ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA PIELII.

LEZIUNI ELEMENTARE
CUTANEO-MUCOASE

Curs 1

Şef de Lucrări Dr. Magda Constantin

Medic primar dermatovenerolog
Doctor în Medicină
ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA
PIELII
Dermato-venerologia

 tegumente şi mucoase accesibile inspecţiei

 venerologia se referă la patologia infecţiilor
transmisibile pe cale sexuală
 dermatologia se află la intersecţia a numeroase
specialităţi medicale (medicină internă, boli
infecţioase, oncologie, reumatologie, chirurgie
generală, neurologie)
 subspecialități: dermatopatologie, dermato-oncologia,
chirurgie dermatologică, dermatopediatria,
dermatologia estetică, teledermatologie.
Istoric
 Egiptul antic, Herodot, Hipocrate

 civilizatia aztecă – preocupări cosmetologice

 sec XVI-XVIII - primele publicatii exclusiv

dermatologice (“De morbis cutaneis”)

 1841(Praga) - prima instituție de învățământ

dermatologic
 Istoric
 Prof. Ferdinand von Hebra (1816-1880)
- Viena - dermatologia ştiinţifică
- conceptia anatomo-clinica si patologia
cutanata

 Prof. Mihail Petrini Galaţi (1846-1926)

- primul profesor din România (1892)
(prima catedra de dermatologie)
- dermatologie-sifiligrafie
 Acad. Ştefan Gh. Nicolau (1874-1970)
- “părintele” şcolii româneşti
de dermatologie

 Acad. Constantin Levaditi

(1874-1954)

- terapia sifilisului cu bismut

- fondatorul virusologiei
 Prof. Scarlat Longhin
 teoria infecţioasă a unor afecţiuni
dermatologice, tratamente prin vaccinare BCG

 Conf. Bădănoiu
 clasificarea vasculitelor

 Societatea Română de Dermatologie

 fondată în 1928
 revista “Dermato-venerologie”
Organul cutanat
 S: 1,5 – 2 m2, G: 1/6-1/7 din greutatea corpului
 grosime: variabila în functie de topografie
0,2-0,5mm (pleoape, prepuț); 4-5mm (palme,
plante)
 culoare determinată de:
 dispersia luminii prin grosimea epidermului
 cantitatea de melanină din epiderm şi derm
 vascularizaţia dermului superficial
 cantitatea de caroten şi săruri biliare din piele
Organul cutanat

 organ multistratificat

 trei straturi:
epiderm, derm, hipoderm

 anexe: foliculi piloşi,

unghii, glande sudoripare,
glande sebacee
Embriologie

 epidermul şi anexele - ectoderm

 dermul și hipodermul - mezoderm
 sistemul pigmentar cutanat (melanoblaștii) și
sistemul nervos autonom tegumentar derivă
din neuroectoderm (crestele neurale)

 sfârșitul trimestrului I – morfogeneza

componentelor pielii este constituită (excepție
epidermul – diferențiere în trimestrul II)
 I. EPIDERMUL
 G: 0,1-1,5 mm
 epiteliu pavimentos pluristratificat ce se reînoieşte continuu
 diferenţiere progresivă dinspre bază spre suprafaţă
(procesul de keratinizare)
 ciclul de înlocuire totală (turnover celular) este de ~ 28 zile
 Celule:
 keratinocite (>90%)

