vasoconstrictor, prin care muschiul erector al

parului se contracta, producandu-se in acelasi timp o vasoconstrictie. Prin contractia
muschiului se produce o contractie a pielii, suprafata ei se micsoreaza si in acelasi timp
se elimina sebumul, care ajunge la suprafata pielii. Ambele procese impiedica o pierdere
mai insemnata de calura. 

La actiunea caldurii, suprafata pielii se intinde cudilatarea concomitenta a vaselor si cu

un aflux arterial intensiv. Aceasta actiune vasodilatatoare produce o iradiere mai mare
de caldura si determina actiunea secretatoare a glandelor sudoripare. Sudoarea
abundenta se varsa la suprafata pielii, unde prin evaporare, produce o racire a
organismului. 

In timp ce la o temperatura obisnuita se elimina aproximativ un litru de sudoare in 24

ore, in caz de temperatura foarte ridicata se poate elimina si un litru pe ora. Actiunea
glandelor sudoripare poate fi considerata ca o supapa de siguranta impotriva actiunii
caldurii prea ridicate. Sudoarea se elimina continuu prin perspiratia insensibila, care are
drept scop sa compenseze diferentele de temperatura la nivelul diferitelor regiuni
cutanate. In bolile de piele in care aceste procese sunt absente, cum ar fi ihtioza,
bolnavii au continuu senzatia de frig. 

3.ROLUL DE SECRETIE SI EXCRETIE 

Celor doua glande (sebacee si sudoripara) le revine un rol principal in procesul de

secretie si excretie al pielii. 

Glanda sebacee, sub influenta sistemului nervos, secreta sebumul care se varsa pe
suprafata pielii. Sebumul da pielii supletea caracteristica, o apara si impiedica
patrunderea diferitelor substante lichide. In general, secretia de sebum atinge la om
aproape 2 grame zilnic. Eliminarea este mai bogata in regiuni cu glande mai multe.
Concomitent cu sebumul se elimina o serie intreaga de substante de dezagregare si
substante heterogene(de exemplu iodul in acneea iodica). 

Glanda sudoripara secreta sudoarea, care are reactie acida. Sudoarea contine 99%apa si
1% substante solide, saruri anorganice. Actiunea glandei sta sub influenta sistemului
nervos central. Anumite stari care duc la marirea continutului in apa al tesuturilor,
caldura si factorii psihici produc o secretie sudoripara mai bogata. 

Prin sudoare se elimina din organism o serie intreaga de substante heterogene,

medicamente si substante toxice. Ea serveste intr-o mica masura drept compensator al
activitatii rinichilor. Actiunea favorabila a bailor fierbinti si a bailor de soare, a curelor
de transpiratii in diferite boli si intoxicatii medicamentoase se bazeaza pe eliminarea
unor substante toxice din organism prin sudoare. 

ROL IN SENSIBILITATE 

Pielea prin pozitia ei exterioara, este expusa la actiunea factorilor nocivi din medicul
extern. Ea prezinta o suprafata sensibila foarte mare. Importanta pielii ca organ se simt
nu este apreciata suficient. Ea poate inlocui, de pilda. la orbi procesul de cunoastere prin
cel tactil, acestia ajungand sa perceapa forma obiectelor si dimensiunea in spatiu. Se
cunosc patru feluri de sensibilitate cutanata: la cald, la rece(sensibilitatea termica), apoi
cea tactila, cu subdiviziunea ei, sensibilitatea dureroasa. 

Fiecaruia din aceste sensibilitati ii corespund un excitant specific si organe receptoare

diferite. 

Sensibilitatea cutanata este distribuita inegal pe suprafata pielii. Pe un centimetru patrat

de piele se afla : 12-13 puncte reci, 1-2 puncte calde, 100-200 de puncte dureroase si 25
puncte de presiune. Din punctele tactile, cele mai multe se afla pe varful degetelor, pe
palma, si pe varful limbii. 

Este important sa stim ca se pot elabora reflexe conditionate pentru toti excitantii
cutanati. O caracteristica speciala o prezinta reflexele conditionate elaborate prin
excitantii termici, fata de care se elaboreaza rapid o inhibare de o intensitate atat de
mare, incat se poate cade intr-un somn profund. Aceasta observatie ne explica somnul
profund in care cad cei care sunt surprinsi de avalansele de zapada si ingheata de frig. 