 melanocite

 celule Langerhans

 celule Merkel

 limfocite (tranzitorii)
 EPIDERMUL
 Straturi
Keratinocitul
 90-95% din celulele epidermice
 produce și stochează keratina (keros = corn)
 structura sa se modifică pe măsură ce este
împins spre straturile cutanate superficiale
 conţine filamente intermediare de keratină
grupate în fascicule care străbat citoplasma
(citoscheletul)
 keratina (proteină filamentoasă complexă)
 peste 30 de tipuri
 au rol structural
 Keratinocitul
 keratinizarea implică:
1. pierderea capacităţii de proliferare a celulei
2. creşterea dimensiunilor celulei şi aplatizarea ei
3. formarea / reorganizarea / eliminarea unor organite
4. sinteza unor proteine şi lipide
5. modificarea membranei celulare, a Ag şi receptorilor
6. deshidratare
 rezultatul final al keratinizării este corneocitul ce conţine
filamente de keratină şi matrice proteică (rol de barieră)
 în funcţie de stadiul de diferenţiere keratinocitele formează
următoarele straturi:
BAZAL  SPINOS  GRANULAR  CORNOS
 STRATUL BAZAL (germinativ)

 keratinocite mitotic active

(keratinoblaste)
 celule columnare, flexibile,
cu nucleu voluminos,
se divid şi migrează
 hemidesmozomi; desmozomi
 printre Kblaste – cel.dendritice - CL, melanocite, cel.Merkel
 strat bazal -> strat cornos = 14 zile
 strat cornos -> descuamare 14 zile
 STRATUL SPINOS
(mucos malpighian)

 50% din grosimea epidermului

 6-20 straturi de keratinocite, eozinofile,
interconectate prin desmozomi
 forma, structura şi proprietăţile keratinocitelor din acest
strat depind de nivelul la care se găsesc:
 celulele spinoase suprabazale sunt poligonale

 celulele din straturile superioare

sunt mai mari, mai plate

şi conţin organite noi
(granulele lamelare)
STRATUL GRANULOS (GRANULAR)

 2 – 5 rânduri de celule romboidale, turtite

 granule bazofile de keratohialina (caracteristice)

 granule lamelare (vizibile şi la nivelul zonei

superioare a stratului spinos)

 celulele granulare conţin enzime necesare în

distrugerea unor organite celulare proprii,
inclusiv nucleul
STRATUL GRANULOS

 granule bazofile de keratohialina (caracteristice)

 profilagrina: proteină ce se desface în filagrina (matrice proteică

pentru agregarea fialmentelor de keratină)
 filamente intermediare de keratină
 loricrina: proteină ce se va regăsi în învelisul cornos al celulei

 granule lamelare (originea în aparatul Golgi)

 organite secretorii legate de membrana celulară
 conţin glicoproteine, glicolipide, fosfolipide, steroli liberi şi hidrolaze acide
 se asamblează la periferia celulelor granulare unde eliberează în spaţiul
intercelular precursori ai lipidelor şi formează lamele discontinue apoi
continue între stratul granular şi primul strat de celule cornoase
 conţin lipaze şi glicozidaze transformă lipidele în lamele bogate în lipide
neutre ce îmbracă suprafaţa celulelor cornoase – rol de barieră
 colesterol sulfataza va modifica lipidele, care vor căpăta rol important în
hidratare şi descuamare
 STRATUL LUCIDUM

 2 – 3 straturi de celule cu nuclei picnotici

 evident la palme și plante
 STRATUL CORNOS

 mai multe straturi de corneocite (5-15)

 grosime: 15 straturi de celule (pe braţ)
sute de celule (palme, plante)
 model didactic – zid de cărămizi (celulele)
şi mortar (lipidele intercelulare)

 corneocitul (cel mai mare keratinocit)

 neviabil, plat şi anucleat,flexibil

 încărcat cu keratine (65%)

 Cel. din zonele profunde (stratul cornos compact) sunt mai

groase, stâns unite (filamentele de keratină sunt mai compacte)
 Cel. din zonele superficiale (stratul cornos disjunct) au un înveliş
foarte rigid şi realizează degradarea enzimatică a desmozomilor,
permiţând descuamarea celulelor ajunse în aceste zone
 rol – barieră hidrică şi rezistență mecanică
str. bazal + str. spinos inferior
↓
compartimentul germinativ

restul epidermului
↓
compartimentul de diferențiere
 Keratinocitul - roluri
 Producția de keratină

 Funcție imunologică
- produce citokine, TNF-ɑ, mediatori ai inflamației
- exprimă pe S molecule de adeziune ICAM-1
- exprimă moleculele complexului major de histocompatibilitate

 Sinteza de ceramide, steroli și acizi grași

- rol în realizarea barierei cutanate (coeziunea corneocitară)
- corpii Odland (str.granulos)

 Rol activ în melanogeneză

- în prezența sa melanocitul emite dendrite
- nr & distribuția melanozomilor în keratinocit determină culoarea pielii
- degradează melanozomii (corneocitul nu mai contine melanozomi)
 Melanocitul
 creasta neurală şi prin migrare ajunge la nivel
epidermic (strat bazal şi bulbul foliculului pilos)

 10-12% din E; localizare: tegument (m.a.facies)

retină, ureche, leptomeninge
 se divide rar

 celulă mare, citoplasmă clară; imunohisto: proteina S100,

HMB 45, Melan-A
 procesul său de diferenţiere are drept scop melanogeneza,
arborizarea sa şi transferul de pigment către K

 unitatea epidermică melanică :

un melanocit + 36 K (cărora le transferă melanozomi)
 Melanozomul
 organit specific, ovoid, la nivelul căruia prin reacţii catalizate
enzimatic, mediate de receptori şi stimulate hormonal are loc
producerea melaninei
 are formă, structură şi dimensiuni diferite în funcţie de tipul
de melanină pe care îl produce:
eumelanină (brun-negru) – sferica,
feomelanină (roșu-galben) – elipsă
 transferul melaninei este stimulat de: UV, hormoni produşi de
K (MSH)
 pigmentare constituțională (etnie, rasă, individ) și facultativă
(bronzare)
 degradare enzimatica pe măsură ce K se diferenţiază
 Celula Langerhans
 celula prezentatoare de antigen (APC) a epidermului
 2 – 8% din din populația epidermică
 localizare: str bazal, dermul papilar, vase sg, ggl limfatici, timus
 sunt ataşate de K prin receptori speciali (E-caderină)
 se formează în măduva osoasă celule mari,
 citoplasma clară, nc lobulat, conţin numeroşi receptori de suprafaţă
şi molecule de adeziune intercelulară

 după contactul cu antigenul (Ag) îl prelucrează şi îl exprimă pe

suprafaţa sa împreună cu moleculele MHC. Părăsesc apoi
epidermul pentru a ajunge la nivelul ggl. limfatici regionali unde
stimulează cel T. După ce au prezentat Ag prelucrat LT în ggl.
limfatic se reîntorc în aceeaşi poziţie epidermică
 granule Birbeck (organite celulare în formă de rachetă de tenis)
 capacitatea de prezentare a Ag este diminuată de UVB
 Celula Merkel
 celule specializate intraepiteliale ale tegumentului şi cavităţii bucale

 cel mai probabil sunt K modificate în celule neuroendocrine

 situate epidermic (str bazal) şi dermic

 secretă factori de creştere (cele epidermice) şi exprimă receptori pentru

factorii de creştere (cele dermice)

 sunt legate de keratinocite prin desmozomi

 se pot asocia formând discuri tactile şi funcţionează ca
mecanoreceptori (tip I)

 conţin granule asemănătoare celor neuronale, în care se află

neurotransmiţători şi markeri ai celulelor neuroendocrine
 Zona membranei bazale
 interfață complexă, rol mecanic, filtru semipermeabil E-D, transmiterea
semnalelor între cele două

 la nivelul tegumentului există două astfel de zone:

 între epiderm şi derm – jonctiunea dermo-epidermica (JDE)
 în jurul vaselor sanguine dermice

 JDE – la microscopul electronic:

 zona structurală: keratinocite bazale (membrană celulară,
hemidesmozomi) - lamina lucida (filamente de ancorare)
- lamina densa (colagen IV)
 zona fibrilară sublamina densa: filamente de ancorare
(colagen VII, I, III, VI)