Pruritul este considerat ca o durere atenuata. Se crede a fi constituit din senzatia tactila,
plus cea dureroasa. Pruritul poate fi un reflex conditionat care se formeaza la variati
excitanti chimici si fizici, provenind din mediul extern si intern. 
 
 

Rolul endocrin si influenta glandelor endocrine asupra pielii 

Pentru a explica in unele cazuri cauza mortii, produsa prin arsuri grave s-a enuntat
teoria precum ca stratul germinativ indeplineste probabil si o functie de secretie in care
ar secreta substante capabile sa neutralizeze anumite toxine. Totusi s-a demonstrat ca
pielea nu prezinta structura tipica a unei glande cu secretie interna. 

Clinic s-a constatat ca pielea se gaseste sub influenta hormonilor din organism, fapt care
se manifesta in toate transformarile ei structurale survenite in decursul diferitelor
perioade ale vietii, cand unele glande incep o activitate mai complexa. 

Se poate constata rolul important al hipofizei in mentinera echilibrului fiziologic al

tegumentului. Suprimarea lobului anterior al hipofizei la animalele de laborator, a
produs tulburari trofice ale parului si unghiilor, epidermul devenind paracheratozic, iar
in derm s-a produs o atrofiere a tesutului colagen. Lobul anterior al hipofizei intervine
in pigmentogeneza si in colorarea pielii. 

Rolul paratiroidei asupra tegumentului s-a putut pune in evidenta mai putin. Lipsa
secretiei acesteia ar duce la caderea parului. Hipersecretia paratiroidei ar produce in
sclerodermie cresterea calciului cutanat. 

Efectul hormonilor sexuali asupra pielii este atat de marcat, incat poate fi utilizat ca test
in studiul functionarii hormonilor gonadotropi. Sub influenta hormonilor sexuali se
modifica structura dermului si a epidermului, pielea se pigmenteaza, iar anexele se
dezvolta mai intens. 

Glanda suprarenala are un rol important in evolutia si metabolismul pielii. Insuficienta

suprarenala(boala Addison)se manifesta prin hiperpigmentarea pielii, care regreseaza
sub actiunea cortizonului si a acidului ascorbic. S-ar parea ca si in psoriazis aceasta
glanda joaca un rol important. 

Insuficienta secretiei pancreatice tulbura metabolismul glucidelor in unele afectiuni

dermatologice, cum ar fi furunculoza repetata, care se amelioreaza sub influenta
tratamentului cu insulina. 

Insuficienta timusului actioneaza asupra pielii in psoriazisul vulgar. 

Glandele endocrine in general au un rol important in evolutia normala a pielii si in

special in patogenia multor manifestari morbide ale pielii. 
 
 

Rolul imunologic 

Se stie ca pielea este in legatura intima cu reactiile de aparare ale organismului.

Observatii clinice arata ca pielea are o functie defensiva in bolile infectioase. Este
cunoscut faptul ca introducerea anatoxinei, intradermic, este mai eficace decat pe cale
subcutanata, iar vaccinul antirabic, introdus in derm, produce o imunitate solida decat
introdus subcutanat. Aceste particularitati demonstreaza rolul activ al pielii in
desfasurarea proceselor imunobiologice, rol favorizat in parte prin elaborarea de catre
piele a fermentului de antiinvazie, cu scopul de a anihila efectele fermentilor care
faciliteaza invazia pielii de catre microorganismele patogene. 
Este cunoscut ca pielea participa intens la procesul alergiei, reactivitate care se
incadreaza in marea problema a imunitatii. 

In acest sens as sublinia faptul ca la pacientii bolnavi de psoriazis, care au urmat

tratamentul cu Deniplant, pe masura ce boala psoriazis se vindeca, le crestea reactia de
aparare a sistemului imunitar. 

Roll principal in procesele imunobiologice ale pielii este indeplinit de celulele reticulo-
histocitare prin influentele exercitate pe cale reflexa de catre scoarta cerebrala.