 K bazale sunt hrănite de plasma provenită din vasele dermice care

traversează cele două zone (epidermul nu are vascularizaţie proprie);
acestea trebuie să acţioneze ca bariere selective.
II. DERMUL

 1mm (pleoape) - 5 mm (spate, coapse)

 tes. conjunctiv lax - deformabilitatea şi elasticitatea sa
 protejează mecanic, leagă apa, intervine în termoreglare
şi conţine receptori nervoşi, hrănește E și anexele
 interacţionează cu E în scopul menţinerii proprietăţilor
ambelor ţesuturi
 mai puţine celule decât E
 nu este supus unor procese de diferenţiere
 componente: celule, fibre şi o matrice extracelulară
II. DERMUL
 organizare
 derm papilar (superior) – conţine mai multe

celule şi are activitate metabolică mai intensă;

prezintă papilele dermice (proiecții papilare care
se întrepătrund cu crestele epidermale);
 derm reticular (inferior) – fibre colagene şi

elastice cu diametru mare ce formează reţele

robuste, a căror talie creşte progresiv spre
hipoderm
 Componenta dermului

 Celule – fibroblaste (1)

(sintetizează şi degradează componentele fibrilare şi nonfibrilare dermice)
 produc colagen - componentul dermic major – 75% din G uscată a
pielii
 tip I (80-90%), III, V (derm papilar, peri- vasc, nervi, anexe), VI

(2) Limfocite, monocite/macrofage, mastocite

 Fibre
- elastice (1)
 reţea care se întinde de la lamina densa a JDE prin tot dermul până
la ţesutul conjunctiv hipodermic
 fibrele elastice se modifică cu vârsta şi sub acţiunea UVA

- reticulina (2), colagen (3)

 Substanta fundamentala (gp, proteoglicani, glicozaminoglicani)

molecule non-fibroase ce aparţin ţes. conj (constituie o fază continuă în
care sunt susţinute componentele fibroase):
 III. HIPODERMUL

 15-20% din G la ♂, 20-25% la ♀

 ţesut adipos:celule adipoase (adipocite)

 grupate în lobuli delimitaţi prin septuri conjunctive fibroase, la
nivelul cărora se află vase, limfatice şi nervi
 absent în scrot, penis și areola mamară
 Leptina: hormon secretat de adipocite are rol în reglarea prin
feedback a masei de ţesut adipos
 roluri: izolator, rezervă de energie, protecţie mecanică,
permite mobilitatea tegumentului pe structurile subiacente,
cosmetic (modelează conturul organismului)
ANEXELE PIELII
ANEXELE:
 Glandele sudoripare

 Glandele sebacee

 Firul de păr

 Unghiile
Glandele sudoripare
ECRINE APOCRINE

Distribuţie Peste tot axilar, ano-genital, areolar,

conducte auditive, pleoape
Număr 2 – 5 milioane 100 000
Mărime 0,05 – 0,01 mm 2 – 3 mm axilar
Relaţia cu nu există o relaţie; ductele se ductele lor se deschid în
foliculul pilos deschid la suprafaţa teg. +/- regiunea superioară a
folicul foliculului pilos
Celulele două tipuri: clare şi întunecate un singur tip
secretorii
Inervaţie colinergică, adrenergică (?) adrenergică
Secreţie clară, incoloră, ph acid, 99% apa vâscoasă, ph bazic, foarte mică
1 – 4 l/oră lipide, carbohidraţi, fier
apă, fără lipide, fără fier atavic, posibilă conexiune cu
vital în termoreglare secreţia de feromoni
Glandele sebacee
 pe toată suprafaţa cutanată (NU - palme, plante şi dorsul piciorului)
 mărimea şi densitatea lor variază în funcţie de localizare (cele mai mari se află la nivelul
feţei
 unitatea pilosebacee: glada sebacee asociată folicului pilos.
 glande sebacee “libere” – situate superficial (glande Fordyce, glande Tyson, glande
Meibomius şi Zeis, tuberculii areolari Montgomery)
 alcătuite din acin/acini şi ducte
 secreţia - holocrină (întreaga celulă este eliminată) fiind alcătuită în principal din lipide
 control hormonal al secreţiei
 androgeni – stimulează activitatea glandelor sebacee şi determină mărirea lor la
pubertate
 estrogeni – suprimă secreţia de sebum atât la femei cât şi la bărbaţi
 glucocorticoizii –creşterea glandelor sebacee
 hormoni tiroidieni - cresc secreţia de sebum
  MSH – efect sebotropic
 Influenţa altor factori
 inaniţia – scade secreţia şi-i modifică compoziţia
 vitamina A şi derivaţii ei – scad secreţia
 sebum – roluri: izolare termică, rezistenţă la apă, protecţie, cosmetic
Firul de păr
 Tipuri
 lanugo – intrauterin, cade înainte de naștere
 vellus – majoritatea zonelor tegumentare, fin și
hipopigmentat
 intermediar – se dezvoltă pe scalpul copiilor la aproximativ 3l,
fragil şi la aprox 2 ani este înlocuit cu păr terminal
 terminal – gros, prezent pe scalp de la vârsta de 2 ani, pe
pleoape, sprâncene de la naştere, pe extremităţi trunchi, faţă,
axile şi pubis de la pubertate; influențat hormonal
 Caracteristicile de culoare,formă, distribuţie sunt
condiţionate de rasă
 Densitate – medie – 100.000 fire la nivelul scalpului
 Numărul foliculilor piloşi scade cu vârsta.
Firul de păr

 creşte într-un organ dermic, în interiorul unui

tunel epitelial numit folicul, la care se
ataşează glandele sebacee

 funcţional, foliculul are 2 zone:

 permanentă - superioară, care rămâne atunci
când creşterea încetează
 temporară - 1/3 inferioară a foliculului, care se
distruge atunci când creşterea firului de păr
încetează
Firul de păr
 papila foliculară: zonă bogat vascularizată, dermic, cu rol
trofic (de hrănire)
 bulbul: porţiunea epitelială – coafează papila şi reprezintă
zona de regenerare; tot aici se află şi melanocitele care vor
colora firul de păr,
- alcătuit din cel a căror diferenţiere duce la formarea
tecii interne şi a tijei
 rădăcina: structură multifoliată, dinspre centru spre periferie
putându-se distinge: zona medulară, zona corticală,
epidermiculul, teaca epitelială internă (la rândul ei alcătuită
din cuticulă, strat Huxley şi strat Henle) şi teaca epitelială
externă
 tija: alcătuită din zona corticală, keratinizată, este porţiunea
firului de păr situată între emergenţa de la nivelul pielii şi
până la extremitatea distală a firului de păr.
Ciclul foliculului pilos
 Anagen – faza de creştere
lungimea firului de păr depinde de durata perioadei de creştere, iar circumferinţa
sa de circumferinţa bulbului.
Rata de creştere a părului de pe scalp este de 0,35 mm/zi, iar durata anagenului
2 – 5 ani.

 Catagen – degenerativ
perioadă de câteva zile în care foliculul şi bulbul se opresc din creștere,
involuează
 Telogen – de repaus – de cădere
pe durata ei părul anterior produs mai poate fi prezent împreună cu bulbul său
atrofiat.
Unghiile
 plăci cornoase situate pe faţa dorsală a extremităţilor
degetelor;
 aşezate pe patul unghial, protejează ultimele falange
 Alcătuite din keratina dura:
 corp – porţiunea vizibilă a lamei unghiale
 rădăcină – aflată sub repliul unghial proximal şi inclusă în
piele
 organul regenerator – matricea unghială, aflată la baza
şanţului de implantare a rădăcinii; partea ei vizibilă – lunula
 creşterea unghiei este un proces permanent pe durata
vieţii şi se face cu o viteză de 0,5-1,2 mm/săptămână
VASCULARIZAŢIA PIELII
 10% din debitul cardiac
 arteriole, capilare, venule, limfatice

 Plex orizontal dermoepidermic - se află în dermul papilar

şi trimite ansele papilare
 Plex orizontal dermohipodermic - produs de arteriolele
perforante (care traversează muşchii şi ţesutul adipos),
vascularizează anexele iar unele vase pornesc ascendent
şi de anastomozează cu plexul orizontal superficial

 Angiosom - regiunea tisulară deservită de un singur vas

INERVAŢIA CUTANATĂ

a. senzitiva - fibre senzitive aferente specializate

cu receptori pentru tact, temperatură, durere,
prurit, presiune (tnl, terminaţii asociate cel.
Merkel, corpusculii Meissner şi Pacini)

b. motorie - sistemul vegetativ – reglarea

funcţiilor vasomotorii, activitatea pilomotorie şi
secreţia glandulară
FUNCŢIILE PIELII

 protecţie

 mecanică (keratina din piele, păr şi unghii, grosimea D şi H),

 termică (vascularizaţia teg, glandele sudoripare, grosimea H),
 fotoprotecţie (melanocitele şi pigmentarea facultativă indusă de
expunerea la UV, cu rol de limitare a radiaţiilor ce pot ajunge la
nivelul nc, unde ar putea produce mutaţii ADN),
 fizică (evitarea deshidratării şi asigurarea menţinerii echilibrului hidric
şi electrolitic),
 chimică (descuamarea continuă cu evitarea acumulării de substanţe
toxice din mediu, filmul hidrolipidic de la suprafaţa pielii)
FUNCŢIILE PIELII

 imunologică şi de protecţie antimicrobiană: celulele Langerhans,

monocite şi macrofage, respectiv vascularizaţia tegumentară, stratul
hidrolipidic cu pH relativ constant, descuamarea continuă
 endocrină: sinteza vit D la nivel cutanat în urma expunerii la UV.
 termoreglare: sistemul vascular al pielii, cu prezenţa şunturilor
vasculare, glandele sudoripare cu rol de răcire, stratul adipos alb (şi, la
nou-născut, ţesutul adipos brun), prezenţa de receptori termici la nivel
cutanat
 senzorială: celulele Merkel, Meissner, Ruffini, Vater-Paccini, terminaţii
nervoase libere, dermatoglife cu rol de a transmite la palpare vibraţii
fine către corpusculii senzoriali
 excretorie: glandele sudoripare
 psihosocială/comunicare/atractivitate
LEZIUNI ELEMENTARE
CUTANEO-MUCOASE
Clasificare
I. Modificări de colorație: macula, pata
II. Leziuni cu conținut solid:
II.1. superficiale: papula, placa, placard
II.2. profunde: nodul (tubercul), nodozitate, goma
II.3. altele: tumora, chist, lichenificare, vegetatie
III. Leziuni cu continut lichidian: vezicula (pustula), bula, flictena
IV. Leziuni prin solutii de continuitate: eroziune, ulcerație, ulcer,
excoriație, fisura, ragada
V. Deseuri cutanate: scuama, crusta, escara (sfacel)
VI. Sechele cutanate: cicatrice, atrofie
VII. Leziuni neclasificabile: papula urticariană, comedon, șanț acarian,
godeu favic
I. Modificarea coloraţiei

 macula
- latină (pată)
- doar modificare de culoare
- orice mărime sau culoare
- sub 0,5 cm (>0,5 cm = pată)
- solitară/exantem macular
macula
 modificarea pigmentului melanic
 hiper-melanogeneză (pigmentate)
 hipo-melanogeneză (depigmentate-acromii)
 macula

 modificarea pigmentului hematic

 macule vasomotorii
 macule vasculare
 macule purpurice
II. Leziuni cu conţinut solid
 superficiale
 Papula <0,5cm
 Placa >0,5cm
 Placardul
II. Leziuni cu conţinut solid

 superficiale
 papula
 placa
 placardul
II. Leziuni cu conţinut solid

 Profunde
 nodul – leziune solidă
- ce implică epidermul, dermul și hipodermul
- poate determina modificări ale culorii și reliefului suprajacent

 nodozitate - nodul peste dimensiunea unui bob de fasole

 gomă - nodozitate hipodermică cu evoluție în 4 faze
(cruditate, ramolire, ulcerare, cicatrizare)
II. Leziuni cu conţinut solid

 profunde
 nodul
 nodozitate
 gomă
II. Leziuni cu conţinut solid

 Tumora (sesilă / pediculată)

- crestere tisulară în dimensiuni, normal sau patologic, produsă de
celule sau material extracelular

 Chistul
- delimitat de un epiteliu, material solid/semisolid

 Lichenificarea
- îngroșarea E (proliferarea tuturor straturilor) și uneori a D (infiltrat
nespecific), cu accentuarea cadrilajului normal al pielii, dupa grataj
prelungit

 Vegetația
- excrescență papilomatoasă grupată în buchet sau conopidiform
II. Leziuni cu conţinut solid

 tumora (sesilă / pediculată)

 chistul
 vegetaţia
 lichenificarea
 III. Leziuni cu conţinut lichidian

 Vezicula
- colecție lichidiană (seros/hg/pustulos)
- sub 0,5 cm

 Bula
- peste 0,5 cm
- flasce/în tensiune

 Flictena

 Pustula
III. Leziuni cu conţinut lichidian

Vezicula
Bula
Flictena

Pustula
IV. Leziuni cu lipsă de substanţă

 Eroziunea
- pierdere de substanța doar de la nivelul E
- vindecare fără cicatrice
 Ulceraţia
- implică E și D papilar superficial
 Ulcerul
– pierdere extinsă E,D,H
 Excoriația
– eroziuni produse prin traumatism/grataj
 Fisura/ragada
IV. Leziuni cu lipsă de substanţă

Eroziunea
Ulceraţia
Ulcerul

fisura / ragada
excoriaţia
V. Leziuni deşeuri cutanate

 Scuama
– rezultatul unei keratinizări anormale (aglomerari de
corneocite)
- descriem dimensiuni, colorație, grosime, aderență

 Crusta
– uscarea unui fluid: sg, exudat seros sau purulent

 Escara (sfacelul)
- pierdere acută, delimitată a troficitatii pielii (vascular/nervos)
- escara + infectie = gangrena (diabetică, arteritică, fasceita necrozantă)
V. Leziuni deşeuri cutanate
scuama
crusta
escara
(sfacelul)
VI. Leziuni reziduale

 Atrofia
– subțierea E, cu ștergerea reliefului papilar

 Cicatricea
- restaurarea tegumentului, fără reproducerea
structurală și funcțională inițială
- țesut fibros ce înlocuiește un defect tisular
- atrofică / hipertrofică / cheloidiană
VI. Leziuni reziduale

 atrofia
 cicatricea
VII. Leziuni neclasificabile
 papula / placa / placardul urticarian
 comedonul
 şanţul acarian
 godeul favic
 Culoare
 Margini (imprecis delimitate/ bine delimitate)
 Suprafață
 Formă
 Consistență (elastică, dură, fluctuentă )
 Miros
 Temperatură
 Dinamica leziunilor (eruptie mono/polimorfă)
 Simetrie
 Felul grupării
 Distribuție (circumscrisă, localizată,
diseminată, generalizată, universală; zone
de elecție)
 Simptomatologie (prurit, durere)
În loc de concluzii….

 celulele epidermice se află într-o continuă

deplasare de la straturile profunde-superficiale

 leziunile cutanate superficiale sunt determinate

de modificări survenite în profunzime